Cauza T-442/03

SIC — Sociedade Independente de Comunicação, SA

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Ajutoare de stat — Măsuri luate de Republica Portugheză în favoarea organismului public de radiodifuziune RTP pentru finanțarea misiunii acestuia de serviciu public — Decizie prin care se declară că anumite măsuri nu reprezintă ajutoare de stat și că celelalte măsuri sunt compatibile cu piața comună — Calificare drept ajutor de stat — Compatibilitate cu piața comună — Obligația de examinare cu diligență și cu imparțialitate”

Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 26 iunie 2008   II - 1165

Sumarul hotărârii

1. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii

   [art. 87 alin. (1) CE]

2. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Ajutoare acordate de o întreprindere publică

   [art. 87 alin. (1) CE]

3. Concurență – Întreprinderi care au sarcina de a gestiona servicii de interes economic general – Recurgere la o cerere de ofertă care nu este necesară pentru a încredința unei întreprinderi o asemenea misiune

   [art. 86 alin. (2) CE; Protocolul de la Amsterdam]

4. Concurență – Întreprinderi care au sarcina de a gestiona servicii de interes economic general – Definiția serviciilor de interes economic general – Putere de apreciere a statelor membre

   [art. 86 alin. (2) CE]

5. Concurență – Întreprinderi care au sarcina de a gestiona servicii de interes economic general – Respectarea de către furnizorul serviciului public de radiodifuziune a standardelor de calitate ale mandatului de serviciu public – Competență exclusivă a statului membru

   [art. 86 alin. (2) CE]

6. Ajutoare acordate de state – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Examinare cu diligență și cu imparțialitate

   [art. 88 alin. (2) CE]

1.  Nu îndeplinește condiția selectivității o măsură de stat care, deși conferă un avantaj unei categorii specifice de agenți economici, nu derogă de la aplicarea normală a unui sistem, ci, dimpotrivă, se înscrie în cadrul acestuia și reprezintă astfel o măsură inerentă acestui sistem, precum și atunci când diferențele de tratament generate de această măsură se pot justifica prin natura ori prin structura sistemului.

   Cu privire la o lege națională care exonerează întreprinderile publice, în cazul transformării acestora în societăți pe acțiuni, de întocmirea unui act notarial care este obligatorie în condiții normale, Comisia are obligația să examineze dacă, în pofida specificității acesteia, scutirea de cheltuielile notariale ce rezultă din această exonerare nu este calificată drept ajutor de stat pentru motivul că recurgerea la lege, care determină această exonerare, nu a fost aleasă în vederea exceptării întreprinderilor publice de la cheltuieli, ci doar se înscrie în logica sistemului juridic național.

   (a se vedea punctele 64-67)

2.  Pentru ca avantajele să poată fi calificate drept ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, acestea trebuie, pe de o parte, să fie acordate direct sau indirect prin resurse de stat și, pe de altă parte, să fie imputabile statului. Imputabilitatea unei măsuri față de stat nu poate fi dedusă numai din împrejurarea că măsura în cauză a fost luată de o întreprindere publică. Astfel, deși statul este în măsură să controleze o întreprindere publică și să exercite o influență dominantă asupra operațiunilor acesteia, exercitarea efectivă a acestui control într-un caz concret nu poate fi prezumată în mod automat. Astfel, este necesar să se analizeze dacă trebuie considerat că autoritățile publice ar fi fost implicate, într-un mod sau în altul, în adoptarea măsurii.

   În această privință, imputabilitatea față de stat a unei măsuri de ajutor luate de o întreprindere publică poate fi dedusă dintr-un ansamblu de indicii, precum în special integrarea acesteia în structurile administrației publice, natura activităților sale și exercitarea acestora pe piață în condiții normale de concurență cu operatorii privați, statutul juridic al întreprinderii, dacă aceasta este reglementată de dreptul public sau de dreptul comun al societăților, intensitatea tutelei exercitate de autoritățile publice asupra administrării întreprinderii și orice alt indiciu care să evidențieze, în cazul concret, o implicare a autorităților publice sau improbabilitatea neimplicării în adoptarea unei măsuri, având în vedere și amploarea acesteia, conținutul acesteia sau condițiile pe care le presupune.

   (a se vedea punctele 93-95, 98 și 99)

3.  Nici din modul de redactare a articolului 86 alineatul (2) CE, nici din jurisprudența referitoare la această dispoziție nu rezultă că un serviciu de interes economic general poate fi încredințat unui operator numai după finalizarea unei proceduri de cerere de ofertă.

   Deși este adevărat că serviciul public de radiodifuziune este considerat un serviciu de interes economic general, iar nu un serviciu de interes general fără caracter economic, trebuie totuși arătat că această calificare se explică mai mult prin impactul pe care radiodifuziunea ca serviciu public îl produce, de facto, asupra sectorului, de altfel concurențial și cu caracter comercial, al radiodifuziunii, decât printr-o pretinsă dimensiune comercială a radiodifuziunii ca serviciu public. După cum reiese cu claritate din Protocolul de la Amsterdam privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre, serviciul public de radiodifuziune este „direct legat de nevoile democratice, sociale și culturale ale fiecărei societăți”.

   De altfel, această specificitate a radiodifuziunii ca serviciu public constituie fundamentul libertății recunoscute statelor membre prin Protocolul de la Amsterdam în încredințarea serviciului de interes economic general de radiodifuziune. Aceasta explică și justifică faptul că nu se poate impune unui stat membru să organizeze o procedură concurențială de ofertare în vederea încredințării unui asemenea serviciu, cel puțin atunci când decide să asigure el însuși acest serviciu public prin intermediul unei societăți publice.

   (a se vedea punctele 145, 153 și 154)

4.  Statele membre au o largă putere de apreciere cu privire la definirea a ceea ce acestea consideră ca fiind servicii de interes economic general. Prin urmare, definirea acestor servicii de către un stat membru nu poate fi contestată de către Comisie decât în cazul unei erori vădite.

   Pe de altă parte, dreptul comunitar nu interzice în niciun mod ca un stat membru să definească serviciul de interes economic general de radiodifuziune în termeni largi, care să includă difuzarea unui program generalist. Această posibilitate nu ar putea fi contestată prin împrejurarea că furnizorul serviciului public de radiodifuziune desfășoară, pe de altă parte, activități cu caracter comercial, în special vânzarea de spații publicitare. Astfel, o asemenea contestare ar însemna ca definiția însăși a serviciului de interes economic general de radiodifuziune să depindă de modul de finanțare a acestuia. Or, prin ipoteză, un serviciu de interes economic general se definește în funcție de interesul general pe care urmărește să îl îndeplinească, iar nu în funcție de mijloacele care îi vor asigura prestarea.

   (a se vedea punctele 195 și 201-203)

5.  Numai statul membru poate aprecia respectarea de către furnizorul serviciului public de radiodifuziune a standardelor de calitate definite în mandatul de serviciu public. Comisia trebuie, în principiu, să se limiteze la constatarea existenței unui mecanism de control din partea unui organ independent al respectării mandatului de către acest organism de radiodifuziune. Numai în măsura în care informațiile transmise Comisiei pe parcursul investigației conțin indicii serioase că mecanismul de control, deși existent, nu a fost pus în aplicare, Comisia poate ajunge să examineze caracterul real al acestei aplicări, urmărind totuși să nu depășească această examinare și în special să nu se substituie statului membru în aprecierea concretă a respectării criteriilor calitative.

   (a se vedea punctele 212-214)

6.  În cadrul procedurii de control al ajutorului de stat, părțile interesate, altele decât statul membru în cauză, dispun numai de dreptul de a fi asociate procedurii administrative într-o măsură adecvată care ține cont de circumstanțele cauzei. În acest context, o parte interesată care sesizează Comisia cu o cerere prin care solicită ca această instituție să își exercite prerogativele pentru a obține de la statul membru anumite informații nu dispune de niciun drept în sensul de a se da curs cererii acesteia de către Comisie. Comisia are obligația, dacă este cazul, să aprecieze utilitatea acestei cereri pentru necesitățile controlului său asupra măsurilor în cauză. În cadrul acestei aprecieri, Comisia poate ține seama de informațiile de care dispune deja. Totuși, caracterul restrâns al dreptului de participare și de informare al părților interesate, altele decât statul membru, nu se află nicidecum în contradicție cu obligația Comisiei de examinare cu diligență și cu imparțialitate în domeniul ajutoarelor de stat. Astfel, deși beneficiază de o marjă de apreciere, Comisia nu poate totuși, ținând seama de obligația de examinare cu diligență și cu imparțialitate, să nu solicite să îi fie comunicate informațiile care rezultă a fi de natură să confirme sau să infirme alte informații pertinente pentru examinarea măsurii în cauză, însă a căror fiabilitate nu poate fi considerată ca fiind suficient de dovedită.

   (a se vedea punctele 222-225)