8.2.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 43/11


Aviz în atenția persoanelor, grupurilor și entităților incluse pe listă cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului, astfel cum a fost actualizată prin Decizia (PESC) 2021/142 a Consiliului, și articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, astfel cum a fost pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/138 al Consiliului

(2021/C 43/03)

Următoarele informații sunt supuse atenției persoanelor, grupurilor și entităților sus-menționate incluse pe lista care figurează în Decizia (PESC) 2021/142 a Consiliului (1) și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/138 al Consiliului (2).

Consiliul Uniunii Europene a stabilit că motivele pentru includerea pe lista sus-menționată a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului (3) privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului (4) privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului își păstrează valabilitatea. Prin urmare, Consiliul a hotărât să mențină respectivele persoane, grupuri și entități pe listă.

Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 prevede înghețarea tuturor fondurilor, a altor active financiare și resurse economice aparținând persoanelor, grupurilor și entităților în cauză, precum și faptul că niciun fond, alte active financiare sau resurse economice nu pot fi puse la dispoziția acestora, în mod direct sau indirect.

Se atrage atenția persoanelor, grupurilor și entităților vizate asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru (statele membre) în cauză, astfel cum figurează în anexa la regulament, pentru a obține autorizația de a utiliza fondurile înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din regulamentul menționat.

Persoanele, grupurile și entitățile vizate pot adresa Consiliului o cerere pentru a obține expunerea de motive privind menținerea acestora pe lista sus-menționată (cu excepția cazului în care expunerea de motive le-a fost deja comunicată). Cererea respectivă se trimite la următoarea adresă:

Consiliul Uniunii Europene (în atenția COMET designations)

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Persoanele, grupurile și entitățile vizate pot adresa Consiliului, în orice moment, o cerere, însoțită de orice document justificativ, pentru reanalizarea deciziei de includere și menținere a acestora pe listă, la adresa sus-menționată. Cererile vor fi luate în considerare în momentul primirii. În acest sens, se atrage atenția persoanelor, grupurilor și entităților vizate asupra efectuării de revizuiri periodice ale listei de către Consiliu, în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931/PESC. Pentru ca cererile să fie analizate la următoarea revizuire, acestea ar trebui transmise până la 31 martie 2021.

Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor, grupurilor și entităților vizate asupra posibilității de a contesta desemnarea lor în fața Tribunalului Uniunii Europene, în condițiile prevăzute la articolul 263 paragrafele al patrulea și al șaselea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)  JO L 43, 8.2.2021, p. 14.

(2)  JO L 43, 8.2.2021, p. 1.

(3)  JO L 344, 28.12.2001, p. 93.

(4)  JO L 344, 28.12.2001, p. 70.