8.9.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 362/208


P9_TA(2020)0171

Măsurile specifice de acordare de sprijin temporar excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia de COVID-19 [Modificarea Regulamentului (UE) nr. 1305/2013] ***I

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 19 iunie 2020 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 în ceea ce privește o măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia de COVID-19 (COM(2020)0186 – C9-0128/2020 – 2020/0075(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2021/C 362/46)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2020)0186),

având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 42 și articolul 43 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C9-0128/2020),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 4 iunie 2020, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolele 59 și 163 din Regulamentul său de procedură,

1.

adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

(1)  Avizul din 11 iunie 2020.


P9_TC1-COD(2020)0075

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 19 iunie 2020 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2020/… al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 în ceea ce privește o măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ca răspuns la epidemia de COVID-19

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2020/872.)