|
30.11.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 412/15 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.10048 — Mazda Motor Corporation/Mazda Motor Manufacturing de Mexico)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2020/C 412/13)
1.
La data de 19 noiembrie 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Mazda Motor Corporation („Mazda”, Japonia); |
|
— |
Mazda Motor Manufacturing de Mexico S.A. de C.V. („MMVO”, Mexic). |
Mazda dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi MMVO. Înainte de tranzacție, MMVO era controlată în comun de Mazda și Sumitomo Corporation.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
în cazul întreprinderii Mazda: își desfășoară activitatea în domeniul producției și vânzării de autoturisme și de vehicule comerciale. Produsele sale principale sunt vehiculele cu patru roți, motoarele cu piston pe benzină, motoarele diesel și transmisiile automate și manuale pentru vehicule; |
|
— |
în cazul întreprinderii MMVO: își desfășoară activitatea în domeniul producției și vânzării de vehicule marca Mazda pe continentul american. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.10048 — Mazda Motor Corporation/Mazda Motor Manufacturing de Mexico
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Fax +32 22964301
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).