Bruxelles, 22.10.2025

COM(2025) 653 final

2025/0330(NLE)

Propunere de

DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) (ST 10156/21 INIT; ST 10156/21 ADD 1; ST 10156/21 ADD 1 COR 1) din 13 iulie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Slovaciei

{SWD(2025) 341 final}


2025/0330 (NLE)

Propunere de

DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) (ST 10156/21 INIT; ST 10156/21 ADD 1; ST 10156/21 ADD 1 COR 1) din 13 iulie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Slovaciei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență 1 , în special articolul 20 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)În urma transmiterii de către Slovacia, la 29 aprilie 2021, a planului său național de redresare și reziliență (denumit în continuare „PRR”), Comisia a propus Consiliului ca planul să primească o evaluare pozitivă. La 13 iulie 2021, Consiliul a aprobat evaluarea pozitivă printr-o decizie de punere în aplicare (denumită în continuare „Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021”) 2 . Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 a fost modificată prin Deciziile de punere în aplicare ale Consiliului din 14 iulie 2023 3 și 13 mai 2025 4 .

(2)La 2 octombrie 2025, Slovacia a adresat Comisiei o cerere motivată de a prezenta o propunere de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/241, pe motiv că, în parte, planul de redresare și reziliență nu mai poate fi realizat din cauza unor circumstanțe obiective. Pe această bază, Slovacia a prezentat un plan de redresare și reziliență modificat.

Modificări aduse în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) 2021/241

(3)Modificările care au fost aduse planului de redresare și reziliență prezentat de Slovacia din cauza unor circumstanțe obiective privesc 93 măsuri.

(4)Slovacia a explicat că o măsură nu mai este realizabilă din cauza unor dificultăți tehnice neprevăzute care întârzie punerea în aplicare a măsurii. Este vorba despre investiția 1 (Management de proiect și pregătirea proiectelor de investiții). Pe această bază, Slovacia a solicitat eliminarea măsurii respective. Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 ar trebui modificată în consecință.

(5)Slovacia a explicat că, în parte, 11 măsuri nu mai sunt realizabile, din cauza problemelor legate de achiziții publice, a întârzierilor proiectelor și a cofinanțării proporționale din alte fonduri ale UE. Este vorba despre investiția 2 [Modernizarea surselor regenerabile de energie existente (retehnologizare)], investiția 2 (Renovarea clădirilor istorice și a clădirilor publice înscrise în patrimoniul protejat), investiția 1 (Dezvoltarea infrastructurii de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon), investiția 2 (Asigurarea rezilienței pădurilor la schimbările climatice), investiția 1 (Clădiri pentru sistemul judiciar reorganizat), investiția 1 (Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – modernizarea sistemelor de distribuție), investiția 6 [Consolidarea măsurilor de prevenire, creșterea vitezei de detectare și soluționare a incidentelor (ITVS – Tehnologii informatice pentru administrația publică)], investiția 7 (Îmbunătățirea competențelor digitale ale persoanelor în vârstă și distribuirea tabletelor pentru persoane în vârstă) și reforma 3 (Crearea unei baze de date și a unui sistem de schimb de date privind performanța energetică a clădirilor), investiția 3 (Participarea la proiecte europene multinaționale legate de economia digitală) și investiția 4 (Sprijin pentru proiectele care vizează dezvoltarea și aplicarea tehnologiilor digitale de vârf). Pe această bază, Slovacia a solicitat modificarea măsurilor respective. Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 ar trebui modificată în consecință.

(6)Slovacia a explicat că au fost modificate două măsuri, în scopul punerii în aplicare a unor alternative mai bune care să permită atingerea nivelului de ambiție inițial al acestora. Este vorba despre investiția 2 (Optimizarea rețelei de spitale) și reforma 2 (Reforma conservării naturii și a gestionării apei în mediul rural). Pe această bază, Slovacia a solicitat modificarea măsurilor menționate anterior. Întrucât circumstanțele respective justifică o modificare a măsurilor, Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 ar trebui modificată în consecință.

(7)Slovacia a explicat că au fost modificate 69 de măsuri în scopul punerii în aplicare a unor alternative mai bune care să permită reducerea sarcinii administrative și simplificarea deciziei de punere în aplicare a Consiliului, concomitent cu îndeplinirea obiectivelor măsurilor respective. Este vorba despre investiția 1 (Construirea noilor surse regenerabile de energie electrică), investiția 3 (Creșterea flexibilității sistemelor de energie electrică pentru o mai mare integrare a surselor regenerabile de energie), investiția 1 (Îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor familiale), reforma 2 (Reforma transportului public de călători), investiția 3 (Dezvoltarea transportului intermodal de marfă), investiția 4 (Sprijinirea dezvoltării infrastructurii pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi), investiția 1 (Funcționarea schemei de decarbonizare a industriei), investiția 2 (Sprijinirea funcționării Inspectoratului slovac de mediu în ceea ce privește decarbonizarea), investiția 4 (Sprijinirea funcționării Inspectoratului slovac de mediu în ceea ce privește decarbonizarea), investiția 1 (Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității), investiția 2 (Asigurarea rezilienței pădurilor la schimbările climatice), reforma 1 (Asigurarea condițiilor pentru punerea în practică a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de peste 5 ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar de la vârsta de 3 ani), reforma 2 (Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și elaborarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în domeniul educației, inclusiv sistemul lor de finanțare), reforma 4 (Punerea în aplicare a unor instrumente de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și de adaptare a programului de studii de tip F), reforma 5 (Promovarea desegregării școlare), investiția 1 (Eliminarea obstacolelor din clădirile școlilor), reforma 1 (Reforma conținutului și a formei educației), investiția 1 (Infrastructura digitală în școli), investiția 2 (Finalizarea infrastructurilor școlare), reforma 5 (Concentrarea capacităților educaționale și de cercetare de excelență), investiția 1 (Susținerea investițiilor în dezvoltarea strategică a universităților), investiția 1 (Promovarea cooperării internaționale și a participării la proiectele Orizont Europa și EIT, investiția 2 (Sprijinirea cooperării dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de C&D), investiția 3 (Excelență științifică), investiția 4 (Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei), investiția 5 (Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei), investiția 6 (Instrumente financiare pentru sprijinirea inovării), investiția 1 (Instrumente de sprijin și asistență pentru persoanele returnate, lucrătorii cu înaltă calificare din țările terțe și membrii familiilor acestora, precum și studenții străini din învățământul superior care studiază în Slovacia), investiția 2 (Consolidarea relațiilor cu diaspora, sprijinirea inițiativelor cetățenești), investiția 3 (Burse pentru studenții talentați slovaci și străini), investiția 4 (Promovarea internaționalizării în mediul academic), reforma 1 (Optimizarea rețelei de spitale), reforma 3 (Centralizarea gestionării celor mai mari spitale), investiția 1 (Sprijinirea deschiderii de noi practici de asistență medicală primară în zonele insuficient deservite), investiția 2 (Optimizarea rețelei de spitale), investiția 3 (Digitalizarea în domeniul sănătății), investiția 4 (Construirea și reabilitarea stațiilor de ambulanță), reforma 1 (Cooperarea interministerială coordonată și reglementarea), reforma 2 (Dezvoltarea unor domenii de capacitate puternic subestimate în ceea ce privește îngrijirea sănătății mintale), investiția 2 (Crearea de centre de detenție), investiția 3 (Construirea de centre psihosociale), investiția 4 (Finalizarea rețelei staționare de psihiatrie), investiția 5 (Înființarea de centre specializate pentru tulburările din spectrul autismului), investiția 8 (formarea personalului în domeniul sănătății mintale), reforma 1 (Integrarea și finanțarea asistenței sociale și medicale pe termen lung), investiția 1 (Consolidarea capacităților de asistență socială la nivelul comunității), investiția 2 (Extinderea și reînnoirea capacităților de post-îngrijire și de asistență medicală), investiția 3 (Consolidarea și refacerea capacităților de îngrijire paliativă), reforma 1 (Reducerea sarcinii de reglementare asupra întreprinderilor), investiția 1 (Capacități de reformă pentru reducerea sarcinii de reglementare), investiția 2 (Digitalizarea proceselor de insolvență), investiția 2 (Digitalizare și capacități analitice), reforma 4 (Audit și control), investiția 3 (Modernizarea sistemului de pompieri și salvare), investiția 1 (Servicii mai bune pentru cetățeni și întreprinderi), investiția 2 (Transformarea digitală a furnizării de servicii publice), investiția 5 (Granturi rapide – hackatoane), reforma 5 [Îmbunătățirea formării și a competențelor în materie de securitate cibernetică (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)], reforma 3 (Raționalizarea investițiilor publice), reforma 1 (Promovarea energiei durabile), reforma 2 (Sprijinirea tranziției verzi și a surselor regenerabile de energie), reforma 6 (Competențe pentru tranziția verde), investiția 7 (Echipamentele și formarea școlilor), reforma 2 (Sprijinirea tranziției verzi și a surselor regenerabile de energie), investiția 5 (Dezvoltarea infrastructurii de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon), investiția 6 (Promovarea transportului de călători ecologic), reforma 4 (Gestionarea clădirilor administrației centrale), investiția 4 (Sprijinirea renovării gospodăriilor expuse riscului de sărăcie energetică) și investiția 8 (Comunicare privind punerea în aplicare a capitolului REPowerEU). Pe această bază, Slovacia a solicitat modificarea măsurilor respective. Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 ar trebui modificată în consecință.

(8)În urma eliminării și a scăderii nivelului de punere în aplicare a măsurilor în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) 2021/241, Slovacia a solicitat utilizarea resurselor care au redevenit disponibile prin eliminarea măsurilor și scăderea nivelului de punere în aplicare a acestora pentru a spori nivelul de punere în aplicare pentru zece măsuri. Este vorba despre investiția 3 (Creșterea flexibilității sistemelor de energie electrică pentru o mai mare integrare a surselor regenerabile de energie), investiția 1 (Dezvoltarea infrastructurii de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon), investiția 2 (Promovarea unui transport de călători curat), investiția 7 (Umanizarea asistenței psihiatrice instituționalizate), investiția 2 (Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție), investiția 4 (Raționalizarea, optimizarea și consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare), investiția 4 (Sprijin pentru proiectele care vizează dezvoltarea și aplicarea tehnologiilor digitale de vârf), investiția 1 (Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – modernizarea sistemelor de distribuție), investiția 2 (Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice) și investiția 3 (Renovarea clădirilor istorice și a clădirilor publice înscrise în patrimoniul protejat). Pe această bază, Slovacia a solicitat creșterea nivelului de punere în aplicare a zece măsuri.

Distribuția jaloanelor și a țintelor

(9)Distribuția jaloanelor și a țintelor în tranșe ar trebui să fie modificată pentru a se ține seama de modificările aduse planului de redresare și reziliență și de calendarul orientativ prezentat de Slovacia.

Evaluarea Comisiei

(10)Comisia a evaluat PRR modificat în raport cu criteriile de evaluare prevăzute la articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/241.

Abordarea tuturor provocărilor sau a unei părți semnificative a provocărilor identificate în recomandările specifice fiecărei țări

(11)În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/241 și cu criteriul 2.2 din anexa V la acesta, se preconizează că planul de redresare și reziliență modificat va contribui la abordarea eficace a tuturor provocărilor identificate în recomandările specifice relevante adresate Slovaciei sau a unei părți semnificative a acestora (nota A), inclusiv în ceea ce privește aspectele lor fiscal-bugetare, și în recomandările formulate în temeiul articolului 6 din Regulamentul (UE) nr. 1176/2011, sau a provocărilor identificate în alte documente relevante adoptate oficial de Comisie în contextul semestrului european.

(12)În urma evaluării progreselor înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a tuturor recomandărilor relevante specifice fiecărei țări ca parte a semestrului european 2023, 2024 și 2025, Comisia constată că recomandările privind prezentarea în timp util a planului bugetar-structural pe termen mediu (2024) și privind limitarea creșterii cheltuielilor nete în 2025 la o rată compatibilă, printre altele, cu reducerea deficitului public către valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat și cu menținerea datoriei publice la un nivel prudent pe termen mediu (2024) au fost puse în aplicare pe deplin.

(13)Planul de redresare și reziliență modificat include un set amplu de reforme și investiții care se consolidează reciproc și care contribuie la abordarea eficace a tuturor provocărilor economice și sociale sau a unei părți semnificative a acestora, prezentate în recomandările specifice adresate Slovaciei de către Consiliu în contextul semestrului european. În special, în planul de redresare și reziliență modificat, a fost adăugată o trimitere la recomandarea specifică nr. 3 din 2024 privind necesitatea de a consolida conservarea resurselor naturale și de a spori reziliența în domeniul apei prin integrarea soluțiilor bazate pe natură și finalizarea delimitării zonelor protejate de natură.

(14)Prin abordarea provocărilor menționate anterior, se preconizează că planul de redresare și reziliență modificat va contribui, de asemenea, la corectarea dezechilibrelor cu care se confruntă Slovacia, astfel cum au fost identificate în recomandările formulate în temeiul articolului 6 din Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 în 2023, 2024 și 2025, în special în ceea ce privește competitivitatea prin costuri, echilibrul extern, piața locuințelor și gradul de îndatorare a gospodăriilor.

Contribuția la tranziția verde, inclusiv la biodiversitate

(15)În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul (UE) 2021/241 și cu criteriul 2.5 din anexa V la acesta, planul de redresare și reziliență modificat conține măsuri care contribuie în mare măsură (nota A) la tranziția verde, inclusiv la biodiversitate, sau la abordarea provocărilor generate de această tranziție. Cuantumul aferent măsurilor de sprijinire a obiectivelor climatice reprezintă 40,19 % din alocarea totală a planului de redresare și reziliență modificat și 80,40 % din costurile totale estimate ale măsurilor din capitolul REPowerEU, calculate în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa VI la Regulamentul (UE) 2021/241. În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2021/241, planul de redresare și reziliență modificat este în concordanță cu informațiile incluse în Planul național privind energia și clima pentru perioada 2021-2030.

(16)Modificarea planului nu are un impact semnificativ asupra nivelului său de ambiție în ceea ce privește tranziția verde, în pofida unei scăderi cu 0,89 puncte procentuale a ponderii alocării totale pentru măsurile de sprijinire a obiectivelor climatice. Această scădere rezultă în principal din omiterea elementelor investiției 1 (Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – modernizarea sistemelor de distribuție) și ale reformei 1 (Asigurarea condițiilor pentru punerea în practică a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de peste 5 ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar de la vârsta de 3 ani). Planul de redresare și reziliență modificat sprijină în continuare în mod semnificativ obiectivele tranziției verzi, îmbunătățirea biodiversității și protecția mediului. În special, capitolul dedicat REPowerEU continuă să sprijine tranziția verde, întrucât reformele și investițiile sale contribuie la reducerea dependenței de combustibilii fosili, la reducerea cererii de energie și la creșterea eficienței energetice.

Contribuția la tranziția digitală

(17)În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul (UE) 2021/241 și cu criteriul 2.6 din anexa V la acesta, planul de redresare și reziliență modificat conține măsuri care contribuie în mare măsură (nota A) la tranziția digitală sau la abordarea provocărilor generate de această tranziție. Cuantumul aferent măsurilor de sprijinire a obiectivelor digitale reprezintă 21,77 % din alocarea totală a planului de redresare și reziliență modificat, calculată în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa VII la regulamentul menționat.

(18)Modificarea planului îi consolidează nivelul de ambiție în ceea ce privește tranziția digitală prin creșterea cu 0,75 puncte procentuale a ponderii grantului din MRR alocat măsurilor de sprijinire a obiectivelor digitale. Această creștere rezultă în principal din introducerea unor noi elemente la investiția 3 (Creșterea flexibilității sistemelor de energie electrică pentru o mai mare integrare a surselor regenerabile de energie) și la investiția 4 (Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare).

Costuri

(19)În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) litera (i) din Regulamentul (UE) 2021/241 și cu criteriul 2.9 din anexa V la acesta, justificarea furnizată în planul de redresare și reziliență modificat cu privire la cuantumul costului total estimat al planului de redresare și reziliență este într-o măsură moderată (nota B) rezonabilă și plauzibilă, respectă principiul eficienței costurilor și este proporțională cu impactul economic și social național preconizat.

(20)Prin urmare, rezultatul evaluării costurilor din Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 rămâne neschimbat. Justificarea Slovaciei cu privire la valoarea estimărilor costurilor totale ale planului de redresare și reziliență a fost rezonabilă și plauzibilă într-o măsură moderată, în conformitate cu principiul eficienței din punctul de vedere al costurilor, și a fost proporțională cu impactul economic național preconizat. Pentru un număr limitat de măsuri, valorile de referință în materie de costuri au fost mai puțin clare, fiind bazate pe puține informații comparabile. De asemenea, delimitarea față de alte surse de finanțare pentru proiecte nu a fost întotdeauna indicată în mod clar, dar s-au prevăzut garanții astfel încât să se evite dubla finanțare.

(21)Evaluarea estimărilor costurilor pentru măsurile modificate arată că majoritatea costurilor sunt rezonabile și plauzibile, conform informațiilor furnizate. Pentru unele măsuri modificate, informațiile privind caracterul rezonabil și plauzibil al estimărilor costurilor sunt limitate sau lipsesc. Acest lucru împiedică acordarea notei A pentru criteriul de evaluare respectiv. Modificările estimărilor costurilor pentru măsurile modificate au fost justificate și proporționale acolo unde a fost posibil și, ca atare, caracterul rezonabil și plauzibil al acestor estimări ale costurilor nu a fost modificat în comparație cu planul de redresare și reziliență inițial. Detaliile privind metodologia și ipotezele utilizate pentru a realiza estimările costurilor au fost justificate și proporționale în cea mai mare parte a planului de redresare și reziliență modificat. În sfârșit, cuantumul costurilor totale estimate ale planului de redresare și reziliență este conform cu principiul eficienței costurilor și proporțional cu impactul economic și social național preconizat. 

Orice alte criterii de evaluare

(22)Comisia consideră că modificările prezentate de Slovacia nu afectează evaluarea pozitivă a planului de redresare și reziliență formulată în Decizia de punere în aplicare (ST 10156/21 INIT; ST 10156/21 ADD 1; ST 10156/21 ADD 1 COR 1) a Consiliului din 13 iulie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Slovaciei în ceea ce privește relevanța, eficacitatea, eficiența și coerența acestui plan în raport cu criteriile de evaluare prevăzute la articolul 19 alineatul (3) literele (a), (c), (d), (da), (db), (g), (h), (j) și (k).

Măsuri de sprijinire a operațiunilor de investiții care contribuie la obiectivele platformei Tehnologii strategice pentru Europa (STEP)

(23)În conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/795 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a platformei Tehnologii strategice pentru Europa (STEP) 5 , Slovacia a considerat că proiectele cărora li s-a acordat o marcă de suveranitate în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/795 sunt prioritare. Cu toate acestea, Slovacia a considerat că niciun proiect căruia i s-a acordat o marcă de suveranitate nu urma să fie inclus în planul de redresare și reziliență modificat din cauza timpului insuficient pentru finalizarea unui astfel de proiect înainte de data de încheiere a MRR.

Evaluare pozitivă

(24)În urma evaluării pozitive de către Comisie a planului de redresare și reziliență modificat, cu constatarea că planul de redresare și reziliență îndeplinește în mod satisfăcător criteriile de evaluare prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/241, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) și cu anexa V la regulamentul respectiv, ar trebui stabilite reformele și proiectele de investiții necesare pentru implementarea planului de redresare și reziliență modificat, jaloanele, țintele și indicatorii relevanți, precum și suma pusă la dispoziție de Uniune pentru implementarea planului de redresare și reziliență modificat.

(25)Prezenta decizie ar trebui să nu aducă atingere procedurilor legate de denaturarea funcționării pieței interne care este posibil să fie întreprinse, în special în temeiul articolelor 107 și 108 din tratat. Decizia nu prevalează asupra cerinței ca statele membre să pună în aplicare măsurile în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern și, în special, să notifice Comisiei eventualele ajutoare de stat în temeiul articolului 108 din Tratat.

Contribuția financiară

(26)Costurile totale estimate ale planului de redresare și reziliență modificat al Slovaciei sunt de 6 408 465 020 EUR. Întrucât cuantumul costurilor totale estimate ale planului de redresare și reziliență modificat este mai mare decât contribuția financiară maximă actualizată disponibilă pentru Slovacia, contribuția financiară stabilită în conformitate cu articolul 4a din Regulamentul (UE) 2021/1755 al Parlamentului European și al Consiliului 6 , cu articolul 20 alineatul (4) și cu articolul 21a alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/241 alocată planului de redresare și reziliență modificat al Slovaciei ar trebui să fie egală cu 6 407 240 019 EUR.

(27)Valoarea contribuției financiare pentru Slovacia ar trebui stabilită în prezenta decizie, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (UE) 2021/241. Cu toate acestea, în temeiul Deciziei de punere în aplicare a Comisiei din 8 mai privind reducerea cuantumului celei de a cincea tranșe a sprijinului nerambursabil acordat Slovaciei, adoptată în conformitate cu articolul 24 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2021/241, contribuția financiară a fost redusă cu 1 225 000 EUR, iar Slovacia nu poate solicita Comisiei plata acesteia.

(28)Prin urmare, Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 ar trebui modificată în consecință. Din motive de claritate, anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 ar trebui înlocuită în întregime,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1
Aprobarea evaluării planului de redresare și reziliență

Se aprobă evaluarea planului de redresare și reziliență modificat al Slovaciei pe baza criteriilor prevăzute la articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/241.

Articolul 2 
Modificări

Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Slovaciei se modifică după cum urmează:

anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 13 iulie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Slovaciei se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 3 
Destinatar

Prezenta decizie se adresează Republicii Slovace.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu,

   Președintele

(1)    JO L 57, 18.2.2021, p. 17, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2021/241/oj .
(2)    A se vedea documentele ST 10156/21 INIT; ST 10156/21 ADD 1; ST 10156/21 ADD 1 COR 1 la adresa: http://register.consilium.europa.eu .
(3)    A se vedea documentele ST 11205/23 INIT; ST 11205/23 ADD 1; ST 11205/23 ADD 1 COR 1 la adresa: http://register.consilium.europa.eu .
(4)    A se vedea documentele ST 8054/25 INIT; ST 8054/25 ADD 1 la adresa: http://register.consilium.europa.eu .
(5)    JO L 2024/795 29.2.2024, p. 12 ELI:  http://data.europa.eu/eli/reg/2024/795/oj  
(6)    Regulamentul (UE) 2021/1755 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2021 de înființare a rezervei de ajustare la Brexit (JO L 357, 8.10.2021, p. 1, ELI:  http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1755/oj ).

Bruxelles, 22.10.2025

COM(2025) 653 final

ANEXĂ

la

Propunerea de DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) (ST 10156/21 INIT; ST 10156/21 ADD 1; ST 10156/21 ADD 1 COR 1) din 13 iulie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Slovaciei

{SWD(2025) 341 final}


ANEXĂ

SECȚIUNEA 1: REFORME ȘI INVESTIȚII INCLUSE ÎN PLANUL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ

1.Descrierea reformelor și a investițiilor

COMPONENTA 1: Surse regenerabile de energie și infrastructura energetică

Scopul componentei „surse regenerabile de energie și infrastructură energetică” a planului slovac de redresare și reziliență este de a contribui în mod direct la atingerea obiectivelor privind schimbările climatice pentru 2030. În conformitate cu Planul național slovac privind energia și clima, realizarea obiectivelor climatice necesită o trecere semnificativă la sursele regenerabile de energie în cadrul mixului energetic slovac.

În acest context, această componentă a planului slovac de redresare și reziliență urmărește să sprijine introducerea mai rapidă a investițiilor în energia din surse regenerabile. Având în vedere acest obiectiv, reformele modernizează piața slovacă a energiei electrice și creează un mediu legislativ adecvat. Modificările legislative îmbunătățesc în special accesul noilor participanți pe piață, sporesc certitudinea și încrederea în măsurile de sprijin din partea statului și îmbunătățesc integrarea surselor regenerabile de energie în rețeaua de energie electrică slovacă. Sprijinul pentru investiții este direcționat către creșterea capacităților noilor surse regenerabile, precum și către retehnologizarea instalațiilor existente din surse regenerabile, inclusiv modernizarea biogazului, transformarea instalațiilor de producere a energiei electrice pe bază de biogaz în centrale pe bază de biometan și hidrocentrale. Investițiile în creșterea flexibilității rețelei de energie electrică includ sprijin pentru noi depozite de baterii, inclusiv soluții bazate pe hidrogen, precum și pentru creșterea capacității de echilibrare a energiei electrice a instalațiilor hidroelectrice.

Componenta include două reforme și trei investiții.

Aceste măsuri contribuie la obiectivul tranziției verzi și al neutralității climatice, precum și la îndeplinirea angajamentelor asumate de Slovacia în cadrul Planului național privind energia și clima. Componenta consolidează autonomia strategică și securitatea Slovaciei prin creșterea ponderii surselor interne de energie, deoarece importurile din țări terțe reprezintă o parte semnificativă a consumului său. Investițiile contribuie la crearea de locuri de muncă la nivel local, inclusiv pentru sectorul IMM-urilor.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Investițiile și reformele vor contribui la abordarea recomandării specifice fiecărei țări transmise Slovaciei în 2020, privind necesitatea de a „concentra investițiile pe tranziția digitală verde, în special pe producția și utilizarea curată și eficientă a energiei și a resurselor” (Recomandarea specifică fiecărei țări 3/2020).

A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Adaptarea cadrului juridic privind energia electrică 

Scopul reformei este de a îmbunătăți cadrul juridic al pieței slovace a energiei electrice prin modificarea Legii 251/2012 Coll. privind energia și a Legii 250/2012 Coll. privind reglementarea în industriile de rețea, în conformitate cu cerințele Directivei 2019/944. În plus, structura juridică adaptată facilitează noile activități și accesul participanților la piața energiei electrice (comunități energetice, agregator, autoconsumator, stocarea energiei electrice), sporind în același timp flexibilitatea generală a sistemului de energie electrică și îmbunătățind posibilitățile de conectare a noilor surse regenerabile de energie la rețeaua slovacă.

Această reformă prevede, de asemenea (în cadrul etapei 2) o măsură care vizează eliberarea capacităților tehnice pentru transportul energiei electrice în cadrul sistemului național de energie electrică, facilitată prin creșterea capacității profilului de interconectare electrică dintre Slovacia și Ungaria.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2022.

Reforma 2: Cadrul juridic pentru promovarea surselor regenerabile de energie 

Scopul reformei este de a promova introducerea de noi surse regenerabile de energie. Noile modificări ale legii creează mecanisme de sprijin eficiente pentru creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor, al energiei electrice și al încălzirii. Cadrul juridic se modifică prin modificarea Legilor 309/2009 Coll. privind promovarea surselor regenerabile de energie și a cogenerării de înaltă eficiență și a Legii 657/2004 Coll. privind energia termică.

Reforma include, de asemenea, adoptarea unui plan de licitație pe termen lung pentru noile surse regenerabile. Această măsură contribuie la o mai bună previzibilitate a capacității globale instalate de energie din surse regenerabile, creând un mediu de investiții mai favorabil pentru investitorii privați.

În plus, reforma include adoptarea unor scheme de investiții pentru sprijinirea surselor regenerabile de energie. Ministerul Economiei adoptă o schemă de licitație pentru noile surse regenerabile de energie (link către Investiții 1, componenta 1) și scheme de sprijin pentru investiții în retehnologizare (link către investiția 2, componenta 1) și creșterea flexibilității sistemului de energie electrică (legătura cu Investiția 3, componenta 1). Politicile de investiții ale schemelor trebuie să respecte cu strictețe atât legislația de mediu a UE, cât și cea națională, precum și Orientările tehnice de a nu aduce prejudicii semnificative (2021/C58/01) ale activităților și întreprinderilor care beneficiază de sprijin. Numai investițiile în energia hidroelectrică care sunt în conformitate cu acquis-ul UE sunt sprijinite de planul slovac de redresare și reziliență.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2022.

Investiția 1: Construirea de noi surse regenerabile de energie electrică

Obiectivul acestei măsuri este de a sprijini implementarea investițiilor în noi surse regenerabile de energie electrică. Această măsură vine în continuarea creării unei scheme de sprijin în cadrul reformei din 2.

Această măsură constă în furnizarea de noi capacități de producție induse de noi surse regenerabile de energie conectate la rețea.

Investiția 2: Modernizarea surselor regenerabile de energie existente (retehnologizare)

Obiectivul acestei măsuri este de a prelungi durata de viață tehnologică, de a moderniza și de a spori eficiența capacităților existente din surse regenerabile de energie (retehnologizare). Această măsură vine în continuarea creării unei scheme de sprijin în cadrul reformei din 2.

Această măsură constă în renovarea stațiilor de biogaz, transformarea instalațiilor de producere a energiei electrice pe bază de biogaz în centrale pe bază de biometan și în instalații de producere a energiei hidroelectrice.

Investiția 3: Creșterea flexibilității sistemelor de energie electrică pentru o mai bună integrare a surselor regenerabile de energie

Obiectivul acestei măsuri este de a spori flexibilitatea rețelei slovace de energie electrică. Această măsură vine în continuarea creării unei scheme de sprijin în cadrul reformei din 2.

Această măsură constă în sprijinirea instalațiilor de stocare a energiei electrice și în creșterea capacității de echilibrare a energiei electrice în centralele hidroelectrice.

 

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Reforma 1: Adaptarea cadrului juridic privind energia electrică

Etapă de referință

Reforma pieței energiei electrice

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative la Legea privind energia și la Legea privind reglementarea în industriile de rețea

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Cadrul juridic va fi modificat prin modificarea Legii 251/2012 Coll. privind energia și a Legii 250/2012 Coll. privind reglementarea în industriile de rețea în vederea transpunerii Directivei 2019/944. În plus, cadrul juridic actualizat facilitează noile activități și accesul participanților la piața energiei electrice (comunități energetice, agregator, autoconsumator, stocarea energiei electrice), sporind în același timp flexibilitatea generală a sistemului de energie electrică și îmbunătățind posibilitățile de conectare a noilor surse regenerabile la rețeaua slovacă.

2

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Reforma 1: Adaptarea cadrului juridic privind energia electrică

Etapă de referință

Eliminarea restricțiilor privind capacitățile tehnice de transport al energiei electrice în cadrul sistemului slovac de energie electrică

Declarație publică comună a Ministerului Economiei și a operatorului slovac de sisteme de transport Slovenská elektrizačná prenosová sústava, a.s.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2021

Ministerul Economiei slovac și operatorul slovac de transport al energiei electrice Slovenská elektrizačná prenosová sústava, a.s. declară eliberarea restricțiilor privind capacitățile tehnice de transport al energiei electrice în cadrul sistemului slovac de energie electrică și o creștere a capacității de conectare a surselor regenerabile la rețea. Măsura este facilitată prin creșterea capacității nete de transfer a interconexiunilor de transport cu Republica Ungară.

3

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Reforma 2: Cadrul juridic pentru promovarea surselor regenerabile de energie

Etapă de referință

Cadrul pentru sprijinirea investițiilor în noi surse regenerabile 

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative la Legea privind promovarea surselor regenerabile de energie și a cogenerării de înaltă eficiență și la Legea privind energia termică.

Adoptarea unui plan de licitație pe termen lung de către Ministerul Economiei

Adoptarea unor scheme de investiții de către Ministerul Economiei pentru promovarea de noi surse de energie electrică din surse regenerabile de energie (definite în investiția 1), investiții pentru retehnologizare (definite în investiția 2) și investiții care sporesc flexibilitatea sistemului de energie electrică (definite în investiția 3)

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Modificările legislative creează mecanisme de sprijin pentru creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în sectorul transporturilor, al energiei electrice și al încălzirii. Cadrul juridic se modifică prin modificarea Legilor 309/2009 Coll. privind promovarea surselor regenerabile de energie și a cogenerării de înaltă eficiență și a Legii 657/2004 Coll. privind energia termică.

Ministerul Economiei adoptă un plan de licitație pe termen lung pentru noile surse regenerabile, contribuind la o mai bună previzibilitate a creșterii capacității noilor capacități regenerabile.

Ministerul Economiei adoptă noua schemă de licitație pentru noile surse de energie electrică din surse regenerabile (definită în Investiția 1), schemele de sprijin pentru investiții în retehnologizare (definite în investiția 2) și creșterea flexibilității sistemului de energie electrică (definită în Investiția 3). Schemele prezintă în detaliu criteriile de eligibilitate pentru întreprinderile care beneficiază de sprijin, asigurând conformitatea cu acquis-ul UE și cu acquis-ul național în domeniul mediului, precum și cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01) ale activităților și/sau ale întreprinderilor care beneficiază de sprijin, sporind în același timp noile capacități în materie de SRE, astfel cum sunt detaliate în obiectivele corespunzătoare (pentru investițiile 1, 2 și 3). Proiectele privind biomasa trebuie să aibă ca rezultat modernizarea stațiilor de biogaz care realizează reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 80 % în raport cu metodologia și comparatorul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite în anexa VI la Directiva (UE) 2018/2001, în conformitate cu condițiile care decurg din regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei. În cazul transformării în instalații care produc biometan, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră se ridică la cel puțin 70 % în raport cu metodologia de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și cu omologul combustibil fosil prevăzut în anexa VI la directiva respectivă.

Proiectele privind biomasa și biometanul sunt durabile în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001 privind energia din surse regenerabile (REDII)

Sunt sprijinite numai investițiile în energia hidroelectrică care sunt în conformitate cu acquis-ul UE.

4

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Investiții 1: Construirea de noi surse regenerabile de energie electrică

 

Țintă

Noua capacitate a surselor regenerabile de energie 

 

MW

0

120

TRIMESTRUL 2

2026

O capacitate nouă de energie electrică din surse regenerabile de cel puțin 120 MW este conectată la rețea în cadrul schemei de sprijin a măsurii. O copie a testului de funcționare a noii surse de energie electrică (indicând capacitatea instalată în MW și tipul sursei regenerabile de energie) și a contractului de racordare la sistemul de distribuție.

Schema de sprijin ia forma licitațiilor pentru sprijinirea investițiilor în noi surse de energie electrică din surse regenerabile de energie, cu excepția energiei hidroelectrice.

5

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Investiții 2: Modernizarea surselor regenerabile de energie existente (retehnologizare)

Țintă

Capacitatea surselor regenerabile de energie reconstruite

 

MW

0

70

TRIMESTRUL 2

2026

Cel puțin 70 MW de capacitate modernizată (retehnologizare) pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile sau pentru producția de biometan se conectează la rețele.

6

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Investiții 3: Creșterea flexibilității sistemelor de energie electrică pentru o mai mare integrare a surselor regenerabile de energie

Țintă

Creșterea cumulată a capacității instalațiilor, sporind flexibilitatea sistemelor energetice

 

MW

0

96,7

TRIMESTRUL 2

2026

Instalațiile sprijinite de sistem intră în funcțiune, ceea ce duce la o creștere cu cel puțin 96,7 MW a capacităților de stocare a energiei electrice.

Tehnologiile sprijinite includ noi sisteme de baterii sau electroliză sau o creștere a capacității de echilibrare a centralelor hidroelectrice. Sprijinul pentru investiții în capacitatea de echilibrare a centralelor hidroelectrice nu depășește 12 000 EUR 000 EUR în cadrul măsurii.

COMPONENTA 2: Renovarea clădirilor

Potrivit Planului național slovac privind energia și clima și Strategiei de renovare pe termen lung pentru clădiri, atingerea obiectivelor UE de reducere a emisiilor pentru 2030 și 2050 necesită o trecere semnificativă de la punerea în aplicare a unor economii de energie primară parțiale la medii (economii de energie primară de 30-60 %) și o renovare aprofundată (peste 60 %) a clădirilor.

Această componentă a planului slovac de redresare și reziliență vizează reducerea consumului de energie prin continuarea renovării cuprinzătoare a locuințelor familiale, a clădirilor publice istorice și a clădirilor incluse pe listă. Acesta combină măsurile de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor prin realizarea a cel puțin 30 % din economiile de energie primară cu măsuri de promovare a adaptării la schimbările climatice (cum ar fi instalarea acoperișurilor verzi, sistemul de retenție a apei). Componenta contribuie la obiectivele climatice și de mediu, stimulând în același timp redresarea și competitivitatea sectorului construcțiilor prin crearea mai multor locuri de muncă, în special pentru IMM-uri la nivel local.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta include 3 reforme și 2 investiții.  

Aceste investiții și reforme contribuie la punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări adresate Slovaciei în ultimii doi ani, la necesitatea de a „concentra politica în materie de investiții asupra eficienței energetice” (Recomandarea specifică fiecărei țări 3/2019) și la „concentrarea investițiilor asupra tranziției verzi” (Recomandarea specifică fiecărei țări 3/2020).  

A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil 

Reforma 1: Armonizarea mecanismelor de sprijin pentru renovarea locuințelor familiale.  

Obiectivul reformei este de a cartografia, alinia și reuni diferite scheme de sprijin, de a uniformiza și raționaliza procesul de renovare și de a oferi stimulente proprietarilor pentru punerea în aplicare a unei game mai largi de măsuri de renovare. Conceperea schemelor de sprijin, criteriile și condițiile, precum și etapele de punere în aplicare sunt prezentate în planul de punere în aplicare care urmează să fie publicat de Agenția slovacă de mediu până la 30 septembrie 2022. Pentru a asigura punerea în aplicare eficace și la timp, capacitățile Agenției slovace de mediu sunt consolidate. În faza de punere în aplicare, proprietarii de locuințe sunt contactați prin intermediul unei campanii de comunicare și al birourilor regionale care urmează să fie înființate, precum și prin furnizarea de asistență tehnică și de consultare.  

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 30 septembrie 2022. 

Investiția 1: Creșterea eficienței energetice a locuințelor familiale.  

Obiectivul acestei măsuri este de a spori eficiența energetică a locuințelor familiale. Această măsură constă în renovarea locuințelor unifamiliale pentru a realiza, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 %.

Reforma 2: Creșterea transparenței și raționalizarea deciziilor Consiliului pentru monumente al Republicii Slovace. 

Reforma vizează îmbunătățirea calității și eficienței procesului decizional al Consiliului de administrație al Republicii Slovace prin dezvoltarea a trei metodologii pentru:

·să clasifice monumentele de dotare;

·să stabilească criterii obiective prin care Comitetul Monumente să ia decizii și

·cuantificarea costurilor asociate intervențiilor Consiliului Monumente

În plus, obiectivul este de a reforma cartografierea monumentelor deținute de stat prin evaluarea aspectelor tehnice de bază ale acestora, a aspectelor lor de construcție, economice, legate de energie și a altor aspecte. Cartografierea trebuie să aibă ca rezultat adoptarea unui diagnostic pentru cel puțin 1 000 monumente deținute de stat relevante. Reforma facilitează deciziile de investiții privind renovarea în vederea conservării valorii monumentale, precum și a îmbunătățirii eficienței energetice, după caz.  

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2023. 

Investiția 2: Renovarea clădirilor istorice și a clădirilor publice incluse pe listă.  

Obiectivul acestei măsuri este de a spori eficiența energetică și integritatea structurală a clădirilor publice istorice și enumerate, conservând în același timp patrimoniul istoric și cultural al acestora și făcându-le mai accesibile. Această măsură constă în renovarea clădirilor publice istorice și enumerate, realizând în același timp, în medie, cel puțin 30 % din economiile de energie primară.

Reforma 3: Gestionarea deșeurilor din construcții și demolări.  

Reforma abordează rata foarte scăzută de reciclare din Slovacia și se axează pe revizuirea legislației privind gestionarea deșeurilor pentru a spori potențialul economiei circulare în ceea ce privește deșeurile din construcții și demolări. Ministerul Mediului din Republica Slovacă prezintă modificarea legislației privind deșeurile, care impune ca cel puțin 70 % din deșeurile nepericuloase provenite din activități de construcție și demolări generate în construcții să fie pregătite pentru reutilizare sau trimise pentru reciclare. În plus, reforma introduce o demolare selectivă obligatorie, standarde de calitate pentru reciclarea deșeurilor din construcții și demolări, achiziții publice verzi obligatorii pentru contractarea lucrărilor de construcții, simplificarea normelor și îmbunătățirea sistemelor de colectare a datelor pentru deșeurile din construcții. Odată intrată în vigoare, legislația asigură respectarea cerinței de a nu prejudicia în mod semnificativ cerința de reciclare și reutilizare în proporție de 70 % a deșeurilor nepericuloase provenite din demolări și din construcții de a se aplica renovării și construirii de clădiri finanțate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 30 iunie 2022.   

 

A.2.  Jaloanele, țintele, indicatorii și calendarul pentru monitorizarea și punerea în aplicare a sprijinului financiar nerambursabil.

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

2 – renovarea clădirilor – Reforma 1: Armonizarea mecanismelor de sprijin pentru renovarea locuințelor familiale

Etapă de referință

Plan de punere în aplicare pentru mobilizarea renovării ecologice a locuințelor familiale

Adoptarea planului de implementare de către Ministerul Mediului

 

 

 

TRIMESTRUL 3

2022

Planul de punere în aplicare cartografiază diferitele scheme de sprijin și le armonizează. Acesta detaliază pregătirea pentru lansarea sistemului, calendarul și administrarea acestuia, precum și monitorizarea reconstrucției și a verificării economiilor de energie, în principal prin certificate de performanță energetică sau prin alte documente corespunzătoare.

2

2 – renovarea clădirilor – Investiții 1: Creșterea eficienței energetice a locuințelor familiale

Etapă de referință

Lansarea schemelor de sprijin pentru mobilizarea economiilor de energie și a renovărilor ecologice

Lansarea schemelor de sprijin pentru mobilizarea economiilor de energie și a renovărilor ecologice

 

 

 

TRIMESTRUL 3

2022

Schemele de mobilizare a economiilor de energie și a renovărilor ecologice sunt concepute și lansate în conformitate cu măsurile și calendarul adoptat prin planul de punere în aplicare. Respectivele cereri de propuneri sunt publicate de Agenția slovacă de mediu pe un site internet.

Schemele sunt concepute astfel încât să stimuleze, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 % și să respecte cerințele Orientărilor tehnice de „a nu prejudicia în mod semnificativ” (2021/C58/01).

O listă de măsuri posibile include: izolarea, înlocuirea ferestrelor, refacerea acoperișului, reținerea apei pluviale, înlocuirea cazanului sau îndepărtarea învelișului de azbest sau alte măsuri în conformitate cu descrierea investiției.

4

2 – renovarea clădirilor – Investiții 1: Creșterea eficienței energetice a locuințelor familiale

Țintă

Numărul de case familiale renovate care realizează, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 %

 

Număr

0

25 164

TRIMESTRUL 2

2026

25 164 de locuințe unifamiliale se renovează. Clădirile renovate realizează, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 %.

Cererile de propuneri asigură faptul că înlocuirile cazanelor cu gaz respectă cerințele DNSH și reprezintă maximum 20 % din totalul programelor de renovare.

În cazul în care cazanele cu biomasă sunt incluse în schema de renovare, este permisă înlocuirea cazanelor învechite cu cazane pe bază de cărbune/petrol/biomasă/gaz cu cazane cu biomasă, dacă sunt înlocuite cu cazane cu biomasă de înaltă eficiență într-una dintre cele mai înalte două clase de eficiență energetică în temeiul regulamentului privind etichetarea energetică alimentate cu granule. Apelurile nu permit înlocuirea cazanelor cu gaz cu cazane cu biomasă din zonele de calitate a aerului cu depășirea valorilor-limită pentru PM10.

5

2. Renovarea clădirilor – Reforma 2: Creșterea transparenței și raționalizarea deciziilor Consiliului pentru monumente al Republicii Slovace

Etapă de referință

Metodologii pentru procesul decizional al Comitetului Monumentelor din Republica Slovacă

 

 

 

Publicarea metodologiilor de către Consiliul pentru Monumente

3

TRIMESTRUL 4

2023

Elaborarea și adoptarea celor trei metodologii de clasificare a clădirilor monumente pentru a spori transparența, acceptarea de către public și accelerarea proceselor decizionale ale Consiliului Monumente din Republica Slovacă. Pe baza metodologiilor standardizate, Consiliul monumentelor adoptă diagnosticarea a cel puțin 1 de monumente deținute de stat pentru a oferi diagnosticarea aspectelor tehnice de bază, a construcțiilor, a aspectelor economice, legate de energie și a altor aspecte ale monumentelor de stat relevante, pentru a facilita deciziile de renovare.

7

2- renovarea clădirilor – Investiții 2: Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă

Țintă

Suprafața clădirilor publice istorice renovate și a celor incluse pe listă

realizarea, în medie, a cel puțin 30 % din economiile de energie primară

 

Suprafața (m2)

 

0

99 348

TRIMESTRUL 2

2026

Cel puțin 99 m 348dintre clădirile publice istorice și enumerate sunt renovate în conformitate cu cerințele cererii deschise, care definesc condițiile pentru a realiza, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 %, respectă principiile DNSH și permit executarea altor măsuri complementare (de exemplu, reținerea apei pluviale, eliminarea azbestului, accesibilitatea clădirilor). În cazul în care înlocuirea cazanului este sprijinită, aceasta reprezintă maximum 20 % din programul total de renovare.

8

2 – renovarea clădirilor – Reforma 3: Gestionarea deșeurilor din construcții și demolări

Etapă de referință

Modificarea Legii privind deșeurile

Intrarea în vigoare a modificării legislative a Legii privind deșeurile

 

0

1

TRIMESTRUL 2

2022

Legislația revizuită privind deșeurile de către Ministerul Mediului va spori potențialul economiei circulare în sectorul construcțiilor și demolărilor și în sectorul construcțiilor, conducând la reciclarea și reutilizarea a cel puțin 70 % din deșeurile nepericuloase provenite din construcții și demolări. Aceasta include achiziții publice ecologice obligatorii pentru investiții în construcții în cadrul administrației de stat, majorează taxele legale pentru depozitarea deșeurilor și simplifică normele privind utilizarea deșeurilor din construcții și demolări.

COMPONENTA 3: Transportul durabil

Componenta planului slovac de redresare și reziliență vizează creșterea ponderii formelor de transport ecologice, prin măsuri și soluții inteligente bazate pe analiza datelor, creșterea numărului de călători care călătoresc cu trenul și cu transportul public de călători, a volumului de mărfuri transportate în cadrul transportului intermodal ecologic, precum și sprijinirea dezvoltării unei infrastructuri de propulsie alternative, reducând astfel emisiile de CO2 în transporturi și îmbunătățind calitatea aerului. Investițiile inteligente și digitale sprijină transportul feroviar mai rapid, mai fiabil și mai eficient și transportul public de călători curat, motivând călătorii să treacă de la autoturisme și alte mijloace de transport pe bază de carbon. Componenta trebuie să permită o utilizare pe scară mai largă a propulsiilor alternative pentru un transport durabil, ecologic, accesibil ca preț și inteligent, promovând în același timp utilizarea rețelelor inteligente. Aceasta contribuie la competitivitatea economiei prin crearea condițiilor de piață pentru furnizorii de echipamente de transport.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Reformele și investițiile din cadrul componentei abordează în mod direct Recomandarea Consiliului privind Programul național de reformă al Slovaciei pentru 2020 și avizul Consiliului privind Programul de stabilitate al Slovaciei pentru 2020, conform cărora Slovacia „pune în aplicare proiecte de investiții publice pregătite cât mai curând posibil și sprijină investițiile sectorului privat pentru a sprijini redresarea economică. Să concentreze investițiile pe tranziția verde și pe cea digitală, în special pe producția și utilizarea curată și eficientă a energiei și a resurselor, pe transportul public durabil și pe gestionarea deșeurilor.” 

Componenta include patru reforme și patru investiții.

A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

 

Reforma 1 privind pregătirea proiectelor de investiții în domeniul transporturilor.

Reforma vizează îmbunătățirea gestionării investițiilor și creșterea beneficiilor economice ale acestora. Acest lucru se realizează prin următoarele măsuri:

·elaborarea, până la 30 iunie 2021, a unui plan de investiții pentru proiectele de infrastructură feroviară, acordând prioritate proiectelor în funcție de raportul calitate-preț;

·modificarea, până la 31 martie 2023, a Legii privind căile ferate și a legislației conexe care simplifică și raționalizează cerințele legislative și tehnice pentru parametrii infrastructurii de transport;

·publicarea, până la 31 decembrie 2021, a unei metodologii de determinare a modului de identificare a proiectelor cu cel mai bun raport calitate-preț posibil și de contribuție la obiectivul transferului modal al pasagerilor de la transportul rutier individual la mersul cu bicicleta.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2023.   

Reforma 2 privind transportul public de călători.

Reforma vizează îmbunătățirea furnizării de servicii de transport de călători. Un nou plan de servicii de transport, urmat de optimizarea transportului feroviar de călători, constituie o parte importantă a reformei cuprinzătoare a transportului public. Reforma va fi sprijinită de o nouă legislație care definește normele, responsabilitățile și obligațiile în materie de coordonare, comandă și finanțare a serviciilor regionale de transport cu autobuzul și trenul. Legislația definește o autoritate națională care să coordoneze, în cooperare cu integratorii regionali, crearea unui sistem național integrat de transport cu un tarif unificat, precum și să coordoneze pregătirea și punerea în aplicare a procedurilor de achiziții publice atât pentru serviciile publice de transport feroviar de călători, cât și pentru vehiculele achiziționate cu sprijinul fondurilor UE pentru exploatarea acestor rute în perioadele anterioare. Frecvența transportului feroviar pe liniile cu cel mai mare potențial de transfer al traficului de la autoturisme la trenuri va crește, permițând o mai bună coordonare a serviciilor publice regionale de transport cu autobuzul și cu trenul. Această reformă se bazează pe următoarele măsuri specifice: 

·Până la 31 martie 2023, o nouă lege va crea standarde privind transportul public de călători și va raționaliza ordinea serviciului public, care este în prezent fragmentată și insuficient coordonată între stat, județe, orașe și municipalități.

·Până la 31 decembrie 2023, se publică grafice optimizate pentru transportul feroviar;

Reforma 3 privind transportul intermodal de marfă.

Reforma sprijină creșterea intermodalității prin achiziții publice, coordonarea logisticii și promovarea lansării de noi rute intermodale. Obiectivul acestei reforme este de a transfera 30 % din transportul rutier pe distanțe de peste 300 km către transportul feroviar sau naval până în 2030 și peste 50 % către 2050 (comparativ cu 2005). Acest lucru se realizează în special prin promovarea interesului transportatorilor de a transfera transportul rutier de mărfuri către transportul feroviar/intermodal, precum și prin prevenirea continuării transferului modal al transportului feroviar. Pregătirea și aprobarea unui concept de dezvoltare a transportului intermodal, inclusiv propunerea de modificări legislative necesare, fac posibilă adoptarea de măsuri pentru dezvoltarea sistemică a modurilor de transport de marfă ecologice. Sprijinul este destinat să elimine problemele tehnice legate de tranziția către transportul intermodal și să îl facă mai atractiv.

Se preconizează că punerea în aplicare a reformei va începe la 31 decembrie 2021 și se va finaliza până la 31 decembrie 2022.

Reforma 4 privind introducerea de noi politici pentru promovarea pe termen lung a combustibililor alternativi în sectorul transporturilor.

Reforma este sprijinită prin intrarea în vigoare, până la 31 decembrie 2022, a unor noi măsuri legislative prin care se reformează tarifele de distribuție, se simplifică și se accelerează procesul de construcție a infrastructurii alternative de propulsie. Ele introduc, de asemenea, un „Drepturi la punctele de reîncărcare” și un cadru multianual stabil și previzibil pentru a sprijini construirea unei infrastructuri de propulsie alternative relevante.

Investiția 1 în dezvoltarea infrastructurii de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Obiectivul acestei investiții este de a promova utilizarea infrastructurii de transport nepoluante. Această investiție constă în electrificarea liniilor de cale ferată, modernizarea liniilor de cale ferată, instalarea de dispozitive de dispecerizare/securitate digitală și comunicații, construirea sau modernizarea liniilor de tramvai și troleibuz și construirea infrastructurii pentru biciclete.

Investiția 2 – Promovarea unui transport de călători nepoluant.

Obiectivul acestei investiții este de a promova implementarea unui transport de călători curat. Investiția constă în livrarea de material rulant feroviar și de tramvai nou sau modernizat.

Investiția 3 în dezvoltarea transportului intermodal de marfă.

Obiectivul acestei investiții este de a crește volumul transportului în cadrul unui transport intermodal mai ecologic. Investiția constă în sprijinirea achiziționării de unități de transport intermodal și de instalații de încărcare care implică capital privat și în lansarea de noi rute intermodale pe rutele selectate.

Investiția 4 privind sprijinul pentru construirea de infrastructuri alternative de propulsie.

Obiectivul acestei investiții se axează pe instalarea de puncte de reîncărcare pentru automobilele electrice. Această investiție constă într-un mecanism financiar de scheme de ajutoare pentru construirea de infrastructuri de puncte de reîncărcare pentru vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute.

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

3 – transport durabil – Reforma 1: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul transporturilor

Etapă de referință

Planul de investiții pentru proiectele de infrastructură feroviară

Publicarea planului de punere în aplicare

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2021

Ministerul Transporturilor și Construcțiilor, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, elaborează și publică un plan de investiții pentru proiectele de infrastructură feroviară care conține metodologia, prioritățile și calendarul construcției infrastructurii. Un plan de investiții publicat pentru proiectele de infrastructură feroviară, care acordă prioritate proiectelor în funcție de raportul costuri-beneficii al acestora, asigură stabilitatea pe termen lung a pregătirii și punerii în aplicare a proiectelor de infrastructură feroviară.

2

3 – transport durabil – Reforma 1: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul transporturilor

Etapă de referință

Metodologia de selectare, pregătire și punere în aplicare a proiectelor pentru deplasarea cu bicicleta

Publicarea metodologiei

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Metodologia stabilește modul de identificare a proiectelor cu cel mai bun raport calitate-preț posibil și contribuie la obiectivul transferului modal al pasagerilor de la transportul rutier individual la mersul cu bicicleta.

3

3 – transport durabil – Reforma 1: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul transporturilor

Etapă de referință

Modificarea Legii privind căile ferate și a legislației conexe privind parametrii infrastructurii de transport

Intrarea în vigoare a unei modificări a Legii căilor ferate de către Consiliul Național al Republicii Slovace și adoptarea unei modificări a Decretului nr. 350/2010 Coll. privind construcția și ordinea tehnică a liniilor de cale ferată de către Ministerul Transporturilor și Construcțiilor și intrarea în vigoare a legislației

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Modificările legislative simplifică și raționalizează cerințele legislative și tehnice pentru parametrii infrastructurii de transport, în conformitate cu bunele practici din alte țări ale UE și cu legislația europeană, care creează condiții pentru accelerarea ritmului de pregătire a modernizării infrastructurii feroviare, reduce costul pe kilometru al liniei modernizate și permite construirea mai rapidă a unor căi ferate mai rapide și mai sigure.

4

3 – transport durabil – Reforma 2: Reforma transportului public de călători

Etapă de referință

Noua lege privind transportul public de călători

Intrarea în vigoare a Legii privind transportul public de călători de către Consiliul Național al Republicii Slovace și intrarea în vigoare a legislației pentru coordonarea, integrarea și gestionarea eficientă a transportului public

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Legea va standardiza standardele privind transportul public de călători și va raționaliza ordinea serviciului public, care este în prezent fragmentată și insuficient coordonată între stat, județe, orașe și municipalități.

5

3 – transport durabil – Reforma 2: Reforma transportului public de călători

Etapă de referință

Punerea în aplicare a calendarului optimizat al transportului feroviar

Intrarea în vigoare a unui calendar optimizat al transportului feroviar

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2023

Ministerul Transporturilor și Construcțiilor va implementa comanda serviciilor de transport feroviar de călători conform planului de servicii de transport finalizat până la 31 decembrie 2023.

6

3 – transport durabil – Reforma 2: Reforma transportului public de călători

Țintă

Numărul de regiuni autonome în care există o integrare tarifară care permite deplasarea cu mai multe moduri de transport public sau cu transportatori per bilet

 

Număr

1

6

TRIMESTRUL 2

2026

Se creează un sistem integrat de transport care funcționează în cel puțin 6 regiuni autonome, permițând transportului public multimodal de călători să călătorească cu un singur bilet.

Indicatorul cantitativ se referă la numărul de regiuni autonome în care este creat un sistem de transport integrat, care permite transportului public multimodal de călători să călătorească cu un singur bilet.

7

3 – transporturi durabile – Investiții 1: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Țintă

Lungimea noii infrastructuri pentru biciclete (km)

Lungime (km)

0

161,8

TRIMESTRUL 2

2026

Construirea a 161.8 de kilometri de infrastructură pentru biciclete nou instalată. Cererile de propuneri includ ca proiecte eligibile piste pentru biciclete și spații de parcare pentru biciclete.

8

3 – transporturi durabile – Investiții 1: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Țintă

Lungimea infrastructurii de transport public reconstruite sau modernizate

 

Lungime (km ponderați)

0

49,7

TRIMESTRUL 2

2026

Reconstrucția sau modernizarea a cel puțin 49,7 km ponderați de infrastructură de transport public.

Investițiile includ unul sau mai multe dintre următoarele tipuri de proiecte: linie dublă modernizată complet pe coridorul feroviar, cu o creștere la 160 km/h (factor de greutate 3.4); una sau două linii reconstruite ale liniei (reînnoirea substructurii căii/fundației liniei sau a liniei/echipamentelor de tracțiune) (factor de greutate 0.5); linie de cale ferată simplă nou electrificată și parțial modernizată (factor de greutate 0.7); linie de tramvai cu linie dublă complet modernizată, inclusiv accesorii (factor de greutate 1.9); linie de troleibuz cu o singură linie unidirecțională nou construită, inclusiv alimentarea cu energie electrică (factorul de greutate 0.2). 

9

3 – transporturi durabile – Investiții 1: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Țintă

Lungimea tronsoanelor liniilor de cale ferată securizate digital

 

Lungime (km ponderați)

0

82

TRIMESTRUL 2

2026

Instalarea de proiecte de dispecerizare/securitate digitală și de dispozitive de comunicații pe cel puțin 82 km ponderat de linii de cale ferată.

Investițiile includ unul sau mai multe dintre următoarele tipuri de proiecte: linie/tronson de cale ferată nou expediată (factor de greutate 1); linie/tronson de cale ferată cu dispozitive digitale de securitate noi (factorul de greutate 0.7); îmbunătățirea parametrilor pe calea ferată deja expediată (de exemplu, prin creșterea numărului de diviziuni ale liniei pentru a îmbunătăți fluxul de trafic) (factorul de greutate 0.3); construirea unui sistem de comunicații GSM-R pentru a spori siguranța traficului pe liniile de cale ferată (factor de greutate 0.1).

10

3 – transporturi durabile – Investiții 2: Promovarea unui transport de călători curat

Țintă

Numărul de material rulant nepoluant de călători livrat (ponderat)

 

Număr

0

12

TRIMESTRUL 2

2026

Livrarea materialului rulant nou pentru 12 de unități ponderate.

Materialul rulant trebuie să includă următoarele tipuri de material rulant: trenuri electrice standard închise (factor de greutate 1,0), trenuri electrice închise de mare capacitate (factor de greutate 3,0), tramvaie (factor de greutate 0,3).

11

3- transport durabil – reforma 3: Reforma transportului intermodal de marfă

Etapă de referință

Concept și solicită noi scheme de sprijin

Lansarea de cereri de propuneri pentru noi scheme de sprijin pe baza conceptului de dezvoltare a transportului intermodal

TRIMESTRUL 4

2022

Până la data de 31 decembrie 2021, guvernul slovac aprobă un concept de dezvoltare a transportului intermodal. Acesta trebuie să conțină propuneri de modificări legislative necesare pentru adoptarea de măsuri pentru dezvoltarea sistemică a modurilor de transport de marfă ecologice. Sprijinul este destinat să elimine problemele tehnice legate de tranziția către transportul intermodal și să îl facă mai atractiv. Pe această bază, până la 31 decembrie 2022, se lansează cereri de noi scheme de sprijin care să contribuie la îmbunătățirea disponibilității transportului intermodal în mod nediscriminatoriu, deschizând calea pentru dezvoltarea sa în toate regiunile Slovaciei. Cererea se aprobă de Ministerul Transporturilor și Construcțiilor.

12

3 – transporturi durabile – Investiții 3: Dezvoltarea transportului intermodal de marfă

Etapă de referință

Numărul de unități de transport intermodal achiziționate în unități echivalente cu 20 de picioare

Contracte de achiziție pentru unități de transport intermodal

TRIMESTRUL 2

2026

Achiziționarea a cel puțin 1 000 de unități de transport intermodal (care manipulează semiremorci, cutii mobile, containere). Unitățile de transport intermodal sunt exprimate în TUE (unitate echivalentă de douăzeci de picioare).

13

3 – transport durabil – Reforma 4: Introducerea de noi politici pentru promovarea pe termen lung a combustibililor alternativi în sectorul transporturilor

Etapă de referință

un nou pachet de măsuri pentru promovarea propulsiilor alternative

Intrarea în vigoare a rezoluției pentru promovarea propulsiilor alternative

TRIMESTRUL 4

2022

Măsurile accelerează dezvoltarea unor sisteme alternative de propulsie în domeniul transporturilor. Acestea includ o reformă a tarifelor de distribuție, măsuri de simplificare și accelerare a procesului de construire a unei infrastructuri alternative de propulsie, introducerea unui „drepturi la puncte de reîncărcare” și introducerea unui cadru multianual stabil și previzibil pentru a sprijini construirea unei infrastructuri de propulsie alternative relevante.

14

3 – transporturi durabile – Investiții 4: Sprijinirea dezvoltării infrastructurii pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi

Țintă

Numărul de puncte de reîncărcare instalate

Număr

0

3 029

TRIMESTRUL 2

2026

Instalarea și conectarea instalațiilor la rețeaua de energie electrică pentru cel puțin 3 de puncte publice de reîncărcare.

Acest lucru are ca rezultat, de asemenea, instalarea de puncte de încărcare rapidă cu o putere de cel puțin 50 kW în fiecare regiune autonomă a Slovaciei.

COMPONENTA 4: Decarbonizarea industriei

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Slovacia și îndeplinirea obiectivelor naționale, astfel cum sunt stabilite în Planul național integrat privind energia și clima pentru perioada 2021-2030, necesită, de asemenea, o acțiune accelerată din partea industriei. Slovacia este o economie puternic industrializată, cu o contribuție a energiei și a proceselor industriale la emisiile totale de gaze cu efect de seră de puțin peste 70 %. Slovacia se numără printre statele membre cu cele mai mari concentrații medii de particule de praf în aer din UE, în mare parte din cauza tehnologiilor industriale învechite și a arderii combustibililor în gospodării.

În acest context, componenta 4 a planului slovac de reformă și reziliență propune dezvoltarea și funcționarea unei scheme de decarbonizare pentru sectorul industrial. Măsurile conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în întreprinderi, la reducerea pierderilor de energie și la o mai mare utilizare a tehnologiilor ecologice inovatoare în producția industrială. Componenta încorporează angajamentul de reformă al guvernului slovac de a tranzita cărbunele în regiunea Nitra Superioară. Aceasta include, de asemenea, angajamentul de a pune capăt sprijinului pentru producția de energie electrică din cărbune indigen și închiderea centralei pe lignit Nováky. Investiția în echipamentele Inspectoratului slovac de mediu consolidează capacitatea de monitorizare a eforturilor de decarbonizare depuse de această instituție.

Componenta include două reforme și o investiție principală și una complementară.

Aceste reforme și investiții contribuie la obiectivul tranziției verzi și la obiectivul climatic. Decarbonizarea are un impact de durată asupra mediului și a calității aerului în Slovacia. Investițiile consolidează competitivitatea industriei slovace și asigură locuri de muncă la nivel local. Transformarea regiunii Nitra Superioară se caracterizează printr-un puternic element de coeziune, în special prin sprijinirea regiunii în tranziția sa de la cărbune.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Măsurile contribuie la punerea în aplicare a recomandării specifice fiecărei țări transmise Slovaciei în 2020, privind necesitatea de a „concentra investițiile pe tranziția digitală verde, în special pe producția și utilizarea curată și eficientă a energiei și a resurselor” (Recomandarea specifică fiecărei țări 3/2020).

A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Încetarea producției de energie electrică pe bază de cărbune la centrala electrică Nováky și transformarea regiunii Nitra Superioară

Această reformă întruchipează angajamentul guvernului slovac de a progresa în tranziția de la cărbune în regiunea Nitra Superioară. Centrala electrică regională Nováky are al treilea cel mai mare nivel de emisii de CO2 în rândul instalațiilor din cadrul schemei slovace a UE de comercializare a certificatelor de emisii.

Scopul acestei măsuri este, pentru centrala pe lignit Nováky, să pună capăt sprijinului pentru producția de energie electrică și să pună capăt producției de energie electrică din lignit. Acest lucru are efecte pozitive asupra mediului și o reducere a prețurilor pentru consumatorii finali de energie electrică.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2023.

Reforma 2: Adoptarea sistemului competitiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în industrie

Autoritățile slovace lansează o schemă competitivă de decarbonizare deschisă tuturor sectoarelor industriale. Schema de ecodecarbonizare sprijină adoptarea celor mai bune tehnologii disponibile în prezent în procesele industriale. Sprijinul vizează procesele și tehnologiile cu emisii reduse de dioxid de carbon din industrie și adoptarea de măsuri de eficiență energetică.

Slovacia se asigură că sunt respectate cerințele stricte privind respectarea legislației de mediu, atât la nivel național, cât și la nivelul UE. Aceasta include conformitatea activităților care beneficiază de sprijin și a întreprinderilor cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Sprijinul acordat instalațiilor în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale acestora cu mult sub nivelul de referință relevant pentru oferta de proiect. Condiția „cu mult sub valoarea de referință” face parte din criteriile de selecție pentru achiziție.

Cantitatea de gaze cu efect de seră emise (în unități de echivalent CO2, media ponderată) ale întreprinderilor care beneficiază de sprijin în cadrul schemei scade cu cel puțin 30 % față de scenariul contrafactual.

Autoritățile slovace furnizează fie date privind decarbonizarea pentru proiectele din cadrul schemei (care urmează să fie puse la dispoziție până cel târziu la 30 iunie 2026), fie demonstrează că se preconizează că reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră vor fi realizate pe baza parametrilor presupuși ai tehnologiilor sprijinite în cadrul măsurii (pe baza certificatelor producătorilor) sau pe baza combinației dintre cele două abordări.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2022.

Investiția 1: Funcționarea schemei de decarbonizare a industriei

Obiectivul acestei măsuri este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră prin sprijinirea întreprinderilor industriale în cadrul proiectelor. Această măsură constă în finalizarea punerii în aplicare a proiectelor de decarbonizare a industriei sprijinite de MRR.

Investiția 2: Sprijinirea funcționării Inspectoratului slovac de mediu în ceea ce privește decarbonizarea

Obiectivul acestei măsuri este de a consolida capacitatea de monitorizare a Inspectoratului slovac de mediu în procesul de decarbonizare. Măsura constă în punerea în aplicare a investițiilor în modernizarea echipamentelor și a instalațiilor acestei instituții.

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

Măsură conexă (reformă sau investiții)

Etapă/Obiectiv

Nume

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

4 – decarbonizarea industriei – Reforma 1: Încetarea

producția de energie electrică pe bază de cărbune la centrala electrică Nováky și transformarea regiunii Nitra Superioară

Etapă de referință

Tranziția de la cărbune în regiunea Nitra Superioară

Încetarea producției de energie electrică pe bază de lignit la centrala electrică Nováky

 

 

TRIMESTRUL 4

2023

În cadrul transformării regiunii Nitra Superioară pentru centrala electrică Nováky:

·Autoritățile slovace sistează sprijinul pentru producerea de energie electrică pe bază de lignit.

·Se întrerupe generarea de energie electrică pe bază de lignit

2

4 – decarbonizarea industriei – Reforma 2: Sistemul competitiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în industrie

Etapă de referință

Adoptarea decarbonizării industriale

schema

Adoptarea schemei privind decarbonizarea industrială de către Ministerul Mediului

TRIMESTRUL 4

2022

Adoptarea de către Ministerul Mediului a unei scheme de decarbonizare industrială care să producă rezultate eficiente. Schema competitivă de decarbonizare este pusă în aplicare printr-o procedură de ofertare nediscriminatorie, transparentă și deschisă, deschisă tuturor sectoarelor industriale. Sprijinul vizează procesele și tehnologiile cu emisii reduse de dioxid de carbon din industrie și adoptarea de măsuri de eficiență energetică.

Politica de investiții a schemei include cel puțin următoarele criterii de eligibilitate și de selecție a proiectelor:

·obiectivul celui mai mic preț pe tonă de gaze cu efect de seră economisite;

·asigurarea conformității cu acquis-ul UE și cu legislația națională de mediu, precum și cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01) ale activităților și întreprinderilor care beneficiază de sprijin și specificarea obiectivelor de decarbonizare.

·sprijinirea numai a proiectelor care respectă cele mai bune tehnologii disponibile;

·instalațiile care beneficiază de sprijin în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii își reduc emisiile de GES cu mult sub valoarea de referință relevantă pentru oferta de proiect. Condiția „cu mult sub valoarea de referință” face parte din criteriile de selecție pentru achiziție.

·nu se acordă sprijin pentru combustibili fosili solizi. Proiectele care utilizează gazele naturale ca materie primă principală sau sursă de energie nu sunt sprijinite. Pentru proiectele în care gazele naturale sunt utilizate pentru a fi eligibile în cadrul schemei MRR, gazele naturale nu trebuie să reprezinte mai mult de 20 % din consumul final de energie al echipamentelor, al utilajelor și al generării de energie.

·cantitatea de gaze cu efect de seră emise (în unități de echivalent CO2, media ponderată) ale întreprinderilor care beneficiază de sprijin în cadrul schemei scade cu cel puțin 30 %.

Autoritățile slovace trebuie să ofere asigurări cu privire la furnizarea la timp a datelor pentru toate proiectele sprijinite până cel târziu la 30 iunie 2026 sau să demonstreze că reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră urmează să fie realizate pe baza parametrilor presupuși ai tehnologiilor care beneficiază de sprijin (pe baza certificatelor producătorilor) sau pe baza combinației dintre cele două abordări. Cuantificarea preliminară a reducerilor emisiilor de gaze cu efect de seră prin proiectele de decarbonizare se poate baza pe documente tehnice care precizează parametrii-cheie, consumul de energie și materiile prime ale tehnologiilor sprijinite.

Autoritățile slovace transmit Comisiei scenariile de referință, precum și impactul preconizat al tehnologiilor care beneficiază de sprijin, în urma selectării proiectelor.

3

4 – decarbonizarea industriei – Investiții 1: Funcționarea sistemului de decarbonizare a industriei

Etapă de referință

Finalizarea proiectelor de decarbonizare a industriei sprijinite de MRR

Finalizarea proiectelor de decarbonizare sprijinite de MRR

TRIMESTRUL 2

2026

Proiectele finalizate din cadrul schemei de decarbonizare sprijinite de MRR asigură o reducere globală de 121 de tone de CO956.66 echivalent, pe lângă scenariul contrafactual prezentat Comisiei.

Reducerea emisiilor se demonstrează prin parametrii tehnologiilor sprijinite în cadrul măsurii.

4

 

 

 

 

4 – decarbonizarea industriei – Investiții 2: Asigurarea funcționării Inspectoratului slovac pentru mediu în legătură cu decarbonizarea

 

Etapă de referință

Creșterea capacității de investiții pentru Inspectoratul slovac pentru mediu

Livrarea de noi echipamente și instalații modernizate ale Inspectoratului slovac pentru mediu

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2025

Investiția include:

(1) Noi vehicule de inspecție dotate cu tehnologie de birou și de măsurare, în special pentru controlul protecției aerului, al protecției apei și al gestionării deșeurilor;

(2) Clădiri renovate ale inspectoratului, inclusiv, dar fără a se limita la izolarea spațiilor sau renovarea sistemelor de salubrizare

COMPONENTA 5: Adaptarea la schimbările climatice

Componenta 5 „Adaptarea la schimbările climatice” a planului slovac de redresare și reziliență vizează creșterea rezilienței atât a ecosistemelor, cât și a așezărilor umane la efectele negative ale schimbărilor climatice prin reforme ale sistemului de gestionare a apei, prin gestionarea terenurilor, protecția naturii și biodiversitate, prin punerea în aplicare a elementelor verzi în peisaj și prin investiții în impermeabilizarea la apă, precum și prin dezvoltarea infrastructurii verzi, inclusiv plantarea.

Componenta include două reforme și o investiție.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Obiectivele acestei componente sunt coerente și fac parte din Strategia națională pentru politica de mediu până în 2030, Strategia pentru adaptarea Republicii Slovace la schimbările climatice, Viziunea și strategia de dezvoltare a Slovaciei pentru 2030 – strategia de dezvoltare durabilă pe termen lung a Republicii Slovace – Slovacia 2030, precum și strategiile și obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene, în special Pactul verde european.

Reforma 2 contribuie la abordarea recomandării specifice fiecărei țări transmise Slovaciei în 2024, cu privire la necesitatea de a „consolida [...] conservarea resurselor naturale prin integrarea soluțiilor bazate pe natură și prin finalizarea zonării zonelor protejate de natură” (Recomandarea specifică fiecărei țări 3/2024).

A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1 privind planificarea peisajului.

Reforma oferă o bază pentru protejarea structurilor peisajului, a stabilității ecologice și a biodiversității în documentația privind amenajarea teritoriului și în procesele ulterioare de aprobare pentru autorizarea clădirilor și a activităților. Împreună cu documentele metodologice și hărțile ulterioare, actul furnizează baza tehnică pentru documentația de amenajare a teritoriului și pentru procesele ulterioare de aprobare pentru autorizarea clădirilor și a activităților. Acest lucru are un impact semnificativ asupra menținerii structurilor peisagistice, a stabilității ecologice și a protecției biodiversității. Pierderea lor ar submina capacitatea de adaptare la schimbările climatice.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2023.

Reforma 2 Reforma conservării naturii și a gestionării apei în mediul rural

Obiectivul reformei este de a îmbunătăți starea habitatelor din zonele protejate, de a garanta contribuția lor tot mai mare pe termen lung la protecția peisajului împotriva schimbărilor climatice și propria lor reziliență la efectele negative ale schimbărilor climatice. Până la 31 decembrie 2022, intră în vigoare o lege modificată privind protecția naturii și a peisajului și legislația în domeniul apei. Această legislație consolidează protecția instituțională a naturii, reduce la minimum conflictele de competență în cadrul zonelor protejate, simplifică sistemul de protecție, integrează rețelele de zone protejate (naționale, europene și internaționale) și creează condițiile pentru zonarea parcurilor naționale. Rezultatul este un sistem modern cu obiectivul principal de a proteja natura și biodiversitatea în teritoriile în cauză, asigurând o contribuție stabilă pe termen lung a ecosistemelor la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea acestora. În același timp, reforma va permite revitalizarea cursurilor de apă și va crea spațiu pentru gestionarea ecologică, refacerea spațiului fluvial și protecția progresivă împotriva inundațiilor, ținând seama de protecția naturii și de retenția apei în mediul rural.

Reforma constă, de asemenea, în intrarea în vigoare și aplicarea decretelor de instituire a șapte parcuri naționale (Slovenský kras, Velká Fatra, Muránska planina, Malá Fatra, Nízké Tatry, Vysoké Tatry și Poloniny) pentru a se asigura că zonele din zonele lor protejate respective sunt finalizate.

Investiția 1 privind adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității.

Investiția vizează asigurarea contribuției durabile pe termen lung a ecosistemelor la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea acestora (atenuarea inundațiilor, prevenirea secetei) prin protejarea ecosistemelor. Investiția constă în realinierea proprietății, limitarea exploatării forestiere și dezvoltarea conservării naturii și revitalizarea cursurilor de apă, inclusiv a zonelor umede, pentru a asigura reținerea apei în mediul rural și eliberarea treptată a acesteia.

Investiția 2 privind construirea unor păduri reziliente la schimbările climatice.

Obiectivul acestei măsuri este de a construi păduri reziliente, adaptate la impactul schimbărilor climatice. Investiția constă în punerea în aplicare a unui set de activități dedicate gestionării durabile a pădurilor.

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

5 – adaptarea la schimbările climatice – Reforma 1: Reforma amenajării teritoriului

Etapă de referință

reforma amenajării teritoriului

Intrarea în vigoare a Legii privind amenajarea teritoriului de către Parlament

TRIMESTRUL 4

2023

Până la 31 decembrie 2023, Ministerul Mediului elaborează un act care este apoi aprobat de Consiliul Național al Republicii Slovace. Actul este însoțit, până la 31 decembrie 2023, de elaborarea unei metodologii de evaluare a valorii peisajului și a ecosistemelor, care să vizeze asigurarea faptului că aspectele legate de adaptarea la schimbările climatice sunt luate în considerare în procesul decizional teritorial și în procedurile de construcție, promovând punerea în aplicare a măsurilor de prevenire a inundațiilor bazate pe natură și a măsurilor de prevenire a secetei și a pierderii biodiversității.

2

5 – adaptarea la schimbările climatice – Reforma 2: Reformarea conservării naturii și a gestionării apei în mediul rural

Etapă de referință

Aplicarea mai eficientă a măsurilor de protecție a naturii în peisajele din zonele protejate și revitalizarea cursurilor de apă

Intrarea în vigoare a Legii modificate privind protecția naturii și a peisajului și a legislației privind apa

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Ministerul Mediului pregătește o modificare a Legii privind protecția naturii, care va intra în vigoare în ianuarie 2022. Aceasta va fi urmată de elaborarea unei propuneri pentru un nou model de funcționare a zonelor protejate (până la 31 decembrie 2022). Reforma gospodăririi apelor în țară va deschide calea pentru revitalizarea cursurilor de apă, sporind astfel protecția împotriva inundațiilor în țară. Ministerul Mediului elaborează un nou concept de politică în domeniul apei până la 31 decembrie 2022 și modifică Legea apelor până la 31 decembrie 2022, stabilind standarde tehnice care să permită revitalizarea cursurilor de apă astfel încât să maximizeze reținerea apei în țară, încetinind scurgerile de apă și refăcând rezervele de apă subterană.

4

5 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 1: Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității

Țintă

Revitalizarea cursurilor de apă (în km de cursuri de apă revitalizate)

Km de cursuri de apă revitalizate

Număr

0

90

TRIMESTRUL 2

2026

Se furnizează pașapoarte de revitalizare pentru cel puțin 90 km de cursuri de apă, inclusiv zone umede.

5

6 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 1: Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității

Țintă

Decontarea proprietății cu proprietari privați de terenuri (în suprafața de teren stabilită în ha)

Număr

0

32.82

TRIMESTRUL 4

2023

Se realizează decontări imobiliare pentru o suprafață de 32,82 ha în zone naturale protejate.

Până la 30 iunie 2022, un grup de lucru din cadrul Ministerului Mediului elaborează o metodologie de determinare a valorii și a prețului terenurilor. Cererile de achiziționare de terenuri în zonele protejate, în special în parcurile naționale, vor fi lansate în mod continuu pentru anumite zone până la 31 decembrie 2023.

7

6 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 1: Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității

Țintă

Lista proiectelor selectate pentru regiunile Muránska Planina și Polonina

Număr

0

2

TRIMESTRUL 2

2022

Comitetul director selectează proiecte pentru două regiuni, Muránska Planina și Polonina, în conformitate cu principiul DNSH, pe baza unei discuții deschise cu actorii locali relevanți.

8

5 – adaptarea la schimbările climatice – Reforma 2: Reformarea conservării naturii și a gestionării apei în mediul rural

Etapă de referință

Procesul de zonare a parcurilor naționale

Intrarea în vigoare și aplicarea decretelor guvernamentale de instituire a parcurilor naționale, a zonelor acestora și a zonelor protejate

TRIMESTRUL 1

2026

Guvernul finalizează procesul de zonare prin adoptarea unor decrete de instituire a următoarelor parcuri naționale, a zonelor acestora și a ariilor lor protejate respective:

I.Slovenský kras,

II.Velká Fatra,

III.Muránska planina,

IV.Malá Fatra,

V.Nízké Tatry,

VI.Vysoké Tatry și

VII.Poloniny.

Decretele guvernamentale respective se asigură că:

zonele cu păduri primare și seculare din cadrul parcurilor naționale sunt acoperite de zona A a celui de al 5-lea nivel de protecție, în conformitate cu articolele 16 și 30 din Legea nr. 543/2002 Coll. privind protecția naturii și

II) sunt în conformitate cu programul de conservare a cocoșului de munte (Tetrao urogallus Linnaeus, 1758) deja aprobat pentru anii 2025-2029, adoptat la 20 ianuarie 2025. Acest lucru are ca rezultat impunerea zonei A a celui de al 5-lea nivel de protecție, în conformitate cu articolele 16 și 30 din Legea nr. 543/2002 Coll. privind protecția naturii, în zonele identificate ca necesitând neintervenție în programul de conservare.

9

Investiția 2: Construirea de păduri rezistente la schimbările climatice

Țintă

Activități durabile de reîmpădurire

Suprafață de teren cu măsuri de gestionare durabilă a pădurilor puse în aplicare

ha

0

31 069

TRIMESTRUL 2

2026

Activitățile sprijinite sunt puse în aplicare numai pe terenuri forestiere.

Se exclud următoarele zone:

·Natura 2000;

·Al4-lea și al5-lea nivel al zonelor protejate, pe baza legislației slovace;

·zone cu prezență înregistrată a speciilor de cocoș de munte vestic.

Se emite un protocol de acceptare care să demonstreze că măsurile de gestionare durabilă a pădurilor au fost puse în aplicare pe o suprafață de 31  ha și a inclus următoarele activități:

·Regenerare artificială a pădurilor de 1 ha 972 ha;

·Consolidarea regenerării naturale a pădurilor de 188 ha;

·Protejarea suprafețelor împădurite tinere de 15 ha;

·Îngrijirea arboreturilor tinere pentru a asigura specii și o compoziție spațială de cel puțin 9 166 ha;

·Prima rărire până la 50 ani, maximum 4 ha.

Se emite un raport de către un expert independent care să confirme că:

·activitățile sprijinite au fost puse în aplicare numai pe terenuri forestiere și au fost excluse zonele Natura 2 000, zonele din cel de al4-lea și al5-lea nivel de protecție, precum și zonele cu prezență înregistrată a cocoșului de munte vestic.

·activitățile au contribuit la construirea unei păduri cu mai multe specii și mai multe generații, în ceea ce privește compoziția spațială, și au fost gestionate în conformitate cu abordarea forestieră de acoperire continuă;

·Pentru reîmpădurire, au fost plantate numai specii indigene de arbori sau cele care sunt adaptate la condițiile climatice și pedohidrologice preconizate.

COMPONENTA 6: Accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii

Obiectivul componentei este de a îmbunătăți accesibilitatea și caracterul incluziv al învățământului preșcolar și școlar obișnuit din Slovacia. Componenta va îmbunătăți accesul la învățământul preșcolar prin asigurarea faptului că copiii cu vârsta de 5 ani sunt integrați în sistemul preșcolar și prin introducerea dreptului legal la învățământul preșcolar pentru tinerii cu vârsta de 4 și 3 ani. Componenta este aceea de a reforma sistemul de finanțare pentru învățământul preșcolar și de a introduce sistemul de măsuri de sprijin educațional favorabil incluziunii. Componenta poate contribui la reducerea părăsirii timpurii a școlii prin promovarea sistemului de consiliere și consiliere școlară la nivelul învățământului secundar inferior și la îmbunătățirea incluziunii și a copiilor romi prin reducerea segregării în școli. Componenta atenuează deficiențele rezultatelor educaționale din cauza pandemiei și ajută copiii cu nevoi educaționale speciale prin măsuri de sprijin mai bine direcționate.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta contribuie la abordarea recomandărilor specifice fiecărei țări adresate Slovaciei în ultimii doi ani, privind necesitatea de a îmbunătăți calitatea și caracterul incluziv al educației la toate nivelurile și de a promova competențele. Îmbunătățirea accesului la servicii de îngrijire a copiilor și de îngrijire pe termen lung de calitate și la prețuri abordabile. Promovarea integrării grupurilor defavorizate, în special a romilor. (Recomandarea specifică fiecărei țări 2/2019).

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Asigurarea condițiilor pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cel puțin 5 ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar începând cu vârsta de 3 ani.

Obiectivul acestei reforme este de a îndeplini condițiile prealabile pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii în vârstă de 5 ani și de a avea dreptul legal la un loc în învățământul preșcolar pentru copiii cu vârsta de 3 și 4 ani. Această măsură constă în modificarea legislației și crearea de capacități în grădinițe.

Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în educație, inclusiv sistemul lor de finanțare. Obiectivul acestei reforme este de a sprijini elevii cu nevoi educaționale speciale. Această măsură constă în modificarea legislației, introducerea unor măsuri de sprijin și furnizarea de cursuri de formare.

Reforma 3: Reformarea sistemului de consiliere și prevenire și asigurarea colectării sistematice de date în domeniul promovării sănătății mintale pentru copii, elevi și studenți. Obiectivul reformei este de a transfera centrele de consiliere și prevenire (CPP) nou create pentru a funcționa mai aproape de școli. Prin modificarea actelor juridice respective, aceste centre asigură activități profesionale fără a defini dezavantajele în materie de sănătate, așa cum se întâmplă în prezent, care cauzează discriminare. O modificare a sistemului de consiliere este însoțită de măsuri de sprijin suplimentare, cum ar fi: modificarea finanțării acordate pe baza activităților profesionale.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2023.

Reforma 4: Adaptarea programelor de studii de tip F. 

Obiectivul acestei reforme este de a introduce opțiunea de a atinge nivelul de învățământ secundar inferior în cadrul programelor de învățământ profesional secundar inferior, așa-numitele „programe F”. Această măsură constă în modificarea legislației și adaptarea listei programelor F oferite.

Reforma 5: Promovarea desegregării școlare. 

Obiectivul acestei reforme este de a introduce o definiție juridică a segregării în școli. Această măsură constă în modificarea legislației și în stabilirea de materiale metodologice și de standarde de desegregare.

Reforma 6: Măsuri compensatorii de atenuare a impactului pandemiei asupra educației pentru elevii din învățământul primar și secundar.

Reforma instituie un program de învățământ în principal pentru elevii care au avut posibilități limitate de a participa la educație în timpul pandemiei. Programul de învățământ este organizat de școlile participante și se axează în special pe subiecte din așa-numitele „domenii educaționale principale”. Selecția elevilor, precum și comunicarea cu reprezentanții legali ai elevilor sunt responsabilități atribuite școlii.

Pentru a aborda problema lipsei de date cuprinzătoare privind cursul învățământului la distanță, Ministerul Educației lansează un apel pentru efectuarea unei cercetări pedagogice ample pentru a analiza impactul pandemiei asupra educației și implicațiile acestora asupra politicilor educaționale.

Se preconizează că punerea în aplicare a reformei va începe la 30 septembrie 2021 și se va finaliza până la 31 decembrie 2024.

Investiția 1: Eliminarea barierelor din clădirile școlilor.

Obiectivul acestei investiții este de a elimina barierele arhitecturale din 135 de școli secundare. Această măsură constă în elaborarea unui manual și eliminarea barierelor în 135 de școli secundare.

A.2.    Obiective de etapă, ținte, indicatori și calendar pentru monitorizarea punerii în aplicare a sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: 1.Asigurarea unor condiții pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau în alte instituții de învățământ preșcolar de la vârsta de trei ani

Etapă de referință

Introducerea unor modificări juridice ale învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar începând cu vârsta de trei ani.

Adoptarea de către parlament a Legii nr. 596/2003, a Legii nr. 245/2008, a Legii nr. 138/2019, modificarea Coll. guvernului, modificarea Decretului nr. 1/2020.

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2023

Dispozițiile relevante ale Legii nr. 596/2003 privind administrația de stat în domeniul educației și al autonomiei școlare vor spori transparența finanțării pentru învățământul preșcolar înainte de introducerea noului sistem de finanțare prescriptiv.

Legea nr. 245/2008 introduce un drept legal universal la un loc în grădiniță sau în alte instituții de învățământ preșcolar pentru copiii cu vârsta de peste patru ani și, ulterior, de la vârsta de trei ani. Legislația se adoptă până la 30 iunie 2023, cu efect din 1.1.2024 și 1.1.2025, și asigură suficiente locuri în grădiniță sau în alte instituții de învățământ preșcolar pentru toți copiii începând cu vârsta de 4 ani (începând cu 09/2024) și ulterior de la vârsta de trei ani (începând cu 09/2025).

Modificarea Legii nr. 138/2019 privind personalul pedagogic și profesional și modificarea Decretului nr. 1/2020 Coll. privind cerințele de calificare pentru personalul didactic și personalul specializat introduc condiția ca personalul pedagogic din grădinițe sau din alte instituții de învățământ preșcolar în calitate de cadru didactic să dețină o diplomă de învățământ superior în programul de predare pentru învățământul preșcolar și preșcolar dacă predă copiii pentru care învățământul preșcolar este obligatoriu. În plus, regulamentul introduce condiția ca fiecare grădiniță sau alt furnizor de învățământ preșcolar să aibă în programul de predare pentru învățământul preșcolar și preșcolar cel puțin un membru al personalului care deține o diplomă de învățământ superior și care este responsabil de supravegherea calității pedagogice. Modificarea se adoptă până la 30 iunie 2023 cel târziu, cu o dată de aplicare începând cu 1.1.2029.

2

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: 1.Asigurarea unor condiții pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau în alte instituții de învățământ preșcolar de la vârsta de trei ani

Țintă

Rata de înscriere în învățământul preșcolar pentru copiii cu vârsta de 5 ani

%

88

95

TRIMESTRUL 3

2022

Pentru copiii cu vârsta de 5 ani, învățământul preșcolar este obligatoriu. În conformitate cu modificarea Legii privind școlile, aceștia primesc învățământul preșcolar: În grădiniță/grădiniță specială inclusă în rețeaua slovacă de școli și școli, (ii) în învățământul individual, de exemplu la cererea unui reprezentant legal la domiciliu, sau (iii) la sediul unui furnizor de învățământ preșcolar înregistrat.

3

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: 1.Stabilirea condițiilor de punere în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de la 5 ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar începând cu vârsta de 3 ani

Țintă

Numărul de grădinițe construite sau reconstruite

Număr

0

220

TRIMESTRUL 2

2026

220 grădinițe trebuie să fie nou construite sau reconstruite.

4

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în educație și educație, inclusiv sistemul lor de finanțare

Etapă de referință

Adoptarea legii privind redefinirea conceptului de nevoi educaționale speciale și pregătirea materialului metodologic însoțitor pentru personalul didactic, personalul specializat și directorii unităților de învățământ.

Adoptarea de către Parlament a modificării Legii nr. 245/2008 Coll., Legea nr. 597/2003 Coll.;

Modificarea Regulamentului Guvernului nr. 630/2008 și adoptarea de către guvern a unor materiale metodologice privind modelul vertical de măsuri de sprijin, materiale didactice și metodologice pentru predarea limbii slovace ca a doua limbă și introducerea sprijinului pentru copiii cu limbi materne diferite în educație

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Modificarea Legii nr. 245/2008 privind educația (împreună cu un nou decret separat) și modificarea Legii nr. 597/2003 privind finanțarea școlilor primare, a școlilor secundare și a instituțiilor de învățământ definesc copiii și elevii care se confruntă cu obstacole în calea accesului la educație și a dreptului lor la sprijin educațional prin măsuri de sprijin specifice.

Regulamentul nr. 630/2008 al guvernului slovac trebuie adaptat, care ține seama de particularitățile diferite atunci când se calculează contribuția normativă prin intermediul coeficienților.

Reforma necesită pregătirea unor materiale metodologice însoțitoare. În același timp, se elaborează fișe metodologice pentru profesori și fișe de lucru pentru elevi, care vizează dezvoltarea competențelor lingvistice ale copiilor și ale elevilor cu limbi materne diferite de limba de predare a școlii, pentru diferite niveluri de competențe lingvistice și grupe de vârstă diferite.

Materialele metodologice și didactice se publică pe un portal web separat și sunt accesibile în mod liber tuturor actorilor relevanți din domeniul educației.

5

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în educație și educație, inclusiv sistemul lor de finanțare

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a redefinirii conceptului de nevoi educaționale speciale

Intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 245/2008 Coll., Legea nr. 597/2003 Coll.;

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Modificarea Legii nr. 245/2008 privind educația (împreună cu un nou decret separat) definește copiii și elevii care se confruntă cu obstacole în calea accesului la educație și dreptul lor la sprijin educațional prin măsuri de sprijin specifice intră în vigoare până la 31 martie 2023.

6

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în domeniul educației, inclusiv sistemul lor de finanțare

Țintă

Numărul de persoane instruite care sunt fie cadre didactice, fie specialiști în domeniul educației

 

Număr

0

10 000

TRIMESTRUL 4

2025

10 000 persoanele unice care lucrează în sectorul educației finalizează cel puțin un program de formare.

7

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 3: Reformarea sistemului de consiliere și prevenire și asigurarea colectării sistemice de date în domeniul promovării sănătății mintale pentru copii, elevi și studenți

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a legislației care creează un sistem cuprinzător de consiliere

Intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 245/2008 Coll. și a decretelor separate, a modificărilor probabile și a Regulamentului Guvernului nr. 630/2008 Coll.

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Modificarea Legii nr. 245/2008 privind educația și formarea (împreună cu un nou decret separat) înlocuiește conceptul actual de sistem de consiliere cu un sistem interconectat axat pe accesibilitate, complexitate și respectarea conținutului și a standardelor de performanță.

Un sistem cuprinzător de consiliere și prevenire constă în centrele de consiliere și prevenire (CPP) nou create, care vor oferi activități profesionale fără a pune accentul pe grupurile-țintă în funcție de dezavantajele în materie de sănătate, așa cum se întâmplă în prezent, și anume astfel încât posibilitatea de a vizita centrul de consiliere și prevenire să nu fie determinată pe baza dezavantajelor în materie de sănătate ale copilului. Activitățile profesionale se desfășoară în strânsă cooperare între echipele de sprijin din școli și școli, inclusiv o echipă multidisciplinară.

Acest lucru creează condiții pentru un sprijin, asistență și intervenție intensive, oportune și de înaltă calitate pentru copii, elevi, studenți, reprezentanți legali, reprezentanți instituționali și alți omologi. Modificarea finanțării constă în stabilirea contribuției pe baza activităților profesionale desfășurate. În contextul modificării finanțării, poate fi necesară, de asemenea, modificarea Regulamentului Guvernului nr. 630/2008 de stabilire a detaliilor privind repartizarea fondurilor de la bugetul de stat pentru școli și instituții de învățământ.

8

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 4: Punerea în aplicare a instrumentelor de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și adaptarea programelor de studiu de tip F

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative care vizează: Extinderea posibilității de a obține un învățământ secundar inferior în învățământul profesional secundar inferior (VET), optimizarea programelor NSOV ca răspuns la nevoile pieței forței de muncă și oferta de programe NSOV în raport cu nevoile educaționale ale grupului-țintă de elevi

Intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 245/2008, a Legii nr. 61/2015 și a modificării Decretului nr. 292/2019.Z. z.

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Modificarea Legii nr. 245/2008 privind educația și formarea (Legea privind învățământul școlar) prevede posibilitatea de a finaliza învățământul secundar inferior în învățământul profesional secundar inferior (NSOV) în cadrul unui program combinat cu doi și trei ani (în funcție de anul în care elevul a absolvit școala primară) prin intermediul unui examen de comitologie. Scopul este de a elimina așa-numitele „capete moarte” din sistemul de învățământ și de a permite elevilor NSOV să finalizeze învățământul secundar inferior ca parte a unui program mai eficient. Există o acoperire mai mare a sistemului în ceea ce privește grupurile vulnerabile. Oferta educațională este adaptată la nevoile pieței forței de muncă.

Modificarea Legii nr. 61/2015 privind educația și formarea profesională va extinde obligația de stabilire a planurilor de performanță pentru învățământul secundar la învățământul profesional secundar inferior.

Se modifică Decretul nr. 292/2019, care stabilește sistemul de planificare a performanțelor pentru programul de studii de tip F prin definirea unor criterii specifice. Acestea țin seama de particularitățile programului de studii de tip F, cum ar fi criteriile la nivel de școală (prestații, frecventare, rata de absolvire a învățământului primar) și la nivel de sindicate – rezultatele pe piața forței de muncă ale „absolvenților F”.

9

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 4: Adaptarea programelor de studii de tip F

Etapă de referință

Programe F adaptate

Intrarea în vigoare a modificării Decretului nr. 287/2022.

 

TRIMESTRUL 2

2025

Lista programelor F se adaptează după ce se solicită contribuții din partea organizațiilor profesionale.

10

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 5: Sprijinirea desegregării școlare

Etapă de referință

Adoptarea modificărilor legislative care introduc în legislație definiția segregării în școli și elaborarea de materiale metodologice pentru punerea în aplicare a desegregării

Adoptarea de către Parlament a unei modificări a Legii nr. 245/2008 sau a Legii nr. 365/2004 și crearea și aprobarea de către Ministerul Educației a materialului metodologic

 

 

 

TRIMESTRUL 3

2023

Modificările legislației se referă la Legea privind combaterea discriminării (nr. 365/2004 Coll.) sau la Legea școlii (nr. 245/2008 Coll.) și la alte acte legislative referitoare la finanțarea și gestionarea școlilor. Definiția segregării determină în mod clar ce acțiuni și omisiuni sunt considerate segregare pentru a evita interpretări diferite în interpretare.

Materialele metodologice oferă orientări privind prevenirea și eliminarea educației segregate pentru diferiții actori din domeniul educației (cum ar fi creatorii, școlile și instituțiile școlare, directorii și profesorii) în practică.

12

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 5: Promovarea desegregării școlare

Etapă de referință

Introducerea standardelor de desegregare

Crearea unor standarde de desegregare și intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 245/2008

 

 

TRIMESTRUL 4

2025

Se stabilesc standarde de desegregare și un manual care conține orientări privind actualizarea reglementărilor școlare pentru prevenirea și eliminarea segregării.

Toate școlile primare și secundare au obligația legală de a include standardele de desegregare în regulamentul lor școlar.

13

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 6: Măsuri compensatorii pentru atenuarea impactului pandemiei asupra educației pentru elevii din învățământul primar și secundar

Țintă

Numărul de școli care participă la programe de învățământ

 

Număr

0

450

TRIMESTRUL 4

2022

450 de școli organizează programe de învățământ. Prin atingerea acestui număr de școli, 12 000 de elevi vor fi sprijiniți prin programe de școlarizare. În mod prioritar, programele de școlarizare vizează elevii care nu au putut participa pe deplin la sistemul de învățământ în perioada de întrerupere a școlarizării în școli în anii școlari 2019/2020 și 2020/2021. Cursurile se desfășoară individual sau în grup și în plus față de orele de școală obișnuite. Acesta se concentrează în special asupra subiectelor din așa-numitele „domenii educaționale principale”.

14

6 – accesibilitate, dezvoltare și calitate a educației favorabile incluziunii – Investiții 1: Eliminarea barierelor din clădirile școlilor

Etapă de referință

Introducerea definiției standardului de recuperare, crearea unui manual de recuperare și cartografierea nevoilor școlare la toate nivelurile de educație

Aprobarea de către Ministerul Educației a standardelor de recuperare, a manualului de recuperare și publicarea rezultatelor cartografierii nevoilor pe site-ul Ministerului Educației

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

Manualul definește standardele de recuperare pentru a răspunde nevoilor reale ale copiilor, elevilor și studenților cu dezavantaje în materie de sănătate și pentru a respecta principiile proiectării universale. Aceasta se bazează pe o abordare holistică care asigură participarea deplină la viața școlară (și anume definirea unor standarde care creează un spațiu favorabil incluziunii în întreaga școală și care nu se concentrează doar pe eliminarea celor mai mari bariere, de exemplu la intrarea în școală). Pe lângă standardele spațiale (de exemplu, specificații tehnice pentru lucrările de construcții), manualul definește, de asemenea, standarde pentru debitarea clădirilor școlare (cum ar fi cooperarea școlii cu experții și comunitatea).

Ministerul Educației, împreună cu Institutul de Cercetare privind Educația Incluzivă din Brno, vor pregăti o analiză a situației actuale a carierelor în școli în raport cu standardele stabilite și, pe baza acesteia, vor acorda prioritate școlilor individuale pentru debarizare.

15

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Investiții 1: Eliminarea barierelor din clădirile școlilor

Țintă

Eliminarea barierelor arhitecturale în școlile secundare

Număr

0

135

TRIMESTRUL 2

2025

Barierele arhitecturale se reduc la 135 de școli secundare.

16

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: 1.Asigurarea unor condiții pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau în alte instituții de învățământ preșcolar de la vârsta de trei ani

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a unui nou sistem prescriptiv de finanțare pentru învățământul preșcolar, bazat pe costurile anuale standardizate de personal și de funcționare ale grădinițelor, precum și pe atingerea ratei de înscriere a copiilor cu vârsta de patru ani.

Adoptarea de către parlament a Legii nr. 597/2003, a Legii nr. 596/2003, a Legii 564/2004 Coll, modificarea Regulamentului Guvernului nr. 668/2004 Coll., a Regulamentului Guvernului nr. 630/2008 Coll.

TRIMESTRUL 1

2025

Se modifică dispozițiile relevante ale Legii nr. 597/2003 Coll. privind finanțarea școlilor primare, secundare și școlare, ale Legii nr. 596/2003 Coll. privind administrația de stat în domeniul educației și al autonomiei școlare, ale Legii nr. 564/2004 Coll. privind includerea în buget a veniturilor din impozitul pe venit ale autorităților locale și regionale, ale revizuirii formulei din Regulamentul Guvernului nr. 668/2004, precum și ale modificării Regulamentului Guvernului nr. 630/2008.

Se instituie un sistem de finanțare diferențiat și transparent pentru învățământul preșcolar, pentru a asigura stabilitatea, reziliența și rezervarea fondurilor alocate educației. Legislația se adoptă până la 30 iunie 2024 și intră în vigoare la 1.1.2025.

Până la 30 septembrie 2024, rata de înscriere a copiilor cu vârsta de 4 ani în învățământul preșcolar este de cel puțin 82 %. Aceasta include învățământul preșcolar: (I) în grădiniță/grădiniță specială inclusă în rețeaua slovacă de școli, (ii) în învățământul individual, de exemplu la cererea unui reprezentant legal la domiciliu sau (iii) în înființarea unui furnizor de învățământ preșcolar înregistrat.

COMPONENTA 7: Educația pentru secolul 21

Această componentă a planului slovac de redresare și reziliență introduce o reformă a programei școlare a școlilor primare (ISCED 1, ISCED 2), creând un nou conținut educațional organizat în cicluri multianuale. Scopul este de a dezvolta gândirea critică și competențele non-tehnice ale elevilor ca soluții la probleme, gestionarea informațiilor, lucrul în echipă, narațiune și adresarea de întrebări, asumarea inițiativei și a responsabilității, crearea și punerea în aplicare a proiectelor personale. Acest lucru necesită furnizarea de manuale necesare pentru reînnoirea stocului actual și o schimbare a competențelor cadrelor didactice pentru a aplica aceste schimbări în practica de zi cu zi. În același timp, componenta consolidează calitatea competențelor personalului didactic și profesional și îi motivează pentru dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții. Accentul se pune, de asemenea, pe educația favorabilă incluziunii și pe dobândirea de competențe digitale.

Componenta include două reforme și două investiții.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta contribuie la abordarea recomandării specifice fiecărei țări adresate Slovaciei cu privire la necesitatea de a consolida competențele digitale și de a asigura accesul egal la o educație de calitate. (Recomandarea specifică fiecărei țări 2/2020). Îmbunătățirea calității și a caracterului incluziv al educației la toate nivelurile și promovarea competențelor (Recomandarea specifică fiecărei țări 2/2019).

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Reforma conținutului și a formei educației. Obiectivul reformei este de a crea noi programe de învățare pentru învățământul primar și secundar inferior, organizate în cicluri educaționale. Această măsură constă în aprobarea noului program de învățământ primar de stat, care permite o mai mare flexibilitate în elaborarea programelor școlare, în punerea în aplicare a 40 de centre regionale de sprijin pentru școli și în furnizarea de noi materiale didactice. Această măsură prevede, de asemenea, crearea unui mediu de testare online menit să digitalizeze testul final (maturita) în toate școlile secundare superioare.

Reforma 2: Pregătirea și dezvoltarea cadrelor didactice pentru noi conținuturi și forme de predare (schimbarea formării în învățământul superior) și consolidarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice). Obiectivul acestei reforme este de a consolida calitatea competențelor personalului didactic și profesional și de a-i motiva pentru dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții. Se introduce o alocație financiară pentru îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice. Se va pune accentul pe noile programe de învățământ, pe educația favorabilă incluziunii și pe dobândirea de competențe digitale. Până la sfârșitul anului 2023, cel puțin 55 % din personalul pedagogic și profesionist trebuie să fie format. Modificările legislative respective reglementează competențele și gama de furnizori de învățământ.

Va exista un program de subvenționare pentru universități, pus la dispoziție pentru a sprijini apariția unor noi programe de învățământ. Aceasta include finanțarea pentru modificările aduse programelor care sprijină introducerea educației favorabile incluziunii, educația elevilor cu limbi materne diferite din limba slovacă și dezvoltarea competențelor digitale în rândul studenților profesori.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2025.

Investiția 1: Infrastructura digitală în școli. Obiectivul acestei investiții este de a crește procentul de școli cu acces complet la tehnologia digitală și, prin urmare, de a crea un mediu care să sprijine dezvoltarea competențelor digitale și să îmbunătățească incluziunea digitală în rândul elevilor defavorizați. Investiția constă în livrarea de echipamente digitale către 60 % din școli.

Investiția 2: Finalizarea infrastructurii școlare. Această investiție vizează o mai bună integrare a elevilor care provin din medii defavorizate. Această măsură constă în eliminarea a 35 de școli în două schimburi în Slovacia.

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

7 – educația pentru secolul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului educațional și a formei

Etapă de referință

O nouă programă de învățământ pentru toate școlile primare, organizată în ciclurile educaționale multianuale

Aprobarea noului program de învățământ primar de stat de către ministrul educației.

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

În cadrul ciclurilor se pune în aplicare o programă de învățământ integrată pentru școlile primare (ISCED 1 și ISCED 2). Ciclurile definesc obiective de învățare de bază pentru domenii, mai degrabă decât pentru un conținut detaliat, creând astfel flexibilitate pentru elaborarea programelor de învățământ la nivelul școlii. Etapa de punere în aplicare începe din septembrie 2023, cu obligația de a transfera toate școlile primare către o nouă programă de învățământ până la 09/2026.

2

7 – educația pentru secolul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului educațional și a formei

Țintă

Crearea unei rețele de centre regionale de sprijin

Număr

0

40

TRIMESTRUL 3

2024

La nivel regional se înființează 40 centre de gestionare a programelor școlare și de sprijin pentru școli. Centrele sunt formate dintr-o echipă de profesori și alți specialiști care oferă mentorat sau activități de sprijin similare.

3

7 – educația pentru secolul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului educațional și a formei

Etapă de referință

Punerea în aplicare a reformei programelor școlare și a noilor materiale didactice pentru școli

TRIMESTRUL 4

2025

Cel puțin 30 % din școlile primare pun în aplicare noua programă de învățământ.

Ministerul Educației achiziționează materiale didactice noi la nivel central, în conformitate cu noua programă de învățământ, sau acordă școlilor o indemnizație pentru achiziționarea acestora. Astfel cum se prevede în legislație, materialele didactice trebuie să respecte noua programă de învățământ.

4

7 – educația pentru secolul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului și a formei educației – reforma programei școlare și a manualelor

Etapă de referință

Introducerea unui examen final online (maturita) pentru toate școlile secundare superioare

TRIMESTRUL 4

2025

Examenul final pentru absolvenții din toate instituțiile de învățământ secundar superior, unde are loc maturita, se va desfășura online.

5

7 – educația pentru secolul 21 – Reforma 2: Pregătirea și dezvoltarea cadrelor didactice pentru noi conținuturi și forme de predare

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative menite să consolideze calitatea competențelor personalului didactic și profesional și să îi motiveze pentru dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții

Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 138/2019 privind angajații pedagogici și profesioniști, Legii nr. 597/2003 Coll., Legii nr. 131/2002 privind învățământul superior și Decretelor nr. 244/2019 și nr. 1/2020 ale Ministerului Educației, Științei, Cercetării și Sportului din Republica Slovacă privind sistemul sindicatelor de studii din Republica Slovacă.

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Modificările legislative aduc:

·Introducerea noilor programe de studiu care pregătesc viitorii profesori;

·O indemnizație pentru a motiva personalul didactic și profesionist să continue dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții;

·Reglementarea competențelor și a gamei de furnizori de servicii de atestare, de educație funcțională și de calificare în sectorul educației.

·Un nou model de acreditare a programelor de formare pentru dezvoltarea profesională.

6

7 – educația pentru secolul 21 – Reforma 2: Pregătirea și dezvoltarea cadrelor didactice pentru noi conținuturi și forme de predare

Țintă

Procentul de personal pedagogic și profesionist format, în special în ceea ce privește pregătirea pentru noua programă de învățământ, educația favorabilă incluziunii și competențele digitale

 %

0

55

TRIMESTRUL 4

2023

Până la 31 decembrie 2023, cel puțin 55 % din personalul pedagogic și profesionist din școli trebuie să fie instruit.

7

7 – educație pentru secolul 21 – Investiții 1: Infrastructura digitală în școli

Țintă

Școli dotate cu echipamente digitale de bază

%

0

60

TRIMESTRUL 4

2025

60 % dintre școli primesc echipamente digitale. În funcție de nevoile școlilor, astfel de echipamente includ software, hardware, precum și echipamente compensatorii pentru elevii defavorizați și, dacă este posibil, o sală de clasă IT în proporție de 300 de elevi. 

8

7 – educație pentru secolul 21 – Investiții 2: Finalizarea infrastructurii școlare

Țintă

Eliminarea școlilor cu două schimburi

Număr

0

35

TRIMESTRUL 2

2026

Se lansează o cerere de propuneri pentru construirea de noi spații sau pentru reconstrucția de spații în 35 de școli care efectuează două schimburi. Se creează cel puțin 4 de noi capacități.

Clădirile renovate realizează, în medie, cel puțin 30 % din economiile de energie primară.

COMPONENTA 8: Îmbunătățirea performanțelor universităților slovace

Obiectivul-cheie al acestei componente a planului slovac de redresare și reziliență este de a îmbunătăți calitatea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace. Noua formă de finanțare a programelor de licență profesională se introduce pentru a adapta mai bine programele de studiu la nevoile pieței forței de muncă. Pentru a îmbunătăți calitatea științei, se stabilește o evaluare sistemică a performanței care sprijină noul sistem de acreditare. Componenta consolidează reforma gestionării universităților prin conferirea mai multor competențe rectorului și consiliului de administrație, precum și prin instituirea unui sistem care să stimuleze fuziunile instituțiilor de învățământ superior pentru a reduce costurile administrative și a crea efectul propagării pozitive a difuzării cunoștințelor în rândul entităților.

Componenta include cinci reforme și o investiție.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta va contribui la abordarea recomandărilor specifice fiecărei țări adresate Slovaciei în ultimii doi ani, privind necesitatea de a îmbunătăți calitatea și caracterul incluziv al educației la toate nivelurile și de a promova competențele. (Recomandarea specifică fiecărei țări 2/2019), precum și asigurarea accesului egal la o educație de calitate. (Recomandarea specifică fiecărei țări 2/2020).

Există o anumită legătură strânsă cu alte componente, în special cu cele legate de cercetare și inovare (componentele 9 și 17), recalificare și satisfacerea nevoilor pieței forței de muncă (componenta 10).

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Modificarea finanțării universităților prin introducerea contractelor de performanță. În sistemul juridic se introduce un nou instrument – contracte de performanță – pentru a sprijini crearea de profiluri și diversificarea universităților pe baza punctelor forte specifice și a potențialului lor de dezvoltare. Contractele de performanță urmează să fie semnate de Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului din Republica Slovacă (MŠVVaůSR) cu universitățile publice. Pe baza acordului cu universitățile, se stabilesc obiective care sunt monitorizate utilizând abordarea U-Multirank (metodologie unificată pentru efectuarea evaluării performanței) și se bazează pe un obiectiv pe termen lung în domeniul universităților și al nevoilor țărilor.

Se preconizează că punerea în aplicare a reformei va începe la 31 decembrie 2022 și se va finaliza până la 31 decembrie 2023.

Reforma 2: Introducerea unui sistem de evaluare periodică a performanței științifice. Obiectivul reformei este de a introduce un sistem de evaluare periodică a performanțelor științifice ale universităților. Ministerul elaborează, în cooperare cu părțile interesate, o metodologie de evaluare a performanței științifice și o introduce în sistemul juridic. Evaluarea performanței este organizată de minister, fie direct, fie prin intermediul unei instituții autonome, astfel încât evaluarea să se bazeze pe principiile independenței și transparenței. Grupul de evaluare este format din cercetători de excelență interni și străini. Evaluarea se bazează pe sisteme de evaluare de înaltă calitate din străinătate, Cadrul britanic de excelență în cercetare (REF) fiind principala sursă de inspirație și utilizând parametri specifici adaptați situației instituțiilor slovace pentru a evalua calitatea rezultatelor în domeniu.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2022.

Reforma 3: O nouă abordare a acreditării învățământului superior. Obiectivul reformei este de a stabili noile standarde și criterii de acreditare a programelor de învățământ care înăspresc condițiile pentru garantarea și punerea în aplicare a programelor de studiu, îmbunătățesc calitatea acestora și introduc procese de monitorizare a calității pe termen lung. Un nou sistem impune ca universitățile să implice studenții, părțile interesate externe (în special angajatorii) în conceperea, monitorizarea și adaptarea programelor de învățământ și ca universitățile să monitorizeze îndeaproape progresele și nevoile studenților, asimilarea absolvenților și satisfacția generală a studenților. Agenția de Acreditare a Învățământului Superior din Slovacia (SAAV) exercită o supraveghere externă a punerii în aplicare a acestor norme. În evaluarea programelor universitare, SAAV recurge, de asemenea, la evaluatorii și practicienii străini. Se preconizează că cel puțin 90 % dintre universități depun cereri pentru a verifica conformitatea sistemelor interne de calitate și a programelor de studiu cu standardele de acreditare.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2022.

Reforma 4: Reforma guvernanței universităților. Reforma prin modificarea Legii privind învățământul superior va spori puterea rectorului și a Consiliului de administrație, astfel încât aceasta să reflecte mai bine responsabilitatea și să permită o mai mare flexibilitate în cadrul instituției de învățământ superior. Reforma elimină, de asemenea, restricțiile privind numirea cadrelor didactice universitare (cerința actuală privind o procedură suplimentară de abilitare sau inaugurare și gradele de lector și de profesor), promovând astfel deschiderea mediului academic atât față de candidații profesioniști, cât și față de cei străini. Recrutarea de posturi de conducere universitară (rector, decan de facultate) este profesionalizată și ia forma unor concursuri generale sau audieri publice. În plus, experții trebuie să poată participa la concursuri generale pentru licitații. Legea privind învățământul superior elimină condiția ca personalul care ocupă posturi de profesor și de cadru didactic să aibă o diplomă științifică/pedagogică.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2021.

Reforma 5: Concentrarea capacităților educaționale și de cercetare excelente. Obiectivul acestei reforme este de a spori cooperarea dintre universități. Această măsură constă în stabilirea foilor de parcurs și a consorțiilor.

Investiția 1: Sprijin pentru investiții în dezvoltarea strategică a universităților. Obiectivul acestei investiții este de a investi în infrastructura universităților. Această măsură constă în reconstruirea și renovarea infrastructurii universităților.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

Etapă/Obiectiv

Nume

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 1: Modificarea finanțării universităților, inclusiv introducerea contractelor de performanță

Etapă de referință

Introducerea contractelor de executare

Încheierea acordului general al Ministerului Educației, Științei, Cercetării și Sportului din Republica Slovacă (MŠVVaůSR) cu universitățile

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Contractele de performanță sprijină crearea de profiluri și diversificarea universităților pe baza punctelor lor forte, a potențialului lor de dezvoltare, a reducerii numărului de programe de învățământ, precum și a concentrării resurselor. Printre altele, obiectivul este de a crește ponderea programelor de licență cu orientare profesională din învățământul superior public de la 4 % la 10 % la T4 2025.

2

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 1: Modificarea finanțării universităților, inclusiv introducerea contractelor de performanță

Țintă

Contracte de performanță semnate cu universități publice (în procente)

NU EXISTĂ

%

0

90

TRIMESTRUL 4

2023

Cel puțin 90 % din contractele de executare semnate.

3

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 2: Introducerea unui sistem de evaluare periodică a performanței științifice

Etapă de referință

Definirea sistemului de evaluare periodică a performanțelor științifice introdus prin Legea nr. 172/2005

Intrarea în vigoare a Legii nr. 172/2005 pentru evaluarea performanțelor științifice și a metodologiei de evaluare periodică a performanțelor științifice

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

Se instituie un sistem de evaluare periodică a performanței științifice a universităților, cu participarea evaluatorilor internaționali, pentru a asigura diversificarea universităților în ceea ce privește calitatea performanțelor lor științifice în domenii individuale și identificarea unor echipe de cercetare excelente în cadrul universităților individuale.

Prin urmare, evaluarea trebuie să fie universală pentru universități, dar și pentru alte instituții de cercetare (SAV, alte instituții de cercetare private și private).

4

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 2: Introducerea unui sistem de evaluare periodică a performanței științifice

Țintă

Numărul de evaluări efectuate

Număr

0

20

TRIMESTRUL 4

2022

Obiectivul se referă la toate universitățile publice.

5

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 3: O nouă abordare privind acreditarea învățământului superior

Țintă

Procentul de universități care depun cereri pentru a verifica conformitatea cu standardele a sistemelor interne de calitate și a programelor de studiu

%

0

90

TRIMESTRUL 4

2022

Cel puțin 90 % dintre universități au solicitat verificarea conformității sistemelor lor interne de calitate și a programelor lor de studiu cu noile standarde de acreditare.

Noile standarde de acreditare înăspresc standardele și condițiile pentru garantarea și realizarea programelor de studii. Pentru acreditare sunt necesare cinci cadre universitare cu rezultate științifice de înaltă calitate, precum și punerea în aplicare a unui sistem de educație de calitate axat pe student.

Evaluatorii străini sunt, de asemenea, implicați în mod regulat în evaluarea conformității cu standardele de acreditare pentru calitatea educației. Normele mai stricte conduc la o reducere a numărului de programe de studiu, la o mai mare diversificare și la crearea de profiluri, precum și la o mai bună orientare a studenților, deoarece universitățile se concentrează asupra programelor în care pot oferi cea mai bună calitate a educației.

6

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 4: Reforma gestionării universităților

Etapă de referință

Reforma sistemului de gestionare a instituțiilor de învățământ superior

Intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 131/2002 privind învățământul superior,

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Modificarea Legii nr. 131/2002 privind învățământul superior va reforma sistemul de gestionare a universităților. Modificarea Legii privind învățământul superior consolidează competențele rectorului și ale Consiliului de administrație, a căror componență va fi reformată, metoda de alegere a rectorului va fi modificată, mecanismul posturilor funcționale va fi deschis, iar cerințele privind organizarea internă a mediului academic vor fi simplificate, asigurând autonomia școlară și libertatea științei.

Consolidarea competențelor Consiliului de administrație abordează aspecte legate de guvernanța strategică a Universității, în timp ce participarea reprezentanților statului este limitată în așa fel încât guvernul central să nu poată prelua controlul asupra Consiliului de administrație. Libertatea academică nu este în niciun caz afectată.

7

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 5: concentrarea capacităților educaționale și de cercetare excelente

Etapă de referință

Începeți reunirea universităților în unități mai mari

O foaie de parcurs aprobată de Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului din Republica Slovacă (MŠVVaůSR) pentru cel puțin 2 de unități universitare.

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

O foaie de parcurs aprobată pentru gruparea a cel puțin 2 unități universitare. Foaia de parcurs elaborează calendarul și diferitele etape care conduc la conectarea instituțiilor de învățământ superior. Procesul de finanțare mixtă în sine este sprijinit prin investiții din mecanismul Fondului de redresare, precum și prin contracte de performanță din cauza costurilor de tranzacție directe (cum ar fi unificarea sistemelor informatice), inclusiv pentru a construi noi capacități de infrastructură (cum ar fi eliminarea suprapunerilor și unificarea siturilor în cauză, nu trebuie pur și simplu să se poată muta locurile de muncă și trebuie construite noi capacități).

8

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Reforma 5: concentrarea capacităților educaționale și de cercetare excelente

Etapă de referință

Reunirea universităților prin intermediul consorțiilor

Crearea a cel puțin 2 consorții, o foaie de parcurs și un contract semnat între minister și universitate pentru înființarea consorțiului legat de această din urmă foaie de parcurs.

 

 

TRIMESTRUL 2

2026

Cel puțin 2 consorții înființate conform noului statut al fiecărui consorțiu.

Fiecare statut acoperă următoarele criterii pentru fiecare consorțiu:

·armonizarea sistemelor interne de calitate pe baza unor proceduri și domenii definite în comun;

·crearea a cel puțin 5 programe de studiu comune în care cel puțin unul este stabilit într-un domeniu de studiu în care una sau mai multe universități care oferă programul comun prezintă performanțe peste medie în sistemul de evaluare a performanței științifice.

·introducerea unor parcursuri de studiu flexibile pentru a permite studenților să urmeze cursuri la fiecare universitate a consorțiului.

·unitățile de cercetare sunt reunite pentru a desfășura proiecte comune de cercetare.

·utilizarea în comun a spațiilor și a sălilor de clasă tematice, precum și, pentru universitățile care dețin astfel de laboratoare, a laboratoarelor;

·integrarea sistemelor de bibliotecă, editare și IT.

Stabilirea unei foi de parcurs pentru un al treilea consorțiu și a unui contract semnat între minister și universitate pentru înființarea acestui consorțiu.

9

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace –Investiția 1: sprijin pentru dezvoltarea strategică a universităților

Etapă de referință

Au fost încheiate cel puțin 2 cereri de propuneri pentru sprijinirea dezvoltării strategice a universităților

Atribuirea contractelor în urma cererilor de propuneri

 

 

 

TRIMESTRUL 3

2023

2 cererile de propuneri pentru sprijinirea dezvoltării strategice a universităților, astfel cum sunt descrise în reforma 5, prevăd:

subprogramul pentru dezvoltare universitară sprijină proiectele de infrastructură pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare, educație și cazare cu o valoare adăugată ridicată pentru excelența în cercetare și internaționalizare: de exemplu, modernizarea spațiilor existente sau noi pentru concentrarea studiilor de cercetare și doctorale de excelență, inclusiv a cercetătorilor străini, modernizarea spațiilor existente sau noi pentru predarea practică în cadrul cursurilor profesionale de licență, modernizarea spațiilor existente sau noi pentru spații interioare, debarizarea și digitalizarea modernă a clădirilor.

b) Programul de dezvoltare a universităților sprijină gestionarea proiectelor și investițiile induse prin reunirea universităților. Odată ce foaia de parcurs a fost aprobată și în funcție de fezabilitatea și ambiția acesteia, precum și de justificarea investițiilor necesare și de asigurarea durabilității continue a acestora, aceasta include un plan de investiții legat de procesul de reunire a unităților universitare.

10

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Investiția 1: sprijin pentru dezvoltarea strategică a universităților

Țintă

Zonă universitară și dormitoare reticulată sau închiriată

Număr

0

126 826

TRIMESTRUL 2

2026

126 826 m2 se reconstruiește sau se renovează.

Clădirile care fac obiectul renovării contribuie la tranziția verde prin realizarea, în medie, a cel puțin 30 % din economiile de energie primară.

COMPONENTA 9: O gestionare mai eficientă și consolidarea finanțării C &D & ampI

Această componentă a planului slovac de redresare și reziliență abordează blocajele structurale importante din ecosistemul slovac de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI), cum ar fi fragmentarea guvernanței CDI, cooperarea insuficientă dintre sectorul privat și mediul academic, internaționalizarea și finanțarea CDI. Obiectivul pe termen mai lung este de a stimula participarea privată la CDI printr-o creștere a cheltuielilor private în domeniul C &D.

Componenta vizează consolidarea performanței CDI și a potențialului de inovare, care reprezintă o condiție prealabilă necesară pentru o creștere economică competitivă și durabilă. Măsurile propuse se axează pe consolidarea guvernanței CDI, a coordonării globale, a impactului și a eficacității investițiilor în CDI, precum și pe promovarea cooperării public-privat și a investițiilor private. Măsurile sprijină excelența în cercetare și internaționalizarea, precum și atragerea și păstrarea talentelor în știință și inovare. Obiectivul schemelor de investiții este de a genera noi proiecte CDI în sectoare-cheie ale economiei cu potențial de transformare pentru a sprijini crearea de locuri de muncă cu valoare adăugată mai mare și pentru a stimula creșterea ecosistemului de inovare la nivel național și regional.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta cuprinde 2 de reforme și 6 de investiții, care sunt strâns legate între ele. Reformele CDI sunt concepute ca o condiție prealabilă pentru absorbția eficientă și eficace a investițiilor.

Toate schemele de investiții respectă principiile DNSH care impun investiții neutre din punct de vedere tehnologic la nivelul aplicațiilor și exclud domeniile potențial dăunătoare, cum ar fi combustibilii fosili, inclusiv utilizarea în aval. Lansarea tuturor cererilor competitive de propuneri include criterii de eligibilitate care asigură faptul că proiectele selectate respectă principiile DNSH prin utilizarea unei liste de excludere și a cerinței de conformitate cu legislația UE și națională relevantă în materie de mediu.

Investițiile și reformele contribuie la recomandările specifice fiecărei țări adresate Slovaciei în ultimii doi ani, la necesitatea de a „concentra politica în materie de investiții asupra cercetării și inovării” (Recomandările specifice fiecărei țări 2/2019), la „concentrarea investițiilor pe tranziția verde și digitală” (specific țării Recommendation3/2020) și la „îmbunătățirea coordonării și a elaborării politicilor” (Recomandările specifice fiecărei țări 4/2020).

 A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Reforma guvernanței, a evaluării și a sprijinului în domeniul științei, cercetării și inovării.

Reforma se axează pe modificarea legislației relevante în materie de CDI, care consolidează structura de guvernanță a CDI, consolidează și profesionalizează coordonarea interministerială a politicilor CDI. Noua structură de guvernanță este alcătuită din guvernul slovac, Consiliul guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare și secretariatul creat în cadrul Biroului guvernamental. Reforma se bazează pe 5 piloni: I) o puternică strategie și coordonare a guvernării excesive, ii) standarde transversale eficace pentru instrumentele de sprijin, iii) consolidarea agențiilor de acordare a granturilor și consolidarea expertizei acestora, iv) aplicarea principiilor bunei guvernanțe și eficienței și v) un sistem unificat de evaluare instituțională și de finanțare instituțională a CDI.


Revizuirea legislației (Legea nr. 172/2005) va fi propusă de Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului și va intra în vigoare până la 31 martie 2022. Reforma include adoptarea unei noi strategii naționale pentru CDI pentru a oferi o direcție strategică de politică, obiective și instrumente care să se aplice tuturor tipurilor de sprijin public, inclusiv fondurilor naționale și ale UE într-un mod coerent și complementar. Guvernul adoptă strategia până la 30 septembrie 2022. Pentru a reduce la minimum ineficiențele, principiile bunei guvernanțe și finanțării eficiente sunt transpuse într-o metodologie de aplicare ex ante a investițiilor CDI. Noua strategie și noile măsuri în materie de CDI iau în considerare strategia revizuită de specializare inteligentă pentru a stimula concentrarea tematică, precum și recomandările unor studii recente, cum ar fi OCDE, pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a investițiilor în CDI și „lecțiile învățate” din perioadele de programare ale politicii de coeziune. Procesul de evaluare este reformat pentru a spori utilizarea panelului și a evaluatorilor străini, iar procesele administrative sunt raționalizate treptat.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 30 septembrie 2022.

Reforma 2: Reforma organizării și finanțării instituțiilor de cercetare, în special a Academiei Slovace de Știință.

Reforma vizează finalizarea transformării Academiei Slovace de Știință (SAS) într-o organizație publică pentru a permite stimularea finanțării din surse multiple și a cooperării cu sectorul privat. Reforma va fi posibilă prin revizuirea celor două acte normative (Legea nr. 133/2002 privind SAS și Legea nr. 243/2017 privind instituțiile publice de cercetare) propuse de Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului. Aceasta permite SAS să intre în relații de afaceri și de proprietate legate de CDI cu protecția deplină a drepturilor de proprietate intelectuală și a câștigurilor financiare.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2021.

Investiția 1: Promovarea cooperării internaționale și a participării la proiectele Orizont Europa și EIT.

Obiectivul acestei măsuri este de a permite o mai mare participare a instituțiilor, cercetătorilor și întreprinderilor slovace la proiecte de vârf ale Spațiului european de cercetare (SEC).

Măsura constă în sprijin sub formă de granturi pentru pregătirea cererilor din cadrul programului Orizont Europa, proiecte de înaltă calitate, care primesc un punctaj foarte ridicat în programele SEC, dar care rămân fără finanțare sau cu proiecte de înaltă calitate prin intermediul „granturilor de corelare” pentru a mobiliza resursele generate în cadrul programului Orizont 2020/Horizon Europa.

Investiția 2: Sprijinirea cooperării dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de C &D.

Obiectivul investiției este de a spori participarea privată la CDI și de a crește ponderea întreprinderilor inovatoare în economie.

Această măsură constă în acordarea de sprijin sub formă de granturi prin diverse scheme: „granturi corespunzătoare”, scheme de sprijin pentru „cupoane valorice” și sprijin pentru crearea de „consorții transformatoare și inovatoare”.

Investiția 3: Excelență științifică.

Obiectivul investiției este de a crea un mediu competitiv la nivel internațional pentru cei mai buni oameni de știință în ceea ce privește salariile și disponibilitatea unor programe de cercetare atractive.

Această măsură constă în acordarea de sprijin cercetătorilor de excelență.

Investiția 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei.

Obiectivul investiției este de a îmbunătăți sinergiile în domeniile CDI „verzi” între nivelul național și cel al UE.

Măsura constă în sprijin sub formă de granturi pentru proiecte care sprijină tranziția verde și reziliența și adaptarea la schimbările climatice, în conformitate cu prioritățile tematice ale programului Orizont Europa, cum ar fi, de exemplu, energia fără emisii de dioxid de carbon, electrificarea, hidrogenul, tehnologiile bateriilor și combustibilii alternativi, procesele și materialele industriale cu emisii scăzute și bioeconomia. Sprijinul vizează întregul ciclu de cercetare și inovare (nivelul de pregătire tehnologică 1-9).

Investiția 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei.

Obiectivul investiției este de a îmbunătăți sinergiile în domeniile CDI „digitale” între nivelul național și cel al UE.

Măsura constă în sprijin sub formă de granturi și/sau sprijin prin intermediul instrumentelor financiare pentru proiecte care sprijină digitalizarea economiei, în conformitate cu prioritățile tematice ale programului Orizont Europa, cum ar fi, de exemplu, tehnologiile digitale și industriale, internetul obiectelor, inteligența artificială și robotica. Sprijinul vizează întregul ciclu de cercetare și inovare (nivelul de pregătire tehnologică 1-9).

Investiția 6: Instrumente financiare de sprijinire a inovării.

Obiectivul investiției este de a crește în mod considerabil ponderea întreprinderilor inovatoare și de a investi în întreprinderi cu un potențial tehnologic și inovator semnificativ.

Măsura constă în crearea de instrumente financiare intermediate pentru a investi într-un stadiu incipient (faza inițială), precum și în întreprinderi aflate în faza de creștere.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Reforma 1: Reforma guvernanței, a evaluării și a sprijinului în domeniul științei, cercetării și inovării

Etapă de referință

Reforma guvernanței și sprijinirea cercetării, dezvoltării și inovării.

Intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 172/2005

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

Modificarea legii consolidează rolul de coordonare al noii structuri de guvernanță pentru cercetare, dezvoltare și inovare (cum ar fi definirea rolului Consiliului pentru știință, tehnologie și inovare al guvernului slovac și a secretariatului acestuia din cadrul Biroului guvernamental). Legea reglementează diferite tipuri de sprijin public pentru a asigura coordonarea și coerența intervențiilor publice. Aceasta permite integrarea treptată a proceselor și evaluarea de către experți a proiectelor de dezvoltare rurală, simplificarea și standardizarea proceselor de evaluare a proiectelor de dezvoltare rurală de către agenții.

2

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Reforma 1: Reforma guvernanței, a evaluării și a sprijinului în domeniul științei, cercetării și inovării

Etapă de referință

Elaborarea strategiei naționale generale CDI

Adoptarea strategiei naționale CDI de către guvern

 

 

 

TRIMESTRUL 3

2022

Guvernul aprobă Strategia națională pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI), astfel încât aceasta să devină un document cuprinzător pentru întreaga finanțare publică a CDI până în 2030. Acesta va reflecta asupra experiențelor anterioare și va oferi cadrul orizontal pentru integrarea strategiilor existente (cum ar fi strategia de specializare inteligentă). Acesta oferă un cadru strategic și o direcție pentru politica de CDI, definește obiectivele și măsurile pentru realizarea acestora.

3

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Reforma 2: Reforma organizării și finanțării instituțiilor de cercetare care nu au legătură cu mediul de afaceri, în special a Academiei Slovace de Științe

Etapă de referință

Reforma Academiei Slovace de Știință (SaS)

Intrarea în vigoare a unei modificări a Legii nr. 133/2002 privind SAS și a unei modificări a Legii nr. 243/2017 privind instituția publică de cercetare

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Intrarea în vigoare a modificărilor aduse legilor, care vor transforma Academia Slovacă de Știință (SAS) într-o instituție publică care permite finanțarea din surse multiple, inclusiv din sectorul privat, asigurând în același timp protecția deplină a proprietății intelectuale și profitabilitatea financiară.

4

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 1: Promovarea cooperării internaționale și a participării la proiectele Orizont Europa și EIT

Etapă de referință

Lansarea de cereri de proiecte pentru a sprijini participarea actorilor slovaci la programul Orizont Europa

Lansarea de cereri de proiecte pentru a sprijini participarea actorilor slovaci la programul Orizont Europa

 

 

3

TRIMESTRUL 4

2022

Se lansează cel puțin trei cereri de proiecte pentru a sprijini participarea actorilor slovaci la programul Orizont Europa în cadrul următoarelor scheme:

• Schemă de sprijinire a pregătirii cererilor pentru programul Orizont Europa

• Schemă de sprijinire a proiectelor care au obținut o marcă de excelență sau un punctaj ridicat

• „corelarea granturilor” pentru proiectele de succes din H2020/Horizon Europa

5

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 1: Promovarea cooperării internaționale și a participării la proiectele Orizont Europa și EIT

Țintă

Numărul de proiecte care vizează creșterea participării la cererile de propuneri din cadrul programului Orizont Europa

 

Numărul proiectelor

0

765

TRIMESTRUL 1

2026

Din obiectivul general de 770 de proiecte, acordarea de granturi pentru cel puțin 765 de proiecte în cadrul cererilor de propuneri care vizează creșterea participării la programul Orizont Europa.

6

9 —
O guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 2: Sprijin pentru cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală

Etapă de referință

Lansarea de cereri de proiecte pentru a sprijini cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de C &Dși cupoanele valorice

Lansarea cererilor de proiecte sprijină cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de C &Dși cupoanele valorice

 

 

4

TRIMESTRUL 4

2022

Se lansează cel puțin patru cereri de proiecte în conformitate cu principiul DNSH pentru a sprijini cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de C &Dși pentru a sprijini schemele de vouchere:

• Granturi „de corelare” acordate instituțiilor de cercetare pentru a mobiliza resurse din sectorul privat în cadrul colaborării în domeniul cercetării.

• înființarea de consorții „transformatoare și inovatoare”

• Scheme de sprijin pentru vouchere, care includ vouchere pentru inovare și vouchere digitale.

7

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 2: Sprijin pentru cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală

Țintă

Numărul de proiecte de colaborare și vouchere

 

Numărul proiectelor

0

3 538

TRIMESTRUL 4

2024

Din obiectivul general de 3 de proiecte, se acordă granturi pentru cel puțin 931 de proiecte de cooperare între întreprinderi, mediul academic și organizații de C &Dși bonuri valorice.

Se preconizează că investiția va avea ca rezultat:

• Înființarea a cel puțin 2 consorții „transformatoare și inovatoare”

• 2 proiecte de colaborare în cadrul granturilor corespunzătoare

• 450 vouchere inovatoare și 720 vouchere digitale

8

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 2: Sprijin pentru cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de proiecte pentru a sprijini cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală și cupoanele valorice

Aprobarea Consiliului guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare.

TRIMESTRUL 1

2026

Consiliul guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare aprobă un raport intermediar de sinteză.

Raportul respectiv examinează contribuția proiectelor finalizate și în curs în cadrul cererilor de propuneri la îndeplinirea obiectivelor componentei 9.

9

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 3: Excelență științifică

Etapă de referință

Lansarea de cereri de propuneri pentru sprijinirea cercetătorilor de nivel excelent

Lansarea de cereri de proiecte pentru sprijinirea cercetătorilor de nivel excelent

 

 

6

TRIMESTRUL 4

2022

Se lansează cel puțin șase cereri de proiecte pentru a sprijini cercetătorii de nivel excelent în conformitate cu principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” în cadrul următoarelor scheme:

• burse pentru cercetători debutanți – R1

• burse pentru cercetători recunoscuți – R2

• burse pentru cercetători consacrați – R3

• burse pentru cercetători de vârf – R4

• Proiecte mari pentru cercetători de excelență

• Granturi pentru cercetare „în stadiu incipient”

• Majorarea capitalului pentru schemele existente de sprijin pentru C &D@@

10

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 3: Excelență științifică

Țintă

Numărul de cercetători de nivel excelent care beneficiază de sprijin

 

 

 

 

Numărul de cercetători

0

650

TRIMESTRUL 1

2024

Din obiectivul general de a sprijini 715 de cercetători, cel puțin 650 de cercetători de nivel excelent sunt sprijiniți în cadrul cererilor de propuneri.

Se preconizează că investiția va avea ca rezultat:

• Selectarea a 15 granturi mari pentru echipe excelente de cercetători

Sprijin din partea:

• 425 de burse pentru cercetători în diferite etape ale carierei (R1-R4)

• 200 granturi de cercetare „în stadiu incipient” pentru tinerii cercetători

• 90 proiecte în cadrul mecanismului de stimulare a capitalului

11

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 3: Excelență științifică

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de propuneri pentru sprijinirea cercetătorilor de excelență

Aprobarea Consiliului guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare

TRIMESTRUL 1

2026

Consiliul guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare aprobă un raport intermediar de sinteză.

Raportul respectiv examinează contribuția proiectelor finalizate și în curs în cadrul cererilor de propuneri la îndeplinirea obiectivelor componentei 9.

12

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei

Etapă de referință

Lansarea de cereri de propuneri pentru proiecte tematice axate pe cerere care abordează provocările tranziției verzi

Lansarea de cereri de propuneri pentru proiecte tematice axate pe cerere care abordează provocările tranziției verzi

 

 

2

TRIMESTRUL 4

2022

Se lansează cel puțin două cereri tematice de proiecte axate pe cerere, în conformitate cu principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”, care abordează provocările tranziției verzi, ale decarbonizării, precum și ale rezilienței și adaptării la schimbările climatice.

Sprijinul este direcționat către subiecte care sunt prevăzute în prioritățile tematice ale programului Orizont Europa, cum ar fi:

• Energie fără emisii de dioxid de carbon

• electrificarea

• Hidrogen, tehnologii pentru baterii și combustibili alternativi

• Procese și materiale industriale cu emisii scăzute

• Bioeconomie, agricultură durabilă și silvicultură.

Cererile de proiecte acoperă cumulativ întregul ciclu de cercetare și inovare (nivelurile de maturitate tehnologică 1-9)

13

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei

Țintă

Numărul de proiecte selectate care abordează provocările tranziției verzi

Numărul proiectelor

0

27

TRIMESTRUL 4

2024

Din obiectivul general de 30 de proiecte, acordarea de granturi pentru cel puțin 27 de proiecte, în cadrul cererilor de propuneri care abordează provocările tranziției verzi și ale decarbonizării

14

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de propuneri de proiecte tematice bazate pe cerere care abordează provocările tranziției verzi

Aprobarea Consiliului guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare.

TRIMESTRUL 1

2026

Consiliul guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare aprobă un raport intermediar de sinteză.

Raportul respectiv examinează contribuția proiectelor finalizate și în curs în cadrul cererilor de propuneri la îndeplinirea obiectivelor componentei 9.

15

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei

Etapă de referință

Lansarea de cereri de propuneri pentru proiecte tematice axate pe cerere care abordează provocările tranziției digitale

Lansarea de cereri de propuneri pentru proiecte tematice axate pe cerere care abordează provocările tranziției digitale

 

 

2

TRIMESTRUL 4

2022

Se lansează cel puțin două scheme tematice (cum ar fi cereri de propuneri bazate pe cerere și/sau instrumente financiare) pentru proiecte, în conformitate cu principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”, care abordează provocările transformării digitale și contribuie la îndeplinirea ambițiilor CE în ceea ce privește autonomia digitală.

Sprijinul este direcționat către subiecte în conformitate cu prioritățile tematice ale programului Orizont Europa, cum ar fi:

• Tehnologii digitale esențiale (cum ar fi securitatea cibernetică; tehnologii cuantice pentru securitatea cibernetică, senzori și internetul obiectelor; microelectronică și componente electronice și soluții de cloud)

• Inteligența artificială și robotica

Schemele pentru proiecte acoperă cumulativ întregul ciclu de cercetare și inovare (nivelul de pregătire tehnologică 1-9).

16

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei

Țintă

Numărul de proiecte CDI selectate în cadrul cererilor de propuneri care abordează provocările transformării digitale.

Numărul proiectelor

0

140

TRIMESTRUL 4

2024

Din obiectivul general de 155 de proiecte, granturi/împrumuturi acordate pentru cel puțin 140 de proiecte în cadrul schemelor tematice (cum ar fi cererile de propuneri bazate pe cerere și/sau instrumentele financiare) pentru proiecte tematice care abordează provocările legate de transformarea digitală.

 

17

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de propuneri de proiecte tematice bazate pe cerere care abordează provocările tranziției digitale

Aprobarea Consiliului guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare.

TRIMESTRUL 1

2026

Consiliul guvernamental pentru știință, tehnologie și inovare aprobă un raport intermediar de sinteză.

Raportul respectiv examinează contribuția proiectelor finalizate și în curs în cadrul cererilor de propuneri la îndeplinirea obiectivelor componentei 9.

18

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 6: Instrumente financiare pentru sprijinirea inovării

Etapă de referință

Lansarea și punerea în aplicare a instrumentelor financiare pentru sprijinirea inovării

Lansarea fazei de investiții a instrumentelor financiare pentru a sprijini inovarea în conformitate cu strategia de investiții

 

 

2

TRIMESTRUL 4

2023

În faza de investiții se lansează cel puțin două instrumente financiare, în conformitate cu o strategie de investiții/un acord contractual, care respectă principiile de „a nu prejudicia în mod semnificativ” (2021/C58/01) care impun criterii de excludere a investiției și respectarea legislației UE și naționale relevante în domeniul mediului.

Aspectele legate de principiul DNSH se reflectă în mod corespunzător în acordul contractual dintre autoritățile slovace și partenerii de implementare/intermediarii financiari.

Instrumentele financiare sprijină inovarea în întreprinderi și includ următoarele scheme:

• Aportul de capital la începutul ciclului de viață al întreprinderii

• Aportul de capital pentru întreprinderile aflate în faza de creștere

19

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 6: Instrumente financiare pentru sprijinirea inovării

Țintă

Numărul de întreprinderi care beneficiază de sprijin prin intermediul instrumentelor financiare

Numărul societăților

0

36

TRIMESTRUL 2

2026

Dintre obiectivul general de a sprijini 40 de întreprinderi, cel puțin 36 de întreprinderi sunt sprijinite prin instrumente financiare sub formă de intrări de capital.

COMPONENTA 10: Atragerea și păstrarea talentelor

Obiectivul acestei componente a planului slovac de redresare și reziliență este de a elabora politici eficace de promovare a mobilității studenților și a forței de muncă, de a motiva în mod activ experții străini cu înaltă calificare (inclusiv resortisanții slovaci), studenții și antreprenorii să se stabilească în Slovacia. Scopul acestor măsuri este de a atrage și de a păstra capitalul uman esențial pentru dezvoltarea economică a Slovaciei. Obiectivul autorităților este de a crește, pe o perioadă de cinci ani, ponderea resortisanților străini cu înaltă calificare în cadrul forței de muncă de la 0,5 % la 1 % și de a ridica echilibrul studenților care pleacă și care vin în instituțiile de învățământ superior slovace.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Măsurile din cadrul acestei componente contribuie la abordarea recomandărilor specifice fiecărei țări adresate Slovaciei, în special în ceea ce privește „îmbunătățirea calității și a caracterului incluziv al educației la toate nivelurile și promovarea competențelor” și „promovarea integrării grupurilor defavorizate” (Recomandarea specifică fiecărei țări 2, 2019), precum și „reziliența sistemului de sănătate în domeniul forței de muncă din domeniul sănătății” (Recomandarea specifică fiecărei țări 1, 2020).

A.1.  Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Reforma legislației în domeniul dreptului de ședere și al muncii

Procedurile aplicabile permiselor de muncă și de ședere în Slovacia sunt, în general, solicitante atât pentru lucrător, cât și pentru întreprindere și tind să fie îndelungate. Scopul acestei reforme este de a scurta și de a simplifica în mod semnificativ aceste proceduri pentru resortisanții cu înaltă calificare ai țărilor terțe, inclusiv pentru membrii familiilor acestora.

Reforma utilizează sistemul accelerat existent pentru vizele naționale (D) în interesul țării, deschizând-o pentru o nouă categorie de resortisanți cu înaltă calificare din țări terțe care caută un loc de muncă. Această categorie de lucrători este scutită de obligația de a dovedi că are un loc de muncă garantat înainte de a intra în țară și este autorizată să înceapă să lucreze pe baza unei vize naționale (D) imediat după găsirea unui loc de muncă. Se asigură compatibilitatea cu revizuirea Directivei privind cartea albastră.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2022.

Reforma 2: Simplificarea regimului de recunoaștere a calificărilor și a calificărilor profesionale pentru exercitarea profesiilor reglementate

Această reformă va simplifica recunoașterea calificărilor educaționale de către lucrătorii străini, pentru a facilita stabilirea acestora în Slovacia.

Pentru țările care au încheiat un acord bilateral de recunoaștere a calificărilor, solicitanții sunt scutiți de obligația de a furniza un atestat de acreditare a universității pentru a furniza educația relevantă. În plus, capacitatea Centrului de recunoaștere a calificărilor educaționale este consolidată pentru a accelera procesul de recunoaștere a calificărilor pentru toate țările.

Pentru calificările medicilor, reforma:

-reducerea termenelor de recunoaștere a diplomelor enumerate în anexa 3 la Legea privind furnizorii de asistență medicală de la trei luni la o lună. Recunoașterea automată a specializărilor coordonate la nivelul UE a medicilor și stomatologilor;

-reducerea de la trei luni la două luni a termenelor pentru recunoașterea diplomelor care nu sunt enumerate în anexa 3 la Legea privind furnizorii de asistență medicală eliberate de autoritățile competente în temeiul legislației statelor membre;

-reducerea de la trei luni la două luni a termenelor de recunoaștere a diplomelor eliberate de autoritățile competente în temeiul legislației țărilor terțe. Să ajusteze termenele de recunoaștere a diplomelor eliberate în altă țară de la patru luni la două luni;

-prelungirea instituției stagiilor temporare dincolo de perioada actuală de criză, prin modificarea articolul 30a din Legea privind furnizorii de asistență medicală.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2022.

Investiția 1: Instrumente de sprijin și asistență pentru grupuri-țintă specifice

Obiectivul acestei măsuri este de a contribui la integrarea în societatea slovacă a lucrătorilor străini cu înaltă calificare, a studenților străini din învățământul superior, a slovacilor care locuiesc în străinătate și a membrilor familiilor acestor grupuri-țintă.

Această măsură constă în furnizarea de consultări sau servicii de sprijin pentru aceste grupuri-țintă.

Investiția 2: Consolidarea relațiilor cu diaspora

Obiectivul acestei măsuri este de a consolida relațiile cu slovacii în străinătate, de a crește probabilitatea întoarcerii lor acasă și de a promova circulația creierelor.

Măsura constă în organizarea de evenimente cu slovacii în străinătate.

Investiția 3: Burse pentru studenți talentați interni și străini

Obiectivul acestei măsuri este de a sprijini financiar studenții talentați interni și străini. Această măsură constă în acordarea de burse pentru aceste grupuri-țintă.

Investiția 4: Promovarea internaționalizării în mediul academic

Obiectivul acestei măsuri este de a sprijini internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior sau a instituțiilor de cercetare din Slovacia.

Măsura constă în adoptarea unei strategii pentru internaționalizarea universităților, care include sprijin pentru programele universitare comune, măsuri de atragere a studenților și a cadrelor universitare străine și punerea în aplicare a principiilor Strategiei în materie de resurse umane pentru cercetare (HRS4R) și sprijinirea proiectelor care vizează internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior sau a instituțiilor de cercetare. 

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Reforma 1: Reforma legislației în domeniul dreptului de ședere și al muncii

Etapă de referință

Sistem de definire a unei noi categorii de solicitanți de viză națională (D).

Adoptarea schemei printr-o rezoluție a guvernului și intrarea în vigoare.

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

Adoptarea unui sistem de definire a categoriei solicitanților de viză națională (D) în interesul Republicii Slovace. Se introduce noua categorie de vize care acoperă resortisanții cu înaltă calificare din țări terțe care caută un loc de muncă și care sunt scutiți de obligația de a dovedi un loc de muncă garantat înainte de a intra în Slovacia. Persoanele trebuie să poată începe imediat să lucreze pe o viză națională (D). Măsura se referă la categorii precum absolvenții universităților de vârf la nivel mondial (indiferent de domeniu); absolvenți de nivel terțiar ai principalelor universități și instituții de cercetare din lume (indiferent de domeniu); alte grupuri selectate în funcție de interesele economice ale Slovaciei (de exemplu, experți IT, experți în sectoare cu valoare adăugată ridicată, medici).

2

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Reforma 1: Reforma legislației în domeniul dreptului de ședere și al muncii

Etapă de referință

Facilitarea întoarcerii în țară și creșterea atractivității țării pentru străinii cu legături familiale

Adoptarea de către Parlament și intrarea în vigoare

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

Modificarea Legii nr. 40/1993 privind cetățenia slovacă, care va facilita întoarcerea în țară și va spori atractivitatea țării pentru străinii care au legături de familie cu Slovacia. Modificarea introduce un regim simplificat pentru obținerea cetățeniei prin eliminarea cerinței privind o perioadă minimă de ședere în Slovacia.

 

3

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Reforma 2: Simplificarea regimului de recunoaștere a calificărilor și a calificărilor profesionale pentru exercitarea profesiilor reglementate

Etapă de referință

Simplificarea recunoașterii calificărilor educaționale și profesionale

Adoptarea de către Parlament și intrarea în vigoare

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

Modificarea Legii nr. 422/2015 privind recunoașterea titlurilor de calificare și recunoașterea calificărilor profesionale permite:

• Facilitarea recunoașterii diplomelor/documentelor de formare pentru țările cu care Slovacia a încheiat acorduri bilaterale în domeniul recunoașterii diplomelor/documentelor de formare, prin reducerea documentelor solicitate solicitantului (de exemplu, certificate universitare de competență pentru furnizarea educației relevante);

• Consolidarea competențelor Centrului pentru recunoașterea calificărilor (SUDV) pentru recunoașterea documentelor de validare a absolvenților învățământului superior și pentru țările din afara Spațiului european al învățământului superior (SEIS) fără un acord bilateral, ceea ce va accelera și simplifica în mod semnificativ procesul în comparație cu situația actuală în care singurele instituții eligibile sunt universitățile pentru a facilita recunoașterea diplomelor/documentelor pentru țările cu care Slovacia a încheiat acorduri bilaterale privind recunoașterea diplomelor/documentelor de formare.

Modificarea Legii nr. 578/2004 privind furnizorii de asistență medicală, profesioniștii din domeniul sănătății, organizațiile profesionale din sectorul sănătății permite:

• scurtarea termenului pentru recunoașterea documentelor de formare suplimentară pentru profesioniștii cu înaltă calificare din domeniul sănătății;

• Prelungirea stagiului temporar pentru medici după pandemie

4

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 1: Instrumente de sprijin și asistență pentru grupuri-țintă specifice

Țintă

Numărul de ghișee unice pentru integrare în Slovacia

Număr

0

3

TRIMESTRUL 4

2024

Înființarea a trei ghișee unice care furnizează servicii menite să faciliteze stabilirea în Slovacia. Se elaborează un document conceptual pentru înființarea ghișeelor unice.

5

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 1: Instrumente de sprijin și asistență pentru grupuri-țintă specifice

Țintă

Numărul de beneficiari care utilizează serviciile Centrului de informare privind migrația al OIM

Număr

0

7 000

TRIMESTRUL 4

2024

În perioada 2022-2024, cel puțin 7 000 de beneficiari beneficiază de serviciile Centrului de informare privind migrația al OIM. Beneficiarii se încadrează în unul dintre următoarele grupuri-țintă specifice: lucrători străini cu înaltă calificare, studenți străini din învățământul superior, beneficiari care aparțin grupurilor selectate definite în Rezoluția privind reforma 1 sau membri de familie ai acestor grupuri-țintă.

6

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 2: Consolidarea relațiilor cu diaspora

Țintă

Numărul de evenimente care consolidează relațiile cu diaspora

Număr

0

200

TRIMESTRUL 1

2026

Organizarea a 200 evenimente cu slovacii în străinătate.

Fiecare eveniment vizează cel puțin unul dintre următoarele subiecte:

— legislația privind rezidența și cetățenia în Slovacia;

— internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior și de cercetare și mobilitatea studenților;

— cooperarea dintre instituțiile de cercetare naționale, europene și internaționale;

— promovarea oportunităților de carieră în Slovacia.

7

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 3: Burse pentru studenți talentați interni și străini

Țintă

Numărul de burse acordate studenților talentați

Număr

0

4 226

TRIMESTRUL 4

2024

Acordarea a cel puțin 4 226 de burse pentru:

a)cei mai talentați elevi autohtoni – ținând seama de gradul lor de absolvire a liceului;

b)cele mai importante talente din străinătate – măsurate prin teste internaționale standardizate; și

c)elevi talentați defavorizați din punct de vedere social – ținând seama de gradul lor de absolvire a liceului.

MRR sprijină studenții care intră într-o instituție de învățământ superior între 2022 și 2024.

Programul oferă burse studenților selectați pe parcursul a trei ani de studii superioare. Se semnează contracte pentru a oferi stimulente financiare universităților care primesc studenții.

8

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 4: Promovarea internaționalizării în mediul academic

Etapă de referință

Strategia pentru internaționalizarea universităților

Adoptarea de către guvern a strategiei

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Adoptarea unei strategii de internaționalizare pentru universități, cu scopul de a propune măsuri de sprijinire a pregătirii programelor de studiu comune, de a atrage studenți și cadre universitare străine sau de a pune în aplicare schimbări instituționale sistemice în universitățile slovace.

9

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 4: Promovarea internaționalizării în mediul academic

Țintă

Numărul de proiecte care vizează internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior sau a instituțiilor de cercetare slovace

Număr

0

28

TRIMESTRUL 4

2025

Publică cereri de candidaturi și selectează cel puțin 28 proiecte care vizează internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior sau a instituțiilor de cercetare slovace.

Proiectele:

a) să evalueze activitățile de internaționalizare la nivelul instituțiilor de învățământ superior sau al instituțiilor de cercetare și să introducă măsuri pe baza recomandărilor de audit; sau

b) să asigure participarea instituțiilor de învățământ superior slovace la târguri străine și la evenimente de recrutare a studenților în străinătate și să promoveze instituțiile de învățământ superior slovace în timpul acestor evenimente.

COMPONENTA 11: Asistență medicală modernă și accesibilă

Obiectivul acestei componente a planului slovac de redresare și reziliență este de a crea o rețea de spitale modernă, accesibilă și eficientă, care să ofere asistență medicală de calitate, un mediu atractiv pentru personal, procese eficiente și o gestionare sănătoasă. Scopul este, de asemenea, de a spori disponibilitatea serviciilor de sănătate de urgență, pe baza nevoilor noii rețele de spitale, și de a consolida asistența medicală primară, care este menită să fie un punct de integrare esențial pentru îngrijirea pacienților.

Componenta include cinci reforme și patru investiții.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta abordează Recomandarea specifică fiecărei țări 1 din 2020, care se referă la consolidarea rezilienței sistemului de sănătate în domeniul forței de muncă din domeniul sănătății, al produselor medicale esențiale și al infrastructurii; și îmbunătățirea furnizării asistenței medicale primare și a coordonării între tipurile de asistență medicală.

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Optimizarea rețelei de spitale

Obiectivul reformei este de a îmbunătăți calitatea și eficiența asistenței medicale spitalicești prin definirea tipologiei și ierarhiei asistenței medicale spitalicești, precum și prin definirea condițiilor minime pentru furnizarea de servicii medicale.

Măsura constă în definirea profilurilor spitalelor. Un profil înseamnă un set de servicii obligatorii și alte cerințe pe care un prestator de la un anumit nivel trebuie să le îndeplinească. După modificarea profilului, anumite spitale vor fi obligate să acopere mai multe servicii grupate în profilul specificat. Unele vor extinde domeniul de activitate, iar altele vor transforma departamentele de paturi acute în departamente de îngrijire pe termen lung.

Reforma 2: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul sănătății

Ministerul Sănătății, în strânsă cooperare cu Ministerul Finanțelor, adoptă planul pentru toate proiectele de investiții în domeniul sănătății. Planul este însoțit de metodologia de evaluare a investițiilor în sănătate, care stabilește criteriile de luare a deciziilor pe baza beneficiilor financiare, medicale, societale și socioeconomice.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 30 iunie 2022.

Reforma 3: Centralizarea gestionării celor mai mari spitale

Obiectivul acestei măsuri este de a spori coordonarea și eficiența spitalelor deținute de stat prin intermediul unui sistem central de gestionare.

Această măsură constă în înființarea unui organism central de gestionare a spitalelor și în lansarea unui proiect-pilot care implică cele 19 de spitale, inclusiv 1) controlul central, întocmirea bugetului, planificarea performanței și monitorizarea; 2) procese pentru achiziționarea centralizată de medicamente, materiale medicale, echipamente; 3) centralizarea serviciilor de sprijin; 4) gestionarea resurselor umane.

Reforma 4: Optimizarea rețelei de asistență de urgență și noua definiție a asistenței de urgență

Reforma abordează modificările juridice necesare pentru a spori disponibilitatea universală a ambulanțelor în termen de 15 minute pentru peste 90 % din populația țării. Modificarea legii prevede o distribuție geografică echitabilă a stațiilor de ambulanță. Rețeaua de asistență de urgență se bazează pe cererea de intervenții în funcție de diagnostic și regiuni, pe distribuția geografică a stațiilor de ambulanță, luând în considerare rețeaua și infrastructura rutieră, disponibilitatea unor tipuri adecvate de unități spitalicești, utilizând în același timp modelarea matematică și simulările bazate pe date reale (cum ar fi modelul p-median).

Se introduce noua definiție a asistenței medicale de urgență pentru a identifica numărul de utilizatori autorizați ai serviciilor de ambulanță și modul de a răspunde cererii acestor utilizatori.

Punerea în aplicare a acestei reforme se finalizează până la 31 martie 2023.

Reforma 5: Reforma sistemului de asistență medicală primară pentru adulți, copii și tineri

Obiectivul reformei este de a asigura accesul la serviciile de asistență medicală primară în regiunile care se confruntă cu un deficit de medici generaliști și pediatri. Legislația corespunzătoare trebuie să definească cerințele privind numărul și localizarea optime a GP-urilor și a medicilor pediatri pe distanță maximă (numărul optim de medici definiți de populația județeană și de structura de vârstă) și să introducă criterii de zonare și procesul de evaluare anuală. Scopul zonării este de a clasifica teritoriile în funcție de gravitatea deficitelor identificate în GP. Această hartă detaliată a lacunelor în ceea ce privește furnizarea de asistență medicală primară permite o mai bună direcționare a acțiunilor de remediere, inclusiv modularea stimulentelor pentru ca medicii să deschidă noi practici în zonele insuficient deservite. Acestea ar trebui să aibă apoi acces la sprijin pentru medicina generală, în special sub formă de subvenții financiare pentru înființarea și echiparea practicilor GP sau plăți compensatorii atunci când deschid o nouă practică în domeniile insuficient deservite (legate de investiția 1).

Punerea în aplicare a acestei reforme se finalizează până la 30 iunie 2022.

Investiția 1: Sprijinirea deschiderii de noi practici de asistență medicală primară în zonele insuficient deservite

Obiectivul acestei măsuri este de a asigura o acoperire adecvată a asistenței medicale în regiunile insuficient deservite prin sprijinirea instituirii de noi practici ambulatorii în zonele care se confruntă cu un deficit de medici generaliști atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Măsura constă în acordarea de sprijin financiar temporar medicilor care instituie noi practici ambulatorii, acoperind fie costurile de funcționare din primul an, fie cheltuielile de investiții inițiale.

Investiția 2: Noua rețea spitalicească – construcții, reconstrucție și echipamente

Obiectivul măsurii este de a moderniza infrastructura spitalicească existentă și de a construi noi unități aliniate la nevoile unui sistem de sănătate modern,

Această măsură constă în construirea sau reconstrucția unităților spitalicești, exprimată în funcție de capacitatea paturilor spitalicești.

Investiția 3: Digitalizarea în domeniul sănătății

Obiectivul acestei măsuri este de a sprijini punerea în aplicare a reformei 3 din cadrul acestei componente, care se axează pe centralizarea celor mai mari spitale. Centralizarea gestionării celor mai mari spitale.

Această măsură constă în centralizarea platformei centrale de integrare (CIP) și a aplicațiilor digitale în cadrul unui proiect-pilot format din 19 de spitale aflate sub responsabilitatea Ministerului Sănătății, precum și în achiziționarea și instalarea de tehnologie medicală în trei institute cardiovasculare pentru a permite efectuarea de operații de fibrilație atrială.

Investiția 4: Construirea și reabilitarea stațiilor de ambulanță

Obiectivul acestei măsuri este de a sprijini punerea în aplicare a reformei 1 și a reformei 4, care vizează optimizarea rețelelor spitalicești și de asistență medicală de urgență, inclusiv reorganizarea stațiilor de ambulanță.

Această măsură constă în construirea și/sau reconstrucția stațiilor de ambulanță la scară mică, unele instalații fiind reconstruite, iar altele modernizate, asigurându-se că acestea respectă standardele de eficiență energetică și de distribuție geografică echitabilă.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 1 Optimizarea rețelei spitalelor (ONU)

Etapă de referință

Introducerea rețelei de spitale

Intră în vigoare modificarea legislativă

TRIMESTRUL 1

2022

Modificări legislative ale legilor și ale actelor juridice conexe (legile au inclus: 576/2004, 577/2004, 578/2004, 579/2004, 581/2004) introducerea optimizării rețelei spitalicești definește ierarhia furnizorilor de asistență medicală spitalicească în funcție de complexitatea asistenței medicale furnizate, de domeniul de aplicare al serviciilor și de accesibilitatea timpului.

Vor exista 5 niveluri de furnizori de servicii medicale spitalicești. Legea stabilește serviciile obligatorii pe care prestatorii sunt obligați să le furnizeze la fiecare nivel. În plus, acesta definește indicatorii de calitate, cerințele pentru echipamentele tehnice, capacitățile personalului, timpul de așteptare pentru anumite servicii.

2

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 1 Optimizarea rețelei spitalelor (ONU)

Țintă

Ponderea spitalelor reprofilate (autorizate în cadrul spitalelor generale și specializate) în cadrul noii rețele de spitale

%

0

40

TRIMESTRUL 4

2025

40 % dintre spitale vor fi reproșate și vor furniza servicii obligatorii în funcție de nivelurile furnizorilor de servicii spitalicești deja stabilite în jalonul 1 al reformei 1. Pentru a demonstra că 40 % dintre spitale au fost reclamate, se pune la dispoziție o listă publicată cu cel puțin 37 spitale cu decizie finală privind profilul serviciului, care să demonstreze că această decizie este adoptată oficial.

3

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 2 Reforma pregătirii planurilor de investiții în domeniul sănătății

Etapă de referință

Un plan de investiții prioritar în conformitate cu metodologia de evaluare a investițiilor adoptată de Ministerul Sănătății

planul de investiții prioritare publicat pe site-ul Ministerului Sănătății

TRIMESTRUL 2

2022

Planul cuprinde toate investițiile care urmează să fie finanțate din planul de redresare și reziliență și din fondurile structurale ale UE și începe pregătirea acestor proiecte cu prioritate pentru punerea în aplicare (legate de investițiile 1, 2 și 3).

Se elaborează o metodologie de evaluare a investițiilor în domeniul sănătății, care va determina criteriile de luare a deciziilor pe baza beneficiilor financiare, medicale, dar și indirecte, inclusiv a beneficiilor societale și socioeconomice. Se stabilește un model de luare a deciziilor privind eficiența economică a unei investiții în sectorul sănătății, ținând seama nu numai de beneficiile financiare directe ale investiției, ci și de toate beneficiile indirecte (de exemplu, un confort sporit al pacienților).

4

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 3 Centralizarea gestionării celor mai mari spitale

Etapă de referință

Înființarea unui organism central de gestionare a spitalelor din punct de vedere organizațional, operațional și economic

Autoritatea centrală de gestionare a spitalelor aprobată de Ministerul Sănătății și pe deplin operațională

TRIMESTRUL 4

2023

Această autoritate asigură efectiv structura de conducere pentru cele 19 de spitale care vor consta în faptul că rețeaua de spitale se află în faza-pilot (a se vedea obiectivul de mai jos). Aceasta înseamnă că: gestionarea, ghidarea și evaluarea planificării și performanței spitalelor, cum ar fi controlul financiar, controlul conformității, resursele umane, gestionarea calității și a riscurilor, cu o legătură cu procesele clinice. De asemenea, Comisia formulează recomandări pentru optimizarea cheltuielilor și a inventarelor de medicamente și dispozitive medicale.

5

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 3 Centralizarea gestionării celor mai mari spitale

Țintă

Numărul de spitale implicate în sistemul central de gestionare

Număr

0

19

TRIMESTRUL 2

2025

Sistemul central de gestionare cuprinde 19 de spitale controlate de stat în faza pilot.

6

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 4 Optimizarea rețelei de asistență de urgență și o nouă definiție a asistenței de urgență

Etapă de referință

Modificarea legii privind rețeaua optimală de urgență și noua definiție a asistenței de urgență

Intră în vigoare legislația privind noua rețea optimă de asistență de urgență.

TRIMESTRUL 1

2023

Modificările legislative introduc o nouă rețea de stații de ambulanță și o nouă definiție a asistenței medicale de urgență. Noua rețea garantează disponibilitatea serviciilor de urgență în termen de 15 minute pentru 90 % din populație. Aceasta este legată din punct de vedere geografic și procedural de noua rețea spitalicească. Noua definiție a asistenței medicale de urgență determină numărul de utilizatori autorizați ai serviciilor de ambulanță și modul în care trebuie să răspundă la cererea acestor utilizatori.

7

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma din 5 a sistemului de asistență medicală primară pentru adulți, copii și tineri

Etapă de referință

Noua lege privind crearea rețelei de furnizori de servicii de îngrijire generală și introducerea zonării

Intrarea în vigoare a actului de lege

TRIMESTRUL 2

2022

Noua legislație stabilește norme pentru rețeaua de asistență medicală primară pentru a determina numărul și distribuția medicilor generaliști pe baza:

-disponibilitatea (durata maximă a călătoriei per medic);

-nevoile de capacitate (numărul de medici generaliști de adulți și copii necesari, în funcție de dimensiunea și structura de vârstă a populației).

8

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiția 1 Sprijinirea deschiderii de noi servicii de asistență medicală primară

Etapă de referință

Publicul solicită instituirea unor noi practici de asistență medicală primară ambulatorie

Lansarea cererilor publice de propuneri

TRIMESTRUL 2

2025

Lansarea unor apeluri publice pentru instituirea unor noi practici de asistență medicală primară ambulatorie pentru medicii generaliști în opt regiuni:

-Regiunea Bratislava,

-Regiunea Trnava,

-Regiunea Trenčín,

-Regiunea NitraRegion,

-Regiunea Žilina@@

-Regiunea Banská Bystrica,

-Regiunea Prešov,

-Regiunea KošiceRegion,

14

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 2 Noua rețea spitalicească – construcții, reconstruiri și echipamente

Țintă

Capacitatea de paturi a spitalelor disponibilă la nivelul de construcție a carcasei și a miezului.

Număr

1 287

TRIMESTRUL 2

2026

Spitale noi cu o capacitate de cel puțin 1 287 paturi construite la nivel de „cochilie și centru” *. Noile spitale trebuie să îndeplinească cerințele de eficiență energetică pentru domeniul de intervenție 25ter, în conformitate cu standardele de evaluare preliminară BREEAM. Se pun la dispoziție contracte de achiziții publice atribuite pentru construirea fiecărui spital.

* Cochilie și miez – fundații, structuri/construcții portante, conducte – etanșare verticală principală, impermeabilizare orizontală, canalizare externă, instalații exterioare, fără mașini, încălzire centrală, cablaj, podele, finisaje finale și echipamente.

10

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 2 Noua rețea spitalicească – construcții, reconstruiri și echipamente

Țintă

Capacitatea în materie de paturi spitalicești

disponibile în spitale modernizate

Număr

0

1190

TRIMESTRUL 2

2026

A modernizat spitalele cu o capacitate de 1 de paturi la nivelul „complet amenajat” *. Se pun la dispoziție contracte de achiziții publice atribuite pentru modernizarea fiecărui spital.

* Adaptarea completă este definită ca a) renovare, construcție, extindere, finalizare sau suprastructură și alte transformări; și b) furnizarea de echipamente fizice și tehnice, fie nou achiziționate, fie existente.

11

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 3 digitalizarea în domeniul sănătății

Țintă

Platforma centrală de integrare (CIP) pentru 19 spitale publice gestionate la nivel central.

Număr

0

19

TRIMESTRUL 4

2025

Notificarea atribuirii contractului de achiziții publice pentru platforma centrală de integrare (CIP) pentru controlul centralizat și gestionarea proceselor.

12

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 3 digitalizarea în domeniul sănătății

Țintă

Creșterea numărului de intervenții chirurgicale de fibrilație atrială

%

0

20

TRIMESTRUL 4

2024

3 institutele de boli cardiovasculare trebuie să fie echipate cu o tehnologie complexă (echipament de navigație intracardiac și echipament electric de ablație pulsată cu echipament medical complementar relevant) pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale de fibrilație atrială, care:

·reducerea timpului mediu petrecut în chirurgia de fibrilație atrială cu cel puțin 30 % în comparație cu valoarea de referință a investiției anterioare investiției (și anume, timpul mediu per intervenție chirurgicală din perioada anterioară investiției de cinci ani 2018-2022 comparativ cu perioada din 2024).

 

·creșterea numărului de intervenții chirurgicale de ablație atrială de succes efectuate cu cel puțin 20 % până în T4 2024, în comparație cu scenariul de referință anterior investiției (și anume, volumul anual mediu al perioadei preinvestiționale de cinci ani 2018-2022 comparativ cu perioada 2024).

 

13

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 4 Construirea și reabilitarea stațiilor de ambulanță (servicii de ambulanță)

Țintă

Numărul de stații de ambulanță construite sau reconstruite

Număr

0

55

TRIMESTRUL 2

2026

Scopul este de a construi sau de a renova clădirile stațiilor de ambulanță de urgență, care trebuie plasate în noua rețea de asistență medicală de urgență. Clădirile renovate trebuie să fie situate în clădiri care îndeplinesc cerințele de eficiență energetică ale domeniului de intervenție 26a (economii de energie de cel puțin 30 % în comparație cu situația actuală). Noile clădiri trebuie să fie situate în clădiri care, în conformitate cu regulamentul în vigoare din 1.1.2021, trebuie să respecte clasa de eficiență energetică A0.

Distribuția geografică echitabilă se bazează pe legislația privind amplasarea stațiilor și pe un studiu realizat de Universitatea din Žilina.

COMPONENTA 12: Îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale

Obiectivul componentei planului slovac de redresare și reziliență este de a promova îmbunătățiri sistemice ale îngrijirii sănătății mintale în Slovacia, susținute de cooperarea dintre diferite sectoare ale administrației publice și ale organizațiilor profesionale. Măsurile vizează modernizarea asistenței psihiatrice și psihologice socio-medicale, promovarea sănătății mintale și prevenirea tulburărilor psihologice în rândul populației în general, consolidarea asistenței socio-medicale și creșterea accesibilității acesteia.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Măsurile din cadrul acestei componente contribuie la abordarea recomandărilor specifice fiecărei țări adresate Slovaciei, în special în ceea ce privește reziliența sistemului de sănătate și coordonarea între tipurile de îngrijire (Recomandarea specifică fiecărei țări 1, 2020) și îngrijirea pe termen lung (Recomandarea specifică fiecărei țări 2, 2019).

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Cooperarea interministerială coordonată și reglementarea

Obiectivul acestei reforme este de a îmbunătăți coordonarea politicilor în domeniul sănătății mintale în cadrul administrației publice. Această măsură constă în înființarea unui consiliu guvernamental ca organism de coordonare, extinderea competențelor unei asociații pentru psihologi și prezentarea unui studiu epidemiologic în vederea unei publicări viitoare.

Investiția 2: Crearea de centre de detenție

Obiectivul acestei investiții este de a oferi îngrijire pacienților psihiatrici care au comis infracțiuni grave Această măsură constă în construirea unui centru de detenție în întregime și în finalizarea construcției în curs a unui al doilea centru de detenție.

Investiția 3: Construirea de centre comunitare de asistență medicală mintală

Obiectivul acestei investiții este de a spori disponibilitatea centrelor comunitare de asistență medicală mintală. Această măsură constă în centre psihosociale, centre psihiatrice staționare și centre pentru tulburări din spectrul autismului.

Investiția 7: Umanizarea îngrijirii psihiatrice instituționalizate

Obiectivul acestei investiții este de a îmbunătăți condițiile în care are loc spitalizarea în cadrul îngrijirilor psihiatrice instituționalizate. Această măsură constă în reconstrucția unităților instituționale de îngrijire psihiatrică.

Investiția 8: Formarea personalului în domeniul sănătății mintale

Obiectivul acestei investiții este de a spori disponibilitatea și calitatea asistenței medicale mintale. Această măsură constă în formarea persoanelor care lucrează în domeniul sănătății mintale.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Linie de bază

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

12 – îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Reforma 1: Cooperarea interministerială coordonată și reglementarea

Etapă de referință

Înființarea unei entități pentru sănătatea mintală și extinderea competențelor unei asociații pentru psihologi

Înființarea unui consiliu guvernamental ca organism de coordonare, extinderea competențelor unei asociații pentru psihologi și prezentarea unui studiu epidemiologic

TRIMESTRUL 2

2025

Se instituie un consiliu guvernamental care are sarcina de a coordona politica în domeniul sănătății mintale în toate ministerele.

Asociația profesională a psihologilor răspunde de ținerea unui registru al psihologilor.

Un studiu care cartografiază situația epidemiologică a tulburărilor mintale în Slovacia este supus unei reviste evaluate inter pares în vederea publicării ulterioare.

2

12 – îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiția 2: Crearea de centre de detenție

Etapă de referință

Capacitatea pacienților din centrele de detenție

Au fost înființate două centre de detenție

TRIMESTRUL 4

2025

Se înființează două centre de luare în custodie publică, care au o capacitate de cel puțin 75 de paturi fiecare.

3

12 – îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiția 3: Construirea de centre comunitare de asistență medicală mintală  

Țintă

Numărul de centre comunitare de îngrijire a sănătății mintale create

Număr

0

27

TRIMESTRUL 4

2025

Se înființează 11 centre psihosociale, 12 centre psihiatrice staționare și 4 centre pentru tulburări din spectrul autismului.

Unele dintre acestea vor fi nou construite, în timp ce altele vor fi create prin renovarea clădirilor existente.

Clădirile care fac obiectul renovării contribuie la tranziția verde prin realizarea, în medie, a cel puțin 30 % din economiile de energie primară.

5

12 – îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiția 7: Umanizarea îngrijirilor psihiatrice instituționalizate

Etapă de referință

Reconstru —

carența îngrijirilor psihiatrice instituționalizate

Instalații psihiatrice reconstruite

TRIMESTRUL 4

2025

Instalațiile psihiatrice trebuie să fie reconstruite, acoperind o capacitate de cel puțin 298 paturi, fără a crește numărul total de paturi. O parte a reconstrucției se referă la camerele de izolare.

6

12 – îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiția 8: Formarea personalului în domeniul sănătății mintale

Țintă

Numărul de persoane instruite în domeniul asistenței medicale mintale

Număr

0

336

TRIMESTRUL 2

2025

336 de persoane care lucrează în domeniul asistenței medicale mintale trebuie să fie instruite.

Între 2021 și 2023 se operează o linie națională de sănătate mintală.

   

COMPONENTA 13: Asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate

Sistemul de îngrijire pe termen lung din Slovacia nu este pregătit pentru îmbătrânirea rapidă preconizată a populației. Proporția populației în vârstă de peste 65 de ani va crește de la 16 % în prezent la peste 24 % până în 2040. Accesul la servicii de îngrijire pe termen lung de calitate și la prețuri abordabile este insuficient, din cauza subfinanțării generale a serviciilor de îngrijire comunitare și la domiciliu, a guvernanței fragmentate și a lipsei de coordonare sistemică a serviciilor sociale și de sănătate. Nu există o strategie cuprinzătoare și adecvată care să cuprindă atât aspectele sociale, cât și pe cele de asistență medicală. Evaluarea nevoilor de îngrijire pe termen lung pentru persoanele cu handicap este, de asemenea, incoerentă. Supravegherea asistenței sociale este ineficientă și, în special, insuficientă în ceea ce privește îngrijirea la domiciliu. În plus, sistemul de finanțare este fragmentat și favorizează îngrijirea instituționalizată în contextul lipsei de sprijin pentru serviciile la domiciliu și serviciile comunitare. Din acest motiv, lipsesc serviciile adecvate de îngrijire pe termen lung și paliative, în special în unitățile de îngrijire la domiciliu și la nivelul comunității.

Această componentă a planului slovac de redresare și reziliență pregătește Slovacia pentru o populație care îmbătrânește rapid, asigurând un sprijin de înaltă calitate, accesibil și cuprinzător pentru persoanele care au nevoie de îngrijire pe termen lung și paliativă. Furnizarea unei astfel de asistențe sporește, de asemenea, incluziunea persoanelor cu handicap în societate, precum și nivelul lor de protecție socială. Reformele în materie de reglementare vizează un sistem de îngrijire mai coerent și mai bine coordonat, care să conecteze asistența socială și medicală, un sistem de finanțare îmbunătățit axat pe nevoile persoanelor și care să ofere stimulente mai bune pentru îngrijirea la nivelul comunității, o evaluare mai coerentă a nevoilor de îngrijire pentru persoanele cu handicap și o mai bună supraveghere a asistenței sociale. Investițiile au ca rezultat capacități suplimentare de îngrijire pe termen lung, de îngrijire paliativă și de servicii post-îngrijire, în special în furnizarea de îngrijire la domiciliu și la nivelul comunității.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta contribuie la punerea în aplicare a recomandării specifice fiecărei țări nr. 2 din 2019, îmbunătățind accesul la îngrijire pe termen lung de calitate și la prețuri abordabile, precum și la recomandarea specifică fiecărei țări nr. 1 din 2020, îmbunătățind coordonarea între tipurile de îngrijire. Aceasta contribuie, de asemenea, la protejarea viabilității pe termen lung a finanțelor publice, în special a sistemului de sănătate, astfel cum se recomandă în Recomandarea specifică nr. 1 din 2019.

Reforma 1: Integrarea și finanțarea asistenței sociale și medicale pe termen lung

Obiectivul acestei reforme este de a îmbunătăți coordonarea și eficacitatea asistenței sociale și medicale pe termen lung prin stabilirea unui cadru care să cuprindă ambele sectoare.

Această măsură constă în introducerea unui sistem de finanțare pentru persoanele cu nevoi de îngrijire care trăiesc la domiciliu, bazat pe principiile bugetului personal, stabilizând în același timp finanțarea serviciilor sociale. Aceasta simplifică finanțarea pentru persoanele cu nevoi de îngrijire și urmărește să promoveze îngrijirea la domiciliu și în comunitate, noua legislație urmând să intre în vigoare în termenele specificate.

Reforma 2: Evaluarea nevoilor de îngrijire

Evaluarea nevoilor de îngrijire pe termen lung pentru persoanele cu handicap este incoerentă în contextul unui sistem fragmentat. Deși nu este cazul furnizării de servicii sociale, recunoașterea handicapurilor grave este o condiție prealabilă pentru acordarea alocației de asistență personală și de îngrijire.

Această reformă îmbunătățește și raționalizează modul în care sunt recunoscute persoanele cu handicap grav. Aceasta introduce un cadru unificat și un sistem de evaluare pentru asistența și îngrijirea personală a persoanelor cu handicap grav. Evaluarea principală se efectuează de către birourile de ocupare a forței de muncă, sociale și familiale și în conformitate cu o metodologie uniformă bazată pe Programul 2.0 al Organizației Mondiale a Sănătății privind evaluarea handicapului, evaluând o gamă largă de nevoi. Pentru a reduce sarcina administrativă și ca parte a eforturilor de digitalizare, evaluatorii utilizează sistemul de e-sănătate. Evaluatorii din cele 46 de sucursale primesc echipamentele necesare pentru a-și desfășura activitatea.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2024.

Reforma 3: Consolidarea supravegherii asistenței sociale și furnizarea infrastructurii necesare

Sistemul de supraveghere a furnizării de asistență socială este fragmentat și ineficient. Supravegherea și controlul sunt efectuate în prezent de diferite autorități la nivel național și regional, fără o alocare clară a competențelor. Capacitățile de supraveghere sunt insuficiente. Îngrijirea informală și asistența personală, în special îngrijirea la domiciliu oferită de membrii familiei, nu sunt acoperite.

Această reformă consolidează supravegherea asistenței sociale. Se instituie o autoritate de supraveghere unificată. Acesta supraveghează furnizarea de servicii sociale și calitatea acestora, calitatea și domeniul de aplicare al asistenței pentru persoanele care beneficiază de un buget personal pentru nevoile de îngrijire, precum și furnizarea de asistență medicală în cadrul serviciilor sociale (împreună cu Autoritatea de supraveghere a asistenței medicale). Calitatea asistenței medicale este evaluată în conformitate cu o metodologie elaborată în conformitate cu setul de instrumente privind drepturile de calitate al OMS. Măsura asigură, de asemenea, infrastructura necesară pentru noul sistem de supraveghere, compus din sediul central și opt sucursale regionale, inclusiv spații, vehicule și echipamente informatice.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2024.

Investiția 1: Consolidarea capacităților de asistență socială la nivelul comunității

Obiectivul acestei investiții este de a aborda dezechilibrul dintre serviciile sociale din Slovacia prin transferarea accentului de la îngrijirea rezidențială la scară largă către consolidarea structurilor comunitare și ambulatorii.

Măsura constă în crearea de unități de capacitate în unități de asistență medicală și socială de capacitate redusă și în unități ambulatorii.

Investiția 2: Extinderea și reînnoirea capacităților de îngrijire post-îngrijire și de îngrijire medicală

Obiectivul acestei investiții este de a îmbunătăți asistența post-tratament pentru pacienți după spitalizare și de a consolida capacitățile de asistență medicală la domiciliu pentru a reduce respitalizările inutile.

Măsura constă în crearea de noi paturi post-îngrijire și în sprijinirea furnizorilor de asistență medicală la domiciliu prin crearea de noi paturi și echiparea instalațiilor existente.

Investiția 3: Consolidarea și refacerea capacităților de îngrijire paliativă

Obiectivul acestei investiții este de a consolida rețeaua de servicii paliative pentru pacienții cu boli la terminal.

Măsura constă în crearea de noi paturi de îngrijire paliativă în spitalele cu capacitate redusă, îmbunătățirea secțiilor paliative spitalicești și extinderea serviciilor mobile de îngrijire paliativă prin crearea de noi spitale mobile și modernizarea celor existente.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 1: Asistență socio-medicală pe termen lung disponibilă și de calitate – Reforma integrării și a finanțării asistenței sociale și medicale pe termen lung

Etapă de referință

Un nou cadru legislativ pentru asistența medicală și paliativă pe termen lung

Intrarea în vigoare a unei noi legi privind îngrijirea pe termen lung și paliativă și a reglementării finanțării asistenței medicale și paliative

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Prima etapă a punerii în aplicare a reformei constă în reglementarea rambursării de către societățile de asigurări de sănătate a asistenței medicale în unitățile de asistență socială, a modalităților de contractare a asistenței medicale de către societățile de asigurări și a ajustării rambursărilor de către societățile de asigurări de sănătate pentru îngrijirile paliative, ambulatorii și spitalicești. Adoptarea acestei modificări legislative este prevăzută pentru T1 2022.

Următoarea etapă de punere în aplicare constă în elaborarea și aprobarea unei noi legislații. O nouă lege în domeniul sănătății definește domeniul de aplicare al asistenței medicale și paliative pe termen lung și definește îngrijirea posterioară și legătura acesteia cu alte tipuri de îngrijire. Prezenta lege se adoptă până în T1 2023. Modificările legislative vor reglementa domeniile definite în prezent de Legea nr. 576/2004 privind asistența medicală și serviciile legate de furnizarea de asistență medicală.

2

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 1: Asistență socio-medicală pe termen lung disponibilă și de calitate – Reforma integrării și a finanțării asistenței sociale și de sănătate pe termen lung

Etapă de referință

Publicarea conceptului de finanțare a serviciilor sociale pentru dezbatere publică

Conceptul publicat privind finanțarea serviciilor sociale

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2023

Ca urmare a primei etape de pregătire a reformei finanțării serviciilor sociale, Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale și Familiei din Republica Slovacă va propune spre consultare părților interesate un nou concept de finanțare a serviciilor sociale.

3

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 1: Asistență socio-medicală pe termen lung disponibilă și de calitate – Reforma integrării și a finanțării asistenței sociale și medicale pe termen lung

Etapă de referință

Noul sistem de finanțare a serviciilor sociale – introducerea unui buget personal

Dispoziție care indică intrarea în vigoare a actului privind finanțarea serviciilor sociale

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2025

Dispoziție care indică intrarea în vigoare a legislației privind serviciile sociale, care introduce un nou sistem de finanțare bazat pe un buget personal pentru persoana defavorizată.

Se aplică o perioadă de tranziție pentru intrarea în vigoare progresivă. Această perioadă de tranziție începe cu publicarea actului în Jurnalul Oficial și se încheie cel târziu la 31 decembrie 2026.

4

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 2: Asistență socio-medicală pe termen lung disponibilă și de înaltă calitate – Evaluarea nevoilor de îngrijire

Etapă de referință

Unificarea sistemului de evaluare

Intrarea în vigoare a Legii privind serviciile sociale și de modificare a Legii nr. 447/2008 privind despăgubirea persoanelor cu handicap grav

 

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2024

Intrarea în vigoare a legislației privind serviciile sociale, care va reuni activitatea de evaluare desfășurată până în prezent de diferite organisme și, în același timp, va modifica Legea nr. 447/2008 privind despăgubirea persoanelor cu handicap grav.

Reforma activității de evaluare elimină ineficiențele și birocrația pentru evaluatorii medicali și evaluatori. Se definesc noi criterii uniforme pentru subdependență, astfel încât evaluarea să devină mai transparentă. Activitatea de evaluare este digitalizată – evaluatorii medicali utilizează sistemul de e-sănătate. Pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a reformei, resursele financiare din cadrul acestei reforme sunt utilizate pentru a furniza echipamente informatice și de birou pentru 200 de membri ai personalului de evaluare.

5

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 3: Reformarea supravegherii asistenței sociale și asigurarea infrastructurii pentru punerea în aplicare a acesteia

Etapă de referință

Reforma supravegherii asistenței sociale

Intrarea în vigoare a legii privind supravegherea asistenței sociale

 

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2022

Intrarea în vigoare a unei legi în domeniul supravegherii asistenței sociale, care să unifice competențele de supraveghere și — Crearea bazei legislative pentru funcționarea noii supravegheri/inspecții în domeniul protecției sociale; Definirea unor noi condiții pentru calitatea îngrijirii în cadrul serviciilor sociale și al gospodăriilor; Extinderea domeniului de supraveghere pentru a include supravegherea îngrijirii informale la domiciliu.

6

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 3: Reformarea supravegherii asistenței sociale și asigurarea infrastructurii pentru punerea în aplicare a acesteia

Țintă

Instituirea unui sistem de supraveghere unificat cu sediul central și 8 sucursale

 

Număr

0

9

TRIMESTRUL 1

2024

Finalizarea infrastructurii necesare pentru funcționarea organismului de supraveghere – sediul central și 8 sucursale regionale. Costurile includ spațiile, vehiculele, echipamentele informatice și alte condiții prealabile.

8

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 1: Consolidarea capacităților de asistență socială la nivelul comunității

Etapă de referință

Consolidarea capacităților serviciilor rezidențiale comunitare și ale unităților de asistență medicală și socială cu capacitate redusă

Construirea și renovarea unităților comunitare și a unităților de asistență medicală și socială

TRIMESTRUL 2

2026

Construirea de clădiri noi și renovarea celor existente conduc la crearea unui total de 3,982 de unități de capacitate ponderată. Unitățile comunitare au o capacitate maximă de 12 de locuri fiecare, iar unitățile de asistență medicală și socială au o capacitate maximă de 30 de locuri fiecare.

Toate facilitățile respectă principiile proiectării universale și Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap.

În cazul renovărilor clădirilor, obiectivul minim este de a realiza o economie medie de energie primară de 30 %.

10

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 1: Consolidarea capacităților de asistență socială la nivelul comunității

Etapă de referință

Extinderea capacităților de servicii ambulatorii

Construirea și renovarea instalațiilor

TRIMESTRUL 2

2026

Construirea de clădiri noi sau renovarea celor existente duce la crearea a 1,259 de unități de capacitate ponderată pentru serviciile ambulatorii.

Toate facilitățile respectă principiile proiectării universale și respectă condițiile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap.
În cazul renovărilor clădirilor, obiectivul minim este de a realiza o economie medie de energie primară de 30 %.

11

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 2: Extinderea și restabilirea capacităților de îngrijire post-tratament și de îngrijire medicală

Etapă de referință

Extinderea și reînnoirea furnizorilor de asistență medicală la domiciliu

Investiții în echipamentele tehnice ale furnizorilor de asistență medicală la domiciliu

TRIMESTRUL 1

2025

Se înființează cel puțin 11 de noi agenții de îngrijire la domiciliu și cel puțin 80 de agenții de îngrijire la domiciliu existente trebuie să fie reechipate.

12

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 2: Extinderea și restabilirea capacităților de îngrijire post-tratament și de îngrijire medicală

Etapă de referință

Crearea de paturi post-îngrijire prin renovarea paturilor acute și cronice sau prin construirea de paturi post-îngrijire

După crearea sau optimizarea capacității paturilor de îngrijire

TRIMESTRUL 2

2026

Cel puțin 10 de unități trebuie să acopere un total de 650 de paturi post-îngrijire combinate. Această capacitate se realizează fie prin realocarea capacităților existente care rezultă din optimizarea rețelei spitalicești, fie prin crearea de noi paturi post-tratament.

13

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 3: Extinderea și restabilirea capacităților de îngrijire paliativă

Etapă de referință

Extinderea și reînnoirea capacităților de îngrijire paliativă rezidențială

Construirea sau renovarea de spitale și paturi în departamentele de îngrijire paliativă 

TRIMESTRUL 3

2025

Construirea de noi spitale și paturi sau renovarea celor existente în departamentele de îngrijire paliativă oferă îngrijire paliativă pe termen lung, ceea ce duce la o capacitate combinată de 270 de paturi create sau restaurate.

14

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 3: Extinderea și restabilirea capacităților de îngrijire paliativă

Țintă

Extinderea și reînnoirea rețelei de spitale mobile (indicator: numărul de unități noi și reconstruite)

 

Număr

0

26

TRIMESTRUL 1

2025

Echipament tehnic format din 26 de spitale mobile, care sprijină atât unitățile noi, cât și pe cele existente.

COMPONENTA 14: Îmbunătățirea mediului de afaceri

Mediul de afaceri din Slovacia a pierdut treptat teren. Modificările frecvente ale mediului legislativ și sarcina de reglementare ridicată implică costuri pentru întreprinderi, procedurile de insolvență costisitoare și îndelungate împiedică realocarea resurselor, iar un cadru opac privind achizițiile publice încetinește investițiile și conduce la achiziții publice sub nivelul optim.

Această componentă a planului slovac de redresare și reziliență urmărește să aducă diverse îmbunătățiri mediului de afaceri. Măsurile vizează reducerea sarcinii administrative pentru întreprinderi, modernizarea și digitalizarea cadrului de insolvență și îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta contribuie astfel la punerea în aplicare a Recomandării specifice fiecărei țări nr. 4 din 2020 pentru a asigura un mediu de afaceri favorabil, precum și a Recomandării specifice fiecărei țări 3 din 2019, prin abordarea provocărilor în materie de achiziții publice.

Reforma 1: Reducerea sarcinii de reglementare pentru întreprinderi

Obiectivul reformei este de a reduce sarcina administrativă pentru întreprinderi. Această măsură constă în introducerea a trei instrumente de reducere a sarcinii de reglementare, și anume regula celor 1-2 de cazuri de excludere, principiul protecției împotriva suprareglementării nejustificate și evaluarea ex post a reglementărilor existente. Măsura constă, de asemenea, în intrarea în vigoare a 300 de măsuri de reducere a sarcinii administrative asupra întreprinderilor.

Reforma 2: Armonizarea și digitalizarea procedurilor de insolvență

Procedurile de insolvență ale Slovaciei sunt îndelungate și costisitoare. Lipsesc mecanisme adecvate de alertă timpurie, nu există instanțe specializate care să se ocupe de procedurile de insolvență, iar lipsa unui flux de lucru complet digitalizat încetinește procesele.

Această reformă instituie proceduri unificate și digitalizate de insolvență și restructurare care le îmbunătățesc transparența, timpul și costurile. Aceasta instituie un cadru îmbunătățit și armonizat în materie de insolvență, care include instrumente de avertizare timpurie și specializarea în materie de insolvență în instanțele comerciale.

Legislația privind mecanismele de alertă timpurie intră în vigoare până la 31 ianuarie 2022. Modificările legislative respective ale Legii nr. 7/2005 privind falimentul și restructurarea, ale Legii nr. 328/1991 privind falimentul și concordatul preventiv, ale Legii nr. 8/2005 privind administratorii fiduciari, ale Legii nr. 757/2004 privind instanțele judecătorești și ale Legii nr. 371/2004 privind sediile și districtele instanțelor din Republica Slovacă intră în vigoare până la 31 martie 2023.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2023.

Reforma 3: Proceduri de achiziții publice

Complexitatea și durata procedurilor de verificare a achizițiilor publice rămân un factor de blocare pentru potențialii beneficiari. În plus, există posibilitatea de a spori utilizarea criteriilor de calitate și de cost pe durata ciclului de viață. În același timp, trebuie asigurate garanții adecvate. În contextul neîncrederii față de instituțiile publice, achizitorii publici trebuie să depună mai multe eforturi pentru a recâștiga încrederea întreprinderilor, a mass-mediei și a publicului larg. Beneficiile eforturilor de profesionalizare de până acum apar lent.

Reforma achizițiilor publice simplifică și accelerează procedurile, asigurând în același timp garanții adecvate. Aceasta vizează, de asemenea, îmbunătățirea controlului prin digitalizarea și automatizarea atribuirii și evaluării contractelor. Reforma legislativă reglementează atât procedurile publice care depășesc limita, cât și procedurile publice inferioare limitei, precum și pe cele cu valoare scăzută. Procedurile de achiziții publice sunt simplificate și scurtate, procedurile de control sunt îmbunătățite, iar transparența crește, în special prin crearea unei platforme electronice publice unice pentru întregul proces de achiziții publice, inclusiv pentru contractele cu valoare inferioară și cu valoare scăzută. Toate modificările, în special în ceea ce privește garanțiile adecvate, cum ar fi cerințele de transparență, procedurile de revizuire și separarea sarcinilor și a competențelor, trebuie să respecte pe deplin legislația UE. Pentru a îmbunătăți utilizarea criteriilor de calitate, se preconizează consolidarea normelor privind achizițiile publice ecologice. Se preconizează că o consolidare suplimentară a utilizării criteriilor de calitate se va realiza prin mijloace fără caracter de reglementare. Măsura îmbunătățește în continuare profesionalizarea achizițiilor publice prin consolidarea capacităților Oficiului pentru Achiziții Publice. În mod specific, se organizează cursuri de formare în diferite formate pentru a îmbunătăți aplicarea procedurilor de achiziții publice – reformate.

Reforma Legii privind achizițiile publice intră în vigoare până la 31 martie 2022. Platforma electronică unică este operațională până la 30 iunie 2023.

Investiția 1: Capacități de reformă pentru a reduce sarcina de reglementare

Obiectivul investiției este de a dispune de echipe temporare de proiect pentru a concepe și a realiza reforma 1. Această măsură constă în cursuri de formare pentru transmițătorii de materiale legislative și nelegislative implicați în aplicarea regulii celor 1-in 2, a principiului protecției împotriva suprareglementării nejustificate și a evaluării ex-post a reglementărilor existente.

Investiția 2: Digitalizarea proceselor de insolvență

Obiectivul investiției este de a digitaliza și de a scurta procedurile de insolvență. Această măsură constă în lansarea unui sistem informatic pentru gestionarea procedurilor de insolvență.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi  (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Fundal

Țintă

Trimestru

Anul

1

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 1: Reducerea sarcinii de reglementare impuse întreprinderilor Etapă

Etapă de referință

punerea în aplicare a regulii „1in-2out” – Introducerea evaluării ex-post a reglementărilor existente (materiale legislative și nelegislative) – Introducerea protecției împotriva suprareglementării nejustificate Intrarea în vigoare a rezoluțiilor de actualizare a metodologiei unificate de evaluare a impacturilor selectate

Intrarea în vigoare a rezoluțiilor de actualizare a metodologiei unificate de evaluare a impacturilor selectate

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Introducerea regulii „1-in-2out” în 1Q/2022 – Introducerea evaluării ex-post a reglementărilor existente (materiale legislative până la 1Q/2022 și materiale fără caracter legislativ până la 1Q/2023) în ceea ce privește eficacitatea și justificarea acestora – Introducerea protecției împotriva suprareglementării nejustificate până în 4Q/2022 – Punerea în aplicare a investițiilor pentru a pune în aplicare măsuri de reducere a sarcinii de reglementare asupra întreprinderilor.

2

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 1: Reducerea sarcinii de reglementare asupra întreprinderilor

Etapă de referință

Reducerea sarcinii administrative pentru antreprenori

Intrarea în vigoare a 300 de măsuri

TRIMESTRUL 4

2024

300 măsurile incluse în două pachete intră în vigoare.

3

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Investiții 1: Capacități de reformă pentru a reduce sarcina de reglementare

Etapă de referință

Aplicarea regulii „1in-2 out”, principiul protecției împotriva suprareglementării nejustificate și evaluările ex post ale reglementărilor existente

Cursuri de formare pentru persoanele care transmit materiale legislative și nelegislative

 

 

TRIMESTRUL 2

2025

Se vor desfășura cursuri de formare pentru persoanele care transmit materiale legislative și nelegislative privind aplicarea regulii 1-in 2, principiul protecției împotriva suprareglementării nejustificate și evaluarea ex-post a reglementărilor existente.

4

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 2: Reforma cadrului de insolvență – adaptarea legislației

Etapă de referință

Reforma cadrului de insolvență

Intrarea în vigoare a unui set de legi care reglementează procedurile de insolvență.

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Intrarea în vigoare a legilor care stabilesc cadrul juridic pentru unificarea și digitalizarea completă a lichidării, falimentului, restructurării și remiterii de datorie și, după caz, soluționarea falimentului iminent, precum și modificarea cadrelor juridice și procedurale pentru digitalizarea proceselor de lichidare forțată. Aceasta include introducerea unor instrumente de avertizare timpurie și creează o specializare în materie de insolvență la nivelul tribunalelor comerciale. Guvernul și parlamentul aprobă un ansamblu de legi: O nouă lege privind restructurarea financiară fără caracter public și restructurarea preventivă publică;

Modificarea Legii nr. 7/2005 privind falimentul și restructurarea, – Modificarea Legii nr. 8/2005 privind administratorii, – Modificarea Legii nr. 328/1991 privind falimentul și concordatul preventiv; Modificarea Legii nr. 757/2004 privind instanțele; Modificarea Legii nr. 371/2004 privind sediile și circumscripțiile instanțelor din Republica Slovacă.

5

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Investiții 2: Digitalizarea proceselor de insolvență

Etapă de referință

Un singur proces de insolvență complet digitalizat este pe deplin operațional.

Lansarea sistemului informatic pentru procedurile de insolvență, verificat prin protocolul de acceptare

TRIMESTRUL 4

2024

Se lansează sistemul informatic pentru procedurile de insolvență. Sistemul informatic digitalizează procedurile de lichidare, faliment, restructurare, remitere de datorie și preinsolvență. Aceasta permite schimbul transfrontalier de informații și furnizarea de date statistice simple.

Instanțele, creditorii și publicul au acces la acesta.

6

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 3: Reforma achizițiilor publice – adaptarea legislației

Etapă de referință

Reforma Legii privind procedurile de achiziții publice

Intrarea în vigoare a Legii revizuite privind procedurile de achiziții publice de către Parlament

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2022

O modificare a Legii privind procedurile de achiziții publice, aprobată de guvern și de parlament și intrată în vigoare, va asigura:

— Accelerarea și simplificarea procedurii de achiziții publice.

— Accelerarea procesului și în vederea exercitării drepturilor candidaților, ale ofertanților, ale participanților și ale altor persoane interesate.

Îmbunătățirea controlului achizițiilor publice prin automatizarea atribuirii și evaluării contractelor și asigurarea colectării și analizei eficiente a datelor privind prețurile.

— Asigurarea unor garanții adecvate, în special în ceea ce privește transparența și orice modificări propuse vor fi în conformitate atât cu directivele relevante ale Parlamentului European și ale Consiliului, cât și cu normele prevăzute în Tratatul privind funcționarea UE.

7

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 3: Reforma achizițiilor publice – digitalizarea proceselor de achiziții publice

Etapă de referință

Digitalizarea proceselor de achiziții publice prin intermediul unei platforme electronice unice.

Platforma electronică unică este pe deplin operațională în ceea ce privește cele 6 noi funcționalități.

TRIMESTRUL 2

2023

Digitalizarea proceselor de achiziții publice trebuie să fie testată și pe deplin operațională, inclusiv interoperabilitatea cu sistemul informatic al gestionării centrale a datelor de referință (IS CSR) în temeiul Legii nr. 305/2013 Coll. care să permită finalizarea automată a datelor entităților contractante, extinderea domeniului de aplicare la toate bunurile și serviciile. Caracteristici:

Prezentarea de lucrări, bunuri și servicii sub pragul stabilit, nu numai a celor disponibile în mod normal pe piață;

— Atribuirea unui contract cu un alt criteriu decât prețul;

—.Studii de piață pentru contracte cu valoare scăzută;

— Publicarea contractelor cu valoare scăzută;

— Crearea funcționalității de clasificare automatizată a ofertelor;

Integrarea în sistemul informatic a managementului central al datelor de referință (IS CSR) în temeiul Legii nr. 305/2013 Coll.

COMPONENTA 15: Reformă judiciară

În Slovacia, au fost exprimate preocupări specifice cu privire la integritatea generală a sistemului său de justiție, iar încrederea în sistemul judiciar este slabă în comparație cu alte țări ale UE. Corupția continuă să reprezinte o provocare, iar percepția corupției rămâne problematică.

Această componentă a planului slovac de redresare și reziliență urmărește să sporească și mai mult eficiența, integritatea și independența sistemului de justiție, precum și să combată corupția. Scopul reformei hărții judiciare este de a introduce specializarea judecătorilor și, astfel, de a crea posibilități pentru hotărâri judecătorești mai bune și mai rapide. Investițiile legate de reforma hărții judiciare au două obiective generale. Primul obiectiv este de a moderniza clădirile existente și de a construi sau achiziționa spații noi pentru instanțele esențiale din noua hartă judiciară. Al doilea obiectiv este de a investi în capacități analitice, în tehnologii digitale și în electronicizarea proceselor judiciare, pentru a contribui la servicii de mai bună calitate și mai rapide și la o mai mare transparență procedurală, precum și pentru a reduce domeniul de aplicare al practicilor de corupție.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta contribuie la abordarea Recomandării specifice fiecărei țări 2019.4 și a Recomandării specifice fiecărei țări 2020.4, și anume la îmbunătățirea eficacității și la abordarea preocupărilor legate de integritate în sistemul de justiție, precum și la intensificarea eforturilor de detectare și urmărire penală a cazurilor de corupție, precum și la asigurarea unei supravegheri și aplicări eficace a cadrului de combatere a spălării banilor.

Reforma 1: Reorganizarea hărții judiciare

Fragmentarea sistemului judiciar din Slovacia subminează eficacitatea acestuia. Judecătorii nu sunt în măsură să se specializeze într-o măsură suficientă, ceea ce împiedică eficiența și calitatea hotărârilor judecătorești. În plus, eterogenitatea sistemului duce la o lipsă de transparență.

Prin urmare, această reformă îmbunătățește eficiența și calitatea sistemului judiciar. În acest scop, acesta reorganizează sistemul instanțelor prin raționalizarea acestuia, permițând astfel o mai mare specializare a judecătorilor în justiția penală, civilă, comercială și familială, deschizând calea pentru hotărâri judecătorești mai bune și mai rapide. Acesta cuprinde o nouă rețea de instanțe administrative și ordinare de primă instanță (inclusiv instanțe municipale), curți de apel și o Curte Administrativă Supremă.

Principalele acte legislative de punere în aplicare a reformei hărții judiciare intră în vigoare până la 31 decembrie 2021. Tranziția sistemului judiciar către un număr mai mic de instanțe și judecători specializați se finalizează până la 31 martie 2023.

Reforma 2: Combaterea corupției și consolidarea integrității și independenței sistemului judiciar

Nivelul ridicat al corupției percepute este însoțit de o lipsă de încredere în sistemul judiciar. O preocupare deosebită o reprezintă lipsa mijloacelor de urmărire penală a corupției și a spălării de bani.

Această reformă implică un pachet de modificări legislative menite să îmbunătățească integritatea și independența sistemului judiciar și să combată mai eficient corupția și spălarea de bani. Această reformă este pusă în aplicare în conformitate cu articolul 19 din TUE pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă.

Consolidarea integrității și independenței sistemului judiciar:

·Curtea Supremă Administrativă este înființată cu competența de a acționa în calitate de instanță disciplinară pentru judecători, procurori, executori judecătorești, notari și administratori (legată de reforma 1).

·Consiliul Judiciar primește mai multe competențe în ceea ce privește verificarea activelor și a expertizei judiciare a judecătorilor. În plus, se introduce un principiu regional în alegerile pentru Consiliul Judiciar, pentru a asigura o mai bună reprezentativitate.

·Alegerea judecătorilor Curții Constituționale va fi îmbunătățită și mai transparentă prin mai multe mijloace, cum ar fi o protecție împotriva pasivității parlamentare în alegerea judecătorilor, introducerea unui principiu de rotație a alegerii judecătorilor pentru a reduce riscul ca prea mulți judecători să fie selectați de un anumit partid politic. Se introduc audieri publice pentru alegerea judecătorilor cheie (ai Curții Constituționale, ai Procurorului General și ai Procurorului Special).

·Normele privind exercitarea profesiei de judecător se modifică, inclusiv o limită de vârstă de 67 de ani pentru judecători și de 72 de ani pentru judecătorii constituționali.

Asigurarea unei supravegheri și aplicări eficace a cadrului de combatere a spălării banilor:

·Se înființează Oficiul de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum și un cadru juridic îmbunătățit care să permită o mai bună punere sub sechestru și gestionare a activelor. Această măsură este legată de eforturile de combatere a spălării banilor din componenta 16 a planului slovac de redresare și reziliență.

Detectarea și urmărirea penală a cazurilor de corupție:

·Se introduc noi infracțiuni în cazul în care judecătorii abuzează de legi și în cazul în care funcționarii publici solicită sau promit avantaje necuvenite.

O parte din aceste modificări legislative a fost planificată pentru 31 decembrie 2020. Întregul pachet legislativ intră în vigoare până la 30 septembrie 2021.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 30 septembrie 2021.

Investiția 1: Clădiri pentru sistemul judiciar reorganizat

Obiectivul măsurii este modernizarea clădirilor instanțelor pe baza noii hărți judiciare.

Măsura constă în renovarea și modernizarea clădirilor existente, precum și în achiziționarea de noi spații adecvate pentru instanțe.

Investiția 2: Digitalizarea și capacitățile analitice 

Obiectivul măsurii este de a îmbunătăți eficacitatea rețelei judiciare reformate prin îmbunătățirea utilizării tehnologiei digitale.

Măsura constă într-o serie de acțiuni, inclusiv achiziționarea de instrumente informatice pentru personalul instanțelor și clădiri, dezvoltarea unui registru digital al întreprinderilor care să le permită antreprenorilor și instanțelor să desfășoare activități în registrul comerțului în întregime pe cale electronică, precum și o platformă de sprijin analitic pentru jurisprudență care să le permită judecătorilor să accelereze activitatea analitică.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

15 – reforma sistemului judiciar – Reforma 1: Reforma hărții judiciare – Legislație

Etapă de referință

Definirea unei noi hărți judiciare

Intrarea în vigoare a Legii privind șederea și districtele

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Intrarea în vigoare a modificării legislative definește un nou sistem de instanțe.

Modificările hărții judiciare ajustează rețeaua instanțelor ordinare de prim grad de jurisdicție, creează instanțe administrative, ajustează curțile de apel ordinare și creează Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovace.

2

15 – reforma sistemului judiciar – Reforma 1: Reforma hărții judiciare – Legislație

Etapă de referință

Introducerea noii rețele de instanțe

Rețeaua instanțelor reorganizate este operațională

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Tranziția administrării justiției către un număr mai mic de instanțe este finalizată, iar judecătorii au fost desemnați pentru o specializare (în domeniul dreptului civil, al dreptului familiei, al dreptului penal și al dreptului comercial) pe cel puțin 3 de ordini de zi ale instanțelor din fiecare nou district judiciar (Q1/2023). Este instituită și operațională noua rețea de instanțe ordinare și administrative de primă instanță, curțile de apel de drept comun și Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovace (Q1/2023).

3

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 1: reorganizarea instanțelor – renovarea clădirilor

Țintă

Suprafața reconstruită a clădirilor instanțelor în m²)

Suprafața (m2)

0

48 388

TRIMESTRUL 2

2026

Renovarea a 48 de metri pătrați de clădiri ale instanțelor.

Renovările realizează economii de energie de cel puțin 30 % în medie.

4

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 1: Reorganizarea instanțelor – Construirea/pensionarea de clădiri noi

Țintă

Suprafața clădirilor instanțelor construite sau achiziționate (în m²)

Suprafața (m2)

0

24 909

TRIMESTRUL 4

2025

Se livrează contracte de achiziție semnate pentru 24 de metri pătrați de clădiri ale instanțelor.

Pentru toate clădirile achiziționate, se eliberează certificate de performanță energetică care indică o etichetă de eficiență energetică „B” sau mai mare.

Pentru clădirile care necesită renovări suplimentare, se furnizează un protocol de acceptare semnat pentru renovare.

5

15 – reforma sistemului judiciar – Reforma 2: Combaterea corupției și consolidarea integrității și independenței sistemului judiciar

Etapă de referință

Pachet de legi pentru combaterea corupției și consolidarea integrității și independenței sistemului judiciar

Intrarea în vigoare a Legii privind reforma sistemului judiciar, a Legii constituționale, a Legii modificate privind Parchetul, a Codului penal modificat și a Regulamentului disciplinar al Administrației Supreme a Curții de Justiție a Republicii Slovace

 

 

 

TRIMESTRUL 3

2021

Intrarea în vigoare a Legii privind gestionarea activelor congelate, a Legii privind reforma judiciară, a Legii constituționale, a Legii modificate privind Parchetul și a codului penal modificat.

6

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 2: Instrumente de sprijin pentru reforma hărții judiciare – Registrul comerțului și sistemul centralizat de guvernanță judiciară

Etapă de referință

Dezvoltarea și predarea unui sistem informatic – Registrul Comerțului

Registrul comerțului a fost creat

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2026

Crearea unui registru electronic centralizat al întreprinderilor. Funcționalitățile permit antreprenorilor și instanțelor să utilizeze registrul și să comunice cu acesta în format electronic, de exemplu pentru a înregistra, a modifica și a elimina informații din registrul comerțului cu ajutorul formularelor precompletate, pentru a înființa o societate și pentru a asigura interconectarea automată cu alte registre.

8

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 2:

Țintă

Modernizarea echipamentelor informatice ale instanțelor pentru personalul instanțelor

Număr

0

24 000

TRIMESTRUL 2

2025

Livrarea a 24 de echipamente informatice moderne către instanțe (dintre noile notebookuri, stații de andocare, monitoare, telefoane și licențe MS Teams).

În plus, furnizarea de tehnologie digitală instanțelor pentru desfășurarea eficientă a audierilor și a procedurilor la distanță. Acestea cuprind:

-Servere de rețea pentru stocarea centrală a componentelor de rețea și a sistemelor informatice;

-Carduri de rețea pentru a sprijini tehnologia videoconferințelor;

-Componente de rețea și wifi de stațiune: Rețeaua de arie largă (WAN), rețelele locale (LAN), infrastructura WiFi, Firewalls, managementul securității identității și a contextului și rețelele virtuale private (VPN);

-Tehnologia videoconferințelor: o platformă pentru servere, precum și hardware pentru videoconferințe

9

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 2: instrumente de sprijin pentru reforme pe harta judiciară – Platforma de sprijin analitic

Etapă de referință

Crearea unei platforme analitice de sprijin pentru accesul la jurisprudență în instanțe

Protocol de acceptare

TRIMESTRUL 4

2025

O platformă de sprijin analitic permite judecătorilor să acceseze o bază de date centralizată care asigură monitorizarea jurisprudenței, precum și cercetarea analitică a jurisprudenței.

   

COMPONENTA 16: Combaterea corupției și a spălării banilor, securitatea și protecția populației

Slovacia ocupă un loc slab în ceea ce privește indicatorii de percepție a corupției și încrederea în poliție. Guvernanța este fragmentată și are o capacitate limitată, împiedicând furnizarea de servicii publice și investițiile publice, iar criminalitatea financiară este insuficient abordată.

Obiectivele-cheie ale acestei componente 16 a planului slovac de redresare și reziliență sunt de a consolida eforturile de detectare și urmărire penală a corupției, de combatere a infracțiunilor împotriva mediului, de a intensifica capacitățile eforturilor de combatere a spălării banilor, de a optimiza gestionarea crizelor și de a consolida capacitățile administrative la diferite niveluri ale guvernului.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Prin urmare, acesta contribuie la punerea în aplicare a Recomandării 4 specifice fiecărei țări din 2020, în special la asigurarea unei supravegheri și aplicări eficace a cadrului de combatere a spălării banilor, precum și la asigurarea unui mediu de afaceri favorabil și a unor servicii publice de calitate. Recomandarea specifică fiecărei țări nr. 4 din 2019 este, de asemenea, abordată, inclusiv în ceea ce privește intensificarea eforturilor de detectare și urmărire penală a cazurilor de corupție.

Reforma 1: Eficientizarea luptei împotriva corupției și a spălării banilor

Noile tendințe ale criminalității organizate internaționale, inclusiv utilizarea abuzivă a entităților juridice în scopul spălării banilor, exercită presiuni asupra Slovaciei pentru a-și actualiza cadrul de combatere a spălării banilor în vederea prevenirii și combaterii criminalității economice.

Această reformă vizează intensificarea luptei împotriva spălării banilor și a corupției. Aceasta îmbunătățește cadrul juridic pentru înghețarea activelor, inclusiv înființarea unui birou de gestionare a acestor active și competența poliției de a verifica originea acestora. Aceasta introduce, de asemenea, un registru central al conturilor.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2022.

Investiția 1: Instrumente și capacități pentru combaterea corupției și a spălării banilor

Lupta împotriva corupției și a spălării banilor necesită instrumente și capacități adecvate, inclusiv soluții digitale.

Această investiție oferă mai multe instrumente și măsuri de consolidare a capacităților pentru a sprijini reforma 1. Aceasta include soluții informatice digitale pentru investigațiile financiare și pentru registrul conturilor centrale. Capacitățile de investigare financiară din cadrul forțelor de poliție sunt consolidate prin cursuri de formare și echipamente, precum și printr-o reorganizare, care va crea Centrul național pentru infracțiuni speciale (NCODK) împreună cu birourile regionale și serviciile analitice ale Agenției Naționale de Combatere a Criminalității (NAKA). În plus, se iau măsuri pentru ca biroul avertizorului să devină pe deplin operațional, pentru a sprijini lupta împotriva corupției. Aceasta include furnizarea de echipamente tehnice.

Punerea în aplicare a investiției se finalizează până la 31 decembrie 2023.



Reforma 2: Modernizarea și consolidarea capacităților forțelor de poliție

Structurile și capacitățile forțelor de poliție sunt depășite și nu dispun de servicii specializate care să se ocupe de noi forme de criminalitate și de analize criminale. Reforma revizuiește organizarea forțelor de poliție, consolidând capacitățile analitice și un serviciu tehnologic în materie de criminalitate, precum și anchetele privind infracțiunile împotriva mediului. Aceasta înființează un serviciu de ingineri criminali, unități de analiză criminală și o unitate de combatere a infracțiunilor împotriva mediului și a personalului și dotarea corespunzătoare a acestora.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2021.

Investiția 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție

Obiectivul măsurii este de a consolida capacitățile forțelor de poliție și de a digitaliza procesele pentru a o face mai eficace.

Măsura constă într-o serie de acțiuni, cum ar fi furnizarea de formare și de vehicule, renovarea clădirilor, precum și achiziționarea de soluții informatice modernizate.

Reforma 3: Optimizarea gestionării crizelor

Crizele multiple, inclusiv pandemia, au arătat deficiențe ale mecanismelor de răspuns la situații de criză.

Această reformă optimizează gestionarea crizelor și capacitățile aferente, precum și coordonarea eficientă a serviciilor de salvare. Aceasta include o definiție clară a rolurilor și a modalităților de cooperare ale serviciilor de intervenție în caz de urgență ale sistemului integrat de salvare, stabilirea unor proceduri comune pentru reacția în caz de criză și un mecanism comun de coordonare. De asemenea, va institui o rețea de centre integrate de securitate (a se vedea investiția 3 din această componentă, Modernizarea sistemului de stingere a incendiilor și de salvare).

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2023.

Reforma 4: Audit și control

Scopul măsurii este de a asigura protecția eficientă a intereselor financiare ale Uniunii la punerea în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență, care face obiectul instituirii unor măsuri adecvate de prevenire, detectare și corectare a fraudei, a corupției și a conflictelor de interese, astfel cum sunt definite la articolul 61 din Regulamentul financiar. Prin urmare, îmbunătățirea mediului de control și audit este o condiție prealabilă pentru punerea în aplicare eficientă a planului în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern aplicabil. Această reformă include o nouă măsură de protejare a intereselor financiare ale Uniunii în contextul MRR, în special adoptarea a) unei metodologii de gestionare a riscului de corupție și b) a procedurilor privind supravegherea de către NIKA a punerii în aplicare a metodologiei respective.

Acest jalon trebuie îndeplinit înainte de depunerea celei de a șasea cereri de plată prezentate Comisiei.

Investiția 3: Modernizarea sistemului de stingere a incendiilor și de salvare

Obiectivul măsurii este furnizarea infrastructurii fizice și digitale necesare pentru modernizarea sistemului de gestionare a crizelor.

Investiția constă în înființarea unui centru integrat de securitate și în construirea și renovarea stațiilor de stingere a incendiilor.

Investiția 4: Raționalizarea, optimizarea și consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare

Investițiile publice sunt frânate de lipsa capacității administrative de punere în aplicare la mai multe niveluri. Investițiile considerabile prevăzute în plan implică necesitatea de a spori și mai mult capacitățile de gestionare a acestor investiții. În plus, furnizarea de servicii este îngreunată de o guvernanță fragmentată la nivel municipal.



Această reformă consolidează capacitățile administrative, atât la nivel local, cât și la nivel național, pentru punerea în aplicare a reformelor și a investițiilor din planul slovac de redresare și reziliență. În acest scop, se înființează Autoritatea națională de implementare și coordonare pentru planul slovac de redresare și reziliență (NIKA). Intrarea în vigoare a Legii privind Mecanismul de redresare și reziliență este în vigoare până la data primei cereri de plată și, la momentul respectiv, nu se abate în niciun fel de la descrierea furnizată în planul slovac final. Un sistem de repertorii pentru înregistrarea și stocarea tuturor datelor relevante legate de punerea în aplicare a planului de redresare și reziliență – atingerea obiectivelor de etapă și a țintelor, a datelor privind destinatarii finali, contractanții, subcontractanții și beneficiarii reali – ar trebui să fie confirmat ca fiind operațional până la 31 decembrie 2021. Slovacia prezintă un raport de audit specific care confirmă eficacitatea funcționalităților sistemului de repertorii.

Se preconizează, de asemenea, că vor fi sprijinite activitățile mass-media și de comunicare. Centrele de servicii comune care urmează să fie înființate vizează îmbunătățirea eficienței furnizării de servicii publice la nivel local, în special în regiunile defavorizate.

Legea privind Mecanismul de redresare și reziliență intră în vigoare până la 31 decembrie 2021. Raportul de audit care confirmă funcționalitățile sistemului de repertorii se finalizează până la 31 decembrie 2021. Sistemul informatic pentru NIKA este funcțional până la 30 septembrie 2022.

A.2. Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

Măsură conexă (reformă sau investiții)

Etapă de referință

/Țintă

Nume

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reforma 1: Eficientizarea luptei împotriva corupției și a combaterii spălării banilor

Etapă de referință

Reforme menite să raționalizeze și să îmbunătățească investigațiile financiare

Intrarea în vigoare a Legii nr. 312/2020 privind înghețarea activelor și a unui act de instituire a unui registru central al conturilor

TRIMESTRUL 1

2022

Intrarea în vigoare a legislației care stabilește un cadru pentru punerea în funcțiune a registrului central de conturi. Autoritatea poliției de a verifica bunurile în cazul unei discrepanțe între venitul legal și proprietatea utilizată va fi extinsă. Un birou de gestionare a activelor confiscate este operațional, iar posibilitățile de înghețare a activelor sunt extinse.

2

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 1: Instrumente și capacități pentru combaterea corupției și a spălării banilor

Etapă de referință

Asigurarea infrastructurii necesare pentru a sprijini lupta împotriva spălării banilor și a corupției

Infrastructura legată de combaterea spălării banilor și a avertizorilor de integritate este pe deplin operațională.

TRIMESTRUL 4

2023

Finalizarea următoarelor etape:

-Achiziționarea instrumentului software „go AML” până la Q4/2022 și punerea sa în aplicare până în Q3/2023.

-— Lansarea unei versiuni de testare a Registrului central de conturi cu toate funcționalitățile predefinite în lege, cu acces la date până la Q2/2022 și lansarea ulterioară a versiunii finale în documentul Q4/2022.

-Operaționalizarea și echipamentul tehnic complet al biroului de protecție a avertizorilor până la Q3/2022.

-— Adaptarea spațiilor și a echipamentelor TIC ale unităților NCODK și NAKA pentru investigații financiare și verificarea originii activelor pe nivel regional (model 1 + 4) la Q4/2023.

3

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 1: Instrumente și capacități pentru combaterea corupției și a spălării banilor

Țintă

Recalificarea ofițerilor de poliție în cadrul investigațiilor financiare și al activităților analitice

% din personalul instruit

0

100

TRIMESTRUL 4

2023

Înființarea Centrului de analiză NAKA și a oficiilor regionale de investigații analitice și financiare ale NAKA și, de asemenea, înființarea unor birouri regionale de investigații analitice și financiare ale Centrului național pentru infracțiuni speciale (NCODK) în Q1/2022.All

personalul numit în unitățile nou înființate ale forțelor de poliție a participat la cursuri de formare, ateliere și seminare cu participarea lectorilor străini și naționali, precum și la cooperarea în materie de formare cu CEPOL și EUROPOL.

4

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reformă

2: Modernizare și

consolidarea capacităților forțelor de poliție

Etapă de referință

Punerea în aplicare a unor modificări organizaționale la nivelul poliției pentru a spori eficiența detectării, investigării și detectării infracțiunilor de corupție

Schimbarea organizațională a forțelor de poliție este eficace.

TRIMESTRUL 4

2021

Modificări organizaționale menite să creeze o unitate pentru detectarea și investigarea infracțiunilor împotriva mediului (centru și regiuni), extinderea capacităților analitice ale forțelor de poliție la nivel regional, înființarea unei noi unități pentru serviciile tehnologice în materie de criminalitate (centru și regiuni).

5

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – formare

Țintă

Sunt puse în aplicare cursuri de formare legate de reforma poliției

% din personalul instruit

0

100

TRIMESTRUL 4

2024

Toți ofițerii numiți în unitățile nou înființate ale forțelor de poliție (infracțiuni împotriva mediului, analize penale, servicii de tehnologie infracțională) sunt instruiți. Cel puțin 300 de ofițeri de poliție sunt instruiți pentru a îmbunătăți calitatea comunicării cu victimele criminalității pentru agenții de poliție.

6

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Consolidarea și digitalizarea forțelor de poliție – reînnoirea parcului de vehicule

Țintă

Achiziționarea de vehicule noi (10 % din parc) de vehicule electrice și hibride

Număr

0

700

TRIMESTRUL 4

2022

Din obiectivul general de reînnoire a 705 de vehicule din parcul de vehicule de poliție cu vehicule electrice și hibride (326 vehicule până la Q2/2022 și 379 vehicule până la Q4/2022), cel puțin 700 de vehicule de poliție vor fi înlocuite.

7

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – reconstru —

încununarea clădirilor

Etapă de referință

Suprafața renovată a clădirilor poliției pentru a reduce intensitatea energetică a clădirilor (în m²)

Număr

0

45 000

TRIMESTRUL 2

2025

Se furnizează protocoale de acceptare semnate pentru renovarea a 45 de metri pătrați în clădirile poliției, împreună cu evaluările energetice ale proiectelor și certificatele de performanță energetică care demonstrează economii de energie de cel puțin 30 % în medie.

8

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – module noi sau modernizate ale Sistemului de informații privind înregistrarea rezidenților străini (IS ECU)

Etapă de referință

Electronizarea proceselor privind permisele de ședere în vederea simplificării proceselor pentru public

Livrarea modulelor noi sau modernizate

TRIMESTRUL 4

2024

Modulele noi sau modernizate ale Sistemului de informații privind rezidenții străini se furnizează cu următoarele funcționalități esențiale: elemente de siguranță digitală îmbunătățite în cadrul depunerii unei cereri de ședere pentru resortisanții țărilor terțe, reînnoirea șederii, înregistrarea șederii pentru rezidenții Uniunii Europene, informatizarea cererii de document, module de notificare și informatizarea comunicării în cursul procedurii.

9

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – Sistem automat de detectare a infracțiunilor rutiere

Etapă de referință

Modernizarea sistemului de detectare a încălcărilor normelor de circulație rutieră

Protocoale de acceptare

TRIMESTRUL 2

2026

Este modernizat sistemul automat de înregistrare a încălcărilor normelor de circulație rutieră. Printre noile funcționalități se numără: (1) înregistrarea și identificarea încălcărilor normelor de circulație rutieră, (2) modificări ale sistemului existent de generare automată a deciziilor și (3) statistici, raportare și analiză.

18

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – platforma de inteligență artificială

Etapă de referință

Noua platformă de inteligență artificială

Punerea în aplicare a noii platforme de inteligență artificială

TRIMESTRUL 2

2026

Se pune la dispoziție o nouă platformă de inteligență artificială.

10

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reforma 3: Optimizarea gestionării crizelor

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a gestionării optimizate a crizelor

Intrarea în vigoare a Actului modificat nr. 129/2002 privind sistemul integrat de salvare

TRIMESTRUL 1

2023

Conceptul de optimizare a gestionării crizelor definește în mod clar relațiile dintre serviciile de intervenție în caz de urgență ale sistemului integrat de salvare, stabilește proceduri comune pentru gestionarea situațiilor de criză, asigură coordonarea comună între componente, ținând seama atât de nivelul strategic, cât și de nivelul operațional al gestionării crizelor, și propune o rețea de centre de securitate integrate. Legislația intră în vigoare până în al treilea trimestru al anului 1 2023.

11

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiția 3: modernisa —

sistemul de pompieri și salvare – construirea unei rețele de centre de securitate integrate

Etapă de referință

Realizarea unui centru de securitate integrat și a unui centru virtual de securitate integrată

Renovarea Centrului de securitate integrat și lansarea Centrului virtual de securitate integrată

TRIMESTRUL 2

2026

Se realizează renovarea unui centru integrat de securitate, din care vor fi implementate serviciile de urgență. 

Versiunea de probă a Centrului integrat virtual de securitate este operațională, inclusiv integrarea liniilor telefonice 112, 158, 150, 18300, 155 și modernizarea infrastructurii hardware, precum și un plan de migrare completă a producției, care pregătește lansarea.

12

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiția 3: modernisa —

stingerea incendiului și salvarea

reînnoirea sistemului clădirilor stațiilor de pompieri

Țintă

Modernizarea stațiilor de stingere a incendiilor

Număr

0

2

TRIMESTRUL 2

2026

Finalizarea lucrărilor de construcție pentru o nouă stație de stingere a incendiilor și reconstrucția unei stații existente de stingere a incendiilor. Renovarea stației de stingere a incendiilor realizează, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 %.

13

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiția 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – Crearea unei autorități naționale de punere în aplicare și coordonare

Etapă de referință

Reducerea la minimum a riscului de punere în aplicare prin instituirea unui organism de coordonare, financiar și de punere în aplicare (NIKA) pentru Mecanismul de redresare și reziliență

Înființarea și consolidarea capacităților autorității responsabile pentru planul de redresare și reziliență

TRIMESTRUL 3

2022

Nika va fi înființată până în al treilea trimestru al anului 3 2021. Acesta va fi organismul de coordonare, financiar și de punere în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență. Etapele următoare constau în: Consolidarea capacității NIKA și a auditului guvernamental până în Q4/2021. Un nou sistem informatic pentru NIKA este instituit până în Q3/2022.

14

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiția 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare

înființarea unei autorități naționale de punere în aplicare și coordonare

Etapă de referință

Controale de audit &I: temeiul juridic

Intrarea în vigoare a Legii privind Mecanismul de redresare și reziliență

TRIMESTRUL 4

2021

Aprobarea parlamentară și intrarea legală în vigoare a Actului privind Mecanismul de redresare și reziliență trebuie finalizate înainte de prima cerere de plată.

15

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiția 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – înființarea unei autorități naționale de punere în aplicare și coordonare

Etapă de referință

Sistemul de repertorii al planurilor de redresare și reziliență: informații pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență

Raport de audit care confirmă funcționalitățile sistemului de registre

TRIMESTRUL 4

2021

Trebuie să existe un sistem de repertorii, care poate lua forma unei foi Excel, pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență, care să fie operațional.

Sistemul trebuie să includă cel puțin următoarele funcționalități: colectarea de date și monitorizarea îndeplinirii obiectivelor de etapă și a țintelor; colectează, stochează și asigură accesul la datele prevăzute la articolul 22 alineatul (2) litera (d) punctele (i)-(iii) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență.

16

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiția 4: consolidarea administrativă

capacitatea la diferite niveluri de guvernare – înființarea de centre de servicii comune

Țintă

Înființarea de centre de servicii comune.

0

20

TRIMESTRUL 4

2024

Din obiectivul general de a înființa 22 de centre de servicii comune în regiunile cele mai puțin dezvoltate până în Q4/2024, se înființează cel puțin 20 de centre de servicii comune. Aceste centre de servicii comune contribuie la punerea în comun a capacității la nivel local de a furniza servicii publice (sociale) esențiale.

19

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – noi echipamente hardware pentru administrația publică

Etapă de referință

Echipamente hardware noi pentru administrația publică (Ministerul de Interne al Statutului funcționarilor)

Livrarea noului hardware pentru Ministerul de Interne al Republicii Slovace și organizațiile și departamentele subordonate acestuia 

TRIMESTRUL 2

2026

Se livrează echipamente hardware noi pentru Ministerul de Interne al Republicii Slovace și organizațiile și departamentele subordonate acestuia, care aparțin din punct de vedere organizațional Ministerului de Interne al Republicii Slovace, inclusiv unitățile de poliție responsabile cu combaterea corupției și a spălării banilor și cu investigarea infracțiunilor PIF, în valoare de 30 000 EUR 000.

20

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – noi echipamente hardware pentru administrația publică

Etapă de referință

Echipamente hardware noi pentru administrația publică.

Livrarea noului hardware pentru administrația publică

TRIMESTRUL 2

2026

Se livrează echipamente hardware noi pentru instituțiile administrației publice, altele decât Ministerul de Interne al Republicii Slovace și organizațiile și departamentele sale subordonate, în valoare de 20 461 EUR 207,16 EUR.

 

17

Reforma 4: Audit și control

Etapă de referință

Adoptarea a) unei metodologii de gestionare a riscurilor de corupție și

b) procedurilor privind supravegherea de către NIKA a punerii în aplicare a acestei metodologii

Adoptarea și publicarea metodologiei revizuite de gestionare a riscurilor de corupție care este aplicabilă tuturor organismelor de punere în aplicare a MRR și adoptarea procedurii organismului de coordonare privind supravegherea punerii în aplicare a metodologiei respective

TRIMESTRUL 2

2025

Biroul guvernamental adoptă metodologia revizuită de gestionare a riscurilor de corupție.

Metodologia este obligatorie pentru toate organismele care pun în aplicare MRR și prevede standarde minime pentru gestionarea riscurilor de corupție.

Organismul de coordonare adoptă, în plus, o procedură privind modul în care va fi monitorizată punerea în aplicare a metodologiei de gestionare a riscurilor de corupție.

COMPONENTA 17: SLOVACIA DIGITALĂ (STAREA ÎN SECTORUL MOBIL, SECURITATEA CIBERNETICĂ, INTERNETUL RAPID PENTRU TOȚI, ECONOMIA DIGITALĂ)

Obiectivul acestei componente a planului slovac de redresare și reziliență este de a realiza progrese substanțiale de către Slovacia în direcția unei societăți și a unei economii pregătite în domeniul digital. Acest obiectiv se realizează prin măsuri care vizează digitalizarea administrației publice și a furnizării de servicii publice, îmbunătățirea securității cibernetice prin abordări standardizate pentru prevenirea și soluționarea incidentelor în toate entitățile administrației publice, o strategie globală privind competențele digitale și sprijinirea proiectelor multinaționale ale UE și a investițiilor în dezvoltarea tehnologiilor și infrastructurii digitale.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Măsurile din cadrul acestei componente contribuie la abordarea recomandărilor specifice fiecărei țări adresate Slovaciei, în special în ceea ce privește competențele digitale (Recomandarea specifică fiecărei țări 2, 2020), transformarea digitală (Recomandarea specifică fiecărei țări 3, 2020), mediul de afaceri și calitatea serviciilor publice (Recomandarea specifică fiecărei țări 4, 2020), cercetarea și inovarea (Recomandarea specifică fiecărei țări 3, 2019) și competitivitatea IMM-urilor (Recomandarea specifică fiecărei țări 3, 2019).

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Reforma 1: Crearea de soluții de e-guvernare pentru situațiile de viață prioritare

Această reformă va conduce la pregătirea și adoptarea de către Ministerul Investițiilor, Dezvoltării Regionale și Informației (MIRRI) a unui plan de investiții pentru „situațiile de viață” prioritare ale cetățenilor și întreprinderilor. Scopul este de a permite cetățenilor și întreprinderilor să rezolve rapid și ușor din punct de vedere administrativ astfel de situații de viață într-un singur loc.

Planul de investiții identifică 16 situații prioritare de viață, descrie situația actuală și viitoare a proceselor și enumeră acțiunile de investiții care trebuie realizate în cadrul entităților administrative și al sistemelor informatice ale acestora. Situațiile de viață prioritare sunt selectate în conformitate cu lista situațiilor de viață monitorizate de indicele de referință eGov și ținând seama de situațiile de viață incluse în anexa II la Regulamentul privind portalul digital unic.

Reforma va conduce la introducerea unui pachet de modificări legislative pentru implementarea de noi servicii publice digitale într-un mod unificat.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2023.

Reforma 2: Gestionarea centrală a resurselor informatice

În cadrul acestei reforme, se va implementa o platformă centrală de achiziții publice pentru achiziționarea și utilizarea resurselor informatice. Aceste resurse sunt puse ulterior la dispoziție pentru dezvoltarea sistemelor informatice în administrația publică, cu obiectivul general de a reduce timpul și costurile unor astfel de evoluții.



Resursele informatice sunt achiziționate la nivel central prin intermediul unui contract-cadru, iar entitățile administrației publice au dreptul de a recurge la acestea utilizând o platformă centrală, o piață digitală. Reducerea costurilor se realizează prin achiziționarea și alocarea mai eficientă a capacităților informatice.

Platforma se introduce în două etape:

-În primul rând, se creează un catalog pentru resursele informatice pe baza unor condiții de eligibilitate clare în care resursele pot fi înregistrate în catalog. Se ține seama de securitatea sistemelor, de cerințele arhitecturii de referință și de calitatea serviciilor și a mărfurilor.

-În al doilea rând, achiziționarea acestor resurse este finalizată de MIRRI cu scopul de a le pune la dispoziția utilizatorilor în calitatea și cantitatea necesare.

Platforma oferă o funcționalitate de evaluare a valorii investițiilor informatice prin monitorizarea costurilor, a depunerilor, a tranzacțiilor și a randamentului.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2023.

Investiția 1: Servicii mai bune pentru cetățeni și întreprinderi

Obiectivul acestei măsuri este de a spori gradul de utilizare a serviciilor de e-guvernare.

Această măsură constă în lansarea a 16 situații prioritare de viață și în punerea acestora la dispoziția publicului prin intermediul soluțiilor de e-guvernare.

Investiția 2: Transformarea digitală a furnizării de servicii publice

Obiectivul acestei măsuri este de a digitaliza administrația publică.

Această măsură constă în digitalizarea proceselor de 34 secțiuni din administrația publică.

Reforma 3: Gestionarea transformării digitale a economiei și a societății

Această reformă introduce o nouă structură de guvernanță pentru reforme și investiții în economia digitală prin implicarea organismelor competente de la diferite niveluri. La nivel politic, Consiliul guvernamental pentru digitalizarea administrației publice și a pieței unice digitale, în calitate de organism consultativ, de coordonare și de inițiativă al guvernului cu privire la aspecte legate de digitalizare, monitorizează punerea în aplicare și realizarea reformelor și a proiectelor în domeniul economiei digitale. La nivel de lucru, secțiunea „Agenda digitală” a MIRRI depune eforturi pentru a asigura punerea în aplicare a reformelor și a investițiilor, precum și îndeplinirea obiectivelor de etapă și a țintelor stabilite. La nivel de evaluare, unitatea analitică a MIRRI asigură coerența tematică a intervențiilor cu prioritățile politicilor/documentelor strategice (RIS3, SACI, Strategia de transformare digitală din 2030 pentru Slovacia). La nivel de consultare, Grupul de lucru pentru transformarea digitală din Slovacia asistă secțiunea „Agenda digitală” a MIRRI în punerea în aplicare a reformelor și a investițiilor în economia digitală.

Ca parte a acestei reforme, MIRRI va adopta un nou document strategic – Planul de acțiune pentru transformarea digitală a Slovaciei pentru perioada 2023-2026.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 30 iunie 2026.

Investiția 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală

Obiectivul acestei măsuri este de a spori competitivitatea Slovaciei în economia digitală. Această măsură constă în comandarea unui supercalculator, crearea unei rețele de centre europene de inovare digitală în Slovacia și sprijinirea participării Slovaciei la proiecte multinaționale europene.

MRR suportă o parte din costurile acestei investiții. Această investiție poate primi, de asemenea, sprijin din partea altor programe sau instrumente ale Uniunii pentru costuri care nu sunt sprijinite de MRR.

Investiția 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Obiectivul acestei măsuri este de a dezvolta tehnologii și infrastructuri digitale.

Această măsură constă în acordarea de sprijin pentru proiecte din cadrul programelor UE gestionate direct sau pentru proiecte selectate la nivel național.

MRR suportă o parte din costurile acestei investiții. Această investiție poate primi, de asemenea, sprijin din partea altor programe sau instrumente ale Uniunii pentru costuri care nu sunt sprijinite de MRR.

Investiția 5: Hackatoane

Obiectivul acestei măsuri este de a concepe soluții digitale pentru a aborda provocările societale.

Această măsură constă în organizarea de hackatoane în colaborare cu organismele administrației publice și cu implicarea reprezentanților următoarelor categorii: întreprinderi nou-înființate, alte întreprinderi, instituții de cercetare, universități și studenții acestora sau alți specialiști.

Reforma 4: Standardizarea soluțiilor tehnice și procedurale de securitate cibernetică (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Cerințele actuale în materie de securitate cibernetică din administrația publică diferă în ceea ce privește elaborarea, calitatea și claritatea lor. Soluțiile individualizate în materie de securitate cibernetică conduc la costuri globale mai mari, precum și la ambiguități pentru o serie de operatori de servicii. În plus, orientările metodologice aplicabile în materie de securitate cibernetică sunt depășite și nu sunt adecvate scopului într-un mediu în schimbare rapidă al amenințărilor cibernetice. Obiectivul acestei reforme este de a actualiza cerințele aplicabile în materie de securitate cibernetică și de a spori standardizarea soluțiilor pentru toate entitățile administrației publice.

În mod specific, reforma conduce la dezvoltarea unui cadru metodologic unic pentru securitatea cibernetică; crearea unui manual procedural pentru evaluarea securității cibernetice; crearea unui sprijin de specialitate central pentru punerea în aplicare a măsurilor de securitate cibernetică; definirea categoriilor de organizații în scopul securității cibernetice; definirea cerințelor de bază în materie de protecție a securității cibernetice în administrația publică.

Conceptul național de informare a administrației publice (NKIVS) stabilește cadrul de standardizare pentru cerințele de securitate cibernetică.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2025.

Reforma 5: Formare și competențe în materie de securitate cibernetică (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Obiectivul acestei măsuri este de a consolida competențele în materie de securitate cibernetică în administrația publică.

Această măsură constă în furnizarea de cursuri de formare în materie de securitate cibernetică și în înființarea de centre de competențe.

Investiția 6: Măsuri preventive, viteza de detectare și soluționare a incidentelor (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Obiectivul acestei măsuri este de a spori reziliența în materie de securitate cibernetică și securitatea infrastructurii critice a administrației publice.

Această măsură constă în extinderea în continuare a unui sistem de răspuns rapid pentru securitatea cibernetică a administrației publice și în reconstruirea și/sau înlocuirea elementelor (de exemplu, infrastructura și echipamentele tehnice și fizice) ale spațiilor securizate pentru infrastructura critică.



Reforma 6: O abordare strategică a educației în domeniul competențelor digitale, în cooperare cu reprezentanții principalelor părți interesate

Această reformă elaborează o strategie națională coerentă pentru dezvoltarea competențelor digitale prin învățarea pe tot parcursul vieții, acoperind persoanele aflate la o vârstă productivă și postproductivă. Strategia este pregătită de MIRRI în cooperare cu ministerele competente și cu reprezentanții principalelor părți interesate.

Strategia include o analiză a situației actuale a competențelor digitale în Slovacia, o identificare a barierelor existente în calea dezvoltării acestora, o viziune de învățare pentru perioada următoare, precum și recomandări de măsuri pentru autoritățile publice în vederea îmbunătățirii situației și a îndeplinirii obiectivelor. Strategia propune, de asemenea, un sistem de finanțare și de sprijin durabil pe termen lung pentru competențele digitale, vizând, în același timp, crearea unui mediu atractiv pentru a preveni exodul creierelor și pentru a atrage experți și cercetători străini.

Reforma se finalizează până la 31 decembrie 2022.

Investiția 7: Competențele digitale ale persoanelor în vârstă sau defavorizate

Obiectivul acestei măsuri este de a forma persoanele în vârstă sau persoanele defavorizate pentru a dobândi competențe digitale.

Această măsură constă în furnizarea de cursuri de formare în materie de competențe digitale pentru persoanele în vârstă sau defavorizate și în dotarea fiecărui participant cu echipamente digitale.

A.2.    Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

 

Unitatea de măsură

Linie de bază

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

17 – Slovacia digitală – Reforma 1: Crearea de soluții de e-guvernare pentru situațiile de viață prioritare

Etapă de referință

Plan de investiții pentru situații de viață prioritare

Publicarea listei de priorități aprobate de IRRI

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Publicarea listei serviciilor electronice prioritare aprobate de MIRRI SR, pe baza criteriului de referință eGOV și ținând seama de anexa II la Regulamentul privind portalul digital unic.

2

17 – Slovacia digitală – Reforma 1: Crearea de soluții de e-guvernare pentru situațiile de viață prioritare

Etapă de referință

Foaia de parcurs a situațiilor de viață prioritare

Publicarea foii de parcurs

TRIMESTRUL 4

2023

Analiza proiectării serviciilor și identificarea deficiențelor (foaie de parcurs) în vederea îmbunătățirii acestora prin intermediul tuturor instituțiilor publice vizate

3

17 – Slovacia digitală – Reforma 2: Gestionarea centrală a resurselor informatice

Etapă de referință

Platforma centrală pentru utilizarea resurselor informatice (piața digitală)

Lansarea platformei

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2023

Punerea în funcțiune a unei platforme de instrumente și politici pentru o nouă modalitate de cumpărare și utilizare a produselor informatice, a expertizei, a utilizării serviciilor de cloud și a codului cu sursă deschisă. Serviciile sunt achiziționate la nivel central (contract-cadru), iar utilizatorii serviciilor au posibilitatea de a utiliza platforma centrală în mod dinamic, după caz.

5

17 – Slovacia digitală – Investiții 1: Servicii mai bune pentru cetățeni și întreprinderi

Țintă

Numărul de situații prioritare de viață lansate și puse la dispoziția publicului prin utilizarea soluțiilor de e-guvernare

 

Număr

0

16

TRIMESTRUL 2

2026

Lansarea a 16 situații prioritare de viață care vor fi puse la dispoziția publicului prin intermediul soluțiilor de e-guvernare.

Fiecare situație de viață prioritară aduce următoarele beneficii cetățenilor: măsuri proactive din partea statului față de cetățeni, formulare electronice de cerere noi sau simplificate, simplificarea procesului (eliminarea sau automatizarea etapelor procesului), accesul centralizat la informații, comunicarea bidirecțională cu publicul și, după caz, o versiune mobilă și plăți online.

Fiecare soluție de e-guvernare trebuie să implementeze sau să aducă schimbări în ceea ce privește backend, middleware, frontena sau infrastructura tehnică care o sprijină.

8

17 – Slovacia digitală – Investiții 2: Transformarea digitală a furnizării de servicii publice

Țintă

Transformarea digitală a proceselor secțiunilor din administrația publică

 

Număr

0

34

TRIMESTRUL 2

2026

Procesele de 34 secțiuni din administrația publică sunt digitalizate prin a) furnizarea unei noi soluții digitale sau b) modernizarea soluției digitale existente.

9

17 – Slovacia digitală – Reforma 3: Gestionarea transformării digitale a economiei și a societății

Etapă de referință

Planul de acțiune pentru transformarea digitală a Slovaciei pentru perioada 2023-2026

Dezvoltare și adoptare de către MIRRI

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Adoptarea de către MIRRI a unui nou document strategic – Plan de acțiune pentru transformarea digitală a Slovaciei pentru perioada 2023-2026. Planul de acțiune prezintă acțiuni de îmbunătățire a performanței digitale a Slovaciei, pe baza Strategiei de transformare digitală pentru Slovacia din 2030 și pe baza foii de parcurs actuale pentru perioada 2019-2022.

10

17 – Slovacia digitală – Investiții 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală

Țintă

Numărul de centre de inovare digitală/centre europene de inovare digitală

 

Număr

0

5

TRIMESTRUL 3

2022

Acest obiectiv se realizează prin:

1. Construirea unei rețele de patru centre europene de inovare digitală (EDIH) în Slovacia, care să furnizeze servicii întreprinderilor pentru a sprijini implementarea de noi tehnologii și inovarea. Ele participă la rețeaua paneuropeană a EDIH. Candidații pentru înființarea celor patru centre europene de inovare digitală au fost nominalizați în septembrie 2020.

2.În plus față de cele 4 de EDIH, se înființează cel puțin un centru suplimentar în urma uneia dintre cele două opțiuni:

(a) EDIH fără sprijin financiar din partea programului Europa digitală, căruia i se va acorda marca de excelență în cadrul concursului CE; sau

(b) un centru local de inovare digitală care va fi selectat în cadrul sistemului național și care ar trebui să completeze rețeaua de centre europene de inovare digitală existente.

11

17 – Slovacia digitală – Investiții 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală

Etapă de referință

Supercalculator pentru Republica Slovacă

Punerea în funcțiune a unui supercalculator

TRIMESTRUL 4

2025

Punerea în funcțiune a infrastructurii informatice cu două clustere HPC care ating o capacitate de calcul combinată de cel puțin 24 Petaflops.
Supercalculatorul trebuie să atingă o valoare a eficienței energetice mai mare de 60 GFLOPS/Watt pentru cea mai eficientă parte a supercalculatorului.

12

17 – Slovacia digitală – Investiții 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală

Țintă

Plată în valoare de 8 EUR 711 034.58

 

EUR

0

8 711 034.58

TRIMESTRUL 2

2026

Participarea la două proiecte digitale multinaționale din următorul set propus de Comisia Europeană: Centrele operaționale de securitate, MediaInvest, infrastructura europeană de servicii blockchain, EuroQCI, coridoarele 5G, infrastructura europeană comună de date, procesoarele și cipurile semiconductorilor, administrația publică conectată, Genomul Europei sau competențele digitale.

Cel puțin 8 711 EUR se plătesc celor două proiecte din cadrul acestui obiectiv pentru a sprijini implicarea Slovaciei în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală.

Niciun cuantum furnizat de alte programe sau instrumente ale Uniunii nu este luat în calcul la calcularea acestei sume.

13

17 – Slovacia digitală – Investiții 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Etapă de referință

Conceperea unei scheme de sprijin pentru dezvoltarea și aplicarea tehnologiilor digitale

Lansarea unei scheme de sprijin

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2022

Unitatea de implementare a MIRRI instituie și publică o schemă de sprijin pentru cercetarea și dezvoltarea de soluții digitale pentru întreprinderile mici și mijlocii, întreprinderile mari, instituțiile private de C &D, instituțiile publice de C &D, inclusiv mediul academic și Academia Slovacă de Științe, organizațiile neguvernamentale și non-profit, mass-media, instituțiile publice, inclusiv municipalitățile și alți solicitanți eligibili.

Sistemul va servi, de asemenea, drept mecanism de cofinanțare pentru proiectele care au succes în programele UE gestionate direct (Europa digitală, Orizont Europa și Mecanismul pentru interconectarea Europei). Se acordă prioritate proiectelor de succes pe baza unei evaluări a PIIEC de către Comisia Europeană. Proiectele sunt evaluate, de asemenea, pe baza domeniilor prioritare definite în dimensiunea 4 (Transformarea digitală a Slovaciei) în strategia de specializare inteligentă (RIS3).

14

17 – Slovacia digitală – Investiții 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Țintă

Plată în valoare de 7 908 365,43 EUR

 

EUR

0

7 908 365.43

TRIMESTRUL 2

2026

Cel puțin 7 908 365,43 EUR se plătesc proiectelor pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiilor și a infrastructurii digitale.

Niciun cuantum furnizat de alte programe sau instrumente ale Uniunii nu este luat în calcul la calcularea acestei sume.

15

17 – Slovacia digitală – Investiții 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Țintă

Numărul de proiecte pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale

 

Număr

0

44

TRIMESTRUL 2

2026

Se semnează contracte pentru a oferi sprijin financiar pentru 44 de proiecte de dezvoltare a tehnologiilor digitale în cadrul domeniului 3 al strategiei RIS 3.

16

17 – Slovacia digitală – Investiții 5: Hackatoane

Țintă

Numărul de hackatoni organizați

Număr

0

17

TRIMESTRUL 3

2025

Se organizează 17 hackatoane. 

Hackatonii implică un organism al administrației publice și reprezentanți ai următoarelor categorii: întreprinderi nou-înființate, alte întreprinderi, instituții de cercetare, universități și studenții acestora sau alți specialiști.

Echipele câștigătoare pun la dispoziția administrației publice soluțiile lor.

Se semnează contracte cu organismele administrației publice pentru a le pune la dispoziție fonduri pentru punerea în aplicare a soluțiilor hackatonului.

17

17 – Slovacia digitală – Reforma 5: Formare și competențe în materie de securitate cibernetică (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Țintă

Numărul de membri ai personalului IT din administrația publică instruiți în domeniul securității cibernetice

 

Număr

29

600

TRIMESTRUL 2

2026

Formarea în domeniul securității cibernetice a 571 de membri ai personalului IT din administrația publică.

Reforma include, de asemenea:

— înființarea a cel puțin 3 centre de competență în materie de securitate cibernetică în universități, care să se implice în cooperarea internațională cu autoritățile internaționale în domeniul amenințărilor cibernetice și hibride;

— instituirea unui program de sensibilizare cu privire la securitatea cibernetică și a unei formări complementare pentru personalul din administrația publică; și

— punerea la dispoziție a unei metodologii pentru înființarea de unități de securitate cibernetică în entitățile administrației publice.

18

17 – Slovacia digitală – Investiții 6: Măsuri preventive, viteza de detectare și soluționare a incidentelor (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Țintă

Numărul de sisteme informatice securizate din administrația publică

 

Număr

70

1 000

TRIMESTRUL 4

2024

Securizarea a 930 de sisteme informatice. Sistemele informatice sunt integrate în sistemul de gestionare a incidentelor de securitate cibernetică, care face parte din sistemul de alertă timpurie (SAR). Pentru fiecare sistem informatic, elementele hardware/software necesare, comunicarea criptată bidirecțională și expedierea avertizărilor sunt securizate.

Noile soluții tehnologice ale sistemului de alertă timpurie sunt integrate în infrastructura de gestionare a incidentelor de securitate cibernetică.

Se instituie un catalog al amenințărilor și se elaborează o metodologie de gestionare a securității cibernetice.

19

17 – Slovacia digitală – Investiții 6: Măsuri preventive, viteza de detectare și soluționare a incidentelor (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Etapă de referință

Audituri de securitate ale sistemelor și aplicațiilor informatice din administrația publică și reconstrucția spațiilor securizate pentru infrastructura critică

Implementarea unui nou instrument și teste de penetrare

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2026

Implementarea unui nou instrument de audit care să evalueze în mod sistematic vulnerabilitatea sistemelor informatice în materie de securitate cibernetică. Vulnerabilitatea în materie de  securitate cibernetică a aplicațiilor informatice este evaluată prin teste de penetrare. Elementele (de exemplu, infrastructura sau echipamentele tehnice și fizice) formate din 50 de spații securizate pentru infrastructura critică trebuie reconstruite și/sau înlocuite.

20

17 – Slovacia digitală – Reforma 6: O abordare strategică a educației în domeniul competențelor digitale, în cooperare cu reprezentanții principalelor părți interesate

Etapă de referință

Strategia națională privind competențele digitale

Aprobarea Strategiei privind competențele digitale de către guvernul slovac și publicarea

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2022

Strategia se concentrează asupra persoanelor aflate în vârstă productivă și postproductivă și include o analiză a situației actuale, o definiție a barierelor existente și o viziune asupra educației pentru perioada următoare și a învățării pe tot parcursul vieții, în conformitate cu recomandările OCDE din 2020, precum și o propunere de măsuri și recomandări pentru administrațiile publice în vederea îmbunătățirii situației actuale și a îndeplinirii obiectivelor stabilite. Măsurile sunt finanțate din alte surse decât Mecanismul de redresare și reziliență.

21

17 – Slovacia digitală – Investiții 7: Competențele digitale ale persoanelor în vârstă sau defavorizate

Țintă

Numărul persoanelor în vârstă și al persoanelor defavorizate care au beneficiat de formare în domeniul competențelor digitale de bază

 

Număr

0

1 000

TRIMESTRUL 2

2022

Punerea în aplicare a unui proiect-pilot de validare a activităților și soluțiilor propuse pentru creșterea competențelor digitale în rândul unui eșantion de 1 000 de persoane în vârstă și persoane defavorizate. Acest lucru se realizează prin finalizarea unui program de formare urmat de distribuirea de echipamente subvenționate.

Rezultatele proiectului-pilot sunt evaluate și conduc la o decizie privind forma de continuare a proiectului.

22

17 – Slovacia digitală – Investiții 7: Competențele digitale ale persoanelor în vârstă sau defavorizate

Țintă

Numărul de persoane în vârstă și defavorizate formate în domeniul competențelor digitale și care au primit echipamente digitale

 

Număr

1 000

100 440

TRIMESTRUL 2

2026

În urma proiectului-pilot, formarea a 99 440 de persoane în vârstă sau defavorizate pentru a dobândi competențe digitale.

Acest lucru se realizează prin furnizarea de programe de formare și distribuirea de echipamente subvenționate pentru fiecare persoană, precum și prin distribuirea de vouchere pentru furnizarea accesului la internet.

Se creează o aplicație specializată pentru persoanele în vârstă.

23

17 – Slovacia digitală – Reforma 4: Standardizarea soluțiilor tehnice și procedurale de securitate cibernetică (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Etapă de referință

Conceptul național de informare a administrației publice (NKIVS) 2021-2030

Adoptarea și aprobarea conceptului național de informare a administrației publice de către MIRRI și publicarea

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Conceptul național de informare a administrației publice (NKIVS) stabilește cadrul pentru reformele digitale într-un mod sincronizat cu planul de redresare și reziliență. Acțiunile și proiectele individuale ale planului de redresare și reziliență trebuie să pună în aplicare sarcinile strategice relevante ale NKIVS. NKIVS stabilește cadrul de standardizare pentru cerințele de securitate cibernetică. Ar fi necesare acțiuni suplimentare pentru stabilirea standardelor tehnice și procedurale în materie de securitate cibernetică.

COMPONENTA 18: Finanțe publice solide, sustenabile și competitive

Slovacia se confruntă cu riscuri ridicate în ceea ce privește sustenabilitatea finanțelor publice din cauza unei combinații între îmbătrânirea populației, un sistem de pensii nesustenabil din punct de vedere fiscal și un cadru de politică bugetară care nu stimulează suficient sustenabilitatea finanțelor publice. În plus, potențialul de venituri al taxelor de mediu și al impozitelor pe proprietate este subexploatat în comparație cu alte țări ale UE.

Obiectivul acestei componente a planului slovac de redresare și reziliență este de a îmbunătăți sustenabilitatea, soliditatea și competitivitatea finanțelor publice prin intermediul a trei elemente de reformă, și anume o reformă a pensiilor, plafoane multianuale de cheltuieli și o reformă a gestionării investițiilor publice.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

Componenta contribuie astfel la punerea în aplicare a Recomandării 2019.1 specifice fiecărei țări pentru a proteja sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice, în special a sistemului de pensii, și la abordarea recomandării specifice fiecărei țări nr. 2020.1 de a aplica politici bugetare menite să realizeze poziții bugetare prudente pe termen mediu și să asigure sustenabilitatea datoriei atunci când condițiile economice permit acest lucru. Acesta contribuie, de asemenea, la abordarea recomandării specifice fiecărei țări nr. 2020.3 și a Recomandării specifice fiecărei țări nr. 2019.3 de a concentra la începutul perioadei proiectele de investiții publice mature, precum și de a concentra investițiile în domenii specifice.

Reforma 1: Îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii

Finanțele publice ale Slovaciei se confruntă cu riscuri ridicate în ceea ce privește sustenabilitatea, atât pe termen mediu, cât și pe termen lung. Acest lucru se datorează parțial îmbătrânirii rapide a populației. Se preconizează că rata de dependență a persoanelor vârstnice (comparând ponderea persoanelor în vârstă cu ponderea populației încadrate în muncă sau în formare) se va tripla până în 2060. Plafoanele pentru vârsta de pensionare exacerbează implicațiile pentru sustenabilitatea bugetară pe termen lung. În plus, economiile din cadrul celui de al doilea pilon al sistemului de pensii sunt ineficiente și generează randamente scăzute, în timp ce gradul de conștientizare în rândul populației este scăzut.

Reforma pensiilor îmbunătățește sustenabilitatea fiscală pe termen lung a sistemului de pensii. În acest scop, Comisia stabilește o legătură între vârsta de pensionare și speranța de viață și elimină plafoanele pentru vârsta de pensionare. În plus, aceasta asigură dreptul la un beneficiu neutru din punct de vedere actuarial după un număr minim de ani lucrați și introduce o nouă strategie de economisire implicită, bazată pe ciclul de viață, în cadrul celui de al doilea pilon al sistemului de pensii, care investește mai puțin în obligațiuni cu randament scăzut, cu o opțiune de neparticipare, pentru a spori eficiența economiilor în cadrul celui de al doilea pilon. De asemenea, aceasta sporește transparența prin informarea periodică a persoanelor cu privire la pensiile lor preconizate.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 martie 2023.

Reforma 2: Introducerea unor plafoane multianuale de cheltuieli

Cadrul bugetar pe termen mediu al Slovaciei nu a condus la o disciplină bugetară suficientă. Slovacia nu a reușit să aplice o politică fiscală contraciclică în perioade economice favorabile. Acest lucru afectează sustenabilitatea finanțelor publice pe termen mediu și lung.

Prin urmare, această reformă consolidează disciplina fiscală pentru a îmbunătăți sustenabilitatea bugetară pe termen mediu și lung. În acest scop, se introduc plafoane multianuale de cheltuieli obligatorii ca instrument-cheie pentru o mai bună urmărire a politicii bugetare anticiclice, pentru îmbunătățirea planificării bugetare și pentru realizarea sustenabilității bugetare pe termen lung. Aceste plafoane de cheltuieli sunt legate de soldurile structurale planificate legate de obiectivele de sustenabilitate pe termen lung. Acesta este pus în aplicare în cadrul Programului de stabilitate pentru perioada 2022-2025 în aprilie 2022 pentru a reflecta întregul ciclu bugetar pentru 2023.

Punerea în aplicare a reformei se finalizează până la 31 decembrie 2021.

Reforma 3: Raționalizarea investițiilor publice

Obiectivul acestei reforme este de a îmbunătăți calitatea investițiilor publice semnificative, de a îmbunătăți planificarea și execuția bugetară și de a raționaliza prioritizarea investițiilor publice.

Această reformă constă în introducerea unei metodologii armonizate pentru evaluarea investițiilor publice semnificative, care urmează să fie evaluată la nivel central de către Ministerul Finanțelor și încă dintr-un stadiu incipient.

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

Măsură conexă (reformă sau investiții)

Etapă/Obiectiv

Nume

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

Unitatea de măsură

Situația de referință

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

18 – finanțe publice solide, sustenabile și competitive – Reforma 1: Îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii

Etapă de referință

Reforma sistemului de pensii

Intrarea în vigoare a pachetului de modificări (nr. 461/2003 Coll. privind asigurările sociale și nr. 43/2004 Coll. privind economiile pentru pensiile pentru limită de vârstă)

 

 

 

TRIMESTRUL 1

2023

Intrarea în vigoare a pachetului de către parlament (Legea privind asigurările sociale și Legea privind economiile de pensii pentru limită de vârstă) până la sfârșitul primului trimestru al anului 4 2022, cu efect din T1 2023, care se preconizează că va îmbunătăți sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului de pensii, și anume: 1) corelarea creșterii vârstei de pensionare cu creșterea speranței de viață, 2) introducerea dreptului la prestații neutre din punct de vedere actuarial de la primul pilon de pensii de tip redistributiv pentru persoane după un număr minim legal de ani de serviciu, 3) introducerea unei strategii de economii implicite bazate pe principiul ciclului de viață pentru deponenții noi și existenți progresiv în cadrul pilonului II (cu posibilitatea de a respinge această strategie implicită)

2

18 – finanțe publice solide, sustenabile și competitive – Reforma 2: Introducerea plafoanelor de cheltuieli

Etapă de referință

Ancorarea plafoanelor de cheltuieli în Legea nr. 523/2004 privind normele bugetare

Intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 523/2004 privind normele bugetare

 

 

 

TRIMESTRUL 4

2021

Intrarea în vigoare a plafoanelor multianuale pentru cheltuielile publice și punerea sa în aplicare în cadrul Programului de stabilitate pentru perioada 2022-2025 în aprilie 2022, pentru a reflecta întregul ciclu bugetar pentru 2023.

3

18 – finanțe publice sănătoase, sustenabile și competitive – Reforma 3: Reforma gestionării investițiilor publice

Etapă de referință

aplicarea metodologiei pentru procedurile de pregătire și prioritizare a investițiilor

Evaluarea prealabilă a proiectelor de investiții publice efectuată în conformitate cu metodologia adoptată

 

 

 

TRIMESTRUL 2

2026

Evaluarea prealabilă a tuturor proiectelor noi de investiții publice care depășesc 40 milioane EUR (sau 10 milioane EUR în sectorul IT) se efectuează în conformitate cu metodologia armonizată publicată.

Evaluările se efectuează la nivel central de către Ministerul Finanțelor și se publică.

Punerea în aplicare se documentează prin intermediul legislației adoptate și al metodologiei publicate, în conformitate cu principiile raportului calitate-preț.

COMPONENTA 19: REPowerEU

Obiectivul componentei REPowerEU a planului slovac de redresare și reziliență este de a reduce dependența generală de importurile de combustibili fosili din Rusia și de a spori securitatea energetică. În special, se preconizează că investițiile în infrastructura energetică, împreună cu măsurile privind procesele de autorizare, eficiența energetică a clădirilor, transportul cu emisii zero și promovarea competențelor verzi, vor contribui la reducerea dependenței de combustibilii fosili și la integrarea surselor regenerabile de energie în mixul energetic slovac mai rapid și la scară mai largă.

Dintre cele 14 măsuri din capitolul slovac dedicat planului REPowerEU, opt au o dimensiune transfrontalieră. Cele mai mari investiții cu o dimensiune transfrontalieră sau multinațională se referă la modernizarea și digitalizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice (investiția 1), cu scopul de a moderniza 250 km de linii de transport pentru a contribui la menținerea transportului de energie electrică din surse regenerabile în întreaga Europă. Măsurile privind creșterea eficienței energetice în renovarea clădirilor, inclusiv renovarea clădirilor istorice sau renovarea gospodăriilor monoparentale, au, de asemenea, o dimensiune transfrontalieră relevantă, deoarece se preconizează că acestea vor contribui la reducerea cererii de combustibili fosili importați. Măsurile privind creșterea eficienței energetice în renovarea clădirilor (investiția 3), inclusiv renovarea clădirilor istorice sau renovarea locuințelor unifamiliale, au, de asemenea, o dimensiune transfrontalieră relevantă, deoarece se preconizează că vor contribui la reducerea cererii de combustibili fosili importați.

Capitolul dedicat planului REPowerEU contribuie la abordarea recomandărilor de creștere a investițiilor publice în tranziția verde și digitală și în securitatea energetică, precum și a recomandării privind reducerea dependenței generale de combustibilii fosili și diversificarea importurilor de energie. În mod specific, prin domeniile tematice 1 și 2, se preconizează că punerea în aplicare a capitolului REPowerEU va accelera utilizarea surselor regenerabile de energie prin simplificarea accesului la rețea, raționalizarea și simplificarea procedurilor de autorizare și administrative, modernizarea sistemului de energie electrică, precum și adaptarea, accelerarea și sprijinirea renovărilor clădirilor.

Se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama de descrierea măsurilor și a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare și reziliență în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01).

A.1.    Descrierea reformelor și a investițiilor pentru sprijinul financiar nerambursabil

Domeniul tematic 1: Energia din surse regenerabile și procesele de autorizare 

Acest domeniu tematic cuprinde două reforme, prima privind promovarea energiei durabile și a doua privind sprijinirea tranziției verzi în domeniul energiei din surse regenerabile. Obiectivul acestor reforme este de a simplifica procedurile de autorizare și administrative pentru dezvoltarea în continuare a surselor regenerabile de energie, inclusiv digitalizarea proceselor și crearea unor „zone-pilot” adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene. Reforma include, de asemenea, actualizarea necesară a competențelor și consolidarea capacității administrative, ambele necesare pentru a aborda blocajele legate de introducerea surselor regenerabile de energie.

Obiectivul investițiilor este de a dezvolta și moderniza în continuare sistemul de transport al energiei electrice și rețelele regionale de distribuție, permițând astfel creșterea capacității tehnice pentru o integrare accelerată în rețea a surselor regenerabile de energie la scară mică și la scară largă. Se preconizează că investițiile în Centrul de date privind energia vor permite integrarea unor noi participanți pe piața energiei din Slovacia, în special în domeniul investițiilor în energia din surse regenerabile.

Componenta 19 – Reforma 1: Promovarea energiei durabile

Reforma include șase submăsuri menite să creeze un mediu favorabil punerii în aplicare rapide și eficiente a înlocuirii combustibililor fosili în Slovacia, prin proiecte privind energia din surse regenerabile și decarbonizarea.

C19.R1. Submăsura 1: Modificări legislative și procedurale care accelerează eliberarea autorizațiilor de mediu 

Obiectivul acestei submăsuri este de a simplifica și de a accelera procedurile de evaluare de mediu a proiectelor privind energia din surse regenerabile propuse sau modificate în temeiul legislației relevante. Măsura constă în adoptarea unor modificări legislative de punere în aplicare a unor proceduri simplificate pentru proiectele propuse sau a modificărilor acestora în domeniul energiei din surse regenerabile.

C19.R1. Submăsura 2: Îmbunătățirea utilizării energiei geotermale

Obiectivul acestei submăsuri este de a îmbunătăți utilizarea energiei geotermale în Slovacia. Submăsura constă în punerea în aplicare a procedurii de „pașaport” al puțurilor geotermale menite să determine potențialul geotermal al acestora.

C19.R1. Submăsura 3: Suportul pompei de căldură

Obiectivul acestei submăsuri este de a sprijini introducerea investițiilor în pompele de căldură apă-apă. Această măsură constă în adoptarea unei modificări a legislației, introducând o scutire de la obligația de a plăti o taxă pentru utilizarea apelor subterane (cu excepția apelor geotermale) pentru utilizarea energiei pentru pompele de căldură apă-apă.

C19.R1. Submăsura 4: Înființarea centrului BAT și furnizarea documentelor de referință BAT 

Obiectivul acestei submăsuri este de a stabili o competență națională pentru cele mai bune tehnologii disponibile (BAT) pentru a îmbunătăți schimbul de cunoștințe și coordonarea cu privire la tehnicile și tehnologiile inovatoare pentru decarbonizare, eficiență energetică și protecția mediului. Aceasta implică gestionarea agendei BAT și furnizarea accesului la informații relevante, cum ar fi documentele de referință BAT (BREF), pentru a sprijini diversificarea energetică, decarbonizarea industriei și inițiativele privind economia circulară.

C19.R1. Submăsura 5: Pregătirea unei evaluări a traiectoriilor utilizării și aprovizionării durabile cu biomasă în Slovacia pentru perioada 2025-2035

Obiectivul acestei submăsuri vizează promovarea dezvoltării utilizării durabile a biomasei în scopuri energetice și evaluarea volumelor și resurselor de biomasă durabile disponibile în Slovacia. Submăsura constă într-o publicare a unei evaluări a traiectoriilor de utilizare durabilă a biomasei în Slovacia și a impactului acesteia asupra absorbanților de deșeuri din sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii (LULUCF) și asupra biodiversității pentru perioada de până în 2035.

C19.R1. Submăsura 6: Dezvoltarea și promovarea producției durabile de biometan, îngrășăminte organice și bioeconomie circulară

Obiectivul acestei submăsuri este de a defini potențialul Slovaciei pentru producția de biogaz și biometan. Submăsura constă în furnizarea unei hărți cuprinzătoare a potențialului de producție pentru biogaz și biometan, a cataloagelor tehnologice, precum și a unei foi de parcurs privind bioeconomia circulară care identifică domeniile adecvate pentru dezvoltarea unei bioeconomii circulare. Aceasta constă, de asemenea, în introducerea unor măsuri de eliminare a barierelor identificate în ceea ce privește autorizarea și producția sau injectarea biometanului în rețea și în utilizarea reziduurilor din instalațiile de biometan ca îngrășăminte.

Componenta 19. Reforma 2: Sprijinirea tranziției verzi în domeniul energiei din surse regenerabile   

Această reformă este compusă din trei submăsuri și o investiție cu două subpărți. Obiectivul acestei reforme este de a accelera implementarea de noi surse regenerabile de energie în Slovacia.

C19.R2. Submăsura 1: Elaborarea de metodologii și instituirea unor zone-pilot „go-to” adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene 

Obiectivul submăsurii este de a spori potențialul de investiții în energia eoliană în Slovacia. Această măsură constă în introducerea unor proceduri simplificate specifice de autorizare pentru dezvoltarea instalațiilor în „zonele pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile” și în stabilirea unor „zone pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile” pilot.

C19.R2. Submăsura 2: Planul de acțiune al Strategiei naționale privind hidrogenul a Republicii Slovace și crearea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea economiei pe bază de hidrogen în Slovacia

 

Obiectivul acestei submăsuri este de a defini ținte pentru utilizarea hidrogenului, precum și de a stabili priorități pentru dezvoltarea unui ecosistem național al hidrogenului în principal din surse regenerabile, pe baza scenariilor de bilanț al producției de hidrogen, a consumului de hidrogen și a bilanțurilor de import și export de hidrogen în cadrul rețelei europene de transport de hidrogen. Această submăsură constă în adoptarea Planului de acțiune privind hidrogenul, un document strategic privind ecosistemul slovac al hidrogenului, precum și în intrarea în vigoare a măsurilor legislative și a normelor tehnice.

C19.R2. Submăsura 3: Integrarea surselor regenerabile de energie în rețeaua de energie electrică

Obiectivul submăsurii este de a îmbunătăți utilizarea capacității disponibile a rețelei de energie electrică și de a contribui la o introducere mai rapidă a investițiilor în energia din surse regenerabile în Slovacia.

Această submăsură constă în stabilirea de noi norme și proceduri pentru racordarea la rețea obligatorii pentru toți cei trei operatori de sisteme de distribuție regionali de pe teritoriul Republicii Slovace.

C19. Investiția 1: Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție 

Obiectivul investiției 1 din capitolul privind REPowerEU, care cuprinde două părți, este de a contribui la modernizarea și digitalizarea rețelelor de energie electrică din Slovacia. În special, aceasta contribuie la adaptarea la creșterea preconizată a surselor regenerabile intermitente.

Investiția 1 – partea 3: Obiectivul acestei investiții este de a face sistemul slovac de distribuție a energiei electrice mai solid, având în vedere, de asemenea, creșterea volumelor de conexiuni SRE. Măsura constă în punerea în aplicare a investițiilor în modernizarea rețelelor de energie electrică la nivel de distribuție în Slovacia.

Investiția 1 – partea 4: sprijină punerea în aplicare a sistemului de informații al Centrului de date privind energia (CDE).

Această investiție reacționează la modificările cadrului juridic slovac, în special la modificarea Legii privind energia (251/2012 Coll.), care intră în vigoare la 1 octombrie 2022 ca parte a planului de redresare și reziliență. Se preconizează că CDE va facilita noile activități și accesul noilor participanți pe piața energiei electrice, ajutându-i în același timp să își protejeze drepturile în noul mediu al pieței.

Scopul investiției este de a pune în aplicare sistemul de informații al EDC pentru a asigura funcționarea eficientă a acestuia, pentru a permite o mai bună integrare a surselor regenerabile de energie în rețea. CDE îmbunătățește condițiile prealabile pentru racordarea surselor regenerabile de energie prin raționalizarea datelor necesare. În special, investiția abordează aspecte precum flexibilitatea agregării; comunitățile energetice și partajarea energiei din surse regenerabile; acumularea, gestionarea datelor de bază; datele provenite de la sistemele de contorizare inteligentă; schimbul de date privind producția de energie electrică (sprijinirea facturării, compensarea și decontarea dezechilibrelor) și raportarea.

Domeniul tematic 2: Renovarea și gestionarea clădirilor 

Reforma 3: Crearea unei baze de date și a unui sistem de schimb de date privind performanța energetică a clădirilor 

Obiectivul acestei măsuri este de a reduce consumul de energie al clădirilor publice și private. Această măsură constă în introducerea unei platforme digitale pentru colectarea, prelucrarea, stocarea și schimbul de date privind performanța energetică a clădirilor, care va contribui la accelerarea și prioritizarea investițiilor în renovarea clădirilor.

Reforma 4: Gestionarea clădirilor administrației centrale  

Obiectivul acestei măsuri este de a crea cadrul pentru o gestionare eficientă a clădirilor administrației centrale. Această măsură constă în crearea unei strategii pentru gestionarea clădirilor administrației centrale și a unui organism central de coordonare pentru clădirile administrative ale administrației centrale, pentru creșterea eficienței energetice, utilizarea mai eficientă a spațiului clădirilor și planificarea strategică și prioritară a renovărilor și construcțiilor clădirilor.

Investiția 2: Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice 

Obiectivul acestei măsuri este de a reduce consumul de energie în clădirile publice. Această măsură constă în intervenții în materie de eficiență energetică în clădirile publice.

Investiția 3: Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă

Obiectivul acestei măsuri este de a spori eficiența energetică și de a îmbunătăți condițiile structurale ale clădirilor istorice și ale clădirilor publice incluse pe listă. Această măsură constă în renovarea a cel puțin 130 731 m² de suprafață suplimentară renovată a clădirilor istorice și publice enumerate, realizând, în același timp, în medie, cel puțin 30 % din economiile de energie primară.

Investiția 4: Sprijinirea renovării gospodăriilor expuse riscului de sărăcie energetică 

Obiectivul acestei măsuri este de a reduce sărăcia energetică. Această măsură constă în sprijinirea renovării locuințelor unifamiliale ale persoanelor expuse riscului de sărăcie energetică.

Domeniul tematic 3: Transportul durabil

Investițiile vizează suplimentarea măsurilor legate de investițiile existente în componenta 3. Obiectivul investițiilor este de a sprijini dezvoltarea transportului cu emisii zero și a infrastructurii relevante, inclusiv a căilor ferate și a tramvaielor. Scopul investițiilor este de a răspunde obiectivelor REPowerEU de reducere a consumului de combustibili fosili în transporturi, de sporire a eficienței sectorului, precum și de accelerare a tranziției către vehicule cu emisii zero în transportul public prin continuarea electrificării.

Investiția 5: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Obiectivul acestei măsuri este de a extinde măsura existentă în cadrul investiției 1 din componenta 3, în conformitate cu articolul 21c alineatul (2) din Regulamentul privind MRR. Investiția constă în reconstrucția, modernizarea sau construirea de linii suplimentare de troleibuz electric cu o singură linie unidirecțională în Bratislava.

Investiția 6: Promovarea unui transport de călători curat

Obiectivul acestei măsuri este de a extinde măsura existentă în cadrul investiției 2 din componenta 3, în conformitate cu articolul 21c alineatul (2) din Regulamentul privind MRR. Investiția constă în instalarea de unități feroviare electrice standard închise suplimentare și de tramvaie suplimentare.

Domeniul tematic 4: Competențe ecologice  

Reforma 6: Competențe pentru tranziția verde

Obiectivul măsurii este de a actualiza programele actuale de educație și formare pentru a reflecta nevoile actuale ale pieței forței de muncă în materie de competențe verzi.

Această măsură constă în adaptarea programei de învățământ pentru școlile profesionale secundare, actualizarea standardelor de calificare pentru formarea cadrelor didactice și dezvoltarea de programe de formare pentru adulți axate pe sursele regenerabile de energie și pe electromobilitate.

Investiția 7: echipamentele și formarea școlilor

Obiectivul măsurii este de a oferi elevilor din învățământul profesional secundar acces la cursuri privind sursele regenerabile de energie și electromobilitatea.

Această măsură constă în dotarea școlilor profesionale secundare cu materialele și infrastructura necesare și în furnizarea de noi module de formare până în anul școlar 2025/26.

Domeniul tematic 5: Capacități de coordonare și sprijin pentru comunicare

Investiția 8: Obiectivul acestei măsuri este de a desfășura activități de comunicare legate de componenta REPowerEU.

A.2.  Jaloane, ținte, indicatori și calendarul de monitorizare și implementare aplicabile sprijinului financiar nerambursabil

Secț. NUM.

 

Măsură conexă (reformă sau investiții)

 

Etapă/Obiectiv

 

Nume

 

Indicatori calitativi (pentru obiectivele de etapă)

 

Indicatori cantitativi (pentru obiective)

Calendar orientativ pentru finalizare

Descrierea și definiția clară a fiecărui obiectiv de etapă și a fiecărei ținte

Unitatea de măsură

Linie de bază

Obiectiv

Trimestru

Anul

1

1 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 1 – Modificări legislative și procedurale de accelerare a eliberării autorizațiilor de mediu

Țintă

Asistență tehnică pentru accelerarea și îmbunătățirea calității procedurilor de acordare a autorizațiilor de mediu

Publicarea modificărilor organizaționale strategice ale Inspectoratului slovac de mediu (SEI) și ale organismelor relevante

Numărul de angajați cu normă întreagă.

0

115

TRIMESTRUL 2

2026

115 de personal tehnic suplimentar pus la dispoziție pentru accelerarea procedurilor în temeiul Legii EIM și a procedurilor ulterioare de autorizare pentru eliberarea autorizațiilor integrate pentru proiectele propuse sau modificate privind energia din surse regenerabile. Cel puțin 100 din cei 115 de angajați trebuie să lucreze direct la autorizațiile de dezvoltare EIA și la autorizațiile de construcție ulterioare pentru sursele regenerabile de energie.

Sunt necesare Modificările Adoptarea modificărilor în structura organizațională a SEI și publicarea documentelor strategice care ghidează activitățile inspectoratului și ale inspectoratului regional.

2

2 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 1 – Modificări legislative și procedurale care accelerează eliberarea autorizațiilor de mediu  

Etapă de referință

 

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative și procedurale  

Dispoziție legală care indică data de intrare în vigoare

 

 

 

TRIMESTRUL 2 

 

2025 

 

Modificările legislative simplifică procedurile pentru proiectele privind energia din surse regenerabile în temeiul actelor EIA și IPPC prin stabilirea unui proces unic care să includă atât evaluarea impactului asupra mediului, cât și alte evaluări, împreună cu o autorizație de construcție, creând o autorizație integrată. Acordarea unei autorizații de construcție depinde de finalizarea procedurilor de autorizare a dezvoltării. Legislația garantează că există un drept clar stipulat al publicului interesat de a exercita o cale de atac împotriva deciziilor emise în temeiul Legii EIM. Pentru proiectele care nu vor face obiectul unei proceduri integrate, procesul de autorizare este simplificat prin actualizarea și interconectarea registrelor și a sistemelor de informații existente.

SEI va deveni autoritatea responsabilă de procesul unic menționat mai sus. Competența de a evalua impactul activității propuse sau modificate și de a emite un permis integrat revine SEI. În acest scop, va fi introdusă o nouă competență a autorităților individuale în cadrul structurii SEI, inspectoratele regionale având rolul de autoritate de prim grad și sediul SEI fiind desemnat ca autoritate de al doilea grad de jurisdicție pentru evaluarea impactului asupra mediului în ceea ce privește sursele regenerabile de energie.

Valorile-limită din anexele la Legea EIM se modifică pentru a accelera procedurile EIM pentru energia geotermală și eoliană. În locul unei evaluări EIA obligatorii, este necesară o procedură de verificare în temeiul Legii EIM pentru instalarea de turbine eoliene individuale cu o putere cuprinsă între 0.1 și 1 MW, inclusiv. În ceea ce privește energia geotermală, aceasta este supusă unei proceduri de verificare în temeiul Legii EIM pentru puțurile cu o adâncime mai mare de 300 m (inclusiv).

Legea EIM modificată introduce noi termene obligatorii și executorii pentru toate procedurile în temeiul Legii EIM și creează o „administrație de stat parțial specializată” pentru procedurile prevăzute de Legea EIM.Pentru toate proiectele din domeniul energiei din surse regenerabile, cu excepția energiei hidroelectrice, o evaluare obligatorie nu trebuie să dureze mai mult de 8 luni, iar o evaluare preliminară nu trebuie să depășească 3 luni.

3

3 – REPowerEU – Reforma 1- Submăsura 2 – Îmbunătățirea utilizării energiei geotermale

Țintă

„Pașapoarte” ale puțurilor geotermale

Numărul de puțuri geotermale „cu pașaport”

0

60

TRIMESTRUL 2

2026

Cel puțin 60 de puțuri geotermale din Slovacia trebuie să fie „pastilizate”. Informațiile privind siturile geotermale sunt puse la dispoziția publicului pe site-ul Institutului Geologic de Stat Dionyza Stura, constând în următoarele informații: localizarea sondei, adâncimea, starea tehnică, parametrii apei și potențialul de utilizare geotermală.

4

4 – REPowerEU – Reforma 1- Submăsura 3 – Susținerea pompei de căldură

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a modificării legislative

Dispoziție legală care indică data de intrare în vigoare

TRIMESTRUL 3

2024

O modificare legislativă introduce o derogare de la obligația de a plăti o taxă pentru utilizarea apelor subterane (cu excepția apelor geotermale) pentru utilizarea energiei pentru pompele de căldură apă-apă.

5

5 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 4 – Centrul pentru cele mai bune tehnologii disponibile

Țintă

Înființarea centrului celor mai bune tehnologii disponibile (BAT) și furnizarea documentelor de referință BAT

Înființarea centrului BAT și publicarea documentelor de referință BAT

TRIMESTRUL 4

2025

Centrul BAT coordonează și facilitează schimbul de informații BAT, de noi tehnologii, inclusiv în domenii precum circularitatea industrială, decarbonizarea industrială și diversificarea energetică.

Documentele BAT (BREF) traduse în limba slovacă se publică și devin accesibile industriei și organismelor de autorizare pentru a garanta tranziția către procese industriale mai curate.

6

5 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 5 – Pregătirea unei evaluări a traiectoriilor utilizării și aprovizionării durabile cu biomasă în Slovacia pentru perioada 2025-2035

Etapă de referință

Evaluarea traiectoriilor de utilizare durabilă a biomasei și de aprovizionare cu biomasă în Slovacia

Publicarea evaluării

TRIMESTRUL 2

2025

Ministerul Mediului publică evaluarea traiectoriilor utilizării durabile a biomasei în Slovacia și a impactului acesteia asupra absorbanților de terenuri, asupra schimbării destinației terenurilor și a pădurilor, asupra biodiversității, precum și asupra calității aerului în Slovacia pentru perioada de până în 2035. Impactul asupra calității aerului se evaluează în măsura în care datele disponibile sunt disponibile și, dacă este cazul, evaluarea identifică lacunele în ceea ce privește disponibilitatea datelor. Evaluarea oferă recomandări pentru a orienta viitoarele investiții în biomasă. Evaluarea analizează starea zonelor protejate și a ecosistemelor forestiere, emisiile de gaze cu efect de seră asociate cultivării, prelucrării și transportului biomasei și include impactul importurilor de biomasă din alte țări.

7

7- REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 6 – Dezvoltarea și promovarea producției de biometan, de îngrășăminte organice și de bioeconomie circulară

Etapă de referință

Dezvoltarea și promovarea producției de biometan, îngrășăminte organice și bioeconomie circulară 

Publicarea foii de parcurs privind bioeconomia circulară, a unei hărți cuprinzătoare și a două cataloage tehnologice. Intrarea în vigoare a măsurilor legislative și/sau publicarea măsurilor fără caracter legislativ care facilitează investițiile în biometan.

TRIMESTRUL 4

2025

Foaia de parcurs privind bioeconomia circulară se publică și:

-evaluarea potențialului Slovaciei în ceea ce privește biogazul și producția de biometan;

-Evaluarea integrării efective a biometanului în rețea

- identificarea stațiilor de biogaz adecvate pentru transformarea în producția de biometan. Transformarea intră în domeniul de aplicare al unei proceduri de verificare prealabilă a autorizației EIA.

- furnizarea de scenarii pentru atingerea potențialului național identificat până în 2030 și 2050.

Un set de măsuri legislative sau nelegislative necesare pentru a elimina barierele identificate în ceea ce privește autorizarea și producția sau injectarea biometanului în rețea și utilizarea reziduurilor din instalațiile de biometan ca îngrășăminte intră în vigoare sau se publică în cazul măsurilor fără caracter legislativ.

Trebuie abordată fezabilitatea utilizării CO2 biogen.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii se publică o hartă cuprinzătoare a potențialului de producție a biogazului și a biometanului, două cataloage tehnologice și un catalog cu măsuri, precum și o foaie de parcurs privind bioeconomia circulară.

Harta cuprinzătoare include:

-colectarea și actualizarea datelor privind calitatea, cantitatea și localizarea spațială a deșeurilor biologice în Slovacia, adecvate pentru recuperarea energiei și a nutrienților;

-date privind rețeaua de instalații de biogaz și biometan, starea structurală și parametrii operaționali ai acesteia.

Harta cuprinzătoare este pregătită pentru a servi atât investițiilor din sectorul privat, cât și celor din sectorul public.

În conexiunile cu PNEC-urile se introduce un plan care să ofere un scenariu de investiții pentru a atinge potențialul național identificat până în 2030 și 2050.

8

8 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 1 – Adoptarea metodologiilor și a 2 zone-pilot adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene 

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a legislației privind zonele pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și adoptarea metodologiei de stabilire a zonelor pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile

Dispoziție legală care indică data de intrare în vigoare

TRIMESTRUL 4

2024

Intrarea în vigoare a legislației privind zonele pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile, care introduce proceduri simplificate specifice de autorizare pentru dezvoltarea instalațiilor în aceste zone. Reforma va raționaliza, de asemenea, procedurile de examinare și de evaluare obligatorie (în temeiul Legii EIM) legate de domeniile pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile.  

Adoptarea versiunii finale a metodologiei de stabilire a zonelor pretabile dezvoltării energiei eoliene („Metodologia energiei eoliene”), sub forma unui decret. Metodologia privind energia eoliană introduce criterii unificate pentru selectarea și evaluarea siturilor adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene. Metodologia introduce, de asemenea, criterii de mediu, economice, tehnice și de participare a publicului, precum și criterii de conectivitate la rețea pentru delimitarea zonelor pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile. Metodologia este elaborată în cooperare cu părțile interesate relevante, inclusiv prin consultare publică și dialog transparent.

9

9 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 1 – Adoptarea metodologiilor și stabilirea a 2 zone-pilot „pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei eoliene” adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene 

Țintă

Stabilirea unor „zone go-to” pilot adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene

MW

0

300

TRIMESTRUL 4

2025

„Zonele pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei eoliene” pilot pentru energia eoliană se stabilesc în conformitate cu metodologia adoptată în domeniul energiei eoliene, cu o capacitate instalată totală potențială de cel puțin 300 MW. Zonele pretabile dezvoltării proiectelor de pilot trebuie să includă hărțile lor digitale (inclusiv și fără a se limita la viteza vântului și energia eoliană, numărul de zile de vânt, distanța față de traiectoriile de zbor, zonele-tampon, zonele de hrănire a păsărilor, coridoarele de migrație). Se acordă o autorizație în temeiul Legii EIM pentru zonele pretabile proiectelor și investițiilor de pe teritoriul său, în vederea simplificării procedurilor de autorizare pentru proiectele din zonă.

10

10- REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 2 – Planul de acțiune privind hidrogenul

Etapă de referință

Publicarea Planului de acțiune privind hidrogenul

Adoptarea de către guvern a planului de acțiune

TRIMESTRUL 2

2024

Planul de acțiune definește prioritățile dezvoltării unui ecosistem de hidrogen în principal din surse regenerabile în Slovacia, analizând în special diferitele segmente ale economiei slovace a hidrogenului, în special alinierea cererii și ofertei de hidrogen din surse regenerabile la cadrul legislativ al UE.

Planul de acțiune stabilește prioritățile de finanțare publică pentru diferite segmente ale ecosistemului slovac al hidrogenului și stabilește termene pentru lansarea cererilor de finanțare relevante.

Planul de acțiune este însoțit de o listă a legislației primare, a legislației secundare și a normelor tehnice obligatorii care sunt adoptate în vederea alinierii la cadrul juridic al UE.

11

11- REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 2 – Planul de acțiune privind hidrogenul

Etapă de referință

Măsuri de promovare a utilizării hidrogenului

Intrarea în vigoare a unui set de măsuri legislative și de altă natură

TRIMESTRUL 2

2025

Ca parte a condițiilor favorizante din Planul de acțiune privind hidrogenul, autoritățile slovace adoptă măsuri legislative și măsuri tehnice pentru producția de hidrogen din surse regenerabile, standardele de stocare a hidrogenului și pentru utilizarea industrială și energetică și pentru diferite moduri de transport. În special, Slovacia își modifică cadrul legislativ pentru a stabili obiective pentru combustibilii din surse regenerabile de origine nebiologică.

Măsurile legislative se adoptă de către Consiliul Național al Republicii Slovace și intră în vigoare până cel târziu la 31 decembrie 2025.

Lista de măsuri se bazează pe lista măsurilor legislative și a normelor tehnice însoțite de Planul de acțiune privind hidrogenul. Guvernul slovac adoptă un document strategic privind ecosistemul hidrogenului din Slovacia. Documentul strategic stabilește prioritățile pentru dezvoltarea ecosistemului național al hidrogenului și obiectivele pentru 2050 privind hidrogenul din surse regenerabile, pe baza scenariilor de bilanț al producției, a consumului de hidrogen și a bilanțurilor de import și export de hidrogen în cadrul rețelei europene de transport de hidrogen.

12

11 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 3 – Integrarea surselor regenerabile de energie în rețeaua de energie electrică 

 

Etapă de referință

Măsuri de raționalizare și de accelerare a conectării surselor regenerabile de energie la rețea

Intrarea în vigoare a unui set de măsuri obligatorii care vizează cinci obiective

TRIMESTRUL 1

2025

Măsurile aplicate de autoritățile naționale sau de operatorii de rețea includ:

1/lowering obstacole în calea racordării la rețea prin adaptarea normelor pentru reeliberarea capacităților neutilizate; și cel puțin unul dintre următoarele: a) specificarea termenelor pentru rezervarea capacităților rețelei; introducerea de stimulente financiare care descurajează neutilizarea capacităților alocate în timp util;

2/measures creșterea transparenței procesului de racordare (în special deciziile de racordare) prin informații online actualizate periodic privind capacitățile disponibile de racordare la rețea și alte informații relevante, atât la nivelul operatorilor de sisteme de distribuție regionale, cât și la nivelul operatorului de transport și de sistem. Cerințele de transparență ar trebui să fie unificate la nivelul tuturor societăților de distribuție.

3/harmonisation de norme privind racordarea instalațiilor din surse regenerabile la sistemele de distribuție a energiei electrice la nivelul tuturor operatorilor de distribuție regionali, în special printr-un proces unificat de emitere a aprobărilor pentru racordarea la rețea.

4/adoption de mecanisme de stimulare normativă pentru operatorii de distribuție de către autoritatea de reglementare a industriilor de rețea pentru a investi în dezvoltarea rețelei de distribuție pentru a sprijini integrarea în rețea a surselor regenerabile de energie.

5/introduction de termene obligatorii pentru procedurile de racordare la rețea pentru sursele regenerabile de energie locale și la scară mică.

15 

15 – REPowerEU – Investiții 1.3.: Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – modernizarea sistemelor de distribuție  

 

Țintă 

 

Finalizarea investițiilor în modernizarea rețelelor de distribuție în Republica Slovacă

MW

0

1 263 MW

TRIMESTRUL 2 

 

2026 

 

Se furnizează o capacitate suplimentară cumulată de cel puțin 1 MW pentru racordarea surselor regenerabile de energie la rețelele de distribuție din Slovacia.

16

16 – REPowerEU – Investiții 1.4.: Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – Centrul de date privind energia

Etapă de referință

Punerea în funcțiune a Centrului de date privind energia

Punerea în funcțiune a activității de producție a Centrului de date privind energia.

TRIMESTRUL 3

2024

Centrul de date privind energia își începe activitatea de producție.

17

17 – REPowerEU – Reforma 3: Crearea unei baze de date și a unui sistem de schimb de date privind performanța energetică a clădirilor 

 

Țintă

 

Colectarea de date privind certificatele energetice și pașapoartele de renovare a clădirilor publice

 

Număr

0

2 050

TRIMESTRUL 2 

 

2026 

 

Se colectează date referitoare la certificatele energetice și pașapoartele de renovare a clădirilor pentru cel puțin 2 de clădiri publice, dintre care cel puțin 050 trebuie să aibă o suprafață mai mare de 500 m². Datele se încarcă în noua bază de date funcțională.

 

Baza de date:

- să fie punctul central de acces la datele privind clădirile la nivelul clădirilor individuale;

- asigură interoperabilitatea cu sistemele naționale existente ale clădirilor;

-și permite transferul de date către Observatorul parcului imobiliar al UE.

Reforma implică, de asemenea, i) o campanie de informare adresată proprietarilor de clădiri publice pentru a sprijini adoptarea renovărilor și a economiilor de energie și ii) activități de formare pentru experții independenți responsabili cu pregătirea pașapoartelor de renovare a clădirilor.

18

 

18 – REPowerEU – Reforma 4: Gestionarea clădirilor administrației centrale  

Etapă de referință 

 

Strategia de gestionare a clădirilor administrației centrale

Adoptarea strategiei de către guvern 

 

 

 

TRIMESTRUL 2 

2025 

Strategia de gestionare a clădirilor administrației centrale definește instrumentele și procesele pentru i) gestionarea parcului imobiliar al administrației centrale și creșterea ratei de utilizare a acestuia; creșterea eficienței energetice, urmărirea economiilor de energie și creșterea utilizării energiei din surse regenerabile și a soluțiilor ecologice și iii) reducerea costului total al utilizării clădirilor.

Strategia include o prezentare generală a actualelor cadre de reglementare, financiare și operaționale pentru clădirile statului și este adoptată de guvern.

Strategia include, de asemenea, un studiu care cartografiază schemele și instrumentele de sprijin pentru renovare, împreună cu propuneri de optimizare a acestora și recomandări pentru practicile de renovare aprofundată și de gestionare a energiei.

19

19 – REPowerEU – Reforma 4: Gestionarea clădirilor administrației centrale 

Etapă de referință 

Înființarea unui organism central de coordonare a clădirilor administrative ale administrației centrale

Intrarea în vigoare a actului juridic obligatoriu de instituire a organismului de coordonare

TRIMESTRUL 2

2026

Intră în vigoare actul juridic de înființare a unui organism central de coordonare a clădirilor administrative ale administrației centrale. Organismul central de coordonare are următoarele atribuții: gestionarea proprietăților, aviz obligatoriu privind politicile de renovare și politica de închiriere și proprietate, gestionarea instalațiilor și emiterea de orientări privind gestionarea energiei.

Acest organism central de coordonare este instituit pe baza unei foi de parcurs și a concluziilor formulate în strategie.

20 

 

20 – REPowerEU – Investiții 2: Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice  

Țintă 

 

Suprafața totală a clădirilor cu măsuri de eficiență energetică instalate 

 

Suprafața (m2

 0

437 587

TRIMESTRUL 2

 

2026 

 

Intervențiile în materie de eficiență energetică sunt puse în aplicare în cel puțin 206de clădiri publice selectate prin intermediul unei cereri de propuneri, care acoperă o suprafață totală de cel puțin 437 m587.

Cererea de propuneri necesită introducerea a cel puțin două dintre următoarele intervenții în materie de eficiență energetică: I) înlocuirea ferestrelor, ii) gestionarea energetică a clădirii (cum ar fi instalarea de sisteme inteligente de contorizare a energiei, introducerea unor moduri de economisire a energiei, controlul echitermal sau al zonei în sistemul de încălzire, instalarea de termostate), iii) modernizarea iluminatului și iv) izolarea termică a acoperișului sau a termometrului.

Certificatele energetice și pașapoartele de renovare se eliberează și se introduc în baza de date în cadrul reformei 3 (fără a fi luate în considerare pentru obiectivul reformei 3).

21 

 

21 – REPowerEU – Investiții 3: Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă – măsura SK-C [C2] -I [I2] SCALE UP 

 

Țintă 

 

Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă

 

Suprafața (m2

99 348

130 731

TRIMESTRUL 2 

 

2026 

 

Suprafață suplimentară de cel puțin 31 m 383 din clădirile publice istorice și enumerate se renovează pentru a se atinge obiectivul final de cel puțin 2 m 130 731suprafață renovată.  Renovările respectă cerințele cererii deschise, care definesc condițiile pentru a realiza, în medie, economii de energie primară de cel puțin 30 %, respectă principiile DNSH și permit executarea altor măsuri complementare. Granturile acordate după 1ianuarie 2025 nu sprijină înlocuirea cazanelor cu gaz.

22 

 

22 – REPowerEU – Investiții 4: Sprijinirea renovării gospodăriilor expuse riscului de sărăcie energetică – schema de renovare ușoară

 

Țintă 

 

Numărul de locuințe renovate ale persoanelor expuse riscului de sărăcie energetică 

 

număr 

0

4 080

TRIMESTRUL 3 

 

2025 

 

Se renovează cel puțin 4 080 de case unifamiliale ale persoanelor expuse riscului de sărăcie energetică.

Cererea de propuneri necesită instalarea a cel puțin uneia dintre următoarele măsuri: izolarea termică, înlocuirea sistemelor de încălzire și instalațiile SRE. Sprijinul pentru instalațiile de cazane pe gaz nu este permis.

În cazul în care cazanele cu biomasă sunt incluse în sistem, acestea trebuie să respecte cerințele Orientărilor tehnice DNSH (2021/C58/01). Înlocuirea cazanelor învechite cu cazane pe cărbune/petrol/gaz/biomasă cu cazane pe bază de biomasă este permisă în cazul în care este înlocuită cu cazane pe bază de biomasă cu randament ridicat într-una dintre cele mai înalte două clase de eficiență energetică în temeiul regulamentului privind etichetarea energetică. Nu este permisă înlocuirea cazanelor cu gaz cu cazane pe bază de biomasă în zonele de calitate a aerului cu depășirea valorilor-limită pentru PM10.

23

23 – REPowerEU – Investiții 4: Sprijinirea renovării gospodăriilor expuse riscului de sărăcie energetică – schema de renovare ușoară

Țintă

Numărul de consultări furnizate

număr

0

20 000

TRIMESTRUL 2

2026

Rețeaua centrelor regionale existente ale Agenției slovace de mediu este consolidată cu încă 35 de angajați cu normă întreagă și cu experți externi.

Asistența tehnică oferă consultări cu privire la măsurile de eficiență energetică, asistență în procesul de solicitare a grantului sau inspecție la fața locului a obiectului renovării.

Se organizează consultări pentru 20 000 de case.

24  

24 – REPowerEU – Investiții 5: Dezvoltarea infrastructurii de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon, măsura SCALE UP SK-C [C3] -I [I1.a]  

Țintă 

 

Lungimea infrastructurii de cale ferată restrânse sau modernizate pentru transportul nepoluant de călători (în km ponderați) 

 

Lungime (km ponderați)

49.7

51.7

TRIMESTRUL 2 

 

2026 

 

Reconstrucția, modernizarea sau construirea a cel puțin 2 km ponderați de linie unidirecțională simplă de troleibuze electrice.

25 

 

25 – REPowerEU – Investiții 6: Promovarea transportului de călători ecologic, SCALE UP măsura SK-C [C3] -I [I2] 

Țintă 

 

Numărul de material rulant curat pentru transportul de călători achiziționat (ponderat) 

 

Număr

(ponderată)

 12

20

TRIMESTRUL 2 

2026 

 

Livrarea a cel puțin 8 material rulant nepoluant de călători nepoluant suplimentar. Materialul rulant trebuie să includă: trenuri electrice standard închise (factor de greutate 1,0) și tramvaie (factor de greutate 0,3).

26 

 

26 – REPowerEU – Reforma 6: Competențe pentru tranziția verde  

 

Etapă de referință 

 

Noi module de formare în programele educaționale ale școlilor profesionale secundare și un program de formare pentru profesori și adulți

Aprobarea de către Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului al Republicii Slovace a programei școlare actualizate pentru învățământul profesional secundar și a programului de formare pentru profesori și adulți

 

 

 

TRIMESTRUL 4

 

2024 

 

Programa de învățământ actualizată, precum și programul cadrelor didactice sunt pregătite în conformitate cu clasificarea ESCO (Clasificarea europeană a ocupațiilor, aptitudinilor și competențelor) a competențelor verzi. Programa de învățământ actualizată este aprobată de școlile profesionale secundare, iar programul profesorilor este aprobat de Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului din Republica Slovacă.

29 

 

29 – REPowerEU – Investiții 7:

dotarea școlilor și formarea cadrelor didactice

Etapă de referință

 

Noi module de formare în programele educaționale ale școlilor profesionale secundare furnizate în anul școlar 2025/26

Furnizarea de surse regenerabile de energie și de cursuri de electromobilitate în școlile profesionale secundare

 

TRIMESTRUL 4  

 

2025 

 

Modulele în domeniul surselor regenerabile de energie și al electromobilității sunt puse la dispoziție în 13 școli profesionale secundare începând cu anul școlar 2025/26, în spațiu echipat și adaptat, de către profesori instruiți.

30

30 – REPowerEU – Investiții 8: Partea 1 – Comunicare privind punerea în aplicare a capitolului dedicat planului REPowerEU

Scară UP măsură SK-C [C16] -I [I4]

Țintă

Numărul de campanii de comunicare

0

6

TRIMESTRUL 2

2026

Realizarea a 6 campanii de comunicare care să acopere următoarele domenii tematice REPowerEU: I) energia și procesele de autorizare a SRE; renovarea și gestionarea clădirilor și iii) dezvoltarea competențelor pentru tranziția verde.

Nika adoptă o strategie de comunicare pentru a orienta aceste activități și campanii.

Pentru a sprijini activitățile de comunicare și coordonare ale componentei REPowerEU, NIKA angajează încă 8 de angajați cu normă întreagă pentru perioada cuprinsă între T3 2023 și T2 2026 și înființează o echipă specifică de comunicare comportamentală.

 

2.Costul total estimat al planului de redresare și reziliență

Costurile totale estimate ale planului de redresare și reziliență al Slovaciei sunt de 6 408 465 020 EUR.

Costurile totale estimate ale capitolului REPowerEU sunt de 402 896 746 EUR. În special, costurile totale estimate ale măsurilor menționate la articolul 21c alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) 2023/435 sunt de 0 EUR, în timp ce costurile celorlalte măsuri din capitolul REPowerEU sunt de 402 896 746 EUR.

SECȚIUNEA 2: SPRIJIN FINANCIAR

1.Financiară adecvată 

Tranșele menționate la articolul 2 alineatul (2) se organizează după cum urmează: 

 

1.Prima tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

1 – surse regenerabile de energie și reforma infrastructurii energetice 1: Adaptarea cadrului juridic privind energia electrică  

Etapă de referință 

Eliminarea restricțiilor privind capacitățile tehnice de transport al energiei electrice în cadrul sistemului slovac de energie electrică  

3 – reforma transporturilor durabile în 1: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul transporturilor 

Etapă de referință 

Planul de investiții pentru proiectele de infrastructură feroviară 

3 – reforma transporturilor durabile în 1: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul transporturilor 

Etapă de referință 

Metodologia de selectare, pregătire și punere în aplicare a proiectelor pentru deplasarea cu bicicleta 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma în 4: Reforma gestionării universităților 

Etapă de referință 

Reforma sistemului de gestionare a instituțiilor de învățământ superior 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma în 5: Concentrarea capacităților educaționale și de cercetare excelente 

Etapă de referință 

Începeți reunirea universităților în unități mai mari 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Reforma 2: Reforma organizării și finanțării instituțiilor de cercetare care nu au legătură cu mediul de afaceri, în special a Academiei Slovace de Științe 

Etapă de referință 

Reforma Academiei Slovace de Știință (SaS) 

10 – atragerea și păstrarea talentului – Investiții 4: Promovarea internaționalizării în mediul academic 

Etapă de referință 

Strategia pentru internaționalizarea universităților 

15 – reforma sistemului judiciar 2: Combaterea corupției și consolidarea integrității și independenței sistemului judiciar 

Etapă de referință 

Pachet de legi pentru combaterea corupției și consolidarea integrității și independenței sistemului judiciar 

15 – reforma sistemului judiciar 1: Reforma hărții judiciare – legislație 

Etapă de referință 

Definirea unei noi hărți judiciare  

10 

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reforma 2: Modernizarea și consolidarea capacităților forțelor de poliție 

Etapă de referință 

Punerea în aplicare a unor modificări organizaționale la nivelul poliției pentru a spori eficiența detectării, investigării și detectării infracțiunilor de corupție 

11 

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – înființarea unei autorități naționale de punere în aplicare și coordonare  

Etapă de referință 

Controale de audit &I: temeiul juridic 

12 

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – instituirea unei Autorități naționale de punere în aplicare și coordonare  

Etapă de referință 

Sistemul de repertorii al planurilor de redresare și reziliență: informații pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență 

13 

17 – reforma digitală a Slovaciei în 4: Standardizarea soluțiilor tehnice și procedurale în materie de securitate cibernetică 

Etapă de referință 

Conceptul național de informare a administrației publice (NKIVS) 2021-2030 

14 

18 – finanțe publice solide, sustenabile și competitive – Reforma 2: Introducerea plafoanelor de cheltuieli 

Etapă de referință 

Ancorarea plafoanelor de cheltuieli în Legea nr. 523/2004 privind normele bugetare 

  

  

Cuantumul tranșei 

458 277 000 MIL.

 



2.A doua tranșă (sprijin nerambursabil): 

  

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

2 – renovarea clădirilor – Reforma 3: Gestionarea deșeurilor din construcții 

Etapă de referință 

Modificarea Legii privind deșeurile  

5 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 1: Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității 

Țintă 

Lista proiectelor selectate pentru regiunile Muránska Planina și Polonina 

6 – accesibilitate, dezvoltare și calitate a educației favorabile incluziunii – Investiții 1: Eliminarea barierelor din clădirile școlilor  

Etapă de referință 

Introducerea definiției standardului de recuperare, crearea unui manual de recuperare și cartografierea nevoilor școlare la toate nivelurile de educație 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma 2: Introducerea unui sistem de evaluare periodică a performanței științifice 

Etapă de referință 

Definirea sistemului de evaluare periodică a performanțelor științifice introdus prin Legea nr. 172/2005 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Reforma 1: Reforma guvernanței, a evaluării și a sprijinului în domeniul științei, cercetării și inovării 

Etapă de referință 

Reforma guvernanței și sprijinirea cercetării, dezvoltării și inovării. 

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Reforma 1: Reforma legislației în domeniul dreptului de ședere și al muncii 

Etapă de referință 

Facilitarea întoarcerii în țară și creșterea atractivității țării pentru străinii cu legături familiale 

10 – atragerea și menținerea talent-Reforma 1: Reforma legislației în domeniul dreptului de ședere și al muncii 

Etapă de referință 

Sistem de definire a unei noi categorii de solicitanți de viză națională (D). 

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Reforma 2: Simplificarea regimului de recunoaștere a calificărilor și a calificărilor profesionale pentru exercitarea profesiilor reglementate 

Etapă de referință 

Simplificarea recunoașterii calificărilor educaționale și profesionale  

11 – asistența medicală modernă și accesibilă – Reforma 1 Optimizarea rețelei spitalelor (ONU) 

Etapă de referință 

Introducerea rețelei de spitale 

10 

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 2 Reforma pregătirii planurilor de investiții în domeniul sănătății 

Etapă de referință 

Un plan de investiții prioritar în conformitate cu metodologia de evaluare a investițiilor adoptată de Ministerul Sănătății  

11 

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 5 a sistemului de asistență medicală primară pentru adulți, copii și tineri 

Etapă de referință 

 Noua lege privind crearea rețelei de furnizori de servicii de îngrijire generală și introducerea zonării 

12 

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reformarea supravegherii asistenței sociale și asigurarea infrastructurii pentru punerea în aplicare a acesteia 

Etapă de referință 

Reforma supravegherii asistenței sociale 

13 

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 3: Reforma achizițiilor publice – adaptarea legislației 

Etapă de referință 

Reforma Legii privind procedurile de achiziții publice  

14 

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reforma 1: Eficientizarea luptei împotriva corupției și a combaterii spălării banilor 

Etapă de referință 

Reforme menite să raționalizeze și să îmbunătățească investigațiile financiare  

15 

17 – Slovacia digitală- Investiția 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Etapă de referință 

Conceperea unei scheme de sprijin pentru dezvoltarea și aplicarea tehnologiilor digitale 

16 

17 – Slovacia digitală- Investiția 7: Competențele digitale ale persoanelor în vârstă sau defavorizate 

Țintă 

Numărul persoanelor în vârstă și al persoanelor defavorizate care au beneficiat de formare în domeniul competențelor digitale de bază 

  

  

Cuantumul tranșei 

814 715 000 MIL.

3.A treia tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Reforma 1: Adaptarea cadrului juridic privind energia electrică 

Etapă de referință 

Reforma pieței energiei electrice 

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Reforma 2: Cadrul juridic pentru promovarea surselor regenerabile de energie 

Etapă de referință 

Cadrul pentru sprijinirea investițiilor în noi surse regenerabile  

2 – renovarea clădirilor – Reforma 1: Armonizarea mecanismelor de sprijin pentru renovarea locuințelor familiale   

Etapă de referință 

Plan de punere în aplicare pentru mobilizarea renovării ecologice a locuințelor familiale  

2 – renovarea clădirilor – Reforma 1:  Creșterea eficienței energetice a locuințelor familiale  

Etapă de referință 

Lansarea schemelor de sprijin pentru mobilizarea economiilor de energie și a renovărilor ecologice  

3 – transporturi durabile – Reforma 3: Reforma transportului intermodal de marfă  

Etapă de referință 

Concept și solicită noi scheme de sprijin 

3 – transporturi durabile – Reforma 4: Introducerea de noi politici pentru promovarea pe termen lung a combustibililor alternativi în sectorul transporturilor 

Etapă de referință 

Un nou pachet de măsuri pentru promovarea propulsiilor alternative 

4 – decarbonizarea industriei – Reforma 2: Sistemul competitiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în industrie 

Etapă de referință 

Adoptarea schemei de decarbonizare industrială 

8

5 – adaptarea la schimbările climatice – Reforma 2: Reformarea conservării naturii și a gestionării apei în mediul rural

Etapă de referință

Aplicarea mai eficientă a măsurilor de protecție a naturii în peisajele din zonele protejate și revitalizarea cursurilor de apă

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: Asigurarea condițiilor pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar de la vârsta de trei ani 

Țintă 

Rata de înscriere în școlile preșcolare pentru copiii cu vârsta de cinci ani 

10 

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: 1. Asigurarea condițiilor pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar de la vârsta de trei ani 

Etapă de referință 

Introducerea unor modificări juridice ale învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar începând cu vârsta de trei ani. 

11 

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în educație și educație, inclusiv sistemul lor de finanțare 

Etapă de referință 

Adoptarea legii privind redefinirea conceptului de nevoi educaționale speciale și pregătirea materialului metodologic însoțitor pentru personalul didactic, personalul specializat și directorii unităților de învățământ. 

12 

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 6: Măsuri compensatorii de atenuare a impactului pandemiei asupra educației pentru elevii din învățământul primar și secundar 

Țintă 

Numărul de elevi care participă la programe de școlarizare 

13 

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Investiția 1: sprijin pentru dezvoltarea strategică a universităților 

Etapă de referință 

Au fost încheiate cel puțin 2 cereri de propuneri pentru sprijinirea dezvoltării strategice a universităților  

14 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma 1: Modificarea finanțării pentru universități, inclusiv introducerea contractelor de performanță 

Etapă de referință 

Introducerea contractelor de executare 

15 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma 2: Introducerea unui sistem de evaluare periodică a performanței științifice 

Țintă 

Numărul de evaluări efectuate  

16 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma 3: O nouă abordare a acreditării învățământului superior 

Țintă 

Procentul de universități care depun cereri pentru a verifica conformitatea cu standardele a sistemelor interne de calitate și a programelor de studiu 

17 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Reforma 1: Reforma guvernanței, a evaluării și a sprijinului în domeniul științei, cercetării și inovării 

Etapă de referință 

Elaborarea strategiei naționale generale CDI 

18 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 1: Promovarea cooperării internaționale și a participării la proiectele Orizont Europa și EIT 

Etapă de referință 

Lansarea de cereri de proiecte pentru a sprijini participarea actorilor slovaci la programul Orizont Europa  

19 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 2: Sprijin pentru cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală 

Etapă de referință 

Lansarea de cereri de proiecte pentru a sprijini cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de C &Dși cupoanele valorice  

20 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 3: Excelență științifică 

Etapă de referință 

Lansarea de cereri de propuneri pentru sprijinirea cercetătorilor de nivel excelent 

21 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei 

Etapă de referință 

Lansarea de cereri de propuneri pentru proiecte tematice axate pe cerere care abordează provocările tranziției verzi 

22 

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei 

Etapă de referință 

Lansarea de cereri de propuneri pentru proiecte tematice axate pe cerere care abordează provocările tranziției digitale 

23

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – înființarea unei autorități naționale de punere în aplicare și coordonare 

Etapă de referință 

Reducerea la minimum a riscului de punere în aplicare prin instituirea unui organism de coordonare, financiar și de punere în aplicare (NIKA) pentru Mecanismul de redresare și reziliență 

24

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – reînnoirea parcului de vehicule 

Țintă 

Achiziționarea de vehicule noi (10 % din parc) de vehicule electrice și hibride 

25

17 – Slovacia digitală- Investiția 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală 

Țintă 

Numărul de centre de inovare digitală din Slovacia/Centrul european de inovare digitală care creează o rețea  

26

17 – Slovacia digitală- Reforma 1: Crearea de soluții de e-guvernare pentru situațiile de viață prioritare 

Etapă de referință 

Plan de investiții pentru situații de viață prioritare 

27

17 – Slovacia digitală- Reforma 3: Gestionarea transformării digitale a economiei și a societății 

Etapă de referință 

Planul de acțiune pentru transformarea digitală a Slovaciei pentru perioada 2023-2026 

28

17 – Slovacia digitală- Reforma 6: O abordare strategică a educației în domeniul competențelor digitale, în cooperare cu reprezentanții principalelor părți interesate 

Etapă de referință 

Strategia națională privind competențele digitale 

  

  

Cuantumul tranșei 

814 715 000 MIL.

 

   

4.A patra tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

3 – transporturi durabile – Reforma 1: Reforma pregătirii proiectelor de investiții în domeniul transporturilor 

Etapă de referință 

Modificarea Legii privind căile ferate și a reglementărilor conexe privind parametrii infrastructurii de transport 

3 – transporturi durabile – Reforma 2: Reforma transportului public de călători 

Etapă de referință 

Noua lege privind transportul public de călători 

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în educație și educație, inclusiv sistemul lor de finanțare 

Etapă de referință 

Intrarea în vigoare a redefinirii conceptului de nevoi educaționale speciale  

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 3: Reformarea sistemului de consiliere și prevenire și asigurarea colectării sistemice de date în domeniul promovării sănătății mintale pentru copii, elevi și studenți 

Etapă de referință 

Intrarea în vigoare a legislației care creează un sistem cuprinzător de consiliere 

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 4: Punerea în aplicare a unor instrumente de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și de adaptare a programelor de studii de tip F 

Etapă de referință 

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative care vizează: Extinderea posibilității de a obține un învățământ secundar inferior în învățământul profesional secundar inferior (VET), optimizarea programelor NSOV ca răspuns la nevoile pieței forței de muncă și oferta de programe NSOV în raport cu nevoile educaționale ale grupului-țintă de elevi 

7 – educație pentru centrul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului și a formei educației – reforma programei școlare și a manualelor 

Etapă de referință 

Aprobarea versiunii finale a noii programe de învățământ pentru toate școlile primare și secundare organizate în cicluri de învățământ multianuale 

7 – educație pentru centrul 21 – Reforma 2: Pregătirea și dezvoltarea cadrelor didactice pentru noi conținuturi și forme de predare 

Etapă de referință 

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative menite să consolideze calitatea competențelor personalului didactic și profesional și să îi motiveze pentru dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții 

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 4 Optimizarea rețelei de asistență medicală acută și o nouă definiție a asistenței medicale de urgență 

Etapă de referință 

Modificarea legii privind rețeaua de ambulanță optimală și noua definiție a asistenței medicale de urgență 

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma integrării și a finanțării asistenței sociale și medicale pe termen lung 

Etapă de referință 

Un nou cadru legislativ pentru asistența medicală și paliativă pe termen lung 

10 

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 1: Reducerea sarcinii de reglementare asupra întreprinderilor 

Etapă de referință 

introducerea noilor instrumente de reducere a sarcinii de reglementare: Punerea în aplicare a regulii „1in-2out” – Introducerea evaluării ex-post a regulamentelor existente (materiale legislative și nelegislative) – Introducerea protecției împotriva suprareglementării nejustificate 

11

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 3: Reforma achizițiilor publice – digitalizarea proceselor de achiziții publice 

Etapă de referință 

Digitalizarea proceselor de achiziții publice prin intermediul unei platforme electronice unice. 

12 

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Reforma 2: Reforma cadrului de insolvență – adaptarea legislației 

Etapă de referință 

Reforma cadrului de insolvență 

13 

15 – reforma judiciară – Reforma 1: Reforma hărții judiciare – legislație 

Etapă de referință 

Introducerea noii rețele de instanțe  

14 

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reforma 3: Optimizarea gestionării crizelor 

Etapă de referință 

Intrarea în vigoare a gestionării optimizate a crizelor 

15 

18 – finanțe publice solide, sustenabile și competitive – Reforma 1: Îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii 

Etapă de referință 

Reforma sistemului de pensii  

  

  

Cuantumul tranșei 

923 828 000 MIL.

 

5.A cincea tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

2 – renovarea clădirilor – Reforma 2:  Creșterea transparenței și raționalizarea deciziilor Consiliului pentru monumente al Republicii Slovace 

Etapă de referință 

Metodologii pentru procesul decizional al Consiliului Monumentelor al Republicii Slovace 

3 – transporturi durabile – Reforma 2: Reforma transportului public de călători 

Etapă de referință 

Punerea în aplicare a unui calendar optimizat al transportului feroviar 

4 – decarbonizarea industriei – Reforma 1: Încetarea producției de energie electrică pe bază de cărbune la centrala electrică Nováky și transformarea regiunii Nitra Superioară 

Etapă de referință 

Tranziția de la cărbune în regiunea Nitra Superioară 

4

5 – adaptarea la schimbările climatice – Reforma 1: Reforma amenajării teritoriului

Etapă de referință

Reforma amenajării teritoriului

5 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 1: Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității 

Țintă 

Decontarea proprietății cu proprietari privați de terenuri (în suprafața de teren stabilită în ha) 

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 5: Sprijinirea desegregării școlare 

Etapă de referință 

Adoptarea modificărilor legislative care introduc definiția școlilor în legislație și elaborarea de materiale metodologice pentru punerea în aplicare a desegregării 

7 – educație pentru centrul 21 – Reforma 2: Pregătirea și dezvoltarea cadrelor didactice pentru noi conținuturi și forme de predare 

Țintă 

Procentul de profesori formați în special în vederea pregătirii pentru noua programă de învățământ în domeniul educației favorabile incluziunii și al competențelor digitale  

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma 1: Modificarea finanțării pentru universități, inclusiv introducerea contractelor de performanță 

Țintă 

Contracte de performanță semnate cu universități publice (în procente)  

9

8 – creșterea performanței

Instituții de învățământ superior slovace —

Investiția 1: sprijin pentru strategia

dezvoltarea universităților

Etapă de referință

Au fost încheiate cel puțin 2 cereri de propuneri pentru sprijinirea dezvoltării strategice a universităților

10

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 3: Excelență științifică

Țintă

Numărul de cercetători de nivel excelent care beneficiază de sprijin

11

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 6: Instrumente financiare pentru sprijinirea inovării

Etapă de referință

Lansarea și punerea în aplicare a instrumentelor financiare pentru sprijinirea inovării

12

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 3: Centralizarea gestionării celor mai mari spitale 

Etapă de referință 

Înființarea unui organism central de gestionare a spitalelor din punct de vedere organizațional, operațional și economic 

13 

13 – servicii sociale pe termen lung accesibile și de înaltă calitate – asistență medicală – Reforma 1: Asistență medicală pe termen lung disponibilă și de calitate – Reforma integrării și a finanțării asistenței sociale și de sănătate pe termen lung

Etapă de referință 

Publicarea conceptului de finanțare a serviciilor sociale pentru dezbatere publică 

14

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 2: Evaluarea nevoilor de îngrijire

Etapă de referință

Unificarea sistemului de evaluare

15

13 – servicii sociale pe termen lung accesibile și de înaltă calitate – asistență medicală – Reforma 3: Reformarea supravegherii asistenței sociale și asigurarea infrastructurii pentru punerea în aplicare a acesteia

Țintă

Instituirea unui sistem de supraveghere unificat, cu sediul central și 8 de sucursale

16

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 1: Instrumente și capacități pentru combaterea corupției și a spălării banilor 

Etapă de referință 

Asigurarea infrastructurii necesare pentru a sprijini lupta împotriva spălării banilor și a corupției  

17

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 1: Instrumente și capacități pentru combaterea corupției și a spălării banilor 

Țintă 

Recalificarea ofițerilor de poliție în cadrul investigațiilor financiare și al activităților analitice 

18

17 – Slovacia digitală- Reforma 1: Crearea de soluții de e-guvernare pentru situațiile de viață prioritare 

Etapă de referință 

Foaia de parcurs a situațiilor de viață prioritare 

19

17 – Slovacia digitală- Reforma 2: Gestionarea centrală a resurselor informatice 

Etapă de referință 

Platforma centrală pentru utilizarea resurselor informatice (piața digitală) 

20

19 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 2: Planul de acțiune privind hidrogenul

Etapă de referință

Publicarea Planului de acțiune privind hidrogenul

21

19 – REPowerEU – Investiții 1.4: Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – Centrul de date privind energia

Etapă de referință

Punerea în funcțiune a Centrului de date privind energia

  

  

Cuantumul tranșei 

570 388 736 MIL.

 

6.A șasea tranșă (sprijin nerambursabil):   

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

1

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: 1. Asigurarea condițiilor pentru punerea în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de cinci ani și introducerea unui drept legal la un loc în grădiniță sau la alți furnizori de învățământ preșcolar de la vârsta de trei ani 

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a unui nou sistem prescriptiv de finanțare pentru învățământul preșcolar, bazat pe costurile reale de personal și de funcționare ale facilității în cauză, precum și pe atingerea ratei de înscriere a copiilor cu vârsta de patru ani.

2

7 – educație pentru centrul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului educațional și a formei

Țintă 

Crearea unei rețele de centre regionale de sprijin 

3

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei 

Țintă 

Numărul de proiecte CDI selectate în cadrul cererilor de propuneri care abordează provocările transformării digitale. 

4

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 2: Sprijin pentru cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală  

Țintă

 Numărul de proiecte de colaborare și vouchere 

5

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei 

Țintă

Numărul de proiecte selectate care abordează provocările tranziției verzi  

6

10 – atragerea și păstrarea talentelor – Investiția 1: Instrumente de sprijin și asistență pentru grupuri-țintă specifice

Țintă

Numărul de ghișee unice pentru integrare în Slovacia

10 – atragerea și păstrarea talentului – Investiții 1: Instrumente de sprijin și asistență pentru grupuri-țintă specifice

Țintă 

Numărul de beneficiari care utilizează Centrul de informare privind migrația al OIM  

10 – atragerea și păstrarea talentului – Investiții 3: Burse pentru studenți talentați interni și străini 

Țintă 

Numărul de burse acordate studenților talentați 

9

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 3: Digitalizarea în domeniul sănătății 

Țintă

Creșterea numărului de intervenții chirurgicale de fibrilație atrială

10

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Investiții 1: Reducerea sarcinii de reglementare asupra întreprinderilor 

Etapă de referință 

Reducerea sarcinii administrative pentru antreprenori 

11

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Investiții 2: Digitalizarea proceselor de insolvență

Etapă de referință

Un singur proces de insolvență complet digitalizat este pe deplin operațional.

12

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – formare

Țintă 

Sunt puse în aplicare cursuri de formare legate de reforma poliției 

13

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – înființarea de centre de servicii comune 

Țintă 

Înființarea de centre de servicii comune 

14

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Reforma 4: Control și audit

Etapă de referință

Adoptarea a) unei metodologii de gestionare a riscului de corupție și b) a unor proceduri privind supravegherea de către NIKA a punerii în aplicare a acestei metodologii

15

17 – Slovacia digitală – Investiții 6: Măsuri preventive, viteza de detectare și soluționare a incidentelor (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Țintă

Numărul de sisteme informatice securizate din administrația publică

16

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 3: Suportul pompei de căldură

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a modificării legislative a Legii apelor nr. 364/2004

17

19 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 1: Elaborarea de metodologii și 2 zone-pilot adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a legislației privind „zonele pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile” și publicarea metodologiei de stabilire a zonelor pretabile dezvoltării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile

18

19 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 3: Integrarea surselor regenerabile de energie în rețeaua de energie electrică

Etapă de referință

Măsuri de raționalizare și de accelerare a conectării surselor regenerabile de energie la rețea

19

19 – REPowerEU – Reforma 6: Competențe pentru tranziția verde

Etapă de referință

Noi module de formare în programele educaționale ale școlilor profesionale secundare și un program de formare pentru profesori și adulți

  

  

Cuantumul tranșei 

683 EUR 255 024.26

  

7.A șaptea tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

4 – decarbonizarea industriei – Investiții 2: Asigurarea funcționării Inspectoratului slovac pentru mediu legat de decarbonizare 

Etapă de referință 

Creșterea capacității de investiții pentru Inspectoratul slovac pentru mediu  

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 4: Adaptarea programelor de studii de tip F

Etapă de referință 

Programe F adaptate

6 – accesibilitate, dezvoltare și calitate a educației favorabile incluziunii – Investiții 1: Eliminarea barierelor din clădirile școlilor  

Țintă 

Eliminarea barierelor arhitecturale în școlile secundare 

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Reforma 3 Centralizarea gestionării celor mai mari spitale 

Țintă 

Numărul de spitale implicate în sistemul central de gestionare 

5

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 1 Sprijinirea deschiderii de noi servicii de asistență medicală primară

Etapă de referință

Publicul solicită instituirea unor noi practici ambulatorii de asistență medicală primară

12 – îngrijire umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Reforma 1: Cooperarea interministerială coordonată și reglementarea 

Etapă de referință 

Înființarea unei entități pentru sănătatea mintală și extinderea competențelor unei asociații pentru psihologi

7

12 – îngrijirea umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiții 8: Formarea personalului în domeniul sănătății mintale 

Țintă 

Numărul de persoane instruite în domeniul asistenței medicale mintale

13 – servicii de îngrijire socio-medicală pe termen lung accesibile și de înaltă calitate – Extinderea și refacerea capacităților de îngrijire post-îngrijire și de îngrijire medicală 

Etapă de referință 

Extinderea și reînnoirea furnizorilor de asistență medicală la domiciliu

13 – servicii de îngrijire socio-medicală pe termen lung accesibile și de înaltă calitate – Extinderea și refacerea capacităților de îngrijire paliativă  

Țintă 

Extinderea și reînnoirea rețelei de spitale mobile (indicator: numărul de furnizori noi și reconstruiți) 

10 

14 – îmbunătățirea mediului de afaceri – Investiții 1: Capacități de reformă pentru a reduce sarcina de reglementare  

Etapă de referință 

Aplicarea regulii „1-in 2”, principiul protecției împotriva suprareglementării nejustificate și evaluările ex post ale reglementărilor existente  

11

15 – reforma judiciară – Investiții 2: Digitalizarea și capacitățile analitice 

Țintă 

Modernizarea echipamentelor informatice ale instanțelor pentru personalul instanțelor  

12

16 – combaterea corupției și a spălării banilor, – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – module noi sau modernizate ale Sistemului de informații privind înregistrarea rezidenților străini (IS ECU)

Etapă de referință 

Electronizarea proceselor privind permisele de ședere în vederea simplificării proceselor pentru public 

13

16 – combaterea corupției și spălarea banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – reconstrucția clădirilor 

Etapă de referință 

Suprafața renovată a clădirilor poliției pentru a reduce intensitatea energetică a clădirilor (în m²) 

14

17 – Slovacia digitală – Investiții 5: Hackatoane 

Țintă 

Numărul de hackatoni organizați 

15

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 1: Modificări legislative și procedurale care accelerează eliberarea autorizațiilor de mediu

Etapă de referință

Intrarea în vigoare a modificărilor legislative și procedurale

16

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 5: Pregătirea unei evaluări a traiectoriilor utilizării și aprovizionării durabile cu biomasă în Slovacia pentru perioada 2025-2035

Etapă de referință

Evaluarea traiectoriilor de utilizare durabilă a biomasei și de aprovizionare cu biomasă în Slovacia

17

19 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 2 – Planul de acțiune privind hidrogenul

Etapă de referință

Măsuri de promovare a utilizării hidrogenului

18

19 – REPowerEU – Reforma 4: Gestionarea clădirilor administrației centrale

Etapă de referință

Strategia de gestionare a clădirilor administrației centrale

  

  

Cuantumul tranșei 

761 EUR 212 461.02

 

8.A opta tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

1

5- adaptarea la schimbările climatice – Reforma 2: Reformarea conservării naturii și a gestionării apei în partea țării

Etapă de referință

Finalizarea procesului de zonare a parcului național

2

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 2: Definirea conceptului de nevoi educaționale speciale ale copiilor și elevilor și dezvoltarea unui model pentru măsurile de sprijin eligibile în educație, inclusiv sistemul lor de finanțare

Țintă

Numărul de persoane instruite care sunt fie cadre didactice, fie specialiști în domeniul educației

3

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 5: Promovarea desegregării școlare 

Etapă de referință 

Introducerea standardelor de desegregare

7 – educație pentru centrul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului educațional și a formei

Etapă de referință 

Punerea în aplicare a reformei programei de învățământ și a noilor materiale didactice pentru școli

7 – educație pentru centrul 21 – Reforma 1: Reforma conținutului educațional și a formei

Etapă de referință 

Introducerea unui examen final online (maturita) pentru toate școlile secundare superioare

7 – educație pentru secolul 21 – Investiții 1: Infrastructura digitală în școli

Țintă

Școli dotate cu echipamente digitale de bază

7

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 1: Promovarea cooperării internaționale și a participării la proiectele Orizont Europa și EIT 

Țintă

Numărul de proiecte sprijinite care vizează creșterea participării la cererile de propuneri din cadrul programului Orizont Europa

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 2: Sprijin pentru cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală 

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de proiecte pentru a sprijini cooperarea dintre întreprinderi, mediul academic și organizațiile de dezvoltare rurală și cupoanele valorice

9

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 3: Excelență științifică 

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de propuneri pentru sprijinirea cercetătorilor de excelență  

10

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 4: Cercetarea și inovarea în vederea decarbonizării economiei 

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de propuneri de proiecte tematice bazate pe cerere care abordează provocările tranziției verzi

11

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 5: Cercetare și inovare pentru digitalizarea economiei 

Etapă de referință

Punerea în aplicare a cererilor de propuneri de proiecte tematice bazate pe cerere care abordează provocările tranziției digitale

12

10 – atragerea și păstrarea talentului – Investiții 4: Promovarea internaționalizării în mediul academic 

Țintă 

Numărul de proiecte care vizează internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior sau a instituțiilor de cercetare slovace 

13

11 – asistența medicală modernă și accesibilă – Reforma 1 Optimizarea rețelei spitalelor (ONU) 

Țintă 

Ponderea spitalelor reprofilate (autorizate în cadrul spitalelor generale și specializate) în cadrul noii rețele de spitale 

14

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiția 3 Digitalizarea în domeniul sănătății 

Țintă 

Platforma centrală de integrare (CIP) pentru 19 spitale publice gestionate la nivel central

15

12 – îngrijirea umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiții 2: Crearea de centre de detenție 

Etapă de referință 

Capacitatea pacienților din centrele de detenție 

16

12 – îngrijirea umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiții 3: Construirea de centre comunitare de asistență medicală mintală

Țintă 

Numărul de centre comunitare de îngrijire a sănătății mintale create

17

12 – îngrijirea umană, modernă și accesibilă în domeniul sănătății mintale – Investiții 7: Umanizarea îngrijirii psihiatrice instituționalizate 

Etapă de referință 

Reconstrucția îngrijirilor psihiatrice instituționalizate

18

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Reforma 1: Îngrijire pe termen lung disponibilă și de calitate – Reforma integrării și a finanțării asistenței sociale și medicale pe termen lung

Etapă de referință

Noul sistem de finanțare a serviciilor sociale – introducerea unui buget personal

19

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiția 3: Extinderea și restabilirea capacităților de îngrijire paliativă

Etapă de referință 

Extinderea și reînnoirea capacităților de îngrijire paliativă rezidențială

20

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 1: Reorganizarea instanțelor – Construirea/achiziționarea de clădiri noi

Țintă

Suprafața clădirilor instanțelor construite sau achiziționate (în m²)

21 

15 – reforma judiciară – Investiții 2: Digitalizarea și capacitățile analitice 

Etapă de referință 

Crearea unei platforme analitice de sprijin pentru accesul la jurisprudență în instanțe 

22

17 – Slovacia digitală – Investiții 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală

Etapă de referință

Supercalculator pentru Republica Slovacă

23

17 – Slovacia digitală- Investiția 6: Măsuri preventive, viteza de detectare și soluționare a incidentelor (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Etapă de referință 

Audituri de securitate ale sistemelor și aplicațiilor informatice din administrația publică și reconstrucția spațiilor securizate pentru infrastructura critică  

24

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 4: Centrul pentru cele mai bune tehnologii disponibile

Țintă

Înființarea centrului celor mai bune tehnologii disponibile (BAT) și furnizarea documentelor de referință BAT

25

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 6: Dezvoltarea și promovarea producției de biometan, îngrășăminte organice și bioeconomie circulară

Etapă de referință

Dezvoltarea și promovarea producției de biometan, îngrășăminte organice și bioeconomie circulară

26

19 – REPowerEU – Reforma 2 – Submăsura 1: Elaborarea de metodologii și instituirea a 2 „zone go-to” pilot adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene

Țintă

Crearea unor zone-pilot „go-to” adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene. Adoptarea și aplicarea metodologiei finale pentru stabilirea zonelor favorabile dezvoltării.

27

19 – REPowerEU – Investiții 4: Sprijinirea renovării gospodăriilor expuse riscului de sărăcie energetică – schema de renovare ușoară

Țintă

Numărul de locuințe renovate ale persoanelor expuse riscului de sărăcie energetică

28

19 – REPowerEU – Investiții 7: dotarea școlilor și formarea cadrelor didactice

Etapă de referință

Noi module de formare în programele educaționale ale școlilor profesionale secundare furnizate în anul școlar 2025/26

  

  

Cuantumul tranșei 

735 EUR 378 735.71

 

9.A noua tranșă (sprijin nerambursabil):  

 

Număr secvențial 

Măsură conexă (reformă sau investiții) 

Etapă/Obiectiv 

Nume 

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Investiții 1:  Construirea de noi surse regenerabile de energie electrică 

Țintă 

Noua capacitate a surselor regenerabile de energie   

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Investiții 2: Modernizarea surselor regenerabile de energie existente (retehnologizare) 

Țintă 

Capacitatea surselor regenerabile de energie reconstruite 

1 – surse regenerabile de energie și infrastructura energetică – Investiții 3: Creșterea flexibilității sistemelor de energie electrică pentru o mai mare integrare a surselor regenerabile de energie  

Țintă 

Creșterea cumulată a capacității instalațiilor, sporind flexibilitatea sistemelor energetice  

2 – renovarea clădirilor – Investiții 1: Creșterea eficienței energetice a locuințelor familiale  

Țintă 

Numărul de locuințe familiale renovate care realizează economii de energie primară de cel puțin 30 %  

2 – renovarea clădirilor – Investiții 2:  Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă  

Țintă 

Suprafața clădirilor publice istorice și listate renovate care realizează, în medie, cel puțin 30 % din economiile de energie primară

3 – transporturi durabile – Reforma 2: Reforma transportului public de călători 

Țintă 

Numărul de regiuni autonome în care există o integrare tarifară care permite deplasarea cu mai multe moduri de transport public sau cu transportatori per bilet 

3 – transporturi durabile – Investiții 1: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon 

Țintă 

Lungimea noii infrastructuri pentru biciclete (km) 

3 – transporturi durabile – Investiții 1: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon 

Țintă 

Lungimea infrastructurii feroviare ecologice de călători reconstruite sau modernizate (în km ponderați) 

3 – transporturi durabile – Investiții 1: Dezvoltarea unei infrastructuri de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon 

Țintă 

Lungimea tronsoanelor liniilor de cale ferată expediate (km) 

10

3 – transporturi durabile – Investiții 2: Promovarea unui transport de călători curat

Țintă 

Numărul de material rulant curat pentru transportul de călători achiziționat (ponderat)

11

3 – transporturi durabile – Investiții 3: Dezvoltarea transportului intermodal de marfă 

Țintă 

Numărul de unități de transport intermodal achiziționate în unități echivalente cu 20 de picioare   

12

3 – transport durabil – Investiții 4: Sprijinirea dezvoltării infrastructurii pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi  

Țintă 

Numărul de puncte de reîncărcare sau de puncte de realimentare cu hidrogen aflate în funcțiune. 

13 

4 – decarbonizarea industriei – Investiții 1:  Funcționarea schemei de decarbonizare a industriei 

Etapă de referință 

Finalizarea punerii în aplicare a proiectelor de decarbonizare a industriei cofinanțate de Mecanismul de redresare și reziliență 

14 

5 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 1: Adaptarea regiunilor la schimbările climatice, cu accent pe conservarea naturii și pe dezvoltarea biodiversității 

Țintă 

Reabilitarea cursurilor de apă (în km de cursuri de apă reabilitate) 

15

5 – adaptarea la schimbările climatice – Investiții 2: Construirea de păduri rezistente la schimbările climatice

Țintă

Activități durabile de reîmpădurire

16

6 – accesibilitatea, dezvoltarea și calitatea educației favorabile incluziunii – Reforma 1: De stabilire a condițiilor de punere în aplicare a învățământului preșcolar obligatoriu pentru copiii cu vârsta de la 5 ani și de introducere a unui drept legal la un loc în grădiniță sau în alți furnizori de învățământ preșcolar începând cu vârsta de 3 ani 

Țintă 

Numărul de grădinițe construite sau reconstruite

17 

7 – educație pentru centrul 21 – Investiții 2: Finalizarea infrastructurii școlare 

Țintă 

Eliminarea școlilor cu două schimburi  

18 

8 – creșterea performanței instituțiilor slovace de învățământ superior – Reforma 5: Concentrarea capacităților educaționale și de cercetare excelente 

Etapă de referință 

Reunirea universităților prin intermediul consorțiilor

19 

8 – creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior slovace – Investiția 1: sprijin pentru dezvoltarea strategică a universităților 

Țintă 

Zonă universitară reconstruită sau renovată și dormitoare cu economii de energie primară de peste 30 % (în m2

20

9 – o guvernanță mai eficientă și consolidarea finanțării CDI – Investiții 6: Instrumente financiare pentru sprijinirea inovării 

Țintă 

Numărul de întreprinderi care beneficiază de sprijin prin intermediul instrumentelor financiare  

21

10 – atragerea și păstrarea talentului – Investiții 2: Consolidarea relațiilor cu diaspora

Țintă 

Numărul de evenimente care consolidează relațiile cu diaspora 

22

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 2 Noua rețea de spitale – construcții, reconstrucție și echipamente 

Țintă 

Capacitatea de paturi a spitalelor disponibilă la nivelul carcasei și al construcțiilor de bază

23

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 2 Noua rețea de spitale – construcții, reconstrucție și echipamente 

Țintă

Capacitatea de paturi a spitalelor disponibilă în spitalele modernizate

24

11 – asistență medicală modernă și accesibilă – Investiții 4 Construirea și reabilitarea stațiilor de ambulanță (servicii de ambulanță) 

Țintă 

Numărul de stații de ambulanță construite sau reconstruite 

25

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiții 1: Consolidarea capacităților de asistență socială la nivelul comunității  

Etapă de referință 

Consolidarea capacităților serviciilor rezidențiale comunitare și ale unităților de asistență medicală și socială cu capacitate redusă

26

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiții 1: Consolidarea capacităților de asistență socială la nivelul comunității  

Etapă de referință 

Extinderea serviciilor ambulatorii

27

13 – asistență socio-medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate – Investiții 2: Extinderea și restabilirea capacităților de îngrijire post-tratament și de îngrijire medicală 

Etapă de referință 

Crearea de paturi post-îngrijire prin renovarea paturilor acute și cronice sau prin construirea de paturi post-îngrijire

28

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 2: Instrumente de sprijin pentru reforma hărții judiciare – Registrul comerțului și sistemul centralizat de guvernanță judiciară

Etapă de referință

Dezvoltarea și predarea unui sistem informatic – Registrul Comerțului

29

15 – reforma sistemului judiciar – Investiții 1: reorganizarea instanțelor – renovarea clădirilor

Țintă

Suprafața reconstruită a clădirilor instanțelor (în m²)

30

16 – combaterea corupției și spălarea banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – Sistem automat de detectare a infracțiunilor rutiere 

Etapă de referință 

Modernizarea sistemului de detectare a încălcărilor normelor de circulație rutieră

31

16 – combaterea corupției și spălarea banilor – Investiții 2: Echiparea și digitalizarea forțelor de poliție – platforma de inteligență artificială

Etapă de referință

Noua platformă de inteligență artificială

32

16 – combaterea corupției și spălarea banilor – Investiții 3: Modernizarea sistemului de stingere a incendiilor și de salvare – construirea unei rețele de centre de securitate integrate 

Etapă de referință 

Realizarea unui centru de securitate integrat și a unui centru virtual de securitate integrată

33

16 – combaterea corupției și spălarea banilor – Investiții 3: Modernizarea sistemului de pompieri și salvare – reînnoirea clădirilor stațiilor de pompieri 

Țintă 

Modernizarea stațiilor de stingere a incendiilor 

34

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – noi echipamente hardware pentru administrația publică

Etapă de referință

Echipamente hardware noi pentru administrația publică (Ministerul de Interne al Statutului funcționarilor)

35

16 – combaterea corupției și a spălării banilor – Investiții 4: Consolidarea capacității administrative la diferite niveluri de guvernare – noi echipamente hardware pentru administrația publică

Etapă de referință

Echipamente hardware noi pentru administrația publică

36

17 – Slovacia digitală- Investiția 1: Servicii mai bune pentru cetățeni și întreprinderi 

Țintă 

Numărul de situații prioritare de viață lansate și puse la dispoziția publicului prin utilizarea soluțiilor de e-guvernare

37

17 – Slovacia digitală- Investiția 2: Transformarea digitală a furnizării de servicii publice 

Țintă 

Transformarea digitală a proceselor secțiunilor din administrația publică

38

17 – Slovacia digitală- Investiția 3: Implicarea în proiecte europene multinaționale legate de economia digitală 

Țintă 

Plată în valoare de 8 711 034,58 EUR

39

17 – Slovacia digitală – Investiții 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Țintă 

Plată în valoare de 7 908 365,43 EUR 

40

17 – Slovacia digitală- Investiția 4: Sprijin pentru proiecte care vizează dezvoltarea de tehnologii și infrastructuri digitale

Țintă 

Numărul de proiecte pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale 

41

17 – reforma digitală a Slovaciei în 5: Formare și competențe în materie de securitate cibernetică (ITVS – Tehnologiile informației pentru administrația publică)

Țintă 

Numărul de membri ai personalului IT din administrația publică instruiți în domeniul securității cibernetice  

42

17 – Slovacia digitală – Investiții 7: Competențele digitale ale persoanelor în vârstă sau defavorizate

Țintă 

Numărul persoanelor în vârstă și al persoanelor defavorizate care au beneficiat de formare în domeniul competențelor digitale de bază 

43

18 – finanțe publice solide, sustenabile și competitive – Reforma 3: Reforma gestionării investițiilor publice 

Etapă de referință 

Aplicarea metodologiei pentru procedurile de pregătire și prioritizare a investițiilor 

44

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 1: Modificări legislative și procedurale care accelerează eliberarea autorizațiilor de mediu

Țintă

Asistență tehnică pentru accelerarea și îmbunătățirea calității procedurilor de acordare a autorizațiilor de mediu

45

19 – REPowerEU – Reforma 1 – Submăsura 2: Îmbunătățirea utilizării energiei geotermale

Țintă

„Pașaport” al barajelor geotermale

46

19 – REPowerEU – Investiții 1.3: Modernizarea și digitalizarea sistemului de transport și a sistemelor regionale de distribuție – modernizarea sistemelor de distribuție

Țintă

Finalizarea investițiilor în modernizarea rețelelor de distribuție din Republica Slovacă

47

19 – REPowerEU – Reforma 3: Crearea unei baze de date și a unui sistem de schimb de date privind performanța energetică a clădirilor

Țintă

Colectarea de date privind certificatele energetice și pașapoartele de renovare a clădirilor publice

48

19 – REPowerEU – Reforma 4: Gestionarea clădirilor administrației centrale

Etapă de referință

Înființarea unui organism central de coordonare a clădirilor administrative ale administrației centrale

49

19 – REPowerEU – Investiții 2: Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice

Țintă

Suprafața totală a clădirilor cu măsuri de eficiență energetică instalate

50

19 – REPowerEU – Investiții 3: Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă – măsura SK-C [C2] -I [I2] SCALE UP 

Țintă

Renovarea clădirilor publice istorice și incluse pe listă

51

19 – REPowerEU – Investiții 4: Sprijinirea renovării gospodăriilor expuse riscului de sărăcie energetică – schema de renovare ușoară

Țintă

Numărul de consultări furnizate

52

19 – REPowerEU – Investiții 5: Dezvoltarea infrastructurii de transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon – măsura SK-C [C3] -I [I1.a] SCALE UP

Țintă

Lungimea infrastructurii de cale ferată reconstruite sau modernizate pentru transportul nepoluant de călători (în km ponderați)

53

19 – REPowerEU – Investiții 6: Promovarea transportului de călători ecologic – măsura SK-C [C3] -I [I2] SCALE UP 

Țintă

Numărul de material rulant curat pentru transportul de călători achiziționat (ponderat)

54

19 – REPowerEU – Investiții 8: Partea 1 – Comunicare privind punerea în aplicare a capitolului REPowerEU – măsura SCALE UP SK-C [C16] -I [I4]

Țintă

Numărul campaniilor de comunicare

  

  

Cuantumul tranșei 

646 EUR 695 062.02

 

SECȚIUNEA 3: DISPOZIȚII SUPLIMENTARE

1. Măsuri pentru monitorizarea și implementarea planului de redresare și reziliență

Monitorizarea și punerea în aplicare a planului de redresare și reziliență al Slovaciei se efectuează în conformitate cu următoarele modalități:

Pentru a asigura sarcini, competențe și competențe bine definite, Republica Slovacă a adoptat o lege specifică privind Mecanismul de redresare și reziliență și a modificat anumite acte („Legea privind Mecanismul de redresare și reziliență”). Legea reglementează, printre altele, selectarea destinatarului final, responsabilitățile părților implicate, modul de efectuare a corecțiilor financiare și de soluționare a neregulilor, conflictele de interese și prelucrarea datelor cu caracter personal. Acesta introduce, de asemenea, măsuri de protecție a intereselor financiare ale Uniunii Europene la nivelul fiecărei entități implicate în punerea în aplicare. Acesta reglementează monitorizarea îndeplinirii obiectivelor de etapă și a țintelor, precum și sistemul de colectare a datelor care vizează beneficiarii reali.

Autoritatea națională de punere în aplicare și coordonare (NIKA) este ghișeul unic pentru punerea în aplicare a planului slovac de redresare și reziliență. Acesta coordonează și ghidează punerea în aplicare și efectuează verificări ale organismelor de punere în aplicare, ale intermediarilor și ale destinatarilor finali. Acesta este responsabil de monitorizarea și evaluarea punerii în aplicare a planului și a atingerii obiectivelor de etapă și a țintelor, precum și de furnizarea către Comisie, la cerere, a datelor colectate.

2. Măsuri pentru asigurarea accesului deplin al Comisiei la datele subiacente

Autoritatea națională de punere în aplicare și coordonare (NIKA), în calitate de organism central de coordonare pentru planul de redresare și reziliență al Slovaciei și pentru punerea în aplicare a acestuia, este responsabilă de coordonarea și monitorizarea generală a planului. În special, acesta acționează ca organism de coordonare pentru monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce privește jaloanele și țintele, pentru monitorizare și, după caz, pentru punerea în aplicare a activităților de control și de audit, precum și pentru transmiterea cererilor de plată către Comisie. Acesta coordonează raportarea obiectivelor de etapă și a țintelor, a indicatorilor relevanți, dar și a informațiilor financiare calitative și a altor date, cum ar fi cele privind destinatarii finali. În acest scop, este instituit și operațional un sistem de repertorii pentru monitorizarea punerii în aplicare a instrumentului, care va fi înlocuit treptat cu sistemul informatic denumit ISPO.

În conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/241, după îndeplinirea jaloanelor și a țintelor relevante convenite în secțiunea 2.1 din prezenta anexă, Slovacia prezintă Comisiei o cerere justificată în mod corespunzător de plată a contribuției financiare. Slovacia se asigură că, la cerere, Comisia are acces deplin la datele subiacente relevante care justifică în mod corespunzător cererea de plată, atât pentru evaluarea cererii de plată în conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/241, cât și în scopuri de audit și control.