22.2.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 85/6


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10625 – CARLYLE GROUP / MACQUARIE GROUP / HYCC)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 85/06)

1.   

La data de 15 februarie 2022, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

Nobian Industrial Chemicals B.V. („Nobian”, Țările de Jos), controlată de Carlyle Group („Carlyle”, SUA);

Norgh Holding Company Limited („Norgh”, Regatul Unit), controlată la rândul său de Green Investment Group Limited („GIG”, Regatul Unit), controlată la rândul său de Macquarie Group Limited („Macquarie”, Australia);

HyCC Holding B.V. („întreprinderea comună”, Țările de Jos).

Întreprinderile Nobian și Norgh dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii comune.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni într-o societate nou-creată, care constituie o întreprindere comună.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective:

Nobian produce substanțe chimice de bază esențiale pentru industrii, de la construcții și curățenie la produse farmaceutice și tratarea apelor. Societatea-mamă Carlyle este o societate multinațională americană de investiții în societăți necotate, de gestionare a activelor alternative și de servicii financiare;

GIG, societatea-mamă a întreprinderii Norgh, este un dezvoltator , sponsor și investitor specializat, având misiunea de a accelera tranziția verde. Sediul său se află în Edinburgh, Scoția. GIG este controlată de Macquarie, o bancă de investiții multinațională independentă și o societate de servicii financiare, care este cotată la bursă și își are sediul în Australia.

Întreprinderea comună va desfășura activități în sectorul producției de hidrogen verde.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10625 – CARLYLE GROUP / MACQUARIE GROUP / HYCC

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.