COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 6.10.2021
COM(2021) 611 final
2021/0310(NLE)
Propunere de
REGULAMENT AL CONSILIULUI
privind repartizarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului (2021-2024) de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și guvernul Insulelor Cook
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil (APPS) dintre Uniunea Europeană și guvernul Insulelor Cook a fost semnat la 3 mai 2016 și, respectiv, la 14 mai 2016, și a intrat în vigoare cu titlu provizoriu la 14 mai 2016 pentru o perioadă de opt ani. Acordul se reînnoiește tacit și este încă în vigoare. Primul protocol pe 4 ani de punere în aplicare a APPS a intrat în vigoare cu titlu provizoriu la 14 octombrie 2016 și a expirat la 13 octombrie 2020. Atât acordul, cât și protocolul au intrat în vigoare la 10 mai 2017.
La 7 iulie 2020, Consiliul a adoptat un mandat de autorizare a Comisiei Europene să deschidă negocieri în vederea unui nou protocol la APPS dintre Uniunea Europeană și guvernul Insulelor Cook (Insulele Cook) și a unei posibile prelungiri a protocolului la acordul respectiv, care urma să expire la 13 octombrie 2020.
În prima rundă de negocieri (16 iulie 2020), negociatorii Uniunii Europene și ai Insulelor Cook au convenit că, dat fiind că negocierile sunt complexe, vor fi necesare mai multe runde de negocieri pentru a le finaliza. Prin urmare, cele două părți au convenit să prelungească protocolul cu o perioadă maximă de un an, în conformitate cu mandatul Consiliului. Prelungirea a fost prevăzută într-un acord sub forma unui schimb de scrisori, parafat la 29 iulie 2020 la Bruxelles și Rarotonga (Insulele Cook).
Protocolul a fost prelungit cu un an începând de la data de semnare a schimbului de scrisori de către ambele părți, și anume 14 noiembrie 2020. Prin urmare, protocolul actual va expira la 13 noiembrie 2021.
Pe baza directivelor de negociere relevante, Comisia a purtat negocieri cu Insulele Cook în vederea încheierii, în numele Uniunii Europene, a unui nou protocol de punere în aplicare a APPS. După încheierea acestor negocieri, la 28 iulie 2021, negociatorii au parafat un protocol. Noul protocol acoperă o perioadă de trei ani de la data aplicării provizorii, stabilită la articolul 11, și anume data semnării de ambele părți.
Obiectivul protocolului este de a oferi posibilități de pescuit pentru navele Uniunii în zonele de pescuit ale Insulelor Cook în conformitate cu avizele științifice și cu recomandările Comisiei pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC), în limitele surplusului disponibil. De asemenea, protocolul are drept obiectiv întărirea cooperării dintre Uniunea Europeană și Insulele Cook, în vederea instituirii unui cadru de parteneriat pentru dezvoltarea unei politici sustenabile în domeniul pescuitului și exploatarea responsabilă a resurselor piscicole din zona de pescuit a Insulelor Cook, în interesul ambelor părți.
Noul protocol UE-Insulele Cook permite flotei UE să pescuiască în zonele de pescuit ale Insulelor Cook specii de ton și prevede posibilități de pescuit după cum urmează:
–4 nave de pescuit ton cu plasă-pungă, cu acces în zonele de pescuit ale Insulelor Cook timp de 100 de zile pe an;
–la cerere, flota UE poate dispune de 110 zile suplimentare pe an.
Scopul prezentei propuneri este de a stabili repartizarea între statele membre a posibilităților de pescuit oferite de protocolul de punere în aplicare a APPS dintre UE și Insulele Cook.
•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat
În conformitate cu prioritățile Regulamentului privind politica comună în domeniul pescuitului (denumit în continuare „Regulamentul privind PCP”), protocolul oferă navelor Uniunii posibilități de pescuit în apele de pescuit ale Insulelor Cook, pe baza celor mai bune avize științifice disponibile și în conformitate cu recomandările WCPFC. Protocolul permite, de asemenea, Uniunii Europene și Insulelor Cook să colaboreze mai strâns în vederea promovării unei exploatări responsabile a resurselor piscicole din apele de pescuit ale Insulelor Cook și să sprijine eforturile Insulelor Cook de a-și dezvolta sectorul pescuitului, în interesul ambelor părți.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
Negocierea unui nou protocol de punere în aplicare a APPS – prezenta propunere de prelungire fiind o etapă a acestei negocieri – face parte din acțiunea externă a UE față de țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific („ACP”) și ține seama în special de obiectivele UE în ceea ce privește respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
Temeiul juridic ales este articolul 43 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei, o serie de măsuri privind alocarea de posibilități de pescuit.
•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
Propunerea intră în sfera competenței exclusive a Uniunii Europene.
•Proporționalitatea
Propunerea este proporțională cu obiectivul de stabilire a unui cadru de guvernanță juridic, economic, social și de mediu pentru activitățile de pescuit desfășurate de navele Uniunii în apele țărilor terțe, astfel cum se prevede la articolul 31 din Regulamentul privind PCP. Ea respectă aceste dispoziții, precum și cele referitoare la asistența financiară acordată țărilor terțe, prevăzute la articolul 32 din regulamentul menționat.
3.REZULTATE ALE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente
Părțile interesate au fost consultate în cadrul evaluării protocolului, pentru perioada 2016-2020. Cu prilejul reuniunilor tehnice au fost consultați și experți din statele membre. În urma acestor consultări, s-a ajuns la concluzia că este oportun să se reînnoiască protocolul cu Insulele Cook.
•Consultări cu părțile interesate
În cadrul evaluării au fost consultate statele membre, reprezentanți ai industriei, organizații internaționale ale societății civile, precum și administrația pescuitului și reprezentanți ai societății civile din Insulele Cook. Au avut loc consultări și în cadrul Consiliului consultativ pentru flota de lungă distanță.
•Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate
Comisia a apelat la un consultant independent pentru a efectua evaluările ex post și ex ante, în conformitate cu dispozițiile articolului 31 alineatul (10) din Regulamentul privind PCP.
•Evaluarea impactului
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea
•Drepturile fundamentale
Acordul negociat prevede o clauză privind consecințele încălcării elementelor esențiale de la articolul 9 din Acordul de la Cotonou în ceea ce privește drepturile omului sau de la articolul corespunzător din acordul care îi va succeda.
4.IMPLICAȚII BUGETARE
Proiectul de regulament nu are implicații pentru bugetul Uniunii.
5.ALTE ELEMENTE
•Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare
Modalitățile de monitorizare sunt prevăzute în APPS și în protocolul de punere în aplicare a acestuia.
2021/0310 (NLE)
Propunere de
REGULAMENT AL CONSILIULUI
privind repartizarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului (2021-2024) de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și guvernul Insulelor Cook
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și guvernul Insulelor Cook (denumit în continuare „acordul”), aprobat prin Decizia (UE) nr. 2017/418 a Consiliului, a intrat în vigoare la 10 mai 2017. Protocolul de punere în aplicare a acordului (denumit în continuare „protocolul”) a fost aplicat cu titlu provizoriu de la 14 octombrie 2016, pentru o perioadă de patru ani.
(2)Protocolul a fost prelungit cu un an și urmează să expire la 13 noiembrie 2021.
(3)La 7 iulie 2020, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu Insulele Cook în vederea încheierii unui nou protocol de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil.
(4)În urma negocierilor menționate, protocolul a fost parafat la 28 iulie 2021.
(5)La [...], Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2021/... privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a noului protocol, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(6)Posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol trebuie repartizate între statele membre pentru întreaga perioadă de aplicare a protocolului.
(7)Prezentul regulament trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zonele de pescuit ale Insulelor Cook și necesitatea de a evita întreruperea acestor activități la expirarea protocolului actual.
(8)Protocolul se va aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale, pentru a se asigura desfășurarea activităților de pescuit de către navele Uniunii. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul Protocolului de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și guvernul Insulelor Cook (denumit în continuare „protocolul”) se repartizează între statele membre după cum urmează:
–Nave de pescuit ton cu plasă-pungă:
–Spania: 3 nave
–Franța: 1 navă
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la [OPOCE, vă rugăm să introduceți data semnării protocolului].
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Președintele