27.12.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 520/10


Notificare prealabilă a unei concentrări

(M.10535 – GIP / APG / AUSTRALIANSUPER / PEEL GROUP / PEEL PORTS)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2021/C 520/08)

1.   

La data de 14 decembrie 2021, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele societăți:

Global Infrastructure Management, LLC prin fondul său Global Infrastructure Partners („GIP”, Statele Unite ale Americii),

APG Asset Management N.V. („APG”, Țările de Jos),

AS Infra PP Pty Ltd care acționează ca fiduciar pentru AS Infra PP Trust („AS”, Australia),

Peel Holdings Group Limited („PG”, Regatul Unit),

Peel Ports Group Limited („societatea-țintă”, Regatul Unit).

GIP, APG, AS și PG dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra societății-țintă („tranzacția”).

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale societăților respective sunt:

în cazul GIP: fonduri care efectuează la nivel mondial investiții în acțiuni și investiții legate de acțiuni din domeniul infrastructurii și al activelor aferente infrastructurii din următoarele sectoare: transporturi, energie, apă, deșeuri și alte sectoare ale serviciilor publice. Una din societățile de portofoliu controlate în comun de GIP, Terminal Investment Limited Sarl („TIL”), investește în terminale de containere din 27 de țări din întreaga lume, pe care le dezvoltă și le gestionează; printre acestea se numără și un terminal de containere din portul Liverpool (terminalul L2), pe care îl controlează în comun cu societatea-țintă,

în cazul APG: filială a APG Groep N.V., unul din cei mai mari furnizori de pensii din Țările de Jos, a cărui activitate la nivel mondial constă în gestionarea activelor pentru fondurile de pensii din diverse sectoare, cum ar fi educația, administrația publică, construcțiile, energia și companiile de utilități,

în cazul AS: cel mai mare fond de pensii din Australia și unul din primele 25 de fonduri de pensii la nivel mondial, care investește în întreaga lume în active necotate, și anume infrastructură, proprietăți, datorii și capital privat,

în cazul PG: societate de investiții cu un portofoliu divers de active imobiliare, de transport și de infrastructură, care își desfășoară activitatea, în principal, în Regatul Unit,

în cazul societății-țintă: furnizor de servicii portuare în Regatul Unit și Irlanda și de servicii de transport maritim între Regatul Unit, Irlanda și Europa. Operațiunile sale portuare includ activități în portul Liverpool, canalul maritim Manchester, portul Heysham, London Medway, portul Great Yarmouth, Clydeport, precum și în Dublin Marine Terminals din Irlanda. Societatea-țintă are o filială, BG Freight Line („BG”), care furnizează servicii de transport maritim containerizat pe distanțe scurte.

3.   

În urma unei examinări preliminare, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10535 – GIP / APG / AUSTRALIANSUPER / PEEL GROUP / PEEL PORTS

Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene prin e-mail, fax sau poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresa poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.