Bruxelles, 22.6.2020

COM(2020) 257 final

2020/0126(APP)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 216/2013 privind publicarea electronică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXT

Temeiurile și obiectivele propunerii

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este publicat în format electronic, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 216/2013 (denumit în continuare „regulamentul”) 1 .

Pentru a garanta autenticitatea Jurnalului Oficial, această publicație electronică trebuie să poarte o semnătură electronică calificată sau un sigiliu electronic calificat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 2 .

Autenticitatea, integritatea și inalterabilitatea ediției electronice a Jurnalului Oficial pot fi garantate prin diferite mijloace organizatorice și tehnice care oferă garanții de securitate comparabile. Aceste mijloace se pot modifica în timp. Pentru a evita necesitatea modificării regulamentului pentru fiecare nouă metodă sau tehnologie ori schimbare a detaliilor tehnice, se propune reformularea textului regulamentului într-un mod mai generic. Normele franceze și luxemburgheze care reglementează publicarea jurnalelor naționale respective au servit drept sursă de inspirație. Din motive de transparență, sistemul instituit pentru a asigura autenticitatea va fi descris pe site-ul EUR-Lex, permițând cetățenilor să verifice cu ușurință autenticitatea ediției electronice a Jurnalului Oficial.

În pofida faptului că Jurnalul Oficial este, în principiu, inalterabil, apar situații în care este necesar să se elimine anumite informații din Jurnalul Oficial, după publicarea acestuia. Aceste eliminări sunt efectuate prin aplicarea legislației Uniunii în materie de protecție a datelor sau pe baza hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene adoptate în conformitate cu regulamentul de procedură al acesteia 3 . Din motive de securitate juridică, această ingerință în normele privind autenticitatea ar trebui reglementată. Modificarea propusă nu va schimba practica potrivit căreia versiunea originală a Jurnalului Oficial care face obiectul eliminării nu este modificată în cadrul procesului și este păstrată în arhivele Oficiului pentru Publicații pe o perioadă nelimitată.

În conformitate cu regulamentul, numai Jurnalul Oficial publicat în format electronic este autentic și produce efecte juridice. Există o singură excepție de la această regulă 4 : în situațiile în care Jurnalul Oficial nu poate fi publicat din cauza unei perturbări neprevăzute și excepționale a sistemului informatic al Oficiului pentru Publicații. În aceste cazuri, numai ediția tipărită a Jurnalului Oficial este autentică și produce efecte juridice. Odată ce sistemul informatic al Oficiului pentru Publicații este restabilit, o ediție electronică care corespunde ediției tipărite este pusă la dispoziția publicului pe site-ul EUR-Lex. Această ediție electronică are doar scop informativ.

Oficiul pentru Publicații a instituit măsuri de contingență care reduc la minimum riscul de a nu putea publica și pune la dispoziție ediția electronică a Jurnalului Oficial pe site-ul EUR-Lex. Pentru acele situații foarte puțin probabile în care, în pofida tuturor măsurilor, acest risc se materializează totuși, o soluție preferabilă este afișarea Jurnalului Oficial la sediul Oficiului pentru Publicații în format tipărit sau electronic (de exemplu, stocat pe un PC offline), în funcție de soluția fezabilă într-o situație concretă. Prin urmare, regulamentul ar trebui modificat în acest sens.

Introducerea ediției electronice autentice a Jurnalului Oficial a simplificat accesul la legislația UE și a sporit securitatea juridică. Conform aceluiași raționament, este preferabil ca cetățenii să se bazeze cât mai mult posibil pe versiunea Jurnalului Oficial care a fost pusă la dispoziție pe site-ul EUR-Lex. Prin urmare, se propune ca ediția electronică pusă la dispoziția publicului pe site-ul EUR-Lex ulterior unei perturbări a sistemelor informatice să devină ediția autentică începând cu momentul în care este pusă la dispoziție. Din considerente de securitate juridică este necesar ca, din acel moment, ediția anterioară (tipărită sau electronică) să nu mai aibă statut autentic

În cele din urmă, de la intrarea în vigoare a regulamentului, au fost publicate în ediția autentică tipărită numai trei ediții ale Jurnalului Oficial, în temeiul articolului 3 5 . În conformitate cu raționamentul explicat mai sus și pentru a asigura coerența, este oportun să se atribuie autenticitate și efecte juridice edițiilor electronice corespunzătoare acestor ediții tipărite. Aceste ediții se bazează pe aceleași fișiere autentificate ca și edițiile tipărite și au fost puse la dispoziția publicului pe site-ul EUR-Lex imediat după publicarea edițiilor pe suport de hârtie. Prin urmare, securitatea juridică nu va fi pusă sub semnul întrebării prin dispoziția propusă în acest sens.

Coerența cu dispozițiile deja existente în domeniul de politică vizat

Modificarea propusă este complementară, din punctul de vedere al autentificării Jurnalului Oficial, posibilității de a autentifica un document cu ajutorul unei semnături sau a unui sigiliu electronic – posibilitate oferită de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă. Modificarea propusă este, de asemenea, complementară normelor existente ale UE privind protecția datelor cu caracter personal.

Coerența cu alte domenii de politică a Uniunii

N/A

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Propunerea de regulament se bazează pe articolul 352 din TFUE. Acesta este temeiul juridic al Regulamentului nr. 216/2013 și al Regulamentului (UE) 2018/2056 de modificare a acestuia. Se propune o a doua modificare a Regulamentului (UE) nr. 216/2013, iar temeiul juridic ar trebui să fie același ca cel al primei modificări.

Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)

N/A

Proporționalitatea

Propunerea vizează simplificarea publicării Jurnalului Oficial și a accesului cetățenilor la acesta. Formularea mai generică a propunerii va permite autentificarea Jurnalului Oficial prin noi mijloace tehnologice, fără a fi nevoie de modificări suplimentare. Aceasta conciliază obligația de a elimina anumite informații din Jurnalul Oficial cu principiul inalterabilității și stabilește autenticitatea edițiilor electronice publicate ulterior în cazul unei perturbări a sistemelor informatice. Modificările propuse sunt necesare pentru atingerea acestui obiectiv.

Alegerea instrumentului

N/A

3.REZULTATE ALE EVALUĂRILOR EX POST, CONSULTĂRILOR PĂRȚILOR INTERESATE ȘI EVALUĂRII IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

N/A

Consultările părților interesate

Proiectul de propunere a fost prezentat instituțiilor în cadrul reuniunii Comitetului de gestionare al Oficiului pentru Publicații, care a avut loc la 18 octombrie 2019, și la reuniunea din 15 octombrie 2019 a Grupului de lucru interinstituțional Lex (GIL).

Obținerea și utilizarea expertizei

N/A

Evaluarea impactului

Având în vedere faptul că modificarea este minoră, nu s-a efectuat o evaluare a impactului.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Publicarea Jurnalului Oficial în condiții care să îi asigure autenticitatea nu modifică în niciun fel opțiunile tehnologice actuale. Modificarea propusă adaugă norme clare care conciliază cerința de inalterabilitate a Jurnalului Oficial cu obligațiile care decurg din legislația Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal sau din hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene de eliminare a anumitor informații care nu sunt publice. Simplificarea accesului la Jurnalul Oficial se realizează prin asigurarea faptului că, atunci când este disponibilă, numai ediția electronică pusă la dispoziția publicului pe site-ul EUR-Lex este autentică și produce efecte juridice. O dispoziție care conferă statutul de autenticitate exclusivă edițiilor electronice ale celor câteva ediții autentice tipărite ale Jurnalului Oficial, publicate după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 216/2013 contribuie, de asemenea, la această simplificare.

Drepturile fundamentale

N/A

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Propunerea nu are implicații bugetare.

5.ALTE ELEMENTE

Planurile de implementare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare

Punerea în aplicare este planificată de la intrarea în vigoare.

Documentele explicative (în cazul directivelor)

N/A

Explicații detaliate ale dispozițiilor specifice ale propunerii

N/A

2020/0126 (APP)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 216/2013 privind publicarea electronică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 352,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,

întrucât:

(1)Regulamentul (UE) nr. 216/2013 al Consiliului 6 prevede că Jurnalul Oficial al Uniunii Europene publicat în format electronic (denumit în continuare „ediția electronică a Jurnalului Oficial”) trebuie să poarte o semnătură electronică calificată sau un sigiliu electronic calificat, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului 7 . Regulamentul (UE) nr. 216/2013 stabilește, de asemenea, obligația de a publica certificatele calificate pentru semnătura electronică sau pentru sigiliile electronice și reînnoirile acestora pe site-ul EUR-Lex pentru a permite publicului să verifice autenticitatea ediției electronice a Jurnalului Oficial.

(2)Autenticitatea, integritatea și inalterabilitatea ediției electronice a Jurnalului Oficial pot fi asigurate printr-o varietate de mijloace tehnice, în măsura în care acestea oferă garanții comparabile celor furnizate de o semnătură electronică calificată sau de un sigiliu electronic calificat, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014, inclusiv soluțiile și tehnologiile inovatoare viitoare. Ar trebui evitată situația în care este nevoie de modificarea Regulamentului (UE) nr. 216/2013 ori de câte ori se are în vedere aplicarea unei noi soluții sau tehnologii sau este modificat cadrul juridic care le reglementează.

(3)Este necesară stabilirea unor norme clare care să concilieze cerința de inalterabilitate a Jurnalului Oficial cu obligațiile care decurg din legislația Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal sau din hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene de eliminare a anumitor informații care nu sunt publice.

(4)Din rațiuni de securitate juridică, în cazul în care, în situații excepționale, nu este posibilă publicarea Jurnalului Oficial pe site-ul EUR-Lex, iar publicarea se face prin alte mijloace, într-o versiune tipărită sau electronică, este necesar să se asigure faptul că ediția electronică pusă ulterior la dispoziția publicului pe site-ul EUR-Lex devine singura ediție autentică și că produce efecte juridice.

(5)Pentru a oferi beneficii maxime cetățenilor în ceea ce privește facilitarea accesului la Jurnalul Oficial, precum și pentru a asigura securitatea juridică, este, de asemenea, oportun să se confere statutul de autenticitate exclusivă edițiilor electronice ale celor câteva ediții autentice tipărite ale Jurnalului Oficial, publicate după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 216/2013.

(6)Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 216/2013 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 216/2013 se modifică după cum urmează:

(1)Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)    Ediția electronică a Jurnalului Oficial se publică în condiții tehnice care asigură autenticitatea conținutului său.

Sistemul instituit pentru a asigura autenticitatea se documentează pe site-ul EUR-Lex și permite verificarea cu ușurință a autenticității ediției electronice a Jurnalului Oficial.”;

(b)se adaugă alineatul (4), cu următorul text:

„(4)    În cazul în care anumite informații din Jurnalul Oficial trebuie eliminate după publicare, în temeiul unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau din motive de protecție a datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația Uniunii, se publică o nouă versiune a ediției electronice a Jurnalului Oficial în cauză, însoțită de o notificare în acest sens. Versiunea originală a ediției electronice a Jurnalului Oficial în cauză este păstrată în arhivele Oficiului pentru Publicații pe o perioadă nelimitată.”

(2)Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 3

(1)    În cazul în care nu este posibilă publicarea ediției electronice a Jurnalului Oficial pe site-ul EUR-Lex ca urmare a unei perturbări neprevăzute și excepționale a sistemelor informatice implicate, ediția în cauză a Jurnalului Oficial, în format tipărit sau electronic, se afișează la sediul Oficiului pentru Publicații. Această ediție este autentică și produce efecte juridice.

(2)    Odată ce sistemele informatice menționate la alineatul (1) sunt restabilite, ediția electronică a Jurnalului Oficial corespunzătoare ediției publicate în conformitate cu alineatul (1) este pusă la dispoziție pe site-ul EUR-Lex. Din acel moment, se consideră a fi singura ediție autentică și produce efecte juridice.

(3)    Începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, edițiile electronice ale Jurnalului Oficial corespunzătoare edițiilor autentice în format tipărit ale Jurnalului Oficial publicate după 1 iulie 2013 se consideră a fi singurele ediții autentice.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

   Pentru Consiliu,

   Președintele

(1)    Regulamentul (UE) nr. 216/2013 al Consiliului din 7 martie 2013 privind publicarea electronică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JO L 69, 13.3.2013, p. 1).
(2)    Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).
(3)    Articolul 66 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și articolul 95 din Regulamentul de procedură al Curții.
(4)    Articolul 3 din regulament.
(5)    JO L 347 (20 decembrie 2013), JO L 221 (25 iulie 2014) și JO L 261I (14 octombrie 2019).
(6)    Regulamentul (UE) nr. 216/2013 al Consiliului din 7 martie 2013 privind publicarea electronică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JO L 69, 13.3.2013, p. 1).
(7)    Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).