19.11.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 467/2 |
Aviz în atenția persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/932/PESC a Consiliului, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare (PESC) 2021/2016 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 1352/2014 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2015 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Yemen
(2021/C 467/02)
Următoarele informații sunt aduse la cunoștința persoanelor care figurează în anexa la Decizia 2014/932/PESC a Consiliului (1), astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare (PESC) 2021/2016 a Consiliului (2), și în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1352/2014 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2015 al Consiliului (4), privind măsuri restrictive având în vedere situația din Yemen.
La 9 noiembrie 2021, Comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite instituit în temeiul Rezoluției 2140 (2014) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adăugat trei persoane pe lista persoanelor cărora li se aplică măsuri restrictive.
Persoanele în cauză pot adresa în orice moment Comitetului ONU instituit în temeiul Rezoluției 2140 (2014) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite o cerere, însoțită de eventuale documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a fi incluse pe lista ONU. Cererea respectivă ar trebui trimisă la următoarea adresă:
Focal Point for De-listing [Punct de contact pentru scoaterea de pe listă] |
Security Council Subsidiary Organs Branch [Departamentul pentru organe subsidiare al Consiliului de Securitate] |
Room DC2 2034 |
United Nations |
New York, N.Y. 10017 |
United States of America |
Tel. +1 9173679448 |
Fax +1 9173670460 |
E-mail: delisting@un.org |
Pentru mai multe informații, a se consulta: http://www.un.org/sc/committees/751/comguide.shtml.
În urma deciziei ONU, Consiliul Uniunii Europene a stabilit că persoanele desemnate de ONU ar trebui să fie incluse pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/932/PESC, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare (PESC) 2021/2016, și în Regulamentul (UE) nr. 1352/2014, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2015. Motivele pentru includerea pe liste a acestor persoane figurează în rubricile relevante din anexa la decizie și din anexa I la regulament.
Se atrage atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru (statele membre) relevant(e), conform indicațiilor de pe site-urile care figurează în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1352/2014, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice (a se vedea articolul 4 din regulament).
Persoanele în cauză pot adresa Consiliului o cerere, însoțită de documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a fi incluse pe lista menționată anterior, la următoarea adresă:
Consiliul Uniunii Europene |
Secretariatul General |
DG RELEX 1C |
Rue de la Loi/Wetstraat 175 |
1048 Bruxelles/Brussels |
BELGIQUE/BELGIË |
E-mail: sanctions@consilium.europa.eu
Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(1) JO L 365, 19.12.2014, p. 147.
(2) JO L 410 I, 18.11.2021, p. 7.