COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 16.2.2022
COM(2022) 51 final
2022/0035(COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
de modificare a Regulamentului (UE) 2019/833 de instituire a unor măsuri de conservare și executare care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
Obiectivul principal al propunerii este transpunerea în dreptul Uniunii a modificărilor aduse măsurilor de conservare și de executare adoptate de Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (NAFO) cu ocazia reuniunii sale anuale din septembrie 2021. De asemenea, propunerea include îmbunătățirile de redactare ale NAFO și adaptează formularea la contextul juridic al UE. NAFO este organizația regională de gestionare a pescuitului responsabilă pentru gestionarea resurselor piscicole în Atlanticul de Nord-Vest. Măsurile de conservare și gestionare ale NAFO se aplică exclusiv în zona de reglementare a NAFO, marea liberă, definită ca zona situată dincolo de zona în care statele costiere își exercită jurisdicția în domeniul pescuitului. UE este parte contractantă la NAFO din 1979.
Convenția NAFO prevede că măsurile de conservare adoptate de Comisia NAFO sunt obligatorii [articolul XIV, articolul VI alineatul (8) și articolul VI alineatul (9)] și că părțile contractante au obligația să le pună în aplicare.
Regulamentul (UE) 2019/833 a transpus în legislația Uniunii măsurile de conservare și executare ale NAFO. Prezenta propunere vizează modificările adoptate de NAFO în cadrul reuniunii sale anuale din septembrie 2021. Aceste modificări au intrat în vigoare la 2 decembrie 2021 și se aplică de la data respectivă.
•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat
Propunerea este conformă cu Regulamentul (UE) 2019/833.
Propunerea este în concordanță cu partea VI (Politica externă) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, care prevede că Uniunea își dezvoltă relațiile externe în domeniul pescuitului în conformitate cu obligațiile sale internaționale, la baza activităților de pescuit ale UE aflându-se cooperarea regională în domeniul pescuitului.
Propunerea completează Regulamentul (UE) 2017/2403 privind gestionarea flotelor externe, care prevede că navele de pescuit ale Uniunii fac obiectul autorizațiilor de pescuit acordate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului, precum și Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului privind pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat, care prevede includerea listei NAFO a navelor care practică pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) în lista UE a navelor INN.
Prezenta propunere nu vizează posibilitățile de pescuit ale UE decise de NAFO. În temeiul articolului 43 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul are competența de a adopta măsurile privind stabilirea prețurilor, a taxelor, a ajutoarelor și a contingentelor, precum și privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
Propunerea este coerentă cu alte politici ale Uniunii.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temei juridic
Propunerea se bazează pe articolul 43 alineatul (2) din TFUE, întrucât stabilește dispozițiile necesare pentru atingerea obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului.
•Subsidiaritate (în cazul competențelor neexclusive)
Propunerea intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii [articolul 3 alineatul (1) litera (d) din TFUE]. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.
•Proporționalitate
Propunerea va asigura îndeplinirea obligațiilor UE în cadrul NAFO, fără a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
•Alegerea instrumentului
Instrumentul ales modifică Regulamentul (UE) 2019/833.
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Evaluări ex-post/verificarea adecvării legislației existente
•Consultări cu părțile interesate
Scopul prezentei propuneri este de a modifica Regulamentul (UE) 2019/833 prin transpunerea în legislația Uniunii a modificărilor aduse măsurilor de conservare și de executare adoptate în cadrul reuniunii anuale a NAFO din septembrie 2021. Experții naționali din statele membre ale UE și reprezentanții industriei au fost consultați atât în perioada premergătoare reuniunii anuale a NAFO, în cadrul căreia au fost adoptate aceste recomandări, cât și în cursul negocierilor NAFO.
•Obținerea și utilizarea expertizei
Prezenta propunere transpune în legislația Uniunii modificările aduse măsurilor de conservare ale NAFO care au fost adoptate în conformitate cu avizele științifice și de control emise de comitetele permanente ale NAFO.
•Evaluarea impactului
Nu se aplică. Prezenta propunere transpune în legislația Uniunii modificările aduse măsurilor de conservare ale NAFO care sunt obligatorii pentru părțile contractante și sunt direct aplicabile statelor membre.
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea
Prezenta propunere nu este legată de adecvarea reglementărilor și simplificare (REFIT).
•Drepturi fundamentale
Prezenta propunere nu are niciun impact asupra protejării drepturilor fundamentale.
4.IMPLICAȚIILE BUGETARE
Prezenta propunere nu are implicații bugetare.
5.ALTE ELEMENTE
•Planuri de punere în aplicare și măsuri de monitorizare, evaluare și raportare
•Documente explicative (pentru directive)
•Explicații detaliate ale dispozițiilor specifice ale propunerii
Propunerea transpune modificările adoptate în cadrul reuniunii anuale a NAFO din septembrie 2021 referitoare la calcularea cotei „altele”, introducând măsuri de sprijin pentru codul din diviziunea 3M în legătură cu inspectarea debarcărilor, precum și pentru halibutul negru. Modificările includ, de asemenea, dispoziții revizuite privind procedurile suplimentare și încălcările grave legate de utilizarea dimensiunilor ochiului de plasă, a sitelor sau a grilajelor, precum și măsuri consolidate legate de monitorizarea încălcărilor și de transmiterea de documente către NAFO și Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului.
De asemenea, propunerea deleagă Comisiei competența de a modifica Regulamentul (UE) 2019/833 în ceea ce privește debarcarea, inspectarea halibutului negru astfel cum se prevede la articolul 10 alineatul (1) litera (e), precum și măsurile de control pentru codul din diviziunea 3M prevăzute la articolul 9a, în cazul în care NAFO își va modifica măsurile în viitor. Este necesar ca aceste dispoziții să fie modificate rapid pentru a le permite navelor Uniunii să pescuiască în aceleași condiții ca navele altor părți contractante la NAFO în fiecare sezon de pescuit viitor.
2022/0035 (COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
de modificare a Regulamentului (UE) 2019/833 de instituire a unor măsuri de conservare și executare care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)Regulamentul (UE) 2019/833 al Parlamentului European și al Consiliului a fost adoptat în vederea transpunerii în legislația Uniunii a celor mai actualizate norme privind măsurile de conservare și executare care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (NAFO). Acest regulament a fost modificat ulterior prin introducerea măsurilor NAFO adoptate în cadrul reuniunilor sale anuale din 2019 și 2020.
(2)Ulterior, în cadrul celei de-a 43-a reuniuni anuale a NAFO din septembrie 2021, acest organism a adoptat o serie de decizii obligatorii privind conservarea resurselor piscicole din domeniul său de competență în ceea ce privește păstrarea la bord a capturilor din cota „altele”, inspectarea în port a debarcărilor de cod din diviziunea 3M și de halibut negru, dispoziții de monitorizare și dispoziții consolidate privind încălcările și aplicarea acestora.
(3)Deciziile respective sunt adresate părților contractante la NAFO, incluzând și obligații pentru operatori. În urma intrării lor în vigoare la 2 decembrie 2021, măsurile de conservare și executare ale NAFO (MCE) au devenit obligatorii pentru toate părțile contractante la NAFO. În ceea ce privește Uniunea Europeană, ele trebuie să fie transpuse în legislația Uniunii în măsura în care nu sunt deja prevăzute de dreptul Uniunii.
(4)Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/833 trebuie modificat pentru a aplica aceste noi măsuri ale NAFO navelor de pescuit ale Uniunii.
(5)Anumite dispoziții ale MCE vor fi probabil modificate în cadrul viitoarelor reuniuni anuale ale NAFO ca urmare a introducerii unor noi măsuri tehnice referitoare la biomasa în schimbare a stocurilor și la revizuirea restricțiilor zonale pentru activitățile de pescuit de fund. Prin urmare, pentru a transpune rapid în legislația Uniunii aceste modificări viitoare ale MCE înainte de începerea sezonului de pescuit, trebuie să i se delege Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în ceea ce privește măsurile de debarcare și inspectare a halibutului negru și măsurile de control pentru codul din diviziunea 3M.
(6)Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul trebuie să primească toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții trebuie să aibă acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(7)Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/833 trebuie modificat în consecință,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului (UE) 2019/833
Regulamentul (UE) 2019/833 se modifică după cum urmează:
(1)La articolul 7 alineatul (3), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) atunci când se aplică o interdicție a pescuitului (moratoriu) sau atunci când cota «altele» deschisă pentru acel stoc a fost utilizată integral: 1 250 kg sau 5 %, reținându-se valoarea mai mare, în ceea ce privește părțile contractante ca urmare a notificării lor privind utilizarea cotei «altele» în conformitate cu articolul 6 din prezentul regulament;”
(2)La articolul 9a alineatul (1) litera (c), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„fiecare stat membru inspectează în porturile sale cel puțin 50 % din debarcările sau transbordările de capturi de cod din diviziunea 3M și pregătește un raport de inspecție în formatul prevăzut în anexa IV.C la MCE la care se face trimitere la punctul 9 din anexa la prezentul regulament, pe care îl trimite secretarului executiv al NAFO și, în copie, Comisiei și EFCA, în termen de 12 zile lucrătoare de la data finalizării inspecției.”.
(3)La articolul 10 alineatul (1) litera (e), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
„(e) fiecare stat membru inspectează în porturile sale fiecare debarcare de halibut negru în cazul în care cantitatea din acest stoc aflată la bord reprezintă fie peste 5 % din captura totală, fie peste 2 500 kg, și pregătește un raport de inspecție în formatul prevăzut în anexa IV.C la MCE la care se face trimitere la punctul 9 din anexa la prezentul regulament, pe care îl trimite secretarului executiv al NAFO și, în copie, Comisiei și EFCA, în termen de 14 zile lucrătoare de la data finalizării inspecției.”
(4)La articolul 29, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„Cel târziu la data de 1 noiembrie a fiecărui an, fiecare stat membru transmite informațiile următoare EFCA (și, în copie, Comisiei), care se asigură că aceste informații sunt transmise secretarului executiv al NAFO:
(a) informațiile de contact ale autorității competente care va acționa ca punct de contact în scopul notificării imediate a încălcărilor din zona de reglementare și orice modificare ulterioară a acestor informații, cu cel puțin 15 zile înainte ca modificarea să producă efecte;
(b) numele inspectorilor și ale inspectorilor stagiari și denumirea, indicativul de apel radio și informațiile de contact pentru comunicare ale fiecărei platforme de inspecție pe care a desemnat-o pentru acest program. Acesta notifică modificările datelor astfel notificate, atunci când este posibil, cu cel puțin 60 de zile în avans.”
(5)La articolul 35 alineatul (1), litera (g) se înlocuiește cu următorul text:
„(g) pescuitul cu o dimensiune neautorizată a ochiului de plasă, cu un spațiu neautorizat între barele sitelor sau grilajelor ori fără utilizarea sitelor sau grilajelor de sortare cu încălcarea articolului 13 sau a articolului 14;”.
(6)La articolul 36 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„se asigură că sancțiunile aplicabile în legătură cu încălcările și, în măsura posibilului în cadrul legislației naționale, în cazul încălcărilor grave repetate, în special al celor identificate la articolul 35 alineatul (3) litera (c) punctele (iii) și (iv), au severitatea adecvată pentru a fi eficace în asigurarea conformității, în descurajarea încălcărilor viitoare sau a repetării lor și în privarea autorilor încălcărilor de avantajele rezultate din încălcare.”
(7)La articolul 36 alineatul (2), se adaugă următoarele litere (e) și (f):
„(e) cerințe de raportare consolidate sau suplimentare; printre altele, o frecvență sporită de raportare sau date suplimentare de raportat și
(f) cerințe de monitorizare consolidate sau suplimentare, printre altele, trimiterea la bord a unui observator sau a unui inspector sau monitorizarea electronică la distanță, pusă în aplicare în conformitate cu specificațiile tehnice relevante pentru navele de pescuit care operează în zona NAFO.”
(8)La articolul 40 alineatul (3), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Comisia transmite aceste informații secretarului executiv al NAFO.”
(9)La articolul 50, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(a) litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) procedurile referitoare la navele cu capturi totale la bord având o greutate în viu de peste 50 de tone care intră în zona de reglementare pentru a pescui halibut negru, în legătură cu conținutul notificărilor prevăzute la articolul 10 alineatul (2) literele (a) și (b), și condițiile pentru începerea pescuitului prevăzute la articolul 10 alineatul (2) litera (d); precum și dispozițiile privind debarcarea și inspectarea referitoare la halibutul negru prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (e);”,
(b) se adaugă următoarea literă (l):
„(l) măsurile de control privind codul din diviziunea 3M prevăzute la articolul 9a.”
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European
Pentru Consiliu
Președinta
Președintele