COMUNICAREA COMISIEI

Document de orientare privind animalele vii crescute în captivitate în temeiul regulamentelor UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră

(2022/C 306/02)

Cuprins

Introducere

Statutul documentului

Verificarea achiziționării legale – Considerente generale

3.1.

Originea legală a exemplarelor crescute în captivitate

3.2.

Stabilirea efectivului de reproducție

3.3.

Codurile de origine

3.3.1.

Adăugarea de exemplare din natură

3.3.2.

Producerea descendenților de a doua generație

3.4.

Codurile de scop

3.5.

Probleme legate de nomenclatură

Introducerea în UE

4.1.

Rolul autorității de gestionare în evaluarea permiselor de import pentru exemplarele crescute în captivitate

4.2.

Rolul autorității științifice în evaluarea permiselor de import pentru exemplarele crescute în captivitate

Comerțul intern în UE

5.1.

Rolul autorității de gestionare și al autorității științifice în evaluarea cererilor pentru comerțul intern în UE cu exemplare crescute în captivitate menționate în anexa A

5.2.

Rolul autorității de gestionare și al autorității științifice în comerțul intern în UE cu exemplare crescute în captivitate menționate în anexa B

Exporturile și reexporturile din UE

6.1.

Reexporturile de exemplare crescute în captivitate

6.2.

Exporturile de exemplare crescute în captivitate

6.2.1.

Rolul autorității de gestionare în evaluarea permiselor de export pentru exemplarele crescute în captivitate

6.2.2.

Rolul autorității științifice în evaluarea permiselor de export pentru exemplarele crescute în captivitate

Animale confiscate

Anexa 1

Aspecte care trebuie luate în considerare la evaluarea riscurilor legate de comerțul cu exemplare crescute în captivitate

Anexa 2

Informații solicitate țării exportatoare

Anexa 3

Diagramă pentru evaluarea codurilor de origine

1. Introducere

Prezentele orientări sunt menite să ajute statele membre ale UE și părțile interesate să pună în aplicare regulamentele UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră (1) în legătură cu exemplarele de animale vii născute și crescute în captivitate, în cazurile în care acestea sunt introduse în UE, (re)exportate din UE sau comercializate pe plan intern în cadrul Uniunii.

În special, obiectivul orientărilor este de a ajuta statele membre ale UE să evalueze dacă exemplarele crescute în captivitate (2) din speciile enumerate în anexele la regulamentul de bază îndeplinesc condițiile pentru eliberarea documentelor necesare pentru import, (re)export sau comerțul intern.

Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) enumeră speciile pe cale de dispariție. De-a lungul anilor, proporția schimburilor comerciale raportate cu exemplare din aceste specii care sunt prelevate din natură a scăzut, în timp ce proporția speciilor crescute prin diferite tipuri de sisteme de producție, inclusiv creșterea în captivitate, a crescut (3).

Se consideră adesea că exemplarele care nu provin din natură nu au niciun impact negativ direct asupra populațiilor sălbatice sau chiar aduc beneficii în materie de conservare – prin reducerea cererii de exemplare sălbatice, prin generarea de informații privind istoricul vieții care pot fi utilizate pentru conservare, prin sprijinirea dezvoltării de tehnici care pot fi utilizate pentru reproducere, cu beneficii în materie de conservare, sau prin stabilirea unei „populații de asigurare” captive, adică specii luate în captivitate ca măsură de precauție împotriva disparițiilor în natură. Prin urmare, normele care reglementează comerțul cu aceste exemplare sunt mai permisive decât cele aplicate în cazul exemplarelor care provin din natură.

Aceste derogări au fost însă utilizate și în mod abuziv, iar exemplarele care provin din natură au fost comercializate declarându-se în mod fraudulos că provin dintr-o sursă unde au fost crescute în captivitate. Creșterea în captivitate poate avea un impact negativ considerabil asupra conservării populațiilor naturale în cazurile în care efectivele de reproducție de origine au fost achiziționate sau sunt suplimentate într-un mod nesustenabil.

În unele cazuri, operațiunile de creștere în captivitate au utilizat exemplare achiziționate ilegal. De asemenea, au existat cazuri în care declarațiile privind creșterea nu erau adevărate, iar exemplarele sălbatice au fost „spălate” ca fiind crescute în captivitate. Prin urmare, trebuie luat în considerare impactul potențial al presupuselor operațiuni de creștere în captivitate asupra populațiilor sălbatice și este necesară o abordare uniformă în toate statele membre ale UE pentru a se asigura că nu are loc niciun schimb comercial atunci când există îndoieli justificate cu privire la autenticitatea declarațiilor de creștere în captivitate, precum și pentru a proteja operațiunile de creștere în captivitate veritabile împotriva concurenței neloiale.

Sunt necesare orientări pentru a se asigura faptul că statele membre ale UE sunt coerente în abordarea lor în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor și faptul că acestea aplică standarde echivalente cu privire la animalele vii crescute în captivitate. Coerența dintre statele membre ale UE se poate realiza prin stabilirea de orientări privind interpretarea articolelor relevante din regulamentul de bază cu privire la animalele crescute în captivitate, precum și cu privire la interpretarea articolelor relevante din regulamentul de punere în aplicare.

Statele membre ale UE sunt invitate să folosească orientările furnizate mai jos de la caz la caz și într-o manieră proporțională cu fiecare situație.

2. Statutul documentului

Prezentul document de orientare a fost elaborat de Comisia Europeană și un proiect al acestui document a fost aprobat de Comitetul pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice, instituit în temeiul articolului 18 din regulamentul de bază și, prin urmare, de către autoritățile competente ale statelor membre ale UE.

Documentul este menit să ajute autoritățile naționale să aplice regulamentele UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră.

Documentul nu are caracter juridic obligatoriu; singurul său scop este de a oferi informații cu privire la anumite aspecte ale regulamentului de bază și ale regulamentelor de punere în aplicare și la măsurile considerate a constitui bune practici.

Acesta nu înlocuiește, nu completează și nu modifică niciunul dintre actele legislative ale Uniunii aplicabile, care rămân temeiul juridic care trebuie aplicat.

De asemenea, documentul nu ar trebui să fie luat în considerare în mod izolat, acesta trebuie utilizat în coroborare cu legislația, și nu ca referință de sine stătătoare. Numai Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența să interpreteze cu autoritate dreptul UE.

Comisia publică aceste orientări online, iar statele membre ale UE pot, de asemenea, să le publice. Documentul va fi revizuit de Comisie și de Comitetul pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice la momentul potrivit.

Unele state membre ale UE și alte țări din afara UE pot aplica controale naționale mai stricte în ceea ce privește comerțul cu exemplare vii crescute în captivitate. Prin urmare, solicitanții de documente CITES ar trebui să verifice, de asemenea, normele în vigoare în țara de destinație sau de origine înainte de a transporta exemplare vii crescute în captivitate.

3. Verificarea achiziționării legale – Considerente generale

Această secțiune oferă, în primul rând, orientări cu privire la aspectele care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează o declarație de creștere în captivitate pentru un anumit exemplar (secțiunea 3.1), precum și efectivul de origine (secțiunea 3.2), în timp ce următoarele secțiuni analizează codurile de origine (secțiunea 3.3) și codurile de scop (secțiunea 3.4) și relația acestora cu creșterea în captivitate, iar o ultimă secțiune (3.5) oferă orientări cu privire la modul de abordare a modificărilor de nomenclatură.

3.1. Originea legală a exemplarelor crescute în captivitate

Atunci când se evaluează dacă un exemplar crescut în captivitate dintr-o specie inclusă pe lista din anexa A sau din anexa B a fost achiziționat în mod legal, ar trebui să se ia în considerare următoarele puncte generale:

—	Evaluarea riscurilor – autoritățile de gestionare ar trebui să acorde o atenție deosebită cazurilor în care pot fi identificate riscuri sporite, în conformitate cu anexa 1 la prezentul document. Factorii enumerați în anexă sunt orientativi și ar trebui să fie adaptați la evaluarea fiecărui caz.

—	Lanțul de custodie – în măsura în care este posibil, tranzacțiile referitoare la materialul parental al exemplarului crescut în captivitate, exemplarul crescut în captivitate în sine și proprietatea ulterioară asupra exemplarului respectiv ar trebui să fie documentate cronologic.

—

Diligența necesară – autoritățile de gestionare sunt încurajate să consulte organismele guvernamentale și interguvernamentale competente pentru a verifica dacă exemplarele au fost achiziționate în mod legal, cu respectarea obligațiilor în temeiul CITES și cu îndeplinirea cerințelor privind diligența necesară. Aceste grupuri includ, printre altele, autoritățile de gestionare ale altor părți la CITES, Comitetul pentru animale al CITES, Secretariatul CITES și grupurile de specialiști din cadrul Comisiei pentru Supraviețuirea Speciilor a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN).

Ar trebui să se acorde o atenție deosebită cazurilor care implică specii foarte periclitate (4), în care, cu excepția cazului în care se furnizează documente justificative satisfăcătoare, ar trebui contactat(e) statul (statele) din zona în care trăiește specia respectivă pentru a se verifica dacă aceasta a fost vreodată exportată legal. În cazul în care contactele cu autoritățile statului din zona în care trăiește specia respectivă nu au succes, autoritățile de gestionare pot alege, de asemenea, să contacteze solicitantul în mod direct.

—

Sarcina probei – pentru comerțul intern în UE și (re)export, autoritățile de gestionare ar trebui să solicite solicitantului să prezinte documente justificative privind achiziționarea legală. În numeroase cazuri, dovada achiziționării legale se va face sub forma unui certificat UE (anexa A) sau a unui document în conformitate cu orientările privind dovada achiziționării legale pentru animalele vii aparținând speciilor menționate în anexa B (5). În absența acestor documente, pot fi luate în considerare alte tipuri de documente sau dovezi:

În cazurile în care documentele justificative privind achiziționarea legală nu mai sunt în posesia operatorilor și nici nu pot fi obținute de către autoritățile de gestionare, achiziționarea legală poate fi stabilită pe baza altor factori. Acest lucru se aplică operațiunilor de creștere de lungă durată care fie au fost instituite înainte ca specia să fie inclusă pe lista CITES, fie au fost instituite cu câteva decenii în urmă (în funcție de ciclul de reproducere al unei specii).

În astfel de cazuri, autoritatea de gestionare poate lua în considerare confirmarea achiziționării legale a unui exemplar în cazul în care se poate dovedi că:

—	înainte de stabilirea efectivului de reproducție pentru operațiunea de creștere, au avut loc o serie de importuri legale în UE (adică specia făcea obiectul comerțului legal) și

—	creșterea speciei este, în general, posibilă, cu un randament corespunzător declarației operatorului, și, de asemenea, era deja posibilă la momentul stabilirii operațiunii de creștere și

—	crescătorul crește cu succes exemplare încă de la stabilirea efectivului de reproducție sau poate demonstra că în unitatea sa au fost crescute cel puțin două (2) generații.

Un exemplar dintr-o specie inclusă pe lista din anexa A sau din anexa B poate fi introdus în mod legal în UE pe baza unui permis de import emis de statul membru de destinație. Exemplarul sau descendenții acestui exemplar pot fi mutați ulterior într-un alt stat membru.

Pentru exemplarele dintr-o specie inclusă pe lista din anexa A, comerțul intern de acest tip trebuie să facă obiectul unui certificat valabil în interiorul UE.

Pentru exemplarele dintr-o specie inclusă pe lista din anexa B, permisul de import va rămâne o parte importantă a lanțului de custodie, alături de alte tipuri de documente, cum ar fi o factură sau o dovadă a achiziționării legale. În cazul în care un astfel de exemplar sau descendenții săi se află într-un alt stat membru, iar statul membru respectiv obține informații care pun în mod serios sub semnul întrebării originea legală, statele membre implicate în tranzacție ar trebui să se consulte reciproc (6).

În cazul în care există dovezi credibile că un document a fost emis pornind de la premisa falsă că au fost îndeplinite condițiile pentru emiterea sa, autoritatea de gestionare din statul membru emitent este puternic încurajată să declare documentul respectiv nevalid în mod oficial.

În cazul în care statele membre în cauză nu ajung la un acord și există în continuare îndoieli cu privire la valabilitatea unui document emis de un alt stat membru, statul membru care primește o cerere bazată pe documentul care a fost pus în discuție poate decide să nu elibereze un nou document (certificat valabil în interiorul UE sau certificat de reexport).

De asemenea, se poate decide eliberarea unui certificat UE, care limitează comerțul și îl autorizează numai în interiorul UE. În certificatul UE relevant se pot include restricții specifice pentru a clarifica faptul că acesta nu autorizează (re)exportul exemplarului. Toate statele membre sunt încurajate să respecte condițiile incluse într-un certificat UE sau într-un permis de import emis de un alt stat membru și să copieze aceste restricții în orice nou document eliberat pe baza respectivului certificat sau permis.

3.2. Stabilirea efectivului de reproducție

În conformitate cu articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare, un exemplar poate fi considerat „crescut în captivitate” numai dacă efectivul de reproducție este stabilit în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile acestuia în momentul achiziției și într-un mod care să nu prejudicieze supraviețuirea speciei respective în natură.

Pentru un efectiv de reproducție stabilit recent, acest lucru poate fi demonstrat prin documente justificative sub formă de permise de import, certificate valabile în interiorul UE sau documente conforme cu orientările privind dovada achiziționării legale pentru animalele vii aparținând speciilor menționate în anexa B (de mai sus, nota de subsol 5).

În cazul în care un efectiv de reproducție a fost stabilit înainte ca specia să fie inclusă pe lista CITES sau în regulamentele UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră și se furnizează dovezi credibile în acest sens, creșterea în scopuri comerciale poate fi permisă (atât pentru export, cât și pentru comerțul în interiorul UE).

În cazul în care efectivul de reproducție a fost importat, ar trebui să se pună accentul pe dovedirea faptului că exemplarele au fost importate în mod legal în conformitate cu CITES și cu legislația UE, inclusiv cu orice măsuri interne mai stricte luate de statele membre.

Numărul de generații crescute cu succes în captivitate în interiorul UE poate face parte din dovada creșterii legale. Cu toate acestea, dacă efectivele de origine sunt mari, acest lucru poate fi un indiciu al potențialului impact negativ pe care l-ar fi avut capturarea ilegală asupra conservării speciei.

3.3. Codurile de origine

Anexa 3 oferă o diagramă pentru a rezuma modul în care trebuie utilizate diferite coduri de origine pentru animalele menținute în captivitate la un moment dat, pe baza dispozițiilor regulamentelor UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră și ținându-se seama de rezoluțiile și definițiile Conferinței părților la CITES atunci când se interpretează aceste regulamente. Acest lucru poate ajuta autoritățile să verifice dacă este utilizat codul corect într-o anumită cerere și, în special, dacă codul de origine C este aplicat corect.

Atunci când examinează cererile pentru exemplare născute în captivitate, autoritatea de gestionare evaluează, consultându-se cu autoritatea științifică, aplicarea corectă a codurilor de origine în temeiul articolului 54 alineatele (3) și (4) din regulamentul de punere în aplicare.

În special, pentru a accepta codul de origine C care desemnează exemplarele crescute în captivitate, trebuie să se analizeze dacă efectivul de reproducție este:

a)	menținut fără a se introduce în mod regulat exemplare din natură și

b)	gestionat astfel încât să poată produce descendenți de a doua generație.

Această evaluare trebuie efectuată de la caz la caz, în funcție de specie și de crescătorul implicat. De exemplu, codul de origine C poate fi atribuit mai ușor pentru o specie despre care se știe deja că a fost crescută în captivitate de-a lungul mai multor generații în UE decât pentru o specie pentru care descendenții de a doua generație nu au fost încă produși sau sunt foarte rari. În acest caz, este mai probabil ca codul de origine F să fie aplicabil.

Următoarele două subsecțiuni oferă mai multe detalii cu privire la ambele condiții menționate mai sus.

3.3.1. Adăugarea de exemplare din natură

Atunci când unitățile cresc exemplare în condiții controlate, autoritățile statelor membre trebuie să analizeze dacă efectivul de reproducție a fost mărit în mod regulat cu exemplare preluate din natură.

În cazul în care exemplarele preluate din natură se adăugă doar foarte ocazional și în conformitate cu cerințele articolului 54 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare, se poate aplica codul de origine C descendenților din această unitate (presupunându-se că toate celelalte cerințe de la articolul 54 sunt îndeplinite).

Se poate determina în mod științific, prin stabilirea profilului genetic, dacă este necesar sau nu să se adauge exemplare sălbatice la un efectiv de reproducție. Frecvența cu care o augmentare poate fi considerată în continuare „ocazională” poate depinde de durata unei generații din specia respectivă și, în orice caz, este specifică fiecărei specii. În timp, tot în funcție de durata generației, exemplarele sălbatice nou adăugate nu ar trebui să reprezinte o mare parte din efectivul de reproducție, deoarece menținerea unui efectiv de reproducție provenit din natură nu ar fi sustenabilă.

La importul de exemplare sălbatice din speciile incluse pe lista din anexa A în scopul creșterii, ar trebui luați în considerare următorii factori:

—	dacă este necesar un proiect de creștere în captivitate în scopuri de conservare, ținând seama de activitățile similare din alte părți ale lumii și de eforturile de conservare in situ sau de lipsa acestora;

—	existența unor exemplare crescute în captivitate în alte părți ale lumii, care ar putea fi utilizate în locul exemplarelor preluate din natură;

—	opiniile autorității științifice din țările exportatoare;

—	punctele de vedere ale responsabilului de registrul genealogic la nivel internațional, național sau regional competent sau ale coordonatorului programului ex situ al Asociației europene a grădinilor zoologice și a acvariilor (EAZA) (7), în cazul în care aceștia există;

—	opiniile grupului competent al specialiștilor din cadrul Comisiei pentru Supraviețuirea Speciilor a UICN sau ale altor experți, în cazul în care aceștia există;

—	prezentarea cazului de creștere din punctul de vedere al obiectivelor identificate, al planificării și al cercetării, înainte de import;

—	rezultatele proiectului de creștere din punctul de vedere al cooperării cu alte persoane din domeniu și materialele publicate despre reproducere, creștere și biologie;

—	istoricul solicitantului în legătură cu creșterea în captivitate în general și cu specia în cauză în special, precum și viabilitatea pe termen lung a proiectului;

—	sprijinul oficial/instituțional pentru proiect;

—	dovezi fotografice ale unității de creștere a animalelor, dacă este posibil, în sprijinul informațiilor esențiale scrise și

—	beneficiile aduse populației in situ prin preluarea exemplarelor din natură în statul din zona în care trăiește specia respectivă.

Acești factori nu sunt prezentați într-o anumită ordine, iar măsura în care oricare dintre aceștia va trebui luat în considerare va fi diferită de la caz la caz.

3.3.2. Producerea descendenților de a doua generație

Pentru a aprecia dacă procesul de creștere este gestionat „într-un mod despre care s-a demonstrat că poate produce în mod sigur descendenți de a doua generație într-un mediu controlat” [articolul 54 alineatul (4) din regulamentul de punere în aplicare], este necesară o cantitate substanțială de informații cu privire la metodele de creștere a animalelor și la fiecare specie în cauză.

În anumite condiții, exemplarele din prima generație pot fi, de asemenea, comercializate sub codul de origine C, cu condiția ca operațiunea de creștere să fie gestionată într-un mod prin care să se poată produce descendenți de a doua generație. Fiecare caz de acest tip ar trebui evaluat pe baza propriilor calități, luându-se în considerare o serie de factori, cum ar fi:

—	condițiile din adăposturi;

—	cerințele privind hrana;

—	condițiile adecvate de creștere;

—	complexitatea ciclului de creștere;

—	numărul de exemplare din efectivul de reproducție;

—	accesul la exemplare de primă generație care nu sunt înrudite cu efectivul de reproducție;

—	gestionarea genetică (actualizarea unui registru genealogic, luându-se în considerare, de asemenea, subspeciile);

—	dovada succesului înregistrat în trecut în procesul de creștere de către crescătorul individual sau de către comunitatea de creștere în general;

—	fezabilitatea numărului presupus de exemplare produse anual raportate

—	raportul între cele două sexe;

—	vârsta la care se atinge maturitatea sexuală și capacitatea de supraviețuire;

—	raritatea speciei în captivitate.

Prin urmare, o evaluare în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din regulamentul de punere în aplicare trebuie să includă detaliile privind modul în care este gestionat grupul de reproducție actual și potențialul de creștere a speciei până la a doua generație (F2) și dincolo de aceasta.

Este posibil ca un crescător să nu fi demonstrat anterior că a crescut specia în cauză până la a doua generație, dar să fi pregătit toate condițiile care să îi permită ulterior să facă acest lucru.

În cazul speciilor foarte rare sau al speciilor dificil de crescut, acest lucru poate fi demonstrat, de exemplu, prin participarea crescătorului la un program coordonat de creștere a animalelor, cum ar fi un program EAZA ex situ (EAZA Ex-situ Programme – EEP, cunoscut anterior sub denumirea de European Endangered Species Programme), prin care a fost crescut deja cu succes exemplarul în captivitate.

Succesul programului de creștere a animalelor în ansamblu ar trebui luat în considerare împreună cu măsura în care crescătorul individual a creat condiții similare pentru creșterea animalelor, luând în considerare cunoștințele și asistența altor crescători.

Evaluarea unei specii sau a unui crescător se poate schimba, de asemenea, în timp, în funcție de practicile de gestionare a efectivelor de reproducție.

3.4. Codurile de scop

Scopurile în care poate fi permisă introducerea exemplarelor depind de originea speciei (crescută în captivitate versus capturată din natură) și de statutul speciei din punctul de vedere al protecției (anexa A versus anexa B).

Codurile de scop sunt menționate pe toate permisele de import, indicând motivul preconizat pentru import. În cazul în care efectivul de reproducție este alcătuit din exemplare menționate în anexa A sau din exemplare menționate în anexa B din specii rare sau foarte rar crescute în captivitate sau care fac obiectul unei cote zero pentru tranzacțiile în scopuri comerciale cu exemplare sălbatice care au fost importate din alte motive decât cele comerciale, trebuie să se aplice mai multă prudență atunci când se analizează posibilitatea de a permite comercializarea descendenților acestor exemplare.

Pe baza codului de scop relevant, se aplică limitări cu privire la ceea ce se poate face cu exemplarul în cauză și cu descendenții acestuia. Această secțiune oferă orientări cu privire la modul de interpretare a diferitelor coduri de scop aplicate exemplarelor care au fost importate și care fac în prezent parte dintr-un efectiv de reproducție:

—	Codul de scop S (cercetare științifică) sau M (cercetare medicală, inclusiv cercetare biomedicală): Exemplarele sunt destinate progresului științific sau unor scopuri biomedicale esențiale pentru care specia respectivă se dovedește a fi singura adecvată.

—

Codul de scop B (creștere în captivitate):

Exemplarele sunt destinate programelor necomerciale de creștere a animalelor, care vor genera beneficii în materie de conservare pentru speciile în cauză. Codul de scop B nu ar trebui să fie acceptat pentru exemplarele ai căror descendenți sunt destinați tranzacțiilor în scopuri comerciale, ci ar trebui să fie rezervat creșterii animalelor în scopul conservării.

Caracterul necomercial al unei tranzacții poate fi verificat pe baza următoarelor informații, ținându-se seama de faptul că fiecare proiect diferă și că este necesar un anumit grad de flexibilitate:

—	descrierea clară a beneficiilor în materie de conservare pentru populația sălbatică din specia respectivă (de exemplu, sprijin pentru populația sălbatică; reintroducere în natură etc.);

—	un plan și un calendar clare pentru proiect [de exemplu, cine reintroduce exemplarul, în ce moment; dacă nu este planificată o reintroducere imediată, ce se va întâmpla (dacă proiectul are mai mult succes decât se preconizase) cu exemplarele în exces etc.];

—	existența și gestionarea unui registru genealogic, pentru a păstra variabilitatea genetică;

—	sprijin veterinar pentru proiect, pentru a preveni răspândirea bolilor la populațiile sălbatice;

—	sprijin pentru proiect în țara de origine sau de reintroducere;

—	interzicerea utilizării comerciale a exemplarului și a descendenților acestora.

—	Codul de scop Z (grădini zoologice): Exemplarele sunt destinate grădinilor zoologice și pot fi mutate numai între grădini zoologice.

—	Codul de scop E (educativ): În scopuri educative care vizează conservarea speciei. Acest beneficiu în materie de conservare ar trebui să fie documentat printr-un concept educațional.

—	Codul de scop P (personal): Exemplarele sunt destinate uzului personal, de exemplu ca animale de companie private.

În cazul în care tranzacția nu se încadrează în mod clar la unul dintre codurile indicând scopuri necomerciale menționate anterior, trebuie utilizat codul de scop T, iar exemplarul în cauză trebuie să îndeplinească toate criteriile pentru ca tranzacțiile în scop comercial să fie permise.

După consultările necesare, autoritatea de gestionare poate restricționa, de asemenea, utilizarea comercială a exemplarului sau a descendenților acestuia numai la piața internă a UE. Acest lucru ar putea fi asigurat prin intermediul condițiilor stabilite în permisul de import și, ulterior, în certificatul UE.

Atunci când un exemplar nu mai poate fi utilizat pentru intenția cu care a fost importat și când există o cerere de a-l utiliza în scopuri comerciale, autoritatea de gestionare ar trebui să evalueze, consultându-se cu autoritatea științifică, dacă exemplarul ar fi putut fi importat în scopuri comerciale.

De exemplu, un animal importat pentru un proiect de cercetare sau un program de creștere a animalelor poate fi utilizat într-un efectiv de reproducție existent sau poate fi comercializat, cu condiția să fie clar că scopul importului inițial a fost autentic și nu a fost utilizat pentru a acoperi importul de animale cu intenția de a le comercializa. Pentru această evaluare ar putea fi necesară consultarea țării exportatoare.

În cazul în care este clar că importul exemplarului în scopuri comerciale era interzis, ar trebui, în general, să se interzică comercializarea exemplarului sau reproducerea în vederea vânzării descendenților acestuia. De asemenea, utilizarea comercială a oricăror produse derivate ar trebui să fie interzisă.

3.5. Probleme legate de nomenclatură

Ar trebui să se acorde o atenție deosebită speciilor descoperite recent, speciilor care au suferit schimbări taxonomice recente, precum și speciilor pentru care referința de nomenclatură CITES acceptată nu se aliniază la literatura științifică mai recentă, general acceptată.

Acest lucru poate complica în mod semnificativ lanțul de custodie; se recomandă consultarea între autoritatea de gestionare și autoritatea științifică atunci când se verifică originea legală în astfel de cazuri.

4. Introducerea în UE

Se poate considera că un exemplar dintr-o specie de animale este crescut în captivitate numai în cazul în care o autoritate de gestionare competentă, în urma consultării unei autorități științifice competente din statul membru în cauză, are certitudinea că sunt respectate criteriile de la articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare. Condițiile de import menționate la articolul 4 din regulamentul de bază se aplică, de asemenea, exemplarelor crescute în captivitate menționate la articolul 7 alineatul (1) din același regulament. Prin urmare, autoritățile științifice ar trebui să fie implicate în evaluarea cererilor de import de exemplare crescute în captivitate. În special, acestea trebuie să se asigure că exemplarele capturate din natură utilizate pentru creștere în captivitate (materialul parental și exemplarele adăugate în mod excepțional la efectivul de reproducție) respectă cerințele de la articolul 4 alineatul (2) litera (a) și de la articolul 4 alineatul (1) litera (e), care este legat de articolul 4 alineatul (2) litera (c).

Acest lucru înseamnă în principal că autoritatea de gestionare, după consultarea autorității științifice, stabilește că introducerea în UE nu dăunează stării de conservare a speciei, că exemplarul a fost obținut în mod legal și că nu există alți factori care să împiedice eliberarea permisului de import.

De asemenea, autoritățile științifice trebuie să se asigure că metoda de producere a exemplarelor importate nu dăunează stării de conservare a speciei sau întinderii teritoriului ocupat de populația sălbatică în cauză a speciei.

Declarațiile nerealiste (8) de creștere în captivitate pot conduce la refuzul unui permis de import în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (e) din regulamentul de bază și al articolului 7 alineatul (6) din regulamentul de punere în aplicare. Discrepanțele în ceea ce privește detaliile referitoare la presupusa creștere în captivitate ar trebui să conducă la o analiză suplimentară a cererii și la contactul cu țara exportatoare, după care trebuie luată o decizie finală de la caz la caz.

Importurile de exemplare crescute în captivitate din state din afara zonei în care trăiește specia în cauză nu ar trebui, în general, să fie permise în cazul în care exemplarele din specia respectivă nu au fost niciodată exportate din statul din zona în care trăiește specia în cauză cu un permis sau certificat CITES valabil. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că este posibil ca exemplarele să fi fost transportate în statul din afara zonei în care trăiește specia în cauză înainte de a fi incluse în CITES.

4.1. Rolul autorității de gestionare în evaluarea permiselor de import pentru exemplarele crescute în captivitate

Autoritatea de gestionare examinează dacă exemplarul a fost obținut în conformitate cu legislația privind protecția speciei în cauză. Consultându-se cu autoritatea științifică competentă a statului membru și după analizarea oricărui aviz al grupului de analiză științifică, autoritatea de gestionare examinează dacă exemplarele care urmează să fie importate pot fi considerate ca fiind crescute în captivitate, în conformitate cu articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare.

Autoritatea de gestionare acordă o atenție deosebită cererilor de import în cazul cărora au fost identificate riscuri sporite în conformitate cu anexa 1 la orientări. Factorii enumerați în anexă sunt orientativi și nu înlocuiesc evaluarea fiecărui caz în detaliu. Evaluarea poate arăta că declarația de creștere în captivitate este valabilă și solidă, în pofida prezenței unuia sau mai multor riscuri.

Pentru a stabili dacă exemplarele îndeplinesc criteriile de la articolul 54 alineatele (1)-(4) din regulamentul de punere în aplicare, ar putea fi necesară obținerea de informații din partea țării din afara UE implicate, în conformitate cu articolul 7 alineatul (6) din regulamentul de punere în aplicare.

Permisele de import nu ar trebui să fie emise de statele membre în cazurile în care, în pofida unei cereri în acest sens, acestea nu obțin informații satisfăcătoare din partea exportatorului sau a țării exportatoare sau reexportatoare că exemplarele care urmează să fie importate în UE se califică drept crescute în captivitate.

4.2. Rolul autorității științifice în evaluarea permiselor de import pentru exemplarele crescute în captivitate

Autoritatea științifică din statul membru de import emite un aviz cu privire la îndeplinirea criteriilor prevăzute la articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare și a condițiilor de import prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază.

Acest aviz se bazează pe o evaluare științifică a informațiilor disponibile, luând în considerare eventualele riscuri identificate în conformitate cu anexa 1 la prezentele orientări.

În cazul în care au fost identificate îndoieli legate de originea în captivitate a exemplarelor comercializate, autoritatea științifică (sau autoritatea de gestionare, după consultarea cu autoritatea științifică) din statul membru de import se consultă cu autoritatea științifică (și, eventual, cu autoritatea de gestionare) din țara exportatoare/de origine. Scopul este de a obține informații care să confirme că exemplarele care urmează să fie importate respectă criteriile pentru exemplarele crescute în captivitate.

În cazul în care nu sunt disponibile informațiile necesare de la autoritatea de gestionare sau științifică din țara exportatoare/de origine, autoritatea științifică din statul membru importator poate consulta solicitantul în mod direct. În acest sens, autoritatea este invitată să utilizeze lista de verificare cu întrebări prevăzută în anexa 2. Lista de verificare este orientativă, ar trebui adaptată fiecărui caz și este posibil să nu fie aplicabile toate întrebările în toate cazurile.

Avizele autorității științifice ar trebui furnizate de la caz la caz și pot fi formulate pentru un anumit exemplar, pentru o anumită unitate de creștere a animalelor, pentru o specie (de exemplu, dacă o specie este ușor sau dificil de crescut) sau pentru importurile dintr-o anumită țară.

Autoritatea științifică din statul membru de import informează autoritatea de gestionare cu privire la constatările sale. Autoritățile științifice sunt invitate să își împărtășească evaluările cu autoritățile CITES din alte state membre ale UE prin intermediul Captive Breeding Database (baza de date privind creșterea în captivitate) (9).

În cazul în care există îngrijorări legate de creșterea în captivitate a speciei (aviz negativ sau îndoieli continue), autoritatea științifică din statul membru ar trebui să aducă chestiunea în atenția grupului de analiză științifică (Scientific Review Group – SRG), pentru ca acesta să analizeze chestiunea și să ia măsurile adecvate. În astfel de cazuri, Comisia Europeană poate consulta autoritatea de gestionare sau științifică din țara exportatoare sau din țările din zona în care trăiește specia în cauză.

Rezultatul analizei efectuate de SRG este pus la dispoziție prin intermediul Species+ (10) sau al Captive Breeding Database, după caz, ca referință pentru autoritățile științifice și de gestionare.

5. Comerțul intern în UE

5.1. Rolul autorității de gestionare și al autorității științifice în evaluarea cererilor pentru comerțul intern în UE cu exemplare crescute în captivitate menționate în anexa A

Înainte de a acorda un certificat de autorizare a activităților comerciale pentru exemplarele despre care se declară că sunt născute și crescute în captivitate, autoritatea de gestionare competentă, în urma consultării cu autoritatea științifică competentă, ar trebui să aibă certitudinea că sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare.

O astfel de consultare poate fi efectuată de la caz la caz pentru fiecare cerere sau poate fi specifică unei specii. În cazul unor cereri recurente pentru o anumită specie și atunci când materialul parental este deja acoperit de certificate valabile în interiorul UE valide cu codul de origine C, este posibil să nu fie necesară consultarea autorității științifice.

Autoritatea de gestionare sau științifică ar trebui să solicite cel puțin următoarele elemente de fiecare dată când un crescător cunoscut solicită un certificat valabil în interiorul UE (a se vedea mai jos aspectele suplimentare aplicabile noilor crescători):

1.	numele și adresa crescătorului;

permise sau certificate valabile în interiorul UE pentru materialul parental (care poate fi alcătuit din două animale sau mai multe în cazul adăpostirii în grup). În acest caz, cel mai mic grup de potențiali părinți ar trebui să fie inclus pe listă, împreună cu dovada achiziționării legale, a vârstei și a sexului pentru fiecare dintre aceștia);

3.	numărul de descendenți per eveniment de reproducere;

4.	identificarea fiecărui descendent;

5.	data (aproximativă) a nașterii;

6.	sexul descendenților (dacă este disponibil);

o descriere a metodelor de creștere a animalelor – atunci când numărul de descendenți pare prea mare în comparație cu cifrele care pot fi găsite în literatura de specialitate sau pentru speciile crescute foarte rar în captivitate. Trebuie luate în considerare progresele științifice care sprijină reproducerea, cum ar fi fertilizarea in vitro, deoarece acestea pot avea ca rezultat rate de reproducere mai mari decât ar fi fost de așteptat în condiții naturale. În plus, se pot obține adesea mai multe serii de pui în captivitate, în timp ce acest lucru ar putea fi rar în sălbăticie.

Atunci când evaluează o cerere de certificat pentru un exemplar crescut în captivitate, autoritatea de gestionare ar trebui să țină seama de următorii indicatori ai unui risc mai mare sau mai scăzut:

—	Este crescătorul cunoscut pentru creșterea în mod legal a acestei specii?

—	Materialul parental a atins maturitatea sexuală (și aici ar trebui luate în considerare posibilele diferențe între animalele ținute în captivitate și informațiile despre exemplarele din natură) și este în continuare în măsură să se reproducă?

—	Presupusul număr de descendenți este plauzibil?

—	Presupusul număr de serii de pui este plauzibil?

—	Acest material parental a produs descendenți în trecut?

—	Materialul parental s-a născut în captivitate? Dacă nu, a fost produsă o generație F2 în circumstanțe similare?

—	Cererea se referă la o specie endemică din UE sau la o specie indigenă din UE ori la o specie despre care se știe că provine în mod ilegal din natură?

În cazul apariției unui nou crescător sau a unor incertitudini cu privire la oricare dintre informațiile de mai sus, autoritatea de gestionare poate solicita, în plus față de întrebările 1-7 de mai sus, informații suplimentare. Acestea ar putea include, după caz:

—	dimensiunea și originea (din natură sau crescut în captivitate) a efectivului de reproducție de origine;

—	dimensiunea efectivului de reproducție actual exprimat în numărul total de exemplare, inclusiv raportul masculi/femele;

—	detalii privind părinții exemplarelor, inclusiv data fătării/eclozării (numerele inelelor/microcipurilor și fotografii pentru speciile ale căror exemplare individuale pot fi recunoscute în mod fiabil pe baza modelelor specifice ale corpului, dacă sunt disponibile);

—	anul primei reproduceri reușite;

—	dacă crescătorul a crescut animale până la a doua generație (F2);

—	dacă efectivul de reproducție a fost mărit cu exemplare preluate din natură și, în caz afirmativ, detalii privind numărul, momentul și originea acestora;

—	detalii complete privind producția anuală.

Autoritatea de gestionare ar trebui, de asemenea, să se consulte cu autoritatea științifică competentă în cazul:

—	cererilor pentru o specie despre care se știe că este dificil de îngrijit și/sau de crescut în captivitate;

—	cererilor pentru exemplare în cazul cărora, la vârsta declarată, este puțin probabil ca declarația de creștere în captivitate să fie autentică, din cauza costurilor ridicate asociate îngrijirii speciei respective în captivitate pe parcursul perioadei respective;

—	cererilor pentru specii care ajung lent la maturitate și au un potențial de reproducere scăzut;

—	îndoielilor cu privire la plauzibilitatea numărului de descendenți și de serii de pui, a vârstei de reproducere sau a altor aspecte ale creșterii în captivitate.

Autoritățile de gestionare pot lua în considerare efectuarea unei inspecții fizice de către autoritățile competente și/sau pot solicita o analiză ADN pentru a verifica dacă descendentul declarat este într-adevăr născut și crescut în captivitate din presupușii părinți/presupusul material parental.

O inspecție fizică este, în general, justificată atunci când există îndoieli și când o analiză genetică nu este posibilă. Prelevarea unei probe pentru o analiză genetică poate fi efectuată de către solicitant (de preferință cu un reprezentant responsabil de supraveghere al autorităților competente) sau de către un funcționar desemnat, în funcție de analiza de risc efectuată de autoritatea de gestionare în consultare cu autoritatea științifică.

Consultarea între autoritățile de gestionare este justificată atunci când există îngrijorări cu privire la valabilitatea certificatelor eliberate de un alt stat membru pentru exemplarele implicate în declarații îndoielnice de creștere în captivitate.

Nu este necesar ca acțiunile menționate mai sus să fie întreprinse pentru exemplarele din speciile incluse pe lista din anexa X la Regulamentul (CE) nr. 865/2006.

Se consideră că aceste exemplare îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 54 (exemplar născut și crescut în captivitate, cod de origine C), cu excepția cazului în care există dovezi solide care să ateste contrariul.

Nu este necesar ca acestea să fie acoperite de un certificat valabil în interiorul UE sau de orice alt tip de document și nici să fie marcate.

5.2. Rolul autorității de gestionare și al autorității științifice în comerțul intern în UE cu exemplare crescute în captivitate menționate în anexa B

Comerțul cu exemplare incluse pe lista din anexa B este autorizat atât timp cât se poate dovedi că exemplarele sunt achiziționate în conformitate cu legislația în vigoare pentru conservarea faunei și a florei.

Un document de orientare (11) care detaliază cerințele privind documentele justificative pentru comerțul intern în UE cu animale menționate în anexa B a fost elaborat pentru a ajuta statele membre să pună în aplicare această normă, care se aplică și comerțului cu exemplare crescute în captivitate.

O evaluare identică cu cea descrisă mai sus pentru anexa A ar trebui efectuată atunci când se controlează comerțul cu exemplare crescute în captivitate din speciile incluse pe lista din anexa B. Atunci când există îndoieli, autoritatea de gestionare ar trebui să consulte autoritatea științifică și ar trebui să ia în considerare o inspecție fizică și/sau prelevarea unei probe pentru analiza genetică, astfel cum se descrie mai sus.

Se recomandă consultarea între autoritățile de gestionare atunci când există îngrijorări cu privire la exemplarele despre care se declară că au fost crescute în captivitate într-un alt stat membru, în special în cazul în care există un risc ridicat (de exemplu, nu există dovezi privind importul legal în țările UE, speciile sunt dificil de crescut până la a doua generație etc.).

6. Exporturile și reexporturile din UE

Ar trebui să se considere că un exemplar dintr-o specie de animale este crescut în captivitate numai în cazul în care autoritatea de gestionare competentă, în urma consultării unei autorități științifice din statul membru în cauză, are certitudinea că sunt respectate criteriile de la articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare.

Trebuie remarcat faptul că există o diferență între (i) reexporturile de exemplare crescute în captivitate importate anterior în UE și (ii) exporturile de exemplare crescute în captivitate în UE.

6.1. Reexporturile de exemplare crescute în captivitate

În cazul în care exemplarele crescute în captivitate sunt reexportate dintr-un stat membru al UE care nu este cel care a importat exemplarele în UE, ambele state membre trebuie să facă schimb de informații [a se vedea articolul 5 alineatul (5) din regulamentul de bază].

În cazul în care exemplarele sunt marcate și pot fi atribuite în mod clar unui document, ar putea să nu fie necesară o consultare specifică cu autoritatea științifică. Cadrul de referință este reprezentat de orientările privind dovada achiziționării legale pentru exemplarele vii aparținând speciilor menționate în anexa B (a se vedea nota de subsol 11), iar lista de verificare din anexa sa trebuie să fie considerată drept documentația minimă sau informațiile minime care trebuie furnizate.

6.2. Exporturile de exemplare crescute în captivitate

6.2.1. Rolul autorității de gestionare în evaluarea permiselor de export pentru exemplarele crescute în captivitate

Consultându-se cu autoritatea științifică competentă a statului membru, autoritatea de gestionare examinează dacă exemplarele îndeplinesc criteriile pentru exemplarele considerate ca fiind crescute în captivitate, în conformitate cu articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare și cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază.

Autoritatea de gestionare evaluează informațiile furnizate în cerere, pentru a se asigura că exemplarul a fost obținut în conformitate cu actele cu putere de lege și reglementările UE (constatarea achiziționării legale). În cazul în care cererea se referă la exemplare care fac deja obiectul unui certificat, autoritatea de gestionare ar trebui să efectueze o examinare suplimentară pe baza unei evaluări a riscurilor și, dacă este cazul, să consulte autoritatea științifică sau alte state membre în cazul în care există îndoieli.

Autoritățile de gestionare ar trebui să acorde o atenție deosebită cererilor de export dacă au fost identificate riscuri sporite în conformitate cu anexa 1 la prezentul document. Factorii enumerați în anexă sunt orientativi și nu înlocuiesc o evaluare corespunzătoare a fiecărui caz. Evaluarea poate arăta că declarația de creștere în captivitate este valabilă și solidă, în pofida prezenței unuia sau mai multor riscuri.

Pentru exporturile de exemplare vii din speciile de animale crescute în captivitate incluse pe lista din anexa B, statele membre ar trebui să consulte documentul de orientare privind dovada achiziționării legale pentru animalele vii aparținând speciilor menționate în anexa B (a se vedea nota de subsol 11), precum și documentele justificative necesare.

Autoritățile de gestionare pot alege să verifice achiziționarea legală utilizând o abordare bazată pe evaluarea riscurilor, pe baza următorilor factori, în cazul în care aceștia sunt relevanți pentru o anumită cerere de export:

i)	anexa în care este inclusă specia;

ii)	originea exemplarului;

iii)	prezența speciei într-un mediu controlat în statul membru care tratează cererea;

iv)	comerțul ilegal documentat;

v)	scopul tranzacției (comercială sau necomercială);

vi)	istoricul cererilor din partea solicitantului, inclusiv orice antecedente de neconformitate;

vii)	valoarea monetară a exemplarelor și

viii)

existența unor specii cu un aspect similar.

În cazul în care, după analizarea și compararea factorilor de mai sus, o autoritate de gestionare ajunge la concluzia că există un risc ridicat ca exemplarul care urmează să fie exportat să nu fi fost achiziționat în mod legal, aceasta poate alege să solicite informații suplimentare și să efectueze controale suplimentare ale lanțului de custodie. În cazul în care o autoritate de gestionare ajunge la concluzia că riscul de achiziționare ilegală este scăzut, aceasta poate alege să efectueze mai puține controale.

În conformitate cu articolul 65 alineatul (4) din regulamentul de punere în aplicare, autoritatea de gestionare trebuie să verifice dacă exemplarele din speciile incluse pe lista din anexa A sunt marcate în conformitate cu articolul 66 din regulamentul respectiv.

Pentru orice export (sau reexport) de exemplare incluse pe lista din anexa A sau B, dacă exemplarele sunt marcate, se recomandă să se specifice numerele de identificare pe permisul de export (sau pe certificatul de reexport) în rubrica descriptivă 8, pentru a descrie exemplarele cât mai precis posibil.

Exemplarele din speciile incluse pe lista din anexa X la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 nu trebuie să fie marcate în vederea exportului și se poate considera că sunt îndeplinite condițiile pentru eliberarea unui permis de export.

6.2.2. Rolul autorității științifice în evaluarea permiselor de export pentru exemplarele crescute în captivitate

Atunci când este consultată de autoritatea de gestionare, autoritatea științifică oferă consiliere cu privire la măsura în care exemplarele care fac obiectul unui permis sau certificat îndeplinesc criteriile pentru exemplarele crescute în captivitate [în conformitate cu articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare și cu articolul 5 alineatul (2) litera (d), menționat la articolul 5 alineatul (4) din regulamentul de bază], pentru a evalua dacă exportul este dăunător pentru conservarea speciei.

Avizele autorității științifice ar trebui furnizate de la caz la caz și pot fi formulate pentru fiecare exemplar în parte, pentru o anumită unitate de creștere a animalelor sau pentru o specie (de exemplu, dacă o specie este ușor sau dificil de crescut).

În cazul în care există îndoieli legate de originea în captivitate a exemplarelor crescute într-un alt stat membru al UE, autoritatea de gestionare sau științifică din statul membru de export solicită autorității de gestionare sau științifice din celălalt stat membru să confirme dacă exemplarele respectă criteriile pentru exemplarele crescute în captivitate.

Autoritățile de gestionare și autoritățile științifice sunt invitate să își împărtășească evaluările cu autoritățile CITES din alte state membre ale UE prin intermediul Captive Breeding Database (baza de date privind creșterea în captivitate) (12), după caz.

În plus, în cazul în care există îngrijorări persistente legate de creșterea în captivitate, autoritățile științifice din statele membre sunt încurajate să aducă această chestiune în atenția grupului de analiză științifică (SRG) sau – prin intermediul autorității de gestionare – în atenția grupului de experți al autorităților de gestionare CITES.

7. Animale confiscate

Prezenta secțiune oferă orientări cu privire la manipularea exemplarelor confiscate și la posibilitatea utilizării acestora într-o unitate de creștere a animalelor în captivitate.

Consultându-se cu autoritatea științifică și, după caz, cu alte organisme relevante, autoritatea de gestionare ar trebui să decidă cu privire la modul cel mai adecvat de manipulare a exemplarelor confiscate și cu privire la menținerea lor în captivitate, la returnarea acestora în țara de origine pentru o posibilă returnare în natură (13) sau la eutanasierea acestora.

Rezoluția Conf. 17.08 a CITES privind eliminarea exemplarelor comercializate ilegal și confiscate din speciile incluse pe lista CITES (14) poate oferi orientări în acest sens, în special analiza arborelui decizional din anexa 1 la rezoluția respectivă.

Motivul inițial al confiscării trebuie luat în considerare, deoarece uneori exemplarele nu au fost confiscate din cauza unor probleme legate de legalitatea acestora, ci mai degrabă din cauza altor încălcări (de exemplu, legate de condițiile de transport). Autoritățile de gestionare ar trebui, de asemenea, să fie conștiente de noile practici de contrabandă, în care traficanții se bazează pe confiscarea exemplarelor și pe legalizarea ulterioară a acestora prin intermediul unui centru de salvare. Autoritățile de gestionare ar trebui să ia toate măsurile de precauție pentru a evita ca exemplarele confiscate să ajungă înapoi în posesia persoanelor implicate în încălcare.

Exemplarele confiscate ar putea fi adăugate în efective pentru speciile care au deja efective de reproducție stabilite în UE sau pentru a stabili noi efective de reproducție. În cazul în care este vizată o specie pentru care există un program EAZA ex situ (EEP) sau un registru genealogic la nivel european (European Studbook – ESB), de exemplu, modalitatea preferată este de a plasa exemplarul în îngrijirea unui astfel de program coordonat de creștere a animalelor. Acest lucru este valabil cu siguranță pentru o specie care nu a fost importată anterior cu permise sau certificate CITES valabile.

Statele membre pot coopera cu alte părți la CITES în vederea eliminării corespunzătoare a animalelor confiscate, permițând importul, exportul sau reexportul acestor exemplare. În cazul importului, avizul de comerț nedăunător rămâne o cerință. Cu toate acestea, sunt interzise tranzacțiile în scopuri comerciale cu exemplare confiscate din speciile incluse pe lista din anexa A.

Trebuie făcută o distincție între exemplarele din speciile incluse pe lista din anexa A și cele incluse pe lista din anexa B, C sau D. Este necesară o atenție suplimentară pentru speciile rare sau speciile care nu au mai fost crescute (aproape) niciodată în UE.

Articolul 8 alineatul (6) din regulamentul de bază autorizează autoritățile competente din statele membre să vândă exemplarele confiscate din speciile incluse la anexele B–D, cu condiția ca aceste exemplare să nu fie direct restituite persoanei fizice sau organismului de la care au fost confiscate sau care a participat la încălcare. Aceste exemplare pot fi utilizate apoi în orice scopuri, ca și când ar fi fost achiziționate în mod legal.

Exemplarele confiscate din speciile incluse pe lista din anexa A nu pot fi vândute. Exemplarele incluse pe lista din anexa A ar trebui considerate ca fiind achiziționate în mod legal după ce au fost confiscate și predate custodelui care păstrează aceste exemplare confiscate în scopuri necomerciale. Ar trebui să se detalieze modul în care pot fi utilizate exemplarele și eventualii descendenți ai acestora.

Este necesară o analiză mai atentă pentru a evalua dacă exemplarele confiscate din speciile incluse pe lista din anexa A pot fi adăugate într-un efectiv de reproducție. Atunci când se evaluează dacă un exemplar confiscat menționat în anexa A poate fi încredințat unei unități de creștere a animalelor în captivitate, ar trebui luate în considerare următoarele aspecte (în consultare cu autoritatea științifică relevantă):

—	Unitatea de creștere a animalelor în captivitate este asociată cu un program oficial de conservare prin creștere a animalelor în captivitate? Sau este vorba mai degrabă despre o operațiune comercială care vinde cea mai mare parte a descendenților?

—	Se cunoaște faptul că specia este crescută în captivitate și produce descendenți F2?

—	Originea exemplarului este cunoscută?

Acordarea dreptului de proprietate deplină asupra unui exemplar confiscat unei unități comerciale de creștere a animalelor în captivitate ar părea incompatibilă cu regulamentele UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră. Exemplarele incluse pe lista din anexa A ar putea fi „adoptate”, cu condiția ca (i) unitatea să dispună de cunoștințele și infrastructura necesare și (ii) animalele să nu fie utilizate pentru vânzare sau creștere în scopuri comerciale.

În cazul în care un exemplar confiscat trebuie plasat într-un alt stat membru, înainte de a emite un certificat care autorizează acest transfer, autoritatea de gestionare emitentă responsabilă ar trebui să colaboreze cu autoritatea științifică din statul membru de primire (în conformitate cu articolul 9 din regulamentul de bază) și (în mod ideal) să informeze autoritatea de gestionare din statul membru de primire. Eventualele restricții privind utilizarea exemplarului ar trebui menționate în certificat, astfel cum au fost convenite de ambele state membre.

(1) Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea (JO L 61, 3.3.1997, p. 1) („regulamentul de bază”) și regulamentele conexe ale Comisiei, în special: Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea (JO L 166, 19.6.2006, p. 1) („regulamentul de punere în aplicare”) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 al Comisiei din 23 august 2012 de stabilire a modelelor pentru permisele, certificatele și alte documente prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 865/2006 al Comisiei (JO L 242, 7.9.2012, p. 13) („Regulamentul privind permisele”).

(2) În prezentul document, „exemplarele crescute în captivitate” sunt cele care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 54 din regulamentul de punere în aplicare.

(3) Harfoot, M. et al, 2018. „Unveiling the patterns and trends in 40 years of global trade in CITES-listed wildlife” (Dezvăluirea tiparelor și a tendințelor din 40 de ani de comerț mondial cu specii sălbatice de faună și floră incluse pe lista CITES). Biological Conservation 223, 47-57.

(4) Acest termen se referă la statutul speciei pe lista roșie a UICN, și nu la apendicele la CITES în care este inclusă specia.

(5) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52019XC0321(01)&from=RO

(6) Articolul 11 alineatul 2 litera (a) din regulamentul de bază.

(7) A se vedea https://www.eaza.net/assets/Uploads/CCC/August-2020.pdf

(8) De exemplu, declarațiile privind producerea de descendenți la o scară sau la o viteză despre care se consideră că ar fi puțin probabil să fie fezabilă, având în vedere caracteristicile biologice în materie de reproducere ale speciei.

(9) http://captivebreeding.unep-wcmc.org

(10) https://speciesplus.net/species

(11) Dovada achiziționării legale pentru animalele vii aparținând speciilor menționate în anexa B și documentele justificative necesare (JO C 107, 21.3.2019, p. 2).

(12) http://captivebreeding.unep-wcmc.org

(13) În numeroase cazuri, returnarea în natură nu este posibilă.

(14) https://cites.org/sites/default/files/document/E-Res-17-08.pdf