La rubrica „O economie în serviciul cetățenilor”, programul de lucru al Comisiei pentru 2020 prevede o revizuire a regulamentului său privind indicii de referință financiari, denumit „Regulamentul privind indicii de referință”. Indicii de referință financiari sunt indici în raport cu care se stabilește suma de plătit în cadrul unui instrument financiar sau al unui contract financiar sau valoarea unui instrument financiar. Prin stabilirea unor standarde de guvernanță și de calitate a datelor pentru indicii de referință utilizați în contractele financiare, Regulamentul privind indicii de referință urmărește să consolideze încrederea participanților la piața de capital în indicii utilizați ca indici de referință în Uniune. Regulamentul contribuie la eforturile Comisiei de creare a unei uniuni a piețelor de capital (UPC).

Regulamentul privind indicii de referință introduce obligația deținerii unei autorizații pentru administratorii indicilor de referință financiari, precum și cerințe pentru contribuitorii cu date de intrare utilizate pentru calcularea indicelui de referință financiar. Regulamentul privind indicii de referință reglementează, de asemenea, utilizarea indicilor de referință financiari 1. În special, Regulamentul privind indicii de referință prevede faptul că entitățile supravegheate din UE (cum ar fi băncile, firmele de investiții, societățile de asigurare, OPCVM2) trebuie să utilizeze numai indici al căror administrator a fost autorizat. Indicii de referință administrați în țări terțe pot fi utilizați în UE numai în urma unei proceduri de echivalare, recunoaștere sau avizare.

Regulamentul privind indicii de referință se aplică din ianuarie 20183. Cu toate acestea, până la sfârșitul lunii decembrie 2021, când expiră regimul de tranziție, participanții la piața UE pot utiliza în continuare indicii de referință administrați într-o țară din afara Uniunii, indiferent dacă pentru acești indici există sau nu o decizie privind echivalarea și indiferent dacă acești indici au fost sau nu recunoscuți ori avizați pentru a fi utilizați în Uniune4.

Cursurile de schimb valutar la vedere joacă un rol esențial în economia internațională, însă pentru mai multe monede, ratele disponibile sunt în mare măsură nereglementate și reflectă adesea politicile monetare ale băncilor centrale. În unele țări, băncile centrale au introdus controale pentru a limita publicarea ratelor de schimb valutar la vedere în afara jurisdicției lor locale. Pe lângă prevenirea publicării ratelor de schimb valutar off-shore, anumite țări au impus controale asupra capitalului care limitează convertibilitatea propriilor monede.

Întrucât monedele lor nu sunt convertibile în mod liber, sunt disponibile puține instrumente de acoperire a riscului de valută on-shore, cum ar fi contractele la termen de tip forward pe valută, swapurile valutare sau opțiunile pe valută. Cererea de instrumente de acoperire a riscului de volatilitate a monedei în aceste țări depășește lichiditățile scăzute oferite de piața on-shore. În consecință, instituțiile financiare europene au dezvoltat piețe derivate off-shore pe care, din cauza restricțiilor de convertibilitate existente, se tranzacționează în moneda de bază a entității de acoperire, dar prin referire la cursul de schimb valutar publicat în momentul expirării contractului de acoperire. Prin urmare, operațiunile de acoperire împotriva fluctuațiilor monedelor care fac obiectul unor astfel de restricții de convertibilitate se efectuează cu contracte derivate off-shore. Este vorba de instrumente financiare cum ar fi contractele la termen de tip forward pe valută nelivrabile și swapurile valutare nelivrabile.

În cazul în care aceste contracte la termen de tip forward și aceste swapuri sunt oferite de o entitate supravegheată din UE (o bancă care asigură intermedierea) 1 și sunt tranzacționate într-un loc de tranzacționare din UE sau prin intermediul unui operator independent din UE, cursul de schimb la vedere care este utilizat pentru a stabili suma datorată în temeiul contractului la termen de tip forward sau al swapului constituie o „utilizare” a cursului de schimb prin care oferta de contracte la termen de tip forward și de swapuri făcută de o entitate supravegheată intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind indicii de referință.

După ce se va încheia actuala perioadă de tranziție prevăzută la articolul 51 din Regulamentul privind indicii de referință, contractele la termen de tip forward pe valută sau swapurile valutare tranzacționate în UE nu se vor mai putea raporta la cursuri de schimb valutar la vedere. Aceasta înseamnă că, la începutul anului 2022, entitățile supravegheate din UE riscă să nu mai aibă acces la numeroase cursuri de schimb utilizate pentru politicile publice gestionate în afara UE, inclusiv la cursurile de schimb valutar la vedere utilizate în contractele derivate pe care le oferă contrapărților corporative pentru a le ajuta să își gestioneze operațiunile zilnice de acoperire împotriva riscului de schimb valutar.

Caracterul urgent al problemei derivă din faptul că aproape nicio altă jurisdicție în afară de UE nu reglementează cursurile de schimb la vedere. Din cauza lipsei de reglementare, cursurile de schimb la vedere nu pot, prin urmare, să facă obiectul unei evaluări a echivalenței în temeiul Regulamentului privind indicii de referință. Cursurile de schimb la vedere nu pot fi nici recunoscute, nici avizate pentru a fi utilizate în Uniune în temeiul Regulamentului privind indicii de referință, întrucât fiecare dintre aceste două mecanisme necesită o anumită formă de reglementare și de supraveghere. În concluzie, cursurile de schimb valutar la vedere nu se pretează la echivalare, avizare sau recunoaștere până la încheierea perioadei de tranziție.

Prin urmare, prezenta propunere aduce o modificare punctuală a domeniului de aplicare a Regulamentului privind indicii de referință, pentru a se asigura că întreprinderile europene au în continuare acces la instrumente de acoperire împotriva volatilității monedelor care nu sunt liber convertibile în moneda lor de bază, astfel încât acestea să își poată continua fără întrerupere activitatea comercială în străinătate după sfârșitul anului 2021, când expiră perioada de tranziție.

Politica Uniunii Europene în materie de servicii financiare favorizează securitatea juridică și stabilitatea financiară. Acest obiectiv de politică se extinde la contractele care sunt esențiale pentru finanțarea sectorului bancar. Ca parte a planului de acțiune privind uniunea piețelor de capital, Uniunea depune eforturi pentru a crea un cadru juridic care să asigure stabilitatea împrumuturilor acordate întreprinderilor, a emisiunilor de titluri de creanță de către sectorul bancar și a securitizărilor.

Având în vedere încetarea prevăzută a LIBOR după sfârșitul anului 2021, entitățile supravegheate din Uniunea Europeană se vor confrunta cu insecuritate juridică în privința a sute de mii de contracte financiare. Pentru a evita consecințele negative asupra capacității de creditare a sectorului bancar european, trebuie clarificată rapid disponibilitatea unei rate de înlocuire legale pe care să o utilizeze entitățile supravegheate în toate contractele având ca referință rata LIBOR care ajung la scadență după sfârșitul anului 2021. Modificările care urmează a fi aduse Regulamentului privind indicii de referință sunt, prin urmare, o consecință atât a uniunii piețelor de capital, cât și a unor inițiative mai recente menite să ajute economia să se redreseze după repercusiunile economice ale pandemiei de COVID-19.

În conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară, reforma indicilor de referință critici, cum ar fi ratele IBOR, reprezintă o prioritate absolută a Planului de acțiune al Comisiei privind uniunea piețelor de capital. Pregătirea pentru eliminarea ordonată a unui indice de referință major contribuie la îndeplinirea unuia dintre principalele obiective stabilite în evaluarea la jumătatea perioadei a uniunii piețelor de capital, și anume consolidarea activității de creditare bancară și asigurarea stabilității finanțării sectorului corporativ prin intermediul piețelor de capital.

Ratele dobânzii interbancare sunt indici importanți utilizați atât pentru a calcula dobânda datorată pentru împrumuturile acordate întreprinderilor, cât și pentru emiterea de titluri de datorie pe termen scurt și mediu și pentru acoperirea pozițiilor din titluri de datorie. Prin urmare, disponibilitatea și securitatea juridică a ratelor interbancare afectează capacitatea băncilor de a acorda împrumuturi economiei reale și de a-și îndeplini funcțiile de bază.

Prezenta propunere introduce diferite instrumente pentru a se asigura că eliminarea treptată a unei rate interbancare utilizate pe scară largă nu afectează în mod nejustificat capacitatea sectorului bancar de a oferi finanțare întreprinderilor din UE și, prin urmare, nu pune în pericol un obiectiv-cheie al uniunii piețelor de capital. În cele din urmă, măsurile propuse trebuie considerate ca susținând „o economie în serviciul cetățenilor”, care este una dintre ambițiile emblematice stabilite în programul de lucru al Comisiei pentru 2020. Împrumuturile bancare pentru clienții persoane fizice reprezintă un element important al unei economii care servește nevoile populației. Pentru creditele cu amănuntul se folosesc ca referință ratele IBOR, a căror fluctuație determină valoarea rambursărilor aferente împrumutului, care pentru mulți cetățeni reprezintă un element esențial în gestionarea finanțelor personale. Prin punerea la dispoziție a instrumentelor pentru o tranziție solidă din punct de vedere juridic de la ratele IBOR, prezenta inițiativă aduce beneficii clienților persoane fizice care au contractat împrumuturi ce au ca referință ratele respective.

Temeiul juridic pentru adoptarea Regulamentului privind indicii de referință este articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Adoptarea modificărilor care vizează îmbunătățirea eficienței prezentului regulament prin acordarea de competențe care să asigure continuitatea contractelor în contextul încetării unui indice de referință de importanță sistemică în Uniune și prin excluderea din domeniul de aplicare a regulamentului a anumitor indici de referință ar trebui să intre sub incidența aceluiași temei juridic.

Mai precis, articolul 114 din TFUE îi conferă Parlamentului European și Consiliului competența de a adopta măsuri pentru armonizarea dispozițiilor stabilite în legi, reglementări sau acțiuni administrative din statele membre, care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne. Articolul 114 din TFUE autorizează UE să ia măsuri nu numai pentru a elimina obstacolele actuale în calea exercitării libertăților fundamentale, ci și pentru a preveni, în cazul în care sunt suficient de previzibile în mod concret, apariția unor astfel de obstacole, inclusiv a celor care îi împiedică pe operatorii economici, inclusiv pe investitori, să beneficieze pe deplin de avantajele pieței interne. Astfel, articolul 114 din TFUE conferă UE dreptul de a acționa (1) pentru a remedia problemele de continuitate a contractelor care apar în contextul în care este foarte probabil ca un indice de referință de importanță sistemică în Uniune să înceteze în viitorul apropiat; și (2) pentru a asigura disponibilitatea continuă a cursurilor de schimb valutar la vedere care pot fi utilizate în instrumentele de acoperire a riscurilor emise în Uniunea Europeană după decembrie 2021, când se va încheia perioada de tranziție a Regulamentului privind indicii de referință.

Mai precis, din cauza faptului că Regulamentul privind indicii de referință nu prevede mecanisme care să permită organizarea încetării ordonate a unui indice de referință de importanță sistemică în Uniune, există riscul ca statele membre să recurgă la soluții eterogene la nivel legislativ sau de punere în aplicare. Acest lucru ar crea confuzie în rândul utilizatorilor indicilor de referință și al investitorilor finali, ceea ce ar duce la perturbări ale pieței interne, împiedicându-i să beneficieze pe deplin de piața unică. Prin urmare, utilizarea articolului 114 din TFUE pare a fi cel mai adecvat temei juridic pentru a aborda aceste probleme în mod cuprinzător și uniform și a evita fragmentarea.

În ceea ce privește continuitatea accesului utilizatorilor din UE la cursul de schimb valutar la vedere al țărilor terțe, prezenta acțiune are scopul de a evita situațiile în care competitivitatea anumitor părți interesate din UE și eficacitatea sistemului financiar pentru economia, cetățenii și întreprinderile Uniunii ar putea fi afectate, așa cum s-ar întâmpla în cazul în care aceste cursuri de schimb ar face în continuare obiectul Regulamentului privind indicii de referință. Prezenta acțiune urmărește, de asemenea, să evite obstacolele din calea pieței unice care ar putea fi cauzate de obstacolele în calea schimburilor transfrontaliere din cauza faptului că nu se mai poate utiliza ca referință cursul de schimb valutar la vedere al unei țări terțe. Prin urmare, articolul 114 din TFUE este temeiul juridic adecvat pentru atingerea acestui obiectiv coordonat de dereglementare.

Prin urmare, instituirea unui mecanism al UE care să gestioneze contractele deja existente și a unui regim de exceptare care să permită utilizarea în continuare ca referință a cursurilor de schimb la vedere ar intra în sfera de competență a UE, în conformitate cu articolul 114 din TFUE.

Conform principiului subsidiarității [articolul 5 alineatul (3) din TUE], UE ar trebui să intervină numai dacă obiectivele preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre și, prin urmare, având în vedere dimensiunile sau efectele acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul UE. Cu toate că unii indici de referință sunt naționali, industria indicilor de referință luată în ansamblul său este internațională, atât în ceea ce privește elaborarea indicilor, cât și utilizarea acestora. Aspectele privind indicii de referință de importanță sistemică în Uniune, precum și utilizarea indicilor de referință din afara UE au, prin definiție, o dimensiune europeană.

Aspectele pe care prezenta propunere legislativă dorește să le abordeze nu ar putea fi abordate prin acțiuni individuale ale statelor membre. În ceea ce privește problema lichidării ordonate a indicilor de referință a căror încetare ar duce la perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune, statele membre ar putea interveni prin introducerea unor dispoziții legislative care să indice rata de înlocuire națională în contractele care utilizează ca referință indicele de referință care încetează. Cu toate acestea, dacă acționează individual, probabil că statele membre nu vor reuși să abordeze decât parțial aspectele identificate (în special deoarece unele state membre pot legifera, iar altele nu). În plus, diferențele de abordare între statele membre în ceea ce privește ratele de înlocuire pentru contractele deja existente ar introduce fragmentare pe piața unică. Prin urmare, pentru a se asigura coerența și pentru a se îmbunătăți în continuare funcționarea pieței unice, este necesară o acțiune la nivelul UE, prin instituirea, pentru indicii de referință de importanță sistemică, a unui regim armonizat de tranziție ordonată a contractelor deja existente care să funcționeze la nivelul întregii Uniuni. Mai precis, este posibil ca acțiunile întreprinse la nivel național în ceea ce privește indicii de referință a căror încetare ar cauza perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune să conducă la un mozaic de norme divergente, să creeze condiții de concurență inegale pe piața internă și să genereze incoerență și lipsă de coordonare. În eventualitatea unui mozaic de norme naționale, indicii de referință care încetează utilizați în numeroase tranzacții transfrontaliere privind creanțe, împrumuturi sau instrumente derivate nu ar putea beneficia de același tratament și, prin urmare, aceste tranzacții ar necesita o gestionare mai complexă.

Propunerea de modificare a Regulamentului privind indicii de referință este proporțională, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (4) din TUE. Propunerea urmărește o abordare proporțională, asigurând faptul că entităților supravegheate care utilizează indici de referință ce fac deja obiectul unor cerințe similare în temeiul Regulamentului privind indicii de referință li se impun noi obligații limitate.

În plus, procedura care însoțește lichidarea indicilor de referință de importanță sistemică are ca scop asigurarea vizibilității și a securității juridice pentru utilizatorii indicilor de referință care ar putea să nu fie în măsură să își modifice sau să își renegocieze contractele deja existente. Sectorul financiar, precum și clienții finali, atât persoane juridice, cât și persoane fizice, ar trebui, prin urmare, să beneficieze în mod semnificativ de îmbunătățirile aduse de prezentul regulament de modificare.

O modificare a Regulamentului privind indicii de referință este cel mai adecvat instrument juridic pentru soluționarea problemelor care decurg din dispariția probabilă a anumitor rate IBOR utilizate pe scară largă în UE care sunt reglementate prin Regulamentul privind indicii de referință.

Utilizarea unui regulament, care este direct aplicabil, fără a fi necesară legislația națională, va limita posibilitatea ca autoritățile competente să ia măsuri divergente la nivel național și va asigura o abordare consecventă și o mai mare securitate juridică în întreaga UE.

Comisia a efectuat consultări ample cu diverse grupuri de părți interesate pentru a obține o imagine completă a diferitelor puncte de vedere ale participanților la piață în ceea ce privește aspectele abordate în prezentul regulament.

La 18 martie, DG FISMA a publicat o evaluare inițială a impactului menită să informeze părțile interesate cu privire la domeniul de aplicare al revizuirii Regulamentului (UE) 2016/1011 (Regulamentul privind indicii de referință), în care a prezentat diferitele opțiuni de politică avute în vedere. Perioada de consultare s-a încheiat la 15 aprilie 2020. Comisia a primit răspunsuri din partea a 22 de respondenți, în special întreprinderi private și asociații de întreprinderi.

La 26 noiembrie 2019, Comisia a organizat un atelier axat pe trei teme principale:

La 11 octombrie, DG FISMA a publicat o consultare publică menită să sprijine revizuirea Regulamentului privind indicii de referință. Părțile interesate și-au putut exprima punctele de vedere până la 31 decembrie 2019 prin intermediul portalului online EU Survey.

În afară de atelier și de consultarea publică prezentate în detaliu în secțiunile 2.1 și 2.2, Comisia a participat activ la activitatea Grupului de lucru „Euro RFR”, din care fac parte părți interesate din sectorul privat, inclusiv contribuitori, administratori și utilizatori ai indicilor de referință, precum și BCE, care asigură secretariatul, ESMA și FSMA (autoritatea belgiană pentru servicii financiare și piețe), în calitate de observator, împreună cu Comisia, în vederea identificării diferitelor opinii ale părților interesate care ar trebui avute în vedere pentru conceperea celor mai bune instrumente de politică pentru încetarea ordonată a indicilor de referință critici. În plus, Comisia este membră a Oficial Sector Steering Group din cadrul Consiliului pentru Stabilitate Financiară, constituit din înalți funcționari ai băncilor centrale și ai autorităților de reglementare, având astfel o viziune clară asupra perspectivelor internaționale în materie de politică publică privind tranziția către rate fără risc. În plus, serviciile Comisiei au rol de observator în cadrul Consiliului supraveghetorilor ESMA și în cadrul grupurilor sale tehnice permanente, printre care se numără și cel referitor la indicii de referință, în cadrul căruia a urmărit îndeaproape activitatea ESMA legată de indicii de referință critici. În cele din urmă, personalul DG FISMA a avut numeroase contacte bilaterale cu o gamă largă de părți interesate pentru a-și perfecționa în continuare analiza și abordarea politică.

Propunerea se bazează pe expertiza autorităților competente din UE care supraveghează în prezent administratorii de indici de referință critici, precum și pe expertiza administratorilor. În plus, Comisia monitorizează îndeaproape evoluțiile din alte jurisdicții care pregătesc în mod similar tranziția la rata de înlocuire a ratei IBOR, în special în legătură cu activitățile pregătitoare care au loc în cadrul Oficial Sector Steering Group al Consiliului pentru Stabilitate Financiară.

De asemenea, mai multe jurisdicții au instituit grupuri de lucru pentru sectorul privat, care să însoțească tranziția. Comisia a fost informată cu privire la alternativele avute în vedere și de aceste grupuri și a analizat dacă aceste alternative ar putea fi aplicate la situația UE.

Comisia a efectuat o evaluare a impactului pentru a găsi cea mai bună soluție în cazul contractelor deja existente, care conțin trimiteri la un indice de referință al ratei dobânzii utilizat pe scară largă care încetează și care nu pot fi renegociate până la sfârșitul anului 2021 (contracte deja existente „problematice”). După ce, la 15 mai 2020, evaluarea impactului a primit un prim aviz negativ, la 4 iunie 2020 a primit un aviz pozitiv din partea Comitetului de control normativ.

Toate opțiunile avute în vedere în evaluarea impactului s-au concentrat asupra creării unei rate de înlocuire în cazul abandonării unui indice de referință al ratei dobânzii utilizat pe scară largă. Rata de înlocuire ar rezulta fie din conversia indicelui de referință care încetează într-o rată de înlocuire cu durată limitată, care să însoțească lichidarea contractelor deja existente, fie din autorizarea unei astfel de rate de înlocuire de către autoritatea de reglementare competentă pentru indicele de referință care încetează, din publicarea unei rate de înlocuire în temeiul unei exceptări statutare sau din impunerea unui înlocuitor permanent al indicelui de referință care încetează.

Abordarea aleasă în evaluarea impactului a fost aceea de a modifica Regulamentul privind indicii de referință, pentru ca autoritatea națională competentă pentru administratorul unui indice de referință al ratei dobânzii folosit pe scară largă care încetează să dispună de capacitatea de reglementare necesară pentru a gestiona lichidarea ordonată a unui astfel de indice de referință, atunci când acesta nu mai este în măsură să reflecte o piață sau o realitate economică subiacentă. Aceste competențe ar include competența de a solicita unui administrator al unui astfel de indice de referință care încetează să modifice metodologia care stă la baza indicelui de referință pentru a se asigura că indicele de referință rămâne suficient de solid și durabil pentru a însoți lichidarea contractelor deja existente care se raportează la acest indice de referință în momentul în care autoritatea de reglementare competentă ajunge la concluzia că respectivul indice de referință nu mai are capacitatea de a măsura o piață sau o realitate economică subiacentă. Noile „competențe de conversie” ale indicilor de referință i-ar permite autorității de reglementare competente să solicite o modificare a metodologiei, atât timp cât acest lucru este necesar pentru a proteja consumatorii și stabilitatea financiară din Uniune.

Cu toate acestea, după finalizarea evaluării impactului, autoritatea de reglementare în materie de LIBOR, FCA a formulat o serie de atenționări mai recente care pun sub semnul întrebării eficacitatea competențelor de conversie pentru toate situațiile pe care ar trebui să le acopere o rată de conversie. De exemplu, potrivit FCA: „[...] există riscul ca măsurile de reglementare pentru modificarea metodologiei LIBOR să nu fie fezabile în toate circumstanțele, de exemplu în cazul în care datele de intrare necesare pentru o metodologie alternativă nu sunt disponibile în moneda relevantă.” 2

Există mai multe aspecte legate de eficacitate care ar putea limita eficiența recurgerii la competențele de conversie.

În primul rând, este posibil ca utilizarea competențelor de conversie să nu fie posibilă în toate circumstanțele sau pentru toate monedele din LIBOR. De exemplu, FCA atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care datele de intrare necesare unei metodologii alternative nu sunt disponibile în moneda relevantă, competențele de conversie nu pot fi exercitate 3 .

În al doilea rând, este posibil ca, din motive juridice sau practice, conversia să nu fie întotdeauna fezabilă. FCA menționează cazurile în care administratorul nu ar putea avea acces la date de intrare fiabile în moneda relevantă, însă în aspectele legate de acces ar putea intra situațiile în care procedurile de procurare a datelor de intrare și de obținere a autorizației de utilizare a acestor date de intrare ar putea părea prea complexe sau prea costisitoare pentru a justifica efortul de a produce o rată de înlocuire 4 . În acest caz, publicarea indicelui de referință care încetează s-ar încheia fără nicio rată de înlocuire.

În al treilea rând, chiar dacă sunt fezabile, competențele de conversie ar putea duce la rezultate eterogene. Potrivit FCA, unele piețe, cum ar fi piețele instrumentelor financiare derivate și piețele obligațiunilor, precum și o mare parte din piețele la vedere preferă tranziția către rate ale dobânzii overnight compuse, aplicate la arierate (in arrears) la sfârșitul unei perioade relevante a dobânzii. În schimb, contractele deja existente „problematice” de credit de consum sau de credit la export care utilizează indicii de referință LIBOR pe trei, șase sau douăsprezece luni utilizează o măsură prospectivă a estimărilor legate de rata dobânzii. Prin urmare, modificările de metodologie inerente exercitării competențelor de conversie nu ar fi în măsură să le ofere tuturor utilizatorilor actuali ai LIBOR soluția pe care o preferă. După cum afirmă FCA, ar fi de preferat să se opteze pentru acorduri de înlocuire la nivel de sector, deoarece există o mai mare probabilitate ca acestea să acopere o gamă mai largă de contracte.

În al patrulea rând, competențele de conversie se bazează pe faptul că administratorul unui indice de referință care încetează și administratorul indicelui de referință care rezultă din conversie sunt una și aceeași entitate juridică. O astfel de cerință ar obliga grupurile de lucru privind ratele fără risc – care vor emite recomandări cu privire la rata de înlocuire convenită la nivel de sector – să se limiteze la a recomanda o rată de înlocuire care este produsă de același administrator ca și cel al indicelui de referință care încetează. Acest lucru nu este neapărat valabil în special în situațiile transfrontaliere, în care grupul de lucru pentru ratele fără risc funcționează într-o altă jurisdicție decât cea a administratorului indicelui de referință care încetează (de exemplu, LIBOR pentru contractele în USD). În plus, o astfel de cerință ar impune restricții inutile asupra ratei pe care un grup de lucru pentru ratele fără risc ar putea să o recomande ca fiind indicele de referință de înlocuire cel mai adecvat.

Având în vedere cele de mai sus, abordarea aleasă a fost modificată astfel încât Comisia să dispună de împuternicirile legale necesare pentru a se asigura că desemnarea unei rate de înlocuire pentru un indice a cărui încetare ar duce la perturbări semnificative în funcționarea piețelor financiare din Uniune poate să fie destul de flexibilă pentru a acoperi toate situațiile potențiale.

Prin urmare, competențele de conversie au fost înlocuite de competențele Comisiei Europene de a desemna un succesor statutar al unui indice de referință a cărui încetare ar conduce la perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune. Comisia Europeană, în exercitarea competențelor sale de desemnare, ar putea lua în considerare ratele de înlocuire convenite la nivel de sector care ar putea fi recomandate de grupurile de lucru privind ratele fără risc care au fost constituite de băncile centrale din mai multe zone monetare. Schimbarea abordării este justificată pentru a garanta disponibilitatea unei rate de înlocuire adecvate, convenită la nivel de sector, care să fie utilizată în toate contractele încheiate de o entitate supravegheată din UE. Această rată de înlocuire ar trebui să fie disponibilă pentru toate contractele deja existente, indiferent de eventualele restricții de utilizare sau de durată care ar putea fi asociate cu exercitarea unei rate de conversie impuse de o autoritate de reglementare din afara Uniunii.

Pentru a menține posibilitatea de a acoperi riscul de schimb valutar atât pentru sectorul financiar, cât și pentru sectorul nefinanciar din UE, evaluarea impactului a analizat patru opțiuni, fiecare dintre acestea reprezentând exceptări specifice de la aplicarea Regulamentului privind indicii de referință, fie pentru anumiți indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere, fie pentru anumite instrumente de acoperire care se bazează pe acești indici de referință pentru calcularea plăților.

O opțiune – o exceptare generală pentru toți indicii de referință ai țărilor terțe, cu excepția celor desemnați ca fiind critici pentru stabilitatea financiară în Uniune – a fost eliminată într-un stadiu incipient, deoarece a fost considerată mai puțin coerentă cu abordarea inițială a Regulamentului privind indicii de referință, care este aceea de a oferi o acoperire completă a tuturor indicilor de referință ai țărilor terțe, abordarea „atotcuprinzătoare” fiind un obiectiv de politică specific în momentul în care au avut loc negocieri pentru Regulamentul privind indicii de referință.

Din cele trei opțiuni rămase, opțiunea preferată este aceea de a crea o exceptare statutară pentru cursurile de schimb valutar la vedere din țările terțe. Această abordare a fost considerată cea mai potrivită pentru a le permite entităților supravegheate din UE să utilizeze în continuare ca referință, în contractele la termen de tip forward bazate în UE, cursul de schimb valutar la vedere al unor țări terțe pentru monedele neconvertibile. În același timp, aceasta ar asigura menținerea coerenței în cadrul Regulamentului privind indicii de referință și nu ar obliga autoritățile de reglementare să autorizeze contracte individuale la termen de tip forward. O exceptare pentru ratele folosite pentru politicile publice este deja integrată în filosofia Regulamentului privind indicii de referință, sub forma unei exceptări pentru ratele de politică publicate de băncile centrale. În plus, în cazul în care exceptarea este formulată cu un grad de flexibilitate necesar, aceasta va fi adecvată și pentru alte rate de politică care, din motive legate de obiectivele de politică monetară sau de alt tip, sunt produse în țările terțe relevante sub îndrumarea și controlul băncilor centrale sau al altor factori de decizie, cum ar fi trezoreriile naționale. În plus, această opțiune a fost mai bine adaptată exigențelor viitorului decât celelalte două. Această opțiune ar rezolva, de asemenea, unul dintre „defectele de concepere” ale Regulamentului privind indicii de referință, și anume faptul că trebuie respectat acest regulament pentru ratele de schimb la vedere ale țărilor terțe care sunt atât de volatile încât, tocmai în scopul de a acoperi riscul de volatilitate al ratei la vedere relevante, s-a dezvoltat o piață la nivelul UE pentru contracte la termen de tip forward.

Propunerea respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special principiul stabilirii unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor pentru toți cetățenii UE (articolul 38). Fără o tranziție ordonată către ratele de înlocuire a ratelor IBOR, clienții persoane fizice ar putea fi afectați în mod negativ de încetarea ratelor IBOR, în special în anumite state membre care recurg mai mult la contracte de credite ipotecare cu rate variabile.

Prezenta inițiativă nu are implicații pentru bugetul UE.

Comisia propune instituirea unui program de monitorizare pentru a evalua dacă modificările propuse produc rezultatele preconizate.

Modificările propuse la Regulamentul privind indicii de referință sunt menite să reducă incertitudinea juridică și riscurile la adresa stabilității financiare. Abordarea introduce competențe de desemnare a unei rate de înlocuire legale care să înlocuiască toate trimiterile la un indice a cărui încetare ar conduce la perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune. Înlocuirea tuturor trimiterilor la „indicele de referință care încetează” cu trimiteri la o rată de înlocuire legală este concepută astfel încât să se evite sau cel puțin să se reducă la minimum litigiile costisitoare, oferindu-se securitate juridică pentru toate contractele în care este implicată o entitate supravegheată din UE. În special, competențele de înlocuire statutare propuse ar permite: (1) să se evite situațiile în care o parte la un contract în care este implicată o entitate supravegheată refuză să își execute obligațiile contractuale sau declară o încălcare a contractului ca urmare a eliminării unui indice de referință a cărui încetare ar conduce la perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune; (2) să se stabilească că o rată de înlocuire pentru un astfel de indice de referință recomandat de un grup de lucru privind ratele fără risc instituit sub egida unei bănci centrale din zona monetară relevantă poate servi drept înlocuitor legal pentru acest indice de referință și (3) să se creeze o protecție împotriva litigiilor pentru entitățile supravegheate care utilizează (ca referință) rata legală de înlocuire.

Modificările propuse ale Regulamentului privind indicii de referință ar permite atingerea acestor obiective prin împuternicirea Comisiei Europene să desemneze o rată de înlocuire legală care ar înlocui trimiterea la indicele de referință care încetează în cazul în care: (1) contractul nu conține dispoziții alternative care să acopere încetarea definitivă; (2) încetarea respectivului indice de referință ar putea duce la perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune. Rata de înlocuire legală nu s-ar aplica contractelor în care nu este implicată o entitate supravegheată din domeniul de aplicare al Regulamentului privind indicii de referință. Pentru a acoperi și aceste contracte, statele membre sunt încurajate să prevadă rate de înlocuire legale. Aceste rate de înlocuire legale s-ar aplica în cazul contractelor încheiate între două contrapărți nefinanciare care intră sub incidența legislației din jurisdicția lor. La momentul oportun, Comisia Europeană intenționează să adopte o recomandare prin care să încurajeze statele membre să selecteze rata de înlocuire aleasă în dreptul lor național ca rată legală de înlocuire pentru entitățile supravegheate din UE.

Având în vedere că obiectivul principal al acestor noi competențe este de a asigura securitatea juridică pentru contractele existente care se raportează la indicele de referință a cărui încetare ar duce la perturbări semnificative ale funcționării piețelor financiare din Uniune, este evident că autoritățile competente ale entității supravegheate care folosesc indicele de referință relevant vor fi cele care vor monitoriza dacă ratele de înlocuire legale pentru contractele încheiate de entitățile supravegheate au dus la o diminuare a litigiilor sau la încălcarea unor astfel de contracte și vor raporta anual Comisiei constatările lor.

Există trei piloni principali pe care se bazează propunerea de modificare a Regulamentului privind indicii de referință care reglementează lichidarea unui indice de referință de importanță sistemică în Uniune.

În primul rând, propunerea de modificare a Regulamentului privind indicii de referință va institui o competență legală prin care Comisia Europeană să poată desemna o rată de înlocuire dacă și atunci când un indice de referință a cărui încetare ar duce la perturbări semnificative în funcționarea piețelor financiare din Uniune încetează să mai fie publicat. Această competență poate fi exercitată indiferent de locul în care indicele de referință este autorizat și publicat. Atunci când stabilește rata legală de înlocuire, Comisia Europeană ia în considerare recomandările grupurilor de lucru privind ratele fără risc care funcționează sub egida băncilor centrale responsabile pentru moneda în care sunt exprimate ratele indicelui de referință care încetează.

În al doilea rând, rata legală de înlocuire va înlocui, în temeiul legislației, toate trimiterile la „indicele de referință care încetează” în toate contractele încheiate de o entitate supravegheată din UE. Pentru a beneficia de rata legală de înlocuire, contractele care se raportează la indicele de referință care încetează trebuie să fie în curs la momentul intrării în vigoare a desemnării, în timp ce contractele încheiate după intrarea în vigoare a actului de punere în aplicare care desemnează rata de înlocuire nu se vor putea raporta la rata legală de înlocuire.

În al treilea rând, în cazul contractelor în care nu este implicată o entitate supravegheată din UE, statele membre sunt încurajate să adopte rate naționale legale de înlocuire. La momentul oportun, Comisia Europeană poate emite o recomandare ca ratele naționale legale de înlocuire să fie identice cu rata legală de înlocuire desemnată pentru contractele în care sunt implicate entități supravegheate ale UE.

Următoarea prezentare generală oferă o descriere a componentelor-cheie ale ratei legale de înlocuire propuse și ale efectelor acesteia asupra dispozițiilor contractuale:

Rata legală de înlocuire ar deveni aplicabilă în cazul producerii oricăruia dintre cele trei evenimente declanșatoare obiective descrise în tabelul de mai sus.

Modificările propuse urmăresc să excludă din domeniul de aplicare al regulamentului anumiți indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere al unor țări terțe, în cazul în care aceștia îndeplinesc anumite criterii. Lista exceptărilor prevăzute la articolul 2 din Regulamentul privind indicii de referință va fi extinsă pentru a include indicii de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere desemnați de Comisie [noul alineat (1) litera (i)]. Lista va fi însoțită de o dispoziție care va preciza modul în care Comisia își poate exercita competența și criteriile de exceptare a indicilor de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere din domeniul de aplicare a Regulamentului privind indicii de referință [noile alineate (3) și (4) de la articolul 2]. Pentru a putea beneficia de această exceptare, un indice de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere trebuie să se îndeplinească următoarele condiții: (1) să măsoare cursul de schimb la vedere al unei monede dintr-o țară terță care nu este liber convertibilă și (2) să fie utilizat de către entitățile supravegheate ale UE în mod frecvent, sistematic și regulat, ca rată de decontare pentru a calcula valoarea plăților în cadrul unui contract la termen de tip forward pe valută sau al unui swap valutar. În plus, pentru a permite Comisiei să dispună de toate elementele necesare pentru a desemna indicii de referință care beneficiază de exceptare, ESMA și BCE trebuie să îi furnizeze informații și opinii relevante cu privire la anumite criterii de exceptare.

În cele din urmă, pentru a monitoriza caracterul adecvat al exceptării introduse recent, autoritățile competente și entitățile supravegheate au obligația de a informa periodic Comisia cu privire la utilizarea indicilor de referință care beneficiază de exceptare de către întreprinderile din UE, precum și cu privire la modificările bilanțurilor entităților supravegheate în ceea ce privește expunerea la fluctuațiile monedelor țărilor terțe.