Bruxelles, 26.10.2021

COM(2021) 648 final

RAPORT AL COMISIEI

privind utilizarea personalului contractual în 2019


Cuprins

1.Introducere

2.Agenții contractuali din instituții, agenții și IC/EIT

3.Agenții contractuali din cadrul Comisiei Europene

4. Distribuția agenților contractuali în cadrul altor instituții, agențiilor și întreprinderilor comune/EIT

ANEXA I

1.Introducere

Prezentul raport este elaborat în temeiul articolului 79 alineatul (3) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), care prevede: Comisia prezintă un raport anual privind utilizarea agenților contractuali, în care se indică numărul agenților, nivelul și tipul de posturi, distribuția geografică și resursele bugetare corespunzătoare fiecărei grupe de funcții. Raportul include informațiile referitoare la anul 2019, datele prezentate fiind cele corespunzătoare situației din 31 decembrie 2019.

Prezentul raport cuprinde date privind 57 de entități diferite: a) instituțiile, astfel cum sunt definite la articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu excepția Băncii Centrale Europene; b) organismele asimilate instituțiilor conform articolului 1b din Statutul funcționarilor și c) organismele cărora li se aplică Statutul funcționarilor în temeiul actelor Uniunii prin care sunt înființate, astfel cum sunt definite la articolul 1a alineatul (2) din Statutul funcționarilor 1 . Aceste organisme includ agențiile executive și descentralizate, întreprinderile comune (IC) 2 și Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT).

Datele referitoare la Comisie includ toți agenții contractuali, și anume personalul finanțat din liniile bugetare administrative, operaționale și de cercetare, precum și din venituri obținute din acorduri privind nivelul serviciilor încheiate cu alte instituții și organisme 3 .

Categoria agenților contractuali a fost creată în 2004, cu ocazia reformei Statutului. De atunci, agenții contractuali au adus o contribuție utilă la activitatea instituțiilor, efectuând, cu costuri mai reduse, activități de sprijin administrativ și punând la dispoziție competențe de care instituțiile nu dispuneau întotdeauna.

Articolele 3a și 3b din RAA definesc rolul agenților contractuali și funcțiile pe care aceștia le pot îndeplini.

Agenții contractuali 3a pot fi angajați, cu fracțiune de normă sau cu normă întreagă, într-un post care nu este prevăzut în schema de personal:

·în cadrul serviciilor instituțiilor: pentru a efectua exclusiv atribuții manuale sau de sprijin administrativ în grupa de funcții I;

·în cadrul reprezentanțelor și delegațiilor UE, al agențiilor și al altor entități ale UE: pentru a îndeplini funcțiile specificate la articolul 80 alineatul (2) din RAA în grupele de funcții I, II, III și IV.

Această categorie de personal beneficiază de un contract care, după prima reînnoire pe durată determinată, poate fi transformat într-un contract pe durată nedeterminată.

Agenții contractuali 3b sunt angajați:

·pentru a efectua alte atribuții decât cele menționate la articolul 3a alineatul (1) litera (a) din RAA, într-un post care nu este prevăzut în schema de personal sau

·pentru a înlocui un funcționar sau un agent temporar care se află temporar în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile.

Această categorie de personal este angajată pe perioade scurte, care variază de la cel puțin 3 luni până la cel mult 6 ani.

Articolul 80 din RAA stabilește o corespondență între fiecare grupă de funcții (denumită în continuare „GF”) și sarcinile care pot fi exercitate de către agenții contractuali.

Grupă de funcții

Grad

Atribuții

IV

13-18

Atribuții administrative, de consiliere, lingvistice și atribuții tehnice echivalente exercitate sub supravegherea funcționarilor sau a agenților temporari

III

8-12

Atribuții de execuție, de redactare, de contabilitate și alte atribuții tehnice echivalente exercitate sub supravegherea funcționarilor sau a agenților temporari

II

4-7

Atribuții de birou și de secretariat, administrarea biroului și alte atribuții echivalente exercitate sub supravegherea funcționarilor sau a agenților temporari

I

1-3

Atribuții manuale și de sprijin administrativ exercitate sub controlul funcționarilor sau al agenților temporari


2.Agenții contractuali din instituții, agenții și IC/EIT

Numărul agenților contractuali la data de 31 decembrie 2019 este repartizat după cum urmează:

Tabelul 1 – Numărul de agenți contractuali din cadrul Comisiei, altor instituții și agențiilor și IC/EIT în 2019

Comisia Europeană

7 478

Alte instituții

2 700

Agenții și IC/EIT

4 327

Total

14 505

Tabelul 2 – Ponderea agenților contractuali din cadrul Comisiei, altor instituții și agenții și IC/EIT în 2019

Tabelul 3 – Variația numărului de agenți contractuali din cadrul Comisiei, altor instituții și agenții și IC/EIT (2019 față de 2018)

2018

2019

Variație

Comisia Europeană

7 238

7 478

+ 3,32 %

Alte instituții

2 608

2 700

+ 3,53 %

Agenții și IC/EIT

3 995

4 327

+ 8,31 %

Total

13 841

14 505

+ 4,58 %

Tabelul 4 – Variația ponderii relative a agenților contractuali din cadrul Comisiei, altor instituții și agenții și IC/EIT (2019 față de 2018)

Acest tabel prezintă modul în care a evoluat distribuția agenților contractuali în cadrul Comisiei, al celorlalte instituții, al agențiilor și al IC/EIT în perioada 2018-2019.

2018

2019

Variație

Comisia Europeană

52,30 %

51,56 %

- 0,74 %

Alte instituții

18,84 %

18,61 %

-0,23 %

Agenții și IC/EIT

28,86 %

29,83 %

+0,97 %

Total

100 %

100 %

--

3.Agenții contractuali din cadrul Comisiei Europene

3.1 Evoluția utilizării agenților contractuali în cadrul Comisiei

Numărul agenților contractuali din cadrul Comisiei a evoluat, de la introducerea acestei categorii în 2004, conform celor expuse în continuare.

Tabelul 5 – Evoluția în timp în cadrul Comisiei

3.2 Distribuția pe sexe și pe grupe de funcții a agenților contractuali din cadrul Comisiei

Distribuția agenților contractuali pe sexe, pe grupe de funcții (GF) și grade este prezentată în tabelele de mai jos.

Tabelul 6 – Distribuția pe sexe, GF și grade a agenților contractuali din cadrul Comisiei în 2019

Tabel 7 – Distribuția pe grupe de funcții și pe sexe a agenților contractuali din cadrul Comisiei în 2019

Bărbați

Femei

Total

GF IV

GF IV 18

80

69,6 %

35

30,4 %

115

1,5 %

GF IV 17

96

57,8 %

70

42,2 %

166

2,2 %

GF IV 16

393

53,1 %

347

46,9 %

740

9,9 %

GF IV 15

318

47,1 %

357

52,9 %

675

9,0 %

GF IV 14

558

44,9 %

686

55,1 %

1244

16,6 %

GF IV 13

85

41,1 %

122

58,9 %

207

2,8 %

 

1 530

48,6 %

1 617

51,4 %

3 147

42,1 %

GF III

GF III 12

22

44,0 %

28

56,0 %

50

0,7 %

GF III 11

58

50,0 %

58

50,0 %

116

1,6 %

GF III 10

139

41,5 %

196

58,5 %

335

4,5 %

GF III 09

203

32,5 %

421

67,5 %

624

8,3 %

GF III 08

97

31,2 %

214

68,8 %

311

4,2 %

 

519

36,1 %

917

63,9 %

1 436

19,2 %

 

GF II 07

28

14,8 %

161

85,2 %

189

2,5 %

GF II

GF II 06

114

17,2 %

548

82,8 %

662

8,9 %

GF II 05

167

17,4 %

791

82,6 %

958

12,8 %

GF II 04

54

18,3 %

241

81,7 %

295

3,9 %

 

363

17.3 %

1 741

82,7 %

2 104

28,1 %

GF I

GF I 03

292

67,9 %

138

32,1 %

430

5,8 %

GF I 02

175

58,3 %

125

41,7 %

300

4,0 %

GF I 01

52

85,2 %

9

14,8 %

61

0,8 %

 

 

519

65,6 %

272

34,4 %

791

10,6 %

 

 

 

 

 

 

TOTAL

2 931

39,2%

4 547

60,8%

7 478

100,0%

3.3 Distribuția pe naționalități, sexe și GF a agenților contractuali din cadrul Comisiei 

Trebuie menționat faptul că, la fel ca în cazul funcționarilor și al agenților temporari 4 , agenții contractuali sunt angajați în baza profilului căutat, precum și a competențelor și a cunoștințelor lingvistice ale candidaților, fără stabilirea unor cote naționale.

În 2019, toate statele membre erau reprezentate în toate grupele de funcții, cu excepția Austriei, care nu era reprezentată în GF I. Naționalitățile statelor membre cele mai reprezentate în rândul agenților contractuali au fost – în ordine descrescătoare – următoarele: italiană, belgiană, franceză, spaniolă și greacă, urmate de cea română și polonă. Ponderea primelor patru naționalități enumerate s-a menținut stabilă din 2005 (acestea reprezintă aproximativ 60 %).

Distribuția pe naționalități depinde de o serie de factori, în special de proximitatea geografică față de locația în care se află sediile instituțiilor (în cazul Comisiei, în principal Bruxelles, Luxemburg și Ispra), de nivelurile de salarizare și de durata contractelor propuse. Candidații au tendința de a accepta mai ușor un post în baza unui contract pe durată determinată dacă sunt deja rezidenți în locul sau în apropierea locului în care instituția le propune acel post, având în vedere, de asemenea, faptul că durata primului contract este, în general, de doar un an. După cum indică tabelele de mai jos, acest lucru este valabil în special în ceea ce privește agenții contractuali din GF I și GF II, în timp ce distribuția geografică este puțin mai bună pentru agenții contractuali din GF III și GF IV. 

Tabelul 8 – Distribuția pe naționalități și pe sexe a agenților contractuali din cadrul Comisiei în 2019



Tabelul 9 – Agenți contractuali pe naționalități și pe sexe în 2019 în cadrul Comisiei

 

B

F

TOTAL

%

Agr.

IT

727

46,8 %

828

53,2 %

1 555

20,8 %

20,8 %

BE

458

35,9 %

819

64,1 %

1 277

17,1 %

37,9 %

FR

399

42,9 %

530

57,1 %

929

12,4 %

50,3 %

ES

313

40,9 %

453

59,1 %

766

10,2 %

60,5 %

EL

195

43,0 %

258

57,0 %

453

6,1 %

66,6 %

RO

95

27,9 %

246

72,1 %

341

4,6 %

71,2 %

PL

59

21,5 %

216

78,5 %

275

3,7 %

74,8 %

DE

126

47,9 %

137

52,1 %

263

3,5 %

78,3 %

PT

80

33,3 %

160

66,7 %

240

3,2 %

81,6 %

BG

56

34,1 %

108

65,9 %

164

2,2 %

83,8 %

HU

51

38,9 %

80

61,1 %

131

1,8 %

85,5 %

UK

48

48,0 %

52

52,0 %

100

1,3 %

86,8 %

LT

26

27,4 %

69

72,6 %

95

1,3 %

88,1 %

NL

42

46,2 %

49

53,8 %

91

1,2 %

89,3 %

SK

24

27,9 %

62

72,1 %

86

1,2 %

90,5 %

IE

35

45,5 %

42

54,5 %

77

1,0 %

91,5 %

HR

20

26,3 %

56

73,7 %

76

1,0 %

92,5 %

CZ

20

26,7 %

55

73,3 %

75

1,0 %

93,5 %

SI

25

35,2 %

46

64,8 %

71

0,9 %

94,5 %

AT

28

40,6 %

41

59,4 %

69

0,9 %

95,4 %

FI

20

32,8 %

41

67,2 %

61

0,8 %

96,2 %

SE

16

29,1 %

39

70,9 %

55

0,7 %

97,0 %

LV

12

25,0 %

36

75,0 %

48

0,6 %

97,6 %

EE

8

18,6 %

35

81,4 %

43

0,6 %

98,2 %

DK

13

34,2 %

25

65,8 %

38

0,5 %

98,7 %

CY

12

32,4 %

25

67,6 %

37

0,5 %

99,2 %

Altele

15

42,9 %

20

57,1 %

35

0,5 %

99,6 %

LU

6

37,5 %

10

62,5 %

16

0,2 %

99,9 %

MT

2

18,2 %

9

81,8 %

11

0,1 %

100,0 %

TOTAL

2 931

39,2 %

4 547

60,8 %

7 478

100,0 %

100 %



Tabelul 10 – Agenți contractuali pe sexe, grupe de funcții și naționalități în 2019 în cadrul Comisiei

GF IV

 

B

F

TOTAL

%

Agr.

IT

415

54,6 %

345

45,4 %

760

24,1 %

24,1 %

FR

223

52,2 %

204

47,8 %

427

13,6 %

37,7 %

ES

179

48,8 %

188

51,2 %

367

11,7 %

49,4 %

BE

118

50,6 %

115

49,4 %

233

7,4 %

56,8 %

EL

109

58,9 %

76

41,1 %

185

5,9 %

62,7 %

DE

87

52,7 %

78

47,3 %

165

5,2 %

67,9 %

RO

47

40,5 %

69

59,5 %

116

3,7 %

71,6 %

PT

39

38,2 %

63

61,8 %

102

3,2 %

74,8 %

PL

27

27,0 %

73

73,0 %

100

3,2 %

78,0 %

BG

24

29,6 %

57

70,4 %

81

2,6 %

80,6 %

HU

32

55,2 %

26

44,8 %

58

1,8 %

82,4 %

NL

28

51,9 %

26

48,1 %

54

1,7 %

84,1 %

UK

37

69,8 %

16

30,2 %

53

1,7 %

85,8 %

AT

22

44,0 %

28

56,0 %

50

1,6 %

87,4 %

IE

21

44,7 %

26

55,3 %

47

1,5 %

88,9 %

LT

13

32,5 %

27

67,5 %

40

1,3 %

90,2 %

SK

13

37,1 %

22

62,9 %

35

1,1 %

91,3 %

SI

14

40,0 %

21

60,0 %

35

1,1 %

92,4 %

FI

12

36,4 %

21

63,6 %

33

1,0 %

93,5 %

HR

14

43,8 %

18

56,3 %

32

1,0 %

94,5 %

Altele

14

45,2 %

17

54,8 %

31

1,0 %

95,5 %

SE

10

34,5 %

19

65,5 %

29

0,9 %

96,4 %

CZ

7

25,9 %

20

74,1 %

27

0,9 %

97,2 %

DK

8

36,4 %

14

63,6 %

22

0,7 %

97,9 %

LV

7

35,0 %

13

65,0 %

20

0,6 %

98,6 %

EE

4

22,2 %

14

77,8 %

18

0,6 %

99,1 %

CY

4

28,6 %

10

71,4 %

14

0,4 %

99,6 %

LU

1

11,1 %

8

88,9 %

9

0,3 %

99,9 %

MT

1

25,0 %

3

75,0 %

4

0,1 %

100,0 %

TOTAL

1 530

48,6 %

1 617

51,4 %

3 147

100,0 %

100 %



Tabelul 11 – Agenți contractuali pe sexe, grupe de funcții și naționalități în 2019 în cadrul Comisiei

GF III

 

B

F

TOTAL

%

Agr.

IT

101

36,5 %

176

63,5 %

277

19,3 %

19,3 %

FR

77

41,8 %

107

58,2 %

184

12,8 %

32,1 %

BE

69

42,9 %

92

57,1 %

161

11,2 %

43,3 %

ES

53

38,1 %

86

61,9 %

139

9,7 %

53,0 %

EL

36

31,3 %

79

68,7 %

115

8,0 %

61,0 %

RO

17

21,0 %

64

79,0 %

81

5,6 %

66,6 %

DE

29

43,9 %

37

56,1 %

66

4,6 %

71,2 %

PL

14

23,7 %

45

76,3 %

59

4,1 %

75,3 %

BG

22

50,0 %

22

50,0 %

44

3,1 %

78,4 %

PT

14

40,0 %

21

60,0 %

35

2,4 %

80,8 %

HU

11

39,3 %

17

60,7 %

28

1,9 %

82,8 %

LT

9

33,3 %

18

66,7 %

27

1,9 %

84,7 %

CZ

7

29,2 %

17

70,8 %

24

1,7 %

86,4 %

UK

9

40,9 %

13

59,1 %

22

1,5 %

87,9 %

SK

5

22,7 %

17

77,3 %

22

1,5 %

89,4 %

NL

6

28,6 %

15

71,4 %

21

1,5 %

90,9 %

HR

3

15,0 %

17

85,0 %

20

1,4 %

92,3 %

SI

3

18,8 %

13

81,3 %

16

1,1 %

93,4 %

IE

9

64,3 %

5

35,7 %

14

1,0 %

94,4 %

SE

4

30,8 %

9

69,2 %

13

0,9 %

95,3 %

CY

6

50,0 %

6

50,0 %

12

0,8 %

96,1 %

LV

1

8,3 %

11

91,7 %

12

0,8 %

96,9 %

FI

3

30,0 %

7

70,0 %

10

0,7 %

97,6 %

AT

3

33,3 %

6

66,7 %

9

0,6 %

98,3 %

EE

2

22,2 %

7

77,8 %

9

0,6 %

98,9 %

DK

3

42,9 %

4

57,1 %

7

0,5 %

99,4 %

LU

2

66,7 %

1

33,3 %

3

0,2 %

99,6 %

MT

0

0,0 %

3

100,0 %

3

0,2 %

99,8 %

Altele

1

33,3 %

2

66,7 %

3

0,2 %

100,0 %

TOTAL

519

36,1 %

917

63,9 %

1 436

100,0 %

100 %



Tabelul 12 – Agenți contractuali pe sexe, grupe de funcții și naționalități în 2019 în cadrul Comisiei

GF II

 

B

F

TOTAL

%

Agr.

BE

78

13,2 %

512

86,8 %

590

28,0 %

28,0 %

IT

60

19,5 %

248

80,5 %

308

14,6 %

42,7 %

FR

57

22,4 %

198

77,6 %

255

12,1 %

54,8 %

ES

38

19,6 %

156

80,4 %

194

9,2 %

64,0 %

RO

24

18,5 %

106

81,5 %

130

6,2 %

70,2 %

EL

23

20,0 %

92

80,0 %

115

5,5 %

75,7 %

PL

15

16,1 %

78

83,9 %

93

4,4 %

80,1 %

PT

5

7,8 %

59

92,2 %

64

3,0 %

83,1 %

HU

7

16,3 %

36

83,7 %

43

2,0 %

85,2 %

BG

8

22,2 %

28

77,8 %

36

1,7 %

86,9 %

DE

8

27,6 %

21

72,4 %

29

1,4 %

88,3 %

LT

3

11,1 %

24

88,9 %

27

1,3 %

89,5 %

SK

4

14,8 %

23

85,2 %

27

1,3 %

90,8 %

HR

2

8,7 %

21

91,3 %

23

1,1 %

91,9 %

CZ

5

22,7 %

17

77,3 %

22

1,0 %

93,0 %

UK

1

5,3 %

18

94,7 %

19

0,9 %

93,9 %

SI

5

29,4 %

12

70,6 %

17

0,8 %

94,7 %

FI

2

14,3 %

12

85,7 %

14

0,7 %

95,3 %

LV

2

14,3 %

12

85,7 %

14

0,7 %

96,0 %

NL

6

42,9 %

8

57,1 %

14

0,7 %

96,7 %

EE

0

0,0 %

13

100,0 %

13

0,6 %

97,3 %

IE

2

16,7 %

10

83,3 %

12

0,6 %

97,9 %

SE

2

16,7 %

10

83,3 %

12

0,6 %

98,4 %

AT

3

30,0 %

7

70,0 %

10

0,5 %

98,9 %

CY

1

10,0 %

9

90,0 %

10

0,5 %

99,4 %

DK

1

14,3 %

6

85,7 %

7

0,3 %

99,7 %

MT

0

0,0 %

3

100,0 %

3

0,1 %

99,9 %

LU

1

50,0 %

1

50,0 %

2

0,1 %

100,0 %

Altele

0

0,0 %

1

100,0 %

1

0,0 %

100,0 %

TOTAL

363

17,3 %

1 741

82,7 %

2 104

100,0 %

100 %



Tabelul 13 – Agenți contractuali pe sexe, grupe de funcții și naționalități în 2019 în cadrul Comisiei

GF I

 

B

F

TOTAL

%

Agr.

BE

193

65,9 %

100

34,1 %

293

37,0 %

37,0 %

IT

151

71,9 %

59

28,1 %

210

26,5 %

63,6 %

ES

43

65,2 %

23

34,8 %

66

8,3 %

71,9 %

FR

42

66,7 %

21

33,3 %

63

8,0 %

79,9 %

PT

22

56,4 %

17

43,6 %

39

4,9 %

84,8 %

EL

27

71,1 %

11

28,9 %

38

4,8 %

89,6 %

PL

3

13,0 %

20

87,0 %

23

2,9 %

92,5 %

RO

7

50,0 %

7

50,0 %

14

1,8 %

94,3 %

UK

1

16,7 %

5

83,3 %

6

0,8 %

95,1 %

FI

3

75,0 %

1

25,0 %

4

0,5 %

95,6 %

IE

3

75,0 %

1

25,0 %

4

0,5 %

96,1 %

BG

2

66,7 %

1

33,3 %

3

0,4 %

96,5 %

EE

2

66,7 %

1

33,3 %

3

0,4 %

96,8 %

DE

2

66,7 %

1

33,3 %

3

0,4 %

97,2 %

SI

3

100,0 %

0

0,0 %

3

0,4 %

97,6 %

CZ

1

50,0 %

1

50,0 %

2

0,3 %

97,9 %

DK

1

50,0 %

1

50,0 %

2

0,3 %

98,1 %

HU

1

50,0 %

1

50,0 %

2

0,3 %

98,4 %

LV

2

100,0 %

0

0,0 %

2

0,3 %

98,6 %

LU

2

100,0 %

0

0,0 %

2

0,3 %

98,9 %

NL

2

100,0 %

0

0,0 %

2

0,3 %

99,1 %

SK

2

100,0 %

0

0,0 %

2

0,3 %

99,4 %

HR

1

100,0 %

0

0,0 %

1

0,1 %

99,5 %

CY

1

100,0 %

0

0,0 %

1

0,1 %

99,6 %

LT

1

100,0 %

0

0,0 %

1

0,1 %

99,7 %

MT

1

100,0 %

0

0,0 %

1

0,1 %

99,9 %

SE

0

0,0 %

1

100,0 %

1

0,1 %

100,0 %

TOTAL

519

65,6 %

272

34,4 %

791

100,0 %

100 %



3.4 Distribuția pe DG-uri a agenților contractuali din cadrul Comisiei

În tabelele următoare, se indică modul în care agenții contractuali sunt distribuiți în diferitele DG-uri, servicii și oficii de pe lângă Comisie 5 , cu referire în special la sex, naționalitate și grupă de funcții.

Tabelul 14 – Distribuția pe sexe, DG-uri și două grupări de GF a agenților contractuali din cadrul Comisiei în 2019

 

GF I-II-III

GF IV

 

TOTAL TOATE GF

 

B

F

Total

%

B

F

Total

%

 

Total

%

AGRI

11

23

34

42,5 %

19

27

46

57,5 %

 

80

1,1 %

BUDG

17

37

54

79,4 %

5

9

14

20,6 %

 

68

0,9 %

CdP-OSP

0

8

8

100,0 %

0

0

0

0,0 %

 

8

0,1 %

CLIMA

2

12

14

56,0 %

9

2

11

44,0 %

 

25

0,3 %

CNECT

38

80

118

67,4 %

19

38

57

32,6 %

 

175

2,3 %

COMM

92

219

311

85,9 %

16

35

51

14,1 %

 

362

4,8 %

COMP

19

35

54

90,0 %

2

4

6

10,0 %

 

60

0,8 %

DEVCO

75

136

211

19,5 %

410

461

871

80,5 %

 

1082

14,5 %

DGT

20

36

56

40,0 %

26

58

84

60,0 %

 

140

1,9 %

DIGIT

11

23

34

48,6 %

25

11

36

51,4 %

 

70

0,9 %

EAC

20

26

46

76,7 %

4

10

14

23,3 %

 

60

0,8 %

ECFIN

3

8

11

42,3 %

10

5

15

57,7 %

 

26

0,3 %

ECHO

26

68

94

67,6 %

14

31

45

32,4 %

 

139

1,9 %

EMPL

28

76

104

78,2 %

13

16

29

21,8 %

 

133

1,8 %

ENER

11

31

42

85,7 %

1

6

7

14,3 %

 

49

0,7 %

ENV

4

23

27

67,5 %

5

8

13

32,5 %

 

40

0,5 %

EPSO

6

18

24

96,0 %

0

1

1

4,0 %

 

25

0,3 %

ESTAT

15

35

50

58,8 %

9

26

35

41,2 %

 

85

1,1 %

FISMA

7

13

20

95,2 %

0

1

1

4,8 %

 

21

0,3 %

FPI

5

28

33

33,0 %

33

34

67

67,0 %

 

100

1,3 %

GROW

26

64

90

75,6 %

13

16

29

24,4 %

 

119

1,6 %

HOME

11

29

40

80,0 %

4

6

10

20,0 %

 

50

0,7 %

HR

62

142

204

92,3 %

6

11

17

7,7 %

 

221

3,0 %

IAS

1

4

5

50,0 %

0

5

5

50,0 %

 

10

0,1 %

IDEA

1

2

3

60,0 %

1

1

2

40,0 %

 

5

0,1 %

JRC

103

123

226

20,1 %

523

375

898

79,9 %

 

1124

15,0 %

JUST

5

26

31

73,8 %

7

4

11

26,2 %

 

42

0,6 %

MARE

6

33

39

65,0 %

13

8

21

35,0 %

 

60

0,8 %

MOVE

13

38

51

81,0 %

3

9

12

19,0 %

 

63

0,8 %

NEAR

54

118

172

30,7 %

192

196

388

69,3 %

 

560

7,5 %

OIB

335

599

934

97,7 %

4

18

22

2,3 %

 

956

12,8 %

OIL

88

126

214

97,7 %

2

3

5

2,3 %

 

219

2,9 %

OLAF

7

14

21

87,5 %

3

0

3

12,5 %

 

24

0,3 %

OP

10

6

16

94,1 %

0

1

1

5,9 %

 

17

0,2 %

PMO

121

318

439

100,0 %

0

0

0

0,0 %

 

439

5,9 %

REGIO

28

65

93

93,9 %

4

2

6

6,1 %

 

99

1,3 %

RTD

42

92

134

38,3 %

91

125

216

61,7 %

 

350

4,7 %

SANTE

11

50

61

62,2 %

14

23

37

37,8 %

 

98

1,3 %

SCIC

26

39

65

100,0 %

0

0

0

0,0 %

 

65

0,9 %

SG

26

56

82

68,9 %

16

21

37

31,1 %

 

119

1,6 %

SJ

2

16

18

72,0 %

4

3

7

28,0 %

 

25

0,3 %

TAXUD

4

10

14

60,9 %

7

2

9

39,1 %

 

23

0,3 %

TRADE

8

24

32

80,0 %

3

5

8

20,0 %

 

40

0,5 %

UKTF

1

1

2

100,0 %

0

0

0

0,0 %

 

2

0,0 %

Total

1 401

2 930

4 331

57,9 %

1 530

1 617

3 147

42,1 %

 

7 478

100,0 %



Agenți contractuali 3a

Tabelul 15 – Agenți contractuali 3a pe GF, sexe și DG-uri în 2019 în cadrul Comisiei

 

GF I

GF II

GF III

GF IV

 

 

 

B

F

TOTAL

B

F

TOTAL

B

F

TOTAL

B

F

TOTAL

 

Total

%

AGRI

3

5

8

0

0

0

0

0

0

2

1

3

 

11

0,3 %

BUDG

5

10

15

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

15

0,4 %

CdP-OSP

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

0

0,0 %

CLIMA

0

1

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

1

0,0 %

CNECT

7

3

10

0

0

0

0

0

0

0

1

1

 

11

0,3 %

COMM

31

5

36

31

137

168

22

67

89

16

35

51

 

344

9,9 %

COMP

6

2

8

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

8

0,2 %

DEVCO

3

10

13

0

0

0

28

12

40

342

335

677

 

730

21,0 %

DGT

5

4

9

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

9

0,3 %

DIGIT

1

3

4

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

4

0,1 %

EAC

12

1

13

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

13

0,4 %

ECFIN

1

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

1

0,0 %

ECHO

1

5

6

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

6

0,2 %

EMPL

4

13

17

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

17

0,5 %

ENER

3

8

11

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

11

0,3 %

ENV

1

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

1

0,0 %

EPSO

1

0

1

5

16

21

0

2

2

0

1

1

 

25

0,7 %

ESTAT

2

3

5

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

5

0,1 %

FISMA

0

3

3

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

3

0,1 %

FPI

0

2

2

0

1

1

2

2

4

26

26

52

 

59

1,7 %

GROW

1

8

9

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

9

0,3 %

HR

28

24

52

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

52

1,5 %

JRC

56

8

64

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

64

1,8 %

JUST

1

1

2

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

2

0,1 %

MARE

3

12

15

0

0

0

0

0

0

4

1

5

 

20

0,6 %

MOVE

2

7

9

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

9

0,3 %

NEAR

4

7

11

0

0

0

15

7

22

161

136

297

 

330

9,5 %

OIB

218

68

286

82

488

570

35

43

78

4

18

22

 

956

27,6 %

OIL

37

13

50

40

100

140

11

13

24

2

3

5

 

219

6,3 %

OLAF

4

3

7

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

7

0,2 %

OP

2

0

2

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

2

0,1 %

PMO

31

10

41

54

266

320

36

42

78

0

0

0

 

439

12,7 %

REGIO

4

4

8

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

8

0,2 %

RTD

10

6

16

0

0

0

0

0

0

2

0

2

 

18

0,5 %

SANTE

1

5

6

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

6

0,2 %

SCIC

17

8

25

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

25

0,7 %

SG

10

8

18

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

18

0,5 %

SJ

1

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

1

0,0 %

TAXUD

1

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

1

0,0 %

TRADE

2

2

4

0

2

2

0

0

0

3

1

4

 

10

0,3 %

TOTAL

519

272

791

212

1 010

1 222

149

188

337

562

558

1 120

 

3 470

100,0 %



Agenți contractuali 3b

Tabelul 16 – Agenți contractuali 3b pe GF, sexe și DG-uri în 2019 în cadrul Comisiei

 

GF II

GF III

GF IV

 

 

 

B

F

TOTAL

B

F

TOTAL

B

F

TOTAL

 

Total

%

AGRI

4

11

15

4

7

11

17

26

43

 

69

1,7 %

BUDG

1

11

12

11

16

27

5

9

14

 

53

1,3 %

CdP-OSP

0

8

8

0

0

0

0

0

0

 

8

0,2 %

CLIMA

2

8

10

0

3

3

9

2

11

 

24

0,6 %

CNECT

3

29

32

28

48

76

19

37

56

 

164

4,1 %

COMM

4

5

9

4

5

9

0

0

0

 

18

0,4 %

COMP

1

8

9

12

25

37

2

4

6

 

52

1,3 %

DEVCO

13

48

61

31

66

97

68

126

194

 

352

8,8 %

DGT

14

32

46

1

0

1

26

58

84

 

131

3,3 %

DIGIT

2

10

12

8

10

18

25

11

36

 

66

1,6 %

EAC

3

13

16

5

12

17

4

10

14

 

47

1,2 %

ECFIN

0

4

4

2

4

6

10

5

15

 

25

0,6 %

ECHO

7

21

28

18

42

60

14

31

45

 

133

3,3 %

EMPL

5

22

27

19

41

60

13

16

29

 

116

2,9 %

ENER

3

11

14

5

12

17

1

6

7

 

38

0,9 %

ENV

1

17

18

2

6

8

5

8

13

 

39

1,0 %

ESTAT

4

19

23

9

13

22

9

26

35

 

80

2,0 %

FISMA

1

3

4

6

7

13

0

1

1

 

18

0,4 %

FPI

1

5

6

2

18

20

7

8

15

 

41

1,0 %

GROW

2

22

24

23

34

57

13

16

29

 

110

2,7 %

HOME

2

9

11

9

20

29

4

6

10

 

50

1,2 %

HR

19

79

98

15

39

54

6

11

17

 

169

4,2 %

IAS

1

4

5

0

0

0

0

5

5

 

10

0,2 %

IDEA

0

1

1

1

1

2

1

1

2

 

5

0,1 %

JRC

21

80

101

26

35

61

523

375

898

 

1 060

26,4 %

JUST

1

14

15

3

11

14

7

4

11

 

40

1,0 %

MARE

0

6

6

3

15

18

9

7

16

 

40

1,0 %

MOVE

1

20

21

10

11

21

3

9

12

 

54

1,3 %

NEAR

4

33

37

31

71

102

31

60

91

 

230

5,7 %

OLAF

1

4

5

2

7

9

3

0

3

 

17

0,4 %

OP

2

1

3

6

5

11

0

1

1

 

15

0,4 %

REGIO

6

11

17

18

50

68

4

2

6

 

91

2,3 %

RTD

5

40

45

27

46

73

89

125

214

 

332

8,3 %

SANTE

3

36

39

7

9

16

14

23

37

 

92

2,3 %

SCIC

7

30

37

2

1

3

0

0

0

 

40

1,0 %

SG

6

20

26

10

28

38

16

21

37

 

101

2,5 %

SJ

0

14

14

1

2

3

4

3

7

 

24

0,6 %

TAXUD

0

7

7

3

3

6

7

2

9

 

22

0,5 %

TRADE

0

14

14

6

6

12

0

4

4

 

30

0,7 %

UKTF

1

1

2

0

0

0

0

0

0

 

2

0,0 %

TOTAL

151

731

882

370

729

1 099

968

1 059

2 027

 

4 008

100,0 %

4. Distribuția agenților contractuali în cadrul altor instituții, agențiilor și întreprinderilor comune/EIT

Numărul de agenți contractuali care lucrează pentru celelalte instituții a crescut cu 3,53 % din 2018 în 2019. În cazul agențiilor, al întreprinderilor comune și al EIT, creșterea a fost de 8,31 % în aceeași perioadă.

Tabelul 17 - Evoluția distribuției agenților contractuali în celelalte instituții și în agenții



4.1 Distribuția agenților contractuali în celelalte instituții

În tabelele următoare se prezintă distribuția agenților contractuali în alte instituții decât Comisia.

Tabelul 18    Distribuția agenților contractuali în celelalte instituții în 2019





4.2 Distribuția pe sexe și pe grupe de funcții în celelalte instituții

Tabelul 19 – Defalcare pe sexe și pe grupe de funcții în 2019

 

GF I

GF II

GF III

GF IV

Total

F

B

Total

F

B

Total

F

B

Total

F

B

Total

COMITETUL REGIUNILOR

6

15

21

3

1

4

5

1

6

10

9

19

50

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

25

114

139

25

10

35

11

3

14

26

13

39

227

CURTEA DE CONTURI

4

40

44

5

2

7

11

2

13

9

5

14

78

CURTEA DE JUSTIȚIE

4

79

83

17

13

30

34

14

48

19

5

24

185

AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU PROTECȚIA DATELOR

0

0

0

5

2

7

6

3

9

10

6

16

32

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

7

14

21

11

0

11

3

2

5

6

1

7

44

SERVICIUL EUROPEAN DE ACȚIUNE EXTERNĂ

14

18

32

136

12

148

60

74

134

76

111

187

501

OMBUDSMANUL EUROPEAN

1

2

3

2

1

3

2

0

2

1

2

3

11

PARLAMENTUL EUROPEAN

217

731

948

108

29

137

151

90

241

153

93

246

1572

Total

278

1 013

1 291

312

70

382

283

189

472

310

245

555

2 700



4.3 Distribuția pe naționalități în celelalte instituții

Tabelul 20 – Naționalități în 2019

 

AT

BE

BG

CY

CZ

DE

DK

EE

EL

ES

FI

FR

HR

HU

IE

IT

LT

LU

LV

MT

NL

PL

PT

RO

SE

SI

SK

UK

Altele

Total

COMITETUL REGIUNILOR

0

11

2

1

2

2

0

0

4

5

0

6

0

2

1

5

0

0

0

0

1

2

2

1

0

0

1

2

0

50

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

1

84

4

0

4

4

1

1

9

19

3

11

3

2

1

39

1

1

1

2

0

10

8

11

2

0

2

3

0

227

CURTEA DE CONTURI

1

7

1

0

0

5

0

2

4

4

0

20

1

2

0

9

1

4

0

0

0

1

10

2

0

4

0

0

0

78

CURTEA DE JUSTIȚIE

2

19

3

0

4

6

2

1

6

7

4

62

0

3

2

15

0

6

1

1

3

4

10

6

2

7

2

5

2

185

AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU PROTECȚIA DATELOR

0

8

0

0

0

2

0

0

3

1

0

2

0

0

0

7

0

0

0

0

0

3

1

2

1

0

0

2

0

32

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

0

14

0

0

0

1

0

0

3

7

0

3

0

0

0

9

0

0

0

0

1

1

3

2

0

0

0

0

0

44

SERVICIUL EUROPEAN DE ACȚIUNE EXTERNĂ

7

110

16

4

4

25

1

5

12

42

3

87

4

8

3

67

7

1

4

0

7

12

22

33

1

2

5

8

1

501

OMBUDSMANUL EUROPEAN

0

1

0

0

0

0

1

0

0

1

0

3

1

0

0

1

1

0

0

0

0

2

0

0

0

0

0

0

0

11

PARLAMENTUL EUROPEAN

7

395

30

6

6

31

4

8

79

134

7

323

18

23

9

172

9

12

5

6

8

43

64

128

8

10

7

16

4

1 572

Total general

18

649

56

11

20

76

9

17

120

220

17

517

27

40

16

324

19

24

11

9

20

78

120

185

14

23

17

36

7

2 700

4.4 Distribuția agenților contractuali în agenții și întreprinderi comune/EIT    

Tabelul 21 – Distribuția pe tipuri de agenții a agenților contractuali în perioada 2013-2019

În 2019, în agențiile descentralizate lucrau 49,1 % din agenții contractuali, în agențiile executive 44,9 %, iar în întreprinderi comune și la Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) 6,0 %.

4.5 Distribuția pe sexe și pe grupe de funcții în agenții și întreprinderi comune/EIT

Distribuția pe grupe de funcții este relativ omogenă între agențiile descentralizate și executive. Cu toate acestea, ponderea relativă a agențiilor descentralizate a crescut de la 47,4 % în 2018 la 49,1 % în 2019. În schimb, ponderea agențiilor executive a scăzut de la 46,5 % la 44,9 %.

Tabelul 22 – Distribuția pe grupe de funcții în 2019

 

GF I

GF II

GF III

GF IV

TOTAL

Agenții descentralizate

42

73,7 %

307

44,0 %

802

48,8 %

975

50,6 %

2 126

49,1 %

Întreprinderi comune/EIT

0

0,0 %

26

3,7 %

100

6,1 %

134

6,9 %

260

6,0 %

Agenții executive

15

26,3 %

365

52,3 %

742

45,1 %

819

42,5 %

1 941

44,9 %

Tabelul 23 – Distribuția pe grupe de funcții și pe sexe pentru fiecare agenție sau întreprindere comună/EIT în 2019

 

 

 

GF I

Total GF I

GF II

Total GF II

GF III

Total GF III

GF IV

Total GF IV

Total

 

 

 

F

B

 

F

B

 

F

B

 

F

B

 

 

Agenții descentralizate

38

4

42

66

241

307

245

557

802

546

429

975

2 126

ACER

Ljubljana, SI

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei

0

0

0

0

0

0

0

3

3

6

17

23

26

Eu-LISA

Tallinn, EE; Strasbourg, FR

Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție

0

0

0

0

0

0

7

12

19

15

27

42

61

EFCA

Vigo, ES

Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului

0

0

0

0

1

1

1

8

9

2

0

2

12

OCSP

Angers, FR

Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante

0

0

0

0

0

0

1

1

2

0

4

4

6

Eu-OSHA

Bilbao, ES

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă

0

0

0

1

8

9

2

10

12

2

0

2

23

EASO

Valletta, MT

Biroul European de Sprijin pentru Azil

0

0

0

5

8

13

13

16

29

21

14

35

77

AESA

Köln, DE

Agenția Europeană de Siguranță a Aviației

0

0

0

0

0

0

20

38

58

12

17

29

87

ABE

Londra, UK

Autoritatea Bancară Europeană

0

0

0

0

0

0

3

7

10

22

13

35

45

FRONTEX

Varșovia, PL

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă

19

1

20

1

8

9

14

77

91

60

33

93

213

ECDC

Stockholm, SE

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor

2

0

2

2

11

13

7

31

38

33

15

48

101

CEDEFOP

Salonic, EL

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale

4

0

4

1

11

12

4

2

6

2

2

4

26

ECHA

Helsinki, FI

Agenția Europeană pentru Produse Chimice

0

0

0

7

34

41

31

28

59

15

14

29

129

AEM

Copenhaga, DK

Agenția Europeană de Mediu

0

0

0

0

7

7

3

10

13

30

24

54

74

EFSA

Parma, IT

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară

0

0

0

5

14

19

2

5

7

66

37

103

129

EUROFOUND

Dublin, IE

Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă

1

1

2

1

1

2

0

2

2

4

2

6

12

GSA

Praga, CZ

Agenția GNSS European

0

0

0

0

2

2

2

5

7

23

25

48

57

EIGE

Vilnius, LT

Institutul European pentru Egalitatea de șanse între Femei și Bărbați

0

0

0

1

2

3

1

5

6

3

3

6

15

EIOPA

Frankfurt pe Main, DE

Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale

0

0

0

1

3

4

2

23

25

6

4

10

39

EMSA

Lisabona, PT

Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă

2

0

2

4

15

19

3

6

9

11

11

22

52

EMA

Londra, UK

Agenția Europeană pentru Medicamente

0

0

0

4

33

37

13

54

67

78

27

105

209

OEDT

Lisabona, PT

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie

3

0

3

1

14

15

3

5

8

5

3

8

34

EUROPOL

Haga, NL

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii

0

0

0

22

36

58

46

60

106

15

32

47

211

ESMA

Paris, FR

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe

0

0

0

0

0

0

3

20

23

17

27

44

67

ETF

Torino, IT

Fundația Europeană de Formare

0

0

0

2

7

9

1

18

19

9

4

13

41

EUROJUST

Haga, NL

Eurojust

0

0

0

1

8

9

2

5

7

2

0

2

18

FRA

Viena, AT

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene

0

0

0

1

3

4

5

7

12

10

7

17

33

CEPOL

Budapesta, HU

Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii

0

0

0

0

1

1

5

15

20

6

6

12

33

ENISA

Heraklion, EL

Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor

1

0

1

0

0

0

4

4

8

11

6

17

26

ERA

Valenciennes, FR

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate

1

2

3

0

7

7

4

5

9

3

13

16

35

EUIPO

Alicante, ES

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

5

0

5

3

4

7

39

71

110

42

37

79

201

OAREC

Riga, LV

Oficiul Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice

0

0

0

2

0

2

1

0

1

5

4

9

12

CdT

Luxemburg, LU

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene

0

0

0

1

3

4

3

4

7

10

1

11

22

Întreprinderi comune și EIT

0

0

0

4

22

26

22

78

100

52

82

134

260

BBI

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună pentru bioindustrii

0

0

0

0

0

0

1

4

5

3

2

5

10

Clean Sky

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună Clean Sky 2

0

0

0

0

1

1

4

1

5

1

0

1

7

ECSEL

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună ECSEL

0

0

0

0

4

4

2

7

9

1

1

2

15

EIT

Budapesta, HU

Institutul European de Inovare și Tehnologie

0

0

0

1

2

3

5

6

11

5

3

8

22

F4E

Barcelona, ES

Întreprinderea comună „Fusion for Energy”

0

0

0

2

12

14

5

48

53

32

69

101

168

FCH2

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen 2”

0

0

0

0

1

1

1

0

1

0

1

1

3

IMI2

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună IMI 2

0

0

0

0

1

1

1

10

11

0

2

2

14

SESAR

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună SESAR

0

0

0

0

0

0

0

0

0

3

0

3

3

S2R

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună „Shift2Rail”

0

0

0

1

1

2

3

2

5

7

4

11

18

Agenții executive

12

3

15

46

319

365

258

484

742

506

313

819

1 941

CHAFEA

Luxemburg, LU

Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente

1

0

1

0

8

8

4

9

13

20

14

34

56

EACEA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură

2

2

4

8

56

64

62

105

167

76

23

99

334

ERCEA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare

2

0

2

14

73

87

55

87

142

87

58

145

376

EASME

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii

2

0

2

4

32

36

39

96

135

118

78

196

369

INEA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele

0

0

0

3

32

35

31

48

79

73

45

118

232

REA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Cercetare

5

1

6

17

118

135

67

139

206

132

95

227

574

 

 

 

50

7

57

116

582

698

525

1 119

1 644

1 104

824

1 928

4 327



Tabelul 24 – Distribuția pe naționalități pentru fiecare agenție sau întreprindere comună/EIT în 2019

 

AT

BE

BG

CY

CZ

DE

DK

EE

EL

ES

FI

FR

HR

HU

IE

IT

LT

LU

LV

MT

NL

PL

PT

RO

SE

SI

SK

UK

Altele

Total

Agenție descentralizată

19

60

64

4

35

79

14

24

180

267

53

141

24

66

22

268

44

1

20

16

72

229

93

143

37

24

32

57

38

2126

ACER

Ljubljana, SI

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei

0

1

0

0

0

1

0

0

3

2

0

0

2

1

0

5

0

0

0

0

1

3

0

0

0

7

0

0

0

26

Eu-LISA

Tallinn, EE; Strasbourg (FR)

Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție

0

2

2

0

0

2

0

9

13

1

1

15

0

0

1

2

0

0

2

0

0

3

2

6

0

0

0

0

0

61

EFCA

Vigo, ES

Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului

0

0

0

0

0

0

0

0

0

10

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

1

0

0

0

0

0

0

12

OCSP

Angers, FR

Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

4

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

6

Eu-OSHA

Bilbao, ES

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă

0

0

1

0

0

1

0

1

0

16

0

1

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

1

0

23

EASO

Valletta, MT

Biroul European de Sprijin pentru Azil

0

1

1

0

0

1

1

1

9

6

1

4

0

4

1

14

4

0

1

15

0

2

3

3

1

0

1

1

2

77

AESA

Köln, DE

Agenția Europeană de Siguranță a Aviației

0

4

2

0

0

19

0

1

10

8

0

7

2

3

1

5

1

0

0

0

0

6

1

11

0

1

1

3

1

87

ABE

Londra, UK

Autoritatea Bancară Europeană

2

0

1

0

0

3

0

0

0

6

0

3

1

0

0

10

1

0

0

0

0

3

3

3

2

2

1

3

1

45

FRONTEX

Varșovia, PL

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă

0

0

7

1

0

2

0

0

9

2

1

3

0

2

2

7

6

0

1

0

1

149

7

8

0

3

1

0

1

213

ECDC

Stockholm, SE

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor

1

3

3

0

1

5

1

2

2

3

3

7

0

1

0

8

4

0

1

0

2

8

5

9

25

1

1

5

0

101

CEDEFOP

Salonic, EL

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale

0

1

1

0

1

0

0

0

20

0

0

1

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

26

ECHA

Helsinki, FI

Agenția Europeană pentru Produse Chimice

0

3

6

0

2

2

0

3

11

13

37

5

0

3

1

12

1

0

1

0

2

3

3

13

0

1

2

4

1

129

AEM

Copenhaga, DK

Agenția Europeană de Mediu

1

6

0

0

0

5

8

0

1

9

2

7

0

3

1

6

4

0

0

0

1

2

4

2

0

2

1

6

3

74

EFSA

Parma, IT

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară

1

2

3

0

1

8

0

0

15

11

0

6

1

3

0

55

0

0

0

0

0

6

2

4

0

1

3

5

2

129

EUROFOUND

Dublin, IE

Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă

0

0

0

0

0

2

0

0

1

2

0

1

0

0

2

2

1

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

12

GSA

Praga, CZ

Agenția GNSS European

0

1

2

0

16

0

0

0

6

5

1

2

0

1

0

6

1

0

0

1

0

1

0

11

0

0

2

1

0

57

EIGE

Vilnius, LT

Institutul European pentru Egalitatea de șanse între Femei și Bărbați

0

0

1

0

0

0

0

0

1

1

1

2

1

0

0

1

6

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

15

EIOPA

Frankfurt pe Main, DE

Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale

1

2

3

0

1

4

0

1

1

2

1

2

3

0

1

3

1

0

1

0

0

1

0

5

0

0

4

2

0

39

EMSA

Lisabona, PT

Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă

0

6

1

0

0

2

0

0

3

8

1

0

1

0

0

6

0

0

0

0

1

0

19

1

1

0

0

2

0

52

EMA

Londra, UK

Agenția Europeană pentru Medicamente

3

4

8

1

4

6

0

2

20

21

0

14

4

10

2

30

6

0

2

0

2

15

10

15

3

1

6

6

14

209

OEDT

Lisabona, PT

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie

0

3

1

0

1

0

0

0

1

0

1

1

0

0

0

4

0

0

0

0

0

2

17

1

0

0

0

1

1

34

EUROPOL

Haga, NL

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii

0

3

9

2

3

8

0

1

16

18

3

5

3

9

1

23

3

1

0

0

46

9

13

18

2

3

1

4

7

211

ESMA

Paris, FR

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe

0

2

0

0

1

2

1

0

9

5

0

21

0

2

1

12

0

0

1

0

2

3

0

4

1

0

0

0

0

67

ETF

Torino, IT

Fundația Europeană de Formare

1

1

0

0

1

0

0

1

1

3

0

0

0

0

1

22

0

0

1

0

0

2

0

2

0

1

0

1

3

41

EUROJUST

Haga, NL

Eurojust

2

0

1

0

0

0

0

0

2

3

0

0

0

0

0

4

0

0

1

0

3

0

0

1

0

0

0

1

0

18

FRA

Viena, AT

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene

6

0

1

0

2

1

0

0

1

1

0

3

0

2

2

2

0

0

0

0

2

2

0

1

1

0

2

3

1

33

CEPOL

Budapesta, HU

Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii

1

0

0

0

0

0

0

1

2

0

0

0

2

17

0

1

0

0

0

0

1

2

0

4

0

0

1

1

0

33

ENISA

Heraklion, EL

Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor

0

1

2

0

0

0

0

0

17

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

2

0

0

1

1

0

26

ERA

Valenciennes, FR

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate

0

10

1

0

0

1

0

0

2

1

0

9

1

1

2

1

1

0

0

0

0

2

0

3

0

0

0

0

0

35

EUIPO

Alicante, ES

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

0

4

6

0

0

3

3

1

4

105

0

15

0

3

2

22

3

0

0

0

5

4

2

9

1

0

3

5

1

201

OAREC

Riga, LV

Oficiul Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice

0

0

0

0

1

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

1

0

6

0

1

0

0

1

0

0

0

0

0

12

CdT

Luxemburg, LU

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene

0

0

1

0

0

0

0

0

0

3

0

3

3

1

0

3

0

0

1

0

1

0

1

3

0

1

1

0

0

22

 

 

 

0

21

3

1

2

7

0

1

9

78

1

26

1

18

3

34

3

0

0

0

2

7

8

16

1

1

1

5

11

260

BBI

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună pentru bioindustrii

0

1

0

0

0

0

0

0

2

2

0

0

0

1

0

1

0

0

0

0

0

0

0

3

0

0

0

0

0

10

Clean Sky

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună Clean Sky 2

0

2

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

1

2

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

7

ECSEL

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună ECSEL

0

6

0

0

0

0

0

0

3

2

0

3

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

15

EIT

Budapesta, HU

Institutul European de Inovare și Tehnologie

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

13

0

0

1

0

0

0

1

2

0

2

0

0

1

0

0

22

F4E

Barcelona, ES

Întreprinderea comună „Fusion for Energy”

0

7

2

0

2

6

0

1

1

69

1

15

1

3

0

28

1

0

0

0

1

2

6

5

1

0

0

5

11

168

FCH2

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen 2”

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

3

IMI2

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună IMI 2

0

0

1

0

0

0

0

0

2

2

0

2

0

0

1

1

0

0

0

0

0

2

1

2

0

0

0

0

0

14

SESAR

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună SESAR

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

3

S2R

Bruxelles, BE

Întreprinderea comună „Shift2Rail”

0

3

0

0

0

1

0

0

1

2

0

4

0

1

1

1

1

0

0

0

0

0

1

1

0

1

0

0

0

18

 

 

 

10

433

68

7

10

56

2

3

160

195

12

183

14

33

7

349

27

4

4

4

15

91

40

146

9

8

20

25

6

1 941

CHAFEA

Luxemburg, LU

Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente

1

7

2

0

1

2

0

0

3

6

0

5

1

0

0

10

3

0

0

0

0

5

3

6

0

1

0

0

0

56

EACEA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură

3

103

5

1

1

15

0

0

17

24

4

39

0

8

2

63

4

2

1

1

2

7

9

9

1

1

5

6

1

334

ERCEA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare

1

95

15

2

0

9

1

1

33

35

0

37

3

10

2

56

2

0

0

0

4

16

8

39

0

1

3

2

1

376

EASME

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii

3

62

16

1

4

11

0

1

29

37

2

42

3

6

0

67

7

1

0

1

3

23

4

26

5

4

3

7

1

369

INEA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele

1

31

6

2

2

8

1

0

21

29

2

19

4

0

1

38

7

0

0

2

2

19

7

20

1

0

4

5

0

232

REA

Bruxelles, BE

Agenția Executivă pentru Cercetare

1

135

24

1

2

11

0

1

57

64

4

41

3

9

2

115

4

1

3

0

4

21

9

46

2

1

5

5

3

574

 

 

 

29

514

135

12

47

142

16

28

349

540

66

350

39

117

32

651

74

5

24

20

89

327

141

305

47

33

53

87

55

4 327



ANEXA I

Lista direcțiilor generale, a serviciilor și a oficiilor din cadrul Comisiei Europene la data de 31.12.2019

1.AGRI: Agricultură și Dezvoltare Rurală            

2.BUDG: Buget            

3.CdP-OSP: Comitetul pentru personal – Organizații sindicale și profesionale reprezentative        

4.CLIMA: Politici climatice            

5.CNECT: Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie            

6.COMM: Comunicare            

7.COMP: Concurență            

8.DEVCO: Cooperare internațională și dezvoltare            

9.DGT: Traduceri            

10.DIGIT: Informatică            

11.EAC: Educație, Tineret, Sport și Cultură            

12.ECFIN: Afaceri Economice și Financiare            

13.ECHO: Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (ECHO)            

14.EMPL: Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune            

15.ENER: Energie            

16.ENV: Mediu                        

17.EPSO: Oficiul European pentru Selecția Personalului            

18.ESTAT: Eurostat            

19.FISMA: Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital            

20.FPI: Serviciul Instrumente de Politică Externă            

21.GROW: Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri            

22.HOME: Migrație și Afaceri Interne            

23.HR: Resurse Umane și Securitate            

24.IAS: Serviciul de Audit Intern            

25.JRC: Centrul Comun de Cercetare            

26.JUST: Justiție și Consumatori            

27.MARE: Afaceri Maritime și Pescuit            

28.MOVE: Mobilitate și Transporturi            

29.NEAR: Vecinătate și Negocieri privind Extinderea            

30.OIB: Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles            

31.OIL: Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg            

32.OLAF: Oficiul European de Luptă Antifraudă            

33.OP: Oficiul pentru Publicații            

34.PMO: Oficiul de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale            

35.REGIO: Politică Regională și Urbană            

36.RTD: Cercetare și Inovare            

37.SANTE: Sănătate și Siguranță Alimentară            

38.SCIC: Interpretare            

39.SG: Secretariatul General            

40.SJ: Serviciul Juridic            

41.TAXUD: Impozitare și Uniune Vamală            

42.UKTF: Grupul de lucru pentru pregătirea și conducerea negocierilor cu Regatul Unit în temeiul articolului 50 din TUE

43.TRADE: Comerț    

(1) Trebuie menționat că Statutul funcționarilor nu se aplică în cazul Băncii Centrale Europene și al Băncii Europene de Investiții (inclusiv Fondului european de investiții), care au adoptat norme specifice pentru personalul lor în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Protocolul nr. 4 și al articolului 11 alineatul (7) din Protocolul nr. 5 anexate la tratate. De asemenea, Comitetul Unic de Rezoluție nu este menționat în prezentul raport întrucât nu recurge la agenți contractuali. Prin urmare, aceste instituții nu intră în domeniul de aplicare al prezentului raport.
(2) A se vedea articolul 187 din TFUE.
(3)

Trebuie precizat că datele bugetare (transmise anual autorității bugetare împreună cu proiectul de buget – document de lucru, părțile II și III) includ agenții contractuali încadrați în muncă la data prezentării proiectului de buget (inclusiv agenții contractuali angajați în baza veniturilor alocate), și anume: situația la data de 1 aprilie a anului N-1 (N fiind anul pentru care a fost întocmit proiectul de buget), execuția bugetară pentru anul N-2 și solicitările de credite, însoțite de o estimare în echivalent normă întreagă pentru anul N. Astfel se explică diferențele care apar între diversele surse de date în ceea ce privește numărul agenților contractuali. Dat fiind că mai multe linii bugetare includ credite pentru personal extern fără a face o distincție între diferitele categorii de personal extern, cifrele din buget prezintă cele mai bune estimări pe baza costurilor medii probabile și a repartizării între categorii.

(4) A se vedea articolul 27 din Statutul funcționarilor.
(5) A se vedea anexa I pentru lista denumirilor complete ale DG-urilor, serviciilor și oficiilor la data de 31 decembrie 2019.