3.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/19


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9462 – Emil Frey Group/Autocommerce/Avto Triglav/AC-Mobil)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 332/09)

1.   

La data de 25 septembrie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

Emil Frey Automobil Holding d.o.o. (Slovenia), care aparține întreprinderii Emil Frey Group (Elveția);

Autocommerce d.o.o. („Autocommerce”, Slovenia), deținută de ACH 2 d.o.o. (Slovenia);

Avto Triglav d.o.o. („Avto Triglav”, Slovenia), deținută de ACH 2 d.o.o.;

AC-Mobil d.o.o. („AC-Mobil”, Slovenia), deținută de ACH 2 d.o.o.

Emil Frey Group dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregilor întreprinderi Autocommerce, Avto Triglav și AC-Mobil.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

Emil Frey Group: importul și distribuția de autovehicule noi și de ocazie aparținând unor mărci diferite în Elveția, Germania, Franța, Belgia, Țările de Jos, Slovacia, Slovenia, Serbia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Croația și Austria, atât angro, cât și cu amănuntul, inclusiv distribuția de piese de schimb originale și furnizarea de servicii de reparație și întreținere;

Autocommerce: vânzarea cu amănuntul de autovehicule noi și de ocazie în Slovenia;

Avto Triglav: vânzarea angro și cu amănuntul de autovehicule noi și de ocazie în Slovenia, Croația și alte țări europene;

AC-Mobil: vânzarea angro și cu amănuntul de autovehicule noi și de ocazie în Slovenia.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9462 – Emil Frey Group/Autocommerce/Avto Triglav/AC-Mobil

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).