Bruxelles, 1.10.2019

COM(2019) 440 final

2019/0206(NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, a Protocolului la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria, a Republicii Croația și a României la Uniunea Europeană


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Propunerea atașată constituie instrumentul juridic pentru semnarea unui protocol la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgare, a Republicii Croația și a României la Uniunea Europeană.

În conformitate cu Actele de aderare a Republicii Bulgaria, a României și a Republicii Croația, cele trei state membre aderă la acordurile internaționale semnate sau încheiate de Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia prin intermediul unui protocol la acordurile respective.

La 23 octombrie 2006 și la 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu țările terțe în cauză pentru a încheia protocoalele corespunzătoare pentru aderarea Republicii Bulgaria, a României și respectiv, a Republicii Croația.

Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 1 decembrie 2005 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2013.

Negocierile cu Ucraina s-au încheiat cu succes, prin schimb de note verbale.

Comisia consideră că rezultatele negocierilor sunt satisfăcătoare și propune Consiliului să semneze protocolul în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre. În urma semnării sale, protocolul trebuie încheiat de către Consiliu în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre.

2.ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

În temeiul propunerii de protocol, Republica Bulgaria, România și Republica Croația devin părți contractante la acord și UE se angajează să furnizeze o versiune autentică a acordului în limbile bulgară, română și croată.

Comisia propune Consiliului să autorizeze semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, a unui protocol la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria, a Republicii Croația și a României la Uniunea Europeană.

După semnarea protocolului, Consiliul va examina în timp util o a doua propunere, privind încheierea acestuia.

2019/0206 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, a Protocolului la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria, a Republicii Croația și a României la Uniunea Europeană

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 172, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere Actul de aderare a Republicii Bulgaria și a României și Actul de aderare a Republicii Croația, în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 1 decembrie 2005 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2013.

(2)Bulgaria și România au devenit state membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, iar Croația la 1 iulie 2013.

(3)În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actele de aderare a Bulgariei, a Croației și, respectiv, a României, aderarea la acord se aprobă prin intermediul unui protocol la acordul respectiv. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare, în cazul acestor aderări se aplică o procedură simplificată, prin care Consiliul, hotărând în unanimitate în numele statelor membre, încheie un protocol cu țările terțe în cauză.

(4)La 23 octombrie 2006 și la 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu țările terțe în cauză pentru a încheia protocoale la acordurile internaționale încheiate de Uniune și statele membre ale acesteia.

(5)Comisia a încheiat cu succes negocierile cu Ucraina referitoare la Protocolul la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgare, a Republicii Croația și a României la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”), prin schimb de note verbale.

(6)Prin urmare, protocolul trebuie semnat în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă semnarea, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria, a Republicii Croația și a României.

Articolul 2

Secretariatul General al Consiliului stabilește instrumentul prin care se acordă persoanei sau persoanelor indicate de către negociatorul protocolului puteri depline pentru semnarea protocolului în numele Uniunii și al statelor sale membre, sub rezerva încheierii acestuia.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele


Bruxelles, 1.10.2019

COM(2019) 440 final

ANEXĂ

la

Propunerea de
DECIZIE A CONSILIULUI

privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, a Protocolului la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria, a Republicii Croația și a României la Uniunea Europeană


PROTOCOL

LA ACORDUL DE COOPERARE

PRIVIND SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT DE UZ CIVIL (GNSS)

ÎNTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ȘI STATELE SALE MEMBRE

ȘI UCRAINA 

PENTRU A ȚINE SEAMA DE ADERAREA REPUBLICII BULGARIA, A REPUBLICII CROAȚIA ȘI A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

   


UNIUNEA EUROPEANĂ,

și

REGATUL BELGIEI,

REPUBLICA BULGARIA,

REPUBLICA CEHĂ,

REGATUL DANEMARCEI,

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA,

REPUBLICA ESTONIA,

IRLANDA,

REPUBLICA ELENĂ,

REGATUL SPANIEI,

REPUBLICA FRANCEZĂ,

REPUBLICA CROAȚIA,

REPUBLICA ITALIANĂ,

REPUBLICA CIPRU,

REPUBLICA LETONIA,

REPUBLICA LITUANIA,

MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI,

UNGARIA,

REPUBLICA MALTA,


REGATUL ȚĂRILOR DE JOS,

REPUBLICA AUSTRIA,

REPUBLICA POLONĂ,

REPUBLICA PORTUGHEZĂ,

ROMÂNIA,

REPUBLICA SLOVENIA,

REPUBLICA SLOVACĂ,

REPUBLICA FINLANDA,

REGATUL SUEDIEI,

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD

denumite în continuare „statele membre”,

pe de o parte, și

UCRAINA,

pe de altă parte,


REAMINTIND Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina (denumit în continuare „acordul”), care a fost semnat la 1 decembrie 2005 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2013, în special articolul 17 alineatul (3);

AVÂND ÎN VEDERE aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, și aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană, la 1 iulie 2013;

DIN DORINȚA ca Republica Bulgaria, Republica Croația și România să adere la

acord;

LUÂND ÎN CONSIDERARE articolul 6 alineatul (2) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României, articolul 6 alineatul (2) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Croația, precum și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, aderarea acestor state membre la acord trebuie aprobată prin încheierea unui protocol la acord,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

ARTICOLUL 1

Republica Bulgaria, Republica Croația și România sunt părți la Acordul de cooperare privind sistemul global de navigație prin satelit de uz civil (GNSS) între Comunitatea Europeană și statele sale membre și Ucraina și adoptă și iau act de textul acordului, în același mod ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene.

ARTICOLUL 2

Prezentul protocol face parte integrantă din acord.

ARTICOLUL 3

Textele acordului redactate în limbile bulgară, croată și română se anexează la prezentul protocol.

ARTICOLUL 4

Prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care părțile notifică depozitarului acordului, printr-un schimb de note diplomatice, finalizarea procedurilor lor interne pentru intrarea în vigoare a prezentului protocol.

DREPT CARE subsemnații, pe deplin autorizați în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Întocmit în dublu exemplar la [...], în a [...] zi a lunii [...], în anul două mii […], în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și ucraineană, fiecare text fiind în egală măsură autentic.

PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE MEMBRE

PENTRU UCRAINA