28.6.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 225/54


Aviz de modificare a avizului de deschidere a unei anchete de salvgardare privind importurile de produse din oțel

(2018/C 225/07)

La 26 martie 2018, Comisia a deschis o anchetă de salvgardare privind importuriLE de produse din oțel (1) („avizul din 26 martie 2018”). Ulterior, Comisiei i s-a adus la cunoștință faptul că două categorii de produse din oțel nu au fost incluse în lista produselor care fac obiectul anchetei.

Includerea acestor două categorii de produse pare să fie necesară, deoarece acestea fac în prezent obiectul măsurilor de supraveghere (2), alături de cele 26 de categorii de produse vizate de avizul din 26 martie 2018. Pentru aceste două categorii de produse, Comisia a obținut suficiente dovezi care să justifice includerea lor în sfera de aplicare a anchetei actuale, astfel încât se consideră necesară modificarea avizului din 26 martie 2018. Informații suplimentare sunt disponibile într-o notă la dosarul destinat consultării de către părțile interesate.

Prin includerea celor două categorii de produse, informațiile de care dispune în prezent Comisia indică o creștere totală a volumului importurilor de produse din oțel vizate de actuala anchetă de salvgardare de la 18,8 milioane de tone la 30,6 milioane de tone în perioada 2013-2017. Respectivele importuri cresc și în comparație cu producția internă.

Prin urmare, cele două categorii suplimentare de produse în cauză ar trebui incluse în domeniul de aplicare al actualei anchete de salvgardare.

1.   PRODUSELE SUPLIMENTARE CARE FAC OBIECTUL ANCHETEI

Categoriile suplimentare de produse vizate sunt bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate și sârme din oțeluri nealiate. Aceste categorii de produse ar trebui să fie adăugate pe lista produselor care fac obiectul anchetei de salvgardare actuale. Codurile NC la care sunt încadrate în prezent respectivele categorii de produse sunt următoarele:

Numărul produsului

Categoria de produse

Coduri NC

27

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7215 10 00 , 7215 50 11 , 7215 50 19 , 7215 50 80 , 7228 10 90 , 7228 20 99 , 7228 50 20 , 7228 50 40 , 7228 50 61 , 7228 50 69 , 7228 50 80

28

Sârme din oțeluri nealiate

7217 10 10 , 7217 10 31 , 7217 10 39 , 7217 10 50 , 7217 10 90 , 7217 20 10 , 7217 20 30 , 7217 20 50 , 7217 20 90 , 7217 30 41 , 7217 30 49 , 7217 30 50 , 7217 30 90 , 7217 90 20 , 7217 90 50 , 7217 90 90

Aceste coduri NC sunt menționate doar cu titlu informativ.

2.   CLARIFICĂRI PRIVIND ANUMITE CATEGORII DE PRODUSE ȘI CODURI NC

Cu toate că avizul din 26 martie 2018 menționează că furnizarea codurilor NC este doar în scop informativ, în cursul anchetei s-a ajuns la concluzia că anumite coduri NC nu au fost alocate sau au fost alocate în mod greșit. Prin urmare, anexa la respectivul aviz ar trebui să fie formulată după cum urmează:

Numărul produsului

Categoria de produse

Coduri NC

1

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 10 00 , 7208 25 00 , 7208 26 00 , 7208 27 00 , 7208 36 00 , 7208 37 00 , 7208 38 00 , 7208 39 00 , 7208 40 00 , 7208 52 10 , 7208 52 99 , 7208 53 10 , 7208 53 90 , 7208 54 00 , 7211 13 00 , 7211 14 00 , 7211 19 00 , 7212 60 00 , 7225 19 10 , 7225 30 10 , 7225 30 30 , 7225 30 90 , 7225 40 15 , 7225 40 90 , 7226 19 10 , 7226 91 20 , 7226 91 91 , 7226 91 99

4

Foi cu învelișuri metalice

7210 20 00 , 7210 30 00 , 7210 41 00 , 7210 49 00 , 7210 61 00 , 7210 69 00 , 7210 90 80 , 7212 20 00 , 7212 30 00 , 7212 50 20 , 7212 50 30 , 7212 50 40 , 7212 50 61 , 7212 50 69 , 7212 50 90 , 7225 91 00 , 7225 92 00 , 7225 99 00 , 7226 99 10 , 7226 99 30 , 7226 99 70

7

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 51 20 , 7208 51 91 , 7208 51 98 , 7208 52 91 , 7208 90 20 , 7208 90 80 , 7210 90 30 , 7225 40 12 , 7225 40 40 , 7225 40 60

3.   ASPECTE PROCEDURALE

3.1.   Observațiile în scris, răspunsurile la chestionar și corespondența

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare anchetei, Comisia va trimite chestionare producătorilor cunoscuți de produse similare sau direct concurente și oricărei asociații cunoscute de producători de aceste două categorii de produse din Uniune. Chestionarele completate trebuie să parvină Comisiei în termen de 21 de zile de la data trimiterii.

Toate părțile interesate, inclusiv producătorii-exportatori, importatorii și utilizatorii și asociațiile celor două categorii de produse în cauză sunt invitate să își exprime punctul de vedere în scris, să transmită informații și să furnizeze dovezile aferente acestor două categorii de produse. Observațiile cu privire la includerea în actuala anchetă de salvgardare a celor două categorii de produse ar trebui să parvină Comisiei în termen de 7 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Alte observații în format liber trebuie depuse în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Părțile interesate se pot face cunoscute adresându-se Comisiei, de preferință prin e-mail, în termen de cel mult 15 zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și pot solicita un chestionar. Chestionarele completate trebuie transmise în termen de 21 de zile de la data trimiterii.

Dacă se depășesc aceste termene, este posibil să nu se țină cont de opiniile și informațiile respective.

3.2.   Audieri

În temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și al articolului 3 din Regulamentul (UE) 2015/755 al Parlamentului European și al Consiliului (4), toate părțile interesate pot, de asemenea, să solicite să fie audiate de Comisie în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

3.3.   Alte aspecte procedurale

Celelalte aspecte procedurale menționate la punctele 3.2, 4, 5, 6 și 7 din avizul de deschidere din 26 martie 2018 se aplică în continuare acestei anchete.


(1)  JO C 111, 26.3.2018, p. 29.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/670 al Comisiei din 28 aprilie 2016 de introducere a unei supravegheri prealabile la nivelul Uniunii a importurilor de anumite produse siderurgice originare din anumite țări terțe (JO L 115, 29.4.2016, p. 37).

(3)  Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind regimul comun aplicabil importurilor (JO L 83, 27.3.2015, p. 16).

(4)  Regulamentul (UE) 2015/755 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind regimul comun aplicabil importurilor din anumite țări terțe (JO L 123, 19.5.2015, p. 33).