14.7.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/16


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10747 – BHC / DUSSUR / BAKER PETROLITE SAUDI COMPANY JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 271/12)

1.   

La data de 8 iulie 2022, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

Baker Hughes Company („BHC”) (SUA);

Saudi Arabian Industrial Investments Company JSC („Dussur”), controlată de Saudi Aramco (Regatul Arabiei Saudite) și Fondul de investiții publice din Arabia Saudită („PIF”);

Baker Petrolite Saudi Company Limited („întreprinderea comună propusă”) (Regatul Arabiei Saudite).

BHC și Dussur dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii comune propuse.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni într-o societate nou-creată, care constituie o întreprindere comună.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

BHC este entitatea-mamă a unui grup de societăți din domeniul tehnologiei energetice cu un portofoliu divers de capacități în materie de echipamente și servicii care acoperă lanțul valoric energetic și industrial din peste 120 de țări,

Dussur este o societate de investiții strategice.

3.   

Întreprinderea comună propusă va desfășura activități în domeniul produselor chimice de specialitate în Regatul Arabiei Saudite.

4.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

5.   

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10747 – BHC / DUSSUR / BAKER PETROLITE SAUDI COMPANY JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.