27.7.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 286/24


Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2015/1333 a Consiliului și în Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia

(2022/C 286/05)

În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (1), se atrage atenția persoanelor vizate asupra următoarelor informații.

Temeiul juridic al acestei operațiuni de prelucrare îl reprezintă Decizia (PESC) 2015/1333 a Consiliului (2), astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare (PESC) 2022/1315 a Consiliului (3), și Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului (4), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1308 al Consiliului (5).

Operatorul pentru această operațiune de prelucrare este serviciul RELEX.1 din cadrul Direcției generale Relații externe (RELEX) a Secretariatului General al Consiliului (SGC), care poate fi contactat la următoarea adresă:

Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Scopul operațiunii de prelucrare este stabilirea și actualizarea listei persoanelor cărora li se aplică măsuri restrictive în conformitate cu Decizia (PESC) 2015/1333, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare (PESC) 2022/1315, și cu Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1308.

Persoanele vizate sunt persoane fizice care îndeplinesc criteriile de includere pe listă, astfel cum sunt prevăzute în Decizia (PESC) 2015/1333 și în Regulamentul (UE) 2016/44.

Datele cu caracter personal colectate cuprind datele necesare identificării corecte a persoanei în cauză, expunerea de motive și orice alte date conexe.

Datele cu caracter personal colectate pot fi partajate, dacă este necesar, cu Serviciul European de Acțiune Externă și cu Comisia.

Fără a aduce atingere restricțiilor în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) 2018/1725, la cererile formulate în cadrul exercitării de către persoanele vizate a dreptului de acces, precum și a dreptului la rectificare sau la opoziție, se va răspunde în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725.

Datele cu caracter personal vor fi păstrate timp de cinci ani din momentul în care persoana vizată a fost eliminată de pe lista persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive sau din momentul în care măsura a expirat, ori pe durata procedurilor judiciare, în cazul în care acestea au demarat.

Fără a se aduce atingere eventualelor căi de atac judiciare, administrative sau nejudiciare, persoanele vizate au dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 (edps@edps.europa.eu).


(1)  JO L 295, 21.11.2018, p. 39.

(2)  JO L 206, 1.8.2015, p. 34.

(3)  JO L 198, 27.7.2022, p. 19.

(4)  JO L 12, 19.1.2016, p. 1.

(5)  JO L 198, 27.7.2022, p. 1.