COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 31.5.2023
COM(2023) 281 final
2023/0170(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a statelor membre să devină sau să rămână părți, în interesul Uniunii Europene, la Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
UE urmărește să creeze, să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și justiție în care să se asigure libera circulație a persoanelor, accesul la justiție și respectarea deplină a drepturilor fundamentale.
Acest obiectiv ar trebui să includă, de asemenea, protecția transfrontalieră a adulților care, din
cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele (denumiți în continuare „adulți”). Un adult este o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani.
Numărul adulților aflați în astfel de situații în UE este în creștere din cauza îmbătrânirii populației și a incidenței asociate a bolilor legate de vârstă, precum și a numărului tot mai mare de persoane cu handicap. În funcție de legislația națională a statului membru în care locuiesc, aceștia pot face obiectul unei măsuri de protecție instituite de o instanță sau de o autoritate administrativă sau pot fi sprijiniți de o parte terță pe care au desemnat-o în prealabil (prin „puteri de reprezentare”) pentru a le gestiona interesele.
Este posibil ca adulții să fie nevoiți să își gestioneze activele sau bunurile imobile situate în altă țară, să beneficieze de asistență medicală de urgență sau planificată în străinătate sau să se mute în altă țară din diverse motive.
În aceste situații transfrontaliere, adulții se confruntă cu normele complexe și uneori contradictorii ale statelor membre. Printre acestea se numără stabilirea instanței sau a altei autorități avizate să ia măsuri de protecție care este competentă, legea care se aplică în cazul lor și modul de recunoaștere sau de punere în aplicare a unei decizii luate sau a puterilor de reprezentare stabilite în străinătate. Acest fapt duce la situații în care adulții, familiile acestora și reprezentanții lor se confruntă cu o incertitudine juridică semnificativă cu privire la normele care se vor aplica în cazul lor și cu privire la rezultatul procedurilor și al formalităților pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru a se asigura că protecția lor este în continuare eficace la nivel transfrontalier sau că au acces la drepturile lor în străinătate, aceștia trebuie adesea să facă față unor proceduri lungi și costisitoare. În unele cazuri, protecția acestora și puterile încredințate reprezentantului lor nu sunt recunoscute în cele din urmă, nici de către instanțe, nici de către actori extrajudiciari, cum ar fi băncile, personalul medical sau agenții imobiliari.
La 13 ianuarie 2000, sub auspiciile Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat (HCCH), organizația interguvernamentală care are ca scop „să acționeze pentru unificarea progresivă a regulilor de drept internațional privat” 1 , a fost adoptată Convenția privind protecția internațională a adulților (Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților). Această convenție prevede un set cuprinzător de norme privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție, precum și dispoziții privind legea aplicabilă puterilor de reprezentare care pun în aplicare aceste puteri într-un context transfrontalier. De asemenea, stabilește mecanisme de cooperare între autoritățile competente ale statelor contractante și între autoritățile centrale ale statelor contractante.
Această convenție este considerată la scară largă un instrument de drept internațional privat eficient și flexibil, adecvat scopului la nivel mondial. Activitatea recentă desfășurată în cadrul Comisiei speciale privind funcționarea practică a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților 2 va oferi în curând practicienilor instrumente utile pentru aplicarea corespunzătoare a acesteia, cum ar fi un ghid practic.
Cu toate acestea, numai 12 state membre ale UE sunt în prezent părți la această convenție 3 . Ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților și aderarea la aceasta de către toate statele membre reprezintă un ‑obiectiv de lungă durată al UE.
Începând din 2008, Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților a fost aprobată în mod explicit de Consiliul Uniunii Europene 4 , de Parlamentul European 5 și de Comisia Europeană 6 . Ratificarea pe scară largă a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților de către statele membre și nu numai este esențială pentru funcționarea eficientă a acesteia. Parlamentul a sprijinit în mod activ ratificarea convenției de către toate statele membre, precum și o posibilă inițiativă legislativă a UE de completare a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților.
În perioada 5-8 decembrie 2018, Comisia și HCCH au organizat o conferință internațională comună pentru a promova ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților și pentru a examina eventualele deficiențe care ar necesita acțiuni suplimentare 7 .
La 3 mai 2021, miniștrii de justiție din Cehia, Franța și Slovenia s-au adresat Comisiei în scris pentru a-i solicita accelerarea lucrărilor pregătitoare cu privire la o inițiativă legislativă.
În iunie 2021, au fost adoptate concluzii ale Consiliului 8 care, printre altele, au invitat statele membre să ratifice Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților cât mai repede posibil și au invitat Comisia să ia în considerare eventuala necesitate a unui cadru juridic în UE pentru a facilita libera circulație a măsurilor de protecție și să prezinte, dacă este necesar, propuneri legislative.
În perioada 2021-2022, președințiile portugheză, franceză și cehă au organizat diverse evenimente pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la această chestiune.
În pofida acestor activități, ritmul ratificării convenției este încă prea lent. În unele state membre, proiectul de lege de punere în aplicare a ratificării este pendinte de mai mulți ani în parlament sau nu a fost prezentat de guvern, în pofida încheierii lucrărilor pregătitoare. Alte state membre aplică parțial convenția în practică (în special normele privind competența și legea aplicabilă), fără a lua nicio inițiativă în vederea ratificării oficiale a convenției. Acest fapt ar implica numirea unei autorități centrale pentru a eficientiza cooperarea dintre statele contractante.
În acest context, Comisia a decis să prezinte o inițiativă care vizează autorizarea acelor state membre care nu sunt încă părți la convenție să ratifice convenția ori să adere la aceasta. În programul de lucru al Comisiei pentru 2022 se face trimitere la această inițiativă: „Vom prezenta măsuri [...] de consolidare a cooperării judiciare privind protecția adulților vulnerabili în situații transfrontaliere”.
Întrucât Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților este deschisă spre semnare și ratificare statelor care erau membre ale Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat la 2 octombrie 1999 9 (articolul 53 din convenție), următoarele state membre vor trebui să semneze și să ratifice convenția: Bulgaria, Spania, Croația, Ungaria, România, Slovenia, Slovacia și Suedia. În schimb, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Polonia vor trebui doar să ratifice convenția, dat fiind că au semnat-o deja. Lituania va trebui să adere la aceasta, deoarece este membră a Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat începând cu 23 octombrie 2001.
•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat
În prezent, nu există nicio legislație a UE privind protecția transfrontalieră a adulților. Cu toate acestea, prezenta propunere face parte dintr-un pachet împreună cu o propunere a Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor, a actelor autentice și a puterilor de reprezentare, precum și cooperarea în materie civilă în ceea ce privește protecția adulților. Propunerea prevede aplicarea în statele membre a unora dintre normele Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților și stabilește norme complementare pentru a facilita o cooperare și mai strânsă ‑în interiorul UE în acest domeniu.
Prezenta propunere se referă la ratificarea și aderarea statelor membre care nu sunt încă părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, singurul instrument internațional care abordează aspecte de drept internațional privat‑ privind protecția transfrontalieră a adulților.
Ambele propuneri se referă la dreptul internațional privat, un domeniu de politică bine dezvoltat în cadrul UE. În fapt, din 2000, UE a adoptat o serie de acte legislative în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere. Cu toate acestea, niciunul dintre aceste acte legislative nu reglementează aspectele transfrontaliere ale capacității juridice a persoanelor 10 sau protecția adulților care, „din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale” 11 , nu sunt în măsură să își protejeze interesele.
Regulamentul propus ar urma să se aplice în statele membre, în timp ce Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților ar fi aplicabilă statelor care nu sunt membre ale UE și care sunt state contractante la convenție. Având în vedere că adulții din UE pot avea relații atât cu statele membre, cât și cu statele din afara UE (de exemplu, cei care dețin proprietăți ori au legături personale acolo), un cadru coerent de drept internațional privat aplicabil protecției adulților atât în UE, cât și în țările terțe care sunt părți la convenție este esențial pentru asigurarea protecției adulților în situații internaționale.
Prin urmare, ambele propuneri sunt complementare și, din acest motiv, sunt prezentate împreună.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
UE și statele sale membre sunt părți la Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH), care, de la adoptarea sa în 2006, reprezintă fundamentul internațional pentru drepturile persoanelor cu handicap.
Articolul 3 litera c) din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților cuprinde dispoziții despre care se presupune că favorizează sau tolerează măsuri de substituire a deciziei (în principal din cauza utilizării termenilor „tutela, curatela și instituții similare”). S-a pus întrebarea dacă acestea ar putea favoriza sau permite recunoașterea măsurilor care instituie mai degrabă un proces de substituire a deciziei decât asistență pentru luarea unei decizii și dacă ar încălca dreptul la autonomie și la egalitate al adulților.
Coerența și complementaritatea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților cu drepturile prevăzute în CNUDPH au fost recunoscute în mai multe rânduri, de exemplu în concluziile și recomandările (concluziile 2 și 3) adoptate în cadrul Conferinței comune CEHCCH din 2018 12 la care se face referire anterior.
Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților este un instrument de drept internațional privat. Are caracter neutru în ceea ce privește dreptul material, care nu prevede niciun tip de măsuri, și, în preambul, pune în prim-plan interesul adultului și respectarea demnității și a autonomiei sale. Facilitând cooperarea transfrontalieră și eliminând barierele juridice și practice, aceasta contribuie la realizarea unor obiective importante ale CNUDPH. Printre acestea se numără articolul 12 privind recunoașterea egală în fața legii și articolul 32 privind cooperarea internațională, pentru care Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților instituie un sistem de autorități centrale.
În plus, nu toate persoanele cu handicap sunt adulți care au nevoie de protecție transfrontalieră în sensul Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților, ci numai persoanele care nu sunt în măsură să își protejeze interesele personale sau financiare. În schimb, nu toți adulții ale căror facultăți psihosociale sunt diminuate sunt persoane cu handicap.
De asemenea, trebuie reamintit faptul că, în raportul său din 2015 referitor la punerea în aplicare a CNUDPH în UE, Comitetul CNUDPH și-a exprimat îngrijorarea cu privire la obstacolele cu care se confruntă persoanele cu handicap atunci când se mută dintr-un stat membru în altul. Comitetul a recomandat ca UE „să ia măsuri imediate pentru a se asigura că toate persoanele cu handicap și familiile acestora se pot bucura de dreptul lor la liberă circulație în condiții de egalitate cu ceilalți” 13 .
Raportorul special privind drepturile persoanelor cu dizabilități a comandat un studiu juridic 14 , iar raportorul special privind drepturile persoanelor cu dizabilități și expertul independent privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele în vârstă au formulat o declarație comună 15 în acest sens. Acestea au clarificat respectiva chestiune concluzionând că, în ceea ce privește Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, aceasta lasă suficient spațiu de interpretare și îmbunătățiri practice și poate evolua pentru a reflecta modernizarea legislațiilor naționale. Raportorul special reamintește faptul că, în ceea ce privește Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, aceasta conține dispoziții pentru a evita orice conflict cu CNUDPH și că ambele instrumente se pot completa și ar trebui să se completeze reciproc. UE și toate statele sale membre trebuie să utilizeze marja de interpretare disponibilă astfel încât să asigure respectarea convenției în cauză.
Atunci când aplică Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, statele contractante care sunt, de asemenea, părți la CNUDPH au obligația de a respecta CNUDPH și principiile prevăzute în aceasta. De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, convențiile internaționale fac parte integrantă din dreptul Uniunii, astfel încât punerea lor în aplicare trebuie să respecte principiul proporționalității, ca principiu general al dreptului Uniunii 16 .
În martie 2021, Comisia a adoptat Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030 17 . Aceasta abordează în special chestiunea referitoare la „îmbunătățirea accesului la justiție, protecție juridică, libertate și securitate” pentru persoanele cu handicap. Pentru a obține acest rezultat, printre diversele inițiative, se afirmă în mod explicit că „va colabora cu statele membre pentru a pune în aplicare Convenția de la Haga din 2000 privind protecția internațională a adulților în conformitate cu CRPD, inclusiv prin intermediul unui studiu privind protecția adulților vulnerabili în situații transfrontaliere, în special a celor cu deficiențe intelectuale, pentru a pregăti terenul pentru ratificarea sa de către toate statele membre” 18 .
Studiul juridic al Comisiei a fost realizat în 2021 19 și, printre altele, a concluzionat că ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților de către toate statele membre ar aborda unele dintre problemele legate de lacunele și inconsecvențele semnificative existente în ceea ce privește protecția transfrontalieră a adulților.
Odată cu adoptarea prezentei decizii de către Consiliu, Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților va deveni parte a dreptului Uniunii. Prin urmare, aceasta poate fi interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în lumina atât a principiilor generale ale UE – garantarea liberei circulații a persoanelor, accesul la justiție și respectarea deplină a drepturilor fundamentale –, cât și a CNUDPH.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temei juridic
Prezenta propunere vizează autorizarea anumitor state membre de a ratifica sau de a adera la o convenție internațională în interesul UE. Cooperarea judiciară în materie civilă și comercială este reglementată de articolul 81 din TFUE, care constituie, prin urmare, temeiul juridic al competenței UE în acest domeniu. Prin urmare, temeiul juridic aplicabil îl constituie articolul 218 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) coroborat cu temeiul juridic material reprezentat de articolul 81 alineatul (2) din TFUE.
Articolul 81 alineatul (3) din TFUE nu este aplicabil deoarece protecția transfrontalieră a adulților nu este o chestiune de dreptul familiei.
Noțiunea „dreptul familiei” în sensul articolului 81 alineatul (3) din TFUE trebuie interpretată în mod autonom, independent de definiția prevăzută de legislația națională a statelor membre.
Până în prezent, legislația Uniunii a interpretat noțiunea mai degrabă strict și a limitat-o la normele care reglementează relațiile de familie, cum ar fi materia matrimonială, răspunderea părintească sau obligațiile de întreținere.
Nu este neobișnuit ca adulții vulnerabili să beneficieze de protecția oferită de membrii familiei. În unele state membre, protecția juridică a adulților vulnerabili este atribuită, din punct de vedere juridic, soțului/soției sau membrilor familiei. Cu toate acestea, familia adultului, în cazul în care adultul are într-adevăr o familie, este doar unul dintre contextele în care protecția poate fi asigurată. Implicarea membrilor familiei nu este o cerință necesară și nici nu este reglementată de norme de drept internațional privat. În schimb, preocuparea esențială în ceea ce privește protecția adulților este sprijinul acordat și garantarea drepturilor adulților la demnitate, autodeterminare, nediscriminare și incluziune socială, indiferent de relațiile lor de familie.
Trebuie remarcat faptul că, în ceea ce privește Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, aceasta nu conține nicio trimitere la relațiile de familie (cum ar fi „părinte”, „copii” sau „soț/soție”), contrar regulamentelor UE care reglementează chestiuni legate de dreptul familiei.
Regulamentul propus va completa Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților și va încorpora anumite norme ale convenției, în special cele privind competența internațională și legislația aplicabilă, făcându-le direct aplicabile în statele membre.
Prin urmare, în conformitate cu jurisprudența constantă a CJUE, există riscul ca respectiva Convenție HCCH din 2000 privind protecția adulților să aducă atingere domeniului de aplicare al regulamentului propus ori să îl modifice.
Domeniul de aplicare al normelor Uniunii poate fi afectat sau modificat prin angajamente internaționale atunci când acestea din urmă vizează un domeniu acoperit deja în mare parte de astfel de norme sau având în vedere evoluțiile previzibile ale dreptului Uniunii, precum în cazul de față 20 .
Prin urmare, Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților intră sub incidența competenței exclusive a Uniunii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din TFUE.
Prin urmare, UE poate autoriza statele membre să devină sau să rămână părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.
Întrucât numai statele pot deveni părți la convenție, care nu conține o clauză care ar permite UE să devină parte, statele membre pot ratifica convenția sau pot adera la aceasta ori pot rămâne părți la aceasta acționând în interesul Uniunii, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene 21 .
O inițiativă similară a fost deja luată în 2008 pentru a autoriza anumite state membre să ratifice Convenția HCCH din 1996 privind protecția copiilor sau să adere la aceasta 22 .
Conform Protocolului nr. 21, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, măsurile juridice adoptate în domeniul justiției nu sunt obligatorii și nu se aplică în Irlanda. Cu toate acestea, în momentul în care este prezentată o propunere în acest domeniu, Irlanda își poate notifica intenția de a participa la adoptarea și aplicarea măsurii respective și, după ce măsura a fost adoptată, își poate notifica intenția de a o accepta.
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
•Proporționalitate
Prezenta propunere este elaborată în conformitate cu deciziile deja adoptate ale Consiliului de autorizare a statelor membre să adere la o convenție internațională. Aceasta nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului unei acțiuni coerente a UE în materie de protecție transfrontalieră a adulților prin asigurarea, pentru statele membre care nu sunt încă părți la convenție, a faptului că acestea ratifică Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților sau aderă la aceasta într-un anumit interval de timp.
De asemenea, se înțelege că statele membre își păstrează competența în ceea ce privește reglementarea adoptării normelor de drept material care vizează protecția adulților.
Prin urmare, propunerea respectă principiul proporționalității.
•Alegerea instrumentului
Întrucât propunerea se referă la un acord internațional care urmează să fie ratificat și la care vor adera în interesul Uniunii anumite state membre, singurul instrument aplicabil este o decizie a Consiliului, în temeiul articolului 218 alineatul (6).
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Consultările cu părțile interesate
Prezenta propunere, împreună cu propunerea paralelă de regulament pe această temă, a fost precedată de consultări intense și ample cu părțile interesate.
Consultarea publică deschisă 23 și cererea de contribuții 24 au fost efectuate la începutul anului 2022. Majoritatea respondenților, inclusiv statele membre și organizațiile profesionale care reprezintă avocații și notarii, au sprijinit o inițiativă a UE care ar obliga statele membre să ratifice Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților. Aceștia au solicitat, de asemenea, un instrument al UE care să vină în completarea convenției. Un ONG, o organizație-umbrelă pentru protecția drepturilor persoanelor cu handicap, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile fundamentale ale adulților cu handicap, în cazul în care un instrument al UE ar favoriza circulația deciziilor luate cu încălcarea CNUDPH și a drepturilor fundamentale ale adulților cu handicap. Aceasta este o chestiune recurentă privind relația dintre CNUDPH și Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, care a fost abordată în studiul și declarația comună menționate în notele de subsol 14 și 15.
Ca parte a strategiei de consultare, la 29 septembrie 2022 a fost organizată o reuniune informală online cu părțile interesate. În plus, la 27 octombrie 2022, Comisia a organizat o reuniune online cu experți din statele membre pentru a furniza informații cu privire la inițiativa privind protecția adulților și pentru a face un prim schimb de opinii.
În cele din urmă, în cadrul reuniunii care a avut loc la 7 și 8 noiembrie 2022, Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială (RJE în materie civilă) a fost consultată cu privire la posibilul său rol într-o inițiativă viitoare.
În concluzie, un sprijin puternic și un feedback general pozitiv cu privire la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților au putut fi identificate în cadrul tuturor activităților de consultare. În plus, consultările au arătat necesitatea practică pentru măsuri suplimentare la nivelul UE, precum și sprijin din partea majorității părților interesate.
•Obținerea și utilizarea expertizei
În 2021 a fost efectuat un studiu juridic 25 . Autorii studiului au ajuns la următoarele concluzii: (i) există lacune și inconsecvențe semnificative în ceea ce privește protecția transfrontalieră a adulților vulnerabili (norme privind competența, recunoașterea puterilor de reprezentare, absența securității juridice și probleme practice pentru autorități); (ii) ratificarea generală a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților în UE ar aborda în mod direct unele dintre aceste probleme, atât între statele membre, cât și cu țările din afara UE și (iii) un instrument al UE ar consolida și mai mult protecția adulților vulnerabili și ar facilita viața acestora și activitatea autorităților responsabile.
De asemenea, au fost colectate cunoștințe de specialitate suplimentare în cadrul studiului care însoțește Raportul din proprie inițiativă cu caracter legislativ al Parlamentului European 26 (2016) și în Raportul Institutului European de Drept 27 (2020).
•Evaluarea impactului
În 2022 a fost efectuată o evaluare a impactului pentru a analiza diferitele opțiuni de politică disponibile în UE pentru a îmbunătăți protecția transfrontalieră a adulților și pentru a evalua impactul acestora.
Întrucât prezenta propunere se referă numai la ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților și la aderarea la aceasta de către anumite state membre, explicarea în detaliu a constatărilor evaluării impactului va fi oferită în propunerea de regulament care o însoțește. Este oportun ca analiza actuală să se limiteze la indicarea opțiunii de politică finale.
Aceasta include un regulament care vine în completarea convenției, precum și ratificarea convenției și aderarea la aceasta de către statele membre care nu sunt încă părți la aceasta. Aceasta ar asigura faptul că normele corespunzătoare de drept internațional privat pentru protecția adulților în situații transfrontaliere ar fi aplicabile nu numai la nivelul UE, ci și între statele membre și statele care nu sunt membre ale UE. De asemenea, se preconizează că ratificarea de către toate statele membre ar încuraja mai multe state care nu sunt membre ale UE să adere la convenție.
•Drepturile fundamentale
Obiectivul general al acțiunii propuse este de a proteja drepturile fundamentale ale adulților, în conformitate cu articolul 6 din TFUE, cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu CNUDPH.
În situațiile transfrontaliere, acest fapt ar implica, în special, prevenirea deposedării sau a refuzului accesului la proprietatea adultului în străinătate, asigurarea accesului la justiție și asigurarea autodeterminării și autonomiei adulților.
Prin armonizarea normelor de drept internațional privat, Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților conectează diferite sisteme juridice pentru a facilita, în cadrul domeniului de aplicare al convenției, respectarea nediscriminatorie a drepturilor adulților, protejarea intereselor acestora și exercitarea capacității lor juridice.
Preambulul convenției reflectă aceste valori: se afirmă că respectarea atât a demnității, cât și a autonomiei adultului sunt considerente fundamentale. Aceste priorități sunt prevăzute, de asemenea, în preambulul CNUDPH.
În conformitate cu normele convenției, în cazul în care o măsură de protecție este luată într-un stat contractant de către o autoritate competentă, măsura respectivă ar trebui să producă în continuare efecte într-un alt stat contractant, de exemplu în cazul în care adultul se deplasează dintr-un stat contractant în altul. Convenția include, de asemenea, garanții care permit ca măsurile să nu fie recunoscute sau executate dacă, de exemplu, măsura a fost luată de o autoritate a cărei competență nu se întemeia pe unul dintre motivele prevăzute de convenție sau nu era în conformitate cu acesta, sau dacă recunoașterea măsurii ar fi contrară ordinii publice a statului solicitat 28 . În acest context, nerespectarea drepturilor fundamentale ale adultului vizat de măsură ar putea justifica refuzul recunoașterii.
4.IMPLICAȚIILE BUGETARE
Decizia propusă nu are implicații bugetare pentru Uniunea Europeană.
5.ALTE ELEMENTE
•Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare
Întrucât propunerea se referă la autorizarea anumitor state membre ale Uniunii Europene să ratifice Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților sau să adere la aceasta, monitorizarea punerii sale în aplicare vizează în primul rând respectarea de către statele membre în cauză a calendarului de ratificare sau de aderare la convenție, în conformitate cu decizia Consiliului.
Cu toate acestea, odată ce toate statele membre sunt părți la convenție, se preconizează desfășurarea mai multor acțiuni de creștere a gradului de conștientizare cu privire la convenție și de asigurare a aplicării corecte a acesteia. În plus, vor fi adoptate poziții coordonate ale UE ca parte a pregătirii viitoarelor comisii speciale privind funcționarea convenției; acest fapt va permite UE să monitorizeze punerea în aplicare a acestui instrument de către statele membre.
2023/0170 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a statelor membre să devină sau să rămână părți, în interesul Uniunii Europene, la Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (2) coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Parlamentului European 29 ,
întrucât:
(1)Uniunea și-a stabilit ca obiectiv crearea, menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor și accesul la justiție.
(2)În scopul îndeplinirii acestui obiectiv, Uniunea a adoptat o serie de acte legislative în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere. Uniunea este, de asemenea, în nume propriu sau prin intermediul statelor sale membre care acționează în interesul Uniunii, parte la mai multe convenții internaționale în același domeniu.
(3)Cu toate acestea, nu există nicio legislație a Uniunii în materie de protecție transfrontalieră a adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele sau care pot solicita ca sprijinul în exercitarea capacității lor juridice care le este furnizat într-un stat membru să continue în întreaga Uniune.
(4)Pot apărea diverse dificultăți pentru adulți în situații transfrontaliere, inclusiv atunci când acești adulți se mută într-un alt stat membru sau atunci când dețin proprietăți sau active într-un alt stat membru. Pot apărea dificultăți, de exemplu, în cazul în care măsurile luate într-un stat membru în vederea protejării adulților trebuie să fie invocate într-un alt stat membru sau în cazul în care puterile de reprezentare acordate de adulți pentru a fi exercitate de reprezentanții acestora atunci când adulții nu sunt în măsură să își protejeze interesele trebuie să fie invocate ulterior în străinătate. Aceste dificultăți pot avea consecințe negative grave asupra securității juridice în tranzacțiile transfrontaliere și asupra drepturilor și bunăstării adulților, precum și asupra respectării demnității acestora. În special, drepturile fundamentale ale adulților, cum ar fi accesul la justiție, dreptul la autodeterminare și la autonomie și dreptul de proprietate și la liberă circulație, pot fi afectate în mod negativ.
(5)Prin urmare, sunt necesare norme uniforme de drept internațional privat care să reglementeze situațiile transfrontaliere pentru a consolida protecția drepturilor fundamentale ale adulților care suferă de o deficiență sau de o insuficiență a capacităților personale. La nivel internațional, Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților („Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților”) include astfel de norme. Convenția prevede norme privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție a adulților în cauză, privind legea aplicabilă în cazul puterilor de reprezentare, precum și norme privind cooperarea dintre autoritățile părților contractante.
(6)În conformitate cu Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, numai statele suverane pot fi parte la aceasta. Din acest motiv, Uniunea nu poate încheia convenția respectivă.
(7)Ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților și aderarea la aceasta de către toate statele membre reprezintă un obiectiv de lungă durată urmărit de Uniunea Europeană.
(8)Până în prezent, Belgia, Republica Cehă, Germania, Estonia, Grecia, Franța, Cipru, Letonia, Malta, Austria, Portugalia și Finlanda sunt părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților. Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Polonia doar au semnat-o.
(9)La [...], Comisia a prezentat o propunere legislativă de regulament privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor, a actelor autentice și a puterilor de reprezentare, precum și cooperarea în materie civilă în ceea ce privește protecția adulților („propunerea de regulament”). Propunerea prevede aplicarea unora dintre normele Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților între statele membre și stabilește norme complementare pentru a facilita o cooperare și mai strânsă în interiorul UE în acest domeniu. Dispozițiile regulamentului propus se suprapun și sunt strâns legate de Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.
(10)Din acest motiv, există riscul ca respectiva Convenție HCCH din 2000 privind protecția adulților să aducă atingere domeniului de aplicare al regulamentului propus ori să îl modifice. Astfel, Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților intră sub incidența competenței exclusive a Uniunii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(11)Prin urmare, Consiliul ar trebui să autorizeze statele membre care nu sunt încă părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților să semneze, să ratifice convenția sau să adere la aceasta, în interesul Uniunii, în condițiile prevăzute în prezenta decizie. De asemenea, Consiliul ar trebui să autorizeze statele membre care sunt părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților să rămână părți la aceasta.
(12)Uniunea și toate statele sale membre sunt părți la Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap („CNUDPH”).
(13)În temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană și al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, competența de a adopta norme de fond și de procedură în domeniul protecției adulților revine statelor membre. În calitate de părți contractante la CNUDPH, statele membre trebuie să se asigure că dreptul lor material și procedural național privind tratamentul adulților este în concordanță cu obligațiile în materie de drepturi ale omului prevăzute de CNUDPH, inclusiv măsurile care se referă la „tutelă” și „curatelă”, precum și stabilirea incapacității, astfel cum se menționează la articolul 3 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.
(14)Normele Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților ar trebui aplicate în conformitate cu obligațiile în materie de drepturi ale omului în temeiul CNUDPH.
(15)Nerespectarea acestei obligații ar trebui, de asemenea, să aducă atingere recunoașterii și executării de către statele membre a măsurilor luate de țări terțe.
(16)[(În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.) SAU
(17)(În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Irlanda și-a notificat [, prin scrisoarea din...,] intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.)]
(18)În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
1.Consiliul autorizează statele membre să devină sau să rămână părți la Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților (denumită în continuare „convenția”), în interesul Uniunii, sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 2.
2.Textul convenției este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Bulgaria, [Irlanda], Spania, Croația, Italia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, România, Slovenia, Slovacia și Suedia iau măsurile necesare pentru depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de aderare pe lângă Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, care acționează în calitate de depozitar al convenției, în termen de cel mult [24 de luni de la data adoptării prezentei decizii].
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu,
Președintele
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 31.5.2023
COM(2023) 281 final
ANEXĂ
la
Propunerea de decizie a Consiliului
de autorizare a statelor membre să devină sau să rămână părți, în interesul Uniunii Europene, la Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților
ANEXĂ
CONVENȚIA PRIVIND PROTECȚIA
INTERNAȚIONALĂ A ADULȚILOR
(încheiată la 13 ianuarie 2000)
Statele semnatare ale prezentei convenții,
Luând în considerare necesitatea asigurării protecției în situații cu caracter internațional a adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele,
Dorind să evite conflictele între sistemele juridice în ceea ce privește competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție a adulților,
Reafirmând importanța cooperării internaționale pentru protecția adulților,
Confirmând faptul că interesele adultului și respectul pentru demnitatea și autonomia sa trebuie să fie luate în considerare cu prioritate,
Au convenit următoarele:
capitolul i – domeniul de aplicare al convenției
Articolul 1
(1) Prezenta convenție se aplică în situații cu caracter internațional în domeniul protecției adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele.
(2) Prezenta convenție are ca obiect:
a) stabilirea statului ale cărui autorități sunt competente să ia măsurile de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia;
b) stabilirea legii aplicabile de către aceste autorități în exercițiul competenței lor;
c) stabilirea legii aplicabile reprezentării adultului;
d) asigurarea recunoașterii și executării unor asemenea măsuri de protecție în toate statele contractante;
e) stabilirea cooperării necesare între autoritățile statelor contractante pentru a asigura atingerea obiectivelor convenției.
Articolul 2
(1) În sensul prezentei convenții, un adult este o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani.
(2) Convenția se aplică, de asemenea, măsurilor adoptate cu privire la un adult care nu a împlinit vârsta de 18 ani la momentul adoptării măsurilor.
Articolul 3
Măsurile prevăzute la articolul 1 pot să se refere în mod deosebit la:
a) stabilirea incapacității și instituirea unui regim de protecție;
b) plasarea adultului sub protecția unei autorități judiciare sau administrative;
c) tutela, curatela și instituții similare;
d) desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana adultului sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;
e) plasarea adultului într-o unitate sau într-un alt loc în care îi poate fi asigurată protecția;
f) administrarea, conservarea sau acte de dispoziție privind bunurile aflate în proprietatea adultului;
g) autorizarea unei intervenții specifice pentru protejarea persoanei adultului sau a bunurilor aflate în proprietatea acestuia.
Articolul 4
(1) Sunt excluse din domeniul de aplicare al convenției:
a) obligațiile de întreținere;
b) încheierea, anularea și desfacerea căsătoriei sau a oricărei relații similare, precum și separarea legală;
c) regimurile patrimoniale privind căsătoria sau orice relație similară;
d) actele fiduciare sau succesiunile;
e) securitatea socială;
f) măsurile publice de natură generală în domeniul sănătății;
g) măsurile luate în legătură cu o persoană ca urmare a unor infracțiuni săvârșite de persoana respectivă;
h) deciziile privind dreptul de azil și privind imigrația;
i) măsurile care vizează exclusiv siguranța publică.
(2) Alineatul (1) nu aduce atingere, în ceea ce privește aspectele menționate, dreptului unei persoane de a acționa în calitate de reprezentant al adultului.
capitolul ii – competența
Articolul 5
(1) Autoritățile judiciare sau administrative ale statului contractant în care se află reședința obișnuită a adultului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor aflate în proprietatea acestuia.
(2) În caz de schimbare a reședinței obișnuite a adultului în alt stat contractant, sunt competente autoritățile din statul noii reședințe obișnuite.
Articolul 6
(1) În situația adulților refugiați și a adulților care, din cauza tulburărilor interne din țara lor, sunt deplasați pe plan internațional, autoritățile statului contractant pe teritoriul căruia se află acești adulți ca rezultat al deplasării lor exercită competența prevăzută la articolul 5 alineatul (1).
(2) Prevederile alineatului precedent se aplică și adulților a căror reședință obișnuită nu poate fi stabilită.
Articolul 7
(1) Cu excepția adulților refugiați sau a adulților care, din cauza tulburărilor interne din țara de cetățenie, sunt deplasați pe plan internațional, autoritățile statului contractant al cărui cetățean este adultul au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia în cazul în care consideră că acestea sunt mai în măsură să aprecieze interesele adultului și după înștiințarea autorităților competente în temeiul articolului 5 sau al articolului 6 alineatul (2).
(2) Această competență nu poate fi exercitată în cazul în care autoritățile competente în temeiul articolului 5, al articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 au informat autoritățile statului al cărui cetățean este adultul că au luat măsurile impuse de situație sau au decis că nu se impune luarea niciunei măsuri sau că există proceduri în curs de soluționare.
(3) Măsurile luate în conformitate cu alineatul (1) își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente în temeiul articolului 5, al articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 iau măsurile impuse de situație sau decid că nu se impune luarea niciunei măsuri. Aceste autorități informează în mod corespunzător autoritățile care au luat măsuri în conformitate cu alineatul (1).
Articolul 8
(1) Autoritățile dintr-un stat contractant, competente în temeiul articolului 5 sau al articolului 6, în cazul în care consideră că este în interesul adultului, au dreptul de a solicita autorităților unuia dintre statele menționate la alineatul (2), din proprie inițiativă sau la cererea autorității unui alt stat contractant, luarea măsurilor de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia. Cererea poate viza toate sau anumite aspecte ale protecției în cauză.
(2) Statele contractante ale căror autorități pot fi sesizate conform prevederilor alineatului precedent sunt:
a) statul al cărui cetățean este adultul;
b) statul în care s-a aflat reședința obișnuită anterioară a adultului;
c) statul în care sunt situate bunurile adultului;
d) statul ale cărui autorități au fost desemnate în scris de către adult pentru a lua măsurile de protecție a persoanei sale;
e) statul în care se află reședința obișnuită a unei persoane apropiate de adult, dispusă să se ocupe de protecția persoanei sale;
f) statul pe teritoriul căruia se află adultul, în ceea ce privește protecția persoanei adultului.
(3) În cazul în care autoritatea desemnată în temeiul prevederilor alineatelor precedente nu acceptă competența, autoritățile statului contractant având competență în temeiul articolului 5 sau al articolului 6 își păstrează competența.
Articolul 9
Autoritățile dintr-un stat contractant în care sunt situate bunurile adultului sunt competente pentru a lua măsuri de protecție în raport cu respectivele bunuri, în măsura în care aceste măsuri sunt compatibile cu cele luate de către autoritățile competente în temeiul articolelor 5-8.
Articolul 10
(1) În toate cazurile de urgență, autoritățile din orice stat contractant, pe al cărui teritoriu se află adultul sau bunurile sale, au competența de a lua măsurile necesare de protecție.
(2) Măsurile luate conform alineatului precedent cu privire la un adult care are reședința obișnuită într-un stat contractant își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente în temeiul articolelor 5-9 au luat măsurile impuse de situație.
(3) Măsurile luate conform alineatului (1) cu privire la un adult care are reședința obișnuită într-un stat necontractant își încetează efectele în fiecare stat contractant de îndată ce măsurile impuse de situație și luate de autoritățile unui alt stat sunt recunoscute în statul contractant în cauză.
(4) Autoritățile care au luat măsuri în conformitate cu alineatul (1) informează, dacă este posibil, autoritățile statului contractant în care se află reședința obișnuită a adultului cu privire la măsurile luate.
Articolul 11
(1) În mod excepțional, autoritățile unui stat contractant, pe al cărui teritoriu se află adultul, au competența de a lua măsuri cu caracter temporar pentru protecția persoanei adultului, care au un efect teritorial limitat la statul în cauză, în măsura în care asemenea măsuri sunt compatibile cu măsurile deja luate de către autoritățile care au competență în temeiul articolelor 5-8 și după înștiințarea autorităților competente în temeiul articolului 5.
(2) Măsurile luate în temeiul alineatului precedent cu privire la un adult având reședința obișnuită într-un stat contractant își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente în temeiul articolelor 5-8 au luat o decizie în privința măsurilor de protecție care ar putea fi impuse de situație.
Articolul 12
Sub rezerva dispozițiilor articolului 7 alineatul (3), măsurile luate în aplicarea articolelor 5-9 rămân în vigoare conform prevederilor acestora, chiar dacă o schimbare de împrejurări a îndepărtat elementele pe care a fost întemeiată competența, atâta vreme cât autoritățile competente în temeiul convenției nu au modificat, înlocuit sau înlăturat asemenea măsuri.
capitolul iii – legea aplicabilă
Articolul 13
(1) În exercitarea competenței care le-a fost atribuită în temeiul dispozițiilor capitolului II, autoritățile statelor contractante aplică legea lor națională.
(2) Cu toate acestea, în măsura în care protecția persoanei sau a bunurilor adultului o impune, în mod excepțional ele pot aplica sau pot lua în considerare legea unui alt stat cu care situația respectivă prezintă cea mai strânsă legătură.
Articolul 14
Dacă o măsură luată într-un stat contractant este pusă în aplicare într-un alt stat contractant, condițiile de aplicare a acesteia sunt reglementate de legea celui din urmă stat.
Articolul 15
(1) Existența, domeniul, modificarea și încetarea puterilor de reprezentare conferite de către un adult, fie printr-un acord, fie printr-un act unilateral, care sunt exercitate în cazul în care adultul în cauză nu mai este în măsură să își protejeze propriile interese, sunt reglementate de legislația statului în care se află reședința obișnuită a adultului la momentul încheierii acordului sau actului, cu excepția cazului în care una dintre legile menționate la alineatul (2) a fost desemnată, în mod expres, în scris.
(2) Statele ale căror legi pot fi desemnate sunt:
a) statul al cărui cetățean este adultul;
b) statul unei foste reședințe obișnuite a adultului;
c) statul în care sunt situate bunurile adultului, în ceea ce privește respectivele bunuri.
(3) Modul de exercitare a acestor puteri de reprezentare este reglementat de legea statului în care sunt exercitate.
Articolul 16
În cazul în care puterile de reprezentare prevăzute la articolul 15 nu sunt exercitate într-o manieră suficientă pentru a garanta protecția persoanei sau a bunurilor adultului, acestea pot fi retrase sau modificate prin măsuri luate de o autoritate competentă în temeiul convenției. În cazul în care respectivele puteri de reprezentare sunt retrase sau modificate, legea menționată la articolul 15 trebuie luată în considerare în măsura în care este posibil.
Articolul 17
(1) Validitatea unui act încheiat între un terț și o altă persoană care ar avea calitatea de reprezentant al adultului în temeiul legii statului în care actul a fost încheiat nu poate fi contestată și nici răspunderea terțului angajată pe motivul că cealaltă persoană nu avea calitatea de reprezentant al adultului în temeiul legii desemnate de prevederile prezentului capitol, cu excepția cazului în care terțul a cunoscut ori trebuia să fi cunoscut că respectiva calitate era reglementată de această din urmă lege.
(2) Alineatul precedent se aplică numai dacă actul a fost încheiat între persoane prezente pe teritoriul aceluiași stat.
Articolul 18
Prevederile prezentului capitol se aplică chiar dacă legea desemnată de ele este legea unui stat necontractant.
Articolul 19
În sensul prezentului capitol, prin termenul „lege” se are în vedere legea în vigoare într-un stat, cu excepția normelor aplicabile conflictului de legi.
Articolul 20
Prezentul capitol nu împiedică aplicarea dispozițiilor de drept ale statului în care adultul trebuie să fie protejat în cazul în care aplicarea acestor dispoziții este obligatorie indiferent de legea aplicabilă.
Articolul 21
Aplicarea legii desemnate de prevederile prezentului capitol poate fi refuzată numai dacă această aplicare ar fi în mod vădit contrară ordinii publice.
capitolul iv – recunoașterea și executarea
Articolul 22
(1) Măsurile luate de către autoritățile unui stat contractant sunt recunoscute de plin drept în alte state contractante.
(2) Recunoașterea poate fi cu toate acestea refuzată în următoarele cazuri:
a) dacă măsura a fost luată de către autoritatea a cărei competență nu a fost stabilită pe unul dintre temeiurile prevăzute pentru aceasta în dispozițiile capitolului II, sau nu a fost în conformitate cu acesta;
b) dacă măsura a fost luată, cu excepția unei situații de urgență, în cadrul unei proceduri judecătorești sau administrative, fără să i se fi dat adultului posibilitatea de a fi audiat, prin încălcarea principiilor fundamentale de procedură ale statului solicitat;
c) dacă o asemenea recunoaștere este în mod vădit contrară ordinii publice a statului solicitat, sau contravine unei dispoziții a legii statului respectiv, care are caracter obligatoriu indiferent de legea aplicabilă;
d) dacă măsura este incompatibilă cu o măsură ulterioară luată de un stat necontractant care ar fi avut competență în temeiul articolelor 5-9, când această măsură ulterioară îndeplinește condițiile de recunoaștere în statul solicitat;
e) dacă procedura prevăzută la articolul 33 nu a fost respectată.
Articolul 23
Fără a aduce atingere prevederilor articolului 22 alineatul (1), orice persoană interesată poate solicita autorităților competente ale unui stat contractant să decidă asupra recunoașterii sau nerecunoașterii unei măsuri luate în alt stat contractant. Procedura este reglementată de legea statului solicitat.
Articolul 24
Autoritatea statului solicitat este ținută de constatările de fapt pe baza cărora autoritatea statului care a luat măsura și-a întemeiat competența.
Articolul 25
(1) Dacă măsurile luate într-un stat contractant și care sunt executorii presupun acte de executare într-un alt stat contractant, ele sunt, în acest alt stat, declarate executorii sau înregistrate în vederea executării, la solicitarea oricărei părți interesate, potrivit procedurii prevăzute de legea acestui din urmă stat.
(2) Fiecare stat contractant aplică la hotărârea de încuviințare a executării sau de înregistrare o procedură simplă și rapidă.
(3) Hotărârea de încuviințare a executării ori de înregistrare nu poate fi refuzată decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 22 alineatul (2).
Articolul 26
Fără a aduce atingere situațiilor în care revizuirea este necesară în aplicarea articolelor precedente, măsurile luate nu se revizuiesc pe fond.
Articolul 27
Măsurile luate într-un stat contractant și declarate ca executorii sau înregistrate în vederea executării în alt stat contractant sunt puse în executare ca și cum ar fi fost luate de autoritățile acestui stat. Punerea în executare se face în temeiul legii statului solicitat, în limitele stabilite de acesta.
capitolul v – cooperarea
Articolul 28
(1) Fiecare stat contractant își desemnează o autoritate centrală cu sarcina de a duce la îndeplinire obligațiile care îi sunt impuse de convenție.
(2) Statele federale, statele cu mai multe sisteme de drept sau statele având unități teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală și să specifice întinderea teritorială sau personală a atribuțiilor lor. Atunci când un stat a desemnat mai multe autorități centrale, acesta desemnează și o autoritate centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii către autoritatea centrală competentă din statul respectiv.
Articolul 29
(1) Autoritățile centrale cooperează între ele și promovează cooperarea dintre autoritățile competente în statele lor în scopul realizării obiectivelor convenției.
(2) Acestea, în legătură cu aplicarea convenției, iau măsurile potrivite pentru a furniza informații cu privire la legislația proprie, precum și cu privire la serviciile disponibile în domeniul protecției adulților.
Articolul 30
Autoritatea centrală a unui stat contractant ia, fie direct, fie cu sprijinul autorităților publice sau al altor organisme, măsurile potrivite pentru:
a) a facilita comunicarea, prin orice mijloace, între autoritățile competente în situațiile cărora li se aplică dispozițiile convenției;
b) a ajuta, la cererea autorității competente a altui stat contractant, la localizarea adultului, atunci când există indicii că acesta se află pe teritoriul statului solicitat și are nevoie de protecție.
Articolul 31
Autoritățile competente ale unui stat contractant pot încuraja, fie în mod direct, fie prin intermediul altor organisme, utilizarea medierii, a concilierii sau a altor mijloace asemănătoare, în vederea convenirii asupra unor soluții privind protecția persoanei sau a bunurilor adultului în situațiile în care se aplică dispozițiile convenției.
Articolul 32
(1) În cazul în care se intenționează să se ia o măsură de protecție, dacă situația adultului impune acest lucru, autoritățile competente în temeiul convenției pot solicita autorităților celorlalte state contractante care au informații relevante pentru protecția adultului să le comunice aceste informații.
(2) Fiecare stat contractant poate să solicite ca cererile efectuate în temeiul primului alineat să fie comunicate autorităților sale numai prin intermediul autorității sale centrale.
(3) Autoritățile competente ale unui stat contractant pot să ceară autorităților competente ale altui stat contractant să asigure asistență în aplicarea măsurilor de protecție luate în temeiul acestei convenții.
Articolul 33
(1) Dacă autoritatea competentă în temeiul articolelor 5-8 are în vedere plasamentul adultului într-o unitate sau într-un alt loc în care poate fi asigurată protecția și dacă acest plasament urmează să aibă loc într-un alt stat contractant, aceasta se consultă în prealabil cu autoritatea centrală sau cu altă autoritate competentă din acel stat. În acest sens, transmite un raport privind adultul, împreună cu motivele privind plasamentul propus.
(2) Decizia privind plasamentul nu poate fi luată în statul solicitant în cazul în care autoritatea centrală sau altă autoritate competentă a statului solicitat își manifestă opoziția într-un termen rezonabil.
Articolul 34
În toate cazurile în care adultul este expus unui pericol grav, autoritățile competente din statul contractant în care au fost luate sau urmează să fie luate măsuri de protecție a respectivului adult, dacă au fost informate despre schimbarea reședinței adultului sau despre prezența adultului într-un alt stat, la rândul lor informează autoritățile acelui stat despre pericol și despre măsurile luate sau în curs de a fi luate.
Articolul 35
O autoritate nu solicită ori transmite informații obținute conform prevederilor prezentului capitol, dacă, în opinia sa, aceasta este de natură să ducă la punerea în primejdie a persoanei sau a bunurilor adultului ori să aducă atingere gravă libertății ori vieții unuia dintre membrii familiei adultului.
Articolul 36
(1) Fără a aduce atingere posibilității de a stabili cheltuieli rezonabile pentru serviciile oferite, autoritățile centrale, precum și alte autorități publice ale statelor contractante suportă propriile cheltuieli care decurg din aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.
(2) Un stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante cu privire la repartizarea acestor cheltuieli.
Articolul 37
Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în scopul îmbunătățirii aplicării prevederilor prezentului capitol în cadrul colaborării reciproce. Statele care au încheiat un astfel de acord transmit o copie depozitarului convenției.
capitolul vi – dispoziții generale
Articolul 38
(1) Autoritățile statului contractant unde a fost luată o măsură de protecție sau a fost confirmată o putere de reprezentare pot să elibereze persoanei căreia i-a fost încredințată spre ocrotire persoana sau bunurile adultului, la cererea sa, un certificat care să arate calitatea și limitele în care această persoană poate acționa, precum și puterile care îi sunt conferite.
(2) Capacitatea și puterile arătate în certificatul sus-menționat sunt prezumate a fi învestite în acea persoană de la data eliberării certificatului, până la proba contrară.
(3) Fiecare stat contractant desemnează autoritățile împuternicite să elibereze acest certificat.
Articolul 39
Datele cu caracter personal culese sau transmise în aplicarea convenției sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost culese sau transmise.
Articolul 40
Autoritățile cărora le-au fost transmise aceste informații asigură confidențialitatea acestora, în conformitate cu legea aplicabilă în statul respectiv.
Articolul 41
Toate documentele înaintate ori eliberate în temeiul prezentei convenții sunt scutite de orice legalizare ori de alte formalități similare.
Articolul 42
Fiecare stat contractant poate să își desemneze autoritățile cărora trebuie să le fie transmise cererile prevăzute la articolul 8 și la articolul 33 din convenție.
Articolul 43
(1) Desemnările prevăzute la articolul 28 și la articolul 42 se comunică Biroului Permanent al Conferinței de Drept Internațional Privat de la Haga, cel mai târziu la data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a convenției sau a aderării la aceasta. Orice modificare a acestora se comunică, de asemenea, Biroului Permanent.
(2) Declarația prevăzută la articolul 32 alineatul (2) se adresează depozitarului convenției.
Articolul 44
Un stat contractant în care se aplică mai multe sisteme de drept sau ansambluri de reguli diferite în domeniul protecției persoanei adultului sau a proprietății acestuia nu este ținut să aplice prevederile convenției conflictelor privind numai aceste sisteme de drept ori ansambluri de reguli.
Articolul 45
În ceea ce privește un stat în care două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme care au legătură cu domeniul reglementat de convenție se aplică în unități teritoriale diferite:
a) orice referire la reședința obișnuită în acel stat se consideră ca referire la reședința obișnuită într-o unitate teritorială;
b) orice referire la prezența adultului în acel stat se consideră ca referire la prezența adultului într-o unitate teritorială;
c) orice referire la situarea proprietății ori a bunurilor adultului în acel stat se consideră ca referire la situarea proprietății adultului într-o unitate teritorială;
d) orice referire la statul al cărui cetățean este adultul se consideră ca referire la unitatea teritorială desemnată de legea statului respectiv sau, în absența unor prevederi legale exprese, unitatea teritorială cu care adultul are cele mai strânse legături;
e) orice referire la statul ale cărui autorități au fost desemnate de către adult se consideră ca referire la
– unitatea teritorială, în cazul în care adultul a desemnat autoritățile respectivei unități teritoriale;
– unitatea teritorială cu care adultul are cele mai strânse legături, în cazul în care adultul a desemnat autoritățile statului fără a preciza o anumită unitate teritorială din stat;
f) orice referire la legea unui stat care are legături strânse cu situația în cauză se consideră ca referire la legea unității teritoriale care are legături strânse cu situația în cauză;
g) orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului în care a fost luată o măsură de protecție se consideră ca referire la legea, procedura în vigoare la nivelul unității teritoriale sau la autoritatea din unitatea teritorială în care a fost luată măsura respectivă;
h) orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului solicitat se consideră ca referire la legea, procedura în vigoare la nivelul unității teritoriale sau autoritatea din unitatea teritorială în care este cerută recunoașterea sau executarea;
i) orice referire la statul în care urmează a fi pusă în aplicare o măsură de protecție se consideră ca referire la unitatea teritorială în care măsura urmează a fi pusă în aplicare;
j) orice referire la organismele ori autoritățile acelui stat, altele decât autoritățile centrale, se consideră ca referire la organismele sau autoritățile autorizate să acționeze în unitatea teritorială respectivă.
Articolul 46
În scopul identificării legii aplicabile în temeiul capitolului III, atunci când un stat are două sau mai multe unități teritoriale, fiecare având propriul său sistem de drept și norme pentru aspectele acoperite de prezenta convenție, sunt aplicabile următoarele reguli:
a) dacă există norme în vigoare într-un stat care identifică unitatea teritorială a cărei lege este aplicabilă, se aplică legea unității teritoriale respective;
b) în absența unor astfel de norme, se aplică legea unității teritoriale relevante, astfel cum a fost definită la articolul 45.
Articolul 47
În scopul identificării legii aplicabile în temeiul capitolului III referitor la statul în care există două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme aplicabile unor categorii diferite de persoane în ceea ce privește aspectele acoperite de prezenta convenție, se aplică următoarele reguli:
a) dacă există norme în vigoare în acel stat care identifică care dintre acele legi este aplicabilă, se aplică acea lege;
b) în absența unor astfel de norme, se aplică legea sistemului sau setul de norme de drept cu care adultul are cele mai strânse legături.
Articolul 48
În ceea ce privește relația dintre statele contractante, prezenta convenție înlocuiește Convention concernant l'interdiction et les mesures de protection analogues, semnată la Haga la 17 iulie 1905.
Articolul 49
(1) Prezenta convenție nu derogă de la niciun instrument internațional la care statele contractante sunt părți și care conține prevederi privind aspectele reglementate de prezenta convenție, cu excepția cazului în care există o declarație contrară făcută de statele care sunt părți la instrumentul respectiv.
(2) Prezenta convenție nu afectează posibilitatea ca unul sau mai multe state contractante să încheie între ele acorduri care să cuprindă, în ceea ce privește adulții având reședința obișnuită într-unul din statele părți la un astfel de acord, dispoziții referitoare la aspectele reglementate de prezenta convenție.
(3) Acordurile încheiate de către unul sau mai multe state contractante privind aspecte care intră în domeniul de aplicare al prezentei convenții nu afectează, în raporturile acestor state cu alte state contractante, aplicarea dispozițiilor prezentei convenții.
(4) Prevederile alineatelor precedente se aplică și legilor uniforme întemeiate pe legături regionale ori de altă natură între statele interesate.
Articolul 50
(1) Convenția se aplică măsurilor de protecție numai dacă acestea au fost luate într-un stat după ce convenția a intrat în vigoare în acel stat.
(2) Convenția se aplică recunoașterii și executării măsurilor luate după intrarea ei în vigoare, în raporturile dintre statul unde măsurile au fost luate și statul solicitat.
(3) Convenția se aplică de la data intrării sale în vigoare într-un stat contractant puterilor de reprezentare acordate anterior în condiții corespunzătoare celor prevăzute la articolul 15.
Articolul 51
(1) Orice comunicare trimisă autorității centrale ori unei alte autorități dintr-un stat contractant se face în limba originală și este însoțită de traducerea în limba oficială ori într-una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacă acest lucru nu este posibil, în limbile franceză sau engleză.
(2) Totuși, un stat contractant poate, sub rezerva prevăzută la articolul 56, să se opună utilizării fie a limbii franceze, fie a limbii engleze.
Articolul 52
Secretarul general al Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat convoacă periodic o comisie specială în scopul examinării funcționării practice a convenției.
capitolul vii – dispoziții finale
Articolul 53
(1) Convenția este deschisă spre semnare statelor care erau membre ale Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat la 2 octombrie 1999.
(2) Convenția este ratificată, acceptată sau aprobată, iar instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos care este depozitarul convenției.
Articolul 54
(1) Orice stat poate adera la convenție după intrarea sa în vigoare, conform articolului 57 alineatul (1).
(2) Instrumentul de aderare se depune la depozitar.
(3) Aderarea nu are efecte decât în raporturile dintre statul care aderă și statele contractante care nu au ridicat obiecții la aderare în termen de șase luni de la primirea notificării prevăzute la articolul 59 litera (b). O asemenea obiecție poate fi ridicată, de asemenea, de către orice stat atunci când ratifică, acceptă sau aprobă convenția după o aderare. Aceste obiecții se notifică depozitarului.
Articolul 55
(1) Un stat care are două sau mai multe unități teritoriale în care sunt aplicabile diferite sisteme de drept aspectelor reglementate de prezenta convenție poate, la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta convenție se aplică tuturor unităților sale teritoriale ori numai uneia sau mai multora dintre acestea și poate modifica, în orice moment, această declarație, făcând o nouă declarație.
(2) Aceste declarații se notifică depozitarului convenției și indică în mod expres unitățile teritoriale cărora li se aplică convenția.
(3) Dacă un stat nu face declarația prevăzută la prezentul articol, convenția se aplică pe întreg teritoriul statului respectiv.
Articolul 56
(1) Orice stat contractant poate, cel mai târziu la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ori la momentul unei declarații făcute în conformitate cu articolul 55, să formuleze rezerva prevăzută la articolul 51 alineatul (2). Nicio altă rezervă nu este admisă.
(2) Orice stat poate, în orice moment, să retragă o rezervă pe care a formulat-o. Această retragere este notificată depozitarului convenției.
(3) Rezerva își încetează efectele în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice de la momentul notificării menționate în alineatul precedent.
Articolul 57
(1) Convenția intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după depunerea celui de al treilea instrument de ratificare, acceptare ori aprobare prevăzut la articolul 53.
(2) Prin urmare, convenția intră în vigoare:
a) pentru fiecare stat care o ratifică, acceptă ori aprobă subsecvent, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare ori aderare;
b) pentru fiecare stat care aderă, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după expirarea termenului de șase luni prevăzut la articolul 54 alineatul (3);
c) pentru unitățile teritoriale asupra cărora convenția a fost extinsă, conform articolului 55, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după notificarea prevăzută la acest articol.
Articolul 58
(1) Orice stat parte la convenție poate denunța printr-o notificare adresată, în scris, depozitarului. Denunțarea poate să se limiteze la anumite unități teritoriale cărora li se aplică prezenta convenție.
(2) Denunțarea produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de douăsprezece luni după data primirii notificării de către depozitar. Atunci când în notificare este precizată o perioadă mai lungă pentru producerea efectului denunțării, aceasta produce efecte la expirarea perioadei mai lungi precizate.
Articolul 59
Depozitarul notifică statelor membre ale Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat și statelor care au aderat conform articolului 54 următoarele:
a) semnările, ratificările, acceptările și aprobările prevăzute la articolul 53;
b) aderările și obiecțiunile la aderări prevăzute la articolul 54;
c) data intrării în vigoare a convenției în conformitate cu articolul 57;
d) declarațiile prevăzute la articolul 32 alineatul (2) și la articolul 55;
e) acordurile prevăzute la articolul 37;
f) rezervele prevăzute la articolul 51 alineatul (2), precum și retragerea rezervelor prevăzută la articolul 56 alineatul (2);
g) denunțările prevăzute la articolul 58.
Drept care subsemnații, pe deplin autorizați în acest scop, au semnat prezenta convenție.
Întocmită la Haga la 13 ianuarie 2000, în limbile engleză și franceză, ambele texte având valoare egală, într-un singur exemplar, care se depune în arhivele Guvernului Regatului Țărilor de Jos și a cărui copie certificată pentru conformitate se comunică, pe cale diplomatică, fiecărui stat membru reprezentat în cadrul Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat.