Bruxelles, 8.10.2019

COM(2019) 453 final

2019/0211(NLE)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de stabilire, pentru 2020, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește din Marea Mediterană și din Marea Neagră


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind politica comună în domeniul pescuitului 1 („Regulamentul de bază privind PCP”) urmărește să asigure exploatarea resurselor acvatice vii în condiții economice, ecologice și sociale sustenabile. Un instrument important în acest sens îl constituie stabilirea anuală a posibilităților de pescuit. Este necesar ca toate regulamentele referitoare la posibilitățile de pescuit să limiteze exploatarea stocurilor de pește la niveluri care trebuie să fie în concordanță cu obiectivele generale ale politicii comune în domeniul pescuitului (PCP).

Obiectivul prezentei propuneri este de a stabili posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri și grupuri de stocuri din Marea Mediterană și Marea Neagră.

Ca urmare a adoptării și intrării în vigoare a planului multianual pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane 2 , prezenta propunere stabilește posibilitățile de pescuit, exprimate prin efortul de pescuit maxim admisibil, pentru statele membre în cauză din regiunea respectivă (Spania, Franța și Italia).

Prezenta propunere stabilește, de asemenea, posibilitățile de pescuit din acordurile încheiate în cadrul Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM), o organizație regională de gestionare a pescuitului competentă pentru conservarea și gestionarea resurselor marine vii din Marea Mediterană și Marea Neagră. Uniunea Europeană este membră a CGPM, împreună cu Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Grecia, Italia, Malta, România, Slovenia și Spania. Măsurile adoptate în cadrul CGPM sunt obligatorii pentru membrii săi.

În cele din urmă, în ceea ce privește Marea Neagră, prezenta propunere stabilește o cotă autonomă pentru șprot pentru a menține nivelul actual al mortalității prin pescuit. În ceea ce privește calcanul, propunerea transpune TAC și cotele stabilite de CGPM.

Obiectivul final este aducerea și menținerea stocurilor la niveluri care să permită o producție maximă durabilă (MSY). Acest obiectiv a fost inclus în mod expres în Regulamentul de bază privind PCP, în care se precizează, la articolul 2 alineatul (2), că el „trebuie să fie îndeplinit până în 2015, acolo unde este posibil, și [...] până cel târziu în 2020 pentru toate stocurile”. Această dispoziție reflectă angajamentul asumat de Uniune în raport cu concluziile Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă desfășurat în 2002 la Johannesburg și cu planul de implementare propus cu acest prilej. Pe de altă parte, având în vedere apropierea termenului din 2020 și reducerile foarte semnificative ale efortului de pescuit pe care le-ar implica, dispozițiile planului multianual pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane au scopul de a atinge mortalitatea prin pescuit la un nivel corespunzător producției maxime durabile (MSY), în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, până în 2020, dacă este posibil, și până la 1 ianuarie 2025 cel târziu.

Deși este prima dată când se propune un regulament de sine stătător privind posibilitățile de pescuit atât pentru Marea Mediterană, cât și pentru Marea Neagră, exercițiul privind posibilitățile de pescuit reprezintă un ciclu anual de gestionare. Într-adevăr, în anii precedenți au fost adoptate posibilități de pescuit în ceea ce privește Marea Neagră 3 și zona Acordului CGPM 4 . Pentru 2020, trebuie stabilite posibilități de pescuit și pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane, în urma adoptării și intrării în vigoare a planului multianual.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică

Măsurile propuse sunt concepute în conformitate cu obiectivele și normele politicii comune în domeniul pescuitului.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Măsurile propuse sunt în concordanță cu politica Uniunii privind dezvoltarea durabilă.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temei juridic

Temeiul juridic al prezentei propuneri este articolul 43 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Subsidiaritate (în cazul competențelor neexclusive)

Propunerea intră în competența exclusivă a Uniunii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (d) din TFUE. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.

Proporționalitate

Propunerea respectă principiul proporționalității din următoarele motive: PCP este o politică comună. În conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din TFUE, Consiliului îi revine obligația de a adopta măsurile privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit.

Propunerea de regulament al Consiliului repartizează posibilități de pescuit statelor membre. În conformitate cu articolele 16 și 17 din Regulamentul de bază privind PCP, statele membre au libertatea de a repartiza aceste posibilități navelor care le arborează pavilionul după cum consideră oportun. Prin urmare, statele membre dispun de o marjă de manevră semnificativă în luarea deciziilor legate de modelele sociale și economice pe care le aleg pentru exploatarea posibilităților de pescuit care le sunt repartizate.

Propunerea nu are implicații financiare noi pentru statele membre.

Alegerea instrumentelor

Instrumentul propus este un regulament al Consiliului.

Prezentul document este o propunere referitoare la gestionarea activităților de pescuit în temeiul articolului 43 alineatul (3) din TFUE și în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluări ex post/verificări ale adecvării legislației existente

Nu se aplică.

Consultări cu părțile interesate

Părțile interesate au fost consultate prin intermediul Comunicării Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind situația actuală a politicii comune în domeniul pescuitului și consultarea referitoare la posibilitățile de pescuit pentru 2020 5 .

Obținerea și utilizarea expertizei

Evaluarea situației stocurilor din Marea Mediterană și Marea Neagră se bazează pe activitatea cea mai recentă a Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP), a Comitetului consultativ științific al CGPM pentru pescuit și a Grupului de lucru al CGPM privind Marea Neagră.

Evaluarea impactului

Domeniul de aplicare al regulamentului privind posibilitățile de pescuit este circumscris de articolul 43 alineatul (3) din TFUE.

Propunerea Comisiei pentru Regulamentul de bază privind PCP și planul multianual pentru pescuitul de specii demersale din vestul Mării Mediterane au fost elaborate corespunzător pe baza evaluărilor impactului 6 . Unul dintre principalele instrumente din Regulamentul de bază privind PCP pentru a atinge obiectivele stabilite la articolul 2 din regulamentul respectiv este stabilirea posibilităților de pescuit. În ceea ce privește planul multianual, acesta a introdus un regim de gestionare a efortului de pescuit pentru a rezolva problema pescuitului excesiv în cadrul activităților de pescuit specii demersale din vestul Mării Mediterane.

În ceea ce privește posibilitățile de pescuit stabilite de CGPM atât în Marea Mediterană, cât și în Marea Neagră, prezenta propunere pune în aplicare în principal măsuri convenite la nivel internațional. Orice elemente relevante pentru evaluarea potențialelor efecte ale posibilităților de pescuit sunt abordate în faza de pregătire și în faza de desfășurare a negocierilor internaționale în cadrul cărora posibilitățile de pescuit ale Uniunii sunt convenite cu părți terțe.

Propunerea nu reflectă numai preocupările pe termen scurt, ci și o abordare pe termen mai lung, care urmărește adaptarea treptată a pescuitului la niveluri sustenabile pe termen lung.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Nu se aplică.

Drepturi fundamentale

Nu se aplică.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Propunerea nu are implicații bugetare.

5.ALTE ELEMENTE

Planuri de punere în aplicare și măsuri de monitorizare, evaluare și raportare

Prezenta propunere va fi pusă în aplicare în conformitate cu normele existente privind politica comună în domeniul pescuitului. Monitorizarea și conformitatea vor fi asigurate în conformitate cu normele din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului.

Explicație detaliată cu privire la dispozițiile specifice ale propunerii

Propunerea stabilește pentru 2020 posibilitățile de pescuit pentru statele membre pentru anumite stocuri și grupuri de stocuri din Marea Mediterană și Marea Neagră. Posibilitățile de pescuit includ, în special:

1.un regim de gestionare a efortului de pescuit pentru navele cu traule care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane. Noul plan multianual pentru activitățile de pescuit specii demersale din vestul Mării Mediterane a intrat în vigoare la 16 iulie 2019. În conformitate cu dispozițiile acestui plan, Consiliul trebuie să stabilească în fiecare an un efort de pescuit maxim admisibil pentru fiecare grup de efort de pescuit pe stat membru și pentru grupurile de stocuri definite în anexa I la acest plan. Pentru primul an de punere în aplicare a planului, efortul de pescuit maxim admisibil trebuie să fie redus cu 10 % față de nivelul de referință (de la 1 ianuarie 2015 la 31 decembrie 2017), calculat de fiecare stat membru pentru fiecare grup de efort de pescuit sau subzonă geografică;

2. măsuri adoptate de CGPM și aplicabile în Marea Mediterană. Aceste măsuri includ: o perioadă de interdicție pentru anghila europeană în întreaga Mare Mediterană (subzonele geografice 1-27) și limite ale capturilor și ale efortului pentru stocurile de pești pelagici mici din Marea Adriatică (subzonele geografice 17 și 18). Aceste măsuri au fost adoptate în cadrul sesiunii anuale a CGPM din 2018. În plus, propunerea include limite ale efortului de pescuit pentru stocurile demersale din Marea Adriatică (subzonele geografice 17 și 18), care urmează să fie adoptate la sesiunea anuală a CGPM din 2019, care se va desfășura în perioada 4-8 noiembrie 2019. Întrucât astfel de măsuri sunt în curs de desfășurare, deoarece reuniunea anuală a CGPM nu a avut încă loc, ele sunt marcate ca „pm” (pro memoria) în prezenta propunere. Acestea vor fi actualizate odată adoptate de CGPM;

3. posibilități de pescuit în Marea Neagră. Printre acestea se numără: a) o cotă autonomă pentru șprot, bazată pe avize științifice, conform cărora este necesar să se mențină nivelul actual al mortalității prin pescuit, pentru a se asigura sustenabilitatea stocului; b) captura totală admisibilă (TAC) și repartizarea cotelor pentru calcan în cadrul unui nou plan multianual de gestionare a pescuitului de calcan care urmează să fie adoptat în cadrul sesiunii anuale a CGPM din 2019. TAC și cotele pentru calcan sunt marcate ca „pm” în propunere, în așteptarea adoptării de către CGPM.

2019/0211 (NLE)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de stabilire, pentru 2020, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește din Marea Mediterană și din Marea Neagră

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)În conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din TFUE, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit.

(2)Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 7 prevede că măsurile de conservare trebuie să fie adoptate ținând seama de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit („CSTEP”).

(3)Consiliului îi revine obligația de a adopta măsuri privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, dacă este cazul. Articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că posibilitățile de pescuit ar trebui să fie stabilite în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului („PCP”) prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat. Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că posibilitățile de pescuit trebuie repartizate statelor membre în așa fel încât să asigure relativa stabilitate a activităților de pescuit desfășurate de fiecare stat membru pentru fiecare stoc de pește sau tip de pescuit.

(4)Articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că, pentru stocurile care fac obiectul unor planuri multianuale specifice, posibilitățile de pescuit trebuie stabilite în conformitate cu regulile prevăzute în planurile respective.

(5)Planul multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului 8 și a intrat în vigoare la 16 iulie 2019. În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat, posibilitățile de pescuit pentru stocurile enumerate la articolul 1 din regulamentul respectiv trebuie să fie stabilite astfel încât să se atingă mortalitatea prin pescuit la un nivel corespunzător producției maxime durabile (MSY), în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, până în 2020, dacă este posibil, și până la 1 ianuarie 2025 cel târziu. Posibilitățile de pescuit trebuie să fie exprimate ca efort de pescuit maxim admisibil și să fie stabilite în conformitate cu regimul de gestionare a efortului de pescuit prevăzut la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2019/1022. Pentru 2020, efortul de pescuit maxim admisibil trebuie, prin urmare, să fie redus cu 10 % față de nivelul de referință stabilit în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din regulamentul respectiv.

(6)Cu ocazia celei de a 42-a reuniuni anuale din 2018, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană („CGPM”) a adoptat Recomandarea GFCM/42/2018/1 de stabilire a unor măsuri de gestionare a stocurilor de anghilă europeană (Anguilla anguilla L.) în Marea Mediterană (subzonele geografice 1-27 ale CGPM). Aceste măsuri includ o perioadă de interdicție anuală de trei luni consecutive care trebuie să fie stabilită de fiecare stat membru în conformitate cu obiectivele de conservare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 9 , cu planul (planurile) său (sale) național(e) de gestionare pentru anghilă și cu modelele de migrație sezonieră a anghilei din statul membru respectiv. Interdicția se va aplica tuturor apelor marine ale Mării Mediterane și apelor salmastre, precum estuarele, lagunele de coastă și apele de tranziție, în conformitate cu recomandarea. Măsura respectivă trebuie să fie introdusă în dreptul Uniunii.

(7)Cu ocazia celei de a 42-a reuniuni anuale din 2018, CGPM a adoptat, de asemenea, Recomandarea GFCM/42/2018/8, care stabilea limite ale capturilor și ale efortului pentru stocurile de pești pelagici mici în anii 2019, 2020 și 2021 în subzonele geografice 17 și 18 ale CGPM (Marea Adriatică). Aceste măsuri trebuie să fie puse în aplicare în dreptul Uniunii. Limitele maxime de captură se fixează exclusiv pentru un an și fără a se aduce atingere niciunei alte măsuri adoptate pe viitor și niciunui alt eventual sistem de repartizare între statele membre.

(8)Cu ocazia celei de a 43-a reuniuni anuale din 2019, CGPM a adoptat Recomandarea GFCM/43/2019/xx de stabilire a unor măsuri de gestionare pentru stocurile demersale din subzonele geografice 17 și 18 ale CGPM (Marea Adriatică), care introducea un regim de gestionare a efortului de pescuit pentru anumite stocuri demersale. Aceste măsuri trebuie să fie puse în aplicare în dreptul Uniunii.

[Considerentul, articolele pertinente și anexele vor fi actualizate după reuniunea anuală]

(9)Ținând cont de particularitățile flotei slovene și de impactul său marginal asupra stocurilor de pești pelagici mici și asupra stocurilor demersale, este adecvat să se păstreze modelele de pescuit existente și să se asigure accesul flotei slovene la o cantitate minimă de specii de pești pelagici mici și la o cotă minimă de efort de pescuit pentru stocurile demersale.

(10)Cu ocazia celei de a 43-a reuniuni anuale din 2019, CGPM a adoptat Recomandarea GFCM/43/2019/xx de modificare a Recomandării GFCM/41/2017/4 privind un plan multianual de gestionare a pescuitului de calcan în Marea Neagră (subzona geografică 29 a CGPM). Această recomandare introduce o actualizare a capturii totale admisibile (TAC) regionale și un sistem de repartizare a cotelor pentru calcan și măsuri de conservare suplimentare pentru acest stoc, în special o perioadă de interdicție de două luni și o limitare a zilelor de pescuit la 180 de zile pe an. Aceste măsuri trebuie să fie puse în aplicare în dreptul Uniunii.

[Considerentul, articolele pertinente și anexele vor fi actualizate după reuniunea anuală]

(11)În conformitate cu avizele științifice furnizate de CGPM, este necesar să se mențină nivelul actual al mortalității prin pescuit, pentru a se asigura sustenabilitatea stocurilor de șprot din Marea Neagră. Prin urmare, este necesar să se stabilească în continuare o cotă autonomă pentru acest stoc.

(12)Posibilitățile de pescuit trebuie stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, luându-se în considerare aspectele biologice și socio-economice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultării părților interesate.

(13)Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului 10 a introdus condiții suplimentare pentru gestionarea de la an la an a TAC-urilor, incluzând, la articolele 3 și 4 din respectivul regulament, dispoziții privind flexibilitatea pentru TAC-urile de precauție și analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv, la stabilirea TAC-urilor, Consiliul decide cu privire la stocurile pentru care nu se aplică articolul 3 sau 4 din respectivul regulament, în special în funcție de starea biologică a stocurilor. Mai recent, prin articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, a fost introdus un mecanism de flexibilitate de la an la an pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare. Prin urmare, pentru a se evita o flexibilitate excesivă, care ar submina principiul exploatării raționale și responsabile a resurselor biologice marine, ar împiedica realizarea obiectivelor PCP și ar deteriora starea biologică a stocurilor, trebuie să se prevadă că articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică TAC-urilor analitice numai atunci când nu este utilizată flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(14)Utilizarea posibilităților de pescuit disponibile pentru navele de pescuit ale Uniunii prevăzute în acest regulament se face în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului 11 , în special la articolele 33 și 34 din respectivul regulament, referitoare la înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care trebuie utilizate de statele membre atunci când transmit Comisiei date cu privire la debarcarea stocurilor care fac obiectul prezentului regulament.

(15)Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a li se asigura pescarilor din Uniune mijloace suficiente de subzistență, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2020. Din motive de urgență, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicarea sa.

(16)Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în deplină conformitate cu legislația Uniunii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

TITLUL I
DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1
Obiect

Prezentul regulament stabilește, pentru 2020, posibilitățile de pescuit disponibile în Marea Mediterană și în Marea Neagră pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește.

Articolul 2
Domeniu de aplicare

1.Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit ale Uniunii care exploatează următoarele stocuri de pește:

(a)anghila europeană (Anguilla anguilla L.) în Marea Mediterană, astfel cum este definită la articolul 4 litera (b);

(b)crevete din specia Aristeus antennatus (Aristeus antennatus), crevete din specia Parapenaeus longirostris (Parapenaeus longirostris), crevete din specia Aristaeomorpha foliacea (Aristaeomorpha foliacea), merluciu (Merluccius merluccius), langustină (Nephrops norvegicus) și barbun (Mullus barbatus) în vestul Mării Mediterane, astfel cum sunt definite la articolul 4 litera (c);

(c)hamsie (Engraulis encrasicolus) și sardină (Sardina pilchardus) în Marea Adriatică, astfel cum sunt definite la articolul 4 litera (d);

(d)merluciu (Merluccius merluccius), langustină (Nephrops norvegicus), limbă-de-mare comună (Solea solea), crevete din specia Parapenaeus longirostris (Parapenaeus longirostris) și barbun (Mullus barbatus) în Marea Adriatică, astfel cum sunt definite la articolul 4 litera (d);

(e)șprot (Sprattus sprattus) și calcan (Psetta maxima) în Marea Neagră, astfel cum sunt definite la articolul 4 litera (e).

2.De asemenea, prezentul regulament se aplică pescuitului recreativ, în cazul în care acesta este menționat în mod explicit în dispozițiile relevante.

Articolul 3
Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. În plus, se aplică următoarele definiții:

(a)„ape internaționale” înseamnă apele care se găsesc în afara suveranității sau jurisdicției vreunui stat;

(b)„pescuit recreativ” înseamnă activități de pescuit necomerciale care exploatează resursele acvatice marine vii, în scop recreativ, turistic sau sportiv;

(c)„captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă:

(i)în cadrul activităților de pescuit care fac obiectul excepției de la obligația de debarcare menționată la articolul 15 alineatele (4)-(7) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, cantitatea de pește care poate fi debarcată anual din fiecare stoc;

(ii)în cadrul tuturor celorlalte activități de pescuit, cantitatea de pește care poate fi capturată pe parcursul unui an din fiecare stoc;

(d)„cotă” înseamnă o proporție din TAC repartizată Uniunii sau unui stat membru;

(e)„cotă autonomă a Uniunii” înseamnă o limită a capturilor repartizată în mod autonom navelor de pescuit ale Uniunii în lipsa unui acord asupra unei capturi totale admisibile (TAC);

(f)„cotă analitică” înseamnă o cotă autonomă a Uniunii pentru care este disponibilă o evaluare analitică;

(g)„evaluare analitică” înseamnă o evaluare cantitativă a tendințelor unui anumit stoc, bazată pe date privind biologia și exploatarea stocului și despre care s-a stabilit, printr-o analiză științifică, că are o calitate suficientă pentru a servi drept bază pentru avize științifice privind opțiunile viitoare în materie de capturi.

Articolul 4
Zone de pescuit

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții ale zonelor:

(a)„subzonele geografice ale CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană)” înseamnă zonele definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului 12 ;

(b)„Marea Mediterană” înseamnă apele din subzonele geografice 1-27 ale CGPM, astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011;

(c)„vestul Mării Mediterane” înseamnă apele din subzonele geografice 1, 2, 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 11 ale CGPM, astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011;

(d)„Marea Adriatică” înseamnă apele din subzonele geografice 17 și 18 ale CGPM, astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011;

(e)„Marea Neagră” înseamnă apele din subzona geografică 29 a CGPM, astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011.

TITLUL II

POSIBILITĂȚILE DE PESCUIT

CAPITOLUL I

Marea Mediterană

Articolul 5
Anghila europeană

1. Toate activitățile desfășurate de nave de pescuit ale Uniunii și alte activități de pescuit ale Uniunii de capturare a anghilei europene (Anguilla anguilla L.), și anume activitățile de pescuit specific, accidental sau recreativ, fac obiectul dispozițiilor prezentului articol.

2. Prezentul articol se aplică Mării Mediterane și apelor salmastre, precum estuarele, lagunele de coastă și apele de tranziție.

3. Se interzice navelor de pescuit ale Uniunii să pescuiască anghilă europeană în apele Uniunii și în apele internaționale ale Mării Mediterane pentru o perioadă de trei luni consecutive care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Perioada de interzicere a activităților de pescuit este în concordanță cu obiectivele de conservare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 13 , cu planurile naționale de gestionare existente și cu modelele de migrație sezonieră a anghilei europene din statele membre vizate. Statele membre comunică Comisiei perioada stabilită cu cel puțin o lună înainte de intrarea în vigoare a interdicției și, în orice caz, nu mai târziu de 31 ianuarie 2020.



CAPITOLUL II 

Vestul Mării Mediterane

Articolul 6
Stocurile demersale

1.Efortul de pescuit maxim admisibil pentru 2020 pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane este prevăzut în anexa I la prezentul regulament.

2.Statele membre gestionează efortul de pescuit maxim admisibil în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) 2019/1022.

Articolul 7
Transmiterea datelor

Statele membre înregistrează și transmit Comisiei datele privind efortul de pescuit în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2019/1022.

Atunci când transmit Comisiei date privind efortul de pescuit în conformitate cu prezentul articol, statele membre utilizează codurile grupurilor de efort de pescuit stabilite în anexa I la prezentul regulament.

CAPITOLUL III

Marea Adriatică

Articolul 8
Stocurile de pești pelagici mici

1. Capturile de sardine (Sardina pilchardus) și de hamsie (Engraulis encrasicolus) recoltate de navele de pescuit ale Uniunii în Marea Adriatică nu trebuie să depășească nivelurile stabilite în anexa II la prezentul regulament.

2. Navele de pescuit ale Uniunii care vizează sardine și hamsie în Marea Adriatică nu depășesc 180 de zile de pescuit pe an. Din acest total de 180 de zile de pescuit, se aplică maximum 144 de zile de pescuit pentru sardină și maximum 144 de zile de pescuit pentru hamsie.

Articolul 9
Stocurile demersale

1.Efortul de pescuit maxim admisibil pentru 2020 pentru stocurile demersale din Marea Adriatică este prevăzut în anexa II.

2.Statele membre gestionează efortul de pescuit maxim admisibil în conformitate cu articolele 26-35 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului.

Articolul 10
Transmiterea datelor

Atunci când, în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind debarcările de stocuri capturate, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa II la prezentul regulament.

CAPITOLUL IV

Marea Neagră

Articolul 11
Repartizarea posibilităților de pescuit pentru șprot

Cota autonomă a Uniunii pentru șprot (Sprattus sprattus), repartizarea acestei cote între statele membre și, atunci când este cazul, condițiile legate funcțional de aceasta sunt stabilite în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 12
Repartizarea posibilităților de pescuit pentru calcan

TAC pentru calcan (Psetta maxima), aplicabilă în apele Uniunii din Marea Neagră pentru navele de pescuit ale Uniunii și repartizarea acestei TAC între statele membre și, acolo unde este cazul, condițiile legate funcțional de aceasta sunt stabilite în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 13
Gestionarea efortului de pescuit pentru calcan

Navele de pescuit ale Uniunii autorizate să pescuiască calcan în apele Uniunii din Marea Neagră, indiferent de lungimea lor maximă, nu trebuie să depășească 180 de zile de pescuit pe an.

Articolul 14
Perioada de interdicție pentru calcan

Se interzice navelor de pescuit ale Uniunii să desfășoare orice activitate de pescuit, inclusiv transbordarea, reținerea la bord și debarcarea calcanului în apele Uniunii din Marea Neagră, în perioada 15 aprilie - 15 iunie.

Articolul 15
Dispoziții speciale privind repartizarea posibilităților de pescuit în Marea Neagră

Repartizarea posibilităților de pescuit între statele membre în conformitate cu articolele 11 și 12 din prezentul regulament se face fără a aduce atingere:

(a)schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(b)deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 14 ;

(c)deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

Articolul 16
Transmiterea datelor

Atunci când, în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind debarcările de cantități de șprot și de calcan capturate în apele Uniunii din Marea Neagră, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa III la prezentul regulament.

TITLUL III

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 17
Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2020.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

(1)    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).
(2)    Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind instituirea unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 (JO L 172, 26.6.2019, p. 1).
(3)    Regulamentul (UE) 2018/2058 al Consiliului din 17 decembrie 2018 de stabilire, pentru 2019, a posibilităților de pescuit pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice din Marea Neagră (JO L 329, 27.12.2018, p. 8).
(4)    Regulamentul (UE) 2019/124 al Consiliului din 30 ianuarie 2019 de stabilire, pentru anul 2019, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara acesteia (JO L 29, 31.1.2019, p. 1).
(5)    Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind situația actuală a politicii comune în domeniul pescuitului si consultarea referitoare la posibilitățile de pescuit pentru 2020, COM/2019/274 final.
(6)    SEC(2011)891 final din 13.7.2011 și, respectiv, SWD(2018)59 și 60 final, din 8.3.2018.
(7)    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).
(8)    Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind instituirea unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014, JO L 172, 26.6.2019, p. 1.
(9)    Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 al Consiliului din 18 septembrie 2007 de instituire a unor măsuri pentru regenerarea rezervelor de anghilă din Europa (JO L 248, 22.9.2007, p. 17).
(10)    Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (JO L 115, 9.5.1996, p. 3).
(11)    Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).
(12)    Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind unele dispoziții referitoare la pescuitul în zona Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană (JO L 347, 30.12.2011, p. 44).
(13)    Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 al Consiliului din 18 septembrie 2007 de instituire a unor măsuri pentru regenerarea rezervelor de anghilă din Europa, JO L 248, 22.9.2007, p. 17.
(14)    Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) 2371/2002, (CE) 811/2004, (CE) 768/2005, (CE) 2115/2005, (CE) 2166/2005, (CE) 388/2006, (CE) 509/2007, (CE) 676/2007, (CE) 1098/2007, (CE) 1300/2008, (CE) 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

Bruxelles, 8.10.2019

COM(2019) 453 final

ANEXE

la

Propunerea de regulament al Consiliului

de stabilire, pentru 2020, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește din Marea Mediterană și din Marea Neagră


ANEXA I

EFORTUL DE PESCUIT PENTRU NAVELE DE PESCUIT ALE UNIUNII ÎN CONTEXTUL GESTIONĂRII STOCURILOR DEMERSALE DIN VESTUL MĂRII MEDITERANE

Tabelele din prezenta anexă stabilesc efortul de pescuit maxim admisibil (în zile de pescuit) pe grupuri de stocuri, astfel cum este definit la articolul 1 din Regulamentul (UE) 2019/1022, și lungimea maximă a navelor pentru toate tipurile de traule 1* care vizează stocurile demersale în vestul Mării Mediterane.

Toate eforturile de pescuit maxime admisibile stabilite în prezenta anexă fac obiectul normelor stabilite în Regulamentul (UE) 2019/1022 și la articolele 26-35 din Regulamentul (CE) 1224/2009.

Trimiterile la zonele de pescuit se referă la subzonele geografice ale CGPM.

În sensul prezentei anexe, următorul tabel de corespondență indică denumirile în limba latină și denumirile comune:

Denumire științifică

Codul alfa-3

Denumirea comună

Aristaeomorpha foliacea

ARS

Crevete din specia Aristaeomorpha foliacea

Aristeus antennatus

ARA

Crevete din specia Aristeus antennatus

Merluccius merluccius

HKE

Merluciu

Mullus barbatus

MUT

Barbun

Nephrops norvegicus

NEP

Langustină

Parapenaeus longirostris

DPS

Crevete din specia Parapenaeus longirostris



Efortul de pescuit maxim admisibil în zile de pescuit

(a) Marea Alboran, Insulele Baleare, nordul Spaniei și Golful Lion (subzonele geografice 1-2-5-6-7)

Grup de stocuri

Lungimea maximă a navelor

Spania

Franța

Italia

Codul grupului de efort de pescuit

Barbun în subzonele geografice 1, 5, 6 și 7; Merluciu în subzonele geografice 1-5-6-7; Crevete din specia Parapenaeus longirostris în subzonele geografice 1, 5 și 6; Langustină în subzonele geografice 5 și 6.

< 12 m

2 260

0

0

EFF1/MED1_TR1

≥ 12 m și < 18 m

24 284

0

0

EFF1/MED1_TR2

≥ 18 m și < 24 m

46 277

5 144

0

EFF1/MED1_TR3

≥ 24 m

16 240

6 258

0

EFF1/MED1_TR4

Grup de stocuri

Lungimea maximă a navelor

Spania

Franța

Italia

Codul grupului de efort de pescuit

Crevete din specia Aristeus antennatus în subzonele geografice 1, 5, 6 și 7

< 12 m

0

0

0

EFF2/MED1_TR1

≥ 12 m și < 18 m

1 139

0

0

EFF2/MED1_TR2

≥ 18 m și < 24 m

10 822

0

0

EFF2/MED1_TR3

≥ 24 m

9 066

0

0

EFF2/MED1_TR4

(b) Insula Corsica, Marea Ligurică, Marea Tireniană și Sardinia (subzonele geografice 8-9-10-11)

Grup de stocuri

Lungimea maximă a navelor

Spania

Franța

Italia

Codul grupului de efort de pescuit

Barbun în subzonele geografice 9, 10 și 11; Merluciu în subzonele geografice 9-10-11; Crevete din specia Parapenaeus longirostris în subzonele geografice 9-10-11; Langustină în subzonele geografice 9 și 10.

< 12 m

0

208

3 081

EFF1/MED2_TR1

≥ 12 m și < 18 m

0

832

46 350

EFF1/MED2_TR2

≥ 18 m și < 24 m

0

208

31 170

EFF1/MED2_TR3

≥ 24 m

0

208

4 160

EFF1/MED2_TR4

Grup de stocuri

Lungimea maximă a navelor

Spania

Franța

Italia

Codul grupului de efort de pescuit

Crevete din specia Aristaeomorpha foliacea în subzonele geografice 9, 10 și 11.

< 12 m

0

0

510

EFF2/MED2_TR1

≥ 12 m și < 18 m

0

0

3 760

EFF2/MED2_TR2

≥ 18 m și < 24 m

0

0

3 028

EFF2/MED2_TR3

≥ 24 m

0

0

405

EFF2/MED2_TR4

ANEXA II

POSIBILITĂȚI DE PESCUIT PENTRU NAVELE DE PESCUIT ALE UNIUNII ÎN MAREA ADRIATICĂ

Tabelele din prezenta anexă stabilesc posibilitățile de pescuit pe stoc sau grupuri de efort de pescuit ale navelor și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea.

Toate posibilitățile de pescuit din prezenta anexă fac obiectul normelor stabilite la articolele 26-35 din Regulamentul (CE) 1224/2009.

Trimiterile la zonele de pescuit se referă la subzonele geografice ale CGPM.

În sensul prezentei anexe, următorul tabel de corespondență indică denumirile în limba latină și denumirile comune:

Denumire științifică

Codul alfa-3

Denumirea comună

Engraulis encrasicolus

ANE

Hamsie

Merluccius merluccius

HKE

Merluciu

Mullus barbatus

MUT

Barbun

Nephrops norvegicus

NEP

Langustină

Parapenaeus longirostris

Sardina pilchardus

Solea solea

DPS

PIL

SOL

Crevete din specia Parapenaeus longirostris

Sardină

Limbă-de-mare comună

1.Stocuri de pești pelagici mici – subzonele geografice 17 și 18

Tabelul din prezenta secțiune stabilește nivelul maxim de capturi exprimat în tone de greutate în viu.

Specia:

Specii de pești pelagici mici
(hamsie și sardină)

Engraulis encrasicolus 
și
Sardina pilchardus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din subzonele geografice 17 și 18 ale CGPM

(SP1/GF1718)

Uniune

101 711

(1) (2)

Nivelul maxim al capturilor

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

TAC

Nu se aplică

(1)    În ceea ce privește Slovenia, cantitățile se bazează pe nivelul capturilor din 2014, până la o valoare care nu trebuie să depășească 300 de tone.

(2)    Se limitează la Croația, Italia și Slovenia.

2.Stocuri demersale – subzonele geografice 17 și 18

Tabelul din prezenta secțiune stabilește efortul de pescuit maxim admisibil (kilowați-zile de pescuit) pe grup de efort de pescuit, lungimea maximă a navelor și tipurile de traule cu care se pescuiesc stocuri demersale în subzonele geografice 17 și 18 (Marea Adriatică).

kW* Zile de pescuit

Tip de unealtă de pescuit

Stocuri

Lungimea maximă a navelor

Croația

Italia

Slovenia

Codul grupului de efort de pescuit

Traule (OTB)

Merluciu, crevete din specia Parapenaeus longirostris, langustină, barbun (subzonele geografice 17-18)

< 12 m

pm

pm

pm

pm

≥ 12 m și < 18 m

pm

pm

pm

pm

≥ 18 m și < 24 m

pm

pm

pm

pm

≥ 24 m

pm

pm

pm

pm

Beam-traule (TBB)

Limbă-de-mare comună (subzona geografică 17)

< 12 m

pm

pm

pm

pm

≥ 12 m și < 18 m

pm

pm

pm

pm

≥ 18 m și < 24 m

pm

pm

pm

pm

≥ 24 m

pm

pm

pm

pm

Traule de fund tractate de două ambarcațiuni (PTB)

Merluciu, crevete din specia Parapenaeus longirostris, langustină, barbun (subzonele geografice 17-18)

< 12 m

pm

pm

pm

pm

≥ 12 m și < 18 m

pm

pm

pm

pm

≥ 18 m și < 24 m

pm

pm

pm

pm

≥ 24 m

pm

pm

pm

pm

Traule îngemănate cu panouri (OTT)

Merluciu, crevete din specia Parapenaeus longirostris, langustină, barbun (subzonele geografice 17-18)

< 12 m

pm

pm

pm

pm

≥ 12 m și < 18 m

pm

pm

pm

pm

≥ 18 m și < 24 m

pm

pm

pm

pm

≥ 24 m

pm

pm

pm

pm

ANEXA III

POSIBILITĂȚI DE PESCUIT PENTRU NAVELE DE PESCUIT ALE UNIUNII ÎN MAREA NEAGRĂ

Tabelele din prezenta anexă stabilesc TAC-urile și cotele, exprimate în tone de greutate în viu pe stoc, precum și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea.

Toate posibilitățile de pescuit din prezenta anexă fac obiectul normelor stabilite la articolele 26-35 din Regulamentul (CE) 1224/2009.

Trimiterile la zonele de pescuit se referă la subzonele geografice ale CGPM.

În sensul prezentei anexe, următorul tabel de corespondență indică denumirile în limba latină și denumirile comune:

Denumire științifică

Codul alfa-3

Denumirea comună

Sprattus sprattus

SPR

Șprot

Psetta maxima

TUR

Calcan

Specia:

Șprot

Zona:

Apele Uniunii din Marea Neagră - subzona geografică 29

Sprattus sprattus

(SPR/F3742C)

Bulgaria

8 032,50

Cotă analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

România

3 442,50

Uniune

11 475

TAC

Nu se aplică/Niciun acord



Specia:

Calcan

Zona:

Apele Uniunii din Marea Neagră - subzona geografică 29

Psetta maxima

(TUR/F3742C)

Bulgaria

pm

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

România

pm

Uniune

pm

(*)

TAC

pm

_________

(*)    Nu este autorizată nicio activitate de pescuit, nici transbordarea, luarea la bord sau debarcarea între 15 aprilie și 15 iunie 2020.

(1) *    TBB, OTB, PTB, TBN, TBS, TB, OTM, PTM, TMS, TM, OTT, OT, PT, TX, OTP, TSP