5.3.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CI 76/1


Pandemia de COVID-19

[Regulamentul (UE) 2021/267 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2021 de stabilire a unor măsuri specifice și temporare, în contextul persistenței crizei provocate de pandemia de COVID-19, privind reînnoirea sau prelungirea anumitor certificate, licențe, permise și autorizații, amânarea anumitor controale periodice și formări periodice în anumite domenii ale legislației din sectorul transporturilor și prelungirea anumitor perioade menționate în Regulamentul (UE) 2020/698  (1)]

(2021/C 76 I/01)

Republica Croația

Data informării Comisiei: 23.2.2021

Republica Croația a decis, în conformitate cu dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) 2021/267 al Parlamentului European și al Consiliului, să nu aplice dispoziția sau dispozițiile următoare:

articolul 3 alineatul (1) privind valabilitatea permiselor de conducere în temeiul Directivei 2006/126/CE (2);

articolul 5 alineatul (1) privind termenele pentru inspecțiile tehnice periodice ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora în temeiul Directivei 2014/45/UE (3);

articolul 5 alineatul (2) privind valabilitatea certificatelor de inspecție tehnică în temeiul Directivei 2014/45/UE;

articolul 9 alineatul (1) privind termenele pentru reînnoirea certificatelor unice de siguranță în temeiul Directivei (UE) 2016/798 (4);

articolul 9 alineatul (2) privind valabilitatea autorizațiilor de siguranță în temeiul Directivei (UE) 2016/798;

articolul 10 alineatul (1) privind termenele pentru reînnoirea certificatelor de siguranță în temeiul Directivei 2004/49/CE (5);

articolul 10 alineatul (2) privind termenele pentru reînnoirea autorizațiilor de siguranță în temeiul Directivei (UE) 2004/49/CE;

articolul 11 alineatul (1) privind valabilitatea permiselor mecanicilor de tren în temeiul Directivei 2007/59/CE (6);

articolul 11 alineatul (2) privind termenele pentru finalizarea verificărilor periodice ale mecanicilor de locomotivă în temeiul Directivei 2007/59/CE;

articolul 12 alineatul (1) privind termenele pentru realizarea revizuirii la intervale periodice în temeiul Directivei 2012/34/UE (7);

articolul 12 alineatul (2) privind valabilitatea licențelor temporare în temeiul Directivei 2012/34/UE.


(1)  JO L 60, 22.2.2021, p. 1.

(2)  Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO L 403, 30.12.2006, p. 18).

(3)  Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE (JO L 127, 29.4.2014, p. 51).

(4)  Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranța feroviară (JO L 138, 26.5.2016, p. 102).

(5)  Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind siguranța căilor ferate comunitare și de modificare a Directivei 95/18/CE a Consiliului privind acordarea de licențe întreprinderilor feroviare și a Directivei 2001/14/CE privind repartizarea capacităților de infrastructură feroviară și perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare și certificarea siguranței (Directiva privind siguranța feroviară) (JO L 164, 30.4.2004, p. 44).

(6)  Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar comunitar (JO L 315, 3.12.2007, p. 51).

(7)  Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (JO L 343, 14.12.2012, p. 32).