|
26.3.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 108/566 |
P8_TA(2019)0303
Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune ***I
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 27 martie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune (COM(2018)0372 – C8-0227/2018 – 2018/0197(COD))
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
(2021/C 108/40)
Parlamentul European,
|
— |
având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2018)0372), |
|
— |
având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolele 177, 178 și 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0227/2018), |
|
— |
având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, |
|
— |
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 17 octombrie 2018 (1), |
|
— |
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 5 decembrie 2018 (2), |
|
— |
având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură, |
|
— |
având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și, de asemenea, avizul Comisiei pentru bugete, poziția sub formă de amendamente a Comisiei pentru control bugetar, precum și avizele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, al Comisiei pentru transport și turism, al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, al Comisiei pentru cultură și educație și al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A8-0094/2019), |
|
1. |
adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare; |
|
2. |
solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea; |
|
3. |
încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului. |
P8_TC1-COD(2018)0197
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 27 martie 2019 în vederea adoptării Regulamentului (UE) …/… al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 177 al doilea paragraf, articolul 178 și articolul 349,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
întrucât:
|
(1) |
Articolul 176 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) este destinat să contribuie la redresarea principalelor dezechilibre regionale existente în Uniune. În conformitate cu articolul respectiv și cu al doilea și al treilea paragraf de la articolul 174 din TFUE, FEDR trebuie să contribuie la reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a întârzierii în dezvoltare a regiunilor defavorizate; în acest context, trebuie să se acorde o atenție specială regiunilor afectate de un handicap natural sau demografic grav și permanent, precum regiunile cele mai nordice cu o densitate foarte redusă a populației și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase. |
|
(2) |
Fondul de coeziune a fost creat cu scopul de a contribui la îndeplinirea obiectivului general de consolidare a coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii prin asigurarea unor contribuții financiare în domeniul mediului și al rețelelor transeuropene din sfera infrastructurii de transport („TEN-T”), astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4). |
|
(3) |
Regulamentul (UE) 2018/XXX al Parlamentului European și al Consiliului [noul RDC] (5) stabilește norme comune aplicabile mai multor fonduri printre care Fondul european de dezvoltare regională („FEDR”), Fondul social european plus („FSE+”), Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime („FEPAM”), Fondul pentru azil și migrație („FAMI”), Fondul pentru securitate internă („FSI”) și Instrumentul pentru managementul frontierelor și vize („IMFV”), care funcționează în temeiul unui cadru comun (denumite în continuare „fondurile”). [AM 1] |
|
(3a) |
Statele membre și Comisia asigură coordonarea, complementaritatea și coerența între Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC), Fondul social european + (FSE+), Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), astfel încât acestea să se poată completa reciproc în cazul în care acest lucru este util pentru crearea de proiecte de succes. [AM 2] |
|
(4) |
Pentru a simplifica normele aplicabile atât FEDR, cât și Fondului de coeziune pentru perioada de programare 2014-2020, ar trebui să existe un regulament unic care să stabilească normele aplicabile ambelor fonduri. |
|
(5) |
În implementarea FEDR și a Fondului de coeziune ar trebui să fie respectate principiile orizontale prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană („TUE”) și la articolul 10 din TFUE, inclusiv principiile subsidiarității și proporționalității prevăzute la articolul 5 din TUE, ținându-se seama de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Statele membre ar trebui, de asemenea, să respecte obligațiile care decurg din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și să asigure accesibilitatea în conformitate cu articolul 9 din această convenție și cu legislația Uniunii de armonizare a cerințelor de accesibilitate pentru produse și servicii. Statele membre și Comisia ar trebui să urmărească eliminarea inegalităților, promovarea egalității dintre bărbați și femei și integrarea perspectivei de gen, precum și și de Pilonul european al drepturilor sociale. Statele membre și Comisia ar trebui să urmărească eliminarea inegalităților sociale și în materie de venit, continuarea combaterii sărăciei, menținerea și promovarea creării de locuri de muncă de calitate și însoțite de drepturi, precum și asigurarea faptului că FEDR și Fondul de coeziune promovează egalitatea de șanse pentru toți, combaterea discriminării pe criterii de sex gen , origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Fondurile nu ar trebui să sprijine acțiuni care contribuie la orice formă de segregare. Obiectivele FEDR și ale Fondului de coeziune ar trebui să fie urmărite în cadrul dezvoltării durabile și al promovării de către Uniune a obiectivului de conservare, protecție și îmbunătățire a calității mediului, în conformitate cu articolul 11 și cu articolul 191 alineatul (1) din TFUE, ținând cont de principiul „poluatorul plătește”. Pentru a proteja integritatea pieței interne, operațiunile în beneficiul întreprinderilor trebuie să respecte normele Uniunii privind ajutoarele de stat, astfel cum se prevede la articolele 107 și 108 din TFUE. Fondurile ar trebui să promoveze și tranziția de la îngrijirea instituționalizată la cea acordată în cadrul familiei și al comunității, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu discriminări multiple. Fondurile nu ar trebui să sprijine acțiuni care contribuie la orice formă de segregare. Investițiile realizate în cadrul FEDR , în sinergie cu FSE +, ar trebui să contribuie la promovarea incluziunii sociale și la combaterea sărăciei, precum și la creșterea calității vieții cetățenilor, în conformitate cu obligațiile din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap și din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (CDC) de a contribui la drepturile copiilor . [AM 3] |
|
(6) |
Este necesar să se includă dispoziții referitoare la sprijinul FEDR pentru obiectivele „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” și „Cooperare teritorială europeană” (Interreg) („CTE/Interreg”). |
|
(7) |
Pentru a identifica tipul de activități care pot fi finanțate de către FEDR și Fondul de coeziune ar trebui stabilite obiective comune de politică pentru furnizarea de sprijin din aceste fonduri, asigurându-se faptul că ele contribuie la îndeplinirea unuia sau mai multora dintre obiectivele comune de politică stabilite la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/xxx [noul RDC]. |
|
(8) |
Într-o lume din ce în ce mai interconectată și având în vedere dinamica internă și externă demografică și a migrației, este un fapt evident că politica Uniunii privind migrația necesită o abordare comună bazată pe sinergiile și complementaritatea diferitelor instrumente de finanțare. FEDR trebuie să acorde o atenție specială schimbărilor demografice ca provocare majoră și domeniu prioritar în conceperea și implementarea programelor. În vederea garantării unui Pentru a garanta un sprijin coerent, solid și consecvent pentru solidaritate și pentru eforturile de partajare a responsabilităților , responsabilitate, dar și partajarea eforturilor între statele membre în acțiunile lor de gestionare a migrației, FEDR ar trebui să ofere sprijin pentru a facilita integrarea migranților pe termen lung. , politica de coeziune ar putea contribui la procesele de integrare a refugiaților și a migranților aflați sub protecție internațională prin adoptarea unei abordări ce urmărește să protejeze demnitatea și drepturile acestora, nu în ultimul rând având în vedere relația de consolidare reciprocă dintre integrare și creșterea economică locală, în special prin furnizarea de sprijin pentru infrastructură orașelor și autorităților locale implicate în punerea în aplicare a politicilor de integrare. [AM 4] |
|
(9) |
Pentru a sprijini eforturile depuse de statele membre și de regiuni în gestionarea noilor reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare și armonizarea diferitelor situații ale regiunilor din UE, înfruntând disparitățile sociale, noile provocări și pentru a asigura un asigurând existența unor societăți favorabile incluziunii și a unui nivel ridicat de securitate pentru cetățenii lor precum și prevenirea , precum și prevenirea marginalizării și radicalizării, utilizând în același timp sinergiile și complementaritatea cu alte politici ale Uniunii, investițiile finanțate de FEDR ar trebui să contribuie la asigurarea securității în domeniile în domenii în care este necesar să se garanteze spații publice sigure , moderne, accesibile și securizate și infrastructura critică, cum ar fi comunicațiile, transportul public, energia și energia serviciile publice universale și de înaltă calitate, care sunt esențiale pentru a aborda disparitățile regionale și sociale, promovarea coeziunii sociale și a dezvoltării regionale și încurajarea întreprinderilor și a oamenilor să rămână în regiunea lor locală . [AM 5] |
|
(10) |
În plus, investițiile din cadrul FEDR ar trebui să contribuie la dezvoltarea unei rețele ample de infrastructură digitală de mare viteză în întreaga Uniune, inclusiv în zonele rurale, unde aceasta are o importanță vitală pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), precum și la promovarea mobilității urbane multimodale ecologice nepoluante și durabile , cu accent pe mersul pe jos și cu bicicleta, transportul public și mobilitatea partajată . [AM 6] |
|
(10a) |
Multe dintre cele mai mari provocări din Europa afectează tot mai mult comunitățile rome marginalizate, care trăiesc adesea în cele mai defavorizate microregiuni, în care nu există apă potabilă sigură și accesibilă, canalizare, energie electrică și care nu beneficiază de posibilități de transport, de conectivitate digitală, de sisteme de energie din surse regenerabile sau de reziliență la dezastre. Prin urmare, FEDR-FC contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai ale romilor și la atingerea adevăratului lor potențial în calitate de cetățeni ai UE, iar statele membre garantează că beneficiile tuturor celor cinci obiective de politică ale FEDR-FC se extind și la romi. [AM 7] |
|
(11) |
Având în vedere obiectivul global al Fondului de coeziune prevăzut în TFUE, este necesar să se stabilească și să se limiteze obiectivele specifice pentru care Fondul de coeziune ar trebui să ofere sprijin. |
|
(12) |
Pentru a contribui la o guvernanță adecvată, la punerea în aplicare, la cooperarea transfrontalieră și la diseminarea celor mai bune practici și inovații în domeniul specializării inteligente și al economiei circulare, pentru a îmbunătăți capacitatea administrativă generală a instituțiilor și guvernanța în statele membre , inclusiv la nivel regional și local după principiile guvernanței pe mai multe niveluri, care implementează programe programele în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, este necesar să se permită promoveze măsuri de sprijin în cadrul tuturor obiectivelor consolidare administrativă de ordin structural pentru a sprijini toate obiectivele specifice. Deoarece sunt bazate pe obiective măsurabile și notificate cetățenilor și întreprinderilor ca modalitate de simplificare și de reducere a sarcinii administrative impuse beneficiarilor și autorităților de management, aceste măsuri pot să asigure un echilibru adecvat între orientarea către rezultate a politicii și nivelul verificărilor și controalelor. [AM 8] |
|
(13) |
Pentru a încuraja și stimula măsurile de cooperare în cadrul programelor implementate în contextul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, este necesar să se consolideze măsurile de cooperare cu partenerii , inclusiv cu cei de la nivel local și regional, dintr-un anumit stat membru sau între diferite state membre în ceea ce privește sprijinul acordat în cadrul tuturor obiectivelor specifice. Această cooperare consolidată vine în completarea cooperării din cadrul CTE/Interreg și ar trebui, în special, să sprijine cooperarea între parteneriate structurate în vederea implementării strategiilor regionale, conform comunicării Comisiei „Consolidarea capacităților de inovare în regiunile Europei: strategii pentru o creștere stabilă, durabilă și favorabilă incluziunii” (6). Prin urmare, partenerii pot proveni din orice regiune din Uniune, dar pot să includă și regiunile transfrontaliere și regiunile care fac integral obiectul unor grupări europene de cooperare teritorială sau al unei strategii macroregionale sau la nivelul unui bazin maritim sau o combinație a celor două. [AM 9] |
|
(13a) |
Viitoarea politică de coeziune poate să țină seama în mod corespunzător de regiunile Uniunii afectate în cea mai mare măsură de consecințele ieșirii Regatului Unit din Uniune, în special de cele care vor deveni, în urma Brexitului, regiuni frontaliere maritime sau terestre externe ale Uniunii, și să le ofere sprijin. [AM 10] |
|
(14) |
Obiectivele FEDR și ale Fondului de coeziune ar trebui să fie urmărite în cadrul dezvoltării durabile, în special având în vedere importanța majoră a combaterii schimbărilor climatice în conformitate cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris, Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, precum și al promovării de către Uniune a obiectivului de conservare, protecție și îmbunătățire a calității mediului, în conformitate cu articolul 11 și cu articolul 191 alineatul (1) din TFUE, ținând cont de principiul „poluatorul plătește”, și, de asemenea, punând accentul pe sărăcie, inegalitate și o tranziție echitabilă către o economie sustenabilă social și ecologic în cadrul unei abordări participative, în cooperare cu autoritățile publice relevante, partenerii economici și sociali, dar și cu organizațiile societății civile. Pentru a reflecta importanța combaterii schimbărilor climatice și a declinului biodiversității cu scopul de a contribui la finanțarea acțiunilor necesare care urmează a fi întreprinse la nivelul UE, la nivel național și local pentru a îndeplini în conformitate cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris și cu angajamentul față de obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, precum și pentru a asigura intervenții integrate de prevenire a dezastrelor, care să stabilească legături între reziliență și acțiunile de prevenire a riscurilor, de pregătire și de răspuns, fondurile vor contribui la integrarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice în politicile Uniunii și la atingerea unei ținte generale reprezentate de o contribuție de 25 % și de protejare a biodiversității în politicile Uniunii alocând 30 % din cheltuielile bugetului UE pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor climatice. Fondurile trebuie să contribuie substanțial la înfăptuirea unei economii circulare și cu emisii reduse de carbon, în toate teritoriile Uniunii, și să integreze pe deplin dimensiunea regională. Se preconizează că Operațiunile din cadrul FEDR vor contribui ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor climatice cu 30 % cel puțin 35 % din pachetul financiar total al FEDR. Se preconizează că operațiunile din cadrul Fondului de coeziune vor contribui la îndeplinirea obiectivelor climatice cu 37 % 40 % din pachetul financiar total al Fondului de coeziune. Aceste procentaje ar trebui să fie respectate pe întreaga perioadă de programare. Prin urmare, în cursul pregătirii și punerii în aplicare a acestor fonduri, vor fi identificate acțiunile relevante, iar ulterior vor fi reevaluate în contextul evaluărilor și al procedurilor de revizuire relevante. Aceste acțiuni și alocarea financiară rezervată pentru punerea lor în aplicare trebuie incluse în planurile energetice și climatice naționale integrate în conformitate cu anexa IV la Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC], precum și în strategia de renovare pe termen lung stabilită în conformitate cu Directiva revizuită privind performanța energetică a clădirilor (UE) 2018/844 pentru a contribui la realizarea unui parc imobiliar decarbonizat până în 2050 și trebuie anexate la programe. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită zonelor cu o intensitate mare a emisiilor de carbon care se confruntă cu provocări din cauza angajamentelor de decarbonizare, în vederea sprijinirii lor în implementarea unor strategii conforme cu angajamentele climatice ale Uniunii și stabilite în planurile energetice și climatice naționale integrate și în conformitate cu Directiva 2018/410 privind ETS și pentru a proteja lucrătorii inclusiv prin oportunități de formare și de recalificare. [AM 11] |
|
(15) |
Pentru a permite FEDR să ofere sprijin în cadrul CTE/Interreg atât în ceea ce privește investițiile în infrastructură, cât și investițiile asociate, precum și activitățile de formare și integrare, în vederea îmbunătățirii și a dezvoltării abilităților și a competențelor administrative, este necesar să se prevadă posibilitatea ca FEDR să ofere, de asemenea, sprijin pentru activități din cadrul obiectivelor specifice ale FSE +, instituite în temeiul Regulamentului (UE) 2018/XXX al Parlamentului European și al Consiliului [noul FSE+] (7). [AM 12] |
|
(16) |
Pentru a concentra utilizarea unor resurse limitate în modul cel mai eficient cu putință, sprijinul acordat prin FEDR pentru investiții productive în conformitate cu obiectivul specific relevant ar trebui limitat la direcționat numai către microîntreprinderi și la întreprinderile mici și mijlocii („IMM-uri”) în sensul Recomandării 2003/361/CE a Comisiei (8), cu excepția cazului în care investițiile implică cooperarea cu IMM-urile în domeniul activităților de cercetare și inovare precum și către alte întreprinderi în afara IMM-urilor, fără a aduce atingere locurilor de muncă legate de aceleași activități, sau activități similare din alte regiuni europene, în sensul articolului 60 din Regulamentul (UE) …/ . . . [RDC nou] . [AM 190/rev] |
|
(17) |
FEDR ar trebui să contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune și la reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate, inclusiv a celor care se confruntă cu provocări legate de angajamentele de decarbonizare , prin sprijin financiar pentru perioada de tranziție. De asemenea, ar trebui să consolideze reziliența și să prevină rămânerea în urmă a teritoriilor vulnerabile . Sprijinul FEDR acordat în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” ar trebui să se concentreze așadar pe prioritățile-cheie ale Uniunii, în conformitate cu obiectivele de politică stabilite în Regulamentul (UE) 2018/xxx [noul RDC]. Prin urmare, sprijinul din partea FEDR ar trebui să se concentreze pe obiectivele în mod specific pe cele două obiective de politică pentru „O Europă mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și , inteligente și favorabile incluziunii, a conectivității regionale în domeniul tehnologiilor, dezvoltând tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), conectivitatea și o administrație publică eficientă ” și „O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon și rezilientă pentru toți prin promovarea tranziției către o energie nepoluantă și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a adaptării la schimbările climatice și a prevenirii și gestionării riscurilor”. Această , ținând seama, în același timp, de obiectivele generale de politică ale unei Europe bazate într-o mai mare măsură pe coeziune și solidaritate, contribuind la reducerea asimetriilor economice, sociale și teritoriale . O astfel de concentrare tematică ar trebui să se realizeze la nivel național permițând totodată flexibilitatea o marjă de flexibilitate la nivelul programelor individuale și între cele trei grupuri de state membre constituite în funcție de venitul național brut diversele categorii de regiuni, luând, de asemenea, în considerare diferitele niveluri de dezvoltare . În plus, metodologia de clasificare a statelor membre regiunilor ar trebui să fie stabilită în detaliu, ținându-se cont de situația specifică a regiunilor ultraperiferice. [AM 14] |
|
(17a) |
Pentru a asigura importanța strategică a investițiilor cofinanțate de FEDR și FC, statele membre ar putea depune o cerere justificată în mod corespunzător pentru o mai mare flexibilitate în cadrul actual al Pactului de stabilitate și de creștere pentru cheltuielile structurale publice sau echivalente. [AM 15] |
|
(18) |
Pentru a concentra sprijinul pe prioritățile-cheie ale Uniunii și în conformitate cu obiectivele coeziunii sociale, economice și teritoriale stabilite la articolul 174 din TFUE și cu obiectivele de politică stabilite în Regulamentul (UE) 2018/xxx [noul RDC] , este, de asemenea, necesar ca cerințele privind concentrarea tematică să fie respectate pe tot parcursul perioadei de programare, inclusiv în cazul transferului între priorități în cadrul unui program sau între programe. [AM 16] |
|
(18a) |
FEDR ar trebui să abordeze problemele legate de accesibilitatea la piețele importante și de depărtarea de acestea cu care se confruntă regiunile cu o densitate foarte mică a populației, menționate în protocolul nr. 6 privind dispozițiile speciale pentru obiectivul nr. 6 în cadrul fondurilor structurale din Finlanda și din Suedia, anexat la Actul de aderare din 1994. De asemenea, ar trebui ca FEDR să abordeze dificultățile specifice cu care se confruntă anumite insule, regiuni de frontieră, regiuni muntoase și regiuni slab populate, a căror situare geografică le încetinește dezvoltarea, cu scopul de a încuraja dezvoltarea durabilă a acestor zone și regiuni. [AM 17] |
|
(19) |
Prezentul regulament ar trebui să stabilească diferitele tipuri de activități ale căror costuri pot fi sprijinite prin investiții din FEDR și din Fondul de coeziune, în cadrul obiectivelor lor, astfel cum sunt prevăzute în TFUE , inclusiv prin finanțarea participativă . Fondul de coeziune ar trebui să poată sprijini investițiile în domeniul mediului și în rețeaua TEN-T. În ceea ce privește FEDR, lista activităților ar trebui să țină seama de nevoile de dezvoltare regionale și naționale specifice, precum și de potențialul endogen și să fie simplificată, iar acesta ar trebui să poată sprijini investițiile în infrastructură, inclusiv în infrastructura și facilitățile de cercetare și inovare, în infrastructura culturală și de patrimoniu, în infrastructura turistică durabilă, în special prin intermediul cartierelor turistice și al serviciilor pentru întreprinderi, precum și investițiile în locuințe, investițiile legate de accesul la servicii, investiții acordând o atenție deosebită comunităților dezavantajate, marginalizate și segregate, investițiile productive în echipamentele , software-ul și IMM-uri, echipamente, software și active activele necorporale ale IMM-urilor, stimulentele în perioada de tranziție a regiunilor care se află în procesul de decarbonizare , precum și măsurile legate de informare, comunicare, studii, constituirea de rețele, cooperare, schimburile de experiență între parteneri și activitățile care implică clustere. Pentru a sprijini implementarea programelor, ambele fonduri ar trebui, de asemenea, să poată sprijini activități de asistență tehnică. În cele din urmă, pentru a furniza sprijin pentru o gamă mai largă de intervenții în cadrul programelor Interreg, domeniul de aplicare ar trebui să fie extins pentru a include punerea în comun a unei game vaste de instalații și resurse umane, precum și costurile legate de măsurile care intră în sfera de aplicare a FSE+. [AM 18] |
|
(20) |
Proiectele de rețele transeuropene de transport în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 trebuie să fie finanțate în continuare din Fondul de coeziune, inclusiv prin abordarea verigilor lipsă și a blocajelor, în mod echilibrat, precum și prin includerea îmbunătățirii siguranței podurilor și a tunelurilor existente, atât prin gestiune partajată, cât și prin modul de implementare directă din cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei („MIE”). Aceste rețele trebuie să stimuleze serviciile publice din zonele rurale, în special din zonele slab populate și din zonele cu o populație semnificativă în curs de îmbătrânire, pentru a promova interconectivitatea dintre orașe și zonele rurale, a promova dezvoltarea rurală și a elimina decalajul digital. [AM 19] |
|
(21) |
În același timp, este important să se identifice sinergiile, pe de o parte, iar pe de altă parte, să se clarifice acele activități care nu intră în sfera de aplicare a FEDR și a Fondului de coeziune, inclusiv investițiile destinate reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) în vederea multiplicării efectelor sau evitării duplicării resurselor financiare disponibile, care există deja ca parte din respectiva directivă. În plus, ar trebui să se stabilească în mod explicit că țările și teritoriile de peste mări enumerate în anexa II la TFUE nu sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin din partea FEDR și a Fondului de coeziune. [AM 20] |
|
(22) |
Statele membre ar trebui să comunice în mod regulat Comisiei informații cu privire la progresele înregistrate, utilizând indicatorii comuni de realizare și de rezultat prevăzuți în anexa I. Indicatorii comuni de realizare și de rezultat ar putea fi completați, dacă este necesar, cu indicatori de realizare și de rezultat specifici programului. Informațiile furnizate de statele membre ar trebui să constituie baza pornind de la care Comisia ar trebui să raporteze cu privire la progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor specifice pe parcursul întregii perioade de programare, utilizând în acest scop un set de bază de indicatori prevăzuți în anexa II. |
|
(23) |
În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016, este necesar să se evalueze fondurile pe baza informațiilor colectate prin intermediul cerințelor de monitorizare specifice, evitându-se totodată suprareglementarea și poverile administrative, mai ales asupra statelor membre. După caz, aceste cerințe pot include indicatori cuantificabili, ca bază a evaluării efectelor fondurilor pe teren. [AM 21] |
|
(24) |
Pentru a maximiza contribuția la dezvoltarea teritorială și pentru a aborda într-un mod mai eficace provocările economice, demografice, de mediu și sociale, astfel cum se prevede la articolul 174 din TFUE, în zonele cu dezavantaje naturale sau demografice, inclusiv îmbătrânirea populației, deșertificarea zonelor rurale și declinul demografic, dar și presiunea demografică, sau în zonele în care este dificil să se acceseze serviciile de bază , acțiunile din acest domeniu ar trebui să se bazeze pe programe, axe sau strategii teritoriale integrate, inclusiv în care să includă zonele urbane și comunitățile rurale . Aceste acțiuni ar trebui să fie cele două fețe ale aceleiași monede, bazate atât pe centrele urbane centrale și pe împrejurimile acestora, cât și pe zonele rurale cele mai îndepărtate. Aceste strategii pot beneficia, de asemenea, de o abordare integrată și bazată pe mai multe fonduri, precum FEDR, FSE+, FEPAM și FEADR. Prin urmare, sprijinul din partea Cel puțin 5 % din resursele FEDR ar trebui să fie furnizat sub formele prevăzute la articolul 22 din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC], alocate la nivel național pentru dezvoltarea teritorială integrată. Prin urmare, sprijinul ar trebui să fie furnizat asigurând implicarea corespunzătoare a autorităților locale, regionale și urbane , a partenerilor economici și sociali, a reprezentanților societății civile și a organizațiilor neguvernamentale . [AM 22] |
|
(24a) |
Ar trebui să se acorde o atenție deosebită zonelor cu o intensitate mare a emisiilor de carbon care se confruntă cu provocări din cauza angajamentelor de decarbonizare, în vederea sprijinirii lor în implementarea unor strategii conforme cu angajamentele climatice ale Uniunii în temeiul Acordului de la Paris, care să protejeze atât lucrătorii, cât și comunitățile afectate. Aceste zone ar trebui să beneficieze de sprijin special pentru pregătirea și punerea în aplicare a planurilor de decarbonizare a economiilor lor, ținând seama de necesitatea unei formări profesionale adaptate și de oportunitățile de recalificare a forței de muncă. [AM 23] |
|
(25) |
În cadrul dezvoltării urbane durabile, se consideră necesară susținerea dezvoltării teritoriale integrate pentru a aborda într-un mod mai eficace provocările economice, sociale, climatice, demografice , tehnologice, culturale și de mediu care afectează zonele urbane, inclusiv zonele urbane funcționale și comunitățile rurale , ținând cont în același timp de necesitatea promovării legăturilor dintre mediul urban și cel rural , inclusiv prin intermediul zonelor periurbane, dacă este cazul . Principiile de selecție a zonelor urbane în care se vor implementa acțiuni integrate de dezvoltare urbană durabilă și sumele indicative pentru acțiunile respective ar trebui prevăzute în programele din cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, urmărindu-se . Aceste acțiuni pot beneficia, de asemenea, de o abordare integrată și bazată pe mai multe fonduri, precum FEDR, FSE+, FEPAM și FEADR. Prioritatea de dezvoltare urbană durabilă ar trebui să beneficieze de o alocare minimă la nivel național de 6 % 10 % din resursele FEDR în acest scop. De asemenea, trebuie să se precizeze că acest procent ar trebui să fie respectat pe întreaga durată a perioadei de programare în cazul transferului între priorități în cadrul unui program sau între programe, inclusiv în cadrul evaluării intermediare. [AM 24] |
|
(26) |
Pentru a identifica sau a oferi soluții care abordează aspecte legate de dezvoltarea urbană durabilă la nivelul Uniunii, acțiunile urbane inovatoare din domeniul dezvoltării urbane durabile ar trebui să fie înlocuite cu o continuate și dezvoltate într-o Inițiativă urbană europeană, care să fie implementată prin gestiune directă sau indirectă. Această inițiativă ar trebui să acopere toate zonele urbane și să sprijine Agenda urbană pentru Uniunea Europeană (10) , vizând să stimuleze creșterea economică, calitatea vieții și inovarea și să identifice și să abordeze în mod eficient provocările sociale . [AM 25] |
|
(27) |
O atenție deosebită ar trebui acordată regiunilor ultraperiferice, în special prin adoptarea de măsuri în temeiul articolului 349 din TFUE, care prevede o alocare suplimentară pentru regiunile ultraperiferice pentru a compensa costurile suplimentare suportate în aceste regiuni ca urmare a uneia sau a mai multora dintre limitările permanente menționate la articolul 349 din TFUE, și anume izolarea, caracterul insular, suprafața mică, topografia și climatul defavorabil și dependența față de un număr redus de produse, caracteristici permanente și combinate care împiedică în mod considerabil dezvoltarea acestor regiuni. Această alocare poate acoperi investițiile, costurile operaționale și obligațiile de serviciu public care vizează compensarea costurilor suplimentare cauzate de astfel de limitări. Ajutoarele de exploatare pot să acopere cheltuielile privind serviciile de transport de mărfuri , logistica ecologică, gestionarea mobilității și ajutoarele pentru demararea serviciilor de transport, precum și cheltuielile privind operațiunile legate de constrângerile în materie de stocare, de supradimensionare și de întreținerea instrumentelor de producție, precum și de lipsa de capital uman pe piața locală . Această alocare nu face obiectul concentrării tematice, astfel cum este prevăzută în prezentul regulament . Pentru a proteja integritatea pieței interne, cum este cazul pentru toate operațiunile cofinanțate prin FEDR și prin Fondul de coeziune, orice sprijin din FEDR pentru finanțarea ajutoarelor pentru investiții și de exploatare în regiunile ultraperiferice ar trebui să respecte normele privind ajutoarele de stat prevăzute la articolele 107 și 108 din TFUE. [AM 26] |
|
(28) |
În vederea modificării anumitor elemente neesențiale din prezentul regulament, Comisiei ar trebui să i se delege competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește efectuarea unor ajustări, în cazul în care acest lucru se justifică, ale anexei II, care stabilește lista indicatorilor utilizați ca bază pentru a oferi informații Parlamentului European și Consiliului cu privire la performanța programelor. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (11). În particular, pentru a se asigura o participare egală la elaborarea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții statelor membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu elaborarea actelor delegate. |
|
(29) |
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale prin corectarea principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii folosind abordări axate pe cetățeni care să urmărească susținerea dezvoltării plasate sub responsabilitatea comunității și stimularea cetățeniei active , nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre, ci, având în vedere amploarea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni, rămânerea în urmă a regiunilor defavorizate și mijloacele financiare limitate de care dispun statele membre și regiunile, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat, [AM 27] |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
Dispoziții comune
Articolul 1
Obiect
1. Prezentul regulament stabilește obiectivele specifice și domeniul de aplicare ale sprijinului oferit din Fondul european de dezvoltare regională (denumit în continuare „FEDR”) în ceea ce privește obiectivul privind investițiile pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică și obiectivul privind cooperarea teritorială europeană (Interreg) menționate la articolul [4 alineatul (2)] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC].
2. Prezentul regulament stabilește totodată obiectivele specifice și domeniul de aplicare ale sprijinului oferit din Fondul de coeziune în ceea ce privește obiectivul privind investițiile pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică (denumit în continuare „Obiectivul Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică) menționat la articolul [4 alineatul (2) litera (a)] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC].
Articolul 1a
Misiunile FEDR și ale Fondului de coeziune
FEDR și Fondul de coeziune (FC) contribuie la obiectivul general de consolidare a coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii.
FEDR contribuie la reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni din Uniune și la reducerea întârzierii în dezvoltare a regiunilor defavorizate, inclusiv în ceea ce privește provocările de mediu, prin dezvoltarea durabilă și prin ajustarea structurală a economiilor regionale.
Fondul de coeziune contribuie la proiecte în domeniul rețelelor transeuropene și al mediului. [AM 28]
Articolul 2
Obiective specifice ale FEDR și ale Fondului de coeziune
1. În conformitate cu obiectivele de politică stabilite la articolul [4 alineatul (1)] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC], FEDR sprijină următoarele obiective specifice:
|
(a) |
„o Europă mai inteligentă, prin promovarea unei dezvoltări și transformări economice inovatoare și , inteligente și favorabile incluziunii, a conectivității regionale în domeniul tehnologiilor, prin dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), a conectivității și a unei administrații publice eficiente” („OP 1”) prin: [AM 29]
|
|
(b) |
„o Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon și rezilientă pentru toți prin promovarea tranziției către o energie nepoluantă și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a adaptării la schimbările climatice și a prevenirii și gestionării riscurilor («OP 2»)” prin: [AM 34]
|
|
(c) |
„o Europă mai conectată pentru toți prin dezvoltarea mobilității și a conectivității TIC regionale” („OP 3”) prin: [AM 44]
|
|
(d) |
„o Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale” („OP 4”) prin: [AM 49]
|
|
(e) |
„o Europă mai aproape de cetățeni prin promovarea dezvoltării durabile și integrate a zonelor urbane, rurale și de coastă și a tuturor celorlalte zone, precum și a inițiativelor locale” („OP 5”) prin: [AM 57]
|
1a. Consolidarea mobilității urbane multimodale la scară mică, astfel cum este menționată la litera (b) punctul (vii a) din prezentul articol, care este considerată eligibilă pentru sprijin în cazul în care contribuția FEDR la operațiune nu depășește 10 000 000 EUR. [AM 60]
2. Fondul de coeziune sprijină OP 2 și obiectivele specifice din cadrul OP 3 stabilite la punctele (ii), (iii) și (iv) de la alineatul (1) litera (c).
3. În ceea ce privește obiectivele realizarea obiectivelor specifice stabilite la alineatul (1), FEDR sau Fondul de coeziune, după caz, poate sprijini, de asemenea, activități din cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, în cazul în care acestea: [AM 61]
|
(a) |
îmbunătăți capacitatea autorităților responsabile de programe și a organismelor implicate în implementarea fondurilor și sprijini administrațiile publice locale și regionale responsabile cu punerea în aplicare a FEDR și a Fondului de coeziune, prin planuri specifice de consolidare administrativă, care au ca scop urmărirea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), simplificarea procedurilor și reducerea termenelor de efectuare a intervențiilor, cu condiția ca acestea să fie de natură structurală și ca programul în sine să aibă obiective cuantificabile ; [AM 62] |
|
(b) |
dezvolta cooperarea cu parteneri din interiorul și din afara unui anumit stat membru. |
Sprijinirea consolidării capacităților, menționată la litera (a) din prezentul articol, poate fi completată de un sprijin suplimentar din partea Programului de sprijin pentru reforme instituit în temeiul Regulamentului (UE) (2018/xxx (Programul de sprijin pentru reforme); [AM 63]
Cooperarea menționată la litera (b) include cooperarea cu parteneri din regiuni transfrontaliere, din regiuni discontinue sau din regiuni situate pe teritoriul corespunzător grupării europene de cooperare teritorială, unei strategii macroregionale sau la nivelul unui bazin maritim sau o combinație a acestora. [AM 64]
Participarea semnificativă a autorităților regionale și locale, organizațiilor societății civile, inclusiv a beneficiarilor, în toate etapele elaborării, punerii în aplicare, monitorizării și evaluării programelor operaționale finanțate din FEDR, este asigurată în conformitate cu principiile stabilite în Codul european de conduită referitor la parteneriat. [AM 65]
Articolul 3
Concentrarea tematică a sprijinului FEDR
1. În ceea ce privește programele implementate în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, resursele totale ale FEDR din fiecare stat membru sunt concentrate la nivel național în conformitate cu alineatele (3) și (4).
2. În ceea ce privește concentrarea tematică a sprijinului pentru statele membre care cuprind regiuni ultraperiferice, resursele FEDR alocate în mod specific programelor pentru regiunile ultraperiferice și cele alocate tuturor celorlalte regiuni sunt tratate separat.
3. Statele membre Regiunile de nivelul NUTS 2 se clasifică, în funcție de raportul venitului național produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor , după cum urmează: [AM 66]
|
(a) |
cele cu un raport al venitului național brut egal sau PIB pe cap de locuitor superior nivelului de 100 % din media UE PIB-ul mediu al UE-27 („grupul 1”). [AM 67] |
|
(b) |
cele cu un raport al venitului național brut egal sau superior nivelului de PIB pe cap de locuitor cuprins între 75 % și inferior nivelului de 100 % din media UE PIB-ul mediu al UE-27 („grupul 2”); [AM 68] |
|
(c) |
cele cu un raport al venitului național brut PIB pe cap de locuitor inferior nivelului de 75 % din media UE PIB-ul mediu al UE-27 („grupul 3”). [AM 69] |
În sensul prezentului articol, raportul venitului național brut înseamnă raportul dintre venitul național brut pe cap de locuitor al unui stat membru, măsurat în standardele clasificarea unei regiuni în cadrul uneia dintre cele trei categorii de regiuni este stabilită în funcție de raportul dintre PIB-ul pe cap de locuitor pentru fiecare regiune, măsurat în funcție de paritatea puterii de cumpărare (PPC) și calculat pe baza cifrelor din Uniune pentru perioada cuprinsă între 2014 și 2016, și venitul național brut mediu pe cap de locuitor exprimat în standardele puterii de cumpărare din cele 27 de state membre datelor Uniunii pentru perioada 2014-2016 și PIB-ul mediu al UE-27 pentru aceeași perioadă de referință. [AM 70]
În ceea ce privește programele din cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunile ultraperiferice, acestea sunt clasificate în grupul 3.
4. Statele membre respectă următoarele cerințe privind concentrarea tematică:
|
(a) |
Statele membre din grupul 1 alocă cel puțin 85 % din resursele lor totale din FEDR în cadrul altor priorități decât asistența tehnică pentru OP 1 și OP 2 și cel puțin 60 % pentru OP 1; Pentru categoria de regiuni mai dezvoltate (grupul 1) statele membre alocă: [AM 71]
|
|
(b) |
Statele membre din grupul 2 alocă cel puțin 45 % din resursele lor totale din FEDR în cadrul altor priorități decât asistența tehnică pentru OP 1 și cel puțin 30 % pentru OP 2; Pentru categoria de regiuni de tranziție (grupul 2) statele membre alocă: [AM 74]
|
|
(c) |
Statele membre din grupul 3 alocă cel puțin 35 % din resursele lor totale din FEDR în cadrul altor priorități decât asistența tehnică pentru OP 1 și cel puțin 30 % pentru OP 2. Pentru categoria de regiuni mai puțin dezvoltate (grupul 3) statele membre alocă: [AM 77]
|
4a. În cazuri justificate în mod corespunzător, statul membru interesat poate solicita reducerea până la maximum cinci puncte procentuale sau zece puncte procentuale în cazul regiunilor ultraperiferice a nivelului de concentrare a resurselor la nivel de categorii de regiuni, privind obiectivul tematic specificat în temeiul articolului 3 alineatul (4) litera (a) punctul (i), al articolului 3 alineatul (4) litera (b) punctul (i) și al articolului 3 alineatul (4) litera (c) punctul (i) [noul FEDR-FC]. [AM 80]
5. Cerințele privind concentrarea tematică prevăzute la alineatul (4) sunt respectate pe parcursul întregii perioade de programare, inclusiv atunci când alocările din FEDR sunt transferate între prioritățile unui program sau între programe și în cadrul evaluării intermediare, în conformitate cu articolul [14] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC].
6. În cazul în care alocarea din FEDR în ceea ce privește OP 1 și OP 2 , principalele obiective de politică, sau ambele în cadrul unui anumit program este redusă în urma unei dezangajări în temeiul articolului [99] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC] sau ca urmare a corecțiilor financiare efectuate de către Comisie în conformitate cu articolul [98] din respectivul regulament, respectarea cerinței privind concentrarea tematică prevăzute la alineatul (4) nu este reevaluată. [AM 81]
Articolul 4
Domeniul de aplicare al sprijinului din partea FEDR
1. FEDR oferă sprijin pentru:
|
(a) |
investiții în infrastructură; |
|
(aa) |
investiții în cercetare, dezvoltare și inovare (C&D&I); [Amendamentele 83 și 191/rev] |
|
(b) |
investiții în accesul la servicii; |
|
(c) |
investiții productive care contribuie la menținerea și crearea de locuri de muncă în IMM-uri și orice sprijin acordat IMM-urilor sub formă de granturi și instrumente financiare ; [Amendamentele 84 și 192/rev] |
|
(d) |
echipamente, software și active necorporale; |
|
(e) |
informare, comunicare, studii, constituirea de rețele, cooperare, schimb de experiență și activități care implică clustere; |
|
(f) |
asistență tehnică. |
De asemenea, Investițiile productive în alte întreprinderi decât IMM-urile pot fi susținute atunci când implică o cooperare cu IMM-urile pentru activități de cercetare și inovare finanțate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau o infrastructură de afaceri care aduce beneficii IMM-urilor .
În plus, investițiile productive în alte întreprinderi decât IMM-urile pot fi sprijinite, de asemenea, în activități de cercetare și inovare sprijinite în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (a) punctul (i), precum și în activități privind eficiența energetică și energia din surse regenerabile, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctele (i) și respectiv (ii), în conformitate cu articolul 59 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 60 din Regulamentul (UE)…/… [RDC nou]. [AM 193/rev]
Pentru a contribui la obiectivul specific din cadrul OP 1 prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (a) punctul (iv), FEDR sprijină, de asemenea, activitățile de formare profesională, de mentorat, de învățare pe tot parcursul vieții , reconversie profesională și activități educaționale. [Amendamentele 87 și 194/rev]
2. În cadrul obiectivului privind cooperarea teritorială europeană (Interreg), FEDR poate sprijini, de asemenea:
|
(a) |
punerea în comun a instalațiilor și a resurselor umane; |
|
(b) |
investițiile nemateriale însoțitoare și alte activități legate de OP 4 în cadrul Fondului Social European Plus, conform Regulamentului (UE) 2018/xxxx [noul FSE+]. |
Articolul 5
Domeniul de aplicare al sprijinului din partea Fondului de coeziune
1. Fondul de coeziune oferă sprijin pentru:
|
(a) |
investiții în domeniul mediului, inclusiv investiții legate de economia circulară, dezvoltarea și energia durabile din surse regenerabile care prezintă beneficii de mediu; [AM 88] |
|
(b) |
investiții în rețeaua centrală și globală TEN-T; [AM 89] |
|
(c) |
asistență tehnică , inclusiv îmbunătățirea și dezvoltarea abilităților și competențelor administrative ale autorităților locale în gestionarea acestor fonduri . [AM 90] |
|
(ca) |
informare, comunicare, studii, constituirea de rețele, cooperare, schimb de experiență și activități care implică clustere; [AM 91] |
Statele membre asigură un echilibru adecvat între investițiile prevăzute la literele (a) și (b) pe baza investițiilor și a exigențelor specifice ale fiecărui stat membru . [AM 92]
2. Sprijinul din Fondul de coeziune transferat către Mecanismul pentru interconectarea Europei (12) este proporțional și este utilizat pentru proiecte TEN-T. [AM 93]
Articolul 6
Excluderea din domeniul de aplicare al FERD și al Fondului de coeziune
1. FEDR și Fondul de coeziune nu oferă sprijin pentru:
|
(a) |
dezafectarea sau construirea de centrale nucleare; |
|
(b) |
investițiile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13); |
|
(c) |
fabricarea, prelucrarea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun; |
|
(d) |
întreprinderile în dificultate astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei (14); |
|
(e) |
investițiile în noi aeroporturi regionale și infrastructura aeroportuară, cu excepția regiunilor ultraperiferice; : [AM 94] |
|
(ea) |
investiții privind regiunile ultraperiferice; [AM 95] |
|
(eb) |
intervențiile legate de rețelele centrale TEN-T; [AM 96] |
|
(ec) |
investițiile legate de protecția mediului și cele care vizează atenuarea sau reducerea impactului negativ al acestei infrastructuri asupra mediului. [AM 97] |
|
(f) |
investițiile în eliminarea deșeurilor în depozite de deșeuri , cu excepția regiunilor ultraperiferice și a intervențiilor care vizează dezafectarea, conversia sau securizarea instalațiilor existente, fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15); [AM 98] |
|
(g) |
investițiile în instalații de tratare a deșeurilor reziduale , cu excepția regiunilor ultraperiferice, și în cazul soluțiilor de reciclare de ultimă generație care sunt conforme cu principiile economiei circulare și cu ierarhia deșeurilor, respectând pe deplin obiectivele prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE și cu condiția ca statele membre să fi stabilit planurile lor de gestionare a deșeurilor în conformitate cu articolul 29 din Directiva (UE) 2018/851. Deșeurile reziduale ar trebui înțelese, în primul rând, ca deșeurile municipale care nu sunt colectate separat și reziduurile în urma tratării deșeurilor ; [AM 99] |
|
(h) |
investițiile legate de producția, prelucrarea, transportul, distribuția, stocarea sau arderea combustibililor fosili, cu excepția investițiilor legate de vehiculele ecologice astfel cum sunt definite la articolul 4 din Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16); : [AM 100] |
|
(i) |
investițiile în infrastructura de bandă largă în zonele în care există cel puțin două rețele în bandă largă de categorie echivalentă; [AM 102] |
|
(j) |
finanțarea achiziționării de material rulant utilizat în transporturile feroviare, cu excepția cazului în care este legat de:
|
|
(ja) |
investițiile în construcția unor centre de îngrijire instituționalizată, care izolează persoanele sau care încalcă libertatea lor de alegere și independența lor; [AM 104] |
1a. Excepțiile menționate la alineatul (h) se limitează la o sumă de până la 1 % din totalul resurselor FEDR-FC la nivel național. [AM 101]
2. În plus, Fondul de coeziune nu sprijină investițiile în sectorul locuințelor, cu excepția celor legate de promovarea eficienței energetice și a resurselor sau a utilizării energiei din surse regenerabile și a unor condiții de viață accesibile pentru persoanele în vârstă și cele cu dizabilități, precum și a celor legate de adaptarea clădirilor la cutremure . [AM 105]
3. Țările și teritoriile de peste mări nu sunt eligibile pentru sprijin din partea FEDR sau a Fondului de coeziune, dar pot participa la programele Interreg în conformitate cu condițiile stabilite în Regulamentul (UE) 2018/xxxx [CTE (Interreg].
Articolul 6a
Parteneriatele
Fiecare stat membru asigură participarea semnificativă și incluzivă a partenerilor sociali, a organizațiilor societății civile și a utilizatorilor de servicii la gestionarea, programarea, realizarea, monitorizarea și evaluarea activităților și politicilor sprijinite de FEDR și de Fondul de coeziune în cadrul gestiunii partajate, în conformitate cu articolul 6 din propunerea privind Regulamentul delegat al Comisiei (UE) nr. 240/2014. [AM 106]
Articolul 7
Indicatori
1. Se utilizează indicatori comuni de realizare și de rezultat, astfel cum sunt stabiliți și definiți în anexa I cu privire la FEDR și la Fondul de coeziune și, în cazul în care este relevant , indicatori de rezultat și de realizare specifici fiecărui program, în conformitate cu articolul [12 alineatul (1)] al doilea paragraf litera (a), cu articolul [17] alineatul (3) litera (d) punctul (ii) și cu articolul [37 alineatul (2)] litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC]. [AM 107]
2. Pentru indicatorii de realizare, valorile de referință se stabilesc la zero. Obiectivele de etapă stabilite pentru 2024 și țintele stabilite pentru 2029 sunt cumulative.
3. În conformitate cu obligația sa de raportare în temeiul articolului [38 alineatul (3) litera (e) punctul (i)] din Regulamentul financiar, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului informații referitoare la performanțele înregistrate, în conformitate cu anexa II.
4. Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 13 pentru a modifica anexa I cu scopul de a efectua adaptările necesare în ceea ce privește lista indicatorilor care trebuie utilizați de statele membre și pentru a modifica anexa II cu scopul de a efectua adaptările necesare în ceea ce privește informațiile referitoare la performanțele înregistrate care trebuie puse la dispoziția Parlamentului European și a Consiliului.
4a. În cadrul Pactului de stabilitate și de creștere, statele membre pot adresa o cerere justificată în mod corespunzător prin care solicită mai multă flexibilitate pentru cheltuielile structurale publice sau asimilate, sprijinite de administrația publică prin cofinanțarea investițiilor realizate în cadrul FEDR și FC. Atunci când definește ajustarea fiscală fie în cadrul componentei preventive, fie în cadrul componentei corective a Pactului de stabilitate și de creștere, Comisia evaluează cu atenție această cerere într-un mod care reflectă importanța strategică a investițiilor cofinanțate de FEDR și FC. [AM 108]
CAPITOLUL II
Dispoziții specifice privind regimul caracteristicilor teritoriale specifice
Articolul 8
Dezvoltarea teritorială integrată
1. FEDR poate sprijini sprijină dezvoltarea teritorială integrată în cadrul programelor subordonate ambelor obiective prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC] în conformitate cu dispozițiile capitolului II titlul III din regulamentul respectiv [noul RDC]. [AM 109]
1a. Cel puțin 5 % din resursele FEDR la nivel național în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, pentru priorități altele decât cele pentru asistența tehnică, sunt alocate dezvoltării teritoriale integrate, în zonele neurbane afectate de handicapuri naturale, geografice sau demografice sau care prezintă dificultăți în ceea ce privește accesul la servicii de bază. Din această sumă, cel puțin 17,5 % se alocă zonelor rurale și comunităților, luând în considerare dispozițiile unui pact pentru „sate inteligente”, pentru a dezvolta proiecte precum satele inteligente. [AM 110]
2. Statele membre pun în aplicare dezvoltarea teritorială integrată, sprijinită prin FEDR, exclusiv sub formele prin intermediul unei axe sau al unui program specific sau sub una dintre celelalte forme menționate la articolul [22] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC] , beneficiind, de asemenea, de o abordare integrată bazată pe fonduri multiple în cadrul FEDR, FSE +, FEPAM și FEADR . [AM 111]
Articolul 9
Dezvoltarea urbană durabilă
1. Pentru a răspunde provocărilor economice, de mediu, climatice, demografice și sociale, FEDR sprijină dezvoltarea teritorială integrată bazată pe strategii teritoriale în conformitate cu articolul [23] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC] , care pot beneficia, de asemenea, de o abordare integrată bazată pe fonduri multiple în cadrul FEDR și FSE +, axate pe zonele urbane funcționale („dezvoltare urbană durabilă”) în cadrul programelor subordonate ambelor obiective menționate la articolul 4 alineatul (2) din regulamentul respectiv. [AM 112]
2. Cel puțin 6 % 10 % din resursele FEDR la nivel național în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, altele decât cele pentru asistența tehnică, sunt alocate dezvoltării urbane durabile sub forma unui program specific, a unei axe prioritare specifice, a dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității, a investițiilor teritoriale integrate sau a altui instrument teritorial altor instrumente teritoriale, astfel cum se prevede la articolul 22 litera (c) din Regulamentul (UE) 2018/xxxx (noul RDC). „Autoritățile urbane” menționate la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 2018/XXXX [noul RDC] sunt împuternicite să aleagă măsurile și proiectele vizate. Dacă sunt consecvente, operațiunile desfășurate în cadrul altor OP decât OP 5 pot contribui la atingerea pragului minim de 10 % pentru dezvoltarea urbană durabilă. Investițiile realizate în cadrul OP 5 (i) ar trebui considerate ca o contribuție la această alocare de 10 %, ca și operațiunile desfășurate în cadrul altor organizații de producători, dacă sunt în concordanță cu dezvoltarea urbană durabilă. [AM 113]
Programul sau programele în cauză stabilesc sumele prevăzute în acest scop în temeiul articolului [17 alineatul (3)]litera (d) punctul (vii) din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC].
3. Procentajul alocat dezvoltării urbane durabile în conformitate cu alineatul (2) este respectat pe parcursul întregii perioade de programare, atunci când alocările din FEDR sunt transferate între prioritățile unui program sau între programe, inclusiv în cadrul evaluării intermediare, în conformitate cu articolul [14] din Regulamentul (UE) 2018/xxxx [noul RDC].
4. În cazul în care alocarea din FEDR este redusă în urma unei dezangajări în temeiul articolului [99] din Regulamentul (UE) nr. [noul RDC] sau ca urmare a corecțiilor financiare efectuate de către Comisie în conformitate cu articolul [98] din respectivul regulament, respectarea cerinței prevăzute la alineatul (2) nu este reevaluată.
Articolul 10
Inițiativa urbană europeană
1. FEDR sprijină, de asemenea, Inițiativa urbană europeană, implementată de Comisie prin gestiune directă și indirectă.
Această inițiativă acoperă toate zonele urbane funcționale și sprijină Agenda urbană parteneriatele și costurile organizaționale ale Agendei urbane a Uniunii. Autoritățile locale sunt implicate activ în activitățile de elaborare și de punere în aplicare a Inițiativei urbane europene. [AM 114]
2. Inițiativa urbană europeană constă în următoarele trei linii de acțiune, toate legate de dezvoltarea urbană durabilă:
|
(a) |
sprijin pentru consolidarea capacităților , inclusiv acțiuni de schimb de experiență pentru reprezentanții regionali și locali la nivel subnațional ; [AM 115] |
|
(b) |
sprijin pentru acțiunile inovatoare care pot beneficia de o cofinanțare suplimentară în temeiul Regulamentului (UE) 2018/xxx (Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală), și prin intermediul Rețelei Europene de Dezvoltare Rurală, în special în ceea ce privește legăturile rurale și urbane și proiectele care sprijină dezvoltarea zonelor urbane și a zonelor urbane funcționale. [AM 116] |
|
(c) |
sprijin pentru cunoaștere, evaluări ale impactului teritorial, elaborarea de politici și comunicare. [AM 117] |
La cererea unuia sau a mai multor state membre, Inițiativa urbană europeană poate sprijini, de asemenea, cooperarea interguvernamentală cu privire la aspecte urbane , cum ar fi cadrul de referință pentru orașele durabile și Agenda teritorială a Uniunii Europene, precum și ajustarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite în funcție de circumstanțele locale . [AM 118]
Comisia prezintă Parlamentului European un raport anual privind evoluțiile din cadrul Inițiativei urbane europene. [AM 119]
Articolul 10a
Zone care se confruntă cu handicapuri sau cu provocări naturale sau demografice
Programele cofinanțate prin FEDR și care acoperă regiuni care se confruntă cu handicapuri sau cu provocări naturale sau demografice grave și permanente, cum ar fi cele menționate la articolul 174 din TFUE, acordă o atenție specială abordării provocărilor din regiunile respective.
În special, regiunile de nivel NUTS III sau grupurile de unități administrative locale cu o densitate a populației mai mică de 12,5 locuitori/km2, în cazul regiunilor cu o densitate redusă a populației, sau cu o densitate a populației mai mică de 8 locuitori/km2, în cazul regiunilor cu o densitate foarte redusă a populației sau care au înregistrat o scădere medie a populației mai mare de 1 % în perioada 2007-2017, sunt incluse în planuri regionale și naționale specifice pentru a crește atractivitatea acestora în rândul populației, investițiile întreprinderilor, precum și accesibilitatea serviciilor digitale și publice, inclusiv un fond în cadrul acordului de cooperare. O finanțare dedicată poate fi alocată în cadrul Acordului de parteneriat. [AM 120]
Articolul 11
Regiunile ultraperiferice
1. Alocarea Articolul 3 nu se aplică alocării adiționale specifice destinate regiunilor ultraperiferice. Această alocare suplimentară specifică destinată regiunilor ultraperiferice este utilizată pentru compensarea costurilor suplimentare suportate de aceste regiuni ca urmare a uneia sau a mai multora dintre limitările permanente ale dezvoltării lor enumerate la articolul 349 din TFUE. [AM 121]
2. Alocarea menționată la alineatul (1) sprijină:
|
(a) |
activitățile din domeniul de aplicare prevăzut la articolul 4; |
|
(b) |
prin derogare de la articolul 4, măsurile aferente costurilor operaționale destinate compensării costurilor suplimentare suportate de regiunile ultraperiferice ca urmare a uneia sau a mai multora dintre limitările permanente ale dezvoltării lor enumerate la articolul 349 din TFUE. |
Alocarea menționată la alineatul (1) poate sprijini, de asemenea, cheltuielile care acoperă compensația acordată pentru îndeplinirea obligațiilor și derularea contractelor de serviciu public în regiunile ultraperiferice.
3. Alocarea menționată la alineatul (1) nu sprijină:
|
(a) |
operațiunile care implică produsele încadrate în anexa I la TFUE; |
|
(b) |
ajutoarele pentru transportul de persoane autorizate în conformitate cu articolul 107 alineatul (2) litera (a) din TFUE; |
|
(c) |
scutirile fiscale și de sarcini sociale; |
|
(d) |
obligațiile de serviciu public neîndeplinite de întreprinderi și atunci când statul acționează prin exercitarea prerogativelor de autoritate publică. |
3a. Prin derogare de la prevederile articolului 4 alineatul (1), FEDR poate sprijini investițiile productive în întreprinderi din regiunile ultraperiferice, indiferent de dimensiunea întreprinderilor respective. [AM 122]
CAPITOLUL III
Dispoziții finale
Articolul 12
Dispoziții tranzitorii
Regulamentele (CE) nr. 1300/2013 și 1301/2013 sau orice act adoptat în temeiul acestora continuă să se aplice programelor și operațiunilor sprijinite de FEDR sau de Fondul de coeziune în perioada de programare 2014-2020.
Articolul 13
Exercitarea delegării de competențe
1. Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate în condițiile prevăzute la prezentul articol.
2. Se conferă Comisiei, pentru o perioadă de timp nedeterminată de la data intrării în vigoare a prezentului regulament până la 31 decembrie 2017 , competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 7 alineatul (4). [AM 123]
3. Delegarea de competențe menționată la articolul 7 alineatul (4) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectiva. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
4. Înainte de a adopta un act delegat, Comisia îi consultă pe experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 (17).
5. După ce adoptă un act delegat, Comisia notifică acest lucru simultan Parlamentului European și Consiliului.
6. Un act delegat adoptat în temeiul articolului 7 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se amână cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 13a
Abrogarea
Fără a aduce atingere articolului 12 din prezentul regulament, Regulamentul (CE) nr. 1301/2013 și Regulamentul (CE) nr. 1300/2013 se abrogă cu efect de la 1 ianuarie 2021. [AM 124]
Articolul 13b
Revizuirea
Parlamentul European și Consiliul revizuiesc prezentul regulament până la 31 decembrie 2027, în conformitate cu articolul 177 din TFUE. [AM 125]
Articolul 14
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la …,
Pentru Parlamentul European
Președintele
Pentru Consiliu
Președintele
(1) JO C 62, 15.2.2019, p. 90.
(2) JO C 86, 7.3.2019, p. 115.
(3) Poziția Parlametului European din 27 martie 2019.
(4) Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE (JO L 348, 20.12.2013, p. 1).
(5) [Trimitere completă – noul RDC].
(6) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 8 iulie 2017 – COM(2017)0376.
(7) [Trimitere completă – noul FSE+].
(8) Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).
(9) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32).
(10) Concluziile Consiliului privind o Agendă urbană pentru UE din 24 iunie 2016.
(11) Acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1).
(12) Trimitere
(13) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului.
(14) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat (JO L 187, 26.6.2014, p. 1).
(15) Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3).
(16) Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (JO L 120, 15.5.2009, p. 5).
ANEXA I
Indicatori comuni de realizare și de rezultat pentru FERD și Fondul de coeziune – articolul 7 alineatul (1) (1)
Tabelul 1: Indicatori comuni de realizare și de rezultat pentru FEDR (Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică și Interreg) și Fondul de coeziune (**)
|
Obiectivul de politică |
Realizări |
Rezultate |
||
|
(1) |
(2) |
(3) |
||
|
RCO (2)01 – Întreprinderi care beneficiază de sprijin (din care: micro, mici, medii, mari)* RCO - 01 – Venit mediu regional [AM 127] RCO 02 – Întreprinderi care beneficiază de sprijin prin granturi* RCO 03 – Întreprinderi care beneficiază de sprijin prin instrumente financiare* RCO 04 – Întreprinderi care beneficiază de sprijin nefinanciar* RCO 05 – Întreprinderi nou înființate care beneficiază de sprijin* RCO 06 – Cercetători care lucrează în centre de cercetare care beneficiază de sprijin RCO 07 – Instituții de cercetare care participă la proiecte de cercetare comune RCO 08 – Valoarea nominală a echipamentelor pentru cercetare și inovare RCO 10 – Întreprinderi care cooperează cu instituții de cercetare RCO 10a – Întreprinderi care beneficiază de sprijin pentru a-și transforma produsele și serviciile într-o economie circulară [AM 128] RCO 96 – Investiții interregionale în proiecte ale UE * |
RCR (3)01 – Locuri de muncă create în entitățile care beneficiază de sprijin* RCR - 01 – Creșterea ratei venitului regional, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (3) [AM 131] RCR 02 – Investiții private care completează sprijinul public (din care: granturi, instrumente financiare)* RCR 03 – IMM-uri care introduc inovații în materie de produse sau procese* RCR 04 – IMM-uri care introduc inovații în materie de comercializare sau organizare* RCR 05 – IMM-uri care introduc inovații la nivel intern* RCR 06 – Cereri de brevete depuse la Oficiul European de Brevete* RCR 07 – Cereri de înregistrare a mărcilor și desenelor* RCR 08 – Copublicații public-privat |
||
|
RCO 12 – Întreprinderi care beneficiază de sprijin pentru a-și digitaliza produsele și serviciile RCO 13 – Servicii și produse digitale dezvoltate pentru întreprinderi RCO 14 – Instituții publice care beneficiază de sprijin pentru a dezvolta servicii și aplicații digitale RCO 14a – Centre de activitate socioeconomică suplimentare cu acces la servicii în bandă largă de mare capacitate [AM 129] |
RCR 11 – Utilizatori de noi servicii și aplicații digitale publice* RCR 12 – Utilizatori de noi produse, servicii și aplicații digitale dezvoltate de întreprinderi* RCR 13 – Întreprinderi care ating un nivel ridicat de intensitate digitală* RCR 14 – Întreprinderi care utilizează servicii Utilizatori ai serviciilor digitale publice* [AM 132]] RCR 14a – Centre de activitate socioeconomică cu abonamente la servicii în bandă largă prin rețele de foarte mare capacitate [AM 130] |
|||
|
RCO 15 – Capacități create pentru pepinierele de afaceri* |
RCR 16 – Întreprinderi cu creștere ridicată care beneficiază de sprijin* RCR 17 – Întreprinderi înființate cu 3 ani în urmă aflate încă pe piață* RCR 18 – IMM-uri care utilizează servicii pentru pepinierele de afaceri la un an de la crearea pepinierei RCR 19 – Întreprinderi cu cifră de afaceri mare RCR 25 – Valoarea adăugată per angajat în IMM-urile care beneficiază de sprijin* |
|||
|
RCO 16 – Părți interesate care participă la procese de descoperire antreprenorială RCO 17 – Investiții în ecosistemele locale/regionale pentru dezvoltarea competențelor RCO 101 – IMM-uri care investesc în dezvoltarea competențelor RCO 102 – IMM-uri care investesc în sisteme de gestiune a programelor de formare* |
RCR 24 – IMM-uri beneficiază de activități pentru dezvoltarea competențelor oferite de un ecosistem local/regional RCR 97 – Programe de ucenicie în IMM-uri care beneficiază de sprijin RCR 98 – Angajați din IMM-uri care finalizează programe de educație și formare profesională continuă (CVET) (în funcție de tipul de competență: competențe tehnice, de management, de antreprenoriat, ecologice, altele) RCR 99 – Angajați din IMM-uri care finalizează programe de formare alternative pentru activități de servicii cu grad ridicat de cunoștințe (KISA) (în funcție de tipul de competență: competențe tehnice, de management, de antreprenoriat, ecologice, altele) RCR 100 – Angajați din IMM-uri care finalizează programe oficiale de formare pentru dezvoltarea competențelor (KISA) (în funcție de tipul de competență: competențe tehnice, de management, de antreprenoriat, ecologice, altele)* |
|||
|
RCO 18 – Gospodării care beneficiază de sprijin pentru îmbunătățirea performanței energetice a locuinței RCO 18a – Procentajul de economii anuale de energie pentru întregul parc imobiliar (în comparație cu o valoare de referință) în conformitate cu obiectivul vizând un parc imobiliar cu eficiență ridicată și decarbonizat, astfel cum este prevăzut în strategia de renovare națională pe termen lung, pentru a sprijini renovarea parcului imobiliar de clădiri rezidențiale și nerezidențiale [AM 134] RCO 18b – Gospodării cu o performanță energetică îmbunătățită a locuinței care realizează economii de energie de cel puțin 60 % [AM 135] RCO 18c – Gospodării cu o performanță energetică îmbunătățită a locuinței, care, după renovare, ating un nivel standard specific clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero (nZEB) [AM 136] RCO 19 – Clădiri publice care beneficiază de sprijin pentru îmbunătățirea performanței energetice (printre care: clădiri rezidențiale, clădiri private nerezidențiale, clădiri publice nerezidențiale) [AM 137] RCO 19a – Numărul de consumatori de energie săraci/vulnerabili care beneficiază de sprijin pentru îmbunătățirea performanței energetice a locuințelor lor [AM 138] RCO 20 – Conducte de rețea pentru încălzirea urbană nou construite sau modernizate RCO 20a — Clădiri care beneficiază de sprijin pentru creșterea gradului lor de pregătire pentru soluții inteligente [AM 139] |
RCR 26 – Consum final anual de energie (din care: utilizatori rezidențiali, privați nerezidențiali, publici nerezidențiali) RCR 27 – Gospodării cu o performanță energetică îmbunătățită a locuinței care realizează economii de energie de cel puțin 60 % [AM 150] CCR 28 – Clădiri cu clasificare energetică îmbunătățită (din care: utilizatori rezidențiali, privați nerezidențiali, publici nerezidențiali) RCR 28 a Clădiri cu performanță energetică îmbunătățită rezultată din dispoziții contractuale care garantează economii de energie verificabile și îmbunătățirea eficienței, cum ar fi contractul de performanță energetică, definit la articolul 2 punctul (27) din Directiva 2012/27/UE (4) [AM 151] RCR 29 – Emisii de gaze cu efect de seră estimate* RCR 30 – Întreprinderi cu o performanță energetică îmbunătățită RCR 30a – Clădiri mai pregătite pentru soluții inteligente [AM 152] |
||
|
RCO 22 – Capacitate de producție suplimentară pentru energia din surse regenerabile (din care: energie electrică, termică) RCO 22a – Consumul total de energie din surse regenerabile și consumul pe sector (încălzire și răcire, transport, energie electrică) [AM 140] RCO 22b – Ponderea totală de energie produsă din surse regenerabile [AM 141] RCO 22c – Reducerea importurilor anuale de energie din surse neregenerabile [AM 142] RCO 97 – Numărul de comunități energetice și de comunități de energie din surse regenerabile care beneficiază de sprijin * RCO 97a – Procentajul de autoconsumatori de energie din surse regenerabile din capacitatea de energie electrică totală instalată [AM 143] |
RCR 31 – Energie totală din surse regenerabile produsă (din care: energie electrică, termică) RCR 32 – Energie din surse regenerabile: capacități conectate la rețea (operaționale) * |
|||
|
RCO 23 – Sisteme digitale de gestionare pentru rețelele inteligente RCO 98 – Gospodării care beneficiază de sprijin pentru utilizarea rețelelor energetice inteligente RCO 98a – Sprijin pentru regiunile în tranziție afectate de decarbonizare [AM 144] |
RCR 33 – Utilizatori conectați la rețele inteligente RCR 34 – Lansarea de proiecte pentru rețele inteligente |
|||
|
RCO 24 – Sisteme noi sau modernizate de monitorizare, de pregătire, de alertă și de reacție în caz de dezastre naturale, cum ar fi cutremurele, incendiile forestiere, inundațiile sau secetele * [AM 145] RCO 25 – Lucrări noi sau consolidate în zonele de coastă, pe malurile râurilor și ale lacurilor și de protecție împotriva alunecărilor de teren, pentru ocrotirea persoanelor, a bunurilor și a mediului natural RCO 26 – Infrastructuri verzi construite pentru adaptarea la schimbările climatice RCO 27 – Strategii naționale/ regionale/ locale în vederea adaptării la schimbările climatice RCO 28 – Zone acoperite de măsuri de protecție împotriva incendiilor forestiere , a cutremurelor, a inundațiilor sau a secetelor [AM 146] |
RCR 35 – Populația care beneficiază de măsuri de protecție împotriva inundațiilor RCR 36 – Populația care beneficiază de măsuri de protecție împotriva incendiilor forestiere RCR 37 – Populația care beneficiază de măsuri de protecție împotriva dezastrelor naturale legate de climă (altele decât inundații și incendii forestiere) RCR 96 – Populația care beneficiază de măsuri de protecție împotriva dezastrelor naturale care nu sunt legate de climă și a riscurilor legate de activitățile umane* RCR 38 – Timpul de reacție mediu estimat în situații de dezastru* |
|||
|
RCO 30 – Lungimea conductelor noi sau consolidate pentru conectarea locuințelor la rețelele de apă RCO 31 – Lungimea rețelelor de canalizare nou construite sau consolidate RCO 32 – Capacități noi sau modernizate pentru tratarea apelor uzate RCO 32a – Totalul combustibililor fosili înlocuiți de surse de energie cu emisii scăzute de dioxid de carbon [AM 147] |
RCR 41 – Populația racordată la rețele îmbunătățite de alimentare cu apă RCR 42 – Populația racordată cel puțin la instalații secundare de tratare a apelor uzate RCR 43 – Pierderi Reduceri ale pierderilor de apă [AM 153] RCR 44 – Ape uzate tratate în mod adecvat |
|||
|
RCO 34 – Capacități suplimentare pentru prevenirea și reciclarea deșeurilor [AM 148] RCO 34a – Numărul de locuri de muncă transformate [AM 149] |
RCR 46 – Populația deservită de instalații de reciclare a deșeurilor și de sisteme de gestionare a deșeurilor mici RCR - 46a – Generarea de deșeuri pe cap de locuitor [AM 154] RCR - 46b – Deșeuri pe cap de locuitor trimise pentru eliminare și valorificarea energetică [AM 155] RCR 47 – Deșeuri reciclate RCR - 47a – Deșeuri biologice reciclate [AM 156] RCR 48 – Deșeuri reciclate utilizate ca materii prime RCR 48a – Populația deservită de instalații de pregătire a deșeurilor pentru reutilizare [AM 157] RCR 48b – Rata de utilizare circulară a materialelor [AM 158] RCR 49 – Deșeuri recuperate reutilizate [AM 159] RCR 49a – Deșeuri pregătite pentru reutilizare [AM 160] |
|||
|
RCO 36 – Suprafața infrastructurii verzi care beneficiază de sprijin în zonele urbane RCO 37 – Suprafața siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecție și de refacere în conformitate cu cadrul de acțiune prioritară RCO 99 – Suprafața din afara siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecție și de refacere RCO 38 – Suprafața de sol reabilitat care beneficiază de sprijin RCO 39 – Sisteme de monitorizare a poluării aerului instalate |
RCR 50 – Populația care beneficiază de măsuri privind calitatea aerului RCR 95 – Populația care are acces la infrastructuri verzi noi sau modernizate în zonele urbane RCR 51 – Populația care beneficiază de măsuri privind reducerea zgomotului RCR 52 – Sol reabilitat utilizat pentru zone verzi, locuințe sociale, activități economice sau la nivel de comunitate |
|||
|
RCO 41 – Gospodării suplimentare cu acces la servicii de bandă largă de foarte mare capacitate RCO 42 – Întreprinderi suplimentare cu acces la servicii de bandă largă de foarte mare capacitate |
RCR 53 – Gospodării cu abonamente la servicii de bandă largă prin rețele de foarte mare capacitate RCR 54 – Întreprinderi cu abonamente la servicii de bandă largă prin rețele de foarte mare capacitate |
||
|
RCO 43 – Lungimea drumurilor noi care beneficiază de sprijin – TEN-T (5) (rețele centrale și rețele globale) [AM 162] RCO 44 – Lungimea drumurilor noi care beneficiază de sprijin – altele RCO 45 – Lungimea drumurilor reconstruite sau modernizate – TEN-T (rețele centrale și rețele globale) [AM 163] RCO 46 – Lungimea drumurilor reconstruite sau modernizate – altele |
RCR 55 – Utilizatori de drumuri nou construite, reconstruite sau modernizate RCR - 55a – Rata de finalizare a coridorului TEN-T pe teritoriul național [AM 166] RCR 56 – Timp câștigat datorită îmbunătățirii infrastructurii rutiere RCR 101 – Timp câștigat datorită îmbunătățirii infrastructurii feroviare |
|||
|
RCO 47 – Lungimea căilor ferate noi care beneficiază de sprijin – TEN-T (rețele centrale și rețele globale) [AM 164] RCO 48 – Lungimea căilor ferate noi care beneficiază de sprijin – altele RCO 49 – Lungimea căilor ferate reconstruite sau modernizate – TEN-T (rețele centrale și rețele globale) [AM 165] RCO 50 – Lungimea căilor ferate reconstruite sau modernizate – altele RCO 51 – Lungimea căilor navigabile interioare noi sau modernizate – TEN-T RCO 52 – Lungimea căilor navigabile interioare noi sau modernizate – altele RCO 53 – Gări și instalații feroviare – noi sau modernizate RCO 54 – Conexiuni intermodale – noi sau modernizate RCO 100 – Numărul porturilor care beneficiază de sprijin |
RCR 57 – Lungimea căilor ferate echipate cu sistemul european de management al traficului feroviar în funcțiune RCR - 57a – Rata de finalizare a coridorului TEN-T pe teritoriul național [AM 167] RCR 58 – Numărul anual de pasageri pe căile ferate care beneficiază de sprijin RCR 59 – Transport de marfă pe căile ferate RCR 60 – Transport de marfă pe căile navigabile interioare |
|||
|
RCO 55 – Lungimea liniilor de tramvai și metrou – noi RCO 56 – Lungimea liniilor de tramvai și metrou – reconstruite/modernizate RCO 57 – Material rulant ecologic pentru transportul public RCO 58 – Piste ciclabile care beneficiază de sprijin RCO 59 – Infrastructuri pentru carburanți alternativi (puncte de realimentare/reîncărcare) care beneficiază de sprijin RCO 60 – Orașe și localități cu sisteme de transport urban digitalizate noi sau modernizate |
RCR 62 – Număr anual de pasageri ai transporturilor publice RCR 63 – Numărul anual de utilizatorii ai liniilor de tramvai și de metrou noi/modernizate RCR 64 – Numărul anual de utilizatori ai pistelor ciclabile |
|||
|
RCO 61 – Numărul anual de șomeri care beneficiază de servicii îmbunătățite de ocupare a forței de muncă (capacitate) |
RCR 65 – Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care utilizează anual serviciile de ocupare a forței de muncă ce beneficiază de sprijin |
||
|
RCO 63 – Capacitatea infrastructurilor temporare de primire create RCO 64 – Capacitatea locuințelor reabilitate – migranți, refugiați și persoane care solicită sau beneficiază de protecție internațională RCO 65 – Capacitatea locuințelor reabilitate – altele |
RCR 66 – Gradul de ocupare a infrastructurilor temporare de primire construite sau renovate RCR 67 – Gradul de ocupare a locuințelor reabilitate – migranți, refugiați și persoane care solicită sau beneficiază de protecție internațională RCO 68 – Gradul de ocupare a locuințelor reabilitate – altele RCR - 68a – membrii comunităților marginalizate și a grupurilor dezavantajate, prin acțiuni integrate care să includă asigurarea de locuințe și servicii sociale (în afară de romi) [AM 169] RCR - 68b – membrii comunităților marginalizate și a grupurilor dezavantajate, prin acțiuni integrate care să includă asigurarea de locuințe și servicii sociale (romi) [AM 170] |
|||
|
RCO 66 – Capacitatea claselor din cadrul infrastructurilor pentru îngrijirea copiilor care beneficiază de sprijin (noi sau modernizate) RCO 67 – Capacitatea claselor din cadrul infrastructurilor din domeniul învățământului care beneficiază de sprijin (noi sau modernizate) |
RCR 70 – Numărul anual al copiilor care utilizează infrastructurile pentru îngrijirea copiilor ce beneficiază de sprijin RCR 71 – Numărul anual al elevilor care utilizează infrastructurile din domeniul învățământului ce beneficiază de sprijin |
|||
|
RCO 69 – Capacitatea infrastructurilor din domeniul sănătății care beneficiază de sprijin RCO 70 – Capacitatea infrastructurilor sociale care beneficiază de sprijin (altele decât locuințele) |
RCR 72 – Persoanele cu acces la servicii de sănătate îmbunătățite RCR 73 – Numărul anual al utilizatorilor infrastructurilor din domeniul sănătății care beneficiază de sprijin RCR 74 – Numărul anual al utilizatorilor infrastructurilor sociale care beneficiază de sprijin RCR 75 – Timpul mediu de reacție în cazul urgențelor medicale în zona care beneficiază de sprijin |
|||
|
RCO 74 – Populația care beneficiază de strategii de dezvoltare urbană integrată RCO 75 – Strategii integrate de dezvoltare urbană RCO 76 – Proiecte colaborative RCO 77 – Capacitatea infrastructurilor culturale și turistice care beneficiază de sprijin |
RCR 76 – Părțile interesate implicate în pregătirea și implementarea unor strategii de dezvoltare urbană RCR 77 – Turiști/ vizite în siturile care beneficiază de sprijin* RCR 78 – Utilizatori ai infrastructurilor culturale care beneficiază de sprijin |
||
|
RCO 80 – Strategii plasate sub responsabilitatea comunității pentru dezvoltarea locală |
|
|||
|
Indicatori orizontali – punerea în aplicare |
RCO 95 – Personal finanțat de FEDR și Fondul de coeziune |
RCR 91 – Durata medie pentru lansarea apelurilor, selecția proiectelor și semnarea contractelor* RCR 92 – Durata medie pentru licitații (de la lansarea procedurii de achiziții publice până la semnarea contractului) * RCR 93 – Durata medie pentru implementarea proiectului (de la semnarea proiectului la ultima plată) * RCR 94 – Ofertant unic pentru intervențiile din cadrul FEDR și al Fondului de coeziune* |
Tabelul 2: Indicatori comuni suplimentari de realizare și de rezultat pentru FEDR în ceea ce privește Interreg
|
Interreg – indicatori specifici |
RCO 81 – Participanți la inițiativele de mobilitate transfrontalieră RCO 82 – Participanți la acțiuni comune de promovare a egalității de gen, a egalității de șanse și a incluziunii sociale RCO 83 – Strategii/planuri de acțiune comune dezvoltate sau implementate RCO 84 – Activități-pilot comune implementate în cadrul proiectelor RCO 85 – Participanți la programele de formare comune RCO 96 – Obstacole juridice sau administrative identificate RCO 86 – Acorduri administrative sau juridice comune semnate RCO 87 – Organizații care cooperează la nivel transfrontalier RCO 88 – Proiecte transfrontaliere de învățare reciprocă în vederea îmbunătățirii activităților de cooperare RCO 89 – Proiecte transfrontaliere pentru îmbunătățirea guvernanței pe mai multe niveluri RCO 90 – Proiecte transfrontaliere pentru crearea de rețele/clustere |
RCR 79 – Strategii/planuri de acțiune comune adoptate de organizații la finalul unui proiect sau ulterior RCR 80 – Activități-pilot comune adoptate sau dezvoltate de organizații la finalul unui proiect sau ulterior RCR 81 – Participanți care finalizează programe de formare comune RCR 82 – Obstacole juridice sau administrative înlăturate sau atenuate RCR 83 – Persoane care fac obiectul unor acorduri comune semnate RCR 84 – Organizații care cooperează transfrontalier timp de 6-12 luni după finalizarea unui proiect RCR 85 – Participanți la acțiuni comune timp de 6-12 luni după finalizarea unui proiect RCR 86 – Părți interesate/ instituții cu capacitate de cooperare transfrontalieră îmbunătățită |
(1) Care trebuie utilizați pentru obiectivul „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” și pentru Interreg în conformitate cu articolul [12 alineatul (1)] al doilea paragraf litera (a) și cu articolul [36 alineatul (2)] litera (b) [transmiterea datelor] din Regulamentul (UE) [noul RDC], pentru obiectivul „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” în conformitate cu articolul [17 alineatul (3)] litera (d) punctul (ii) din Regulamentul (UE) [noul RDC] și pentru Interreg în conformitate cu articolul 17 alineatul (4)litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) [noul regulament CTE].
(2) RCO: Indicator comun de realizare pentru politica regională.
(3) RCR: Indicator comun de rezultat pentru politica regională.
(4) Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE (JO L 315, 14.11.2012, p. 1).
(5) Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE (JO L 348, 20.12.2013, p. 1).
(**) Din motive de prezentare, indicatorii sunt subordonați obiectivelor de politică, fără a se limita la acestea. În cadrul obiectivului de politică 5, în special, obiectivele specifice subordonate obiectivelor de politică 1-4 pot fi utilizate pentru indicatorii relevanți. În plus, pentru a oferi o imagine completă a performanței prognozate și reale a programelor, indicatorii marcați cu simbolul (*) pot fi utilizați de obiective specifice în cadrul mai multora dintre obiectivele de politică 1-4, dacă este cazul.
ANEXA II
Set de bază de indicatori de performanță pentru FERD și Fondul de coeziune menționați la articolul 7 alineatul (3) (1)
|
Obiectiv de politică |
Obiectiv specific |
Realizări |
Rezultate |
||||
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
||||
|
|
CCO 01 – Întreprinderi care beneficiază de sprijin pentru inovare CCO - 01a – Întreprinderi care beneficiază de sprijin pentru o activitate economică durabilă [AM 173] CCO 02 – Cercetători care lucrează în centre de cercetare care beneficiază de sprijin |
CCR 01 – IMM-uri care introduc inovații în materie de produse, procese, comercializare sau organizare CCR - 01a – Creșterea ratei venitului regional [AM 175] |
||||
|
CCO 03 – Întreprinderi și instituții publice care beneficiază de sprijin pentru a dezvolta produse, servicii și aplicații digitale |
CCR 02 – Utilizatori suplimentari de noi produse, servicii și aplicații digitale dezvoltate de întreprinderi și instituții publice |
|||||
|
CCO 04 – IMM-uri care beneficiază de sprijin pentru a crea locuri de muncă și creștere economică durabilă [AM 174] |
CCR 03 – Locuri de muncă create în IMM-urile care beneficiază de sprijin |
|||||
|
CCO 05 – IMM-uri care investesc în dezvoltarea competențelor |
CCR 04 – Angajați ai IMM-urilor care beneficiază de formare în vederea dezvoltării competențelor |
|||||
|
|
CCO 06 – Investiții în măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice |
CCR 05 – Beneficiari cu o clasificare energetică îmbunătățită |
||||
|
CCO 07 – Capacitate suplimentară de producție a energiei din surse regenerabile |
CCR 06 – Volum de energie din surse regenerabile suplimentară produsă |
|||||
|
CCO 08 – Sisteme digitale de gestionare dezvoltate pentru rețele inteligente CCO 08a – Dezvoltarea întreprinderilor noi [AM 177] |
CCR 07 – Utilizatori suplimentari conectați la rețele inteligente CCR 07a – Numărul de locuri de muncă create [AM 179] |
|||||
|
CCO 09 – Sisteme noi sau modernizate de monitorizare, de alertă și de reacție în caz de dezastre CCO 09a – Adaptarea în mai mare măsură la schimbările climatice, o mai bună prevenție a riscurilor de dezastre naturale și o mai mare reziliență la dezastre și la fenomene meteorologice extreme [AM 178] |
CCR 08 – Populația suplimentară care beneficiază de măsuri de protecție împotriva inundațiilor, incendiilor forestiere și a altor dezastre naturale legate de climă |
|||||
|
CCO 10 – Capacități noi sau modernizate pentru tratarea apelor uzate |
CCR 09 – Populația suplimentară racordată cel puțin la instalații secundare de tratare a apelor uzate |
|||||
|
CCO 11 – Capacități noi sau modernizate pentru reciclarea deșeurilor |
CCR 10 – Deșeuri suplimentare reciclate |
|||||
|
CCO 12 – Suprafața infrastructurii verzi în zonele urbane |
CCR 11 – Populația care beneficiază de măsuri privind calitatea aerului |
|||||
|
|
CCO 13 – Gospodării și întreprinderi suplimentare care beneficiază de acoperire prin rețele în bandă largă de foarte mare capacitate |
CCR 12 – Gospodării și întreprinderi suplimentare cu abonamente la servicii de bandă largă prin rețele de foarte mare capacitate |
||||
|
CCO 14 – Rețeaua TEN-T rutieră: Drumuri și poduri noi și modernizate [AM 181] |
CCR 13 – Timp câștigat datorită îmbunătățirii infrastructurii rutiere și a podurilor [AM 182] |
|||||
|
CCO 15 – Rețeaua TEN-T feroviară: Căi ferate noi și modernizate |
CCR 14 – Numărul anual de pasageri deserviți de transporturi feroviare îmbunătățite |
|||||
|
CCO 16 – Extinderea și modernizarea liniilor de tramvai și de metrou |
CCR 15 – Numărul anual de utilizatorii deserviți de linii de tramvai și de metrou noi și modernizate |
|||||
|
|
CCO 17 – Numărul anual de șomeri care beneficiază de servicii îmbunătățite de ocupare a forței de muncă |
CCR 16 – Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care utilizează anual servicii îmbunătățite de ocupare a forței de muncă |
||||
|
CCO 18 – Capacități noi sau modernizate pentru infrastructurile de îngrijire a copiilor și din domeniul învățământului |
CCR 17 – Numărul anual de utilizatorii care beneficiază de infrastructuri noi sau modernizate de îngrijire a copiilor și din domeniul învățământului |
|||||
|
CCO 19 – Capacități suplimentare ale infrastructurilor de primire înființate sau modernizate |
CCR 18 – Numărul anual de utilizatori care beneficiază de infrastructuri de primire noi și îmbunătățite și de locuințe |
|||||
|
CCO 20 – Capacități noi sau modernizate pentru infrastructurile din domeniul sănătății |
CCR 19 – Populația cu acces la servicii de sănătate îmbunătățite |
|||||
|
|
CCO 21 – Populația care beneficiază de strategii de dezvoltare urbană integrată |
|
(1) Acești indicatori vor fi utilizați de Comisie în conformitate cu obligația sa de raportare în temeiul articolului 38 alineatul (3) litera (e) punctul (i) din Regulamentul financiar [în vigoare].