26.3.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 106/1


Rezoluția Comitetului European al Regiunilor pe tema campaniei de vaccinare pentru combaterea pandemiei de COVID-19

(2021/C 106/01)

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR (CoR)

1.

sprijină strategia UE privind vaccinarea ca o expresie a solidarității, unității și eficienței, și ca proces bazat pe principiile accesului egal la vaccinuri pentru toți cetățenii UE, al accesibilității și al siguranței; respinge „naționalismul vaccinal”, care contravine acestor principii;

2.

salută progresele decisive înregistrate în cercetarea și inovarea științifică, care, grație colaborării la nivel mondial, au permis obținerea de vaccinuri sigure și eficace în timp record; consideră că vaccinarea reprezintă un factor de schimbare radicală care ne va permite să ieșim, pas cu pas, din cea mai gravă fază a pandemiei și să depășim efectele sale dramatice asupra vieții sociale și economice și asupra sănătății mintale în UE. Cu toate acestea, simpla vaccinare nu este suficientă, iar numărul de cazuri trebuie să scadă rapid înainte de sosirea unor noi variante, pentru care eficacitatea vaccinurilor actuale nu este încă dovedită;

3.

solicită ca procesul de aprobare și negociere privind accesul la vaccinurile împotriva COVID-19 să fie transparent, și speră că achizițiile actuale și viitoare de doze de vaccin continuă să fie bine coordonate și comunicate în mod adecvat la nivelul UE; încurajează statele membre să evite să trateze vaccinurile în același mod în care au abordat începutul pandemiei, atunci când unele dintre ele au dat dovadă de lipsă de solidaritate, având ca consecință o penurie de echipamente de protecție, măști și ventilatoare pulmonare;

4.

sprijină campaniile de vaccinare ale UE, ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale statelor membre și solicită creșterea producției și a distribuirii vaccinurilor în scopul accelerării vaccinării, precum și furnizarea mai multor informații pentru ca cetățenii UE să poată primi o programare la vaccinare cât mai curând posibil, printr-o procedură simplă și raționalizată, indiferent de localizarea lor geografică;

5.

ia act cu îngrijorare de persistența virusului care provoacă COVID-19 și de dificultățile întâmpinate la nivel mondial și în Europa în ceea ce privește ținerea sub control a pandemiei și ieșirea din ciclul măsurilor restrictive; este preocupat, de asemenea, de nivelul actual de producție și repartizare de vaccinuri în întreaga UE, deoarece unii producători de vaccinuri reduc semnificativ livrările, obligând astfel autoritățile naționale să își revizuiască planurile de distribuire a vaccinurilor, motiv pentru care consideră că este esențial ca instituțiile europene să adopte măsurile adecvate pentru a asigura respectarea contractelor de către producători;

6.

subliniază că numeroase autorități locale și regionale au competențe în materie de sănătate și sunt pregătite să sprijine distribuirea vaccinurilor – în special în ceea ce privește logistica – și să participe la campanii și activități de informare, pentru a spori încrederea și acceptarea din partea cetățenilor și pentru a accelera procesul de vaccinare; prin urmare, îndeamnă statele membre să implice activ autoritățile locale și regionale în campaniile lor și în punerea rapidă în aplicare a strategiilor de vaccinare;

7.

este preocupat de faptul că, în contextul în care 70 % din populație trebuie să fie vaccinată pentru a se pune capăt pandemiei, mai puțin de jumătate din populația europeană este dispusă să se vaccineze în 2021, aproape o treime din populația din șapte state membre se opune întru totul vaccinării și aproape două treimi dintre europeni consideră că vaccinurile au fost produse prea repede (1);

8.

consideră că este esențial să se asigure cetățenii că tehnologia utilizată este sigură și că producția rapidă se datorează nivelului peste medie al resurselor financiare și umane dedicate dezvoltării vaccinurilor, și consideră că liderii de la nivel subnațional sunt cel mai bine plasați pentru a contribui la transmiterea acestui mesaj menit să sporească încrederea;

9.

avertizează cu privire la efectele știrilor false și ale dezinformării, care ar putea afecta perspectivele unei vaccinări rapide în masă, și solicită o mai bună conștientizare a eventualelor mesaje înșelătoare legate de campania de vaccinare; consideră că implicarea autorităților locale și regionale ar putea contribui în mod semnificativ la combaterea dezinformării și a incertitudinii legate de vaccinare;

10.

solicită crearea unui tablou de bord european care să permită monitorizarea pe regiuni a absorbției și distribuirii vaccinurilor, îmbunătățind astfel transparența și coordonarea și contribuind la identificarea eventualelor lacune; consideră că cetățenii ar trebui să fie pe deplin informați cu privire la autorizațiile, disponibilitatea și distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19;

11.

oferă sprijinul Comitetului European al Regiunilor și al membrilor săi Comisiei Europene și statelor membre pentru a susține campaniile de vaccinare prin schimbul de bune practici și diseminarea de informații;

12.

sprijină intenția Consiliului de a crea un sistem standardizat și interoperabil care să ateste vaccinarea, în scopuri medicale, având în vedere că documentația privind vaccinarea reprezintă o necesitate medicală;

13.

insistă asupra faptului că UE joacă un rol principal în facilitarea accesului la vaccinuri în întreaga lume;

14.

solicită o evaluare cuprinzătoare a răspunsului Uniunii Europene, al statelor membre, al regiunilor și al municipalităților la izbucnirea pandemiei de COVID-19 și să fie trase concluziile corespunzătoare din punct de vedere medical, economic, social, administrativ și în materie de competențe.

Bruxelles, 5 februarie 2021.

Președintele Comitetului European al Regiunilor

Apostolos TZITZIKOSTAS


(1)  Sondajul Comisiei Europene (DG COMM.A3): „Opinia publică pe tema vaccinării împotriva COVID-19 în UE”, decembrie 2020.