Bruxelles, 10.12.2020

COM(2020) 828 final

2020/0364(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

privind anumite aspecte ale siguranței aviației, având în vedere încheierea perioadei de tranziție menționate în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(Text cu relevanță pentru SEE)


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

•1.1.Motivele și obiectivele propunerii

De la 1 februarie 2020, Regatul Unit s-a retras din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 1 („Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului 2 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. Perioada de tranziție menționată la articolul 126 din Acordul de retragere, în cursul căreia legislația Uniunii continuă să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în conformitate cu articolul 127 din acordul respectiv, se încheie la 31 decembrie 2020.

În cazul în care, până la încheierea perioadei de tranziție, nu se ajunge la niciun acord privind relațiile viitoare care să reglementeze siguranța aviației, retragerea Regatului Unit din Uniune va afecta în special valabilitatea certificatelor și licențelor eliberate de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (denumită în continuare „agenția”) în numele Regatului Unit sau de către anumite organizații de proiectare cu sediul în Regatul Unit, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 2018/1139 3 și al actelor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul regulamentului respectiv sau al Regulamentului (CE) nr. 216/2008 4 .

În domeniul siguranței aviației, în cele mai multe cazuri, efectul pe care încheierea perioadei de tranziție îl are asupra certificatelor și a aprobărilor poate fi remediat de către părțile interesate prin diverse măsuri, printre care o „trecere” la o autoritate aeronautică civilă a unui stat membru al Uniunii sau prin solicitarea unui certificat pentru țări terțe care să fie eliberat de agenție, cu efect de la încheierea perioadei de tranziție (așa-numita „aplicare timpurie”). În plus, în temeiul articolului 41 din Acordul de retragere, piesele și echipamentele pentru care o persoană certificată de autoritățile competente din Regatul Unit a eliberat un certificat de conformitate valabil în temeiul normelor UE privind siguranța aviației pot fi utilizate în UE, în conformitate cu dispozițiile aplicabile, inclusiv după încheierea perioadei de tranziție, cu condiția ca acestea să fi fost introduse pe piața UE sau a Regatului Unit înainte de încheierea perioadei de tranziție.

Totuși, spre deosebire de alte domenii ale dreptului Uniunii, există unele situații în care persoanele fizice și juridice nu pot atenua riscul producerii unor perturbări disproporționate în Uniune. Prin urmare, Comisia trebuie să propună măsuri care să asigure menținerea valabilității certificatelor pentru anumite produse, piese, echipamente și societăți aeronautice.

În ceea ce privește anumite produse aeronautice („certificate de tip”) și societăți aeronautice („aprobări pentru organizații”), precum și în ceea ce privește jurisdicția, Regatul Unit își reia, odată cu încheierea perioadei de tranziție, rolul de „stat de proiectare” în temeiul Convenției privind aviația civilă internațională. În prezent, aceste responsabilități sunt îndeplinite, până la 31 decembrie 2020, de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației.

Prin urmare, este necesar să se elaboreze un mecanism de tranziție controlat, care să garanteze faptul că produsele sau proiectele afectate, care au fost certificate de agenție sau de o organizație de proiectare certificată de agenție înainte de încheierea perioadei de tranziție, pot fi utilizate în continuare, fără întreruperi, în aeronavele Uniunii.

Dispozițiile propuse nu vor reduce nivelul cerințelor referitoare la siguranța aviației sau la performanța de mediu a aviației în Uniune. Propunerea va permite producătorilor din Uniune să își producă în continuare produsele, iar operatorilor să continue exploatarea produselor respective, în conformitate cu cerințele aplicabile ale dreptului Uniunii. O întrerupere a acestor activități ar cauza provocări economice și sociale semnificative. Prin asigurarea respectării de către organizații a legislației UE, propunerea va asigura, totodată, protecția consumatorilor și a cetățenilor.

Prezentul act face parte dintr-un pachet de măsuri adoptate de Comisie.

•1.2.Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

Prezenta propunere de regulament este concepută ca o lex specialis, care ar gestiona unele dintre consecințele care decurg din faptul că Regulamentul (UE) 2018/1139 și actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia și al Regulamentului (UE) nr. 216/2008 nu se vor mai aplica Regatului Unit. Dispozițiile sale se limitează la ceea ce este necesar pentru a asigura o tranziție controlată către o piață a aviației care nu mai cuprinde Regatul Unit. În rest, dispozițiile generale ale actelor menționate anterior vor continua să se aplice. Prin urmare, prezenta propunere este pe deplin coerentă cu legislația existentă și, în special, cu Regulamentul (UE) 2018/1139.

•1.3.Coerența cu alte politici ale Uniunii

Propunerea se referă la siguranța aviației și completează Regulamentul (CE) 2018/1139 al Uniunii cu scopul de a aborda în mod specific situația generată de încheierea perioadei de tranziție stabilite în Acordul de retragere, în absența unui acord care să reglementeze aspectele legate de siguranța aviației aplicabil la data respectivă.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

•2.1.Temei juridic

Temeiul juridic este articolul 100 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

•2.2.Subsidiaritate (în cazul competențelor neexclusive)

Întrucât propunerea completează legislația existentă a Uniunii cu dispoziții care facilitează aplicarea în bune condiții a acesteia după încheierea perioadei de tranziție stabilite în Acordul de retragere, obiectivul propunerii poate fi îndeplinit doar printr-un act la nivelul Uniunii.

•2.3.Proporționalitate

Propunerea de regulament este considerată proporționată, deoarece poate evita perturbări disproporționate prin prevederea unui set limitat și necesar de norme speciale care asigură trecerea în mod controlat la o piață a aviației care nu cuprinde Regatul Unit. Propunerea nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv și nu prevede niciun fel de modificări de amploare sau de măsuri permanente.

•2.4.Alegerea instrumentului

Prezenta propunere conține un set limitat de dispoziții menite a aborda o situație foarte specifică și punctuală. Prin urmare, se consideră preferabil să nu se modifice Regulamentul (UE) 2018/1139 și/sau actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia și al Regulamentului (CE) nr. 216/2008, ci să se instituie un act de sine stătător. Dispozițiile normale referitoare la certificatele și licențele afectate sunt cuprinse atât de Regulamentul (UE) 2018/1139, cât și de normele detaliate adoptate de Comisie. Având în vedere atât cele de mai sus, cât și caracterul urgent al problemei, un regulament al Parlamentului European și al Consiliului pare a fi singura formă de act legislativ adecvată.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

•3.1.Evaluări ex post/verificarea adecvării legislației existente

Nu se aplică, având în vedere natura excepțională și punctuală a evenimentului care impune formularea prezentei propuneri.

•3.2.Consultări cu părțile interesate

Circumstanțele specifice din contextul negocierilor pentru acordul privind viitoarele relații dintre Regatului Unit și Uniune, precum și situația în continuă schimbare au impus limitări semnificative asupra posibilității organizării unei consultări publice cu privire la propunere. Cu toate acestea, provocările care decurg din faptul că perioada de tranziție stabilită în Acordul de retragere se încheie la 31 decembrie 2020, necesitatea de a se pregăti pentru schimbările inevitabile care se vor produce la 1 ianuarie 2021 și soluțiile posibile au fost aduse în discuție de diverse părți interesate din domeniul aviației și de reprezentanții statelor membre, în contextul reuniunilor transversale și al reuniunilor specifice, care au avut loc la Bruxelles și în statele membre.

O temă comună în opiniile prezentate de diferitele părți interesate a fost aceea privind necesitatea unei intervenții normative în domenii specifice în care părțile interesate nu sunt în măsură să adopte propriile măsuri de contingență pentru a atenua impactul negativ al eventualei absențe a unui acord cu Regatul Unit care să conțină dispozițiile necesare privind siguranța aviației, pentru perioada de după încheierea perioadei de tranziție. În special, societățile care produc, întrețin sau exploatează aeronave au subliniat faptul că operațiunile lor în Uniune ar putea fi oprite dacă nu se vor aplica măsuri adecvate după încheierea perioadei de tranziție. Principala problemă pare a fi pierderea valabilității multor certificate care au fost eliberate de agenție sau de organizațiile de proiectare aprobate de agenție și în temeiul cadrului juridic al Uniunii. Mai multe părți interesate au evidențiat faptul că, la nivel mondial, există doar un număr limitat de producători pentru multe dintre componentele utilizate la aeronave (de exemplu, motoare pentru aeronave mari de tipul celor exploatate de companiile aeriene). Natura punctuală a operațiunilor și a producției moderne face imposibilă continuarea operațiunilor dacă certificatele de siguranță în cauză își pierd valabilitatea.

•3.3.Obținerea și utilizarea expertizei

Au fost colectate analize juridice și tehnice efectuate la nivel intern, iar informațiile rezultate au fost analizate și verificate în continuare împreună cu experții tehnici ai Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (agenția) pentru a se garanta că măsura propusă își atinge scopul, dar, în același timp, este limitată în timp la durata strict necesară.

•3.4.Evaluarea impactului

Nu este necesară o evaluare a impactului, având în vedere caracterul excepțional al situației și numărul limitat de certificate eliberate inițial în temeiul cadrului juridic al Uniunii pentru care se propune aplicarea măsurilor specifice în cauză. Nu sunt disponibile opțiuni de politică semnificativ diferite de cele propuse.

•3.5.Drepturi fundamentale

Propunerea nu are niciun impact asupra aplicării sau protejării drepturilor fundamentale.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Nu se aplică.

5.ALTE ELEMENTE

•5.1.Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare

Nu se aplică din cauza caracterului tranzitoriu al măsurii propuse.

•5.2.Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

Articolul 1

Acest articol precizează domeniul de aplicare al regulamentului, care se limitează la certificatele de proiectare pentru care Regatul Unit va prelua rolul de stat de proiectare și pentru care agenția nu este în măsură să elibereze imediat certificate pentru țări terțe.

Articolul 2

Întrucât domeniul de aplicare al regulamentului este limitat la anumite certificate reglementate de Regulamentul (UE) 2018/1139, ar trebui să se aplice definițiile stabilite în regulamentul respectiv și în actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia și în temeiul Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Articolul 2 prevede dispoziții în consecință.

Articolul 3

Articolul 3 prevede că certificatele enumerate în anexă se consideră a fi eliberate cu efect din prima zi după expirarea perioadei de tranziție. Certificatele în cauză au fost eliberate inițial de către agenție, îndeplinind funcțiile de stat de proiectare, sau de către o organizație de proiectare certificată de agenție. De la încheierea perioadei de tranziție, Regatul Unit va considera că aceste certificate sunt eliberate de Regatul Unit, în calitatea sa de stat de proiectare, sau de o organizație de proiectare certificată de acesta. Poziția stabilită la articolul 3, începând de la aceeași dată, va viza agenția în calitate de autoritate care îndeplinește funcțiile statului de înmatriculare.

Articolul 4

Acest articol stabilește că certificatele și entitățile care dețin aceste certificate fac în continuare obiectul dreptului Uniunii, în special în ceea ce privește posibilitatea agenției de a le supraveghea și normele aplicabile privind certificarea produselor.

Articolul 5

Ținând seama de termenul scurt disponibil pentru adoptarea prezentului regulament, este important ca acesta să intre în vigoare cât mai curând posibil după publicare, dar el trebuie să se aplice numai din momentul în care se încheie perioada de tranziție stabilită în Acordul de retragere și în absența unui acord care să reglementeze aspectele legate de aviația civilă și certificatele specifice vizate de prezentul regulament.

2020/0364 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

privind anumite aspecte ale siguranței aviației, având în vedere încheierea perioadei de tranziție menționate în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 5 ,

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor 6 ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 7 (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului 8 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. Perioada de tranziție menționată la articolul 126 din Acordul de retragere, în cursul căreia legislația Uniunii continuă să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în conformitate cu articolul 127 din acordul respectiv, se încheie la 31 decembrie 2020.

(2)Principalul obiectiv al Regulamentului (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului 9 este stabilirea și menținerea unui nivel ridicat și uniform al siguranței aviației în Uniune. În acest scop, a fost instituit un sistem de certificate pentru diverse activități din domeniul aviației, pentru a se atinge nivelurile de siguranță impuse și pentru a se permite efectuarea verificărilor necesare și acceptarea reciprocă a certificatelor eliberate.

(3)În domeniul siguranței aviației, fără un acord care să stabilească noua relație în materie de siguranță a aviației dintre Uniune și Regatul Unit, consecințele încheierii perioadei de tranziție în ceea ce privește certificatele și aprobările pot fi abordate, prin diverse măsuri, de multe părți interesate. Printre aceste măsuri se numără transferul către o autoritate aeronautică civilă a unuia dintre statele membre și solicitarea, înainte de încheierea perioadei de tranziție, a unui certificat eliberat de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației („agenția”), care produce efecte începând din ziua următoare încheierii perioadei de tranziție.

(4)Cu toate acestea, în cazul anumitor certificate, trebuie instituite măsuri specifice pentru a aborda aceste consecințe. Astfel de măsuri sunt necesare în special în cazul certificatelor de proiectare eliberate de agenție înainte de încheierea perioadei de tranziție către organizațiile de proiectare cu locul principal de desfășurare a activității în Regatul Unit sau de către astfel de organizații de proiectare aprobate de agenție. Până la acea dată, agenția exercita, în numele Regatului Unit, funcțiile și sarcinile „statului de proiectare” în temeiul Convenției privind aviația civilă internațională și al anexelor la aceasta, astfel cum se prevede la articolul 77 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1139. Odată cu încheierea perioadei de tranziție, aceste funcții și sarcini ale „statului de proiectare” în ceea ce privește Regatul Unit vor fi preluate de Autoritatea Aeronautică Civilă din Regatul Unit. Pentru a aborda această schimbare, Regatul Unit a adoptat acte legislative pentru ca certificatele de proiectare eliberate înainte de perioada de tranziție să fie considerate ca fiind eliberate în temeiul legislației Regatului Unit, cu efect de la încheierea perioadei de tranziție.

(5)Sunt necesare măsuri specifice din partea Uniunii pentru a se garanta faptul că proiectele vizate de certificatele respective continuă să facă obiectul certificatelor reglementate prin Regulamentul (UE) 2018/1139, în ceea ce privește aeronavele înmatriculate în Uniune. Măsurile trebuie să permită operatorilor de aeronave în cauză să utilizeze în continuare produsele în cauză. Prin urmare, este necesar să se stabilească faptul că se consideră că agenția sau, după caz, organizațiile de proiectare aprobate de aceasta, au eliberat certificatele care vizează aceste proiecte, cu efect din ziua următoare încheierii perioadei de tranziție. Regulamentul (UE) 2018/1139 și actele relevante ale Comisiei au în vedere astfel de certificate, eliberate pe baza faptului că aeronava în cauză este înmatriculată într-un stat membru, chiar dacă statul de proiectare este o țară terță.

(6)Trebuie să se clarifice faptul că certificatele respective fac obiectul normelor relevante prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1139 și în actele delegate și de punere în aplicare relevante adoptate în temeiul acestuia sau în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului 10 , în special al normelor aplicabile în ceea ce privește certificarea proiectelor și informațiile obligatorii privind menținerea navigabilității.

(7)Având în vedere urgența implicată de încheierea perioadei de tranziție, este oportun să se prevadă o excepție de la perioada de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniune, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

(8)Dispozițiile prezentului regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență și trebuie să se aplice din ziua următoare zilei în care se încheie perioada de tranziție, cu excepția cazului în care, până la data respectivă, a intrat în vigoare un acord între Uniunea Europeană și Regatul Unit care reglementează aspecte în materie de siguranță a aviației civile legate de certificatele de proiectare vizate de prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

1.Având în vedere expirarea perioadei de tranziție menționate la articolul 126 din Acordul de retragere, prezentul regulament stabilește dispoziții specifice referitoare la anumite certificate de siguranță a aviației eliberate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 sau al Regulamentului (UE) 2018/1139 către persoane fizice și juridice cu locul principal de desfășurare a activității în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „Regatul Unit”).

2.Prezentul regulament se aplică certificatelor enumerate în anexă, care sunt valabile în ziua anterioară datei de aplicare a prezentului regulament și care au fost eliberate de agenție către persoane fizice sau juridice cu locul principal de desfășurare a activității în Regatul Unit sau de o organizație de proiectare care își are locul principal de desfășurare a activității în Regatul Unit. Prezentul regulament se aplică numai aeronavelor înmatriculate în Uniune.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile din Regulamentul (UE) 2018/1139 și din actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul regulamentului respectiv și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008.

Articolul 3

Valabilitatea certificatelor

Certificatele menționate la articolul 1 alineatul (2) se consideră a fi eliberate cu efect de la data menționată la articolul 5 alineatul (2):

1.de către agenție, în ceea ce privește certificatele menționate la articolul 1 alineatul (2) care au fost eliberate de agenție;

2.de către o organizație aprobată de agenție, în ceea ce privește certificatele menționate la articolul 1 alineatul (2) care au fost eliberate de o organizație de proiectare aprobată de agenție.

Articolul 4

Norme și obligații referitoare la certificatele reglementate de articolul 3

Certificatele reglementate de articolul 3 din prezentul regulament fac obiectul normelor aplicabile lor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1139 și cu actele delegate și de punere în aplicare relevante adoptate în temeiul acestuia sau în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008, în special Regulamentul (UE) nr. 748/2012 al Comisiei 11 . Agenția are competențele stabilite în Regulamentul (UE) 2018/1139 și în actele delegate și de punere în aplicare relevante adoptate în temeiul regulamentului respectiv și al Regulamentului (CE) nr. 216/2008 în ceea ce privește entitățile cu locul principal de desfășurare a activității într-o țară terță.

Articolul 5

Intrarea în vigoare și aplicarea

1.Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2.Prezentul regulament se aplică începând din ziua următoare datei la care dreptul Uniunii încetează să se aplice Regatului Unit în temeiul articolelor 126 și 127 din Acordul de retragere.

3.Prezentul regulament nu se aplică în cazul în care un acord între Uniunea Europeană și Regatul Unit care reglementează aspecte în materie de siguranță a aviației civile legate de certificatele menționate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament a intrat în vigoare până la data menționată la alineatul (2) din prezentul articol.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European    Pentru Consiliu

Președintele    Președintele

(1)    JO L 29, 31.1.2020, p. 7.
(2)    Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO L 29, 31.1.2020, p. 1).
(3)    Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului, JO L 212, 22.8.2018, p. 1.
(4)    Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE. JO L 79, 19.3.2008, p. 1.
(5)    JO C , , p. .
(6)    JO L 29, 31.1.2020, p. 7.
(7)    Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO L 29, 31.1.2020, p. 1).
(8)    Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului, ( JO L 212, 22.8.2018, p. 1 ).
(9)    Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE ( JO L 79, 19.3.2008, p. 1 )
(10)    Regulamentul (UE) nr. 748/2012 al Comisiei din 3 august 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, pieselor și echipamentelor aferente, precum și certificarea organizațiilor de proiectare și producție (JO L 224, 21.8.2012, p. 1).

Bruxelles, 10.12.2020

COM(2020) 828 final

ANEXĂ

la

REGULAMENTUL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind anumite aspecte ale siguranței aviației, având în vedere încheierea perioadei de tranziție menționate în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice








LISTA CERTIFICATELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1

1.

1.Regulamentul (UE) nr. 748/2012 al Comisiei 1 , anexa I, partea 21, secțiunea A, capitolul B (Certificate de tip și certificate de tip restrictive)

2.Regulamentul (UE) nr. 748/2012, anexa I, partea 21, secțiunea A, capitolul D (Modificări ale certificatelor de tip și ale certificatelor de tip restrictive)

3.Regulamentul (UE) nr. 748/2012, anexa I, partea 21, secțiunea A, capitolul E (Certificate de tip suplimentare)

4.Regulamentul (UE) nr. 748/2012, anexa I, partea 21, secțiunea A, capitolul M (Reparații)

5.Regulamentul (UE) nr. 748/2012, anexa I, partea 21, secțiunea A, capitolul O (Autorizații ETSO)

6.Regulamentul (UE) nr. 748/2012, anexa I, partea 21, secțiunea A, capitolul J (Aprobarea de organizație de proiectare)

(1)    Regulamentul (UE) nr. 748/2012 al Comisiei din 3 august 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, pieselor și echipamentelor aferente, precum și certificarea organizațiilor de proiectare și producție ( JO L 224, 21.8.2012, p. 1 ).