COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 21.5.2025
COM(2025) 503 final
2025/0133(COD)
Propunere de
DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de modificare a Directivelor 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește digitalizarea și specificațiile comune
(Text cu relevanță pentru SEE)
{SWD(2025) 130 final}
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
În comunicarea sa intitulată „Competitivitatea pe termen lung a UE: perspectiva după 2030”, Comisia a subliniat importanța unui cadru de reglementare care să asigure îndeplinirea obiectivelor cu costuri minime. În acest scop, Comisia s-a angajat să depună eforturi specifice pentru a raționaliza și a simplifica cerințele de raportare și sarcinile administrative, cu scopul final de a reduce aceste cerințe cu 25 %, fără a submina obiectivele de politică aferente.
Cerințele de raportare joacă un rol esențial în asigurarea aplicării corecte și a monitorizării corespunzătoare a legislației. Costurile de raportare sunt, în general, compensate în mare măsură de beneficiile pe care le aduc, în special în ceea ce privește monitorizarea și asigurarea respectării principalelor măsuri de politică. Cu toate acestea, cerințele de raportare pot impune și sarcini disproporționate părților interesate, în special IMM-urilor și microîntreprinderilor. Acumularea acestor cerințe în timp poate avea ca rezultat redundanța, duplicarea sau caducitatea obligațiilor, o frecvență și un calendar ineficiente sau metode inadecvate de colectare. Comisia promovează principiul „digital în mod implicit” în strategia sa digitală/O mai bună legiferare pentru a sprijini transformările digitale, facilitând politicile pregătite pentru digitalizare care țin seama de evoluția rapidă a digitalizării și a tehnologiei și care sunt digitale, interoperabile, adaptate exigențelor viitorului și agile în mod implicit.
Comunicarea intitulată „O Busolă pentru competitivitatea UE” subliniază că digitalizarea merge mână în mână cu simplificarea pentru a reduce sarcinile de raportare. Comunicarea subliniază că raportarea ar trebui să treacă la formate digitale bazate pe date standardizate. Cu toate acestea, acolo unde, în prezent, există proceduri digitale, aspecte precum ecosistemele informatice fragmentate și schimburile ineficiente de date îngreunează interacțiunea prin mijloace digitale dintre întreprinderi și autoritățile publice.
Viitoarea inițiativă privind portofelele întreprinderilor europene va aborda aceste provocări prin instituirea identității digitale pentru toți operatorii economici și prin furnizarea cadrului pentru portofelele interoperabile ale întreprinderilor care partajează date și acreditări verificate, permițând interacțiuni digitale fără sincope între operatorii economici și administrațiile publice din întreaga Uniune. Astfel, portofelele întreprinderilor europene se vor baza pe soluțiile digitale deja existente, proiectate pentru a simplifica activitățile cotidiene pentru operatorii economici europeni, cum ar fi portalul digital unic, sistemul tehnic „doar o singură dată” (Once Only Technical System – OOTS), pașaportul digital al produsului (Digital Product Passport – DPP), e-factura, construind astfel un ecosistem coerent de soluții digitale care va maximiza sinergiile și va promova o mai mare integrare economică și inovare în întreaga Europă.
Cu toate acestea, există încă diverse acte legislative ale UE care prevăd utilizarea formatului pe suport de hârtie.
Eliminarea trimiterilor la formatul pe suport de hârtie ar obliga, de asemenea, autoritățile publice să regândească modul în care prelucrează datele transmise sau raportate de către întreprinderi. Raționalizarea acestor transmiteri și raportări prin promovarea digitalizării implicite ar crea noi stimulente pentru a investi în colectarea și prelucrarea datelor cu ajutorul unor soluții de e-Guvernare care ar putea deschide calea către o piață unică fără documente, bazată pe date structurate interoperabile și pe principiul „doar o singură dată”.
Deși noul cadru legislativ („NCL”) nu impune un anumit format pentru instrucțiunile de utilizare care însoțesc produsele, practica a arătat că majoritatea autorităților de supraveghere a pieței se așteaptă ca instrucțiunile respective să fie pe suport de hârtie și, prin urmare, impun acest format producătorilor.
Ghidul albastru oferă explicații detaliate cu privire la normele UE privind produsele.
Ținând seama de faptul că, în 2024, nu mai puțin de 94 % dintre gospodăriile din UE aveau acces la internet, formatul pe suport de hârtie al instrucțiunilor de utilizare care însoțesc produsele care intră în domeniul de aplicare al directivelor este depășit și nu este aliniat la tehnologiile, obiceiurile consumatorilor sau obiectivele verzi actuale.
În consecință, producătorii ar trebui să poată alege un format digital pentru instrucțiunile de utilizare. În cazul în care producătorii aleg să furnizeze instrucțiuni de utilizare în format digital, informațiile privind siguranța (inclusiv orice părți ale instrucțiunilor de utilizare considerate imperative pentru siguranță) ar trebui să fie furnizate în continuare pe suport de hârtie pentru a proteja siguranța consumatorilor. În plus, utilizatorii finali ar trebui poată obține o copie pe suport de hârtie a instrucțiunilor, la cerere – în momentul achiziționării și pentru o anumită perioadă de timp după achiziționare.
Raționalizarea obligațiilor de raportare, reducerea sarcinilor administrative și promovarea digitalizării sunt priorități. În acest context, prezenta propunere vizează simplificarea inițiativelor incluse în ambiția principală „Un nou plan pentru competitivitatea și prosperitatea sustenabilă a Europei” în domeniul de politică „Piața internă, siguranța alimentară și sănătatea”, cu impact asupra unei multitudini de sectoare.
În plus, comunicarea intitulată „O Busolă pentru competitivitatea UE” a identificat necesitatea de a căuta opțiuni alternative pentru a oferi întreprinderilor securitate juridică în ceea ce privește respectarea normelor UE în situațiile în care standardele armonizate nu există, nu sunt disponibile, nu sunt suficiente sau există o nevoie urgentă. Mai multe acte legislative existente conțin deja o opțiune alternativă de a oferi întreprinderilor previzibilitate juridică și a dovedi conformitatea cu legislația UE, pentru a răspunde unor astfel de situații. Obiectivul prezentei propuneri este de a alinia opțiunea alternativă în actele legislative care nu prevăd nicio opțiune alternativă la standardele armonizate. Opțiunea alternativă trebuie pusă în aplicare în mod uniform în ceea ce privește definirea, efectul juridic, condițiile în care poate fi adoptată această opțiune alternativă și procedura de adoptare. Inițiativa privind specificațiile comune este pe deplin conformă cu necesitatea menționată mai sus și urmărește să simplifice situația întreprinderilor care trebuie să respecte una sau mai multe cerințe de sănătate și siguranță specifice produsului, astfel cum sunt consacrate în reglementările sectoriale care utilizează standarde armonizate.
Propunerea vizează raționalizarea și digitalizarea obligațiilor operatorilor economici prevăzute de Directiva 2000/14/CE privind zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior, Directiva 2010/35/UE privind echipamentele sub presiune transportabile, Directiva 2011/65/UE privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, Directiva 2013/53/UE privind ambarcațiunile de agrement și motovehiculele nautice, Directiva 2014/29/UE privind recipientele simple sub presiune, Directiva 2014/30/UE privind compatibilitatea electromagnetică, Directiva 2014/31/UE privind instrumentele de cântărire neautomate, Directiva 2014/32/UE privind mijloacele de măsurare, Directiva 2014/33/UE privind ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare, Directiva 2014/34/UE privind echipamentele și sistemele de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explozive, Directiva 2014/35/UE privind echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune, Directiva 2014/53/UE privind echipamentele radio, Directiva 2014/68/UE privind echipamentele sub presiune și Directiva 2014/90/UE privind echipamentele maritime printr-o combinație de măsuri.
În plus, propunerea va alinia opțiunea alternativă existentă la standardele armonizate în mod uniform din Directiva 2011/65/UE privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, Directiva 2013/53/UE privind ambarcațiunile de agrement și motovehiculele nautice, Directiva 2014/29/UE privind recipientele simple sub presiune, Directiva 2014/30/UE privind compatibilitatea electromagnetică, Directiva 2014/31/UE privind instrumentele de cântărire neautomate, Directiva 2014/32/UE privind mijloacele de măsurare, Directiva 2014/33/UE privind ascensoarele, Directiva 2014/34/UE privind ATEX, Directiva 2014/35/UE privind joasa tensiune, Directiva 2014/53/UE privind echipamentele radio și Directiva 2014/68/UE privind echipamentele sub presiune.
Pentru a se evita inconsecvențele și o sarcină suplimentară asupra producătorilor și pentru a crea o coerență globală între legislațiile armonizate privind produsele în temeiul NCL, este necesar să se introducă o dispoziție care să permită utilizarea suportului de date al DPP atunci când un astfel de DPP devine obligatoriu printr-un alt act legislativ care vizează același produs.
•Coerența cu dispozițiile de politică deja existente în domeniul de politică vizat
Propunerea face parte dintr-un pachet de măsuri privind simplificarea. Aceasta reprezintă o etapă în cadrul unui proces continuu care analizează în mod cuprinzător cerințele de raportare existente, cu scopul de a evalua dacă sunt în continuare relevante și de a le face mai eficiente.
Raționalizarea introdusă de aceste măsuri nu va afecta realizarea obiectivelor din domeniul de politică, din următoarele motive:
– informațiile esențiale necesare pentru asigurarea conformității cu legislația UE vor continua să fie puse la dispoziția autorităților competente și a utilizatorilor finali;
– eficiența sporită a procedurilor de raportare va facilita digitalizarea raportării de la întreprinderi către autorități, va reduce sarcina administrativă a întreprinderilor și va spori eficacitatea generală a cadrului de reglementare;
– măsurile vor promova, de asemenea, o abordare mai coerentă și mai armonizată a obligațiilor operatorilor economici în cadrul diferitelor acte legislative ale UE, reducând confuzia și facilitând conformitatea pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în mai multe domenii de politică.
– în plus, în cazurile în care nu sunt disponibile standarde armonizate, vor fi acceptate specificații comune, asigurându-se astfel coerența cu dispozițiile legislative existente în anumite domenii de politică sectorială și oferind întreprinderilor flexibilitate în demonstrarea conformității.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
În cadrul Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), Comisia se asigură că actele sale legislative sunt adecvate scopului și adaptate nevoilor părților interesate și că reduc la minimum sarcinile, îndeplinind-și totodată obiectivele. Prin urmare, prezenta propunere face parte din programul REFIT care vizează reducerea sarcinilor de raportare care decurg din legislația Uniunii.
Deși anumite obligații de raportare sunt esențiale, ele trebuie să fie cât mai eficiente, evitând suprapunerile, eliminând sarcinile inutile și utilizând într-o măsură cât mai mare soluții digitale și interoperabile.
Prezentele propuneri raționalizează cerințele de raportare, făcând astfel ca realizarea obiectivelor legislațiilor să fie mai eficientă și mai puțin împovărătoare pentru întreprinderi și autoritățile publice.
În situațiile în care nu sunt disponibile standarde armonizate, sunt necesare soluții alternative pentru a se asigura conformitatea cu legislația Uniunii. Aceste alternative ar trebui să fie cât mai eficace posibil, să reducă la minimum complexitatea inutilă și să fie disponibile în termene scurte.
Introducerea acestor soluții alternative va simplifica respectarea legislației Uniunii, făcând-o mai eficientă și mai puțin împovărătoare pentru întreprinderi și autoritățile publice.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temei juridic
Propunerea se bazează pe articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în conformitate cu temeiurile juridice inițiale pentru adoptarea cadrelor sectoriale, pe care prezenta propunere urmărește să le modifice. Aceste cadre sectoriale sunt Directiva 2000/14/CE privind zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior, Directiva 2011/65/UE privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, Directiva 2013/53/UE privind ambarcațiunile de agrement și motovehiculele nautice, Directiva 2014/29/UE privind recipientele simple sub presiune, Directiva 2014/30/UE privind compatibilitatea electromagnetică, Directiva 2014/31/UE privind instrumentele de cântărire neautomate, Directiva 2014/32/UE privind mijloacele de măsurare, Directiva 2014/33/UE privind ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare, Directiva 2014/34/UE privind echipamentele și sistemele de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explozive, Directiva 2014/35/UE privind echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune, Directiva 2014/53/UE privind echipamentele radio, Directiva 2014/68/UE privind echipamentele sub presiune și Directiva 2014/90/UE privind echipamentele maritime.
Cadrele sectoriale ale Uniunii prevăzute de directivele menționate mai sus reprezintă așa-numita „legislație de armonizare privind produsele”. Acestea stabilesc norme armonizate privind proiectarea, fabricarea, evaluarea conformității și introducerea pe piață a produselor. În esență, aceste cadre sectoriale introduc, pentru fiecare sector/categorie de produs respectiv, cerințele esențiale de interes public pe care trebuie să le îndeplinească produsele, precum și procedurile de evaluare a respectării cerințelor menționate.
O altă caracteristică comună a acestor cadre este că sunt aliniate mai mult sau mai puțin la principiile generale și la dispoziția de referință prevăzute în NCL. NCL pentru legislația UE privind produsele constă în două acte juridice adoptate în 2008, și anume Decizia 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru comun pentru comercializarea produselor, care stabilește dispoziții de referință pentru elaborarea legislației Uniunii de armonizare a condițiilor de comercializare a produselor, și Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor, care stabilește principiile privind marcajul CE și acreditările organismelor de evaluare a conformității.
Datorită NCL, toate actele legislative menționate mai sus afectate de această propunere conțin dispoziții similare. Actele legislative în cauză sunt aliniate la NCL, cu excepția Directivei 2000/14/CE, au o structură comună și conțin dispoziții bazate pe același model. Prin urmare, obligațiile operatorilor economici, dispozițiile privind organismele notificate de evaluare a conformității, acreditarea și marcajul CE sunt identice sau foarte asemănătoare în toate aceste acte legislative. Această uniformitate facilitează familiarizarea cu diferitele instrumente legislative, în special pentru întreprinderile care fabrică sau distribuie produse care fac obiectul mai multor acte legislative ale UE. Coerența acestor elemente permite operatorilor economici să navigheze mai ușor în peisajul normativ, reducând astfel complexitatea și promovând conformitatea. Cu toate acestea, având în vedere că dispozițiile-model au fost stabilite în 2008, anumite aspecte ale obligațiilor au devenit redundante sau caduce în timp, necesitând o revizuire și o actualizare pentru a se asigura relevanța și eficacitatea lor continuă.
Sectorul echipamentelor maritime are cerințe unice pentru asigurarea siguranței la bordul navelor UE, care sunt reflectate în Directiva 2014/90/UE. Prin urmare, această directivă conține norme specifice care diferă de alte acte legislative aliniate la NCL. O astfel de normă este cerința ca o copie pe suport de hârtie a declarației de conformitate să fie păstrată la bordul unei nave a UE până la retragerea echipamentului maritim. Cu toate acestea, baza de date a Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă aflată la dispoziția statelor membre de pavilion și a autorităților de supraveghere a pieței este adecvată pentru interacțiunea electronică și necesită adaptarea acestei cerințe la era digitală. Prin încărcarea unei copii a declarației de conformitate în această bază de date, verificările și controalele necesare ale echipamentelor maritime de pe navă pot fi efectuate pe cale electronică. Această abordare va contribui, de asemenea, la asigurarea unei aplicări și a unor practici uniforme în temeiul acestei legislații, simplificând procesul și reducând sarcinile administrative.
Modificarea directivelor menționate mai sus în modul propus, și anume eliminarea obligațiilor privind suportul de hârtie și tranziția către echivalente digitale, va contribui la digitalizarea raportării de la întreprinderi către autorități, va facilita digitalizarea obligațiilor și a procedurilor de raportare ale operatorilor economici și va spori eficiența și eficacitatea generală a cadrului de reglementare.
•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
Cerințele de raportare și obligațiile operatorilor economici în cauză sunt impuse de dreptul Uniunii și, prin urmare, pot fi modificate numai la nivelul Uniunii. Statele membre, întreprinderile și consumatorii vor beneficia de eliminarea trimiterilor la formatul pe suport de hârtie și de digitalizarea declarației de conformitate UE pentru operatorii economici care fac obiectul prezentei propuneri.
•Proporționalitate
Raționalizarea și digitalizarea cerințelor de raportare și a obligațiilor operatorilor economici simplifică cadrul juridic prin introducerea unor modificări minime ale cerințelor existente care nu afectează fondul obiectivului de politică mai larg. Prin urmare, propunerea se limitează la acele modificări care sunt necesare pentru a asigura eficiența, fără a modifica niciunul dintre elementele substanțiale ale legislației în cauză.
Modificările introduc schimbări minime ale cerințelor existente, axându-se exclusiv pe eliminarea trimiterilor la suportul de hârtie și pe digitalizarea declarației de conformitate UE și a instrucțiunilor. Prin limitarea propunerii la aceste schimbări necesare, Comisia se asigură că modificările sunt proporționale cu obiectivele urmărite și nu compromit realizarea obiectivelor de politică.
Specificațiile comune ca opțiune alternativă la standardele armonizate simplifică cadrul juridic prin asigurarea coerenței pe piața internă în absența unor standarde armonizate disponibile. Prin urmare, propunerea se limitează la acele modificări care sunt necesare pentru a asigura eficiența, fără a modifica niciunul dintre elementele substanțiale ale legislației în cauză.
Modificările introduc schimbări minime ale legislației existente, axându-se exclusiv pe alinierea specificațiilor comune din legislația privind piața internă. Prin limitarea propunerii la aceste schimbări necesare, Comisia se asigură că modificările sunt proporționale cu obiectivele urmărite și nu compromit realizarea obiectivelor de politică.
•Alegerea instrumentului
Toate directivele care urmează să fie modificate prin acest act, și anume Directiva 2000/14/CE privind zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior, Directiva 2011/65/UE privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, Directiva 2013/53/UE privind ambarcațiunile de agrement, Directiva 2014/29/UE privind recipientele simple sub presiune, Directiva 2014/30/UE privind compatibilitatea electromagnetică, Directiva 2014/31/UE privind instrumentele de cântărire neautomate, Directiva 2014/32/UE privind mijloacele de măsurare, Directiva 2014/33/UE privind ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare, Directiva 2014/34/UE privind echipamentele și sistemele de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explozive, Directiva 2014/35/UE privind echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune, Directiva 2014/53/UE privind echipamentele radio, Directiva 2014/68/UE privind echipamentele sub presiune și Directiva 2014/90/UE privind echipamentele maritime, sunt acte legislative armonizate privind produsele în temeiul normelor pieței unice, iar majoritatea acestora sunt aliniate la NCL.
Evaluarea NCL, publicată în noiembrie 2022, a arătat că NCL a armonizat cu succes legislația UE privind produsele, ceea ce a dus la un cadru mai coerent care a redus sarcinile și a generat economii de costuri atât pentru întreprinderi, cât și pentru autorități începând din 2008. Cu toate acestea, evaluarea a subliniat, de asemenea, că cerințele depășite ale NCL, cum ar fi cele referitoare la documentația și corespondența pe suport de hârtie, afectează capacitatea acestuia de a ține pasul cu digitalizarea și de a răspunde așteptărilor moderne.
Directivele care urmează să fie modificate prin prezentul act în ceea ce privește alinierea dispozițiilor privind specificațiile comune, și anume Directiva 2000/14/CE privind zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior, Directiva 2011/65/UE privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, Directiva 2013/53/UE privind ambarcațiunile de agrement, Directiva 2014/29/UE privind recipientele simple sub presiune, Directiva 2014/30/UE privind compatibilitatea electromagnetică, Directiva 2014/31/UE privind instrumentele de cântărire neautomate, Directiva 2014/32/UE privind mijloacele de măsurare, Directiva 2014/33/UE privind ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare, Directiva 2014/34/UE privind echipamentele și sistemele de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explozive, Directiva 2014/35/UE privind echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune, Directiva 2014/53/UE privind echipamentele radio, Directiva 2014/68/UE privind echipamentele sub presiune și Directiva 2014/90/UE privind echipamentele maritime, sunt acte legislative armonizate privind produsele în temeiul normelor pieței unice și conțin conceptul de standarde armonizate și prezumția de conformitate.
În concluzie, prezenta propunere omnibus este considerată adecvată și eficientă datorită capacității sale de a adapta legislația în cauză la nevoile viitoare și de a rămâne relevantă, permițând eliminarea trimiterilor învechite, cum ar fi cele referitoare la formatele pe hârtie.
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Evaluările ex post/verificările adecvării legislației existente
•Consultările cu părțile interesate
La 14 aprilie 2025, Comisia a organizat un eveniment de informare în contextul Grupului operativ al Forumului industrial 1.
Statele membre, asociațiile industriale, asociațiile de producători și de consumatori au fost invitate să participe și să își exprime opiniile cu privire la digitalizarea raportării și a obligațiilor producătorilor. În special, acestea au fost întrebate dacă, în opinia lor, furnizarea declarației de conformitate și a instrucțiunilor în format electronic ar fi considerată o reducere a sarcinii administrative.
Răspunsurile primite în timpul evenimentului de informare arată că părțile interesate sunt în mare măsură în favoarea digitalizării ca formă de reducere a sarcinii administrative, marea majoritate a respondenților indicând că consideră digitalizarea drept o modalitate eficace de reducere a sarcinii administrative. În plus, majoritatea respondenților au indicat că, în opinia lor, declarația de conformitate digitală și opțiunea de a furniza instrucțiuni de utilizare digitale reprezintă un instrument de reducere a sarcinii administrative. În ceea ce privește instrucțiunile digitale, majoritatea respondenților și-au exprimat preferința pentru instrucțiunile digitale voluntare (numai dacă producătorul decide cu privire la această opțiune).
În paralel, s-a desfășurat o consultare scrisă prin intermediul aceluiași forum pentru a colecta opiniile părților interesate și orice date privind economiile de costuri pe care această inițiativă le-ar putea aduce. Majoritatea respondenților au declarat că sunt în favoarea digitalizării, inclusiv a declarației de conformitate digitale și a instrucțiunilor digitale.
•Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate
Măsurile de simplificare propuse au fost identificate în urma unui proces de control intern al obligațiilor de raportare existente și pe baza experienței dobândite ca urmare a punerii în aplicare a legislației conexe. Întrucât acesta este un pas în procesul de evaluare continuă a cerințelor de raportare care decurg din legislația Uniunii, monitorizarea acestei sarcini și a impactului său asupra părților interesate va continua.
•Studiul de impact
Propunerea se referă la modificări limitate și specifice ale legislației în vederea simplificării cerințelor de raportare și a asigurării digitalizării și alinierii specificațiilor comune. Aceste modificări se bazează pe experiența dobândită ca urmare a punerii în aplicare a legislației. Modificările nu au un impact semnificativ asupra politicii, ci doar asigură o punere în aplicare mai eficientă și mai eficace, inclusiv prin alinierea specificațiilor comune la legislația actuală.
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea
Aceasta este o propunere REFIT, care vizează simplificarea legislației și reducerea sarcinilor pentru părțile interesate.
•Drepturile fundamentale
4.IMPLICAȚII BUGETARE
5.ALTE ELEMENTE
•Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare
•Documentele explicative (în cazul directivelor)
Având în vedere domeniul de aplicare al propunerii, nu este justificat sau proporțional să se solicite documente explicative.
•Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii
Prezenta propunere cuprinde:
–Precizarea faptului că declarația de conformitate UE – sau un document similar – trebuie să fie întocmită în format electronic și să fie pusă la dispoziție prin intermediul unei adrese de internet sau al unui cod citibil automat atunci când declarația respectivă trebuie să însoțească un produs;
–Adăugarea unor „date de contact digitale” ca informații care trebuie indicate de producători cu privire la produsele introduse pe piață pentru a facilita comunicarea dintre operatorii economici și autoritățile naționale. De îndată ce portofelul întreprinderilor europene va fi disponibil, adresa digitală pe care acesta o oferă operatorilor economici ar putea constitui „datele de contact digitale”;
–Precizarea faptului că instrucțiunile care însoțesc produsele pot fi furnizate în format electronic, cu excepția informațiilor privind siguranța, care ar trebui furnizate pe hârtie sau marcate pe produs pentru consumatori;
–Modificarea obligațiilor de raportare către autoritățile naționale care impun utilizarea unui „format pe suport de hârtie sau electronic” în utilizarea exclusivă a „formatului electronic”;
–Introducerea unei obligații privind schimburile de informații prin mijloace electronice între operatorii economici și autoritățile competente;
–Introducerea unei dispoziții privind specificațiile comune ca alternativă la standardele armonizate;
–Obligația de a furniza informațiile cuprinse în declarația de conformitate UE și în instrucțiuni în pașaportul digital al produsului atunci când produsul face obiectul altei legislații a Uniunii care impune utilizarea unui astfel de pașaport digital al produsului.
2025/0133 (COD)
Propunere de
DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de modificare a Directivelor 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește digitalizarea și specificațiile comune
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)Cerințele de raportare au un rol esențial în ceea ce privește asigurarea monitorizării corespunzătoare și a aplicării corecte a legislației. Cu toate acestea, pentru a se asigura că îndeplinesc scopul pentru care au fost concepute și pentru a limita sarcina administrativă, este important ca cerințele respective să fie raționalizate.
(2)În comunicarea sa intitulată „Competitivitatea pe termen lung a UE: perspectiva după 2030”, Comisia s-a angajat să raționalizeze și să simplifice cerințele de raportare, cu scopul de a reduce aceste sarcini cu 25 %, fără a submina obiectivele de politică aferente.
(3)În Orientările sale privind o mai bună legiferare, Comisia promovează principiul „digital în mod implicit” pentru a sprijini transformările digitale prin facilitarea unor politici pregătite pentru digitalizare care țin seama lumea în evoluție rapidă a digitalizării și a tehnologiei și care sunt digitale, interoperabile, adaptate exigențelor viitorului și agile în mod implicit.
(4)Importanța tot mai mare a digitalizării în simplificarea cadrelor de reglementare necesită reducerea și modernizarea cerințelor de raportare și a obligațiilor operatorilor economici. În concordanță cu eforturile de accelerare a digitalizării, este esențial să se digitalizeze pe deplin raportarea de la întreprinderi către autorități și obligațiile operatorilor economici atunci când acestea nu afectează protecția și siguranța consumatorilor. Adoptarea digitalizării nu numai că va simplifica procedurile de asigurare a conformității, ci va spori și eficiența generală a cadrului de reglementare, aducând în cele din urmă beneficii atât întreprinderilor, cât și autorităților.
(5)O serie de acte juridice sectoriale ale Uniunii stabilesc norme armonizate privind obligațiile operatorilor economici atunci când introduc pe piață sau pun în funcțiune un produs. Printre aceste acte juridice se numără Directivele 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, (denumite în continuare „directivele în cauză”). Majoritatea directivelor respective se bazează pe principiile „noii abordări” a armonizării tehnice și sunt, de asemenea, aliniate la dispozițiile de referință stabilite prin Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
(6)În conformitate cu directivele în cauză, producătorii trebuie să întocmească o declarație de conformitate UE care să ateste că îndeplinirea cerințelor esențiale prevăzute în directivele aplicabile a fost demonstrată. Pentru a permite procese electronice fără sincope, declarația de conformitate UE ar trebui întocmită numai în format electronic.
(7)În plus, Directivele 2000/14/CE, 2013/53/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE și 2014/53/UE prevăd obligația ca produsul să fie însoțit de o copie a declarației de conformitate UE. Având în vedere evoluția digitalizării, este esențial să se modernizeze această obligație, prin solicitarea ca o astfel de declarație de conformitate UE să însoțească produsul în format electronic. Prin urmare, producătorul ar trebui să se asigure că declarația de conformitate UE este accesibilă prin intermediul unei adrese de internet sau al unui cod citibil automat.
(8)Ținând seama de faptul că, în 2024, nu mai puțin de 94 % dintre gospodăriile din UE aveau acces la internet, formatul pe suport de hârtie al instrucțiunilor de utilizare care însoțesc produsele care intră în domeniul de aplicare al directivelor în cauză este depășit și nu este aliniat la tehnologiile, la practicile consumatorilor și nici la obiectivele verzi actuale. În consecință, în directive, ar trebui introdusă posibilitatea utilizării unui format digital al instrucțiunilor. Acest lucru le va permite producătorilor să ofere instrucțiuni în format digital dacă doresc acest lucru. În cazul în care producătorii aleg să furnizeze instrucțiuni în format digital, pentru a proteja în continuare siguranța consumatorilor, informațiile privind siguranța, inclusiv instrucțiunile care au impact asupra siguranței produselor, ar trebui să fie furnizate pe suport de hârtie sau marcate pe produs. În plus, utilizatorii finali ar trebui să poată obține o copie pe suport de hârtie a instrucțiunilor de utilizare sau a informațiilor privind siguranța, la cerere – în momentul achiziționării și pentru o anumită perioadă de timp după achiziționare.
(9)Directiva 2014/53/UE prevede posibilitatea ca producătorii să furnizeze o declarație de conformitate UE simplificată în format electronic. Având în vedere că prezenta propunere introduce un format digital implicit al declarației de conformitate UE, dispozițiile privind declarația de conformitate UE simplificată devin redundante. Prin urmare, este necesar să se elimine astfel de dispoziții din Directiva 2014/53/UE.
(10)Pentru a facilita comunicarea dintre operatorii economici și autoritățile naționale competente și utilizatorii finali, este necesară indicarea unor date de contact digitale ale producătorului pe produs și în declarația de conformitate UE pentru a spori eficacitatea supravegherii pieței și pentru a accelera procesul de urmărire a produselor neconforme. În prezent, operatorii economici au obligația de a-și indica adresa poștală pe produs, dar acest lucru nu este întotdeauna suficient pentru a se asigura că autoritățile competente pot stabili un contact rapid. Prin urmare, este necesar să se solicite operatorilor economici să furnizeze atât o adresă poștală, cât și date de contact digitale pe produs și în declarația de conformitate UE. Astfel de date de contact digitale ar trebui definite în directive.
(11)Directivele în cauză prevăd obligația operatorilor economici de a furniza, la cererea motivată a unei autorități naționale competente sau a Comisiei Europene, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea produselor în cauză cu directivele respective, pe suport de hârtie sau în format electronic. Formatul pe suport de hârtie este o cerință depășită, în timp ce comunicarea electronică îmbunătățește interacțiunea dintre autorități și întreprinderi, simplificând procesele și reducând sarcinile administrative. Pentru realizarea digitalizării cerințelor de raportare și pentru a reduce sarcina administrativă pentru operatorii economici și autoritățile competente, operatorii economici ar trebui să aibă obligația de a furniza informațiile și documentația necesare numai în format electronic. Documentația furnizată în format electronic ar putea fi pusă la dispoziție, de exemplu, într-un format digital imprimabil, care oferă posibilitatea de a imprima, descărca și salva documentația pe un dispozitiv electronic.
(12)Directiva 2014/90/UE conține anumite particularități sectoriale, inclusiv cerințele unice pentru asigurarea siguranței echipamentelor maritime la bordul navelor UE. Din cauza acestor particularități, directiva respectivă diferă de alte acte legislative aliniate la NCL. Mai precis, aceasta prevede obligația ca o copie pe suport de hârtie a declarației de conformitate să fie păstrată la bordul unei nave a UE până la retragerea echipamentului maritim. Cu toate acestea, având în vedere disponibilitatea bazei de date a Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă pentru statele membre de pavilion și autoritățile de supraveghere a pieței, obligația ar trebui îndeplinită prin încărcarea în această bază de date a unei copii a declarației de conformitate. Acest lucru ar permite efectuarea pe cale electronică a verificărilor și controalelor necesare ale echipamentelor maritime de pe navă și ar asigura o aplicare și practici uniforme în temeiul acestei legislații.
(13)Actualul cadru de standardizare al Uniunii, care se bazează pe Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, reprezintă cadrul implicit pentru elaborarea de standarde care prevăd prezumția de conformitate cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță relevante sau cu alte cerințe. Cu toate acestea, în cazul în care nu există standarde armonizate sau în cazul în care acestea sunt insuficiente, Comisia ar trebui să poată adopta acte de punere în aplicare prin care să stabilească specificații comune pentru cerințele esențiale de sănătate și siguranță sau pentru alte cerințe, ca soluție alternativă excepțională pentru a facilita obligația producătorului de a respecta respectivele cerințe de sănătate și siguranță sau alte cerințe.
(14)Întrucât pașaportul digital al produsului este prevăzut în anumite acte legislative ale Uniunii, cum ar fi Regulamentul (UE) 2023/1542 al Parlamentului European și al Consiliului, este esențial să se solicite operatorilor economici să stocheze informațiile conținute în declarația de conformitate UE și în instrucțiunile de utilizare în pașaportul digital al produsului atunci când un produs face obiectul mai multor acte legislative. Această abordare ar reduce sarcina administrativă a producătorilor, deoarece aceștia nu ar mai fi nevoiți să păstreze spații de depozitare separate pentru documentele de conformitate. Prin stocarea documentației într-un singur loc, toate documentele necesare care demonstrează conformitatea produsului ar fi ușor accesibile, asigurând transparența și facilitând conformitatea. Această abordare raționalizată ar spori eficiența globală a cadrului de reglementare și s-ar alinia la principiul conform căruia, atunci când unui produs i se aplică mai multe acte legislative de armonizare ale Uniunii, producătorul sau orice alt operator economic, după caz, ar trebui să furnizeze o singură declarație de conformitate UE.
(15)Având în vedere că obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, întrucât prezenta directivă modifică directive care armonizează legislațiile privind produsele, ci pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, datorită armonizării normelor UE aplicabile, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(16)Pentru a permite operatorilor economici să furnizeze stocuri de produse care au fost introduse pe piață înainte de data aplicării măsurilor naționale de transpunere a prezentei directive, este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii rezonabile care să nu împiedice punerea la dispoziție pe piață a produselor care au fost introduse pe piață în conformitate cu directivele în cauză înainte de data aplicării măsurilor naționale de transpunere a prezentei directive.
(17)Pentru a asigura o tranziție fără sincope și eficace, a reduce la minimum perturbările și a oferi industriilor un interval de timp rezonabil pentru a se adapta la noile cerințe, aplicarea măsurilor de transpunere privind digitalizarea ar trebui amânată.
(18)Directivele 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE ar trebui să fie modificate în consecință,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Modificarea Directivei 2000/14/CE
Directiva 2000/14/CE se modifică după cum urmează:
(1)La articolul 3, se adaugă următoarea literă (g):
„(g) «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație.”;
(2)La articolul 4 alineatul (1), a treia liniuță se înlocuiește cu următoarea:
„echipamentul poartă marcajul CE, precum și indicația nivelului de putere acustică garantat și este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate CE.”;
(3)La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Statele membre iau măsurile care se impun pentru ca echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) să poată fi plasat pe piață sau pus în funcțiune doar dacă este conform dispozițiilor prezentei directive, dacă poartă marcajul CE și dacă i se indică nivelul de putere acustică garantat și este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate CE.”;
(4)La articolul 6, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Statele membre nu interzic, limitează sau împiedică plasarea pe piață sau punerea în funcțiune pe teritoriul lor a echipamentului menționat la articolul 2 alineatul (1), care respectă dispozițiile prezentei directive, poartă marcajul CE și indicația referitoare la nivelul de putere acustică garantat și care este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate CE.”;
(5)Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:
„Prezumția de conformitate
Statele membre presupun că echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) care poartă marcajul CE și indicația nivel de putere acustică garantat și care este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate CE se conformează tuturor dispozițiilor prezentei directive.”;
(6)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Pentru a certifica faptul că o piesă de echipament este conformă cu dispozițiile prezentei directive, fabricantul echipamentului menționat la articolul 2 alineatul (1) sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate întocmește o declarație de conformitate CE, în format electronic, pentru fiecare tip de echipament fabricat; cuprinsul minim al unei astfel de declarații de conformitate este stabilit în anexa II.”;
(b)se adaugă următorul alineat (4):
„(4) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile echipamentelor prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate CE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa II care trebuie incluse în declarația de conformitate CE și instrucțiunile menționate la articolul 11 alineatul (5) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(7)Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Statele membre asigură obținerea, în format electronic, de către Comisie și de către oricare alt stat membru, în urma unei cereri motivate, a tuturor informațiilor folosite în timpul procedurii de verificare a conformității unui anume tip de echipament, în special documentația tehnică prevăzută la punctul 3 din anexa V, punctul 3 din anexa VI, punctul 2 din anexa VII, punctele 3.1. și 3.3 din anexa VIII.”;
(b)se adaugă următorul alineat (4):
„(4) După caz, fabricantul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)Anexele II și V-VIII se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta directivă.
Articolul 2
Modificări ale Directivei 2011/65/UE
Directiva 2011/65/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 3 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 6a:
„6a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație.”;
(b)se introduce următorul punct 13a:
„13a.«specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)la litera (c), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„(c) În cazul în care s-a demonstrat conformitatea EEE cu cerințele aplicabile prin procedura menționată la litera (b), producătorii întocmesc o declarație de conformitate UE, în format electronic, și aplică marcajul CE pe produsul finit.”;
(b)la litera (e), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile produsului și modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune sau ale specificațiilor tehnice, în raport cu care se declară conformitatea EEE, se iau în considerare în mod corespunzător;”;
(c)litera (h) se înlocuiește cu următorul text:
„(h) producătorii își indică denumirea, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contact digitale pe EEE sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește EEE. Adresa poștală și datele de contact digitale trebuie să indice un singur punct de contact al producătorului. În cazul în care legislația aplicabilă a Uniunii conține alte dispoziții cel puțin la fel de stricte care prevăd aplicarea numelui, adresei poștale și a datelor de contact digitale ale producătorului, se aplică dispozițiile respective;”;
(d)litera (j) se înlocuiește cu următorul text:
„(j) producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea EEE cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea respectivă și că aceștia cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă a EEE pe care le-au introdus pe piață.”;
(3)La articolul 8 litera (b), a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„în urma unei cereri motivate din partea autorității naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea unui EEE cu prezenta directivă;”;
(4)Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) importatorii își indică denumirea, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contact digitale pe EEE sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește EEE. În cazul în care legislația aplicabilă a Uniunii conține alte dispoziții cel puțin la fel de stricte care prevăd aplicarea numelui, adresei poștale și a datelor de contact digitale ale importatorului, se aplică dispozițiile respective.”;
(b)litera (h) se înlocuiește cu următorul text:
„(h) importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea unui EEE cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea respectivă și că aceștia cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă a EEE pe care le-au introdus pe piață.”;
(5)La articolul 10, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) distribuitorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea EEE cu prezenta directivă și că aceștia cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă a EEE pe care le-au pus la dispoziție pe piață.”;
(6)La articolul 13, se adaugă următorul alineat (4):
„(4) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile EEE prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerința prevăzută în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa VI care trebuie incluse în declarația de conformitate UE se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(7)Se introduce următorul articol 16a:
„Articolul 16a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la articolul 4 în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute la articolul 4 nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute la articolul 4 fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea materialelor, a componentelor și a EEE cu cerințele esențiale prevăzute la articolul 4;
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la materialele, componentele și EEE neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 19 alineatul (3).
2.Materialele, componentele și EEE care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute la articolul 4.”;
(8)La articolul 19, se adaugă următorul alineat (3):
„(3) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.”;
(9)Anexele V și VI se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta directivă.
Articolul 3
Modificări ale Directivei 2013/53/UE
Directiva 2013/53/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 3 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 19a:
„19a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 20a:
„20a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea unui produs cu cerințele aplicabile prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație, astfel cum se prevede la articolul 15, în format electronic, și marchează și aplică marcajul CE, astfel cum se prevede la articolele 17 și 18.”;
(b)la alineatul (4), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectarea sau caracteristicile produsului și modificările standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune în referință cu care se declară conformitatea unui produs se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)alineatele (6) și (7) se înlocuiesc cu următorul text:
„(6) Producătorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.
(7) Producătorii se asigură că produsul este însoțit de instrucțiuni și informații privind siguranța care se regăsesc în manualul proprietarului într-o limbă sau limbi care pot fi ușor înțelese de către consumatori și alți utilizatori finali, după cum se stabilește de către statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile privind siguranța pot fi furnizate în format electronic.
Producătorul ține seama de utilizarea preconizată și de utilizatorii finali preconizați ai produsului atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor privind siguranța.
În cazul produselor destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe produs informațiile privind siguranța. Aceste informații privind siguranța trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor privind siguranța, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile în asigurarea siguranței.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe produs sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a produsului; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul produsului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a produsului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a produsului.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării produsului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile privind siguranța pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile de siguranță respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(d)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea produsului, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 8 alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unui produs;”;
(4)Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Importatorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, în cazul componentelor, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul.”;
(b)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unui produs, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(5)La articolul 10 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează respectivei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea produsului.”;
(6)Se introduce următorul articol 14a:
„Articolul 14a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la articolul 4 în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute la articolul 4 nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute la articolul 4 fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea produselor cu cerințele esențiale prevăzute la articolul 4; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la produsele neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).
2.Produsele care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute la articolul 4.”;
(7)Articolul 15 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (4), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„Următoarele produse, atunci când sunt puse la dispoziție pe piață sau puse în funcțiune, sunt însoțite de adresa de internet a codului citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate UE menționată la alineatul (3):”;
(b)se adaugă următorul alineat (6):
„(6) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile produsului prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 7 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(8)La articolul 19, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(9)La articolul 20 alineatul (1) litera (b) punctul (i), liniuțele se înlocuiesc cu următorul text:
„atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune referitoare la punctele 3.2 și 3.3 din anexa I partea A sunt respectate: modulul A (controlul intern al producției), modulul A1 (controlul intern al producției plus încercarea supravegheată a produsului), modulul B (examinarea de tip UE) împreună cu modulul C, D, E sau F, modulul G (conformitatea bazată pe verificarea unității de produs) sau modulul H (conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității);
– atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune referitoare la anexa I partea A punctele 3.2 și 3.3 nu sunt respectate: modulul A1 (controlul intern al producției plus încercarea supravegheată a produsului), modulul B (examinarea de tip UE) împreună cu modulul C, D, E sau F, modulul G (conformitatea bazată pe verificarea unității de produs) sau modulul H (conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității);”;
(10)Articolul 21 se modifică după cum urmează:
(a)la litera (a), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„atunci când testele sunt efectuate utilizând standardul armonizat sau specificația comună, oricare din următoarele module:”;
(b)la litera (b), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„atunci când testele sunt efectuate fără a se utiliza standardul armonizat sau specificația comună, oricare din următoarele module:”;
(11)Articolul 22 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se modifică după cum urmează:
(i)la litera (a), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„atunci când testele sunt efectuate utilizând standardul armonizat sau specificația comună pentru măsurarea zgomotului, oricare din următoarele module:”;
(ii)litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) atunci când testele sunt efectuate fără a se utiliza standardul armonizat sau specificația comună pentru măsurarea zgomotului, modulul G (conformitatea bazată pe verificarea unității de produs).”;
(b)alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(i)la litera (a), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„atunci când testele sunt efectuate utilizând standardul armonizat sau specificația comună pentru măsurarea zgomotului, oricare din următoarele module:”;
(ii)litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) atunci când testele sunt efectuate fără a se utiliza standardul armonizat sau specificația comună pentru măsurarea zgomotului, modulul G (conformitatea bazată pe verificarea unității de produs).”;
(12)La articolul 30 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoașterea și înțelegerea corespunzătoare a cerințelor esențiale, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile, a legislației de armonizare relevantă a Uniunii și a legislației naționale relevante;”;
(13)La articolul 38, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și în anexa I sau în standardele armonizate ori în specificațiile comune corespunzătoare nu sunt îndeplinite de către un producător sau un importator privat, acesta solicită producătorului sau importatorului privat să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat de conformitate.”;
(14)Anexele I, III, IV și V se modifică în conformitate cu anexa III la prezenta directivă.
Articolul 4
Modificări ale Directivei 2014/29/UE
Directiva 2014/29/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 7a:
„7a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 9a:
„9a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea unui recipient la care produsul PS × V este mai mare de 50 bar.L cu cerințele aplicabile prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE și inscripțiile prevăzute în anexa III punctul 1.”;
(b)la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile recipientului, modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune sau ale altor specificații tehnice în raport cu care se declară conformitatea recipientului se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe recipient denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contract digitale. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că recipientul este însoțit de instrucțiunile și informațiile privind siguranța menționate în anexa III punctul 2, într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatorii finali, după cum stabilește statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile privind siguranța menționate în anexa III punctul 2 pot fi furnizate în format electronic. Instrucțiunile și informațiile privind siguranța, precum și orice text imprimat pe etichete, trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Producătorul ține seama de utilizarea preconizată și de utilizatorii finali previzibili ai recipientului atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor privind siguranța.
În cazul recipientelor destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe recipient informațiile privind siguranța prevăzute în anexa III punctul 2. Aceste informații privind siguranța trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor privind siguranța, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile în asigurarea siguranței.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe recipient sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a recipientului; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul recipientului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a recipientului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a recipientului.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării recipientului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile privind siguranța pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile de siguranță respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea recipientului cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 7 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) la cererea motivată a unei autorități naționale competente, să furnizeze acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unui recipient;”;
(4)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică pe recipient denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, într-un document care însoțește recipientul.”;
(b)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea recipientului, într-o limbă ușor de înțeles de autoritatea în cauză.”;
(5)La articolul 9 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea recipientului.”;
(6)Se introduce următorul articol 12a:
„Articolul 12a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa I în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa I nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa I fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea recipientelor la care produsul PS × V este mai mare de 50 bar.L cu cerințele esențiale prevăzute la articolul 4; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la recipientele neconforme la care produsul PS × V este mai mare de 50 bar.L.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 39 alineatul (2).
2.Recipientele la care produsul PS × V este mai mare de 50 bar.L care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute în anexa I.”;
(7)Articolul 13 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se modifică după cum urmează:
(i)la litera (a), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„(a) pentru recipientele fabricate în conformitate cu standardele armonizate prevăzute la articolul 12 sau cu specificațiile comune prevăzute la articolul 12a, la alegerea producătorului, prin oricare dintre următoarele două modalități:”;
(ii)litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) pentru recipientele nefabricate sau fabricate numai parțial în conformitate cu standardele armonizate prevăzute la articolul 12 sau cu specificațiile comune prevăzute la articolul 12a, producătorul prezintă în vederea examinării un prototip, reprezentativ pentru producția preconizată, al recipientului complet și documentația tehnică și documentele justificative pentru examinarea și evaluarea caracterului adecvat al proiectului tehnic al recipientului (modulul B – tip de producție).”;
(b)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Documentația și corespondența referitoare la procedurile de evaluare a conformității prevăzute la alineatele (1) și (2) se redactează, în format electronic, într-o limbă oficială a statului membru în care este stabilit organismul notificat sau într-o limbă acceptată de organismul respectiv.”;
(c)se adaugă următorul alineat (4):
„(4) Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)La articolul 14, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile recipientului prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 6 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(9)La articolul 21 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale de siguranță prevăzute în anexa I, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(10)La articolul 29, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele esențiale de siguranță prevăzute în anexa I sau în standardele armonizate, în specificațiile comune sau alte specificații tehnice corespunzătoare nu sunt îndeplinite de către un producător, acesta solicită producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat de conformitate.”;
(11)Anexele II, III și IV se modifică în conformitate cu anexa IV la prezenta directivă.
Articolul 5
Modificări ale Directivei 2014/30/UE
Directiva 2014/30/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 3 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 15a:
„15a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 17a:
„17a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea aparatului cu cerințele aplicabile prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE.”;
(b)la alineatul (4), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile aparatului și modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea aparatului, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe aparat denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește aparatul. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că aparatul este însoțit de instrucțiuni și de informațiile menționate la articolul 18 într-o limbă ușor de înțeles pentru consumatori și alți utilizatori finali, după cum stabilește statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile menționate la articolul 18 pot fi furnizate în format electronic. Astfel de instrucțiuni și informații, precum și orice text imprimat pe etichete, trebuie să fie clare, de înțeles și inteligibile.
În cazul aparatelor destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe aparat informațiile menționate la articolul 18. Aceste informații trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor menționate la articolul 18, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe aparat sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a aparatului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a aparatului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a aparatului.
Cu toate acestea, la momentul achiziționării aparatului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile menționata la articolul 18 pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile menționate la articolul 18, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea aparatului cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 8 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea aparatului;”;
(4)Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii își indică pe aparat numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contat digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește aparatul.”;
(b)la alineatul (8), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea aparatului, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de autoritatea în cauză.”;
(5)La articolul 10 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea aparatului.”;
(6)Se introduce următorul articol 13a:
„Articolul 13a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa I în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa I nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa I fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea echipamentelor cu cerințele esențiale prevăzute în anexa I; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la echipamentele neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 41 alineatul (2).
2.Aparatele care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute în anexa I.”;
(7)La articolul 14, se adaugă următorul paragraf:
„Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedura de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)La articolul 15, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile aparatului prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 7 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(9)La articolul 24 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale prevăzute în anexa I, a standardelor armonizate aplicabile și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(10)La articolul 32, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele esențiale prevăzute în anexa I sau în standardele armonizate, specificațiile comune sau alte specificații tehnice corespunzătoare nu sunt îndeplinite de către un producător, acesta solicită producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat.”;
(11)Anexele II, III și IV se modifică în conformitate cu anexa V la prezenta directivă.
Articolul 6
Modificări ale Directivei 2014/31/UE
Directiva 2014/31/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 9a:
„9a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 11a:
„11a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea unui aparat destinat a fi utilizat pentru aplicațiile enumerate la articolul 1 alineatul (2) literele (a)-(f) cu cerințele aplicabile prin procedura menționată de evaluare a conformității, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar.”;
(b)la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările referitoare la proiectarea sau caracteristicile aparatului și modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea aparatului, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe aparat denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că aparatul destinat a fi utilizat pentru aplicațiile enumerate la articolul 1 alineatul (2) literele (a)-(f) este însoțit de instrucțiuni și informații, într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatorii finali, după cum stabilește statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile pot fi furnizate în format electronic. Instrucțiunile și informațiile respective, precum și orice text imprimat pe etichete, trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Producătorul trebuie să țină seama de utilizarea prevăzută și de utilizatorii finali previzibili ai produsului atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor.
În cazul unui instrument destinat consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, poate fi utilizat de consumatori, chiar dacă nu le este destinat acestora, producătorul trebuie să furnizeze pe suport de hârtie sau să marcheze pe produs informațiile esențiale pentru utilizarea sa în condiții de siguranță. Aceste informații trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe aparat sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a aparatului; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul aparatului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a aparatului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a aparatului.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării instrumentului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile și informațiile pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile și informațiile respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea aparatului cu prezenta directivă, într-o limbă ușor de înțeles pentru autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 7 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) la cererea motivată a unei autorități naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unui aparat;”;
(4)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică pe aparat denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor comercială înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale.”;
(b)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unui produs, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(5)La articolul 9 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unui aparat.”;
(6)Se introduce următorul articol 12a:
„Articolul 12a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa I în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa I nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa I fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea aparatelor cu cerințele esențiale prevăzute în anexa I; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la aparatele neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 41 alineatul (2).
2.Aparatele care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute în anexa I.”;
(7)La articolul 13, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
„(2) Documentele și corespondența privind procedurile de evaluare a conformității menționate la alineatul (1) trebuie întocmite, în format electronic, într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se desfășoară procedurile respective sau într-o limbă acceptată de organismul notificat în conformitate cu articolul 19.”;
(8)La articolul 14, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile aparatului prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 6 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(9)La articolul 23 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale prevăzute în anexa I, a standardelor armonizate aplicabile și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(10)La articolul 31, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele esențiale prevăzute în anexa I sau în standardele armonizate sau alte specificații tehnice corespunzătoare nu sunt îndeplinite de către un producător, acesta solicită producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat de conformitate.”;
(11)Anexele II și IV se modifică în conformitate cu anexa VI la prezenta directivă.
Articolul 7
Modificări ale Directivei 2014/32/UE
Directiva 2014/32/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 4 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 12a:
„12a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 14a:
„14a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea mijlocului de măsurare cu cerințele aplicabile din prezenta directivă prin procedura de evaluare a conformității, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar.”;
(b)la alineatul (4), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile mijlocului de măsurare și modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune, ale documentelor normative sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea unui mijloc de măsurare, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe mijloacele de măsurare denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, într-un document care însoțește mijlocul de măsurare și pe ambalaj, dacă există, în conformitate cu anexa I punctul 9.2. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)la alineatul (7), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că mijlocul de măsurare pe care l-au introdus pe piață este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care declarația UE de conformitate poate fi accesată și de instrucțiuni și informații, în conformitate cu în anexa I punctul 9.3, într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatori finali, după cum stabilește statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile pot fi furnizate în format electronic. Instrucțiunile și informațiile, precum și orice text imprimat pe etichete, trebuie să fie clare, de înțeles și inteligibile.
Producătorul trebuie să țină seama de utilizarea prevăzută și de utilizatorii finali previzibili ai produsului atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor în conformitate cu punctul 9.3 din anexa I.
În cazul mijloacelor de măsurare destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe produs informațiile în conformitate cu punctul 9.3 din anexa I. Aceste informații trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea instrucțiunilor și a informațiilor în conformitate cu punctul 9.3 din anexa I, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile și informațiile în asigurarea siguranței.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe mijlocul de măsurare sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a mijlocului de măsurare; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul mijlocului de măsurare;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a mijlocului de măsurare și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a mijlocului de măsurare.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării mijlocului de măsurare sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile și informațiile în conformitate cu punctul 9.3 din anexa I pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile respective în conformitate cu punctul 9.3 din anexa I, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea mijlocului de măsurare cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 9 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) la cererea motivată a unei autorități naționale competente, să furnizeze autorității respective, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea mijlocului de măsurare;”;
(4)Articolul 10 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceștia garantează că producătorul a întocmit documentația tehnică, că mijlocul de măsurare poartă marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar și este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația UE de conformitate și de documentele necesare și că producătorul a respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (5) și (6).”;
(b)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică pe mijloacele de măsurare denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, într-un document care însoțește mijlocul de măsurare și pe ambalaj, dacă există, în conformitate cu anexa I punctul 9.2.”;
(c)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea mijlocului de măsurare, într-o limbă ușor de înțeles de autoritatea în cauză.”;
(5)Articolul 11 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Înainte de a pune la dispoziție pe piață un mijloc de măsurare și/sau înainte de a-l pune în funcțiune, distribuitorii verifică dacă mijlocul de măsurare poartă marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar, dacă acesta este însoțit de adresa de intern sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația UE de conformitate, de documentele necesare și de instrucțiuni și informații în conformitate cu punctul 9.3 din anexa I, într-o limbă ușor de înțeles de către utilizatorii finali din statul membru în care mijlocul de măsurare este pus la dispoziție pe piață și/sau pus în funcțiune și dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (5) și (6) și respectiv la articolul 10 alineatul (3).”;
(b)la alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea mijlocului de măsurare.”;
(6)Se introduce următorul articol 14a:
„Articolul 14a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa I și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare vizate de părțile respective din documentele normative, în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa I și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare vizate de părțile respective din documentele normative nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa I și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare vizate de părțile respective din documentele normative fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea mijloacelor de măsurare cu cerințele esențiale prevăzute în anexa I și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare vizate de părțile respective din documentele normative; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la mijloacele de măsurare neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 46 alineatul (2).
2.Mijloacele de măsurare care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale prevăzute la articolul 6 care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora.”;
(7)Articolul 17 se modifică după cum urmează:
(a)al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Înregistrările și corespondența privind procedurile de evaluare a conformității se redactează, în format electronic, în limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) statului membru în care este stabilit organismul notificat care realizează procedurile de evaluare a conformității sau într-o limbă acceptată de organismul respectiv.”;
(b)se adaugă următorul paragraf:
„Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)La articolul 18 alineatul (3), literele (f) și (g) se înlocuiesc cu următorul text:
„(f) lista standardelor armonizate și/sau documentelor normative menționate la articolul 14 și/sau a specificațiilor comune menționate la articolul 14a care se aplică integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(g) descrierile soluțiilor adoptate în vederea respectării cerințelor esențiale, în cazul în care nu s-au aplicat standardele armonizate și/sau specificațiile comune și/sau documentele normative menționate la articolul 14, inclusiv o listă a specificațiilor tehnice relevante aplicate;”;
(9)La articolul 19, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile mijloacelor de măsurare prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa XIII care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 8 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(10)La articolul 27 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale prevăzute în anexa I și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile și a documentelor normative și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(11)La articolul 36, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele esențiale prevăzute în anexa I și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare sau în standardele armonizate, documentele normative, specificațiile comune sau alte specificații tehnice corespunzătoare nu sunt îndeplinite de către un producător, acesta solicită producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat de conformitate.”;
(12)La articolul 45 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) mijlocul de măsurare nu este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate UE;”;
(13)Anexele II și XIII se modifică în conformitate cu anexa VII la prezenta directivă.
Articolul 8
Modificări ale Directivei 2014/33/UE
Directiva 2014/33/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 11a:
„11a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 13a:
„13a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care prin procedura menționată s-a demonstrat conformitatea ascensorului cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță aplicabile, instalatorul întocmește o declarație de conformitate UE, în format electronic, se asigură că ascensorul este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate UE și aplică marcajul CE.”;
(b)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Instalatorii indică pe ascensor denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct la care instalatorul poate fi contactat.”;
(c)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Instalatorii se asigură că ascensorul este însoțit de instrucțiunile de utilizare menționate la punctul 6.2 din anexa I, redactate într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatorii finali, stabilită de statul membru în care este introdus pe piață ascensorul. Instrucțiunile pot fi furnizate în format electronic. Instrucțiunile în cauză, precum și orice text imprimat pe etichete, trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Atunci când instrucțiunile sunt furnizate în format electronic, instalatorul:
(a) marchează pe ascensor sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a ascensorului; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul ascensorului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a ascensorului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a ascensorului.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării ascensorului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile respective, instalatorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(d)la alineatul (9), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Instalatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea ascensorului cu prezenta directivă, într-o limbă ușor de înțeles pentru autoritatea în cauză.”;
(3)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care prin procedura menționată s-a demonstrat conformitatea unei componente de siguranță pentru ascensoare cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță aplicabile, producătorii întocmesc o declarație de conformitate UE, în format electronic, se asigură că componenta de siguranță pentru ascensoare este însoțită de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate UE și aplică marcajul CE.”;
(b)la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile componentei de siguranță pentru ascensoare și modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea unei componente de siguranță pentru ascensoare, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe componentele de siguranță pentru ascensoare denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe eticheta menționată la articolul 19 alineatul (1). Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că componenta de siguranță pentru ascensoare este însoțită de instrucțiunile menționate la punctul 6.1 din anexa I, redactate într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatorii finali, stabilită de statul membru vizat. Instrucțiunile pot fi furnizate în format electronic. Instrucțiunile în cauză, precum și orice text imprimat pe etichete, trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Atunci când instrucțiunile sunt furnizate în format digital, producătorul:
(a) marchează pe componenta de siguranță pentru ascensoare sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acesteia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul componentei de siguranță pentru ascensoare;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a componentei de siguranță pentru ascensoare și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a componentei de siguranță pentru ascensoare.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării componentei de siguranță pentru ascensoare sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (9) primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea componentei de siguranță pentru ascensoare cu prezenta directivă, într-o limbă ușor de înțeles pentru autoritatea în cauză.”;
(4)La articolul 9 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) la cererea motivată a unei autorități naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea componentelor de siguranță pentru ascensoare sau a ascensorului;”;
(5)Articolul 10 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceștia garantează că producătorul a întocmit documentația tehnică, că componenta de siguranță pentru ascensoare poartă marcajul CE și este însoțită de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care se poate accesa declarația de conformitate UE și de documentele necesare și că producătorul a respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (5) și (6).”;
(b)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică pe componenta de siguranță pentru ascensoare denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește componenta de siguranță pentru ascensoare.”;
(c)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea unei componente de siguranță pentru ascensoare, într-o limbă ușor de înțeles pentru autoritatea în cauză.”;
(6)Articolul 11 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Înainte de a pune la dispoziție pe piață o componentă de siguranță pentru ascensoare, distribuitorii verifică dacă respectiva componentă de siguranță pentru ascensoare poartă marcajul CE și dacă aceasta este însoțită de adresa de internet sau codul citibil automat prin care se poate accesa declarația de conformitate UE, de documentele necesare și de instrucțiunile menționate la punctul 6.1 din anexa I, într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatorii finali, stabilită de statul membru vizat, precum și dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (5) și (6) și, respectiv, la articolul 10 alineatul (3).”;
(b)la alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea unei componente de siguranță pentru ascensoare.”;
(7)Se introduce următorul articol 14a:
„Articolul 14a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa I în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa I nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa I fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea ascensoarelor și a componentelor pentru ascensoare cu cerințele esențiale prevăzute în anexa I; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la ascensoarele și componentele pentru ascensoare neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 42 alineatul (2).
2.Ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute în anexa I.”;
(8)La articolul 15, se adaugă următorul paragraf:
„Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității pentru componentele de siguranță pentru ascensoare în format electronic.”;
(9)La articolul 16, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) „Instalatorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității pentru ascensoare în format electronic.”;
(10)La articolul 17, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile ascensoarelor și componentelor de siguranță pentru ascensoare prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa II care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 7 alineatul (7) și la articolul 8 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(11)La articolul 24 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională relevantă;”;
(12)La articolul 32, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute în prezenta directivă sau în standardele armonizate sau în specificațiile comune sau alte specificații tehnice corespunzătoare nu sunt îndeplinite de către un instalator sau producător, acesta solicită instalatorului sau producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat.”;
(13)La articolul 41 alineatul (1), litera (g) se înlocuiește cu următorul text:
„(g) denumirea, denumirea comercială înregistrată sau marca comercială înregistrată, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului, producătorului sau ale importatorului sunt indicate în conformitate cu articolul 7 alineatul (6), articolul 8 alineatul (6) sau articolul 10 alineatul (3);”;
(14)Anexele II și IV-XII se modifică în conformitate cu anexa VIII la prezenta directivă.
Articolul 9
Modificări ale Directivei 2014/34/UE
Directiva 2014/34/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 16a:
„16a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 18a:
„18a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea, al treilea și al patrulea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea unui produs, altul decât o componentă, cu cerințele aplicabile prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE.
Atunci când conformitatea unei componente cu cerințele aplicabile a fost demonstrată prin procedura relevantă de evaluare a conformității, producătorii întocmesc în scris un certificat de conformitate, în format electronic, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (3).
Producătorii iau măsurile necesare pentru ca fiecare produs să fie însoțit de adresa de internet sau codul citibil automat prin care se poate accesa declarația UE de conformitate sau certificatul de conformitate, după caz. În cazul în care un număr mare de produse sunt livrate unui singur utilizator final, lotul sau furnitura în cauză poate fi însoțită de o singură adresă de internet sau de un cod citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate UE.”;
(b)la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile produsului și modificările standardelor armonizate, ale specificațiilor comune sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea unui produs, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (7), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe produse denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul respectiv. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:
„(8) Producătorii se asigură că produsul respectiv este însoțit de instrucțiuni și informații privind securitatea, într-o limbă ușor de înțeles pentru utilizatorii finali, după cum stabilește statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile privind siguranța pot fi furnizate în format electronic. Instrucțiunile și informațiile privind securitatea, precum și orice text imprimat pe etichete trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Producătorul ține seama de utilizarea preconizată și de utilizatorii finali preconizați ai produsului atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor privind siguranța.
În cazul produselor destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe produs informațiile privind siguranța. Aceste informații privind siguranța trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor privind siguranța, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile în asigurarea siguranței.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe produs sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a produsului; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul produsului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a produsului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a produsului.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării produsului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile privind siguranța pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile de siguranță respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (10), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea produsului cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 7 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea produsului;”;
(4)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceștia garantează că producătorul a întocmit documentația tehnică, că produsul poartă marcajul CE, după caz, și că este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care se poate accesa declarația UE de conformitate sau de certificatul de conformitate și de documentele necesare și că producătorul a respectat cerințele prevăzute la articolul 6 alineatele (5), (6) și (7).”;
(b)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică pe produse denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul respectiv.”;
(c)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea produsului, într-o limbă ușor de înțeles de autoritatea în cauză.”;
(5)Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Înainte de a pune la dispoziție un articol pirotehnic pe piață, distribuitorii verifică dacă produsul poartă marcajul CE, dacă este cazul, dacă acesta este însoțit de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care se poate accesa declarația UE de conformitate sau certificatul de conformitate și de documentele necesare și de instrucțiuni și informații privind securitatea, într-o limbă ușor de înțeles de către utilizatorii finali din statul membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, și dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la articolul 6 alineatele (5), (6) și (7) și, respectiv, la articolul 8 alineatul (3).”;
(b)la alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea produsului.”;
(6)Se introduce următorul articol 12a:
„Articolul 12a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa II în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa II nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa II fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea produselor cu cerințele esențiale prevăzute în anexa II; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la produsele neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 39 alineatul (2).
2.Produsele care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute în anexa II.”;
(7)Articolul 13 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
„(6) Documentele și corespondența privind procedurile de evaluare a conformității menționate la alineatele (1)-(4) sunt întocmite, în format electronic, într-o limbă stabilită de statul membru în cauză.”;
(b)se adaugă următorul alineat (7):
„(7) Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)La articolul 14, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile produsului prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa X care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 6 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(9)La articolul 21 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile, a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(10)La articolul 29, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism notificat constată că cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II sau în standardele armonizate sau în specificațiile comune sau în alte specificații tehnice nu sunt îndeplinite de către un producător, acesta solicită producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat de conformitate.”;
(11)La articolul 38 alineatul (1), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e) produsul nu este însoțit de adresa de internet sau codul citibil automat prin care se poate accesa declarația UE de conformitate sau certificatul de conformitate, după caz;”;
(12)Anexele II-V și VII-X se modifică în conformitate cu anexa IX la prezenta directivă.
Articolul 10
Modificări ale Directivei 2014/35/UE
Directiva 2014/35/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 7a:
„7a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 9a:
„9a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a obiectivelor privind securitatea aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea echipamentului electric cu obiectivele privind securitatea menționate la articolul 3 și prevăzute în anexa I, prin procedura de evaluare a conformității menționată la primul paragraf, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE.”;
(b)la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile produsului și modificările standardelor armonizate menționate la articolul 12, ale specificațiilor comune menționate la articolul 12a, ale standardelor internaționale sau naționale menționate la articolele 13 și 14 sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea echipamentelor electrice, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe echipamentele electrice denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentul electric respectiv. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că echipamentul electric respectiv este însoțit de instrucțiuni și informații privind securitatea, într-o limbă ușor de înțeles pentru consumator și alți utilizatori finali, după cum stabilește statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile privind siguranța pot fi furnizate în format electronic. Astfel de instrucțiuni și informațiile privind securitatea, precum și orice text imprimat pe etichete trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Producătorul trebuie să țină seama de utilizarea prevăzută și de utilizatorul final previzibil a echipamentului electric atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor privind securitatea.
În cazul echipamentelor electrice destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe produs informațiile privind securitatea. Aceste informații privind siguranța trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor privind securitatea, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile în asigurarea securității.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe echipamentul electric sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a echipamentului electric; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul echipamentului electric;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a echipamentului electric și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a echipamentului electric.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării echipamentului electric sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile privind securitatea pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile de siguranță respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentelor electrice cu prezenta directivă, într-o limbă ușor de înțeles pentru autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 7 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) la cererea motivată a unei autorități naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentelor electrice;”;
(4)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică pe echipamentele electrice denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentul electric respectiv.”;
(b)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentelor electrice, într-o limbă ușor de înțeles pentru autoritatea în cauză.”;
(5)La articolul 9 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentelor electrice.”;
(6)Se introduce următorul articol 14a:
„Articolul 14a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea obiectivelor privind securitatea menționate la articolul 3 și prevăzute în anexa I în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) obiectivele menționate la articolul 3 și prevăzute în anexa I nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) obiectivele menționate la articolul 3 și prevăzute în anexa I fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea echipamentelor electrice cu cerințele esențiale prevăzute în anexa II; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la echipamentele electrice neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 23 alineatul (3a).
2.Echipamentele electrice care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu obiectivele privind securitatea care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, menționate la articolul 3 și prevăzute în anexa I.”;
(7)La articolul 15, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile echipamentului electric prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 6 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(8)La articolul 23 se introduce alineatul (3a) cu următorul text:
„(3a) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.”;
(9)Anexele III și IV se modifică în conformitate cu anexa X la prezenta directivă.
Articolul 11
Modificări ale Directivei 2014/53/UE
Directiva 2014/53/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 16a:
„16a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 18a:
„18a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 10 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea echipamentelor radio cu cerințele aplicabile prin procedura de evaluare a conformității menționată, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE.”;
(b)la alineatul (5), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările referitoare la proiectarea sau caracteristicile echipamentelor radio, precum și modificările din standardele armonizate, din specificațiile comune sau din alte specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea echipamentelor radio, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (7), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe echipamentele radio propria denumire, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, în cazul în care dimensiunea sau natura echipamentelor radio nu permite acest lucru, producătorii indică aceste informații pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentele radio. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:
„(8) Producătorii se asigură că echipamentele radio sunt însoțite de instrucțiuni și informații de siguranță. Instrucțiunile și informațiile de siguranță pot fi furnizate în format electronic în conformitate cu al șaselea paragraf de la prezentul alineat. Producătorul trebuie să țină seama de utilizarea prevăzută și de utilizatorul final previzibil a echipamentului radio atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor privind securitatea. Instrucțiunile includ informațiile necesare pentru utilizarea echipamentelor radio în conformitate cu destinația prevăzută. Aceste informații includ, după caz, o descriere a accesoriilor și a componentelor, inclusiv a produselor software, care permit echipamentelor radio să funcționeze conform destinației prevăzute. Instrucțiunile și informațiile de siguranță, precum și conținutul etichetelor, trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
De asemenea, în cazul echipamentelor care emit intenționat unde radio, în instrucțiuni sunt incluse următoarele informații:
(a) banda (benzile) de frecvență în care funcționează echipamentele radio;
(b) puterea maximă de radiofrecvență transmisă în banda (benzile) de frecvențe în care funcționează echipamentul radio.
În cazul echipamentelor radio menționate la articolul 3 alineatul (4), instrucțiunile conțin informații privind specificațiile referitoare la capacitățile de încărcare și la dispozitivele de încărcare compatibile ale echipamentelor radio, astfel cum sunt prevăzute în partea II din anexa Ia. Pe lângă faptul că sunt incluse în instrucțiuni, atunci când producătorii pun astfel de echipamente radio la dispoziția consumatorilor și a altor utilizatori finali, informațiile se afișează, de asemenea, pe o etichetă, astfel cum se prevede în partea IV din anexa Ia. Eticheta este fie inclusă în cadrul instrucțiunilor și tipărită pe ambalaj, fie aplicată pe ambalaj sub formă de autocolant. În absența unui ambalaj, autocolantul cu eticheta este aplicat pe echipamentul radio. Atunci când echipamentele radio sunt puse la dispoziția consumatorilor și a altor utilizatori finali, eticheta este afișată într-un mod vizibil și lizibil și, în cazul vânzării la distanță, aproape de locul unde este indicat prețul. În cazul în care dimensiunile sau natura echipamentului radio nu permit aplicarea etichetei, aceasta poate fi tipărită ca document separat care însoțește echipamentul radio.
Instrucțiunile și informațiile de siguranță menționate la primul, al doilea si al treilea paragraf de la prezentul alineat sunt redactate într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către consumatori și alți utilizatori finali, după cum se stabilește de către statul membru în cauză.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 44 pentru a modifica părțile II și IV din anexa Ia, ca urmare a modificării părții I din anexa respectivă, sau ca urmare a unor modificări viitoare ale cerințelor de etichetare, sau ținând seama de progresele tehnologice, prin introducerea, modificarea, adăugarea sau eliminarea oricăror detalii referitoare la informațiile, elementele grafice sau de text, astfel cum sunt prevăzute în prezentul articol.”;
În cazul echipamentelor radio destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează informațiile de siguranță pe suport de hârtie. Aceste informații privind siguranța trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor privind siguranța, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile în asigurarea siguranței.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe echipamentul radio sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a echipamentului radio; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul echipamentului radio;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a echipamentului radio și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a echipamentului radio.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării echipamentului radio sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile privind securitatea pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile de siguranță respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)alineatul (9) se modifică după cum urmează:
(i)prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii iau măsurile necesare pentru ca fiecare echipament radio să fie însoțit de adresa de internet sau codul citibil automat prin care se poate accesa declarația UE de conformitate.”;
(ii)se elimină a doua teză;
(f)la alineatul (12), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea echipamentelor radio cu prezenta directivă, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către autoritatea în cauză.”;
(3)La articolul 11 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) în urma unei cereri motivate din partea autorității naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea echipamentelor radio;”;
(4)Articolul 12 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Importatorii indică pe echipamentele radio propria denumire, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa lor poștală datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentele radio. Printre acestea se numără cazurile în care dimensiunea echipamentelor radio nu permite acest lucru sau în cazul în care importatorii ar trebui să deschidă ambalajul pentru a-și înscrie numele, adresa poștală și datele de contact digitale pe echipamentele radio.”;
(b)la alineatul (9), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentelor radio, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de autoritatea în cauză.”;
(5)La articolul 13 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, la cererea motivată a unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentelor radio.”;
(6)Se introduce următorul articol 16a:
„Articolul 16a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la articolul 3 în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute la articolul 3 nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute la articolul 3 fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea echipamentelor radio cu cerințele esențiale prevăzute la articolul 3; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la echipamentele radio neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 45 alineatul (2).
2.Echipamentele radio care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute la articolul 3.”;
(7)Articolul 17 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care, în procesul de evaluare a conformității echipamentelor radio cu cerințele esențiale menționate la articolul 3 alineatele (2) și (3), producătorul a aplicat standardele armonizate, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau specificațiile comune, el utilizează oricare dintre următoarele proceduri:”;
(b)La alineatul (4), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„(4) În cazul în care, în procesul de evaluare a conformității echipamentelor radio cu cerințele esențiale prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (3), producătorul nu a aplicat sau a aplicat doar parțial standardele armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau specificațiile comune, sau în cazul în care astfel de standarde armonizate nu există, echipamentelor radio li se aplică pentru evaluare în raport cu acele cerințe esențiale una dintre următoarele proceduri:”;
(c)se adaugă următorul alineat (5):
„(5) După caz, producătorii furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)Articolul 18 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se elimină;
(b)se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile echipamentelor radio prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 10 alineatul (8) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(9)La articolul 26 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegerea corespunzătoare a cerințelor esențiale stabilite la articolul 3, a standardelor armonizate aplicabile, a specificațiilor comune și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(10)Anexele Ia și III, IV, V, VI și VII se modifică în conformitate cu anexa XI la prezenta directivă.
Articolul 12
Modificarea Directivei 2014/68/UE
Directiva 2014/68/UE se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)se introduce următorul punct 22a:
„22a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(b)se introduce următorul punct 24a:
„24a. «specificații comune» înseamnă un set de cerințe tehnice, altele decât un standard, care oferă mijloace de respectare a cerințelor esențiale aplicabile unui produs, unui dispozitiv, unui serviciu, unui proces sau unui sistem;”;
(2)Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul în care s-a demonstrat conformitatea echipamentelor sub presiune sau a ansamblelor menționate la articolul 4 alineatele (1) și (2) cu cerințele aplicabile prin procedura menționată în primul paragraf de la prezentul alineat, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate, în format electronic, și aplică marcajul CE.”;
(b)la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile echipamentelor sub presiune sau ale ansamblelor și modificările standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea unui echipament sub presiune sau a ansamblelor, se iau în considerare în mod corespunzător.”;
(c)la alineatul (6), prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Producătorii indică pe echipamentele sub presiune sau pe ansamblu denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentul sau ansamblul. Adresa poștală și datele de contact digitale indică un singur punct de contact pentru producător.”;
(d)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7) Producătorii se asigură că echipamentele sub presiune sau ansamblele menționate la articolul 4 alineatele (1) și (2) sunt însoțite de instrucțiuni și de informații privind securitatea în conformitate cu punctele 3.3 și 3.4 din anexa I într-o limbă ușor de înțeles de către consumatori și alți utilizatori finali, după cum se stabilește de către statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile privind securitatea pot fi furnizate în format electronic. Astfel de instrucțiuni și de informații privind securitatea trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Producătorii se asigură că echipamentele sub presiune sau ansamblele menționate la articolul 4 alineatul (3) sunt însoțite de instrucțiuni și de informații privind securitatea în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) într-o limbă ușor de înțeles de către consumatori și alți utilizatori finali, după cum se stabilește de către statul membru în cauză. Instrucțiunile și informațiile privind securitatea pot fi furnizate în format electronic. Astfel de instrucțiuni și de informații privind securitatea trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.
Producătorul ține seama de utilizarea preconizată și de utilizatorii finali previzibili ai echipamentelor sub presiune sau ansamblelor atunci când decide formatul specific al instrucțiunilor și al informațiilor privind securitatea.
În cazul echipamentelor sub presiune sau a ansamblelor destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, informațiile privind securitatea în conformitate cu punctele 3.3 și 3.4 din anexa I. Aceste informații privind securitatea trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
La elaborarea informațiilor privind securitatea, producătorii țin seama de utilizarea preconizată și de utilizarea necorespunzătoare previzibilă de către utilizatorul final, precum și de rolul pe care îl joacă instrucțiunile în asigurarea siguranței.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe echipamentele sub presiune sau subansamble sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestora sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a echipamentelor sub presiune sau a subansamblelor; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul echipamentelor sub presiune sau a subansamblelor;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a echipamentelor sub presiune sau a subansamblelor și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a echipamentelor sub presiune sau a subansamblelor.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării echipamentelor sub presiune sau a subansamblelor sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile privind securitatea pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile privind securitatea respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(e)alineatul (9) se modifică după cum urmează:
(a)prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului cu prezenta directivă, într-o limbă ușor de înțeles de către autoritatea în cauză.”;
(b)se elimină a doua teză;
(3)La articolul 7 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) în urma unei cereri motivate din partea autorității naționale competente, să furnizeze acestei autorități, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului;”;
(4)Articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii indică denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată, precum și adresa lor poștală și datele lor de contact digitale pe echipamentul sub presiune sau pe ansamblu sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentul sau ansamblul.”;
(b)alineatul (9) se modifică după cum urmează:
(i)prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului, într-o limbă ușor de înțeles de către autoritatea în cauză.”;
(ii)se elimină a doua teză;
(5)Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Distribuitorii, în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului.”;
(b)se elimină a doua teză;
(6)Se introduce următorul articol 12a:
„Articolul 12a
Specificații comune
1.Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune care să permită respectarea cerințelor esențiale prevăzute la anexa I în oricare dintre următoarele cazuri:
(a) cerințele prevăzute în anexa I nu fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(b) cerințele prevăzute în anexa I fac obiectul unor standarde armonizate sau al unor părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar aplicarea standardelor respective sau a unor părți ale acestora are ca rezultat neconformitatea echipamentelor sub presiune sau a ansamblelor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) cu cerințele esențiale prevăzute în anexa I; sau
(c) în cazul în care Comisia consideră că este necesar să se abordeze o preocupare urgentă cu privire la echipamentele sub presiune sau ansamblele neconforme.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 44 alineatul (2).
2.Echipamentele sub presiune sau ansamblele care sunt conforme cu specificația comună sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale care fac obiectul specificațiilor comune respective sau al unor părți ale acestora, prevăzute în anexa I.”;
(7)Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:
„(8) Documentele și corespondența privind procedurile de evaluare a conformității se redactează, în format electronic, într-o limbă oficială a statului membru în care este stabilit organismul notificat care realizează procedurile de evaluare a conformității sau într-o limbă acceptată de organismul respectiv.”;
(b)se adaugă următorul alineat (9):
„(9) Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(8)La articolul 15 alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Organismul notificat care a eliberat aprobarea europeană de materiale retrage această aprobare atunci când constată că aceasta nu ar fi trebuit eliberată sau atunci când există un standard armonizat sau specificații comune privind tipul de material respectiv.”;
(9)La articolul 17, se adaugă următorul alineat (5):
„(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile echipamentelor sub presiune sau ansamblelor prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa IV care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 6 alineatul (7) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(10)La articolul 24 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale de securitate stabilite în anexa I, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(11)La articolul 25 alineatul (7), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) cunoștințe și înțelegere corespunzătoare a cerințelor esențiale de securitate prevăzute în anexa I, a standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicabile și a dispozițiilor relevante din legislația de armonizare a Uniunii și din legislația națională;”;
(12)La articolul 34, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul în care un organism de evaluare a conformității constată că cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa I sau în standardele armonizate sau în specificațiile comune corespunzătoare sau alte specificații tehnice nu au fost îndeplinite de un producător, acesta solicită producătorului să ia măsurile corective corespunzătoare și nu emite un certificat de conformitate.”;
(13)Anexele I, III și IV se modifică în conformitate cu anexa XII la prezenta directivă.
Articolul 13
Modificări ale Directivei 2014/90/UE
Directiva 2014/90/UE se modifică după cum urmează:
(1)la articolul 2 se introduce următorul punct 14a:
„14a. «date de contact digitale» înseamnă orice canal de comunicare online actualizat și accesibil prin care operatorii economici pot fi contactați sau angajați fără a fi nevoie să se înregistreze sau să descarce o aplicație;”;
(2)Articolul 12 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Atunci când respectarea de către echipamentele maritime a cerințelor aplicabile a fost demonstrată prin procedura de evaluare a conformității, producătorii întocmesc o declarație de conformitate UE, în format electronic, conform dispozițiilor articolului 16, și aplică marcajul «timonă», în conformitate cu articolele 9 și 10.”;
(b)alineatele (7) și (8) se înlocuiesc cu următorul text:
„(7) Producătorii își înscriu numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contact digitale, fie direct pe produs, fie, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document însoțitor sau în ambele locuri, după caz. Adresa poștală și datele de contact digitale trebuie să indice un singur punct de contact pentru producător.
(8) Producătorii se asigură că produsul este însoțit de instrucțiuni și de toate informațiile necesare pentru montarea la bord și utilizarea în condiții de siguranță a produsului, inclusiv, după caz, de restricții de utilizare care să poată fi ușor înțelese de către utilizatorii finali, alături de orice alt document impus de instrumentele internaționale sau de standardele de testare. Instrucțiunile și toate informațiile necesare pot fi furnizate în format electronic.
În cazul produselor destinate consumatorilor sau care, în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, pot fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu le sunt destinate acestora, producătorul furnizează, pe suport de hârtie, sau marchează pe produs informații privind instalarea la bord în condiții de siguranță și utilizarea în condiții de siguranță a produsului, inclusiv restricțiile de utilizare. Aceste informații privind siguranța trebuie să fie ușor vizibile și lizibile pentru consumatori.
Atunci când instrucțiunile menționate la primul paragraf sunt furnizate în format electronic, producătorul:
(a) marchează pe produs sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document de însoțire, modul în care poate avea acces la acestea și modul în care le poate solicita pe suport de hârtie;
(b) le prezintă într-un format care să permită utilizatorului final să imprime și să descarce instrucțiunile și să le salveze pe un dispozitiv electronic, astfel încât acesta să le poată accesa în orice moment, în special în timpul unei defecțiuni a produsului; această cerință se aplică și în cazul în care instrucțiunile sunt încorporate în software-ul produsului;
(c) le pune la dispoziție online pe întreaga durată de viață preconizată a produsului și timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a produsului.
Cu toate acestea, în momentul achiziționării produsului sau în termen de șase luni de la achiziție, utilizatorul final poate solicita instrucțiunile sau informațiile pentru instalarea la bord în condiții de siguranță și pentru utilizarea în condiții de siguranță a produsului, inclusiv restricții de utilizare, pe suport de hârtie. În cazul în care utilizatorul final solicită instrucțiunile sau informațiile respective, producătorul le furnizează utilizatorului final, în mod gratuit, în termen de o lună de la primirea cererii.”;
(c)la alineatul (10), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„În urma unei cereri motivate din partea unei autorități competente, producătorii îi furnizează acesteia cu promptitudine, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea unui produs, într-o limbă care să poată fi ușor înțeleasă de autoritatea respectivă sau care este acceptabilă pentru aceasta, permit autorității în cauză accesul la spațiile lor comerciale în scopul supravegherii pieței în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și pun la dispoziție eșantioane sau acordă acces la acestea în conformitate cu articolul 25 alineatul (4) din prezenta directivă.”;
(3)Articolul 13 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Un producător care nu este situat pe teritoriul cel puțin al unui stat membru numește un reprezentant autorizat pentru Uniune, printr-un mandat scris, și indică în mandat numele reprezentantului autorizat, adresa poștală și datele de contact digitale la care acesta poate fi contactat.”;
(b)la alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) în urma unei cereri motivate din partea unei autorități competente, să îi furnizeze acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru demonstrarea conformității unui produs;”;
(4)Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Importatorii își înscriu numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contact digitale pe produs sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia ori într-un document însoțitor sau în ambele locuri, după caz.”;
(b)la alineatul (2), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„În urma unei cereri motivate din partea unei autorități competente, importatorii și distribuitorii îi furnizează acesteia, în format electronic, toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea unui produs, într-o limbă care să poată fi ușor înțeleasă de autoritatea în cauză sau care este acceptabilă pentru aceasta.”;
(5)La articolul 15, se adaugă următorul alineat (4):
„(4) Producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.”;
(6)Articolul 16 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (4), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Atunci când echipamentele maritime sunt montate la bordul unei nave din UE, producătorul încarcă declarația de conformitate UE referitoare la echipamentele în cauză în baza de date creată de Comisie în conformitate cu articolul 35 alineatul (4).”;
(b)Alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
„(5) Declarația de conformitate UE se furnizează organismului notificat sau organismelor care au aplicat procedurile relevante de evaluare a conformității prin intermediul bazei de date create de Comisie în conformitate cu articolul 35 alineatul (4).”;
(7)se adaugă următorul alineat (6):
„(6) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile echipamentelor maritime prevăd obligația operatorului economic de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate UE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului, informațiile prevăzute în anexa III la Decizia nr. 768/2008/CE care trebuie incluse în declarația de conformitate UE și instrucțiunile menționate la articolul 12 alineatul (8) se furnizează numai în pașaportul digital al produsului respectiv.”;
(8)La articolul 29 alineatul (1), litera (f) se înlocuiește cu următorul text:
„(f) declarația de conformitate UE nu a fost transmisă navei în format electronic;”;
(9)Anexa II se modifică în conformitate cu anexa XIII la prezenta directivă.
Articolul 14
Dispoziții tranzitorii
Statele membre nu împiedică punerea la dispoziție pe piață a produselor care au fost introduse pe piață în conformitate cu Directivele 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE înainte de [OP: A se introduce data prevăzută la articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf].
Articolul 15
Transpunere
1.Statele membre adoptă și publică în termen de [OP: a se introduce data: 12 luni după intrarea în vigoare a prezentei directive de modificare] actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte.
Statele membre aplică dispozițiile respective începând cu [OP: a se introduce data: 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare].
Cu toate acestea, statele membre aplică dispozițiile următoare începând cu [OP: a se introduce data: 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare]:
(a)Articolul 1;
(b)Articolul 2 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c) și (d) și alineatele (3), (4), (5) și (6);
(c)Articolul 3 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c) și (d) și alineatele (3), (4), (5), (7) și (8);
(d)Articolul 4 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4) și (5), alineatul (7) literele (b) și (c) și alineatul (8);
(e)Articolul 5 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4), (5), (7) și (8);
(f)Articolul 6 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4), (5), (7) și (8);
(g)Articolul 7 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4), (5), (7), (9) și (12);
(h)Articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (2), alineatul (3) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (4), (5), (6), (8), (9), (10) și (13);
(i)Articolul 9 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4), (5), (7), (8) și (11);
(j)Articolul 10 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4), (5) și (7);
(k)Articolul 11 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d), (e) și (f) și alineatele (3), (4) și (5), alineatul (7) litera (c) și alineatul (8);
(l)Articolul 12 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) și alineatele (3), (4), (5), (7) și (9);
(m)Articolul 13;
(n)Anexa I;
(o)Anexa II punctul (1) și punctul (2) litera (a);
(p)Anexa III punctul (1) litera (a) subpunctul (ii) și litera (b) subpunctul (i), punctul (2) litera (a), punctul (3) litera (a) și punctul (4);
(q)Anexa IV punctul (1) litera (a) subpunctul (i) și litera (c), punctul (2) și punctul (3) litera (a);
(r)Anexa V punctul (2) litera (a) subpunctul (i) și litera (b) și punctul 3 litera (a);
(s)Anexa VI punctul (1) litera (a) subpunctul (i) și literele (c), (d) și (g) și punctul (2) litera (a);
(t)Anexa VII punctul (1) litera (b) subpunctul (i) prima liniuță, litera (b) subpunctul (iii), litera (d) subpunctul (i), litera (e) subpunctul (i), litera (f) subpunctul (i), litera (g) subpunctul (i), litera (k) subpunctul (i), litera (l) subpunctul (i), litera (l) subpunctul (iv) prima liniuță și litera (l) subpunctul (v) și punctul (2) litera (a);
(u)Anexa VIII punctul (1) litera (a) subpunctele (i) și (iii), litera (b) subpunctele (i) și (iii), punctul (2) litera (a) subpunctele (i) și (v), litera (b) subpunctele (i) și (v), punctul (4) litera (a), punctul (5) litera (a), punctul (6) litera (a), punctul (7) litera (a), punctul (8) litera (a), punctul (9) litera (a) și punctul (10) litera (a);
(v)Anexa IX punctul (1), punctul (2) literele (a), (d) și (a), punctul (5) litera (a) și punctul (8) litera (a);
(w)Anexa X punctul (2) litera (a);
(x)Anexa XI punctul (1), punctul (2) litera (a) subpunctul (i) și litera (b), punctul (3) litera (a), punctul (5) litera (a) și punctul (6);
(y)Anexa XII punctul (2) litera (c) subpunctul (i) prima liniuță, litera (c) subpunctele (iv) și (v) prima liniuță, litera (c) subpunctul (viii), litera (e) subpunctul (i), litera (f) subpunctul (ii), litera (g) subpunctul (i), litera (h) subpunctul (ii), litera (k) subpunctul (i), litera (l) subpunctele (i), (v) și (viii) și punctul (3) literele (a) și (c);
(z)Anexa XIII.
2.Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 16
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă întră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 17
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European,
Pentru Consiliu,
Președinta
Președintele
FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ ȘI DIGITALĂ
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI3
1.1.Titlul propunerii/inițiativei3
1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e)3
1.3.Obiectiv(e)3
1.3.1.Obiectiv(e) general(e)3
1.3.2.Obiectiv(e) specific(e)3
1.3.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate3
1.3.4.Indicatori de performanță3
1.4.Obiectul propunerii/inițiativei4
1.5.Motivele propunerii/inițiativei4
1.5.1.Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung, inclusiv un calendar detaliat pentru punerea în aplicare a inițiativei4
1.5.2.Valoarea adăugată a intervenției UE (aceasta poate rezulta din diferiți factori, de exemplu mai buna coordonare, securitatea juridică, o mai mare eficacitate sau complementaritate). În sensul prezentei secțiuni, „valoarea adăugată a intervenției UE” este valoarea ce rezultă din acțiunea UE care depășește valoarea ce ar fi fost obținută dacă ar fi acționat doar statele membre.4
1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare4
1.5.4.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual și posibilele sinergii cu alte instrumente corespunzătoare5
1.5.5.Evaluarea diferitelor opțiuni de finanțare disponibile, inclusiv a posibilităților de realocare a creditelor 5
1.6.Durata propunerii/inițiativei și a impactului său financiar6
1.7.Metoda (metodele) de execuție a bugetului planificată (planificate)6
2.MĂSURI DE GESTIUNE8
2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare8
2.2.Sistemul (sistemele) de gestiune și de control8
2.2.1.Justificarea metodei (metodelor) de execuție bugetară, a mecanismului (mecanismelor) de punere în aplicare a finanțării, a modalităților de plată și a strategiei de control propuse8
2.2.2.Informații privind riscurile identificate și sistemul (sistemele) de control intern instituit(e) pentru atenuarea lor8
2.2.3.Estimarea și justificarea raportului cost-eficacitate al controalelor (raportul dintre costurile controalelor și valoarea fondurilor aferente gestionate) și evaluarea nivelurilor preconizate ale riscurilor de eroare (la plată și la închidere)8
2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor9
3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI10
3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)10
3.2.Impactul financiar estimat al propunerii asupra creditelor12
3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra creditelor operaționale12
3.2.1.1.Credite din bugetul votat12
3.2.1.2.Credite din venituri alocate externe17
3.2.2.Realizările preconizate finanțate din credite operaționale22
3.2.3.Sinteza impactului estimat asupra creditelor administrative24
3.2.3.1.Credite din bugetul votat24
3.2.3.2.Credite din venituri alocate externe24
3.2.3.3.Total credite24
3.2.4.Necesarul de resurse umane estimat25
3.2.4.1.Finanțare din bugetul votat25
3.2.4.2.Finanțare din venituri alocate externe26
3.2.4.3.Necesarul total de resurse umane26
3.2.5.Prezentare generală a impactului estimat asupra investițiilor legate de tehnologia digitală28
3.2.6.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual28
3.2.7.Contribuțiile terților28
3.3.Impactul estimat asupra veniturilor29
4.Dimensiunile digitale29
4.1.Cerințe cu relevanță digitală30
4.2.Date30
4.3.Soluții digitale31
4.4.Evaluarea interoperabilității31
4.5.Măsuri de sprijinire a implementării digitale32
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.Titlul propunerii/inițiativei
Propunere de
DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de modificare a Directivelor 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește digitalizarea și alinierea specificațiilor comune
1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e)
O mai bună legiferare, competitivitate
1.3.Obiectiv(e)
1.3.1.Obiectiv(e) general(e)
Sprijinirea creșterii și dezvoltării întreprinderilor, sporind astfel competitivitatea și contribuția acestora la bunăstarea și prosperitatea europeană.
Promovarea unui mediu de afaceri și reducerea sarcinilor administrative pentru întreprinderi, sporind astfel capacitatea acestora de a inova, de a crea locuri de muncă și de a contribui la creșterea economică.
1.3.2.Obiectiv(e) specific(e)
Eliminarea referințelor pe suport de hârtie pentru declarația de conformitate pentru producătorii care trebuie să furnizeze astfel de declarații de conformitate în temeiul directivelor și al regulamentelor noului cadru legislativ („NCL”);
Introducerea posibilității ca producătorul să furnizeze un format digital al instrucțiunilor de utilizare;
Furnizare de opțiuni alternative pentru a garanta securitatea juridică a întreprinderilor în ceea ce privește respectarea normelor UE, în situațiile în care fie nu există standarde armonizate, fie acestea nu sunt disponibile, fie există o nevoie urgentă.
1.3.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate
A se preciza efectele pe care ar trebui să le aibă propunerea/inițiativa asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.
Se preconizează că propunerea/inițiativa va avea următoarele efecte asupra beneficiarilor/grupurilor vizate:
-
reducerea sarcinii aferente copiilor pe suport de hârtie;
-
reducerea sarcinilor administrative: producătorii vor beneficia de o reducere a sarcinilor administrative, ceea ce le va permite să se concentreze asupra activităților lor de bază și să își îmbunătățească competitivitatea;
-
competitivitate îmbunătățită: producătorii vor deveni mai competitivi, atât pe plan intern, cât și internațional, ceea ce le va permite să își mărească cota de piață și să contribuie la creșterea economică europeană;
-
crearea de locuri de muncă: creșterea și dezvoltarea producătorilor vor duce la crearea de noi locuri de muncă, ceea ce va contribui la reducerea șomajului și la promovarea coeziunii sociale;
-
inovare sporită: digitalizarea declarațiilor de conformitate și a instrucțiunilor va încuraja inovarea și va crea noi stimulente pentru a investi în colectarea și prelucrarea datelor cu ajutorul soluțiilor de e-Guvernare, ceea ce va contribui la îmbunătățirea capacității globale de inovare a economiei europene.
Grupuri-țintă:
Propunerea/inițiativa se adresează producătorilor care își desfășoară activitatea aproximativ în domeniul directivelor menționate mai sus.
1.3.4.Indicatori de performanță
A se preciza indicatorii care permit monitorizarea progreselor și a realizărilor obținute.
1.4.Obiectul propunerii/inițiativei Niciuna dintre cele de mai jos.
o acțiune nouă
o acțiune nouă întreprinsă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare
prelungirea unei acțiuni existente
o fuziune sau o redirecționare a uneia sau mai multor acțiuni către o altă/o nouă acțiune
1.5.Motivele propunerii/inițiativei
1.5.1.Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung, inclusiv un calendar detaliat pentru punerea în aplicare a inițiativei
Prezenta propunere se referă la două acte omnibus de modificare a legislației UE. Prin urmare, aceasta poate fi realizată numai la nivelul UE.
1.5.2.Valoarea adăugată a intervenției UE (aceasta poate rezulta din diferiți factori, de exemplu mai buna coordonare, securitatea juridică, o mai mare eficacitate sau complementaritate). În sensul prezentei secțiuni, „valoarea adăugată a intervenției UE” este valoarea ce rezultă din acțiunea UE care depășește valoarea ce ar fi fost obținută dacă ar fi acționat doar statele membre.
1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare
1.5.4.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual și posibilele sinergii cu alte instrumente corespunzătoare
1.5.5.Evaluarea diferitelor opțiuni de finanțare disponibile, inclusiv a posibilităților de realocare a creditelor
1.6.Durata propunerii/inițiativei și a impactului ei financiar
durată limitată
–
de la [ZZ/LL]AAAA până la [ZZ/LL]AAAA
–
impactul financiar din AAAA până în AAAA pentru creditele de angajament și din AAAA până în AAAA pentru creditele de plată.
durată nelimitată
–punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,
–urmată de o perioadă de funcționare la capacitate maximă.
1.7.Metoda (metodele) planificată (planificate) de execuție a bugetului
Gestiune directă asigurată de Comisie
– prin intermediul serviciilor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii
–
prin intermediul agențiilor executive
Gestiune partajată cu statele membre
Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:
– țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea
– organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza)
– Băncii Europene de Investiții și Fondului European de Investiții
– organismelor menționate la articolele 70 și 71 din Regulamentul financiar
– organismelor de drept public
– organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să li se furnizeze garanții financiare adecvate
– organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și cărora li se furnizează garanții financiare adecvate
– organismelor sau persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul politicii externe și de securitate comună, în temeiul titlului V din Tratatul privind Uniunea Europeană, și care sunt identificate în actul de bază relevant
– organismelor stabilite într-un stat membru, reglementate de dreptul privat al unui stat membru sau de dreptul Uniunii și eligibile pentru a li se încredința, în conformitate cu normele sectoriale, execuția unor fonduri sau a unor garanții bugetare ale Uniunii, în măsura în care aceste organisme sunt controlate de organisme de drept public sau de organisme de drept privat cu misiune de serviciu public și beneficiază de garanții financiare adecvate care sunt furnizate sub formă de răspundere solidară din partea organismelor de control sau de garanții financiare echivalente și care pot fi limitate, pentru fiecare acțiune, la cuantumul maxim al sprijinului din partea Uniunii.
Observații
2.MĂSURI DE GESTIUNE
2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare
2.2.Sistemul (sistemele) de gestiune și de control
2.2.1.Justificarea metodei (metodelor) de execuție bugetară, a mecanismului (mecanismelor) de punere în aplicare a finanțării, a modalităților de plată și a strategiei de control propuse
2.2.2.Informații privind riscurile identificate și sistemul (sistemele) de control intern instituit(e) pentru atenuarea lor
2.2.3.Estimarea și justificarea raportului cost-eficacitate al controalelor (raportul dintre costurile controalelor și valoarea fondurilor aferente gestionate) și evaluarea nivelurilor preconizate ale riscurilor de eroare (la plată și la închidere)
2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor
3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
·Linii bugetare existente
În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Linia bugetară
|
Tipul de cheltuieli
|
Contribuție
|
|
|
Numărul
|
Dif./nedif.
|
din partea țărilor AELS
|
din partea țărilor candidate și potențial candidate
|
din partea altor țări terțe
|
alte venituri alocate
|
|
|
Nu se aplică
|
Dif./nedif.
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
·Noile linii bugetare solicitate
În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Linia bugetară
|
Tipul de cheltuieli
|
Contribuție
|
|
|
Numărul
|
Dif./nedif.
|
din partea țărilor AELS
|
din partea țărilor candidate și potențial candidate
|
din partea altor țări terțe
|
alte venituri alocate
|
|
|
Nu se aplică
|
Dif./nedif.
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
3.2.Impactul financiar estimat al propunerii asupra creditelor
3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra creditelor operaționale
–
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale
–
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos
3.2.1.1.Credite din bugetul votat
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Numărul
|
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
pentru DG <…….>
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
pentru DG <…….>
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
(4)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(5)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
(6)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICII <….>
|
Angajamente
|
=4+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
|
Plăți
|
=5+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
Numărul
|
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
|
|
|
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
pentru DG <…….>
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
|
|
|
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
pentru DG <…….>
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
(4)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(5)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
(6)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICII <….>
|
Angajamente
|
=4+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
|
Plăți
|
=5+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
• TOTAL credite operaționale (toate rubricile operaționale)
|
Angajamente
|
(4)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(5)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
• TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice (toate rubricile operaționale)
|
(6)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite în cadrul
Rubricilor 1-6
|
Angajamente
|
=4+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
(Suma de referință)
|
Plăți
|
=5+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
7
|
„Cheltuieli administrative”
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL DG <…….>
|
Credite
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL DG <…….>
|
Credite
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICII 7 din cadrul financiar multianual
|
(Total angajamente = Total plăți)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1-7
|
Angajamente
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
|
Plăți
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
3.2.1.2.Credite din venituri alocate externe
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Numărul
|
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
pentru DG <…….>
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
pentru DG <…….>
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
(4)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(5)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
(6)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICII <….>
|
Angajamente
|
=4+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
|
Plăți
|
=5+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Numărul
|
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
pentru DG <…….>
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Credite operaționale
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Linia bugetară
|
Angajamente
|
(1b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(2b)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
Linia bugetară
|
|
(3)
|
|
|
|
|
0,000
|
|
TOTAL credite
pentru DG <…….>
|
Angajamente
|
=1a+1b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
=2a+2b+3
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
(4)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(5)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
(6)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICII <….>
|
Angajamente
|
=4+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
|
Plăți
|
=5+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
==================================================================================================
|
|
|
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
• TOTAL credite operaționale (toate rubricile operaționale)
|
Angajamente
|
(4)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
Plăți
|
(5)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
• TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice (toate rubricile operaționale)
|
(6)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL credite în cadrul
RUBRICILOR 1-6
|
Angajamente
|
=4+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual (Suma de referință)
|
Plăți
|
=5+6
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
7
|
„Cheltuieli administrative”
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL DG <…….>
|
Credite
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DG: <…….>
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
TOTAL DG <…….>
|
Credite
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICII 7 din cadrul financiar multianual
|
(Total angajamente = Total plăți)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1-7
|
Angajamente
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
din cadrul financiar multianual
|
Plăți
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
3.2.2.Realizările estimate finanțate din credite operaționale (nu se completează pentru agențiile descentralizate)
Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale)
|
A se indica obiectivele și realizările
|
|
|
Anul
2024
|
Anul
2025
|
Anul
2026
|
Anul
2027
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea secțiunea 1.6)
|
TOTAL
|
|
|
REALIZĂRI
|
|
|
Tip
|
Costuri medii
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Total nr.
|
Total costuri
|
|
OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1…
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
– Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
– Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
– Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal pentru obiectivul specific nr. 1
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 2 …
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
– Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal pentru obiectivul specific nr. 2
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTALURI
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3.2.3.Sinteza impactului estimat asupra creditelor administrative
–
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ
–
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos
3.2.3.1. Credite din bugetul votat
|
CREDITE VOTATE
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
RUBRICA 7
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal de la RUBRICA 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
În afara RUBRICII 7
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli cu caracter administrativ
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal în afara RUBRICII 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
TOTAL
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
===================================================================
3.2.3.2.Credite din venituri alocate externe
|
VENITURI ALOCATE EXTERNE
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
RUBRICA 7
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal de la RUBRICA 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
În afara RUBRICII 7
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli cu caracter administrativ
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal în afara RUBRICII 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
TOTAL
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
3.2.3.3.Total credite
|
TOTAL
CREDITE VOTATE
+
VENITURI ALOCATE EXTERNE
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
RUBRICA 7
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal de la RUBRICA 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
În afara RUBRICII 7
|
|
Resurse umane
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Alte cheltuieli cu caracter administrativ
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal în afara RUBRICII 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
TOTAL
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
===================================================================
Necesarul de credite pentru resursele umane și pentru alte cheltuieli cu caracter administrativ va fi acoperit de creditele direcției generale (DG) respective care sunt deja alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau au fost redistribuite intern în cadrul DG-ului respectiv, completate, după caz, cu resurse suplimentare care ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii anuale de alocare și ținând seama de constrângerile bugetare.
3.2.4.Necesarul de resurse umane estimat
–
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane
–
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos
3.2.4.1.Finanțare din bugetul votat
Estimări în echivalent normă întreagă (ENI)
|
CREDITE VOTATE
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)
|
|
20 01 02 01 (sediul central și reprezentanțele Comisiei)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
20 01 02 03 (delegațiile UE)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 01 (cercetare indirectă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 11 (cercetare directă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
• Personal extern (în ENI)
|
|
20 02 01 (AC, END din „pachetul global”)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
20 02 03 (AC, AL, END și JPD în delegațiile UE)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Linie de sprijin admin.
[XX.01.YY.YY]
|
– la sediu
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
|
– în delegațiile UE
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 02 (AC, END – cercetare indirectă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 12 (AC, END – cercetare directă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza) – rubrica 7
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza) – în afara rubricii 7
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
TOTAL
|
0
|
0
|
0
|
0
|
3.2.4.2.Finanțare din venituri alocate externe
|
VENITURI ALOCATE EXTERNE
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)
|
|
20 01 02 01 (sediul central și reprezentanțele Comisiei)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
20 01 02 03 (delegațiile UE)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 01 (cercetare indirectă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 11 (cercetare directă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
• Personal extern (în echivalent normă întreagă)
|
|
20 02 01 (AC, END din „pachetul global”)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
20 02 03 (AC, AL, END și JPD în delegațiile UE)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Linie de sprijin admin.
[XX.01.YY.YY]
|
– la sediu
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
|
– în delegațiile UE
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 02 (AC, END – cercetare indirectă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 12 (AC, END – cercetare directă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza) – rubrica 7
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza) – în afara rubricii 7
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
TOTAL
|
0
|
0
|
0
|
0
|
3.2.4.3.Necesarul total de resurse umane
|
TOTAL CREDITE VOTATE
+
VENITURI ALOCATE EXTERNE
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)
|
|
20 01 02 01 (sediul central și reprezentanțele Comisiei)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
20 01 02 03 (delegațiile UE)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 01 (cercetare indirectă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 11 (cercetare directă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
• Personal extern (în echivalent normă întreagă)
|
|
20 02 01 (AC, END din „pachetul global”)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
20 02 03 (AC, AL, END și JPD în delegațiile UE)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Linie de sprijin admin.
[XX.01.YY.YY]
|
– la sediu
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
|
– în delegațiile UE
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 02 (AC, END – cercetare indirectă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
01 01 01 12 (AC, END – cercetare directă)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza) – rubrica 7
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza) – în afara rubricii 7
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
TOTAL
|
0
|
0
|
0
|
0
|
=
Personalul necesar pentru punerea în aplicare a propunerii (în ENI):
|
|
Personal ce urmează să fie acoperit de personalul actual disponibil în cadrul serviciilor Comisiei
|
În mod excepțional, personal suplimentar*
|
|
|
|
Personal ce urmează să fie finanțat în cadrul rubricii 7 sau Cercetare
|
Personal ce urmează să fie finanțat de la linia BA
|
Personal ce urmează să fie finanțat din taxe
|
|
Posturi din schema de personal
|
|
|
N/A
|
|
|
Personal extern (AC, END, INT)
|
|
|
|
|
Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate de:
|
Funcționari și personal temporar
|
|
|
Personal extern
|
|
3.2.5.Prezentare generală a impactului estimat asupra investițiilor legate de tehnologia digitală
Obligatoriu: în tabelul de mai jos trebuie inclusă cea mai bună estimare a investițiilor legate de tehnologia digitală generate de propunere/inițiativă.
În mod excepțional, atunci când este necesar pentru punerea în aplicare a propunerii/inițiativei, creditele de la rubrica 7 trebuie prezentate la linia desemnată.
Creditele de la rubricile 1 – 6 trebuie reflectate ca „Cheltuieli legate de politica IT determinate de programele operaționale”. Aceste cheltuieli se referă la bugetul operațional care trebuie utilizat pentru reutilizarea/cumpărarea/dezvoltarea platformelor/instrumentelor IT direct legate de punerea în aplicare a inițiativei și pentru investițiile asociate lor (de exemplu licențe, studii, stocarea datelor etc.). Informațiile furnizate în acest tabel trebuie să fie în concordanță cu detaliile prezentate în secțiunea 4 „Dimensiunile digitale”.
|
TOTAL credite pentru componenta digitală și IT
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
Anul
|
TOTAL CFM 2021-2027
|
|
|
2024
|
2025
|
2026
|
2027
|
|
|
RUBRICA 7
|
|
Cheltuieli IT (corporative)
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal de la RUBRICA 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
În afara RUBRICII 7
|
|
Cheltuieli de politică IT pentru programele operaționale
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
Subtotal în afara RUBRICII 7
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
|
|
|
TOTAL
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
0,000
|
3.2.6.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual
Propunerea/inițiativa:
–
poate fi finanțată integral prin realocarea creditelor în cadrul rubricii relevante din cadrul financiar multianual (CFM)
–
necesită utilizarea marjei nealocate din cadrul rubricii corespunzătoare din CFM și/sau utilizarea instrumentelor speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul privind CFM
–
necesită revizuirea CFM
3.2.7.Contribuțiile terților
Propunerea/inițiativa:
–
nu prevede cofinanțare din partea terților
–
prevede cofinanțare din partea terților, estimată mai jos:
Credite în milioane EUR (cu 3 zecimale)
|
|
Anul
2024
|
Anul
2025
|
Anul
2026
|
Anul
2027
|
Total
|
|
A se preciza organismul care asigură cofinanțarea
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite cofinanțate
|
|
|
|
|
|
3.3.
Impactul estimat asupra veniturilor
–
Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.
–
Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:
–
asupra resurselor proprii
–
asupra altor venituri
–
vă rugăm să indicați dacă veniturile sunt alocate unor linii de cheltuieli
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Linia bugetară pentru venituri:
|
Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs
|
Impactul propunerii/inițiativei
|
|
|
|
Anul 2024
|
Anul 2025
|
Anul 2026
|
Anul 2027
|
|
Articolul ………….
|
|
|
|
|
|
Pentru veniturile alocate, a se preciza linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).
Alte observații (de exemplu, metoda/formula utilizată pentru calcularea impactului asupra veniturilor sau orice alte informații).
4.Dimensiunile digitale
4.1.Cerințe cu relevanță digitală
|
Cerința 1:
·Referință: articolul 1 alineatul (1), articolul 2 alineatele (1a) și (1c) și altele
·Descriere la nivel înalt: definiția noțiunii de „date de contact digitale”: orice canal de comunicare online actualizat și accesibil
·Părțile interesate: operatori economici, consumatori și alți utilizatori finali, autoritățile statelor membre.
·Procese la nivel înalt: verificarea și monitorizarea supravegherii pieței.
Cerința 2:
·Referință: articolul 1 alineatele (2), (3), (4), (5) și altele
·Descriere la nivel înalt: produsele trebuie să fie însoțite de adresa de internet sau de codul citibil automat prin care poate fi accesată declarația de conformitate CE.
·Părțile interesate: operatori economici, autoritățile statelor membre.
·Procese la nivel înalt: verificarea și monitorizarea supravegherii pieței.
Cerința 3:
·Referință: articolul 1 alineatul (6) litera (a), articolul 2 alineatul (2a) și altele
·Descriere la nivel înalt: definiția declarației de conformitate CE, în format electronic.
·Părțile interesate: operatori economici, autoritățile statelor membre.
·Procese la nivel înalt: verificarea și monitorizarea supravegherii pieței.
Cerința 4:
·Referință: articolul 1 alineatul (6) litera (b) și altele
·Descriere la nivel înalt: prevede obligația de a include informațiile care atestă că produsul respectă cerințele prevăzute în legislația respectivă într-un pașaport digital al produsului sau de a încărca declarația de conformitate CE sau instrucțiunile într-un pașaport digital al produsului.
·Părțile interesate: operatori economici, autoritățile statelor membre.
·Procese la nivel înalt: verificarea și monitorizarea supravegherii pieței.
Cerința 5:
·Referință: articolul 1 alineatul (7) litera (a) și altele
·Descriere la nivel înalt: statele membre se asigură că Comisia și orice alt stat membru pot obține, pe baza unei cereri motivate, toate informațiile, în format electronic.
·Părțile interesate: operatori economici, autoritățile statelor membre, Comisia Europeană.
·Procese la nivel înalt: procedura de evaluare a conformității
Cerința 6:
·Referință: articolul 1 alineatul (7b) și altele
·Descriere la nivel înalt: după caz, producătorul furnizează organismului notificat care efectuează procedura de evaluare a conformității toate informațiile și documentația referitoare la procedurile de evaluare a conformității în format electronic.
·Părțile interesate: organismele notificate, operatorii economici
·Procese la nivel înalt: proceduri de evaluare a conformității
Cerința 7:
·Referință: articolul 2 alineatul (1b) și altele
·Descriere la nivel înalt: „o specificație comună” poate fi digitală sau structurată într-un mod care poate facilita interoperabilitatea.
·Părțile interesate: Comisia Europeană, operatorii economici, organismele notificate, autoritățile de supraveghere a pieței.
·Procese la nivel înalt: procedurile de evaluare a conformității, verificarea și monitorizarea supravegherii pieței.
Cerința 8:
·Referință: articolul 3 alineatul (2) și altele
·Descriere la nivel înalt: instrucțiunile și informațiile privind siguranța pot fi furnizate în format electronic. S-ar putea preciza în continuare că formatul ar trebui să respecte cerințele de accesibilitate.
·Părțile interesate: operatorii economici, consumatorii și alți utilizatori finali, autoritățile supraveghere a pieței
·Procese la nivel înalt: verificarea și monitorizarea supravegherii pieței, evaluarea conformității.
|
4.2. Date
|
Definiția noțiunii de „format electronic” permite fișiere text simplu, fișiere PDF, documente Microsoft Word, pagini web. Deși aceasta reprezintă o îmbunătățire în comparație cu formatul pe suport de hârtie, interoperabilitatea poate fi îmbunătățită în continuare prin utilizarea unui format care să permită interconectarea sistemelor informatice.
|
4.3. Soluții digitale
Nu se aplică
4.4. Evaluarea interoperabilității
|
Serviciile publice digitale: Monitorizarea/verificarea/investigații privind supravegherea pieței. Servicii de certificare.
Interoperabilitatea la nivel juridic: O mai mare interoperabilitate poate fi realizată prin revizuirea NCL.
Barieră potențială la nivel semantic: Structura datelor de contact digitale, declarația de conformitate UE și specificațiile comune ar putea fi mai bine definite.
Barieră potențială în materie de interoperabilitate tehnică: Definiția noțiunii de „format electronic” poate împiedica interoperabilitatea, deoarece este posibilă utilizarea unor formate care nu sunt interoperabile, cum ar fi site-uri web, documente Word și fișiere PDF, chiar și materiale video sau imagini nestructurate.
|
4.5.Măsuri de sprijinire a implementării digitale
|
Revizuirea NCL și a actelor de punere în aplicare a pașaportului digital al produsului va lua în considerare toate cerințele digitale pentru o mai mare interoperabilitate în toate procesele care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. Se va acorda o atenție deosebită aspectelor legate de securitatea cibernetică.
Comisia se va asigura că specificațiile comune sunt definite în actele de punere în aplicare în mod structurat pentru a permite interoperabilitatea. Procesele de verificare și certificare ar putea fi definite mai detaliat pentru a permite automatizarea și pentru a impune măsuri de abordare a posibilelor amenințări la adresa securității cibernetice.
|
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 21.5.2025
COM(2025) 503 final
ANEXE
la
Propunerea de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de modificare a Directivelor 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE și 2014/90/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește digitalizarea și specificațiile comune
{SWD(2025) 130 final}
ANEXA I
Anexele II și V-VIII la Directiva 2000/14/CE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa II se modifică după cum urmează:
(a)prima și a doua liniuță se înlocuiesc cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat în Comunitate
— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale persoanei care deține documentația tehnică”;
(b)a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— procedura de evaluare a conformității aplicată și dacă este cazul, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale organismului notificat implicat”;
(2)Anexa V se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 2, cea de a treia teză se înlocuiește cu următorul text:
„În acest caz, trebuie să indice numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale persoanei în declarația de conformitate CE.”;
(b)la punctul 3, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat în Comunitate”;
(3)Anexa VI se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 2, cea de a treia teză se înlocuiește cu următorul text:
„În acest caz, trebuie să indice numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale persoanei în declarația de conformitate CE.”;
(b)la punctul 3, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat în Comunitate”;
(4)La punctul 2 din anexa VII, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(5)În anexa VIII punctul 3.1, prima liniuță, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat în Comunitate”.
ANEXA II
Anexele V și VI la Directiva 2011/65/UE se modifică după cum urmează:
(1)În anexa V, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale solicitantului;”;
(2)Anexa VI se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. După caz, trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante folosite sau trimiteri la specificațiile tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA III
Anexele I, III, IV și V la Directiva 2013/53/CE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa I se modifică după cum urmează:
(a)Partea A se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 2.1, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Cerințele detaliate privind numărul de identificare menționat la primul paragraf sunt stabilite în standardul armonizat sau în specificația comună relevantă.”;
(II)la punctul 2.2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului, precum și adresa poștală și datele de contact digitale;”;
(b)Partea B se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 1.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) denumirea, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului motorului, precum și adresa poștală și datele de contact digitale; și, dacă este cazul, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale persoanei care adaptează motorul;”;
(II)la punctul 2.3, al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Organismele notificate pot accepta testele efectuate pe baza altor cicluri de încercare specificate într-un standard armonizat sau într-o specificație comună și aplicabile pentru ciclul de funcționare al motorului.”;
(III)la punctul 2.5, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Organismele notificate pot accepta testele efectuate pe baza altor combustibili de încercare specificați într-un standard armonizat sau într-o specificație comună.”;
(IV)la punctul 4, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) specifică puterea motorului, atunci când a fost măsurată în conformitate cu standardul armonizat sau cu specificația comună.”;
(2)Anexa III se modifică după cum urmează:
(a)literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului;
(b) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale reprezentantului producătorului stabilit în Uniune sau, după caz, ale persoanei responsabile cu introducerea pe piață;”;
(b)litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) o declarație din care să reiasă că ambarcațiunea parțial finalizată respectă cerințele esențiale care se aplică în această etapă de construcție; aceasta include trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante folosite sau trimiteri la specificațiile în legătură cu care se declară conformitatea în această etapă de construcție; în plus, aceasta este destinată să fie completată de alte persoane fizice sau juridice în deplină conformitate cu prezenta directivă.”;
(3)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului sau ale reprezentantului său autorizat (reprezentantul autorizat trebuie să specifice, de asemenea, denumirea comercială, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului) sau ale importatorului privat.”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”;
(4)Anexa V se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 2, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Persoana care introduce produsul pe piață sau îl pune în funcțiune depune, la un organism notificat, o cerere pentru o evaluare postconstrucție a produsului și trebuie să furnizeze organismului notificat, în format electronic, documentele și dosarul tehnic care permit organismului notificat să evalueze conformitatea produsului cu cerințele prezentei directive, precum și orice informații disponibile privind utilizarea produsului după prima punere în funcțiune a acestuia.”;
(b)la punctul 4.2, primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Persoana care introduce produsul pe piață sau îl pune în funcțiune elaborează, în format electronic, o declarație de conformitate UE și o păstrează la dispoziția autorităților naționale pe o perioadă de 10 ani de la data la care a fost eliberat certificatul de evaluare postconstrucție.”.
ANEXA IV
Anexele II, III și IV la Directiva 2014/29/UE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa II se modifică după cum urmează:
(a)punctul 1.3 se modifică după cum urmează: :
(I)litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(II)la litera (c), punctul (vi) se înlocuiește cu următorul text:
„(iv) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale de siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(III)la litera (e), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate în întregime.”;
(b)punctele 1.4.2, 1.4.3 și 1.4.4 se înlocuiesc cu următorul text:
„1.4.2. verifică dacă prototipul (prototipurile) de recipient(e) a(au) fost produs(e) în conformitate cu documentația tehnică și se pot utiliza în siguranță în condițiile de exploatare proiectate și identifică elementele proiectate conform dispozițiilor aplicabile ale standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune relevante, precum și elementele proiectate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante;
1.4.3 efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora pentru a verifica, în cazul în care producătorul a ales să aplice soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă acestea au fost aplicate corect;
1.4.4. efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă soluțiile adoptate de către producător de aplicare a altor specificații tehnice relevante satisfac cerințele esențiale de siguranță corespunzătoare ale prezentei directive;”;
(c)la punctul 1.6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului certificat.”;
(d)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Se examinează un eșantion adecvat de recipiente în stare finită, prelevate la fața locului de către organismul notificat înainte de a fi introduse pe piață, și se efectuează testele corespunzătoare, astfel cum sunt menționate în părțile relevante ale standardelor armonizate, și/sau ale specificațiilor comune, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, având ca scop verificarea conformității recipientului cu tipul descris în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele relevante ale prezentei directive.”;
(2)În anexa III, punctul 1.2, litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e) numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului;”;
(3)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, după caz, ale reprezentantului său autorizat:”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA V
Anexele II, III și IV la Directiva 2014/30/UE se modifică după cum urmează:
(1)În anexa II, punctul 3, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(2)Partea A din anexa III se modifică după cum urmează:
(a)punctul 3 se modifică după cum urmează:
(I)litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(II)la litera (c), punctul (vi) se înlocuiește cu următorul text:
„(iv) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(b)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, aspectele cerințelor esențiale vizate de examinare, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului certificat.”;
(3)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat:”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate, inclusiv data standardului sau a specificației comune, sau trimiteri la celelalte specificații tehnice, inclusiv data specificațiilor, în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA VI
Anexele II și IV la Directiva 2014/31/UE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa II se modifică după cum urmează:
(a)punctul 1.3 se modifică după cum urmează:
(I)litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(II)la litera (c), punctul (vi) se înlocuiește cu următorul text:
„(iv) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(III)la litera (e), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate în întregime.”;
(b)punctele 1.4.2, 1.4.3 și 1.4.4 se înlocuiesc cu următorul text:
„1.4.2. verifică dacă specimenul (specimenele) a(u) fost produs(e) în conformitate cu documentația tehnică, și identifică elementele proiectate conform dispozițiilor aplicabile ale standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune relevante, precum și elementele proiectate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante;
1.4.3 efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora pentru a verifica, în cazul în care producătorul a ales să aplice soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă acestea au fost aplicate corect;
1.4.4. efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune, dacă soluțiile adoptate de către producător de aplicare a altor specificații tehnice relevante satisfac cerințele esențiale corespunzătoare ale prezentei directive;”;
(c)la punctul 1,6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului certificat.”;
(d)la punctul 2.3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(e)la punctul 2.3.3., al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(f)La punctul 3.2, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate nu au fost aplicate, o descriere a soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea cerințelor esențiale de siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(g)la punctul 3.5.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(h)la punctul 3.5.3., al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(i)punctul 4.4.1 se înlocuiește cu următorul text:
„4.4.1. Toate aparatele sunt examinate individual și se efectuează teste corespunzătoare, astfel cum se prevede în standardul (standardele) armonizat(e) relevant(e), și/sau în specificațiile comune relevante și/sau în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea acestora cu tipul aprobat descris în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele corespunzătoare din prezenta directivă.
În absența unui astfel de standard armonizat sau a unei astfel de specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(j)la punctul 5.2.1., litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate nu au fost aplicate, o descriere a soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea cerințelor esențiale de siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(k)punctul 5.5.1 se înlocuiește cu următorul text:
„5.5.1. Toate aparatele sunt examinate individual și se efectuează teste corespunzătoare, astfel cum se prevede în standardele armonizate relevante, și/sau teste echivalente prevăzute în specificațiile comune relevante sau în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea acestora cu cerințele care li se aplică. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unei astfel de specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(l)la punctul 6.2.1., litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate nu au fost aplicate, o descriere a soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea cerințelor esențiale de siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(m)la punctul 6.4, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Un organism notificat ales de către producător efectuează examinările și testele corespunzătoare, astfel cum se prevede în standardele armonizate relevante și/sau în specificațiile comune relevante, și/sau în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea produsului cu cerințele aplicabile ale prezentei directive, sau dispune efectuarea acestora. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unei astfel de specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(2)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, după caz, ale reprezentantului său autorizat”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA VII
Anexele II și XIII la Directiva 2014/32/UE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa II se modifică după cum urmează:
(a)Modulul A2: CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI PLUS VERIFICĂRI SUPRAVEGHEATE ALE MIJLOCULUI DE MĂSURARE LA INTERVALE ALEATORII, punctul 4, primul paragraf, a doua și a treia teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Se examinează un eșantion adecvat de mijloace de măsurare finite, prelevate la fața locului de către organism înainte de a fi introduse pe piață, și se efectuează testele corespunzătoare, astfel cum sunt menționate în părțile relevante ale standardului armonizat, și/sau ale documentului normativ, și/sau ale specificațiilor comune, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, având ca scop verificarea conformității mijloacelor de măsurare cu cerințele relevante ale prezentei directive. În absența unui standard armonizat sau a unui document normativ relevant sau a unei specificații comune, organismul intern acreditat sau organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(b)Modulul B: Categoria EXAMINARE UE DE TIP se modifică după cum urmează:
(I)punctul 3 se modifică după cum urmează:
–litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, precum și numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
–litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e) documente justificative privind caracterul adecvat al soluției proiectului tehnic. Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate, și/sau specificațiile comune, și/sau documentele normative relevante nu au fost aplicate în întregime. Documentele justificative includ, în cazul în care este necesar, rezultatele testelor efectuate, în conformitate cu alte specificații tehnice relevante, de laboratorul corespunzător al producătorului, sau de un alt laborator de testare în numele producătorului și pe răspunderea acestuia.”;
(II)la punctul 4, punctele 4.2, 4.3 și 4.4 se înlocuiesc cu următorul text:
„4.2 verifică dacă modelul (modelele) a (au) fost produs(e) în conformitate cu documentația tehnică și identifică elementele proiectate conform dispozițiilor aplicabile ale standardelor armonizate și/sau ale documentelor normative relevante, și/sau ale specificațiilor comune, precum și elementele proiectate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante;
4.3 efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora pentru a verifica, în cazul în care producătorul a ales să aplice soluțiile din standardele armonizate, din documentele normative și din specificațiile comune relevante, dacă acestea au fost aplicate corect;
4.4 efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate soluțiile din standardele armonizate și/sau din documentele normative, și/sau din specificațiile comune, dacă soluțiile adoptate de către producător aplicând alte specificații tehnice relevante satisfac cerințele esențiale corespunzătoare ale prezentei directive;”;
(III)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului certificat.”;
(c)în Modulul C2: CONFORMITATE CU TIPUL BAZATĂ PE CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI PLUS VERIFICĂRI SUPRAVEGHEATE ALE MIJLOCULUI DE MĂSURARE LA INTERVALE ALEATORII, punctul 3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Se examinează un eșantion adecvat al mijlocului de măsurare finit, prelevate la fața locului de către organismul intern acreditat sau organismul notificat înainte de a fi introduse pe piață, și se efectuează testele corespunzătoare, astfel cum sunt menționate în părțile relevante ale standardelor armonizate și/sau ale documentelor normative, și/sau ale specificațiilor comune, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, având ca scop verificarea conformității mijlocului de măsurare cu tipul prezentat în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele relevante ale prezentei directive.”;
(d)Modulul D: CONFORMITATE CU TIPUL BAZATĂ PE ASIGURAREA CALITĂȚII PROCESULUI DE PRODUCȚIE se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(II)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(e)Modulul D1: ASIGURAREA CALITĂȚII PROCESULUI DE PRODUCȚIE se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 5.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(II)la punctul 5.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(f)Modulul E: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE ASIGURAREA CALITĂȚII PRODUSULUI se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(II)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(g)Modulul E1: ASIGURAREA CALITĂȚII INSPECȚIEI ȘI TESTĂRII MIJLOCULUI DE MĂSURARE FINIT se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 5.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(II)la punctul 5.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(h)Modulul F: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE VERIFICAREA PRODUSULUI se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 4, punctul 4.1 se înlocuiește cu următorul text:
„4.1. Toate mijloacele de măsurare trebuie să fie examinate individual și trebuie să se efectueze testele corespunzătoare prezentate în standardul (standardele) armonizat(e) și/sau documentele normative, și/sau specificațiile comune relevant(e), și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea acestora cu tipul certificat, descris în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele corespunzătoare din prezenta directivă.
În absența unui standard armonizat sau a unui document normativ sau a unei specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(II)la punctul 5, punctul 5.2 se înlocuiește cu următorul text:
„5.2. Din fiecare lot se prelevează aleatoriu un eșantion, conform cerințelor de la punctul 5.3 Toate mijloacele de măsurare din eșantion se examinează individual și fac obiectul testelor corespunzătoare, astfel cum se prevede în standardul/standardele relevant(e) armonizat(e), și/sau în documentul (documentele) normativ(e), și/sau în specificația (specificațiile) comună(e), și/sau al testelor echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, cu scopul verificării conformității lor cu tipul descris în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele aplicabile ale prezentei directive, precum și pentru a stabili dacă lotul este acceptat sau respins. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unui document normativ sau a unei specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(i)Modulul F1: CONFORMITATEA BAZATĂ PE VERIFICAREA PRODUSULUI se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 5, punctul 5.1 se înlocuiește cu următorul text:
„5.1. Toate mijloacele de măsurare trebuie să fie examinate individual și trebuie să se efectueze testele corespunzătoare prezentate în standardele armonizate și/sau documentele normative, și/sau specificațiile comune relevante, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea cu cerințele care se aplică în cazul lor. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unui document normativ sau a unei specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(II)la punctul 6, punctul 6.3 se înlocuiește cu următorul text:
„6.3. Toate mijloacele de măsurare din eșantion trebuie să fie examinate individual și trebuie să se efectueze testele corespunzătoare prezentate în standardele armonizate și/sau documentele normative relevante, și/sau specificațiile comune, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea cu cerințele aplicabile din prezenta directivă, și pentru a stabili dacă lotul este acceptat sau respins. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unui document normativ sau a unei specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(j)în Modulul G: CONFORMITATEA BAZATĂ PE VERIFICAREA UNITĂȚII DE PRODUS, la punctul 4, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Un organism notificat ales de către producător trebuie să efectueze examinările și testele corespunzătoare prevăzute în standardele armonizate și/sau documentele normative, și/sau specificațiile comune relevante, sau teste echivalente stabilite în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea mijlocului de măsurare cu cerințele aplicabile ale prezentei directive sau dispune efectuarea acestora. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unui document normativ sau a unei specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(k)Modulul H: CONFORMITATEA BAZATĂ PE ASIGURAREA TOTALĂ A CALITĂȚII se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(II)la punctul 3,2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) a specificațiilor tehnice de proiectare, inclusiv a standardelor care vor fi aplicate și, în cazul în care standardele armonizate și/sau documentele normative, și/sau specificațiile comune relevante nu vor fi aplicate în întregime, a mijloacelor care vor fi utilizate pentru a garanta faptul că cerințele esențiale din prezenta directivă vor fi îndeplinite, aplicând alte specificații tehnice relevante;”;
(III)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(l)Modulul H1: CONFORMITATEA BAZATĂ PE ASIGURAREA TOTALĂ A CALITĂȚII ȘI PE EXAMINAREA PROIECTULUI se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(II)la punctul 3.2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) a specificațiilor tehnice de proiectare, inclusiv a standardelor care vor fi aplicate și, în cazul în care standardele armonizate și/sau documentele normative relevante, și/sau specificațiile comune nu vor fi aplicate în întregime, a mijloacelor care vor fi utilizate pentru a garanta faptul că cerințele esențiale din prezenta directivă vor fi îndeplinite, aplicând alte specificații tehnice relevante;”;
(III)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(IV)punctul 4.2 se modifică după cum urmează:
–litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului”;
–litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) documente justificative privind caracterul adecvat al proiectului tehnic. Documentele justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate și/sau documentele normative relevante, și/sau specificațiile comune nu au fost aplicate în întregime și includ, în cazul în care este necesar, rezultatele testelor efectuate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante, de laboratorul corespunzător al producătorului sau de un alt laborator de testare în numele producătorului și pe răspunderea acestuia.”;
(V)la punctul 4.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv deține numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea designului aprobat.”;
(2)Anexa XIII se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, după caz, ale reprezentantului său autorizat”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la documentele normative sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA VIII
Anexele II și VI-XII la Directiva 2014/33/UE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa II se modifică după cum urmează:
(a)Partea A se modifică după cum urmează:
(I)literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
„(a) denumirea comercială, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului;
(b) după caz, denumirea comercială, adresa poștală și datele de contact digitale ale reprezentantului autorizat;”;
(II)litera (h) se înlocuiește cu următorul text:
„(h) după caz, referința (referințele) la standardul (standardele) armonizat(e) sau la specificația (specificațiile) comună (comune) utilizată (utilizate);”;
(III)literele (i)-(k) se înlocuiesc cu următorul text:
„(i) după caz, denumirea, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare al organismului notificat care a efectuat examinarea UE de tip a componentelor de siguranță pentru ascensoare din anexa IV partea A și din anexa VI și referința certificatului de examinare UE de tip acordat de organismul notificat respectiv;
(j) după caz, denumirea, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare al organismului notificat care a realizat procedura de evaluare a conformității de tip cu verificare aleatorie pentru componentele de siguranță pentru ascensoare, menționată în anexa IX;
(k) după caz, denumirea, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare al organismului notificat care a aprobat sistemul de asigurare a calității utilizat de producător, în conformitate cu procedura de evaluare a conformității din anexa VI sau VII;”;
(b)Partea B se modifică după cum urmează:
(I)literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
„(a) denumirea comercială, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului;
(b) după caz, denumirea comercială, adresa poștală și datele de contact digitale ale reprezentantului autorizat;”;
(II)litera (g) se înlocuiește cu următorul text:
„(g) după caz, referința (referințele) la standardul (standardele) armonizat(e) sau la specificațiile comune utilizate;”;
(III)literele (h)-(k) se înlocuiesc cu următorul text:
„(h) după caz, denumirea, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare ale organismului notificat care a realizat examinarea UE de tip a ascensoarelor din anexa IV partea B și referința la certificatul de examinare UE de tip emis de organismul notificat;
(i) după caz, denumirea, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare al organismului notificat care a realizat verificarea unitară a ascensoarelor din anexa VIII;
(j) după caz, numele, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare ale organismului notificat care a realizat inspecția finală a ascensoarelor din anexa V;
(k) după caz, numele, adresa poștală, datele de contact digitale și numărul de identificare ale organismului notificat care a aprobat sistemul de asigurare a calității utilizat de instalator în conformitate cu procedura de evaluare a conformității din anexa X, XI sau XII;”;
(2)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)Partea A se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) denumirea, adresa poștală și datele de contact ale producătorului și, în cazul în care cererea este depusă de către reprezentantul autorizat, se precizează și numele, adresa și datele de contact digitale ale acestuia, precum și locul de fabricare a componentelor de siguranță pentru ascensoare;”;
(II)la punctul 2 litera (e), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, inclusiv alte specificații tehnice relevante, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate în întregime.”;
(III)la punctul 3, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau ale specificațiilor comune și, în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, o descriere a soluțiilor adoptate pentru a permite componentei de siguranță pentru ascensoare să satisfacă condițiile prevăzute la punctul 1, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(IV)la punctul 4, literele (c), (d) și (e) se înlocuiesc cu următorul text:
„(c) verifică dacă specimenul (specimenele) reprezentativ(e) a(u) fost produs(e) în conformitate cu documentația tehnică, și identifică elementele proiectate conform dispozițiilor aplicabile ale standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune relevante, precum și elementele proiectate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante;
(d) efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora pentru a verifica, în cazul în care producătorul a ales să aplice specificațiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă acestea au fost aplicate corect;
(e) efectuează controalele și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate specificațiile standardelor armonizate sau specificațiile comune relevante, dacă soluțiile adoptate de către producător de a aplica alte specificații tehnice relevante permit componentei de siguranță pentru ascensoare să satisfacă condițiile prevăzute la punctul 1.”;
(V)la punctul 5, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării UE de tip, și condițiile de valabilitate a certificatului, precum și datele necesare identificării tipului aprobat.”;
(b)Partea B se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului; și, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(II)la punctul 2 litera (e), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, inclusiv alte specificații tehnice relevante, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate în întregime.”;
(III)la punctul 3, litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale de sănătate și siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(IV)la punctul 4, literele (c), (d) și (e) se înlocuiesc cu următorul text:
„(c) verifică dacă ascensorul model a fost produs în conformitate cu documentația tehnică și identifică elementele proiectate conform dispozițiilor aplicabile ale standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune relevante, precum și elementele proiectate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante;
(d) efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora pentru a verifica, în cazul în care instalatorul a ales să aplice specificațiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă acestea au fost aplicate corect;
(e) efectuează controalele și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate specificațiile standardelor armonizate sau specificațiile comune relevante, dacă soluțiile adoptate de către instalator de aplicare a altor specificații tehnice relevante satisfac cerințele esențiale de sănătate și siguranță corespunzătoare ale prezentei directive.”;
(V)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului, concluziile examinării UE de tip, și condițiile de valabilitate a certificatului, precum și datele necesare identificării tipului aprobat.”;
(3)Anexa V se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) un ascensor proiectat și fabricat în conformitate cu un sistem de asigurare a calității în temeiul anexei XI și cu certificatul de examinare UE a proiectului, dacă proiectul nu este pe deplin în conformitate cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune.”;
(b)la punctul 3,1, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Controalele și testele corespunzătoare menționate în standardul (standardele) relevant(e) sau în specificațiile comune, sau testările echivalente sunt efectuate pentru a verifica conformitatea ascensorului cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță aplicabile din anexa I.”;
(c)la punctul 3,2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) examinarea documentelor menționate la punctul 3.1 pentru a verifica faptul că ascensorul este conform cu ascensorul proiectat și fabricat în conformitate cu un sistem aprobat de asigurare a calității în temeiul anexei XI, iar dacă proiectul nu este pe deplin în conformitate cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune, cu certificatul de examinare UE al proiectului.”;
(4)Anexa VI se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(b)la punctul 3.2, primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„În cadrul sistemului de asigurare a calității, fiecare componentă de siguranță pentru ascensoare este inspectată și se efectuează testele corespunzătoare prevăzute în standardele armonizate sau în specificațiile comune relevante, sau teste echivalente, în scopul asigurării conformității cu condițiile menționate la punctul 1.”;
(c)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemelor de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificațiile comune relevante.”;
(5)Anexa VII se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(b)la punctul 3,2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) a specificațiilor tehnice de proiectare, inclusiv a standardelor care vor fi aplicate și, în cazul în care standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu vor fi aplicate în întregime, a mijloacelor, inclusiv a specificațiilor tehnice relevante care vor fi utilizate pentru a garanta faptul că condițiile prevăzute la punctul 1 vor fi îndeplinite;”;
(c)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemelor de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificațiile comune relevante.”;
(6)Anexa VIII se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 2.2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(b)la punctul 3, litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale de sănătate și siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(c)la punctul 4, primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Organismul notificat ales de instalator examinează documentația tehnică și ascensorul și efectuează testele corespunzătoare stabilite în standardul (standardele) armonizate sau în specificația (specificațiile) comună(e) relevante, sau teste echivalente pentru verificarea conformității cu cerințele aplicabile prevăzute în anexa I.”;
(7)Anexa IX se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”
(b)la punctul 4, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Se examinează un eșantion adecvat dintre componentele de siguranță finale pentru ascensoare, prelevat la fața locului de către organismul notificat și se efectuează testele corespunzătoare stabilite în standardele armonizate , și/sau în specificațiile comune relevante, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante pentru verificarea conformității componentelor de siguranță pentru ascensoare cu condițiile de la punctul 1.”;
(8)Anexa X se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(b)la punctul 3.2, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„În cadrul sistemului de asigurare a calității, se examinează fiecare ascensor și se efectuează testele corespunzătoare stabilite în standardele armonizate sau în specificațiile comune relevante, sau teste echivalente, în scopul asigurării conformității cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță aplicabile prevăzute în anexa I.”;
(c)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemelor de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificațiile comune relevante.”;
(9)Anexa XI se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(b)la punctul 3,2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) a specificațiilor tehnice de proiectare, inclusiv a standardelor care vor fi aplicate și, în cazul în care standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu vor fi aplicate în întregime, a mijloacelor și a altor specificații tehnice relevante care vor fi utilizate pentru a garanta faptul că cerințele esențiale de sănătate și siguranță din anexa I vor fi îndeplinite;”;
(c)la punctul 3,3, punctul 3.3.1 se înlocuiește cu următorul text:
„3.3.1. În cazul în care proiectul nu este în totalitate conform cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune, organismul notificat se asigură că proiectul corespunde cerințelor esențiale de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I și, în caz afirmativ, să acorde instalatorului un certificat de examinare UE a proiectului, stabilind limitele de valabilitate a certificatului și furnizând detaliile cerute pentru identificarea proiectului aprobat.”;
(d)la punctul 3.4, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemelor de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificațiile comune relevante.”;
(10)Anexa XII se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale instalatorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”
(b)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”.
ANEXA IX
Anexele II-V și VII-X la Directiva 2014/34/UE se modifică după cum urmează:
(1)La punctul 1.0.5 din anexa II, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului,”;
(2)Anexa III se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(b)la punctul 3, litera (c), punctul (vi) se înlocuiește cu următorul text:
„(iv) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale de sănătate și siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”
(c)la punctul 4, punctele 4.1, 4.2 și 4.3 se înlocuiesc cu următorul text:
„4.1 examinează documentația tehnică, verifică dacă modelul (modelele) a (au) fost produs(e) în conformitate cu documentația tehnică și identifică elementele proiectate conform dispozițiilor aplicabile ale standardelor armonizate sau ale specificațiilor tehnice relevante, precum și elementele proiectate în conformitate cu alte specificații tehnice relevante;
4.2 efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora pentru a verifica, în cazul în care producătorul a ales să aplice soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă acestea au fost aplicate corect;
4.3 efectuează examinările și testele corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune, dacă soluțiile adoptate de către producător de aplicare a altor specificații tehnice relevante satisfac cerințele esențiale de sănătate și siguranță corespunzătoare ale prezentei directive;”;
(d)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului certificat.”;
(3)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(b)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(4)În anexa V, punctul 4, subpunctul 4.1 se înlocuiește cu următorul text:
„4.1. Toate produsele sunt examinate individual și se efectuează teste corespunzătoare, astfel cum se prevede în standardul (standardele) armonizat(e) și/sau în specificația (specificațiile) comună(e) relevante și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea acestora cu tipul aprobat descris în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele corespunzătoare din prezenta directivă.
În absența unui astfel de standard armonizat sau a unei astfel de specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(5)Anexa VII se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(b)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(6)În anexa VIII, punctul 2, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale de sănătate și siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(7)Anexa IX se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 2,1, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau lista specificațiilor comune, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru a satisface cerințele esențiale de sănătate și siguranță din prezenta directivă, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(b)la punctul 4, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Un organism notificat ales de către producător efectuează examinările și testele corespunzătoare, astfel cum se prevede în standardele armonizate și/sau în specificațiile comune relevante, și/sau teste echivalente prevăzute în alte specificații tehnice relevante, pentru a verifica conformitatea produsului cu cerințele aplicabile ale prezentei directive, sau dispune efectuarea acestora. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unei astfel de specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(8)Anexa X se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, după caz, ale reprezentantului său autorizat:”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA X
Anexele III și IV la Directiva 2014/35/UE se modifică după cum urmează:
(1)în anexa III, punctul 2, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) o listă a standardelor armonizate aplicate integral sau parțial, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a standardelor internaționale sau naționale menționate în articolele 13 și 14 sau o listă a specificațiilor comune menționate la articolul 12a, iar în cazurile în care respectivele standarde armonizate sau standarde internaționale sau naționale sau specificații comune nu au fost aplicate, descrierile soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea obiectivelor privind securitatea ale prezentei directive, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În cazul unor standarde armonizate sau al unor standarde internaționale sau naționale menționate la articolele 13 și 14 sau al specificațiilor comune aplicate parțial, documentația tehnică menționează acele părți care au fost aplicate;”;
(2)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a) punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat:”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„(6) Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”.
ANEXA XI
Anexele Ia, și III-VII la Directiva 2014/53/CE se modifică după cum urmează:
(1)În anexa Ia, partea II, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„În cazul echipamentelor radio care intră sub incidența articolului 3 alineatul (4) primul paragraf, următoarele informații se indică în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 10 alineatul (8):”;
(2)Anexa III modulul B: Categoria examinare UE de tip se modifică după cum urmează:
(a)punctul 3 se modifică după cum urmează:
(I)literele (a) și (d) se înlocuiesc cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia.”;
(II)la litera (d), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate sau nu au fost aplicate în întregime.”;
(b)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, aspectele cerințelor esențiale vizate de examinare, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului verificat.”;
(c)la punctul 8, al treilea paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Fiecare organism notificat informează statele membre despre certificatele de examinare UE de tip eliberate și/sau suplimentele la acestea în cazurile în care standardele armonizate, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau specificațiile comune nu au fost aplicate sau nu au fost aplicate în întregime.”;
(3)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia;”;
(b)la punctul 3,2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
„(b) specificațiile tehnice de proiectare, inclusiv standardele care vor fi aplicate și, atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu vor fi aplicate în întregime, mijloacele care sunt utilizate pentru ca cerințele esențiale ale prezentei directive care se aplică echipamentelor radio să fie respectate;”;
(c)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(4)în anexa V, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) lista standardelor armonizate aplicate integral sau parțial ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar în cazurile în care aceste standarde armonizate nu au fost aplicate, o descriere a soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea cerințelor esențiale prevăzute la articolul 3, inclusiv o listă a altor specificații tehnice relevante aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate;”;
(5)Anexa VI se modifică după cum urmează:
(a)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale fabricantului sau ale reprezentantului său autorizat:”;
(b)la punctul 6, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea.”;
(6)Anexa VII se elimină.
ANEXA XII
Anexele I, III și IV la Directiva 2014/68/UE se modifică după cum urmează:
(1)Anexa I se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3.1.2., al cincilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Pentru a proceda la aceste aprobări, terța parte menționată anterior procedează sau dispune să se procedeze la verificările și încercările prevăzute în standardele armonizate sau în specificațiile comune adecvate sau verificări și teste echivalente.”;
(b)la punctul 4.2., litera (b), prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— prin utilizarea de materiale în conformitate cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune,”;
(c)la punctul 7, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Totuși, atunci când ele nu sunt aplicate, inclusiv în cazul în care nu sunt prevăzute în mod specific materialele sau nu sunt aplicate standardele armonizate sau specificațiile comune, producătorul justifică punerea în aplicare a unor dispoziții adecvate care permit obținerea unui nivel global de securitate echivalent.”;
(2)Anexa III se modifică după cum urmează:
(a)în partea 1: Modulul A: (CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI) la punctul 2, a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(b)în partea 2: Modulul A2: CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI PLUS VERIFICĂRI ALE ECHIPAMENTULUI SUB PRESIUNE SUPRAVEGHEATE LA INTERVALE ALEATORII, la punctul 2, a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(c)Partea 3: Modulul B: Categoria EXAMINARE UE DE TIP se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1 Examinarea UE de tip – tipul de producție, punctul 3 se modifică după cum urmează:
–la al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„-numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
–la al doilea paragraf, a treia liniuță, a patra subliniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
–la al patrulea paragraf, singura liniuță, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate în întregime.”;
(II)la punctul 4.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— evaluează materialele atunci când acestea nu sunt conforme cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune relevante sau cu o aprobare europeană de materiale pentru echipamente sub presiune și verifică certificatul eliberat de producătorul de materiale în conformitate cu punctul 4.3 din anexa I,”;
(III)punctele 4.2., 4.3. și 4.4. se înlocuiesc cu următorul text:
„4.2. verifică dacă modelul (modelele) a (au) fost fabricat(e) în conformitate cu documentația tehnică și identifică elementele care au fost proiectate în conformitate cu cerințele aplicabile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, precum și elementele care au fost proiectate utilizând alte specificații tehnice relevante fără a aplica cerințele relevante ale acestor standarde.
4.3. execută controale adecvate și testele necesare pentru a verifica dacă, în cazul în care producătorul a ales să aplice soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, acestea au fost aplicate corect.
4.4. execută examinări corespunzătoare și testele necesare pentru a verifica, în cazul în care nu au fost aplicate soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, dacă soluțiile adoptate de către producător aplicând alte specificații tehnice relevante satisfac cerințele esențiale de securitate corespunzătoare ale prezentei directive.”;
(IV)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Fără a aduce atingere dispozițiilor de la punctul 7, certificatul este valabil timp de 10 ani și poate fi reînnoit, conține numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (dacă există) pentru valabilitatea certificatului și datele necesare pentru identificarea tipului aprobat.”;
(V)la punctul 3.2. Examinarea UE de tip – tipul de producție, punctul 3 se modifică după cum urmează:
–la al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
–la al doilea paragraf, a treia liniuță, a patra subliniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
–la al doilea paragraf, a patra liniuță, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Aceste documente justificative menționează orice document care a fost utilizat, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost aplicate în întregime.”;
(VI)la punctul 4.1., al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— evaluează materialele utilizate atunci când acestea nu sunt conforme cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune relevante sau cu o aprobare europeană de materiale pentru echipamente sub presiune,”;
(VII)punctele 4.2. și 4.3. se înlocuiesc cu următorul text:
„4.2. efectuează examinări adecvate pentru a verifica dacă, în cazul în care producătorul a ales să aplice soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, acestea au fost aplicate corect.
4.3. efectuează examinări adecvate pentru a verifica dacă, în cazul în care nu s-au aplicat soluțiile din standardele armonizate sau din specificațiile comune relevante, soluțiile adoptate de producător îndeplinesc cerințele esențiale de securitate corespunzătoare din prezenta directivă.”;
(VIII)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Fără a aduce atingere dispozițiilor de la punctul 7, certificatul este valabil timp de 10 ani și poate fi reînnoit, conține numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (dacă există) pentru valabilitatea certificatului și datele necesare pentru identificarea designului aprobat.”;
(d)în partea 4: MODULUL C2: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI PLUS VERIFICĂRI ALE ECHIPAMENTULUI SUB PRESIUNE SUPRAVEGHEATE LA INTERVALE ALEATORII, la punctul 3, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Se examinează un eșantion adecvat de echipamente sub presiune finale, prelevat la fața locului de către organismul notificat înainte de a fi introduse pe piață, și se efectuează testele corespunzătoare, astfel cum sunt identificate de părțile relevante ale standardelor armonizate, și/sau ale specificațiilor comune, și/sau teste echivalente aplicând alte specificații tehnice relevante, având ca scop verificarea conformității echipamentelor sub presiune cu cerințele relevante ale prezentei directive.”;
(e)Partea 5: MODULUL D: CONFORMITATE CU TIPUL BAZATĂ PE ASIGURAREA CALITĂȚII PROCESULUI DE PRODUCȚIE se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„- numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(II)la punctul 3.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(f)Partea 6: MODULUL D1: ASIGURAREA CALITĂȚII PROCESULUI DE PRODUCȚIE se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 2., primul paragraf, a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(II)la punctul 5.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(III)la punctul 5.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Se consideră că elementele sistemului de calitate conforme cu standardele armonizate sau specificația comună relevante sunt conforme cu cerințele corespunzătoare prevăzute la punctul 5.2.”;
(g)Partea 7: MODULUL E: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE ASIGURAREA CALITĂȚII ECHIPAMENTELOR SUB PRESIUNE se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(II)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(h)Partea 8: MODULUL E1: ASIGURAREA CALITĂȚII INSPECȚIEI ȘI ÎNCERCĂRII ECHIPAMENTULUI SUB PRESIUNE FINIT se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 2., primul paragraf, a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(II)la punctul 5.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(III)la punctul 5.3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(i)în partea 9: MODULUL F: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE VERIFICAREA ECHIPAMENTELOR SUB PRESIUNE, la punctul 4.1., primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Toate echipamentele sub presiune se examinează individual și fac obiectul testelor adecvate definite în standardul (standardele) armonizat(e) sau în specificațiile comune relevante sau al testelor echivalente în scopul verificării conformității cu tipul autorizat și descris în certificatul de examinare UE de tip și cu cerințele adecvate ale prezentei directive. În absența unui astfel de standard armonizat sau a unei astfel de specificații comune, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate.”;
(j)Partea 10: MODULUL G: CONFORMITATEA BAZATĂ PE VERIFICAREA UNITĂȚII DE PRODUS se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 2., al treilea paragraf, a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(II)la punctul 4, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Un organism notificat ales de producător efectuează examinări și teste adecvate, așa cum sunt prevăzute în standardul (standardele) armonizat(e), și/sau în specificațiile comune relevante, și/sau teste echivalente, pentru a verifica conformitatea echipamentului sub presiune cu cerințele aplicabile ale prezentei directive sau dispune efectuarea acestora. În absența unui astfel de standard armonizat sau de specificație comună, organismul notificat în cauză decide cu privire la testele corespunzătoare ce vor fi efectuate aplicând alte specificații tehnice.”;
(III)la punctul 4., al doilea paragraf, a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— evaluează materialele utilizate atunci când acestea nu sunt conforme cu standardele armonizate sau cu specificațiile comune relevante sau cu o aprobare europeană de materiale pentru echipamente sub presiune și verifică certificatul eliberat de producătorul de materiale în conformitate cu punctul 4.3 din anexa I,”;
(k)Partea 11: MODULUL H: CONFORMITATEA BAZATĂ PE ASIGURAREA TOTALĂ A CALITĂȚII se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(II)la punctul 3.1, al doilea paragraf, a doua liniuță, a patra subliniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(III)la punctul 3,2., al treilea paragraf, a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— specificațiile tehnice de proiectare, inclusiv standardele care vor fi aplicate și, atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu vor fi aplicate în întregime, mijloacele care sunt utilizate pentru ca cerințele esențiale ale prezentei directive care se aplică echipamentelor de presiune să fie respectate,”;
(IV)la punctul 3.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(l)Partea 12: MODULUL H1: CONFORMITATEA BAZATĂ PE ASIGURAREA TOTALĂ A CALITĂȚII ȘI PE EXAMINAREA PROIECTULUI se modifică după cum urmează:
(I)la punctul 3.1, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„- numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia,”;
(II)la punctul 3.1, al doilea paragraf, a doua liniuță, a patra subliniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(III)la punctul 3,2., al treilea paragraf, a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— a specificațiilor tehnice de proiectare, inclusiv standardele, care urmează să fie aplicate și, dacă standardele armonizate relevante nu sunt aplicate în totalitate, mijloacele care urmează să fie utilizate pentru asigurarea conformității cu cerințele esențiale de securitate din prezenta directivă aplicabile echipamentelor sub presiune,”;
(IV)la punctul 3.3., al doilea paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„Acesta prezumă conformitatea cu cerințele respective pentru elementele sistemului de calitate care sunt conforme cu specificațiile corespunzătoare din standardul armonizat sau din specificația comună relevantă.”;
(V)la punctul 4,2, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului,”;
(VI)la punctul 4,2., a treia liniuță, a patra subliniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— o listă a standardelor armonizate ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau a specificațiilor comune, aplicate în totalitate sau în parte, și o descriere a soluțiilor adoptate pentru a îndeplini cerințele esențiale de siguranță ale prezentei directive atunci când standardele armonizate respective nu au fost aplicate. În eventualitatea unor standarde armonizate sau specificații comune aplicate parțial, documentația tehnică precizează care au fost părțile aplicate,”;
(VII)la punctul 4,2, a patra liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„— documente justificative privind caracterul adecvat al proiectului tehnic. Aceste dovezi suplimentare menționează orice documente care au fost utilizate, în special atunci când standardele armonizate sau specificațiile comune relevante nu au fost pe deplin aplicate, și includ, în funcție de necesitate, rezultatele încercărilor efectuate de laboratorul corespunzător al producătorului sau de un alt laborator de încercări în numele și sub responsabilitatea producătorului.”;
(VIII)la punctul 4.3, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv deține numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea designului aprobat.”;
(3)Anexa IV se modifică după cum urmează:
(a)punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
„1. Numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, după caz, ale reprezentantului său autorizat:”;
(b)punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„6. Trimiteri la standardele armonizate sau la specificațiile comune relevante utilizate sau trimiteri la celelalte specificații tehnice în legătură cu care se declară conformitatea:”;
(c)punctul 7 se înlocuiește cu următorul text:
„7. Dacă este cazul, denumirea, adresa poștală, date de contact digitale și numărul de telefon al organismului notificat care a efectuat evaluarea de conformitate și numărul certificatului eliberat și o trimitere la certificatul de examinare UE de tip – tip de producție, la certificatul de examinare UE de tip – tip de proiect, la examinarea UE a proiectului sau la certificatul de conformitate.”.
ANEXA XIII
Anexa II la Directiva 2014/90/UE se modifică după cum urmează:
(1)Partea I: Modulul B: Categoria EXAMINARE EC DE TIP se modifică după cum urmează:
(a)la punctul 3, al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„- numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(b)la punctul 6, primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Certificatul respectiv cuprinde numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului, concluziile examinării, condițiile (în cazul în care există) pentru valabilitatea sa și datele necesare pentru identificarea tipului certificat.”;
(2)În partea II: Modulul D: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE ASIGURAREA CALITĂȚII PROCESULUI DE PRODUCȚIE, la punctul 3.1., al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„- numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”;
(3)În partea III: Modulul E: CONFORMITATEA CU TIPUL BAZATĂ PE ASIGURAREA CALITĂȚII PRODUSULUI, la punctul 3.1., al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
„- numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale producătorului și, în plus, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, numele, adresa poștală și datele de contact digitale ale acestuia”.