5.4.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 150/57


Publicarea unei cereri de modificare a caietului de sarcini al unei denumiri din sectorul vitivinicol în conformitate cu articolul 105 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

(2022/C 150/07)

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de modificare în temeiul articolului 98 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) în termen de două luni de la data prezentei publicări.

CERERE DE MODIFICARE A CAIETULUI DE SARCINI

„Sicilia”

PDO-IT-A0801-AM03

Data cererii: 4.7.2017

1.   Normele aplicabile modificării

Articolul 105 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 – Modificare care nu este minoră

2.   Descrierea și motivele modificării

2.1.   Descrierea vinurilor

a)

În ceea ce privește tipurile incluse deja în caietul de sarcini, este prevăzută, de asemenea, producția următoarelor versiuni:

„Bianco” cu mențiunile „Passito”, „Superiore” și „Riserva”;

„Rosso” cu mențiunea „Passito”;

„Inzolia” cu mențiunile „Vendemmia Tardiva” (recoltare târzie), „Superiore” și „Riserva”;

„Grillo” cu mențiunile „Vendemmia Tardiva”, „Passito”, „Superiore” și „Riserva”, precum și „Grillo”„Spumante”;

„Chardonnay” cu mențiunile „Vendemmia Tardiva”, „Passito”, „Superiore” și „Riserva”, precum și „Chardonnay”„Spumante”;

„Catarratto” cu mențiunile „Vendemmia Tardiva”, „Passito”, „Superiore” și „Riserva”, precum și „Catarratto”„Spumante”;

„Carricante”„Spumante”;

„Fiano” cu mențiunea „Riserva”;

„Viognier” cu mențiunea „Riserva”;

„Sauvignon” cu mențiunea „Riserva”;

„Pinot Grigio”„Spumante”;

„Nero d’Avola” cu mențiunile „Vendemmia Tardiva”, „Passito” și „Riserva”, „Nero d’Avola”„Rosato” și „Nero d’Avola”„Spumante”;

„Perricone” cu mențiunea „Vendemmia Tardiva” și „Perricone”„Rosato”;

„Frappato”„Rosato” și „Frappato”„Spumante”;

„Nerello Mascalese”„Rosato” și „Nerello Mascalese”„Spumante”;

„Cabernet Franc”„Rosato”;

„Merlot” cu mențiunea „Riserva” și „Merlot”„Rosato”;

„Cabernet Sauvignon” cu mențiunea „Riserva” și „Cabernet Sauvignon”„Rosato”;

„Syrah” cu mențiunile „Vendemmia Tardiva”, „Passito” și „Riserva”, precum și „Syrah”„Rosato”;

„Pinot Nero” cu mențiunea „Riserva”, „Pinot Nero”„Rosato” și „Pinot Nero”„Spumante”.

b)

Sunt prevăzute tipuri noi, cu indicarea soiurilor de struguri Moscato, Vermentino, Zibibbo, Petit Verdot și Sangiovese, în diferite versiuni:

„Moscato Bianco”, inclusiv cu mențiunile „Vendemmia Tardiva” și „Passito”, precum și „Moscato Bianco”„Spumante”;

„Vermentino”;

„Zibibbo”, inclusiv „Zibibbo”„Spumante”;

„Petit Verdot”, inclusiv cu mențiunea „Riserva”;

„Sangiovese”, inclusiv „Sangiovese”„Rosato”.

c)

Sunt prevăzute tipuri noi, cu indicarea a două soiuri de struguri cu boabe de aceeași culoare, dintre cele deja utilizate pentru tipurile monovarietale, cu excepția soiurilor aromate.

DOC „Sicilia” reprezintă întregul areal viticol al regiunii, scopul fiind de a se acorda importanță întregii producții vitivinicole, în special soiurilor autohtone de struguri, începând cu soiul autohton Zibibbo, precum și soiurilor de interes național care sunt deja cultivate pe scară largă, cum ar fi Moscato, care sunt deja utilizate ca soiuri principale în baza ampelografică pentru „Spumante Bianco”, fie singure, fie în combinație cu alte soiuri în proporție de până la 50 %. În plus, sunt prevăzute tipuri de vinuri din soiuri noi, și anume Vermentino, Petit Verdot și Sangiovese, care prezintă un mare interes productiv și comercial. Această decizie are loc în urma efectuării, de-a lungul anilor, a unor teste intensive asupra gamei largi de soiuri de struguri adecvate pentru cultivare în regiunea Sicilia. Datorită nivelului de calitate atins de aceste vinuri, competențelor operatorilor și reînnoirii tehnologiilor, acestor soiuri li s-a acordat o valoare și mai mare în cadrul DOC „Sicilia”, ceea ce a permis oferirea unei game largi de produse pe piață în cadrul diferitelor categorii de vinuri prevăzute.

Modificarea vizează punctul 1.4 din documentul unic și articolele 1, 2 și 6 din caietul de sarcini.

2.2.   Descrierea vinurilor

a)

Descrierea vinurilor devine mai concisă și mai simplă, iar vinurile sunt organizate în categorii de vinuri, mai degrabă decât în grupuri/tipuri de vinuri. Descrierea vinurilor devine, de asemenea, mai detaliată și se adăugă o mențiune generală care precizează că, în cazul în care secțiunile relevante nu indică nicio cifră, valorile sunt, prin definiție, în conformitate cu limitele stabilite în legislația relevantă.

Prin descrierea caracteristicilor vinurilor nou introduse, modificarea parametrilor descriptivi pentru o serie de tipuri de vinuri deja incluse și reorganizarea textului pe categorii de vinuri, este posibilă simplificarea documentului unic și furnizarea unei descrieri mai clare și mai concise a caracteristicilor vinurilor cu DOC „Sicilia”.

Această modificare vizează punctul 1.4 din documentul unic.

b)

A fost eliminat articolul 6 alineatul (3) din caietul de sarcini, referitor la competența ministerului de a emite un decret care să modifice aciditatea totală și limita minimă a extractului fără zahăr.

Această modificare este necesară, deoarece dispoziția respectivă nu mai respectă normele UE privind modificarea caietelor de sarcini.

Această modificare nu vizează documentul unic.

2.3.   Vinuri din două soiuri

A fost eliminată lista tipurilor de vinuri din două soiuri, cu diferitele combinații de soiuri de struguri.

În locul acesteia, se precizează că denumirea de origine controlată „Sicilia” poate fi utilizată, de asemenea, pentru vinuri cu indicarea a două soiuri de struguri de aceeași culoare, dintre cele deja indicate la articolul 1 din caietul de sarcini (unde sunt enumerate soiurile de struguri utilizate pentru tipurile monovarietale).

S-a considerat oportună reformularea textului pentru a-l face mai concis și pentru a se evita enumerarea tuturor tipurilor posibile care decurg din multitudinea de combinații de soiuri de struguri de vin, făcându-se trimitere, în schimb, la posibilitatea de a se combina soiurile de struguri permise pentru tipurile monovarietale.

Modificarea vizează articolele 1 și 2 din caietul de sarcini, dar nu vizează documentul unic.

2.4.   Baza de soiuri pentru vinurile „Bianco” (alb), „Rosso” (roșu), „Rosato” (roze) și „Spumante Bianco” (alb spumant)

La compoziția ampelografică ce trebuie să reprezinte 50 % din vin au fost adăugate următoarele soiuri de struguri:

Chardonnay, pentru tipurile „Bianco”;

Syrah, pentru tipurile „Rosso” și „Rosato”;

Nerello Mascalese, pentru tipul „Spumante Bianco”.

În urma unei testări îndelungate, a fost completată compoziția ampelografică principală pentru tipurile menționate, prin includerea celor trei soiuri menționate mai sus, care sunt cultivate pe scară largă în întreaga regiune (peste 11 000 de hectare) și sunt deja utilizate în producția de vinuri monovarietale.

Modificarea vizează articolul 2 din caietul de sarcini, dar nu vizează documentul unic.

2.5.   Soiurile de struguri de vin principale

Noile soiuri de struguri Petit Verdot, Vermentino și Sangiovese au fost incluse printre principalele soiuri de struguri de vin.

Includerea acestor soiuri de struguri este rezultatul efectuării, de-a lungul anilor, a unor teste intensive asupra gamei largi de soiuri de struguri care sunt adecvate pentru cultivare în regiunea Sicilia și care puteau fi deja utilizate în proporție de 50 % în baza ampelografică a vinurilor albe, roșii și roze fără indicarea soiului de struguri. Prin urmare, s-a dorit valorificarea acestor soiuri și în vinurile monovarietale și din două soiuri.

Această modificare vizează punctul 1.7 din documentul unic.

2.6.   Standarde viticole

a)

Tabelul de la articolul 4 alineatul (5) din caietul de sarcini a fost completat cu producțiile maxime și tăria alcoolică aferente tipurilor nou adăugate la articolul 1.

Tabelul a fost adaptat pentru a ține seama de modificările aduse articolului 1.

Această modificare vizează punctul 1.5.2 din documentul unic (producții maxime).

b)

Tabelul menționat la litera (a) a fost modificat pentru a reflecta creșterea producției tipului „Sicilia”„Grillo” (de la 13 la 14 tone la hectar), a tipului „Sicilia”„Nero d’Avola” (de la 12 la 14 tone la hectar) și a tipului „Nero d’Avola”„Spumante” (de la 13 la 14 tone la hectar).

Deși este mai mică de 10 %, creșterea producțiilor la hectar este necesară pentru adaptarea producției la capacitatea reală a plantațiilor viticole existente. Se ține seama de producțiile care au fost obținute pe teritoriu, pe baza rezultatelor testelor efectuate în legătură cu tehnicile de cultivare și cu variațiile condițiilor meteorologice, și se menține același nivel calitativ.

Această modificare vizează punctul 1.5.2 din documentul unic (producții maxime).

c)

La articolul 4 alineatul (5) din caietul de sarcini se precizează că, în ceea ce privește producția maximă la hectar și tăria alcoolică naturală minimă în volume aferente strugurilor pentru vinurile „Bianco”, „Rosso”, „Rosato” și „Spumante” cu DOC „Sicilia”, trebuie să se facă trimitere la limitele stabilite în caietul de sarcini pentru fiecare soi utilizat.

Pentru a se facilita interpretarea caietului de sarcini al produsului, este necesară adăugarea paragrafului după tabel.

Această modificare nu vizează documentul unic.

d)

Se introduc patru paragrafe care prevăd că, la cererea asociației de protecție și după consultarea organizațiilor profesionale, regiunea poate: să stabilească măsuri de gestionare a producției în ceea ce privește diferitele utilizări/destinații ale strugurilor; să ajusteze limita maximă de struguri la hectar care să fie utilizați; să reducă producțiile permise de struguri și de vin; precum și să majoreze, cu maximum 20 %, producția maximă la hectar care poate fi păstrată pentru rezerva de recoltă (riserva vendemmiale).

Măsurile legate de gestionarea producției fac parte din măsurile anuale de gestionare a producției în contextul condițiilor meteorologice și de piață, în conformitate cu legislația națională în vigoare (articolele 35 și 39 din Legea nr. 238/2016). Obiectivul acestei modificări nu este o creștere definitivă a producției de struguri și de vin la hectar. Dimpotrivă, doar în anii cu condiții meteorologice favorabile, eventuala producție excedentară de struguri/hectar, de cel mult 20 % (deja permisă de caietul de sarcini în vigoare), se utilizează pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine protejată, la cererea producătorilor în cauză și sub rezerva unei decizii a regiunii în urma examinării condițiilor meteorologice, tehnice/de producție și de calitate a strugurilor. În orice caz, în conformitate cu legislația națională menționată anterior, producția respectivă (maximum 20 %) trebuie considerată o „rezervă de recoltă” destinată utilizării în anii următori, în funcție de cererea pieței.

Această modificare nu vizează documentul unic.

2.7.   Standarde de vinificație – Uscarea strugurilor și producțiile

a)

Au fost inserate metodele de uscare a strugurilor pentru tipurile cu mențiunile tradiționale „Passito” și „Vendemmia Tardiva”. În special, au fost excluse sistemele de dezumidificare care implică utilizarea căldurii.

Se reglementează metoda de uscare a strugurilor pentru tipurile „Passito” și „Vendemmia Tardiva”, pentru a oferi claritate operatorilor.

Modificarea vizează articolul 5 din caietul de sarcini și punctul 1.5 din documentul unic.

b)

A fost completat tabelul cu producțiile, iar producția maximă de vin (hl/ha) a fost majorată pentru următoarele tipuri: „Grillo”, inclusiv „Riserva”, „Grillo”„Spumante”, „Nero d’Avola”, inclusiv „Riserva”, „Nero d’Avola”„Rosato” și „Nero d’Avola”„Spumante”.

Tabelul a fost adaptat pentru a ține seama de modificările aduse articolului 1. Producția maximă de vin la hectar pentru soiurile de struguri Grillo și Nero d’Avola este legată de mărirea producției acestor soiuri la hectar.

Această modificare vizează articolul 5 din caietul de sarcini al produsului.

2.8.   Practici oenologice – Elaborarea vinului spumant

Au fost adăugate metodele de elaborare a tipului „Spumante”. S-a precizat că acest tip trebuie obținut numai prin fermentare naturală prin metoda Charmat sau prin metoda clasică a fermentării secundare în sticlă, această ultimă metodă vizând doar tipurile „Bianco” și „Rosato” (roze).

Deoarece este vorba despre un vin cu denumire de origine înregistrată, s-a dorit sublinierea calității produsului prin specificarea metodei de elaborare.

Trimiterea la aceste practici oenologice specifice vizează punctul 1.5 din documentul unic.

2.9.   Îmbutelierea în arealul geografic delimitat

A fost introdusă obligația ca îmbutelierea să se efectueze în arealul de producție, care corespunde întregului teritoriu administrativ al regiunii Sicilia.

În conformitate cu legislația Uniunii Europene, această dispoziție este motivată de necesitatea de a se proteja calitatea și imaginea vinurilor cu DOP „Sicilia”, de a se garanta originea acestui produs și de a se asigura eficacitatea controalelor aferente și efectuarea lor în timp util. Aceste condiții pot fi îndeplinite mai bine dacă îmbutelierea este efectuată în arealul delimitat, deoarece aplicarea și respectarea tuturor normelor tehnice referitoare la transport și la îmbuteliere sunt încredințate întreprinderilor din arealul de producție. În plus, sistemul de control pus în aplicare de organismul competent, care vizează operatorii pe parcursul tuturor etapelor producției, este mai eficace în arealul delimitat.

Cu toate acestea, în conformitate cu aceeași legislație a UE și cu legislația națională specifică, în scopul protejării drepturilor consacrate, sunt prevăzute autorizații individuale pentru persoanele fizice sau societățile care au îmbuteliat în mod tradițional vinurile în afara arealului de producție delimitat, asigurându-se, oricum, un număr limitat de firme de îmbuteliere situate în afara arealului, organismul competent planificându-și inspecțiile în mod eficient, inclusiv în cooperare cu autoritățile de control din alte țări, în conformitate cu normele UE în vigoare.

Modificarea vizează articolul 5 din caietul de sarcini și punctul 1.9 din documentul unic.

2.10.   Etichetarea și prezentarea

a)

A fost actualizată legislația națională de referință cu privire la utilizarea unor toponime suplimentare pentru a indica plantațiile viticole („Vigne”).

Este vorba despre o modificare formală care rezultă din adoptarea unei noi legislații naționale cu privire la acest subiect (Legea nr. 238 din 12 decembrie 2016 de stabilire a normelor privind viticultura, producția și comercializarea vinului).

b)

A fost adăugat un paragraf privind interzicerea utilizării sinonimelor soiului de struguri Zibibbo în cazul vinurilor „Sicilia”„Zibibbo” și „Sicilia”„Zibibbo”„Spumante”.

Scopul este de a se conferi mai multă protecție denumirii Zibibbo decât sinonimelor sale, precum Moscato.

Această modificare vizează punctul 1.9 din documentul unic.

2.11.   Ambalarea

Se pot utiliza recipiente pentru uz alimentar cu volume cuprinse între 2 și 6 litri, mai puțin în cazul tipurilor „Riserva”, „Vendemmia Tardiva”, „Superiore”, „Passito”, „Vigna” și „Spumante”.

Se dorește a li se permite producătorilor o mai mare libertate în utilizarea recipientelor și a metodelor de etanșare, inclusiv a celor inovatoare, a se oferi mai multe opțiuni de răspuns la nevoile consumatorilor și, astfel, a se îmbunătăți oportunitățile de comercializare și de plasare a produselor cu DOC pe diferite piețe, atât la nivelul UE, cât și la nivel internațional.

Această modificare vizează punctul 1.9 din documentul unic.

2.12.   Legătura cu arealul geografic

În conformitate cu legislația UE în vigoare, legătura cu arealul geografic a fost reformulată pentru a ține seama de categoriile de produse vizate.

Această modificare vizează punctul 1.8 din documentul unic.

2.13.   Referirile la organismul de control

Modificare formală. Au fost actualizate legislația națională de referință privind controalele, precum și denumirea organismului de control; a fost adăugă adresa de e-mail certificată a organismului de control.

Actualizarea a fost necesară din cauza modificării denumirii organismului de control și din cauza noii legislații naționale privind viticultura, producția și comercializarea vinului.

DOCUMENT UNIC

1.   Denumirea produsului

Sicilia

2.   Tipul indicației geografice

DOP – Denumire de origine protejată

3.   Categorii de produse vitivinicole

1.

Vin

4.

Vin spumant

5.

Vin spumant de calitate

6.

Vin spumant de calitate de tip aromat

15.

Vin din struguri stafidiți

16.

Vin din struguri supracopți

4.   Descrierea vinului/vinurilor

Categoria 1. Vin – „Sicilia”„Bianco” și cu indicarea unui soi cu boabe albe

Vinurile cu DOP „Sicilia” aparținând tipurilor „Bianco”, inclusiv „Passito”, „Vendemmia Tardiva”, „Superiore” și „Riserva”, sunt produse din soiurile cele mai reprezentative ale arealului de producție, și anume Inzolia, Catarratto, Grillo, Grecanico și Chardonnay, singure sau împreună, în proporție de cel puțin 50 %. Aceste soiuri sunt utilizate, împreună cu soiurile Carricante, Grecanico, Fiano, Damaschino, Viognier, Müller-Thurgau, Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Moscato Bianco, Vermentino și Zibibbo, pentru producția de tipuri monovarietale și din două soiuri, în scopul valorificării la maximum a acestei producții, și reprezintă ampla gamă a soiurilor de struguri prezente pe această insulă.

Culoarea acestor vinuri variază de la galben-pai la auriu mai mult sau mai puțin intens, cu eventuale reflexe verzui, iar în cazul vinului Pinot Grigio culoarea este uneori roz mai mult sau mai puțin intens sau arămiu. Mirosul este în general fin, elegant, plăcut, intens, caracteristic, fructat și persistent, uneori cu o ușoară notă florală sau aromatică persistentă.

La gust, aceste vinuri sunt echilibrate, caracteristice, aromate, armonioase, pline și plăcute, cu un conținut de zaharuri între sec și demisec.

Tăria alcoolică totală minimă în volume variază între 11,50 % vol. în cazul tipurilor de bază, 12 % vol. în cazul vinurilor cu mențiunea „Superiore”, 12,50 % în cazul vinurilor „Riserva” și 13 % în cazul vinurilor „Passito” și „Vendemmia Tardiva”.

Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.

Caracteristici analitice generale

Tăria alcoolică totală maximă (% în volume)

 

Tăria alcoolică dobândită minimă (% în volume)

 

Aciditatea totală minimă

4,5 grame per litru, exprimată în acid tartric

Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți per litru)

 

Conținutul total maxim de dioxid de sulf (în miligrame per litru)

 

Categoria 1. Vin – „Sicilia”„Rosso”, inclusiv cu indicarea unui soi cu boabe negre

Vinurile cu DOP „Sicilia” aparținând tipurilor „Rosso”, inclusiv „Passito”, „Vendemmia Tardiva”, „Superiore” și „Riserva”, precum și vinurile „Rosato” sunt produse din soiurile cele mai reprezentative ale arealului de producție, și anume Nero d’Avola, Frappato, Nerello Mascalese, Perricone și Syrah, singure sau împreună, în proporție de cel puțin 50 %. Aceste soiuri sunt utilizate, împreună cu tipurile de soiuri Nerello Cappuccio, Cabernet Franc, Merlot, Cabernet Sauvignon, Syrah, Pinot Nero, Nocera, Mondeuse, Carignano, Alicante, Petit Verdot și Sangiovese, pentru producția de tipuri monovarietale și din două soiuri, în scopul valorificării la maximum a acestei producții, și reprezintă bogăția soiurilor de struguri prezente pe această insulă.

Culoarea acestor vinuri variază de la roșu la roșu-rubiniu cu tendință spre grena dacă sunt învechite, ca de exemplu în cazul versiunii „Riserva”, și la roz mai mult sau mai puțin intens, cu nuanțe arămii, ca de exemplu în cazul vinurilor roze.

Miros: tipic pentru soiurile utilizate; gust între sec și demisec, până la dulce în cazul vinurilor „Passito” și „Vendemmia Tardiva”.

Tăria alcoolică totală minimă în volume variază între 12 % vol. în cazul tipurilor „Rosso” și „Rosato” și cu indicarea soiului, până la 13 % vol. în cazul unor vinuri „Riserva”, precum „Nero d’Avola”, și minimum 13 % vol. în cazul vinurilor „Passito” și „Vendemmia Tardiva”. Extractele minime variază între 22 g/l în cazul vinului „Rosso” și 24 g/l în cazul vinului „Nero d’Avola”.

Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.

Caracteristici analitice generale

Tăria alcoolică totală maximă (% în volume)

 

Tăria alcoolică dobândită minimă (% în volume)

 

Aciditatea totală minimă

4,5 grame per litru, exprimată în acid tartric

Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți per litru)

 

Conținutul total maxim de dioxid de sulf (în miligrame per litru)

 

Categoriile 4. Vin spumant, 5. Vin spumant de calitate, 6. Vin spumant de calitate de tip aromat

Vinurile spumante produse în cadrul diverselor categorii sunt de culoare galben-pai mai mult sau mai puțin intens în cazul vinurilor albe, roz mai mult sau mai puțin intens în cazul vinurilor roze, prezintă bule fine, note florale sau fructate și prospețime și sunt aromate, mai ales dacă se utilizează soiuri precum Zibibbo și Moscato. Soiurile utilizate sunt atât cele autohtone, cât și cele internaționale, cu boabe albe sau negre, din care se produc vinuri albe sau roze, prin metoda Charmat, precum și, în cazul tipurilor alb și roze, prin metoda clasică.

Soiurile utilizate sunt cele mai reprezentative pentru arealul de producție, și anume Grillo, Chardonnay, Catarratto, Carricante, Grecanico, Pinot Grigio, Moscato, Zibibbo, Nero d’Avola, Frappato, Nerello Mascalese, Pinot Nero, utilizate atât prin asamblare între ele, cât și pentru vinuri monovarietale, în scopul valorificării la maximum a producției respective, cu indicarea soiului. Miros: tipic pentru soiurile utilizate; gust între brut natur și extradry, până la dulce în cazul vinurilor spumante Moscato și Zibibbo. Tăria alcoolică totală minimă în volume este de 10,50 % vol. în cazul vinurilor „Moscato” și „Zibibbo”„Spumante” și de 11,50 % vol. în cazul tuturor celorlalte tipuri, cu excepția tipurilor produse prin metoda clasică, în acest caz fiind prevăzută o tărie alcoolică totală minimă în volume de 12 % vol. Limita minimă a extractului fără zahăr: 15 g/l.

Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.

Caracteristici analitice generale

Tăria alcoolică totală maximă (% în volume)

 

Tăria alcoolică dobândită minimă (% în volume)

 

Aciditatea totală minimă

5 grame per litru, exprimată în acid tartric

Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți per litru)

 

Conținutul total maxim de dioxid de sulf (în miligrame per litru)

 

Categoriile 15. Vin din struguri stafidiți și 16. Vin din struguri supracopți

Vinurile din aceste categorii au un gust între sec și dulce, culoarea fiind între galben-pai și auriu sau, dacă sunt produse din struguri cu boabe negre, roșu-rubiniu, cu tendință spre grena atunci când sunt învechite. Au parfumuri persistente, dar delicate, în special dacă sunt utilizate soiurile aromate, precum Moscato și Zibibbo, cu echilibru între aciditate și dulceață, cu note fructate sau florale în funcție de soiurile utilizate. Stafidirea după recoltare, pe rogojini sau pe grile de lemn, în lădițe sau în recipiente adecvate, în medii propice, sau lăsarea strugurilor la maturat pe plante permite acumularea în mod optim a zaharurilor și concentrarea extractelor, valorile minime în vinurile produse fiind de 28 g/l în cazul „Passito Bianco” și de 32 g/l în cazul „Passito Rosso”. Tăria alcoolică totală minimă este de 16 % vol. în cazul vinului „Passito Bianco”, din care 11 % vol. este dobândită, și de 17 % vol. în cazul vinului „Passito Rosso”, din care 12 % vol. este dobândită.

Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.

Caracteristici analitice generale

Tăria alcoolică totală maximă (% în volume)

 

Tăria alcoolică dobândită minimă (% în volume)

 

Aciditatea totală minimă

4 grame per litru, exprimată în acid tartric

Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți per litru)

 

Conținutul total maxim de dioxid de sulf (în miligrame per litru)

 

5.   Practici oenologice

a.   Practici oenologice esențiale

Metode de transformare în vin spumant

Practică oenologică specifică

Tipul „Spumante” trebuie obținut doar prin fermentare naturală prin metoda Charmat sau prin metoda clasică a fermentării secundare în sticlă, această ultimă metodă vizând doar tipurile „Bianco” și „Rosato” (roze).

Uscarea strugurilor

Practică oenologică specifică

Tipurile „Vendemmia Tardiva” și „Passito” trebuie să fie produse prin lăsarea strugurilor la uscat pe plantă sau, după recoltare, pe rogojini sau pe grile de lemn, în lădițe sau în recipiente adecvate, în medii propice. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul sistemelor de aer condiționat, cu condiția ca acestea să funcționeze la temperaturi similare celor din procesele tradiționale de uscare a strugurilor, fiind exclus orice sistem de dezumidificare care funcționează cu căldură.

b.   Producții maxime

„Sicilia”„Bianco”, inclusiv „Riserva”, și „Sicilia” cu indicarea unui soi cu boabe albe, inclusiv „Riserva”

13 000 kg de struguri la hectar

„Sicilia”„Spumante Bianco”, inclusiv cu indicarea unui soi cu boabe albe

13 000 kg de struguri la hectar

„Sicilia”„Grillo”, inclusiv „Spumante” și „Riserva”, și „Sicilia”„Nero d’Avola”, inclusiv „Riserva”, „Rosato” și „Spumante”

14 000 kg de struguri la hectar

„Sicilia”„Spumante” cu indicarea soiurilor Frappato, Nerello Mascalese și Pinot Nero

13 000 kg de struguri la hectar

„Sicilia”„Bianco”„Superiore” și cu indicarea unui soi cu boabe albe cu mențiunea „Superiore”

10 000 kg de struguri la hectar

„Sicilia”„Rosso”, „Rosato” și „Riserva”, inclusiv cu indicarea unui soi cu boabe negre

12 000 kg de struguri la hectar

„Sicilia”„Bianco” și „Rosso” cu mențiunea „Passito” sau „Vendemmia Tardiva”, inclusiv cu indicarea unui soi cu boabe albe sau negre

8 000 kg de struguri la hectar

6.   Arealul geografic delimitat

Arealul de producție a strugurilor destinați producției vinurilor cu denumirea de origine controlată „Sicilia” cuprinde întregul teritoriu administrativ al regiunii Sicilia.

7.   Soiul/soiurile de struguri de vin principal/principale

 

Vermentino B.

 

Zibibbo B.

 

Alicante N.

 

Frappato N.

 

Müller-Thurgau B.

 

Nerello Cappuccio N.

 

Perricone N.

 

Pinot Nero N.

 

Sangiovese N.

 

Sauvignon B.

 

Syrah N.

 

Viognier B.

 

Cabernet Franc N. – Cabernet

 

Cabernet Sauvignon N. – Cabernet

 

Calabrese N. – Nero d’Avola N.

 

Carignano N.

 

Carricante B.

 

Ansonica B. – Inzolia

 

Petit Verdot N

 

Merlot N.

 

Mondeuse N.

 

Moscato Bianco B. – Moscato

 

Nerello Mascalese N.

 

Nocera N.

 

Grecanico Dorato B. – Grecanico

 

Grillo B.

 

Catarratto Bianco Comune B. – Catarratto

 

Catarratto Bianco Lucido B. – Catarratto

 

Chardonnay B.

 

Damaschino B.

 

Fiano B.

 

Pinot Grigio – Pinot

8.   Descrierea legăturii (legăturilor)

Legătura cu mediul

Arealul geografic delimitat cuprinde întregul teritoriu administrativ al regiunii Sicilia.

Sicilia este una dintre regiunile cu cea mai veche tradiție viticolă din lume, o dovadă în acest sens fiind descoperirile arheologice și numeroasele surse literare greci și latine care menționează vinuri siciliene renumite. Încă din epoca fenicienilor (secolele IX-IV î.H.), comerțul cu ulei și cu vin este dovedit de existența amforelor utilizate pentru transport și de alte tipuri de obiecte ceramice. Plantațiile viticole erau splendide în perioada colonizării zonei de către greci (secolele VIII-III î.H.), care au introdus unele soiuri, de exemplu Grecanico, menținut până în zilele noastre. În Galia a fost atestată prezența vinului sicilian în perioada romană (secolul III î.H. – secolul V d.H.), în special în epoca imperială.

Deși Coranul interzice consumul de alcool, în perioada dominației musulmane (827-1061) se cultivau strugurii de masă și a fost introdus la Pantelleria soiul „Zebib” (în prezent, Zibibbo sau Moscato di Alessandria), originar din Capul Zebib, aflat în Africa, în dreptul insulei Pantelleria.

Legătura cu arealul geografic delimitat al DOC „Sicilia” este dovedită de caracteristicile pedologice, orografice și climatice specifice ale arealului geografic delimitat.

Zona nordică este preponderent montană, iar zonele de centru-sud și sud-vest sunt colinare. Zona de sud-est este tipică pentru un podiș, iar estul Siciliei este vulcanic. Terenurile plane sunt concentrate mai ales în zonele de coastă.

Oricum, expunerea și situarea plantațiilor viticole este preponderent colinară, în zone deosebit de propice, în medii ventilate în mod adecvat și foarte luminoase, care favorizează realizarea în mod optim a funcțiilor vegetative și productive ale plantei, permițând obținerea unor struguri sănătoși și de înaltă calitate. Astfel, clima mediteraneeană, însorită și cu veri calde și secetoase, dar ventilate, permite o coacere optimă a strugurilor și favorizează acumularea de zaharuri și concentrarea extractelor, în timp ce amplitudinile termice mai mult sau mai puțin accentuate și bogăția mineralelor din sol conferă note de prospețime și aciditate. Toți acești factori determină producerea unor vinuri care sunt întotdeauna intense, dar echilibrate și armonioase, indiferent de categorie.

Formele de conducere sunt, în cea mai mare parte, cele tradiționale, care nu sunt foarte extinse și variază între arealurile viticole ale insulei, de la forma tradițională „alberello marsalese” (formă liberă), utilizată încă în zonele de coastă ale provinciei Trapani, la forma mai răspândită, cu spaliere joase și cordon permanent sau reînnoibil, sau la formele extinse din unele văi fertile din interior.

Amplul teritoriu al DOC „Sicilia” permite producerea de vinuri obținute din struguri aparținând atât unor soiuri autohtone, cât și unor soiuri alohtone sau internaționale și, prin urmare, permite oferirea unei ample game de produse clasificate în diversele categorii de vinuri prevăzute.

Categoria 1. Vin

Această categorie cuprinde o amplă gamă de tipuri de vinuri:

roșii, roze și albe, inclusiv „Passito”, „Vendemmia Tardiva” și „Riserva”. Soiurile utilizate sunt atât autohtone, extrem de apreciate, precum Inzolia, Catarratto, Grillo (acesta din urmă fiind produs printr-o încrucișare între Catarratto și Zibibbo), cât și alohtone, precum Chardonnay, Müller-Thurgau și Sauvignon. Și în ceea ce privește producția de vinuri roșii, Sicilia are una dintre producțiile cele mai renumite, cu vinuri obținute din soiuri autohtone, în special Nero d’Avola, împreună cu Frappato și Nerello Mascalese, și din soiurile alohtone Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah. Protagonistul necontestat al acestei noi direcții este Nero d’Avola, care, inclusiv atunci când este asamblat cu alte soiuri, reușește să caracterizeze și să evidențieze originalitatea vinului sicilian, nu doar grație aspectului cromatic, ci și deoarece conferă vinului un caracter tipic derivat din aromele și gusturile mediteraneene.

Din punct de vedere analitic și organoleptic, toate aceste tipuri de vin prezintă caracteristici chimico-fizice echilibrate care contribuie la echilibrul gustativ al acestor vinuri; toate tipurile au arome plăcute, armonioase, caracteristice și elegante, eventual cu note fructate, florale și vegetale tipice pentru soiurile utilizate.

Vinurile albe au o culoare galben-pai mai mult sau mai puțin intens sau galben intens, iar vinurile roșii au o culoare roșu-rubiniu mai mult sau mai puțin intens, cu eventuale nuanțe violet, care tind spre grena pe măsură ce se învechește vinul. Toate sunt vinuri echilibrate, cu structură și conținut de alcool bune. Istoria vitivinicolă milenară a acestui teritoriu, atestată de numeroase documente, este dovada generală și fundamentală a strânsei legături și interacțiuni dintre factorii umani și calitatea și caracteristicile deosebite ale vinurilor cu DOC „Sicilia”. Pe acest teritoriu deosebit, oamenii au transmis mai departe, de-a lungul secolelor, tehnicile tradiționale de cultivare a viței-de-vie și oenologice, care au fost îmbunătățite și redefinite în vremurile moderne și în zilele noastre, datorită progreselor științifice și tehnologice incontestabile înregistrate, fiind astfel posibilă obținerea renumelui vinurilor „Sicilia” DOP.

Categoriile 4. Vin spumant, 5. Vin spumant de calitate, 6. Vin spumant de calitate de tip aromat

Vinurile spumante produse au o culoare galben-pai mai mult sau mai puțin intens în cazul vinurilor albe și o culoare roz mai mult sau mai puțin intens în cazul vinurilor roze, inclusiv cu reflexe arămii în cazul soiului Pinot Grigio, prezintă bule fine, note florale și fructate și prospețime, datorită bogăției mineralelor din sol, climei mediteraneene și amplitudinilor termice mai mult sau mai puțin accentuate, și sunt aromate, mai ales dacă se utilizează soiuri precum Zibibbo și Moscato. Soiurile utilizate sunt atât cele autohtone, cât și cele internaționale, metoda aleasă fiind Charmat dacă este indicat soiul, în timp ce metoda clasică a fermentării secundare în sticlă poate fi, de asemenea, utilizată pentru tipurile „Bianco” și „Rosato”.

Categoriile 15. Vin din struguri stafidiți și 16. Vin din struguri supracopți

Clima mediteraneeană, însorită, cu veri calde și secetoase, dar ventilate, cu amplitudini termice mai mult sau mai puțin accentuate, permite o coacere optimă a strugurilor, asigurându-le sănătatea, aceștia fiind lăsați la stafidit după recoltare, pe rogojini sau pe grile de lemn, în lădițe sau în recipiente adecvate, în medii propice, sau la maturat pe plante, ceea ce permite acumularea în mod optim a zaharurilor în struguri și concentrarea extractelor. Vinurile sunt parfumate, în special dacă se utilizează soiurile Moscato și Zibibbo, și au un gust de la sec la dulce, culori de la galben-pai la auriu, uneori cu nuanțe chihlimbarii, și miros persistent, dar delicat, cu un bun echilibru între aciditate și dulceață și cu note fructate sau florale, în funcție de soiurile de struguri utilizate.

9.   Alte condiții esențiale

Îmbutelierea în arealul geografic delimitat

Cadrul juridic:

În legislația națională

Tipul condiției suplimentare:

Îmbutelierea în arealul geografic delimitat

Descrierea condiției:

Îmbutelierea trebuie să se efectueze pe teritoriul administrativ al întregii regiuni Sicilia.

În conformitate cu legislația Uniunii Europene, această dispoziție este motivată de necesitatea de a se proteja calitatea și imaginea vinurilor cu DOP „Sicilia”, de a se garanta originea acestui produs și de a se asigura eficacitatea controalelor aferente și efectuarea lor în timp util. Aceste condiții pot fi îndeplinite mai bine dacă îmbutelierea este efectuată în arealul delimitat, deoarece aplicarea și respectarea tuturor normelor tehnice referitoare la transport și la îmbuteliere sunt încredințate întreprinderilor din arealul de producție.

În plus, sistemul de control pus în aplicare de organismul competent, care vizează operatorii pe parcursul tuturor etapelor producției, este mai eficace în arealul delimitat.

Cu toate acestea, în conformitate cu aceeași legislație a UE și cu legislația națională specifică, în scopul protejării drepturilor consacrate, sunt prevăzute autorizații individuale pentru persoanele fizice sau societățile care au îmbuteliat în mod tradițional vinurile în afara arealului de producție delimitat, asigurându-se, oricum, un număr limitat de firme de îmbuteliere situate în afara arealului, organismul competent planificându-și inspecțiile în mod eficient, inclusiv în cooperare cu autoritățile de control din alte țări, în conformitate cu normele UE în vigoare.

Etichetarea – Indicarea soiului de struguri

Cadrul juridic:

În legislația națională

Tipul condiției suplimentare:

Dispoziții suplimentare privind etichetarea

Descrierea condiției:

În etichetarea și prezentarea tipurilor de vin „Sicilia”„Zibibbo” și „Sicilia”„Zibibbo”„Spumante” este interzisă utilizarea sinonimelor recunoscute oficial pentru soiul Zibibbo.

Ambalarea

Cadrul juridic:

În legislația națională

Tipul condiției suplimentare:

Dispoziții suplimentare privind etichetarea

Descrierea condiției:

Vinurile cu denumirea de origine controlată „Sicilia” trebuie comercializate în recipiente de sticlă cu un volum nominal maxim de 3 litri. Este prevăzută o derogare de la această limită pentru sticlele tradiționale bordeleză, burgundă și renană, care pot ajunge la o capacitate maximă de 18 litri.

În plus, se pot utiliza recipiente pentru uz alimentar cu o capacitate de cel puțin 2 litri și cel mult 6 litri, însă nu în cazul tipurilor „Riserva”, „Vendemmia Tardiva”, „Superiore”, „Passito”, „Vigna” și „Spumante”.

Se pot utiliza metode de închidere a sticlelor autorizate de legislația UE și națională, cu excepția capacelor de tip coroană.

Link către caietul de sarcini al produsului

https://www.politicheagricole.it/flex/cm/pages/ServeBLOB.php/L/IT/IDPagina/14441


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.