|
15.2.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 56/12 |
Comunicarea Comisiei – Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie
Acceptarea de către toate statele membre a propunerii Comisiei privind măsurile adecvate în temeiul articolului 108 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
[În temeiul articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (1) ]
(2023/C 56/02)
La punctul 468 din Comunicarea Comisiei – Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie (2), Comisia a propus ca măsuri adecvate ca statele membre să își modifice, dacă este necesar, schemele existente de ajutoare pentru protecția mediului și energie pentru a le alinia la aceste orientări până cel târziu la 31 decembrie 2023 [punctul 468 litera (a) din comunicare]. Comisia a solicitat statelor membre să își dea acordul explicit și necondiționat cu privire la măsurile adecvate propuse la punctul 468 litera (a) în termen de 2 luni de la data publicării acestor orientări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene [punctul 468 litera (b) din comunicare].
Toate statele membre și-au dat acordul explicit și necondiționat cu privire la măsurile adecvate propuse.
În temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului, Comisia ia notă de acordul necondiționat și explicit al tuturor statelor membre cu privire la măsurile adecvate.