1

Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că:

Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 89/48/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoaștere a diplomelor de învățământ superior acordate pentru formarea profesională cu durata minimă de trei ani (JO 1989, L 19, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 76), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din (JO L 206, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 60, denumită în continuare „Directiva 89/48”), și în special în temeiul articolului 3 din aceasta.

2

Principala problemă de drept din prezenta cauză este analoagă celei care se ridică în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea de astăzi, Comisia/Grecia (C-274/05, Rep., p. I-7969). Aceste cauze privesc deopotrivă măsura în care dispozițiile Directivei 89/48 pot fi invocate pentru a obliga un stat membru să recunoască diplomele eliberate pe baza studiilor efectuate pe propriul teritoriu de către autoritățile dintr-un alt stat membru.

3

Din al treilea și din al patrulea considerent ale Directivei 89/48 rezultă că obiectivul acesteia este punerea în aplicare a unui sistem general de recunoaștere a diplomelor, urmărind să faciliteze cetățenilor europeni exercitarea tuturor activităților profesionale care corespund într-un stat membru gazdă unei formări postliceale, dacă posedă astfel de diplome care îi pregătesc pentru astfel de activități, diplome acordate după un ciclu de studii cu durata minimă de trei ani și eliberate într-un alt stat membru.

4

Al cincilea considerent al Directivei 89/48 are următorul cuprins:

„întrucât, în cazul profesiilor pentru a căror exercitare Comunitatea nu a stabilit nivelul minim de calificare necesară, statele membre își rezervă dreptul de a stabili acest nivel, cu scopul de a garanta calitatea muncii depuse pe teritoriul lor; întrucât, totuși, statele membre nu pot, fără să încalce obligațiile înscrise la articolul [10 CE], să impună unui resortisant dintr-un stat membru să obțină acele calificări pe care, în general, le stabilesc în cazul diplomelor eliberate în cadrul sistemului lor național de învățământ, dacă persoana respectivă a obținut deja toate sau o parte dintre calificări în alt stat membru; întrucât, în consecință, orice stat membru gazdă unde o profesie este reglementată, trebuie să țină cont de calificările obținute în alt stat membru și să verifice dacă aceste calificări corespund celor pe care le cere statul respectiv”.

5

Articolul 1 litera (a) din Directiva 89/48 prevede:

„În sensul prezentei directive:

dacă educația și formarea atestate de această diplomă, certificat sau alt titlu de calificare oficială au fost obținute în special în Comunitate sau dacă titularul are o experiență profesională de trei ani atestată de statul membru care recunoaște o diplomă, un certificat sau alt titlu eliberat de o țară terță.

În sensul primului paragraf, se consideră diplome următoarele titluri: orice diplomă, certificat sau alt titlu de calificare oficială sau un ansamblu de astfel de diplome, certificate sau alte titluri acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru numai pe baza unei pregătiri dobândite în cadrul Comunității și recunoscute de autoritatea competentă din acel stat membru ca având un nivel echivalent și numai dacă conferă aceleași drepturi de acces la o profesie reglementată în acel stat membru.”

6

Articolul 2 primul paragraf din Directiva 89/48 prevede:

„Prezenta directivă se aplică oricărui resortisant al unui stat membru care dorește să-și exercite, cu statut de independent sau de salariat, o profesie reglementată în statul membru gazdă.”

7

Articolul 3 primul paragraf din Directiva 89/48 prevede că statul membru gazdă care condiționează accesul la o profesie de posesia unei diplome nu îi poate refuza resortisantului unui stat membru, din motiv de calificare necorespunzătoare, accesul la profesia respectivă, în măsura în care face dovada anumitor calificări precizate în această dispoziție. Aceasta este, de exemplu, situația solicitantului care deține o diplomă cerută într-un alt stat membru pentru accesul la respectiva profesie pe teritoriul său ori pentru exercitarea acesteia, diploma fiind obținută într-un stat membru.

8

Fără a aduce atingere articolului 3 din Directiva 89/48, articolul 4 din aceasta permite statului membru gazdă să ceară solicitantului, în anumite condiții, să facă dovada faptului că are o experiență profesională de o anumită durată, să urmeze un stagiu de adaptare care să nu depășească trei ani sau să dea o probă de aptitudine (denumite în continuare „măsuri compensatorii”). Articolul 4 menționat stabilește anumite norme și condiții aplicabile acestor măsuri compensatorii care pot fi cerute pentru compensarea insuficienței formării de care face dovadă solicitantul respectiv.

9

În temeiul articolului 8 alineatul (1) din Directiva 89/48, statul membru gazdă acceptă, ca probă a îndeplinirii condițiilor menționate la articolele 3 și 4, certificatele și documentele eliberate de autoritățile competente din statele membre pe care cel interesat trebuie să le prezinte în sprijinul cererii de exercitare a profesiei respective.

10

Reglementarea spaniolă în domeniul diplomelor universitare operează o distincție între două tipuri de diplome, respectiv „diplome oficiale”, a căror validitate este recunoscută pe întreg teritoriul național și care dau acces la profesiile reglementate, și „diplomele proprii” pe care diferitele universități au dreptul să le elibereze, dar care, în special, nu permit accesul la profesiile reglementate. Acest domeniu este reglementat prin Legea organică 6/2001 din 21 decembrie 2001 privind universitățile (BOE nr. 307 din , p. 49400).

11

Articolul 34 din Legea organică 6/2001 prevede:

„Instituirea diplomelor universitare și a directivelor generale ale programelor de studii aferente

1.   Diplomele universitare care au un caracter oficial și sunt valabile pe întreg teritoriul național, precum și directivele generale ale programelor de studii care trebuie urmate pentru obținerea și pentru omologarea acestora vor fi stabilite de guvern fie din proprie inițiativă, prin consultarea prealabilă a consiliului de coordonare universitară, fie la propunerea acestuia din urmă.

2.   Diplomele prevăzute la alineatul precedent, care fac parte din lista diplomelor universitare oficiale aprobate de guvern, vor fi eliberate în numele Regelui de către rectorul universității în cadrul căreia au fost obținute.

3.   Universitățile vor putea institui cicluri de învățământ care să conducă la obținerea unor diplome și titluri proprii, precum și cursuri de formare continuă. Aceste diplome și titluri vor fi lipsite de efectele pe care dispozițiile legale le recunosc diplomelor menționate la alineatul 1.”

12

În Spania, Decretul regal 1665/1991 din 25 octombrie 1991, care reglementează sistemul general de recunoaștere a diplomelor instituțiilor de învățământ superior eliberate în statele membre ale Uniunii Europene pentru care este necesară o formare cu durata minimă de trei ani (BOE nr. 280 din , p. 37916, denumit în continuare „decretul regal de recunoaștere”), urmărește să transpună Directiva 89/48 în ordinea juridică națională.

13

Articolul 2 alineatul 1 din decretul regal de recunoaștere urmărește să transpună în dreptul spaniol dispozițiile articolului 2 primul paragraf din Directiva 89/48 și prevede următoarele:

„Normele prevăzute de prezentul decret regal se aplică resortisanților unui stat membru al Uniunii Europene care, fiind titulari ai unei diplome obținute într-un stat al Uniunii, doresc să exercite în Spania, cu statut de independent sau de salariat, o profesie reglementată pentru exercitarea căreia este necesară o formare superioară cu durata minimă de trei ani.”

14

Potrivit dispozițiilor articolului 4 alineatul 1 din decretul regal menționat:

„Sunt recunoscute în Spania pentru accesul la exercitarea unei profesii reglementate, cu aceleași efecte ca diploma spaniolă corespunzătoare, diplomele obținute în statele membre care dau dreptul la exercitarea aceleiași profesii în aceste state.”

15

Articolul 1 litera a) din decretul regal de recunoaștere urmărește să transpună în dreptul spaniol articolul 1 litera (a) din Directiva 89/48 prin definirea termenului „diplomă” după cum urmează:

„Orice diplomă, certificat sau alt titlu de calificare oficială sau ansamblu de astfel de diplome, certificate sau alte titluri care au fost eliberate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, din care rezultă că titularul a promovat un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puțin trei ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență redusă, efectuat într-o universitate sau într-o instituție de învățământ superior sau într-o altă instituție cu un nivel de formare echivalent și, dacă este cazul, că titularul a promovat cursurile de formare profesională necesare în completarea ciclului de studii postliceale, și care arată că titularul are calificarea profesională cerută care îi permite accesul la o profesie reglementată în statul membru respectiv, dacă formarea atestată de această diplomă, certificat sau alt titlu de calificare oficială a fost obținută în special în Comunitate sau dacă titularul are o experiență profesională de trei ani atestată de statul membru care a recunoscut diploma. […]”

16

Articolul 1 litera b) din decretul regal de recunoaștere definește noțiunea „profesie reglementată” după cum urmează:

„[Activitate] sau [ansamblu de] activități profesionale al căror acces sau exercitare sunt condiționate, direct sau indirect, de deținerea unei diplome și care constituie o profesie într-un stat membru.”

17

Articolul 3 din decretul regal de recunoaștere prevede că, în înțelesul acestui decret, sunt considerate „profesii reglementate” profesiile enumerate în anexa I la decretul menționat, printre care figurează profesia de „inginer de drumuri și poduri” („ingeniero de Caminos, Canales y Puertos”) și „inginer tehnic de lucrări publice” („ingeniero técnico de obras públicas”). În schimb, profesia de „inginer civil” („ingeniero civil”) nu figurează în această anexă.

18

Trebuie să se facă o distincție între procedura de recunoaștere a calificărilor profesionale prevăzută de decretul regal de recunoaștere și procedura cunoscută sub numele „omologare” a diplomelor universitare. Obiectul primei dintre aceste proceduri este efectuarea unui control pentru a se stabili dacă persoana respectivă dispune sau nu dispune de calificarea cerută pentru exercitarea unei anumite profesii reglementate. În schimb, procedura de omologare urmărește să controleze conținutul academic, din punctul de vedere al cunoștințelor, al studiilor efectuate în vederea obținerii unei diplome.

19

Procedura de omologare este reglementată de Decretul regal 285/2004 din 20 februarie 2004 privind condițiile de omologare și de validare a diplomelor obținute și a studiilor de învățământ superior efectuate în străinătate (BOE nr. 55 din , p. 8996, denumit în continuare „decretul regal de omologare”).

20

Noțiunea de omologare este definită la articolul 3 literele a) și b) din decretul regal de omologare după cum urmează:

„În sensul prezentului decret legal:

21

Articolul 4 alineatul 1 din decretul regal de omologare precizează efectele omologării în modul următor:

„Omologarea conferă unei diplome străine, din momentul în care este acordată și în care este eliberat certificatul corespunzător, aceleași efecte pe întreg teritoriul național ca diploma sau gradul universitar spaniol cu care a fost omologat echivalent, în conformitate cu legislația în vigoare.”

22

Articolul 22 din decretul regal de omologare, intitulat „Recunoașterea profesională a diplomelor din Uniunea Europeană”, prevede:

„Recunoașterea profesională a diplomelor de învățământ superior eliberate de statele membre ale Uniunii Europene este reglementată de procedurile prevăzute de directivele comunitare și de dispozițiile legale spaniole de transpunere a acestora.”

23

În plus, prima dispoziție adițională din decretul legal de omologare, intitulată „Reglementarea comunitară”, se referă la legislația comunitară după cum urmează:

„Prevederile din prezentul decret regal se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor din acest domeniu cuprinse în Tratatul privind aderarea Spaniei la Comunitățile Europene, în Tratatul privind Uniunea Europeană și în dreptul comunitar derivat.”

24

Profesia de inginer constituie o profesie reglementată atât în Spania, cât și în Italia.

25

Sistemele de pregătire italian și spaniol sunt similare în ceea ce privește calificările din domeniul ingineriei. În aceste două state membre, astfel de calificări pot fi obținute la încheierea unei perioade de studii postliceale cu o durată de trei sau de cinci ani.

26

În Spania, se face o distincție între diplomele universitare de inginer tehnic („ingeniero técnico”), obținute după trei ani de studii, și cele de inginer („ingeniero”, denumit în continuare „inginer cu studii complete”), obținute după cinci ani de formare. Titularii diplomelor de inginer tehnic pot obține diploma de inginer cu studii complete după absolvirea ultimilor doi ani ai formării necesare pentru obținerea acestei din urmă diplome.

27

În Italia, se efectuează o distincție între diplomele obținute după trei ani de studii („laurea triennale”), pentru formarea inginerilor juniori („ingegnere junior”), și cele care sunt eliberate după doi ani suplimentari de studii efectuate în vederea formării inginerilor („ingegnere”, denumit în continuare „inginer cu studii complete”). Aceste din urmă diplome, care, anterior, erau intitulate „diplome de specialitate” („laurea specialistica”), se intitulează, ulterior unei reforme intervenite în cursul anului 2004, „laurea magistrale”.

28

În Spania, accesul la profesia de inginer tehnic și la cea de inginer cu studii complete este în principiu condiționat de deținerea unei diplome universitare oficiale în sensul Legii organice 6/2001 corespunzătoare profesiei respective.

29

În Italia, accesul la profesia de inginer junior și la cea de inginer cu studii complete este condiționat de deținerea diplomei universitare cerute, precum și de promovarea examenului de stat („esame di Stato”) corespunzător profesiei respective [articolul 4 din Decretul regal nr. 2537 din 23 octombrie 1925 (Gazzetta ufficiale nr. 37 din )]. Examenul de stat menționat cuprinde, potrivit articolelor 47 și 48 din Decretul Președintelui Republicii nr. 328 din (supliment ordinar la GURI nr. 190 din ), cel puțin două probe scrise, o probă orală și o probă practică. Candidații care au promovat examenul de stat obțin dreptul de a exercita profesia de inginer („abilitazione all’esercizio della profesione di ingegnere”).

30

Atât în Spania, cât și în Italia, exercitarea profesiei de inginer necesită deopotrivă înscrierea în tabloul unui ordin profesional. În Spania, în funcție de specializări și de regiuni, sunt competente diferite ordine ale inginerilor (colegios de ingenieros). În Italia, un tablou al inginerilor este ținut în fiecare provincie de Consiliul ordinului inginerilor (Consiglio dell’Ordine degli Ingegneri). Acest tablou se împarte în două secțiuni, respectiv secțiunea A, rezervată inginerilor cu studii complete, și secțiunea B, rezervată inginerilor juniori. În aceste două state membre, înscrierea în tabloul unui ordin al inginerilor constituie un simplu demers administrativ care nu atestă, în sine, calificările profesionale ale persoanelor respective, ci urmărește să garanteze că exercitarea profesiei respectă anumite norme deontologice.

31

În Spania, astfel cum rezultă din articolul 4 din Legea din 20 iulie 1957 privind reglementarea învățământului tehnic (BOE nr. 187 din , p. 607), persoanele care doresc să exercite profesia de inginer de drumuri și poduri trebuie, în mod normal, să fie titulare ale unei diplome universitare oficiale, în sensul Legii organice 6/2001, de inginer de drumuri și poduri, eliberată de una dintre școlile spaniole de pregătire a inginerilor de drumuri și poduri. Această diplomă de inginer cu studii complete este obținută după cinci ani de studii.

32

Accesul la această profesie este deschis în egală măsură titularilor unei diplome eliberate într-un alt stat membru, recunoscută în scopuri profesionale în conformitate cu decretul regal de recunoaștere, precum și titularilor diplomei unei universități străine omologate ca fiind echivalentă cu diploma spaniolă de inginer de drumuri și poduri, în conformitate cu decretul regal de omologare.

33

În plus, în toate aceste cazuri, persoanele interesate trebuie să fie înscrise în tabloul Ordinului profesional al inginerilor de drumuri și poduri (Colegio de Ingenieros de Caminos, Canales y Puertos) pentru a putea exercita profesia în cauză. Această înscriere nu este condiționată de promovarea unui examen. Orice persoană care deține o diplomă corespunzătoare și care îndeplinește și celelalte condiții legale are dreptul de a fi înscrisă în tabloul menționat.

34

Diploma de inginer tehnic de construcții civile („ingeniero técnico en construcciones civiles”) constituie o diplomă oficială în sensul Legii organice 6/2001, care validează o formare de trei ani. Aceasta acordă accesul, în Spania, la profesia reglementată de inginer tehnic de construcții civile. Titularii acestei diplome pot obține diploma de inginer de drumuri și poduri după absolvirea celui de al patrulea și a celui de al cincilea an de studii în una dintre instituțiile spaniole de formare a inginerilor de drumuri și poduri.

35

Persoanele care doresc să exercite în Italia profesia de inginer civil trebuie, în mod normal, să dețină diploma universitară de inginer civil („laurea in Ingegneria Civile”),„laurea magistrale”, care atestă o formare cu o durată de cinci ani, precum și dreptul de a exercita profesia de inginer, eliberată după promovarea examenului de stat. În plus, aceste persoane trebuie să fie înscrise în tabloul inginerilor dintr-o provincie, în secțiunea A, pertinentă în speță.

36

Ordinul MAM/1266/2003 al ministrului mediului din 9 mai 2003 (BOE nr. 123 din , p. 19820) a declarat deschis un concurs intern în vederea promovării la gradul de cadru tehnic superior în organismele autonome ale ministerului („técnicos facultativos superiores de organismos autónomos del Ministerio de Medio ambiente”).

37

Articolul 2 din Ordinul MAM/1266/2003, intitulat „Condiții referitoare la candidați”, prevedea:

[…]

[…]”

38

Această cerință se aplica în general procedurilor de selecție organizate în vederea accesului la corpuri sau la grade din administrația generală a statului.

39

Această practică a fost codificată ulterior prin Ordinul APU/423/2005 al ministrului administrațiilor publice din 22 februarie 2005 privind stabilirea unor baze comune pentru reglementarea procedurilor de selecție în vederea intrării sau a accesului la corpurile sau la gradele administrației generale a statului (BOE nr. 48 din , p. 6993).

40

Alineatul 7 din Ordinul APU/423/2005, intitulat „Condiții referitoare la candidați”, prevede:

„1.   Pentru a avea dreptul să participe la probele de selecție, candidații trebuie să îndeplinească, începând cu ultima zi de prezentare a candidaturilor și până în momentul intrării în funcție în calitate de funcționari de carieră, următoarele condiții de participare, precum și pe cele cuprinse în dispozițiile specifice corespunzătoare:

[…]

[…]”

41

Comisia a primit numeroase plângeri motivate de refuzul autorităților spaniole competente, în cazul de față Ministerul Echipamentelor și al Transporturilor (Ministerio de Fomento), de a aproba cererile de recunoaștere introduse în temeiul decretului regal de recunoaștere a calificărilor profesionale de inginer obținute în Italia în vederea exercitării, în Spania, a profesiei de inginer de drumuri și poduri.

42

Petiționarii sunt titulari ai diplomei oficiale, în sensul Legii organice 6/2001, de inginer tehnic de construcții civile, eliberată de Universitatea din Alicante (Spania), precum și ai diplomei de „inginer civil”, care constituie o diplomă proprie în sensul Legii organice 6/2001, eliberată de aceeași universitate.

43

În temeiul unei convenții-cadru de colaborare încheiată de Universitatea din Alicante și de Universitatea Politehnică din Marche (Italia), studiile de „inginerie civilă” la care acordă accesul prima dintre aceste universități sunt coordonate și supervizate de cea de a doua.

44

În aplicarea acestei convenții-cadru, Universitatea Politehnică din Marche a recunoscut petiționarilor echivalența dintre cele două diplome universitare spaniole evocate mai sus și diploma universitară italiană de inginer civil („laurea in ingegneria civile”) și, în consecință, le-a eliberat acestora o diplomă de inginer civil. După obținerea acestei diplome, petiționarii au promovat, în Italia, examenul de stat care le conferă dreptul de a exercita profesia de inginer și le permite să exercite profesia de inginer civil în statul membru menționat.

45

Ulterior, petiționarii au solicitat Ministerului Echipamentelor și al Transporturilor recunoașterea calificărilor profesionale obținute în Italia pentru a putea exercita, în Spania, profesia de inginer de drumuri și poduri. Ministerul menționat a respins aceste cereri, cu argumentul că toată pregătirea universitară efectuată de petiționari s-a desfășurat în Spania și că, în consecință, nici decretul regal de recunoaștere, nici Directiva 89/48 nu erau aplicabile.

46

Pe de altă parte, unuia dintre petiționarii în cauză i s-a refuzat accesul la unul dintre examenele de promovare internă organizate de Ministerul Mediului (Ministerio de Medio ambiente), pentru motivul că persoanele titulare ale unor diplome străine trebuie să obțină în prealabil, în temeiul Ordinului MAM/1266/2003, omologarea acestor diplome, în conformitate cu decretul regal de omologare.

47

Considerând că reglementarea spaniolă nu era în conformitate cu Directiva 89/48, Comisia a adresat către Regatul Spaniei la 22 decembrie 2004 o scrisoare de punere în întârziere la care autoritățile spaniole au răspuns la .

48

Considerând că explicațiile furnizate de autoritățile spaniole nu erau satisfăcătoare, Comisia a adresat Regatului Spaniei la 5 iulie 2005 un aviz motivat la care statul membru în cauză a răspuns printr-o scrisoare din .

49

Considerând și de această dată că explicațiile respective nu erau satisfăcătoare, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

50

Prin primul său motiv, Comisia susține că petiționarii îndeplinesc toate condițiile de aplicare a Directivei 89/48 și că, în consecință, autoritățile spaniole erau obligate să permită accesul petiționarilor la profesia de inginer de drumuri și poduri în Spania. Prin refuzul de a le acorda acest acces, Regatul Spaniei și-ar fi încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 3 din directiva menționată.

51

Potrivit Comisiei, faptul că pregătirea pe care o au petiționarii a fost obținută în exclusivitate în Spania nu afectează cu nimic această concluzie. Directiva 89/48 nu ar cere ca pregătirea să se desfășoare într-un alt stat membru decât statul gazdă. Comisia consideră că din interpretarea articolului 1 literele (a) și (b) coroborat cu articolele 2 și 3 din Directiva 89/48 decurge că aceasta este aplicabilă în măsura în care statul membru în care solicitantul dorește să exercite profesia respectivă este diferit de cel în care a fost eliberată diploma de care se prevalează, și aceasta indiferent de locul în care a fost urmată formarea necesară obținerii diplomei.

52

Regatul Spaniei contestă temeinicia acestui motiv, considerând că există două motive fundamentale care justifică lipsa obligației de recunoaștere a diplomelor petiționarilor în cauză, respectiv atunci când persoanele care solicită recunoașterea titlurilor și-au efectuat întreaga pregătire în Spania și urmăresc să obțină această recunoaștere în vederea exercitării, tot în Spania, a profesiei în cauză. În primul rând, Regatul Spaniei susține că, în speță, dispozițiile Directivei 89/48 nu sunt aplicabile în măsura în care toate faptele relevante s-au produs într-un singur stat membru. În al doilea rând, acesta se referă la jurisprudența Curții, potrivit căreia justițiabilii nu pot invoca, în mod abuziv sau fraudulos, normele comunitare.

53

În cadrul aprecierii acestui motiv, este necesar să se precizeze că noțiunea „diplomă”, definită la articolul 1 litera (a) din Directiva 89/48, constituie cheia de boltă a sistemului general de recunoaștere a diplomelor de învățământ superior prevăzut de această directivă.

54

Sub rezerva dispozițiilor articolului 4 din Directiva 80/48, articolul 3 primul paragraf litera (a) din această directivă conferă oricărui solicitant deținător al unei „diplome” în sensul acestei directive, care permite exercitarea unei profesii reglementate într-un stat membru, dreptul de a exercita aceeași profesie în oricare alt stat membru.

55

În ceea ce privește aprecierea calificărilor de care se prevalează petiționarii, trebuie amintit, mai întâi, că „diploma”, în sensul articolului 1 litera (a) din Directiva 89/48, poate fi constituită dintr-un ansamblu de titluri.

56

În al doilea rând, în ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 1 litera (a) a doua liniuță din Directiva 89/48, petiționarii îndeplinesc în mod vădit condiția potrivit căreia titularii trebuie să fi absolvit un ciclu de studii postliceale cu o durată minimă de trei ani în cadrul unei universități. Într-adevăr, din titlurile universitare care au fost eliberate petiționarilor de Universitatea din Alicante rezultă că aceștia au absolvit un ciclu de studii postliceale cu o durată de cinci ani.

57

În ceea ce privește, pe de altă parte, condiția prevăzută la articolul 1 litera (a) a treia liniuță din Directiva 89/48, trebuie constatat că, din înscrisurile anexate la cererea introductivă, rezultă că petiționarilor li s-a eliberat o diplomă de inginer civil („laurea in ingegneria civile”) de către Universitatea Politehnică din Marche, pe baza echivalării studiilor efectuate la Universitatea din Alicante cu cele pentru care se acordă diploma. Din faptul obținerii diplomei menționate, precum și din promovarea de către petiționari a examenului de stat italian, în urma căruia li s-a conferit dreptul de a exercita profesia de inginer, rezultă că aceștia dețin calificările profesionale necesare pentru a avea acces la o profesie reglementată în Italia.

58

În sfârșit, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că fiecare dintre titlurile în cauză a fost eliberat de o autoritate competentă, desemnată în conformitate cu dispozițiile legale spaniole și, respectiv, italiene, și că, în consecință, este îndeplinită condiția prevăzută la articolul 1 litera (a) prima liniuță din Directiva 89/48.

59

În consecință, se poate constata că petiționarii sunt titularii unor „diplome” în sensul articolului 1 litera (a) prima liniuță din Directiva 89/48 și că articolul 3 din directiva menționată le dă, așadar, dreptul, sub rezerva unor eventuale măsuri compensatorii, de a exercita, în Spania, profesia pe care sunt abilitați să o exercite în Italia în temeiul acestor diplome.

60

Contrar susținerilor Regatului Spaniei, din Directiva 89/48 nu poate fi dedusă nicio condiție potrivit căreia persoanele interesate trebuie să își fi efectuat pregătirea, în tot sau în parte, într-un alt stat membru decât Regatul Spaniei.

61

Se poate preciza, în această privință, că articolul 8 alineatul (1) din Directiva 89/48 obligă statul membru gazdă să accepte, în orice caz, drept dovadă a faptului că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea unei diplome, certificatele și documentele eliberate de autoritățile competente din celelalte state membre. În consecință, statul membru gazdă nu poate examina pe ce bază au fost eliberate astfel de documente, având însă posibilitatea de a efectua controale cu privire la acele condiții prevăzute la articolul 1 litera (a) din Directiva 89/48, care, având în vedere cuprinsul documentelor menționate, nu apar ca fiind deja îndeplinite.

62

În plus, deși definiția noțiunii „diplomă”, care figurează la articolul 1 litera (a) din directiva în cauză, aduce anumite rezerve aplicabilității acestei directive la calificările obținute în țări terțe, nici articolul 1 litera (a) din directiva respectivă, nici oricare altă dispoziție a acesteia nu cuprinde vreo limitare în ceea ce privește statul membru în care solicitantul trebuie să își fi obținut calificările profesionale.

63

Într-adevăr, din articolul 1 litera (a) primul paragraf rezultă în mod expres că este suficient ca respectiva calificare să fi fost obținută „în special în Comunitate”. S-a hotărât deja că această expresie acoperă atât pregătirea obținută în întregime în statul membru care a eliberat titlul de calificare oficial în cauză, cât și pregătirea obținută, în tot sau în parte, într-un alt stat membru (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Beuttenmüller, C-102/02, Rec., p. I-5405, punctul 41).

64

Niciun motiv nu poate justifica o astfel de limitare, principala problemă în vederea pronunțării cu privire la aplicabilitatea Directivei 89/48 fiind aceea dacă solicitantul este sau nu este abilitat să exercite o profesie reglementată într-un stat membru. Potrivit sistemului pus în aplicare prin această directivă, o diplomă nu este recunoscută în considerarea valorii intrinseci a formării pe care o atestă, ci datorită faptului că oferă accesul la o profesie reglementată, în statul membru în care a fost eliberată sau recunoscută (Hotărârea Beuttenmüller, citată anterior, punctul 52, și Hotărârea din 19 ianuarie 2006, Colegio, C-330/03, Rec., p. I-801, punctul 19).

65

Sistemul general de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior prevăzut de Directiva 89/48 este într-adevăr întemeiat pe încrederea reciprocă pe care o au statele membre în calificările profesionale pe care le acordă. Acest sistem instituie, în esență, prezumția potrivit căreia calificările unui solicitant abilitat să exercite o profesie reglementată într-un stat membru sunt suficiente pentru exercitarea aceleiași profesii în celelalte state membre.

66

În speță, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că petiționarii sunt pe deplin abilitați să exercite profesia reglementată de inginer în Italia.

67

În măsura în care petiționarii în cauză au fost abilitați să exercite respectiva profesie reglementată într-un alt stat membru decât cel în care solicită posibilitatea de a exercita această profesie, situația lor nu poate, desigur, să fie calificată drept pur internă. În consecință, trebuie respinsă argumentarea Regatului Spaniei, întemeiată, în această privință, pe Hotărârea din 2 iulie 1998, Kapasakalis și alții (C-225/95-C-227/95, Rec., p. I-4239, punctele 18 și 19). Astfel cum a arătat Comisia, Curtea a reținut, în această hotărâre, că Directiva 89/48 nu este aplicabilă în măsura în care reclamanții din acțiunea principală nici nu au lucrat, nici nu au studiat, nici nu au obținut o diplomă într-un alt stat membru.

68

Regatul Spaniei consideră, pe de altă parte, că aplicarea Directivei 89/48 ar permite eludarea distincției instituite prin Legea organică 6/2001 între diplomele oficiale și diplomele proprii printr-un simplu acord privat între două universități, în temeiul căruia o universitate dintr-un stat membru procedează la recunoașterea automată a diplomelor eliberate de o universitate spaniolă. Regatul Spaniei amintește că diploma de „inginer civil” pe care o invocă petiționarii nu este o diplomă oficială, ci numai o diplomă proprie a Universității din Alicante, care, în conformitate cu Legea organică 6/2001, este lipsită de efectele pe care dispozițiile legale le conferă diplomelor oficiale și care este, așadar, lipsită de validitate în sens universitar sau profesional în Spania. Titlurile universitare obținute de petiționari în Spania nu le-ar permite, așadar, să exercite profesia de inginer de drumuri și poduri în acest stat membru. Invocarea de către petiționarii care și-au efectuat totalitatea studiilor în Spania a dispozițiilor Directivei 89/48 pentru a avea totuși accesul la această profesie ar trebui, prin urmare, să fie calificată drept frauduloasă sau abuzivă.

69

În această privință, trebuie constatat, desigur, că resortisanții unui stat membru nu pot încerca să se sustragă în mod abuziv legislației lor naționale. Aceștia nu pot invoca în mod abuziv sau fraudulos normele comunitare (Hotărârea din 7 februarie 1979, Knoors, 115/78, Rec., p. 399, punctul 25, Hotărârea din , Bouchoucha, C-61/89, Rec., p. I-3551, punctul 14, Hotărârea din , Centros, C-212/97, Rec., p. I-1459, punctul 24, și Hotărârea din , Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas, C-196/04, Rec., p. I-7995, punctul 35).

70

Cu toate acestea, deși instanțele naționale pot, judecând de la caz la caz, în temeiul unor elemente obiective, să țină cont de comportamentul abuziv sau fraudulos al persoanelor interesate pentru a le refuza, dacă este cazul, acordarea beneficiului dispozițiilor dreptului comunitar invocate, acestea trebuie deopotrivă, în aprecierea unui astfel de comportament, să ia în considerare obiectivele urmărite de dispozițiile comunitare în cauză (Hotărârea Centros, citată anterior, punctul 25).

71

Sistemul general de recunoaștere instituit prin Directiva 89/48 urmărește tocmai să permită resortisanților unui stat membru, abilitați să exercite o profesie reglementată într-un stat membru, accesul la aceeași profesie în alte state membre.

72

În aceste condiții, faptul că un resortisant al unui stat membru care dorește să exercite o profesie reglementată optează pentru exercitarea acesteia în statul membru pe care l-a ales nu poate constitui, în sine, o utilizare abuzivă a sistemului general de recunoaștere instituit prin Directiva 89/48. Într-adevăr, dreptul resortisanților unui stat membru de a alege în ce stat membru doresc să își obțină calificarea profesională este inerent exercitării, în cadrul pieței unice, a libertăților fundamentale garantate prin Tratatul CE.

73

Din aceste considerații rezultă că Regatul Spaniei este obligat, în temeiul articolului 3 primul paragraf litera (a) din Directiva 89/48, sub rezerva unor eventuale măsuri compensatorii, să recunoască nu numai diplomele italiene de inginer atunci când pregătirea efectuată pentru obținerea acestora s-a desfășurat, în tot sau în parte, în Italia, ci și, în egală măsură, diplomele eliberate de autoritățile competente italiene la încheierea unei pregătiri desfășurate în întregime în Spania.

74

În orice caz, astfel cum arată Regatul Spaniei în cuprinsul memoriului său în apărare, contrar a ceea ce sugerează concluziile prezentei acțiuni în neîndeplinirea obligațiilor, primul motiv invocat de Comisie nu vizează, în realitate, un refuz categoric din partea autorităților spaniole competente de a recunoaște orice calificare profesională de inginer obținută în Italia, ci are ca obiect numai refuzul de a recunoaște calificările profesionale de inginer obținute în Italia pe baza unei pregătiri universitare desfășurate numai în Spania. Dispozitivul prezentei hotărâri trebuie, așadar, limitat corespunzător acestor considerații.

75

Prin al doilea motiv, Comisia contestă cerința de omologare a oricărei diplome străine, prevăzută de Ordinele MAM/1266/2003 și APU/423/2005 pentru obținerea unor promovări în cadrul administrației generale a statului. Această cerință ar fi contrară articolului 3 din Directiva 89/48, care s-ar aplica în egală măsură exercitării unei profesii reglementate și accesului la aceasta.

76

În consecință, atunci când un resortisant al unui stat membru exercită profesia de inginer în cadrul administrației generale a statului, condițiile de exercitare a acestei profesii ar trebui să includă posibilitățile de promovare și, în consecință, criteriile privind participarea la probele de selecție internă. Cerința omologării diplomei ar face ca promovarea internă și, in fine, exercitarea acestei profesii să devină mai dificile pentru resortisanții dintr-un stat membru deținători ai unei diplome profesionale cerute într-un alt stat membru decât pentru cei care sunt titularii diplomei cerute în Spania.

77

Regatul Spaniei precizează că, în măsura în care, în administrația generală a unui stat, orice funcționar poate, în principiu, să fie repartizat pe posturi de diferite tipuri, posturile nu sunt ocupate în funcție de o anumită calificare profesională, ci de gradele universitare, respectiv doctoratul, licența sau diploma de inginer ori aceea de arhitect. Decizia de recunoaștere care permite accesul la o profesie reglementată nu ar da nicio indicație cu privire la nivelul gradului universitar cerut. În aceste condiții, omologarea s-ar impune pentru determinarea gradului universitar al unui candidat care a obținut calificările sale într-un alt stat membru.

78

Curtea a hotărât deja că, atunci când este aplicabilă Directiva 89/48, un organism public dintr-un stat membru, obligat să respecte normele acestei directive, nu mai poate cere omologarea de către autoritățile naționale competente a titlurilor celui interesat drept condiție prealabilă accesului la profesia în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 1999, Fernández de Bobadilla, C-234/97, Rec., p. I-4773, punctul 27, și Hotărârea din , Peros, C-141/04, Rec., p. I-7163, punctul 35).

79

Articolul 3 din Directiva 89/48 cere, astfel cum a subliniat Comisia, ca diplomele eliberate într-un anumit stat membru să permită titularului nu numai accesul la o profesie reglementată într-un alt stat membru, ci și exercitarea acestei profesii în aceleași condiții ca titularii de diplome naționale.

80

În consecință, revine autorităților naționale obligația de a se asigura că titularii unei calificări profesionale obținute într-un alt stat membru au aceleași posibilități de promovare ca titularii calificării profesionale naționale echivalente. Astfel, în speță, deși profesia de inginer de drumuri și poduri este exercitată în Spania, în mod normal, de titularii unei diplome spaniole obținute la capătul a cinci ani de studii, titularului unei diplome eliberate într-un alt stat membru și care abilitează persoana respectivă să exercite aceeași profesie în Spania, eventual după ce a făcut obiectul unor măsuri compensatorii, trebuie să i se recunoască aceleași posibilități de promovare ca titularilor diplomei spaniole. Aceste considerații nu depind de numărul de ani de studii ceruți pentru ca respectivul titular să obțină diploma în cauză.

81

Într-adevăr, în măsura în care o diplomă eliberată într-un alt stat membru a fost recunoscută în aplicarea Directivei 89/48, eventual după ce au fost impuse măsuri compensatorii, se presupune că aceasta conferă aceleași calificări profesionale precum diploma spaniolă echivalentă. În aceste condiții, a nu permite titularului unei diplome eliberate într-un alt stat membru să beneficieze de aceleași posibilități de promovare precum titularii diplomei spaniole echivalente, pentru simplul motiv că această diplomă a fost obținută la încheierea unei pregătiri cu o durată mai scurtă, ar echivala cu dezavantajarea titularilor diplomei dintr-un alt stat membru numai pentru că au obținut mai repede calificări echivalente.

82

În consecință, cerința unei omologări nu este compatibilă cu articolul 3 din Directiva 89/48, cel puțin în măsura în care această cerință constituie o condiție prealabilă pentru admiterea la examenele de promovare internă, chiar pentru candidații care invocă numai o diplomă eliberată într-un alt stat membru și recunoscută în aplicarea Directivei 89/48.

83

Având în vedere ansamblul considerațiilor expuse mai sus, trebuie constatat că Regatul Spaniei,

nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 89/48 și în special în temeiul articolului 3 din aceasta.

84

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată, iar Regatul Spaniei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: