Cauza C‑177/06

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Regatului Spaniei

„Ajutoare de stat — Schemă de ajutoare — Incompatibilitate cu piața comună — Decizia Comisiei — Executare — Abrogarea schemei de ajutoare — Suspendarea ajutoarelor neacordate încă — Recuperarea ajutoarelor puse la dispoziție — Neîndeplinirea obligațiilor — Apărări — Nelegalitatea deciziei — Imposibilitate absolută de executare”

Sumarul hotărârii

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Nerespectarea unei decizii a Comisiei privind un ajutor de stat — Apărări

[art. 88 alin. (2) al doilea paragraf CE, art. 226 CE, 227 CE, 230 CE și 232 CE]

2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Nerespectarea unei decizii a Comisiei privind un ajutor de stat – Apărări

[art. 88 alin. (2) CE]

3. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Nerespectarea unei decizii a Comisiei privind un ajutor de stat — Neexecutarea deciziei

[art. 88 alin. (2) CE]

1. Sistemul căilor de atac stabilit prin tratat distinge între acțiunile prevăzute la articolele 226 CE și 227 CE, prin intermediul cărora se urmărește să se constate faptul că un stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin, și acțiunile prevăzute la articolele 230 CE și 232 CE, prin intermediul cărora se urmărește controlul legalității actelor sau al abținerilor de a acționa ale instituțiilor comunitare. Aceste căi de atac urmăresc obiective diferite și sunt supuse unor modalități diferite. În consecință, un stat membru nu ar putea să invoce în mod util, în absența unei dispoziții a tratatului care să îl autorizeze expres în acest sens, nelegalitatea unei decizii al cărei destinatar este ca mijloc de apărare împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe neexecutarea acestei decizii. Situația nu ar putea fi diferită decât dacă actul în cauză ar fi afectat de vicii deosebit de grave și evidente, astfel încât să poată fi calificat drept act inexistent. Această constatare se impune și în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe articolul 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE.

În cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe articolul 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE și cu excepția situației inexistenței actului, nu se poate admite ca un stat membru să opună nelegalitatea unei decizii negative a Comisiei atunci când o acțiune directă împotriva acestei decizii este pendinte în fața instanței comunitare.

(a se vedea punctele 30-32 și 37)

2. Singurul mijloc de apărare care ar putea fi invocat de un stat membru împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introduse de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE este acela întemeiat pe imposibilitatea absolută de a executa corect decizia.

(a se vedea punctul 46)

3. În cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introduse de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, nu este necesară analiza de către Curte a capătului de cerere care vizează condamnarea unui stat membru pentru neinformarea Comisiei cu privire la măsurile de executare a unei decizii prin care se declară o schemă de ajutoare ca fiind incompatibilă cu piața comună și prin care se impune abrogarea acesteia, suspendarea ajutoarelor neacordate încă, precum și recuperarea ajutoarelor deja acordate atunci când acest stat membru nu a executat deloc aceste obligații în termenele prevăzute.

(a se vedea punctele 53 și 54)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

20 septembrie 2007(*)

„Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare – Incompatibilitate cu piața comună – Decizia Comisiei – Executare – Abrogarea schemei de ajutoare – Suspendarea ajutoarelor neacordate încă – Recuperarea ajutoarelor puse la dispoziție – Neîndeplinirea obligațiilor – Apărări – Nelegalitatea deciziei – Imposibilitate absolută de executare”

În cauza C‑177/06,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, introdusă la 4 aprilie 2006,

Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnii F. Castillo de la Torre și C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,

împotriva

Regatului Spaniei, reprezentat de doamna N. Díaz Abad, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârât,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul K. Schiemann, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a doua, domnii L. Bay Larsen (raportor), J.‑C. Bonichot, T. von Danwitz și doamna C. Toader, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 26 aprilie 2007,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin neadoptarea în termenul stabilit a tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma dispozițiilor articolelor 2 și 3 din Deciziile:

– 2003/28/CE a Comisiei din 20 decembrie 2001 privind o schemă de ajutor de stat pusă în aplicare în 1993 de Spania în favoarea unor întreprinderi nou create în provincia Álava (Spania) (JO 2003, L 17, p. 20);

– 2003/86/CE a Comisiei din 20 decembrie 2001 privind o schemă de ajutor de stat pusă în aplicare în 1993 de Spania în favoarea unor întreprinderi nou create în provincia Biscaya (Spania) (JO 2003, L 40, p. 11);

– 2003/192/CE a Comisiei din 20 decembrie 2001 privind o schemă de ajutor de stat pusă în aplicare în 1993 de Spania în favoarea unor întreprinderi nou create în provincia Guipúzcoa (Spania) (JO 2003, L 77, p. 1, denumite în continuare, împreună, „deciziile în litigiu”),

sau, în orice caz, prin necomunicarea către Comisie a acestor măsuri conform articolului 4 din aceste decizii, Regatul Spaniei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor menționate.

I – Istoricul cauzei

2 În 1993, provinciile basce Álava, Biscaya și Guipúzcoa au adoptat măsuri fiscale destinate să încurajeze crearea de întreprinderi.

3 Articolul 14 din fiecare dintre Legile provinciale nr. 18/1993 din 5 iulie a provinciei Álava, nr. 5/1993 din 24 iunie a provinciei Biscaya și nr. 11/1993 din 26 iunie a provinciei Guipúzcoa, toate trei denumite „Măsuri fiscale urgente de susținere a investiției și de impulsionare a activității economice” (Medidas Fiscales Urgentes de Apoyo a la Inversión e impulso de la Actividad Económica), prevede scutirea de la plata impozitului pe profit, pe durata a zece exerciții fiscale consecutive, a întreprinderilor create între data intrării în vigoare a legii provinciale și 31 decembrie 1994, cu condiția, în special, ca acestea:

– să fie constituite cu un capital minim vărsat de 20 de milioane ESP;

– să realizeze investiții în cuantum de cel puțin 80 de milioane ESP între data creării societății și 31 decembrie 1995 și

– să creeze cel puțin zece locuri de muncă în șase luni de la începerea activității acestora.

4 Prin scrisoarea din 28 noiembrie 2000, Comisia a inițiat față de Regatul Spaniei procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, referitor la fiecare dintre cele trei regimuri fiscale (denumite în continuare, împreună, „măsurile fiscale în litigiu”).

5 Prin cererile depuse la 9 februarie 2001, Diputación Foral de Álava (cauza T‑30/01), Diputación Foral de Guipúzcoa (cauza T‑31/01) și Diputación Foral de Biscaya (cauza T‑32/01) au introdus trei acțiuni în anulare pe rolul Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, fiecare împotriva deciziei de inițiere a procedurii care o viza.

6 În urma procedurilor oficiale de investigare, Comisia a adoptat deciziile în litigiu.

7 Articolul 1 din fiecare dintre aceste decizii califică drept ajutor de stat regimul fiscal în cauză și îl declară incompatibil cu piața comună.

8 Articolele 2-4 din fiecare dintre aceste decizii au următorul cuprins:

„Articolul 2

Spania are obligația să abroge schema de ajutoare menționată la articolul 1 în măsura în care aceasta mai este încă în vigoare.

Articolul 3

(1) Spania adoptă toate măsurile necesare în vederea recuperării de la beneficiari a ajutoarelor menționate la articolul 1 și care deja au fost puse la dispoziția acestora în mod ilegal. În ceea ce privește ajutoarele neacordate încă, Spania trebuie să suspende orice acordare.

(2) Recuperarea are loc fără întârziere, conform procedurilor de drept național, în măsura în care acestea permit executarea imediată și efectivă a prezentei decizii. […]

Articolul 4

Spania informează Comisia în termen de două luni de la data notificării prezentei decizii cu privire la măsurile pe care le‑a adoptat pentru a se conforma acesteia.”

9 Cele trei decizii au fost notificate Regatului Spaniei prin scrisorile din 28 decembrie 2001.

10 Termenul de două luni prevăzut la articolul 4 din fiecare decizie a expirat fără ca, în opinia Comisiei, aceasta să fi fost informată cu privire la adoptarea măsurilor de executare.

11 Prin cererile depuse la 26 martie 2002, Diputación Foral de Álava (cauza T‑86/02), Diputación Foral de Biscaya (cauza T‑87/02) și Diputación Foral de Guipúzcoa (cauza T‑88/02) au introdus la Tribunal trei acțiuni în anulare, fiecare împotriva deciziei negative care o viza.

12 Cauzele T‑30/01‑T‑32/01 și T‑86/02‑T‑88/02 au fost conexate de Tribunal și sunt în prezent pendinte în fața acestei instanțe.

13 În urma diferitelor corespondențe și atenționări ulterioare datei de 1 martie 2002, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, întrucât a apreciat că Regatul Spaniei nu îi comunicase încă informațiile referitoare la executarea deciziilor în litigiu.

II – Procedura în fața Curții

14 La 27 februarie 2007, Curtea a respins o cerere introdusă de Regatul Spaniei în temeiul articolului 82a din Regulamentul de procedură, având ca obiect suspendarea procedurii până la pronunțarea hotărârilor în cele șase cauze pendinte în fața Tribunalului.

III – Cu privire la acțiune

A – Argumentele părților

1. Argumentele Comisiei

15 Comisia invocă articolul 249 CE și articolul 88 alineatul (2) CE.

16 În opinia acesteia, la expirarea termenului de două luni stabilit la articolul 4 din fiecare dintre deciziile in litigiu, Regatul Spaniei, cu încălcarea articolelor 2 și 3 din aceste decizii, nu a abrogat schemele de ajutoare în măsura în care acestea mai erau încă în vigoare, nici nu a suspendat ajutoarele neacordate încă și nici nu a realizat recuperarea ajutoarelor deja acordate.

17 Comisia subliniază că nici până la data introducerii prezentei acțiuni deciziile nu fuseseră încă executate, în pofida multiplelor atenționări.

18 Aceasta susține că singurul motiv care ar putea fi invocat de un stat membru împotriva acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulate de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE este cel întemeiat pe imposibilitatea absolută de executare a deciziei. Or, această condiție nu ar fi îndeplinită în speță.

19 Apărările Regatului Spaniei referitoare la nelegalitatea deciziilor în litigiu nu sunt în niciun caz admisibile, din moment ce acesta nu a introdus o acțiune în anularea lor.

2. Argumentele guvernului spaniol

20 Guvernul spaniol ridică, în principal, o excepție întemeiată pe nelegalitatea deciziilor în litigiu. În subsidiar, acesta contestă că i‑ar putea fi imputată o neîndeplinire a obligațiilor cu privire la executarea acestor decizii.

a) Nelegalitatea deciziilor în litigiu

21 Referindu‑se la Hotărârea din 1 aprilie 2004, Comisia/Italia (C‑99/02, Rec., p. I‑3353, punctul 16 și jurisprudența citată), analizată a contrario, guvernul spaniol apreciază că este admisibilă invocarea nelegalității deciziilor negative ale Comisiei, deși acesta nu a introdus acțiune în anulare. Într‑adevăr, aceste decizii nu ar fi definitive, având în vedere că fac obiectul unor acțiuni în anulare pendinte, introduse la Tribunal de guvernele provinciale menționate.

22 Excepția ridicată se împarte în șase aspecte întemeiate pe: abuz de putere, aplicarea unor linii directoare care nu erau în vigoare la data adoptării măsurilor fiscale în litigiu, încălcarea articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurii de examinare preliminară, încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurii oficiale de investigare și, respectiv, încălcarea obligației de motivare.

b) Inexistența unei neîndepliniri a obligațiilor

23 Guvernul spaniol contestă existența unei neîndepliniri a obligației de abrogare a schemelor de ajutoare în măsura în care acestea mai sunt încă în vigoare, a obligației de suspendare a ajutoarelor neacordate încă și a obligației de recuperare a ajutoarelor puse deja la dispoziție.

i) Obligația de abrogare a schemelor de ajutoare în măsura în care acestea mai sunt încă în vigoare și obligația de suspendare a ajutoarelor neacordate încă

24 Guvernul spaniol amintește că măsurile fiscale în litigiu constau în scutiri de la plata impozitului pe profit pentru o perioadă de zece exerciții fiscale consecutive începând de la data exercițiului fiscal aferent creării noii societăți.

25 Aceste măsuri, deși nu au fost abrogate oficial, s‑ar fi aflat în vigoare pentru o durată limitată, deoarece, fiind aplicabile unor societăți constituite între data intrării în vigoare a Legilor provinciale nr. 18/1993, nr. 5/1993 și nr. 11/1993, în 1993, și 31 decembrie 1994, acestea nu puteau permite acordarea de scutiri decât până la data depunerii declarației, efectuată cel târziu în luna iulie 2005.

26 În aceste condiții, regimurile fiscale în cauză ar fi încetat să producă efecte.

ii) Obligația de recuperare a ajutoarelor puse deja la dispoziție

27 Guvernul spaniol apreciază că în mod eronat Comisia l‑a criticat pentru că a optat, în vederea recuperării ajutoarelor puse deja la dispoziție, pentru procedura de drept intern de declarare a caracterului prejudiciabil al actelor anulabile, procedură care, în opinia Comisiei, ar fi fost de natură să complice în mod deosebit recuperarea.

28 Or, procedura aleasă ar fi fost, în realitate, procedura de revizuire a actelor nule, care ar fi procedura adecvată pentru executarea corectă a deciziilor în litigiu.

29 Prin urmare, în măsura în care Comisia ar fi săvârșit o eroare criticând Regatul Spaniei pentru alegerea unei proceduri de recuperare care nu i‑ar permite în niciun fel să execute deciziile în litigiu, acestui stat membru nu îi poate fi imputată o neîndeplinire a obligațiilor.

B – Aprecierea Curții

1. Cu privire la excepția întemeiată pe nelegalitatea deciziilor în litigiu

30 Sistemul căilor de atac stabilit prin Tratatul CE distinge între acțiunile prevăzute la articolele 226 CE și 227 CE, prin intermediul cărora se urmărește să se constate faptul că un stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin, și acțiunile prevăzute la articolele 230 CE și 232 CE, prin intermediul cărora se urmărește controlul legalității actelor sau al abținerilor de a acționa ale instituțiilor comunitare. Aceste căi de atac urmăresc obiective diferite și sunt supuse unor modalități diferite. În consecință, un stat membru nu ar putea să invoce în mod util, în absența unei dispoziții a tratatului care să îl autorizeze expres în acest sens, nelegalitatea unei decizii al cărei destinatar este ca mijloc de apărare împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe neexecutarea acestei decizii (a se vedea în special Hotărârea din 22 martie 2001, Comisia/Franța, C‑261/99, Rec., p. I‑2537, punctul 18, și Hotărârea din 26 iunie 2003, Comisia/Spania, C‑404/00, Rec., p. I‑6695, punctul 40).

31 Situația nu ar putea fi diferită decât dacă actul în cauză ar fi afectat de vicii deosebit de grave și evidente, astfel încât să poată fi calificat drept act inexistent (Hotărârile Comisia/Franța, punctul 19, și Comisia/Spania, punctul 41, citate anterior).

32 Această constatare se impune și în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe articolul 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE (Hotărârile Comisia/Franța, punctul 20, și Comisia/Spania, punctul 42, citate anterior).

33 În această privință, trebuie constatat că Regatul Spaniei nu a susținut în memoriile sale că deciziile în litigiu ar fi afectate de un viciu de natură să pună în discuție însăși existența acestor acte.

34 În orice caz, atunci când se referă la Hotărârea Comisia/Italia, citată anterior, guvernul spaniol nu poate să invoce în mod util acțiunile în anulare pendinte în fața Tribunalului introduse de provinciile menționate.

35 Împrejurarea că, în această hotărâre, precum și în alte hotărâri, Curtea a înțeles să sublinieze că, în cazurile de speță cu care era sesizată, o acțiune în anulare nu fusese introdusă în termenul prevăzut sau o astfel de acțiune fusese respinsă nu permite, prin ea însăși, să se concluzioneze că, a contrario, nelegalitatea unui act comunitar ar putea să fie invocată în apărare în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor pentru unicul motiv că ar fi pendinte o acțiune în anulare introdusă împotriva actului respectiv.

36 Într‑adevăr, trebuie amintit că deciziile în litigiu se bucură de prezumția de legalitate și că, în pofida existenței unor acțiuni în anulare, acestea rămân obligatorii în toate elementele lor pentru Regatul Spaniei (a se vedea Hotărârea Comisia/Franța, citată anterior, punctul 26).

37 Rezultă că, în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe articolul 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE și cu excepția situației inexistenței actului, nu se poate admite ca un stat membru să opună nelegalitatea unei decizii negative a Comisiei atunci când o acțiune directă împotriva acestei decizii este pendinte în fața instanței comunitare (a se vedea, referitor la cauze în care erau pendinte acțiuni în anulare, Hotărârea din 27 iunie 2000, Comisia/Portugalia, C‑404/97, Rec., p. I‑4897, și Hotărârea din 1 iunie 2006, Comisia/Italia, C‑207/05, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. I‑70*).

38 Din cele de mai sus rezultă că excepția analizată trebuie respinsă ca inadmisibilă.

2. Cu privire la existența neîndeplinirii obligațiilor

a) Cu privire la obiecțiile referitoare la obligația de abrogare a schemelor de ajutoare în măsura în care acestea mai sunt încă în vigoare și la obligația de suspendare a ajutoarelor neacordate încă

39 Articolul 2 din fiecare dintre deciziile în litigiu impune Regatului Spaniei abrogarea schemei de ajutoare în cauză în măsura în care aceasta mai este încă în vigoare. Articolul 3 alineatul (1) a doua teză din fiecare dintre aceste decizii prevede suspendarea ajutoarelor neacordate încă.

40 Astfel cum subliniază guvernul spaniol, schemele de ajutoare nu erau aplicabile decât societăților constituite cel târziu la 31 decembrie 1994.

41 Totuși, acestea trebuiau să își producă efectele în cursul a zece exerciții fiscale, și anume pe parcursul mai multor ani de la data deciziilor în litigiu.

42 În consecință, în aplicarea articolului 2 și a articolului 3 alineatul (1) a doua teză din fiecare dintre acestea, Regatul Spaniei avea obligația să abroge schemele de ajutoare, precum și să suspende dreptul de scutire de la plata impozitului nepus încă în aplicare.

43 Guvernul spaniol nu contestă faptul că schemele de ajutoare nu au fost abrogate și că dreptul de scutire de la plata impozitului nepus încă în aplicare la data deciziilor în litigiu nu a fost suspendat.

44 Rezultă că obiecțiile Comisiei referitoare la articolul 2 și la articolul 3 alineatul (1) a doua teză din fiecare dintre deciziile în litigiu sunt întemeiate.

b) Cu privire la obiecțiile referitoare la obligația de recuperare a ajutoarelor puse deja la dispoziție

45 În cazul unei decizii negative privind un ajutor nelegal, recuperarea acestuia dispusă de Comisie are loc în condițiile prevăzute la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, potrivit căruia:

„[…] recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop și în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului comunitar.”

46 Potrivit unei jurisprudențe constante, singurul mijloc de apărare care ar putea fi invocat de un stat membru împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introduse de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE este acela întemeiat pe imposibilitatea absolută de a executa corect decizia (a se vedea în special Hotărârile Comisia/Franța, punctul 23, și Comisia/Spania, punctul 45, citate anterior, și Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Grecia, C‑415/03, Rec., p. I‑3875, punctul 35).

47 În prezenta cauză, obligația de recuperare este prevăzută la articolul 3 alineatul (1) prima teză și la alineatul (2) din fiecare dintre deciziile în litigiu.

48 Regatul Spaniei nu invocă o imposibilitate absolută de executare a acestor dispoziții.

49 Acesta se limitează să susțină că procedura aleasă pentru recuperarea ajutoarelor puse deja la dispoziție este procedura adecvată pentru executarea corectă a deciziilor.

50 Cu toate acestea, Regatul Spaniei nu furnizează niciun document justificativ, în special referitor la identitatea beneficiarilor ajutoarelor, la cuantumul ajutoarelor acordate și la procedurile efectiv inițiate în vederea recuperării ajutoarelor menționate.

51 Prin urmare, acesta nu stabilește deloc punerea efectivă în aplicare, în termenul stabilit la articolul 4 din fiecare dintre deciziile în litigiu, a unor măsuri care să permită, în sensul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, executarea imediată și efectivă a deciziilor în litigiu în ceea ce privește ajutoarele puse deja la dispoziție.

52 Prin urmare, obiecțiile Comisiei referitoare la articolul 3 alineatul (1) prima teză și alineatul (2) din fiecare dintre deciziile în litigiu sunt întemeiate.

53 Din cele de mai sus rezultă că acțiunea este întemeiată cu privire la critica adusă de Comisie Regatului Spaniei că nu a adoptat toate măsurile necesare în vederea abrogării schemelor de ajutoare în cauză, de a nu fi suspendat ajutoarele neacordate încă și de a nu fi recuperat ajutoarele puse deja la dispoziție.

54 Nu este necesară analiza de către Curte a capătului de cerere care vizează condamnarea Regatului Spaniei pentru neinformarea Comisiei cu privire la măsurile menționate la punctul precedent, având în vedere că acest stat membru nu a executat deloc aceste obligații în termenele prevăzute (a se vedea Hotărârea din 4 aprilie 1995, Comisia/Italia, C‑348/93, Rec., p. I‑673, punctul 31, și Hotărârea din 1 iunie 2006, Comisia/Italia, citată anterior, punctul 53).

55 În consecință, este necesar să se constate că, prin neadoptarea în termenul stabilit a tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma dispozițiilor articolelor 2 și 3 din fiecare dintre deciziile în litigiu, Regatul Spaniei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor dispoziții.

IV – Cu privire la cheltuielile de judecată

56 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Spaniei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor formulate de Comisie în acest sens.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște:

1) Prin neadoptarea în termenul stabilit a tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma dispozițiilor articolelor 2 și 3 din fiecare dintre Deciziile:

– 2003/28/CE a Comisiei din 20 decembrie 2001 privind o schemă de ajutor de stat pusă în aplicare în 1993 de Spania în favoarea unor întreprinderi nou create în provincia Álava (Spania);

– 2003/86/CE a Comisiei din 20 decembrie 2001 privind o schemă de ajutor de stat pusă în aplicare în 1993 de Spania în favoarea unor întreprinderi nou create în provincia Biscaya (Spania);

Regatul Spaniei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor dispoziții.

2) Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături

* Limba de procedură: spaniola.