Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 februarie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberverwaltungsgericht Berlin-Brandenburg – Germania) – Mehmet Soysal și Ibrahim Savatli/Republica Federală Germania

(Cauza C-228/06) (1)

(Acordul de asociere CEE-Turcia - Libera prestare a serviciilor - Obligația de a deține viză pentru admisia pe teritoriul unui stat membru)

2009/C 90/02

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberverwaltungsgericht Berlin-Brandenburg

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Mehmet Soysal și Ibrahim Savatli

Pârâtă: Republica Federală Germania

Cu participarea: Bundesagentur für Arbeit

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare – Oberverwaltungsgericht Berlin-Brandenburg – Interpretarea articolului 41 alineatul (1) din protocolul adițional din 23 noiembrie 1970 anexat la Acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia (JO L 293, p. 4) – Validitatea articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 81, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 97) – Noi restricții privind libera prestare a serviciilor – Obligație, pentru un resortisant turc angajat în calitate de conducător de vehicule grele de transport de către o întreprindere de transport turcă, de a deține viză pentru a putea intra pe teritoriul unui stat membru, în condițiile în care o astfel de obligație nu exista la momentul intrării în vigoare a protocolului adițional

Dispozitivul

Articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional semnat la 23 noiembrie 1970 la Bruxelles și încheiat, aprobat și confirmat, în numele Comunității, prin Regulamentul (CEE) nr. 2760/72 al Consiliului din 19 decembrie 1972 trebuie interpretat în sensul că se opune instituirii, începând cu data intrării în vigoare a acestui protocol, a unei obligații de a deține viză pentru a li se permite unor resortisanți turci, precum reclamanții din acțiunea principală, să intre pe teritoriul unui stat membru cu scopul de a presta servicii pe acest teritoriu în numele unei întreprinderi stabilite în Turcia, în condițiile în care, la acea dată, nu era cerută o astfel de viză.

(1)  JO C 190, 12.8.2006.