1. Apropierea legislațiilor — Publicitate înșelătoare și publicitate comparativă — Directiva 84/450
(Directiva 84/450 a Consiliului, art. 2 pct. 2a)
2. Apropierea legislațiilor — Publicitate înșelătoare și publicitate comparativă — Directiva 84/450
[Directiva 84/450 a Consiliului, art. 2 pct. 2a și art. 3a alin. (1) lit. (b)]
3. Apropierea legislațiilor — Publicitate înșelătoare și publicitate comparativă — Directiva 84/450
[Directiva 84/450 a Consiliului, art. 3a alin. (1)]
4. Apropierea legislațiilor — Publicitate înșelătoare și publicitate comparativă — Directiva 84/450
[Directiva 84/450 a Consiliului, art. 2 pct. 2a și art. 3a alin. (1) lit. (f) și (g)]
1. Articolul 2 punctul 2a din Directiva 84/450 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55 trebuie interpretat în sensul că poate fi considerată publicitate comparativă referirea, într‑un mesaj publicitar, la un tip de produse, iar nu la o întreprindere sau la un produs determinat, atunci când este posibilă identificarea acestei întreprinderi sau a produselor oferite de aceasta ca fiind vizate în mod concret prin mesajul respectiv. Împrejurarea că mai mulți concurenți ai persoanei care publică reclama sau bunuri ori servicii oferite de aceștia pot fi identificate ca fiind vizate în mod concret prin mesajul publicitar este lipsită de relevanță în ceea ce privește recunoașterea caracterului comparativ al publicității.
(a se vedea punctul 24 și dispozitiv 1)
2. Existența unui raport de concurență, în sensul Directivei 84/450 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55, între persoana care publică reclama și întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar nu poate fi stabilită independent de bunurile sau serviciile oferite de aceasta.
Într‑adevăr, existența unui astfel de raport între întreprinderi este condiționată de constatarea faptului că produsele oferite de acestea prezintă un anumit grad de substituire reciprocă.
Pentru a determina existența acestui raport, trebuie avute în vedere astfel starea actuală a pieței și obiceiurile de consum, precum și posibilitățile de evoluție a acestora, partea din teritoriul comunitar în cadrul căreia este difuzată publicitatea, fără însă a exclude, după caz, efectele pe care evoluția obiceiurilor de consum constatate în alte state membre le poate avea pe piața națională în cauză, și, în sfârșit, caracteristicile particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama urmărește să îl promoveze, precum și imaginea pe care înțelege să i‑o imprime.
Criteriile care permit stabilirea existenței unui raport de concurență, în sensul articolului 2 punctul 2a din directivă, și cele al căror scop este de a verifica îndeplinirea de către comparația respectivă a condiției prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din această directivă nu sunt identice. Într‑adevăr, articolul 2 punctul 2a menționat presupune existența unei relații concurențiale între întreprinderi, în timp ce articolul 3a alineatul (1) litera (b) din aceeași directivă impune o apreciere individuală și concretă a produselor care constituie în mod specific obiectul comparației din mesajul publicitar pentru a se stabili existența unei posibilități efective de substituire.
(a se vedea punctele 31, 32, 42, 47 și 49 și dispozitiv 2)
3. O publicitate care face referire la un tip de produse fără să identifice însă un concurent sau bunurile oferite de către acesta din urmă nu este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul (1) din Directiva 84/450 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55. Condițiile caracterului licit al unei asemenea publicități trebuie examinate în lumina altor dispoziții de drept național sau, după caz, de drept comunitar, independent de faptul că aceasta ar putea implica o protecție mai redusă a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente.
(a se vedea punctul 56 și dispozitiv 3)
4. Articolul 3a alineatul (1) litera (f) din Directiva 84/450 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55, trebuie interpretat în sensul că nu este ilicită orice comparație care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse care beneficiază de o asemenea denumire.
Într‑adevăr, în temeiul alineatului (1) litera (g), publicitatea comparativă este licită atunci când nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente. Efectul util al acestei cerințe ar fi în parte compromis dacă produsele fără denumire de origine nu ar putea fi comparate cu altele care beneficiază de o asemenea denumire.
(a se vedea punctele 65, 66 și 72 și dispozitiv 4)