Bruxelles, 24.3.2026

COM(2026) 131 final

Recomandare de

DECIZIE A CONSILIULUI

de autorizare a deschiderii negocierilor privind condițiile de aderare a Uniunii la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE)


EXPUNERE DE MOTIVE

Prin prezenta recomandare de decizie a Consiliului, Comisia Europeană solicită Consiliului autorizarea de a deschide negocieri cu privire la un acord care să permită Uniunii Europene (UE) să devină acționar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

1.CONTEXTUL PROPUNERII

•Motivele și obiectivele propunerii

Introducere

BDCE este o bancă multilaterală de dezvoltare (BMD) înființată sub forma unui Acord parțial 1 al Consiliului Europei. Fondată în 1956, BDCE a fost creată inițial pentru a oferi sprijin refugiaților și persoanelor strămutate, dar ea și-a extins treptat domeniul de acțiune la alte sectoare care contribuie la consolidarea coeziunii sociale în Europa. În prezent, ea numără printre membrii săi 43 de state ( 2 ), inclusiv 26 din cele 27 de state membre ale UE ( 3 ). Împreună, statele membre ale UE dețin 87,9 % din acțiunile BDCE. Franța, Germania și Italia sunt cei mai mari acționari, fiecare deținând 16,9 % din acțiuni. BDCE acordă împrumuturi și garanții statelor membre participante, inclusiv administrațiilor centrale ale acestora, instituțiilor financiare și autorităților locale pentru finanțarea de proiecte în sectorul social, în principal în domeniul infrastructurii sociale. Activitatea se desfășoară în principal din resursele proprii ale BDCE și parțial din fonduri primite de la donatori. UE este cel mai mare donator al BDCE, oferind 844 de milioane EUR ( 4 ) în favoarea proiectelor BDCE începând din 2010.

BDCE are un rating de credit bun, care reflectă o importantă bază de capital, o calitate înaltă a activelor și o performanță excelentă a activelor. Acesta are nivelul AAA din 2020 (Scope), 2021 (S&P) și 2023 (Fitch and Moody’s). În 2025, nivelul său AAA a fost confirmat de toate societățile mari de rating.

Mandatul oficial al BDCE, consolidat în cadrul său strategic 2023-2027, este de a promova coeziunea socială și de a consolida integrarea socială în Europa, precum și de a oferi asistență migranților și refugiaților. Obiectivele sunt, în linii mari, în concordanță cu prioritățile Comisiei în ceea ce privește coeziunea socială, economică și teritorială, precum și în ceea ce privește politica în domeniul migrației. Investițiile sociale ale BDCE care deservesc grupurile vulnerabile au potențialul de a contribui la punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale al UE. În plus, având în vedere că Ucraina a devenit, la 15 iunie 2023, membră a BDCE, Banca oferă în prezent asistență Ucrainei și sprijină eforturile de reconstrucție ale țării. Colaborarea cu Ucraina este unul dintre obiectivele generale ale cadrului strategic al BDCE pentru perioada 2023-2027.

Dacă dobândește statutul de acționar, UE va putea să asigure o mai bună coordonare a poziției UE în cadrul rețelei mai largi a consiliilor de administrație ale instituțiilor financiare internaționale (IFI), să contribuie la punerea în aplicare a priorităților UE, să își consolideze parteneriatul strategic cu BDCE pentru a stimula investițiile sociale în Europa, să sprijine migrația legală și integrarea și să promoveze stabilitatea și creșterea economică în țările implicate în procesul de aderare și în țările învecinate. Participarea UE la BDCE ar urma să fie adoptată de Comisie.

Obiective

Achiziționarea unei participații în cadrul BDCE are potențialul de a spori sinergiile priorităților BDCE cu cele ale UE, în special în domeniul infrastructurii sociale și al incluziunii sociale, al migrației, al extinderii și al politicii de vecinătate, cu un accent semnificativ pe asistența acordată Ucrainei. O participație ar permite UE să aibă un cuvânt de spus în stabilirea strategiei BDCE și în ceea ce privește deciziile și operațiunile sale de investiții în plus față de cele sprijinite deja de mandatele UE. De asemenea, ea ar putea contribui la consolidarea relației dintre instituțiile UE și Consiliul Europei, precum și cu numeroasele țări partenere din imediata vecinătate care sunt membre ale BDCE. În plus, ea ar putea contribui la coordonarea sprijinului acordat Ucrainei cu cel al celorlalți actori internaționali pentru reconstrucția sa.

Consiliul a încurajat Comisia și statele membre să asigure o coordonare mai strânsă cu și între IFI în contextul arhitecturii financiare europene pentru dezvoltare ( 5 ) și finanțarea combaterii schimbărilor climatice ( 6 ). S-a demonstrat clar că participarea în cadrul organelor de conducere ale instituțiilor financiare aduce beneficii în această privință. Ea a permis dezvoltarea unei coordonări strânse a cooperării politice și financiare a Comisiei cu aceste instituții, inclusiv prin punerea în aplicare a mandatelor UE.

Prezența în organele de conducere ale BDCE

Devenind acționar, UE ar fi implicată în mod oficial în elaborarea politicilor BDCE și în punerea lor în aplicare, ar participa la procesul decizional al BDCE și ar fi reprezentată în organele de conducere ale acesteia de către Comisia Europeană. Ea ar obține drepturi de vot proporțional cu numărul de acțiuni subscrise și ar dobândi un loc atât în Consiliul de conducere, cât și în Consiliul de administrație al BDCE 7 .

Consiliul de conducere definește orientările generale pentru activitatea BDCE, stabilește condițiile de aderare a altor state, decide cu privire la majorările de capital și aprobă principalele documente corporative și financiare ale instituției. Acesta își alege propriul președinte și președintele Consiliului de administrație și numește guvernatorul și membrii Consiliului de audit. În general, deciziile Consiliului de conducere necesită o majoritate a membrilor care votează pentru sau împotrivă, iar acești membri trebuie să reprezinte cel puțin două treimi din drepturile de vot. Consiliul de administrație exercită competențele care îi sunt delegate de Consiliul de conducere, stabilește și supraveghează politicile operaționale și aprobă proiectele de investiții prezentate de guverne.

Obiective generale privind participarea la capital

În urma aprobării primei majorări de capital a BDCE cu capital subscris și vărsat în 2022, perioada de subscriere s-a încheiat la 31 decembrie 2024 cu o rată de participare de peste 95 %. Prin urmare, cu o majorare de capital de 4,14 miliarde EUR, capitalul total subscris al BDCE se ridică la 9,62 miliarde EUR ( 8 ) (din care 1,766 miliarde EUR reprezintă capital vărsat).

Obiectivul UE ar fi acela de a deveni acționar cu participație medie, situându-se în mijlocul listei acționarilor cu o cotă directă de aproximativ 0,4 % (0,419 %) din totalul capitalului subscris al BDCE, obținând astfel drepturi de vot proporțional cu acest număr de acțiuni subscrise și asigurându-și locuri în organele de conducere ale BDCE, și anume un loc în Consiliul de conducere și în Consiliul de administrație. Această participație va permite UE să colaboreze mai eficient cu BDCE, să coordoneze poziția în rândul acționarilor din UE și să asigure o mai mare sinergie cu prioritățile de politică ale UE, angajând în același timp un volum limitat de resurse.

Acest lucru ar necesita o subscriere de acțiuni în valoare de 40 294 de milioane EUR. În conformitate cu rata capitalului vărsat/subscris obligatoriu (18,59 %) a BDCE, acest lucru ar necesita o investiție din partea UE de 20 de milioane EUR: 7,49 milioane EUR capital subscris vărsat (32 804 milioane EUR capital nevărsat) plus 12,51 milioane EUR rezerve obligatorii. În acest scop, Comisia ar propune utilizarea unor credite în valoare totală de 20 de milioane EUR atât în angajamente, cât și în plăți programate pentru componenta privind ocuparea forței de muncă și inovarea socială (EaSI) a Fondului social european Plus (FSE+), a Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI) și a programului Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală” (IVCDCI – Europa globală) în cadrul bugetului anual al UE pentru exercițiul financiar 2027.

•Coerența cu dispozițiile de politică existente în domeniul de politică vizat

Participația Uniunii în cadrul BDCE ar contribui la politicile UE în următoarele domenii:

Politica socială și de ocupare a forței de muncă

Accentul pus de BDCE pe politica socială și pe infrastructură ar putea completa programele de finanțare ale UE care vizează abordarea disparităților economice și sociale din interiorul statelor membre și/sau al altor țări și dintre acestea, în special în domenii precum locuințele la prețuri accesibile, îngrijirile de sănătate, reducerea sărăciei și educația. Dacă UE ar deveni acționar, aceasta ar putea pleda pentru o finanțare sporită și adecvată a unor astfel de proiecte, în special în regiunile mai puțin dezvoltate ale statelor membre. Accentul pus de BDCE pe infrastructura socială completează programe ale UE precum InvestEU sau Mecanismul de redresare și reziliență (MRR).

Acordul de garantare cu BDCE în cadrul InvestEU, semnat în noiembrie 2022 și modificat ultima dată în decembrie 2025, este în prezent în valoare de până la 318 milioane EUR sub formă de garanție a UE și sprijină un portofoliu de investiții în valoare de aproximativ 1 miliard EUR în cadrul componentei pentru investiții sociale și competențe (SISW). Portofoliul de proiecte acoperite include infrastructura socială (locuințe sociale la prețuri la prețuri accesibile, spitale publice, educație și formare), microfinanțarea și sprijinul pentru întreprinderile sociale cu obiective transversale, cum ar fi incluziunea socială și economică a grupurilor vulnerabile și egalitatea de gen. BDCE este singurul partener de implementare al InvestEU – pe lângă FEI – care se axează pe sprijinirea microfinanțării și a întreprinderilor sociale. BDCE își îndeplinește obiectivele de politică din cadrul InvestEU și se numără printre partenerii cu cel mai înalt nivel de implementare, măsurat atât în funcție de operațiunile aprobate, cât și în funcție de operațiunile semnate.  

De asemenea, BDCE ar putea îndeplini un rol tehnic și de finanțare important în politica UE în domeniul locuințelor, inclusiv prin intermediul Planului european privind locuințele la prețuri accesibile, având în vedere experiența sa de zeci de ani în sprijinirea locuințelor pentru grupurile vulnerabile. Împreună cu Comisia Europeană, BDCE coprezidează fluxul de lucru al Platformei europene pentru combaterea fenomenului lipsei de adăpost (EPOCH) privind accesul la finanțare, pentru a căuta modalități suplimentare de extindere a obiectivelor comune de coeziune socială. În ceea ce privește populația romă, BDCE a pus în aplicare proiectul-pilot „Locuințe și emancipare pentru romi” (HERO) al Parlamentului European și continuă să își intensifice eforturile pentru a sprijini în continuare acest segment al grupurilor vulnerabile.

Extindere și politica de vecinătate

Expertiza BDCE în reconstrucția post-conflict și integrarea socială se aliniază la obiectivele UE de promovare a stabilității și coeziunii în Europa și de stimulare a creșterii economice în țările implicate în procesul de aderare și în țările învecinate. Devenind acționar, UE ar putea amplifica aceste eforturi și ar putea utiliza în continuare expertiza unică a BDCE. Comisia are o relație de lungă durată cu BDCE în regiunea implicată în procesul de aderare, atât în calitate de donator important, cât și în ceea ce privește participarea BDCE la inițiativele și cadrele UE, cum ar fi Cadrul de investiții pentru Balcanii de Vest (CIBV) sau Platforma de investiții pentru politica de vecinătate (NIP). CIBV combină diferite forme de finanțare nerambursabilă și rambursabilă în sectoarele public și privat din Balcanii de Vest, care urmărește să sprijine dezvoltarea socioeconomică. CIBV este desemnat drept principalul vehicul pentru realizarea și punerea în aplicare a strategiei „Global Gateway” și principalul canal de dezvoltare a investițiilor din planul de creștere și din Mecanismul de reformă și creștere pentru Balcanii de Vest. De asemenea, BDCE este partener de implementare în cadrul platformei UE de finanțare mixtă pentru țările din cadrul Parteneriatului estic – Platforma de investiții pentru politica de vecinătate. Până la sfârșitul anului 2025, au fost aprobate două operațiuni de finanțare mixtă în sectorul sănătății din Republica Moldova (Moldova) cu BDCE. De asemenea, BDCE a primit finanțare sub formă de granturi din partea Parteneriatului pentru promovarea eficienței energetice și a protecției mediului în Europa de Est (E5P) – UE fiind un donator-cheie în acest sens. BDCE este un partener-cheie și pentru punerea în aplicare a Planului de creștere pentru Republica Moldova, care va stimula economia Republicii Moldova și va aduce țara mai aproape de aderarea la UE prin accelerarea reformelor.

De asemenea, parteneriatul UE cu BDCE poate fi esențial în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei. Odată cu aderarea Ucrainei la BDCE în 2023, au apărut noi posibilități pentru o coordonare și o cooperare mai strânse. BDCE este un partener de implementare al Mecanismului pentru Ucraina și, prin intermediul acestuia, contribuie la reconstrucția infrastructurii sociale deteriorate sau distruse în țară, cu accent pe locuințe și îngrijiri de sănătate.

Începând din iunie 2025, BDCE a aprobat împrumuturi în valoare de 553 de milioane EUR pentru Ucraina, din care 400 de milioane EUR sunt pentru soluții locative. Un program în valoare de 200 de milioane EUR (100 de milioane EUR aprobate în martie 2024 și alte 100 de milioane EUR aprobate în ianuarie 2025) beneficiază de asistență tehnică (AT) în valoare de 10 milioane EUR din Cadrul de investiții pentru Ucraina (UIF). Pe lângă locuințe și îngrijiri de sănătate, în septembrie 2024, BDCE a aprobat prima sa operațiune de microfinanțare în Ucraina – 3 milioane EUR pentru Bank Lviv pentru a asigura accesul la credite pentru microantreprenori și întreprinderile mici din Ucraina. Activitățile Băncii în acest sector se extind. În cooperare cu Comisia, un produs în valoare de 40 de milioane EUR a fost aprobat de consiliul de administrație al UIF în iunie 2025 (inclusiv o subvenție UIF în valoare de 15 milioane EUR).

În ceea ce privește Turcia, aceasta este una dintre cele mai importante țări beneficiare pentru BDCE și unul dintre membrii săi fondatori. După ce UE va deveni acționar al Băncii, BDCE ar putea deveni un partener solid în bazinul mediteraneean prin investiții sporite în Turcia, unde BDCE oferă noi împrumuturi în valoare de până la 300 de milioane EUR anual, axate pe infrastructura de capital uman, în special în domeniul sănătății, al educației și al atenuării riscurilor seismice. În mod special, BDCE colaborează cu UE prin intermediul Instrumentului UE pentru refugiații din Turcia (FRiT). În viitor, BDCE ar fi interesată să participe la Platforma de investiții a Turciei. Acest lucru este în concordanță cu recentul angajament etapizat și proporțional al UE cu Turcia, care vizează consolidarea cooperării într-o serie de domenii de interes comun.

Politica în domeniul migrației

Ajutorul pentru refugiați, migranți și persoane strămutate este una dintre prioritățile statutare ale BDCE. În domeniul migrației, BDCE a raportat o valoare totală a proiectului de 2,5 miliarde EUR în ultimii 15 ani. BDCE a fost deosebit de activă în ceea ce privește ajutorul acordat Turciei pentru a face față afluxului fără precedent de refugiați sirieni care au fugit din țară după război. BDCE a colaborat cu Comisia prin intermediul PAFMI, programul Parteneriate și finanțare pentru incluziunea migranților, conceput pentru a sprijini noi modalități de finanțare în vederea abordării provocărilor în materie de integrare și incluziune cu care se confruntă resortisanții țărilor terțe. Programul se axează în principal pe promovarea oportunităților de angajare (inclusiv a spiritului antreprenorial) și a educației. O altă colaborare cu Comisia Europeană a fost Parteneriatul privind incluziunea din cadrul Agendei urbane, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea unei potențiale rezerve de proiecte bazate pe granturi și/sau instrumente financiare ale UE.

Deschiderea BDCE către operațiuni în Ucraina este extrem de relevantă, având în vedere că BDCE este banca specializată a Europei în gestionarea refugiaților și integrarea resortisanților țărilor terțe și are o experiență considerabilă în ceea ce privește fosta Iugoslavie și refugiații sirieni. BDCE ar putea îndeplini un rol important în reconstrucția Ucrainei. Aceasta ar putea, de asemenea, să canalizeze ajutorul și sprijinul adecvat către Moldova și statele membre relevante care sunt membre ale BDCE și care au în prezent o parte semnificativă a responsabilității în ceea ce privește reintegrarea persoanelor strămutate din Ucraina.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

·Temeiul juridic procedural

Articolul 218 alineatul (3) din TFUE prevede că, în cazul în care acordul preconizat nu privește exclusiv sau în principal politica externă și de securitate comună, Comisia prezintă recomandări Consiliului. Consiliul adoptă o decizie de autorizare a începerii negocierilor și de numire a negociatorului Uniunii sau a șefului echipei de negociere a Uniunii.

Articolul 218 alineatul (4) din TFUE prevede că Consiliul poate adresa directive de negociere negociatorului și poate desemna un comitet special pentru a se consulta cu negociatorul.

Comisia recomandă deschiderea negocierilor privind condițiile de aderare a Uniunii la BDCE. Activitățile BDCE se referă la acordarea de împrumuturi și garanții membrilor săi participanți, inclusiv administrațiilor lor centrale, instituțiilor financiare și autorităților locale pentru finanțarea de proiecte în sectorul social, în special în infrastructura socială. Comisia trebuie să fie desemnată negociator.

Temeiul juridic procedural al deciziei propuse de autorizare a începerii negocierilor pentru acordul avut în vedere este articolul 218 alineatele (3) și (4) din TFUE.

·Temeiul juridic material

Obiectivul BDCE este de a promova coeziunea socială și de a consolida integrarea socială în Europa, precum și de a oferi asistență migranților și refugiaților. În acest scop, ea oferă asistență financiară membrilor săi. Această asistență este acordată atât statelor membre ale UE, cât și țărilor terțe.

Articolul 175 din TFUE prevede că Uniunea își conduce și își coordonează politicile economice astfel încât să atingă obiectivele prevăzute la articolul 174 din TFUE, și anume consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale.

Articolul 212 alineatul (1) și articolul 212 alineatul (3) din TFUE prevăd că Uniunea desfășoară acțiuni de cooperare economică, financiară și tehnică cu țări terțe, altele decât țările în curs de dezvoltare, și că Uniunea cooperează cu țările terțe și cu organizațiile internaționale competente.

Prin urmare, temeiul juridic material care stă la baza prezentei propuneri constă în articolul 175 alineatul (3) din TFUE și articolul 212 din TFUE.

·Alegerea negociatorului

Dat fiind faptul că acordul preconizat vizează exclusiv alte aspecte decât politica externă și de securitate comună, Comisia trebuie desemnată drept negociator în temeiul articolului 218 alineatul (3) din TFUE.

·Competența Uniunii

În temeiul articolului 175 din TFUE, Uniunea susține acțiuni care conduc la consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale. În conformitate cu articolul 212 alineatul (1) și articolul 212 alineatul (3) din TFUE, Uniunea desfășoară acțiuni de cooperare economică, financiară și tehnică cu țări terțe, altele decât țările în curs de dezvoltare, și Uniunea cooperează cu țările terțe și cu organizațiile internaționale competente. Astfel, Uniunea are competența de a adera la BDCE.

·Proporționalitatea

Prezenta recomandare de decizie a Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor în numele Uniunii în vederea aderării sale la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de politică în cauză. Condițiile de aderare a UE la BDCE pot fi îndeplinite numai prin negocieri între Comisie și BDCE.

Capitalul autorizat va furniza BDCE resurse suplimentare pentru a completa obiectivele UE.

·Alegerea instrumentului

Prezenta recomandare de decizie a Consiliului este prezentată în conformitate cu articolul 218 alineatele (3) și (4) din TFUE, care prevede adoptarea de către Consiliu a unei decizii de autorizare a începerii negocierilor și de numire a negociatorului Uniunii. De asemenea, Consiliul poate adresa directive de negociere negociatorului. Nu există un alt instrument juridic care ar putea fi folosit în scopul realizării obiectivului exprimat în prezenta recomandare.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

•Consultarea cu părțile interesate

Au avut loc consultări frecvente cu BDCE la nivel de conducere și la nivel tehnic. Acționarii BDCE au discutat în mod activ și au reflectat asupra aderării Uniunii în cadrul mai multor sesiuni ale Consiliilor de conducere din 2025. În scrisoarea sa adresată Comisiei, BDCE și-a exprimat 9 disponibilitatea de a continua să analizeze modul în care aderarea Uniunii ar putea consolida și mai mult parteneriatul reciproc.

•Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate

Au avut loc consultări frecvente cu experți tehnici din cadrul BDCE.

•Evaluarea impactului

În contextul prezentat în cele două secțiuni anterioare, în conformitate cu principiul proporționalității și cu practica anterioară, Comisia nu a efectuat o evaluare formală a impactului.

•Drepturile fundamentale

Obiectivul BDCE este de a promova coeziunea socială în Europa, definită drept „capacitatea unei societăți de a asigura bunăstarea tuturor membrilor săi, reducând la minimum disparitățile și evitând marginalizarea”.

BDCE își îndeplinește misiunea prin finanțarea investițiilor sociale și a proiectelor care deservesc persoanele vulnerabile, în cadrul a trei linii de acțiune:

·investiții în oameni și consolidarea capitalului uman;

·promovarea unor medii de viață incluzive și reziliente;

·sprijinirea locurilor de muncă și a incluziunii economice și financiare.

Prin urmare, se preconizează că majorarea capitalului BDCE îi va permite să fie mai activă în domeniile menționate mai sus, ceea ce ar trebui să fie benefic pentru protecția drepturilor fundamentale.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Atingerea obiectivului declarat de a achiziționa o cotă directă de aproximativ 0,419 % din totalul capitalului subscris al BDCE ar necesita o subscriere de acțiuni în valoare de 40 294 de milioane EUR, sub forma unor acțiuni vărsate în valoare de 7,49 milioane EUR și a unor acțiuni nevărsate în valoare de 32 804 milioane EUR. Acest lucru ar implica o datorie contingentă pentru bugetul UE în valoare de 32 804 milioane EUR. În plus, Uniunea ar trebui să contribuie cu 12,51 milioane EUR la rezervele obligatorii. Aceasta reprezintă o investiție totală de 20 de milioane EUR pentru UE, pe care Comisia propune să o finanțeze prin utilizarea creditelor programate pentru componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” (EaSI) a Fondului social european Plus (FSE+), a Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI) și a Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală” (IVCDCI – Europa globală) în cadrul bugetului anual al UE pentru exercițiul financiar 2027.

Dobândirea calității de acționar al BDCE va implica, de asemenea, obligația de a contribui anual la bugetul secretariatului care gestionează acordul parțial pe baza căruia BDCE este constituit în conformitate cu normele Consiliului Europei. Aceste costuri sunt de natură administrativă și reprezintă o contribuție anuală modestă, care va fi finanțată de Comisie.

Recomandare de

DECIZIE A CONSILIULUI

de autorizare a deschiderii negocierilor privind condițiile de aderare a Uniunii la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 175 alineatul (3), articolul 212 și articolul 218 alineatele (3) și (4),

având în vedere recomandarea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Condițiile de aderare la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei („BDCE”) sunt prevăzute în Statutul acesteia. În conformitate cu articolul III litera (c) din Statut, instituțiile internaționale cu orientare europeană pot deveni membre ale Băncii. Consiliul de conducere al BDCE decide cu privire la condițiile de admitere a noilor membri. Prin urmare, pentru ca Uniunea să devină membră, este necesar să se inițieze negocieri cu BDCE cu privire la aceste condiții.

(2)Având în vedere invitația Consiliului adresată Comisiei și statelor membre de a asigura o coordonare mai strânsă cu și între instituțiile financiare internaționale în contextul arhitecturii financiare europene pentru dezvoltare, este oportun ca Uniunea să devină membră a BDCE prin achiziționarea de acțiuni în capitalul acesteia pentru a asigura o coerență mai eficace a priorităților BDCE cu prioritățile Uniunii și pentru a îndeplini obiectivele Uniunii în domeniul coeziunii sociale și al relațiilor economice externe, prin exercitarea dreptului de vot care este conferit prin proprietate. În plus, acest lucru va contribui la consolidarea relației dintre UE și celelalte țări partenere din regiunea vizată de politica de extindere și de vecinătate care sunt membre ale BDCE. De asemenea, el va contribui la consolidarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește reconstrucția sa postbelică, având în vedere că această țară este membră a BDCE și o țintă principală a politicilor sale.

(3)Atenția acordată de BDCE politicii sociale și infrastructurii poate completa și crea sinergii cu programele de finanțare și acțiunile de politică ale UE menite să abordeze disparitățile economice și sociale din Uniune, în special în domenii precum locuințele sociale și la prețuri accesibile, îngrijirile de sănătate, reducerea sărăciei, educația, egalitatea de gen și incluziunea socială și economică a grupurilor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu handicap, a populației rome și a persoanelor fără adăpost. De asemenea, BDCE poate îndeplini un rol tehnic și de finanțare important în politica UE în domeniul locuințelor, având în vedere experiența sa de zeci de ani în sprijinirea locuințelor pentru grupurile vulnerabile.

(4)Expertiza BDCE în reconstrucția post-conflict și integrarea socială se aliniază la obiectivele UE de promovare a stabilității și coeziunii în Europa. BDCE ar putea sprijini UE să pregătească țările în curs de aderare pe calea aderării la UE și să sprijine punerea în aplicare a planurilor de creștere în Balcanii de Vest și Moldova. Având în vedere că sfera geografică a operațiunilor BDCE a fost extinsă la Ucraina, furnizarea de asistență pentru a sprijini reconstrucția, redresarea și dezvoltarea socială pe termen lung a țării este în prezent unul dintre noile obiective generale ale BDCE. Majorarea de capital recent finalizată oferă o capacitate financiară suplimentară pentru a sprijini Ucraina pe calea aderării la UE. BDCE ar putea sprijini UE în punerea în aplicare a Mecanismului pentru Ucraina. De asemenea, UE și BDCE ar putea să își consolideze în continuare parteneriatul în ceea ce privește investițiile în infrastructura socială din Turcia.

(5)Ajutorul pentru refugiați, migranți și persoane strămutate este una dintre prioritățile statutare ale BDCE, ceea ce face ca aceasta să devină banca specializată a Europei în relațiile cu beneficiarii de protecție internațională și în integrarea resortisanților țărilor terțe. Această expertiză poate completa acțiunile UE de sprijinire a beneficiarilor de protecție internațională, axând acțiunea BDCE, printre altele, pe reintegrarea refugiaților, a migranților sau a persoanelor strămutate în interiorul țării care se întorc și contribuind la integrarea durabilă a resortisanților țărilor terțe în țările-gazdă.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se autorizează deschiderea negocierilor cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei („BDCE”) privind condițiile de aderare a Uniunii la BDCE.

Articolul 2

Comisia este desemnată negociatorul Uniunii.

Articolul 3

Directivele de negociere prevăzute în addendumul la prezenta decizie se adresează Comisiei.

Articolul 4

Negocierile se desfășoară în consultare cu [a se completa de către Consiliu denumirea comitetului special], care este desemnat prin prezenta decizie drept comitet special în sensul articolului 218 alineatul (4) din TFUE.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează Comisiei.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Titlul propunerii/inițiativei

Recomandare de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a deschiderii negocierilor privind condițiile de aderare a Uniunii la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE)

1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e) 

Rubrica 6. Vecinătate și întreaga lume

1.3.Obiectiv(e)

1.3.1.    Obiectiv(e) general(e)

Sprijinirea politicilor de coeziune socială ale UE prin investiții, inclusiv asistență pentru Ucraina în pregătirea sa pentru aderarea la UE.

1.3.2.    Obiectiv(e) specific(e)

Să asigure o aliniere mai eficace a priorităților BDCE la prioritățile Uniunii și să realizeze obiectivele Uniunii în domeniul coeziunii sociale și al relațiilor economice externe; să contribuie la consolidarea relației dintre instituțiile UE, Consiliul Europei și cele 26 de state membre ale UE care fac parte din BDCE, precum și cu numeroasele țări partenere din imediata vecinătate care sunt membre ale BDCE; să contribuie la furnizarea unui sprijin sporit și mai bun Ucrainei și eforturilor sale de redresare.

1.3.3.    Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate

O aliniere mai eficientă a priorităților BDCE cu prioritățile UE în Europa, precum și cu cele ale altor instituții financiare internaționale (IFI), în special în domeniul infrastructurii sociale, al incluziunii sociale și al inovării sociale. Cu implicarea oficială a Comisiei în organismele sale decizionale, facilitarea coordonării Consiliului de administrație BDCE într-un mod mai eficient decât numai prin mandatele existente, cum ar fi InvestEU și Acordul-cadru de parteneriat financiar (FFPA). Definirea priorităților politice, a deciziilor de investiții și a operațiunilor BDCE, în mare măsură în plus față de cele deja sprijinite de mandatele UE. Consolidarea relației dintre instituțiile UE, Consiliul Europei și cele 26 de state membre ale UE care fac parte din BDCE, precum și cu numeroasele țări partenere din imediata vecinătate care sunt membre ale BDCE; Contribuție la furnizarea unui sprijin sporit și mai bun Ucrainei și eforturilor sale de redresare, având în vedere că Ucraina este în prezent membră a BDCE, iar colaborarea cu Ucraina este unul dintre obiectivele generale ale cadrului strategic al Băncii.

1.3.4.    Indicatori de performanță

Atingerea obiectivelor va fi măsurată prin volumul operațiunilor de finanțare ale BDCE pe regiuni, în special în Ucraina și în alte țări de intervenție afectate de războiul Rusiei, pe sectoare, prin volumul operațiunilor de finanțare ale BDCE cofinanțate cu alte IFI și/sau programe ale Comisiei, precum și cu ajutorul altor indicatori stabiliți în cadrul de impact al BDCE.

1.4.Obiectul propunerii/inițiativei vizează: 

O acțiune nouă.

1.5.Motivele propunerii/inițiativei 

1.5.1.    Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung, inclusiv un calendar detaliat pentru punerea în aplicare a inițiativei

Pentru a pune în aplicare inițiativa, Uniunea trebuie să achiziționeze acțiuni din capitalul BDCE și, prin urmare, să devină membră a BDCE, ceea ce îi permite să își exercite dreptul de vot care îi este conferit, astfel încât să asigure o coerență mai eficace a priorităților BDCE cu prioritățile Uniunii și să realizeze obiectivele Uniunii în domeniul coeziunii sociale și al relațiilor economice externe.

Procesul legislativ în temeiul articolului 218 din TFUE constă mai întâi în adoptarea de către Comisie a unei recomandări adresate Consiliului în temeiul articolului 218 alineatele (3) și (4) din TFUE de adoptare a unei decizii de autorizare a deschiderii negocierilor în vederea aderării Uniunii la BDCE. Decizia ar trebui să conțină „orientări/obiective de negociere” generale stabilite de Consiliu. După adoptare, Comisia va trimite Consiliului de administrație al BDCE o cerere oficială de aderare, după care va începe un proces de negociere cu BDCE cu privire la condițiile de aderare. După ce se va ajunge la un acord, Comisia poate adopta o propunere de decizie a Consiliului în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE privind aprobarea acordului. După adoptarea de către Consiliu a deciziei privind încheierea acordului internațional de aderare, următoarea etapă este depunerea instrumentului de aderare (inclusiv subscrierea de acțiuni la BDCE). Ulterior, aderarea intră în vigoare, iar reprezentanții Comisiei pot numi reprezentanți în organele statutare ale BDCE: Consiliul de conducere și Consiliul de administrație.

1.5.2.    Valoarea adăugată a intervenției Uniunii (aceasta poate rezulta din diferiți factori, de exemplu mai buna coordonare, securitatea juridică, o mai mare eficacitate sau complementaritate). În sensul prezentului punct, „valoarea adăugată a intervenției Uniunii” este valoarea ce rezultă din intervenția Uniunii care depășește valoarea ce ar fi fost obținută dacă ar fi acționat doar statele membre.

Aderarea UE la BDCE vizează asigurarea unei coerențe mai eficace a priorităților BDCE cu prioritățile Uniunii, care altfel ar fi realizată exclusiv prin prezența statelor membre în cadrul organelor de conducere ale BDCE. Aderarea UE ar putea spori sinergiile între prioritățile BDCE și cele ale UE, în special în domeniul infrastructurii sociale și al incluziunii sociale, al migrației, al extinderii și al politicii de vecinătate, cu un accent semnificativ pe asistența acordată Ucrainei. Prezența în cadrul organismelor decizionale ale BDCE va permite UE să aibă un cuvânt mai greu de spus, pe lângă statele membre, în stabilirea strategiei BDCE și în deciziile și operațiunile sale de investiții, în plus față de cele deja sprijinite de mandatele UE. De asemenea, ea ar putea contribui la consolidarea relației dintre instituțiile UE și Consiliul Europei, precum și cu numeroasele țări partenere din imediata vecinătate care sunt membre ale BDCE. În plus, ea ar putea contribui la coordonarea sprijinului acordat Ucrainei cu cel al celorlalți actori internaționali pentru reconstrucția sa.

De asemenea, aderarea la BDCE ar fi un mijloc relativ eficient din punctul de vedere al costurilor de punere în aplicare a obiectivului de lungă durată de consolidare a rolului UE în cadrul forurilor internaționale, astfel cum s-a solicitat în concluziile Consiliului din iunie 2021.

Există, de asemenea, o valoare adăugată financiară potențială care poate fi obținută prin aderarea UE: prin raportul său actual între credite și capitaluri proprii, BDCE este în măsură să genereze împrumuturi în valoare de aproximativ 5,4 EUR pentru fiecare euro din capitalul propriu. Un astfel de raport este în concordanță cu strategiile cu efect de levier prudente, dar cu un impact puternic, utilizate în mod obișnuit de băncile multilaterale de dezvoltare, care vizează maximizarea finanțării pentru dezvoltare, menținând în același timp stabilitatea financiară și ratingurile de credit solide. Atunci când acest raport se aplică creșterii preconizate a capitalului propriu al BDCE ca urmare a aderării UE – 20 de milioane EUR în capital subscris și vărsat plus rezerve – o estimare ipotetică sugerează că BDCE ar putea genera o capacitate de creditare suplimentară de până la 108 milioane EUR ca urmare a aderării UE. Această estimare se obține din efectul multiplicator financiar fundamental al valorificării capitalului propriu pentru a mobiliza fonduri care pot fi acordate cu împrumut. Acest calcul indică faptul că costul de oportunitate al aderării este modest, deoarece aderarea va duce la creșterea împrumuturilor acordate infrastructurii sociale și beneficiarilor sprijinului acesteia. Atunci când este combinat cu efectul catalizator al aderării UE, efectul de levier financiar facilitat de structura capitalului BDCE sugerează o justificare economică net pozitivă.

1.5.3.    Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare

UE se poate baza pe experiența sa în calitate de acționar și membru al Consiliului de administrație în mai multe instituții financiare internaționale (IFI), cum ar fi BERD și Grupul BEI (BEI și FEI). În cazul BEI, UE nu este acționar al BEI, dar are un rol instituțional ancorat în Statutul Băncii, care include calitatea de membru al Consiliului de administrație. În aceste instituții, prezența UE la deliberările consiliilor corespunzătoare s-a dovedit a avea un impact pozitiv semnificativ asupra politicilor instituțiilor și contribuie la menținerea alinierii strânse a acestora la politicile UE. Acest impact nu depinde în mod direct de dimensiunea participației, ci mai degrabă de expertiza Comisiei în ceea ce privește instrumentele financiare și de rolul său de donator, de administrator al bugetului UE și de membru al consiliilor de administrație în cadrul diferitelor IFI. Într-adevăr, valoarea adăugată creată de participarea UE la IFI este multidimensională și depășește simpla participare la deliberările consiliilor. Prin valorificarea poziției sale, Comisia poate contribui la influențarea orientării strategice a instituțiilor și la formularea și promovarea politicilor, facilitând, de asemenea, dialogul între părțile interesate.

1.5.4.    Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual și posibilele sinergii cu alte instrumente corespunzătoare

Există o compatibilitate clară cu cadrul financiar multianual și cu mai multe programe bugetare ale UE. Accentul pus de BDCE pe infrastructura socială completează programe ale UE precum InvestEU sau Mecanismul de redresare și reziliență (MRR).

Acordul de garantare semnat cu BDCE în cadrul InvestEU prevede în prezent până la 318 milioane EUR sub formă de garanții ale UE și sprijină un portofoliu de investiții în valoare de aproximativ 1 miliard EUR în cadrul componentei pentru investiții sociale și competențe (SISW). BDCE este singurul partener de implementare al InvestEU – pe lângă FEI – care se axează pe sprijinirea microfinanțării și a întreprinderilor sociale. BDCE participă la mai multe alte inițiative și cadre ale UE, cum ar fi Cadrul de investiții pentru Balcanii de Vest (CIBV) sau Platforma de investiții pentru politica de vecinătate (NIP). De asemenea, BDCE este un partener de implementare al Mecanismului pentru Ucraina și, prin intermediul acestuia, contribuie la reconstrucția infrastructurii sociale deteriorate sau distruse în țară, cu accent pe locuințe și îngrijiri de sănătate. În domeniul migrației, BDCE a colaborat cu Comisia prin intermediul programului Parteneriate și finanțare pentru incluziunea migranților (PAFMI). În ceea ce privește Turcia, BDCE colaborează cu UE prin intermediul Instrumentului UE pentru refugiații din Turcia (FRiT). În viitor, BDCE ar fi interesată să participe la Platforma de investiții a Turciei.

1.5.5.    Evaluarea diferitelor opțiuni de finanțare disponibile, inclusiv a posibilităților de realocare a creditelor

Atingerea obiectivului declarat de a achiziționa o cotă directă de aproximativ 0,419 % din totalul capitalului subscris al BDCE ar necesita o subscriere de acțiuni în valoare de 40 294 de milioane EUR, sub forma unor acțiuni vărsate în valoare de 7,49 milioane EUR și a unor acțiuni nevărsate în valoare de 32 804 milioane EUR. Acest lucru ar implica o datorie contingentă pentru bugetul UE în valoare de 32 804 milioane EUR. Din această sumă, Uniunea ar trebui să contribuie cu 12,51 milioane EUR la rezervele obligatorii. Aceasta reprezintă o investiție totală de 20 de milioane EUR pentru UE.

În acest scop, o linie bugetară specifică de la rubrica 6 (Vecinătate și întreaga lume) va trebui să acopere o sumă a creditelor de angajament echivalentă cu valoarea totală a participării UE la capitalul vărsat și la rezervele vărsate BDCE, și anume 20 de milioane EUR.

În ceea ce privește datoria contingentă creată pentru bugetul UE din cauza existenței capitalului nevărsat, trebuie remarcat faptul că riscurile financiare viitoare pentru UE sunt neglijabile. BDCE este o instituție prudentă, cu rezerve foarte mari, care are un rating de credit AAA acordat de principalele agenții de rating, ceea ce reflectă baza sa solidă de capital, calitatea înaltă a activelor și istoricul excelent al performanței activelor. La fel cum se întâmplă în cazul altor participații la IFI deținute de UE (BERD, FEI), nu ar fi necesară constituirea de provizioane de numerar ex ante pentru a acoperi capitalul nevărsat, având în vedere probabilitatea extrem de scăzută de mobilizare a capitalului. Trebuie remarcat faptul că BDCE nu a solicitat niciodată capital de la membrii săi, de la înființarea sa în 1956. Același lucru este valabil și pentru toate celelalte bănci multilaterale de dezvoltare (BMD). În cazul puțin probabil în care capitalul ar urma să fie solicitat, datoria contingentă ar trebui să fie acoperită prin redistribuirea resurselor din programele contribuitoare sau din programele succesoare ale acestora. 

Propunerea va fi finanțată indirect prin credite programate pentru componenta privind ocuparea forței de muncă și inovarea socială (EaSI) a Fondului social european Plus (FSE+) (10 milioane EUR), Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI) (5 milioane EUR) și Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – Europa globală (IVCDCI – Europa globală) (5 milioane EUR) în cadrul bugetului anual al UE pentru exercițiul financiar 2027. Creditele de angajament și de plată programate pentru aceste trei programe pentru 2027 vor fi reduse. Reducerea în cadrul FAMI va conduce la o marjă majorată în cadrul rubricii 4 din CFM. Reducerea FSE+ în cadrul EaSI va avea ca rezultat o marjă majorată în cadrul rubricii 2b din CFM, înainte de aplicarea în cascadă a EURI (Instrumentul de redresare al Uniunii Europene). Reducerea de la rubrica 2b va conduce, în cele din urmă, la o mai mare disponibilitate a marjei în cascada EURI și, prin urmare, la o utilizare mai redusă a instrumentelor speciale.

În acest context, finanțarea propunerii în cadrul rubricii 6 ar necesita utilizarea marjei nealocate de la rubrica 6 pentru suma de 15 milioane EUR și redistribuirea a 5 milioane EUR din creditele programate de la IVCDCI – Europa globală.

În final, trebuie menționat faptul că dobândirea calității de acționar al BDCE va implica, de asemenea, obligația de a contribui anual la bugetul secretariatului care gestionează acordul parțial pe baza căruia BDCE este constituit în conformitate cu normele Consiliului Europei. Aceste costuri sunt de natură administrativă și reprezintă o contribuție anuală modestă (aproximativ 10,000 EUR pe an), care va fi finanțată din cheltuielile administrative ale DG ECFIN de la rubrica 7. Creditele necesare pentru alte cheltuieli cu caracter administrativ vor fi acoperite de creditele deja alocate Direcției Generale.

1.6.Durata și impactul financiar ale propunerii/inițiativei

Durată limitată: impact financiar în 2027 pentru creditele operaționale de angajament și de plată.

Începând din 2027, se preconizează un impact financiar anual permanent pentru creditele administrative de angajament și de plată atât timp cât UE rămâne acționar al BDCE.

1.7.    Metoda (metodele) de execuție a bugetului planificată (planificate)

Conducere directă de către Comisie, prin intermediul serviciilor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii.

2.MĂSURI DE GESTIUNE 

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare 

Operațiunile BDCE vor fi gestionate în conformitate cu propriile sale proceduri de monitorizare și de raportare. BDCE raportează Consiliului de conducere cu privire la operațiunile desfășurate, la îndeplinirea obiectivelor sale de politică, precum și cu privire la conturile sale auditate pentru fiecare exercițiu financiar. După examinarea raportului de audit, Consiliul de conducere aprobă bilanțul general și contul de profit și pierderi al BDCE.

Guvernatorul BDCE care reprezintă Uniunea raportează cu privire la activitățile și operațiunile BDCE menite să promoveze obiectivele UE în domeniul coeziunii sociale, utilizarea capitalului BDCE, măsurile de asigurare a transparenței operațiunilor BDCE prin intermediari financiari, contribuțiile BDCE la asumarea de riscuri și eficacitatea mobilizării de finanțare suplimentară din partea sectorului privat, precum și cooperarea dintre BDCE, BEI și BERD în interiorul și în afara Uniunii.

2.2.Sistemul (sistemele) de gestiune și de control 

2.2.1.    Justificarea modului (modurilor) de gestiune, a mecanismului (mecanismelor) de punere în aplicare a finanțării, a modalităților de plată și a strategiei de control propuse

Consiliul de conducere este organul suprem și cea mai înaltă autoritate decizională a Băncii în ceea ce privește aspectele strategice și este învestit cu toate competențele Băncii care nu au fost delegate Consiliului de administrație (CA). Principalele prerogative ale Consiliului de conducere sunt de a stabili orientarea strategică a băncii, de a exercita o supraveghere instituțională la nivel înalt, de a decide cu privire la aspectele legate de capital, de a aproba conturile anuale și de a numi înalți funcționari. Există trei organisme de guvernanță care sunt independente de conducerea entității: Consiliul de conducere, Consiliul de administrație și Consiliul de audit. Componența, mandatul și normele de funcționare ale fiecărui organism sunt prevăzute în Statutul Băncii și în regulamentul intern al fiecărui organism. Competențele principale ale CA sunt de a aproba bugetul administrativ al Băncii, de a aproba cererile de împrumut și de descărca de gestiune guvernatorul în ceea ce privește responsabilitatea sa de gestiune financiară în fiecare an. Guvernatorul este reprezentantul legal al Băncii, șeful serviciilor operaționale ale Băncii și răspunde de personalul Băncii sub supravegherea generală a Consiliului de administrație. Comisia de audit, în calitate de organism independent de supraveghere a activităților Băncii, inspectează conturile Băncii și certifică în raportul său anual bilanțul și conturile operaționale ale Băncii.

Departamentele de audit intern și de conformitate monitorizează periodic riscurile de pierdere sau de deteriorare semnificativă a reputației Băncii ca urmare a nerespectării procedurilor aferente operațiunilor sale, indiferent dacă este vorba de propriile norme, de legislația în vigoare, de codul de conduită, de standardele profesionale și de etică sau de bunele practici.

Activitățile de control sunt definite prin politici și proceduri operaționale la nivel înalt. Politicile sunt adoptate de organele colegiale sau sunt aprobate de guvernator, în timp ce procedurile operaționale sunt aprobate de administratorii care supraveghează diferitele linii de activitate și sunt aprobate de subcomitetele specializate ale CORO (Comitetul pentru riscuri operaționale și organizare).

Politicile financiare ale Băncii (și anume lichiditatea, investițiile, gestionarea activelor și pasivelor și instrumentele derivate) și noul cadru prudențial aprobat de Consiliul de administrație constituie un set de standarde pentru activitățile de control legate de riscuri. În plus, Consiliul de administrație primește trimestrial din partea conducerii un raport financiar și un raport privind gestionarea riscurilor cu detalii privind toate riscurile suportate de Bancă. Procedurile operaționale sunt stabilite de șefii liniilor de activitate, cu sprijinul departamentului de risc operațional. \În strânsă cooperare cu diferitele linii de activitate, departamentul de risc operațional revizuiește periodic procedurile din perspectiva gestionării riscului operațional, recomandând îmbunătățiri ale procesului și noi controale pentru a atenua riscurile identificate. Procedurile sunt modelate de departamentul de risc operațional într-un instrument specializat de gestionare a proceselor operaționale (MEGA) și sunt accesibile tuturor membrilor personalului prin intermediul unui site intranet dedicat, pentru a menține gradul de conștientizare cu privire la aplicarea lor.

Responsabilul cu conformitatea are misiunea de a se asigura că Banca își desfășoară activitățile în conformitate cu propriile norme, cu legislația în vigoare, cu codurile de conduită, cu bunele practici și cu standardele, pentru a evita orice risc de nereguli în funcționarea instituției, a organelor sale sau a personalului său. Este instituit un set de politici la nivel înalt (politica de conformitate, Carta anticorupție, codurile de conduită) pentru a asigura cel mai înalt nivel de etică în operațiunile BDCE. În politica sa privind riscul operațional, BDCE declară că are toleranță zero față de fraudă și corupție.

2.2.2.    Informații privind riscurile identificate și sistemul (sistemele) de control intern instituit(e) pentru atenuarea lor

BDCE își precizează obiectivele prin intermediul planului său de dezvoltare pe termen mediu. Acest plan stabilește orientări strategice pentru activitatea din următorii 3 ani. BDCE dispune de un sistem integrat de gestionare a riscurilor în cadrul Direcției pentru Risc și Control. A fost prevăzut un cadru clar definit pentru gestionarea riscurilor Băncii. Procedurile de evaluare a riscurilor sunt documentate. BDCE a înființat departamente specifice de gestionare a riscurilor pentru a identifica, gestiona și controla riscurile.

Sub rezerva unei evaluări la jumătatea perioadei, prezentul document definește domeniul de acțiune al Băncii, evaluează mijloacele sale bugetare și organizatorice și se asigură că aceste obiective sunt în conformitate cu capitalul instituției.

În plus, în ceea ce privește punerea în aplicare a programelor UE de către BERD, sistemele sale de control intern au fost considerate echivalente cu cele ale Comisiei în evaluarea pilonilor efectuată în conformitate cu Regulamentul financiar.

2.2.3.    Estimarea și justificarea raportului cost-eficacitate al controalelor (raportul dintre costurile controalelor și valoarea fondurilor aferente gestionate) și evaluarea nivelurilor preconizate ale riscurilor de eroare (la plată și la închidere) 

A se vedea răspunsul de mai sus de la 2.2.2.

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor 

Banca acordă cea mai mare importanță prevenirii fraudei și a neregulilor, atât în cadrul instituției, cât și în cadrul proiectelor pe care le finanțează. Pentru a evita orice risc de fraudă și corupție în funcționarea instituției, a organelor sale și a personalului său, BDCE a elaborat o politică de conformitate. În acest context, ar trebui menționate, de asemenea, Codul de conduită și Carta anticorupție.

BDCE a elaborat un cadru compus din principii și proceduri pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de erori, fraude sau nereguli. Organismele de control responsabile cu acțiunile antifraudă, erorile sau neregulile:

Serviciul de Audit intern:

Serviciul de Audit intern recomandă îmbunătățirea proceselor pentru a spori eficacitatea globală a activităților comerciale și acordă sprijin Băncii pentru a asigura reflectarea și punerea în aplicare corespunzătoare a acțiunii corective convenite. Serviciul de Audit intern oferă conducerii asigurarea că înregistrările contabile pentru tranzacțiile comerciale sunt prelucrate în mod corect și controlat. Recomandările sunt raportate în rapoartele de audit intern. Acțiunile subsecvente sunt formalizate de către serviciul de Audit intern într-un plan de acțiuni corective.

Serviciul de Conformitate:

Scopul conformității este de a permite BDCE să își limiteze expunerea la sancțiunile juridice, administrative sau de reglementare, la pierderile financiare semnificative sau la afectarea reputației suportate în caz de neconformitate.

În cazul în care apar suspiciuni, directorul de conformitate (CCO) este direct subordonat guvernatorului din punct de vedere funcțional și administrativ. În plus, se instituie un comitet în cadrul Consiliului de administrație (Comitetul de conformitate), cu mandatul de a aborda cazurile de presupuse încălcări ale codurilor de conduită aplicabile care implică guvernatorul, un membru al organelor colegiale ale Băncii, inclusiv președintele acestora, sau un membru al Consiliului de audit. Acest comitet este compus din președinte, vicepreședinte și un al treilea membru, aleși prin tragere la sorți din Consiliul de conducere, care va acționa în această calitate pentru un mandat de trei ani.

Auditul extern:

Auditorul extern este numit de Consiliul de conducere pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit o singură dată, pe baza avizului Consiliului de audit și a recomandărilor Consiliului de administrație, în urma unei proceduri de achiziții. Auditorul extern este responsabil de auditarea situațiilor financiare ale Băncii și de revizuirea proceselor sale de control intern și de gestionare a riscurilor. Auditorul extern emite un raport intermediar referitor la controlul intern al BDCE, cu recomandări și acțiuni subsecvente celor anterioare. Acest raport este prezentat anual Consiliului de audit.

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate) 

Linii bugetare existente.

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de
cheltuieli

Contribuție

Numărul 

Dif./Nedif 10 .

din partea țărilor AELS 11

din partea țărilor candidate și potențial candidate 12

din partea altor țări terțe

alte venituri alocate

Dif.

NU

NU

NU

NU

Noile linii bugetare solicitate

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de
cheltuieli

Contribuție

Numărul 

Dif./Nedif.

din partea țărilor AELS

din partea țărilor candidate și potențial candidate

din partea altor țări terțe

alte venituri alocate

6

14.20XXX – Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – Punerea la dispoziție a cotelor vărsate din capitalul subscris

Dif.

NU

NU

NU

NU

6

14.20XXX – Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – Partea nevărsată din capitalul subscris

Dif.

NU

NU

NU

NU

X

3.2.Impactul financiar estimat al propunerii asupra creditelor 

3.2.1.    Sinteza impactului estimat asupra creditelor operaționale 

Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos:

milioane EUR (cu trei zecimale)

Rubrica din cadrul financiar
multianual

Numărul

6

DG: ECFIN

Anul 
2027

Anul 
2028

Anul 
2029

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

TOTAL

□ Credite operaționale

2027

2028

2029 13

2030

14.20XXXX – Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – Punerea la dispoziție a cotelor vărsate din capitalul subscris

Angajamente

(1a)

20 000

20 000

Plăți

(2a)

20 000

20 000

14.20XXX – Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – Partea nevărsată din capitalul subscris

Angajamente

(1b)

p.m.

p.m.

p.m.

Plăți

(2b)

p.m.

p.m.

p.m.

Linia bugetară

(3)

TOTAL credite 
pentru DG ECFIN

Angajamente

=1a+1b+3

20 000

20 000

Plăți

=2a+2b+3

20 000

20 000


□ TOTAL credite operaționale

Angajamente

(4)

20 000

20 000

Plăți

(5)

20 000

20 000

□ TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din pachetul financiar al unor programe specifice

(6)

TOTAL credite 
în cadrul RUBRICII 6 
din cadrul financiar multianual

Angajamente

=4+6

20 000

20 000

Plăți

=5+6

20 000

20 000

În cazul în care propunerea/inițiativa afectează mai multe rubrici operaționale, a se repeta secțiunea de mai sus:

□ TOTAL credite operaționale (toate rubricile operaționale)

Angajamente

(4)

20 000

20 000

Plăți

(5)

20 000

20 000

TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice (toate rubricile operaționale)

(6)

TOTAL credite 
în cadrul RUBRICILOR 1-6 
din cadrul financiar multianual 
(Suma de referință)

Angajamente

=4+6

20 000

20 000

Plăți

=5+6

20 000

20 000



Rubrica din cadrul financiar
multianual

7

„Cheltuieli administrative”

Această secțiune trebuie completată utilizând „datele bugetare cu caracter administrativ” care trebuie introduse mai întâi în anexa la fișa financiară legislativă (anexa 5 la Decizia Comisiei privind normele interne de execuție a secțiunii „Comisia” din bugetul general al Uniunii Europene), încărcată în DECIDE pentru consultarea interservicii.

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul 
2027

Anul 
2028

Anul 2029

Anul 
2030

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

TOTAL

DG: <xxx>z

□ Resurse umane

□ Alte cheltuieli administrative

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

TOTAL DG ECFIN

Credite

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

TOTAL credite 
de la RUBRICA 7 
din cadrul financiar multianual 

(Total angajamente = Total plăți)

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

Anul 
2027

Anul 
2028

Anul 2029

Anul

2030

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

TOTAL

TOTAL credite 
în cadrul RUBRICILOR 1-7 
din cadrul financiar multianual 

Angajamente

20 010

0,010

0,010

0,010

20 040

Plăți

20 010

0,010

0,010

0,010

20 040

milioane EUR (cu trei zecimale)

Se preconizează că impactul financiar asupra creditelor administrative de angajament și de plată va fi permanent atât timp cât UE rămâne acționar al BDCE.

3.2.2.    Realizările preconizate finanțate din credite operaționale 

A se indica obiectivele și realizările

OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1 14 b Obiectiv: să devină membru al BDCE prin achiziționarea de acțiuni în capitalul său pentru a asigura o coerență mai eficace a priorităților BDCE cu prioritățile Uniunii.

2027

2028

2029

2030 2031 2032

TOTAL

Tip 15

Costuri medii

Investiții anuale

Costuri

Investiții anuale

Costuri

Investiții anuale

Costuri

Investiții anuale

Costuri

Investiții anuale

Costuri

Investiții anuale

Costuri

Investiții totale

Total costuri

20 000

20 000

- Realizare

- Realizare

Subtotal pentru obiectivul specific nr. 1

TOTALURI

20 000

20 000

Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale)/

3.2.3.    Sinteza impactului estimat asupra creditelor administrative 

–Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ.

3.2.3.1. Credite din bugetul votat

CREDITE VOTATE

Anul

Anul

Anul

Anul

TOTAL

2027

2028

2029

2030

RUBRICA 7

Resurse umane

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Alte cheltuieli administrative

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

Subtotal de la RUBRICA 7

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

În afara RUBRICII 7

Resurse umane

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Alte cheltuieli cu caracter administrativ

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Subtotal în afara RUBRICII 7

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

 

TOTAL

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

Se preconizează că impactul financiar asupra creditelor administrative de angajament și de plată va fi permanent atât timp cât UE rămâne acționar al BDCE.

3.2.3.2.Credite din venituri alocate externe

VENITURI ALOCATE EXTERNE

Anul

Anul

Anul

Anul

TOTAL

2027

2028

2029

2030

RUBRICA 7

Resurse umane

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Alte cheltuieli administrative

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Subtotal de la RUBRICA 7

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

În afara RUBRICII 7

Resurse umane

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Alte cheltuieli cu caracter administrativ

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Subtotal în afara RUBRICII 7

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

 

TOTAL

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

3.2.3.3.Total credite

TOTAL 
CREDITE VOTATE 
+
VENITURI ALOCATE EXTERNE

Anul

Anul

Anul

Anul

TOTAL

2027

2028

2029

2030

RUBRICA 7

Resurse umane

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Alte cheltuieli administrative

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

Subtotal de la RUBRICA 7

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

În afara RUBRICII 7

Resurse umane

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Alte cheltuieli cu caracter administrativ

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Subtotal în afara RUBRICII 7

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

 

TOTAL

0,010

0,010

0,010

0,010

0,040

Toate cifrele din tabelele de mai sus sunt strict orientative, în așteptarea rezultatului negocierilor privind CFM.

Necesarul de credite pentru resursele umane și pentru alte cheltuieli cu caracter administrativ va fi acoperit de creditele direcției generale (DG) respective care sunt deja alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau au fost redistribuite intern în cadrul direcției generale respective, completate, după caz, cu resurse suplimentare care ar putea fi alocate direcției generale care gestionează acțiunea în cadrul procedurii anuale de alocare și ținând seama de constrângerile bugetare.

3.2.4.Necesarul de resurse umane estimat 

–Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane.

3.2.4.1.Finanțare din bugetul votat

Estimări în echivalent normă întreagă (ENI)

CREDITE VOTATE

Anul

Anul

Anul

Anul

2027

2028

2029

2030

Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)

20 01 02 01 (la sediu și în reprezentanțele Comisiei)

0

0

0

0

20 01 02 03 (delegațiile UE)

0

0

0

0

01 01 01 01 (cercetare indirectă)

0

0

0

0

01 01 01 11 (cercetare directă)

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza)

0

0

0

0

• Personal extern (în ENI)

20 02 01 (AC, END din „pachetul global”)

0

0

0

0

20 02 03 (AC, AL, END și JPD în delegațiile UE)

0

0

0

0

Linia de sprijin administrativ 
[XX.01.YY.YY]

- la sediu

0

0

0

0

- în delegațiile UE

0

0

0

0

01 01 01 02 (AC, END – cercetare indirectă)

0

0

0

0

01 01 01 12 (AC, END – cercetare directă)

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza) – rubrica 7

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza) – în afara rubricii 7

0

0

0

0

TOTAL

0

0

0

0

3.2.4.2.Finanțare din venituri alocate externe

VENITURI ALOCATE EXTERNE

Anul

Anul

Anul

Anul

2027

2028

2029

2030

Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)

20 01 02 01 (la sediu și în reprezentanțele Comisiei)

0

0

0

0

20 01 02 03 (delegațiile UE)

0

0

0

0

01 01 01 01 (cercetare indirectă)

0

0

0

0

01 01 01 11 (cercetare directă)

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza)

0

0

0

0

• Personal extern (în echivalent normă întreagă)

20 02 01 (AC, END din „pachetul global”)

0

0

0

0

20 02 03 (AC, AL, END și JPD în delegațiile UE)

0

0

0

0

Linia de sprijin administrativ 
[XX.01.YY.YY]

- la sediu

0

0

0

0

- în delegațiile UE

0

0

0

0

01 01 01 02 (AC, END – cercetare indirectă)

0

0

0

0

01 01 01 12 (AC, END – cercetare directă)

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza) – rubrica 7

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza) – în afara rubricii 7

0

0

0

0

TOTAL

0

0

0

0

3.2.4.3.Necesarul total de resurse umane

TOTAL CREDITE VOTATE 
+
VENITURI ALOCATE EXTERNE

Anul

Anul

Anul

Anul

2027

2028

2029

2030

Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)

20 01 02 01 (la sediu și în reprezentanțele Comisiei)

0

0

0

0

20 01 02 03 (delegațiile UE)

0

0

0

0

01 01 01 01 (cercetare indirectă)

0

0

0

0

01 01 01 11 (cercetare directă)

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza)

0

0

0

0

• Personal extern (în echivalent normă întreagă)

20 02 01 (AC, END din „pachetul global”)

0

0

0

0

20 02 03 (AC, AL, END și JPD în delegațiile UE)

0

0

0

0

Linia de sprijin administrativ 
[XX.01.YY.YY]

- la sediu

0

0

0

0

- în delegațiile UE

0

0

0

0

01 01 01 02 (AC, END – cercetare indirectă)

0

0

0

0

01 01 01 12 (AC, END – cercetare directă)

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza) – rubrica 7

0

0

0

0

Alte linii bugetare (a se preciza) – în afara rubricii 7

0

0

0

0

TOTAL

0

0

0

0

Personalul necesar pentru punerea în aplicare a propunerii (în ENI):

Personal ce urmează să fie acoperit de personalul actual disponibil în cadrul serviciilor Comisiei

În mod excepțional, personal suplimentar*

Personal ce urmează să fie finanțat în cadrul rubricii 7 sau Cercetare

Personal ce urmează să fie finanțat de la linia BA

Personal ce urmează să fie finanțat din taxe

Posturi din schema de personal

N/A

Personal extern (AC, END, INT)

Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate de:

Funcționari și personal temporar

Personal extern

3.2.5.Prezentare generală a impactului estimat asupra investițiilor legate de tehnologia digitală

- Nu există niciun impact asupra investițiilor legate de tehnologia digitală.

3.2.6.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual 

Propunerea/inițiativa:

–pentru cota de finanțare prin credite programate pentru IVCDCI – Europa globală: poate fi finanțată integral prin realocarea creditelor în cadrul rubricii relevante din cadrul financiar multianual (CFM).

–Pentru partea de finanțare prin credite programate pentru EaSI și FAMI: necesită utilizarea marjei nealocate de la rubrica 6.

3.2.7.Contribuțiile terților 

Propunerea/inițiativa:

–nu prevede cofinanțare din partea terților.

 
3.3.    Impactul estimat asupra veniturilor 

–Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.

4.Dimensiunile digitale

4.1.Cerințe cu relevanță digitală

Se consideră că această inițiativă de politică nu are nicio cerință de relevanță digitală. Obiectivele propunerii, de a atinge obiectivele Uniunii în domeniul coeziunii sociale și al relațiilor economice externe prin aderarea la BDCE, pot fi atinse numai prin dobândirea calității de acționar al instituției și prin participarea fizică la reuniunile organelor de conducere ale BDCE.

4.2.Date

N/A

4.3.Soluții digitale

N/A

4.4.Evaluarea interoperabilității

N/A

4.5.Măsuri de sprijinire a implementării digitale

N/A

(1)    Un Acord parțial este o formă specială de cooperare în cadrul Consiliului Europei prin care numai unele state membre, nu toate, decid să participe la o anumită activitate. Un Acord parțial are propriul buget și propriile metode de lucru, stabilite exclusiv de membrii Acordului parțial.
(2)

   În prezent acționarii sunt următorii: Albania, Andorra, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Sfântul Scaun, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Kosovo, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia de Nord, Malta, Moldova, Muntenegru, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia și Ucraina. Nici Rusia, nici Belarus nu sunt acționari ai BDCE. În plus, în martie 2022, Consiliul Europei a expulzat Federația Rusă din organizație și a suspendat toate relațiile cu Belarus și drepturile acesteia de a participa la toate reuniunile și activitățile Consiliului Europei.

(3)    Toate statele membre ale UE, cu excepția Austriei, sunt membre ale BDCE.
(4)    Până în septembrie 2025, 594 de milioane EUR sub formă de granturi și 250 de milioane EUR sub formă de garanții (InvestEU).
(5)    Concluziile Consiliului privind consolidarea arhitecturii financiare europene pentru dezvoltare din 14 iunie 2021.
(6)    Concluziile Consiliului privind finanțarea internațională a combaterii schimbărilor climatice din 8 octombrie 2024.
(7)    De asemenea, membrii BDCE pot numi un reprezentant supleant în ambele organe de conducere.
(8)

   Valoarea urmează să fie corectată în 2026 prin adăugarea de noi venituri din 2025, orientativ 100 de milioane EUR.

(9)    Scrisoarea BDCE către Comisie din 21.10.2025.
(10)    Dif. = credite diferențiate / Nedif. = credite nediferențiate.
(11)    AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb.
(12)    Țările candidate și, după caz, candidații potențiali din Balcanii de Vest.
(13)    Posibilele implicații bugetare pentru anii care urmează anului 2027 sunt orientative și sunt prezentate doar în scop informativ, fără a aduce atingere acordului referitor la Regulamentul privind cadrul financiar multianual după 2027.
(14)    Conform descrierii de la punctul 1.4.2. „Obiectiv(e) specific(e)…”.
(15)    Realizările se referă la produsele și serviciile care trebuie furnizate (de ex.: numărul de schimburi de studenți finanțate, numărul de km de drumuri construiți etc.).

Bruxelles, 24.3.2026

COM(2026) 131 final

ANEXĂ

la

Recomandarea de

DECIZIE A CONSILIULUI

de autorizare a deschiderii negocierilor privind condițiile de aderare a Uniunii la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE)


ANEXĂ

DIRECTIVE PENTRU NEGOCIEREA CONDIȚIILOR DE ADERARE A UNIUNII LA BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI.

În ceea ce privește procesul de negociere, Uniunea ar trebui să aibă ca obiectiv să se asigure că:

(1)procesul de negociere se bazează pe cooperarea cu bună credință;

(2)procesul de negociere se bazează pe considerații realiste, ținând seama de disponibilitatea resurselor bugetare.

În ceea ce privește obiectivele generale ale negocierilor, Uniunea ar trebui să aibă ca obiectiv să se asigure că:

(1)rezoluția Consiliului de conducere al BDCE prevede mecanismul adecvat pentru a asigura aderarea Uniunii la Bancă;

(2)rezoluția Consiliului de conducere al BDCE prevede condiții adecvate pentru aderarea Uniunii, inclusiv în ceea ce privește subscrierea la capital și valoarea certificatelor de participare, cota de capital subscris care trebuie vărsată și valoarea contribuției corespunzătoare la rezerve;

(3)rezoluția Consiliului de conducere al BDCE prevede condiții adecvate pentru plăți;

(4)rezoluția Consiliului de conducere al BDCE prevede modalitățile de acceptare a Statutului Băncii;

(5)rezoluția Consiliului de conducere al BDCE prevede modalitățile de recunoaștere a privilegiilor și imunităților;

(6)rezoluția Consiliului de conducere al BDCE stabilește modalitățile adecvate privind participarea la Acordul parțial, inclusiv necesitatea și nivelul contribuției Uniunii la bugetul acestuia.

În ceea ce privește fondul negocierilor, Uniunea ar trebui să aibă ca obiectiv să se asigure că:

(1)obiectivele politice ale Uniunii, prin exercitarea dreptului de vot conferit prin asumarea responsabilității, asigură o coerență mai eficace a priorităților BDCE cu prioritățile Uniunii în Europa și contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii în domeniul coeziunii sociale și al relațiilor economice externe;

(2)obține o participație medie la BDCE care o situează aproximativ la mijlocul listei acționarilor BDCE;

(3)achiziționează o cotă directă de aproximativ 0,4 % din totalul capitalului subscris al BDCE;

(4)obține un loc în organele de conducere ale BDCE, în special în Consiliul de conducere și în Consiliul de administrație;

(5)se subscriu certificatele de participare corespunzătoare acțiunilor de capital subscris alocate UE în conformitate cu prezentele directive de negociere;

(6)valoarea totală a capitalului subscris care trebuie vărsat și contribuția corespunzătoare la rezerve nu depășesc 20 de milioane EUR;

(7)aceste plăți urmează să fie efectuate într-o singură tranșă;

(8)contribuția Uniunii la bugetul acordului parțial, în cazul în care urmează să fie plătită, este de natură administrativă și reprezintă o contribuție anuală modestă.