|
25.6.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 248/16 |
Publicarea unei comunicări privind aprobarea unei modificări standard a caietului de sarcini al unei denumiri din sectorul vitivinicol, menționată la articolul 17 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei
(2021/C 248/08)
Prezenta comunicare este publicată în conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 (1) al Comisiei
COMUNICARE PRIVIND APROBAREA UNEI MODIFICĂRI STANDARD
’COTEŞTI’
PDO-RO-A1577-AM02
Data comunicării: 6 aprilie 2021
DESCRIEREA ȘI JUSTIFICAREA MODIFICĂRII APROBATE
1. Modificarea productiilor viticole si vinicole
În ultimii ani, datorită creșterii temperaturilor medii lunare în special în lunile ce asigură ajungerea la maturitate a soiurilor plantate în arealul delimitat al DOP Cotești , pe fondul unei dozări hidrologice fluctuant-crescătoare, a condus la posibilitatea obținerii de recolte cu 15-25% mai mari cantitative fără însă ca prin aceasta să se înregistreze pierderi calitative ale recoltei.
Noile plantații s-au înființat ca urmare a proiectelor de reconversie/restructurare și au vizat mai ales plantarea soiurilor autohtone Tămâioasa Românească, Busuioaca de Bohotin, Feteasca Regală, Feteasca Albă şi Feteasca Neagră, cât şi a celor internaționale Traminer roz, Riesling de Rhin, Chardonnay, Sauvignon, Cabernet Sauvignon. Unele dintre soiurile plantate au provenit din selecții clonale pentru care informațiile referitoare la producția cantitativă erau calibrate pentru areale mai puțin favorabile (ex. zona viticola B), ori prin plantarea lor într-un climat mult mai favorabil, acestea au exprimat un potențial de producție semnificativ crescut.
Adaptarea selecției clonale şi utilizarea unei structuri adecvate de portaltoiuri au contribuit la creșterea semnificativă a producțiilor.
Efectuarea de ample proiecte de reconversie/restructurare a plantațiilor au modificat semnificativ densitatea şi puritatea plantațiilor, mai exact creșteri ale densităților faţă de densitatea medie a plantațiilor anterioare. Modificările sunt datorate factorului oenologic, generate de noile echipamente de vinificație și de aportul utilizarii noilor soluții tehnice în materia materialelor oenologice, cu contribuție la creșterea cantitativă/calitativă a vinurilor.
Se modifică Cap. IV din caietul de sarcini și pct. 5,1. și 5.2. din documentul unic.
2. Modificarea ariei geografice delimitate
Se completează aria geografică cu localitatea Slobozia Ciorăști cu satele Jiliște, Slobozia Ciorăști și Armeni, care se află localizate la granița sudică a centrelor viticole Dumbrăveni, Popești, Urechești care sunt arondate arealului DOC Cotești și la mică distanță de acestea, fiind astfel învecinate cu regiunea sudică a arealului delimitat al denumirii de origine protejate DOP Cotești.
Situarea acestor localități în exteriorul arcului Subcarpatic, le conferă similitudini de factori edafici si pedoclimatici (suficientă rezsursă heliotermică şi regim optim al precipitaţiilor, durată medie de strălucire a soarelui care asigură optima coacere a strugurilor şi concentrarea zaharurilor, soluri cu textură ușoară și mijlocie potrivite pentru vinuri albe, etc) fapt pentru care condițiile în care plantațiile de viţă de vie prezintă premisele necesare unei evoluții calitative similare plantațiilor din centrele şi plaiurile viticole cu care se învecinează. Comuna cu satele din componența acesteia, beneficiază de condițiile derivate din amplasarea lor în bazinul hidrografic al râului Râmna.
Este necesară lărgirea ariei cu localitățile Jiliște, Slobozia Ciorăști și Armeni. Se modifică Cap. II din caietul de sarcini si pct. 6 din documentul unic.
3. Completare condiții de obținere vin roze
Se completează caietul de sarcini cu condiția ca din soiurile Pinot Gris și Traminer Roz să se poată obține funcție de alegerea tehnologică a producătorului și vinurile albe sau vinurile roze.
Se modifică Cap. IV din caietul de sarcini și pct 5.1. din documentul unic.
4. Introducere de nou soi de vinificație în cultură
Se completează caietul de sarcini al DOP Cotești cu soiul de vinificație Syrah și cu specificațiile organoleptice fiind soi din care se obține vin cu gust de fructele negre de pădure, condimente, lemn dulce, ciocolată neagră, piper, cu înalt nivel de acid tanic, în procesul de vinificație, de obicei trece foarte bine ca un strugure de sinestătător, dar și des combinat cu varietăți gen Cabernet Sauvignon, Merlot.
Se modifică Cap. III din caietul de sarcini și sectiunea 7 din documentul unic.
5. Derogare privind prelucrarea vinurilor în vecinatatea ariei geografice
Se completează caietul de sarcini cu condiții pentru acele situații în care în anumite condiții climatice care influențează pozitiv nivelul de producție obținută, datorită potențialului unor anumite soiuri, pentru strugurii recoltați din plantațiile din arealul delimitat, se poate realiza procesarea musturilor şi/sau a vinurilor care vor purta DOP Cotești și în afara ariei delimitate a denumirii, în arealul învecinat acolo unde există capacități optime în centrele de vinificație. În arealul învecinat se asigură o vinificare rapidă, vinificare la temperatura controlată, fermentare la temperatură controlată care să conserve potențialul aromatic al unor soiuri. Vecintătatea este reprezentată de localități din jud. Vrancea: Panciu, Movilița, Odobești, Unirea, Jariștea si Bolotești.
Se modifică Cap. V caietul de sarcini și secțiunea 9 din documentul unic.
DOCUMENT UNIC
1. Denumirea produsului
Coteşti
2. Tip de indicație geografică
DOP – Denumire de origine protejată
3. Categorii de produse vitivinicole
|
1. |
Vin |
4. Descrierea vinului/vinurilor
1. Caracteristici analitice şi organoleptice ale vinurilor la punerea în consum
DESCRIERE TEXTUALĂ CONCISĂ
Fetească albă-vin fin, neutral din punct de vedere aromatic, pot dezvolta prin fermentarea la temperaturi scăzute arome de fermentaţie.
Fetească regală-sprinţar, odihnitor, aromă delicată de mere, note florale.
Galbenă de Odobeşti-aromă delicată, un vin cu potenţial alcoolic redus.
Tămâioasă românească-cu bogăţie aromatică în primii ani de viaţă, aroma trandafirilor de dulceaţă, la învechire are aromă de mosc, stafide, miere de albine, condimente.
Şarba-note citrice, ierbale, cu vioiciune, prospeţime, arome florale de trandafir, busuioc.
Frâncuşă-vinuri cu tării ponderate şi caracter neutral.
Crâmpoşie-culoare alb-gălbuie cu nuanţe verzui, aromă discretă de fructe proaspete.
Riesling-neutral din punct de vedere gustativ.
Sauvignon-vinuri seci, aciditate medie sau ridicată, cu pronunţată prospeţime, nuanţe ierbale, sau de arome dulcege de fructe tropicale, aromă frecventă de flori de viţă de vie.
Chardonnay-nuanţe aromatice diferite, neutrale, aromă de unt, arome tropicale, datorită acidităţii vinul este o materie primă foarte bună pentru spumante.
CARACTERISTICI ANALITICE GENERALE
Concentrație alcoolică totală maximă (în % volum):
15
Tărie alcoolică dobândită minimă (în % volum):
9
Aciditate totală minimă:
3,5 în grame pe litru, exprimată în acid tartric
Aciditate volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru):
20
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame pe litru):
250
2. Caracteristici analitice şi organoleptice ale vinurilor la punerea în consum
DESCRIERE TEXTUALĂ CONCISĂ
Fetească neagră-caracter sobru, vinificarea în demise, demidulce accentuează aroma specifică a prunelor uscate la soare, culoare roşu violet la vinul tânăr.
Băbească neagră-potenţial alcoolic de 10-11% vol.
Cabernet Sauvignon-pretabil pentru maturare şi învechire, aromatic ca nuanţe de vegetaţie forestieră, sălbatice, arome de ardei verde, coacăze negre.
Merlot-corpolenţă medie, nuanţe aromatice dominante de zmeură, prune, coacăze, favorit pentru cupajare mai ales cu Cabernet Sauvignon.
Pinot noir-ca vin tânar, oferă nuanțe de cireşe, prune şi căpşuni (fructe roşii, coapte), spre maturitate nuanțe de stafide, fân, tutun, piele, ciuperci, piper negru, culoare roşu-maroniu transparent.
Syrah-vin cu un gust puternic ce amintește de fructele negre de pădure, condimente, lemn dulce, ciocolată neagră, piper. Densitatea este peste medie, de obicei cu înalt nivel de acid tanic, ceea ce îl face un perfect partener al mâncărurilor condimentate, al cărnii de miel şi vânat. În procesul de vinificație, de obicei trece foarte bine ca strugure de sinestătător, însă foarte des combinat cu alte varietăți, de obicei Cabernet Sauvignon sau Merlot, se poate obține un vin un vin de o eleganță și o longevitate aparte.
Are conținut ridicat de zaharuri, grad alcoolic ridicat, culoare roșu-aprins uneori cu reflexe violacee, intens, complexitate aromatică, arome de piper, cireșe negre, fructe proaspete de pădure, acididate echilibrată, catifelat.
CARACTERISTICI ANALITICE GENERALE
Concentrație alcoolică totală maximă (în % volum):
15
Tărie alcoolică dobândită minimă (în % volum):
9
Aciditate totală minimă:
3,5 în miliechivalenți pe litru
Aciditate volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru):
20
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame pe litru):
250
5. Practici enologice
5.1. Practici oenologice specifice
1.
Practică enologică specifică
Din soiurile Pinot gris, Traminer roz se pot obține in funcție de alegerea producătorului (tehnologie) și vinuri albe sau roze.
5.2. Producții maxime
1.
14 000 kilograme de struguri pe hectar
2.
14 500 kilograme de struguri pe hectar
3.
15 500 kilograme de struguri pe hectar
4.
18 000 kilograme de struguri pe hectar
5.
21 500 kilograme de struguri pe hectar
6.
17 500 kilograme de struguri pe hectar
7.
135 hectolitri pe hectar
8.
130 hectolitri pe hectar
6. Aria geografică delimitată
jud. Vrancea:
|
— |
Localităţile: Vârteşcoiu, Câmpineanca, Pietroasa, Faraoanele, Râmniceanca, Beciu, Pietroasa, Olteni; |
|
— |
Localitatile: Broşteni, Căpătanu, Pituluşa, Arva |
|
— |
Localităţile: Cârligele, Dălhăuţi, Bonţeşti, Blidari; |
|
— |
Localitaţile: Coteşti, Budeşti, Valea Coteşti, Goleştii de Sus; |
|
— |
Localitaţile: Urecheşti, Popeşti, Tercheşti; |
|
— |
Localitaţile: Dumbrăveni, Dragosloveni, Cândeşti, Alexandru Vlahuţă, Dumbrăveni; |
|
— |
Localitaţile: Bordeşti, Bordeştii de Jos |
|
— |
Localitaţile: Tâmboeşti, Slimnic, Trestieni, Pietroasa, Pădureni, Obrejiţa |
|
— |
Localitaţile: Slobozia Bradului, Sihlea, Coroteni, Valea Beciului, Cornetu, Olăreni; |
|
— |
Localitaţile Slobozia Ciorăști, Jiliște, Armeni. |
jud. Buzău
|
— |
Localitaţile Grebănu, Zăplazi, Livada, Livada Mică, Plevna, Homeşti; |
|
— |
Localitaţile: Podgoria, Oraţia, Coţatcu, Tăbăcari |
|
— |
Localitaţile: Topliceni, Răduceşti |
7. Soiul/soiurile de struguri de vin principal/principale
Aligoté B - Plant de trois, Plant gris, Vert blanc, Troyen blanc
Burgund Mare N - Grosser burgunder, Grossburgunder,Blaufrankisch, Kekfrankos, Frankovka, Limberger
Busuioacă de Bohotin Rs - Schwarzer Muscat, Muscat fioletovâi, Muscat violet cyperus, Tămâioasă violetă
Băbească gri G
Băbească neagră N - Grossmuttertraube, Hexentraube, Crăcana, Rară neagră, Căldăruşă, Serecsia
Cabernet Sauvignon N - Petit Vidure, Bourdeos tinto
Cadarcă N - Schwarzer Kadarka, Rubinroter Kadarka, Lugojană, Gâmză, Fekete budai
Chardonnay B - Gentil blanc, Pinot blanc Chardonnay
Crâmpoşie selecţionată B
Fetească albă B - Păsărească albă, Poama fetei, Madchentraube, Leanyka, Leanka
Fetească neagră N - Schwarze Madchentraube, Poama fetei neagră, Păsărească neagră, Coada rândunicii
Fetească regală B - Konigliche Madchentraube, Konigsast, Ktralyleanka, Dănăşană, Galbenă de Ardeal
Frâncuşă B - Vinoasă, Mildweisser, Mustoasă de Moldova, Poamă creaţă
Furmint B - Furmin, Şom szalai, Szegszolo
Galbenă de Odobeşti B - Galbenă de Căpătanu, Galbenă Uriaşă, Galbenă
Merlot N - Bigney rouge
Muscat Ottonel B - Muscat Ottonel blanc
Mustoasă de Măderat B - Lampau, Lampor, Mustafer, Mustos Feher, Straftraube
Negru Aromat N
Pinot Gris G - Affumé,Grau Burgunder,Grauburgunder,Grauer Mönch,Pinot cendré,Pinot Grigio,Ruländer
Pinot Noir N - Blauer Spätburgunder, Burgund mic, Burgunder roter, Klävner Morillon Noir
Riesling de Rhin B - Weisser Riesling, White Riesling
Riesling italian B - Olasz Riesling, Olaszriesling, Welschriesling
Sauvignon B - Sauvignon verde
Syrah N - Shiraz, Petit Syrah
Traminer Roz Rs - Rosetraminer, Savagnin roz, Gewürztraminer
Tămâioasă românească B - Rumanische Weihrauchtraube, Tamianka
Şarba B
8. Descrierea legăturii (legăturilor)
8.1. Detaliile ariei geografice
Arealul DOP Coteşti este amplasat pe sectorul sudic al piemontului vrâncean din estul Carpaţilor şi Subcarpaţilor, în continuarea ariilor Panciu şi Odobeşti de la nord, împreună cu care formează cunoscutele „ podgorii vrâncene” sau „putnene”, are un aspect bandiform cu orientarea N-S, amplasată fiind între Valea Milcovului şi Valea Ramnei. Marcheaza zona de tranziţie piemontană şi bio-pedo-climatică dintre Câmpia Română la est (sub 100 m) şi Subcarpaţii de curbură la vest (Dealu Deleanu 698 m şi Dealul Căpăţânei 592 m) la peste 300 m altitudine.
Substrat litologic - alternanţe de nisipuri, pietrişuri piemontane, pleistocen inferioare şi medii, acoperite de o mantie de loessoide, luto-nisipoase. Aceasta depunere continentală pleistocenă se suprapune sedimentelor marine pliocene argilo-nisipo-marnoase.
Relief - spaţii interfluviale largi, cvasiorizontale cu expunere majoritară spre sud şi est, chiar şi versanţii expuşi spre nord sunt suficient insolaţi fiind adecvaţi culturii de viţă de vie, ceea ce explică procentul mare al plantaţiilor de vie.
Climat - specific silvostepei de aici, conferă condiţii excelente de dezvoltare a soiurilor de înaltă calitate, exprimate în principal printr-o mare bogăţie heliotermică şi un regim convenabil al precipitaţiilor. Abundenţa fluxului radiativ şi durata medie de strălucire a soarelui asigură valori optime de dezvoltare a viţei de vie, de coacere a strugurilor şi de concentrarea a zahărului în struguri.
8.2. Detalii privind produsul, interacțiune cauzală
Vinurile roşii au culori intense, corpolență medie, nuanțe aromatice dominante de zmeură, prune uscate, coacăze, cireșe, căpșuni, stafide, ciuperci și piper negru, aciditate echilibrată, catifelare.
Vinurile albe au prospetime și cel mai des întâlnite arome de fructe citrice ori fructe tropicale, arome florale de trandafir, busuioc, gustativ au prospețime, aciditate optimă, uneori și aromă de mere proaspețe verzi.
Datorită acidităţii solului vinurile albe au prospeţime şi vinozitate, note de fructe proaspete.
Vinurile roșii se conturează catifelat și cu taninuri bine integrate datorită climatului specific de silvostepă, resursele heliotermice, durata medie de strălucire a soarelui asigură dezvoltare optimă a viţei de vie și concentrarea a zahărului în struguri.
9. Alte condițiile esențiale (ambalarea, etichetarea, alte cerințe)
Derogare privind productia
Cadru juridic:
în legislația UE
Tipul condiției suplimentare:
Derogare privind producția în aria geografică delimitată
Descrierea condiției
In anumite condiții climatice care influențează pozitiv nivelul de producție obținută, datorită potențialului unor anumite soiuri, pentru strugurii recoltați din plantațiile situate în arealul delimitat, se poate realiza procesarea musturilor şi/sau a vinurilor cu DOP Cotești și în afara ariei delimitate a denumirii, în arealul învecinat acolo unde există capacități optime în centrele de vinificație. Arealul învecinat desemnat în acest scop pentru vinificare rapidă, vinificare la temperatura controlată, fermentare la temperatură controlată, pentru conservarea potențialului aromatic al unor soiuri este reprezentat de următoarele localități din jud. Vrancea: Panciu, Movilița, Odobești, Unirea, Jariștea si Bolotești.
În orice fază a procesului de producție și ca urmare a evaluării caracteristicilor/calităților producției obținute, producătorul poate să reîncadreze produsele viti-vinicole în acele categorii de produse astfel cum sunt acestea prevăzute de legislația în vigoare, pentru menținerea conformității.
Link către caietul de sarcini al produsului
https://www.onvpv.ro/sites/default/files/caiet_sarcini_doc_cotesti_modificat_cf_cererilor_96_2017_1836_2017_si_1423_2019_no_track_changes_0.pdf