Bruxelles, 15.10.2021

COM(2021) 635 final

2021/0329(NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE referitoare la modificarea Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți și a Protocolului 37 care cuprinde lista prevăzută la articolul 101 la Acordul privind SEE

(Programul spațial al Uniunii)

(Text cu relevanță pentru SEE)


EXPUNERE DE MOTIVE

1.Obiectul propunerii

Prezenta propunere se referă la decizia de stabilire a poziției care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE în legătură cu adoptarea preconizată a deciziei Comitetului mixt referitoare la modificarea Protocolului 31 (privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți) și a Protocolului 37 (care cuprinde lista prevăzută la articolul 101) la Acordul privind SEE

2.Contextul propunerii

2.1.Acordul privind SEE

Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”) garantează drepturi și obligații egale în cadrul pieței interne pentru cetățenii și operatorii economici din SEE. Acesta prevede includerea legislației UE din domeniul celor patru libertăți în toate cele 30 de state SEE, care cuprind statele membre ale UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein. În plus, Acordul privind SEE reglementează cooperarea și în alte domenii importante, cum ar fi cercetarea și dezvoltarea, educația, politica socială, mediul, protecția consumatorilor, turismul și cultura, denumite colectiv „politici de sprijin și orizontale”. Acordul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. Uniunea Europeană împreună cu statele sale membre este parte la acord.

2.2.Comitetul mixt al SEE

Comitetul mixt al SEE este responsabil de gestionarea Acordului privind SEE. Comitetul mixt este un forum pentru schimbul de opinii cu privire la funcționarea Acordului privind SEE. Deciziile Comitetului mixt sunt luate prin consens. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, responsabilitatea care îi revine UE în ceea ce privește coordonarea aspectelor legate de SEE este încredințată Serviciului European de Acțiune Externă.

2.3.Actul avut în vedere spre adoptare de către Comitetul mixt al SEE

Comitetul mixt al SEE urmează să adopte Decizia Comitetului mixt al SEE („actul avut în vedere”) referitoare la modificarea Protocolului 31 la Acordul privind SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți.

Scopul actului avut în vedere este de a extinde cooperarea părților contractante la Acordul privind SEE pentru a include participarea statelor AELS care fac parte din SEE la Programul spațial al Uniunii. Prin urmare, Regulamentul (UE) 2021/696 1 trebuie încorporat în Acordul privind SEE. 

Întrucât Liechtenstein nu și-a exprimat interesul de a participa la Programul spațial al Uniunii, proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE se referă numai la Norvegia și Islanda.

În conformitate cu politica bugetară a UE, participarea la o activitate a UE poate avea loc numai după achitarea contribuției financiare corespunzătoare. Cu toate acestea, plata poate fi efectuată după adoptarea prezentului proiect de decizie a Consiliului și după transmiterea către statele AELS care fac parte din SEE a cererii de fonduri din partea UE, lansată de Comisia Europeană.

Prin urmare, pentru a acoperi perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și primirea acestei plăți, proiectul de decizie a Comitetului mixt trebuie să se aplice și retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2021. Retroactivitatea nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor persoanelor vizate și respectă principiul încrederii legitime.

Actul avut în vedere va avea caracter obligatoriu pentru părți, în conformitate cu articolele 103 și 104 din Acordul privind SEE.

3.Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene

Comisia prezintă proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE în vederea adoptării de către Consiliu ca poziție a Uniunii. Comisia va prezenta acest document, în cel mai scurt timp, în cadrul Comitetului mixt al SEE.

Conținutul și natura proiectului de decizie a Comitetului mixt al SEE atașat depășesc ceea ce poate fi considerat a reprezenta simple ajustări tehnice în sensul Regulamentului (CE) nr. 2894/94 al Consiliului 2 . Prin urmare, poziția Uniunii este stabilită de Consiliu.

4.Temei juridic

4.1.Temeiul juridic procedural

4.1.1.Principii

Articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede posibilitatea adoptării unor decizii de „stabilire a pozițiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului”.

Conceptul de „acte cu efecte juridice” include actele care au efecte juridice în temeiul normelor de drept internațional aplicabile organismului în cauză. Acesta include, de asemenea, instrumentele care nu au un caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, dar care „au vocația de a influența în mod decisiv conținutul reglementării adoptate de legiuitorul Uniunii 3 .

4.1.2.Aplicarea la cazul în discuție

Comitetul mixt al SEE este un organism instituit prin Acordul privind SEE. Actul pe care Comitetul mixt este invitat să îl adopte este un act cu efecte juridice. Actul avut în vedere va avea caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, în conformitate cu articolele 103 și 104 din Acordul privind SEE.

Actul avut în vedere nu completează și nici nu modifică cadrul instituțional al acordului. Prin urmare, temeiul juridic procedural al deciziei propuse este articolul 218 alineatul (9) din TFUE coroborat cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2894/94 al Consiliului privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European.

4.2.Temeiul juridic material

4.2.1.Principii

Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul actului avut în vedere cu privire la care o poziție este luată în numele Uniunii. În cazul în care actul avut în vedere urmărește două obiective sau include două elemente, iar unul dintre aceste obiective sau elemente poate fi identificat ca fiind obiectivul sau elementul principal, iar celălalt obiectiv sau element are mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant.

4.2.2.Aplicarea la cazul în discuție

Temeiul juridic material al propunerii de decizie corespunde temeiului juridic material al actului juridic pe care îl încorporează în Acordul privind SEE. Programul spațial al Uniunii se întemeiază pe articolul 189 alineatul (2) din TFUE. Prin urmare, temeiul juridic material al deciziei propuse ar trebui să fie de asemenea articolul 189 alineatul (2) din TFUE.

4.3.Concluzie

Temeiul juridic al deciziei propuse ar trebui să fie reprezentat de articolul 189 alineatul (2) din TFUE coroborat cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE și cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European.

5.Implicațiile bugetare

Norvegia și Islanda contribuie financiar la bugetul Uniunii. Suma exactă va fi stabilită în conformitate cu dispozițiile Acordului privind SEE, după adoptarea prezentului proiect de decizie a Consiliului.

6.Publicarea actului avut în vedere

Întrucât actul Comitetului mixt al SEE va modifica Protocolul 31 la Acordul privind SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți, este oportună publicarea acestuia, după adoptare, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2021/0329 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE referitoare la modificarea Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți și a Protocolului 37 care cuprinde lista prevăzută la articolul 101 la Acordul privind SEE

(Programul spațial al Uniunii)

(Text cu relevanță pentru SEE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 189 alineatul (2) din TFUE, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European 4 , în special articolul 1 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Acordul privind Spațiul Economic European 5 („Acordul privind SEE”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.

(2)În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice, printre altele, Protocolul 31 și Protocolul 37 la Acordul privind SEE, care cuprind dispoziții privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți și, respectiv, lista prevăzută la articolul 101.

(3)Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului 6 trebuie să fie încorporat în Acordul privind SEE. Numai Norvegia și Islanda sunt vizate de această modificare.

(4)Prin urmare, Protocolul 31 (privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți) la Acordul privind SEE și Protocolul 37 (care cuprinde lista prevăzută la articolul 101) la Acordul privind SEE ar trebui modificate în consecință.

(5)Așadar, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE din anexa la prezenta decizie,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie luată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la modificarea propusă a Protocolului 31 (privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți) la Acordul privind SEE și a Protocolului 37 (care cuprinde lista prevăzută la articolul 101) la Acordul privind SEE se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu,

   Președintele

(1)    Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a Programului spațial al Uniunii și a Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 912/2010, (UE) nr. 1285/2013 și (UE) nr. 377/2014 și a Deciziei 541/2014/UE, JO L 170, 12.5.2021, p. 69.
(2)    Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European (JO L 305, 30.11.1994, p. 6).
(3)    Hotărârea Curții de Justiție din 7 octombrie 2014, Germania/Consiliul, C-399/12, ECLI:EU:C:2014:2258, punctele 61-64.
(4)    JO L 305, 30.11.1994, p. 6.
(5)    JO L 1, 3.1.1994, p. 3.
(6)    Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a Programului spațial al Uniunii și a Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 912/2010, (UE) nr. 1285/2013 și (UE) nr. 377/2014 și a Deciziei 541/2014/UE, JO L 170, 12.5.2021, p. 69.

Bruxelles, 15.10.2021

COM(2021) 635 final

ANEXĂ

la

Propunerea de DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE referitoare la modificarea Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți și a Protocolului 37 care cuprinde lista prevăzută la articolul 101 la Acordul privind SEE

(Programul spațial al Uniunii)


ANEXĂ

DECIZIA NR. […] A COMITETULUI MIXT AL SEE

nr. […]

din […]

de modificare a Protocolului 31 (privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți) și a Protocolului 37 (care cuprinde lista prevăzută la articolul 101) la Acordul privind SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolele 86 și 98,

întrucât:

(1)Este oportună extinderea cooperării dintre părțile contractante la Acordul privind SEE pentru a include Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a Programului spațial al Uniunii și a Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 912/2010, (UE) nr. 1285/2013 și (UE) nr. 377/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE 1 .

(2)Este oportun ca participarea statelor AELS la activitățile care derivă din Regulamentul (UE) 2021/696 să înceapă de la 1 ianuarie 2021, indiferent de momentul adoptării prezentei decizii sau dacă îndeplinirea eventualelor cerințe constituționale pentru prezenta decizie este notificată după data de 10 iulie 2021.

(3)Entitățile stabilite în statele AELS ar trebui să aibă dreptul de a participa la activitățile care încep înainte de intrarea în vigoare a prezentei decizii. Costurile suportate pentru aceste activități, a căror punere în aplicare începe după data de 1 ianuarie 2021, pot fi considerate eligibile în aceleași condiții ca și cele aplicabile costurilor suportate de entitățile stabilite în statele membre ale UE, cu condiția ca prezenta decizie să intre în vigoare înainte de încheierea acțiunii în cauză.

(4)Condițiile de participare a statelor AELS și a instituțiilor, întreprinderilor, organizațiilor și resortisanților acestora la programele Uniunii Europene sunt stabilite în Acordul privind SEE, în special la articolul 81.

(5)Părțile contractante recunosc cooperarea oficială existentă în cadrul diferitelor programe spațiale ale UE. Ele doresc să se bazeze pe acest parteneriat solid și să extindă cooperarea la toate componentele relevante ale noului program spațial.

(6)În ceea ce privește participarea Norvegiei, trebuie, de asemenea, să se țină seama de Acordul de cooperare în domeniul navigației prin satelit dintre Uniunea Europeană și statele sale membre și Norvegia 2 .

(7)Prin urmare, Protocolul 31 și Protocolul 37 la Acordul privind SEE ar trebui modificate în consecință pentru ca această cooperare extinsă să poată fi realizată începând cu data de 1 ianuarie 2021,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 1 din Protocolul 31 la Acordul privind SEE, după alineatul (8d) se introduce următorul alineat:

„(8e)(a)Începând cu 1 ianuarie 2021, statele AELS participă la activitățile care pot rezulta din următorul act al Uniunii și în cadrul Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial, denumită în continuare „agenția”, cu excepția activităților GOVSATCOM și SSA SST, astfel cum sunt instituite prin următorul act al Uniunii:

-32021 R 0696: Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a Programului spațial al Uniunii și a Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 912/2010, (UE) nr. 1285/2013 și (UE) nr. 377/2014 și a Deciziei 541/2014/UE (JO L 170, 12.5.2021, p. 69).

(b)Statele AELS contribuie financiar la activitățile menționate la litera (a) în conformitate cu articolul 82 alineatul (1) litera (a) din Protocolul 32 la acord.

(c)Contribuția financiară menționată la litera (b) acoperă, de asemenea, costul includerii statelor AELS în misiunea EGNOS și al extinderii acoperirii serviciilor EGNOS la teritoriile statelor AELS participante. O astfel de extindere a acoperirii face obiectul fezabilității tehnice și nu cauzează întârzieri în extinderea acoperirii geografice a sistemului EGNOS la teritoriile statelor membre ale UE situate din punct de vedere geografic în Europa.

(d)Costurile suportate pentru activitățile a căror punere în aplicare începe după data de 1 ianuarie 2021 pot fi considerate eligibile de la data începerii acțiunii, stabilită în acordul de grant sau în decizia de grant în cauză, în condițiile prevăzute de acestea, cu condiția ca Decizia nr. XX/2021 a Comitetului mixt al SEE din xx 2021 (prezenta decizie) să intre în vigoare înainte de încheierea acțiunii.

(e)Statele AELS eligibile participă pe deplin, fără drept de vot, la Consiliul de administrație al agenției.

(f)Statele AELS eligibile participă, fără drept de vot, la Consiliul de acreditare în probleme de securitate al agenției în ceea ce privește părțile relevante ale programului, cu respectarea restricțiilor prevăzute de politica legată de necesitatea de a cunoaște stabilită de program.

(g)Agenția are personalitate juridică. În toate statele din care provin părțile contractante, agenția beneficiază de cea mai largă capacitate juridică acordată persoanelor juridice în temeiul propriei legislații naționale.

(h)Statele AELS acordă agenției și personalului său privilegii și imunități echivalente celor incluse în Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene.

(i)Prin derogare de la articolul 12 alineatul (2) litera (a) și de la articolul 82 alineatul (3) litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, cetățenii statelor AELS care se bucură de toate drepturile lor cetățenești pot fi angajați de directorul executiv al agenției prin contract.

(j)Prin derogare de la articolul 12 alineatul (2) litera (e), de la articolul 82 alineatul (3) litera (e) și de la articolul 85 alineatul (3) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, limbile menționate la articolul 129 alineatul (1) din Acordul privind SEE sunt considerate de către agenție, în ceea ce privește personalul său, ca limbi ale Uniunii menționate la articolul 55 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(k)În temeiul articolului 79 alineatul (3) din acord, prezentului alineat i se aplică partea VII (Dispoziții instituționale) din Acordul privind SEE, cu excepția capitolului 3 secțiunile 1 și 2.

(l)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei se aplică, în scopul aplicării prezentului regulament, și oricărui document al agenției care privește statele AELS.

(m)Statele AELS eligibile participă pe deplin, fără drept de vot, la comitetele Uniunii care sprijină Comisia Europeană cu privire la gestionarea, dezvoltarea și punerea în aplicare a componentelor Galileo, EGNOS și Copernicus și a subcomponentelor SSA SWE și SSA NEO ale activităților menționate la litera (a).

Participarea în cadrul configurației de securitate a acestor comitete este limitată în conformitate cu politica legată de necesitatea de a cunoaște stabilită de program.

(n)Principatul Liechtenstein este exceptat de la participarea și de la contribuția financiară la acest program.

(o)Islanda va participa și va contribui financiar următoarele activități ale programului: EGNOS, Copernicus și subcomponentele SWE și NEO ale SSA.”

Articolul 2

Protocolul 37 la Acordul privind SEE se modifică după cum urmează:

1.Se elimină textul de la punctele 36 și 37.

2.Se inserează următorul (următoarele) punct(e):

„43.Consiliul de acreditare în probleme de securitate al Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial [Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului].

44.Consiliul de administrație al Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial [Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului].”

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei la care s-a efectuat ultima notificare prevăzută la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE 3*.

Aceasta se aplică de la 1 ianuarie 2021.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, […].

   Pentru Comitetul mixt al SEE,

   Președintele

   [...]

   Secretarii

   Comitetului mixt al SEE

   [...]

(1)    JO L 170, 12.5.2021, p. 69.
(2)    JO L 283, 29.10.2010, p. 12.
(3) *    [Nu au fost semnalate obligații constituționale.] [Au fost semnalate obligații constituționale.]