Bruxelles, 22.5.2024

COM(2024) 213 final

2024/0117(NLE)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare și de rectificare a Regulamentului (UE) 2024/257 de stabilire, pentru anii 2024, 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, și a Regulamentului (UE) 2023/194 de stabilire, pentru anul 2023, a acestor posibilități de pescuit


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Temeiurile și obiectivele propunerii

Regulamentul (UE) 2024/257 al Consiliului 1 stabilește, pentru anii 2024, 2025 și 2026, posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele UE și, pentru navele de pescuit ale UE, în anumite ape din afara UE. Propunerea modifică aceste posibilități de pescuit pentru a ține seama de cele mai recente avize științifice și de alte evoluții. În plus, propunerea rectifică anumite erori din Regulamentele (UE) 2023/194 2 și 2024/257 ale Consiliului.

Coerența cu dispozițiile de politică deja existente în domeniul de politică vizat

Măsurile propuse sunt conforme cu obiectivele și normele politicii comune în domeniul pescuitului (PCP).

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Măsurile propuse sunt coerente cu alte politici ale UE, în special cu politicile din domeniul mediului.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Temeiul juridic al propunerii îl constituie articolul 43 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Subsidiaritate

Propunerea intră în sfera competenței exclusive a UE, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (d) din TFUE. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.

Proporționalitate

Propunerea alocă posibilități de pescuit statelor membre în conformitate cu obiectivele Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind politica comună în domeniul pescuitului 3 . În temeiul articolelor 16 și 17 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, statele membre decid modul în care posibilitățile de pescuit de care dispun pot fi repartizate navelor care le arborează pavilionul, în conformitate cu anumite criterii de repartizare a posibilităților de pescuit. Prin urmare, statele membre pot exercita marja de apreciere necesară atunci când repartizează capturile totale admisibile (TAC) alocate, în funcție de modelul socioeconomic pe care l-au ales pentru a exploata posibilitățile de pescuit de care dispun.

Alegerea instrumentului

Având în vedere că propunerea modifică un regulament existent, cel mai adecvat instrument juridic este un regulament.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificările adecvării legislației existente

Nu se aplică.

Consultările cu părțile interesate

Comisia a consultat părțile interesate, în special prin intermediul consiliilor consultative, pe baza comunicării sale anuale intitulate „Pescuit sustenabil în UE: situația actuală și orientări pentru 2024” [COM(2023) 303].

Răspunsurile părților interesate la comunicarea anuală susmenționată prezintă punctele de vedere ale acestora cu privire la evaluarea de către Comisie a situației resurselor și cu privire la răspunsul adecvat în materie de gestionare. Comisia a luat în considerare aceste răspunsuri la formularea propunerii.

Obținerea și utilizarea expertizei

Avizele științifice ale Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (International Council for the Exploration of the Sea, ICES) se bazează pe un cadru elaborat de grupurile sale de experți și de organismele sale cu putere de decizie și sunt emise în conformitate cu acordul-cadru de parteneriat încheiat cu Comisia.

Evaluarea impactului

Domeniul de aplicare al propunerii este circumscris de articolul 43 alineatul (3) din TFUE.

Propunerea urmărește evitarea abordărilor pe termen scurt în favoarea durabilității pe termen lung. Aceasta ține seama de inițiativele părților interesate și ale consiliilor consultative, în cazul în care acestea au fost evaluate pozitiv de ICES. Propunerea Comisiei de reformă a PCP s-a bazat pe o evaluare a impactului [SEC(2011) 891] care a susținut că, deși realizarea obiectivului privind captura maximă durabilă („maximum sustainable yield” – MSY) este o condiție necesară pentru sustenabilitatea ecologică, economică și socială, cele trei obiective nu pot fi atinse separat.

În ceea ce privește stocurile și posibilitățile de pescuit ale ORGP gestionate în comun cu țări din afara UE, propunerea implementează măsuri convenite la nivel internațional. Orice aspecte relevante pentru evaluarea potențialelor efecte ale posibilităților de pescuit sunt abordate în faza de pregătire și în faza de desfășurare a negocierilor internaționale în cadrul cărora posibilitățile de pescuit ale UE sunt convenite cu țări din afara UE.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Nu se aplică.

Drepturile fundamentale

Propunerea respectă drepturile fundamentale, în special pe cele prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Măsurile propuse nu vor avea implicații bugetare.

5.ALTE ELEMENTE

   Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

Propunerea urmărește să modifice Regulamentul (UE) 2024/257 al Consiliului, după cum se precizează în continuare.

Hamsia în apele iberice

Regulamentul (UE) 2024/257 a stabilit provizoriu la zero TAC-ul pentru hamsie (Engraulis encrasicolus) în subzonele ICES 9 și 10 (apele iberice și apele adiacente Insulelor Azore) și în apele UE din diviziunea 34.1.1 a Comitetului pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului (CECAF) (la est de Madeira și de Insulele Canare) pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025, în așteptarea publicării de către ICES a avizului său științific pentru hamsie în diviziunea ICES 9a (apele iberice) pentru perioada respectivă.

Se preconizează că ICES va publica avizul respectiv la 14 iunie 2024. Până la publicarea avizului ICES respectiv, TAC pentru hamsie în subzonele ICES 9 și 10 și în apele UE din diviziunea CECAF 34.1.1 pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 este marcată cu „pm” (pro memoria). De îndată ce va fi disponibil avizul ICES, serviciile Comisiei vor actualiza propunerea prin intermediul unui document neoficial care va propune TAC pe baza avizului respectiv.

Polacul în Golful Biscaya

Regulamentul (UE) 2024/257 a stabilit provizoriu TAC pentru polac (Pollachius pollachius) în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e („Golful Biscaya”) pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2024 la nivelul de 500 de tone. TAC provizorie a fost stabilită deoarece era nevoie de mai mult timp pentru a evalua impactul socioeconomic al stabilirii TAC definitive pentru 2024 la nivelul recomandat de ICES în avizul său științific 4 pentru polac în subzona ICES 8 și în diviziunea ICES 9a (Golful Biscaya și apele iberice) 5 , și anume 698 de tone.

Comisia a solicitat Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) să evalueze un astfel de impact. De asemenea, Comisia a solicitat CSTEP să indice care ar fi nivelul TAC definitive pentru polac în Golful Biscaya, necesar pentru a evita fenomenul „speciilor de blocaj” 6 în cadrul activităților de pescuit direcționat de limbă-de-mare (Solea solea) și de langustină (Nephrops norvegicus). Comisia a furnizat CSTEP un raport contractual ad hoc care conține o evaluare a impactului socioeconomic al stabilirii TAC definitive pentru polac în Golful Biscaya la nivelul recomandat de ICES în comparație cu stabilirea acestei TAC la alte niveluri, precum și alte documente prezentate de Franța, inclusiv un studiu al institutului francez de cercetare pentru explorarea mării (Ifremer) 7 .

La 28 martie 2024, CSTEP a publicat evaluarea sa 8 a impactului socioeconomic al stabilirii TAC definitive pentru 2024 la nivelul recomandat de ICES în avizul său științific pentru polac. În această evaluare, CSTEP a remarcat, printre altele, următoarele:

În primul rând, CSTEP concluzionează că „studiile [și anume raportul contractual ad hoc și studiul Ifremer] sunt coerente la nivel mondial în ceea ce privește identificarea unei potențiale situații de blocaj și a unor efecte socioeconomice în cazul în care reducerea TAC de 53 % s-ar aplica în cazul TAC pentru polac, presupunând punerea în aplicare deplină a obligației de debarcare și închiderea activităților de pescuit după epuizarea TAC”.

În al doilea rând, în ceea ce privește studiul Ifremer, CSTEP face trimitere la constatarea studiului potrivit căreia „încetarea pescuitului după epuizarea [TAC] recomandate de ICES pentru polac ar duce la utilizarea a 43 % din TAC pentru langustină și a 50 % din TAC pentru limba-de-mare în 2024. Capturile de Mustelus spp. și de biban-de-mare par, de asemenea, afectate, cu 41 % și 51 % din TAC-urile lor respective”. CSTEP consideră, de asemenea, că studiul indică faptul că, în cazul în care TAC definitivă pentru polac în Golful Biscaya ar fi stabilită la niveluri mai ridicate decât cele recomandate de ICES, acest lucru tot ar avea un efect restrictiv asupra pescuitului de limbă-de-mare comună (Solea solea) și de langustină (Nephrops norvegicus) și că „TAC pentru polac ar putea bloca activitatea flotelor care pescuiesc limbă-de-mare și langustină cu orice reducere a TAC”. Aceste observații corespund considerațiilor ICES privind pescuitul mixt 9 , care au identificat polacul ca fiind specia cea mai limitativă pentru activitățile de pescuit de specii demersale din Golful Biscaya.

În al treilea rând, în ceea ce privește raportul contractual ad hoc, CSTEP face trimitere la constatarea raportului potrivit căreia, în cazul în care TAC definitivă pentru polac în Golful Biscaya ar fi stabilită la nivelul recomandat de ICES, „efectul de blocaj, care este simulat în scenariile care utilizează nivelul minim de utilizare a efortului, ar putea fi foarte important. Activitatea acestor flote a fost mai intensă în primele două trimestre ale anului și, prin urmare, apariția efectului de blocaj este simulată în T2 (TAC=500 t), în T3 (TAC=698 t) sau în T4, utilizând capturabilitatea mai scăzută observată în 2022 și presupunând schimburi între Spania și Franța.” CSTEP face trimitere, de asemenea, la concluzia raportului potrivit căreia „TAC minimă anuală necesară pentru utilizarea efortului total simulat (...) variază de la 1 209 tone ([presupunând] lipsa schimburilor și o capturabilitate medie) la 824 de tone ([presupunând] schimburi și capturabilitatea din 2022)”.

Pe lângă evaluarea CSTEP, Comisia observă că raportul contractual ad hoc, astfel cum a fost revizuit de CSTEP, consideră că, în cazul în care TAC definitivă pentru polac în Golful Biscaya ar fi stabilită la nivelul recomandat de ICES, acest lucru ar conduce la o reducere a venitului total al flotelor franceze în cauză cu 48 de milioane EUR (-37 %) în comparație cu venitul mediu din perioada 2020-2022 (presupunând capturabilitatea cea mai scăzută, 2022). Comisia observă, de asemenea, că raportul contractual ad hoc indică faptul că, pentru a menține pescuitul la efortul actual până la sfârșitul anului 2024, TAC definitivă pentru polac în Golful Biscaya ar trebui să fie stabilită la nivelul de 985 de tone și că un astfel de nivel ar conduce la o ușoară reducere a venitului total de 1,6 %. În cele din urmă, Comisia observă că Franța ar fi afectată în mod disproporționat de orice reducere a acestei TAC, deoarece aceasta depinde în prezent de schimburi și de flexibilitatea de la an la an. Prin urmare, utilizarea acestor flexibilități ar deveni mai dificilă.

Pe baza rezultatului evaluării CSTEP, a elementelor suplimentare rezumate la punctul anterior și a dificultății de a pescui toate stocurile la MSY în același timp, în special în situațiile în care acest lucru ar conduce la o închidere prematură a uneia sau mai multor activități de pescuit, se propune, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/472 10 :

stabilirea TAC definitive pentru polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e pentru 2024 la nivelul de 959 de tone. Potrivit avizului ICES, acest nivel corespunde debarcărilor din stocul respectiv în 2022, și anume cel mai recent an pentru care sunt disponibile date. Stabilirea TAC definitive la 959 de tone va asigura faptul că presiunea actuală exercitată de pescuit asupra polacului în subzona ICES 8 și în diviziunea ICES 9a nu crește. Avizul științific al ICES 11 estimează că mortalitatea prin pescuit pentru stocul respectiv este în prezent sub nivelul care asigură captura maximă durabilă (MSY). În plus, stabilirea TAC definitive la nivelul de 959 de tone va permite, conform studiului Ifremer, utilizarea TAC-urilor pentru bibanul-de-mare european (Dicentrarchus labrax), langustină și limba-de-mare comună la 56 %, 47 % și, respectiv, 55 %. În plus, deși acest nivel va reduce venitul total al flotelor, în special al flotelor franceze, pescarii vor putea continua să pescuiască TAC-urile pentru bibanul-de-mare european, langustină și limba-de-mare comună până în al patrulea trimestru al anului 2024; și

creșterea dimensiunii minime de referință pentru conservare pentru polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e pentru 2024 de la 30 cm la 42 cm. În conformitate cu criteriul de referință ICES din 2023 pentru stocul respectiv și cu raportul grupului de lucru relevant al ICES 12 , dimensiunea de 42 cm corespunde lungimii la maturitate pentru stocul respectiv. În consecință, această măsură va asigura protecția într-o mai mare măsură a exemplarelor care nu au ajuns la maturitate și, prin urmare, va contribui la refacerea biomasei stocului respectiv, care, potrivit avizului științific al ICES, se situează în prezent sub valoarea de declanșare a indicelui biomasei (Itrigger). În plus, în lipsa acestei măsuri, nivelul TAC definitive pentru polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e pentru 2024 ar trebui să fie redus și mai mult pentru a permite refacerea stocului de polac în subzona ICES 8 și în diviziunea ICES 9a. Această măsură trebuie să se aplice numai până la adoptarea unui act delegat adoptat în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului 13 , care să modifice partea A din anexa VII la regulamentul respectiv prin introducerea unei măsuri tehnice corespunzătoare.

În plus, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/472, se propune interzicerea pescuitului direcționat de polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e de către navele de pescuit care vizează bibanul-de-mare european, langustina și limba-de-mare comună utilizând traule de fund 14 , seine 15 și setci fixe 16 .

Crevetele nordic în Skagerrak-Kattegat

Regulamentul (UE) 2024/257 a stabilit provizoriu la zero TAC pentru crevetele nordic (Pandalus borealis) în apele UE și în apele norvegiene din diviziunea ICES 3a (Skagerrak-Kattegat) pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025, în așteptarea publicării de către ICES a avizului său științific pentru crevetele nordic în diviziunile ICES 3a și 4a Est (Skagerrak-Kattegat și nordul Mării Nordului, în Fosa Norvegiană).

Se preconizează că ICES va publica avizul respectiv la 7 iunie 2024. În urma publicării avizului ICES respectiv, UE va organiza consultări bilaterale cu Norvegia cu privire la: (i) nivelul posibilităților de pescuit globale pentru stocul respectiv pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025; (ii) nivelul TAC pentru crevetele nordic în diviziunea ICES 3a pentru perioada respectivă; și (iii) schimburile suplimentare de posibilități de pescuit pentru crevetele nordic în apele norvegiene la sud de 62 ºN pentru 2024 dinspre Norvegia către UE, pe care UE și Norvegia au convenit să le ia în considerare în cadrul consultărilor bilaterale privind schimbul de cote și modalitățile de acces pentru 2024. În așteptarea rezultatului oficial al acestor consultări bilaterale, textul considerentului relevant din Regulamentul (UE) 2023/194 17 este inclus între paranteze pătrate, cu ajustările relevante, iar TAC pentru crevetele nordic în apele UE și în apele norvegiene din diviziunea ICES 3a pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 este marcată cu „pm” (pro memoria). De îndată ce se va cunoaște rezultatul oficial al acestor consultări bilaterale, serviciile Comisiei vor actualiza propunerea prin intermediul unui document neoficial care va propune această TAC pentru perioada respectivă la nivelul convenit cu Norvegia.

Șprotul în Marea Nordului și în Skagerrak-Kattegat

Regulamentul (UE) 2024/257 a stabilit provizoriu la zero TAC-urile pentru șprot (Sprattus sprattus) și capturile accidentale asociate pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 în: (i) apele UE și apele Regatului Unit din subzona ICES 4 și din diviziunea ICES 2a; și (ii) în apele UE și apele norvegiene din diviziunea ICES 3a (Skagerrak-Kattegat), în așteptarea publicării de către ICES a avizului său științific pentru șprot în subzona ICES 4 și în diviziunea ICES 3a pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025.

Se preconizează că ICES va publica avizul respectiv la 18 aprilie 2024. În urma publicării avizului ICES respectiv, UE va organiza consultări trilaterale cu Regatul Unit și cu Norvegia cu privire la: (i) nivelul posibilităților de pescuit globale pentru stocul respectiv pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025; și (ii) nivelul TAC pentru șprot în subzona ICES 4 și în diviziunea ICES 2a și TAC pentru șprot în diviziunea ICES 3a pentru perioada respectivă. În așteptarea rezultatului oficial al acestor consultări trilaterale, textul considerentului relevant din Regulamentul (UE) 2023/194 este inclus între paranteze pătrate, cu ajustările relevante, iar TAC-urile pentru șprot și capturile accidentale asociate pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 în (i) apele UE și apele Regatului Unit din subzona ICES 4 și din diviziunea ICES 2a și în (ii) apele UE și apele norvegiene din diviziunea ICES 3a (Skagerrak și Kattegat) sunt marcate cu „pm” (pro memoria). De îndată ce se va cunoaște rezultatul oficial al acestor consultări trilaterale, serviciile Comisiei vor actualiza propunerea prin intermediul unui document neoficial care va propune aceste TAC-uri pentru perioada respectivă la nivelul convenit cu Regatul Unit și cu Norvegia.

Șprotul în Canalul Mânecii

Regulamentul (UE) 2024/257 a stabilit provizoriu la zero TAC pentru șprot și capturile accidentale asociate în apele UE și în apele Regatului Unit din diviziunile ICES 7d și 7e (Canalul Mânecii) pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025, în așteptarea publicării de către ICES a avizului său științific pentru șprot în această zonă pentru perioada respectivă.

Se preconizează că ICES va publica avizul respectiv la 18 aprilie 2024. În urma publicării avizului ICES respectiv, UE va organiza consultări bilaterale cu Regatul Unit cu privire la nivelul TAC pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025, în temeiul articolului 498 alineatele (2), (4) și (6) din Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte 18 (denumit în continuare „Acordul comercial și de cooperare”). În așteptarea rezultatului oficial al acestor consultări bilaterale, textul considerentului relevant din Regulamentul (UE) 2023/194 este inclus între paranteze pătrate, cu ajustările relevante, iar TAC pentru șprot și capturile accidentale asociate în diviziunile ICES 7d și 7e pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 este marcată cu „pm” (pro memoria). De îndată ce se va cunoaște rezultatul oficial al acestor consultări bilaterale, serviciile Comisiei vor actualiza propunerea prin intermediul unui document neoficial care va propune această TAC pentru perioada respectivă la nivelul convenit cu Regatul Unit.

Sebasta în Atlanticul de Nord-Est

Regulamentul (UE) 2024/257 a marcat cota UE pentru sebastă (Sebastes spp.) în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 2 (Atlanticul de Nord-Est) cu „urmează să se stabilească”.

Pentru a permite începerea pescuitului la 1 iulie 2024, se propune stabilirea cotei UE pentru sebastă în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 2 pentru 2024. Se propune stabilirea acestei cote a UE la nivelul de 6 000 de tone, adică la același nivel ca pentru 2023, în așteptarea disponibilității avizelor științifice și pentru a permite menținerea activităților de pescuit ale UE pentru stocul respectiv în apele internaționale la nivelul lor istoric.

ICCAT

La 13 martie 2024, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) 2024/897 19 de punere în aplicare în legislația UE a anumitor măsuri de gestionare, conservare și control în domeniul pescuitului în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT).

Regulamentul (UE) 2024/897 modifică, printre altele, articolul 33 din Regulamentul (UE) 2017/2107 20 prin introducerea unei noi dispoziții în acest din urmă regulament, care interzice navelor UE să vatăme rechinii mako capturați în Oceanul Atlantic la nord de 5° N și care impune navelor UE să elibereze imediat acești rechini mako în mare, ținând cont în mod corespunzător de siguranța membrilor echipajului. În plus, articolele 32 și 34-36 din Regulamentul (UE) 2017/2107 interzic deja navelor UE să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce orice părți dintr-o carcasă sau carcase întregi de rechini-vulpe (Alopias superciliosus), de rechini cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus), de rechini-ciocan din familia Sphyrnidae și de rechini catifelați (Carcharhinus falciformis) capturați împreună cu alte specii ICCAT, și impun acestor nave să elibereze exemplarele imediat în mare, nevătămate. Prin urmare, pentru a se evita suprapunerea dispozițiilor privind același subiect, este oportun să se elimine articolul 27 alineatul (1) și alineatele (3)-(6) din Regulamentul (UE) 2024/257.

Regulamentul 2024/897 modifică de asemenea, printre altele, articolul 8 din Regulamentul (UE) 2023/2053 al Parlamentului European și al Consiliului 21 prin introducerea unei noi dispoziții în acest din urmă regulament, conform căreia statele membre pot solicita transferul din anul precedent către un anumit an a maximum 5 % din cota lor anuală de ton roșu (Thunnus thynnus) în Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și în Marea Mediterană. În cazul în care statele membre formulează o astfel de cerere, ele trebuie să prezinte Comisiei un plan anual de pescuit revizuit și un plan anual revizuit de gestionare a capacității de pescuit. Pe baza acestor planuri anuale de pescuit revizuite și a planurilor anuale revizuite de gestionare a capacității de pescuit, Comisia va prezenta un plan anual revizuit al UE Secretariatului ICCAT, spre dezbatere și aprobare de către ICCAT, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2023/2053. În așteptarea eventualei transmiteri și aprobări a unui astfel de plan anual revizuit al UE de către ICCAT, TAC pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și din Marea Mediterană pentru 2024 este marcată cu „pm” (pro memoria). De îndată ce acest eventual plan anual revizuit al UE va fi aprobat de către ICCAT, serviciile Comisiei vor actualiza propunerea prin intermediul unui document neoficial care va propune modificarea TAC pentru tonul roșu în Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și în Marea Mediterană pentru 2024.

În temeiul articolului 15 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2023/2053, statele membre pot transmite Comisiei, până la data de 15 mai a fiecărui an, planuri revizuite de gestionare a activității de creștere pentru tonul roșu în zona Convenției ICCAT. Pe baza unor astfel de planuri revizuite de gestionare a creșterii, Comisia va prezenta un plan anual revizuit al UE Secretariatului ICCAT, spre dezbatere și aprobare de către ICCAT. În așteptarea eventualei prezentări și aprobări a unui astfel de plan anual revizuit al UE de către ICCAT, textul considerentului relevant din Regulamentul (UE) 2023/194 este inclus între paranteze pătrate, cu ajustările relevante, iar volumul maxim al intrărilor și capacitatea maximă de creștere ale UE pentru 2024 sunt marcate cu „pm” (pro memoria). De îndată ce acest eventual plan anual revizuit al UE va fi aprobat de către ICCAT, serviciile Comisiei vor actualiza propunerea prin intermediul unui document neoficial care va propune modificarea volumului maxim relevant al intrărilor și a capacității maxime relevante de creștere pentru 2024.

NPFC

În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia pentru pescuit în Pacificul de Nord (NPFC) a modificat măsurile aplicabile macroului de Pacific (Scomber japonicus) în zona Convenției NPFC și, pentru prima dată, a stabilit limite de captură pentru stocul respectiv, disponibile pentru toate părțile contractante la NPFC, pentru traulere și, respectiv, pentru navele de pescuit cu plasă-pungă pentru perioada 1 iunie 2024-31 mai 2025 22 . În plus, NPFC a stabilit o cantitate suplimentară din stocul respectiv pentru UE pentru aceeași perioadă. Ea a stabilit, de asemenea, limite ale efortului de pescuit asociate. În plus, NPFC a stabilit măsuri legate funcțional de aceste limite de captură și de această cantitate suplimentară, fără de care: (i) aceste limite de captură pentru toate părțile contractante la NPFC nu ar fi putut fi stabilite și (ii) posibilitățile de pescuit pentru macroul de Pacific în zona Convenției NPFC ar trebui reduse pentru a proteja speciile nevizate. Se propune punerea în aplicare a acestor posibilități de pescuit și a măsurilor legate funcțional de acestea în dreptul Uniunii. În ceea ce privește limitele de captură și cantitatea suplimentară pentru UE, întrucât statele membre nu au pescuit stocul respectiv în trecut, se propune repartizarea lor la nivelul UE.

Corectarea erorilor

În partea B din anexa IA la Regulamentul (UE) 2024/257, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1015 al Consiliului 23 , trebuie corectate următoarele erori:

Tabelul 103, nota de subsol 1: codul de raportare „MAC/*3A4-BC” trebuie înlocuit cu „MAC/*3A4BC”.

Tabelul 123, nota de subsol 2: pe lângă cota UE pentru peștele industrial în apele norvegiene din subzona ICES 4, cantitatea de stavrid (Trachurus spp.) care poate fi capturată în cadrul acestei cotei a UE trebuie, de asemenea, să fie stabilită în conformitate cu rezultatul consultărilor în domeniul pescuitului dintre Norvegia și UE, în numele Suediei, pentru 2024 24 . Prin urmare, această cantitate trebuie stabilită la nivelul de 400 de tone.

În anexa IK la Regulamentul (UE) 2024/257, trebuie rectificate următoarele erori:

Tabelul 1, nota de subsol 1: din motive de claritate juridică, trimiterea la subzona FAO 51.7 trebuie eliminată, deoarece zona stabilită în această notă de subsol acoperă și anumite părți din subzona FAO 51.6.

Tabelul 2, nota de subsol 1: în conformitate cu abordarea urmată în tabelul 1, trimiterea la subzona FAO 51.7 trebuie eliminată.

Tabelul 3, nota de subsol 1: în conformitate cu abordarea urmată în tabelul 1, trimiterea la subzona FAO 57.4 trebuie eliminată. În plus, coordonatele punctelor 1 și 4 trebuie corectate.

În Regulamentele (UE) 2023/194 și (UE) 2024/257, trebuie corectate următoarele erori privind speciile interzise:

Articolul 18 alineatul (1) litera (p) și anexa IA partea D la Regulamentul (UE) 2023/194: în conformitate cu recomandările 08:2024-10:2024 25 ale NEAFC, navele de pescuit ale UE nu pot pescui, reține la bord, transborda sau debarca rechini de adâncime, pisici de mare de adâncime (Rajiformes) și himere de adâncime (Chimaeras), enumerate în recomandările respective, în: (i) toate apele internaționale din zona Convenției Comisiei pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est 26 (NEAFC) („zona de reglementare” NEAFC) și, după caz, în (ii) apele UE din zona Convenției NEAFC. Prin urmare, interdicțiile trebuie să se aplice și navelor de pescuit ale UE în apele internaționale din subzonele ICES 1, 2 și 14. În plus, interdicțiile trebuie să se aplice, de asemenea: (i) rechinului-pisică de adâncime (Galeus melastomus); (ii) speciilor de Rajiformes enumerate în recomandarea 10:2024 a NEAFC și (iii) speciilor de Chimaeras enumerate în recomandarea 08:2024 a NEAFC; și

Articolul 18 alineatul (1) litera (p) și anexa IA partea D la Regulamentul (UE) 2023/194, articolul 20 alineatul (1) literele (c)-(f) și articolul 55 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/257: pentru a asigura claritatea juridică, interdicțiile trebuie să fie eliminate din Regulamentul (UE) 2024/257 și incluse în Regulamentul (UE) 2023/194.



2024/0117 (NLE)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare și de rectificare a Regulamentului (UE) 2024/257 de stabilire, pentru anii 2024, 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, și a Regulamentului (UE) 2023/194 de stabilire, pentru anul 2023, a acestor posibilități de pescuit

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Regulamentul (UE) 2024/257 al Consiliului 27 stabilește, pentru anii 2024, 2025 și 2026, posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara Uniunii. Aceste posibilități de pescuit, inclusiv anumite măsuri legate funcțional de posibilitățile de pescuit respective, trebuie modificate pentru a ține seama de publicarea avizelor științifice, precum și de rezultatele consultărilor cu țările terțe și ale reuniunilor organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP).

(2)[În urma publicării de către Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) a avizului său referitor la hamsie (Engraulis encrasicolus) în diviziunea ICES 9a pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025, la [X], capturile totale admisibile (TAC) pentru hamsie în subzonele ICES 9 și 10 și în apele Uniunii din diviziunea 34.1.1 a Comitetului pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului (CECAF) pentru perioada respectivă trebuie stabilite în conformitate cu acest aviz.] [Considerentul și dispozițiile relevante vor fi actualizate după publicarea avizului ICES.]

(3)La 28 martie 2024, Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) și-a publicat avizul 28 privind impactul socioeconomic al stabilirii TAC pentru polac (Pollachius pollachius) în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e pentru 2024 la nivelul recomandat de ICES 29 , indicând nivelul acestui TAC necesar pentru a evita fenomenul „speciilor de blocaj” 30 . Prin urmare, trebuie stabilită TAC definitivă pentru 2024, înlocuind TAC provizorie stabilită prin Regulamentul (UE) 2024/257 pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2024. În temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/472 al Parlamentului European și al Consiliului 31 , această TAC trebuie stabilită la un nivel de 959 de tone, ceea ce, conform avizului respectiv, va permite flotelor să își continue activitățile până în al patrulea trimestru al anului și, prin urmare, va reduce: (i) fenomenul „speciilor de blocaj” și închiderea prematură a activităților de pescuit relevante și (ii) impactul socioeconomic asociat asupra sectorului pescuitului.

(4)[În perioada 13-29 iunie 2023, Uniunea și Norvegia au organizat consultări privind: (i) nivelul posibilităților de pescuit globale pentru crevetele nordic în diviziunile ICES 3a și 4a est pentru perioada 1 iulie 2023-30 iunie 2024 și (ii) nivelul TAC pentru crevetele nordic în diviziunea ICES 3a. Rezultatul acestor consultări a fost consemnat într-un proces-verbal convenit, semnat la 29 iunie 2023. Prin urmare, TAC relevantă trebuie stabilită la nivelul convenit cu Norvegia]. [Considerentul și dispozițiile relevante vor fi actualizate după încheierea consultărilor dintre Uniune și Norvegia.]

(5)[La 12 mai 2023, Uniunea, Regatul Unit și Norvegia au organizat consultări privind: (i) nivelul posibilităților de pescuit globale pentru șprot (Sprattus sprattus) în apele Uniunii și apele Regatului Unit din subzona ICES 4 și din diviziunea ICES 2a pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 și în apele Uniunii și apele norvegiene din diviziunea ICES 3a pentru aceeași perioadă, precum și privind (ii) nivelul TAC pentru șprot în aceste zone. Rezultatul acestor consultări a fost consemnat într-un proces-verbal convenit, semnat la 16 mai 2023. TAC-urile pentru șprot și capturile accidentale asociate pentru perioada 1 iulie 2023-30 iunie 2024 în (i) apele Uniunii și apele Regatului Unit din subzona ICES 4 și din diviziunea ICES 2a și în (ii) apele Uniunii și apele norvegiene din diviziunea ICES 3a trebuie, prin urmare, să fie stabilite la nivelurile convenite cu Regatul Unit și cu Norvegia.] [Considerentul și dispozițiile relevante vor fi actualizate după încheierea consultărilor dintre Uniune, Regatul Unit și Norvegia.]

(6)[La 4 mai 2023, Uniunea și Regatul Unit au desfășurat consultări, în temeiul articolului 498 alineatele (2), (4) și (6) din Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte 32 , cu privire la nivelul TAC pentru șprot în diviziunile ICES 7d și 7e pentru perioada 1 iulie 2023-30 iunie 2024. Rezultatul acestor consultări a fost consemnat într-un proces-verbal semnat la 1 iunie 2023. Prin urmare, TAC pentru șprot și capturile accidentale asociate în diviziunile ICES 7d și 7e pentru această perioadă trebuie să fie stabilită la nivelul convenit cu Regatul Unit.] [Considerentul și dispozițiile relevante vor fi actualizate după încheierea consultărilor dintre Uniune și Regatul Unit.]

(7)Pentru a permite începerea pescuitului la 1 iulie 2024, se propune stabilirea cotei Uniunii pentru sebastă (Sebastes spp.) în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 2 pentru 2024. Această cotă a Uniunii trebuie stabilită la nivelul de 6 000 de tone, adică la același nivel ca pentru 2023, în așteptarea disponibilității avizelor științifice și pentru a permite menținerea activităților de pescuit ale Uniunii pentru stocul respectiv în apele internaționale la nivelul lor istoric.

(8)În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia pentru pescuit în Pacificul de Nord (NPFC) a modificat măsurile aplicabile macroului de Pacific (Scomber japonicus) în zona Convenției NPFC și, pentru prima dată, a stabilit limite de captură pentru stocul respectiv, disponibile pentru toate părțile contractante la NPFC, pentru traulere și, respectiv, pentru navele de pescuit cu plasă-pungă pentru perioada 1 iunie 2024-31 mai 2025, inclusiv pentru Uniune. În plus, NPFC a stabilit o cantitate suplimentară din stocul respectiv pentru Uniune pentru aceeași perioadă. Ea a stabilit, de asemenea, limite ale efortului de pescuit asociate. În plus, NPFC a stabilit măsuri legate funcțional de aceste limite de captură și de această cantitate suplimentară, fără de care: (i) aceste limite de captură pentru toate părțile contractante la NPFC nu ar fi putut fi stabilite și (ii) posibilitățile de pescuit pentru macroul de Pacific în zona Convenției NPFC ar trebui reduse pentru a proteja speciile nevizate. Se propune punerea în aplicare a acestor posibilități de pescuit și a măsurilor legate funcțional de acestea în dreptul Uniunii. În ceea ce privește limitele de captură și cantitatea suplimentară pentru Uniune, întrucât statele membre nu au pescuit stocul respectiv în trecut, se propune repartizarea lor la nivelul Uniunii.

(9)Regulamentul (UE) 2024/897 al Parlamentului European și al Consiliului 33 modifică, printre altele, articolul 33 din Regulamentul (UE) 2017/2017 34 al Parlamentului European și al Consiliului 35 prin introducerea unei noi dispoziții în acest din urmă regulament, care interzice navelor Uniunii să vatăme rechinii mako capturați în Oceanul Atlantic la nord de 5° N și care impune navelor Uniunii să elibereze imediat acești rechini mako în mare, ținând cont în mod corespunzător de siguranța membrilor echipajului. Pentru a se evita suprapunerea dispozițiilor privind același subiect, este oportun să se elimine articolul 27 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2024/257.

(10)Articolele 32 și 34-36 din Regulamentul (UE) 2017/2017 interzic deja navelor UE să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce orice părți dintr-o carcasă sau carcase întregi de rechini-vulpe (Alopias superciliosus), de rechini cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus), de rechini-ciocan din familia Sphyrnidae și de rechini catifelați (Carcharhinus falciformis) capturați împreună cu alte specii ICCAT, și impun acestor nave să elibereze exemplarele imediat în mare, nevătămate. Pentru a se evita suprapunerea dispozițiilor privind același subiect, este, de asemenea, oportun să se elimine articolul 27 alineatul (1) și alineatele (3)-(5) din Regulamentul (UE) 2024/257.

(11)[În temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2023/2053 al Parlamentului European și al Consiliului 36 , anumite state membre au prezentat Comisiei planuri anuale de pescuit revizuite și planuri anuale revizuite de gestionare a capacității de pescuit, conținând cereri de transfer din 2023 în 2024 al unui procent din cota lor anuală de ton roșu (Thunnus thynnus) în Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și în Marea Mediterană. Pe baza acestor planuri revizuite, Comisia a prezentat Secretariatului ICCAT, la [X] mai 2024, un plan anual revizuit al Uniunii pentru 2024, în temeiul articolului 11 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2023/2053. Planul anual revizuit al Uniunii pentru 2024 a fost aprobat de ICCAT la [X]. Prin urmare, TAC pentru tonul roșu în Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și în Marea Mediterană pentru 2024 trebuie modificată în conformitate cu acest plan anual revizuit al Uniunii.] [Considerentul și dispozițiile relevante vor fi actualizate după aprobarea de către ICCAT a unui posibil plan anual revizuit al Uniunii.]

(12)[Cinci state membre au prezentat Comisiei modificări ale planurilor lor de gestionare a creșterii tonului roșu, în temeiul articolului 15 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2023/2053. Pe baza acestor planuri revizuite, Comisia a prezentat Secretariatului ICCAT, la 9 mai 2023, un plan anual revizuit al Uniunii pentru 2023. Planul anual revizuit al Uniunii pentru 2023 a fost aprobat de ICCAT la 11 mai 2023. Prin urmare, volumul maxim al intrărilor și capacitatea maximă de creștere ale Uniunii trebuie să fie modificate în conformitate cu respectivul plan anual revizuit al Uniunii.] [Considerentul și dispozițiile relevante vor fi actualizate după aprobarea de către ICCAT a unui posibil plan anual revizuit al Uniunii.]

(13)Articolul 20 alineatul (1) și anumite tabele ale TAC-urilor din anexele IA partea B și IK la Regulamentul (UE) 2024/257, precum și articolul 18 alineatul (1) și anexa IA partea D la Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului 37 conțin anumite erori în ceea ce privește nivelurile posibilităților de pescuit, speciile, zonele de aplicare și codurile de raportare. Prin urmare, este necesar să se rectifice aceste dispoziții în consecință.

(14)Prin urmare, Regulamentele (UE) 2023/194 și (UE) 2024/257 trebuie să fie modificate și rectificate în consecință.

(15)Anumite dispoziții ale prezentului regulament de rectificare a dispozițiilor Regulamentului (UE) 2024/357 în ceea ce privește anumite posibilități de pescuit în zona SIOFA trebuie să se aplice de la 1 decembrie 2023, în conformitate cu perioada de aplicare a dispozițiilor modificate. În plus, dispozițiile prezentului regulament de modificare sau de rectificare a dispozițiilor Regulamentelor (UE) 2023/194 și (UE) 2024/257 privind (i) polacul în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e, (ii) tonul roșu în Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și în Marea Mediterană și (iii) corectarea erorilor trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2024, în conformitate cu perioada de aplicare a dispozițiilor în cauză. Această aplicare retroactivă nu afectează principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, întrucât este vorba despre o creștere a nivelului sau a zonei de aplicare a posibilităților de pescuit sau a limitelor de creștere.

(16)Dată fiind nevoia urgentă de a se evita întreruperea activităților de pescuit, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Modificarea și rectificarea Regulamentului (UE) 2024/257

Regulamentul (UE) 2024/257 se modifică după cum urmează:

(1)    La articolul 1 alineatul (2), se introduce următoarea literă (d):

(d)    posibilitățile de pescuit pentru perioada 1 iunie 2024-31 mai 2025 în zona Convenției NPFC.

(2)    La articolul 4, se introduce următoarea literă (ra):

(ra)    „zona Convenției NPFC (Comisia pentru pescuit în Pacificul de Nord)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord 38 ;

(3)    Se introduce următorul articol 12a:

Articolul 12a
Măsuri privind polacul în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e

Pentru capturile de polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e se aplică o dimensiune minimă de referință pentru conservare de 42 cm.

(4)    La articolul 20 alineatul (1), se elimină literele (c)-(f).

(5)    Articolul 27 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 27
Rechini

Pe lângă interdicțiile stabilite la articolele 32-36 din Regulamentul (UE) 2017/2107, se interzice, de asemenea, pescuitul direcționat de specii de rechin-vulpe din genul Alopias.

(6)    Se inserează următoarea secțiune 11a:

„Secțiunea 11a
Zona Convenției NPFC

Articolul 48a
Pescuitul macroului de Pacific

1.Pentru navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în zona Convenției NPFC, statele membre de pavilion transmit Comisiei următoarele date agregate până cel târziu la următoarele date:

(a)capturile lunare în cadrul limitelor de captură pentru macroul de Pacific (Scomber japonicus) pentru toate părțile contractante la NPFC, pentru traulere și, respectiv, pentru navele de pescuit cu plasă-pungă, astfel cum se prevede în anexa IM, atunci când utilizarea acestor limite de captură este sub 60 %, până cel târziu în a șaptea zi a lunii următoare și

(b) capturile săptămânale de macrou de Pacific efectuate în cadrul acestor limite de captură, atunci când utilizarea acestor limite de captură este peste 60 % și sub 95 %, până cel târziu în ziua de marți a săptămânii următoare.

Comisia compilează și transmite cu promptitudine aceste informații secretarului executiv al NPFC.

2. În termen de două zile de la data emiterii notificărilor secretarului executiv al NPFC care indică faptul că utilizarea acestor limite de captură a atins 95 %, Comisia închide activitățile de pescuit în cadrul acestor limite de captură.

3. Comisia compilează și transmite secretarului executiv al NPFC capturile anuale de macrou de Pacific în zona Convenției NPFC până cel târziu la sfârșitul lunii februarie a anului următor.

4. Prezentul articol se aplică în plus față de obligațiile de raportare privind posibilitățile de pescuit prevăzute la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului 39 .

Articolul 48b
Protecția rechinilor în zona Convenției NPFC

1. Navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în zona Convenției NPFC nu pot pescui, reține la bord, transborda sau debarca rechini în zona Convenției NPFC.

2. Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) nu pot fi vătămate și trebuie eliberate imediat.

Articolul 48c
Protecția peștilor anadromi în zona Convenției NPFC

1. Navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în zona Convenției NPFC nu pot pescui, reține la bord, transborda sau debarca somon chum (Oncorhynchus keta), somon coho (Oncorhynchus kisutch), somon roz (Oncorhynchus gorbuscha), somon roșu (Oncorhynchus nerka), somon chinook (Oncorhynchus tshawytscha), somon vișiniu japonez (Oncorhynchus masou) și păstrăv-curcubeu (Oncorhynchus mykiss).

2. Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) nu pot fi vătămate și trebuie eliberate imediat.

(7)    La articolul 55 alineatul (1), litera (d) se elimină.

(8)    La articolul 59 se adaugă literele (aa), (ga), (ia) și (ja), cu următorul text:

(aa)    articolul 12a se aplică de la 1 iulie 2024 până la 31 decembrie 2024 sau până la data la care un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1241 și care modifică anexa VII partea A la regulamentul respectiv în ceea ce privește dimensiunea minimă de referință pentru conservare pentru polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e devine aplicabil, luându-se în considerare data care survine mai întâi;

(ga)    secțiunea 11a se aplică de la 1 iunie 2024 până la 31 mai 2025 sau până la data la care un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a măsurilor aplicabile în zona reglementată de Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord devine aplicabil, luându-se în considerare data care survine mai întâi;

(ia)    în anexa IA partea A tabelul 17, nota de subsol 1 se aplică de la 1 iulie 2024 până la 31 decembrie 2024;

(ja)    anexa IM se aplică de la 1 iunie 2024 până la 31 mai 2025.

(9)    Anexele IA, IB, ID, IK și VI se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

(10)    Anexa IM se introduce în conformitate cu anexa I punctul 16 la prezentul regulament.

Articolul 2
Modificarea și rectificarea Regulamentului (UE) 2023/194

Regulamentul (UE) 2023/194 se modifică și se rectifică după cum urmează:

(1)    La articolul 18 alineatul (1), litera (p) se înlocuiește cu următorul text:

(p)    speciile de adâncime enumerate în anexa I partea D, în apele Uniunii, apele Regatului Unit și apele internaționale din zonele ICES: 1, 2, cu excepția apelor Regatului Unit din diviziunea 2a, 5-10, 12 și 14 și din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2, precum și în apele Uniunii și apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, în cazul în care se specifică în anexa respectivă.

(2)    La articolul 55 alineatul (1), litera (k) se înlocuiește cu următorul text:

(k)    rechinii de adâncime enumerați în anexa I partea D în apele Uniunii din subzonele ICES 6-10 și din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2, precum și în apele Uniunii din subzona ICES 4, în cazul în care se specifică în anexa respectivă.

(3)    Anexa I partea D se modifică și se rectifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3
Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Acesta se aplică de la 1 decembrie 2023. Cu toate acestea, articolul 2 se aplică de la 1 ianuarie 2024.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

(1)    Regulamentul (UE) 2024/257 al Consiliului din 10 ianuarie 2024 de stabilire, pentru anii 2024, 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, și de modificare a Regulamentului (UE) 2023/194 (JO L, 2024/257, 11.01.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/257/oj ).
(2)    Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului din 30 ianuarie 2023 de stabilire, pentru anul 2023, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara Uniunii, precum și de stabilire, pentru anii 2023 și 2024, a acestor posibilități de pescuit pentru anumite stocuri de pești de adâncime (JO L 28, 31.1.2023, p. 1).
(3)    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).
(4)     https://doi.org/10.17895/ices.advice.21841014.v1  
(5)    Luând în considerare repartizarea posibilităților de pescuit între cele trei TAC-uri care fac obiectul avizului respectiv: (i) TAC pentru polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e (80 %); TAC pentru polac în diviziunea ICES 8c (9 %); și (iii) TAC pentru polac în subzonele ICES 9 și 10 și în apele UE din diviziunea CECAF 34.1.1 (11 %).
(6)    Astfel cum se explică în considerentul 8 din Regulamentul (UE) 2024/257, „speciile de blocaj” sunt specii pentru care nu există cotă, ceea ce poate determina încetarea activităților de pescuit ale uneia sau mai multor nave de pescuit, chiar dacă acestea au încă cote pentru alte specii.
(7)     https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/d/stecf/stecf-plen-24-01-background-docs  
(8)     https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/d/stecf/stecf_plen_24-01  
(9)     http://doi.org/10.17895/ices.advice.24212037  
(10)    Regulamentul (UE) 2019/472 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile pescuite în apele occidentale și apele adiacente și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective, de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/1139 și (UE) 2018/973 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007 și (CE) nr. 1300/2008 ale Consiliului (JO L 83, 25.3.2019, p. 1).
(11)    Luând în considerare repartizarea posibilităților de pescuit între cele trei TAC-uri care fac obiectul avizului respectiv: (i) TAC pentru polac în diviziunile ICES 8a, 8b, 8d și 8e (80 %); TAC pentru polac în diviziunea ICES 8c (9 %); și (iii) TAC pentru polac în subzonele ICES 9 și 10 și în apele UE din diviziunea CECAF 34.1.1 (11 %).
(12)     https://doi.org/10.17895/ices.pub.23372990.v1   https://doi.org/10.17895/ices.pub.23541168.v1
(13)    Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 și (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului (JO L 198, 25.7.2019, p. 105).
(14)    Toate tipurile de traule de fund (OTB, OTT, PTB, TBB, TBN, TBS și TB).
(15)    Toate tipurile de seine (SSC, SDN, SPR, SV, SB și SX).
(16)    Toate setcile și capcanele fixe (GTR, GNS, GNC, FYK, FPN și FIX).
(17)    Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului din 30 ianuarie 2023 de stabilire, pentru anul 2023, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara Uniunii, precum și de stabilire, pentru anii 2023 și 2024, a acestor posibilități de pescuit pentru anumite stocuri de pești de adâncime (JO L 28, 31.1.2023, p. 1).
(18)    JO L 149, 30.4.2021, p. 10.
(19)    Regulamentul (UE) 2024/897 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) 2023/2053 privind stabilirea unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană (JO L, 2024/897, 19.3.2024 , ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/897/oj ).
(20)    Regulamentul (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2017 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (CE) nr. 1984/2003 și (CE) nr. 520/2007 ale Consiliului (JO L 315, 30.11.2017, p. 1).
(21)    Regulamentul (UE) 2023/2053 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind stabilirea unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (UE) 2017/2107 și (UE) 2019/833 și de abrogare a Regulamentului (UE) 2016/1627 (JO L 238, 27.9.2023, p. 1).
(22)    CMM 2024-07.
(23)    Regulamentul (UE) 2024/1015 al Consiliului din 26 martie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 de stabilire, pentru anii 2024, 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii (JO L, 2024/1015, 27.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1015/oj ).
(24)     https://oceans-and-fisheries.ec.europa.eu/document/download/006c234d-d1fb-4032-810c-20e897a00d6d_en?filename=2023-12-08-EU%28SE%29-NO-Agreed-Record-2024.pdf  
(25)     https://www.neafc.org/system/files/Recommendation-08-2024_Deep-sea-chimaera.pdf     https://www.neafc.org/system/files/Recommendation-09-2024_Deep-sea-sharks.pdf     https://www.neafc.org/system/files/Recommendation-10-2024_Deep-sea-rays.pdf  
(26)    „Zona Convenției NEAFC” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind viitoarea cooperare multilaterală pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est*.    * JO L 227, 12.8.1981, p. 22. Uniunea a aprobat Convenția NEAFC prin Decizia 81/608/CEE a Consiliului din 13 iulie 1981 privind încheierea Convenției privind viitoarea cooperare multilaterală pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (JO L 227, 12.8.1981, p. 21).
(27)    Regulamentul (UE) 2024/257 al Consiliului din 10 ianuarie 2024 de stabilire, pentru anii 2024, 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, și de modificare a Regulamentului (UE) 2023/194 (JO L, 2024/257, 11.01.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/257/oj ).
(28)     https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/d/stecf/stecf_plen_24-01
(29)     https://doi.org/10.17895/ices.advice.21841014.v1  
(30)    O „specie de blocaj” este o specie fără cote care poate determina încetarea activităților de pescuit ale uneia sau mai multor nave de pescuit, chiar dacă au încă cote pentru alte specii.
(31)    Regulamentul (UE) 2019/472 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile pescuite în apele occidentale și apele adiacente și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective, de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/1139 și (UE) 2018/973 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007 și (CE) nr. 1300/2008 ale Consiliului (JO L 83, 25.3.2019, p. 1).
(32)    JO L 149, 30.4.2021, p. 10.
(33)    Regulamentul (UE) 2024/897 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) 2023/2053 privind stabilirea unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană (JO L, 2024/897, 19.3.2024 , ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/897/oj ).
(34)    Regulamentul (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2017 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (CE) nr. 1984/2003 și (CE) nr. 520/2007 ale Consiliului (JO L 315, 30.11.2017, p. 1).
(35)    Regulamentul (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2017 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (CE) nr. 1984/2003 și (CE) nr. 520/2007 ale Consiliului (JO L 315, 30.11.2017, p. 1).
(36)    Regulamentul (UE) 2023/2053 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind stabilirea unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (UE) 2017/2107 și (UE) 2019/833 și de abrogare a Regulamentului (UE) 2016/1627 (JO L 238, 27.9.2023, p. 1).
(37)    Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului din 30 ianuarie 2023 de stabilire, pentru anul 2023, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara Uniunii, precum și de stabilire, pentru anii 2023 și 2024, a acestor posibilități de pescuit pentru anumite stocuri de pești de adâncime (JO L 28, 31.1.2023, p. 1).
(38)    JO L 55, 28.2.2022, p. 14. Uniunea a aderat la Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord prin Decizia (UE) 2022/314 a Consiliului din 15 februarie 2022 privind aderarea Uniunii Europene la Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord (JO L 55, 28.2.2022, p. 12).
(39)    JO L 55, 28.2.2022, p. 14. Uniunea a aderat la Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord prin Decizia (UE) 2022/314 a Consiliului din 15 februarie 2022 privind aderarea Uniunii Europene la Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord (JO L 55, 28.2.2022, p. 12).

Bruxelles, 22.5.2024

COM(2024) 213 final

ANEXE

la

Propunerea de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare și de rectificare a Regulamentului (UE) 2024/257 de stabilire, pentru anii 2024, 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, și a Regulamentului (UE) 2023/194 de stabilire, pentru anul 2023, a acestor posibilități de pescuit




ANEXA I

Regulamentul (UE) 2024/257 se modifică și se rectifică după cum urmează:

Anexele IA, IB, ID, IK și VI la Regulamentul (UE) 2024/257 se modifică și se rectifică după cum urmează:

(1)În anexa IA partea A, tabelul 2 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

2

 

 

 

Specia:

Hamsie

 

 

Zona:

9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

 

Engraulis encrasicolus

 

 

(ANE/9/3411)

 

Spania

 

pm

(1)

TAC analitică

 

 

Portugalia

pm

(1)

Uniune

pm

(1)

TAC

 

pm

(1)

 

 

 

 

(1)

Această cotă poate fi pescuită doar între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.

(2)    În anexa IA partea A, tabelul 17 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

17

 

 

 

Specia:

Polac

 

 

Zona:

8a, 8b, 8d și 8e

 

 

Pollachius pollachius

 

 

(POL/8ABDE.)

 

Spania

163

(1)

TAC analitică

Franța

796

(1)

Uniune

959

(1)

TAC

 

959

(1)

 

 

 

 

(1)

Atunci când sunt capturile sunt efectuate de nave de pescuit care utilizează: (i) toate tipurile de traule de fund (OTB, OTT, PTB, TBB, TBN, TBS și TB); (ii) toate tipurile de seine (SSC, SDN, SPR, SV, SB și SX) și (iii) toate setcile și capcanele fixe (GTR, GNS, GNC, FYK, FPN și FIX), exclusiv pentru capturi accidentale. Pentru aceste nave, pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.  Capturile accidentale ale acestor nave se raportează separat (POL/*8ABDE-BC).

(3)În anexa IA partea B, tabelul 77 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

77

 

 

 

Specia:

Crevete nordic

 

Zona:

3a

 

 

 

Pandalus borealis

 

 

(PRA/03A.)

 

Danemarca

 

pm

(1)

TAC analitică

 

 

Suedia

pm

(1)

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Uniune

pm

(1)

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

TAC

pm

(1)

(1)

Această cotă poate fi pescuită doar între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.

 

(4)    În anexa IA partea B, tabelul 79 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

Tabel

79

 

 

 

Specia:

Crevete nordic

 

Zona:

apele norvegiene la sud de 62° N

 

Pandalus borealis

 

 

(PRA/4N-S62)

 

Danemarca

 

pm

TAC analitică

 

 

Suedia

pm

(1)

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Uniune

pm

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

TAC

 

Nu se aplică

 

 

 

 

 

(1)

Capturile accidentale de cod, eglefin, polac, merlan și cod saithe se deduc din cotele alocate pentru aceste specii.

(5)În anexa IA partea B tabelul 103, nota de subsol 1 se înlocuiește cu următorul text:

(1)

Condiție specială: în limitele acestor cote, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos.

 

3a
(MAC/*03A.)

apele Regatului Unit și apele Uniunii din zonele 3a, 4b și 4c
(MAC/*3A4BC)

4b
(MAC/*04B.)

4c
(MAC/*04C.)

apele Regatului Unit și apele internaționale din zonele 2a, 5b, 6, 7, 8d, 8e, 12 și 14
(MAC/*2AX14)

Belgia

0

0

0

0

286

Danemarca

0

4 130

0

0

9 774

Germania

0

0

0

0

298

Franța

0

490

0

0

899

Țările de Jos

0

490

0

0

905

Suedia

0

0

390

10

2 741

Uniune

0

5 110

390

10

14 903

(6)În anexa IA partea B, tabelul 113 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

113

 

 

 

Specia:

Șprot și capturi accidentale asociate

Zona:

3a

 

 

 

Sprattus sprattus

 

 

(SPR/03A.)

 

 

Danemarca

pm

(1)(2)(3)

TAC analitică

 

 

Germania

pm

(1)(2)(3)

Suedia

pm

(1)(2)(3)

Uniune

pm

(1)(2)(3)

TAC

 

pm

(2)

 

 

 

 

(1)

Până la 5 % din cotă poate consta în capturi accidentale de merlan și de eglefin (OTH/*03A.). Capturile accidentale de merlan și de eglefin scăzute din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii scăzute din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(2)

Această cotă poate fi pescuită doar între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.

(3)

Se pot realiza transferuri din cadrul acestei cote către apele Regatului Unit și apele Uniunii din zonele 2a și 4. Cu toate acestea, orice transfer de acest gen trebuie comunicat în prealabil Comisiei și Regatului Unit.

(7)În anexa IA partea B, tabelul 114 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

114

 

 

 

Specia:

Șprot și capturi accidentale asociate

Zona:

apele Regatului Unit și apele Uniunii din zona 4; apele Regatului Unit din zona 2a

 

Sprattus sprattus

 

 

(SPR/2AC4-C)

 

Belgia

 

pm

(1)(2)

TAC analitică

 

 

Danemarca

pm

(1)(2)

Germania

pm

(1)(2)

Franța

pm

(1)(2)

Țările de Jos

pm

(1)(2)

Suedia

pm

(1)(2)(3)

Uniune

pm

(1)(2)

Norvegia

pm

(1)

Insulele Feroe

pm

(1)(4)

Regatul Unit

pm

(1)

TAC

 

pm

(1)

 

 

 

 

(1)

Cota poate fi pescuită doar între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.

(2)

Până la 2 % din cotă poate consta în capturi accidentale de merlan (OTH/*2AC4C). Capturile accidentale de merlan deduse din cotă în temeiul prezentei dispoziții și capturile accidentale de specii deduse din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(3)

Inclusiv uvă.

(4)

Poate conține maximum 4 % capturi accidentale de hering.

 

 

 

(8)În anexa IA partea B, tabelul 115 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

115

 

 

 

Specia:

Șprot

 

 

Zona:

7d și 7e

 

 

 

Sprattus sprattus

 

 

(SPR/7DE.)

 

 

Belgia

 

pm

(1)

TAC analitică

 

 

Danemarca

pm

(1)

Germania

pm

(1)

Franța

pm

(1)

Țările de Jos

pm

(1)

Uniune

pm

(1)

Regatul Unit

pm

(1)

TAC

 

pm

(1)

 

 

 

 

(1)

Cota poate fi pescuită doar între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.  

 

(9)În anexa IA partea B, tabelul 123 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

 

Tabel

123

 

 

 

Specia:

Pește industrial

 

Zona:

apele norvegiene din zona 4

 

 

 

 

 

 

(I/F/04-N.)

 

 

Suedia

800

(1)(2)

TAC de precauție

Uniune

800

TAC

 

Nu se aplică

 

 

 

 

 

(1)

Capturile accidentale de cod, eglefin, polac, merlan și cod saithe se deduc din cotele alocate acestor specii.

(2)

Condiție specială: din care maximum următoarea cantitate de stavrid (JAX/*04-N.):

 

 

400

 

 

 

 

 

(10)În anexa IB, tabelul 23 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

Tabel

23

 

Specia:

Sebastă

 

Zona:

apele internaționale din zonele 1 și 2

 

Sebastes spp.

 

(RED/1/2INT)

Uniune

6 000

(1)

TAC analitică

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

TAC

Nu se aplică

 

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

(1)

Se poate pescui numai în perioada 1 iulie-31 decembrie. Navele de pescuit își limitează capturile accidentale de sebastă în cadrul altor activități de pescuit la maximum 1 % din captura totală reținută la bord

(11)În anexa ID, tabelul 12 se înlocuiește cu următorul text:

 

 

Tabel

12

 

 

 

Specia:

Ton roșu

 

 

Zona:

Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și Marea Mediterană

 

Thunnus thynnus

 

 

 

(BFT/AE45WM)

 

Cipru

pm

(4)

TAC analitică

Grecia

pm

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Spania

pm

(2)(4)

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Franța

pm

(2)(3)(4)

Croația

pm

(6)

Italia

pm

(4)(5)

Malta

pm

(4)

Portugalia

pm

Alte state membre

pm

(1)

Uniune

pm

(2)(3)(4)(5)

TAC

pm

(1)

(1)

Cu excepția Ciprului, a Greciei, a Spaniei, a Franței, a Croației, a Italiei, a Maltei și a Portugaliei și exclusiv drept capturi accidentale. Capturile care urmează să fie deduse din această cotă comună se raportează separat (BFT/AE45WM_AMS).

(2)

Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și următoarea repartizare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa VI punctul 1 (BFT/*8301):

Spania

pm

Franța

pm

Uniune

pm

(3)

Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și următoarea repartizare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea de cel puțin 6,4 kg sau cu lungimea de cel puțin 70 cm efectuate de navele menționate în anexa VI punctul 1 (BFT/*641):

Franța

pm

Uniune

pm

(4)

Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și următoarea repartizare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa VI punctul 2 (BFT/*8302):

Spania

pm

Franța

pm

Italia

pm

Cipru

pm

Malta

pm

Uniune

pm

(5)

Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și următoarea repartizare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa VI punctul 3 (BFT/*643):

Italia

pm

Uniune

pm

(6)

Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și următoarea repartizare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa VI punctul 3 în scopul creșterii (BFT/*8303F):

Croația

pm

 

Uniune

pm

 

 

 

 

(12)În anexa IK tabelul 1, nota de subsol 1 se înlocuiește cu următorul text:

(1)

Zonă delimitată:

- la sud de paralela de 36° 00' S,

- la est de meridianul de 49° 00' E,

- la vest de meridianul de 40° 00' E,

- la nord de zonele economice exclusive adiacente.

(13)În anexa IK tabelul 2, nota de subsol 1 se înlocuiește cu următorul text:

(1)

Zonă delimitată:

- la nord de paralela de 44° 00' S atunci când se află la vest de 44° 09' E și de paralela de 43° 30' S atunci când se află la est de 44° 09' E,

- la sud de paralela de 45° 00' S,

- la vest și la est de zonele economice exclusive adiacente.

(14)În anexa IK tabelul 3, nota de subsol 1 se înlocuiește cu următorul text:

(1)

Zonă delimitată de următoarele coordonate:

Punct

Latitudine

Longitudine

1

52°50'00''S

80°00'00''E

2

55°00'00''S

80°00'00''E

3

55°00'00''S

85°00'00''E

4

52°50'00''S

85°00'00''E

(15)În anexa VI, punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:

6.    Capacitatea maximă de creștere și de îngrășare a tonului roșu pentru fiecare stat membru și volumul maxim al intrărilor de ton roșu sălbatic capturat pe care fiecare stat membru îl poate repartiza fermelor sale piscicole din estul Oceanului Atlantic și din Marea Mediterană

Tabelul A

Capacitatea maximă de creștere și de îngrășare a tonului

Număr de ferme

Capacitate (în tone)

Grecia

pm

pm

Spania

pm

pm

Croația

pm

pm

Italia

pm

pm

Cipru

pm

pm

Malta

pm

pm

Portugalia

pm

pm

Tabelul B

Volumul maxim al intrărilor de ton roșu sălbatic capturat (în tone)

Grecia

pm

Spania

pm

Croația

pm

Italia

pm

Cipru

pm

Malta

pm

Portugalia

pm

Anexa I la Regulamentul (UE) 2024/257 se modifică după cum urmează:

(16)Se introduce următoarea anexă IM:

ANEXA IM

ZONA CONVENȚIEI NPFC

Tabel

1

Specia:

Macrou de Pacific

(Scomber japonicus)

Zona:

zona Convenției NPFC

Uniune

6 000

(2)(3)(4)

TAC de precauție

Părțile contractante la NPFC, inclusiv Uniunea

94 000

(1)(2)(3)

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

TAC

Nu se aplică

(1)

Condiție specială: în cadrul acestei limite de captură, următoarele nave nu pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

Traulere*

(MAS/NPFC-TR)

Nave de pescuit cu plase-pungă*

(MAS/NPFC-PS)

14 000

80 000

* În termen de două zile de la data publicării avizului secretarului executiv al NPFC care indică faptul că utilizarea acestor limite de captură a atins 95 %, activitățile de pescuit din cadrul acestor limite de captură vor fi închise de către părțile contractante la NPFC, inclusiv, în cazul Uniunii, de către Comisie.

(2)

Un singur trauler care arborează pavilionul unui stat membru este autorizat să pescuiască macrou de Pacific în orice moment.

(3)

Navele de pescuit ale Uniunii cu un tonaj brut de peste 10 000 de tone nu sunt autorizate să pescuiască macrou de Pacific.

(4)

Capturile din cadrul acestei cote se raportează separat (MAS/NPFC-EU).

ANEXA II

Regulamentul (UE) 2023/194 se rectifică după cum urmează:

Anexa IA partea D la Regulamentul (UE) 2023/194 se înlocuiește cu următorul text:

PARTEA D

Specii de adâncime

(1)Rechini de adâncime

Denumirea științifică

Codul alfa‑3

Denumirea comună

Apristurus spp.

API

Rechini-pisică de adânc

Centrophorus spp. 1

CWO

Specii de rechini porc-de-mare

Centroscyllium fabricii

CFB

Câine-de-mare negru

Centroscymnus coelolepis 2

CYO

Rechin portughez

Centroscymnus crepidater

CYP

Rechin negru

Chlamydoselachus anguineus

HXC

Rechin gulerat

Dalatias licha 3

SCK

Rechin focă

Deania calcea 4

DCA

Câine-de-mare abisal

Etmopterus princeps

ETR

Marele rechin lanternă

Etmopterus spinax

ETX

Sagri negru

Galeus melastomus

SHO

Rechin-pisică

Galeus murinus

GAM

Rechin-câine islandez

Hexanchus griseus

SBL

Rechin cu bot turtit și șase fante branhiale

Oxynotus paradoxus

OXN

Oxynotus paradoxus

Scymnodon ringens

SYR

Scymnodon ringens

Somniosus microcephalus

GSK

Rechin de Groenlanda

(2)Pisici de mare de adâncime (Rajiformes)

Denumirea științifică

Codul alfa‑3

Denumirea comună

Raja fyllae

RJY

Vulpe-de-mare rotundă

Raja hyperborea

RJG

Vulpe-de-mare nordică

Raja nidarosiensis

JAD

Raja nidarosiensis

(3)Himere de adâncime (Chimaeras)

Denumirea științifică

Codul alfa‑3

Denumirea comună

Chimaera monstrosa

CMO

Himeră

Chimaera opalescens

WCH

Chimaera opalescens

Harriotta haeckeli

HCH

Harriotta haeckeli

Harriotta raleighana

HCR

Himeră de Pacific cu bot lung

Hydrolagus affinis

CYA

Hydrolagus affinis

Hydrolagus lustanicus

KXA

Hydrolagus lusitanicus

Hydrolagus mirabilis

CYH

Himeră cu ochii mari

Hydrolagus pallidus

CYZ

Hydrolagus pallidus

Rhinochimaera atlantica

RCT

Himeră-cuțit de Atlantic

(1)    Se aplică, de asemenea, rechinului catifelat (Centrophorus squamosus) în apele Uniunii și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4.
(2)    Se aplică, de asemenea, în apele Uniunii și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4.
(3)    Se aplică, de asemenea, în apele Uniunii și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4.
(4)    Se aplică, de asemenea, în apele Uniunii și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4.