|
29.9.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 242/158 |
REZOLUȚIA (UE) 2023/1838 A PARLAMENTULUI EUROPEAN
din 10 mai 2023
conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2021, secțiunea IX – Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
PARLAMENTUL EUROPEAN,
|
— |
având în vedere Decizia sa privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2021, secțiunea IX – Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, |
|
— |
având în vedere articolul 100 și anexa V la Regulamentul său de procedură, |
|
— |
având în vedere avizul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, |
|
— |
având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A9-0070/2023), |
|
A. |
întrucât în contextul procedurii de descărcare de gestiune, autoritatea care acordă descărcarea de gestiune dorește să accentueze că este deosebit de important să se întărească și mai mult legitimitatea democratică a instituțiilor Uniunii prin creșterea transparenței și a responsabilității și prin aplicarea principiului întocmirii bugetului în funcție de performanțe și al bunei gestiuni a resurselor umane, |
|
B. |
întrucât protecția datelor este un drept fundamental, protejat de legislația europeană și consacrat la articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; |
|
C. |
întrucât articolul 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că respectarea normelor referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal care le privesc face obiectul controlului unei autorități independente; |
|
D. |
întrucât Regulamentul (UE) 2018/1725 a Parlamentului European și a Consiliului (1) prevede instituirea unei autorități independente, respectiv Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (denumită în continuare „autoritatea”), care să fie responsabilă cu protejarea și garantarea dreptului la protecția datelor și la viață privată și să fie însărcinată să asigure adoptarea de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii a unei culturi puternice a protecției datelor; |
|
E. |
întrucât autoritatea își îndeplinește atribuțiile în strânsă cooperare cu autoritățile similare pentru protecția datelor (APD) în cadrul Comitetului european pentru protecția datelor (CEPD) și servește interesului public, ghidându-se totodată după principiul imparțialității, al integrității, al transparenței și al pragmatismului; |
|
F. |
întrucât autoritatea deleagă directorului competențele de ordonator de credite în conformitate cu carta sarcinilor și responsabilităților privind bugetul și administrarea autorității, prevăzută la articolul 72 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (2), în timp ce funcția de contabil al autorității este îndeplinită de contabilul Comisiei în conformitate cu Decizia Autorității Europene pentru Protecția Datelor din 1 martie 2017, |
|
1. |
constată că bugetul autorității se încadrează la rubrica 7 din CFM, „Administrația publică europeană”, care a totalizat 10,7 miliarde EUR în 2021; constată că autoritatea este o instituție relativ mică, al cărei buget reprezintă doar aproximativ 0,18 % din bugetul administrativ total; |
|
2. |
constată că în Raportul anual pentru exercițiul financiar 2021, Curtea de Conturi Europeană („Curtea”) a mărit eșantionul de operațiuni de la rubrica „Administrație” de la 48 în 2020, la 60 în 2021; |
|
3. |
constată că Curtea menționează că activitatea sa de-a lungul anilor ani indică faptul că aceste cheltuieli prezintă, în general, un risc scăzut; constată, cu toate acestea, că Raportul anual privind execuția bugetului UE pentru exercițiul financiar 2021 nu furnizează nicio informație relevantă privind autoritatea și invită Curtea să includă în următoarele rapoarte anuale date cuprinzătoare privind îndeplinirea tuturor cerințelor necesare pentru o procedură de descărcare de gestiune coerentă; |
|
4. |
constată cu satisfacție că în raportul său anual pentru exercițiul financiar 2021, Curtea menționează că nu a depistat probleme speciale referitoare la autoritate; |
Gestiunea bugetară și financiară
|
5. |
observă că bugetul autorității acoperă și activitatea secretariatului independent al Comitetului european pentru protecția datelor (denumit în continuare „comitetul”), autoritatea fiind membră a acestuia și asigurând personal pentru secretariat; |
|
6. |
salută raportul anual pe 2021 publicat de autoritate; ia act de faptul că, în 2021, autoritatea a îndeplinit sau a depășit obiectivele stabilite în opt dintre cei nouă indicatori-cheie de performanță (ICP); |
|
7. |
constată că bugetul alocat autorității a fost de 19 463 193 EUR în 2021, ceea ce reprezintă o ușoară scădere, de 0,07 %, față de 2020; menționează că acest lucru ar trebui totuși evaluat și în contextul în care bugetul a crescut cu 16,3 % între 2019 și 2020, ceea ce coincide cu începutul pandemiei de COVID-19 și cu creșterea aferentă a volumului de muncă; |
|
8. |
constată, în continuare, că rata de execuție bugetară a fost de 86 % pentru exercițiul 2021, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de 2020, când rata de execuție a fost de 73 %; recunoaște că în 2021, execuția bugetară a fost, de asemenea, puternic afectată de pandemia de COVID-19, care, în primul rând, a limitat mult evenimentele, conferințele și misiunile cu prezență fizică; |
|
9. |
constată că rata de execuție în 2021 a fost de 89,60 %, iar termenul mediu de plată a fost de 19,98 zile; încurajează autoritatea să reducă întârzierile în efectuarea plăților prin folosirea soluțiilor electronice, fapt ce contribuie la creșterea transparenței și sustenabilității autorităților publice; |
|
10. |
salută faptul că în 2021, autoritatea a continuat să urmeze abordarea care vizează atingerea unui grad mai ridicat de eficiență administrativă, făcând uz de acordurile privind nivelul serviciilor și participând la contracte-cadru interinstituționale ample; |
Gestiunea internă, performanța și controlul intern
|
11. |
recunoaște că anul 2021 a fost un an dificil, nu în ultimul rând din cauza pandemiei de COVID-19, care a creat nevoia imediată de a proteja starea de bine a personalului și, în același timp, a creat noi sarcini, printre care instituirea certificatului digital al UE privind COVID și monitorizarea formularelor de localizare a pasagerilor, a aplicațiilor de depistare a contacților și a altor tehnologii folosite pentru combaterea virusului și garantarea faptului că ele sunt în deplină conformitate cu legislația Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal; |
|
12. |
salută faptul că autoritatea a creat imediat un grup operativ intern privind COVID-19 pentru a monitoriza și a evalua activ răspunsul Uniunii la pandemie, care a generat întrebări și preocupări cu privire la protecția datelor cu caracter personal și la drepturile la viață privată ale persoanelor; salută, în continuare, faptul că autoritatea a lansat un concurs pentru a angaja mai mulți experți în domeniul protecției datelor și a adaptat organizarea internă pentru a reflecta creșterea volumului de muncă în domeniul protecției datelor; |
|
13. |
salută faptul că autoritatea, în răspunsurile sale la rezoluția privind descărcarea de gestiune de anul trecut, menționează că a decis să consolideze controalele ex ante prin intermediul unor liste de verificare adecvate și a decis să recruteze un membru al personalului cu normă întreagă în funcția de coordonator de control intern, pentru a îmbunătăți procedurile interne și pentru a eficientiza organizația începând cu primul trimestru al anului 2023; |
|
14. |
salută faptul că autoritatea s-a angajat într-un exercițiu de evaluare a continuității activității și a gestionării crizelor împreună cu părți interesate relevante interne și externe, în urma unei evaluări interne a învățămintelor desprinse în urma pandemiei de COVID-19, fapt încurajat și de Parlamentul European în rezoluția de descărcare de gestiune pentru 2020; înțelege că procesul este încă în desfășurare și se așteaptă să valorifice experiențele acumulate și posibilele măsuri luate ca parte a procedurii de descărcare de gestiune pentru 2022; |
Resursele umane, egalitatea și starea de bine a personalului
|
15. |
constată că, la sfârșitul anului 2021, personalul autorității era format din 132 de persoane, ceea ce reprezintă o ușoară creștere față de sfârșitul anului 2020, când erau 124 de angajați, și o creștere semnificativă față de sfârșitul anului 2019, când erau 107 angajați; observă cu îngrijorare că numărul agenților contractuali a crescut de la 37 la sfârșitul anului 2020 la 49 la sfârșitul anului 2021, în timp ce numărul funcționarilor a scăzut de la 72 la 68 în aceeași perioadă; încurajează autoritatea să ofere contracte permanente angajaților săi, pentru a garanta continuitatea activității și securitatea muncii; subliniază că autoritatea se confruntă cu provocări în ceea ce privește atragerea de specialiști cu expertiza necesară în domenii specifice și încurajează autoritatea să exploreze modalități de creștere a vizibilității posturilor sale vacante; |
|
16. |
constată că autoritatea a trebuit să se ocupe de un volum de consultări legislative de patru ori mai mare decât în 2019 și constată că există doar un singur nou angajat care să absoarbă această creștere a volumului de muncă; constată și că seturile de date din instituțiile Uniunii, pe care autoritatea are responsabilitatea de a le monitoriza, cresc drastic; |
|
17. |
constată cu satisfacție că la sfârșitul anului 2021 numărul naționalităților din Uniune reprezentate în rândul personalului a crescut în continuare, ajungând la 21, comparativ cu 20 la sfârșitul anului 2020; constată, de asemenea, că reprezentarea mai multor naționalități a contribuit la dezvoltarea unui echilibru geografic mai bun în cadrul instituției; invită autoritatea să promoveze în continuare egalitatea de șanse și echilibrul geografic și pentru posturile de conducere de nivel mediu și superior; |
|
18. |
constată că, deși cele două posturi de conducere de nivel superior sunt ocupate de bărbați, femeile reprezintă 75 % (3 din 4) din personalul de conducere de nivel mediu; constată că în rândul categoriilor cuprinse între GFII și GFIV, 38 din 48 de persoane, ceea ce reprezintă aproape 80 %, erau femei; observă, în continuare, că femeile reprezentau 63 % din totalul forței de muncă în 2021, în creștere de la 58 % în 2020; |
|
19. |
salută faptul că autoritatea, în răspunsurile sale la rezoluția privind descărcarea de gestiune de anul trecut, menționează că personalul de resurse umane al autorității urmează cu regularitate formarea pe tema „Unconscious Bias in Selection and Recruitment” (Prejudecăți neconștientizate în procesul de selecție și recrutate), pentru a asigura o bună punere în aplicare a Strategiei privind egalitatea de șanse; |
|
20. |
constată că rata de ocupare la sfârșitul anului 2021 era de 88 %, deci destul de scăzută; înțelege, în același timp, că unele proceduri de selecție erau în curs de desfășurare la sfârșitul anului 2021, în timp ce unele posturi erau menținute deschise, în așteptarea publicării listei de candidați admiși în domeniul protecției datelor, care a avut loc la sfârșitul primului semestru al anului 2022; observă, de asemenea, că nu a fost vacant niciun post de conducere de nivel superior sau mediu în cursul anului 2021; |
|
21. |
salută faptul că autoritatea s-a concentrat pe asigurarea stării de bine psihice atât a personalului autorității, cât și a personalului comitetului în timpul pandemiei de COVID-19, oferind, printre altele, îndrumare individuală și în echipă; |
|
22. |
apreciază faptul că autoritatea a dezvoltat sistemul pentru modalități flexibile de lucru, inclusiv prin programul de lucru flexibil care permite personalului să decidă zilnic când să își înceapă și să își încheie activitatea între orele 7.00 și 20.30; salută, de asemenea, faptul că autoritatea a creat și un sistem prin care personalul poate acumula ore suplimentare, care pot fi compensate; |
|
23. |
constată că normele actuale le permit angajaților să lucreze de la distanță până la 3 zile pe săptămână și că, de comun acord cu superiorul ierarhic, unii membri ai personalului pot fi autorizați să lucreze de la distanță mai mult de 60 %; salută faptul că normele privind munca de la distanță permit personalului să lucreze în afara locului de repartizare timp de maximum 15 zile pe an, cu posibilitatea de a adăuga încă 15 zile cu aprobarea autorității împuternicite să facă numiri; încurajează autoritatea să permită munca de la distanță ori de câte ori este posibil, dacă membrii personalului solicită acest lucru; |
|
24. |
constată că autoritatea înființează în prezent un grup de lucru care să elaboreze o abordare strategică în vederea asigurării unei împărțiri și distribuiri egale a volumului de muncă în rândul personalului, pe baza rezultatelor sondajelor privind satisfacția personalului; se bucură că în 2021 nu au fost raportate cazuri de epuizare (burnout); salută și faptul că numărul persoanelor aflate în concediu medical și numărul de zile de absență din cauza concediului medical au scăzut în 2021 față de 2020; |
|
25. |
salută faptul că în 2021 nu au fost raportate cazuri de hărțuire psihologică sau sexuală și că autoritatea se asigură că va rămâne vigilentă pentru ca astfel de cazuri să nu apară în viitor; |
|
26. |
salută faptul că autoritatea și comitetul recrutează un număr relativ mare de stagiari raportat la dimensiunea instituției sale; apreciază, de asemenea, faptul că toți cei 8 stagiari recrutați în martie 2021 și cei nouă stagiari recrutați în octombrie 2021 au primit remunerație; |
Cadrul etic și transparența
|
27. |
constată că cadrul etic al autorității, care a fost actualizat în 2019, include, printre altele, o formare introductivă obligatorie pentru nou-veniți pe tema hărțuirii, a prevenirii conflictelor de interese și privind alte chestiuni de ordin etic; constată că 25 de persoane au beneficiat de formare în aceste domenii în cursul anului 2021 și că toți membrii personalului instituției trebuie să semneze o declarație de confidențialitate și trebuie să declare absența conflictelor de interese; salută și faptul că în anul 2022 va fi adăugată o sesiune privind avertizarea în interes public; |
|
28. |
solicită autorității să furnizeze informații cu privire la codul de conduită pentru posturile de conducere de nivel superior, pe care a hotărât să îl elaboreze; |
|
29. |
salută faptul că nu au existat investigații ale OLAF care să implice membri ai personalului autorității sau ai comitetului în cursul anului 2021; constată că în 2021 la Ombudsmanul European a existat un caz în care a fost implicată autoritatea, caz care a fost închis cu concluzia că a fost soluționat și, prin urmare, nu a fost adresată nicio recomandare autorității; apreciază, de asemenea, faptul că nu au existat cazuri de conflicte de interese sau de avertizare în interes public în 2021; |
|
30. |
observă că autoritatea nu folosește în prezent registrul de transparență interinstituțional, dar că ordinea de zi, reuniunile înregistrate și intervențiile autorității, inclusiv reuniunile cu reprezentanții de interese, sunt publicate pe site-ul de internet al autorității; invită autoritatea să își finalizeze analiza internă a opțiunilor disponibile și să adere la Acordul interinstituțional privind un registru de transparență obligatoriu; |
|
31. |
salută acțiunile ulterioare întreprinse de autoritate ca urmare a cererii de acces la date adresată de un cetățean; subliniază, cu toate acestea, că autoritatea a emis o decizie în acest caz înainte de verificarea și stabilirea tuturor faptelor, deși procedura de prelucrare a plângerii era în curs de desfășurare de peste doi ani și nu se terminase încă la sfârșitul anului 2022; invită autoritatea să își revizuiască regulamentul de procedură pentru a asigura o revizuire eficientă și în timp util a plângerilor depuse de cetățeni, ținând seama de toate informațiile relevante (3); |
|
32. |
observă că în 2021 nu au existat cazuri în care personalul să părăsească instituția pentru a se alătura sectorului privat și nici perioade de existență a stării de incompatibilitate; salută faptul că nu au existat cazuri de foști deputați în Parlamentul European, comisari sau înalți funcționari (de la gradul AD 14 în sus) care să primească bani de la buget în calitate de consilieri sau pentru alt rol; |
|
33. |
solicită să se pună capăt recurgerii la serviciile companiilor externe care, conform clasificării Universității Yale (4), continuă să își desfășoare activitatea în Rusia; |
Digitalizarea, securitatea cibernetică și protecția datelor
|
34. |
constată că angajamentele bugetare pentru exercițiul 2021 au fost cu 20 % mai mari decât pentru 2020 pentru proiectele și echipamentele informatice, inclusiv echipamentele pentru videoconferințe, ceea ce a făcut posibilă organizarea de reuniuni în format hibrid în cadrul organizației; |
|
35. |
recunoaște că numeroase funcții informatice centrale, inclusiv în domeniul securității cibernetice, sunt asigurate de Parlamentul European în calitate de furnizor de servicii corporative și de CERT-UE (Centrul de răspuns la incidente de securitate cibernetică); solicită autorității să aibă o imagine de ansamblu a datelor cu caracter personal schimbate între instituțiile Uniunii în scopul asigurării securității cibernetice; salută faptul că autoritatea ia totuși măsuri pentru a-și îmbunătăți eficacitatea și securitatea digitală, inclusiv prin cursuri de formare periodice pentru întregul său personal pentru sensibilizarea în domeniul securității cibernetice, inclusiv printr-o formare introductivă pentru nou-veniți; |
|
36. |
apreciază faptul că autoritatea continuă să testeze și să prezinte folosirea instrumentelor cu sursă deschisă pentru a preveni dependența de un furnizor, a păstra controlul asupra sistemelor tehnice, a oferi garanții mai puternice pentru protecția vieții private și a datelor utilizatorilor și a crește securitatea și transparența pentru public, ca alternativă la instrumentele brevetate; încurajează autoritatea să comunice aceste argumente altor instituții ale Uniunii; |
|
37. |
salută noua inițiativă TechSonar care vizează monitorizarea tendințelor tehnologice emergente pentru a înțelege mai bine impactul lor potențial asupra persoanelor și pentru a asigura un viitor digital sustenabil în care să fie garantată protecția datelor cu caracter personal; |
|
38. |
reamintește că este posibil ca volumul de muncă al autorității să crească și mai mult ca urmare a tendinței tot mai mari de digitalizare din Uniune, a revizuirii mandatelor agențiilor și a inițiativelor prezentate de Comisie, în special în domeniul justiției și afacerilor interne, și anume avizele privind mandatul Europol, Actul legislativ privind serviciile digitale/Actul legislativ privind piețele digitale, Directiva NIS 2.0 și avizele comune referitoare la Actul privind inteligența artificială și certificatul digital al UE privind COVID; apreciază contribuția autorității la activitatea legislativă în cooperare cu Comitetul european pentru protecția datelor; subliniază că este important să se adapteze resursele umane și financiare la creșterea volumului de muncă și să se majoreze bugetul autorității în consecință; |
Clădirile
|
39. |
observă că în urma plecării Ombudsmanului European la sfârșitul lunii octombrie 2021, autoritatea și comitetul au devenit singurele entități care închiriază de la Parlamentul European clădirea de pe Rue Montoyer nr. 30 din Bruxelles; constată că trei etaje ale clădirii au fost ulterior renovate și peste 100 de membri ai personalului autorității și al comitetului s-au mutat din birouri; observă, de asemenea, că renovarea a implicat modernizarea și adaptarea clădirii la noile condiții de muncă de după pandemia de COVID-19, inclusiv adăugarea de sisteme portabile de teleconferință; |
|
40. |
menționează că în raportul de descărcare de gestiune pentru 2020, Parlamentul European a încurajat autoritatea să țină seama, în cadrul strategiei sale imobiliare, de nevoile persoanelor cu mobilitate redusă sau cu alte dizabilități; constată că în răspunsurile sale, autoritatea face trimitere la acordul administrativ pe care l-a încheiat cu Parlamentul European; cu toate acestea, încurajează autoritatea să acorde o atenție deosebită acestui domeniu în strategia sa imobiliară; |
Mediul și sustenabilitatea
|
41. |
apreciază faptul că autoritatea și-a continuat activitatea pentru a deveni o instituție care nu folosește hârtie, inclusiv asigurând gestionarea electronică a ciclului de plată a facturilor și gestionarea fără documente pe hârtie a proceselor de selecție și evaluare ale departamentului de resurse umane; |
|
42. |
salută faptul că autoritatea continuă să încurajeze folosirea transportului public prin rambursarea a 50 % din costurile lunare/anuale pentru transportul public și continuă să aloce suficient spațiu în garaje pentru parcarea bicicletelor personalului; |
|
43. |
observă că autoritatea a declarat că va solicita informații cu privire la planurile de instalare de panouri solare pe clădirea închiriată de Parlamentul European și încurajează autoritatea să susțină instalarea unor astfel de panouri; |
Cooperarea interinstituțională
|
44. |
salută cooperarea dintre autoritate, în rolul său de supraveghere, și celelalte instituții, organe și agenții ale Uniunii și, în special, EPPO, ca organism nou-înființat; |
|
45. |
salută faptul că autoritatea monitorizează îndeaproape evaluarea proiectului monedei euro digitale al Băncii Centrale Europene în ceea ce privește aspecte precum dreptul la viață privată și protecția datelor cu caracter personal; recunoaște că autoritatea are nevoie de resurse suplimentare pentru a supraveghea acest proiect; |
|
46. |
salută inițiativa propusă de autoritate de a crea o rezervă de experți formată atât din comitet, cât și din experți externi, care să ajute autoritățile naționale de protecție a datelor în activitatea lor privind anchetele și activitățile de asigurare a respectării reglementărilor de interes comun semnificativ; |
|
47. |
constată că autoritatea a purtat un dialog cu Europol cu privire la prelucrarea de către acesta a seturilor de date de mari dimensiuni, pentru a se asigura că datele sunt prelucrate cu respectarea normelor; observă că autoritatea a evidențiat de mai multe ori, începând din septembrie 2020, îngrijorările sale serioase cu privire la minimizarea datelor și la păstrarea seturilor de date pentru care nu există o clasificare a persoanelor vizate; încurajează autoritatea să continue dialogul pentru a răspunde acestor probleme; |
|
48. |
observă că autoritatea nu a încheiat niciun nou acord interinstituțional în cursul anului 2021, dar a revizuit un acord administrativ cu Parlamentul European în vederea creării unui birou permanent al autorității la sediul Parlamentului de la Strasbourg, care va permite și o legătură mai strânsă cu Consiliul Europei și va înlesni inspecțiile periodice ale bazelor de date ale eu-LISA, care prelucrează date cu caracter personal la scară largă; |
|
49. |
ia act de cele două anchete privind transferurile de date cu caracter personal către țări din afara UE/SEE, lansate în cadrul Strategiei Schrems II a autorității; |
Comunicarea
|
50. |
constată cu satisfacție că în 2021 autoritatea a organizat mai multe evenimente, care au contribuit, de asemenea, la creșterea rolului său și a înțelegerii misiunii sale în rândul publicului larg, de exemplu, Ziua protecției datelor, Ziua Europei, conferința și podcasturile stagiarilor autorității, Summitul Autorității și al societății civile, Conferința anuală privind calculatoarele, Conferința privind protecția vieții private și a datelor, Adunarea internațională privind viața privată și Conferința privind viitorul protecției datelor; |
|
51. |
apreciază faptul că autoritatea a pregătit o etapă-pilot publică pentru două platforme de comunicare socială, EU Voice și EU Video, care au fost lansate în 2022 pentru a promova folosirea tehnologiilor descentralizate, gratuite și cu sursă deschisă ca alternativă la rețelele sociale; înțelege că aceste inițiative-pilot contribuie la strategia Uniunii privind datele și suveranitatea digitală, care urmărește să consolideze independența Uniunii în lumea digitală; |
|
52. |
salută eforturile autorității de a monitoriza și de a explica publicului larg evoluțiile emergente din domeniul tehnologiei și impactul lor potențial asupra protecției datelor și a vieții private, prin intermediul rapoartelor TechDispatch și TechSonar; recunoaște că este nevoie de mai mulți angajați cu calificări tehnice pentru a asigura continuarea adecvată a acestor sarcini; observă cu satisfacție că inițiativa TechDispatch a primit Premiul mondial 2021 pentru protecția vieții private și a datelor la categoria „Educație și sensibilizarea publicului” cu ocazia celei de a 43-a Adunări internaționale privind viața privată din 2021; încurajează autoritatea să își mărească capacitățile în domeniul monitorizării tehnologiei și să lanseze campanii de informare cu privire la constatările și recomandările sale. |
(1) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
(2) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
(3) Este vorba de cazul domnului van der Linde, cetățean neerlandez, care a fost relatat în mass-media. Dacă întreaga procedură ar fi putut fi tratată mai rapid, este posibil ca cetățeanul să fi fost mulțumit de rezultatul plângerii depuse la AEPD (plângerea a fost trimisă AEPD în a doua jumătate a anului 2020).
(4) https://som.yale.edu/story/2022/over-1000-companies-have-curtailed-operations-russia-some-remain