Bruxelles, 31.1.2024

COM(2024) 50 final

2024/0028(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale
aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei începând cu 24 februarie 2022 a avut un impact negativ profund asupra capacității Ucrainei de a face schimburi comerciale cu restul lumii, din cauza pierderii de vieți omenești, a necesității de a se concentra asupra apărării teritoriului, a strămutării unor populații vaste, a distrugerii capacității de producție și a indisponibilității unei părți semnificative a mijloacelor de transport ca urmare a restricționării accesului la Marea Neagră. În acest context dificil, în concluziile sale din 27 octombrie 2023 și din 15 decembrie 2023, Consiliul European a subliniat că va continua să ofere un sprijin politic și economic puternic Ucrainei atât timp cât va fi necesar. În plus, Ucraina a solicitat Uniunii să faciliteze cât mai mult posibil condițiile care să permită acestei țări să își mențină poziția comercială față de restul lumii și să își aprofundeze în continuare relațiile comerciale cu Uniunea. Măsurile în acest scop includ facilitarea logisticii prin Acordul dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri 1 și culoarele de solidaritate UE-Ucraina și creșterea gradului de liberalizare a pieței prin Regulamentul (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 2 și prin Regulamentul (UE) 2023/1077 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 3 privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere. Regulamentul (UE) 2023/1077 a intrat în vigoare la 6 iunie 2023 și va rămâne în vigoare până la 5 iunie 2024. Aceste măsuri s-au dovedit a spori flexibilitatea și certitudinea pentru producătorii ucraineni.

Având în vedere continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, necesitatea de a sprijini în continuare Ucraina din punct de vedere economic și faptul că Ucrainei i s-a acordat statutul de țară candidată la UE în iunie 2022 și s-au deschis negocieri de aderare în decembrie 2023, Comisia propune un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de reînnoire a acestor măsuri de liberalizare a comerțului, care ar trebui să se aplice pentru o perioadă de un an de la data expirării măsurilor actuale (și anume, de la 6 iunie 2024):

Suspendarea temporară a tuturor taxelor vamale rămase în vigoare în temeiul titlului IV din Acordul de asociere dintre UE și Ucraina (denumit în continuare „Acordul de asociere”) 4 de instituire a unei zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (DCFTA). Este vorba despre două categorii de produse:

·fructele și legumele care fac obiectul sistemului prețului de intrare;

·produsele agricole și produsele agricole prelucrate care fac obiectul contingentelor tarifare.

Suspendarea temporară a aplicării capitolului V și articolului 24 din regimul comun aplicabil importurilor (măsurile de salvgardare) 5 în ceea ce privește importurile originare din Ucraina.

Aceste măsuri temporare și excepționale vor contribui la sprijinirea și stimularea continuă a fluxurilor comerciale existente din Ucraina către Uniune. Aceasta este în conformitate cu unul dintre obiectivele principale ale Acordului de asociere, și anume stabilirea condițiilor pentru consolidarea relațiilor economice și comerciale care să conducă la integrarea progresivă a Ucrainei în cadrul pieței interne a UE.

Măsurile de liberalizare a comerțului prevăzute în prezenta propunere de regulament sunt luate cu respectarea angajamentului de la articolul 2 din Acordul de asociere, care consacră ca element esențial al acordului promovarea respectării principiilor suveranității și integrității teritoriale, inviolabilității frontierelor și independenței. În aceeași ordine de idei, înseși măsurile de liberalizare a comerțului ar fi condiționate de respectarea acelorași principii de bază prevăzute la articolul 2, inclusiv a celor care prevăd că respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și respectarea principiului statului de drept constituie elemente esențiale ale acordului respectiv.

În plus, măsurile de liberalizare a comerțului cuprinse în prezenta propunere urmăresc să asigure, în conformitate cu articolul 207 alineatul (1) din TFUE, că politica comercială comună a Uniunii se desfășoară în contextul principiilor și obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din TUE.

Conform propunerii, un mecanism de salvgardare se va aplica pe baza unei monitorizări periodice, care va permite instituirea oricărei măsuri care se va dovedi a fi necesară. Mecanismul de salvgardare include, de asemenea, obligația Comisiei de a lua măsuri în cazul în care importurile de păsări de curte, ouă și zahăr depășesc media aritmetică a cantităților importate în 2022 și 2023.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

Aceste măsuri de liberalizare a comerțului ar fi coerente cu punerea în aplicare a Acordului de asociere și, în special, cu titlul IV de instituire a DCFTA, care prevede că părțile instituie progresiv o zonă de liber schimb pentru o perioadă de tranziție de maximum 10 ani de la data intrării în vigoare a acordului respectiv.

De asemenea, Regulamentul (UE) 2023/1077 a demonstrat angajamentul ferm al UE de a sprijini din punct de vedere economic Ucraina prin intermediul comerțului internațional în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Reînnoirea măsurilor de liberalizare a comerțului este o continuare logică a acestei politici, pe măsură ce războiul de agresiune, precum și dificultățile economice cu care se confruntă Ucraina continuă.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Uniunea Europeană a condamnat cu fermitate războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a luat măsuri fără precedent pentru a sprijini Ucraina în acest context excepțional, începând de la asistență financiară, inclusiv asistență macrofinanciară pentru măsuri de urgență și reconstrucție, furnizarea de echipamente militare și adoptarea unor sancțiuni extinse împotriva Rusiei și Belarusului, până la intensificarea cooperării în temeiul Acordului de asociere. În plus, Ucrainei i s-a acordat statutul de țară candidată la UE în iunie 2022, iar negocierile de aderare au fost deschise în decembrie 2023. Prin urmare, regulamentul propus ar respecta și ar decurge din obligația Uniunii în temeiul articolului 21 alineatul (3) din TUE de a asigura coerența între diferitele domenii ale acțiunilor sale externe, precum și al articolului 207 alineatul (1) din TFUE, care prevede că politica comercială comună trebuie să se desfășoare în contextul principiilor și al obiectivelor acțiunilor externe ale Uniunii.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Temeiul juridic al propunerii este articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)

Conform articolului 3 alineatul (1) litera (e) din TFUE, politica comercială comună este definită ca fiind o competență exclusivă a Uniunii. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.

Proporționalitatea

Prezenta propunere este necesară pentru a pune în aplicare politica comercială comună și pentru a atinge obiectivul de a sprijini Ucraina să facă față dificultăților sale economice actuale, inclusiv în domeniul schimburilor comerciale cu Uniunea.

Alegerea instrumentului

Prezenta propunere este în conformitate cu articolul 207 alineatul (2) din TFUE, care prevede măsuri privind politica comercială comună.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

Nu se aplică.

Consultări cu părțile interesate

Nu se aplică.

Obținerea și utilizarea expertizei

Nu se aplică.

Evaluarea impactului

Pentru a asigura continuarea măsurilor de liberalizare a comerțului pentru Ucraina după expirarea Regulamentului (UE) 2023/1077 la data de 5 iunie 2024, este important ca regulamentul să intre în vigoare la data de 6 iunie 2024. Având în vedere această necesitate și caracterul urgent al prezentei propuneri, nu a fost efectuată nicio evaluare a impactului. Cu toate acestea, dispozițiile privind comerțul și aspectele legate de comerț ale Acordului de asociere au făcut obiectul unei evaluări a impactului asupra dezvoltării durabile, comandată de DG Comerț în 2007, care a contribuit la procesul de negociere privind DCFTA. Studiul respectiv a confirmat faptul că punerea în aplicare a dispozițiilor privind comerțul și aspectele legate de comerț ar avea un impact economic pozitiv atât pentru UE, cât și pentru Ucraina.

În plus, fluxurile de import în temeiul Regulamentului (UE) 2023/1077 sunt monitorizate și raportate în mod periodic. Monitorizarea nu a prezentat elemente de probă prima facie privind efecte negative asupra pieței Uniunii.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Măsura nu sporește volumul de reglementări care vizează întreprinderile.

Drepturile fundamentale

Aceste măsuri respectă aceleași principii de bază ca și cele prevăzute în Acordul de asociere dintre UE și Ucraina. În particular, articolul 2 din Acordul de asociere cu Ucraina prevede că respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și respectarea principiilor statului de drept constituie elemente esențiale ale acordului respectiv.

Măsurile de liberalizare a comerțului ar fi, de asemenea, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Pe baza unei estimări în funcție de nivelul volumelor importurilor de produse care fac obiectul propunerii de regulament care depășesc contingentul anual scutit de taxe vamale din Ucraina în 2021, Uniunea Europeană ar înregistra o pierdere anuală de venituri vamale de 33,4 milioane EUR. Astfel, suma totală estimată este de 33,4 milioane EUR 6 și, prin urmare, impactul asupra resurselor proprii ale UE va fi foarte limitat.

5.ALTE ELEMENTE

Planurile de punere în aplicare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare

Raportarea online cu privire la evoluția schimburilor comerciale bilaterale UE-Ucraina este disponibilă prin intermediul site-urilor web dedicate ale Comisiei Europene. Se efectuează o dată la două luni o monitorizare periodică a impactului regulamentului, ținând seama de informațiile privind exporturile, importurile, prețurile de pe piața Uniunii și producția Uniunii pentru produsele care fac obiectul măsurilor de liberalizare a comerțului.

Documente explicative (pentru directive)

Nu se aplică.

Explicații detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii

Având în vedere situația de urgență din Ucraina, măsura vizează creșterea fluxurilor comerciale în ceea ce privește toate importurile din Ucraina prin suspendarea tuturor tarifelor și taxelor de import rămase în vigoare care sunt aplicate produselor ucrainene. Măsurile de liberalizare a comerțului ar urma să fie acordate sub forma suspendării integrale a taxelor la import pentru toate produsele.

2024/0028 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale
aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară 7 ,

întrucât:

(1)Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte 8 (denumit în continuare „Acordul de asociere”), reprezintă baza relației dintre Uniune și Ucraina. În conformitate cu Decizia 2014/668/UE a Consiliului 9 , titlul IV din Acordul de asociere, care se referă la comerț și aspecte legate de comerț, s-a aplicat cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2016 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017, în urma ratificării de către toate statele membre.

(2)Acordul de asociere exprimă dorința părților la Acordul de asociere (denumite în continuare „părțile”) de a-și consolida și extinde relațiile într-un mod ambițios și inovator, pentru a facilita și a realiza o integrare economică treptată, cu respectarea drepturilor și obligațiilor care decurg din calitatea părților de membre ale Organizației Mondiale a Comerțului.

(3)Articolul 25 din Acordul de asociere prevede instituirea progresivă a unei zone de liber schimb între părți, în conformitate cu articolul XXIV din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (denumit în continuare „GATT 1994”). În acest scop, articolul 29 din Acordul de asociere prevede eliminarea progresivă a taxelor vamale în conformitate cu programul inclus în acesta, precum și posibilitatea de a accelera și de a extinde domeniul de aplicare a unei asemenea eliminări.

(4)Războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei începând cu 24 februarie 2022 a avut un impact negativ profund asupra capacității Ucrainei de a face schimburi comerciale cu restul lumii, atât din cauza distrugerii capacității de producție, cât și din cauza indisponibilității unei părți semnificative a mijloacelor de transport, ca urmare, de exemplu, a restricționării și incertitudinii accesului la Marea Neagră. În aceste circumstanțe excepționale și pentru a atenua impactul economic negativ al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, este necesar să se accelereze dezvoltarea unor relații economice mai strânse între Uniune și Ucraina pentru a oferi sprijin continuu autorităților și populației ucrainene. Prin urmare, este necesar și oportun să se stimuleze în continuare fluxurile comerciale și să se acorde concesii sub forma unor măsuri de liberalizare a comerțului pentru toate produsele, în conformitate cu accelerarea eliminării taxelor vamale pentru schimburile comerciale dintre Uniune și Ucraina.

(5)În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Uniunea trebuie să asigure coerența dintre diferitele domenii ale acțiunii sale externe. În temeiul articolului 207 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), politica comercială comună se desfășoară în cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii externe a Uniunii.

(6)Regulamentul (UE) 2023/1077 al Parlamentului European și al Consiliului 10 încetează să se aplice la 5 iunie 2024.

(7)Măsurile de liberalizare temporară a comerțului stabilite prin prezentul regulament trebuie să ia următoarea formă: (i) suspendarea aplicării sistemului prețurilor de intrare pentru fructe și legume; (ii) suspendarea contingentelor tarifare și a taxelor la import și (iii) suspendarea aplicării capitolului V și a articolului 24 din Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului 11 . Prin intermediul măsurilor respective, Uniunea va oferi, de fapt, un sprijin temporar economic și financiar adecvat în beneficiul Ucrainei și al operatorilor economici care sunt afectați.

(8)În scopul prevenirii fraudelor, regimurile preferențiale stabilite în prezentul regulament trebuie să fie condiționate de respectarea de către Ucraina a tuturor condițiilor relevante pentru obținerea de avantaje care decurg din Acordul de asociere, inclusiv a regulilor de origine a produselor în cauză și a procedurilor aferente, precum și de implicarea Ucrainei în cooperarea administrativă strânsă cu Uniunea, astfel cum se prevede în Acordul de asociere.

(9)Regimurile preferențiale stabilite în prezentul regulament trebuie, de asemenea, să fie condiționate de respectarea de către Ucraina a condiției de a se abține de la introducerea unor noi taxe vamale sau a unor taxe cu efect echivalent, precum și a unor noi restricții cantitative sau a unor măsuri cu efect echivalent, de la creșterea nivelurilor taxelor vamale sau ale altor taxe în vigoare sau de la introducerea oricăror alte restricții privind schimburile comerciale cu Uniunea, cu excepția cazului în care introducerea acestora ar fi justificată în mod clar în contextul războiului de agresiune al Rusiei.

(10)Regimurile preferențiale instituite de prezentul regulament trebuie, de asemenea, să fie condiționate de respectarea în continuare de către Ucraina a principiilor generale ale Acordului de asociere. În această privință, articolul 2 din Acordul de asociere prevede, printre altele, că respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, promovarea respectării principiilor suveranității și integrității teritoriale, inviolabilității granițelor și independenței, precum și combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, a materialelor conexe și a vectorilor acestora constituie elemente esențiale ale Acordului de asociere. În plus, articolul 3 din Acordul de asociere precizează că statul de drept, buna guvernanță, combaterea corupției, combaterea diferitelor forme de criminalitate organizată transnațională și terorism, promovarea dezvoltării durabile și multilateralismul eficace sunt esențiale pentru consolidarea relației dintre părți.

(11)Sub rezerva unei evaluări de către Comisie, realizată în contextul monitorizării periodice a impactului prezentului regulament și lansată fie în urma unei cereri justificate în mod corespunzător din partea unui stat membru, fie la inițiativa Comisiei, este necesar să se prevadă posibilitatea de a lua toate măsurile necesare privind importurile oricăror produse care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament care afectează în mod negativ piața Uniunii sau piața unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau direct concurente. Situația existentă pe piețele păsărilor de curte, ouălor și zahărului este în mod deosebit precară, această situație putând aduce prejudicii producătorilor agricoli din Uniune în eventualitatea în care importurile din Ucraina ar crește. Este necesar să se introducă o măsură de salvgardare automată pentru produsele din categoriile „ouă”, „păsări de curte” și „zahăr”, care să fie activată în cazul în care cantitățile importate în temeiul prezentului regulament depășesc media aritmetică a cantităților importate în 2022 și 2023.

(12)În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a suspenda temporar regimurile preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (1) în cazul în care condițiile de acordare a dreptului la regimurile preferențiale respective nu mai sunt îndeplinite și pentru a introduce măsuri de salvgardare în cazurile în care piața Uniunii sau piața unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau direct concurente sunt afectate în mod negativ de importurile efectuate în temeiul prezentului regulament. Respectivele competențe trebuie să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului 12 . Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea de măsuri de salvgardare provizorii, având în vedere efectele respectivelor măsuri și logica lor secvențială în legătură cu adoptarea de măsuri de salvgardare definitive.

(13)Raportul anual al Comisiei privind punerea în aplicare a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare, care este parte integrantă din Acordul de asociere, trebuie să includă o evaluare detaliată a punerii în aplicare a măsurilor de liberalizare a comerțului stabilite de prezentul regulament.

(14)Având în vedere urgența problemei legate de situația cauzată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, se consideră oportun să se invoce excepția de la termenul de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la TUE, la TFUE și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

(15)Având în vedere expirarea Regulamentului (UE) 2023/1077 la 5 iunie 2024, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la 6 iunie 2024,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Măsuri de liberalizare a comerțului

(1)Se introduc următoarele regimuri preferențiale:

(a)aplicarea sistemului prețurilor de intrare se suspendă pentru produsele pentru care se aplică, astfel cum se specifică în anexa I-A la Acordul de asociere. Importurilor de produse respective nu li se aplică taxe vamale;

(b)toate contingentele tarifare stabilite în temeiul anexei I-A la Acordul de asociere se suspendă, iar produsele care fac obiectul contingentelor respective sunt admise la importul în Uniune din Ucraina fără taxe vamale.

(2)Aplicarea capitolului V și a articolului 24 din Regulamentul (UE) 2015/478 se suspendă temporar în ceea ce privește importurile originare din Ucraina.

Articolul 2
Condiții de acordare a regimurilor preferențiale

Regimurile preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (1) sunt supuse următoarelor condiții:

(a)respectarea regulilor de origine a produselor, precum și a procedurilor aferente, astfel cum se prevede în Acordul de asociere;

(b)neintroducerea de către Ucraina de noi taxe vamale sau a unor taxe cu efect echivalent, nici de noi restricții cantitative sau măsuri cu efect echivalent asupra importurilor originare din Uniune, păstrarea taxelor vamale și a celorlalte taxe la nivelurile actuale și neintroducerea niciunor alte restricții privind comerțul cu Uniunea, inclusiv a unor măsuri administrative interne discriminatorii, cu excepția cazului în care introducerea acestora ar fi justificată în mod clar în contextul războiului și

(c)respectarea de către Ucraina a principiilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și respectarea principiilor statului de drept, precum și eforturile continue și susținute în ceea ce privește lupta împotriva corupției și a activităților ilegale prevăzute la articolele 2, 3 și 22 din Acordul de asociere.

Articolul 3
Suspendarea temporară

(1)În cazul în care constată că există suficiente dovezi ale nerespectării de către Ucraina a condițiilor stabilite la articolul 2, Comisia poate suspenda, integral sau parțial, prin intermediul unui act de punere în aplicare, regimurile preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (1). Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 5 alineatul (3).

(2)În cazul în care un stat membru solicită Comisiei să suspende oricare dintre regimurile preferențiale din cauza nerespectării de către Ucraina a condițiilor stabilite la articolul 2 litera (b), Comisia furnizează un aviz motivat, în termen de patru luni de la data solicitării, în care precizează dacă plângerea referitoare la nerespectarea de către Ucraina a condițiilor respective este întemeiată. În cazul în care concluzionează că plângerea este întemeiată, Comisia inițiază procedura menționată la alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 4
Măsuri de salvgardare

(1)În cazul în care un produs care intră sub incidența articolului 1 alineatul (1), originar din Ucraina, este importat în condiții care afectează în mod negativ piața Uniunii sau piața unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau aflate în concurență directă, Comisia poate institui orice măsură necesară prin intermediul unui act de punere în aplicare. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 5 alineatul (3).

Aceste măsuri pot fi instituite pentru perioada de timp necesară în vederea contracarării efectelor negative avute asupra pieței Uniunii sau asupra pieței unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau aflate în concurență directă.

(2)Comisia monitorizează periodic impactul prezentului regulament, ținând seama de informațiile privind exporturile, importurile, prețurile de pe piața Uniunii sau de pe piața unuia sau mai multor state membre și producția Uniunii pentru produsele care fac obiectul măsurilor de liberalizare a comerțului în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (b).

Comisia informează statele membre o dată la două luni cu privire la rezultatele monitorizării periodice, începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(3)Comisia efectuează o evaluare a situației pieței Uniunii sau a pieței unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau aflate în concurență directă pentru a institui măsuri în conformitate cu alineatul (1). Evaluarea respectivă este lansată:

(a)în urma unei cereri justificate în mod corespunzător din partea unui stat membru, care include elemente de probă prima facie suficiente de care dispune în mod rezonabil statul membru respectiv în temeiul alineatului (4) cu privire la importurile care afectează în mod negativ piața menționată la alineatul (1) sau

(b)din proprie inițiativă, după ce Comisia a constatat că există suficiente elemente de probă prima facie privind importurile care afectează în mod negativ piața menționată la alineatul (1).

Evaluarea menționată la primul paragraf se încheie în termen de patru luni de la lansarea acesteia.

(4)Atunci când realizează evaluarea în temeiul alineatului (3), Comisia ia în considerare toate evoluțiile relevante ale pieței, inclusiv impactul importurilor în cauză asupra situației pieței Uniunii sau a pieței unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau direct concurente. Această evaluare include factori precum:

(a)rata și volumul creșterii importurilor din Ucraina de produs în cauză în termeni absoluți și relativi;

(b)efectul importurilor în cauză asupra producției și a prețurilor din Uniune sau din unul sau mai multe state membre, luând în considerare, în același timp, evoluția importurilor din alte surse.

Această listă nu este exhaustivă și pot fi luați în considerare și alți factori relevanți.

(5)În circumstanțe critice în care o întârziere ar cauza daune dificil de reparat, Comisia poate institui cu titlu provizoriu orice măsură necesară, prin intermediul unui act de punere în aplicare. Astfel de măsuri pot fi instituite numai la cererea motivată corespunzător a unui stat membru în temeiul alineatului (3) litera (a) de la prezentul articol și sunt adoptate în termen de 21 de zile de la primirea cererii. Actul de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 5 alineatul (4). Durata aplicării unei măsuri de salvgardare provizorii nu depășește 120 de zile.

(6)În cazul în care, în urma evaluării menționate la alineatul (3), Comisia consideră că piața Uniunii sau piața unuia sau mai multor state membre pentru produse similare sau aflate în concurență directă a fost afectată în mod negativ și intenționează să instituie o măsură definitivă în temeiul alineatului (1), ea publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz prin care anunță introducerea unor astfel de măsuri. Avizul prezintă un rezumat al principalelor rezultate ale evaluării și specifică termenul în care părțile interesate își pot prezenta punctul de vedere în scris. Termenul respectiv nu depășește 10 zile de la data publicării avizului.

(7)În cazul în care, în perioada 6 iunie - 31 decembrie 2024, volumele cumulate ale importurilor de produse din una dintre categoriile „ouă”, „păsări de curte” sau „zahăr” efectuate începând cu 1 ianuarie 2024 ajung la nivelul mediei aritmetice a importurilor din categoria respectivă înregistrate în anii 2022 și 2023, Comisia, în termen de 21 de zile și după ce a informat Comitetul pentru măsuri de salvgardare instituit prin articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/478:

(a)reintroduce pentru produsul respectiv contingentul tarifar corespunzător suspendat prin articolul 1 alineatul (1) litera (b) până la 31 decembrie 2024 și

(b)introduce, de la 1 ianuarie 2025, fie un contingent tarifar egal cu cinci doisprezecimi din media aritmetică respectivă, fie contingentul tarifar corespunzător suspendat prin articolul 1 alineatul (1) litera (b), în funcție de care dintre acestea are valoarea cea mai ridicată.

În cazul în care, în perioada 1 ianuarie - 5 iunie 2025, volumele cumulate ale importurilor de produse din una dintre categoriile „ouă”, „păsări de curte” sau „zahăr” efectuate în perioada începând cu 1 ianuarie 2025 ajung la cinci doisprezecimi din media aritmetică a importurilor din categoria respectivă înregistrate în 2022 și 2023, Comisia reintroduce pentru produsul respectiv contingentul tarifar corespunzător suspendat prin articolul 1 alineatul (1) litera (b), în termen de 21 de zile și după ce a informat Comitetul pentru măsuri de salvgardare.

În sensul prezentului alineat, termenii „ouă”, „păsări de curte” și „zahăr” se referă la toate produsele care fac obiectul contingentelor tarifare din apendicele la anexa I-A la Acordul de asociere pentru ouă și albumine, carne de pasăre și preparate din carne de pasăre și, respectiv, zaharuri, iar media aritmetică se calculează prin împărțirea la doi a volumelor importurilor înregistrate în 2022 și 2023.

(8)În cazul în care Comisia instituie o măsură în temeiul alineatului (1), (5) sau (7) care reintroduce un contingent tarifar suspendat prin articolul 1 alineatul (1) litera (b), cantitatea importată în cursul anului calendaristic în care Comisia instituie măsura respectivă este luată în considerare la gestionarea contingentului tarifar respectiv.

Articolul 5
Procedura comitetului

(1)Comisia este asistată de Comitetul Codului Vamal instituit prin articolul 285 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 13 cu privire la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)Comisia este asistată de Comitetul pentru măsuri de salvgardare instituit prin articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/478 cu privire la articolul 4 alineatul (1) din prezentul regulament. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(3)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(4)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 6
Evaluarea punerii în aplicare a măsurilor de liberalizare a comerțului

Raportul anual al Comisiei privind punerea în aplicare a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare include o evaluare detaliată a punerii în aplicare a măsurilor de liberalizare a comerțului prevăzute în prezentul regulament și include, după caz, o evaluare a impactului social al acestor măsuri în Ucraina și în Uniune. Informațiile privind importurile produselor în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (b) se pun la dispoziție pe site-ul web al Comisiei și se actualizează lunar.

Articolul 7
Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iunie 2024.

Prezentul regulament se aplică până la 5 iunie 2025.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European    Pentru Consiliu

Președinta    Președintele


FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ PENTRU PROPUNERILE CU IMPLICAȚII BUGETARE STRICT LIMITATE LA VENITURI

1.TITLUL PROPUNERII:

Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind liberalizarea temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte.

2.LINII BUGETARE:

Capitolul 12, articolul 120

Suma înscrisă în buget pentru exercițiul financiar 2024: 24 620 400 000 EUR

3.IMPACTUL FINANCIAR

   Propunerea nu are implicații financiare

X    Propunerea nu are implicații financiare asupra cheltuielilor, dar are implicații financiare asupra veniturilor - efectul este următorul:

Linia bugetară

Venituri 

Perioada: o parte din 2024 - o parte din 2025*

(milioane EUR cu o zecimală)

Articolul 120 capitolul 12 14

Implicații asupra resurselor proprii

33,4

Total

* O perioadă de un an de la intrarea în vigoare a regulamentului

Calculele se bazează pe volumele din 2021 ale importurilor de produse care fac obiectul regulamentului propus care depășesc contingentul anual scutit de taxe vamale (și anume, 40 de contingente tarifare).

Pe baza calculelor de mai sus, pierderea de venituri din resurse proprii tradiționale ca urmare a regulamentului propus este estimată la 44,5 milioane EUR (sumă brută, care include costurile de colectare) x 0,75 = 33,4 milioane EUR pentru perioada în cauză.

4.MĂSURI ANTIFRAUDĂ

În scopul prevenirii fraudelor, dreptul de a beneficia de măsurile comerciale stabilite prin regulamentul propus trebuie să fie condiționat de respectarea de către Ucraina a tuturor condițiilor relevante pentru obținerea de avantaje care decurg din Acordul de asociere, inclusiv a regulilor de origine a produselor în cauză și a procedurilor aferente, precum și de implicarea Ucrainei în cooperarea administrativă strânsă cu Uniunea, astfel cum se prevede în Acordul de asociere.

(1)    A se vedea Decizia (UE) 2022/1158 a Consiliului din 27 iunie 2022 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri ( JO L 179, 6.7.2022, p. 1 ) și Decizia (UE) 2022/2435 a Consiliului din 5 decembrie 2022 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri (JO L 319, 13.12.2022, p. 5) precum și Decizia nr. 2/2023 a comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri din 16 martie 2023 privind continuarea acordului (JO L 123, 8.5.2023, p. 36).
(2)    Regulamentul (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (JO L 152, 3.6.2022, p. 103).
(3)    Regulamentul (UE) 2023/1077 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (JO L 144, 5.6.2023, p. 1).
(4)    Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte ( JO L 161, 29.5.2014, p. 3 ) a fost semnat de părți în două etape, în martie și în iunie 2014. Anumite părți ale acordului de asociere s-au aplicat cu titlu provizoriu începând cu 1 noiembrie 2014. Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) s-a aplicat cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2016 și este în vigoare pe deplin de la 1 septembrie 2017, ca urmare a ratificării de către toate statele membre ale UE.
(5)    Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind regimul comun aplicabil importurilor (JO L 83, 27.3.2015, p. 16).
(6)    Valoarea estimată a depășirii contingentelor tarifare se ridică la 44,5 milioane EUR. Pierderea de venituri din resurse proprii tradiționale ca urmare a prezentului regulament este, astfel, estimată la 44,5 milioane EUR (sumă brută, care include costurile de colectare) x 0,75 = 33,4 milioane EUR pentru perioada în cauză.
(7)    Poziția Parlamentului European din zz.ll.2024 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului ...
(8)    JO L 161, 29.5.2014, p. 3.
(9)    Decizia 2014/668/UE a Consiliului din 23 iunie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, în ceea ce privește titlul III (cu excepția dispozițiilor referitoare la tratamentul aplicat resortisanților țărilor terțe care lucrează cu forme legale pe teritoriul celeilalte părți) și titlurile IV, V, VI și VII din acord, precum și a anexelor și protocoalelor aferente (JO L 278, 20.9.2014, p. 1).
(10)    Regulamentul (UE) 2023/1077 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (JO L 144, 5.6.2023, p. 1 - 6).
(11)    Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind regimul comun aplicabil importurilor (JO L 83, 27.3.2015, p. 16).
(12)    Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(13)    Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii ( JO L 269, 10.10.2013, p. 1 ).
(14)    În ceea ce privește resursele proprii tradiționale (taxe agricole, cotizații pentru zahăr, taxe vamale), sumele indicate trebuie să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea a 25 % reprezentând costuri de colectare.