26.4.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/10


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9341 – First State Investment International/Iren Mercato/OLT Offshore LNG Toscana)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 146/08)

1.   

La data de 15 aprilie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

First State Investments International Limited („FSI”, Regatul Unit), controlată de Commonwealth Bank of Australia;

Iren Mercato S.p.A. („Iren Mercato”, Italia), care aparține grupului Iren;

OLT Offshore LNG Toscana S.p.A. („OLT”, Italia), în prezent controlată în comun de Iren Mercato și Uniper Global Commodities SE („Uniper”, Germania).

FSI și Iren Mercato dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra OLT.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii FSI: gestionarea investițiilor pe termen lung în societăți de infrastructură de bază din întreaga Europă în numele mai multor clienți;

—   în cazul întreprinderii Iren Mercato: furnizarea de gaze, energie electrică și căldură în Italia;

—   în cazul întreprinderii OLT: deținerea și gestionarea terminalului de GNL OLT în largul coastelor Italiei.

3.   

În urma unei examinări preliminare, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9341 – First State Investment International/Iren Mercato/OLT Offshore LNG Toscana

Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax: +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.