Dispoziții fiscale — Armonizarea legislațiilor — Impozite pe cifra de afaceri — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Scutiri prevăzute de A șasea directivă
[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 13 secțiunea A alin. (1) lit. (j)]
Activitățile unui particular având statut de colaborator independent, constând în oferirea de cursuri de susținere școlară, precum și cursuri de ceramică și de olărit în centre de învățământ pentru adulți, nu pot beneficia de scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru „pregătirea particulară oferită de profesori și la nivel de învățământ școlar și universitar” prevăzută la articolul 13 secțiunea A alineatul (1) litera (j) din Directiva 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri decât dacă astfel de activități constituie pregătire oferită de un profesor pe cont propriu și pe propria sa răspundere și la nivel de învățământ școlar și universitar. Instanța de trimitere trebuie să verifice dacă această situație se regăsește în acțiunea principală.
(a se vedea punctul 38 și dispozitivul)