1. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Impozite pe cifra de afaceri – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Restituirea taxei persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării
(Directiva 79/1072 a Consiliului, art. 2 și 5)
2. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Impozite pe cifra de afaceri – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Persoane obligate la plata taxei
(Directiva 77/388 a Consiliului, art. 21 punctul 1)
3. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Impozite pe cifra de afaceri – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Regularizarea taxei facturate fără să fie datorată
(Directiva 77/388 a Consiliului)
1. Articolele 2 și 5 din A opta directivă 79/1072/CEE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării trebuie să fie interpretate în sensul că taxa pe valoarea adăugată nedatorată și facturată din greșeală beneficiarului prestațiilor, ulterior plătită la Trezoreria statului membru în care se găsește locul prestării, nu poate face obiectul restituirii în temeiul acestor prevederi legale.
A opta directivă, care nu are ca obiectiv să pună în discuție sistemul instituit de A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, vizează stabilirea modalităților de rambursare a taxei pe valoarea adăugată plătite într‑un stat membru de către persoanele impozabile stabilite în alt stat membru. Obiectivul său este, astfel, acela de a armoniza dreptul la rambursare, astfel cum rezultă din articolul 17 alineatul (3) din a șasea directivă. Într‑adevăr, articolele 2 și 5 din a opta directivă trimit explicit la articolul 17 din a șasea directivă. În aceste condiții, din moment ce dreptul la deducere, în sensul articolului 17, nu poate fi extins la taxa pe valoarea adăugată facturată și plătită fără să fie datorată la autoritatea fiscală, trebuie să se constate că această taxă pe valoarea adăugată nu poate face obiectul unei restituiri în temeiul dispozițiilor celei de a opta directive.
(a se vedea punctele 25-28 și dispozitiv 1)
2. Cu excepția cazurilor expres prevăzute la articolul 21 punctul 1 din A șasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată de Directiva 92/111, numai furnizorul trebuie să fie considerat obligat la plata taxei pe valoarea adăugată către autoritățile fiscale din statul membru în care se găsește locul prestării.
(a se vedea punctul 33 și dispozitiv 2)
3. Principiile neutralității, efectivității și nediscriminării nu se opun unei legislații naționale conform căreia numai furnizorul poate solicita autorităților fiscale restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă pe valoarea adăugată fără să fie datorate, iar persoana căreia i‑au fost prestate serviciile poate exercita o acțiune de drept civil în restituirea plății nedatorate împotriva acestui furnizor. Totuși, în cazul în care restituirea taxei pe valoarea adăugată devine imposibilă sau excesiv de dificilă, statele membre trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a permite persoanei căreia i‑au fost prestate serviciile să recupereze taxa facturată fără să fie datorată, în vederea respectării principiului efectivității.
Acest răspuns nu poate fi afectat de legislația națională în materie de impozitare directă, întrucât sistemul de impozitare directă, în ansamblul său, nu are legătură cu cel privind taxa pe valoarea adăugată.
(a se vedea punctele 42 și 45 și dispozitiv 3)