Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Promovarea unor lanțuri scurte și alternative de aprovizionare cu alimente în UE: rolul agroecologiei”

(aviz din proprie inițiativă)

(2019/C 353/11)

Raportor: doamna Geneviève SAVIGNY

Decizia Adunării Plenare	24.1.2019
Temei juridic	Articolul 32 din Regulamentul de procedură Aviz din proprie inițiativă
Secțiunea competentă	Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului
Data adoptării în secțiune	28.6.2019
Data adoptării în sesiunea plenară	17.7.2019
Sesiunea plenară nr.	545
Rezultatul votului (voturi pentru/voturi împotrivă/abțineri)	135/7/21

1.   Concluzii și recomandări

1.1.

În prezentul aviz, CESE subliniază că lanțurile scurte de aprovizionare și agroecologia reprezintă noi orizonturi pentru agricultura europeană. De mai bine de 50 de ani, deși aceste abordări inovatoare merg împotriva curentului globalizării sistemelor alimentare, ele au prins formă, sunt studiate în numeroase programe de cercetare naționale și europene, sunt susținute în dezvoltarea lor prin fonduri publice și private și atrag tot mai mulți fermieri noi în aceste sisteme. Agroecologia și lanțurile scurte și-au confirmat astfel capacitatea și relevanța pentru a răspunde provocărilor legate de alimentație. Ele ar putea constitui un pilon esențial al politicii ce urmărește realizarea unor sisteme de alimentație durabile și a obiectivelor de dezvoltare durabilă în următorii 10 ani (2030).

1.2.

În întreaga Europă se dezvoltă sisteme inovatoare care îi apropie pe consumatori de producători, cum ar fi CSA (agricultura susținută de comunitate) și alte forme de „coșuri”. Mulți dintre acești producători practică agricultura ecologică sau alte forme neetichetate de metode care protejează mediul. Colectivitățile teritoriale sunt adesea implicate, instituind sisteme de guvernanță alimentară locală care reunesc diverși actori și favorizează în special utilizarea produselor locale în serviciile de alimentație colectivă. Vânzările în lanțuri scurte reprezintă o oportunitate reală pentru micile afaceri de a spori valoarea adăugată și rentabilitatea fermelor agricole. Această relocalizare generează locuri de muncă și dinamism local, cu un angajament puternic din partea fermierilor care o practică. Pentru consumatori, este o sursă de produse proaspete și de bună calitate, cu o istorie și relații umane bogate, și constituie o modalitate de a se documenta și de a învăța despre alimentație și valoarea produselor.

1.3.

Acest mod de producție și distribuție nu este adaptat tuturor fermelor agricole, din motive care țin de tipul de producție, de localizarea geografică sau de lipsa populației urbane capabile să consume, de exemplu, tot vinul sau tot uleiul de măsline dintr-o zonă foarte agricolă. El nu înlocuiește nici nevoia de alimente care nu sunt produse local. În lanțurile mai lungi, sistemele europene de etichetare a calității (indicație geografică protejată, denumire de origine protejată, specialitate tradițională garantată) reprezintă o sursă de identificare și evaluare care facilitează alegerea consumatorilor.

1.4.

În acest context, CESE observă apariția agroecologiei ca nouă paradigmă alimentară și agricolă. În calitatea sa de știință, tehnologie și mișcare socială, agroecologia are în vedere sistemul alimentar în ansamblu și urmărește să aducă producătorul mai aproape de mediul său, păstrând sau chiar restaurând complexitatea și bogăția sistemului agroecologic și social. Promovată de FAO și tema a numeroase cercetări și conferințe, agroecologia cunoaște o dezvoltare puternică în Europa, inclusiv la nivel instituțional, în cadrul programelor naționale de dezvoltare agricolă.

1.5.

CESE consideră că agroecologia constituie orizontul înspre care trebuie să se îndrepte agricultura europeană, care, pentru a se dezvolta, depinde în mod intrinsec de conservarea resurselor naturale. Plecând de la modele de succes, cum ar fi agricultura ecologică (cu excepția unor practici deficitare ale agriculturii biologice „industriale”), trebuie să se încurajeze și să se valorifice permacultura și alte sisteme agricole tradiționale, angajamentele în tranziția spre reducerea factorilor de producție agricolă, revitalizarea solurilor, introducerea unor culturi variate și protejarea biodiversității.

1.6.

CESE dorește implementarea proiectului agroecologic la nivelul UE și se bazează pe un plan de acțiune structurat care utilizează diferite pârghii la nivel local, regional și european. O politică alimentară globală promovată de CESE poate oferi cadrul în acest sens. Măsurile importante includ: — asigurarea accesului la finanțare pentru dotarea cu echipamentele necesare, individuale sau colective (pilonul 2 al PAC); — aplicarea legislației în domeniul alimentelor într-o formă adaptată micilor producători, cu flexibilitate pentru producțiile la scară mică, precum și pentru cerințele de etichetare etc.; — instituirea sau consolidarea serviciilor educative și de consultanță adecvate pentru prelucrare, vânzare directă și agroecologie; — promovarea rețelelor de schimburi între agricultori; — orientarea cercetării spre agroecologie și spre nevoile producătorilor din cadrul lanțurilor scurte. — La nivelul teritoriilor, trebuie introduse norme adaptate în domeniul concurenței pentru a facilita aprovizionarea serviciilor de alimentație colectivă în lanțurile scurte și locale.

2.   Introducere

2.1.

Două avize ale CESE (1) au subliniat nevoia de a elabora o politică alimentară globală în UE, bazată pe mai mulți piloni, inclusiv dezvoltarea unor lanțuri mai scurte de aprovizionare cu alimente.

2.2.

Tot mai multe inițiative sunt puse în aplicare la nivel local și regional pentru a sprijini sisteme alimentare alternative și lanțuri scurte de aprovizionare cu alimente. O politică alimentară globală ar trebui să se bazeze pe o guvernanță comună la toate nivelurile – local, regional, național și european –, pe care ar trebui să o stimuleze și să o dezvolte. O astfel de abordare ar crea un mediu favorabil pentru aceste inițiative, indiferent de amploarea acestora, și este necesară pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă în Europa.

2.3.

În acest context, agroecologia apare ca o nouă paradigmă agricolă și alimentară, care însoțește dezvoltarea acestor noi practici de aprovizionare și de producție alimentară.

2.4.

Prezentul aviz urmărește să observe apropierea producătorilor de consumatori în cadrul lanțurilor mai scurte și dezvoltarea agroecologiei, pentru a identifica condițiile și instrumentele necesare care să permită orientarea sistemului alimentar spre realizarea deplină a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

3.   Dezvoltarea unor lanțuri scurte

3.1.

Definiția lanțurilor scurte utilizată de Uniunea Europeană în cadrul politicilor de dezvoltare rurală [Regulamentul (UE) nr. 1305/2013] este următoarea: „lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători, procesatori și consumatori (2)”.

3.2.

De la sfârșitul anilor 1990, distribuția alimentară a suferit schimbări majore. O educație mai bună în domeniul alimentației și unele crize sanitare succesive legate de practicile agricole și agroindustriale defectuoase au condus la apariția, în cazul unui număr tot mai mare de consumatori, a unor noi criterii de calitate care țin seama și de sănătate și de dezvoltarea durabilă (3). Dereglementarea piețelor agricole, volatilitatea ridicată a prețurilor, adesea mai mici decât costurile de producție, și veniturile agricole scăzute, în fața preocupării tot mai mari a consumatorilor pentru o alimentație sănătoasă și de calitate, îi determină pe unii fermieri să își schimbe metodele de producție și de comercializare. Își fac apariția fenomene de diversificare la nivelul întregului lanț, de la producție la consum. Apar noi producții agricole, producătorii sunt nevoiți să ia inițiativa de a căuta noi piețe sau de a inventa noi metode de vânzare în lanțurile scurte, astfel încât investițiile umane și economice în diversificare să fie rentabile, iar practicile evoluează către un nivel sporit de durabilitate, impulsionate de apropierea dintre producători și consumatori. În 2015, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) a evidențiat că 15 % dintre fermieri au vândut jumătate din producția lor prin intermediul lanțurilor scurte, iar un sondaj Eurobarometru din 2016 a arătat că patru cetățeni europeni din cinci consideră că este important să se „consolideze rolul fermierului în cadrul lanțului agroalimentar”. Lanțurile scurte câștigă teren în Europa, însă în mod inegal de la o țară la alta.

3.3.

Prin urmare, formele de vânzare directă sunt foarte numeroase. Pe lângă formele tradiționale, iau amploare o serie de inițiative în cadrul fermelor sau în afara acestora. Unul dintre cele mai dinamice sectoare de inovare din ultimii douăzeci de ani este cel al parteneriatelor locale și solidare, care pune în legătură consumatorii și producătorii pentru livrările de „coșuri”pe bază contractuală, integrând în special producții ecologice, și care au fost regrupate și dezvoltate de organizația internațională Urgenci. Observăm, totodată, în numeroase țări, demersuri colective de dinamizare a sectorului, prin organizarea de târguri sau evenimente locale precum rețeaua „Campagna amica”în Italia. Contribuția sectorului cooperativ este foarte importantă. Acesta este un sector care îi atrage pe tineri și pe fermierii nou instalați, adesea entuziaști.

3.4.

Impactul foarte pozitiv al lanțurilor alimentare scurte a fost subliniat în avizul menționat anterior (4), în special cu privire la prospețimea și calitatea organoleptică și nutrițională a produselor. După dezvoltarea unui sistem alimentar globalizat de peste treizeci de ani de ani, pare să se recunoască și accepte acum că legăturile mai strânse dintre producători și consumatori și sistemele localizate au multe efecte benefice. Lanțurile scurte îmbunătățesc valoarea adăugată și profitabilitatea fermelor mici, permit vânzarea de produse identificate, care „au ceva de povestit”consumatorilor (aceștia fiind dispuși să plătească mai mult în acest caz) și creează animație și legături sociale în zonele rurale. O îmbunătățire a calității producțiilor alimentare și a lanțurilor de comercializare îi responsabilizează pe consumatori cu privire la valoarea alimentației și la risipă, contribuind, astfel, la o reducere a impactului alimentației asupra schimbărilor climatice.

3.4.1.

Acest mod de comercializare generează externalități pozitive pentru întreaga comunitate (crearea de locuri de muncă care nu pot fi delocalizate, menținerea valorii adăugate în teritoriu, atractivitate din punct de vedere turistic sau rezidențial). Aceste externalități mai ample trebuie luate în considerare în susținerea acordată dezvoltării lanțurilor scurte și în dinamica teritoriilor.

3.4.2.

Există numeroase inițiative privind lanțurile scurte, bazate pe inovații sociale, organizatorice și teritoriale, aflate în curs de structurare. În numeroase lucrări, dimensiunea teritorială și identitatea colectivă sunt evidențiate ca factori-cheie ai durabilității și perenității lor. Miza este, astfel, de a pune la dispoziție mijloacele pentru crearea unor sisteme alimentare teritoriale bazate pe o guvernanță locală și reprezentativă a actorilor înșiși (5).

3.5.

Internetul se dovedește a fi un nou câmp de explorare și inovare pentru lanțurile scurte. Generalizarea internetului în ultimul deceniu s-a manifestat și la nivelul lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente. Oferind o piață mai largă decât cea a producătorilor clasici, acesta permite, de asemenea, optimizarea și fluidizarea schimburilor. În ultimii cinci ani, și-au făcut apariția numeroase platforme de comenzi online. Aceste „centre alimentare”permit stabilirea unor relații directe între producători și consumatori, îndeosebi pentru produsele care nu există decât la nivel local. Platformele pot permite producătorilor – dar și consumatorilor – să se reunească pentru a realiza achiziții/vânzări într-un mod grupat, facilitând astfel logistica în cadrul lanțului scurt de aprovizionare cu alimente. Alte utilizări ale digitalizării se aplică producției și prelucrării produselor.

4.   Agroecologia, o nouă modalitate de a aborda agricultura

4.1.

În cadrul celui de al doilea simpozion internațional privind agroecologia, organizat la Roma, în 2018, FAO a propus definiția următoare: „Agroecologia constă în aplicarea conceptelor și principiilor ecologice astfel încât să se optimizeze interacțiunile dintre plante, animale, oameni și mediu, ținând seama totodată de aspectele sociale relevante pentru ca sistemul alimentar să fie durabil și echitabil. Prin crearea de sinergii, agroecologia poate nu numai să contribuie la producția alimentară, securitatea alimentară și nutriție, ci și să permită refacerea serviciilor ecosistemice și a biodiversității, care sunt esențiale pentru o agricultură durabilă” (6).

4.2.

Agroecologia cuprinde trei mari dimensiuni. Prima este agroecologia apărută încă din anii 1920 ca ansamblu de discipline științifice (fizică, chimie, ecologie, amenajarea teritoriului) care abordează agricultura prin intermediul sistemelor complexe de interacțiuni ale ecosistemului agricol. A doua dimensiune este agroecologia ca ansamblu de practici agricole durabile care optimizează și stabilizează recoltele. În cele din urmă, a treia dimensiune a agroecologiei este existența sa ca mișcare socială în căutarea suveranității alimentare și a unor noi roluri multifuncționale pentru agricultură (7). Agroecologia a evoluat, de asemenea, spre o mai bună luare în considerare a provocărilor alimentare, după cum reiese din documente precum „Redesigning the food system”(Hill, 1985) și „Agroecologia, ecologia sistemelor alimentare durabile”(„Agroécologie, l’écologie des systèmes alimentaires durables”), o lucrare de referință a lui Steve Gliessman.

4.3.

Agroecologia are la bază un set comun de zece principii, definite și identificate de FAO, care „vizează să ajute țările să își transforme sistemele alimentare și agricole, să generalizeze agricultura durabilă și să atingă obiectivul de «eradicare a foametei»și multe alte obiective de dezvoltare durabilă: — diversitate, sinergii, eficiență, reziliență, reciclare, co-creare și partajarea cunoștințelor (descrierea caracteristicilor comune ale sistemelor agroecologice, a practicilor fondatoare și a abordărilor inovatoare); — valori umane și sociale, cultură și tradiții alimentare (caracteristici contextuale); — economie circulară și solidară, guvernanță responsabilă (mediu favorizant). Cele 10 elemente ale agroecologiei sunt corelate între ele și interdependente” (8).

4.4.

Pe baza acestor 10 principii, se regăsesc mai multe tipuri de agricultură – agricultura ecologică, care utilizează aceleași principii într-un cadru standardizat [Regulamentul UE privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice (9)], agricultura biodinamică, agricultura integrată, agrosilvicultura, care îmbină culturile de plante și producția de arbori, sau permacultura au o bază comună reprezentată de o abordare complexă și sistemică a agriculturii, de la producție până la consumul alimentar. Trebuie subliniat rolul central al menținerii calității și vieții solurilor în cadrul acestor forme de agricultură. Agroecologia reprezintă o schimbare de paradigmă pentru agricultură, în scopul de a combate schimbările climatice, de a reface ecosistemele vii și de a proteja apa, solul și toate resursele de care depinde producția agricolă. Ar trebui încurajate toate angajamentele fermierilor de a reconsidera practicile și raportările la ecosisteme pentru a reduce externalitățile negative și a spori externalitățile pozitive. Reducerea factorilor de producție chimici, introducerea unei diversități sporite în rotații, agricultura de conservare și conservarea biodiversității sunt pași de încurajat pe calea unei tranziții agroecologice a tuturor fermelor din Europa.

4.5.

Mișcarea socială dezvoltată în anii ’70-’80, care a pornit în America Latină, prin organizații precum Via Campesina, a inițiat dezvoltarea internațională exponențială a acestei abordări a sistemului alimentar în cele trei dimensiuni ale sale (științifică, tehnică și socială). Și Europa s-a implicat în această mișcare. FAO a organizat un prim simpozion la Roma, în septembrie 2014, pe tema „Agroecologia pentru securitatea alimentară și nutriție”, urmat de mai multe seminarii regionale, printre care cel de la Budapesta, din noiembrie 2016, pentru Europa, și are în vedere dezvoltarea agroecologiei pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă și a obiectivelor Acordului de la Paris. Următorul eveniment va avea loc în Europa la sfârșitul anului 2019. Programul european de cercetare Orizont 2020 a integrat numeroase teme legate de agroecologie, agricultura ecologică și lanțurile scurte, iar PEI-Agri, care a analizat, de asemenea, aceste teme pentru dezvoltarea agricolă, organizează următorul summit pentru inovare în agricultură, pe tema agroecologiei, în iunie 2019, în Franța.

4.6.

Agroecologia s-a instituționalizat puțin câte puțin, în special în Franța (10). Înscriind-o în codul rural francez și dotându-se cu instrumente juridice și financiare, Franța a făcut din agroecologie un pivot al dezvoltării sale agricole (11). Resursele financiare și orientarea mai multor programe specifice franceze au generat și susținut numeroase dinamici ale proiectelor colectivităților de fermieri, orientând dezvoltarea și producția agricole către un nivel sporit de durabilitate (12).

4.6.1.

Printre rezultatele pozitive ale agroecologiei evidențiate de lucrările academice și preluate de organismele de dezvoltare, se numără: — pentru fermieri: creșterea fertilității solurilor, reducerea costurilor de producție, un nivel sporit de autonomie decizională, dezvoltarea unei reziliențe a sistemelor agricole la fenomenele climatice neprevăzute și revalorizarea meseriei; — pentru consumatori: calitatea sanitară și nutrițională a alimentației și a apei, conservarea biodiversității și a peisajelor, precum și garanții în ceea ce privește practicile agricole (creșterea animalelor sau culturi) (13).

4.6.2.

Aceste rezultate sunt consolidate de dimensiunea colectivă a proiectelor agroecologice, de implicarea fermierilor ca forță de propuneri și inovare în cadrul acestor proiecte, de dorința de evoluție pozitivă și de necesitatea de a reduce costurile de producție. Platformele online (14) pot permite capitalizarea necesară a referințelor tehnice și științifice elaborate și a mărturiilor fermierilor care au realizat această tranziție, fără a neglija impactul formărilor și al reuniunilor colective.

4.6.3.

Formarea viitorilor fermieri în instituțiile publice de învățământ agricol integrează misiunea de „a contribui la dezvoltarea agroecologiei”. Conținuturile pedagogice pe acest subiect sunt tot mai numeroase (15), iar elevii sunt tot mai înclinați să favorizeze tranziția și producția agroecologice în viața lor profesională viitoare (16). Programul francez de tranziție agroecologică prevede îmbunătățirea alimentației elevilor, prin introducerea produselor preparate locale în meniurile cantinelor liceelor agricole, sporind nivelul de sensibilizare a elevilor cu privire la chestiunea alimentară.

4.6.4.

Pentru a însoți tranziția la nivelul teritoriilor, guvernul francez a creat PAT (proiecte alimentare teritoriale), în care colective liber formate concep acțiunile necesare pentru îmbunătățirea sistemului alimentar local. Se pare că, în pofida mijloacelor insuficiente, programele suscită interes, iar rezultatele sunt încurajatoare.

4.7.    Lanțurile scurte și agroecologia, tranziții corelate

4.7.1.

Agroecologia se caracterizează în special prin diversitatea complementarității producțiilor la nivelul exploatațiilor. Indiferent dacă vizează produse care provin din creșterea animalelor sau din culturi agroecologice, este important să se creeze și să se mențină noi debușeuri. Astfel, lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente apar ca un răspuns adecvat la această provocare a tranziției.

4.7.2.

În final, este important să se sublinieze că asocierea dintre agroecologie și lanțurile scurte, la scară europeană, națională și locală, conduce, în prezent, la apariția unei guvernanțe alimentare teritoriale cu modalități noi de implicare a actorilor. Aceste proceduri pentru reconectarea orașelor la bazinele lor apropiate de producție de alimente sunt aplicate deja în multe locuri: Milano în Italia, Montpellier în Franța, Gent, Bruxelles și Liège în Belgia sau Toronto în Canada.

5.   Dezvoltarea lanțurilor scurte și a agroecologiei pentru sisteme alimentare durabile

5.1.    Contribuția la o alimentație de calitate

5.1.1.

În 2012, un program de cercetare european, coordonat în colaborare cu Universitatea Coventry, referitor la lanțurile scurte și la sistemele alimentare locale, care a implicat direcțiile generale pentru agricultură și sănătate ale Comisiei Europene, a subliniat că aspectele care țin de calitate, trasabilitate și transparență trebuie să se afle în centrul actului de vânzare-cumpărare. Așadar, UE trebuie să ofere producătorilor și consumatorilor mijloacele pentru a construi și a stabiliza acest ansamblu format din trei părți, indiferent de forma lanțului scurt. S-a constatat că majoritatea produselor vândute în lanțuri scurte provin din agricultura ecologică sau din metode necertificate fără factori de producție sintetici, în funcție de țară. Acest element pare a fi cheia pentru apropierea agroecologiei de lanțurile scurte. Într-adevăr, principiile și cadrul agroecologiei pot crea un mediu de încredere suficient de important și stabil, fără a face neapărat parte dintr-un sistem de agricultură etichetată pentru ca respectivii consumatori să poată regăsi calitatea, trasabilitatea și transparența necesare pentru dezvoltarea și durabilitatea lanțurilor scurte. Vizitele regulate efectuate de consumatori și de alți producători la ferme par să fie o metodă eficientă de garanție participativă pentru sporirea transparenței, elaborarea de indicatori contextualizați și monitorizarea practicilor agroecologice (17).

5.1.2.

La nivel individual, cele mai recente studii arată că lanțurile scurte îmbunătățesc semnificativ sănătatea oamenilor. Pe de o parte, aceștia sunt mai atenți la ceea ce mănâncă și la modul de producție. Pe de altă parte, aceste mecanisme sunt locuri de învățare socială foarte puternice, inclusiv din punctul de vedere al comportamentelor alimentare sănătoase.

5.2.    Accesibilitate și siguranță alimentară

5.2.1.

În prezent, mai multe proiecte de cercetare europene (18) (19) evidențiază că lanțurile scurte tind să se structureze și să se organizeze pentru a trece de la piața de nișă la obiceiuri reale de consum alimentar. Această evoluție a fost permisă îndeosebi de regruparea a numeroși actori în rețele constituite la nivelul întregii UE, prin proiecte susținute de diferite programe de finanțare europene. Acest avânt rămâne totuși limitat din cauza dificultăților de acces al anumitor produse la cele mai modeste gospodării. Ar trebui să se continue lucrările efectuate în avizele precedente ale CESE cu privire la chestiunea pârghiilor de acțiune, pentru a asigura accesibilitatea acestor produse alimentare. Mai multe proiecte de cercetare privind această chestiune se află la final de programare în Franța [RMT Alimentation (20), proiectul Casdar ACCESSIBLE (21) sau proiectele alimentare teritoriale (22)].

5.2.2.

Dintre instrumentele disponibile, mijloacele de cercetare și inovare sprijinite de PEI-Agri și DG Cercetare în viitorul program Orizont Europa pot fi consacrate agroecologiei și lanțurilor scurte. În cadrul viitoarei PAC, ar trebui să fie mobilizate programele de ecologizare (programele voluntare pentru climă și mediu) pentru a încuraja adoptarea progresivă de către fermieri a unor metode care țin de agroecologie și evoluția sistemelor către lanțurile scurte. Același lucru este valabil și pentru măsurile din cadrul celui de-al doilea pilon, cum ar fi măsurile de agromediu și climă și subvențiile pentru investițiile necesare punerii lor în aplicare, precum și instrumentele de prelucrare și comercializare. Trebuie dezvoltate mijloace de formare și consiliere adaptate, precum și activități la nivel local, grație programelor LEADER. Susținerea inițiativelor teritoriale poate beneficia, în plus, de fonduri destinate coeziunii.

5.2.3.

Este de dorit să se elaboreze norme adaptate, care să permită atribuirea de contracte de achiziții publice în lanțurile scurte, limitată în prezent de normele de concurență. De asemenea, este necesar să existe norme corespunzătoare pentru lanțurile scurte. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare (23) oferă posibilități de flexibilitate în aplicarea metodei HACCP (analiza riscurilor și punctele critice de control) pentru producătorii de cantități mici, care trebuie utilizate în toate țările UE. Același lucru este valabil și pentru regulile de etichetare a produselor. Etichetarea de origine (de exemplu, la restaurant sau în serviciile de alimentație colectivă) a alimentelor procesate poate juca un rol de sprijin: în cazul în care originea unui produs alimentar este transparentă, este mai probabil ca consumatorul să aleagă produsul sau felul de mâncare care a fost făcut în apropiere, chiar dacă plătește puțin mai mult. Acoperirea unei rețele 4G (telefonie și internet) în zonele rurale este importantă pentru a facilita accesul și contactul cu consumatorii prin dezvoltarea digitalizării.

5.2.4.

O preocupare des întâlnită pune sub semnul întrebării capacitatea agroecologiei și a lanțurilor de proximitate de a hrăni lumea și întreaga populație de 10 miliarde de persoane, număr estimat a fi atins până în 2050. Lucrările a numeroase organizații de cercetare sunt clare în acest sens; la scară internațională, dezvoltarea agroecologiei și mobilizarea resurselor în cadrul și în afara agriculturii sunt indispensabile și posibile, ținând seama de imperativele economice, de mediu și sociale. În Europa, lucrările recente ale IDDRI (Institutul pentru dezvoltare durabilă și relații internaționale) arată că este posibil ca întreaga populație europeană să fie hrănită în perspectiva anului 2050 ca urmare a unei transformări agroecologice progresive, care să integreze creșterea animalelor, culturile și pomii, vizând, de asemenea, eliminarea emisiilor de carbon.

5.3.    Calea către agroecologie

5.3.1.

Implementarea proiectului agroecologic la nivelul UE trebuie să se bazeze pe un plan de acțiune structurat, cu ajutorul a diverse mijloace, pe diverse componente ale acțiunii publice și private, care acoperă numeroase aspecte: formare, dezvoltare agricolă, reorientarea ajutoarelor, adaptarea reglementării, regionalizarea sectoarelor, selecția genetică, regiunile de peste mări și acțiunea internațională (24). Prin urmare, UE ar trebui să abordeze oportunitățile de sprijin pentru ca agroecologia și lanțurile scurte să se poată dezvolta în comun și să se armonizeze, astfel încât durabilitatea lor comună să fie asigurată. Este important ca această pârghie de acțiune să fie suficient de ambițioasă pentru ca numeroasele întreprinderi agricole să se poată implica pe termen lung într-o astfel de tranziție. Noțiunea de temporalitate este importantă deoarece va oferi suficient timp actorilor pentru a se implica și va permite, în același timp, celor care se implică să asigure tranziția completă a unui sistem a cărui punere în aplicare este, într-adevăr, complexă.

5.3.2.

O politică globală în domeniul alimentației, precum cea promovată de CESE de mai mulți ani, dirijată de un Consiliu European al Alimentației, al cărui facilitator ar putea fi CESE, și coordonată, la nivel de direcții generale vizate, de către un vicepreședinte al Comisiei Europene, poate furniza cadrul unui program. Propunerea privind o politică alimentară comună a fost adusă la nivelul Uniunii Europene prin activitatea IPES-Food (25).

5.3.3.

Lucrările FAO pot constitui o sursă de inspirație pentru dezvoltarea agroecologiei la scară europeană. Recomandările Simpozionului regional pentru sisteme agricole și alimentare durabile în Europa și Asia Centrală sunt deosebit de edificatoare în această privință. Ghidul privind „Stabilirea de legături între micii producători și piețe”, adoptat în 2016 de Comitetul pentru securitatea alimentară mondială, recomandă statelor să sprijine piețele teritoriale (locale, regionale, naționale) pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

---

(1)  Avizul CESE privind sistemele alimentare mai durabile (JO C 303, 19.8.2016, p. 64) și Avizul CESE pe tema „Contribuția societății civile la dezvoltarea unei politici alimentare globale în UE”(JO C 129, 11.4.2018, p. 18).

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1305/2013.

(3)  Codron, J.-M., Sirieix, L., Reardon, T., „Social and Environmental Attributes of Food Products: Signaling and Consumer Perception, With European Illustrations”, Agriculture and Human Values, vol. 23, nr. 3, 2006, p. 283-297.

(4)  A se vedea nota de subsol 1.

(5)  Le Velly, R., „Dynamiques des systèmes alimentaires alternatifs”(Dinamica sistemelor alimentare alternative), Systèmes agroalimentaires en transition, editura Quae, 2017, p. 149-158.

(6)  http://www.fao.org/about/meetings/second-international-agroecology-symposium/fr/

(7)  https://pubs.iied.org/14629IIED/\?c=foodag

(8)  http://www.fao.org/3/i9037fr/I9037fr.pdf

(9)  Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91.

(10)  Lucrări S. Bellon.

(11)  Articolul 1 modificat prin legea privind viitorul agricol, votată la 13 octombrie 2014, Codul rural și pescuitul maritim.

(12)  PEI Agroecology Europe: http://www.agroecology-europe.org/

(13)  Claveirol, C., „La transition agroécologique: défis et enjeux”(Tranziția agroecologică: provocări și mize), Avizele CESE, 2016.

(14)  https://rd-agri.fr/

(15)  https://pollen.chlorofil.fr/\?s=agroecologie

(16)  http://www.bergerie-nationale.educagri.fr/fileadmin/webmestre-fichiers/formation/articles_presse/Plan_EPA1-bilan-Fevrier_2019.pdf

(17)  http://www.cocreate.brussels/-CosyFood-

(18)  https://ec.europa.eu/eip/agriculture/sites/agri-eip/files/eip-agri_brochure_short_food_supply_chains_2019_en_web.pdf

(19)  http://www.shortfoodchain.eu/news/

(20)  www.rmt-alimentation-locale.org/

(21)  http://www.civam.org/images/M%C3%A9lanie/AcceCible/PRESENTATION-Accessible.pdf

(22)  http://rnpat.fr/les-projets-alimentaires-territoriaux-pat/

(23)  Regulamentul (CE) nr. 852/2004.

(24)  Claveirol, C., „La transition agroécologique: défis et enjeux”(Tranziția agroecologică: provocări și mize), Avizele CESE, 2016.

(25)  IPES-Food, Towards a Common Food Policy for the European Union, Bruxelles, IPES Food, 2017.