COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 26.2.2025

COM(2025) 81 final

2025/0045(COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

de modificare a Directivelor 2006/43/CE, 2013/34/UE, (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 în ceea ce privește anumite cerințe de raportare și de diligență necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor

(Text cu relevanță pentru SEE)

{SWD(2025) 80 final}

EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

•Motivele și obiectivele propunerii

–numărul întreprinderilor care fac obiectul cerințelor obligatorii de raportare privind durabilitatea ar urma să fie redus cu aproximativ 80 %, fiind excluse întreprinderile mari cu până la 1 000 de angajați (adică unele dintre întreprinderile din al doilea val și unele dintre întreprinderile din primul val) și IMM-urile cotate la bursă (adică toate întreprinderile din al treilea val). Cerințele de raportare s-ar aplica numai întreprinderilor mari cu peste 1 000 de angajați (adică întreprinderilor care au peste 1 000 de angajați și fie o cifră de afaceri de peste 50 de milioane EUR, fie un bilanț de peste 25 de milioane EUR). Acest prag revizuit ar alinia mai îndeaproape CSRD la CSDDD 16 .

–Pentru întreprinderile care nu fac obiectul cerințelor obligatorii de raportare privind durabilitatea, Comisia propune un standard proporțional care să fie utilizat în mod voluntar, bazat pe standardul de raportare voluntară privind durabilitatea pentru IMM-uri elaborat de EFRAG. Conform prezentei propuneri, Comisia ar urma să adopte acest standard voluntar ca act delegat. Între timp, pentru a răspunde cererii de pe piață, Comisia intenționează să emită, cât mai curând posibil, o recomandare privind raportarea voluntară privind durabilitatea, pe baza standardului de raportare voluntară privind durabilitatea pentru IMM-uri elaborat de EFRAG.

–Plafonul lanțului valoric ar urma să fie extins și consolidat. Acesta ar urma să se aplice direct întreprinderii raportoare, în loc să fie doar o limită cu privire la informațiile care pot fi specificate conform standardelor europene de raportare privind durabilitatea. Plafonul respectiv ar proteja toate întreprinderile cu până la 1 000 de angajați, și nu doar IMM-urile, cum este cazul în prezent, iar limita ar urma să fie definită de standardul voluntar adoptat de Comisie ca act delegat, pe baza standardului de raportare voluntară privind durabilitatea pentru IMM-uri elaborat de EFRAG. Acest lucru va reduce în mod substanțial efectul de transfer al obligațiilor.

–Nu ar exista standarde de raportare sectoriale, evitându-se astfel o creștere a numărului de puncte de date prescrise pe care ar trebui să le raporteze întreprinderile. 

–Posibilitatea de a trece de la o cerință de asigurare limitată la o cerință de asigurare rezonabilă ar fi eliminată. Acest lucru va oferi asigurarea că nu va exista nicio creștere viitoare a costurilor de asigurare pentru întreprinderile vizate. 

–În locul obligației Comisiei de a adopta standarde privind asigurarea durabilității până în 2026, Comisia va emite orientări specifice în materie de asigurare până în 2026. Acest lucru va permite Comisiei să abordeze mai rapid problemele emergente în domeniul asigurării durabilității care ar putea genera sarcini inutile pentru întreprinderile care fac obiectul cerințelor de raportare. 

–Propunerea introduce un regim de participare voluntară prin care întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați și o cifră de afaceri netă de maximum 450 de milioane EUR care susțin că activitățile lor sunt aliniate sau parțial aliniate la taxonomia UE trebuie să își prezinte indicatorii-cheie de performanță privind cifra de afaceri și cheltuielile de capital și pot alege să își prezinte indicatorii-cheie de performanță privind cheltuielile de funcționare. Această abordare bazată pe participarea voluntară va elimina integral costul de conformare cu normele de raportare privind taxonomia pentru întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați și o cifră de afaceri netă de maximum 450 de milioane EUR care nu susțin că activitățile lor sunt asociate cu activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul Regulamentului privind taxonomia. În plus, prezenta propunere oferă mai multă flexibilitate, permițând întreprinderilor respective să raporteze cu privire la activitățile care îndeplinesc anumite criterii tehnice de examinare prevăzute în taxonomie, dar nu pe toate. O astfel de raportare cu privire la alinierea parțială poate promova o tranziție ecologică treptată a activităților în timp, în concordanță cu obiectivul de majorare a finanțării pentru tranziție.

–se adaptează obligațiile referitoare la partenerii de afaceri indirecți din lanțul de activități la cazurile de eludare a respectării normelor sau la cazurile în care informațiile indică un impact negativ probabil sau real;

–se reduce frecvența prevăzută a exercițiilor de monitorizare periodică și

–se clarifică nivelul de colaborare cu părțile interesate și se pune accent pe acest aspect.

•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

•Coerența cu alte politici ale Uniunii

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

•Temeiul juridic

•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive) 

•Proporționalitatea

–întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați (adică întreprinderile care au peste 1 000 de angajați și fie o cifră de afaceri de peste 50 de milioane EUR, fie un bilanț de peste 25 de milioane EUR) 18 sunt supuse cerințelor obligatorii de raportare și trebuie să raporteze informații respectând întregul set de ESRS, care va fi el însuși revizuit și simplificat;

–întreprinderile neincluse în domeniul de aplicare (întreprinderile cu până la 1 000 de angajați) nu sunt supuse cerințelor de raportare obligatorie, pot utiliza standardul de raportare voluntară proporțional care urmează să fie adoptat de Comisie ca act delegat, pe baza standardului de raportare voluntară privind durabilitatea pentru IMM-uri elaborat de EFRAG, și sunt protejate de plafonul lanțului valoric de cererile excesive de informații din partea întreprinderilor mai mari care intră în domeniul de aplicare.

•Alegerea instrumentului

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

•Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

•Consultările cu părțile interesate

–Comisia Europeană, „Cerere de contribuții cu privire la raționalizarea cerințelor de raportare”, octombrie-decembrie 2023 19 .

–Reuniunile Comisiei Europene cu întreprinderile și cu alte părți interesate la începutul lunii februarie 2025.

–Comisia Europeană a organizat, de asemenea, activități separate cu părțile interesate, inclusiv două mari forumuri hibride ale părților interesate cu privire la CSRD, în mai și noiembrie 2024, la care au participat fizic peste 400 de persoane, iar la distanță, peste 3 000 de persoane.

–Comisia Europeană a primit un număr foarte mare de scrisori și analize detaliate din partea tuturor tipurilor de părți interesate (de la întreprinderi la investitori, bănci, societatea civilă, organizații neguvernamentale, camere de comerț și administrațiile naționale ale statelor membre).

•Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate

•Evaluarea impactului

•Adecvarea reglementărilor și simplificarea

•Drepturile fundamentale

4.IMPLICAȚII BUGETARE

5.ALTE ELEMENTE

•Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare

•Documentele explicative (în cazul directivelor)

•Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

–alineatul (1) înlocuiește articolul 26a alineatul (3) din Directiva privind auditul pentru a elimina termenele în care Comisia poate adopta standarde de asigurare limitată și pentru a elimina mandatul încredințat Comisiei de a adopta standarde de asigurare rezonabilă, împreună cu trimiterile încrucișate aferente;

–alineatul (2) înlocuiește articolul 48a al doilea paragraf din Directiva privind auditul pentru a corecta o eroare în trimiterea încrucișată la standardele de asigurare limitată.

–alineatul (1) modifică la articolul 1 alineatul (3) din Directiva contabilă dimensiunea unei întreprinderi care urmează să intre în domeniul de aplicare al raportării privind durabilitatea atunci când întreprinderea respectivă este o instituție de credit sau o întreprindere de asigurare, pentru a reflecta modificările aduse dimensiunii întreprinderilor care intră în domeniul de aplicare al articolului 19a (și anume, întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar);

–alineatul (1) precizează, de asemenea, la articolul 1 alineatul (4) din Directiva contabilă că Fondul european de stabilitate financiară (FESF) instituit prin Acordul-cadru privind FESF nu face obiectul raportării privind durabilitatea;

–alineatul (2) modifică articolul 19a din Directiva contabilă prin:

·restrângerea sferei întreprinderilor care au obligația de a elabora și de a publica rapoarte individuale privind durabilitatea pentru a include numai întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar;

·introducerea unei cerințe pentru statele membre de a se asigura că, în scopul raportării de informații privind durabilitatea prevăzute în Directiva contabilă – și fără a aduce atingere cerințelor Uniunii de a desfășura un proces de diligență necesară –, întreprinderile nu încearcă să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care nu au mai mult de 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar alte informații în afara celor specificate în standardele de raportare voluntară care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate de comun acord între întreprinderile din sectorul în cauză. Ar trebui să se considere că întreprinderile care raportează cu privire la lanțul lor valoric în conformitate cu această cerință respectă obligația de raportare privind durabilitatea;

·eliminarea opțiunii ca IMM-urile cotate la bursă să prezinte rapoarte pe baza unui set mai proporțional de standarde și eliminarea derogării pentru doi ani de la obligația raportării privind durabilitatea în cazul IMM-urilor cotate la bursă pentru a reflecta excluderea acestor întreprinderi din domeniul de aplicare al raportării privind durabilitatea;

–alineatul (3) introduce articolul 19b pentru a permite întreprinderilor mari care au în medie peste 1 000 de angajați și o cifră de afaceri netă care nu depășește 450 000 000 EUR în cursul exercițiului financiar să prezinte informațiile menționate la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 într-un mod mai flexibil; 

–alineatul (4) modifică articolul 29a din Directiva contabilă prin:

·restrângerea sferei întreprinderilor care au obligația de a elabora și de a publica rapoarte consolidate privind durabilitatea pentru a include numai întreprinderile-mamă ale unui grup mare cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar pe o bază consolidată;

·introducerea unei cerințe pentru statele membre de a se asigura că, în scopul raportării de informații privind durabilitatea prevăzute în Directiva contabilă – și fără a aduce atingere cerințelor Uniunii de a desfășura un proces de diligență necesară –, întreprinderile nu încearcă să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care nu au mai mult de 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar alte informații în afara celor specificate în standardele de raportare voluntară care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate de comun acord între întreprinderile din sectorul în cauză. Ar trebui să se considere că întreprinderile care raportează cu privire la lanțul lor valoric în conformitate cu această cerință respectă obligația de raportare privind durabilitatea;

–alineatul (5) introduce articolul 29aa pentru a permite întreprinderilor mari care au în medie peste 1 000 de angajați și o cifră de afaceri netă care nu depășește 450 000 000 EUR pe bază consolidată în cursul exercițiului financiar să prezinte informațiile menționate la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 într-un mod mai flexibil; 

–alineatul (6) modifică articolul 29b din Directiva contabilă prin:

·eliminarea mandatului încredințat Comisiei de a adopta standarde sectoriale prin intermediul actelor delegate;

·precizarea faptului că standardele de raportare privind durabilitatea nu trebuie să prevadă obligații de prezentare de informații conform cărora întreprinderile au obligația să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care au cel mult 1 000 de angajați în medie, în cursul exercițiului financiar, alte informații în afara celor care trebuie prezentate în temeiul standardelor de raportare voluntară privind durabilitatea care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 29ca;

–alineatul (7) elimină articolul 29c din Directiva contabilă privind împuternicirea acordată Comisiei de a adopta un set mai proporțional de standarde pentru IMM-urile cotate la bursă pentru a reflecta excluderea acestor întreprinderi din domeniul de aplicare al raportării privind durabilitatea;

–alineatul (8) introduce noul articolul 29ca în Directiva contabilă, care împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a defini standarde de raportare voluntară privind durabilitatea aplicabile întreprinderilor care nu intră în domeniul de aplicare. Aceste standarde trebuie să fie proporționale și relevante în raport cu capacitățile și caracteristicile întreprinderilor respective și să corespundă dimensiunii și complexității activităților lor. Standardele trebuie să precizeze, de asemenea, dacă este posibil, structura care trebuie utilizată pentru prezentarea informațiilor respective;

–alineatul (9) înlocuiește articolul 29d din Directiva contabilă pentru a preciza că, până la adoptarea unui regulament delegat pentru marcarea raportării privind durabilitatea, întreprinderile nu sunt obligate să își marcheze raportarea privind durabilitatea;

–alineatul (10) înlocuiește articolul 33 alineatul (1) din Directiva contabilă pentru a preciza că responsabilitatea colectivă a membrilor organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi în ceea ce privește digitalizarea raportului administratorilor se limitează la publicarea sa în formatul electronic unic, inclusiv marcarea digitală;

–alineatul (11) modifică articolul 34 din Directiva contabilă prin:

·eliminarea trimiterii la articolul 29c de la articolul 34 alineatul (1) pentru a reflecta eliminarea standardelor de raportare privind durabilitatea pentru IMM­urile cotate la bursă;

·adăugarea alineatul (2a), care precizează că prestatorii de servicii de asigurare ar trebui să își elaboreze opinia de asigurare respectând obligația întreprinderilor de a nu încerca să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care au cel mult 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar alte informații în afara celor precizate în standardele de raportare voluntară;

–alineatul (12) modifică articolul 40a alineatul (1) din Directiva contabilă prin:

·limitarea dimensiunii unei filiale care intră sub incidența articolului 40a la criteriile aplicabile întreprinderilor mari, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (4) din Directiva contabilă;

·majorarea pragului cifrei de afaceri nete pentru o sucursală care intră sub incidența articolului 40a de la 40 de milioane EUR la 50 de milioane EUR, pentru a-l alinia cu pragul cifrei de afaceri pentru întreprinderile mari;

·majorarea pragului cifrei de afaceri nete pentru o întreprindere dintr-o țară terță care intră sub incidența articolului 40a de la 150 de milioane EUR generate în Uniune la 450 de milioane EUR;

–alineatul (13) modifică articolul 49 din Directiva contabilă pentru a împuternici Comisia să stabilească norme de completare a regimului de raportare pentru activitățile care sunt doar parțial aliniate la taxonomie.

–alineatul (1) litera (a) elimină articolul 5 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din CSRD pentru a reflecta excluderea din domeniul de aplicare a anumitor întreprinderi în valul 1;

–alineatul (1) litera (b) punctul (i) înlocuiește articolul 5 alineatul (2) primul paragraf litera (b) punctul (i) din CSRD, precizând ce întreprinderi vor face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel individual în valul 2, și anume întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar;

–alineatul (1) litera (b) punctul (ii) înlocuiește articolul 5 alineatul (2) primul paragraf litera (b) punctul (ii) din CSRD, precizând ce întreprinderi vor face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel consolidat în valul 2, și anume întreprinderile-mamă ale grupurilor mari cu peste 1 000 de angajați în medie, pe bază consolidată, în cursul exercițiului financiar;

–alineatul (1) litera (c) abrogă articolul 5 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din CSRD pentru a reflecta excluderea din domeniul de aplicare a IMM-urilor enumerate în respectiva dispoziție;

–alineatul (2) litera (a) elimină articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf litera (a) din CSRD pentru a reflecta excluderea din domeniul de aplicare a anumitor emitenți în valul 1;

–alineatul (2) litera (b) punctul (i) înlocuiește articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf litera (b) punctul (i) din CSRD, precizând ce emitenți vor face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel individual în valul 2, și anume emitenții care sunt întreprinderi mari cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar;

–alineatul (2) litera (b) punctul (ii) înlocuiește articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf litera (b) punctul (ii) din CSRD, precizând ce întreprinderi vor face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel consolidat în valul 2, și anume emitenții care sunt întreprinderi-mamă ale grupurilor mari cu peste 1 000 de angajați în medie, pe bază consolidată, în cursul exercițiului financiar;

–alineatul (2) litera (c) abrogă articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf litera (c) din CSRD pentru a reflecta excluderea din domeniul de aplicare a emitenților care sunt IMM-uri.

Articolul 4 modifică Directiva (UE) 2024/1760 (Directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor – „CSDDD”) în ceea ce privește următoarele puncte principale: extinderea domeniului de aplicare al armonizării maxime, concentrarea obligației de diligență, ca regulă generală, la partenerii de afaceri direcți, eliminarea obligației de a înceta relația de afaceri ca măsură de ultimă instanță, limitarea noțiunii de „parte interesată” și restrângerea într-o măsură și mai mare a etapelor procesului de diligență necesară care necesită colaborarea cu părțile interesate, extinderea intervalelor în care întreprinderile trebuie să monitorizeze periodic adecvarea și eficacitatea măsurilor de diligență necesară, clarificarea principiilor privind sancțiunile pecuniare și eliminarea plafonului minim pentru amenzi, eliminarea unor aspecte legate de clauza de răspundere civilă și a normelor privind acțiunile de reprezentare, modificarea dispozițiilor privind punerea în aplicare a planurilor de tranziție climatică, eliminarea clauzei de revizuire privind serviciile financiare și devansarea adoptării primului set de orientări (generale) de punere în aplicare de către Comisie. În mod concret:

–alineatul (1) înlocuiește articolul 1 alineatul (1) litera (c) din CSDDD pentru a alinia descrierea obiectului directivei la modificările propuse ale articolului 22 alineatul (1) privind punerea în aplicare a planurilor de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice;

–alineatul (2) înlocuiește articolul 3 alineatul (1) litera (n) din CSDDD în ceea ce privește definiția noțiunii de „parte interesată”, reducându-i domeniul de aplicare prin simplificarea definiției și limitând-o la lucrătorii și la reprezentanții acestora, precum și la persoanele și comunitățile ale căror drepturi sau interese sunt (în cazul unor impacturi negative reale) sau ar putea fi (în cazul unor impacturi negative potențiale) „direct” afectate de produsele, serviciile și operațiunile întreprinderii, ale filialelor sale și ale partenerilor săi de afaceri. Sunt vizate, de exemplu, persoanele sau comunitățile din vecinătatea instalațiilor exploatate de parteneri de afaceri atunci când acestea sunt direct afectate de poluare (de exemplu, o deversare de petrol sau emisii nocive) sau populațiile indigene al căror drept la terenuri sau resurse este afectat în mod direct de modul în care un partener de afaceri achiziționează, dezvoltă sau utilizează în alt mod terenuri, păduri sau ape;

–alineatul (3) înlocuiește articolul 4 din CSDDD privind nivelul de armonizare pentru a extinde domeniul de aplicare al armonizării maxime la mai multe dispoziții suplimentare ale directivei care reglementează aspectele esențiale ale procesului de diligență necesară. Printre aceste dispoziții se numără, în special, cele privind obligația de identificare, obligațiile de abordare a impacturilor negative care au fost sau ar fi trebuit să fie identificate și obligația de a prevedea un mecanism de depunere a plângerilor și de notificare. Cu toate acestea, în propunere se recunoaște, de asemenea, că există limite juridice în ceea ce privește armonizarea deplină prin intermediul unei directive-cadru transsectoriale care abordează protecția socială și a mediului și care stabilește, în esență, un proces general de punere în aplicare a obligației de diligență a întreprinderilor în ceea ce privește impactul negativ legat de activitățile comerciale. O armonizare maximă care să vizeze mai multe dispoziții ar risca să submineze drepturile omului – inclusiv drepturile lucrătorilor – și standardele de mediu, atât pe cele existente, cât și pe cele care urmează să fie dezvoltate, de exemplu pentru a aborda riscurile emergente legate de noi produse sau servicii, iar beneficiile practice ar fi foarte limitate. În cazul în care statele membre abordează astfel de riscuri, în special în domeniile în care Uniunea are competențe limitate, cum ar fi, de exemplu, dreptul muncii, statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să acționeze dacă apreciază că acest lucru este necesar pentru a reglementa modul în care se aplică obligația de diligență în circumstanțe specifice;

–alineatul (4) modifică articolul 8 din CSDDD privind identificarea și evaluarea impacturilor negative reale și potențiale, înlocuind alineatul (2) litera (b) și alineatul (4) și adăugând alineatele (2a) și (5) privind lanțul de activități:

·pentru a limita măsurile privind diligența necesară, ca regulă generală, la propriile operațiuni ale întreprinderilor, la cele ale filialelor lor și, în cazul în care au legătură cu lanțurile lor de activități, la cele ale partenerilor lor de afaceri direcți. În consecință, în ceea ce privește relațiile de afaceri, în urma unei cartografieri a lanțurilor lor valorice, întreprinderile ar urma să fie obligate să efectueze o evaluare aprofundată numai la nivelul partenerilor de afaceri direcți. În același timp, propunerea recunoaște că pot exista situații în care întreprinderile nu trebuie să se limiteze la partenerii de afaceri direcți, mai exact atunci când au informații plauzibile care sugerează un impact negativ la nivelul partenerului de afaceri indirect. De exemplu, atunci când structura relației de afaceri nu are o justificare economică, părând să fi fost concepută special pentru a exclude din sfera de operațiuni a întreprinderii un furnizor cu activități dăunătoare care altfel ar fi fost un furnizor direct, atunci când întreprinderea a primit o plângere sau are cunoștință de informații credibile din partea unor ONG-uri sau din mass-media cu privire la activități dăunătoare la nivelul unui furnizor indirect, atunci când are cunoștință de incidente anterioare în care a fost implicat furnizorul sau atunci când, prin intermediul contactelor sale de afaceri, este la curent în legătură cu probleme într-un anumit loc (de exemplu, o zonă de conflict). În aceste cazuri, întreprinderile ar trebui să fie obligate să efectueze evaluări suplimentare ale situației. În cazul în care evaluarea confirmă probabilitatea sau existența impactului negativ, ar trebui să se considere că acesta a fost identificat. În plus, o întreprindere ar trebui să încerce să asigure respectarea pe tot parcursul lanțului de activități a codului său de conduită – care face parte din politica sa privind diligența necesară și stabilește așteptările referitoare la protejarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor lucrătorilor, și a mediului în cadrul operațiunilor comerciale (garanții contractuale în cascadă). Această poziționare este convergentă cu abordarea adoptată în temeiul Legii germane privind lanțul de aprovizionare (Lieferkettensorgfaltspflicht-Gesetz), care conține norme similare în ceea ce privește atât accentul pus pe furnizorii direcți, cât și modalitățile în care ar trebui extinsă sfera de acțiune a diligenței necesare, având în vedere informațiile disponibile. Întreprinderea ar trebui, de asemenea, să ia în considerare măsuri de sprijin pentru IMM-uri; și

·pentru a limita în continuare efectul de transfer al obligațiilor către întreprinderile cu mai puțin de 500 de angajați (și anume, IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare medie), prin reducerea volumului de informații care le pot fi solicitate acestora ca parte a cartografierii lanțului valoric de către întreprinderile mari la informațiile specificate în standardul de raportare voluntară privind durabilitatea pentru IMM-uri, cu excepția cazului în care sunt necesare informații suplimentare, de exemplu deoarece standardele nu acoperă un impact relevant și în cazul în care astfel de informații nu pot fi obținute în mod rezonabil în niciun alt mod;

–alineatele (5) și (6) înlocuiesc articolul 10 alineatul (6) și, respectiv, articolul 11 alineatul (7) din CSDDD în ceea ce privește dezangajarea pentru a elimina obligația de a înceta relațiile de afaceri atât în cazul unui impact negativ real, cât și în cazul unui impact negativ potențial. Întreprinderile se pot afla în situații în care producția lor se bazează în mare măsură pe factori de producție de la unul sau mai mulți furnizori specifici. În același timp, în cazul în care operațiunile comerciale ale unui astfel de furnizor sunt asociate cu impacturi negative grave, de exemplu implică munca copiilor sau aduc prejudicii semnificative mediului, iar întreprinderea a epuizat fără succes toate măsurile de diligență necesară pentru a aborda aceste impacturi, întreprinderea ar trebui, în ultimă instanță, să suspende relația de afaceri, continuând totodată să colaboreze cu furnizorul în vederea găsirii unei soluții și folosindu-se, dacă este posibil, de orice efect de levier sporit rezultat din suspendare;

–alineatul (7) modifică articolul 13 privind colaborarea semnificativă cu părțile interesate, prin modificarea alineatului (3) litera (a) și prin eliminarea literelor (c) și (e), pentru a clarifica faptul că întreprinderile au doar obligația de a colabora cu părțile interesate „relevante”, subliniind astfel că întreprinderile nu trebuie să consulte fiecare grup posibil de părți interesate, ci se pot limita la acele părți interesate care au o legătură cu etapa specifică a procesului de diligență necesară în curs (de exemplu, persoanele afectate atunci când se concepe o măsură de remediere). În plus, modificările propuse limitează și mai mult etapele procesului de diligență necesară în cadrul căruia întreprinderile trebuie să colaboreze cu părțile interesate;

–alineatul (8) modifică articolul 15 din CSDDD privind monitorizarea, extinzând intervalele în care întreprinderile trebuie să evalueze periodic adecvarea și eficacitatea măsurilor de diligență necesară, de la 1 an la cinci ani. Acest lucru va reduce în mod semnificativ sarcinile nu numai pentru întreprinderile care intră în domeniul de aplicare, ci și pentru partenerii de afaceri ai acestora, adesea IMM-uri, ce riscă să primească cereri de informații (detaliate) ca parte a acestor exerciții de monitorizare. În același timp, propunerea recunoaște că relațiile de afaceri, precum și riscurile și impacturile care decurg din activitățile aferente unor astfel de relații de afaceri pot evolua în timp, uneori chiar și în intervale scurte de timp. De asemenea, măsurile luate pentru a aborda impacturile potențiale sau reale s-ar putea dovedi inadecvate sau ineficiente, pe baza experienței dobândite prin punerea lor în aplicare, iar indicii în acest sens pot apărea înainte de data următoarei evaluări periodice. Prin urmare, întreprinderea ar trebui să efectueze evaluări ad-hoc în aceste situații;

–alineatul (9) modifică articolul 19 alineatul (3) din CSDDD pentru a solicita Comisiei să pună la dispoziție, în termen de o jumătate de an, orientări generale care să includă îndrumări practice și bune practici cu privire la modul de exercitare a obligației de diligență necesară în conformitate cu directiva;

–alineatul (10) modifică articolul 22 alineatul (1) în ceea ce privește planurile de tranziție ale întreprinderilor pentru atenuarea schimbărilor climatice, cu scopul de a asigura o mai mare claritate juridică și alinierea CSDDD la regimul de raportare privind durabilitatea prevăzut în CSRD. Mai precis, propunerea introduce o modificare în ceea ce privește cerința de punere în aplicare a planului de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice. Se clarifică faptul că planul ar trebui să includă acțiunile de punere în aplicare planificate și întreprinse. Adoptarea planului, versiunea inițială și cea actualizată a acestuia fac în continuare obiectul supravegherii administrative;

–alineatul (11) înlocuiește articolul 27 alineatul (4) în ceea ce privește impunerea de sancțiuni pecuniare ca parte a asigurării respectării legislației prin structuri ale sectorului public. Textul actual al articolului 27 clarifică deja că „[p]entru a decide dacă să se impună sancțiuni și, dacă se impun astfel de sancțiuni, pentru a determina natura și nivelul adecvat al acestora”, se ține seama în mod corespunzător de o serie de factori care determină gravitatea încălcării (în special natura, gravitatea și durata încălcării, precum și gravitatea impacturilor care rezultă din încălcarea respectivă) și dacă există circumstanțe atenuante (de exemplu, investițiile realizate și eventualul sprijin specific acordat) sau agravante (de exemplu, recidiva). În plus, dispoziția prevede că sancțiunile impuse trebuie să fie „efective, proporționale și cu efect de descurajare”, ceea ce este în convergență cu dispoziții similare din alte acte legislative ale UE, de exemplu cu Regulamentul general privind protecția datelor. Deși nu impune statelor membre să stabilească un cuantum maxim al amenzilor (și anume, un „prag” sau un „plafon”), directiva prevede că, în cazul în care statele membre decid totuși să facă acest lucru, un astfel de plafon „nu poate fi mai mică de 5 % din cifra de afaceri netă la nivel mondial a întreprinderii”. Scopul introducerii acestei dispoziții a fost de a asigura condiții de concurență echitabile în Uniune, evitând ca statele membre să stabilească un plafon la un nivel care ar submina eficacitatea și caracterul disuasiv al amenzilor impuse întreprinderilor aflate sub jurisdicția lor. Această dispoziție a creat totuși confuzie. În special, deși un astfel de plafon nu indică amenzile efective aplicate într-un anumit caz, acesta a fost uneori înțeles greșit ca fiind un cuantum minim al amenzilor. Pentru a clarifica situația, modificările propuse abordează diferit modul de asigurare a unor condiții de concurență echitabile, și anume încredințând Comisiei sarcina de a elabora orientări privind amenzile (un instrument care există și în alte domenii, de exemplu, în dreptul concurenței și în domeniul protecției datelor) în colaborare cu statele membre și interzicând statelor membre să stabilească un plafon al amenzilor care ar împiedica autoritățile de supraveghere să impună sancțiuni în conformitate cu factorii și principiile prevăzute la articolul 27 alineatele (1) și (2). În plus, propunerea elimină cerința ca amenda să fie proporțională cu cifra de afaceri netă la nivel mondial a întreprinderii;

–alineatul (12) modifică articolul 29 din CSDDD în ceea ce privește răspunderea civilă prin eliminarea alineatului (1), a alineatului (3) litera (d) și a alineatului (7) și prin modificarea alineatelor (2), (4) și (5):

·pentru a elimina regimul de răspundere specific, de la nivelul UE din directivă. În același timp, în concordanță cu obiectivul principal al directivei de a asigura protecția persoanelor afectate împotriva încălcărilor drepturilor omului și a daunelor aduse mediului care rezultă din operațiunile comerciale, modificările propuse mențin cerințele privind accesul efectiv la justiție, inclusiv dreptul la despăgubiri integrale în cazul în care se antrenează răspunderea unei întreprinderi pentru nerespectarea cerințelor privind diligența necesară prevăzute în directivă în conformitate cu dreptul intern și în cazul în care o astfel de nerespectare a cauzat prejudicii, protejând în același timp întreprinderile pentru a nu fi nevoite să ofere supracompensații;

·având în vedere normele și tradițiile diferite care există la nivel național în ceea ce privește posibilitatea de a introduce o acțiune de reprezentare, pentru a elimina cerința specifică prevăzută în CSDDD în această privință; și

· din același motiv, prin eliminarea cerinței ca statele membre să se asigure că normele privind răspunderea au caracter de dispoziții imperative derogatorii în cazurile în care legea aplicabilă acțiunilor în acest sens nu este legislația națională a statului membru; și

–alineatul (13) elimină articolul 36 alineatul (1) din CSDDD, renunțând la dispoziția privind prima revizuire a directivei, care ar impune Comisiei să prezinte „nu mai târziu la 26 iulie 2026” un raport Parlamentului European și Consiliului privind necesitatea de a se stabili cerințe suplimentare privind diligența necesară în materie de durabilitate, adaptate întreprinderilor financiare reglementate în ceea ce privește furnizarea de servicii financiare și activitățile de investiții, opțiunile pentru astfel de cerințe privind diligența necesară, precum și impacturile acestora. Se propune eliminarea acestei clauze de revizuire, deoarece nu lasă timp suficient pentru a se ține seama de experiența dobândită în ceea ce privește noul cadru general privind diligența necesară.

La articolul 6 se precizează că prezenta directivă intră în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2025/0045 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

de modificare a Directivelor 2006/43/CE, 2013/34/UE, (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 în ceea ce privește anumite cerințe de raportare și de diligență necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 50 și 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 20 ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)În comunicarea sa din 11 februarie 2025 intitulată „O Europă mai simplă și mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare și simplificarea” 21 , Comisia Europeană trasează o viziune pentru o agendă de punere în aplicare și simplificare menită să aducă îmbunătățiri rapide și vizibile cetățenilor și întreprinderilor pe teren. Pentru aceasta este nevoie nu doar ca lucrurile să fie abordate treptat, ci ca Uniunea să ia măsuri temerare pentru a atinge acest obiectiv. Comisia, Parlamentul European, Consiliul, autoritățile statelor membre de la toate nivelurile și părțile interesate trebuie să colaboreze pentru a raționaliza și a simplifica atât normele UE, cât și normele naționale și regionale și pentru a eficientiza punerea în aplicare a politicilor.

(2)În contextul angajamentului Comisiei de a reduce sarcinile de raportare și de a spori competitivitatea, este necesar să se aducă modificări specifice Directivelor 2006/43/CE 22 , 2013/34/UE 23 , (UE) 2022/2464 24 și (UE) 2024/1760 25 ale Parlamentului European și ale Consiliului pentru a atinge aceste obiective, menținând în același timp obiectivele de politică ale Pactului verde european 26 și ale Planului de acțiune privind finanțarea creșterii durabile 27 .

(3)În conformitate cu articolul 26a alineatul (1) din Directiva 2006/43/CE, statele membre se asigură ca auditorii statutari și firmele de audit respectă, când efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea, standardele de asigurare limitată ce urmează să fie adoptate de Comisie. În conformitate cu articolul 26a alineatul (3) din directivă, aceste standarde trebuie adoptate de Comisie până la data de 1 octombrie 2026. Întreprinderile au manifestat preocupări cu privire la activitatea desfășurată de prestatorii de servicii de asigurare și au exprimat nevoia de flexibilitate în abordarea riscurilor specifice și a problemelor critice identificate în domeniile asigurării durabilității. Comisia ar trebui beneficieze de mai multă flexibilitate în adoptarea standardelor pentru a putea să țină seama de preocupările menționate. În orice caz, înainte de a adopta standardele printr-un act delegat, Comisia va emite până în 2026 orientări specifice în domeniul asigurărilor, prin care va clarifica procedurile necesare pe care prestatorii de servicii de asigurare trebuie să le parcurgă în cadrul misiunii lor de asigurare limitată.

(4)Articolul 26a alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2006/43/CE împuternicește Comisia să adopte standarde de asigurare rezonabilă până la 1 octombrie 2028, în urma unei evaluări a fezabilității. Pentru a evita o creștere a costurilor de asigurare pentru întreprinderi, ar trebui eliminată cerința de a adopta astfel de standarde pentru asigurarea rezonabilă.

(5)Articolul 19a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE impune întreprinderilor mari și întreprinderilor mici și mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE, cu excepția microîntreprinderilor, să elaboreze și să publice o declarație privind durabilitatea la nivel individual. Pentru a reduce sarcina de raportare impusă întreprinderilor, obligația de a elabora și de a publica o declarație privind durabilitatea la nivel individual ar trebui redusă la întreprinderile mari cu o medie de peste 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar. Având în vedere că, pentru ca o întreprindere să fie mare, aceasta trebuie să depășească limitele stabilite prin două din cele trei criterii prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE, înseamnă că, pentru a face obiectul cerințelor de raportare, întreprinderile trebuie să aibă o medie de peste 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar și fie o cifră de afaceri netă de peste 50 de milioane EUR, fie un bilanț total de peste 25 de milioane EUR.

(6)Trebuie găsit un echilibru între obiectivul de a genera date și cel de a reduce sarcina administrativă. Raportarea privind durabilitatea, inclusiv informațiile menționate la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului 28 , pe care trebuie să o realizeze întreprinderile mari cu o medie de peste 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar este indispensabilă pentru înțelegerea tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic. Având în vedere echilibrul care trebuie găsit între obiectivul de a genera date și cel de a reduce sarcina administrativă, întreprinderile mari care, în cadrul noului domeniu de aplicare al raportării privind durabilitatea, au o cifră de afaceri netă care nu depășește 450 000 000 EUR în cursul exercițiului financiar ar trebui să poată prezenta informațiile menționate la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 într-un mod mai flexibil. Comisia ar trebui să fie împuternicită să stabilească norme de completare a regimului de raportare pentru întreprinderile respective. În special, ar trebui clarificată împuternicirea Comisiei de a preciza regimul de raportare pentru activitățile care sunt doar parțial aliniate la taxonomie.

(7)Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2013/34/UE precizează că instituțiile de credit și întreprinderile de asigurare care sunt întreprinderi mari sau întreprinderi mici și mijlocii – cu excepția microîntreprinderilor – ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE fac obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea prevăzute în directiva respectivă, indiferent de forma lor juridică. Domeniul de aplicare al raportării privind durabilitatea la nivel individual ar trebui să fie redus la întreprinderile mari cu o medie de peste 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar; această reducere a domeniului de aplicare ar trebui să se aplice și instituțiilor de credit și întreprinderilor de asigurare.

(8)Fondul european de stabilitate financiară (FESF) instituit prin Acordul-cadru privind FESF face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva 2013/34/UE, deși este exceptat de la regimul de raportare privind durabilitatea prevăzut în Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului 29 în temeiul articolului 8 din directiva respectivă. Deși este o întreprindere mare constituită sub o formă juridică enumerată în anexa I la Directiva 2013/34/UE, FESF are un mandat – și anume de a proteja stabilitatea financiară în Uniune prin acordarea de asistență financiară temporară statelor membre a căror monedă este euro – care este în mare măsură similar cu cel al Mecanismului european de stabilitate (MES), care nu face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea. Pentru ca FESF să beneficieze de același tratament ca MES în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea și pentru a asigura coerența cu regimul de exceptare prevăzut în Directiva 2004/109/CE, acest fond ar trebui să fie exceptat de la regimul de raportare privind durabilitatea prevăzut în Directiva 2013/34/UE.

(9)Articolul 19a alineatul (3) din Directiva 2013/34/UE impune întreprinderilor să raporteze informații cu privire la propriile operațiuni și la lanțul lor valoric. Este necesar să se reducă sarcina de raportare pentru întreprinderile din lanțul valoric care nu sunt obligate să raporteze cu privire la durabilitatea lor. Prin urmare, întreprinderea care raportează, în scopul raportării informațiilor privind durabilitatea la nivel individual sau consolidat, astfel cum se prevede în Directiva 2013/34/UE și fără a aduce atingere cerințelor Uniunii de a desfășura un proces de diligență necesară, nu ar trebui să încerce să obțină de la întreprinderile stabilite în Uniune sau în afara acesteia din lanțul său valoric care au, în medie, până la 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar alte informații în afara celor precizate în standardele de raportare voluntară aferente întreprinderilor care nu sunt obligate să raporteze cu privire la durabilitatea lor. Cu toate acestea, ar trebui să se permită întreprinderii care raportează să colecteze de la astfel de întreprinderi din lanțul său valoric orice informații suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate în mod obișnuit între întreprinderile din sectorul în cauză. Ar trebui să se considere că întreprinderile care raportează cu privire la lanțul lor valoric în conformitate cu aceste limitări respectă obligația de raportare cu privire la durabilitatea lor. Prestatorii de servicii de asigurare ar trebui să își pregătească opinia de asigurare respectând obligația întreprinderilor de a nu încerca să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care au până la 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar alte informații în afara celor precizate în standardele de raportare voluntară aferente întreprinderilor care nu sunt obligate să raporteze cu privire la durabilitatea lor. În acest scop, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte un act delegat în care să prevadă standarde de raportare voluntară privind durabilitatea aferente întreprinderilor care nu sunt obligate să raporteze cu privire la durabilitatea lor. Standardele respective ar trebui să fie proporționale și relevante în raport cu capacitățile și caracteristicile întreprinderilor respective și să corespundă dimensiunii și complexității activităților pe care acestea le desfășoară. Standardele ar trebui să precizeze, de asemenea, dacă este posibil, structura care trebuie utilizată pentru prezentarea informațiilor respective.

(10)Articolul 29c alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE permite întreprinderilor mici și mijlocii cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE, instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate și întreprinderilor de (re)asigurare captive să raporteze informații privind durabilitatea în conformitate cu setul limitat de standarde care urmează să fie adoptate de Comisie. Având în vedere că întreprinderile mici și mijlocii cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE ar trebui excluse de la raportarea privind durabilitatea, ar trebui eliminată împuternicirea Comisiei de a adopta acte delegate pentru a institui standarde de raportare privind durabilitatea pentru respectivele întreprinderi mici și mijlocii.

(11)În temeiul articolului 19a alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE, întreprinderile mici și mijlocii cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE pot să opteze pentru o derogare de la raportarea privind durabilitatea în primii doi ani de aplicare a acestor cerințe. Având în vedere că întreprinderile mici și mijlocii ar trebui să fie excluse de la raportarea privind durabilitatea, dispoziția care permite derogarea de doi ani ar trebui eliminată.

(12)Articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE impune întreprinderilor-mamă ale grupurilor mari să elaboreze și să publice o declarație privind durabilitatea la nivel consolidat. Pentru a reduce sarcina de raportare a întreprinderilor-mamă respective, domeniul de aplicare al acestei obligații ar trebui redus la întreprinderile-mamă ale grupurilor mari cu o medie de peste 1 000 de angajați, pe bază consolidată, în cursul exercițiului financiar.

(13)Articolul 29b alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2013/34/UE împuternicește Comisia să adopte standarde de raportare sectoriale prin intermediul unor acte delegate, primul set de astfel de standarde urmând să fie adoptat până la 30 iunie 2026. Pentru a evita o creștere a numărului de puncte de date prescrise pe care întreprinderile ar trebui să le raporteze, împuternicirea respectivă ar trebui eliminată. 

(14)Articolul 29b alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE impune ca standardele de raportare privind durabilitatea să nu precizeze prezentările de informații care le-ar impune întreprinderilor să obțină din partea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din lanțul lor valoric alte informații în afara celor care trebuie prezentate în temeiul standardelor de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderile mici și mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE. Având în vedere că întreprinderile mici și mijlocii cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE ar trebui să fie excluse de la raportarea privind durabilitatea și pentru a reduce sarcina de raportare pentru întreprinderile din lanțul valoric care nu sunt obligate să raporteze cu privire la durabilitatea lor, standardele de raportare privind durabilitatea nu ar trebui să precizeze prezentările de informații care le-ar impune întreprinderilor să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care au, în medie, până la 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar alte informații în afara celor care trebuie prezentate în temeiul standardelor de raportare voluntară privind durabilitatea aferente întreprinderilor care nu sunt obligate să raporteze cu privire la durabilitatea lor.

(15)Articolul 29d din Directiva 2013/34/UE impune întreprinderilor care fac obiectul cerințelor de la articolele 19a și 29a din directiva respectivă să își pregătească raportul administratorilor sau raportul consolidat al administratorilor, după caz, în formatul de raportare electronic prevăzut la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2019/815 al Comisiei 30 și să își marcheze raportarea privind durabilitatea, inclusiv informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului 31 , în conformitate cu formatul de raportare electronic care urmează să fie precizat în regulamentul delegat respectiv. Pentru a oferi claritate întreprinderilor, ar trebui să se precizeze că, până la adoptarea unor astfel de norme privind marcarea prin intermediul unui regulament delegat, pentru marcarea raportării privind durabilitatea, întreprinderile nu ar trebui să aibă obligația de a-și marca raportarea privind durabilitatea.

(16)Articolul 33 alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE precizează că membrii organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi au responsabilitatea colectivă de a se asigura că următoarele documente sunt întocmite și publicate în conformitate cu cerințele directivei respective. Pentru a oferi flexibilitate întreprinderilor și pentru a reduce sarcina de raportare care le revine, ar trebui să se precizeze că responsabilitatea colectivă a membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi pentru respectarea cerințelor de la articolul 29d din directiva respectivă în ceea ce privește digitalizarea raportului administratorilor se limitează la publicarea acestuia în formatul electronic unic, inclusiv la marcarea raportării privind durabilitatea în cadrul acestuia.

(17)În temeiul articolului 40a alineatul (1) al patrulea și al cincilea paragraf din Directiva 2013/34/UE, o filială din Uniune a unei întreprinderi dintr-o țară terță care generează o cifră de afaceri netă de peste 150 de milioane EUR în Uniune sau, în absența unei astfel de filiale, o sucursală din Uniune care generează o cifră de afaceri netă de peste 40 de milioane EUR trebuie să publice și să pună la dispoziție informații privind durabilitatea la nivel de grup a întreprinderii-mamă din țara terță. Pentru a se ajunge la o aliniere mai strânsă la criteriile utilizate pentru a defini întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2024/1760, pragul cifrei de afaceri nete pentru întreprinderea dintr-o țară terță ar trebui majorat de la 150 000 000 EUR la 450 000 000 EUR. Din motive de coerență și de reducere a sarcinii, ar trebui ajustată dimensiunea unei filiale și a unei sucursale care intră în domeniul de aplicare al articolului 40a. Dimensiunea filialei ar trebui să fie cea a unei întreprinderi mari, în timp ce criteriile privind cifra de afaceri netă pentru sucursală ar trebui majorate de la 40 000 000 EUR la 50 000 000 EUR, astfel încât să fie aliniată la pragul cifrei de afaceri nete pentru întreprinderile mari.

(18)Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Directiva (UE) 2022/2464 precizează datele până la care statele membre trebuie să aplice cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva 2013/34/UE, aceste date fiind diferite în funcție de dimensiunea întreprinderii în cauză. Având în vedere că domeniul de aplicare al cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel individual ar trebui redus pentru a include numai întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar și că domeniul de aplicare al cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel consolidat ar trebui redus în consecință, criteriile de stabilire a datelor de aplicare ar trebui ajustate, iar trimiterea la întreprinderile mici și mijlocii cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE ar trebui eliminată.

(19)Articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva (UE) 2022/2464 precizează datele până la care statele membre trebuie să aplice cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva 2004/109/CE, aceste date fiind diferite în funcție de dimensiunea emitentului în cauză. Având în vedere că domeniul de aplicare al cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel individual ar trebui redus pentru a include numai întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar și că domeniul de aplicare al cerințelor de raportare privind durabilitatea la nivel consolidat ar trebui redus în consecință, criteriile de stabilire a datelor de aplicare ar trebui ajustate, iar trimiterea la întreprinderile mici și mijlocii ar trebui eliminată.

(20)Articolul 4 alineatul (1) din Directiva (UE) 2024/1760 interzice statelor membre să introducă, în dreptul lor intern, dispoziții din domeniul reglementat de directivă care să stabilească obligații de diligență în materie de drepturi ale omului și de mediu diferite de cele prevăzute la articolul 8 alineatele (1) și (2) și la articolul 10 alineatul (1) din directiva respectivă. Pentru a asigura faptul că statele membre nu prevăd dispoziții diferite de cele din directivă și pentru a evita crearea unui cadru de reglementare fragmentat, care să conducă la insecuritate juridică și la sarcini inutile, dispozițiile de armonizare deplină ale Directivei (UE) 2024/1760 ar trebui extinse astfel încât să acopere și aspectele esențiale ale procesului de diligență necesară. Printre acestea se numără, în special, obligația de identificare, obligațiile de abordare a impacturilor negative care au fost sau ar fi trebuit să fie identificate, obligația de a colabora cu părțile interesate și obligația de a prevedea un mecanism de depunere a plângerilor și de notificare. În același timp, ar trebui să se permită statelor membre să introducă dispoziții mai stricte sau mai specifice privind alte aspecte, inclusiv pentru a aborda riscurile emergente legate de produse sau servicii noi.

(21)Articolul 5 din Directiva (UE) 2024/1760 obligă statele membre să se asigure că întreprinderile mari care depășesc o anumită dimensiune își îndeplinesc obligația de diligență bazată pe riscuri în ceea ce privește drepturile omului și mediul. Pentru a reduce sarcinile întreprinderilor care trebuie să respecte această obligație, diligența necesară ar trebui, ca regulă generală, să se limiteze la operațiunile proprii ale unei întreprinderi, la cele ale filialelor sale și la cele ale partenerilor săi de afaceri direcți („nivelul 1”). În consecință, în ceea ce privește relațiile de afaceri, întreprinderile ar trebui, după cartografierea lanțurilor lor de activități, să aibă obligația de a efectua evaluări aprofundate numai în ceea ce privește partenerii de afaceri direcți. Cu toate acestea, întreprinderile nu ar trebui să se limiteze la relațiile de afaceri directe în cazul în care dețin informații plauzibile care sugerează un impact negativ la nivelul unui partener de afaceri indirect. Informații plauzibile înseamnă informații cu caracter obiectiv, pe baza cărora întreprinderea poate să tragă concluzia că există o probabilitate rezonabilă ca informațiile să fie adevărate. Acest lucru se poate întâmpla atunci când întreprinderea în cauză a primit o plângere sau se află în posesia unor informații, de exemplu prin intermediul unor rapoarte credibile ale mass-mediei sau ale ONG-urilor, al unor rapoarte privind incidente recente sau al unor probleme recurente în anumite locuri cu privire la activități dăunătoare probabile sau reale la nivelul unui partener de afaceri indirect. În cazul în care deține astfel de informații, întreprinderea ar trebui să efectueze o evaluare aprofundată. Întreprinderile ar trebui, de asemenea, să efectueze evaluări aprofundate cu privire la impacturile negative care apar în legătură cu alți parteneri – nu numai în legătură cu partenerul de afaceri direct – în cazul în care nu există o justificare economică pentru structura acestor relații de afaceri, părând să fi fost concepute special pentru a exclude din sfera de operațiuni a întreprinderii un furnizor cu activități dăunătoare care altfel ar fi fost un furnizor direct. În cazul în care evaluarea aprofundată confirmă probabilitatea sau existența impactului negativ, ar trebui să se considere că acesta este identificat. În plus, întreprinderile ar trebui să depună eforturi pentru a asigura respectarea codului lor de conduită pe tot parcursul lanțului de activități în conformitate cu garanțiile contractuale în cascadă și cu sprijinul acordat IMM-urilor. Acest cod se înscrie în politica privind diligența necesară și stabilește așteptările legate de protejarea drepturilor omului, inclusiv drepturile lucrătorilor, și de protejarea mediului în cadrul operațiunilor comerciale.

(22)Pentru a limita efectul de transfer al obligațiilor către întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mici cu capitalizare medie în ceea ce privește cartografierea lanțului valoric pentru a identifica impacturile negative, întreprinderile mari ar trebui să limiteze cererile de informații la informațiile specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE, cu excepția cazului în care au nevoie de informații suplimentare pentru a efectua cartografierea și nu pot obține informațiile respective în niciun alt mod rezonabil.

(23)Întreprinderile se pot afla în situații în care producția lor se bazează în mare măsură pe factori de producție de la unul sau mai mulți furnizori specifici. În același timp, în cazul în care operațiunile comerciale ale unui astfel de furnizor sunt asociate cu impacturi negative grave, implică munca copiilor sau aduc prejudicii semnificative mediului, iar întreprinderea a epuizat fără succes toate măsurile de diligență necesară pentru a aborda acele impacturi, întreprinderea ar trebui, în ultimă instanță, să suspende relația de afaceri, continuând totodată să colaboreze cu furnizorul în vederea găsirii unei soluții, folosindu-se, dacă este posibil, de orice efect de levier sporit rezultat din suspendare. 

(24)Pentru a reduce sarcina asupra întreprinderilor și pentru o colaborare mai proporțională cu părțile interesate, întreprinderile ar trebui să fie obligate să colaboreze numai cu lucrătorii, cu reprezentanții acestora, inclusiv cu sindicatele, precum și cu persoanele și comunitățile ale căror drepturi sau interese sunt sau ar putea fi afectate în mod direct de produsele, serviciile și operațiunile întreprinderii, ale filialelor sale și ale partenerilor săi de afaceri și care au o legătură cu etapa specifică a procesului de diligență necesară desfășurat. Sunt vizate persoanele sau comunitățile din vecinătatea instalațiilor exploatate de parteneri de afaceri, în cazul în care persoanele sau comunitățile respective sunt direct afectate de poluare, sau populațiile indigene al căror drept la terenuri sau resurse este afectat în mod direct de modul în care un partener de afaceri achiziționează, dezvoltă sau utilizează în alt mod terenuri, păduri sau ape. În plus, implicarea părților interesate ar trebui să fie necesară numai pentru anumite părți ale procesului de diligență necesară, și anume în etapa de identificare, pentru elaborarea unor planuri de acțiune (consolidate) și atunci când se elaborează măsuri de remediere.

(25)Pentru a reduce sarcina administrativă asupra întreprinderilor, termenul Comisiei pentru adoptarea orientărilor generale privind diligența necesară ar trebui să fie devansat la 26 iulie 2026. În paralel, termenul de aplicare a Directivei (UE) 2024/1760 pentru primul grup de întreprinderi ar trebui amânat până la 26 iulie 2028, în conformitate cu Directiva (UE) XXX/XXX 32 . Acest interval de doi ani va trebui să ofere întreprinderilor suficient timp pentru a ține seama de îndrumările practice și de cele mai bune practici incluse în orientările Comisiei atunci când vor pune în aplicare măsurile de diligență necesară.

(26)Pentru a asigura o mai bună aliniere a Directivei (UE) 2024/1760 la regimul de raportare privind durabilitatea prevăzut în Directiva (UE) 2022/2464, cerința de a pune în aplicare planul de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice ar trebui înlocuită cu o clarificare a faptului că obligația întreprinderilor de a adopta un plan de tranziție include conturarea acțiunilor de punere în aplicare planificate și întreprinse. Obligația de a adopta planul, versiunea inițială și cea actualizată a acestuia fac în continuare obiectul supravegherii administrative.

(27)Articolul 27 alineatul (1) din Directiva (UE) 2024/1760 impune statelor membre să stabilească sancțiuni care trebuie să fie „efective, proporționale și cu efect de descurajare”. Articolul 27 alineatul (2) din directiva respectivă impune statelor membre ca, atunci când decid dacă să impună sancțiuni și, în caz afirmativ, atunci când stabilesc natura și nivelul adecvat al acestora, să țină seama în mod corespunzător de o serie de factori care determină gravitatea încălcării și de circumstanțele atenuante sau agravante. Articolul 27 alineatul (4) din directiva respectivă prevede că sancțiunile pecuniare impuse de statele membre se bazează pe cifra de afaceri netă la nivel mondial a întreprinderii în cauză. Cu toate acestea, având în vedere faptul că statele membre trebuie deja să țină seama de seria de factori prevăzuți la articolul 27 alineatul (2) din directivă, necesitatea de a întemeia sancțiunile pecuniare pe cifra de afaceri netă la nivel mondial a întreprinderii în cauză este superfluă. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile în întreaga Uniune, ar trebui să se interzică totuși statelor membre să introducă în dreptul lor intern un prag sau un plafon pentru sancțiunile pecuniare impuse întreprinderilor aflate sub jurisdicția lor care ar împiedica autoritățile de supraveghere să impună sancțiuni în conformitate cu factorii prevăzuți la articolul 27 alineatul (2). În plus, pentru a armoniza practicile de asigurare a respectării legislației în întreaga Uniune, Comisia, în colaborare cu statele membre, ar trebui să elaboreze orientări pentru a sprijini autoritățile de supraveghere în stabilirea nivelului sancțiunilor.

(28)Pentru a limita posibilele riscuri de litigii legate de regimul armonizat de răspundere civilă prevăzut în Directiva (UE) 2024/1760, ar trebui eliminat regimul specific de răspundere la nivelul Uniunii prevăzut în prezent la articolul 29 alineatul (1) din directiva respectivă. În același timp, atât din perspectiva dreptului internațional, cât și din cea a dreptului Uniunii, statele membre ar trebui să aibă obligația de a se asigura că persoanele afectate de impacturile negative au acces efectiv la justiție și de a le garanta dreptul la o cale de atac efectivă, astfel cum este consacrat la articolul 2 alineatul (3) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, la articolul 8 din Declarația universală a drepturilor omului, la articolul 9 alineatul (3) din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus) și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că, în cazul în care se antrenează răspunderea unei întreprinderi pentru nerespectarea cerințelor privind diligența necesară prevăzute în Directiva (UE) 2024/1760 și că, în cazul în care o astfel de nerespectare a cauzat prejudicii, persoanele afectate pot primi despăgubiri integrale, care ar trebui acordate în conformitate cu principiile eficacității și echivalenței, asigurându-se totodată, prin garanții adecvate, prevenirea supracompensării. Având în vedere normele și tradițiile diferite care există la nivel național în ceea ce privește posibilitatea de a introduce o acțiune de reprezentare, ar trebui eliminată cerința specifică în această privință din Directiva (UE) 2024/1760. O astfel de eliminare nu aduce atingere niciunei dispoziții din legislația națională aplicabilă care permite unui sindicat, unei organizații neguvernamentale pentru drepturile omului sau pentru protecția mediului, altei organizații neguvernamentale ori unei instituții naționale pentru drepturile omului să introducă acțiuni în vederea protejării drepturilor presupusei părți prejudiciate sau să sprijine astfel de acțiuni inițiate direct de aceasta. Mai mult, din același motiv, ar trebui eliminată cerința ca statele membre să se asigure că normele privind răspunderea au caracter de dispoziții imperative derogatorii în cazurile în care legea aplicabilă acțiunilor în acest sens nu este legislația națională a statului membru. Această eliminare nu aduce atingere posibilității statelor membre de a prevedea că dispozițiile din dreptul intern care transpun articolul 29 din Directiva (UE) 2024/1760 au caracter de dispoziții imperative derogatorii, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007, în cazurile în care legea aplicabilă acțiunilor în acest sens nu este legislația națională a unui stat membru.

(29)Articolul 36 alineatul (1) din Directiva (UE) 2024/1760 impune Comisiei să prezinte cel târziu la 26 iulie 2026 un raport Parlamentului European și Consiliului privind necesitatea de a se stabili cerințe suplimentare privind diligența necesară în materie de durabilitate, adaptate întreprinderilor financiare reglementate în ceea ce privește furnizarea de servicii financiare și activitățile de investiții, opțiunile pentru astfel de cerințe privind diligența necesară și impacturile acestora. Această clauză de revizuire ar trebui eliminată, deoarece nu lasă timp suficient pentru a ține seama de experiența dobândită în ceea ce privește noul cadru general privind diligența necesară.

(30)Întrucât obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(31)Prin urmare, Directiva 2006/43/CE, Directiva 2013/34/UE, Directiva (UE) 2022/2464 și Directiva (UE) 2024/1760 ar trebui modificate în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Modificări aduse Directivei 2006/43/CE

Directiva 2006/43/CE se modifică după cum urmează:

(1)La articolul 26a, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)    Comisia are competența să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48a pentru a completa prezenta directivă prin stabilirea standardelor de asigurare limitată, prevăzând procedurile pe care auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit trebuie să le îndeplinească pentru a-și formula propriile concluzii asupra asigurării raportării privind durabilitatea, inclusiv planificarea misiunii, luarea în considerare a riscurilor și răspunsul la riscuri, precum și tipul de concluzii care trebuie incluse în raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea sau, după caz, în raportul de audit.

Comisia poate adopta standardele de asigurare menționate la primul paragraf numai dacă acestea:

(a)au fost elaborate respectând în mod corespunzător procedurile, supravegherea publică și transparența;

(b)contribuie la un nivel ridicat de credibilitate și calitate a raportărilor anuale și consolidate privind durabilitatea și

(c)servesc interesului public general al Uniunii.”

(2)La articolul 48a alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 26a alineatul (3) se conferă Comisiei pe perioadă nedeterminată.”

Articolul 2

Modificări aduse Directivei 2013/34/UE

Directiva 2013/34/UE se modifică după cum urmează:

(1)Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (3), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Măsurile de coordonare prevăzute la articolele 19a, 19b, 29a, 29aa, 29d, 30 și 33, la articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa), la articolul 34 alineatele (2) și (3) și la articolul 51 din prezenta directivă se aplică, de asemenea, actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la următoarele întreprinderi, indiferent de forma lor juridică, cu condiția ca întreprinderile respective să fie întreprinderi mari care, la data bilanțului, depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar:”;

(b)alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)    Măsurile de coordonare prevăzute la articolele 19a, 29a și 29d nu se aplică Fondului european de stabilitate financiară (FESF) instituit prin Acordul-cadru privind FESF și nici produselor financiare enumerate la articolul 2 punctul 12 literele (b) și (f) din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului*.

_____________________________________________

* Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/2088/oj).”

(2)Articolul 19a se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Întreprinderile mari care, la data bilanțului, depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar includ în raportul administratorilor informațiile necesare pentru înțelegerea impactului întreprinderii asupra aspectelor de durabilitate și informațiile necesare pentru înțelegerea modului în care aspectele de durabilitate afectează dezvoltarea, performanța și poziția întreprinderii.”;

(b)alineatul (3) se modifică după cum urmează:

(i)primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Dacă este cazul, informațiile menționate la alineatele (1) și (2) conțin informații cu privire la propriile operațiuni ale întreprinderii și la lanțul său valoric, inclusiv la produsele și serviciile sale, la relațiile sale de afaceri și lanțul său de aprovizionare. Statele membre se asigură că, în vederea raportării informațiilor privind durabilitatea, astfel cum se prevede în prezenta directivă, întreprinderile nu încearcă să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care, la data bilanțului, nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar nicio informație care iese din sfera informațiilor specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate în mod obișnuit între întreprinderile din sectorul în cauză. Se consideră că întreprinderile care raportează informațiile necesare privind lanțul valoric fără a raporta de la întreprinderile din lanțul lor valoric care, la data bilanțului, nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar nicio informație care iese din sfera informațiilor specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate în mod obișnuit între întreprinderile din sectorul în cauză, au respectat obligația de raportare a informațiilor privind lanțul valoric prevăzută la prezentul alineat.”;

(ii)se adaugă următorul paragraf:

„Primul paragraf nu aduce atingere cerințelor Uniunii impuse întreprinderilor de a desfășura un proces de diligență necesară.”;

(c)alineatele (6) și (7) se elimină.

(3)Se introduce următorul articol 19b:

„Articolul 19b

Raportarea opțională privind taxonomia în cazul anumitor întreprinderi

(1)    Statele membre se asigură că, prin derogare de la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, întreprinderile menționate la articolul 19a alineatul (1) din prezenta directivă care au, la data întocmirii bilanțului, o cifră de afaceri netă ce nu depășește 450 000 000 EUR în cursul exercițiului financiar aplică prezentul articol alineatele (2), (3) și (4).

(2)    O întreprindere, astfel cum este menționată la alineatul (1), care susține că activitățile sale sunt asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din Regulamentul (UE) 2020/852 sau unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe ale dispozițiilor respective include în raportul administratorilor informații cu privire la modul și măsura în care activitățile sale sunt asociate activităților economice respective.

(3)    În special, o întreprindere nefinanciară care susține că activitățile sale sunt asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din Regulamentul (UE) 2020/852 prezintă următorii indicatori:

(a)proporția din cifra sa de afaceri obținută din produse sau servicii asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din regulamentul respectiv;

(b)proporția din cheltuielile sale de capital legate de active sau procese asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din regulamentul respectiv.

O întreprindere nefinanciară care prezintă indicatorii menționați la primul paragraf poate prezenta proporția cheltuielilor sale de funcționare legate de active sau procese asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din Regulamentul (UE) 2020/852.

(4)    În special, o întreprindere nefinanciară care susține că activitățile sale sunt asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/852 prezintă următorii indicatori:

(a)proporția din cifra sa de afaceri obținută din produse sau servicii asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din regulamentul respectiv;

(b)proporția din cheltuielile sale de capital legate de active sau procese asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din regulamentul respectiv.

O întreprindere nefinanciară care prezintă indicatorii menționați la primul paragraf poate prezenta proporția cheltuielilor sale de funcționare legate de active sau procese asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/852.

(5)    Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 49 din prezenta directivă pentru a completa prezentul articol alineatele (1), (2), (3) și (4) în scopul de a specifica conținutul și prezentarea informațiilor care trebuie furnizate în temeiul alineatelor respective, inclusiv conținutul informațiilor privind activitățile economice care îndeplinesc numai unele dintre criteriile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/852, precum și metodologia care trebuie utilizată pentru a respecta alineatele menționate, ținând seama de particularitățile întreprinderilor financiare și de cele ale întreprinderilor nefinanciare, precum și de criteriile tehnice de examinare stabilite în temeiul regulamentului respectiv.”

(4)Articolul 29a se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Întreprinderile-mamă ale unui grup mare care, la data bilanțului, depășește numărul mediu de 1 000 de angajați, pe bază consolidată, în cursul exercițiului financiar, includ în raportul consolidat al administratorilor informațiile necesare pentru înțelegerea impactului grupului asupra aspectelor de durabilitate și informațiile necesare pentru înțelegerea modului în care aspectele de durabilitate afectează dezvoltarea, performanța și poziția grupului.”;

(b)alineatul (3) se modifică după cum urmează:

(i)primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Dacă este cazul, informațiile menționate la alineatele (1) și (2) conțin informații cu privire la propriile operațiuni ale grupului și la lanțul său valoric, inclusiv la produsele și serviciile sale, la relațiile sale de afaceri și lanțul său de aprovizionare. Statele membre se asigură că, în vederea raportării informațiilor privind durabilitatea, astfel cum se prevede în prezenta directivă, întreprinderile nu încearcă să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care, la data bilanțului, nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar nicio informație care iese din sfera informațiilor specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate în mod obișnuit între întreprinderile din sectorul în cauză. Se consideră că întreprinderile care raportează informațiile necesare privind lanțul valoric fără a raporta de la întreprinderile din lanțul lor valoric care, la data bilanțului, nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar nicio informație care iese din sfera informațiilor specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate în mod obișnuit între întreprinderile din sectorul în cauză, au respectat obligația de raportare a informațiilor privind lanțul valoric prevăzută la prezentul alineat.”;

(ii)se adaugă următorul paragraf:

„Primul paragraf nu aduce atingere cerințelor Uniunii impuse întreprinderilor de a desfășura un proces de diligență necesară.”

(5)Se introduce următorul articol 29aa:

„Articolul 29aa

Raportarea opțională privind taxonomia în cazul anumitor întreprinderi-mamă

(1)    Statele membre se asigură că, prin derogare de la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, întreprinderile-mamă menționate la articolul 29a alineatul (1) din prezenta directivă care au pe bază consolidată, la data întocmirii bilanțului, o cifră de afaceri netă ce nu depășește 450 000 000 EUR în cursul exercițiului financiar aplică prezentul articol alineatele (2), (3) și (4).

(2)    O întreprindere-mamă, astfel cum este menționată la alineatul (1), care susține că activitățile sale sunt asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din Regulamentul (UE) 2020/852 sau unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe ale dispozițiilor respective include în raportul administratorilor informații cu privire la modul și măsura în care activitățile sale sunt asociate activităților economice respective.

(3)    În special, o întreprindere-mamă nefinanciară care susține că activitățile sale sunt asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din Regulamentul (UE) 2020/852 prezintă următorii indicatori:

(a)proporția din cifra sa de afaceri obținută din produse sau servicii asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din regulamentul respectiv;

(b)proporția din cheltuielile sale de capital legate de active sau procese asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din regulamentul respectiv.

O întreprindere-mamă nefinanciară care prezintă indicatorii menționați la primul paragraf poate prezenta proporția cheltuielilor sale de funcționare legate de active sau procese asociate unor activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din regulamentul respectiv.

(4)    În special, o întreprindere-mamă nefinanciară care susține că activitățile sale sunt asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/852 prezintă următorii indicatori:

(a)proporția din cifra sa de afaceri obținută din produse sau servicii asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din regulamentul respectiv;

(b)proporția din cheltuielile sale de capital legate de active sau procese asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din regulamentul respectiv.

O întreprindere-mamă nefinanciară care prezintă indicatorii menționați la primul paragraf poate prezenta proporția cheltuielilor sale de funcționare legate de active sau procese asociate unor activități economice care îndeplinesc numai anumite cerințe de la articolul 3 din regulamentul respectiv.

(5)    Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 49 din prezenta directivă pentru a completa prezentul articol alineatele (1), (2), (3) și (4) în scopul de a specifica conținutul și prezentarea informațiilor care trebuie furnizate în temeiul alineatelor respective, inclusiv conținutul informațiilor privind activitățile economice care îndeplinesc numai unele dintre criteriile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/852, precum și metodologia care trebuie utilizată pentru a respecta alineatele menționate, ținând seama de particularitățile întreprinderilor financiare și de cele ale întreprinderilor nefinanciare, precum și de criteriile tehnice de examinare stabilite în temeiul regulamentului respectiv.”

(6)Articolul 29b se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1) se elimină al treilea și al patrulea paragraf;

(b)la alineatul (4) primul paragraf, ultima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Standardele de raportare privind durabilitatea nu precizează informații de prezentat care ar impune întreprinderilor obligația de a obține de la întreprinderile din lanțul lor valoric care, la data bilanțului, nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar informații care ies din sfera informațiilor ce trebuie prezentate în temeiul standardelor de raportare voluntară privind durabilitatea menționate la articolul 29ca.”

(7)Articolul 29c se elimină.

(8)Se introduce următorul articol 29ca:

„Articolul 29ca

Standarde de raportare voluntară privind durabilitatea

(1)    Pentru a facilita raportarea voluntară a informațiilor privind durabilitatea de către alte întreprinderi decât cele menționate la articolul 19a alineatul (1) și la articolul 29a alineatul (1), Comisia adoptă un act delegat până la [4 luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive], în conformitate cu articolul 49, care să completeze prezenta directivă în scopul de a prevedea standarde de raportare voluntară privind durabilitatea pentru aceste întreprinderi.

(2)    Standardele de raportare privind durabilitatea menționate la alineatul (1) trebuie să fie proporționale și relevante în raport cu capacitățile și caracteristicile întreprinderilor pentru care sunt concepute, precum și cu amploarea și complexitatea activităților lor. De asemenea, standardele respective trebuie să precizeze, în măsura în care este posibil, structura care trebuie folosită pentru prezentarea acestor informații privind durabilitatea.”

(9)Articolul 29d se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 29d

Formatul de raportare electronic unic

(1)    Întreprinderile supuse cerințelor prevăzute la articolului 19a din prezenta directivă își întocmesc raportul administratorilor în formatul de raportare electronic specificat la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2019/815 al Comisiei* și își marchează raportarea privind durabilitatea, inclusiv informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, în conformitate cu formatul de raportare electronic care urmează să fie specificat în regulamentul delegat respectiv. Până la adoptarea acestor norme privind marcarea prin intermediul regulamentului delegat respectiv, întreprinderile nu au obligația de a marca raportarea privind durabilitatea.

(2)    Întreprinderile-mamă supuse cerințelor prevăzute la articolul 29a își întocmesc raportul consolidat al administratorilor în formatul de raportare electronic specificat la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2019/815 și marchează raportarea privind durabilitatea, inclusiv informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, în conformitate cu formatul de raportare electronic care urmează să fie specificat în regulamentul delegat respectiv. Până la adoptarea acestor norme privind marcarea prin intermediul regulamentului delegat respectiv, întreprinderile-mamă nu au obligația de a marca raportarea privind durabilitatea.

_____________________________________________

* Regulamentul delegat (UE) 2019/815 al Comisiei din 17 decembrie 2018 de completare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic (JO L 143, 29.5.2019, p. 1, ELI:  http://data.europa.eu/eli/reg_del/2019/815/oj ).”

(10)La articolul 33, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)    Statele membre se asigură că membrii organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a veghea ca următoarele documente să fie întocmite și publicate în conformitate cu cerințele prezentei directive și, dacă este cazul, în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, cu Regulamentul delegat (UE) 2019/815, cu standardele de raportare privind durabilitatea menționate la articolul 29b din prezenta directivă și cu cerințele articolului 29d din prezenta directivă:

(a)situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și declarația privind guvernanța corporativă, în cazurile în care sunt prezentate separat, și

(b)situațiile financiare consolidate, rapoartele consolidate ale administratorilor și declarația consolidată privind guvernanța corporativă, în cazurile în care sunt prezentate separat.

Prin derogare de la primul paragraf, statele membre se asigură că membrii organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, nu au responsabilitatea colectivă de a se asigura că raportul administratorilor sau raportul consolidat al administratorilor, după caz, este pregătit în conformitate cu articolul 29d.”

(11)Articolul 34 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1) al doilea paragraf, litera (aa) se înlocuiește cu următorul text:

„(aa)dacă este cazul, exprimă o opinie bazată pe o misiune de asigurare limitată în ceea ce privește conformitatea raportării privind durabilitatea cu cerințele prezentei directive, inclusiv conformitatea raportării privind durabilitatea cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b, procesul desfășurat de întreprindere pentru identificarea informațiilor raportate în temeiul respectivelor standarde de raportare privind durabilitatea și conformitatea cu cerința de a marca raportarea privind durabilitatea în conformitate cu articolul 29d, precum și în ceea ce privește conformitatea cu cerințele de raportare prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852;”;

(b) se introduce următorul alineat (2a):

„(2a)    Statele membre se asigură că opinia menționată la alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) este pregătită cu respectarea deplină a obligației pe care o au întreprinderile de a nu încerca să obțină de la întreprinderile din lanțul lor valoric care, la data bilanțului, nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar nicio informație care iese din sfera informațiilor specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29ca, cu excepția informațiilor suplimentare privind durabilitatea care sunt partajate în mod obișnuit între întreprinderile din sectorul în cauză.”

(12)La articolul 40a, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Primul paragraf se aplică numai în cazul filialelor mari, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (4) din prezenta directivă.”;

(b)al patrulea și al cincilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:

„Norma menționată la al treilea paragraf se aplică unei sucursale numai în cazul în care întreprinderea dintr-o țară terță nu are o filială, astfel cum se menționează la primul paragraf, și în cazul în care sucursala a generat o cifră de afaceri netă care depășește pragul menționat al articolul 3 alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă în exercițiul financiar precedent.

Primul și al treilea paragraf se aplică filialelor sau sucursalelor menționate la paragrafele respective numai în cazul în care întreprinderea dintr-o țară terță, la nivel de grup sau, dacă nu este cazul, la nivel individual, a generat o cifră de afaceri netă în Uniune mai mare de 450 000 000 EUR pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.”

(13)Articolul 49 se modifică după cum urmează:

(a)se introduc următoarele alineate (3c)-(3e):

„(3c)    Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 19b alineatul (5), la articolul 29aa alineatul (5) și la articolul 29ca se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la [data intrării în vigoare a directivei de modificare].

(3d)    Delegările de competențe menționate la articolul 19b alineatul (5), la articolul 29aa alineatul (5) și la articolul 29ca pot fi revocate oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(3e)    Comisia colectează toate informațiile de specialitate necesare, înainte de adoptare și în cursul elaborării actelor delegate în temeiul articolului 19b alineatul (5) și al articolului 29aa alineatul (5), inclusiv prin consultarea experților din cadrul Grupului de experți al statelor membre pentru finanțarea durabilă menționat la articolul 24 din Regulamentul (UE) 2020/852.”;

(b)alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)    Un act delegat adoptat în temeiul articolului 1 alineatul (2), al articolului 3 alineatul (13), al articolului 19b, al articolului 29aa, 29b, 29ca sau 40b ori al articolului 46 alineatul (2) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”

Articolul 3

Modificări aduse Directivei (UE) 2022/2464

În Directiva (UE) 2022/2464, articolul 5 alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(1)Primul paragraf se modifică după cum urmează:

(a)litera (a) se elimină;

(b)litera (b) se modifică după cum urmează:

(i)punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i)întreprinderilor mari care, la data bilanțului, depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar;”;

(ii)punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

„(ii)întreprinderilor-mamă ale unui grup mare care, la data bilanțului, depășește numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar;”;

(c)litera (c) se elimină.

(2)Al treilea paragraf se modifică după cum urmează:

(a)litera (a) se elimină;

(b)litera (b) se modifică după cum urmează:

(i)punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i)emitenților, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/109/CE, care sunt întreprinderi mari, în sensul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE, care, la data bilanțului, depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar;”;

(ii)punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

„(ii)emitenților, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/109/CE, care sunt întreprinderi-mamă ale unui grup mare care, la data bilanțului, depășește numărul mediu de 1 000 de angajați, pe bază consolidată, în cursul exercițiului financiar;”;

(c)litera (c) se elimină.

Articolul 4

Modificări aduse Directivei (UE) 2024/1760

Directiva (UE) 2024/1760 se modifică după cum urmează:

(1)La articolul 1 alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c)obligația întreprinderilor de a adopta un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice, care să includă acțiuni de transpunere și care are drept scop să asigure, prin depunerea celor mai susținute eforturi, compatibilitatea modelului de afaceri și a strategiei întreprinderii cu tranziția către o economie durabilă și cu limitarea încălzirii globale la 1,5o C, în conformitate cu Acordul de la Paris.”

(2)La articolul 3 alineatul (1), litera (n) se înlocuiește cu următorul text:

„(n)«părți interesate» înseamnă angajații întreprinderii, angajații filialelor sale și ai partenerilor săi de afaceri, sindicatele și reprezentanții lucrătorilor, precum și persoanele sau comunitățile ale căror drepturi sau interese sunt sau ar putea fi direct afectate de produsele, serviciile și operațiunile întreprinderii, ale filialelor sale și ale partenerilor săi de afaceri, precum și reprezentanții legitimi ai acestor persoane sau comunități;”.

(3)Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Nivelul de armonizare

(1)    Fără a aduce atingere articolului 1 alineatele (2) și (3), statele membre nu introduc în dreptul lor intern dispoziții din domeniul reglementat de prezenta directivă care să stabilească obligații de diligență în materie de drepturi ale omului și de mediu diferite de cele prevăzute la articolele 6 și 8, la articolul 10 alineatele (1)­(5), la articolul 11 alineatele (1)-(6) și la articolul 14.

(2)    În pofida alineatului (1), prezenta directivă nu împiedică statele membre să introducă în dreptul lor intern dispoziții mai stricte, diferite de cele prevăzute în alte dispoziții decât articolele 6 și 8, articolul 10 alineatele (1)-(5), articolul 11 alineatele (1)-(6) și articolul 14, sau dispoziții mai specifice în ceea ce privește obiectivul sau domeniul vizat, inclusiv reglementarea anumitor produse, servicii sau situații, pentru a atinge un nivel diferit de protecție a drepturilor omului, a drepturilor în materie de ocupare a forței de muncă și a celor sociale, precum și a mediului sau a climei.”

(4)Articolul 8 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)a efectua, pe baza rezultatelor cartografierii menționate la litera (a), o evaluare aprofundată a propriilor lor operațiuni, a celor ale filialelor lor și, în cazul în care sunt legate de lanțurile lor de activități, ale operațiunilor partenerilor lor de afaceri direcți în domeniile în care au fost identificate cele mai probabile și cele mai grave impacturi negative.”;

(b)se introduce următorul alineat (2a):

„(2a)    În cazul în care o întreprindere deține informații plauzibile care sugerează că au apărut sau pot apărea impacturi negative la nivelul operațiunilor unui partener de afaceri indirect, întreprinderea efectuează o evaluare aprofundată. Întreprinderea efectuează întotdeauna o astfel de evaluare atunci când natura indirectă, mai degrabă decât cea directă, a relației cu partenerul de afaceri este rezultatul unui mecanism artificial care nu reflectă realitatea economică, ci indică o eludare a alineatului (2) litera (b). În cazul în care evaluarea confirmă probabilitatea sau existența impactului negativ, se consideră că acesta a fost identificat.

Primul paragraf nu aduce atingere faptului că, atunci când selectează un partener de afaceri direct, întreprinderea ia în considerare informațiile disponibile cu privire la partenerii de afaceri indirecți și la capacitatea respectivilor parteneri de afaceri de a respecta normele și principiile prevăzute în codul de conduită al întreprinderii.

În pofida primului paragraf, indiferent dacă sunt disponibile informații plauzibile cu privire la partenerii de afaceri indirecți, o întreprindere solicită garanții contractuale de la un partener de afaceri direct cu privire la asigurarea respectării de către respectivul partener de afaceri a codului de conduită al întreprinderii prin obținerea garanțiilor contractuale corespunzătoare de la partenerii săi de afaceri. Articolul 10 alineatul (2) literele (b) și (e) se aplică în consecință.”;

(c)alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)    În cazul în care informațiile necesare pentru evaluarea aprofundată prevăzută la alineatul (2) litera (b) și la alineatul (2a) pot fi obținute de la parteneri de afaceri diferiți, întreprinderea acordă prioritate solicitării acestor informații, în cazul în care acest lucru este rezonabil, direct de la partenerul sau partenerii de afaceri în legătură cu care este cel mai probabil să se producă impacturile negative.”;

(d)se adaugă alineatul (5), cu următorul text:

„(5)    Statele membre se asigură că, în vederea cartografierii prevăzute la alineatul (2) litera (a), întreprinderile nu încearcă să obțină de la partenerii de afaceri direcți care au mai puțin de 500 de angajați informații care ies din sfera informațiilor specificate în standardele de raportare voluntară menționate la articolul 29ca din Directiva 2013/34/UE.

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care sunt necesare informații suplimentare pentru cartografierea prevăzută la alineatul (2) litera (a), având în vedere indiciile privind un impact negativ probabil sau în contextul în care standardele nu acoperă impacturile relevante, și în cazul în care astfel de informații suplimentare nu pot fi obținute în mod rezonabil prin alte mijloace, întreprinderea poate solicita aceste informații de la partenerii de afaceri respectivi.”

(5)La articolul 10, alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„(6)    În ceea ce privește impacturile negative potențiale menționate la alineatul (1) care nu au putut fi prevenite sau atenuate în mod adecvat prin măsurile prevăzute la alineatele (2), (4) și (5), întreprinderea, în ultimă instanță:

(a)nu încheie relații noi și nici nu prelungește relațiile existente cu un partener de afaceri în legătură cu care a survenit impactul sau în lanțul de activități al căruia a survenit impactul;

(b)în cazul în care legislația care reglementează relația sa cu partenerul de afaceri vizat îi permite, adoptă și pune în aplicare, fără întârzieri nejustificate, un plan consolidat de acțiuni de prevenire pentru impactul negativ specific, cu condiția să existe așteptări rezonabile ca aceste eforturi să aibă succes și

(c)utilizează sau mărește efectul de pârghie prin suspendarea relației de afaceri în ceea ce privește activitățile în cauză.

Atât timp cât se estimează în mod rezonabil că planul consolidat de acțiuni de prevenire va da roade, simplul fapt de a continua colaborarea cu partenerul de afaceri nu atrage răspunderea întreprinderii.

Înainte de suspendarea unei relații de afaceri, întreprinderea evaluează dacă se poate preconiza în mod rezonabil că impacturile negative ale unei astfel de acțiuni sunt în mod vădit mai grave decât impactul negativ care nu a putut fi prevenit sau atenuat în mod adecvat. Într-un astfel de caz, întreprinderea nu este obligată să suspende relația de afaceri și este în măsură să informeze autoritatea de supraveghere competentă cu privire la motivele justificate în mod corespunzător ale unei astfel de decizii.

Statele membre prevăd posibilitatea de a suspenda relația de afaceri care face obiectul contractelor reglementate de legislația lor, în conformitate cu primul paragraf, cu excepția contractelor pe care părțile sunt obligate prin lege să le încheie.

În cazul în care decide să suspende relația de afaceri, întreprinderea ia măsuri pentru a preveni, a atenua sau a opri impacturile suspendării, transmite un preaviz rezonabil partenerului de afaceri în cauză și reexaminează periodic această decizie.

În cazul în care decide să nu suspende relația de afaceri în conformitate cu prezentul articol, întreprinderea monitorizează impactul negativ potențial și își evaluează periodic decizia, analizând dacă există alte măsuri adecvate.”

(6)La articolul 11, alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:

„(7)    În ceea ce privește impacturile negative reale menționate la alineatul (1) care nu au putut fi prevenite sau atenuate în mod adecvat prin măsurile prevăzute la alineatele (3), (5) și (6), întreprinderea, în ultimă instanță:

(a)nu încheie relații noi și nici nu prelungește relațiile existente cu un partener de afaceri în legătură cu care a survenit impactul sau în lanțul de activități al căruia a survenit impactul;

(b)în cazul în care legislația care reglementează relația sa cu partenerul de afaceri vizat îi permite, adoptă și pune în aplicare, fără întârzieri nejustificate, un plan consolidat de acțiuni de prevenire pentru impactul negativ specific, cu condiția să existe așteptări rezonabile ca aceste eforturi să aibă succes și

(c)utilizează sau mărește efectul de pârghie prin suspendarea relației de afaceri în ceea ce privește activitățile în cauză.

Atât timp cât se estimează în mod rezonabil că planul consolidat de acțiuni de prevenire va da roade, simplul fapt de a continua colaborarea cu partenerul de afaceri nu atrage răspunderea întreprinderii.

Înainte de suspendarea unei relații de afaceri, întreprinderea evaluează dacă se poate preconiza în mod rezonabil că impacturile negative ale unei astfel de acțiuni sunt în mod vădit mai grave decât impactul negativ care nu a putut fi prevenit sau atenuat în mod adecvat. Într-un astfel de caz, întreprinderea nu este obligată să suspende relația de afaceri și este în măsură să informeze autoritatea de supraveghere competentă cu privire la motivele justificate în mod corespunzător ale unei astfel de decizii.

Statele membre prevăd posibilitatea de a suspenda relația de afaceri care face obiectul contractelor reglementate de legislația lor, în conformitate cu primul paragraf, cu excepția contractelor pe care părțile sunt obligate prin lege să le încheie.

În cazul în care decide să suspende relația de afaceri, întreprinderea ia măsuri pentru a preveni, a atenua sau a opri impacturile suspendării, transmite un preaviz rezonabil partenerului de afaceri în cauză și reexaminează periodic această decizie.

În cazul în care decide să nu suspende relația de afaceri în conformitate cu prezentul articol, întreprinderea monitorizează impactul negativ potențial și își evaluează periodic decizia, analizând dacă există alte măsuri adecvate.”

(7)La articolul 13, alineatul (3) se modifică după cum urmează:

(a)teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Consultarea părților interesate relevante are loc în următoarele etape ale procesului de diligență necesară:”;

(b)literele (c) și (e) se elimină.

(8)La articolul 15, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„Aceste evaluări se bazează, după caz, pe indicatori calitativi și cantitativi și se efectuează fără întârzieri nejustificate după producerea unei modificări semnificative, dar cel puțin o dată la 5 ani și ori de câte ori există motive întemeiate să se considere că măsurile nu mai sunt adecvate sau efective ori că pot apărea noi riscuri de producere a respectivelor impacturi negative.”

(9)La articolul 19, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)    Orientările menționate la alineatul (2) litera (a) se pun la dispoziție până la 26 iulie 2026, orientările menționate la alineatul (2) literele (d) și (e), până la 26 ianuarie 2027 și cele menționate la alineatul (2) literele (b), (f) și (g), până la 26 iulie 2027.”

(10)La articolul 22 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre se asigură că întreprinderile menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) și la articolul 2 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) adoptă un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice, care să includă acțiuni de transpunere și care are drept scop să asigure, prin depunerea celor mai susținute eforturi, compatibilitatea modelului de afaceri și a strategiei întreprinderii cu tranziția către o economie durabilă și cu limitarea încălzirii globale la 1,5° C în concordanță cu Acordul de la Paris și cu obiectivul de realizare a neutralității climatice, astfel cum este stabilit în Regulamentul (UE) 2021/1119, inclusiv cu obiectivele sale intermediare și de neutralitate climatică pentru 2050 și, după caz, cu expunerea întreprinderii la activități legate de cărbune, petrol și gaze.”

(11)La articolul 27, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)    Comisia, în colaborare cu statele membre, emite orientări pentru a ajuta autoritățile de supraveghere să stabilească nivelul sancțiunilor în conformitate cu prezentul articol. Statele membre nu stabilesc o limită maximă a sancțiunilor pecuniare în dreptul lor intern de transpunere a prezentei directive care ar împiedica autoritățile de supraveghere să impună sancțiuni în conformitate cu principiile și factorii prevăzuți la alineatele (1) și (2).”

(12) Articolul 29 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se elimină;

(b)alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)    În cazul în care o întreprindere este considerată răspunzătoare în temeiul dreptului intern pentru prejudicii cauzate unei persoane fizice sau juridice ca urmare a nerespectării cerințelor privind diligența necesară prevăzute în prezenta directivă, statele membre se asigură că persoanele respective au dreptul la despăgubiri integrale. Despăgubirea integrală nu conduce la o despăgubire excesivă, indiferent dacă aceasta are loc prin plata unor daune punitive, multiple sau de altă natură.”;

(c)la alineatul (3), litera (d) se elimină;

(d)alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)    Întreprinderile care au participat la inițiative sectoriale sau multipartite ori care au utilizat verificarea de către o parte terță independentă sau clauze contractuale pentru a sprijini punerea în aplicare a obligațiilor de diligență pot fi trase totuși la răspundere în conformitate cu dreptul intern.”;

(e)la alineatul (5), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Răspunderea civilă a unei întreprinderi pentru prejudiciile menționate la prezentul articol nu aduce atingere răspunderii civile a filialelor sale și nici celei a partenerilor de afaceri direcți și indirecți din lanțul de activități al întreprinderii.”;

(f)alineatul (7) se elimină.

(13)La articolul 36, alineatul (1) se elimină.

Articolul 5

Transpunere

(1)    Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la [12 luni de la intrarea în vigoare], cel târziu. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)    Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Data intrării în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 7

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ ȘI DIGITALĂ

1.CONTEXTUL PROPUNERII

•Motivele și obiectivele propunerii

•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

•Coerența cu alte politici ale Uniunii

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

•Temeiul juridic

•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)

•Proporționalitatea

•Alegerea instrumentului

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

•Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

•Consultările cu părțile interesate

•Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate

•Evaluarea impactului

•Adecvarea reglementărilor și simplificarea

•Drepturile fundamentale

4.IMPLICAȚII BUGETARE

5.ALTE ELEMENTE

•Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare

•Documentele explicative (în cazul directivelor)

•Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Titlul propunerii/inițiativei

1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e)

1.3.Obiectiv(e)

1.3.1.Obiectiv(e) general(e)

1.3.2.Obiectiv(e) specific(e)

1.3.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate

1.3.4.Indicatori de performanță

1.4.Obiectul propunerii/inițiativei

1.5.Motivele propunerii/inițiativei

1.5.1.Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung, inclusiv un calendar detaliat pentru punerea în aplicare a inițiativei

1.5.2.Valoarea adăugată a intervenției UE (aceasta poate rezulta din diferiți factori, de exemplu mai buna coordonare, securitatea juridică, o mai mare eficacitate sau complementaritate). În sensul prezentei secțiuni, „valoarea adăugată a intervenției UE” este valoarea ce rezultă din acțiunea UE care depășește valoarea ce ar fi fost obținută dacă ar fi acționat doar statele membre.

1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare

1.5.4.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual și posibilele sinergii cu alte instrumente corespunzătoare

1.5.5.Evaluarea diferitelor opțiuni de finanțare disponibile, inclusiv a posibilităților de realocare a creditelor

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

4.Dimensiunile digitale

4.1.Cerințe cu relevanță digitală

4.2.Date

4.3.Soluții digitale

4.4.Evaluarea interoperabilității

4.5.Măsuri de sprijinire a implementării digitale

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 

1.1.Titlul propunerii/inițiativei

1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e) 

1.3.Obiectiv(e)

1.3.1.Obiectiv(e) general(e)

1.3.2.Obiectiv(e) specific(e)

–reducerea numărului de întreprinderi care intră în domeniul de aplicare al cerințelor de raportare privind durabilitatea la întreprinderile mari cu peste 1 000 de angajați;

–reducerea efectelor de transfer al obligațiilor către IMM-urile și întreprinderile mari mai mici prin impunerea standardului în materie de raportare voluntară privind durabilitatea pentru IMM-uri ca plafon al lanțului valoric pentru toate întreprinderile care nu fac obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea;

–prevederea unui standard proporțional de raportare voluntară pentru întreprinderile care nu fac obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea;

–eliminarea împuternicirii Comisiei de a adopta standarde sectoriale de raportare privind durabilitatea.

–eliminarea obligației Comisiei de a adopta standarde pentru asigurarea durabilității până în octombrie 2026. Comisia va emite orientări specifice privind asigurarea durabilității până în 2026.

–reflectarea restrângerii întreprinderilor care intră în domeniul de aplicare al raportării privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă în dispoziția relevantă care specifică datele de aplicare a normelor în materie de raportare privind durabilitatea.

–simplificarea anumitor cerințe privind diligența necesară pentru a evita complexitățile și costurile inutile pentru întreprinderile mari care intră în domeniul de aplicare;

–reducerea ulterioară a efectelor de transfer al obligațiilor către IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare medie din lanțurile valorice ale întreprinderilor mari care intră în domeniul de aplicare, prin limitarea cererilor de informații.

1.3.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate

A se preciza efectele pe care ar trebui să le aibă propunerea/inițiativa asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.

1.3.4.Indicatori de performanță

A se preciza indicatorii care permit monitorizarea progreselor și a realizărilor obținute.

1.4.Obiectul propunerii/inițiativei 

 o acțiune nouă 

 o acțiune nouă întreprinsă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare 33  

 prelungirea unei acțiuni existente 

 o fuziune sau o redirecționare a uneia sau mai multor acțiuni către o altă/o nouă acțiune

1.5.Motivele propunerii/inițiativei 

1.5.1.Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung, inclusiv un calendar detaliat pentru punerea în aplicare a inițiativei

1.5.2.Valoarea adăugată a intervenției UE (aceasta poate rezulta din diferiți factori, de exemplu mai buna coordonare, securitatea juridică, o mai mare eficacitate sau complementaritate). În sensul prezentei secțiuni, „valoarea adăugată a intervenției UE” este valoarea ce rezultă din acțiunea UE care depășește valoarea ce ar fi fost obținută dacă ar fi acționat doar statele membre.

1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare

1.5.4.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual și posibilele sinergii cu alte instrumente corespunzătoare

1.5.5.Evaluarea diferitelor opțiuni de finanțare disponibile, inclusiv a posibilităților de realocare a creditelor 

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate) 

4.Dimensiunile digitale

4.1.Cerințe cu relevanță digitală

4.2.Date

4.3.Soluții digitale

4.4.Evaluarea interoperabilității

4.5.Măsuri de sprijinire a implementării digitale

(1)    „Viitorul competitivității europene”, septembrie 2024.

(2)    Declarația de la Budapesta privind noul pact pentru competitivitatea europeană, 8 noiembrie 2024.

(3)    Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, COM(2025) 30 final: O Busolă pentru competitivitatea UE.

(4)    Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, COM(2025) 47 final: O Europă mai simplă și mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare și simplificarea.

(5)    Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 (Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea).

(6)    Directiva 2013/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 (Directiva contabilă); Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 (Directiva privind transparența); Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 (Directiva privind auditul); Regulamentul (CE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 (Regulamentul privind auditul).

(7)    Comunicarea Comisiei, „Pactul verde european”, COM(2019) 640 final; Comunicarea Comisiei, „Plan de acțiune: finanțarea creșterii durabile”, COM(2018) 97 final.

(8)    Directiva (UE) 2024/1760 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 (Directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor).

(9)    Precum și entitățile de interes public care sunt întreprinderi-mamă ale unui grup mare cu peste 500 de angajați, în ceea ce privește raportarea consolidată privind durabilitatea. „Entitățile de interes public” sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva contabilă drept întreprinderile care: (a) se află sub incidența legislației unui stat membru și ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE; (b) sunt instituții de credit; (c) sunt întreprinderi de asigurare sau (d) sunt desemnate de statele membre drept entități de interes public. „Întreprinderile mari” sunt definite la articolul 3 alineatul (4) din Directiva contabilă drept întreprinderile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii: (a) totalul bilanțului: 25 000 000 EUR; (b) cifra de afaceri netă: 50 000 000 EUR; (c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.

(10)    Precum și celelalte întreprinderi-mamă ale grupurilor mari, în ceea ce privește raportarea consolidată privind durabilitatea.

(11)    Instituțiile de credit mici și cu un grad redus de complexitate și întreprinderile de asigurare și de reasigurare captive fac, de asemenea, parte din al treilea val, însă acestea pot alege să beneficieze de o derogare de la raportare pentru o perioadă suplimentară de încă doi ani numai dacă sunt IMM-uri cotate la bursă.

(12)    În conformitate cu articolul 40a din Directiva contabilă, astfel cum a fost modificată prin CSRD, o întreprindere care nu este stabilită în UE trebuie să raporteze informații privind durabilitatea la nivel de grup dacă a) generează o cifră de afaceri de peste 150 de milioane EUR în Uniune și b) fie are o filială în UE care face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea introduse de CSRD, fie are o sucursală în UE care generează o cifră de afaceri de peste 40 de milioane EUR. În acest caz, obligația legală de a publica raportul revine filialei sau sucursalei din UE. 

(13)    Regulamentul delegat (UE) 2023/2772 al Comisiei din 31 iulie 2023 de completare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele de raportare privind durabilitatea.

(14)    EFRAG se numea înainte Grupul Consultativ European pentru Raportare Financiară, dar denumirea sa oficială este în prezent doar EFRAG. Acesta este un organism privat independent, în cadrul căruia sunt reprezentate mai multe părți interesate și care este finanțat în principal de UE.

(15)    Volumul de muncă pentru o misiune de asigurare limitată este semnificativ mai mic decât în cazul unei misiuni de asigurare rezonabilă. Concluzia unei misiuni de asigurare limitată este furnizată, de obicei, într-o formă negativă de exprimare, conținând informația că prestatorul de servicii de asigurare nu a identificat niciun element care să îl conducă la concluzia că obiectul auditului prezintă inexactități semnificative. Concluzia unei misiuni de asigurare rezonabilă este furnizată, de obicei, într-o formă pozitivă de exprimare și rezultă în furnizarea unei opinii cu privire la măsurarea obiectului auditului pe baza unor criterii definite în prealabil.

(16)    În plus, din motive de coerență, la articolul 40a din Directiva contabilă, pragul cifrei de afaceri nete pentru ca o întreprindere care nu este stabilită în UE să facă obiectul cerințelor de raportare la nivel de grup ar urma să fie majorat de la 150 de milioane EUR generate în Uniune la 450 de milioane EUR. De asemenea, din motive de coerență, pragul pentru sucursala din UE prevăzut la articolul 40a este majorat de la 40 de milioane EUR la 50 de milioane EUR, iar pragul pentru filiala din UE este limitat la întreprinderile mari, astfel cum sunt definite în Directiva contabilă. Principalele praguri prevăzute în CSDDD sunt 1 000 de angajați și o cifră de afaceri de 450 de milioane EUR.

(17)    Precum și întreprinderile care nu sunt entități de interes public și care sunt întreprinderi-mamă ale unor grupuri mari cu peste 500 de angajați și întreprinderile care sunt întreprinderi-mamă ale unor grupuri mari cu mai puțin de 500 de angajați.

(18)    Precum și întreprinderile-mamă ale grupurilor cu peste 1 000 de angajați în medie pe bază consolidată, pentru raportarea consolidată privind durabilitatea.

(19)    În perioada 17 octombrie-1 decembrie 2023, Comisia a colectat feedback de la 193 de părți interesate cu privire la posibile măsuri de raționalizare a cerințelor de raportare:  https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13990-Sarcina-administrativa-rationalizarea-cerintelor-de-raportare_ro .

(20)    JO C […], […], p. […].

(21)    Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 11 februarie 2025, „O Europă mai simplă și mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare și simplificarea”, COM(2025) 47 final.

(22)    Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, 9.6.2006, p. 87, ELI:  http://data.europa.eu/eli/dir/2006/43/oj ).

(23)    Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/34/oj).

(24)    Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (JO L 322, 16.12.2022, p. 15, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2022/2464/oj).

(25)    Directiva (UE) 2024/1760 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 și a Regulamentului (UE) 2023/2859 (JO L, 2024/1760, 5.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1760/oj).

(26)    Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 11 decembrie 2019, Pactul verde european, COM(2019) 640 final.

(27)    Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 8 martie 2018, Plan de acțiune: finanțarea creșterii durabile, COM(2018) 097 final.

(28)    Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2020/852/oj).

(29)    Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 39, 31.12.2004, p. 38, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2004/109/oj).

(30)    Regulamentul delegat (UE) 2019/815 al Comisiei din 17 decembrie 2018 de completare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic (JO L 143, 29.5.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2019/815/oj).

(31)    Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13, ELI:  http://data.europa.eu/eli/reg/2020/852/oj ).

(32)    Directiva (UE) 2025/XX din ……….

(33)    Astfel cum se menționează la articolul 58 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar.