10.1.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 9/1


Retragerea notificării unei concentrări

(Cazul M.8907 – Aperam/VDM)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 9/01)

[Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului]

La data de 23 octombrie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

Aperam SA („Aperam”, Luxemburg); și

VDM Metals Holding GmbH („VDM”, Germania).

Aperam dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi VDM.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

La data de 29 noiembrie 2018, Comisia Europeană a decis să inițieze procedurile în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) privind concentrările economice. La data de 21 decembrie 2018, partea (părțile) care a/au trimis notificarea a/au informat Comisia Europeană în legătură cu intenția de a retrage notificarea și a/au probat faptul că a/au abandonat planurile privind concentrarea economică.


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.