31.5.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/8


Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

(2023/C 190/06)

În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (1), se atrage atenția persoanelor vizate asupra informațiilor prezentate în continuare.

Temeiurile juridice ale acestei operațiuni de prelucrare a datelor sunt Decizia 2014/145/PESC a Consiliului (2), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2023/1048 a Consiliului (3), și Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (4), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1046 al Consiliului.

Operatorul pentru această operațiune de prelucrare este Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de directorul general al Direcției generale Relații externe (RELEX) din cadrul Secretariatului General al Consiliului, iar departamentul însărcinat cu operațiunea de prelucrare este RELEX.1, care poate fi contactat la următoarea adresă:

Council of the European Union

General Secretariat

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Responsabilul cu protecția datelor în cadrul SGC poate fi contactat la următoarea adresă:

Responsabilul cu protecția datelor

data.protection@consilium.europa.eu

Scopul operațiunii de prelucrare este stabilirea și actualizarea listei persoanelor cărora li se aplică măsuri restrictive în conformitate cu Decizia 2014/145/PESC, astfel cum este modificată prin Decizia (PESC) 2023/432, și cu Regulamentul (UE) nr. 269/2014, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/429.

Persoanele vizate sunt persoanele fizice care îndeplinesc criteriile de includere pe listă, conform prevederilor Deciziei 2014/145/PESC și ale Regulamentului (UE) nr. 269/2014.

Datele cu caracter personal colectate cuprind datele necesare pentru identificarea corectă a persoanei în cauză, expunerea de motive și orice alte date legate de motivele includerii pe listă.

Temeiurile juridice pentru prelucrarea datelor cu caracter personal sunt deciziile Consiliului adoptate în temeiul articolului 29 din TUE și regulamentele Consiliului adoptate în temeiul articolului 215 din TFUE de desemnare a unor persoane fizice (persoane vizate) și de impunere a înghețării activelor și a unor restricții de călătorie.

Prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (a) și în vederea îndeplinirii obligațiilor legale prevăzute în actele juridice menționate anterior care îi revin operatorului în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1725.

Prelucrarea este necesară din motive de interes public major, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (UE) 2018/1725.

Consiliul poate obține date cu caracter personal ale persoanelor vizate de la statele membre și/sau de la Serviciul European de Acțiune Externă. Destinatarii datelor cu caracter personal sunt statele membre, Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă.

Toate datele cu caracter personal prelucrate de Consiliu în contextul măsurilor restrictive autonome ale UE vor fi păstrate timp de cinci ani de la data la care persoana vizată a fost eliminată de pe lista persoanelor care fac obiectul înghețării activelor sau de la expirarea valabilității măsurii sau, în cazul în care se introduce o acțiune în justiție în fața Curții de Justiție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Datele cu caracter personal conținute în documentele înregistrate de Consiliu sunt păstrate de Consiliu în scopuri de arhivare în interes public, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) 2018/1725.

Consiliul ar putea fi nevoit să facă schimb de date cu caracter personal cu privire la o persoană vizată cu o țară terță sau cu o organizație internațională în contextul transpunerii de către Consiliu a desemnărilor ONU sau în contextul cooperării internaționale în ceea ce privește politica UE privind măsurile restrictive.

În absența unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție sau a unor garanții adecvate, transferul de date cu caracter personal către o țară terță sau o organizație internațională se bazează pe următoarea (următoarele) condiție (condiții), în temeiul articolului 50 din Regulamentul (UE) 2018/1725:

transferul este necesar din considerente importante de interes public;

transferul este necesar pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

În prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanei vizate nu este implicat niciun proces decizional automatizat.

Persoanele vizate au dreptul de a fi informate și dreptul de a-și accesa datele cu caracter personal. De asemenea, au dreptul de a-și corecta și completa datele cu caracter personal. În anumite circumstanțe, ele pot avea dreptul de a obține ștergerea datelor lor cu caracter personal, de a formula obiecții cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal sau de a solicita restricționarea acestora.

Persoanele vizate își pot exercita aceste drepturi trimițând un e-mail operatorului, cu o copie către responsabilul cu protecția datelor, astfel cum se indică mai sus.

În anexă la cererea lor, persoanele vizate trebuie să furnizeze o copie a unui document de identificare care să le confirme identitatea (carte de identitate sau pașaport). Actul respectiv trebuie să conțină un număr de identificare, țara de emitere, perioada de valabilitate, numele, adresa și data nașterii. Toate celelalte date care figurează pe copia documentului de identificare, cum ar fi fotografia sau orice caracteristică personală, pot fi ocultate.

Persoanele vizate au dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 (edps@edps.europa.eu).

Înainte de a face acest lucru, se recomandă ca persoanele vizate să încerce mai întâi să obțină o soluție satisfăcătoare contactând operatorul și/sau responsabilul cu protecția datelor din cadrul Consiliului.

Fără a se aduce atingere eventualelor căi de atac judiciare, administrative sau nejudiciare, persoanele vizate au dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 (edps@edps.europa.eu).


(1)  JO L 295, 21.11.2018, p. 39.

(2)  JO L 78, 17.3.2014, p. 16.

(3)  JO L 140I, 30.5.2023, p. 14.

(4)  JO L 78, 17.3.2014, p. 6.