COMUNICAREA COMISIEI – ORIENTĂRI PRIVIND UTILIZAREA OPȚIUNILOR SIMPLIFICATE ÎN MATERIE DE COSTURI ÎN CADRUL FONDURILOR STRUCTURALE ȘI DE INVESTIȚII EUROPENE (ESI) – VERSIUNE REVIZUITĂ

(2021/C 200/01)

Orientări privind opțiunile simplificate în materie de costuri (SCO): finanțarea forfetară, bareme standard de costuri unitare, sume forfetare

(în temeiul articolelor 67 și 68, 68a și 68b din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, al articolului 14 din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 și al articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1299/2013)

Ediție revizuită în urma intrării în vigoare a Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046

DECLARAȚIE DE DECLINARE A RESPONSABILITĂȚII:

„Prezentul document de lucru este elaborat de serviciile Comisiei. În limitele dreptului UE aplicabil, acesta oferă orientări tehnice colegilor și organismelor implicate în monitorizarea, controlul sau punerea în aplicare a fondurilor structurale și de investiții europene. Prezentele orientări nu aduc atingere interpretării Curții de Justiție și a Tribunalului.”

CUPRINS

Capitolul 1 –

Introducere

1.1.

Scop

1.2.

De ce se utilizează opțiunile simplificate în materie de costuri?

Capitolul 2 –

Principii orizontale și domeniu de aplicare

2.1.

Când se utilizează costurile simplificate?

2.2.

Utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

2.2.1.

Principiul

2.2.2.

Excepție: cazuri în care utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri este obligatorie [secțiune revizuită în urma Regulamentului Omnibus]

2.2.3.

Aplicarea în timp și dispoziții tranzitorii

2.3.

Combinarea opțiunilor

2.3.1.

Principii generale

2.3.2.

Exemple de combinări ale opțiunilor

2.4.

Achizițiile publice și utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

2.4.1.

Utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri în cazul achizițiilor publice

2.4.2.

Utilizarea ratei forfetare pentru calcularea costurilor directe cu personalul în operațiunile puse în aplicare prin achiziții publice

2.5.

Compatibilitatea opțiunilor simplificate în materie de costuri cu normele privind ajutoarele de stat

2.5.1.

Compatibilitatea opțiunilor simplificate în materie de costuri cu Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și cu Regulamentul de exceptare pe categorii de ajutoare în sectorul agricol

2.6.

Utilizarea de costuri simplificate în operațiunile generatoare de venituri nete

2.6.1.

Operațiuni generatoare de venituri nete ulterior finalizării lor (articolul 61 din RDC)

2.6.2.

Operațiuni generatoare de venituri nete în timpul punerii în aplicare și care nu intră sub incidența alineatelor (1)-(6) de la articolul 61 din RDC

2.7.

Norme specifice FEDR și FSE: finanțarea încrucișată

2.7.1.

Declararea acțiunilor care intră sub incidența articolului 98 alineatul (2) din RDC cu privire la opțiunile simplificate în materie de costuri

2.7.2.

Exemple

2.8.

Norme specifice FEADR și CTE

Capitolul 3 –

Tipuri de opțiuni simplificate în materie de costuri

3.1.

Finanțarea forfetară

3.1.1.

Definirea categoriilor de costuri

3.1.2.

Sisteme specifice de finanțare forfetară pentru calcularea categoriilor de costuri detaliate în RDC și în regulamentele specifice fondurilor

3.1.2.1.

Metode de calcul pentru costurile indirecte

3.1.2.2.

Rată forfetară pentru determinarea costurilor directe cu personalul

3.1.2.3.

Rata forfetară pentru determinarea tuturor celorlalte costuri ale operațiunii, altele decât costurile directe cu personalul

3.1.2.4.

Justificarea ratelor forfetare stabilite în RDC

3.1.2.5.

Aplicarea în timp

3.2.

Bareme standard de costuri unitare

3.2.1.

Principii generale

3.2.2.

Costuri cu personalul calculate la remunerație pe oră [articolul 68a alineatele (2)-(4) din RDC]

3.2.3.

Determinarea costurilor eligibile cu personalul utilizând remunerația pe oră calculată

3.2.4.

Personalul care lucrează cu fracțiune de normă în cadrul operațiunii, o perioadă determinată pe lună

3.2.5.

Aplicarea în timp

3.3.

Sume forfetare

3.3.1.

Principii generale

3.3.2.

Modificări introduse de Regulamentul Omnibus și aplicarea în timp

3.3.3.

Exemple de sume forfetare

3.4.

Cazul specific al ratelor forfetare pentru asistența tehnică

3.4.1.

Domeniu de aplicare

3.4.2.

Cereri de plată și rambursări

3.4.3.

Impactul ratei forfetare asupra alocării de asistență tehnică în cadrul PO/programului de dezvoltare rurală

3.4.4.

Pista de audit și impactul corecțiilor

Capitolul 4 –

Stabilirea opțiunilor simplificate în materie de costuri

4.1.

Opțiunile simplificate în materie de costuri trebuie stabilite în prealabil

4.2.

O metodă de calcul justă, echitabilă și verificabilă

4.2.1.

Principii generale

4.2.1.1.

Trebuie să fie justă

4.2.1.2.

Trebuie să fie echitabilă

4.2.1.3.

Trebuie să fie verificabilă

4.2.2.

Metodologii în practică

4.2.2.1.

Utilizarea datelor „statistice”, a avizelor experților sau a altor informații obiective [articolul 67 alineatul (5) litera (a) punctul (i)].

4.2.2.2.

Utilizarea datelor individuale specifice beneficiarului [articolul 67 alineatul (5) litera (a) punctele (ii) și (iii) din RDC]

4.3.

Proiectul de buget

4.3.1.

Utilizarea unui proiect de buget de către alte fonduri ca metodă de stabilire a costurilor unitare, a sumelor forfetare și a ratelor forfetare înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus

4.4.

Utilizarea baremelor standard de costuri unitare, a sumelor forfetare și a ratelor forfetare din alte domenii

Din cadrul altor politici ale Uniunii

Articolul 67 alineatul (5) litera (b) din RDC

Articolul 68 primul paragraf litera (c) din RDC

Din cadrul sistemelor de granturi finanțate integral de statele membre

Rate forfetare pentru perioada 2007-2013

Cum se poate evalua dacă tipurile de operațiuni și de beneficiari sunt similare?

4.5.

Utilizarea ratelor stabilite de RDC sau de normele specifice fondurilor

4.6.

Adaptarea ratelor forfetare, a sumelor forfetare și a baremelor standard de costuri unitare în timp

4.7.

Metode specifice de determinare a sumelor stabilite în conformitate cu normele specifice fondurilor

Capitolul 5 –

Consecințele pentru audit și control

5.1.

Necesitatea unei abordări comune în ceea ce privește auditul și controlul

5.2.

Rolul autorității de audit în elaborarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

5.3.

Verificări generale de gestiune și abordarea auditului

5.3.1

Verificarea stabilirii corecte a metodei de calcul pentru opțiunea simplificată în materie de costuri

5.3.2.

Verificarea aplicării corecte a metodei

5.3.2.1.

Verificarea aplicării corecte a ratelor forfetare

5.3.2.2.

Verificarea aplicării corecte a baremelor standard pentru costuri unitare

5.3.2.3.

Verificarea aplicării corecte a sumelor forfetare

5.3.2.4.

Verificarea în cazul unei combinații de opțiuni în cadrul aceleiași operațiuni

5.3.3.

Erori sau nereguli potențiale legate de utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

Anexa 1 –

Exemple de opțiuni simplificate în materie de costuri

Anexa 2 –

Exemplu de compatibilitate a opțiunilor simplificate în materie de costuri cu normele privind ajutoarele de stat

Anexa 3 –

Măsuri specifice opțiunilor simplificate în materie de costuri și FEADR

Anexa 4 –

Măsuri specifice opțiunilor simplificate în materie de costuri și FEPAM

CAPITOLUL 1

Introducere

1.1. Scop

Prezentul document oferă orientări tehnice privind costurile declarate pe baza unei rate forfetare, a sumelor forfetare și a baremelor standard de costuri unitare (denumite în continuare „opțiuni simplificate în materie de costuri”) aplicabile fondurilor ESI și vizează schimbul de bune practici în vederea încurajării statelor membre să le utilizeze. Documentul acoperă posibilitățile oferite de cadrul juridic al fondurilor ESI pentru perioada de programare 2014-2020.

Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046 (1) („Regulamentul Omnibus”) la 2 august 2018, această ediție revizuită a orientărilor ține seama de modificările aduse Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 (2) (Regulamentul privind dispozițiile comune – „RDC”) și Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 (3) (Regulamentul privind Fondul social european – „Regulamentul FSE”) introduse prin Regulamentul Omnibus. Aceste modificări valorifică și extind posibilitățile introduse în 2014, ținând seama de recomandările Grupului la nivel înalt privind simplificarea (4). De asemenea, acestea extind la toate fondurile ESI o serie de opțiuni care fuseseră prevăzute anterior numai în regulamentele specifice fondurilor.

Această revizuire a orientărilor include, de asemenea, clarificări suplimentare pe baza întrebărilor adresate de statele membre și de părțile interesate în cursul actualei perioade de programare.

Prezentele orientări nu acoperă planurile de acțiune comune, opțiunile simplificate în materie de costuri utilizate în cadrul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul FSE (5) sau finanțarea care nu este legată de costuri, astfel cum se menționează la articolul 67 alineatul (1) litera (e) din RDC.

1.2. De ce se utilizează opțiunile simplificate în materie de costuri?

În cazul în care se utilizează opțiuni simplificate în materie de costuri (simplified cost options – SCO), costurile eligibile ale unei operațiuni se calculează în conformitate cu o metodă predefinită bazată pe realizări, rezultate sau alte costuri clar identificate în prealabil, fie prin trimitere la un cuantum pe unitate, fie prin aplicarea unui procent. Opțiunile simplificate în materie de costuri sunt, prin urmare, o metodă alternativă de calculare a costurilor eligibile ale unei operațiuni, spre deosebire de metoda tradițională: calculul pe baza costurilor suportate și plătite efectiv [articolul 67 alineatul (1) litera (a) din RDC, denumite în continuare „costuri reale”]. Cu opțiunile simplificate în materie de costuri, urmărirea fiecărui euro din cheltuielile cofinanțate în documentele justificative individuale nu mai este necesară: acesta este punctul-cheie al opțiunilor simplificate în materie de costuri, deoarece reduce în mod semnificativ sarcina administrativă.

Utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri înseamnă, de asemenea, că resursele umane și efortul administrativ implicate în gestionarea fondurilor ESI pot fi concentrate pe realizarea obiectivelor de politică, deoarece sunt necesare mai puține resurse pentru colectarea și verificarea documentelor (financiare).

De asemenea, aceasta va facilita accesul micilor beneficiarilor la fondurile ESI (6) (FSE, FEDR, FEADR, FEPAM, FC) datorită simplificării procesului de gestionare.

În cele din urmă, opțiunile simplificate în materie de costuri contribuie la o utilizare mai eficientă și mai corectă a fondurilor ESI (rată de eroare mai mică). Timp de mai mulți ani, Curtea de Conturi Europeană a recomandat în mod repetat Comisiei să încurajeze și să extindă utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri, dat fiind în special faptul că sunt mai puțin predispuse la erori. În Raportul său anual pe 2017 (7), Curtea a constatat că, în ultimii cinci ani, 135 dintre cele 1 437 de operațiuni auditate au utilizat opțiuni simplificate în materie de costuri. În cadrul acestora nu au fost identificate erori cuantificabile, ceea ce a determinat Curtea să concluzioneze că proiectele care utilizează opțiunile simplificate în materie de costuri sunt mai puțin predispuse la erori decât proiectele care utilizează costurile reale (8). În plus, în urma Raportului special din 2018 privind „Noile opțiuni pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare rurală”, Curtea a concluzionat că opțiunile simplificate în materie de costuri determină o simplificare semnificativă și reduc sarcina administrativă atât pentru beneficiari, cât și pentru autoritățile statelor membre (9).

CAPITOLUL 2

Principii orizontale și domeniu de aplicare

2.1. Când se utilizează costurile simplificate?

Costurile simplificate pot fi utilizate numai în cazul operațiunilor finanțate prin granturi și asistență rambursabilă [articolul 67 alineatul (1) din RDC].

Pe lângă cazurile în care utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri este obligatorie, se recomandă utilizarea costurilor simplificate atunci când există una sau mai multe dintre următoarele situații:

—	în cazul în care statele membre doresc ca gestionarea fondurilor ESI să se axeze într-o măsură mai mare pe realizări și să se orienteze către atingerea rezultatelor, și nu către intrări;

—	costurile reale sunt dificil de verificat (multe documente justificative pentru sume mici cu un impact singular redus sau inexistent asupra realizărilor estimate ale operațiunilor, chei de repartizare complexe etc.);

—	sunt disponibile date fiabile privind execuția financiară și cantitativă a operațiunilor (10);

—	simplificarea gestionării documentelor;

—	operațiunile aparțin unui cadru standard;

—	există deja metode privind opțiunile simplificate în materie de costuri pentru tipuri similare de operațiuni și de beneficiari în cadrul unei scheme finanțate la nivel național sau în cadrul unui alt instrument al UE.

N.B.

Nu pot fi utilizate opțiuni simplificate în materie de costuri în cazul în care sprijinul acordat unei operațiuni este furnizat sub forma unui instrument financiar sau a unui premiu. Cu toate acestea, în cazul în care forma de sprijin pentru o operațiune este o combinație între un grant sau asistență rambursabilă și un instrument financiar sau un premiu, opțiunile simplificate în materie de costuri pot fi utilizate pentru partea din sprijin care este furnizată sub forma unui grant sau a asistenței rambursabile. Sub rezerva anumitor excepții, opțiunile simplificate în materie de costuri nu sunt relevante pentru operațiunile pe care beneficiarii le implementează prin intermediul achizițiilor publice.

2.2. Utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

2.2.1. Principiul

Cu excepția operațiunilor care intră sub incidența articolului 67 alineatul (2a) din RDC (11), utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri nu este obligatorie pentru statele membre. Autoritatea de management sau Comitetul de monitorizare pentru programele CTE poate decide cu privire la caracterul opțional sau obligatoriu al acestei utilizări pentru toate sau pentru anumite categorii de proiecte și activități și pentru întreaga operațiune sau o parte din aceasta. Pentru a asigura respectarea principiilor transparenței și egalității de tratament al beneficiarilor, domeniul de aplicare al opțiunilor simplificate în materie de costuri care urmează să fie aplicate, și anume categoria de proiecte și activități pentru care acestea vor fi disponibile, ar trebui să fie specificat și publicat în cererea de propuneri.

2.2.2. Excepție: cazuri în care utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri este obligatorie [secțiune revizuită în urma Regulamentului Omnibus]

Articolul 67 alineatul (2a) din RDC stabilește că, pentru operațiunile FSE și FEDR în cazul cărora sprijinul public nu depășește 100 000 EUR acestea iau forma finanțării pe baza costurilor unitare, a sumelor forfetare sau a ratelor forfetare. Prin urmare, utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri este obligatorie.

Scopul acestei dispoziții este de a limita controalele asupra costurilor reale care, având în vedere valoarea scăzută a acestor operațiuni, nu ar fi eficiente din punctul de vedere al costurilor.

Suma de 100 000 EUR trebuie să fie considerată ca fiind sprijinul public maxim care poate fi plătit beneficiarului, astfel cum este specificat în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului pentru beneficiar (finanțarea publică națională corespunzătoare din fondurile FEDR și FSE+ care urmează să fie plătită beneficiarului ca sumă maximă prevăzută în acordul sau în decizia de finanțare, dacă este cazul). Suma nu include nici contribuția publică furnizată de beneficiar, dacă este cazul, nici indemnizațiile sau salariile plătite de un terț în beneficiul participanților la o operațiune. Doar sprijinul public programat determină dacă articolul 67 alineatul (2a) se aplică sau nu.

În cazul în care o operațiune beneficiază de sprijin atât din partea FEDR, cât și a FSE, cuantumul sprijinului furnizat din ambele fonduri este luat în considerare la calcularea „sprijinului public” acordat operațiunii. În plus, în cazul în care valoarea totală a sprijinului public nu depășește 100 000 EUR, obligația de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri se aplică sprijinului acordat de fiecare fond (mai exact, atât FEDR, cât și FSE).

Exemplu:

Proiectul de buget al unui organism public pentru o operațiune cu un cost total eligibil de 105 000 EUR se prezintă în următoarea formă:

(EUR)
Finanțare publică națională	20 000
FSE	22 500
FEDR	22 500
Autofinanțare	25 000
Indemnizații pentru participanți plătite de Serviciul public de ocupare a forței de muncă	15 000
Total plan de finanțare	105 000

În pofida unor costuri eligibile totale în valoare de 105 000 EUR, operațiunea se încadrează încă în categoria de operațiuni pentru care costurile simplificate sunt obligatorii. Sprijinul oferit de ambele fonduri și finanțarea publică națională sunt luate în considerare pentru calcularea sprijinului public acordat operațiunii.

Autofinanțarea (25 000 EUR) din partea unui organism public nu este luată în considerare pentru a determina sprijinul public plătit beneficiarului.

Indemnizațiile cursanților plătite de Serviciul public de ocupare a forței de muncă (15 000 EUR) nu sunt luate în considerare, întrucât acestea sunt plătite participanților de către un terț.

Prin urmare, sprijinul public este egal cu 45 000 EUR (FEDR+FSE) + 20 000 EUR = 65 000 EUR, cuantum care se situează sub pragul de 100 000 EUR.

Există două excepții de la această obligație:

—	Operațiuni sau proiecte care fac parte dintr-o operațiune pusă în aplicare exclusiv prin achiziții publice de lucrări, bunuri sau servicii. [a se vedea articolul 67 alineatul (4) prima teză din RDC].

—	Operațiunile care beneficiază de sprijin în cadrul ajutoarelor de stat, care nu constituie ajutor de minimis (12) [a se vedea articolul 67 alineatul (2a) primul paragraf].

Atunci când se aplică obligația de a utiliza opțiunile simplificate în materie de costuri, aceasta se referă la totalitatea cheltuielilor eligibile ale operațiunii, cu două excepții în temeiul articolului 67 alineatul (2a) al doilea și al treilea paragraf din RDC:

Categoriile de costuri cărora li se aplică o rată forfetară.

Aceste categorii de costuri cărora li se aplică o rată forfetară pot fi calculate pe baza costurilor reale [de exemplu, în cazul în care se utilizează rata forfetară de până la 15 % pentru costurile indirecte prevăzută la articolul 68 primul paragraf litera (b) din RDC, costurile directe eligibile cu personalul pot fi declarate pe baza costurilor reale].

2.	Indemnizațiile și salariile plătite participanților în cazul în care se utilizează rata forfetară de până la 40 % prevăzută la articolul 68b alineatul (1) din RDC (13).

În cazul în care se utilizează rata forfetară de până la 40 %, prevăzută la articolul 68b alineatul (1) din RDC, indemnizațiile și salariile plătite participanților (care sunt costuri eligibile suplimentare care nu sunt incluse în rata forfetară) pot fi, de asemenea, rambursate pe baza costurilor reale.

N.B. Pentru FSE:

Înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri era deja obligatorie pentru operațiunile mici sprijinite din FSE. Articolul 14 alineatul (4) anterior din Regulamentul FSE a stabilit că granturile sau asistența rambursabilă pentru operațiuni pentru care finanțarea publică nu depășește 50 000 EUR sunt obligate să utilizeze opțiuni simplificate în materie de costuri, cu excepția operațiunilor care beneficiază de sprijin în cadrul unei scheme de ajutor de stat.

Deși a fost eliminată prin Regulamentul Omnibus, această dispoziție continuă să se aplice operațiunilor sprijinite în cadrul cererilor de propuneri lansate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus (14).

Obligația prevăzută la articolul 14 alineatul (4) diferă de cea de la articolul 67 alineatul (2a) din RDC în următoarele domenii:

1.	operațiunile pentru care sprijinul constituie ajutor de minimis sunt scutite de obligația de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri (15);

2.	salariile și indemnizațiile plătite participanților nu pot fi declarate pe baza costurilor reale atunci când se utilizează rata forfetară de 40 % prevăzută la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE (deoarece acestea nu pot fi declarate în plus față de costurile respective);

3.	numai sprijinul din partea FSE și finanțarea națională corespunzătoare care urmează să fie plătită beneficiarului, astfel cum se specifică în acord, sunt luate în considerare pentru calcularea pragului de 50 000 EUR [întrucât articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE se aplică numai FSE].

Imagine de ansamblu: principalele modificări privind utilizarea obligatorie a opțiunilor simplificate în materie de costuri introduse prin Regulamentul Omnibus:

Obligația de a utiliza opțiunile simplificate în materie de costuri se extinde la sprijinul acordat prin FEDR. Odată cu introducerea unui nou alineat (2a) la articolul 67 din RDC care se aplică atât FEDR, cât și FSE, articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE nu a mai fost necesar și, prin urmare, a fost eliminat.

2.	Pragul este majorat de la 50 000 EUR la 100 000 EUR.

3.	Operațiunile pentru care sprijinul constituie ajutor de minimis intră în prezent sub incidența obligației de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri.

2.2.3. Aplicarea în timp și dispoziții tranzitorii

Articolul 67 alineatul (2a) din RDC se aplică numai operațiunilor sprijinite în cadrul cererilor de propuneri publicate începând cu data intrării în vigoare a Regulamentului Omnibus (mai exact, de la 2 august 2018). Regulamentul nu se aplică operațiunilor sprijinite în cadrul cererilor de propuneri publicate înainte de această dată, chiar dacă documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului (de exemplu, decizia de finanțare/acordul de grant) este emis după intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus. Operațiunile care sunt sprijinite în afara domeniului de aplicare al unei cereri de propuneri (de exemplu, atribuirea directă) trebuie să respecte cerințele articolului 67 alineatul (2a) din RDC dacă acordul de grant sau documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului a fost semnat începând cu 2 august 2018.

În conformitate cu articolul 152 alineatul (7) din RDC, autoritatea de management sau comitetul de monitorizare pentru programele CTE poate decide să nu aplice opțiunile simplificate în materie de costuri obligatorii pentru o perioadă maximă de 12 luni începând cu 2 august 2018. Această perioadă poate fi prelungită cu o perioadă pe care autoritatea de management (comitetul de monitorizare pentru programele CTE) o consideră adecvată, în cazul în care se consideră că aplicarea obligatorie a opțiunilor simplificate în materie de costuri creează o sarcină administrativă disproporționată.

Aceste dispoziții tranzitorii prevăzute la articolul 152 alineatul (7) din RDC nu se aplică granturilor (și asistenței rambursabile) sprijinite prin FSE pentru care sprijinul public nu depășește 50 000 EUR. Acest lucru se datorează faptului că operațiunile sprijinite de FSE cu un sprijin public de maximum 50 000 EUR erau deja supuse obligației de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus [articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE].

Prin urmare, pentru operațiunile sprijinite prin FSE în cazul cărora sprijinul public nu depășește 50 000 EUR, articolul 67 alineatul (2a) din RDC se aplică de la intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus (mai exact, cererilor de propuneri lansate de la intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus).

Acest lucru are implicații esențiale în cazul în care sprijinul acordat prin FSE constituie ajutor de minimis.

În conformitate cu articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE, operațiunile pentru care sprijinul a constituit ajutor de minimis nu erau acoperite de obligația de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri. Totuși, articolul 67 alineatul (2a) din RDC conține doar o excepție pentru operațiunile care beneficiază de sprijin în cadrul ajutoarelor de stat care nu constituie ajutor de minimis . Aceasta înseamnă că operațiunile sprijinite prin FSE pentru care sprijinul public nu a depășit 50 000 EUR înainte de 2 august 2018 și începând cu 2 august 2018 nu depășește 100 000 EUR și constituie ajutor de minimis nu mai sunt excluse de la obligația de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri. În cele din urmă, posibilitatea de a amâna aplicarea articolului 67 alineatul (2a) din RDC nu poate fi utilizată pentru operațiunile FSE cu un sprijin public care nu depășește 50 000 EUR, în conformitate cu articolul 152 alineatul (7) ultimul paragraf din RDC.

Pentru operațiunile și proiectele selectate în cadrul cererilor de propuneri lansate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus se aplică articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE. Operațiunile sprijinite prin FSE care beneficiază de sprijin public (care nu depășește 50 000 EUR) sunt supuse obligației de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri, dar operațiunile care beneficiază de sprijin care constituie ajutor de stat, inclusiv ajutor de minimis, sunt excluse de la această obligație.

Alte implicații ale Regulamentului Omnibus

Sprijin comun din partea FSE și FEDR

În cazul în care o operațiune este sprijinită atât de FSE, cât și de FEDR, iar această operațiune este selectată în cadrul unei cereri de propuneri lansate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus: sprijinul din partea FEDR nu este luat în considerare la stabilirea atingerii pragului pentru obligația de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri, ci numai sprijinul din partea FSE, precum și sprijinul public național corespunzător. Numai partea operațiunii sprijinite de FSE (și sprijinul public național corespunzător) este supusă obligației de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri, întrucât articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE se aplica numai FSE și nu exista nicio dispoziție care să impună ca sprijinul acordat de FEDR unei astfel de operațiuni să ia forma unor opțiuni simplificate în materie de costuri.

Pentru operațiunile și proiectele din cadrul cererilor de propuneri lansate după intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, sprijinul acordat atât prin FSE, cât și prin FEDR este luat în considerare la calcularea sprijinului public, cu excepția cazului în care autoritatea de management (sau comitetul de monitorizare pentru programele CTE) utilizează dispozițiile tranzitorii.

Finanțarea încrucișată

În cazurile de finanțare încrucișată în conformitate cu articolul 98 alineatul (2) din RDC, de exemplu pentru operațiunile sprijinite prin FSE – mai exact, FSE este utilizat pentru a oferi sprijin și pentru cheltuielile eligibile în cadrul FEDR – se ia în considerare întreaga valoare a sprijinului din partea FSE, precum și sprijinul național public corespunzător, pentru a se stabili dacă valoarea sprijinului public este acoperită de obligația de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri (întrucât este vorba de sprijin public pentru o operațiune care nu este sprijinită prin FEDR, ci numai prin FSE).

Operațiunile și proiectele din cadrul cererilor de propuneri lansate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus trebuie evaluate din perspectiva articolului 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE (16). Deși întreaga sumă furnizată din FSE, precum și finanțarea națională publică corespunzătoare sunt luate în considerare pentru a stabili dacă operațiunea este supusă obligației de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri în temeiul acestei dispoziții, obligația se aplică numai părții din sprijin care face obiectul normelor privind FSE, și anume partea din sprijin vizată de normele aplicabile FEDR nu este supusă obligației de a utiliza opțiuni simplificate în materie de costuri.

În cazul operațiunilor și al proiectelor sprijinite în cadrul unei cereri de propuneri lansate după intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, partea din sprijin care face obiectul normelor aplicabile FEDR face, de asemenea, obiectul utilizării obligatorii a opțiunilor simplificate în materie de costuri, în cazul în care autoritatea de management (sau comitetul de monitorizare pentru programele CTE) nu a utilizat dispozițiile tranzitorii de la articolul 152 alineatul (7) din RDC.

2.3. Combinarea opțiunilor

2.3.1. Principii generale

Articolul 67 alineatul (1) din RDC prevede posibilitatea ca autoritatea de management să aleagă între cinci opțiuni pentru a gestiona granturile și asistența rambursabilă cofinanțate din fondurile ESI.

În conformitate cu articolul 67 alineatul (3) din RDC, opțiunile pot fi combinate numai în următoarele cazuri, pentru a preveni orice dublă finanțare a acelorași cheltuieli:

1.	fiecare opțiune trebuie să acopere o categorie diferită de costuri eligibile; sau

2.	opțiunile trebuie să fie utilizate pentru proiecte diferite în cadrul aceleiași operațiuni; sau

3.	opțiunile trebuie să fie utilizate pentru etape succesive ale unei operațiuni.

2.3.2. Exemple de combinări ale opțiunilor

Exemplul 1: Finanțarea unor proiecte diferite care fac parte din aceeași operațiune (FSE)

Exemplu de operațiune care implică un proiect de formare pentru tinerii șomeri, urmat de un seminar pentru potențialii angajatori din regiune:

Costurile aferente formării ar putea fi plătite pe baza baremelor standard de costuri unitare (de exemplu, 1 000 EUR/zi de formare). Seminarul ar fi plătit pe baza sumelor forfetare.

Având în vedere că există două proiecte diferite care fac parte din aceeași operațiune, nu există niciun risc de dublă finanțare, întrucât costurile fiecărui proiect sunt clar separate.

Exemplul 2: Faze succesive ale unei operațiuni (FSE) – în conformitate cu articolul 67 alineatul (3) din RDC

Exemplu de operațiune deja începută, gestionată pe baza costurilor reale, pe care autoritatea de management dorește să o gestioneze în continuare pe baza costurilor simplificate. Trebuie să fie definite foarte clar două etape. Prima etapă a putut fi calculată pe baza costurilor reale până la o anumită dată. A doua etapă, pentru cheltuieli viitoare, ar putea fi calculată pe baza unui barem standard de costuri unitare, cu condiția ca respectivul cost unitar să nu acopere niciuna dintre cheltuielile suportate anterior.

Dacă se aplică o astfel de posibilitate, aceasta ar trebui să vizeze toți beneficiarii care se află în aceeași situație (transparență și egalitate de tratament). S-ar putea genera unele sarcini administrative, din cauza necesității de a modifica documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului, dacă nu a fost anticipat acest lucru. O descriere detaliată a operațiunii trebuie să fie elaborată în mod clar de către autoritățile statului membru pentru fiecare etapă. Operațiunea ar trebui să fie împărțită în cel puțin două etape financiare și, în mod ideal, fizice sau de dezvoltare distincte și identificabile care corespund etapelor respective. Acest lucru se va realiza cu scopul de a asigura o punere în aplicare și o monitorizare transparente și pentru a facilita controalele.

Exemplul 3: Diferite categorii de costuri eligibile (FSE)

Exemplul unei sesiuni de formare, care combină:

—	un barem standard de costuri unitare pentru salariile formatorilor, de exemplu, 450 EUR/zi;

—	costuri reale: închirierea sălii = 800 EUR/lună conform contractului de închiriere pe o perioadă de 12 luni;

—	o rată forfetară pentru costurile indirecte, de exemplu 10 % din costurile directe.

La finalul programului de formare, dacă au fost justificate 200 de zile de activitate a formatorilor, grantul va fi plătit pe baza următoarelor elemente:

Costuri directe (de tip 1 (17)):

—	salariile formatorilor 200 zile × 450 EUR = 90 000 EUR

—	sala de curs: 12 luni × 800 EUR = 9 600 EUR

—	subtotal costuri directe: 99 600 EUR

Costuri indirecte (de tip 2): 10 % din costurile directe = 10 % × 99 600 EUR = 9 960 EUR

Cheltuieli eligibile: (90 000 EUR + 9 600 EUR) + 9 960 EUR = 109 560 EUR

În acest caz sunt vizate categorii diferite de costuri: salariile formatorilor, costurile pentru închirierea sălii de curs, costurile indirecte. Totuși, pentru a verifica absența dublei finanțări, autoritățile trebuie să se asigure că baremul standard de costuri unitare nu se referă la niciun cost legat de închirierea sălii de curs sau la alte costuri indirecte (de exemplu, salariul personalului administrativ sau al contabilului). Invers, același lucru se aplică în cazul definirii costurilor indirecte, care nu ar trebui să fie legate de costurile care fac obiectul baremelor standard de costuri unitare sau de costurile reale pentru închirierea sălii de curs.

În cazul în care există riscuri de suprapunere sau este imposibil de demonstrat că nu există suprapuneri, autoritatea de management va trebui să aleagă opțiunea cea mai adecvată pentru a elimina orice (risc de) dublă finanțare.

2.4. Achizițiile publice și utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

2.4.1. Utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri în cazul achizițiilor publice

În conformitate cu articolul 67 alineatul (4) prima teză din RDC, în cazul în care o operațiune, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (9) din RDC, sau un proiect care face parte dintr-o operațiune (care, în sine, este sprijinită prin grant sau asistență rambursabilă) se implementează de către beneficiar, exclusiv prin achiziții publice de lucrări, de bunuri sau de servicii, nu se permite utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 67 alineatul (4) a doua teză, dacă achiziția publică în cadrul unei operațiuni sau al unui proiect care face parte dintr-o operațiune se limitează la anumite categorii de costuri, se pot aplica opțiuni simplificate în materie de costuri „întregii operațiuni sau întregului proiect care face parte dintr-o operațiune”. Această teză a fost introdusă prin Regulamentul Omnibus pentru a clarifica textul anterior al articolului 67 alineatul (4) din RDC. Acesta clarifică faptul că, pentru cazurile în care, în cadrul unui proiect sau al unei operațiuni, unele bunuri sau servicii au fost externalizate prin intermediul achizițiilor publice, opțiunile simplificate în materie de costuri pot fi utilizate pentru a calcula toate costurile operațiunii, inclusiv costurile care au făcut obiectul achizițiilor publice.

Comisia consideră că operațiunile care fac obiectul contractelor de achiziții publice sunt operațiuni puse în aplicare prin atribuirea de contracte de achiziții publice în conformitate cu Directiva 2004/18/CE (inclusiv anexele la aceasta), Directiva 2009/81/CE și Directiva 2014/24/UE de abrogare a Directivei 2004/18/CE, sau prin atribuirea de contracte de achiziții publice sub pragurile prevăzute de directivele menționate.

Dacă o operațiune sau un proiect este sau nu este pus(ă) în aplicare exclusiv prin achiziții publice depinde de domeniul de aplicare al unei operațiuni sau al unui proiect, astfel cum este definit de statele membre.

Pentru a evalua acest lucru, este necesar să se definească proiectele care constituie operațiunea la cel mai scăzut nivel posibil. În cazul în care achizițiile publice acoperă toate categoriile de costuri ale unui proiect, opțiunile simplificate în materie de costuri nu pot fi aplicate proiectului respectiv.

În unele cazuri, un beneficiar ar putea externaliza prin intermediul achizițiilor publice operațiunea sau proiectul aproape în integralitatea sa ori marea majoritate a unei operațiuni sau a unui proiect, beneficiarului rămânându-i probabil numai activitățile legate de „gestionarea proiectului” sau de „comunicări”. În astfel de cazuri, este clar că operațiunea sau proiectul nu este pus în aplicare „exclusiv” prin achiziții publice, iar costurile simplificate ar putea fi aplicate întregului proiect sau întregii operațiuni. Totuși, în practică, atunci când cea mai mare parte a proiectului este pusă în aplicare prin achiziții publice, elaborarea unei opțiuni simplificate în materie de costuri pentru categoriile de costuri acoperite de o achiziție publică poate să nu constituie o utilizare eficientă a resurselor, deoarece majoritatea costurilor sunt deja acoperite de achiziția publică. Cu toate acestea, deși nu se recomandă, autoritățile de management trebuie să analizeze dacă să utilizeze costurile simplificate pentru întregul proiect în cazul în care acesta nu este pus în aplicare exclusiv prin achiziții publice.

Exemplu (FSE): Un grant în valoare de 20 000 000 EUR este alocat unui serviciu public de ocupare a forței de muncă (denumit în continuare „beneficiarul”) pentru a organiza, pe parcursul unei perioade de doi ani, reintegrarea unui număr de 5 000 de șomeri de lungă durată (denumită în continuare „operațiunea”): această operațiune va fi pusă în aplicare prin intermediul mai multor proiecte: 7 000 000 EUR pentru proiecte de asistență personalizată puse în aplicare pe plan intern, proiecte de formare puse în aplicare pe plan intern de către beneficiar pentru 5 000 000 EUR și externalizate exclusiv prin contracte de achiziții publice pentru partea rămasă (8 000 000 EUR). Întrucât beneficiarul este o entitate publică, instituțiile de formare profesională pentru proiectele externalizate trebuie să fie alese exclusiv prin proceduri de achiziții publice, iar opțiunile simplificate în materie de costuri nu pot fi utilizate pentru aceste proiecte care fac parte din operațiune. Opțiunile simplificate în materie de costuri pot fi utilizate numai pentru o sumă de 12 000 000 EUR. Pentru programele de formare profesională pe care beneficiarul le pune în aplicare pe cont propriu, se acceptă ca o parte dintre elementele de cheltuieli să fie externalizate prin achiziții publice și incluse în opțiunile simplificate în materie de costuri (experți externi, servicii de curățenie etc.).

Exemplu (FEDR): O municipalitate primește o subvenție pentru o valoare maximă a costurilor eligibile de 1 000 000 EUR pentru construcția unui drum. În acest scop, municipalitatea trebuie să atribuie un contract de lucrări publice cu o valoare estimată de 700 000 EUR. De asemenea, municipalitatea suportă anumite costuri conexe în valoare de 300 000 EUR (exproprieri, cheltuieli de judecată (18), monitorizarea progreselor la fața locului, studii de mediu realizate de personalul propriu, campanii, teste pentru recepția drumului etc.). Pentru suma de 300 000 EUR reprezentând costuri directe, în măsura în care costurile respective sunt eligibile în conformitate cu dispozițiile legale naționale și ale Uniunii, pot fi aplicate costuri simplificate (de exemplu, costurile indirecte calculate la rată forfetară).

Exemplu (FEDR): Un beneficiar (o municipalitate) primește o subvenție pentru o valoare maximă a costurilor eligibile de 1 000 000 EUR pentru construcția unui drum.

Pentru această operațiune, care nu face obiectul unei achiziții publice în întregime, autoritatea de management dorește să calculeze costurile indirecte în temeiul articolului 68 alineatul (1) litera (b) din RDC. Cu toate acestea, autoritatea de management dorește să atenueze impactul utilizării personalului subcontractat asupra nivelului costurilor indirecte. Aceasta decide să excludă costurile directe cu personalul subcontractat din costurile directe cu personalul la care se aplică rata forfetară.

Proiectul de buget pentru operațiune ia următoarea formă:

Proiectul 1: lucrarea (procedură de achiziții publice)	700 000 EUR
Proiectul 2: alte costuri:	298 500 EUR
Costuri directe cu personalul	50 000 EUR
Din care, costuri directe cu personalul subcontractat	10 000 EUR
Alte costuri directe	242 500 EUR
Costuri indirecte	(Costuri directe cu personalul – costuri directe cu personalul subcontractat) × 15 % = 40 000 EUR × 15 % = 6 000 EUR
Total costuri declarate	998 500 EUR

Atunci când operațiunile sunt puse în aplicare prin proceduri de achiziții publice, prețul din anunțul de participare este, prin definiție, un cost unitar sau o sumă forfetară care constituie baza plăților efectuate de beneficiar către contractant. Cu toate acestea, în sensul articolului 67 din RDC, costurile determinate și plătite de beneficiar pe baza sumelor stabilite prin proceduri de achiziții publice constituie costuri reale suportate și plătite efectiv în temeiul articolului 67 alineatul (1) litera (a) din RDC (19).

Exemplu (FSE):

În cazul în care un beneficiar pune în aplicare un curs de formare printr-o procedură de achiziție publică, este posibil ca, în invitația de participare la procedura de ofertare, beneficiarul să solicite ofertanților să prezinte o ofertă de preț pentru fiecare cursant care obține certificare la sfârșitul cursului.

Prin urmare, termenii contractului pot fi: un cursant certificat = 1 000 EUR.

În cazul în care, la finalul cursului, sunt certificați 10 cursanți, beneficiarul poate declara cheltuieli eligibile în valoare de 10 000 EUR către autoritatea de management.

Suma de 10 000 EUR va fi considerată ca fiind bazată pe costuri reale. În consecință, un control sau un audit al acestor cheltuieli va consta într-o verificare a procedurii de achiziție publică și a respectării clauzelor contractuale (în exemplul de față, se verifică dacă există dovezi privind certificarea unui cursant pentru fiecare cost unitar plătit). Costurile subiacente de formare (închirierea echipamentelor, costurile cu personalul etc.) nu vor fi verificate, deoarece contractul nu prevede rambursarea pe această bază.

2.4.2. Utilizarea ratei forfetare pentru calcularea costurilor directe cu personalul în operațiunile puse în aplicare prin achiziții publice

Astfel cum se prevede la articolul 68a din RDC, calcularea costurilor directe cu personalul ale unei operațiuni la o rată forfetară de până la 20 % din costurile directe, altele decât cele cu personalul, nu va necesita un calcul pentru a stabili metodologia, cu excepția cazului în care operațiunea include contracte de achiziții publice de lucrări care depășesc pragul prevăzut la articolul 4 litera (a) din Directiva 2014/24/UE. Aceasta înseamnă că, în cazul în care costurile directe ale operațiunii sunt acoperite chiar și parțial de un astfel de contract de achiziții publice de lucrări, care depășește pragul prevăzut la articolul 4 litera (a) din Directiva 2014/24/UE, este posibilă utilizarea ratei forfetare de 20 % definite în regulament, dar va fi necesară stabilirea unei metodologii pentru a determina rata aplicabilă.

2.5. Compatibilitatea opțiunilor simplificate în materie de costuri cu normele privind ajutoarele de stat

Trebuie subliniat faptul că normele privind ajutoarele de stat prevăzute în tratat au un domeniu de aplicare general. În plus, în conformitate cu articolul 6 din RDC, operațiunile sunt conforme cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern care vizează punerea sa în aplicare. Aceasta include respectarea normelor privind ajutoarele de stat. Prin urmare, ori de câte ori finanțarea constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din TFUE, normele respective trebuie să fie respectate în calcularea și administrarea opțiunilor simplificate în materie de costuri, în conformitate cu articolul 67 din RDC. Așadar, autoritățile de management trebuie să se asigure că respectivele categorii de costuri pentru care sunt stabilite opțiuni simplificate în materie de costuri sunt eligibile atât în temeiul normelor privind fondurile ESI, cât și în cel al normelor privind ajutoarele de stat. De asemenea, acestea trebuie să se asigure că intensitățile maxime ale ajutorului prevăzute în normele privind ajutoarele de stat sunt respectate.

Regulamentele de exceptare pe categorii, și anume Regulamentul general (UE) nr. 651/2014 al Comisiei (20) de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA), Regulamentul (UE) nr. 702/2014 de exceptare pe categorii de ajutoare în sectorul agricol (ABER) și Regulamentul (UE) nr. 1388/2014 de exceptare pe categorii de ajutoare în sectorul pescuitului (FBER) prevăd derogări de la obligația statelor membre de a notifica schemele de ajutor și ajutoarele ad-hoc care îndeplinesc condițiile prevăzute în acestea.

Totuși, ar trebui remarcat faptul că nu toate ajutoarele acordate de autoritățile publice fac obiectul normelor privind ajutoarele de stat. În primul rând, ar trebui să se evalueze dacă sprijinul acordat unei operațiuni este considerat ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Mai multe informații privind noțiunea de ajutor de stat pot fi găsite în comunicarea Comisiei (21), care clarifică înțelegerea de către Comisie a articolului 107 alineatul (1) din tratat, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție și de Tribunal. Dispozițiile regulamentelor (22) privind ajutoarele de minimis ar trebui să fie luate, de asemenea, în considerare. Ajutorul care constituie ajutor de minimis nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din tratat. Prin urmare, în cazul în care o operațiune finanțată din fondurile ESI intră în domeniul de aplicare al regulamentului de minimis relevant, aceasta înseamnă că respectiva contribuție din partea fondurilor ESI nu constituie ajutor de stat. Prin urmare, în cazul ajutoarelor de minimis, nu este necesar să se evalueze conformitatea cu normele privind ajutoarele de stat, ci numai cu cele referitoare la fondurile ESI și la condițiile pentru ca sprijinul să fie considerat ajutor de minimis.

Pentru ca o operațiune să beneficieze de regulamentul de minimis relevant, trebuie îndeplinite condițiile (stabilite în regulamentul respectiv).

1.	ajutorul acordat intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din regulamentul de minimis relevant;

2.	ajutorul acordat respectă plafoanele stabilite la articolul 3 din regulamentul de minimis relevant;

3.	ajutorul acordat respectă cerințele privind calcularea echivalentului subvenție brută, astfel cum sunt prevăzute la articolul 4 din regulamentul de minimis relevant;

4.	ajutorul acordat respectă normele privind cumulul stabilite la articolul 5 din regulamentul de minimis relevant;

5.	ajutorul acordat respectă cerința de monitorizare prevăzută la articolul 6 din regulamentul de minimis relevant.

2.5.1. Compatibilitatea opțiunilor simplificate în materie de costuri cu Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și cu Regulamentul de exceptare pe categorii de ajutoare în sectorul agricol

Verificarea conformității operațiunilor fondurilor ESI cu RGECA sau ABER ar trebui să includă următoarele etape:

—

Eligibilitatea costurilor în temeiul RGECA sau ABER și al normelor privind fondurile ESI

În primul rând, atunci când autoritatea de management dorește să acorde sprijin care este considerat ajutor de stat, condițiile de acordare a ajutorului ar trebui să fie verificate în funcție de categoria relevantă de ajutor/dispoziția derogatorie în temeiul RGECA sau al ABER.

Ulterior, autoritatea de management ar trebui să verifice dacă, în cadrul acestei categorii de ajutoare, costurile avute în vedere pentru o operațiune sunt eligibile, atât pe baza dispozițiilor derogatorii relevante din RGECA sau ABER, cât și pe baza normelor privind fondurile ESI.

În această privință, articolul 7 alineatul (1) din RGECA și articolul 7 alineatul (1) din ABER, ambele modificate prin Regulamentul (UE) 2017/1084 din 14 iunie 2017, permit calcularea costurilor eligibile în temeiul RGECA și al ABER în conformitate cu opțiunile simplificate în materie de costuri prevăzute în RDC, cu condiția ca operațiunea să fie cel puțin parțial finanțată printr-un fond al Uniunii care permite utilizarea respectivelor opțiuni simplificate în materie de costuri, iar categoria de costuri să fie eligibilă în conformitate cu dispoziția derogatorie prevăzută în regulamentul RGECA sau ABER relevant.

Aceasta înseamnă că, în cazul în care a fost stabilită o opțiune simplificată în materie de costuri în conformitate cu RDC sau cu regulamentele specifice fondurilor, această sumă va fi utilizată, de regulă, în scopul controlului conformității cu normele privind ajutoarele de stat, cu condiția ca respectiva categorie de costuri ca atare să fie eligibilă în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, iar ajutorul să îndeplinească toate condițiile prevăzute în RGECA sau ABER.

În cazul în care se utilizează opțiuni simplificate în materie de costuri, categoriile de costuri calculate pe baza opțiunilor simplificate în materie de costuri ar trebui identificate în metodologia utilizată pentru a se ajunge la valoarea simplificată a costurilor. În cazul în care se utilizează opțiuni simplificate în materie de costuri definite în RDC sau în alte norme specifice fondurilor, acest lucru ar trebui asigurat de autoritatea de management, atunci când lansează cereri de propuneri pentru operațiuni care pot face obiectul normelor privind ajutoarele de stat, prin stipularea categoriilor de costuri care vor fi finanțate din fondurile ESI pentru operațiunea respectivă și care sunt, de asemenea, conforme cu RGECA sau cu ABER. De asemenea, în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului pentru operațiune ar trebui să se precizeze în continuare categoriile de costuri care sunt considerate eligibile pentru operațiunea respectivă.

Pentru a verifica dacă respectivele costuri indirecte (în contextul fondurilor ESI) sunt eligibile în temeiul RGECA, ar trebui remarcat faptul că, adesea, costurile indirecte vor constitui costuri de exploatare, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (39) din RGECA („Costurile de exploatare includ costuri precum costurile cu personalul, materialele, serviciile contractate, comunicațiile, energia, întreținerea, chiria, administrarea”). Prin urmare, în cazul în care costurile de exploatare sunt eligibile în temeiul RGECA, aceasta înseamnă că și costurile indirecte în contextul fondurilor ESI pot fi considerate costuri eligibile în temeiul RGECA. În ceea ce privește rata forfetară de 40 % [articolul 68b alineatul (1) din RDC], documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului ar trebui să precizeze în mod clar categoriile de costuri acoperite de procentul de 40 %.

—

Verificarea intensității maxime a ajutorului

În cazul în care a fost stabilită o opțiune simplificată în materie de costuri în conformitate cu dispozițiile articolelor 67, 68, 68a și 68b din RDC sau cu dispozițiile relevante din regulamentele specifice fondurilor, această sumă poate fi utilizată în scopul verificării conformității cu RGECA sau ABER, inclusiv intensitatea ajutorului. Prin urmare, în mod similar cu acțiunile necesare atunci când se utilizează costurile reale în temeiul RGECA (sau al ABER), suma care rezultă din metodologia utilizată pentru calcularea opțiunilor simplificate în materie de costuri poate fi utilizată pentru verificarea respectării intensității maxime a ajutorului în cadrul categoriei relevante de ajutoare de stat.

Având în vedere că metodologia utilizată trebuie să respecte principiul bunei gestiuni financiare, autoritățile de management trebuie să utilizeze o ipoteză rezonabilă și prudentă, pentru a oferi garanții conform cărora costurile simplificate reprezintă un indicator fiabil pentru costurile reale. Aceasta permite ca suma stabilită în costurile simplificate să fie utilizată pentru a facilita demonstrarea respectării intensității maxime a ajutorului, a cuantumurilor maxime ale ajutoarelor sau a pragurilor de notificare în temeiul RGECA sau ABER. Metodologia va face obiectul unui audit pentru a se asigura că aceasta este în conformitate cu normele privind fondurile ESI și ajutoarele de stat aplicabile.

Pentru un exemplu în acest sens, vă rugăm să consultați anexa II.

2.6. Utilizarea de costuri simplificate în operațiunile generatoare de venituri nete

Opțiunile simplificate în materie de costuri reprezintă o modalitate de calculare a costurilor, „partea de cheltuieli” a unei operațiuni. Prin urmare, teoretic, utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri nu trebuie să depindă de măsura în care o operațiune generează sau nu venituri. Cu toate acestea, pentru a păstra impactul simplificării, RDC introduce unele elemente specifice pentru o operațiune generatoare de venit care utilizează sume forfetare sau bareme standard de costuri unitare.

2.6.1. Operațiuni generatoare de venituri nete ulterior finalizării lor (articolul 61 din RDC)

Articolul 61 din RDC se aplică operațiunilor care generează venituri nete:

(a)	numai ulterior finalizării lor sau

(b)	pe durata implementării lor și în perioada ulterioară finalizării lor.

În conformitate cu articolul 61 alineatul (7) litera (f) din RDC, pentru operațiunile care generează venituri nete ulterior finalizării și care au utilizat sume forfetare sau baremuri standard de costuri unitare, articolul 61 alineatele (1)-(6) din RDC nu se aplică. În cazul în care operațiunile generează venituri nete în timpul implementării și ulterior finalizării, mai exact, în cazul în care se aplică articolul 61 din RDC, astfel cum se prevede la articolul 61 alineatul (7) litera (f) din RDC, veniturile nete nu trebuie să fie luate în considerare pentru operațiunile în cazul cărora finanțarea publică ia forma sumelor forfetare sau a costurilor unitare conform baremului standard. În cazul utilizării unor rate forfetare, veniturile nete generate de operațiune ar trebui stabilite în avans și deduse din cheltuielile eligibile ale proiectului.

2.6.2. Operațiuni generatoare de venituri nete în timpul punerii în aplicare și care nu intră sub incidența alineatelor (1)-(6) de la articolul 61 din RDC (23)

Pentru sumele forfetare sau baremele standard de costuri unitare utilizate în operațiunile care generează venituri nete în cursul implementării lor, veniturile nete nu trebuie deduse din cheltuielile eligibile atât timp cât au fost luate în considerare ex ante la calcularea sumei forfetare sau a baremului standard de costuri unitare [în conformitate cu articolul 65 alineatul (8) litera (f) din RDC].

În cazul în care venitul net nu a fost luat în considerare ex ante în calcularea sumelor forfetare sau a baremelor standard de costuri unitare, cheltuielile eligibile cofinanțate din fondurile ESI vor trebui reduse cu veniturile nete generate în cursul implementării, cel târziu în momentul prezentării de către beneficiar a cererii finale de plată, pro rata din părțile eligibile și neeligibile ale costurilor [articolul 65 alineatul (8) al doilea paragraf din RDC].

În cazul în care este aleasă finanțarea forfetară, eventualele venituri nete care nu sunt luate în calcul în momentul aprobării operațiunii și care sunt generate în mod direct în cursul implementării operațiunii trebuie să fie deduse din cheltuielile eligibile cofinanțate din fondurile ESI (la care s-a aplicat rata forfetară), cel târziu în momentul prezentării de către beneficiar a cererii finale de plată, pro rata din părțile eligibile și neeligibile ale costurilor [articolul 65 alineatul (8) al doilea paragraf din RDC].

Exemplu (FSE)

Se organizează o conferință pentru a promova spiritul antreprenorial. Beneficiarul prezintă un proiect de buget care atestă că totalul costurilor eligibile ar trebui să se ridice la 70 000 EUR. Pentru conferință se va percepe o taxă de intrare de 3 EUR.

Organizatorul se așteaptă să atragă 200 de vizitatori. Se estimează că vor fi generate venituri în valoare de 3 EUR × 200 = 600 EUR.

Conferința se dovedește a fi un mare succes și numărul de vizitatori depășește așteptările (300 de persoane). Întrucât această operațiune este cofinanțată doar din FSE, iar veniturile nete nu sunt generate ulterior finalizării, articolul 61 din RDC nu se aplică, deoarece veniturile nete nu sunt generate ulterior finalizării. Cu toate acestea, se aplică articolul 65 alineatul (8) din RDC.

—	Opțiunea 1: venitul generat este luat în considerare ex ante

Suma forfetară definită se bazează pe faptul că, în cazul în care conferința are loc, costul total eligibil al operațiunii va fi de 70 000 EUR – 600 EUR = 69 400 EUR.

Sprijinul public pentru operațiune ia forma unei sume forfetare, iar venitul a fost luat în calcul în definirea sumei forfetare. Numărul real de vizitatori nu influențează suma eligibilă (sumă forfetară). Pista de audit va necesita o dovadă a organizării conferinței și a prețului biletului de intrare.

—	Opțiunea 2: venitul generat este luat în considerare ex ante, dar condițiile se modifică în cursul punerii în aplicare

Suma forfetară definită se bazează pe faptul că, în cazul în care conferința are loc, costul total eligibil al operațiunii va fi de 70 000 EUR – 600 EUR = 69 400 EUR. Sprijinul public pentru operațiune ia forma unei sume forfetare, iar venitul a fost luat în calcul în definirea sumei forfetare.

Cu toate acestea, organizatorul decide în cele din urmă să stabilească prețul biletului de intrare la 5 EUR în loc de 3 EUR. În acest caz, diferența de finanțare ar trebui să fie dedusă [(5 EUR x 300) – 600 EUR = 900 EUR].

Totalul costurilor eligibile va fi de 69 400 EUR – 900 EUR = 68 500 EUR

—	Opțiunea 3: venitul generat nu este luat în considerare ex ante

Suma forfetară definită se bazează pe faptul că, în cazul în care conferința are loc, costul total eligibil al operațiunii va fi de 70 000 EUR. Sprijinul public al operațiunii ia forma unei sume forfetare, iar venitul nu a fost luat în calcul la definirea sumei forfetare.

Atunci când beneficiarul solicită rambursarea (70 000 EUR), acesta va trebui să furnizeze dovezi cu privire la desfășurarea conferinței. De asemenea, va fi necesar să se deducă veniturile reale generate în timpul punerii în aplicare (3 EUR × 300 = 900 EUR).

În acest caz, suma forfetară va fi de 70 000 EUR – 900 EUR = 69 100 EUR.

2.7. Norme specifice FEDR și FSE: finanțarea încrucișată

2.7.1. Declararea acțiunilor care intră sub incidența articolului 98 alineatul (2) din RDC cu privire la opțiunile simplificate în materie de costuri

În temeiul articolului 98 alineatul (2) din RDC, atunci când FEDR sau FSE oferă sprijin pentru o parte a unei operațiuni pentru care costurile sunt eligibile în cadrul celuilalt fond („finanțare încrucișată”), normele (24) celuilalt fond se aplică acelei părți a operațiunii. Finanțarea încrucișată poate fi utilizată până la o limită de 10 % din finanțarea din partea Uniunii pentru fiecare axă prioritară.

Cu excepția ratelor forfetare, o singură opțiune simplificată în materie de costuri poate fi utilizată în legătură cu cheltuielile eligibile în cadrul unuia sau al celuilalt fond.

Cu toate acestea, aplicarea opțiunilor simplificate în materie de costuri impune statelor membre să respecte în continuare plafonul de 10 % pentru fiecare axă prioritară (în funcție de fond și de categoria regiunii, dacă este cazul). Suma „finanțată încrucișat” ar trebui înregistrată și monitorizată, pentru fiecare operațiune, pe baza datelor utilizate pentru definirea opțiunilor simplificate în materie de costuri.

În mod specific pentru regula finanțării forfetare în cazul finanțării încrucișate, ar trebui să se aplice două rate forfetare pentru fiecare parte a operațiunii finanțată din FSE și FEDR. Ratele forfetare FSE și FEDR pentru operațiuni similare vor fi aplicate părților operațiunii finanțate din FSE și, respectiv, FEDR. Utilizarea unei medii a celor două rate nu este posibilă, deoarece cheltuielile trebuie să fie trasabile pentru a se asigura respectarea plafonului global de 10 % pentru finanțarea încrucișată. Atunci când pentru celălalt fond nu există o rată pentru un tip similar de operațiune (de exemplu, deoarece norma nu se aplică pentru celălalt fond (25) sau pentru că nu există operațiuni similare finanțate de celălalt fond), autoritatea de management trebuie să ia o decizie cu privire la rata aplicabilă în conformitate cu principiile generale de drept prevăzute la articolul 67 alineatul (5) și la articolul 68 primul paragraf din RDC.

2.7.2. Exemple

Exemplu de finanțare încrucișată din FSE-FEDR sub formă de costuri unitare sau sume forfetare

În cazul în care, pentru o operațiune FSE, baremul standard de 6 EUR/oră × cursant include achiziționarea de echipamente în valoare de 0,50 EUR/oră, eligibile în cadrul FEDR, valoarea finanțată încrucișat va fi de 0,50 EUR × numărul de „ore × cursant” realizate.

Același principiu se aplică în cazul sumelor forfetare: dacă proiectul detaliat de buget include anumite „cheltuieli finanțate încrucișat”, acestea vor fi contabilizate și monitorizate separat. De exemplu, pentru o sumă forfetară de 20 000 EUR, finanțată printr-un program al FSE, cheltuielile aferente câmpului de intervenție al FEDR reprezintă 5 000 EUR. La finalul operațiunii, suma finanțată încrucișat va fi suma stabilită ex ante (5 000 EUR din 20 000 EUR) sau „zero” în cazul în care grantul nu este plătit deoarece realizarea prestabilită nu a fost atinsă. Principiul binar al sumelor forfetare, dacă nu este atenuat prin stabilirea unor obiective de etapă, se va aplica, de asemenea, în cazul cheltuielilor finanțate încrucișat.

Exemplu de finanțare încrucișată din FSE-FEDR sub formă de finanțare forfetară

În cazul unei rate forfetare pentru costurile indirecte, suma finanțată încrucișat va fi suma „costurilor directe finanțate încrucișat”, la care se adaugă costurile indirecte calculate pe baza ratei forfetare aplicabile acestor „costuri directe finanțate încrucișat”.

De exemplu, pentru o operațiune în valoare de 15 000 EUR finanțată printr-un program al FEDR, costurile directe aferente câmpului de intervenție al FSE reprezintă 3 000 EUR, iar costurile indirecte sunt calculate ca fiind 10 % din costurile directe (300 EUR). Prin urmare, suma finanțată încrucișat ar fi de 3 300 EUR. Dacă la finalul operațiunii costurile directe scad, suma finanțată încrucișat (inclusiv pentru costurile indirecte) scade conform aceleiași formule.

2.8. Norme specifice FEADR și CTE

Norme specifice FEADR

Vă rugăm să consultați anexa III la prezentele orientări pentru o listă a măsurilor FEADR care intră în domeniul de aplicare a opțiunilor simplificate în materie de costuri.

Norme specifice cooperării teritoriale europene

La nivelul UE, sunt stabilite norme specifice privind eligibilitatea costurilor pentru programele de cooperare în ceea ce privește costurile cu personalul, costurile cu birourile și administrative, costurile de transport și de cazare, costurile pentru expertiză și servicii externe, precum și costurile cu echipamentele.

Fără a aduce atingere normelor privind eligibilitatea stabilite în RDC, în Regulamentul CTE și în normele specifice privind eligibilitatea pentru programul de cooperare, Comitetul de monitorizare stabilește norme suplimentare privind eligibilitatea cheltuielilor pentru programul de cooperare în ansamblu.

Pentru chestiunile care nu intră sub incidența normelor menționate mai sus, se aplică normele naționale ale statului membru în care sunt suportate cheltuielile.

CAPITOLUL 3

Tipuri de opțiuni simplificate în materie de costuri

3.1. Finanțarea forfetară

În cazul finanțării forfetare, anumite categorii de costuri eligibile care sunt identificate în mod clar în avans sunt calculate prin aplicarea unui procent stabilit ex ante pentru una sau mai multe alte categorii de costuri eligibile.

3.1.1. Definirea categoriilor de costuri

Într-un sistem de finanțare forfetară există un maximum de trei tipuri de categorii de costuri:

—	Tipul 1: categorii de costuri eligibile pe baza cărora va fi aplicată rata forfetară pentru calcularea sumelor eligibile;

—	Tipul 2: categorii de costuri eligibile care vor fi calculate la rată forfetară;

—	Tipul 3: după caz, alte categorii de costuri eligibile: pentru acestea nu se aplică rata și nu sunt calculate la rată forfetară.

Atunci când se utilizează un sistem de finanțare forfetară, autoritatea de management trebuie să definească categoriile de costuri care se încadrează la fiecare tip: orice categorie de cheltuieli se încadrează în mod clar la unul – și numai unul – dintre cele trei tipuri. De reținut că, în unele cazuri, un tip poate fi definit prin opoziție cu un alt tip sau cu celelalte tipuri [de exemplu, într-un sistem în care există numai costuri directe (de tip 1) și costuri indirecte (de tip 2), costurile indirecte ar putea fi considerate drept toate costurile eligibile care nu sunt costuri eligibile directe].

Regulamentul nu impune nicio restricție privind categoriile de costuri eligibile care ar putea fi utilizate pentru finanțarea forfetară. Cu toate acestea, utilizarea ratelor forfetare ar trebui să aibă drept obiectiv principal simplificarea și reducerea ratei de eroare. Prin urmare, ratele forfetare sunt cele mai potrivite pentru costurile care sunt relativ scăzute și pentru care verificarea este costisitoare.

În cazul în care o operațiune (26) acoperă mai multe proiecte, rata forfetară se poate aplica la nivelul unui proiect, cu condiția ca activitățile și costurile dintre proiecte să fie clar distincte.

3.1.2. Sisteme specifice de finanțare forfetară pentru calcularea categoriilor de costuri detaliate în RDC și în regulamentele specifice fondurilor

Anumite sisteme specifice de finanțare forfetară sunt definite la nivel legislativ. Majoritatea acestora pot fi utilizate fără a solicita autorității de management să stabilească o metodă de calcul pentru a determina rata aplicabilă. Aceste rate forfetare sunt stabilite la articolele 68 [cu excepția literei (a), în cazul în care nu este disponibilă nicio metodă națională pentru operațiuni similare], 68a și 68b. În temeiul acestor dispoziții, se aplică o rată forfetară pentru o anumită categorie de costuri (costuri directe, costuri directe altele decât costurile cu personalul sau costurile directe cu personalul), pentru a calcula alte categorii de costuri (costuri indirecte, costuri directe cu personalul și, respectiv, costuri eligibile rămase ale unei operațiuni).

Utilizarea oricăruia dintre aceste sisteme prezentate mai sus necesită ca autoritatea de management (sau comitetul de monitorizare pentru programul CTE) să definească categoriile de costuri acoperite de rata forfetară, mai exact costurile directe și indirecte și costurile directe cu personalul. Statele membre sunt exclusiv responsabile pentru definirea diferitelor categorii de costuri în mod consecvent, neechivoc și nediscriminatoriu. Acest lucru este deosebit de relevant pentru definirea costurilor directe cu personalul cărora li se aplică o rată forfetară pentru alte costuri.

Acest aspect ar trebui să fie stabilit în mod clar în normele naționale privind eligibilitatea sau în normele programelor de cooperare teritorială europeană.

Ca orientare generală, următoarele definiții sunt prezentate mai jos:

—	Costuri directe sunt acele costuri care sunt direct legate de punerea în aplicare a operațiunii sau a proiectului și pentru care poate fi demonstrată legătura directă cu respectiva operațiune sau proiect individual.

—

Costurile indirecte, pe de altă parte, sunt, de regulă, costuri care nu sunt sau nu pot fi legate direct de punerea în aplicare a operațiunii în cauză. Aceste costuri ar putea include cheltuielile administrative, pentru care este dificil să se determine cu exactitate suma care poate fi atribuită unei anumite operațiuni sau unui anumit proiect (cheltuieli administrative/cu personalul tipice, cum ar fi: costuri de gestiune, cheltuieli de recrutare, costuri pentru contabil sau pentru personalul de curățenie etc.; cheltuielile cu telefonia, apa sau electricitatea etc.).

—

Costurile cu personalul (27) sunt definite în norme naționale și, de regulă, sunt costurile care decurg dintr-un acord între angajator și angajat sau din contracte de servicii pentru personalul extern (cu condiția ca aceste costuri să fie identificabile în mod clar). De exemplu, în cazul în care un beneficiar contractează serviciile unui formator extern pentru sesiuni de formare interne, factura trebuie să identifice diferitele tipuri de costuri. Salariul formatorului va fi considerat un cost cu personalul extern. În cazul în care costul cu personalul al formatorului nu este identificabil ca o categorie distinctă de alte categorii de costuri, de exemplu materialele didactice, atunci acesta nu poate fi utilizat ca bază pentru rate forfetare, de exemplu rata forfetară de 40 % prevăzută la articolul 68b alineatul (1) din RDC. Costurile cu personalul sunt definite de normele naționale și includ, de regulă, remunerația totală, inclusiv prestațiile în natură conform contractelor colective de muncă, plătite persoanelor în schimbul muncii prestate în cadrul operațiunii. Acestea includ, de asemenea, impozitele și contribuțiile de asigurări sociale pentru angajați (primul și al doilea pilon, al treilea pilon numai în cazul în care este prevăzut într-un contract colectiv de muncă sau un contract de muncă), precum și contribuțiile sociale obligatorii și voluntare din partea angajatorului. Costurile cu personalul pot fi costuri directe sau indirecte, în funcție de o analiză de la caz la caz.

Prin urmare, în scopul aplicării ratelor forfetare de la articolul 68 primul paragraf litera (b) din RDC și de la articolul 68b alineatul (1) din RDC [sau altă rată forfetară stabilită de autoritatea de management în temeiul articolului 67 alineatul (5) din RDC, care urmează să fie aplicată costurilor directe cu personalul], valoarea totală a remunerației, astfel cum este definită de normele naționale, poate fi considerată drept costuri cu personalul, deoarece acestea reprezintă remunerația efectivă pentru activitatea persoanei respective în cadrul operațiunii și, prin urmare, ar trebui să fie luată în considerare pentru determinarea altor tipuri de costuri ale operațiunii (care se calculează prin aplicarea unei rate forfetare la costurile directe cu personalul). Acest lucru este valabil și în cazurile în care salariul este (parțial) rambursat sau finanțat de terți (de exemplu, pentru recrutarea personalului direct s-a utilizat o subvenție pentru încadrarea în muncă; rata forfetară se aplică valorii totale a remunerației, chiar dacă o parte din aceasta este plătită de un terț).

Totuși, costurile de transport nu sunt considerate costuri cu personalul, cu excepția cheltuielilor de deplasare la locul de muncă, în cazul în care normele naționale stabilesc că acestea fac parte din costurile brute de angajare. De asemenea, indemnizațiile sau salariile plătite în beneficiul participanților la operațiunile FSE nu sunt considerate a fi costuri cu personalul.

3.1.2.1. Metode de calcul pentru costurile indirecte

Articolul 68 primul paragraf din RDC stabilește că, dacă implementarea unei operațiuni generează costuri indirecte, acestea pot fi calculate la o rată forfetară în unul dintre modurile prevăzute la literele (a), (b) și (c). Utilizarea acestor rate forfetare pentru calcularea costurilor indirecte este opțională, și anume este la latitudinea autorității de management să decidă dacă să utilizeze aceste rate forfetare sau costurile reale sau alte opțiuni simplificate în materie de costuri, stabilite în temeiul articolului 67 alineatul (5) din RDC [de exemplu, costurile indirecte pot fi incluse într-o sumă forfetară sau într-un cost unitar stabilit pe baza uneia dintre metodele prevăzute la articolul 67 alineatul (5) din RDC].

—

Litera (a) stabilește sistemul general de finanțare forfetară a costurilor indirecte cu o rată de până la 25 % din costurile directe eligibile. Scopul acestei dispoziții este de a introduce o plafonare a cuantumului costurilor indirecte care poate fi calculat pe baza unei rate forfetare. Spre deosebire de cazul de la articolul 68 primul paragraf litera (b) din RDC, rata care trebuie utilizată trebuie să fie justificată în conformitate cu una dintre metodele de calcul prevăzute la articolul 67 alineatul (5) litera (a) sau (c) din RDC (și anume, o metodă de calcul justă, verificabilă și echitabilă sau o metodă aplicată în cadrul sistemelor de granturi finanțate integral de statul membru în cauză pentru un tip similar de operațiune). Sistemul este flexibil. Acesta ar putea să se bazeze:

—	doar pe două tipuri de costuri – tipul 1: costuri directe, tipul 2: costuri indirecte; sau

—

pe trei tipuri de costuri: tipul 1: costuri directe „limitate” (adică o subcategorie a costurilor directe), tipul 2: costuri indirecte calculate pe baza tipului 1 și tipul 3: costuri directe, altele decât cele „limitate” (tipul 1).

De exemplu, este posibil să se stabilească o rată forfetară care să fie aplicată costurilor directe eligibile cu personalul (care reprezintă o subcategorie a costurilor directe eligibile). Rata forfetară aplicată costurilor directe eligibile cu personalul poate depăși nivelul de 15 % prevăzut la articolul 68 litera (b) din RDC, cu condiția ca această rată forfetară să nu depășească 25 % din costurile directe eligibile [pentru a respecta plafonul stabilit la articolul 68 litera (a) din RDC]. Prin urmare, indiferent de subcategoria (subcategoriile) de costuri directe pe care autoritatea de management o (le) utilizează pentru a stabili o rată forfetară pentru calcularea costurilor indirecte, aceasta va trebui să verifice întotdeauna dacă suma respectivă (mai exact, suma calculată pe baza ratei forfetare) nu depășește 25 % din costurile directe eligibile.

—

Litera (b) introduce o rată forfetară de până la 15 % din costurile directe cu personalul pentru calcularea costurilor indirecte. Această rată forfetară poate fi utilizată direct de autoritatea de management, fără nicio justificare.

Acesta este un exemplu de sistem în care vor exista trei categorii de costuri: (tipul 1) costuri directe cu personalul, (tipul 2) costuri indirecte, (tipul 3) costuri directe, altele decât costurile cu personalul (a se vedea anexa I pentru un exemplu în acest sens).

—

Conform literei (c), este posibilă utilizarea unei rate forfetare pentru schemele de costuri indirecte existente în politicile Uniunii, cum ar fi cele utilizate în cadrul Orizont 2020, LIFE etc. Articolele 20 și 21 din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei din 3 martie 2014 (28) prevăd dispoziții suplimentare privind ratele forfetare aplicabile pentru metodele bazate pe costurile indirecte aplicate în cadrul altor politici ale Uniunii și domeniul de aplicare al acestora în cazul fondurilor ESI (a se vedea secțiunea 4.4).

3.1.2.2. Rată forfetară pentru determinarea costurilor directe cu personalul

În temeiul articolului 68a alineatul (1) din RDC, costurile directe cu personalul ale unei operațiuni pot fi calculate la o rată forfetară de până la 20 % din costurile directe, altele decât cele cu personalul. Aceasta înseamnă că numai costurile directe cu personalul pot fi calculate ca rată forfetară (aplicată costurilor directe, altele decât costurile cu personalul), fără a exista obligația ca statul membru să efectueze un calcul pentru a determina rata aplicabilă.

Cu toate acestea, în cazul în care costurile directe ale operațiunii respective includ contracte de achiziții publice de lucrări care depășesc pragul stabilit la articolul 4 litera (a) din Directiva 2014/24/UE, aplicarea ratei forfetare de mai sus necesită efectuarea unui calcul pentru a determina rata aplicabilă.

Costurile directe cu personalul determinate în acest mod pot constitui baza pentru aplicarea unei rate forfetare în temeiul articolului 68 primul paragraf litera (b) din RDC (o rată forfetară de până la 15 % din costurile directe cu personalul eligibile pentru calcularea costurilor indirecte). În schimb, costurile directe cu personalul calculate pe baza acestei rate forfetare nu pot servi drept bază pentru rata forfetară în temeiul articolului 68b alineatul (1) din RDC (o rată forfetară de până la 40 % din costurile directe eligibile cu personalul pentru calcularea costurilor eligibile rămase ale operațiunii), a se vedea articolul 68b alineatul (2) din RDC.

Utilizarea acestei rate forfetare pentru calcularea costurilor directe cu personalul este opțională, mai exact este la latitudinea autorității de management să decidă dacă să utilizeze această rată forfetară, să utilizeze costurile reale sau alte opțiuni simplificate în materie de costuri, stabilite în temeiul articolului 67 alineatul (5) din RDC.

3.1.2.3. Rata forfetară pentru determinarea tuturor celorlalte costuri ale operațiunii, altele decât costurile directe cu personalul

Articolul 68b alineatul (1) din RDC permite utilizarea costurilor directe cu personalul pentru a calcula toate celelalte costuri eligibile rămase ale operațiunii, pe baza unei rate forfetare de până la 40 % din costurile directe eligibile cu personalul. „Toate celelalte costuri eligibile rămase” ale operațiunii includ toate celelalte costuri directe eligibile (cu excepția costurilor directe cu personalul), costurile indirecte și, pentru FEDR, FSE și FEADR, costurile menționate la articolul 68b alineatul (1) al doilea paragraf din RDC.

—

Costurile eligibile rămase, indemnizațiile și salariile plătite participanților

Articolul 68b, introdus prin Regulamentul Omnibus, se inspiră de la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE (înainte de a fi modificat prin Regulamentul Omnibus), care prevedea deja această rată forfetară pentru operațiunile sprijinite de FSE. Regulamentul Omnibus extinde utilizarea acestei rate forfetare la toate fondurile ESI. Cu toate acestea, există o diferență importantă între cele două dispoziții.

Articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE nu conținea nicio excepție pentru salariile și indemnizațiile plătite participanților. Prin urmare, acestea erau considerate ca făcând parte din „costurile eligibile rămase ale operațiunilor”. Aceasta înseamnă că articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE nu a permis beneficiarilor să declare salariile și indemnizațiile plătite participanților în plus față de costurile calculate pe baza ratei forfetare și a costurilor directe cu personalul. Această situație a eliminat atractivitatea utilizării articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE, deoarece aplicarea unei rate forfetare de 40 % la costurile directe eligibile cu personalul ar fi adesea insuficientă pentru a acoperi costurile indemnizațiilor și salariilor plătite participanților.

Prin urmare, pe lângă extinderea aplicării acestei rate forfetare la toate fondurile ESI, Regulamentul Omnibus permite, de asemenea, în cazul operațiunilor puse în aplicare în cadrul FSE, FEDR sau FEADR, ca salariile și indemnizațiile plătite participanților să fie considerate costuri eligibile suplimentare care nu sunt incluse în rata forfetară [articolul 68b alineatul (1) al doilea paragraf din RDC]. Aceasta înseamnă că, în urma intrării în vigoare a Regulamentului Omnibus, astfel de salarii [salarii brute (lunare) ale angajaților)] și indemnizații (precum indemnizațiile de șomaj; fără diurne sau indemnizații de deplasare) pot fi solicitate în plus față de costurile directe cu personalul și de rata forfetară aplicată pentru operațiunile care fac uz de articolul 68b alineatul (1) din RDC.

Ar trebui remarcat faptul că „salariile și indemnizațiile plătite participanților” includ nu numai cazul salariilor și indemnizațiilor plătite de beneficiar, ci și cazurile în care aceste salarii sau indemnizații sunt plătite de un terț, atunci când sunt considerate costuri eligibile. Acesta este cazul FSE, de exemplu, atunci când îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul FSE (29).

—

Utilizarea ratei forfetare de 40 %

Această dispoziție permite autorității de management să utilizeze o rată forfetară de până la 40 % fără a fi obligată să execute calcule pentru a determina rata aplicabilă. Aceasta înseamnă că autoritatea de management poate utiliza orice rată care nu depășește 40 %, fără obligația de a o justifica. Această situație nu aduce atingere necesității de a asigura egalitatea de tratament între beneficiari. Totuși, autoritatea de management poate stabili o rată mai mare de 40 % pe baza uneia dintre metodele prevăzute la articolul 67 alineatul (5) din RDC (mai exact, în afara domeniului de aplicare al articolului 68b).

În cele din urmă, astfel cum se explică în secțiunea 3.1.2.2, în conformitate cu articolul 68b alineatul (2), această rată forfetară de până la 40 % nu poate fi utilizată într-o operațiune atunci când costurile directe totale cu personalul afe ente operațiunii respective sunt calculate pe baza unei rate forfetare [de exemplu, rata forfetară prevăzută la articolul 68a alineatul (1) din RDC].

Exemplu

Costurile estimate ale unui curs de formare sunt:

Total costuri directe	55 000
Costuri directe cu personalul	30 000
Costuri de închiriere a sălii	4 000
Costuri de transport	5 000
Masă	1 000
Informare/publicitate	5 000
Indemnizații plătite cursanților de serviciul public pentru ocuparea forței de muncă	10 000
Total costuri indirecte	5 000
Costuri indirecte cu personalul	4 000
Electricitate, servicii de telefonie.	1 000

Autoritatea de management poate decide să aplice articolul 68b alineatul (1) din RDC pentru acest proiect. În acest caz, acordul de grant ar trebui să aloce maximum:

Costuri directe cu personalul: 30 000 EUR

Alte costuri: 30 000 × 40 % = 12 000 EUR

Întrucât indemnizațiile plătite cursantului de către serviciile publice de ocupare a forței de muncă pot fi declarate în plus față de costurile directe cu personalul și de rata forfetară, costurile eligibile totale ar fi:

Costuri totale: 30 000 + 12 000 + 10 000 = 52 000 EUR

3.1.2.4. Justificarea ratelor forfetare stabilite în RDC

Ratele forfetare menționate la articolul 68 primul paragraf litera (b), la articolul 68b alineatul (1) și la articolul 68a alineatul (1) din RDC permit ca o rată de „până la” rata stabilită la articolul relevant să poată fi utilizată fără a fi necesar ca statul membru să efectueze un calcul pentru a determina rata respectivă. Aceasta înseamnă că autoritatea de management poate utiliza orice rată până la rata menționată la articolul relevant și nu va trebui să justifice de ce a fost aleasă această rată, chiar dacă aceasta este mai mică decât rata specificată în regulament. În cazul în care se alege o rată mai mică, nu este necesară efectuarea niciunui calcul.

Atunci când se decide cu privire la rata forfetară care urmează să fie aplicată, trebuie respectat principiul tratamentului egal al beneficiarilor.

3.1.2.5. Aplicarea în timp

Modificările introduse prin Regulamentul Omnibus la articolul 68 din RDC și noile articole 68a și 68b din RDC se aplică de la intrarea în vigoare a regulamentului, și anume de la 2 august 2018 (30).

Aceste dispoziții pot fi utilizate pentru operațiuni în care beneficiarii potențiali nu au fost încă selectați (mai exact, cererea de propuneri este încă deschisă sau este lansată o nouă cerere de propuneri). Întrucât aduc mai multe beneficii beneficiarilor, aceste dispoziții pot fi utilizate și pentru operațiuni care sunt deja puse în aplicare, sub rezerva următoarelor condiții cumulative:

—	Condițiile de acordare a sprijinului (pe baza noilor dispoziții) sunt introduse pentru viitor, și anume pentru punerea în aplicare viitoare a operațiunii.

—	Este respectat principiul egalității de tratament între beneficiari.

—	Pentru operațiunile care sunt deja în curs de punere în aplicare, beneficiarul este de acord că respectivele condiții sunt modificate și că rambursarea se va efectua pe baza unei opțiuni simplificate în materie de costuri.

—

Există o separare clară între perioada de rambursare bazată pe costurile reale (sau dispozițiile anterioare legate de opțiunile simplificate în materie de costuri) și perioada bazată pe opțiunile simplificate în materie de costuri introduse prin Regulamentul Omnibus. De exemplu, în cazul în care se introduce o rată forfetară de 15 % pentru costurile indirecte pe baza costurilor directe eligibile cu personalul [articolul 68 primul paragraf litera (b) din RDC], atunci ar trebui să se stabilească faptul că, începând cu o anumită dată („data x”, nu înainte de 2 august 2018), costurile indirecte vor fi calculate și rambursate pe baza ratei forfetare respective, mai exact această rată forfetară pentru costurile indirecte se va aplica tuturor costurilor cu personalul suportate începând de la aceeași dată („data x”). Același principiu se aplică ratei forfetare de 40 % prevăzute la articolul 68b alineatul (1) din RDC, inclusiv posibilității de a declara indemnizațiile și salariile plătite participanților. De exemplu, pentru operațiunile FSE, care au primit sprijin în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, numai indemnizațiile și salariile plătite participanților începând cu „data x” ar putea fi declarate drept costuri eligibile suplimentare).

Exemplu

O autoritate de management dorește să calculeze toate costurile eligibile rămase ale unei operațiuni prin aplicarea unei rate forfetare la costurile directe eligibile cu personalul ale operațiunii, în valoare de 150 000 EUR. În conformitate cu articolul 68b alineatul (1) din RDC, autoritatea de management decide să aplice o rată de 35 %. Aceasta înseamnă că totalul costurilor eligibile ale operațiunii va fi de 150 000 EUR + (150 000 EUR × 0,35) = 202 500 EUR.

Exemplu (fonduri ESI): Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC)

Autoritatea de management a evaluat, pe baza experienței din trecut, ponderea tipică a costurilor de funcționare și animare a unui anumit grup de acțiune locală (GAL) în comparație cu cheltuielile efectuate pentru punerea în aplicare a operațiunilor locale în cadrul strategiei DLRC, precum și pregătirea și punerea în aplicare a activităților de cooperare a grupului de acțiune locală. Chiar dacă sprijinul din partea fondurilor ESI pentru costurile de funcționare și de animare nu poate depăși plafonul de 25 % din cheltuielile publice totale efectuate în cadrul strategiei DLRC, conform articolului 35 alineatul (2) din RDC, experiența arată că procentul este, de fapt, mai mic în cele mai multe cazuri.

Autoritatea de management stabilește o rată forfetară de 17 % din costurile de punere în aplicare [pe baza unei metodologii juste, echitabile și verificabile, în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 67 alineatul (5) litera (a) din RDC, dar nu și cu articolul 68 litera (a) din RDC, întrucât rata forfetară în temeiul articolului 35 alineatul (2) din RDC nu acoperă doar costurile indirecte] din cadrul cheltuielilor suportate pentru implementarea operațiunilor în cadrul strategiei DLRC și pregătirea și punerea în aplicare a activităților de cooperare ale grupului de acțiune locală, pentru a acoperi următoarele costuri:

—	costurile de funcționare [costuri de exploatare, costuri cu personalul, costuri de formare, costuri legate de relații publice, costuri financiare, costuri legate de monitorizarea și evaluarea strategiei, a se vedea articolul 35 alineatul (1) litera (d) din RDC];

—

costuri de animare în cadrul strategiei DLRC [pentru a facilita comunicarea între părțile interesate, în vederea furnizării de informații și a promovării strategiei, precum și pentru a sprijini potențialii beneficiari în vederea dezvoltării operațiunilor și a pregătirii cererilor, a se vedea articolul 35 alineatul (1) litera (e) din RDC].

Prin urmare, în cazul în care bugetul alocat grupului de acțiune locală pentru punerea în aplicare a operațiunilor în cadrul strategiei DLRC și pentru pregătirea și punerea în aplicare a activităților de cooperare ale grupului de acțiune locală pentru perioada 2014-2020 este de 1,5 milioane EUR (de tip 1), bugetul maxim corespunzător costurilor de funcționare și de animare ar fi de 1,5 milioane EUR × 17 % = 255 000 EUR (de tip 2). Prin urmare, alocarea bugetară totală pentru grupul de acțiune locală este de 1,755 milioane EUR.

În etapa de punere în aplicare, aceasta înseamnă că ori de câte ori un beneficiar solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru un proiect, grupul de acțiune locală va avea, de asemenea, posibilitatea de a solicita 17 % din suma menționată pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și de animare.

De exemplu, în cazul în care cheltuielile suportate în cadrul unui proiect se ridică la 1 000 EUR (de tip 1), grupul de acțiune locală poate declara autorității de management costuri de funcționare și de animare în valoare de 1 000 EUR × 17 % = 170 EUR (de tip 2).

Grupul de acțiune locală nu va trebui să furnizeze documente justificative pentru costurile de funcționare și de animare declarate pe baza ratei forfetare, dar metodologia de determinare a procentului de 17 % trebuie să fie verificabilă.

Trebuie subliniat faptul că rata forfetară poate fi stabilită separat doar pentru costurile de funcționare sau de animare.

N.B.

Vă rugăm să țineți cont de faptul că, la fel ca în exemplul de mai sus, metoda de stabilire a ratei forfetare nu trebuie neapărat să urmeze metoda aplicată pentru stabilirea plafonului maxim de 25 %. Cu toate acestea, indiferent de metoda utilizată pentru a stabili rata forfetară, trebuie să fie respectate dispozițiile referitoare la plafonul maxim al costurilor de funcționare și de animare prevăzut la articolul 35 alineatul (2) din RDC.

3.2. Bareme standard de costuri unitare

3.2.1. Principii generale

În cazul baremelor standard de costuri unitare, toate sau o parte din costurile eligibile ale unei operațiuni vor fi calculate pe baza unor activități cuantificate, a intrărilor, a realizărilor și a rezultatelor, înmulțite cu baremele standard de costuri unitare stabilite în prealabil. Această posibilitate poate fi utilizată pentru orice tip de operațiune, proiect sau parte a unui proiect, atunci când este posibilă definirea cantităților aferente unei activități și a baremelor standard de costuri unitare. Baremele standard pentru costuri unitare se aplică în mod obișnuit unor cantități ușor de identificat.

Costurile unitare pot fi bazate pe proces, cu scopul de a acoperi, printr-o mai bună aproximare, costurile reale pentru punerea în aplicare a unei operațiuni. Acestea pot fi, de asemenea, bazate pe rezultat (realizări sau rezultat/livrabil) sau pot fi definite atât în ceea ce privește procesul, cât și rezultatul. În plus, pot fi definite costuri unitare diferite pentru activități diferite din cadrul unei operațiuni.

Autoritățile de management ar trebui să ia în considerare pista de audit atunci când aleg între costurile unitare bazate pe proces și cele bazate pe realizări.

Exemplu (FSE)

(a)

Costuri unitare bazate pe proces: Pentru un curs avansat de formare IT care totalizează 1 000 de ore și se adresează unui număr de 20 de cursanți, costurile eligibile pot fi calculate pe baza costului pe oră de formare × numărul de ore al cursanților. Costul pe oră a fost stabilit în prealabil de către autoritatea de management și este prezentat în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului.

Presupunând, de exemplu, că autoritatea de management stabilește costul de formare la 7 EUR pe ora de curs pe cursant, valoarea maximă a grantului alocat proiectului ar fi limitată la 1 000 de ore × 20 de cursanți × 7 EUR/oră/cursant = 140 000 EUR.

La sfârșitul operațiunii, costurile eligibile finale vor fi stabilite în funcție de numărul real de ore pentru fiecare cursant (care ar putea include un număr de absențe motivate), pe baza participării reale a cursanților și în urma încheierii cursurilor. Vor fi necesare în continuare fișe de prezență exacte pentru cursanți, care să descrie în detaliu activitățile de formare și să certifice prezența efectivă a cursanților.

Dacă, în cele din urmă, doar 18 persoane au participat la cursul de formare, 6 dintre acestea timp de 900 de ore, 5 timp de 950 de ore, 5 timp de 980 de ore și restul de 2 timp de 1 000 de ore, numărul total de ore × cursanți va fi egal cu:

900 × 6 + 950 × 5 + 980 × 5 + 1 000 × 2 = 17 050 de ore de formare în total × cursanți.

Costurile eligibile vor fi: 17 050 de ore de formare × 7 EUR = 119 350 EUR.

(b)

Costuri unitare bazate pe rezultate: Formarea avansată în domeniul informatic de 1 000 de ore constă în 5 module a câte 200 de ore fiecare. O metodologie justă, echitabilă și verificabilă, în conformitate cu articolul 67 alineatul (5) litera (a) din RDC, a fost utilizată pentru a stabili costurile totale ale furnizării acestei formări în domeniul informatic pentru 25 de participanți. Costurile totale, de 140 000 EUR, sunt ulterior atribuite participanților câștigători. Luând în considerare o rată de eșec istorică de 20 % (mai exact, 5 participanți), costurile unitare per participant și modul finalizat cu succes ar fi de 140 000 EUR/20 de participanți/5 module = 1 400 EUR (cost unitar per participant per modul finalizat cu succes).

Pista de audit ar presupune un document care să ateste eligibilitatea participantului și un certificat pentru fiecare modul sau curs finalizat cu succes. Nu ar fi necesare fișe de prezență.

Exemplu (costuri unitare bazate pe realizări – FEDR): Beneficiarul, o adunare reprezentativă regională, organizează un serviciu de consultanță pentru IMM-urile din regiune. Serviciul este asigurat de către consultanții adunării reprezentative regionale. Pe baza evidențelor contabile anterioare ale departamentului „consultativ” al adunării, prețul estimat pentru o zi de consultanță este de 350 EUR/zi. Asistența va fi calculată pe baza următoarei formule: număr de zile × 350 EUR. Vor fi necesare în continuare fișe de prezență exacte, care să descrie în detaliu activitatea de consiliere și prezența consultanților.

Exemplu (costuri unitare bazate pe rezultate – FSE): un program de asistență pentru căutarea unui loc de muncă cu o durată de 6 luni (denumit în continuare „operațiunea”) ar putea fi finanțat pe baza unor bareme standard de costuri unitare (de exemplu, 2 000 EUR/persoană) pentru fiecare dintre cei 20 de participanți la operațiunea în cauză care își găsește un loc de muncă și îl păstrează pentru o perioadă prestabilită, de exemplu, șase luni. Costul unitar de 2 000 EUR per participant care găsește și păstrează un loc de muncă a fost stabilit luând în considerare costurile pentru toți participanții. Prin urmare, suma acoperă, de asemenea, cheltuielile pentru participanții care nu găsesc sau nu păstrează un loc de muncă.

Calcularea grantului maxim alocat pentru operațiune: 20 de persoane × 2 000 EUR/loc de muncă ocupat = 40 000 EUR.

Costurile eligibile finale sunt calculate pe baza rezultatului real al operațiunii: dacă numai 17 persoane au fost plasate pe piața muncii și și-au păstrat locurile de muncă pe perioada solicitată, costurile eligibile finale pe baza cărora va fi plătit grantul beneficiarului sunt 17 × 2 000 EUR = 34 000 EUR.

Exemplu (costuri unitare bazate pe realizări – FEADR):„Investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și ameliorarea viabilității pădurilor” [articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013]

Un deținător de pădure va primi sprijin pentru împădurirea și întreținerea unei suprafețe de 3 hectare de pădure timp de 7 ani. Costurile (de împădurire și de întreținere) au fost stabilite în prealabil de către autoritatea de management în funcție de tipul de pădure. Metodologia va fi inclusă în programul de dezvoltare rurală. Costurile unitare sunt următoarele: 2 000 EUR/ha pentru împădurire și 600 EUR/ha pentru întreținere în primul an și 500 EUR/ha în anii următori.

Prin urmare, totalul costurilor eligibile este:

3 ha × 2 000 EUR/ha + 3 ha × 600 EUR/ha + (3 ha × 500 EUR/ha) × 6 ani = 16 800 EUR

Exemplu (costuri unitare bazate pe proces – FEPAM): Colectarea de date (costurile navelor)

Ratele zilnice pentru utilizarea navelor se calculează pe baza datelor istorice (medii din anii anteriori). Numărul de zile alocate proiectului este apoi evidențiat prin intermediul jurnalelor de bord.

3.2.2. Costuri cu personalul calculate la remunerație pe oră [articolul 68a alineatele (2)-(4) din RDC]

Calcularea remunerației pe oră

Articolul 68a alineatele (2)-(4) din RDC prevede o metodă specifică de calculare a costurilor cu personalul (31). În conformitate cu articolul menționat, costurile cu personalul pot fi determinate prin calcularea unei remunerații pe oră calculate după cum urmează:

Formula

Înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, această metodă de calculare a costurilor cu personalul era deja prevăzută la articolul 68 al doilea paragraf din RDC. Cu toate acestea, Regulamentul Omnibus a introdus modificări suplimentare ale acestei dispoziții [mutate acum la noul articolul 68a alineatele (2)-(4) din RDC] pentru a clarifica aplicarea sa și a permite utilizarea acesteia pentru persoanele care lucrează cu fracțiune de normă.

Costurile cu personalul calculate conform celor de mai sus se referă la punerea în aplicare a unei operațiuni. „Punerea în aplicare a unei operațiuni” trebuie să fie înțeleasă ca acoperind toate etapele care intră în alcătuirea acesteia. Nu există nicio intenție de a exclude unele costuri cu personalul aferente anumitor măsuri specifice ale unei operațiuni.

Numitorul, mai exact cele 1 720 de ore, reprezintă „timp de lucru” standard anual, care poate fi utilizat direct, fără a mai fi necesar ca statul membru să efectueze alte calcule. Această cifră se bazează pe media orelor de lucru săptămânale din statele membre, înmulțită cu 52 de săptămâni și din care au fost deduse concediul anual plătit și media numărului de zile de sărbători legale anuale.

Numărătorul trebuie totuși să fie justificat. RDC se referă la valoarea cea mai recentă „a costurilor brute anuale documentate cu forța de muncă”. Cu toate acestea, costurile brute cu forța de muncă nu sunt definite în RDC. În conformitate cu articolul 65 alineatul (1) din RDC, normele naționale de eligibilitate vor trebui să stabilească costurile brute anuale cu forța de muncă eligibile, ținând seama de practicile contabile obișnuite (a se vedea secțiunea 4.2.2) (32) și de normele naționale (de exemplu, normele naționale pot stabili că cheltuielile pentru naveta la locul de muncă fac parte din costurile brute cu forța de muncă).

Regulamentul se referă la calcularea remunerației pe oră utilizând valoarea cea mai recentă a costurilor brute anuale documentate cu forța de muncă. Aceasta înseamnă că datele utilizate trebuie să fie cele mai recente disponibile. Prin urmare, o metodă de calcul bazată pe datele istorice ale beneficiarului nu este, în mod normal, relevantă. Intenția care stă la baza termenului „cea mai recentă” de la articolul 68a alineatul (2) din RDC este de a se asigura că datele utilizate sunt suficient de recente și indică astfel costurile reale cu personalul.

Costul brut anual cu forța de muncă nu trebuie să se refere la un exercițiu calendaristic sau financiar (de exemplu, ar putea fi date referitoare la perioada octombrie 2015-septembrie 2016). Ceea ce este important este ca respectivul cost brut cu forța de muncă să acopere o perioadă completă de 12 luni. Aceasta poate fi perioada de 12 luni care precedă sfârșitul unei perioade de raportare (a operațiunii sau a programului), perioada de 12 luni anterioară acordului de grant sau perioada de 12 luni din anul calendaristic precedent. În conformitate cu articolul 68a din RDC, în cazul în care nu sunt disponibile date pentru o perioadă completă de 12 luni, acestea

—

pot fi derivate din costurile brute documentate cu forța de muncă disponibile (de exemplu, o autoritate de management ar putea lua datele referitoare la un angajat pentru care există date pentru 4 luni și ar putea să le extrapoleze la un cost brut anual cu forța de muncă, ținând seama, dacă este cazul, de aspecte precum plățile legale pentru concediu sau așa-numitul al 13-lea salariu);

—	pot fi extrapolate din contractul de muncă, ținând seama de contribuțiile sociale ale angajatorilor eligibile și de eventuale alte plăți obligatorii;

—	pot fi derivate din contracte colective de muncă.

Costurile brute anuale cu forța de muncă se pot baza pe costurile reale cu forța de muncă aferente acestei persoane. Pentru lunile cu date incomplete, valorile extrapolate pot fi considerate drept un bun indicator pentru costurile reale pe o perioadă de 12 luni.

Costurile brute anuale cu forța de muncă se pot baza, de asemenea, pe media costurilor cu forța de muncă ale unui agregat mai mare de angajați, de exemplu cei de același grad sau pe unele măsuri similare, care se corelează în linii mari cu nivelul costului cu forța de muncă.

Cele mai recente costuri brute anuale cu forța de muncă trebuie să fie documentate: acest lucru se poate realiza prin intermediul conturilor, al rapoartelor privind salariile, al trimiterilor la acorduri sau documente aflate la dispoziția publicului etc. Acestea nu trebuie să fie auditate ex ante, ci trebuie să poată fi auditate.

În situații specifice, valoarea remunerației pe oră poate fi, de asemenea, stabilită după începerea proiectului. Aceasta poate fi stabilită, de exemplu, atunci când o persoană angajată este implicată în proiect (semnarea contractului de muncă sau schimbarea repartizării pentru un angajat) sau atunci când beneficiarul raportează costurile sale autorității de management. Totuși, în acest caz, documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului trebuie să specifice și utilizarea acestei metodologii.

3.2.3. Determinarea costurilor eligibile cu personalul utilizând remunerația pe oră calculată

Numărul de ore lucrate trebuie stabilit în conformitate cu normele de eligibilitate ale programului operațional respectiv. Numai orele lucrate ar trebui să fie utilizate pentru calcularea și declararea costurilor cu personalul eligibile. Concediul anual, de exemplu, este deja inclus în calculul cheltuielilor cu personalul pe oră. Concediul medical poate fi declarat drept costuri cu personalul în cazul în care costurile aferente sunt suportate de beneficiar. În cazul în care costurile sunt acoperite de un terț (de exemplu, concediu medical de lungă durată pentru care costurile sunt acoperite de sistemul de securitate socială) sau în cazul concediilor fără plată sau al absențelor (de exemplu absențe nejustificate) pentru care nu există costuri suportate de beneficiar, orele/zilele nelucrate corespunzătoare nu ar trebui luate în considerare pentru stabilirea costurilor eligibile cu personalul care pot fi declarate. Acest lucru se datorează faptului că, în aceste cazuri, nu există costuri suportate de beneficiar. Cu toate acestea, în cazul în care există costuri cu personalul pentru personalul suplimentar care înlocuiește persoana aflată în concediu medical (sau alt tip de concediu), aceste costuri cu personalul sunt eligibile (și anume, orele lucrate corespunzătoare sunt incluse în calcularea costurilor eligibile cu personalul).

În conformitate cu articolul 68a alineatul (3) din RDC, atunci când se declară orele efectiv lucrate, acestea nu pot depăși numărul de ore utilizate în metoda de calcul în conformitate cu articolul 68a alineatul (2) din RDC. Aceasta înseamnă că, în cazul în care 1 720 a fost utilizat ca numitor, numărul de ore declarate nu poate depăși 1 720. Astfel, 1 720 de ore constituie un număr maxim de ore care pot fi declarate ca ore lucrate în cadrul unei operațiuni pe o perioadă de 12 luni. În cazul în care s-ar utiliza ca numitor o valoare proporțională de 1 720, se aplică același principiu (de exemplu, pentru personalul cu un contract cu fracțiune de normă de 50 %, numitorul ar fi de 860 de ore; astfel, 860 este numărul maxim de ore care pot fi declarate pentru personalul în cauză. Pentru personalul alocat pentru mai multe operațiuni, plafonarea se aplică proporțional pentru fiecare operațiune).

După cum se menționează în mod expres la articolul 68a alineatul (3) al doilea paragraf, aceasta nu se aplică în cazul CTE pentru persoanele care lucrează cu fracțiune de normă în cadrul unei operațiuni în care remunerația pe oră poate fi înmulțită cu orele efectiv lucrate și, prin urmare, cele 1 720 de ore pot fi depășite.

Atunci când se utilizează regula celor 1 720 de ore, suma rezultată pentru remunerația pe oră trebuie considerată cost unitar. Acest cost unitar poate fi utilizat pentru rambursarea cheltuielilor pentru costurile cu personalul sau poate fi utilizat, de asemenea, pentru a calcula toate costurile indirecte [de exemplu, prin aplicarea ratei forfetare de 15 % în conformitate cu articolul 68 primul paragraf litera (b)] sau chiar pentru calcularea tuturor celorlalte costuri eligibile rămase [prin aplicarea ratei forfetare de 40 % în conformitate cu articolul 68b alineatul (1)]. Suma totală definită după aplicarea unor astfel de rate forfetare este, de asemenea, considerată cost unitar.

În cazul unui proiect pus în aplicare pe parcursul mai multor ani, autoritatea de management poate alege să actualizeze remunerația pe oră pentru costurile cu personalul odată ce sunt disponibile date noi sau să utilizeze aceleași remunerații pentru întreaga perioadă de punere în aplicare. În cazul în care perioada de punere în aplicare este deosebit de lungă, o bună practică ar consta în stabilirea unor etape intermediare care să indice momentul și modalitatea în care remunerația pe oră pentru costurile cu personalul ar putea fi revizuită.

3.2.4. Personalul care lucrează cu fracțiune de normă în cadrul operațiunii, o perioadă determinată pe lună

În cazul în care angajații lucrează cu fracțiune de normă în cadrul unei operațiuni, dar cu un procent fix de timp pe lună, articolul 68a alineatul (5) din RDC prevede că nu există nicio cerință privind un sistem de înregistrare a timpului de lucru pentru a verifica numărul de ore lucrate. Cu toate acestea, angajatorul ar trebui să emită un document care să stabilească procentul fix de timp lucrat în cadrul operațiunii pe lună, iar acest procent poate fi utilizat pentru a calcula costurile eligibile cu personalul. Acest procent poate fi stabilit și în contractul de muncă. De exemplu, dacă o persoană lucrează 60 % din timp în cadrul unui proiect, costurile directe eligibile cu personalul pentru persoana respectivă pot fi calculate prin înmulțirea costurilor brute cu forța de muncă (bazate fie pe costuri reale, fie pe un cost unitar calculat) cu 60 %.

3.2.5. Aplicarea în timp

Modificările aduse metodologiei de 1 720 de ore prin Regulamentul Omnibus sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a regulamentului, și anume de la 2 august 2018. Cu toate acestea, autoritatea de management le poate aplica în cazul operațiunilor în curs, cu condiția respectării anumitor condiții (a se vedea punctul 3.1.2.5).

Exemplu (FEDR): Anumite tipuri de proiecte care vizează IMM-urile din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării implică adesea costuri cu personalul ca element-cheie. Aplicarea baremelor standard de costuri unitare ca o opțiune reprezintă o simplificare binevenită pentru IMM-urile respective. Costul unitar al activităților este exprimat în acest caz ca o remunerație pe oră aplicată orelor lucrate efectiv de către personal. Acesta este definit în prealabil în documentul privind condițiile de acordare a sprijinului, care stabilește valoarea maximă a asistenței financiare ca numărul maxim admis de ore lucrate înmulțit cu costul unitar (costurile calculate aferente personalului implicat).

Pentru a acoperi costurile reale printr-o mai bună aproximare și pentru a lua în considerare diferențele dintre regiuni și ramuri, costul pentru o unitate standard este definit ca un cost cu personalul pe oră în conformitate cu următoarea formulă:

Costul cu personalul pe oră = salariul anual brut (inclusiv impozitele legale) împărțit la numărul mediu legal de ore de lucru (luând în considerare concediul anual).

De exemplu: Costul cu personalul pe oră = 60 000 EUR/(1 980 de ore – 190 de ore de concediu anual) = 60 000/1 790 = 33,52 EUR/oră.

Asistența financiară acordată pentru operațiune este calculată prin înmulțirea remunerației pe oră cu numărul real și verificat de ore lucrate. Prin urmare, IMM-urile sunt obligate să păstreze toate documentele justificative pentru orele lucrate de personal pentru proiect, iar autoritatea de management trebuie să păstreze toate documentele justificative pentru costurile cu personalul pe oră. În principiu, reducerea numărului de ore lucrate verificate conduce la diminuarea sumei finale care urmează să fie plătită.

Exemplu alternativ: La fel ca mai sus, dar costurile cu personalul pe oră se bazează pe articolul 68a alineatul (2) din RDC.

Costul cu personalul pe oră = cel mai recent salariu brut documentat pentru un an (inclusiv impozitele legale) împărțit la 1 720 de ore.

De exemplu: Remunerația pe oră = 60 000 EUR/1 720 de ore = 60 000/1 720 = 34,88 EUR/oră.

3.3. Sume forfetare

3.3.1. Principii generale

În cazul sumelor forfetare, toate costurile eligibile sau o parte din costurile eligibile ale unei operațiuni sau ale unui proiect sunt calculate pe baza unei sume prestabilite, justificată în mod corespunzător de autoritatea de management (33), care este plătită în cazul în care sunt finalizate activități și/sau rezultate predefinite.

Sumele forfetare pot fi adecvate în cazul granturilor pentru care baremele standard de costuri unitare nu sunt o soluție adecvată, de exemplu producerea unui set de instrumente, organizarea unui seminar local la scară redusă etc.

În unele cazuri, autoritățile de management ar putea fi descurajate să utilizeze sume forfetare din cauza faptului că produsul livrabil este considerat, de obicei, ca fiind realizat sau nerealizat, ceea ce conduce la o situație binară de plată sau neplată, în funcție de realizarea deplină. Totuși, această situație poate fi atenuată prin includerea plăților eșalonate legate de realizarea anumitor obiective de etapă predefinite.

3.3.2. Modificări introduse de Regulamentul Omnibus și aplicarea în timp

Înainte de Regulamentul Omnibus, utilizarea sumelor forfetare era limitată la sume sub 100 000 EUR reprezentând contribuții publice. Pentru a facilita utilizarea sumelor forfetare, Regulamentul Omnibus a eliminat această limitare. Aceasta înseamnă că, de la intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, autoritatea de management poate stabili sume forfetare în cazul în care sprijinul public depășește 100 000 EUR.

3.3.3. Exemple de sume forfetare

Exemplu (FEDR): Pentru a promova produsele locale, un grup de întreprinderi mici dorește să participe în comun la un târg comercial.

Având în vedere costul redus al operațiunii, autoritatea de management decide să utilizeze o sumă forfetară pentru calculul sprijinului public. În acest scop, grupul de întreprinderi este invitat să propună un buget care să cuprindă costurile pentru închirierea, amenajarea și gestionarea standului. Pe baza propunerii, este stabilită o sumă forfetară de 20 000 EUR. Plata către beneficiar se va efectua pe baza dovezii de participare la târg. Dovada bugetului convenit de 20 000 EUR trebuie să fie păstrată pentru audituri (verificarea calculului ex ante al sumei forfetare).

Exemplu (FSE): Un ONG care administrează servicii de îngrijire a copiilor solicită sprijin pentru lansarea unei noi activități. Organizația include o sumă forfetară în propunerea sa, prezentând un proiect detaliat de buget pentru începerea activității și desfășurarea acesteia pe o perioadă de un an. Activitatea ar fi continuată în mod independent după primul an. De exemplu, suma forfetară ar acoperi cheltuielile cu salariul unei persoane responsabile cu supravegherea copiilor timp de un an, amortizarea echipamentelor noi, cheltuielile de publicitate pentru noua activitate, costurile indirecte legate de gestionarea acesteia și costurile contabile, precum și costurile legate de alimentarea cu apă, electricitate, încălzire, chirie etc.).

Pe baza proiectului detaliat de buget, autoritatea de management acordă o sumă forfetară de 47 500 EUR care acoperă toate costurile. La sfârșitul operațiunii, suma este plătită ONG-ului pe baza rezultatelor, dacă un număr convențional de alți (10) copii au beneficiat de îngrijire. Prin urmare, nu este necesar să se justifice costurile reale suportate pentru desfășurarea activității.

Cu toate acestea, dacă au fost îngrijiți numai 9 copii, costurile eligibile vor fi zero și suma forfetară nu va fi plătită. Pentru a atenua această situație, în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului ar putea fi menționat un obiectiv de etapă, și anume că se va plăti jumătate din suma totală (23 750 EUR) în cazul în care sunt îngrijiți 5 copii.

Exemplu (FSE): Un ONG solicită organizarea unui seminar la nivel local pentru a elabora un set de instrumente privind situația socială și economică a comunității rome dintr-o regiune a unui stat membru. Documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului va conține un proiect de buget detaliat și obiectivele grantului, (1) organizarea seminarului și (2) elaborarea unui set de instrumente pentru a atrage atenția angajatorilor din regiune asupra problemelor specifice cu care se confruntă romii.

Având în vedere dimensiunea și obiectivul operațiunii (operațiune la scară redusă, ale cărei costuri nu sunt ușor de cuantificat prin bareme standard de costuri unitare) și tipul beneficiarului (ONG local), autoritatea de management decide să utilizeze o sumă forfetară.

Pentru a calcula cuantumul sumei forfetare, autoritatea de management va solicita un proiect detaliat de buget pentru fiecare dintre operațiuni: după negocierea proiectului detaliat de buget, suma forfetară este stabilită la: 45 000 EUR pentru ambele proiecte – 25 000 EUR pentru seminar și 20 000 EUR pentru setul de instrumente.

Dacă sunt respectate cerințele din documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului (organizarea seminarului, elaborarea setului de instrumente), la final va fi achitată suma de 45 000 EUR, reprezentând costurile eligibile. Documentul justificativ necesar pentru plata grantului (și ulterior pentru arhivare) va reprezenta dovada că seminarul a fost organizat și că a fost elaborat setul de instrumente complet în formă finală.

Dacă este realizat doar unul dintre proiecte (de exemplu, seminarul), grantul va fi redus cu partea aferentă (25 000 EUR), în funcție de ceea ce s-a convenit în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului.

Exemplu (FEADR):„Scheme de calitate pentru produse agricole și alimentare” [articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013]

Un grup de fermieri care au beneficiat de sprijin pentru a acoperi o nouă participare la o schemă de calitate recunoscută dorește să organizeze o activitate de promovare a propriilor produse. Autoritatea de management a calculat costul activității ca o sumă forfetară (de exemplu, 15 000 EUR/seminar cu minimum 50 de participanți). Grupul de fermieri trebuie să furnizeze dovezi cu privire la desfășurarea activității, precum și la numărul de participanți (cel puțin 50).

Exemplu (FEPAM): Sprijin pentru elaborarea planurilor de producție și de comercializare ale organizațiilor de producători (OP)

Suma forfetară (plătibilă odată cu aprobarea planului) se bazează pe date istorice (prezentarea recentă a orelor și a altor costuri de către OP). Pregătirea programelor este împărțită pe diferite activități pentru a produce un cost mediu, care este apoi înmulțit cu intensitatea aplicabilă a ajutorului.

3.4. Cazul specific al ratelor forfetare pentru asistența tehnică

3.4.1. Domeniu de aplicare

În urma intrării în vigoare a Regulamentului Omnibus, Comisia a făcut uz de noua împuternicire prevăzută la articolul 67 alineatul (5a) din RDC pentru a defini finanțarea forfetară pentru rambursarea de către autoritățile de management către unul sau mai mulți beneficiari a costurilor operațiunilor finanțate în cadrul axei prioritare a asistenței tehnice (AT). Regulamentul delegat (UE) 2019/1867 (34) al Comisiei a intrat în vigoare la 9 noiembrie 2019.

Pentru FSE, FEDR, Fondul de coeziune și FEADR, rata forfetară pentru calcularea cheltuielilor legate de asistența tehnică este stabilită la 4 % din celelalte tipuri de cheltuieli. Pentru programele FEDR din cadrul CTE și FEPAM, rata forfetară este stabilită la 6 %. Aceste rate forfetare pot fi aplicate numai cheltuielilor operațiunilor din cadrul axelor prioritare ale unui program, altele decât asistența tehnică, care au făcut obiectul verificărilor de gestiune sau, în cazul FEADR, pe baza cheltuielilor operațiunilor din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, altele decât asistența tehnică, care au făcut obiectul controalelor administrative relevante și care sunt declarate începând cu exercițiul financiar agricol care a fost demarat la 16 octombrie 2019 sau începând cu orice alt exercițiu financiar agricol ulterior. În consecință, programele operaționale care constau exclusiv în asistență tehnică sunt excluse din domeniul de aplicare al regulamentului delegat menționat.

Trebuie remarcat faptul că cheltuielile care pot fi incluse în baza de calcul a ratei forfetare se referă la valoarea totală a cererilor de plată eligibile, chiar dacă nu toate facturile au fost acoperite de verificările administrative, în conformitate cu punctul 1.7 din Orientările pentru statele membre privind verificările de gestiune (EGESIF 14-0012_02), care permite verificarea unei cereri de rambursare formulată de către un beneficiar pe baza unui eșantion de elemente de cheltuieli.

Rata forfetară poate fi aplicată începând cu exercițiul contabil care a fost demarat la 1 iulie 2019 sau, în cazul FEADR, în exercițiul financiar agricol care a fost demarat la 16 octombrie 2019 sau în orice alt exercițiu financiar agricol ulterior. Aplicarea ratei forfetare nu necesită o modificare a programului, cu excepția FEADR, în cazul căruia aceste informații trebuie incluse în orice modificare ulterioară a programului.

Alegerea de a utiliza finanțarea forfetară este la latitudinea statului membru. Cu toate acestea, pentru a evita riscul dublei finanțări a acelorași cheltuieli, odată aplicată, această metodă este singura formă de rambursare a asistenței tehnice până la încheierea programului (35). Prin urmare, statele membre ar trebui să notifice Comisiei opțiunea lor privind utilizarea acestei forme de rambursare împreună, dacă este cazul, cu prima lor cerere de plată în cazul în care se aplică această rată forfetară.

3.4.2. Cereri de plată și rambursări

Baza pentru aplicarea acestei rate forfetare este reprezentată de cheltuielile care au făcut obiectul verificărilor de gestiune după intrarea în vigoare a Regulamentului delegat (UE) 2019/1867 (și anume, după data de 9 noiembrie 2019) și începând cu exercițiul contabil care a fost demarat la 1 iulie 2019. Cheltuielile pentru care verificările de gestiune au fost finalizate înainte de 9 noiembrie 2019 sunt excluse din această bază. Această dată-limită (9 noiembrie 2019) nu se referă la data depunerii unei cereri de plată la Comisie. În cazul FEADR, baza pentru aplicarea acestei rate forfetare este reprezentată de cheltuielile care au făcut obiectul controalelor administrative și care au fost declarate Comisiei începând cu exercițiul financiar agricol care a fost demarat la 16 octombrie 2019 sau începând cu orice exercițiu financiar agricol ulterior.

În cazul în care sumele au fost excluse din conturi din cauza evaluării lor în curs în conformitate cu articolul 137 alineatul (2) din RDC, acestea pot fi incluse într-o cerere de plată ulterioară și pot fi integrate în baza de calcul a ratei forfetare în cazul în care evaluarea este pozitivă și verificările (suplimentare) de gestiune au avut loc după 9 noiembrie 2019.

Statele membre trebuie să poată demonstra că rata forfetară se aplică numai cheltuielilor care îndeplinesc aceste condiții. Acest lucru ar putea fi realizat în cadrul sistemului informatic al autorității de management și/sau al agenției de plăți.

Se poate întâmpla ca o cerere de plată să conțină cheltuieli care au făcut deja obiectul verificărilor de gestiune după 9 noiembrie 2019 (baza pentru aplicarea ratei forfetare pentru AT) și cheltuieli pentru care verificările de gestiune fuseseră deja finalizate la data respectivă. Nu există nicio diferențiere a acestor cheltuieli în SFC. Este responsabilitatea statului membru să se asigure că rata forfetară este aplicată numai bazei stabilite în mod corect, să monitorizeze sumele aferente asistenței tehnice incluse în cererea de plată și să se asigure că nu există o dublă finanțare. O soluție posibilă ar fi depunerea a două cereri de plată separate pentru a asigura o pistă de audit clară.

Comisia va rambursa cererile de plată, inclusiv sumele pe care autoritatea de management sau agenția de plăți le-a calculat aplicând rata stabilită (4 % sau, respectiv, 6 %), în același mod precum orice altă cerere de plată.

Suma totală poate fi plătită unui singur beneficiar sau împărțită între mai mulți beneficiari, în funcție de dispozițiile de la nivel național. Totuși, aceasta nu poate depăși pragul de 4 % (respectiv 6 %). Nu există nicio cerință de justificare a divizării în temeiul normelor Uniunii.

Metoda de rambursare poate fi aplicată și în cazul programelor finanțate din mai multe fonduri, chiar dacă prioritatea (prioritățile) care furnizează baza de cheltuieli primește (primesc) sprijin dintr-un alt fond decât fondul care sprijină prioritatea de asistență tehnică.

3.4.3. Impactul ratei forfetare asupra alocării de asistență tehnică în cadrul PO/programului de dezvoltare rurală

Rata stabilită în Regulamentul delegat (UE) 2019/1867 se va aplica în limitele alocării pentru asistență tehnică aferente programului. Aceasta înseamnă că utilizarea rambursării asistenței tehnice pe baza ratei forfetare nu are un impact asupra alocărilor pentru asistență tehnică, astfel cum sunt stabilite în programe. În acest sens, atunci când decid cu privire la caracterul adecvat al rambursării forfetare a asistenței tehnice pentru programul lor, autoritățile responsabile de program ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător atât alocarea disponibilă pentru prioritățile care nu au legătură cu asistența tehnică și care constituie baza pentru aplicarea ratei forfetare, cât și alocarea disponibilă pentru prioritatea care are legătură cu asistența tehnică. Prin urmare, dacă:

—

suma alocată asistenței tehnice și care nu a fost încă inclusă într-o cerere de plată a programului reprezintă mai puțin de 4 % (respectiv 6 %) din restul alocării care nu are legătură cu asistența tehnică din cadrul programului:

—	cheltuielile pentru asistența tehnică vor fi rambursate până la atingerea valorii totale a asistenței tehnice alocate pentru PO. Nu vor exista rambursări ale asistenței tehnice care să depășească această alocare.

—

suma alocată asistenței tehnice și care nu a fost încă inclusă într-o cerere de plată a programului reprezintă peste 4 % (respectiv 6 %) din restul alocării care nu are legătură cu asistența tehnică din cadrul programului:

—

rambursarea forfetară nu ar asigura absorbția integrală a alocării pentru asistență tehnică, deoarece numai rata forfetară stabilită în Regulamentul delegat (UE) 2019/1867 ar fi utilizată pentru rambursarea cheltuielilor pentru asistență tehnică (această formă de rambursare forfetară nu poate fi combinată cu rambursarea asistenței tehnice în baza costurilor reale).

3.4.4. Pista de audit și impactul corecțiilor

Se aplică articolul 125 alineatul (4) litera (a) din RDC și articolul 59 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Autoritatea de management sau agenția de plăți (în cazul FEADR) trebuie:

—

să se asigure că toate cheltuielile care nu au legătură cu asistența tehnică, luate în considerare pentru aplicarea ratei forfetare, au făcut obiectul unor verificări de gestiune după data de 9 noiembrie 2019 și că, în cazul FEADR, cheltuielile au făcut obiectul unor controale administrative și nu au fost declarate în prealabil Comisiei;

—	și să se asigure că rata forfetară este aplicată corect.

În cazul FEADR, eligibilitatea beneficiarului asistenței tehnice ar trebui să fie întotdeauna controlată în temeiul articolului 48 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, pentru a se asigura, de asemenea, conformitatea cu articolul 51 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013.

Verificările de gestiune și auditurile nu vor verifica cheltuielile suportate sau plătite de beneficiari în cursul punerii în aplicare a operațiunilor rambursate conform acestei metode.

Pentru a permite autorităților de management să monitorizeze punerea în aplicare a asistenței tehnice în conformitate cu normele programului și cu respectarea indicatorilor incluși în program, informațiile privind punerea în aplicare a asistenței tehnice vor continua să fie incluse în rapoartele anuale de implementare și pot fi discutate în cadrul comitetelor de monitorizare.

Reducerile cheltuielilor care constituie baza de calcul a ratei forfetare în urma aplicării corecțiilor financiare vor afecta calculul ratei forfetare, conducând la o reducere proporțională a sprijinului pentru asistență tehnică.

CAPITOLUL 4

Stabilirea opțiunilor simplificate în materie de costuri

Articolul 67 alineatul (5) din RDC introduce mai multe metode de calcul al costurilor simplificate: unele dintre acestea se bazează pe date statistice sau istorice, altele pe date ale beneficiarilor sau pe elemente incluse în regulament. În urma modificării RDC prin Regulamentul Omnibus, este prevăzută o nouă modalitate de stabilire a opțiunilor simplificate în materie de costuri pentru fondurile ESI: un proiect de buget. Această metodă se bazează pe articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul FSE, care, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, permitea deja autorităților de management să stabilească opțiuni simplificate în materie de costuri de la caz la caz (pentru o operațiune individuală sprijinită de FSE) prin trimitere la un proiect de buget (36).

Este important să se asigure o documentare adecvată a metodologiei aplicate atunci când se stabilesc opțiunile simplificate în materie de costuri.

4.1. Opțiunile simplificate în materie de costuri trebuie stabilite în prealabil (37)

În conformitate cu articolul 125 alineatul (3) litera (c) din RDC, autoritatea de management trebuie să garanteze că beneficiarului i se oferă un document care stabilește condițiile acordării sprijinului pentru fiecare operațiune. În acest document, este important să se comunice beneficiarilor cerințele exacte pentru justificarea cheltuielilor declarate și realizările sau rezultatele specifice care trebuie atinse.

Prin urmare, opțiunile simplificate în materie de costuri trebuie definite ex ante. După cum se menționează la articolul 67 alineatul (6) din CPR, metoda care trebuie aplicată pentru stabilirea costurilor simplificate trebuie să fie inclusă cel târziu în documentul prevede condițiile privind contribuția. Metodele și condițiile relevante ar trebui incluse în normele de eligibilitate a programului.

Opțiunile simplificate în materie de costuri trebuie definite în prealabil, iar utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri ar trebui menționată în cererile de propuneri adresate potențialilor beneficiari, pentru a asigura respectarea principiului transparenței și al egalității de tratament. În plus, ar trebui evitată aplicarea retroactivă pentru operațiunile care sunt deja puse în aplicare pe baza costurilor reale, deoarece este posibil să nu se asigure egalitatea de tratament între beneficiari.

Odată ce baremele standard de costuri unitare și rata forfetară sau suma (în cazul sumelor forfetare) sunt stabilite, sumele nu pot fi modificate în cursul sau ulterior punerii în aplicare a unei operațiuni pentru a compensa o creștere a costurilor sau o subutilizare a bugetului disponibil, cu excepția cazului în care o ajustare în timp este clar exprimată în cererea de propuneri (38) (de exemplu, operațiunile multianuale pot prevedea o ajustare în timp legată de inflație).

În mod excepțional, în cazul operațiunilor multianuale, este posibil să se stabilească conturile și activitățile corespunzătoare ale operațiunii după realizarea unei prime părți din aceasta și ulterior să se introducă opțiunea de finanțare forfetară, baremele standard de costuri unitare sau sumele forfetare pentru partea/perioada rămasă a operațiunii. În astfel de cazuri, perioada pentru care sunt declarate costurile reale ar trebui să fie clar separată de perioada pentru care costurile sunt declarate pe baza unor opțiuni simplificate în materie de costuri, evitând astfel dubla declarare a costurilor proiectului.

4.2. O metodă de calcul justă, echitabilă și verificabilă (39)

4.2.1. Principii generale

4.2.1.1. Trebuie să fie justă:

Calculul trebuie să fie rezonabil, și anume bazat pe realitate și nu excesiv sau extrem. Dacă, în trecut, a fost permis un anumit barem standard al costurilor unitare între 1 EUR și 2 EUR, serviciile Comisiei nu preconizează un barem de 7 EUR. Din acest punct de vedere, metoda utilizată pentru identificarea costului unitar, a ratei forfetare sau a sumei forfetare va avea o importanță deosebită. Autoritatea de management trebuie să fie în măsură să explice și să justifice alegerile făcute. O metodă de calcul justă „ideală” ar putea permite adaptarea ratelor la condiții sau la nevoi specifice. De exemplu, executarea unui proiect ar putea costa mai mult într-o regiune îndepărtată decât într-o regiune centrală, din cauza costurilor de transport mai ridicate; acest element ar trebui luat în considerare la stabilirea plății unei sume sau a unei rate forfetare pentru proiecte similare în două regiuni diferite.

4.2.1.2. Trebuie să fie echitabilă:

Principala noțiune care stă la baza termenului „echitabil” este evitarea favorizării anumitor beneficiari sau operațiuni în detrimentul altora. Calculul baremelor standard de costuri unitare, al sumei forfetare sau al ratei forfetare trebuie să asigure tratamentul egal al beneficiarilor și/sau al operațiunilor. Orice diferențe între cuantumuri sau rate ar trebui să se bazeze pe justificări obiective, și anume pe caracteristici obiective ale beneficiarilor sau ale operațiunilor.

4.2.1.3. Trebuie să fie verificabilă:

Stabilirea ratelor fixe, a baremelor standard de costuri unitare sau a sumelor forfetare trebuie să se bazeze pe documente justificative, care pot fi verificate (40). Autoritatea de management trebuie să poată demonstra baza pe care a fost stabilită opțiunea simplificată în materie de costuri. Asigurarea conformității cu principiul bunei gestiuni financiare reprezintă un aspect esențial.

Organismul care stabilește metoda opțiunii simplificate în materie de costuri trebuie să justifice cu documente cel puțin următoarele aspecte:

—	descrierea metodei de calcul, inclusiv măsurile-cheie ale calculului;

—	sursele datelor utilizate pentru analiză și calcule, inclusiv o evaluare a relevanței datelor pentru operațiunile avute în vedere, precum și o evaluare a calității datelor;

—	calculul prin care se determină valoarea opțiunii simplificate în materie de costuri.

4.2.2. Metodologii în practică

RDC prevede mai multe posibilități care îndeplinesc criteriile metodelor de calcul juste, echitabile și verificabile:

4.2.2.1. Utilizarea datelor „statistice”, a avizelor experților sau a altor informații obiective [articolul 67 alineatul (5) litera (a) punctul (i)]

—	Datele statistice pot proveni de la institutele naționale de statistică, de la EUROSTAT sau din alte surse de încredere.

—	O altă sursă comună de date statistice este analiza statistică a datelor istorice (ambele privind proiecte sau operațiuni finanțate dintr-un fond ESI sau din surse diferite).

—

Alte informații obiective ar putea lua, de exemplu, forma

—	sondajelor, studiilor de piață etc. (trebuie să se asigure o documentare adecvată);

—	ratelor de rambursare utilizate pentru costurile de transport în statele membre;

—	tarifelor stabilite la nivel național/regional (de exemplu, prețul prânzului școlar);

—	tarifelor orare stabilite în cadrul unui contract național de muncă;

—	datelor privind remunerarea pentru muncă echivalentă.

—

Avizul experților: acesta se va baza pe un set specific de criterii și/sau expertiză care a fost dobândită cu privire la un anumit domeniu de cunoștințe, o aplicație sau un produs, o anumită disciplină, un anumit sector etc. Acesta trebuie să fie bine documentat și specific circumstanțelor fiecărui caz. RDC nu prevede o definiție pentru avizul experților. Autoritățile de management vor trebui să specifice cerințele pentru ca un aviz să fie considerat ca fiind emis de experți să se asigure că nu există niciun conflict de interese.

—

Valorile maxime, precum pragurile sau plafoanele stabilite în normele naționale, nu pot fi utilizate, în principiu, la stabilirea unei metode bazate pe articolul 67 alineatul (5) litera (a) din RDC (sau la întocmirea unui proiect de buget – a se vedea capitolul 4.3), cu excepția cazului în care se poate demonstra că acestea reprezintă o valoare justă.

Rezultatul acestor metodologii poate fi aplicat unui grup de operațiuni și beneficiari.

4.2.2.2. Utilizarea datelor individuale specifice beneficiarului (41) [articolul 67 alineatul (5) litera (a) punctele (ii) și (iii) din RDC]

Metodologiile prezentate mai jos vor fi aplicate beneficiarilor individuali. Cu toate acestea, având în vedere cerințele implicate în utilizarea de date privind beneficiarii, metodologiile reprezintă simplificări pentru beneficiarii care vor pune în aplicare mai multe proiecte pe parcursul perioadei de programare.

(a)

Datele istorice verificate privind beneficiarii individuali:

Metoda se bazează pe colectarea de date contabile din trecut de la beneficiar, în ceea ce privește costurile reale suportate pentru categoriile de costuri eligibile care intră sub incidența opțiunii simplificate în materie de costuri definite. Dacă este necesar, datele ar trebuie să acopere numai centrul de cost sau departamentul beneficiarului care are legătură cu operațiunea. În fapt, acest lucru presupune existența unui sistem contabil analitic la nivel de beneficiar. De asemenea, aceasta presupune eliminarea oricăror cheltuieli neeligibile din calculele care stau la baza opțiunii simplificate în materie de costuri.

Atunci când o autoritate de management decide să utilizeze o astfel de metodă, aceasta ar trebui să descrie

—	categoriile de costuri vizate;

—	metoda de calcul utilizată;

—

lungimea seriei de date care urmează să fie obținută: trebuie să fie obținute date contabile pentru cel puțin trei ani, astfel încât să se identifice orice posibilă circumstanță excepțională care ar fi afectat costurile efective suportate într-un anumit an, precum și tendințele privind valoarea costurilor. Perioada de referință de trei ani ar trebui utilizată pentru a lua în considerare fluctuațiile anuale. Cu toate acestea, dacă autoritatea de management poate demonstra că utilizarea datelor pe o perioadă mai mică de trei ani este justificată, acest lucru poate fi acceptabil. De exemplu, în cazul în care a fost instituit un nou program și sunt disponibile date pentru numai 2 ani, acest lucru ar putea fi suficient; în cazul în care nu există date pentru trei ani, în funcție de particularitățile cazului, datele pentru 2 ani pot fi acceptate. Totuși, evaluarea trebuie realizată în funcție de fiecare caz în parte;

—	cuantumul de referință care urmează să fie aplicat, de exemplu, costurile medii pe parcursul perioadei de referință sau costurile înregistrate în ultimii ani;

—	adaptări, dacă este cazul, care sunt necesare pentru a actualiza suma de referință. Se poate aplica o ajustare pentru actualizarea costurilor din anii precedenți la prețurile curente.

(b)

Aplicarea practicilor obișnuite de contabilitate a costurilor utilizate de beneficiari individuali:

Practicile obișnuite de contabilitate a costurilor sunt practici pe care beneficiarul le utilizează pentru a menține evidența tuturor activităților și finanțelor curente (inclusiv cele care nu au legătură cu sprijinul din partea UE). Metodele respective trebuie să respecte normele și standardele naționale de contabilitate. Durata de utilizare nu este esențială. O metodă contabilă nu este „obișnuită” dacă a fost personalizată pentru o anumită operațiune sau pentru un anumit set de operațiuni, de exemplu cele care primesc sprijin din partea UE, și diferă de metoda (metodele) contabilă (contabile) utilizată (utilizate) în alte cazuri.

Este important să se facă o diferență între costurile reale și costurile determinate în conformitate cu practicile obișnuite de contabilitate a costurilor utilizate de beneficiarii individuali.

Astfel, costurile reale reprezintă costurile calculate cât mai exact posibil („costurile suportate efectiv de beneficiar”) pentru perioada de timp a operațiunii. În practică, în ceea ce privește costurile cu personalul pe oră, se acceptă utilizarea orelor standard ca numărător (a se vedea, de exemplu, cele 1 720 de ore de la punctul 3.2.2), dar numărătorul în scopul calculării „costurilor efective” este reprezentat de totalul costurilor eligibile cu personalul pentru fiecare persoană alocată pe acțiune.

Poate fi calculat un cost pe oră, în conformitate cu practicile de contabilitate a costurilor utilizate de beneficiar, pe baza unei medii a costurilor de remunerare pentru un număr mai mare de angajați. Această medie este în mod normal un grad sau o măsură similară, care se raportează la costurile brute cu forța de muncă, dar elementul de comparație poate fi, de asemenea, un centru de cost sau un departament (care are legătură cu operațiunea), în care respectivele costuri brute cu forța de muncă pot varia considerabil în cadrul grupului agregat de angajați.

Prin urmare, pentru a asigura egalitatea de tratament între beneficiari și faptul că grantul nu acoperă costuri neeligibile, documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului prin care beneficiarilor li se permite să își utilizeze practicile de contabilitate a costurilor trebuie să prevadă condițiile minime. Aceste condiții minime au ca obiectiv garantarea faptului că practicile de contabilitate a costurilor conduc teoretic și practic la un sistem just și echitabil. Acest lucru presupune existența unui sistem contabil analitic acceptabil la nivel de beneficiar. De asemenea, aceasta presupune eliminarea oricăror cheltuieli neeligibile din calculele efectuate.

(c)

Cerințe comune pentru utilizarea datelor privind beneficiarii individuali:

Autoritatea de management va trebui să verifice datele individuale privind beneficiarii printr-o abordare de la caz la caz. Acest lucru trebuie realizat cel târziu atunci când este elaborat documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului pentru beneficiar. În funcție de asigurarea obținută de autoritatea de management din sistemul intern de gestionare și de control al beneficiarului, ar putea fi necesar ca datele privind beneficiarii să fie certificate de un auditor extern sau, în cazul organismelor publice, de un contabil competent și independent, astfel încât să se asigure fiabilitatea datelor de referință utilizate de către autoritatea de management. Certificarea datelor istorice poate avea loc ca parte a auditurilor statutare sau a auditurilor contractuale. Orice certificare efectuată în acest mod necesită ca auditorul extern sau contabilul independent să dețină cunoștințe aprofundate referitoare la Regulamentul privind dispozițiile comune în ceea ce privește, de exemplu, pista de audit, eligibilitatea costurilor subiacente și legea aplicabilă. Prin urmare, autoritatea de audit poate fi invitată să sprijine acest proces.

În cazul în care riscul de eroare sau de neregulă în datele contabile din trecut este considerat scăzut, de exemplu, metoda de calcul se poate baza în egală măsură pe date care nu au făcut obiectul unui audit ex ante. Autoritatea de management ar trebui să fie în măsură să demonstreze, în mod obiectiv, că riscul este într-adevăr mic și motivele pentru care consideră că sistemul contabil al beneficiarului este fiabil, complet și exact.

4.3. Proiectul de buget

Astfel cum se prevede la articolul 67 alineatul (5) litera (aa) din RDC după intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, precum și la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul FSE în versiunea aplicabilă până la intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, un alt mod de stabilire a opțiunilor simplificate în materie de costuri este proiectul de buget. Autoritatea de management sau comitetul de monitorizare pentru programele CTE poate utiliza un proiect de buget pentru a stabili costurile unitare, sumele forfetare sau ratele forfetare care trebuie rambursate beneficiarilor.

Acesta trebuie să fie stabilit de la caz la caz și aprobat în prealabil de autoritatea de management pentru operațiunile în care sprijinul public nu depășește 100 000 EUR. Suma respectivă trebuie să fie considerată ca sprijinul public maxim care poate fi plătit către beneficiar pentru întreaga operațiune, astfel cum se specifică în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului pentru beneficiar.

Această posibilitate este concepută pentru a facilita punerea în aplicare a utilizării obligatorii a opțiunilor simplificate în materie de costuri pentru operațiunile mici [a se vedea, de asemenea, articolul 67 alineatul (2a) din RDC]. De fapt, această metodă permite calcularea anumitor costuri simplificate, în cazul în care operațiunea este foarte specifică. Proiectul de buget va fi utilizat pentru a calcula opțiunile simplificate specifice în materie de costuri legate de această operațiune sau proiect. Documentul care conține bugetul va fi arhivat de autoritatea de management ca document justificativ pentru opțiunile simplificate în materie de costuri utilizate. Verificarea gestiunii operațiunii sau a proiectului se va baza numai pe tipul de opțiuni simplificate în materie de costuri aplicate, nu pe buget în sine.

Bugetul ar trebui să fie evaluat de autoritatea de management ex ante, pe aceeași bază precum în cazul utilizării costurilor reale. În acest sens, se recomandă ca autoritățile de management să stabilească parametri sau niveluri maxime de costuri care sunt utilizate pentru a compara cel puțin cele mai importante costuri bugetate prin raportare la parametrii respectivi. Lipsa unor astfel de parametri sau de niveluri maxime de costuri ar face dificilă asigurarea egalității de tratament și a respectării bunei gestiuni financiare pentru orice autoritate de management. Chiar dacă acest lucru este recomandat, atunci când se evaluează bugetul, nu va fi necesar ca autoritatea de management să compare proiectul de buget detaliat propus de potențialul beneficiar cu operațiuni comparabile.

Autoritatea de management poate stabili, de asemenea, criterii de referință minime privind calitatea rezultatului sau a rezultatelor preconizate.

Autoritatea de management ar trebui să demonstreze evaluarea proiectului de buget și documentele justificative conexe, precum și să le arhiveze. Proiectul de buget nu face parte din documentul încheiat între autoritatea de management și beneficiar, în care sunt stabilite condițiile de acordare a sprijinului (acordul de grant).

Atunci când același beneficiar primește sprijin de mai multe ori, se recomandă compararea proiectului de buget detaliat cu operațiuni finanțate anterior.

Exemplu de utilizare a proiectului de buget: Un beneficiar intenționează să organizeze un seminar pentru 50 de participanți în scopul prezentării unor instrumente noi de punere în aplicare.

Personalul alocă timp pentru planificarea și organizarea evenimentului, a fost închiriată o sală, participă o serie de vorbitori din străinătate și va trebui publicat un raport al desfășurării evenimentului. Există, de asemenea, costuri indirecte cu personalul (costuri de contabilitate, director etc.) și electricitate, facturi telefonice, asistență IT etc.

Proiectul de buget ia următoarea formă (42):

Total costuri directe	45 000
Costuri directe cu personalul	30 000
Costuri de închiriere a sălii	4 000
Costuri de transport	5 000
Masă	1 000
Informare/publicitate	5 000
Total costuri indirecte	7 000
Costuri indirecte cu personalul	4 000
Electricitate, servicii de telefonie	3 000

Proiectul de buget este discutat și convenit între autoritatea de management și beneficiar. Calculul opțiunii simplificate în materie de costuri se va baza pe datele convenite.

Autoritatea de management poate decide să calculeze grantul pe baza unui cost unitar, în funcție de numărul de participanți la seminar: cost unitar = 52 000 EUR/50 = 1 040 EUR/participant.

Documentul încheiat între autoritatea de management și beneficiar în care sunt stabilite condițiile de acordare a sprijinului trebuie să definească baremele standard de costuri unitare (ce înseamnă un participant), numărul maxim (minim) de participanți, cum se justifică acesta și costul unitar aferent (1 040 EUR).

În plus, ratele forfetare consacrate la articolele 68, 68a și 68b din RDC pot fi aplicate pentru a stabili categoriile relevante de costuri dintr-un proiect de buget.

Trimiterea la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul FSE [pentru acordurile de grant semnate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus] sau la articolul 67 alineatul (5) litera (aa) din RDC (pentru acordurile de grant semnate după intrarea în vigoare a regulamentului) se face în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului.

Exemplu FEADR: Utilizarea proiectului de buget în cazul LEADER

Un grup de acțiune locală (GAL) selectează un proiect bioeconomic prezentat de un ONG care vizează utilizarea deșeurilor forestiere pentru a genera energie în clădirile comunitare.

Grantul va acoperi următoarele acțiuni: (1) sensibilizarea publicului (cum ar fi reuniuni, materiale promoționale), (2) studiul de fezabilitate, (3) proiectul-pilot care include investiții în dispozitive de biogaz și (4) coordonarea proiectului.

Având în vedere natura operațiunii (proiect integrat constând într-o gamă largă de activități care au costuri ce nu pot fi cuantificate cu ușurință prin bareme standard de costuri unitare), GAL decide să utilizeze un acord pe bază de sumă forfetară. Pentru a calcula valoarea sumei forfetare, GAL va verifica proiectul detaliat de buget prezentat de ONG în cererea sa. Acest proiect de buget va indica costurile estimate pentru toate categoriile de costuri necesare pentru punerea în aplicare a celor patru acțiuni ale proiectului. GAL va evalua caracterul rezonabil al acestor sume (sau al agregatelor acestora) pe baza metodelor disponibile (de exemplu, comparația cu date istorice ale programului sau ale beneficiarului, studiul de piață, opinia experților GAL) și le va adapta, dacă este necesar, înainte de stabilirea unei sume forfetare (în exemplul nostru, 45 000 EUR). GAL poate decide să integreze un obiectiv de etapă și, prin urmare, să efectueze două plăți: 25 000 EUR pentru acțiunile de sensibilizare, studiu și 20 000 EUR pentru proiectul-pilot.

Documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului ar trebui să indice în mod clar acțiunile necesare pentru fiecare plată și documentele justificative (de exemplu, listele de participanți, rezultatele studiului, fotografia dispozitivului pentru biogaz etc.). Dacă acestea sunt respectate, suma de 45 000 EUR va fi considerată drept costuri eligibile la închidere. Documentul justificativ necesar pentru plata grantului (și apoi pentru arhivare) va constitui dovada faptului că acțiunile de sensibilizare, studiul și proiectul-pilot au fost realizate.

Dacă este realizată doar una dintre etapele proiectului (de exemplu, sensibilizarea și studiul), grantul va fi redus pentru partea respectivă (25 000 EUR), în funcție de ceea ce s-a convenit în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului.

4.3.1. Utilizarea unui proiect de buget de către alte fonduri ca metodă de stabilire a costurilor unitare, a sumelor forfetare și a ratelor forfetare înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus

Înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, utilizarea unui proiect de buget ca metodă specifică a fost prevăzută numai pentru FSE pentru operațiuni cu sprijin public de maximum 100 000 EUR [articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul FSE].

Cu toate acestea, alte fonduri ESI ar putea, de asemenea, să utilizeze un proiect de buget pentru a-și justifica opțiunile simplificate în materie de costuri în cazul în care proiectul de buget ar fi considerat drept informații obiective în sensul articolului 67 alineatul (5) litera (a) punctul (i) din RDC și cu condiția respectării normelor relevante specifice fondurilor.

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, utilizarea unui proiect de buget este stabilită acum ca metodă la articolul 67 alineatul (5) litera (aa) pentru toate fondurile ESI pentru operațiunile în cazul cărora sprijinul public nu depășește 100 000 EUR.

4.4. Utilizarea baremelor standard de costuri unitare, a sumelor forfetare și a ratelor forfetare din alte domenii

Din cadrul altor politici ale Uniunii

Articolul 67 alineatul (5) litera (b) din RDC

Scopul principal al acestei metode este de a armoniza normele dintre politicile Uniunii. Se urmărește clarificarea faptului că, în cazul în care Comisia a elaborat deja costuri simplificate pentru un anumit tip de beneficiari și de operațiuni în cadrul unei politici a UE, nu este necesar ca statul membru să dubleze acest efort în cadrul politicilor privind fondurile ESI, acesta putând să reutilizeze metoda respectivă și rezultatele sale generate de opțiunile simplificate în materie de costuri în cadrul altor politici ale Uniunii.

Toate metodele aplicabile în cadrul altor politici ale Uniunii ar putea fi utilizate pentru operațiuni și beneficiari similari. Metodele care au fost utilizate anterior, dar care au fost întrerupte nu sunt acceptabile. În cazul în care metoda utilizată în cadrul altor politici ale Uniunii este modificată în timpul perioadei de programare, aceeași modificare ar trebui să se aplice proiectelor finanțate din fondurile ESI selectate după modificare.

Atunci când utilizează o metodă a UE existentă, autoritatea de management ar trebui să asigure și să justifice cu documente:

—	că se reutilizează metoda în integralitatea sa (de exemplu, definirea costurilor directe/indirecte, a cheltuielilor eligibile, a domeniului de aplicare, a actualizărilor), și nu numai rezultatul acesteia (procentul de X %);

—	că metoda este aplicată unor tipuri similare de operațiuni și de beneficiari;

—	menționarea metodei utilizate în alte politici ale UE.

Articolul 68 primul paragraf litera (c) din RDC

Articolele 20 și 21 din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei (43) prevăd norme suplimentare privind utilizarea ratelor forfetare pentru a calcula costurile indirecte pe baza metodelor aplicate în alte politici ale Uniunii și pentru a defini sfera de aplicare a acestora de către fondurile ESI în temeiul RDC:

—

Pentru operațiunile din domeniile cercetării și inovării: Regulamentul delegat definește operațiunile cărora li se poate aplica rata forfetară de 25 % pentru costurile indirecte oferite în cadrul Orizont 2020 (44). Aceasta implică faptul că trebuie să se aplice toate elementele relevante ale metodologiei pentru aplicarea ratei forfetare pentru Orizont 2020. Costurile directe de subcontractare și costurile aferente resurselor puse la dispoziția terților, care nu sunt utilizate la sediul beneficiarului, precum și sprijinul financiar acordat terților trebuie să fie excluse din costurile pe baza cărora se va aplica rata pentru calcularea sumelor eligibile (excluse din costurile de tip 1). Întrucât rata forfetară stabilită pentru Orizont 2020 este o rată forfetară de 25 % (și nu de până la 25 %), autoritatea de management nu poate aplica o rată forfetară mai mică de 25 % (sau mai mare) în temeiul articolului 68 primul paragraf litera (c) din RDC.

—	Regulamentul delegat enumeră, de asemenea, operațiuni similare celor din cadrul programului LIFE, care ar putea utiliza rata forfetară de 7 % din costurile directe, astfel cum se prevede la articolul 124 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 (45).

În ambele cazuri, trebuie să se facă trimitere la regulamentul delegat și la articolul relevant din documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului. În plus, alte politici ale Uniunii care nu sunt menționate în regulamentul delegat ar putea servi drept bază pentru aplicarea opțiunilor simplificate în materie de costuri și în temeiul articolului 68 litera (c) din RDC.

Din cadrul sistemelor de granturi finanțate integral de statele membre (46)

Principiul este același precum în cazul opțiunilor utilizate în politicile Uniunii (a se vedea informațiile prezentate mai sus). Cu toate acestea, în loc să se aplice metodele politicilor Uniunii, se aplică metode naționale pentru opțiunile simplificate în materie de costuri. Opțiunile simplificate în materie de costuri utilizate în cadrul sistemelor naționale de sprijin (cum ar fi bursele, diurnele) pot fi utilizate fără calcule suplimentare. Metodologia națională utilizată nu va face obiectul unor audituri; auditurile vor evalua doar dacă metoda aleasă este bine justificată și modul în care este aplicată.

Toate metodele naționale aplicabile ar putea fi utilizate pentru operațiuni și beneficiari similari sprijiniți din fondurile ESI, cu condiția ca metodele respective să fie utilizate, de asemenea, pentru operațiunile sprijinite exclusiv din fonduri naționale. De exemplu, o operațiune de sprijinire a uceniciilor finanțată integral din resurse naționale/regionale poate fi considerată un sistem național.

În cazul în care metoda este modificată în timpul perioadei de programare, aceeași modificare ar trebui să se aplice dar numai proiectelor finanțate din fondurile ESI selectate în cadrul cererilor de propuneri lansate după modificare.

De asemenea, metodele naționale care au fost întrerupte nu pot fi utilizate. În cazul în care metoda este modificată/întreruptă în timpul perioadei de programare, ar trebui să se aplice aceeași modificare, dar numai proiectelor finanțate din fondurile ESI selectate în cadrul cererilor de propuneri lansate după modificare/întrerupere. Cu toate acestea, în cazul în care metoda este întreruptă în cursul perioadei de programare, metoda se poate aplica numai proiectelor finanțate din fondurile ESI selectate în cadrul cererilor de propuneri lansate înainte de întrerupere.

Ar putea fi utilizate, de asemenea, metode regionale sau alte metode de calcul locale, dar, în mod normal, acestea trebuie să fie aplicate în zona geografică în care sunt utilizate.

În cazul în care reutilizează o metodă națională existentă, autoritatea de management ar trebui să asigure și să documenteze aceleași informații care sunt necesare pentru reutilizarea unei metode UE:

—	este reutilizată metoda în ansamblul său (de exemplu și dacă este cazul, cheltuielile eligibile, domeniul de aplicare), și nu numai rezultatul acesteia (sumă forfetară în valoare de X EUR);

—

metoda se aplică, în mod normal, în aceeași zonă geografică sau într-o zonă mai mică (în consecință, în cazul în care o metodologie se aplică într-o singură regiune, aceasta poate fi reutilizată de regiunea în cauză, dar nu de o altă regiune a statului membru respectiv, în care metodologia națională nu este aplicabilă);

—	metoda se aplică unor tipuri similare de operațiuni și de beneficiari;

—	trimitere la metoda și justificarea faptului că această metodă este utilizată pentru operațiunile sprijinite din surse naționale.

Rate forfetare pentru perioada 2007-2013

Ratele forfetare pentru calcularea costurilor indirecte stabilite în perioada 2007-2013, care au fost evaluate și aprobate de serviciile Comisiei, pot fi aplicate în continuare în perioada 2014-2020. În cazul în care programele FSE sau FEDR utilizează același sistem și continuă să sprijine aceleași tipuri de operațiuni în aceeași zonă geografică, serviciile Comisiei consideră aprobarea ex ante acordată pentru perioada 2007-2013, printr-o scrisoare semnată de direcția generală competentă, ca fiind valabilă pentru perioada 2014-2020. Orice modificare a metodologiei aprobate revine în responsabilitatea statului membru.

Cum se poate evalua dacă tipurile de operațiuni și de beneficiari sunt similare?

Articolul 67 alineatul (5) literele (b) și (c) din RDC prevede posibilitatea ca un stat membru să reutilizeze metodele de calcul existente și costurile unitare, sumele forfetare și ratele forfetare corespunzătoare aplicabile unor tipuri similare de operațiuni și beneficiari. În RDC nu există nicio indicație cu privire la ceea ce se înțelege prin similaritatea operațiunilor și/sau a beneficiarilor. Autoritatea de management trebuie să evalueze dacă, într-un anumit caz, condiția similarității este îndeplinită. De exemplu, o operațiune și beneficiarul său deja eligibil în cadrul unui sistem pot fi considerate ca fiind similare operațiunii și beneficiarului în cauză, iar metoda de calcul și costurile unitare/ratele forfetare/sumele forfetare corespunzătoare ale sistemului respectiv pot fi reutilizate în operațiunea în cauză. Ca principiu general, ar trebui să fie luate în considerare toate elementele metodei care ar putea avea un impact asupra costurilor unitare/sumei forfetare/ratei forfetare. O examinare de la caz la caz este necesară.

4.5. Utilizarea ratelor stabilite de RDC sau de normele specifice fondurilor

Articolul 67 alineatul (5) litera (d) din RDC

RDC și normele specifice fondurilor prevăd o serie de rate forfetare specifice. Intenția este de a asigura securitatea juridică și de a reduce volumul de muncă inițial sau necesarul de informații disponibile pentru a stabili un sistem bazat pe rate forfetare, întrucât nu există o cerință de efectuare a unui calcul pentru a determina ratele aplicabile. Cu toate acestea, astfel de metode nu sunt potrivite pentru toate tipurile de operațiuni.

Rata forfetară stabilită la articolul 68 primul paragraf litera (b) din RDC care se aplică celor cinci fonduri ESI este o rată maximă. Statele membre pot utiliza rata respectivă sau rate mai mici fără a fi obligate să efectueze un calcul specific. Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea de management decide să nu aplice aceeași rată tuturor beneficiarilor unei cereri de propuneri, aceasta ar trebui să fie în măsură să dovedească că a fost respectat principiul egalității de tratament și al nediscriminării.

4.6. Adaptarea ratelor forfetare, a sumelor forfetare și a baremelor standard de costuri unitare în timp

Articolul 67 din RDC nu prevede nicio dispoziție privind adaptarea opțiunilor simplificate în materie de costuri. În consecință, adaptarea nu este obligatorie. Cu toate acestea, se recomandă ca autoritatea de management să adapteze opțiunile simplificate în materie de costuri atunci când lansează o nouă cerere de propuneri sau să facă acest lucru periodic pentru a ține seama de o indexare sau de modificările economice, de exemplu în ceea ce privește costurile energiei, nivelurile salariilor etc. Comisia sugerează consacrarea în metodologie a unor adaptări automate (bazate pe inflație sau pe evoluția salariilor, de exemplu). Astfel, opțiunea simplificată în materie de costuri rămâne un indicator fiabil al costurilor reale.

Sumele adaptate ar trebui să se aplice numai proiectelor sau etapelor proiectelor care vor fi puse în aplicare în viitor, nu retroactiv. Pentru operațiunile multianuale, o adaptare anuală poate fi prevăzută în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului.

Pentru orice revizuire care are loc, ar trebui să existe documente justificative corespunzătoare care să explice ratele adaptate sau sumele disponibile la autoritatea de management.

4.7. Metode specifice de determinare a sumelor stabilite în conformitate cu normele specifice fondurilor

Articolul 67 alineatul (5) litera (e) din RDC

Metode suplimentare pot fi stabilite prin regulamentele specifice fondurilor. Înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE definea o rată forfetară de până la 40 % din costurile directe eligibile cu personalul pentru a acoperi restul costurilor eligibile ale unei operațiuni. Acest articol a fost eliminat de Regulamentul Omnibus și înlocuit cu articolul 68b din RDC (a se vedea secțiunea 3.1.2.3).

CAPITOLUL 5

Consecințele pentru audit și control

5.1. Necesitatea unei abordări comune în ceea ce privește auditul și controlul

Opțiunile simplificate în materie de costuri necesită o aproximare ex ante a costurilor pe baza, de exemplu, a datelor istorice sau statistice. Fiind valori medii sau mediane ori rezultatul altor metodologii solide din punct de vedere statistic, este inerent ca opțiunile simplificate în materie de costuri să poată supracompensa sau subcompensa într-o măsură limitată costurile reale suportate și plătite de beneficiari. Totuși, acest lucru este considerat acceptabil în temeiul normelor aplicabile, deoarece opțiunile simplificate în materie de costuri stabilite pe baza unei metodologii corecte sunt considerate un indicator fiabil al costurilor reale; orice astfel de supracompensare nu constituie profit.

Atunci când se aplică opțiuni simplificate în materie de costuri, controalele și auditurile nu vor verifica ex post facturile și sumele plătite de beneficiari; acestea vor verifica dacă metodologia de stabilire ex ante a opțiunilor simplificate în materie de costuri este în conformitate cu normele aplicabile și dacă este aplicată corect.

Prezentul capitol descrie abordarea privind verificările de gestiune și auditurile opțiunilor simplificate în materie de costuri. Statele membre sunt, de asemenea, încurajate să ia în considerare cerințele-cheie elaborate în comun de Curtea de Conturi Europeană și de serviciile Comisiei responsabile cu fondurile ESI și care sunt relevante pentru toate organismele care utilizează și verifică opțiunile simplificate în materie de costuri (47).

Atunci când verifică și auditează opțiunile simplificate în materie de costuri, autoritățile naționale sunt încurajate să mențină o abordare comună pentru a asigura un tratament uniform atunci când formulează concluzii cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor declarate.

5.2. Rolul autorității de audit în elaborarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

Se recomandă ca auditorii naționali să efectueze o evaluare ex ante a modului în care sunt elaborate opțiunile simplificate în materie de costuri și să furnizeze rezultatul evaluării lor înainte de punerea în aplicare. Definirea metodologiei opțiunilor simplificate în materie de costuri și a parametrilor acesteia revine în responsabilitatea exclusivă a autorității de management; cu toate acestea, o evaluare ex ante și validarea acestei metodologii și calcularea acesteia de către autoritatea de audit sau organismul de certificare (pentru FEADR) sporesc în mod semnificativ calitatea opțiunilor simplificate în materie de costuri, sub rezerva respectării principiului separării funcțiilor prevăzut la articolul 72 litera (b) din RDC.

Atunci când fac o astfel de evaluare, auditorii prestează un serviciu de consultanță care nu le afectează imparțialitatea în momentul în care auditează costurile declarate pe baza unei opțiuni simplificate în materie de costuri în cursul punerii în aplicare ulterioare. În cazul în care evaluarea ex ante a conformității este efectuată cu suficientă profunzime și într-un cadru bine definit, iar autoritatea de audit sau organismul de certificare ajunge la o concluzie pozitivă (și anume, validarea oficială a metodologiei privind opțiunile simplificate în materie de costuri), autoritatea de audit sau organismul de certificare poate utiliza rezultatul evaluării sale pentru audituri (de asigurare) viitoare, în cazul în care sunt eșantionate operațiuni în care se aplică opțiuni simplificate în materie de costuri.

Pentru program, această abordare are avantajul de a oferi securitatea juridică dorită și contribuie la prevenirea erorilor sistemice care ar putea avea consecințe financiare dacă sunt detectate numai în timpul punerii în aplicare.

5.3. Verificări generale de gestiune și abordarea auditului

În cazul în care se utilizează costuri simplificate, în scopul stabilirii legalității și regularității cheltuielilor, atât auditurile și controalele Comisiei, cât și cele naționale vor verifica elaborarea corectă a metodologiei, calcularea ratelor sau a sumelor (dacă este cazul) și aplicarea corectă a acestora.

Regulamentul Omnibus a clarificat, în modificările aduse articolului 125 alineatul (4) litera (a) din RDC, sfera verificărilor care trebuie efectuate de autoritatea de management cu privire la costurile rambursate în temeiul opțiunilor simplificate în materie de costuri. Astfel, articolul 125 alineatul (4) litera (a) din RDC prevede că autoritatea de management verifică dacă produsele cofinanțate au fost livrate și dacă serviciile cofinanțate au fost prestate, dacă operațiunea este conformă cu legislația aplicabilă, cu programul operațional și cu condițiile de acordare a sprijinului pentru această operațiune.

În plus, articolul 125 alineatul (4) litera (a) punctul (ii) din RDC prevede că, pentru costurile rambursate pe baza opțiunilor simplificate în materie de costuri, verificările de gestiune (și, în consecință, auditurile) urmăresc să verifice dacă au fost îndeplinite condițiile pentru rambursarea cheltuielilor către beneficiar (de exemplu, astfel cum se prevede în acordul de grant).

În ceea ce privește cheltuielile rambursate pe baza opțiunilor simplificate în materie de costuri, cerința prevăzută la articolul 125 alineatul (4) din RDC, conform căreia produsele și serviciile cofinanțate au fost furnizate, respectiv prestate, nu implică faptul că auditurile ar trebui să verifice sau să solicite documente privind costurile subiacente.

În ceea ce privește FEADR, articolul 48 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 prevede că controalele administrative verifică eligibilitatea costurilor operațiunii, inclusiv conformitatea cu categoria de costuri sau metoda de calcul care trebuie utilizată în cazul în care operațiunea sau o parte din aceasta intră sub incidența articolului 67 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) din RDC. În plus, în conformitate cu alineatul (3) litera (b) din aceeași dispoziție, costurile suportate și plățile efectuate nu trebuie să fie verificate în cazul în care se aplică o formă sau o metodă menționată la articolul 67 alineatul (1) litera (b), (c) și (d) din RDC.

Prin urmare, sfera verificărilor de gestiune și a auditurilor privind cheltuielile pentru rambursare pe baza unei metodologii privind opțiunile simplificate în materie de costuri va acoperi realizările/rezultatele pentru costurile unitare și sumele forfetare, precum și costurile de bază în cazul finanțării forfetare. Verificările de gestiune și auditurile nu vor acoperi facturile individuale și procedurile specifice de achiziții publice care stau la baza cheltuielilor rambursate pe baza opțiunilor simplificate în materie de costuri. În consecință, aceste documente financiare sau de achiziții publice subiacente nu se solicită în vederea verificării sumelor (cheltuielilor) suportate și plătite de beneficiar.

Auditul și controlul vor fi efectuate la două niveluri:

1.	Verificarea stabilirii corecte a metodei de calcul pentru stabilirea opțiunii simplificate în materie de costuri și

2.	Verificarea aplicării corecte a ratei (ratelor) și a sumei (sumelor) stabilite.

5.3.1 Verificarea stabilirii corecte a metodei de calcul pentru opțiunea simplificată în materie de costuri

Verificarea metodei de calcul va fi efectuată, în general, pentru un program (sau pentru părți ale acestuia) sau pentru mai multe programe aflate sub responsabilitatea unei autorități de management sau a unui organism intermediar. Pentru opțiunile simplificate în materie de costuri bazate pe datele proprii ale beneficiarilor, în conformitate cu articolul 67 alineatul (5) litera (a) punctele (ii), (iii) și (aa) din RDC, verificarea respectivă va fi efectuată pentru anumiți beneficiari.

În practică, autoritatea de audit va verifica dacă opțiunea simplificată în materie de costuri a fost elaborată în conformitate cu cerințele privind metodele de calcul specificate la articolul 67 alineatul (5) din RDC și cu dispozițiile relevante definite de autoritățile programului pentru o astfel de opțiune simplificată în materie de costuri.

Evaluarea măsurii în care metodologia elaborată de autoritatea de management a fost rezultatul unui proces analitic finalizat cu diligență va include:

—	verificarea faptului că informațiile privind metoda de calcul sunt documentate în mod corespunzător, ușor de urmărit și aplicate în mod consecvent;

—	verificarea faptului că respectivele costuri incluse în calcule sunt relevante și eligibile;

—	verificarea fiabilității/exactității datelor;

—	verificarea existenței tuturor categoriilor de costuri acoperite de opțiunile simplificate în materie de costuri și

—	evaluarea descrierii detaliate a etapelor parcurse în cadrul stabilirii opțiunii simplificate în materie de costuri.

Auditarea metodei de calcul se axează pe verificarea îndeplinirii condițiilor de stabilire a unei metodologii și nu pune sub semnul întrebării motivele pentru alegerea unei anumite metodologii în locul alteia. Alegerea metodei revine în continuare în responsabilitatea exclusivă a autorității de management. Autoritatea de management ar trebui să mențină o evidență adecvată a metodei de calcul stabilite și ar trebui să fie în măsură să demonstreze pe ce bază au fost stabilite ratele forfetare, baremele standard de costuri unitare sau sumele forfetare. Evidențele păstrate pentru documentarea metodei de calcul vor face obiectul cerințelor prevăzute în regulamentele în vigoare [articolele 82, 87 și 88 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru FEADR și articolul 140 din RDC pentru celelalte fonduri ESI].

Pentru ratele forfetare, sumele forfetare și costurile unitare care sunt stabilite în RDC sau în regulamentele specifice fondurilor care nu necesită un calcul pentru a determina rata aplicabilă, auditurile se vor axa pe definirea categoriilor de costuri (de exemplu, costuri directe, costuri indirecte, costuri directe cu personalul). Nu există niciun temei juridic pentru a solicita documente justificative pentru opțiunile simplificate în materie de costuri stabilite în RDC [de exemplu, auditorii nu pot solicita beneficiarilor să furnizeze facturi pentru costurile reale pentru a verifica dacă, într-adevăr, beneficiarul a suportat costuri indirecte de 15 % atunci când s-a aplicat articolul 68 primul paragraf litera (b) din RDC].

5.3.2. Verificarea aplicării corecte a metodei

—

Atunci când se utilizează o rată forfetară, un cost unitar sau o sumă forfetară, nu este necesar să se justifice costurile reale ale categoriilor de cheltuieli acoperite de opțiunile simplificate în materie de costuri, inclusiv, dacă este cazul, deprecierea și contribuțiile în natură. Contribuțiile în natură menționate la articolul 69 alineatul (1) din RDC, pot fi luate în considerare pentru calcularea valorii unei rate forfetare, a unui barem standard de costuri unitare sau a unei sume forfetare. Cu toate acestea, atunci când se aplică opțiunea simplificată în materie de costuri, nu este necesar să se verifice existența contribuțiilor în natură și, în consecință, îndeplinirea dispozițiilor prevăzute la articolul 69 alineatul (1) din RDC.

—	După cum s-a indicat mai sus, verificările metodei de calcul vor fi efectuate, în general, la nivelul autorității de management (în funcție de metodele utilizate) sau al organismului intermediar, iar verificarea aplicării corecte a metodei stabilite va fi realizată la nivelul beneficiarului.

5.3.2.1. Verificarea aplicării corecte a ratelor forfetare

Verificarea aplicării corecte a sistemului de finanțare forfetară va implica verificarea categoriilor de costuri ale operațiunii cărora li se aplică rata forfetară, și anume așa-numitele „costuri de bază”, sau verificarea calculării acestora, în cazul în care sunt utilizate alte opțiuni simplificate în materie de costuri pentru stabilirea acestora. După caz, aceasta va implica, de asemenea, verificarea altor categorii de costuri eligibile care nu sunt luate în considerare în sistemul de finanțare forfetară (și anume, costurile eligibile cărora nu li se aplică rata forfetară). Totuși, nu există verificări ale costurilor reale suportate de beneficiar sau ale documentelor justificative (financiare) aferente pentru sumele rambursate pe baza unei rate forfetare.

Sistemele naționale ar trebui să ofere o definiție clară și fără echivoc a categoriilor de costuri sau o listă prestabilită a tuturor categoriilor de costuri eligibile pe care se bazează rata forfetară (și, după caz, celelalte categorii de costuri eligibile).

Sarcina auditorilor atunci când verifică aplicarea corectă a ratelor forfetare este:

—

de a examina normele programului referitoare la această opțiune și acordurile încheiate cu beneficiarul, pentru a verifica dacă:

—	rata forfetară ia în considerare categoriile adecvate de costuri, și anume, dacă se referă la categoria corectă și utilizează categoria (categoriile) corectă (corecte) de costuri eligibile pe care se bazează rata forfetară;

—	procentul ratei forfetare a fost utilizat în mod corect;

—

de a controla „costurile de bază”, de exemplu cheltuielile declarate pe baza costului real, cărora li se aplică rata forfetară, pentru a verifica dacă:

—	nu există cheltuieli neeligibile incluse în „costurile de bază”;

—

nu există o declarare dublă a aceluiași element de cost, și anume „costul de bază” sau orice alte costuri reale nu includ niciun element de cost care se încadrează în mod normal în rata forfetară. De exemplu, costurile administrative acoperite de o rată forfetară pentru costurile indirecte pot să nu fie incluse într-o altă categorie de costuri, precum costurile reale directe pentru expertiza externă, în cazul în care acestea conțin, de asemenea, costuri indirecte de administrare, pentru a se evita riscul dublei finanțări;

—

suma calculată prin aplicarea ratei forfetare este ajustată proporțional în cazul în care valoarea costului (costurilor) de bază la care se aplică rata forfetară a fost modificată. Orice reducere a sumei eligibile a „costurilor de bază” acceptată în urma verificărilor categoriilor de costuri eligibile cărora li se aplică rata forfetară (și anume, în raport cu bugetul estimat sau în urma unei corecții financiare) din „costurile de bază” va afecta proporțional suma acceptată pentru categoriile de costuri calculate prin aplicarea unei rate forfetare la „costurile de bază”.

5.3.2.2. Verificarea aplicării corecte a baremelor standard pentru costuri unitare

Verificarea aplicării corecte a baremelor standard pentru costuri unitare va include o evaluare pentru a determina dacă au fost îndeplinite condițiile stabilite în ceea ce privește procesul, realizările și/sau rezultatele pentru rambursarea costurilor.

Sarcina auditorului va cuprinde verificări ale următoarelor aspecte:

—	unitățile livrate în cadrul proiectului, constând în resurse, realizări sau rezultate cuantificate acoperite de costul unitar, sunt documentate și, prin urmare, verificabile și sunt reale; și

—	suma declarată este egală cu costul unitar stabilit înmulțit cu unitățile livrate efectiv în cadrul proiectului.

—	În cazul în care sunt stabilite alte condiții în documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului, auditorii vor verifica, de asemenea, îndeplinirea condițiilor respective.

Auditorii și controlorii nu trebuie să accepte costuri unitare care au fost plătite și declarate Comisiei în prealabil, fără ca partea corespunzătoare a proiectului să fi fost pusă înainte în aplicare. Beneficiarul este obligat doar să raporteze și să dovedească numărul de unități livrate, nu și costul real subiacent.

5.3.2.3. Verificarea aplicării corecte a sumelor forfetare

În cazul sumelor forfetare, realizarea operațiunii este fundamentală pentru anularea plății. Prin urmare, este esențial să se obțină asigurarea că realizările/rezultatele raportate sunt reale. Astfel, controlul constă în a verifica dacă etapele convenite (obiectivele de etapă, dacă este cazul) ale proiectului au fost finalizate integral și dacă realizările/rezultatele au fost obținute în conformitate cu condițiile stabilite de autoritățile responsabile de program (realizările/rezultatele trebuie să fie documentate). Costurile reale suportate de beneficiar în legătură cu realizările/rezultatele obținute nu vor fi verificate.

5.3.2.4. Verificarea în cazul unei combinații de opțiuni în cadrul aceleiași operațiuni

În cazul unei combinații de opțiuni simplificate în materie de costuri, pe lângă verificările care se impun pentru tipurile individuale de costuri simplificate descrise mai sus, auditul și controlul trebuie să confirme că toate costurile operațiunii sunt declarate o singură dată. Aceasta include verificarea faptului că metodologiile aplicate garantează că nu se poate solicita rambursarea niciunei cheltuieli a unei operațiuni în cadrul mai multor tipuri de opțiuni simplificate în materie de costuri și, dacă este cazul, costuri directe (dubla declarare a costurilor, de exemplu atât sub formă de costuri directe, cât și de costuri indirecte).

5.3.3. Erori sau nereguli potențiale legate de utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri

Printre constatările care ar putea fi considerate erori sau nereguli se numără următoarele:

—	metodologia utilizată pentru a calcula opțiunile simplificate în materie de costuri nu respectă condițiile de reglementare;

—	rezultatele metodei de calcul nu au fost respectate la stabilirea și aplicarea ratelor;

—	un beneficiar nu a respectat ratele stabilite sau a declarat cheltuieli neeligibile care nu sunt incluse în categoriile de costuri eligibile stabilite de către autoritatea de management;

—	Dubla declarare a aceluiași element de cost: drept cost „de bază” (calculat pe baza principiului costurilor reale, a sumei forfetare sau a costurilor unitare) și drept cost eligibil „calculat” (inclus în rata forfetară);

—	în cazul în care „costurile de bază” sunt reduse fără o reducere proporțională a costurilor eligibile „calculate” (incluse în rata forfetară);

—	lipsa documentelor justificative care demonstrează realizările sau realizări justificate doar parțial, dar plătite în totalitate.

În cazul în care, în cadrul unui audit sau al unei verificări de gestiune, se constată o neregulă în categoriile de costuri eligibile cărora li se aplică o rată forfetară, costurile eligibile calculate vor trebui, de asemenea, reduse.

Exemplu (FEDR): O municipalitate primește o subvenție pentru o valoare maximă a costurilor eligibile de 1 000 000 EUR pentru construcția unui drum.

Cererea de plată pentru proiect se prezintă sub următoarea formă:

Proiectul 1: lucrarea (procedură de achiziții publice)	700 000 EUR
Proiectul 2: alte costuri:	300 000 EUR
Costuri directe cu personalul (de tip 1)	50 000 EUR
Alte costuri directe (de tip 3)	242 500 EUR
Costuri indirecte (de tip 2)	Costuri directe cu personalul × 15 % = 7 500 EUR
Total costuri declarate	1 000 000 EUR

Cheltuielile declarate de beneficiar sunt verificate de autoritatea de management. Cheltuielile neeligibile se regăsesc în costurile directe cu personalul declarate.

Cererea de plată acceptată se prezintă sub următoarea formă:

Proiectul 1: lucrarea (procedură de achiziții publice)	700 000 EUR
Proiectul 2: alte costuri:	300 000 288 500 EUR
Costuri directe cu personalul (de tip 1)	50 000 40 000 EUR
Alte costuri directe (de tip 3)	242 500 EUR
Costuri indirecte (de tip 2)	Costuri directe cu personalul × 15 % = 7 500 6 000 EUR
Total costuri eligibile după deducerea pro rata:	1 000 000 988 500 EUR

Exemplu (FSE): Este plătit un cost unitar de 5 000 EUR pentru fiecare cursant care finalizează programul de formare.

Formarea începe în ianuarie, se încheie în iunie și se preconizează că vor participa 20 de persoane. Valoarea cheltuielilor eligibile estimate este de 20 × 5 000 EUR = 100 000 EUR. În fiecare lună, furnizorul de formare va trimite o factură care corespunde unei valori de 10 % din grant: 10 000 EUR la sfârșitul lunii ianuarie, 10 000 EUR la sfârșitul lunii februarie etc.

Cu toate acestea, având în vedere că niciun cursant nu a finalizat programul de formare înainte de sfârșitul lunii iunie, toate aceste plăți sunt considerate ca fiind avansuri și nu pot fi declarate Comisiei. O sumă poate fi certificată Comisiei numai după ce s-a demonstrat că unele persoane au finalizat programul de formare: de exemplu, în cazul în care 15 persoane au finalizat programul de formare, suma care poate fi certificată Comisiei este 15 × 5 000 EUR = 75 000 EUR.

(1) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii.

(2) Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului.

(3) Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului.

(4) A 2-a reuniune a Grupului de experți la nivel înalt privind monitorizarea simplificării pentru beneficiarii fondurilor ESI.

(5) O notă de orientare specifică acoperă aceste două instrumente.

(6) Fondul social european (FSE), Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), Fondul de coeziune (FC).

(7) Disponibil la adresa: https://www.eca.europa.eu/ro/Pages/DocItem.aspx?did=46515

(8) Raportul anual referitor la execuția bugetului, (2017)C 332/01, Curtea de Conturi Europeană.

(9) Disponibil la adresa: https://www.eca.europa.eu/Lists/ECADocuments/SR18_11/SR_SCO_RO.pdf

(10) Ar trebui remarcat faptul că RDC prevede, de asemenea, opțiuni simplificate în materie de costuri care pot fi utilizate de autoritatea de management fără a fi necesar să se efectueze calcule. Prin urmare, în aceste cazuri, ele pot fi utilizate chiar dacă nu există date fiabile disponibile pentru un anumit tip de operațiuni.

(11) Și articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus.

(12) În ceea ce privește FSE, aceasta reprezintă o schimbare importantă comparativ cu norma prevăzută la articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul FSE, înainte de Regulamentul Omnibus.

(13) Această rată forfetară – care este acum aplicabilă tuturor fondurilor ESI – este inspirată de articolul 14 alineatul (2) anterior din Regulamentul FSE, care era aplicabil numai FSE și care a fost eliminat prin Regulamentul Omnibus. Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul FSE, în conformitate cu articolul 68b alineatul (1) din RDC, care se aplică în prezent tuturor fondurilor ESI, pentru operațiunile sprijinite prin FSE, FEDR și FEADR indemnizațiile și salariile plătite participanților sunt considerate costuri eligibile suplimentare la costurile calculate pe baza ratei forfetare. Acestea nu sunt incluse în „costurile eligibile rămase”, care sunt calculate pe baza unei rate forfetare de 40 % din costurile directe eligibile cu personalul prevăzute la articolul 68b (a se vedea secțiunea 3.1.2.3 cu referire la articolul 68b).

(14) A se vedea secțiunea 2.2.3, care oferă orientări suplimentare privind aplicarea în timp a modificărilor introduse prin Regulamentul Omnibus.

(15) Conform articolului 2 punctul 13 din CPR „ajutor de stat” înseamnă ajutorul care intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE care, în scopul prezentului regulament, se consideră că include și ajutorul de minimis în sensul Regulamentului (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei, al Regulamentului (CE) nr. 1535/2007 al Comisiei și al Regulamentului (CE) nr. 875/2007 al Comisiei. Trimiterea la ajutorul de stat din Regulamentul FSE trebuie înțeleasă astfel cum este definită în RDC.

(16) În versiunea modificată de Regulamentul (UE) 2015/779 al Parlamentului European și al Consiliului.

(17) Pentru o explicație privind diferitele tipuri de costuri în ceea ce privește finanțarea forfetară, a se vedea secțiunea 3.1.1.

(18) Cheltuielile aferente litigiilor nu sunt eligibile în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 481/2014 al Comisiei.

(19) A se vedea declarația comună a Consiliului și a Comisiei cu privire la articolul 67 din RDC (din documentul nr. 8207/12 al COREPER/Consiliului, ADD7 REV 1).

(20) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat (JO L 187, 26.6.2014, p. 1).

(21) Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO C 262, 19.7.2016, p. 1).

(22) Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol și Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul pescuitului și acvaculturii.

(23) Articolul 65 alineatul (8) RDC.

(24) Articolul 98 alineatul (2) din RDC a fost modificat prin Regulamentul Omnibus pentru a clarifica faptul că toate normele aplicabile celuilalt fond se aplică FSE sau FEDR atunci când se utilizează finanțarea încrucișată.

(25) Acest lucru a fost deosebit de relevant înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, întrucât articolul 14 alineatele (2) și (3) din Regulamentul FSE prevedeau dispoziții specifice privind opțiunile simplificate în materie de costuri care erau aplicabile numai FSE [și care s-ar putea aplica, de asemenea, unei părți a unei operațiuni sprijinite de FEDR în conformitate cu articolul 98 alineatul (2) din RDC, și anume atunci când FEDR a oferit sprijin pentru activități de tip FSE]. Odată cu Regulamentul Omnibus, aceste dispoziții au fost transpuse în RDC și sunt acum aplicabile și FEDR.

(26) O operațiune, în conformitate cu articolul 2 punctul 9 din RDC, înseamnă un proiect, un contract, o acțiune sau un grup de proiecte selectate de autoritatea de management.

(27) Această definiție nu se aplică pentru cooperarea teritorială europeană. Pentru o definiție a costurilor cu personalul eligibile pentru programele de cooperare teritorială europeană, vă rugăm să consultați Regulamentul delegat (UE) nr. 481/2014 al Comisiei.

(28) Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei din 3 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 (JO L 138, 13.5.2014, p. 5).

(29) Contribuțiile în natură sub formă de indemnizații sau salarii plătite de un terț (în beneficiul participanților la o operațiune) sunt eligibile pentru o contribuție din partea FSE sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în dispoziția respectivă, mai exact contribuțiile în natură sunt angajate în conformitate cu normele naționale, inclusiv normele contabile, și valoarea acestora nu depășește costul suportat de către partea terță.

(30) Articolul 282 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE, Euratom) 2018/1046.

(31) Costurile cu personalul pot fi stabilite, de asemenea, printr-o metodologie diferită stabilită în RDC, de exemplu, costurile unitare cu un numitor diferit de 1 720 de ore ar putea fi stabilite pe baza articolului 67 alineatul (1) litera (b) și a articolului 67 alineatul (5) din RDC.

(32) În temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 privind CTE, articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) nr. 481/2014 al Comisiei stabilește norme specifice privind eligibilitatea cheltuielilor pentru costurile de personal pentru a delimita conținutul costurilor brute cu forța de muncă, aferente personalului angajat de către beneficiar.

(33) Comitetul de monitorizare în cazul cooperării teritoriale europene.

(34) Regulamentul delegat (UE) 2019/1867 al Comisiei din 28 august 2019 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește stabilirea finanțării forfetare – https://eur-lex.europa.eu/eli/reg_del/2019/1867/oj?locale=ro

(35) Pentru FEADR, metodologia trebuie aplicată pe parcursul exercițiului financiar respectiv.

(36) Această opțiune a fost posibilă pentru operațiuni cu un sprijin public de cel mult 100 000 EUR.

(37) Articolul 67 alineatul (6) din RDC.

(38) Pentru sprijinul care nu este acordat prin intermediul unei cereri de propuneri, acest lucru ar trebui precizat în documentul general care specifică metodologia sprijinului.

(39) Articolul 67 alineatul (5) litera (a) din RDC.

(40) În temeiul articolului 67 alineatul (5) litera (a) din RDC, nu contează când a fost stabilită metoda; atât timp cât este în uz, aceasta trebuie să poată face obiectul unui audit.

(41) Metodele vizate de prezenta secțiune sunt cele prevăzute la articolul 67 alineatul (5) litera (a) punctele (ii) și (iii) din RDC. Proiectul de buget menționat la articolul 14 alineatul (3) din FSE [înainte de Regulamentul Omnibus] și la articolul 67 alineatul (5) litera (aa) din RDC nu intră sub incidența acestor cerințe.

(42) Proiectul de buget de mai jos are doar un scop ilustrativ. Acesta nu ar trebui să fie considerat un proiect de buget suficient de detaliat.

(43) Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei din 3 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 (JO L 138, 13.5.2014, p. 5).

(44) Articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru „Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020”.

(45) Articolul 124 din Regulamentul nr. 966/2012 a fost înlocuit de articolul 181 din Regulamentul Omnibus:

6. Ordonatorul de credite competent poate autoriza sau impune, sub formă de rate forfetare, finanțarea costurilor indirecte ale beneficiarului până la cel mult 7 % din costurile directe totale eligibile ale acțiunii. O rată forfetară mai ridicată poate fi autorizată printr-o decizie motivată a Comisiei. (…)

(46) Articolul 67 alineatul (5) litera (c) din RDC.

(47) https://www.eca.europa.eu/Lists/ECADocuments/SR18_11/SR_SCO_RO.pdf (Anexa II – 1. Asigurarea privind opțiunile simplificate în materie de costuri și 2. Performanța opțiunilor simplificate în materie de costuri).

Categorii de costuri eligibile cărora li se va aplica rata pentru calcularea sumelor pentru alte costuri eligibile (de tip 1)	Costurile cu personalul = 90 000 EUR + 12 000 EUR = 102 000 EUR
Rata forfetară în sine	47 %
Alte categorii de costuri eligibile, care vor fi calculate la rată forfetară (de tip 2)	Alte costuri = 47 % din costurile cu personalul = 47 % × 102 000 = 47 940 EUR
Alte categorii de costuri eligibile pentru care nu se aplică rata și care nu sunt calculate la rată forfetară (de tip 3)	Nu se aplică

Costuri cu personalul (de tip 1):	102 000	Alte costuri (de tip 2) = 47 % din costurile cu personalul	47 940
Costuri directe cu personalul	90 000	(calculate)
Costuri indirecte cu personalul	12 000	Total costuri eligibile	149 940
(În general, bazate pe costuri reale)

Categorii de costuri eligibile cărora li se aplică rata pentru calcularea sumelor pentru costurile indirecte eligibile (de tip 1)	Costuri directe eligibile = 135 000 EUR
Rata forfetară	11,1 % (nu poate fi mai mare de 25 % și trebuie justificată)
Categorii de costuri eligibile, care vor fi calculate la rată forfetară (de tip 2)	Costuri indirecte (calculate) = 11,1 % din costurile directe eligibile = 11,1 % × 135 000 = 14 500 EUR
Categorii de costuri eligibile pentru care nu se aplică rata și care nu sunt calculate la rată forfetară (de tip 3)	Nu se aplică deoarece nu există alte costuri eligibile.

Categorii de costuri eligibile cărora li se va aplica rata forfetară pentru calcularea sumelor eligibile (de tip 1)	Costuri directe cu personalul = 90 000 EUR
Rata forfetară	15 % (nu este necesară justificarea)
Categorii de costuri eligibile, care vor fi calculate la rată forfetară (de tip 2)	Costuri indirecte (calculate) = 15 % din costurile directe = 15 % × 90 000 = 13 500 EUR
Categorii de costuri eligibile pentru care nu se aplică rata și care nu sunt calculate la rată forfetară (de tip 3)	Alte costuri directe (închirierea sălii, cheltuieli de transport, mese, informare, publicitate) = 45 000 EUR

Categorii de costuri eligibile cărora li se va aplica rata forfetară pentru calcularea sumelor eligibile (de tip 1)	Costuri directe eligibile cu personalul = 90 000 EUR
Rata forfetară	40 % (nu este necesară justificarea)
Categorii de costuri eligibile, care vor fi calculate la rată forfetară (de tip 2)	Toate celelalte costuri = 40 % din costurile directe eligibile cu personalul = 40 % × 90 000 = 36 000 EUR
Categorii de costuri eligibile pentru care nu se aplică rata și care nu sunt calculate la rată forfetară (de tip 3)	De la intrarea în vigoare a Regulamentului Omnibus, salariile și indemnizațiile participanților pot fi declarate în plus față de rata forfetară de 40 % și costurile directe cu personalul [articolul 68b alineatul (2) din RDC].

Total costuri directe	135 000	Total costuri indirecte	15 000
Costuri directe cu personalul	90 000	Costuri indirecte cu personalul	12 000
Costuri de închiriere a sălii	12 000	Electricitate, telefon etc.	3 000
Costuri de transport	15 000
Masă	3 000
Informare/publicitate	15 000

Costuri directe (de tip 1)	135 000	Costuri indirecte (de tip 2) = 11,1 % din costurile directe	14 500
Costuri directe cu personalul	90 000	(calculate)
Costuri de închiriere a sălii	12 000
Costuri de transport	15 000	Total costuri eligibile	149 500
Masă	3 000
Informare/publicitate	15 000
(În general, bazate pe costuri reale)

Costuri directe cu personalul (de tip 1)	90 000	=>	Costuri indirecte (de tip 2) = 15 % din costurile directe cu personalul	13 500
			(calculate)
Alte costuri directe (de tip 3):
Costuri de închiriere a sălii	12 000
Costuri de transport	15 000		Total costuri eligibile	148 500
Masă	3 000
Informare/publicitate	15 000
(În general, bazate pe costuri reale)

Costuri directe cu personalul (de tip 1)	90 000	=>	Toate celelalte costuri (de tip 2) = 40 % din costurile directe cu personalul	36 000
(În general, bazate pe costuri reale)
			(calculate)
			Total costuri eligibile	126 000

(EUR)		(EUR)
Costuri directe		Costuri indirecte
Formator – remunerație	100 000	Cheltuieli administrative	17 500
Formator – costuri de transport	10 000	Chirie	15 000
Cursanți – remunerație	140 000	Cheltuieli indirecte	12 500
Cursanți – cazare	55 000	Total costuri indirecte	45 000
Cursanți – costuri de transport	25 000
Bunuri de consum neamortizabile	5 000
Publicitate	2 000
Costuri de organizare	5 000
Total costuri directe	342 000

Finanțare publică (națională + FSE)	193 500 EUR
Finanțare privată (autofinanțare)	193 500 EUR
Intensitatea ajutorului de stat	50 %

Total costuri eligibile care vor fi declarate Comisiei	1 290 EUR × 200 = 258 000 EUR
Finanțare publică (națională + FSE)	129 000 EUR
Finanțare privată (autofinanțare)	129 000 EUR
Intensitatea ajutorului de stat	50 %

Măsură în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 sau cu Regulamentul (UE) nr. 1303/2013		Cod	Submăsură în scopul programării (dacă este cazul)	SCO (Da/Nu)	Observații
Articolul 14	acțiuni de transfer de cunoștințe și informare	1	sprijin pentru acțiuni de formare profesională și de dobândire de competențe	Da	Nu este permis dacă măsura este pusă în aplicare prin achiziții publice Este permis în cadrul unui furnizor intern
			sprijin pentru activități demonstrative și acțiuni de informare	Da
			sprijin pentru schimburi pe termen scurt la nivelul conducerii exploatațiilor și a pădurilor, precum și pentru vizite în exploatații și în păduri	Da
Articolul 15	servicii de consiliere, servicii de gestionare a exploatației și servicii de înlocuire în cadrul exploatației	2	ajutor pentru a beneficia de servicii de consiliere	Nu
			sprijin pentru înființarea de servicii de gestionare a exploatațiilor, de servicii de înlocuire în cadrul exploatației și de servicii de consiliere agricolă, precum și servicii de consiliere în sectorul silvic	Nu
			sprijin pentru formarea consilierilor	Nu
Articolul 16	sisteme din domeniul calității produselor agricole și alimentare	3	sprijin pentru o nouă participare la scheme de calitate	Da
Articolul 16		3	sprijin pentru activități de informare și de promovare puse în aplicare de grupuri de producători pe piața internă	Da
Articolul 17	investiții în active fizice	4	sprijin pentru investiții în exploatații agricole	Da
			sprijin pentru investiții în procesarea/comercializarea și/sau dezvoltarea produselor agricole	Da
			sprijin pentru investiții în infrastructura necesară pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea agriculturii și a silviculturii	Da
			sprijin pentru investiții neproductive legate de îndeplinirea obiectivelor din domeniul agromediului și al climei	Da
Articolul 18	refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare	5	sprijin pentru investiții în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile	Da
Articolul 18		5	sprijin destinat investițiilor pentru refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de fenomene climatice nefavorabile și de evenimente catastrofale	Da
Articolul 19	dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor	6	ajutor la înființarea întreprinderii pentru tinerii fermieri	Nu
			ajutor la înființarea întreprinderii pentru activități neagricole în zone rurale	Nu
			ajutor la înființarea întreprinderii pentru dezvoltarea fermelor mici	Nu
			sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole	Da
			plățile acordate fermierilor eligibili pentru schema pentru micii fermieri care își transferă definitiv exploatația altui fermier	Nu
Articolul 20	servicii de bază și reînnoirea satelor în zonele rurale	7	sprijin pentru elaborarea și actualizarea planurilor de dezvoltare a municipalităților și a satelor în zonele rurale și a serviciilor de bază oferite de acestea, precum și ale planurilor de protecție și de gestionare legate de zonele Natura 2000 și de alte zone cu înaltă valoare naturală	Da
			sprijin pentru investiții în crearea, îmbunătățirea și extinderea tuturor tipurilor de infrastructuri la scară mică, inclusiv investiții în domeniul energiei din surse regenerabile și al economisirii energiei	Da
			sprijin pentru infrastructura în bandă largă, inclusiv construirea, îmbunătățirea și extinderea acesteia, infrastructura pasivă în bandă largă și furnizarea accesului în banda largă, precum și soluții publice de e-guvernare	Da
			sprijin pentru investiții în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente	Da
			investiții de uz public în infrastructura de agrement, în informarea turiștilor și în infrastructura turistică la scară mică	Da
			sprijin pentru studii și investiții asociate cu întreținerea, refacerea și modernizarea patrimoniului cultural și natural al satelor, al peisajelor rurale și al siturilor de înaltă valoare naturală, inclusiv cu aspectele socioeconomice conexe, precum și acțiuni de sensibilizare ecologică	Da
			sprijin pentru investiții orientate spre transferul activităților și transformarea clădirilor sau a altor instalații aflate în interiorul sau în apropierea așezărilor rurale, în scopul îmbunătățirii calității vieții sau al creșterii performanței de mediu a așezării respective	Da
			altele	Da
Articolul 21	investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și ameliorarea viabilității pădurilor	8	sprijin pentru împădurire și crearea de suprafețe împădurite	Da	Cu excepția întreținerii
			sprijin pentru înființarea și întreținerea sistemelor agroforestiere	Da	Cu excepția întreținerii
			sprijin pentru prevenirea daunelor cauzate pădurilor de incendii, de dezastre naturale și de evenimente catastrofale	Da
			sprijin pentru refacerea daunelor cauzate pădurilor de incendii, de dezastre naturale și de evenimente catastrofale	Da
			sprijin pentru investiții în ameliorarea rezilienței și a valorii ecologice a ecosistemelor forestiere	Da
			sprijin pentru investiții în tehnologii forestiere și în prelucrarea, în mobilizarea și în comercializarea produselor forestiere	Da
Articolul 27	înființarea grupurilor și a organizațiilor de producători	9	înființarea de grupuri de producători și de organizații de producători din sectoarele agricol și silvic	Nu
Articolul 28	agromediu și climă	10	plată pentru angajamente de agromediu și climatice	Nu
Articolul 28	agromediu și climă	10	sprijin pentru conservarea și pentru utilizarea și dezvoltarea durabile ale resurselor genetice în agricultură	Da
Articolul 29	agricultură ecologică	11	plată pentru adaptarea practicilor și a metodelor specifice agriculturii ecologice	Nu
Articolul 29	agricultură ecologică	11	plată pentru menținerea practicilor și a metodelor specifice agriculturii ecologice	Nu
Articolul 30	plăți Natura 2000 și plăți legate de Directiva-cadru privind apa	12	plăți compensatorii pentru zonele agricole Natura 2000	Nu
			plăți compensatorii pentru zonele forestiere Natura 2000	Nu
			plăți compensatorii pentru zonele agricole incluse în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice	Nu
Articolul 31	plăți către zonele afectate de constrângeri naturale specifice sau cu alte tipuri de constrângeri	13	plăți compensatorii în zonele montane	Nu
			plăți compensatorii pentru alte zone afectate de constrângeri naturale semnificative	Nu
			plăți compensatorii pentru alte zone afectate de constrângeri specifice	Nu
Articolul 33	bunăstarea animalelor	14	plată pentru bunăstarea animalelor	Nu
Articolul 34	servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor	15	plăți pentru angajamente de silvomediu	Nu
Articolul 34		15	sprijin pentru conservarea și promovarea resurselor genetice forestiere	Da
Articolul 35	cooperare	16	sprijin pentru înființarea grupurilor operaționale din cadrul parteneriatului european pentru inovare privind productivitatea și durabilitatea agriculturii	Da
			sprijin pentru proiecte-pilot și pentru dezvoltarea de noi produse, practici, procese și tehnologii	Da
			cooperarea între micii operatori în ceea ce privește organizarea proceselor de lucru comune și partajarea echipamentelor și a resurselor și pentru dezvoltarea și comercializarea de servicii turistice	Da
			cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în vederea stabilirii de lanțuri scurte de aprovizionare și de piețe locale și a dezvoltării acestora și pentru activități de promovare pe plan local legate de dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare și a piețelor locale	Da
			sprijin pentru acțiuni comune în scopul atenuării schimbărilor climatice sau al adaptării la acestea și pentru abordări comune privind proiectele de mediu și practicile ecologice în curs	Da
			sprijin pentru cooperare între actorii din cadrul lanțurilor de aprovizionare în ceea ce privește furnizarea durabilă de biomasă, care să fie utilizată în scopul producerii de alimente și de energie și în cadrul proceselor industriale	Da
			sprijin pentru strategii, altele decât cele de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității	Da
			sprijin pentru elaborarea de planuri de gestionare a pădurilor sau a unor instrumente echivalente	Da
			sprijin pentru diversificarea activităților agricole în direcția activităților privind sănătatea, integrarea socială, agricultura sprijinită de comunitate și educația cu privire la mediu și alimentație	Da
			altele	Da
Articolul 36	gestionarea riscurilor	17	prime plătite pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor	Nu	Fără simplificare (numai costurile administrative aferente creării fondului mutual)
			fonduri mutuale pentru fenomenele climatice nefavorabile, bolile animalelor și ale plantelor, infestările cu dăunători și pentru incidente de mediu	Nu
			instrumentul de stabilizare a veniturilor	Nu
Articolul 40	finanțarea plăților directe naționale complementare pentru Croația	18	finanțarea plăților directe naționale complementare pentru Croația	Nu
Articolul 35	sprijin pentru dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) în cadrul axei LEADER	19	sprijin pentru pregătire	Da
			sprijin pentru punerea în aplicare a operațiunilor în cadrul strategiei DLRC	Da
			pregătirea și punerea în aplicare a activităților de cooperare ale grupului de acțiune locală	Da
			sprijin pentru costuri de funcționare și de animare	Da
Articolele 51-54	asistență tehnică	20	sprijin pentru asistență tehnică (alta decât rețeaua națională rurală)	Da
Articolele 51-54	asistență tehnică	20	sprijin pentru crearea și exploatarea rețelei rurale naționale	Da

Articolul	Schema de compensare	Tipul (tipurile) posibil(e) de opțiuni simplificate în materie de costuri
33 și 34 alineatul (3)	Încetarea temporară și definitivă a activităților de pescuit	Sumă forfetară/costuri unitare
40 alineatul (1) litera (h)	Pentru daune aduse capturilor de către mamifere și păsări protejate	Costuri unitare
53 alineatul (3)	Conversia la acvacultura ecologică (compensarea costurilor suplimentare/pierderilor de venituri)	Costuri unitare
54 alineatul (2)	Cerințe specifice pentru acvacultură în ceea ce privește NATURA 2000 (compensarea costurilor suplimentare/pierderilor de venituri)	Costuri unitare
55	Sănătate publică – suspendarea temporară a recoltării moluștelor cultivate	Rată forfetară [% din cifra de afaceri în conformitate cu articolul 55 alineatul (2) litera (b)]
70-72	Compensarea costurilor suplimentare în regiunile ultraperiferice	Stabilite în planul de compensare aprobat de Comisie (articolul 72)