P9_TA(2022)0033

Evaluarea implementării articolului 50 din TUE

Rezoluția Parlamentului European din 16 februarie 2022 referitoare la evaluarea implementării articolului 50 din TUE (2020/2136(INI))

(2022/C 342/09)

Parlamentul European,

—	având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolele 50 și 8,

—	având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 218,

—	având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere notificarea din 29 martie 2017 transmisă Consiliului European de Regatul Unit referitoare la intenția sa de a se retrage din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în temeiul articolului 50 alineatul (2) din TUE și al articolului 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

—

având în vedere orientările Consiliului European (articolul 50) din 29 aprilie 2017 formulate în urma prezentării de către Regatul Unit a notificării în temeiul articolului 50 din TUE, din 15 decembrie 2017 pentru cea de a doua fază a negocierilor privind Brexitul și din 23 martie 2018 cu privire la cadrul viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit,

—

având în vedere Decizia Consiliului din 22 mai 2017 care stabilește directivele de negociere în vederea încheierii unui acord cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de stabilire a condițiilor de retragere a acestui stat din Uniunea Europeană și având în vedere Decizia Consiliului din 29 ianuarie 2018 de completare a Deciziei Consiliului din 22 mai 2017 de autorizare a deschiderii negocierilor în vederea încheierii unui acord cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de stabilire a condițiilor de retragere a acestui stat din Uniunea Europeană, prin care au fost stabilite directive suplimentare pentru negocieri,

—

având în vedere Decizia (UE, Euratom) 2020/266 a Consiliului din 25 februarie 2020 de autorizare a începerii negocierilor cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru un nou acord de parteneriat (1) și directivele prevăzute în addendumul la aceasta pentru negocierea unui nou parteneriat cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care au fost făcute publice,

—

având în vedere rezoluțiile sale din 5 aprilie 2017 referitoare la negocierile cu Regatul Unit ca urmare a notificării intenției sale de a se retrage din Uniunea Europeană (2), din 3 octombrie 2017 referitoare la stadiul actual al negocierilor cu Regatul Unit (3), din 13 decembrie 2017 referitoare la stadiul actual al negocierilor cu Regatul Unit (4), din 14 martie 2018 referitoare la cadrul viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit (5), din 18 septembrie 2019 referitoare la situația retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (6), din 15 ianuarie 2020 referitoare la punerea în aplicare și monitorizarea dispozițiilor privind drepturile cetățenilor prevăzute în Acordul de retragere (7) și din 12 februarie 2020 referitoare la mandatul propus de negociere pentru negocierile în vederea unui nou parteneriat cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (8),

—	având în vedere recomandările sale din 18 iunie 2020 referitoare la negocierile pentru un nou parteneriat cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (9),

—	având în vedere rezoluția sa legislativă din 29 ianuarie 2020 privind proiectul de decizie a Consiliului referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (10),

—	având în vedere declarația Comisiei pentru ședința plenară a Parlamentului European din 16 aprilie 2019,

—

având în vedere Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (11) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) și Declarația politică de stabilire a cadrului viitoarelor relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit (12), care însoțește Acordul de retragere (denumită în continuare „Declarația politică”),

—	având în vedere Decizia (UE) 2018/937 a Consiliului European din 28 iunie 2018 de stabilire a componenței Parlamentului European (13),

—	având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 10 decembrie 2018, Andy Wightman și alții/Secretary of State for Exiting the European Union, cauza C-621/18, ECLI:EU:C:2018:999,

—	având în vedere analiza aprofundată din noiembrie 2020 a Serviciului de Cercetare al Parlamentului European intitulată „Articolul 50 din TUE în practică: cum a aplicat UE «clauza de retragere»”,

—	având în vedere studiul din martie 2021 comandat de Departamentul tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale al Parlamentului European intitulat „Interpretarea și implementarea articolului 50 din TUE – Evaluare juridică și instituțională”,

—	având în vedere Acordul de la Belfast încheiat la 10 aprilie 1998 între Guvernul Regatului Unit, Guvernul Irlandei și ceilalți participanți la negocierile multipartite („Acordul din Vinerea Mare”),

—	având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) și anexa 3 din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă,

—	având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri externe,

—	având în vedere scrisoarea Comisiei pentru comerț internațional,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale (A9-0357/2021),

întrucât obiectivul prezentului raport este de a analiza modurile în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile articolului 50 din TUE, precum și modul în care a fost organizată și derulată procedura de retragere a Regatului Unit din UE în temeiul articolului respectiv, inclusiv lecțiile învățate în ceea ce privește dreptul UE și funcționarea Uniunii Europene;

întrucât reflecția asupra punerii în aplicare a articolului 50 contribuie la o mai bună înțelegere a componentelor esențiale ale identității constituționale a UE, a principiilor care stau la baza integrării europene, a importanței autonomiei procesului decizional și a dreptului de a reglementa, care vor fi luate în considerare în cadrul unei modificări viitoare a tratatului;

C.	întrucât articolul 50 din TUE abordează incertitudinea și ambiguitatea existente anterior în ceea ce privește dreptul de retragere din UE, acordând în mod explicit statelor membre dreptul unilateral de a se retrage necondiționat, cu excepția respectării propriilor norme constituționale;

D.	întrucât articolul 50 din TUE, prevăzând în mod explicit retragerea în temeiul dreptului UE, stabilește singura procedură în temeiul căreia un stat membru se poate retrage în mod legal din UE;

E.	întrucât articolul 50 din TUE nu prevede nimic sau nu este suficient de clar în privința mai multor aspecte ale procedurii care au apărut în cursul retragerii Regatului Unit din Uniune;

F.	întrucât articolul 50 din TUE nu impune nicio cerință formală privind notificarea intenției de a părăsi Uniunea sau termenul-limită sau revocarea notificării respective; întrucât articolul 50 din TUE nu prevede în mod explicit posibilitatea unor dispoziții tranzitorii;

G.	întrucât articolul 50 din TUE nu definește cerințe specifice privind posibila prelungire a termenului de doi ani prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE, ceea ce permite, prin urmare, flexibilitate în procesul de negociere;

întrucât articolul 50 din TUE confirmă faptul că apartenența la UE este voluntară, ceea ce înseamnă că un stat membru nu poate fi obligat să rămână sau să plece; întrucât decizia de a se retrage din Uniune este o decizie suverană a unui stat membru, luată în conformitate cu ordinea constituțională internă a statului care se retrage;

I.	întrucât principiul cooperării loiale impune transmiterea notificării de îndată ce se ia decizia de retragere;

întrucât, în hotărârea sa din 10 decembrie 2018, în cauza Andy Wightman și alții/Secretary of State for Exiting the European Union, CJUE a clarificat faptul că statul membru care se retrage este liber să revoce unilateral notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune, atât timp cât tratatele încă se aplică în statul membru respectiv;

K.	întrucât articolul 50 din TUE nu este clar în ceea ce privește aplicarea anumitor părți ale articolului 218 din TFUE, altele decât alineatul (3) din acesta;

întrucât voința de a părăsi UE, astfel cum a fost exprimată de poporul britanic, în ciuda unei majorități a cetățenilor din Scoția și Irlanda de Nord care au votat în favoarea rămânerii, a fost respectată în conformitate cu valorile libertății și democrației, astfel cum sunt menționate la articolul 2 din TUE;

întrucât referendumul din Regatul Unit nu a fost însoțit de un număr suficient de campanii de sensibilizare, deoarece cetățenilor nu li s-a oferit niciodată o imagine clară a relației pe care țara lor o va avea cu UE odată ce o va părăsi și au fost adesea induși în eroare cu privire la implicațiile retragerii, în special în ceea ce privește Irlanda de Nord, dezvăluind astfel riscurile și provocările pe care le prezintă dezinformarea;

N.	întrucât articolul 50 din TUE conferă instituțiilor Uniunii competența transversală excepțională de a negocia un acord care să acopere toate aspectele necesare pentru a organiza retragerea unui stat membru;

O.	întrucât, în procedura de retragere, toate instituțiile UE au avut un rol determinant în interpretarea și implementarea dispozițiilor articolului 50 din TUE, reducerea la minimum a tulburărilor instituționale, asigurarea unității statelor membre și garantarea unei retrageri ordonate;

P.	întrucât abordarea în două etape adoptată de Michel Barnier, negociatorul-șef în numele Comisiei, s-a dovedit a fi cea corectă;

întrucât, potrivit TUE, cetățenii sunt reprezentați în mod direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European; întrucât Parlamentul face parte din procedura decizională în temeiul articolului 50 din TUE și exercită controlul politic general, astfel cum se prevede la articolul 14 din TUE, și ar trebui, prin urmare, să fie implicat îndeaproape în negocierile de retragere pentru a putea aproba acordul în temeiul articolului 50 din TUE;

întrucât, în procedura prevăzută la articolul 50 din TUE și, la fel ca în cazul tuturor acordurilor internaționale negociate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 218 alineatul (3) din TFUE, Parlamentul joacă un rol marginal, limitat la aprobarea unui posibil acord de retragere; întrucât, în pofida acestor limitări, Parlamentul s-a implicat activ și hotărât în procesul de retragere încă de la început și s-a angajat să protejeze interesele cetățenilor UE și integritatea Uniunii Europene pe parcursul întregului proces;

S.	întrucât Parlamentul a jucat un rol esențial în reprezentarea tuturor cetățenilor UE, atât din UE-27, cât și din Regatul Unit, pe parcursul procesului;

T.	întrucât retragerea Regatului Unit a avut un impact asupra componenței Parlamentului European, astfel cum prevede articolul 3 alineatul (2) din Decizia (UE) 2018/937 a Consiliului European;

întrucât procesul de retragere a generat o situație de incertitudine și a constituit o provocare nu numai pentru UE și statul membru care s-a retras, ci și, într-o măsură mai mare, pentru cetățenii și entitățile afectate în modul cel mai direct; întrucât costurile economice și sociale legate de această incertitudine s-au dovedit a fi foarte mari și au pus presiune inclusiv pe relațiile politice dintre UE și statul membru care s-a retras; întrucât s-ar putea obține o mai mare certitudine în timpul procesului de separare, printre altele, cerând ca notificarea privind decizia de retragere să fie însoțită de un plan al viitoarei relații pe care statul membru care s-a retras îl are în vedere;

întrucât instituțiile Uniunii au depus toate eforturile pentru a nu politiza procesul de retragere, dar, cu toate acestea, retragerea în temeiul articolului 50 din TUE este inerent politică, deoarece decurge din opțiunile fundamentale privind aderarea la UE și/sau relația cu UE și este influențată de acestea;

W.	întrucât retragerea unui stat membru din Uniunea Europeană constituie un mare șoc politic, economic și social, ale cărui consecințe negative pot fi atenuate numai parțial printr-un acord de retragere ordonată bine pregătit și negociat minuțios;

X.	întrucât Declarația politică de stabilire a cadrului viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit stabilește parametrii unui parteneriat ambițios, amplu, aprofundat și flexibil, care cuprinde domeniul politicii externe, al securității și al apărării și domenii mai largi de cooperare;

Y.	întrucât, după intrarea în vigoare a acordului de retragere, singura cale legală pentru o nouă aderare la UE se bazează pe articolul 49 din TUE;

Z.	întrucât articolul 8 din TUE subliniază relația specială dintre UE și țările sale vecine;

AA.	întrucât, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, Comisia pentru afaceri constituționale este responsabilă de consecințele instituționale ale retragerii din Uniune,

Un proces fără precedent

subliniază că retragerea unuia dintre statele sale membre a fost un proces fără precedent și extrem de critic pentru Uniunea Europeană;

ia act de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, însă consideră acest lucru regretabil;

subliniază că importanța istorică a retragerii Regatului Unit pentru membrii UE nu a deviat și nu deviază Uniunea de la procesul său de integrare, deoarece articolul 50 din TUE oferă garanții pentru ordinea juridică a UE și protejează obiectivele fundamentale ale integrării europene;

subliniază că dispozițiile articolului 50 din TUE și modul în care au fost interpretate și puse în aplicare reflectă și susțin valorile comune și obiectivele care stau la baza Uniunii, în special libertatea, democrația și statul de drept;

consideră că articolul 50 din TUE și-a îndeplinit obiectivul de a proteja dreptul suveran al unui stat membru de a se retrage din Uniunea Europeană, confirmând astfel în mod explicit natura voluntară a aderării la UE, și obiectivul de asigurare a unei retrageri ordonate a Regatului Unit din Uniune, permițând totodată să fie concepută o relație consistentă între UE și Regatul Unit ca țară terță;

Prioritățile UE

consideră că au fost în general îndeplinite obiectivele articolul 50 din TUE și ale negocierilor de retragere purtate cu Regatul Unit, și anume de a asigura disocierea de Uniune, de a asigura stabilitatea juridică și a reduce la minimum perturbările, precum și de a oferi o viziune clară asupra viitorului cetățenilor și entităților juridice, prin garantarea unei retrageri ordonate, protejând în același timp integritatea și interesele Uniunii Europene, ale cetățenilor săi și ale statelor sale membre;

consideră că identificarea rapidă și fermă a priorităților în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune, în special protecția drepturilor a milioane de cetățeni ai UE aflați în Regatul Unit și de resortisanți ai Regatului Unit aflați în UE care au fost afectați de retragere, circumstanțele speciale cu care se confruntă insula Irlanda și o regularizare financiară unică, au fost esențiale pentru structurarea procesului și stabilizarea impactului acestuia în Uniune; consideră, cu toate acestea, că ar fi fost necesar să se asigure, în cursul negocierilor, o mai mare claritate în ceea ce privește definirea oricăror litigii care ar putea apărea în urma aplicării acordului de retragere, în special în ceea ce privește rolul CJUE;

consideră că repartizarea clară a sarcinilor între instituții și abordarea incluzivă și transparentă fără precedent a Comisiei și a negociatorului-șef al acesteia, inclusiv față de Parlament, au fost esențiale pentru menținerea coerenței și unității în cadrul UE și între statele sale membre, promovarea priorităților și intereselor UE în negocieri și protejarea integrității ordinii juridice a Uniunii;

felicită principalii actori instituționali pentru faptul că au protejat unitatea celor 27 de state membre, precum și în cadrul instituțiilor Uniunii și între acestea, ceea ce a respectat caracterul retragerii ca proces al Uniunii;

10.

consideră că interesele Uniunii au fost protejate datorită organizării strategice și a condiționalității dintre diferitele etape ale procedurii; reamintește, în special, cronologia negocierilor, care au început cu un acord privind modalitățile de retragere, apoi s-a trecut la discutarea dispozițiilor legate de perioada de tranziție și apoi s-au încheiat cu un acord referitor la o înțelegere generală privind un parteneriat nou și strâns între UE și Regatul Unit, pe baza unor progrese substanțiale în negocierile despre drepturile cetățenilor, chestiunea Irlandei și a Irlandei de Nord, regularizarea financiară și aplicarea justificată și semnificativă a prelungirii perioadei menționate la articolul 50 alineatul (3) din TUE;

11.

apreciază faptul că negocierile cu Regatul Unit au acordat prioritate aspectului drepturilor cetățenilor, care este și va rămâne o preocupare majoră, și că acest capitol al modalităților de retragere a fost convenit destul de devreme în cadrul negocierilor, întrucât versiunea inițială a proiectului de acord de retragere din 19 martie 2018 conținea o parte a doua, convenită integral, referitoare la drepturile cetățenilor, inclusiv la efectul direct al dispozițiilor sale, și la jurisdicția CJUE cu privire la dispozițiile relevante legate de drepturile cetățenilor;

12.

subliniază că Uniunea a precizat în mod clar, încă de la începutul procesului, că circumstanțele specifice ale insulei Irlanda și necesitatea de a proteja Acordul din Vinerea Mare și de a atenua efectele retragerii Regatului Unit asupra Irlandei au fost chestiuni care priveau UE în ansamblu;

13.

consideră că perioada de tranziție limitată în timp, cu aplicarea continuă în urma retragerii a instrumentelor și structurilor bugetare, judiciare, de reglementare, de supraveghere și de asigurare a respectării legislației existente la nivelul UE a fost în interesul ambelor părți și a facilitat negocierea viitoarei relații și crearea unei punți către aceasta;

14.

reamintește că, în Declarația politică care însoțește Acordul de retragere, care include dispoziții clare stabilite de ambele părți cu privire la cooperarea în domeniul politicii externe, al securității și al apărării, este stabilit cadrul viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit;

15.

regretă faptul că, datorită caracterului neobligatoriu din punct de vedere juridic al Declarației politice, Regatul Unit a avut motive juridice să nu se implice în părți esențiale ale conținutului său, în special în ceea ce privește politica externă și de securitate, care, prin urmare, nu au făcut parte din negocieri;

Statul membru care se retrage

16.

consideră, cu toate acestea, că procesul de retragere a fost caracterizat, din partea Regatului Unit, de o incertitudine prelungită de la început, până la sfârșitul negocierilor, care s-a reflectat, printre altele, în perioada de timp scursă de la referendum până la notificarea retragerii în temeiul articolului 50 din TUE; consideră că această incertitudine a afectat cetățenii și operatorii economici, în special pe cei de pe insula Irlanda; consideră că invocarea posibilității unei retrageri fără acord a periclitat perspectivele unei retrageri ordonate;

17.

consideră, în această privință, că urmările politice și economice ale deciziei de a părăsi Uniunea sunt semnificative; este de părere că acestea nu au fost evaluate în mod real și integral de Regatul Unit înainte de a lua decizia de retragere, ceea ce a determinat o lipsă de pregătire pentru procedura de retragere; consideră că cetățenii britanici aveau puține cunoștințe despre Uniunea Europeană și nu au fost informați în mod adecvat cu privire la consecințele profunde ale deciziei de a părăsi Uniunea;

18.

consideră că dispozițiile articolului 50 din TUE privind notificarea și prelungirea perioadei în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE au fost tratate într-un mod suficient de flexibil pentru a răspunde ezitărilor politice și neconcordanțelor guvernelor succesive ale Regatului Unit, menținând în același timp integritatea procesului de retragere și respectând ordinea juridică a Uniunii;

19.

reamintește că decizia de retragere este dreptul suveran al unui stat membru și că Uniunea are obligația să recunoască intenția statului respectiv; subliniază că articolul 50 din TUE nu specifică forma notificării intenției de retragere și, prin urmare, nu impune constrângeri cu privire la aceasta; consideră, în acest context, că, atunci când un stat membru nu respectă dreptul UE și/sau își exprimă intenția de a refuza să aplice tratatele sau să recunoască jurisdicția CJUE și să respecte hotărârile sale, acest lucru reprezintă o respingere clară a obligațiilor legate de apartenența la UE;

20.

subliniază că retragerea din Uniunea Europeană este, prin natura sa, un proces complex și că alegerile politice ale statului membru care se retrage în ceea ce privește viitoarele sale relații cu Uniunea pot mări această complexitate;

Importanța unei retrageri ordonate

21.

consideră că, deși retragerea nu este condiționată de existența unui acord între statul membru care se retrage și Uniune, procesul de retragere a Regatului Unit demonstrează importanța încheierii unui acord privind modalitățile de retragere, în special în vederea protejării drepturilor și așteptărilor legitime ale cetățenilor afectați;

22.

consideră că instituțiile UE au făcut tot posibilul și și-au îndeplinit obligația de a asigura încheierea unui acord; salută eforturile depuse pentru a evita scenariul fără acord; constată, în acest sens, că, în conformitate cu articolul 50 alineatul (3) din TUE, în cazul în care nu se ajunge la un acord, retragerea intră în vigoare la doi ani de la notificarea Consiliului; subliniază că nu există dispoziții în tratat care să abordeze un scenariu fără acord și o retragere dezordonată;

23.

subliniază că, având în vedere caracterul puternic integrat al pieței unice a UE, retragerea unui stat membru afectează toate domeniile de activitate economică și sunt necesare ajustări juridice și administrative la toate nivelurile UE, ale statelor membre și la nivel local; reiterează importanța activității întreprinse de Comisie și de statele membre la toate nivelurile administrației publice și de sensibilizare și de pregătire a cetățenilor și a sectorului privat prin publicarea a numeroase avize specifice privind pregătirea părților interesate și adoptarea în timp util a unor măsuri de contingență unilaterale și temporare pentru a aborda posibilitatea unui scenariu fără acord și a unei retrageri dezordonate;

24.

constată că TUE nu specifică nicio cerință de fond cu privire la cadrul viitoarei relații dintre statul membru care se retrage și Uniune și la legătura acestuia cu modalitățile de retragere; reamintește totuși că, în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) din TUE, acordul de retragere trebuie să țină seama de cadrul viitoarelor relații cu Uniunea ale statului care se retrage;

25.

ia act de faptul că, în cazul retragerii Regatului Unit, termenul de doi ani prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE pentru momentul în care tratatele încetează să se mai aplice statului membru care se retrage din momentul notificării retragerii s-a dovedit a fi prea scurt pentru o retragere ordonată, deoarece au fost considerate necesare trei prelungiri ale acestei perioade, precum și o perioadă de tranziție ulterioară; reamintește că acest termen poate fi mărit printr-o prelungire în conformitate cu articolul 50 alineatul (3) din TUE; consideră că o astfel de prelungire permite continuarea negocierilor pentru a evita o ruptură brutală; reamintește, cu toate acestea, că, pe parcursul perioadei de doi ani și al prelungirilor sale suplimentare, cetățenii, operatorii economici, statele membre și partenerii comerciali din țări terțe s-au confruntat cu un nivel de incertitudine juridică prelungit și fără precedent;

26.

observă că retragerea unui stat membru a produs urmări juridice fără precedent pentru angajamentele UE pe plan internațional, mai ales în ceea ce privește necesitatea renegocierii contingentelor tarifare convenite la nivelul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), pentru a se ține seama de cota care îi revine statului membru ce se retrage, care a permis astfel țărilor terțe să ceară un acces suplimentar la piață; consideră că, odată cu retragerea Regatului Unit, repartizarea contingentelor tarifare ale UE a fost, în principiu, bine dirijată, fiind adoptat inițial un act legislativ intern prin care se stabileau noile cote pe baza contingentelor alocate UE [în special Regulamentul (UE) 2019/216 (14)], iar apoi fiind desfășurate negocieri cu țările terțe la nivelul OMC, deși la nivelul OMC nu există dispoziții juridice care să trateze cazurile de dezintegrare a unei uniuni vamale;

Flexibilitatea în temeiul articolului 50 din TUE

27.

consideră că articolul 50 din TUE stabilește un echilibru între asigurarea unui proces de retragere solid din punct de vedere juridic și garantarea flexibilității politice necesare pentru adaptarea la circumstanțele specifice ale procesului; constată, cu toate acestea, lipsa de detalii a dispozițiilor articolului 50 din TUE cu privire la următoarele aspecte:

—	cerințele formale pentru notificarea intenției de retragere și posibilitatea explicită a revocării sale;

—	cadrul adecvat pentru prelungirea perioadei de doi ani prevăzute la articolul 50 alineatul (3) din TUE, permițând flexibilitate în negocieri, respectând în același timp principiul cooperării loiale;

—	implicațiile obligației de a lua în considerare cadrul viitoarei relații;

—	aplicarea dispozițiilor de la articolul 218 din TFUE, în special în ceea ce privește rolul Parlamentului European și al Curții de Justiție a Uniunii Europene;

—	posibile dispoziții tranzitorii;

28.

regretă că retragerea Regatului Unit din Uniune a presupus plecarea unei întregi comunități de cetățeni ai UE; reamintește că Parlamentul European a fost deosebit de activ în promovarea și angajarea într-un dialog activ cu cetățenii și organizațiile care îi reprezintă prin consultări, audieri și reuniuni organizate de comisiile parlamentare și de Grupul de coordonare pentru Brexit (BSG), care s-au străduit să dea glas preocupărilor și așteptărilor cetățenilor în timpul procesului de retragere; consideră, cu toate acestea, că instituțiile UE ar fi putut face mai mult pentru a furniza informații cetățenilor în diferitele etape ale retragerii;

29.

consideră că, având în vedere caracterul imprevizibil al procesului de retragere, dispozițiile privind retragerea din TUE ar trebui să asigure securitatea juridică pentru un număr foarte mare de cetățeni ai UE și de cetățeni ai statului membru care se retrage și care sunt afectați de retragere, protejând drepturile lor obținute în baza legislației UE și asigurând un sistem eficace de asigurare a respectării legii, fără a exclude crearea unor mecanisme de monitorizare și a unor campanii de informare; subliniază necesitatea de a informa cetățenii afectați, în special pe cei vulnerabili, în timp util și în mod adecvat, cu privire la drepturile și obligațiile lor legate de retragere;

30.

consideră că, având în vedere natura deciziei de a părăsi Uniunea și impactul fundamental al acesteia asupra cetățenilor statelor care se retrag, organizarea unui referendum pentru confirmarea deciziei finale de retragere poate fi o garanție democratică importantă; consideră că confirmarea acestei alegeri finale a cetățenilor este, de asemenea, esențială în cazul în care negocierile privind un acord de retragere nu ar fi finalizate, determinând un scenariu fără acord; consideră că ar trebui luate toate măsurile posibile pe parcursul acestui proces pentru a evita dezinformarea, interferențele străine și neregulile în materie de finanțare;

Rolul instituțiilor în cadrul procesului de retragere

31.

consideră că instituțiile UE și statele membre au răspuns în mod colectiv și au urmat o abordare coerentă și unitară, stabilind prompt, în mod clar și bine structurat aspectele procesului de retragere, inclusiv pe cele care nu sunt prevăzute în mod explicit la articolul 50 din TUE, în special obiectivele și principiile generale ale negocierilor, competențele UE în ceea ce privește chestiunile legate de retragere, etapele succesive ale negocierilor, domeniul de aplicare al Acordului de retragere, dispozițiile tranzitorii și cadrul viitoarelor relații;

32.

subliniază că Parlamentul a jucat un rol esențial în întregul proces de retragere și a contribuit în mod activ la identificarea strategiilor și la protejarea intereselor și priorităților UE și ale cetățenilor săi prin rezoluții justificate în mod corespunzător, din perioada premergătoare referendumului din Regatul Unit privind apartenența la UE; reamintește, în acest sens, că contribuția Parlamentului a fost structurată, în principal, prin intermediul Grupului de coordonare pentru Brexit, creat la 6 aprilie 2017 de Conferința președinților, cu sprijinul și implicarea îndeaproape a comisiilor Parlamentului și a Conferinței președinților;

33.

subliniază că Parlamentul a fost mobilizat în întregime și la unison pentru monitorizarea procesului de retragere, atât prin intermediul organelor sale politice, cât și prin intermediul comisiilor sale, care, încă de la început, au fost invitate să identifice impactul retragerii Regatului Unit asupra domeniilor de politică și a legislației din domeniile lor respective de competență; reiterează importanța implicării continue a comisiilor competente pentru politicile sectoriale pe parcursul negocierilor; salută activitatea pregătitoare îndelungată și cuprinzătoare întreprinsă de comisii în ceea ce privește adunarea de informații, solicitarea de recomandări și avize prin audieri, ateliere și studii cu privire la toate aspectele legate de retragere sau de relația viitoare dintre UE și Regatul Unit;

34.

este de părere că Consiliul European a jucat un rol unificator și stabilizator în cadrul procesului, inclusiv prin intermediul orientărilor sale emise în temeiul articolului 50 alineatul (2) din TUE, prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolului 50 din TUE, inclusiv în ceea ce privește elementele despre care dispozițiile nu prevăd nimic, și prin stabilirea unei direcții politice clare, în conformitate cu interesele Uniunii, în formularea condițiilor de negociere și în desemnarea Comisiei în calitate de negociator al Uniunii;

35.

subliniază că, în conformitate cu articolul 50 alineatul (4) din TUE, membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European și al Consiliului statul membru care se retrage nu poate participa la dezbaterile Consiliului European sau ale Consiliului sau la deciziile privind procesul de retragere, în timp ce deputații în Parlamentul European aleși în statul membru care se retrage continuă să fie deputați cu toate drepturile și obligațiile intacte până când retragerea devine efectivă;

36.

recunoaște caracterul fără precedent al cooperării interinstituționale și al transparenței în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 50 din TUE, inclusiv metodele de lucru și structurile implicate în negocieri, canalele de informare, publicarea documentelor de negociere și participarea la reuniuni, mai ales, la reuniunile „sherpa” și la reuniunile Consiliului Afaceri Generale;

37.

recunoaște relevanța principiilor de bază propuse de Parlamentul European și introduse de Consiliul European în orientările sale succesive pentru negocieri, care au fost ulterior puse în aplicare în cadrul negocierilor și constau din:

—	protejarea drepturilor cetățenilor care decurg din statutul lor de cetățeni ai UE;

—	acționarea în interesul Uniunii și menținerea integrității sale constituționale și a autonomiei procesului său decizional;

—	protejarea rolului Curții de Justiție a Uniunii Europene;

—	menținerea stabilității financiare a Uniunii;

—	apărarea exercitării de către statul care se retrage a tuturor drepturilor și a îndeplinirii tuturor obligațiilor care decurg din tratate, inclusiv a principiului cooperării loiale;

—	apărarea diferenței clare de statut între statele membre și statele care nu sunt membre ale UE, întrucât un stat care a ieșit din Uniune nu poate avea aceleași drepturi și obligații ca un stat membru;

38.

continuă să sprijine pe deplin aceste principii;

39.

consideră că aceste principii depășesc contextul articolului 50 din TUE, întrucât stau la baza integrării europene și au devenit elemente esențiale ale identității constituționale și ordinii juridice a UE, chiar dacă nu fac parte din TUE;

40.

ia act de faptul că, în acest sens, procedura de ieșire prevăzută la articolul 50 din TUE a determinat atât UE, cât și statele sale membre să reafirme identitatea constituțională a Uniunii;

Drepturile și obligațiile UE și ale statului membru care se retrage

41.

reiterează faptul că, până la intrarea în vigoare a unui acord de retragere sau, în lipsa acestuia, până la expirarea perioadei de doi ani sau a perioadei prelungite menționate la articolul 50 alineatul (3) din TUE, statul care se retrage rămâne un stat membru, beneficiază de toate drepturile care decurg din tratate și se supune tuturor obligațiilor care decurg din tratate, fără excepție, inclusiv principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din TUE și obligației de a organiza alegeri pentru Parlamentul European, de a-și numi reprezentanții în instituțiile și organele Uniunii, de a asigura protecția deplină a drepturilor cetățenilor și de a-și respecta obligațiile financiare;

Controlul Parlamentului

42.

subliniază că rolul Parlamentului European de exercitare a unui control politic este indispensabil într-un sistem democratic parlamentar și garantează transparența și responsabilitatea politică; insistă, în acest sens, asupra faptului că competențele parlamentare legate de faza de control ar trebui să fie garantate și exercitate cu suficient timp înainte în ceea ce privește încheierea oricăror acorduri internaționale, inclusiv în cazul aplicării cu titlu provizoriu, în special în cazul în care acestea sunt încheiate în contextul unei retrageri din Uniunea Europeană; ia act, în acest sens, de importanța aplicării depline a articolului 218 alineatul (10) din TFUE în ceea ce privește prerogativele Parlamentului privind retragerea, care prevede că Parlamentul European trebuie informat în toate etapele procedurii de negociere între Uniune și țările terțe; subliniază că Comisia trebuie să informeze Parlamentul în mod egal cu Consiliul;

43.

consideră că atât Grupul de coordonare pentru Brexit, cât și structurile Grupului de coordonare pentru Regatul Unit create de Parlamentul European în fiecare etapă a negocierilor cu Regatul Unit au fost extrem de importante pentru a garanta monitorizarea și implicarea Parlamentului și pentru a asigura transparența în negocieri; consideră că punerea în aplicare a articolului 50 din TUE a oferit un bun exemplu de coordonare colectivă între instituții în sprijinul intereselor Uniunii, care ar trebui aplicată tuturor negocierilor acordurilor internaționale;

44.

consideră, în acest context, că rolul Parlamentului este esențial pentru protecția dimensiunii parlamentare și democratice a unei proceduri care are un impact constituțional și instituțional atât de puternic asupra Uniunii și asupra drepturilor cetățenilor UE; este de părere că rolul său de control politic ar trebui protejat și consolidat pentru a include procedura de aprobare necesară în toate aspectele relevante ale procesului;

45.

subliniază, în acest sens, că, deși procedura prevăzută la articolul 50 s-a încheiat, iar retragerea din UE a intrat în vigoare, retragerea efectivă a statutului de membru al UE și punerea în aplicare a acordului de retragere reprezintă un proces îndelungat; reafirmă, în acest context, că Parlamentul își va juca rolul deplin în monitorizarea punerii în aplicare a acordului de retragere;

Puncte de reflecție

46.

consideră că articolul 50 din TUE abordează și permite să fie soluționat aspectul procedural al retragerii unui stat membru, dar nu soluționează consecințele politice, sociale și economice semnificative și efectele perturbatoare ale retragerii unui stat membru din UE, în cadrul statelor membre ale UE și între acestea și la nivel internațional;

47.

își reiterează apelul privind efectuarea unei analize aprofundate a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană și a impactului acesteia asupra viitorului UE; consideră că această analiză ar trebui să asigure un dialog deschis și extins cu privire la reformele de care are nevoie Uniunea pentru a-și consolida democrația și capacitatea de a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor; reamintește, în acest scop, că Uniunea s-a angajat într-un proces de reflecție fără precedent asupra viitorului său în cadrul Conferinței privind viitorul Europei; subliniază că această reflecție ar trebui să implice societatea civilă și reprezentanții organizațiilor pentru drepturile cetățenilor;

48.

este de părere că este responsabilitatea și rolul Uniunii și al statelor sale membre să depună mai multe eforturi pentru a menține procesul de integrare europeană, a proteja valorile și principiile europene, inclusiv principiul cooperării loiale, și pentru a preveni repetarea unei retrageri din UE; regretă, în acest context, reținerea și implicarea limitată a Parlamentului European și a comisiilor sale în perioada premergătoare referendumului din Regatul Unit, care i-a lăsat pe cetățenii Regatului Unit, care erau cetățeni ai UE la momentul respectiv, fără acces deplin la informații privind funcționarea UE și implicațiile retragerii; subliniază că ar trebui stabilite garanții pentru a se asigura că dezbaterea publică care precedă declanșarea articolului 50 din TUE de către un stat membru permite cetățenilor vizați să ia o decizie în cunoștință de cauză; solicită statelor membre și UE să furnizeze în mod consecvent informații ample cetățenilor UE cu privire la funcționarea Uniunii Europene, domeniile sale de acțiune, procesele sale decizionale, drepturile cetățenilor UE și consecințele ieșirii din UE; consideră că, în acest scop, Conferința privind viitorul Europei reprezintă o oportunitate pentru intensificarea dialogului cu cetățenii și societatea civilă cu privire la Uniunea Europeană și la modul în care aceasta ar trebui să evolueze; încurajează Comisia să prezinte o propunere care să permită partidelor politice europene să finanțeze campanii pentru referendumuri legate de punerea în aplicare a TUE sau a TFUE;

o o

49.

încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 58, 27.2.2020, p. 53.

(2) JO C 298, 23.8.2018, p. 24.

(3) JO C 346, 27.9.2018, p. 2.

(4) JO C 369, 11.10.2018, p. 32.

(5) JO C 162, 10.5.2019, p. 40.

(6) JO C 171, 6.5.2021, p. 2.

(7) JO C 270, 7.7.2021, p. 21.

(8) JO C 294, 23.7.2021, p. 18.

(9) JO C 362, 8.9.2021, p. 90.

(10) JO C 331, 17.8.2021, p. 38.

(11) JO L 29, 31.1.2020, p. 7.

(12) JO C 34, 31.1.2020, p. 1.

(13) JO L 165 I, 2.7.2018, p. 1.

(14) JO L 38, 8.2.2019, p. 1.