|
23.12.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 447/17 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.10034 — Pizarreño/Maderas Arauco/E2E JV)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2020/C 447/07)
1.
La data de 15 decembrie 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 (1) al Consiliului, o notificare a unei concentrări propuse.Prezenta notificare vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Empresas Pizarreño S.A. („Pizarreño”, Chile), controlată de Etex N.V. (Belgia), |
|
— |
Maderas Arauco S.A. („Maderas Arauco”, Chile), controlată de Inversiones Angelini y Compañia Limitada (Chile), |
|
— |
E2E S.A. („E2E”, Chile), controlată în comun de Empresas Pizarreño și Maderas Arauco. |
Pizarreño și Maderas Arauco extind, prin intermediul unui transfer de drepturi, produsul și aria geografică a asocierii lor pilot în participație, E2E. Prin urmare, E2E devine o entitate economică autonomă în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
în cazul întreprinderii Pizarreño: fabricarea, distribuția și comercializarea de produse finite pentru construcții, utilizând ciment și ipsos sau colpa; |
|
— |
în cazul întreprinderii Maderas Arauco: fabricarea și vânzarea de lemn și produse forestiere, și anume panouri fibrolemnoase, placaj și cherestea, precum și exploatarea fabricilor de cherestea în Chile, Argentina, Brazilia, Statele Unite, Canada și Mexic; |
|
— |
în cazul întreprinderii E2E: dezvoltarea, fabricarea, asamblarea, instalarea unităților modulare cu panouri 2D sau 3D. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 (2) al Consiliului, trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.10034 — Pizarreño/Maderas Arauco/E2E JV
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Fax +32 22964301
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).