Bruxelles, 6.6.2018

COM(2018) 438 final

2018/0228(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1316/2013 și a Regulamentului (UE) nr. 283/2014

(Text cu relevanță pentru SEE)

{SEC(2018) 292 final}
{SWD(2018) 312 final}
{SWD(2018) 313 final}


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Această propunere are ca scop stabilirea temeiului juridic pentru Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE) pentru perioada de după 2020. Propunerea prevede o dată de aplicare, de la 1 ianuarie 2021, și este prezentată pentru o Uniune cu 27 de state membre, conform notificării Regatului Unit cu privire la intenția sa de a se retrage din Uniunea Europeană și din Euratom în baza articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, notificare primită de Consiliul European la 29 martie 2017.

Motivele și obiectivele propunerii

La 2 mai 2018, Comisia a prezentat propunerea 1 sa pentru cadrul financiar multianual de după 2020, inclusiv o sumă de 42 265 de milioane EUR pentru Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Pentru a stimula crearea de locuri de muncă și pentru a realiza o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, Uniunea are nevoie de infrastructuri moderne și foarte performante, care să contribuie la interconectarea și la integrarea Uniunii și a tuturor regiunilor sale în sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei. Respectivele interconexiuni sunt esențiale pentru libera circulație a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor. Rețelele transeuropene facilitează interconexiunile transfrontaliere, promovează o mai mare coeziune economică, socială și teritorială și contribuie la realizarea unei economii de piață sociale mai competitive și la lupta împotriva schimbărilor climatice.

Viziunea este ca Europa să se îndrepte către o mobilitate fără accidente rutiere mortale, fără emisii și fără birocrație, pentru a deveni un lider mondial în domeniul energiei din surse regenerabile și un lider în economia digitală. O infrastructură modernă, curată, inteligentă, sustenabilă, favorabilă incluziunii, în condiții de siguranță și securitate va oferi beneficii tangibile cetățenilor și întreprinderilor europene, permițându-le să călătorească, să expedieze bunuri, să aibă acces la energie și la servicii digitale de înaltă calitate într-un mod eficient.

În acest sens, MIE sprijină investițiile în infrastructura transporturilor, energiei și digitală prin dezvoltarea rețelelor transeuropene (TEN). Pentru perioada 2021-2027, se propune, de asemenea, promovarea cooperării transfrontaliere în materie de energie din surse regenerabile.

MIE se axează pe proiecte care oferă cea mai mare valoare adăugată europeană și catalizează investiții către proiecte cu impact transfrontalier și sisteme și servicii interoperabile la nivel european, pentru care continuitatea finanțării sprijinului după 2020 este esențială. Cu un modus operandi eficient, MIE abordează disfuncționalitățile pieței și ajută la mobilizarea unor investiții suplimentare din alte surse, în special în sectorul privat, în sinergie și complementaritate cu fondul InvestEU și alte programe ale Uniunii.

MIE „este conceput pentru a încuraja investițiile în rețelele transeuropene. Aceste rețele și cooperarea transfrontalieră sunt esențiale nu numai pentru funcționarea pieței unice, dar sunt, de asemenea, strategice pentru a implementa uniunea energetică, piața unică digitală și dezvoltarea unor moduri de transport durabile. Fără intervenția UE, operatorii privați și autoritățile naționale dispun de prea puține stimulente pentru a investi în proiecte de infrastructură transfrontaliere 2 .

Reflectând importanța abordării schimbărilor climatice în conformitate cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cât și angajamentul față de obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite, propunerea Comisiei pentru cadrul financiar multianual 2021-2027 stabilește un obiectiv mai ambițios pentru integrarea aspectelor legate de climă în toate programele UE, cu un obiectiv global de 25 % din cheltuielile UE care contribuie la obiectivele privind schimbările climatice. O contribuție majoră la acest obiectiv se preconizează a fi acordată prin MIE, cu un obiectiv de 60 % din pachetul său financiar care să contribuie la realizarea obiectivelor climatice. Contribuția acestui program la realizarea respectivului obiectiv global va fi monitorizată prin intermediul unui sistem al UE de indicatori privind clima la nivelul corespunzător de dezagregare, inclusiv prin utilizarea unor metodologii mai precise în cazul în care acestea sunt disponibile. Comisia va continua să prezinte anual informații în ceea ce privește creditele de angajament, în contextul proiectului de buget anual.

Pentru a sprijini utilizarea deplină a potențialului programului de a contribui la obiectivele privind schimbările climatice, Comisia va încerca să identifice acțiunile relevante pe parcursul proceselor de pregătire, punere în aplicare, analiză și evaluare a programului.

Viitoarele nevoi privind decarbonizarea și digitalizarea economiei Uniunii vor presupune o convergență tot mai mare a sectoarelor transporturilor, energetic și digital. Sinergiile dintre cele trei sectoare ar trebui, prin urmare, să fie valorificate pe deplin, prin maximizarea eficacității și eficienței sprijinului acordat de Uniune. Exemple de domenii de sinergie includ mobilitatea conectată și autonomă, mobilitatea ecologică bazată pe combustibili alternativi, stocarea energiei și rețelele inteligente. În vederea promovării de proiecte care să cuprindă mai mult de un sector, stimulentele vor include posibilitatea de a aplica rata de cofinanțare cea mai ridicată din sectoarele în cauză. În plus, va fi posibil ca pentru fiecare sector să se accepte drept costuri eligibile elemente auxiliare aparținând unui alt sector, de exemplu, producerea de energie din surse regenerabile în cadrul unui proiect de transport. În scopul de a stimula și de a acorda prioritate propunerilor transsectoriale, posibilitățile de sinergie pe care le prezintă o acțiune propusă vor fi evaluate în conformitate cu criteriile de atribuire. Sinergiile vor fi puse în aplicare prin intermediul unor programe de lucru comune și finanțare comună care implică sectoarele relevante.

În ceea ce privește transporturile, MIE urmărește să contribuie la finalizarea ambelor niveluri ale TEN-T: magistrala strategică (și anume, rețeaua centrală) până în 2030 și nivelul mai extins al acesteia (și anume, rețeaua globală) până în 2050. De asemenea, MIE sprijină implementarea sistemelor europene de gestionare a traficului pentru toate modurile de trafic, în special pentru transportul aerian și feroviar, și contribuie la tranziția UE către o mobilitate inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii, în condiții de siguranță și securitate (de exemplu, prin crearea unei rețele europene de infrastructuri de alimentare pentru combustibili alternativi). Se estimează că finalizarea rețelei centrale TEN-T până în 2030 va genera 7,5 milioane de locuri de muncă-an între 2017 și 2030 și o creștere a PIB cu 1,6 % în Uniune în 2030.

În plus, în urma comunicării comune privind îmbunătățirea mobilității militare în Uniunea Europeană din noiembrie 2017 3 și a planului de acțiune privind mobilitatea militară adoptat la 28 martie 2018 de Comisia Europeană și de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate 4 , finanțarea din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a proiectelor de transport cu utilizare duală civilă și militară ar trebui să fie puse în aplicare prin intermediul MIE.

În ceea ce privește domeniul energetic, accentul este pus pe completarea rețelelor transeuropene de energie prin dezvoltarea proiectelor de interes comun referitoare la o mai bună integrare a pieței interne a energiei și la interoperabilitatea rețelelor transfrontaliere și transsectoriale; dezvoltarea durabilă, care să permită decarbonizarea în special prin integrarea surselor regenerabile de energie; și securitatea aprovizionării, printre altele, prin îmbunătățirea și digitalizarea infrastructurii. Aceasta contribuie, de asemenea, la realizarea rentabilă a obiectivelor acordului de la Paris privind schimbările climatice, precum și a obiectivelor de decarbonizare pe termen lung privind clima și energia pentru 2030 integrând sursele regenerabile de energie prin dezvoltarea unei infrastructuri adecvate și sprijinind un număr limitat de proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

În ceea ce privește domeniul digital, MIE maximizează beneficiile de care toți cetățenii, întreprinderile și administrațiile publice pot beneficia pe piața unică digitală. Implementarea rețelelor de foarte mare capacitate, caracterizate de un nivel ridicat de securitate, sprijină toate serviciile digitale inovatoare, inclusiv mobilitatea conectată și alte servicii de interes public. În plus, aceasta contribuie la asigurarea accesului tuturor actorilor socio-economici importanți, cum ar fi școlile, spitalele, nodurile de transport, principalii furnizori de servicii publice și întreprinderile puternic digitalizate, la conexiuni în bandă largă adaptate exigențelor viitorului până în 2025 (1 Gbit/secundă). Acesta contribuie la conectivitatea globală la internet a teritoriilor europene, inclusiv a regiunilor ultraperiferice.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică

Obiectivul global al MIE este acela de a sprijini realizarea obiectivelor politicii UE în domeniul transporturilor, al energiei și al sectorului digital în ceea ce privește rețelele transeuropene, permițând sau accelerând investițiile în proiecte de interes comun, și de a sprijini cooperarea transfrontalieră privind producerea de energie din surse regenerabile. Se va urmări maximizarea sinergiilor între sectoarele acoperite de MIE și cu alte programe ale UE.

În sectorul transporturilor, MIE contribuie la realizarea obiectivelor pe termen lung ale UE în ceea ce privește finalizarea rețelei centrale TEN-T până în 2030 5 și progresele înregistrate în direcția finalizării rețelei globale TEN-T până în 2050. Aceasta include tranziția către mobilitatea curată 6 , competitivă și conectată, implementarea SESAR și a Sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS - European Rail Traffic Management System) și tranziția către o economie cu emisii scăzute prin infrastructuri inovatoare, inclusiv o bază a UE pentru infrastructura de încărcare până în 2025.

În sectorul energiei, MIE contribuie la realizarea coridoarelor și domeniilor tematice prioritare TEN-E 7 , în conformitate cu obiectivele comunicării „Energie curată pentru toți europenii” 8 , pentru a asigura buna funcționare a pieței interne energetice a Uniunii, pentru a garanta siguranța aprovizionării (printre altele, datorită unor infrastructuri digitalizate și mai inteligente) și pentru a contribui la dezvoltarea durabilă și la obiectivele climatice prin integrarea surselor de energie regenerabile.

În ceea ce privește sursele regenerabile de energie, MIE va contribui în mod rentabil la realizarea obiectivului UE 2030 propus în ceea ce privește tranziția energetică și integrarea aspectelor legate de politicile în domeniul energiei din surse regenerabile, inclusiv în ceea ce privește interconectarea sectoarelor.

În sectorul digital, MIE contribuie la realizarea infrastructurii de conectivitate digitală a unei societăți a gigabiților 9 , ca o condiție de bază pentru o piață unică digitală funcțională 10 , precum și la asigurarea infrastructurii necesare pentru a sprijini în mod adecvat transformarea digitală a economiei și societății la nivelul UE.

Coerența cu alte domenii de politică ale Uniunii

Transporturile, energia și infrastructura digitală vor fi sprijinite la diverse niveluri de o serie de programe și instrumente financiare ale UE, inclusiv MIE, Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune, Orizont Europa, fondul InvestEU și LIFE. Este important să se utilizeze cât mai eficient diferitele programe de finanțare și instrumente ale Uniunii și, prin urmare, să se maximizeze complementaritatea și valoarea adăugată a investițiilor sprijinite de Uniune. Acest lucru ar putea fi realizat prin intermediul unui proces simplificat de investiții care permite vizibilitatea rezervei de proiecte în materie de transport și coerența tuturor programelor relevante ale Uniunii, în strânsă cooperare cu statele membre.

Acțiunile programului ar trebui să fie utilizate pentru a aborda disfuncționalitățile pieței sau situațiile de investiții sub nivelul optim, în mod proporțional, fără a se suprapune cu sau fără a exclude finanțarea privată și ar trebui să aibă o valoare adăugată europeană clară. Acest lucru va asigura coerența între acțiunile programului și normele UE privind ajutoarele de stat, pentru a evita denaturările nejustificate ale concurenței pe piața internă.

2.TEMEIUL JURIDIC, SUBSIDIARITATEA ȘI PROPORȚIONALITATEA

Temei juridic

Rețelele transeuropene intră sub incidența articolului 170 TFUE, care prevede că: „Uniunea contribuie la crearea și dezvoltarea de rețele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicații și energie”. Dreptul UE de a acționa în domeniul finanțării investițiilor de infrastructură este stabilit la articolul 171, care prevede că Uniunea „poate susține proiecte de interes comun susținute de statele membre, […] în special sub formă de studii de fezabilitate, de garanții pentru împrumuturi sau de dobânzi reduse”. Articolul 172 din TFUE prevede că „orientările și celelalte măsuri menționate la articolul 171 alineatul (1) se adoptă de către Parlamentul European și Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor”.

Promovarea surselor regenerabile de energie este reglementată de articolul 194 din TFUE, care o stipulează în mod explicit ca unul dintre obiectivele politicilor energetice ale UE. Întrucât proiectele privind energia din surse regenerabile având un caracter transfrontalier eficient din punct de vedere al costurilor contribuie la realizarea obiectivului Uniunii stabilit pentru 2030, instrumentul legislativ ar trebui să se bazeze, de asemenea, pe articolul 194 din TFUE.

Instrumentul legislativ și tipul măsurii (adică finanțarea) sunt definite în TFUE, care reprezintă temeiul juridic al MIE și prevede că sarcinile, obiectivele prioritare și organizarea rețelelor transeuropene pot fi definite prin regulamente.

Subsidiaritatea (pentru competența neexclusivă)

Amploarea problemelor abordate în mod specific necesită acțiuni din partea UE, întrucât acestea au, prin natura lor, o dimensiune europeană și pot fi soluționate mai eficient la nivelul Uniunii, permițând realizarea unor beneficii mai mari, o punere în aplicare mai accelerată și reducerea costurilor dacă statele membre acționează împreună. Nevoile de investiții în rețelele transeuropene pentru perioada de după 2020 sunt foarte mari și depășesc resursele disponibile la nivelul statelor membre.

Proiectele care vizează energia din surse regenerabile ar trebui, de asemenea, să fie finanțate din ce în ce mai mult de piață în viitor. Un potențial sprijin în acest domeniu ar compensa numai costul pentru depășirea obstacolelor și lipsa stimulentelor asociate cooperării transfrontaliere între statele membre și/sau obstacolelor care împiedică integrarea sectorului. O astfel de coordonare între statele membre poate conduce la economii de scară, ar evita dublarea infrastructurii, ar spori gradul de utilizare în întreaga Europă pentru a reflecta mai bine potențialul disponibil, ar putea contribui la convergența politicilor și, astfel, la o mai mare integrare a pieței, la transferul de cunoștințe și la absorbția de tehnologii inovatoare de comercializare și reproducerea acestora pe piața internă europeană.

Proporționalitate

Propunerea este conformă cu principiul proporționalității și face parte din sfera de acțiune în domeniul rețelelor transeuropene, astfel cum sunt definite la articolul 170 din TFUE și la articolul 194 din TFUE pentru proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile. Acțiunile avute în vedere de prezenta propunere se limitează în mod specific la dimensiunea europeană a infrastructurii de transport, energie și digitale și la utilizarea transfrontalieră a energiei din surse regenerabile.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

În conformitate cu Regulamentul MIE actual 11 , Comisia, în cooperare cu statele membre și cu beneficiarii în cauză, a trebuit să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport 12 privind evaluarea MIE la jumătatea perioadei. Prezentul raport a fost adoptat de Comisie la 13 februarie 2018 și a fost însoțit de un document de lucru al serviciilor Comisiei (SWD). Evaluarea a analizat performanța globală a programului din perspectiva obiectivelor sale generale și sectoriale, precum și prin comparație cu ceea ce s-a realizat ca rezultat al acțiunilor naționale sau ale UE. În conformitate cu Orientările Comisiei privind o mai bună legiferare, evaluarea a fost efectuată pe baza a cinci criterii: eficacitatea, eficiența, relevanța, coerența și valoarea adăugată pentru UE.

În general, concluziile evaluării la jumătatea perioadei a MIE au fost după cum urmează:

„Evaluarea a ilustrat că, după primii trei ani și jumătate de punere în aplicare a MIE, programul se desfășoară conform planificării, chiar dacă este prea devreme pentru o evaluare a rezultatelor, dat fiind că programul este într-un stadiu incipient de punere în aplicare. În plus, cadrul de performanță prevăzut în regulament nu are indicatori fiabili sau bine definiți. Având în vedere această rezervă, evaluarea a arătat că:

·MIE este un instrument eficient și bine direcționat pentru investiții în infrastructurile transeuropene (TEN) de transport, în sectorul energetic și în cel digital. Din 2014, prin acest mecanism s-au investit 25 de miliarde EUR, ceea ce a generat investiții de aproximativ 50 de miliarde EUR din totalul investițiilor în infrastructură din UE. MIE contribuie la prioritățile Comisiei în materie de locuri de muncă, creștere economică și investiții, piață internă, uniunea energetică, climă și piața unică digitală. În acest sens, el consolidează competitivitatea și modernizarea economiei UE.

·MIE oferă o valoare adăugată europeană ridicată pentru toate statele membre, prin sprijinirea proiectelor cu o dimensiune transfrontalieră din domeniul conectivității. Cea mai mare parte a finanțării este alocată pentru proiectele care completează tronsoanele lipsă sau elimină blocajele, cu scopul de a se asigura funcționarea adecvată a pieței interne a UE și coeziunea teritorială în rândul statelor membre în transporturi, energie și în sectorul digital. Proiectele din sectorul energiei asigură, de asemenea, securitatea aprovizionării și sunt esențiale pentru o decarbonizare rentabilă și modernizarea economiei. MIE este, de asemenea, esențial pentru implementarea unor noi sisteme de gestionare a traficului și de siguranță la nivelul UE (de exemplu, SESAR pentru traficul aerian, ERTMS pentru traficul feroviar), pentru instalarea unor linii electrice de înaltă performanță și a unor rețele inteligente, necesare pentru integrarea rapidă a surselor de energie regenerabile fără emisii de dioxid de carbon, și pentru introducerea benzii largi și a serviciilor digitale interconectate (cum ar fi datele deschise, e-sănătate, achizițiile publice electronice, identificarea electronică și semnătura electronică).

·Gestiunea directă a granturilor MIE s-a dovedit a fi foarte eficientă, având o filieră de proiecte solidă și un proces de selecție competitiv și punând accentul pe obiectivele de politică ale UE, pe punerea în aplicare coordonată și pe implicarea totală a statelor membre. Agenția executivă INEA are un istoric foarte bun privind gestionarea financiară a MIE și optimizarea bugetului, în special datorită flexibilității sale în redirecționarea rapidă a fondurilor necheltuite de anumite acțiuni pentru finanțarea unor acțiuni noi.

·Pentru prima dată, o parte din bugetul de coeziune (11,3 miliarde EUR pentru transporturi) a fost executat prin gestiune directă în cadrul MIE. O rată de 100 % din buget a fost alocată în prima jumătate a perioadei de programare, aproape exclusiv pentru modurile de transport durabile. Asistența tehnică direcționată, costurile administrative reduse pentru statele membre, prioritățile clare de finanțare, o filieră de proiecte solidă, care decurge din continuarea unor proiecte, și studiile sprijinite anterior prin programul TEN-T sau prin instrumentele politicii de coeziune au contribuit la alocarea rapidă a fondurilor.

·MIE a continuat să utilizeze și să dezvolte instrumente financiare inovatoare. Totuși, implementarea acestora a fost limitată din cauza noilor posibilități oferite de Fondul european pentru investiții strategice. Se așteaptă ca utilizarea instrumentelor financiare din cadrul MIE să se realizeze în timpul celei de-a doua jumătăți a programului, atunci când complementaritatea dintre instrumentele financiare specifice din cadrul MIE și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) va fi fost asigurată. Fondul pentru Conectarea Europei în bandă largă, bazat pe contribuții de la MIE și FEIS, ar trebui să devină operațional în 2018 și să finanțeze implementarea rețelelor de foarte mare capacitate în zonele insuficient deservite, cu un efect de levier important. 

·„În plus, prima experiență foarte pozitivă de combinare a granturilor cu instrumentele financiare a fost realizată în 2017 în sectorul transporturilor, cu o finanțare solicitată în valoare de 2,2 miliarde EUR pentru un buget orientativ de 1 miliard EUR, permițându-se utilizarea granturilor pentru a maximiza efectul de pârghie al fondurilor publice sau private.

·Cheltuielile MIE în sectorul transporturilor și în cel al energiei reprezintă o contribuție majoră la obiectivul UE de cel puțin 20 % din bugetul total al UE care va fi dedicat cheltuielilor pentru acțiuni în domeniul climatic.” În domeniul energiei, peste 50 % din bugetul energetic al MIE a fost alocat transportului de energie electrică și rețelelor inteligente, contribuind astfel la tranziția energetică.

·„În sectorul telecomunicațiilor, accentul dublu al MIE pus pe serviciile digitale transfrontaliere de interes public și pe infrastructura informatică și a comunicațiilor a arătat că programul are un rol important pentru atingerea obiectivelor pieței unice digitale a UE, permițând cetățenilor și întreprinderilor să aibă acces la servicii digitale de înaltă calitate în întreaga Europă. Acesta a sprijinit dezvoltarea și punerea în aplicare ale unor politici comune care să abordeze provocările societale, inclusiv transformarea digitală a asistenței medicale, securitatea informatică și digitalizarea guvernelor. Cu toate acestea, din cauza resurselor limitate, MIE Telecom ar putea sprijini doar primele etape în direcția unei infrastructurii digitale transfrontaliere depline în domenii de interes public.” Având în vedere caracterul limitat al pachetului financiar alocat pentru bandă largă în cadrul MIE în raport cu amploarea deficitului de investiții, a fost necesar ca acesta să fie pus în aplicare în mod inovator și să aibă ca obiectiv maximizarea efectului de levier pentru a se asigura eficacitatea. Cu toate acestea, datorită structurii complexe a instrumentelor financiare dedicate, investițiile pe teren se vor materializa numai într-un stadiu avansat al procesului de punere în aplicare a programului.

·„MIE a încercat, de asemenea, sinergiile transsectoriale, dar a fost limitat de constrângerile din actualul cadru juridic/bugetar. Orientările de politică sectorială și instrumentul MIE ar trebui să devină mai flexibile pentru a facilita sinergiile și pentru a reacționa mai prompt la noile priorități și evoluții tehnologice, cum ar fi digitalizarea, accelerând în același timp decarbonizarea și abordând provocările societale comune, cum ar fi securitatea informatică.

·Finalizarea rețelelor TEN, stabilită în prioritățile de politică ale UE, încă va necesita investiții majore, din care o parte vor depinde de sprijinul continuu din partea UE. Dimensiunea MIE permite în prezent abordarea numai a câtorva dintre disfuncționalitățile identificate ale pieței în toate cele trei sectoare. Prin urmare, există un potențial pentru deblocarea unor investiții publice și private suplimentare, dacă se pun la dispoziție resurse bugetare suplimentare din partea UE pentru a aborda disfuncționalitățile pieței.”

Propunerea de a face cooperarea transfrontalieră privind energia din surse regenerabile eligibilă pentru finanțare în cadrul MIE este susținută de constatările relevante ale evaluării REFIT a Directivei privind energia din surse regenerabile din 2016 13 . 

Consultările părților interesate

O consultare publică online, organizată ca parte a unei serii de consultări publice care să acopere întregul spectru al finanțărilor viitoare din partea UE, a fost lansată la 10 ianuarie 2018 și a rămas deschisă pentru o perioadă de opt săptămâni, până la 9 martie 2018. Deși consultarea publică a acoperit finanțarea infrastructurii strategice (care cuprinde MIE, Galileo și ITER), peste 96 % din răspunsuri au fost referitoare la MIE.

În general, părțile interesate și-au reiterat sprijinul pentru programul MIE și au subliniat rolul esențial pe care îl joacă acesta în contribuția la obiectivele UE în domenii precum realizarea rețelelor TEN, promovarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă în întreaga UE și în tranziția către o economie și o societate cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice. Părțile interesate s-au arătat în favoarea unei flexibilități suplimentare în noul program cu scopul de a încuraja sinergii suplimentare între cele trei sectoare.

Respondenții din sectorul transporturilor au subliniat importanța MIE în facilitarea proiectelor transfrontaliere, precum și eliminarea blocajelor și a discontinuităților.

Răspunsurile cu impact energetic au reafirmat într-o foarte mare măsură contribuția importantă a MIE în direcția finalizării rețelei de infrastructură energetică transeuropeană și, prin extensie, în direcția realizării obiectivelor uniunii energetice, ceea ce ar genera beneficii semnificative pentru toți cetățenii europeni; trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon a obținut cel mai mare punctaj dintre provocările viitoare.

Părțile interesate au pledat pentru un buget mărit pentru a accelera decarbonizarea și digitalizarea sectorului energetic și a sectorului transporturilor, sporind în același timp conectivitatea la nivelul întregii UE.

Respondenții digitali au subliniat rolul central al conectivității în bandă largă în calitate de catalizator al dezvoltării economice și sociale la nivelul întregii societăți și în diferite sectoare. În vederea creșterii competitivității UE, aceștia solicită creșterea investițiilor în conectivitate și în tehnologia 5G, ceea ce ar contribui la îmbunătățirea performanței economice, la generarea de locuri de muncă în UE și la promovarea unui salt calitativ în tranziția către o societate digitală.

În același timp, părțile interesate au oferit un feedback util cu privire la domeniile care necesită îmbunătățiri suplimentare sau dezvoltare. Acesta este prezentat în detaliu în raportul privind consultarea din anexa 2 din evaluarea impactului care însoțește documentul.

Evaluarea impactului

Propunerea Comisiei se bazează pe o evaluare a impactului (EI) prezentată Comitetului de analiză a reglementării la 21 martie 2018 și pentru care Comitetul a emis un aviz pozitiv (nr. ref. „CFM — MIE”) cu rezerve. Comitetul recomandă în special consolidarea descrierii modalităților de monitorizare și de evaluare a programului, o explicație mai bună a coerenței cu alte programe ale UE și mai multe detalii privind modul în care extinderea domeniului de aplicare al programului consolidează caracterul transfrontalier al MIE. Recomandările formulate de Comitet în avizul său au fost reflectate în versiunea finală a raportului privind evaluarea impactului 14 .

În conformitate cu abordarea generală aplicată în CFM pentru toate evaluările de impact, evaluările impactului pentru MIE se referă în special la evoluția și opțiunile de politică prevăzute în propunerea legislativă. În special, raportul a explicat structura și prioritățile pentru continuarea propusă a programului MIE și a analizat opțiunile pentru o livrare optimă. Raportul de evaluare a impactului s-a bazat pe lecțiile învățate și pe experiența dobândită din actualul MIE, recenta evaluare la jumătatea perioadei a MIE fiind utilizată ca principala sursă de date (în plus față de rezultatele consultării publice deschise organizate în cadrul unei serii de consultări publice care a acoperit întregul spectru al finanțării viitoare din partea UE și al unor schimburi mai specifice cu părțile interesate în cazul sinergiilor și al surselor regenerabile de energie).

Utilizând învățămintele dobândite și având în vedere noile provocări și evoluții (în special în domeniul sectorului digital), s-a evaluat dacă obiectivele trebuie ajustate pentru continuarea programului. Provocările viitoare pentru noul program MIE au fost stabilite și a fost efectuată evaluarea cu privire la modul în care MIE ar putea duce la atingerea obiectivelor comune ale CFM, precum simplificarea, o mai mare flexibilitate și o mai bună performanță. Structura și prioritățile, calibrarea cu actual MIE, precum și mecanismul de punere în aplicare a noului program au fost discutate în continuare din perspectiva realizării obiectivelor stabilite de către program. Au fost evaluate opțiuni alternative de punere în aplicare, în special în ceea ce privește extinderile domeniului de intervenție al programului, atât în cadrul pilonului digital, cât și pentru proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

De asemenea, evaluarea impactului a analizat opțiuni și capacități pentru consolidarea sinergiilor între sectoare în cadrul programului. Aceasta a evaluat în special posibilitatea de a adopta programe de lucru comune care să acopere priorități specifice din mai multe sectoare și eliminarea obstacolelor care au împiedicat sinergii în perioada actuală, în special în ceea ce privește normele de eligibilitate.

Propunerea Comisiei corespunde întru totul opțiunii de politică preferate identificate în cadrul evaluării.

Caracterul adecvat al reglementărilor și simplificarea

În cadrul măsurilor de simplificare globală ale Comisiei din cadrul financiar multianual (CFM) post-2020, eforturile de simplificare globală vor avea un impact asupra implementării programului MIE. Pregătirea următorului CFM a fost lansată de către Comisie odată cu publicarea Cărții albe privind viitorul Europei din martie 2017. Următoarea etapă a constat în publicarea documentului de reflecție privind viitorul finanțelor UE în iunie 2017 și a documentelor de orientare privind actele de bază ale programului simplificat furnizate de DG BUDG în noiembrie/decembrie 2017. Rezultatele acestui proces politic oferă linii directoare descendente pentru următorul CFM și vor afecta forma viitoarei perioade de programare pentru MIE post 2020.

Eforturile de simplificare globală pentru regulamentul privind MIE post 2020 au fost realizate în conformitate cu orientările orizontale descrise mai sus. Acest lucru este în conformitate cu toate celelalte programe de finanțare și, prin urmare, va afecta noul cadru financiar multianual, în special în ceea ce privește opțiunile de simplificare a costurilor, ratele de cofinanțare, implicarea părților interesate în dezvoltarea obiectivelor programului, monitorizarea și raportarea. Acesta va prevedea, de asemenea, un cadru juridic simplificat în continuare pentru MIE, prin raționalizarea Regulamentului MIE, precum și posibilitatea de a delega dispoziții și condiții pentru programe de lucru, ceea ce va facilita crearea unor noi sinergii între cele trei sectoare și va permite MIE să se adapteze la nevoile viitoare.

Simplificarea programului va reduce sarcina de reglementare și costurile de asigurare a conformității suportate de părțile interesate implicate în program și, prin urmare, va avea un impact pozitiv asupra competitivității UE în sectoarele în cauză. De asemenea, va face posibile eforturi suplimentare de digitalizare în temeiul Orientărilor privind o mai bună reglementare și în conformitate cu serviciile de suport digital deja existente pentru implementarea programului (de exemplu, sistemul informatic TENtec).

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Propunerea Comisiei privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei include următoarele sume:

Mecanismul pentru Interconectarea Europei 2021-2027

(cifrele sunt exprimate în prețuri curente — EUR)

Transporturile:

Sunt incluse:

Pachetul general

Contribuția din Fondul de coeziune:

Sprijinul pentru mobilitatea militară:

30 615 493 000

12 830 000 000

11 285 493 000

6 500 000 000

Energie

8 650 000 000

Sectorul digital

3 000 000 000

Total

42 265 493 000

Pe baza experienței pozitive a punerii în aplicare a programului actual MIE, Comisia propune să se continue punerea în aplicare a noului program, pentru cele trei sectoare ale MIE, cu gestionarea directă de către Comisia Europeană și de către Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) a Comisiei.

Astfel cum se precizează în fișa financiară legislativă, propunerea de buget va acoperi toate cheltuielile operaționale necesare pentru punerea în aplicare a programului, precum și costurile cu resursele umane și alte cheltuieli administrative legate de gestionarea programului.

5.ALTE ELEMENTE

Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare

Punerea în aplicare a programului va fi delegată INEA, cu excepția anumitor acțiuni de sprijinire a programelor, care vor fi gestionate direct de către direcțiile generale tutelare.

Evaluarea la jumătatea perioadei 15 a MIE 2014-2020 actual a arătat că „gestiunea directă a granturilor MIE s-a dovedit a fi foarte eficientă, având o filieră de proiecte solidă și un proces de selecție competitiv și punând accentul pe obiectivele de politică ale UE, pe punerea în aplicare coordonată și pe implicarea totală a statelor membre. Agenția executivă INEA are un istoric foarte bun privind gestionarea financiară a MIE și optimizarea bugetului, în special datorită flexibilității sale în redirecționarea rapidă a fondurilor necheltuite de anumite acțiuni pentru finanțarea unor acțiuni noi.

Prin urmare, se propune menținerea actualului mecanism de implementare. Cu toate acestea, vor fi introduse îmbunătățiri în ceea ce privește simplificarea și flexibilitatea.

În comparație cu MIE 2014-2020, se va institui un cadru de performanță mai simplu, dar mai solid, pentru a monitoriza îndeplinirea obiectivelor programului și contribuția sa la obiectivele de politică ale UE. Indicatorii pentru monitorizarea punerii în aplicare și progresul înregistrat de program se vor referi în special la:

·rețele și infrastructuri eficiente și interconectate pentru o mobilitate inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii, în condiții de siguranță și securitate, precum și adaptarea la necesitățile de mobilitate militară;

·contribuția la interconectarea și integrarea piețelor, securitatea aprovizionării cu energie și dezvoltarea durabilă prin măsuri care să permită decarbonizarea; contribuția la cooperarea transfrontalieră în domeniul energiei din surse regenerabile;

·contribuția la dezvoltarea de infrastructuri de conectivitate digitală în întreaga Uniune Europeană

Datele necesare vor fi culese de INEA pe parcursul punerii în aplicare și al evaluării acțiunilor care beneficiază de sprijin. În acest scop, condițiile de solicitare a unui grant și modelul de acord de grant vor conține cerințe proporționale conform cărora solicitanții și beneficiarii trebuie să furnizeze datele necesare.

Comisia va efectua o evaluare la jumătatea perioadei și o evaluare ex-post a programului pentru a evalua eficacitatea, eficiența, relevanța, coerența și valoarea adăugată în conformitate cu articolul 34 alineatul (3) din Regulamentul financiar.

Comisia va comunica concluziile evaluărilor, însoțite de observațiile sale, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor.

Explicații detaliate referitoare la prevederile specifice ale propunerii

Articolul 1 – Obiect

Acest articol stabilește obiectul regulamentului, și anume instituirea MIE.

Articolul 2 – Definiții

Acest articol stabilește definițiile referitoare la regulament.

Articolul 3 - Obiective

Acest articol stabilește obiectivul general al programului, cu accent pe sinergiile între sectoarele transporturilor, energetic și digital, precum și obiectivele specifice pentru fiecare sector.

Articolul 4 – Buget

Acest articol stabilește bugetul total al programului. Bugetul este împărțit în transport (inclusiv un transfer din Fondul de coeziune și sprijin pentru mobilitatea militară de apărare), energie și sectorul digital.

Articolul include o dispoziție menită să acopere toate cheltuielile necesare legate de activitățile de pregătire, de monitorizare, de control, de audit, de evaluare și alte activități; Studiile necesare, reuniunile experților, instrumentele IT instituționale și orice alte tipuri de asistență tehnică și administrativă necesare în legătură cu gestionarea programului.

De asemenea, articolul precizează că cheltuielile pentru acțiuni pot fi eligibile începând cu 1 ianuarie 2021 pentru primele programe de lucru.

În cele din urmă, articolul menționează că pentru transferul din Fondul de coeziune în sectorul transporturilor, alocările naționale vor reprezenta 70 % din totalul transferului și vor fi respectate până la 31 decembrie 2023. Acest articol prevede, de asemenea, că statele membre pot solicita ca resursele care le-au fost alocate în cadrul gestiunii partajate să fie transferate către MIE.

Articolul 5 – Țări terțe asociate la program

Acest articol stabilește condițiile în care țările terțe pot participa la program.

Articolul 6 – Punerea în aplicare și forme de finanțare din partea UE

Acest articol definește modul de gestionare a MIE în cadrul gestiunii directe și în special sub formă de granturi și de achiziții publice, precum și sub formă de instrumente financiare în cadrul operațiunilor de finanțare mixtă. Punerea în aplicare a programului ar putea fi delegată unei agenții executive.

Articolul 7 – Contribuția la cooperarea transfrontalieră în domeniul energiei din surse regenerabile

Aceasta se referă la identificarea proiectelor transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile și la criteriile de eligibilitate specifice aplicabile pentru acestea.

Articolul 8 — Proiecte de interes comun în domeniul infrastructurii de conectivitate digitală.

Acest articol se referă la identificarea proiectelor de infrastructură de conectivitate digitală de interes comun și la criteriile specifice de eligibilitate și de prioritate aplicabile în vederea sprijinirii acestora prin intermediul programului.

Articolul 9 – Acțiuni eligibile

Acest articol detaliază acțiunile aferente fiecărui obiectiv specific care sunt eligibile pentru asistență financiară în temeiul regulamentului.

Acest articol include o dispoziție care să permită o abordare flexibilă în ceea ce privește acțiunile care, pe lângă abordarea unui obiectiv specific al programului, contribuie, de asemenea, la facilitarea sinergiilor dintre sectoarele transporturilor, energetic sau digital.

Articolul 10 – Sinergii

Acest articol stabilește dispozițiile aplicabile pentru sinergii între sectoarele programului fie prin programe de lucru intersectoriale, fie prin cofinanțarea elementelor auxiliare la o acțiune, dacă sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute la acest articol.

Articolul 11 – Entități eligibile

Acest articol stabilește criteriile pentru persoanele și entitățile care vor fi eligibile pentru program. Acesta prevede că programele de lucru pot include anumite condiții suplimentare, cum ar fi acordul statelor membre cu privire la propunere.

Articolul 12 – Granturi

Acest articol stabilește că granturile MIE vor fi acordate și administrate în conformitate cu Regulamentul financiar.

Articolul 13 – Criterii de acordare

Acest articol prevede o referință comună pentru cele trei sectoare în ceea ce privește criteriile de atribuire legate de evaluarea unei propuneri.

Acesta introduce cerințe specifice care să permită o mai bună luare în considerare a abordării de tip „coridor” în sectorul transporturilor, în special acolo unde este cazul, a planurilor de lucru privind coridoarele și a actelor de punere în aplicare în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 și cu avizul Comitetului responsabil de coordonator european în temeiul articolului 45 alineatul (8) din același regulament.

Articolul 14 – Rate de cofinanțare

Acest articol stabilește ratele maxime de cofinanțare aplicabile fiecărui sector. El prevede, de asemenea, ratele maxime de cofinanțare în cazul unui program de lucru intersectorial, care acoperă mai mult de un sector, cu scopul de a facilita sinergiile.

De asemenea, articolul introduce o derogare privind sumele transferate din Fondul de coeziune.

Articolul 15 – Costurile eligibile

Acest articol stipulează criteriile de eligibilitate a costurilor care se aplică în plus față de criteriile stabilite la articolul 186 din Regulamentul financiar.

Articolul 16 — Combinarea granturilor cu alte surse de finanțare

Acest articol garantează posibilitatea de a utiliza granturile pentru combinarea cu finanțare din partea Băncii Europene de Investiții sau a băncilor naționale de promovare economică sau a altor instituții financiare publice și de dezvoltare, precum și a instituțiilor financiare din sectorul privat și investitorilor din sectorul privat, inclusiv prin intermediul parteneriatelor public-privat.

Articolul 17 – Reducerea sau încetarea granturilor

În scopul asigurării unei bune gestiuni financiare și pentru a atenua riscurile legate de întârzierile importante care pot apărea în cazul proiectelor majore de infrastructură, acest articol definește condițiile pentru reducerea încetării granturilor. Articolul prevede că granturile pot fi reduse sau pot înceta în cazul în care acțiunea nu a demarat în termen de un an după data de inițiere indicată în acordul de grant sau în cazul în care, în urma unei examinări a progresului acțiunilor, este clar că punerea în aplicare a acțiunii a suferit întârzieri majore, iar obiectivele acțiunii sunt susceptibile de a nu fi realizate.

Articolul 18 – Finanțare cumulativă, complementară și combinată

Acest articol asigură faptul că o acțiune care a beneficiat de o contribuție în cadrul programului poate primi o contribuție și din partea oricărui alt program al Uniunii, cu condiția ca contribuțiile să nu acopere aceleași costuri.

Articolul prevede posibilitatea ca o acțiune propusă, care a fost evaluată pozitiv în cadrul MIE, dar care nu poate fi finanțată din cauza constrângerilor bugetare, să fie finanțată prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) sau Fondul de coeziune.

Articolul 19 – Programe de lucru

Acest articol stabilește că programul va fi pus în aplicare prin programe de lucru adoptate de Comisie prin intermediul unui act de punere în aplicare în conformitate cu procedura de examinare.

Articolul 20 – Monitorizarea și raportarea

Acest articol prevede un link către anexa unde pot fi găsiți indicatorii de monitorizare a programului MIE. Articolul permite modificarea indicatorilor printr-un act delegat. În plus, se va elabora un cadru de monitorizare și de evaluare pentru a permite evaluarea progresului programului în îndeplinirea obiectivelor sale.

Articolul 21 – Evaluare

Acest articol impune Comisiei să efectueze o evaluare interimară și o evaluare ex-post a programului și să comunice concluziile evaluărilor, însoțite de observațiile sale, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor.

Articolul 22 – Procedura comitetului

Acest articol instituie Comitetul de coordonare al MIE în sensul definiției din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Aceasta precizează că se va aplica procedura de examinare prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 23 – Acte delegate

Acest articol permite Comisiei să adopte acte delegate referitoare la părțile I, II, III, IV și V din anexă.

Articolul 24 – Exercitarea competențelor delegate

Acest articol conține dispoziții standard referitoare la delegarea de competențe.

Articolul 25 – Informare, comunicare și publicitate

Acest articol obligă beneficiarii finanțărilor prin MIE să asigure vizibilitatea finanțării din partea UE pentru acțiunile alor și stipulează obligația Comisiei de a emite comunicări cu privire la acțiunile și rezultatele MIE.

Articolul 26 – Protejarea intereselor financiare ale Uniunii

Acest articol se referă la competența Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și a Curții de Conturi Europene în legătură cu țările terțe asociate la program.

Articolul 27 – Abrogare și dispoziții tranzitorii

Acest articol abrogă Regulamentul MIE anterior [Regulamentul (UE) nr. 1316/2013] și Regulamentul (UE) nr. 283/2014 privind o serie de orientări pentru rețelele transeuropene din domeniul infrastructurii de telecomunicații.

Sunt incluse de asemenea dispoziții tranzitorii privind acțiunile MIE și asistența tehnică și administrativă.

Articolul 28 – Intrarea în vigoare

Articolul prevede că regulamentul se va aplica de la 1 ianuarie 2021.

Anexă — partea I — Indicatori

Această parte a anexei precizează indicatorii utilizați pentru monitorizarea progresului programului în raport cu obiectivele sale generale și specifice.

Anexă — partea II — Procentele indicative pentru sectorul transporturilor

Această parte a anexei conține procente orientative pentru distribuirea resurselor bugetare în sectorul transporturilor.

Anexă — partea III — Coridoarele rețelei centrale de transport și tronsoanele identificate în prealabil; Tronsoanele identificate în prealabil din rețeaua globală

Această parte a anexei definește alinierea coridoarelor rețelei centrale, inclusiv a tronsoanelor identificate în prealabil și oferă o listă orientativă a tronsoanelor transfrontaliere din rețeaua globală.

Anexă – partea IV - Identificarea proiectelor transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile

Această parte a anexei definește criteriile și procedura pentru a identifica proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile

Anexă — partea V — Proiectele de interes comun referitoare la infrastructura de conectivitate digitală

Această parte a anexei conține o listă orientativă a proiectelor de interes comun identificate în prealabil referitoare la infrastructura de conectivitate digitală.

2018/0228 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1316/2013 și a Regulamentului (UE) nr. 283/2014

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 172 și articolul 194,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 16 ,

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor 17 ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)Pentru a realiza o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și pentru a stimula crearea de locuri de muncă, Uniunea necesită infrastructuri moderne și foarte performante, care să contribuie la interconectarea și la integrarea Uniunii și a tuturor regiunilor sale, în sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei. Respectivele interconexiuni ar trebui să contribuie la îmbunătățirea liberei circulații a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor. Rețelele transeuropene ar trebui să faciliteze interconexiunile transfrontaliere, să promoveze o mai mare coeziune economică, socială și teritorială și să contribuie la realizarea unei economii de piață sociale mai competitive și la lupta împotriva schimbărilor climatice.

(2)Obiectivul Mecanismului pentru Interconectarea Europei („programul”) este de a accelera investițiile în domeniul rețelelor transeuropene și de a mobiliza finanțarea provenind atât din sectorul public, cât și din cel privat, sporind în același timp certitudinea juridică și respectând principiul neutralității tehnologice. Programul ar trebui să permită valorificarea sinergiilor dintre sectoarele transporturilor, energiei și telecomunicațiilor, sporind astfel eficacitatea intervențiilor Uniunii și permițând optimizarea costurilor de punere în practică.

(3)Programul ar trebui să vizeze sprijinirea schimbărilor climatice, a proiectelor durabile din punct de vedere social și ecologic și, dacă este cazul, atenuarea schimbărilor climatice și măsurile de adaptare la acestea. În special, ar trebui consolidată contribuția programului la realizarea scopurilor și a obiectivelor din Acordul de la Paris, precum și a obiectivelor privind clima și energia pentru 2030 și obiectivul de decarbonizare pe termen lung.

(4)Pentru a reflecta importanța combaterii schimbărilor climatice în conformitate cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris și cu angajamentul față de obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, prezentul Regulament ar trebui, prin urmare, să integreze acțiunile de combatere a schimbărilor climatice în politicile Uniunii și să conducă la atingerea unei ținte generale reprezentate de o contribuție de 25 % din cheltuielile bugetului UE pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor climatice 18 . Acțiunile întreprinse în cadrul programului ar trebui să contribuie cu 60 % din pachetul financiar global al programului la îndeplinirea obiectivelor legate de climă, bazate, printre altele, pe următorii markeri Rio: i) 100 % pentru cheltuielile aferente infrastructurii feroviare, combustibililor alternativi, transportului urban ecologic, transportului energiei electrice, stocării energiei electrice, rețelelor inteligente, transportului de CO2 și energiei din surse regenerabile; ii) 40 % pentru căile navigabile interioare și transportul multimodal, precum și infrastructurile de gaze naturale — în cazul în care se permite utilizarea sporită a energiilor regenerabile pe bază de hidrogen sau biometan. Acțiunile relevante vor fi identificate în timpul pregătirii și punerii în aplicare a programului și reevaluate în contextul evaluărilor relevante și în procesele de evaluare. Pentru a împiedica ca infrastructura să fie vulnerabilă la potențialele efecte pe termen lung ale schimbărilor climatice și pentru a se asigura că costul emisiilor de gaze cu efect de seră generate de proiect este inclus în evaluarea economică a proiectului, proiectele sprijinite de program ar trebui să fie supuse „imunizării la schimbările climatice” în conformitate cu o serie de orientări care ar trebui dezvoltate de Comisie în concordanță cu orientările elaborate pentru alte programe ale Uniunii, după caz.

(5)În vederea respectării obligațiilor de raportare stabilite în articolul 11 litera (c) din Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici, de modificare a Directivei 2003/35/CE și de abrogare a Directivei 2001/81/CE, în ceea ce privește utilizarea fondurilor Uniunii în sprijinul măsurilor luate în vederea respectării obiectivelor prezentei directive, cheltuielile legate de reducerea emisiilor sau a poluanților atmosferici în temeiul prezentei directive trebuie monitorizate.

(6)Un obiectiv important al acestui program este de a genera sinergii sporite între transporturi, energie și sectorul digital. În acest scop, programul ar trebui să prevadă adoptarea de programe de lucru intersectoriale care ar putea aborda domeniile specifice de intervenție, de exemplu în ceea ce privește mobilitatea conectată și automatizată sau combustibilii alternativi. În plus, programul ar trebui să permită, în fiecare sector, posibilitatea de a considera eligibile anumite componente auxiliare referitoare la alt sector, în cazul în care o astfel de abordare îmbunătățește beneficiile socio-economice ale investiției. Sinergia dintre sectoare ar trebui stimulată prin criteriile de atribuire pentru selectarea acțiunilor.

(7)Orientările rețelei transeuropene de transport (TEN-T), astfel cum sunt stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 19 (denumite în continuare „orientările TEN-T”), identifică infrastructura TEN-T, prevăd cerințele care trebuie îndeplinite de aceasta și stabilesc măsuri de implementare a acestora. În special, respectivele orientări au în vedere finalizarea rețelei centrale până în 2030, prin crearea unei noi infrastructuri, precum și prin modernizarea și reabilitarea substanțială a celei deja existente.

(8)În vederea realizării obiectivelor stabilite în orientările TEN-T, este necesar să se sprijine cu prioritate legăturile transfrontaliere și legăturile lipsă și să se asigure, după caz, că acțiunile sprijinite sunt în concordanță cu planurile de lucru pentru coridor instituite în temeiul articolului 47 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 și conform dezvoltării rețelei globale în ceea ce privește performanța și interoperabilitatea.

(9)Pentru a reflecta creșterea fluxurilor de transport și evoluția rețelei, alinierea coridoarelor rețelei primare și a tronsoanelor identificate ar trebui să fie adaptate. Aceste adaptări ar trebui să fie proporționale pentru a proteja coerența și eficiența în dezvoltarea coridorului, precum și coordonarea. Din acest motiv, lungimea coridoarelor rețelei centrale nu ar trebui să crească cu mai mult de 15%.

(10)Este necesar să se promoveze investițiile în favoarea unei mobilități inteligente, durabile, favorabile incluziunii, în condiții de siguranță și securitate pe întreg teritoriul Uniunii. În 2017, Comisia a prezentat comunicarea „Europa în mișcare” 20 , o amplă serie de inițiative menite să facă traficul mai sigur, să încurajeze taxarea rutieră inteligentă, să reducă emisiile de CO2, poluarea aerului și congestia traficului, să promoveze mobilitatea conectată și autonomă și să asigure condiții adecvate și perioade de repaus pentru lucrători. Aceste inițiative ar trebui să fie însoțite de sprijin financiar din partea Uniunii, după caz prin intermediul acestui program.

(11)În orientările TEN-T se solicită, în ceea ce privește noile tehnologii și inovarea, ca TEN-T să faciliteze decarbonizarea tuturor modurilor de transport, prin stimularea eficienței energetice, precum și prin utilizarea combustibililor alternativi. Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului 21 instituie un cadru comun de măsuri destinate instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi în Uniune cu scopul de a reduce la minimum dependența de petrol și de a atenua impactul transporturilor asupra mediului și solicită statelor membre să se asigure că punctele de reîncărcare sau de realimentare accesibile publicului sunt puse la dispoziție până la 31 decembrie 2025. Astfel cum s-a subliniat în propunerile Comisiei 22 din noiembrie 2017, este necesar un set cuprinzător de măsuri pentru a promova mobilitatea cu emisii scăzute, inclusiv sprijin financiar în cazul în care condițiile de piață nu ar oferi un stimulent suficient.

(12)În cadrul Comunicării sale intitulate „O mobilitate durabilă pentru Europa: sigură, conectată și curată” 23 , Comisia a evidențiat că vehiculele automatizate și sistemele avansate de conectivitate vor face vehiculele mai sigure, mai ușor de utilizat în comun și mai accesibile pentru toți cetățenii, inclusiv pentru persoanele care în prezent nu pot beneficia de servicii de mobilitate, cum ar fi persoanele în vârstă și persoanele cu handicap. În acest context, Comisia a propus, de asemenea, un „plan de acțiune strategic al UE privind siguranța rutieră” și o revizuire a Directivei 2008/096 privind siguranța rutieră pentru administrarea infrastructurii.

(13)Pentru a îmbunătăți realizarea proiectelor de transport în părțile mai puțin dezvoltate ale rețelei, o alocare din Fondul de coeziune ar trebui să fie transferată către program pentru finanțarea proiectelor de transport din statele membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune. Într-o primă etapă și în limita a 70 % din pachetul financiar transferat, selecția proiectelor eligibile pentru finanțare ar trebui să respecte alocările naționale din Fondul de coeziune. Restul de 30 % din pachetul financiar transferat ar trebui alocat pe o bază concurențială către proiecte situate în statele membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune, acordând prioritate legăturilor transfrontaliere și legăturilor lipsă. Comisia ar trebui să sprijine statele membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune în elaborarea unei rezerve adecvate de proiecte, în special prin consolidarea capacității instituționale a administrațiilor publice vizate.

(14)Ca urmare la Comunicarea comună privind îmbunătățirea mobilității militare în UE din noiembrie 2017 24 , planul de acțiune privind mobilitatea militară adoptat la 28 martie 2018 de către Comisie și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate 25 a subliniat faptul că politica privind infrastructura de transport oferă o oportunitate clară pentru a mări sinergiile între nevoile în materie de apărare și TEN-T. Planul de acțiune prevede că, până la jumătatea anului 2018, Consiliul este invitat să evalueze și să valideze cerințele militare legate de infrastructura de transport și că, până în 2019, serviciile Comisiei vor identifica părțile rețelei transeuropene de transport adecvate pentru transportul militar, inclusiv modernizările necesare ale infrastructurii existente. Finanțarea din partea Uniunii pentru punerea în aplicare de proiecte cu dublă utilizare ar trebui să fie implementată prin intermediul programului pe baza unor programe de lucru specifice care să precizeze cerințele aplicabile, astfel cum sunt definite în contextul planului de acțiune.

(15)În comunicarea sa intitulată „Un parteneriat strategic reînnoit și consolidat cu regiunile ultraperiferice ale Uniunii Europene” 26 , Comisia a subliniat necesitățile specifice ale regiunilor ultraperiferice și nevoia de a asigura o finanțare din partea Uniunii menită să corespundă acestor necesități, inclusiv prin intermediul programului.

(16)Având în vedere nevoile importante de investiții pentru a realiza progrese în finalizarea rețelei centrale TEN-T până în 2030 (estimate la 350 de miliarde EUR în perioada 2021-2027), rețeaua globală TEN-T până în 2050 și investițiile în decarbonizare-digitalizare-urbanizare (estimate la 700 de miliarde EUR în perioada 2021-2027), este oportun să se utilizeze în mod cât mai eficient diferitele programe de finanțare și instrumentele UE și, astfel, să se maximizeze valoarea adăugată la nivelul UE a investițiilor susținute de către Uniune. Acest lucru s-ar putea realiza prin simplificarea procesului de investiție, care permite vizibilitatea conductelor de transport și consecvența între programele relevante ale Uniunii, în special cu Mecanismul pentru Interconectarea Europei, Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul de coeziune și fondul InvestEU. În special, condițiile favorabile, astfel cum sunt detaliate în anexa IV la Regulamentul (UE) XXX [Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și regulile financiare și cele pentru Fondul pentru azil și migrație, Fondul pentru securitate internă și gestionarea frontierelor și vize („RDC”)] ar trebui să fie luate în considerare, după caz.

(17)Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 27 definește prioritățile din domeniul infrastructurii energetice transeuropene, care trebuie implementate pentru atingerea obiectivelor de politică ale Uniunii privitoare la energie și climă, stabilește proiecte de interes comun necesare pentru implementarea acestor priorități, stabilește măsuri în domeniul acordării de autorizații, al implicării publice și al reglementării pentru a accelera și/sau a facilita implementarea acestor proiecte, inclusiv criterii privind eligibilitatea generală a unor astfel de proiecte pentru obținerea de asistență financiară din partea Uniunii.

(18)Directiva privind energia din surse regenerabile [reformare] subliniază necesitatea creării unui cadru favorabil care cuprinde o utilizare sporită a fondurilor Uniunii, cu trimitere explicită la acțiuni care să permită sprijinirea cooperării transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

(19)Deși finalizarea infrastructurii de rețea rămâne o prioritate pentru dezvoltarea energiei din surse regenerabile, integrarea cooperării transfrontaliere în materie de surse regenerabile de energie reflectă abordarea adoptată în cadrul inițiativei „Energie curată pentru toți europenii” cu responsabilitatea colectivă de a atinge un obiectiv ambițios în materie de energie regenerabilă în 2030 și un context politic nou cu obiective ambițioase pe termen lung privind decarbonizarea.

(20)Tehnologiile de infrastructură inovatoare care permit tranziția spre sisteme energetice și de mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon și îmbunătățesc securitatea aprovizionării sunt esențiale, având în vedere agenda de decarbonizare a Uniunii. În special, în Comunicarea sa din 23 noiembrie 2017 intitulată „Comunicare privind consolidarea rețelelor energetice europene” 28 , Comisia a subliniat faptul că rolul energiei electrice, în cazul în care energia din surse regenerabile va reprezenta jumătate din volumul total de electricitate până în 2030, va fi din ce în ce mai mult de a stimula decarbonizarea sectoarelor, până în prezent dominată de combustibilii fosili, cum ar fi transportul, industria și încălzirea și răcirea și că, prin urmare, accentul în cadrul infrastructurii energetice transeuropene politică este pus din ce în ce mai mult pe interconexiunile electrice, instalațiile electrice și rețelele inteligente. Pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare a Uniunii, trebuie să se ia în considerare în mod corespunzător și să se acorde prioritate tehnologiilor și proiectelor care contribuie la tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon. Comisia va avea drept obiectiv creșterea numărului de rețele inteligente transfrontaliere inovatoare de stocare, precum și al proiectelor de transport al dioxidului de carbon care urmează să fie sprijinite în cadrul programului.

(21)Realizarea pieței unice digitale se bazează pe infrastructura de conectivitate digitală. Digitalizarea industriei europene și modernizarea unor sectoare precum transporturile, energia, asistența medicală și administrația publică depind de accesul universal la rețele fiabile, accesibile, de mare și foarte mare capacitate. Conectivitatea digitală a devenit unul dintre factorii determinanți pentru coeziunea economică, socială și teritorială, sprijinind modernizarea economiilor locale și susținerea diversificării activităților economice. Domeniul de intervenție al programului în domeniul infrastructurii de conectivitate digitală ar trebui să fie ajustat pentru a reflecta importanța crescândă a acesteia pentru economie și societate în ansamblu. Prin urmare, este necesar să se stabilească proiectele de interes comun privind infrastructura de conectivitate digitală, necesare pentru a îndeplini obiectivele pieței unice digitale a Uniunii și să se abroge Regulamentul (UE) nr. 283/2014 al Parlamentului European și al Consiliului 29  

Comunicarea intitulată „Conectivitate pentru o piață unică digitală competitivă — către o societate europeană a gigabiților” 30 (Societatea Gigabit) stabilește obiective strategice pentru 2025, în vederea optimizării investițiilor în infrastructura de conectivitate digitală. Directiva (UE) 2018/XXX [Codul european al comunicațiilor electronice] vizează, printre altele, crearea unui cadru de reglementare care să stimuleze investițiile private în rețelele de conectivitate digitală. Totuși, este clar că implementările rețelei vor rămâne neviabile din punct de vedere comercial în multe domenii pe întreg teritoriul Uniunii Europene, din cauza unei serii de factori precum izolarea și particularitățile geografice/teritoriale, densitatea scăzută a populației, diverși factori socio-economici. Prin urmare, programul ar trebui să fie ajustat pentru a contribui la îndeplinirea acestor obiective strategice stabilite în Strategia societății gigabiților, care vine în completarea sprijinului acordat pentru implementarea rețelelor de foarte mare capacitate de către alte programe, în special Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) și Fondul de coeziune și fondul InvestEU. 

(22)Deși toate rețelele de conectivitate digitală care sunt conectate la internet sunt intrinsec rețele transeuropene, în special datorită funcționării aplicațiilor și serviciilor pe care le permit, ar trebui acordată prioritate pentru sprijin prin intermediul mecanismului „Conectarea Europei” acțiunilor cu cel mai mare impact preconizat asupra pieței unice digitale, printre altele, prin alinierea acestora cu obiectivele comunicării privind strategia societății gigabiților precum și asupra transformării digitale a economiei și societății, având în vedere disfuncționalitățile pieței și obstacolelor întâlnite în calea implementării.

(23)Școlile, universitățile, bibliotecile, administrațiile locale, regionale sau naționale, principalii furnizori de servicii publice, spitalele și centrele medicale, nodurile de transport și întreprinderile cu un grad mare de dezvoltare digitală sunt entități și locuri care pot stimula evoluțiile socio-economice importante în zona în care sunt situate. Astfel de factori socio-economici trebuie să se afle în avangarda conectivității în gigabit pentru a oferi acces la cele mai bune servicii și aplicații pentru cetățenii europeni, mediul de afaceri și comunitățile locale. Programul ar trebui să ofere acces la conectivitate în gigabit pentru acești factori socio-economici cu scopul de a le maximiza efectele pozitive asupra economiei și societății la scară largă, inclusiv prin generarea unei cereri mai mari pentru conectivitate și servicii..

(24)În plus, bazându-se pe succesul inițiativei WiFi4EU, programul ar trebui să sprijine în continuare accesul la o conexiune locală fără fir, gratuită și de înaltă calitate locale, în centrele vieții publice locale, inclusiv entitățile cu misiune de serviciu public, cum sunt autoritățile publice și furnizorii de servicii publice, precum și în spațiile în aer liber accesibile publicului larg, pentru a promova viziunea digitală a Uniunii în comunitățile locale.

(25)Viabilitatea următoarei generație de servicii digitale preconizate, cum ar fi serviciile și aplicațiile internetului obiectelor, care se preconizează că vor aduce beneficii semnificative în diferite sectoare și pentru societate în ansamblul său, va necesita o acoperire transfrontalieră neîntreruptă cu rețele 5G, în special în scopul de a le permite utilizatorilor și obiectelor să rămână conectați atunci când se deplasează. Cu toate acestea, scenariile de partajare a costurilor pentru implementarea tehnologiei 5G în toate aceste sectoare rămân neclare, iar riscurile percepute ale implementării comerciale în unele domenii-cheie sunt foarte ridicate. Se preconizează că legăturile feroviare și coridoarele rutiere vor fi domeniile-cheie pentru prima fază a noilor aplicații în domeniul mobilității conectate și constituie, prin urmare, proiecte transfrontaliere esențiale pentru finanțare în cadrul acestui program.

(26)Teritoriile neconectate din toate zonele Uniunii, inclusiv din cele centrale, sunt văzute ca blocaje și reprezintă un potențial neexploatat în cadrul pieței unice digitale. În zonele rurale și cele mai izolate, conectivitatea la internet de înaltă calitate poate avea un rol esențial în prevenirea decalajului digital, a izolării și a depopulării prin reducerea costurilor de livrare de bunuri și de servicii și, parțial, prin compensarea poziției îndepărtate. Conectivitatea la internet de înaltă calitate este necesară pentru achiziționarea de noi oportunități economice, precum agricultura de precizie sau dezvoltarea unei bioeconomii în zonele rurale. Programul ar trebui să contribuie la furnizarea pentru toate gospodăriile europene, rurale sau urbane a unei conectivități fixe sau fără fir de capacitate foarte mare, cu accent pe măsurile de implementare pentru care se constată o anumită disfuncționalitate a pieței și care pot fi abordate folosind granturi de mică intensitate. În acest demers, programul ar trebui să aibă ca obiectiv obținerea unei acoperiri cuprinzătoare a gospodăriilor și a teritoriilor, dat fiind că nu este rentabil din punct de vedere economic să se remedieze decalajele dintr-o zonă care este deja acoperită.

(27)Instalarea rețelelor de comunicații electronice de bază, inclusiv cu cabluri submarine care conectează teritoriile europene cu țări terțe de pe alte continente sau care conectează insulele europene sau teritoriile de peste mări cu continentul, este necesară în vederea asigurării redundanței necesare pentru astfel de infrastructuri vitale, precum și pentru a spori capacitatea de rezistență a UE și a rețelelor digitale. Cu toate acestea, astfel de proiecte sunt adesea neviabile din punct de vedere comercial fără sprijin public.

(28)Acțiunile care contribuie la proiectele de interes comun în domeniul infrastructurii de conectivitate digitală trebuie să implementeze tehnologia cea mai adecvată pentru proiectul specific, propunând totodată un echilibru optim între tehnologiile de vârf în ceea ce privește capacitatea fluxului de date, siguranța de transmitere, reziliența rețelei și eficiența din punctul de vedere al costurilor și ar trebui să aibă prioritate prin intermediul programelor de lucru ținând seama de criteriile stabilite în prezentul regulament. Implementarea de rețele de foarte mare capacitate poate include infrastructură pasivă, în vederea maximizării beneficiilor socio-economice, precum și de mediu. În sfârșit, în stabilirea priorităților de acțiune, sunt luate în considerare eventualele efecte pozitive în materie de conectivitate, de exemplu, atunci când un proiect realizat poate îmbunătăți interesul economic în ceea ce privește implementări ulterioare care să conducă la acoperirea suplimentară a teritoriilor și populației din zonele care au rămas până în prezent neacoperite.

(29)Uniunea și-a elaborat propria tehnologie de poziționare, navigație și sincronizare (PNT) (EGNOS/Galileo) și propriul său sistem de observare a Pământului (Copernicus). Atât EGNOS/Galileo, cât și Copernicus oferă servicii avansate care oferă beneficii economice importante pentru utilizatorii publici și privați. În consecință, orice infrastructură de transport, energetică și digitală finanțată de program — care utilizează serviciile PNT sau de observare a Pământului — ar trebui să fie compatibilă din punct de vedere tehnic cu EGNOS/Galileo și Copernicus.

(30)Rezultatele pozitive ale primei cereri mixte de oferte de finanțare lansate în cadrul actualului program în 2017 a confirmat relevanța utilizării granturilor UE pentru combinarea cu finanțare din partea Băncii Europene de Investiții sau a băncilor naționale de promovare economică sau a altor instituții financiare publice și de dezvoltare, precum și a instituțiilor financiare din sectorul privat și investitorilor din sectorul privat, inclusiv prin intermediul parteneriatelor public-privat. Prin urmare, programul ar trebui să continue să prevadă proceduri specifice care să permită combinarea granturilor UE cu alte surse de finanțare.

(31)Obiectivele de politică ale acestui program vor fi, de asemenea, abordate prin intermediul instrumentelor financiare și al garanțiilor bugetare în cadrul componentei (componentelor) de politică [...] a (ale) fondului InvestEU. Acțiunile programului ar trebui să fie utilizate pentru a aborda disfuncționalitățile pieței sau situațiile de investiții sub nivelul optim, în mod proporțional, fără a se suprapune cu sau fără a exclude finanțarea privată și ar trebui să aibă o valoare adăugată europeană clară.

(32)Pentru a promova o dezvoltare integrată a ciclului de inovare, este necesar să se asigure complementaritatea între soluțiile inovatoare dezvoltate în contextul programelor-cadru de cercetare și inovare ale Uniunii și soluțiile inovatoare implementate cu sprijin din partea Mecanismului pentru Interconectarea Europei. În acest scop, sinergiile cu programul Orizont Europe vor asigura faptul că: (a) nevoile de cercetare și inovare în domeniul transporturilor, al energiei și în domeniul digital în cadrul UE sunt identificate și stabilite în cadrul procesului de planificare strategică al Orizont Europa; (b) Mecanismul pentru Interconectarea Europei sprijină implementarea la scară largă și instalarea de tehnologii și soluții inovatoare în domeniul infrastructurii transportului, energiei și digitale, în special a celor care decurg din Orizont Europa; (c) schimbul de informații și de date între Orizont Europa și Mecanismul pentru Interconectarea Europei va fi facilitat, de exemplu, prin evidențierea tehnologiilor din Orizont Europa cu un nivel ridicat de pregătire pentru piață care ar putea fi mobilizate prin intermediul MIE.

(33)Prezentul regulament stabilește un pachet financiar pentru întreaga perioadă 2021-2027, care urmează să constituie principala valoare de referință, în sensul [trimiterea urmează să fie actualizată, după caz, în conformitate cu noul acord interinstituțional: punctul 17 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară 31 , pentru Parlamentul European și Consiliu în cursul procedurii bugetare anuale].

(34)La nivelul Uniunii, semestrul european pentru coordonarea politicilor economice constituie cadrul pentru identificarea priorităților naționale de reformă și monitorizarea punerii în aplicare a acestora. Statele membre își elaborează propriile strategii multianuale de investiții naționale în sprijinul acestor priorități de reformă. Aceste strategii ar trebui să fie prezentate împreună cu programele naționale anuale de reformă, ca o modalitate de a structura și a coordona proiecte de investiții prioritare care urmează să fie sprijinite de dreptul național și/sau de finanțare din partea Uniunii. Acestea ar trebui, de asemenea, să utilizeze fondurile Uniunii în mod coerent și să maximizeze valoarea adăugată a sprijinului financiar care urmează să fie primit în special din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) și Fondul de coeziune, Funcția europeană de stabilizare a investițiilor, fondul InvestEU și Mecanismul pentru Interconectarea Europei, după caz. Sprijinul financiar ar trebui să fie, de asemenea, utilizat într-un mod compatibil cu legislația Uniunii și planurile energetice și climatice naționale, după caz.

(35)Normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se aplică prezentului regulament. Aceste norme sunt prevăzute în Regulamentul financiar și stabilesc în special procedura de stabilire și execuție a bugetului prin granturi, achiziții publice, execuție indirectă, premii, și prevăd controale legate de răspunderea actorilor financiari. Normele adoptate pe baza articolului 322 din TFUE se referă la protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre, întrucât respectarea statului de drept este o condiție prealabilă esențială pentru buna gestiune financiară și finanțare eficace din partea UE.

(36)Tipurile de finanțare și metodele de implementare din prezentul regulament trebuie alese pe baza capacității lor de a atinge obiectivele specifice ale acțiunilor și de a obține rezultate, luânduse în considerare, în special, costurile controalelor, sarcina administrativă și riscul preconizat de neconformitate. Aceasta ar trebui să includă utilizarea de sume forfetare, rate forfetare și costuri unitare, precum și o finanțare care nu este legată de costuri, în conformitate cu articolul 125 alineatul (1) din Regulamentul financiar.

(37)Țările terțe care sunt membre ale Spațiului Economic European (SEE) pot participa la programele Uniunii în cadrul cooperării stabilite în conformitate cu Acordul privind SEE care prevede punerea în aplicare a programelor printr-o decizie în temeiul respectivului acord. Țările terțe pot participa, de asemenea, pe baza altor instrumente juridice. În prezentul regulament ar trebui introdusă o dispoziție specifică cu scopul de a acorda drepturile și accesul necesare pentru ca ordonatorul de credite competent, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Curtea de Conturi Europeană să își exercite în mod amplu competențele respective.

(38)Regulamentul financiar stabilește normele referitoare la acordarea de granturi. Pentru a lua în considerare specificitatea acțiunilor sprijinite de program și pentru a asigura o punere în aplicare coerentă între sectoarele acoperite de program, este necesar să se prevadă indicații suplimentare privind eligibilitatea și criteriile de atribuire.

(39)În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 32 , Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2988/95 al Consiliului 33 , Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului 34 și Regulamentul (UE) 2017/193 al Consiliului 35 , interesele financiare ale Uniunii trebuie protejate prin măsuri proporționale, printre care se numără prevenirea, detectarea, corectarea și investigarea neregulilor și a cazurilor de fraudă, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau utilizate incorect și, acolo unde este cazul, impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 și cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) poate efectua investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) poate ancheta și trimite în judecată cazuri de fraudă și alte activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii, conform prevederilor Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului 36 . În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii și să acorde accesul și drepturile necesare Comisiei, OLAF, Parchetului European (EPPO) și Curții de Conturi Europene (CCE), asigurându-se totodată că orice parte terță implicată în implementarea fondurilor Uniunii acordă drepturi echivalente.

(40)În conformitate cu [trimiterea urmează să fie actualizată, după caz, în conformitate cu noua decizie privind TTPM: Articolul 94 din Decizia 2013/755/UE a Consiliului 37 ] persoanele și entitățile stabilite în țări și teritorii de peste mări (TTPM) sunt eligibile pentru finanțare sub rezerva regulilor și obiectivelor programului și a eventualelor mecanisme aplicabile statului membru de care aparține țara respectivă sau teritoriul respectiv.

(41)Uniunea ar trebui să urmărească coerența și sinergiile cu programele Uniunii pentru politica externă a UE, inclusiv asistența pentru preaderare în urma angajamentelor luate în contextul comunicării „O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest și un angajament sporit al UE în regiune” 38 .

(42)În cazul în care țări terțe sau entități stabilite în țări terțe participă la acțiuni care contribuie la proiecte de interes comun sau la proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile, asistența financiară ar trebui să fie disponibilă numai în cazul în care acest lucru este indispensabil pentru îndeplinirea obiectivelor acestor proiecte.

(43)În conformitate cu punctele 22 și 23 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 39 , este necesar să se evalueze acest program pe baza informațiilor colectate prin intermediul cerințelor de monitorizare specifice, evitând totodată reglementarea și sarcinile administrative excesive, mai ales asupra statelor membre. Comisia ar trebui să realizeze evaluări și să comunice Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor rezultatele acestora, în vederea identificării eficacității și a eficienței finanțării, precum și a impactului acesteia asupra scopurilor globale ale.

(44)Ar trebui puse în aplicare măsuri de monitorizare și de raportare adecvate, inclusiv indicatori, pentru a raporta progresul programului în ceea ce privește atingerea obiectivelor generale și specifice stabilite de prezentul regulament. Acest sistem de raportare cu privire la performanță ar trebuie să garanteze că datele referitoare la monitorizarea implementării programului și la rezultatele acestuia sunt colectate în mod eficient, cu eficacitate și la timp. Este necesar să se impună cerințe de raportare proporționale privind beneficiarii fondurilor Uniunii, în vederea colectării de date relevante pentru program.

(45)În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește programele de lucru. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului 40 .

(46)În vederea adaptării, dacă este necesar, a indicatorilor utilizați pentru monitorizarea programului, procentajele orientative ale resurselor bugetare alocate pentru fiecare dintre obiectivele specifice din sectorul transporturilor și definiția coridoarelor rețelei centrale de transport, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificările la anexa I părțile I, II și III din anexa la prezentul regulament. Este deosebit de important să se desfășoare consultări adecvate de către Comisie pe parcursul activităților sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți, precum și ca respectivele consultări să fie desfășurate în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestora au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(47)Din motive de claritate, Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 și Regulamentul (UE) nr. 283/2014 ar trebuie abrogate. Cu toate acestea, efectele articolului 29 din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013, care modifică anexa la Regulamentul (UE) nr. 913/2010 al Parlamentului European și al Consiliului 41 în ceea ce privește lista coridoarelor de transport de marfă, ar trebui să fie menținute.

(48)Pentru a permite adoptarea rapidă a actelor de punere în aplicare prevăzute în prezentul regulament, este necesar ca acesta să intre în vigoare imediat după publicarea sa,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1
Obiect

Prezentul regulament instituie Mecanismul pentru Interconectarea Europei (denumit în continuare „programul”).

El prevede obiectivele programului, bugetul pentru perioada 2021-2027, formele de finanțare din partea Uniunii și normele pentru furnizarea unor finanțării.

Articolul 2
Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)„acțiune” înseamnă orice activitate care a fost identificată a fi independentă din punct de vedere financiar și tehnic, care este delimitată în timp și care este necesară pentru implementarea unui proiect;

(b)„combustibili alternativi” înseamnă combustibili alternativi, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2014/94/UE;

(c)„țară asociată” înseamnă o țară terță care este parte la un acord cu Uniunea care îi permite participarea la program în conformitate cu articolul 5;

(d)„operațiune de finanțare mixtă” înseamnă acțiuni sprijinite de la bugetul UE, inclusiv în cadrul mecanismelor de finanțare mixtă în temeiul articolului [2 alineatul (6)] din Regulamentul (EU, Euratom) 2018/XXX (Regulamentul financiar), care combină forme nerambursabile de sprijin și/sau instrumente financiare de la bugetul UE cu forme rambursabile de sprijin din partea unor instituții de dezvoltare sau alte instituții de finanțe publice, precum și din partea unor instituții financiare și investitori comerciali.

(e)„rețea globală” înseamnă infrastructura de transport identificată în conformitate cu capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(f)„rețea centrală” înseamnă infrastructura de transporturi identificată în conformitate cu capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(g)„coridoarele rețelei centrale” înseamnă un instrument care să faciliteze implementarea coordonată a rețelei centrale, conform dispozițiilor din capitolul IV al Regulamentului (UE) nr. 1315/2013 și care figurează în partea III din anexa la prezentul regulament;

(h)„proiect transfrontalier în domeniul energiei din surse regenerabile” înseamnă un proiect selectat sau eligibil pentru a fi selectat în cadrul unui acord de cooperare sau al oricărui alt tip de aranjamente între statele membre sau între statele membre și țările terțe, astfel cum sunt definite în articolele 6, 7, 9 sau 11 din Directiva 2009/82 în planificarea sau introducerea energiei din surse regenerabile, în conformitate cu criteriile stabilite în partea IV din anexa la prezentul regulament;

(i)„infrastructură de conectivitate digitală” înseamnă rețele de foarte mare capacitate, sisteme 5G, conectivitate fără fir locală de calitate foarte înaltă, rețele de bază, precum și platformele digitale operaționale asociate direct cu infrastructura de transport și de energie;

(j)„5G” înseamnă un set de elemente de infrastructură digitală bazată pe standarde convenite la nivel mondial pentru tehnologia de comunicații mobile și fără fir utilizată pentru conectivitate și servicii cu valoare adăugată cu caracteristici de performanță avansată, cum ar fi rate și capacitate de date foarte mari, latență mică, fiabilitate ridicată sau acceptarea unui număr mare de dispozitive conectate;

(k)„coridor 5G” înseamnă un coridor de transport, drum sau cale ferată, acoperit în întregime cu infrastructura și conectivitatea digitală și în special cu sistemele 5G, permițând furnizarea neîntreruptă de servicii digitale de sinergie precum mobilitatea conectată și automatizată sau servicii de mobilitate inteligente similare pentru căi ferate;

(l)„platforme digitale operaționale asociate direct cu infrastructura de transport și de energie” înseamnă resurse fizice și virtuale de tehnologii ale informației și comunicațiilor („TIC”) care funcționează pe lângă infrastructura de comunicații și care sprijină fluxul, stocarea, prelucrarea și analiza datelor privind infrastructura de transport și/sau energie;

(m)„proiect de interes comun” înseamnă un proiect identificat în Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 sau în Regulamentul (UE) nr. 347/2013 sau în articolul 8 din prezentul regulament;

(n)„studii” înseamnă activitățile necesare pentru a pregăti punerea în aplicare a proiectului, precum studiile pregătitoare, de cartografiere, de fezabilitate, de evaluare, de testare și de validare, inclusiv sub forma programelor informatice, și oricare alte măsuri de asistență tehnică, inclusiv acțiunile prealabile de definire și de dezvoltare completă a unui proiect, precum și de luare a deciziilor privind finanțarea sa, cum ar fi recunoașterea amplasamentelor și pregătirea pachetului financiar;

(o)„factori socio-economici” înseamnă entități care, prin misiunea, natura sau localizarea lor, pot genera, în mod direct sau indirect, beneficii socio-economice substanțiale pentru cetățeni, mediul de afaceri și comunitățile locale aflate în vecinătatea lor;

(p)„țară terță” înseamnă o țară care nu este membră a Uniunii Europene;

(q)„rețele de foarte mare capacitate” înseamnă rețele de foarte mare capacitate, astfel cum sunt definite la articolul [2 alineatul (XX)] din Directiva (UE) 2018/XXX [Codul european al comunicațiilor electronice];

(r)„lucrări” înseamnă cumpărarea, furnizarea și implementarea de componente, sisteme și servicii, inclusiv programe informatice, realizarea activităților de dezvoltare, construcție și de instalare aferente unui proiect, recepția instalațiilor și lansarea proiectului.

Articolul 3
Obiective

1.Programul are drept obiectiv general să dezvolte și să modernizeze rețelele transeuropene în domeniul transporturilor, al energiei și în domeniul digital și de a facilita cooperarea transfrontalieră în domeniul energiei din surse regenerabile, luând în considerare angajamentele de decarbonizare pe termen lung și punând accent pe sinergiile dintre sectoare.

2.Programul are următoarele obiective specifice:

(a)în sectorul transporturilor:

(i)să contribuie la dezvoltarea proiectelor de interes comun referitoare la rețele și infrastructuri eficiente și interconectate pentru o mobilitate inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, în condiții sigure și securizate;

(ii)să adapteze rețelele TEN-T la nevoile în materie de mobilitate militară;

(b)în sectorul energetic, să contribuie la dezvoltarea de proiecte de interes comun referitoare la o mai bună integrare a pieței interne a energiei, la interoperabilitatea rețelelor transfrontaliere și transsectoriale, la facilitarea decarbonizării și securitatea aprovizionării, precum și la facilitarea cooperării transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile;

(c)în sectorul digital, să contribuie la instalarea unor rețele digitale de foarte mare capacitate și a sistemelor 5G, la sporirea rezilienței și a capacității rețelelor digitale centrale pe teritoriul UE, corelându-le cu teritoriile învecinate, precum și la digitalizarea rețelelor de transport și de energie.

Articolul 4
Buget

1.Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a programului pentru perioada 2021 - 2027 se stabilește la 42 265 493 000 EUR în prețuri curente.

2.Distribuirea acestei sume se stabilește după cum urmează:

(a)până la 30 615 493 000 EUR pentru obiectivele specifice menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a), din care:

(i)12 830 000 000 EUR din Fondul european de investiții strategice;

(ii)11 285 493 000 EUR transferați din Fondul de coeziune pentru a fi cheltuiți, în conformitate cu prezentul regulament, exclusiv în statele membre eligibile pentru finanțare din partea Fondului de coeziune;

(iii)6 500 000 000 EUR din partea grupurilor de apărare pentru obiectivul specific menționat la articolul 3 alineatul (2) litera (a) punctul (ii);

(b)până la 8 650 000 000 EUR pentru obiectivele specifice menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b), din care până la 10 % pentru facilitarea cooperării transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile

(c)până la 3 000 000 000 EUR pentru obiectivele specifice menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a).

3.Comisia nu se abate de la suma prevăzută menționată la alineatul (2) litera (a) punctul (ii).

4.Suma menționată la alineatul (1) poate fi utilizată pentru asistență tehnică și administrativă pentru punerea în aplicare a programului și a orientărilor specifice sectorului, cum ar fi activitățile de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare, inclusiv sistemele corporative de tehnologie a informațiilor. Această sumă poate fi, de asemenea, utilizată pentru a finanța măsuri de însoțire pentru a sprijini activitatea de pregătire a proiectelor.

5.Angajamentele bugetare privind acțiuni care se desfășoară pe parcursul a mai multe exerciții financiare se pot repartiza pe mai multe exerciții financiare, în tranșe anuale.

6.Fără a se aduce atingere Regulamentului financiar, cheltuielile pentru acțiuni care rezultă din proiecte incluse în primul program de lucru pot fi eligibile începând cu 1 ianuarie 2021.

7.Suma transferată din Fondul de coeziune trebuie pusă în aplicare în conformitate cu prezentul regulament, sub rezerva dispozițiilor alineatului (8) și fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (2) litera (b).

8.În ceea ce privește sumele transferate din Fondul de coeziune, 30 % din aceste sume trebuie să fie puse de îndată la dispoziția tuturor statelor membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune, în vederea finanțării proiectelor de infrastructură în domeniul transporturilor în conformitate cu prezentul regulament, acordând prioritate legăturilor transfrontaliere și legăturilor lipsă. Până la 31 decembrie 2023, selecția proiectelor eligibile pentru finanțare trebuie să respecte alocațiile naționale din cadrul Fondului de coeziune în ceea ce privește 70% din resursele transferate. Începând cu 1 ianuarie 2024, resursele transferate programului care nu au fost angajate pentru un proiect de infrastructură în domeniul transporturilor sunt puse la dispoziția tuturor statelor membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune, în vederea finanțării proiectelor de infrastructură în domeniul transporturilor în conformitate cu prezentul regulament.

9.Resursele alocate statelor membre în cadrul gestiunii partajate pot fi, la cererea acestora, transferate către program. Comisia implementează aceste resurse direct în conformitate cu [articolul 62 alineatul (1) litera (a)] din Regulamentul financiar sau indirect în conformitate cu același articol litera (c). Dacă este posibil, resursele respective sunt utilizate în beneficiul statului membru în cauză.

Articolul 5
Țări terțe asociate la program

1.Programul este deschis participării următoarelor țări terțe:

(a)membrii Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) care sunt membri ai Spațiului Economic European (SEE), în conformitate cu condițiile stabilite în acordul privind SEE;

(b)țările în curs de aderare, țările candidate și candidații potențiali, în conformitate cu principiile generale și cu termenii și condițiile generale de participare a țărilor respective la programele Uniunii instituite prin acordurile-cadru și deciziile consiliilor de asociere corespunzătoare sau prin alte acorduri similare și în conformitate cu condițiile specifice prevăzute în acordurile dintre Uniune și țările respective;

(c)țările cărora li se aplică politica europeană de vecinătate, în conformitate cu principiile generale și cu termenii și condițiile generale de participare a țărilor respective la programele Uniunii instituite prin acordurile-cadru și deciziile consiliilor de asociere corespunzătoare sau prin alte acorduri similare și în conformitate cu condițiile specifice prevăzute în acordurile dintre Uniune și țările respective;

(d)alte țări terțe, în conformitate cu condițiile prevăzute de un acord specific care să acopere participarea țării terțe la orice program al Uniunii, cu condiția ca acest acord:

să asigure un echilibru adecvat în ceea ce privește contribuțiile și beneficiile din țara terță care participă la programele Uniunii;

să stabilească condițiile de participare la programe, inclusiv calculul contribuțiilor financiare pentru programe individuale și costurile administrative ale acestora. Aceste contribuții constituie venituri alocate în conformitate cu articolul [21 alineatul (5)] din Regulamentul financiar;

să nu confere unei țări terțe competența decizională cu privire la program;

să garanteze drepturile Uniunii de a asigura o bună gestiune financiară și de a-și proteja interesele financiare.

2.Țările terțe menționate la alineatul (1) și entitățile stabilite în respectivele țări nu pot primi asistență financiară în temeiul prezentului regulament, cu excepția cazurilor în care acest lucru este indispensabil pentru îndeplinirea obiectivelor unui anumit proiect de interes comun și în condițiile stabilite în programele de lucru menționate la articolul 19.

Articolul 6
Punerea în aplicare și forme de finanțare din partea UE

1.Programul este pus în aplicare prin gestiune directă în conformitate cu Regulamentul financiar sau prin gestiune indirectă cu organismele menționate la articolul [61 alineatul (1) litera (c)] din Regulamentul financiar.

2.Programul poate furniza finanțare sub oricare dintre formele prevăzute în Regulamentul financiar, în special granturi și achiziții publice. Totodată, acesta poate furniza finanțare sub formă de instrumente financiare în cadrul operațiunilor de finanțare mixtă. Operațiunile de finanțare mixtă din cadrul acestui program sunt implementate în conformitate cu regulamentul InvestEU și cu Titlul X din Regulamentul financiar.

3.Comisia poate delega competența de a pune în aplicare o parte a programului către agențiile executive în conformitate cu articolul [69] din Regulamentul financiar, având în vedere cerințele legate de gestiunea optimă și eficace a programului în sectoarele transporturilor, energetic și digital.

4.Contribuțiile la un mecanism de asigurare reciprocă pot acoperi riscul asociat cu recuperarea fondurilor datorate de către destinatari și trebuie considerate o garanție suficientă în temeiul Regulamentului financiar. Dispozițiile prevăzute la [articolul X din] Regulamentul XXX [succesor al Regulamentului privind Fondul de garantare] se aplică.

Articolul 7
Proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile

1.Proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile trebuie să implice cel puțin două state membre și să fie incluse într-un acord de cooperare sau orice alt tip de acord între statele membre și/sau între statele membre și țări terțe, astfel cum se menționează la articolele 6, 7, 9 sau 11 din Directiva 2009/28/CE. Aceste proiecte sunt identificate în conformitate cu criteriile și procedura stabilite în partea IV din anexa la prezentul regulament.

2.Până la 31 decembrie 2019, Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 litera (d) din prezentul regulament pentru a detalia criteriile de selecție, stabilește detalii privind procesul de selecție a proiectelor și publică metodologiile de evaluare a contribuției proiectelor la criteriile generale și de evaluare a costurilor și beneficiilor globale prevăzute în partea IV din anexă.

3.Studiile care vizează dezvoltarea și identificarea de proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile sunt eligibile pentru finanțare în conformitate cu prezentul regulament.

4.Proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii pentru lucrări dacă îndeplinesc următoarele criterii suplimentare:

(a)analiza cost-beneficiu a proiectului efectuată în conformitate cu punctul 3 din partea IV din anexă oferă dovezi cu privire la existența unor economii semnificative în materie de costuri și/sau beneficii în ceea ce privește integrarea sistemului, siguranța aprovizionării, inovarea și;

(b)solicitantul demonstrează că proiectul nu ar avea loc în absența grantului, sau că proiectul nu poate fi viabil din punct de vedere comercial în absența grantului. Această analiză trebuie să ia în considerare toate veniturile care decurg din schemele de sprijin.

5.Valoarea grantului pentru lucrări trebuie să fie proporțională cu economiile de costuri și/sau beneficii menționate la punctul 2 litera (b) din partea IV din anexă și nu trebuie să depășească valoarea necesară pentru a garanta că proiectul se materializează sau devină viabil din punct de vedere comercial.

Articolul 8
Proiecte de interes comun în domeniul infrastructurii de conectivitate digitală

1.Proiectele de interes comun în domeniul infrastructurii de conectivitate digitală contribuie la obiectivul specific prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (c).

2.Studiile care vizează dezvoltarea și identificarea de proiecte transfrontaliere de interes comun în domeniul infrastructurii de conectivitate digitală sunt eligibile pentru finanțare în conformitate cu prezentul regulament.

3.Fără a aduce atingere criteriilor de atribuire prevăzute în articolul 13, prioritatea la finanțare se stabilește ținând seama de următoarele criterii:

(a)acțiunile care contribuie la accesul la rețele de foarte mare capacitate capabile să furnizeze conectivitate în gigabit pentru toți factorii socio-economici sunt considerate prioritare, ținând seama de funcția factorilor socio-economici, de relevanța și aplicațiilor și serviciilor digitale care oferă conectivitate de bază și de beneficiile socio-economice potențiale pentru cetățeni, mediul de afaceri și comunitățile locale, inclusiv posibilele efecte pozitive în materie de conectivitate, în conformitate cu partea V din anexă;

(b)acțiunile care contribuie la furnizarea pe plan local de conectivitate fără fir de înaltă calitate în comunitățile locale, în conformitate cu partea V din anexă;

(c)în ceea ce privește acțiunile care contribuie la implementarea sistemelor 5G, trebuie să se acorde prioritate implementării coridoarelor 5G de-a lungul principalelor căi de transport terestre, inclusiv rețelele transeuropene de transport. Trebuie luată în considerare măsura în care acțiunea contribuie la asigurarea unei acoperiri de-a lungul rutelor de transport principale care să permită furnizarea neîntreruptă de sinergie serviciilor digitale, maximizând în același timp potențialele efecte pozitive asupra teritoriilor și populației din imediata apropiere a zonei de implementare a proiectului. O listă orientativă a proiectelor care ar putea beneficia de sprijin este inclusă în partea V din anexă;

(d)proiectele care vizează dezvoltarea rețelelor transfrontaliere centrale care leagă UE de țări terțe și consolidarea legăturilor în interiorul teritoriului UE, inclusiv cu cabluri submarine, trebuie ierarhizate în funcție de măsura în care contribuie în mod semnificativ la creșterea rezistenței și a capacității rețelelor de comunicații electronice în teritoriile UE;

(e)în ceea ce privește acoperirea cu rețele de foarte mare capacitate, trebuie să se acorde prioritate acțiunilor care contribuie la acoperirea teritoriilor și populației, invers proporțional cu intensitatea sprijinului din grant alocat care ar fi necesar pentru a permite ca proiectul să fie pus în aplicare, în funcție de ratele maxime de cofinanțare aplicabile prevăzute la articolul 14. De asemenea, trebuie luată în considerare măsura în care acțiunea contribuie la asigurarea unei acoperiri complete a teritoriului și a populației în cadrul unei anumite zone de implementare a proiectului, maximizând potențialele efecte pozitive asupra teritoriilor și populației din imediata apropiere a implementării proiectelor.

(f)în ceea ce privește proiectele care utilizează platformele digitale operaționale, se acordă prioritate acțiunilor bazate pe tehnologii de ultimă oră, luând în considerare aspecte precum interoperabilitatea, securitatea cibernetică, protecția datelor, precum și reutilizarea acestora.

(g)nivelul la care tehnologia utilizată este cea mai adecvată pentru proiectul specific, propunând totodată un echilibru optim între tehnologiile de ultimă generație din punctul de vedere al capacității fluxului de date, al securității transmisiei, al rezistenței rețelei și al eficienței din punctul de vedere al costurilor.

CAPITOLUL II

ELIGIBILITATE

Articolul 9
Acțiuni eligibile

1.Numai acțiunile care contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 3 sunt eligibile pentru finanțare. Aceste acțiuni includ în special studii, lucrări și alte măsuri însoțitoare necesare pentru gestionarea și punerea în aplicare a programului și orientările specifice fiecărui sector.

2.În sectorul transporturilor, numai următoarele acțiuni sunt eligibile pentru primirea de ajutor financiar din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament:

(a)acțiuni referitoare la rețelele eficiente și interconectate:

(i)acțiuni de implementare a rețelei centrale în conformitate cu capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013, inclusiv acțiunile legate de nodurile urbane, porturile maritime, porturile interioare și terminalele feroviar-rutiere din cadrul rețelei centrale, astfel cum sunt definite la anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013. Acțiuni de implementare a rețelei centrale pot include elemente conexe situate pe rețeaua globală atunci când este necesar să se optimizeze investițiile și conform modalităților prevăzute în programul de lucru menționat la articolul 19 din prezentul regulament;

(ii)acțiuni de punere în aplicare a legăturilor transfrontaliere a rețelei globale în conformitate cu capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013, în special secțiunile enumerate în partea III din anexa la prezentul regulament;

(iii)acțiuni de implementare a unor secțiuni ale rețelei globale situate în regiunile ultraperiferice în conformitate cu capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013, inclusiv acțiunile legate de nodurile urbane, porturile maritime, porturile interioare și terminalele feroviar-rutiere din cadrul rețelei centrale, astfel cum sunt definite la anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(iv)acțiuni de sprijinire a proiectelor de interes comun, cu scopul de a conecta rețeaua transeuropeană de transport la rețelele de infrastructură ale țărilor învecinate, astfel cum sunt definite la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(b)acțiuni referitoare la o mobilitate inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii, în condiții sigure și securizate:

(i)acțiuni de sprijinire a autostrăzilor maritime în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(ii)acțiuni de sprijinire a sistemelor de aplicații telematice în scopuri de siguranță, în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(iii)acțiuni de sprijinire a sistemelor de transport de marfă în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(iv)acțiuni de sprijinire a noilor tehnologii și a inovării, inclusiv serviciile de transport, automatizarea, integrarea modală și infrastructura pentru combustibili alternativi, în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(v)acțiuni pentru a elimina barierele din calea interoperabilității, în special atunci când se implementează efectele coridorului/rețelei;

(vi)acțiuni de implementare a unei infrastructuri și mobilități în condiții de siguranță și securitate, inclusiv cu privire la siguranța rutieră în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(vii)acțiuni de îmbunătățire a rezistenței infrastructurii de transport la schimbările climatice și dezastrele naturale;

(viii)acțiuni de îmbunătățire a accesibilității infrastructurii de transport în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;

(ix)acțiuni menite să îmbunătățească accesibilitatea infrastructurii de transport și disponibilitatea în scopuri de securitate și protecție civilă.

(c)în cadrul obiectivului specific menționat la articolul 3 alineatul (2) litera (a) punctul (ii): acțiuni sau activități specifice în cadrul unei acțiuni, care sprijină infrastructura de transport din rețeaua TEN-T în vederea adaptării acesteia la necesitățile de mobilitate militară cu scopul de a permite o dublă utilizare civilă și militară a infrastructurii.

3.În sectorul transporturilor, următoarele acțiuni sunt eligibile pentru primirea de ajutor financiar din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament:

(a)acțiuni legate de proiecte de interes comun în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 347/2013;

(b)acțiuni de sprijin pentru proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile, inclusiv elaborarea lor, astfel cum este definit în partea IV din anexa la prezentul regulament, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 7 din prezentul regulament.

4.În sectorul digital, următoarele acțiuni sunt eligibile pentru primirea de ajutor financiar din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament:

(a)acțiuni de sprijinire a conectivității în gigabit pentru toți factorii socio-economici;

(b)acțiuni de sprijin pentru furnizarea de conectivitate fără fir locală de înaltă calitate pentru comunitățile locale, care să fie gratuită și în condiții nediscriminatorii;

(c)acțiuni de punere în aplicare a acoperirii neîntrerupte cu sisteme 5G a tuturor căilor de transport terestre principale, inclusiv a rețelelor transeuropene de transport;

(d)acțiuni de sprijinire a implementării rețelelor de bază, inclusiv cu cabluri submarine, între statele membre și între Uniune și țările terțe;

(e)acțiuni de sprijinire a accesului gospodăriilor europene la rețelele de foarte mare capacitate;

(f)acțiuni de implementare a cerințelor privind infrastructura de conectivitate digitală referitoare la proiectele transfrontaliere în domeniul energiei sau transporturilor și/sau de sprijinire a platformelor digitale operaționale asociate direct cu infrastructurile de transport sau energetice.

O listă orientativă a proiectelor eligibile din sectorul digital este inclusă în partea V din anexă.

Articolul 10
Sinergii

1.Acțiunile care contribuie la îndeplinirea unuia sau a mai multor obiective din cel puțin două sectoare, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) sunt eligibile pentru a primi ajutor financiar din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament. Astfel de acțiuni sunt puse în aplicare prin intermediul unor programe de lucru transsectoriale specifice care vizează cel puțin două sectoare, inclusiv criterii de atribuire specifice și care sunt finanțate prin contribuții bugetare din sectoarele implicate.

2.În cadrul fiecăruia dintre sectoarele transporturilor, energetic sau digital, acțiunile eligibile în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament pot include elemente auxiliare care pot să nu se refere la acțiuni eligibile în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), (3) sau (4), cu condiția să respecte toate cerințele următoare:

(a)costul acestor elemente auxiliare nu poate depăși 20 % din costurile eligibile totale ale acțiunii; și

(b)aceste elemente auxiliare se referă la sectorul transporturi, energie sau digital; precum și

(c)aceste elemente auxiliare permit îmbunătățirea semnificativă a beneficiilor socio-economice, climatice sau de mediu ale acțiunii.

Articolul 11
Entități eligibile

1.Criteriile de eligibilitate stabilite în prezentul articol se aplică pe lângă criteriile stabilite la articolul [197] din Regulamentul financiar.

2.Sunt eligibile următoarele entități:

(a)entitățile juridice stabilite într-un stat membru;

(b)entitățile juridice stabilite într-o țară terță asociată la program;

(c)entitățile juridice înființate în temeiul dreptului Uniunii și organizațiile internaționale, atunci când acestea sunt prevăzute în programele de lucru.

3.Persoanele fizice nu sunt eligibile.

4.Entitățile juridice stabilite într-o țară terță care nu este asociată la program sunt, în mod excepțional, eligibile pentru a primi sprijin în temeiul prezentului program, în cazul în care acest lucru este indispensabil pentru îndeplinirea obiectivelor unui anumit proiect de interes comun sau ale unui proiect transfrontalier în domeniul energiei din surse regenerabile.

5.Programele de lucru menționate la articolul 19 pot prevedea că sunt eligibile numai propunerile depuse de unul sau mai multe state membre sau, cu acordul statelor membre în cauză, de către organizații internaționale, întreprinderi comune sau întreprinderi sau organisme publice sau private.

CAPITOLUL III

GRANTURI

Articolul 12
Granturi

Granturile din cadrul programului sunt atribuite și gestionate în conformitate cu titlul [VIII] din Regulamentul financiar.

Articolul 13
Criterii de atribuire

1.Criteriile de atribuire trebuie să fie definite în programele de lucru menționate la articolul 19 și în cererile de propuneri, luând în considerare, în măsura posibilului, următoarele elemente:

(a)impactul economic, social și de mediu (beneficii și costuri);

(b)inovarea, siguranța, interoperabilitatea și aspectele legate de accesibilitate;

(c)dimensiunea transfrontalieră;

(d)sinergiile între sectoarele transporturilor, energetic și digital;

(e)gradul de avansare a acțiunii în elaborarea proiectului;

(f)soliditatea modului de execuție propus;

(g)efectul catalizator al asistenței financiare din partea Uniunii privind investițiile;

(h)nevoia de a depăși obstacole financiare precum viabilitate comercială insuficientă sau absența finanțării pe piață;

(i)coerența cu legislația Uniunii și cu planurile energetice și climatice naționale.

2.Evaluarea propunerilor în funcție de criteriile de atribuire trebuie să țină seama, acolo unde este cazul, de rezistența la impactul negativ al schimbărilor climatice prin intermediul unei evaluări a vulnerabilității climatului și a riscurilor care să includă măsuri de adaptare relevante.

3.Evaluarea propunerilor în funcție de criteriile de atribuire trebuie să asigure faptul că, acolo unde este cazul, astfel cum se specifică în programele de lucru acțiunile sprijinite în cadrul programului care includ tehnologie de poziționare, navigație și sincronizare (PNT) sunt compatibile din punct de vedere tehnic cu EGNOS/Galileo și Copernicus.

4.În sectorul transporturilor, evaluarea propunerilor în funcție de criteriile de atribuire menționate la alineatul (1) trebuie, după caz, să se asigure că acțiunile propuse sunt în concordanță cu planurile de lucru pentru coridor și actele de punere în aplicare în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 și trebuie să ia în considerare avizul coordonatorului european responsabil în temeiul articolului 45 alineatul (8).

5.În ceea ce privește acțiunile legate de proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile, criteriile de atribuire definite în programele de lucru și cererile de propuneri trebuie să țină seama de condițiile stabilite la articolul 7 alineatul (4).

6.În ceea ce privește acțiunile legate de proiectele de interes comun legate de infrastructura de conectivitate digitală, criteriile de atribuire definite în programele de lucru și cererile de propuneri trebuie să țină seama de condițiile stabilite la articolul 8 alineatul (3).

Articolul 14
Ratele de cofinanțare

1.Pentru studii, cuantumul asistenței financiare din partea Uniunii nu depășește 50 % din costul eligibil total. Pentru studiile finanțate cu sumele transferate din Fondul de coeziune, ratele maxime de cofinanțare sunt cele aplicabile Fondului de coeziune menționate la alineatul (2) litera (b).

2.Pentru lucrările în sectorul transporturilor, se aplică următoarele rate maxime de cofinanțare:

(a)pentru lucrări referitoare la obiectivele specifice menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a), cuantumul asistenței financiare din partea Uniunii nu trebuie să depășească 30 % din costul eligibil total. Ratele de cofinanțare pot fi majorate până la maximum 50 % pentru acțiunile referitoare la legăturile transfrontaliere în condițiile specificate la litera (c) de la prezentul alineat, pentru acțiuni de sprijinire a sistemelor de aplicații telematice, pentru acțiuni de sprijinire a noilor tehnologii și a inovării, pentru acțiuni care sprijină îmbunătățirea siguranței infrastructurii în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii și pentru acțiunile situate în regiunile ultraperiferice;

(b)în ceea ce privește sumele transferate din Fondul de coeziune, ratele maxime de cofinanțare sunt cele aplicabile Fondului de coeziune menționate în Regulamentul (UE) XXX [Regulamentul privind dispozițiile comune]. Aceste rate de cofinanțare pot fi majorate până la maximum 85 % pentru acțiunile referitoare la legăturile transfrontaliere în condițiile specificate la litera (c) de la prezentul alineat;

(c)în ceea ce privește acțiunile referitoare la legăturile transfrontaliere, ratele maxime de cofinanțare, astfel cum se prevede la literele (a) și (b), se pot aplica numai pentru acțiuni care demonstrează un grad înalt de integrare în planificarea și punerea în aplicare a acțiunii în sensul criteriului de atribuire menționat la articolul 13 alineatul (1) litera (c), în special prin stabilirea unei companii unice dedicate proiectului, a unei structuri administrative comune și a unui cadru juridic bilateral sau act de punere în aplicare în temeiul articolului 47 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013.

3.Pentru lucrările în sectorul energetic, se aplică următoarele rate maxime de cofinanțare:

(a)pentru lucrări referitoare la obiectivele specifice menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b), cuantumul asistenței financiare din partea Uniunii nu trebuie să depășească 50 % din costul eligibil total;

(b)ratele de cofinanțare pot fi majorate până la maximum 75 % pentru acțiunile care contribuie la dezvoltarea de proiecte de interes comun care, pe baza dovezilor menționate la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 347/2013, oferă un grad înalt de siguranță a aprovizionării la nivel regional sau la nivelul Uniunii sau consolidează solidaritatea Uniunii sau cuprind soluții extrem de inovatoare.

4.Pentru lucrările în sectorul digital, se aplică următoarele rate maxime de cofinanțare: pentru lucrări referitoare la obiectivele specifice menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (c), cuantumul asistenței financiare din partea Uniunii nu trebuie să depășească 30 % din costul eligibil total. Ratele de cofinanțare pot fi majorate până la maximum 50 % pentru acțiunile cu o puternică dimensiune transfrontalieră, cum ar fi o acoperire neîntreruptă cu sisteme 5G de-a lungul rutelor de transport principale sau realizarea de rețele de bază între statele membre și între Uniune și țările terțe, și până la 75 % din costurile eligibile totale pentru acțiuni de punere în aplicare a conectivității în gigabit pentru toți factorii socio-economici. Acțiunile în domeniul furnizării de conectivitate fără fir locală gratuită în comunitățile locale sunt finanțate prin asistența financiară din partea Uniunii care acoperă până la 100 % din costurile eligibile, fără a se aduce atingere principiului cofinanțării.

5.Rata maximă de cofinanțare aplicabilă acțiunilor selectate în cadrul programelor de lucru transsectoriale menționate la articolul 10 trebuie să fie cele mai ridicate rate maxime de cofinanțare aplicabile sectoarelor în cauză.

Articolul 15
Costuri eligibile

Se aplică următoarele criterii de eligibilitate a costurilor, pe lângă criteriile stabilite la articolul [186] din Regulamentul financiar:

(a)numai cheltuielile contractate într-un stat membru pot fi eligibile, cu excepția cazurilor în care un proiect de interes comun sau un proiect transfrontalier în domeniul energiei din surse regenerabile implică teritoriul uneia sau mai multor țări terțe, astfel cum se menționează la articolul 5 sau articolul 11 alineatul (4) din prezentul regulament sau apele internaționale și a cazurilor în care acțiunea este indispensabilă pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului în cauză;

(b)costul echipamentelor, instalațiilor și al infrastructurii care este considerat de către beneficiar drept cheltuieli de capital poate fi eligibil în totalitate;

(c)cheltuielile aferente cumpărării de teren nu reprezintă costuri eligibile;

(d)costurile eligibile nu includ taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Articolul 16
Combinarea granturilor cu alte surse de finanțare

1.Granturile pot fi folosite pentru combinarea cu finanțare din partea Băncii Europene de Investiții sau a băncilor naționale de promovare economică sau a altor instituții financiare publice și de dezvoltare, precum și a instituțiilor financiare din sectorul privat și investitorilor din sectorul privat, inclusiv prin intermediul parteneriatelor public-privat.

2.Utilizarea granturilor menționate la alineatul (1) poate fi pusă în aplicare prin cereri de propuneri specifice.

Articolul 17
Reducerea sau încetarea furnizării grantului

1.Pe lângă motivele prevăzute la [articolul 131 alineatul (4)] din Regulamentul financiar, valoarea grantului poate fi redusă pe baza următoarelor motive:

(a)acțiunea nu a început în termen de un an de la data de începere indicată în acordul de grant;

(b)în urma unei analize a progreselor înregistrate în desfășurarea acțiunii, se stabilește că punerea în aplicare a acțiunii a suferit întârzieri majore, astfel că obiectivele sale sunt în pericol de a nu fi realizate.

2.Acordul de grant poate înceta pe baza motivelor menționate la alineatul (1).

Articolul 18
Finanțare cumulativă, complementară și combinată

1.O acțiune care a beneficiat de o contribuție în cadrul programului poate primi o contribuție și din partea oricărui alt program al Uniunii, inclusiv fonduri din cadrul gestiunii partajate, cu condiția ca contribuțiile să nu acopere aceleași costuri. Normele fiecărui program al Uniunii se aplică contribuției sale respective în cadrul acțiunii. Finanțarea cumulată nu trebuie să depășească costurile eligibile totale ale acțiunii, iar sprijinul din partea diferitelor programe ale Uniunii poate fi calculat în mod proporțional în conformitate cu documentele care stabilesc condițiile de acordare a sprijinului.

2.Acțiuni care respectă următoarele condiții cumulative și comparative:

(a)au fost evaluate în cadrul unei cereri de propuneri în cadrul programului;

(b)îndeplinesc cerințele minime de calitate din această cerere de propuneri;

(c)nu pot fi finanțate în temeiul acestei cereri de propuneri, din cauza constrângerilor bugetare.

pot beneficia de sprijin din Fondul european de dezvoltare regională sau din Fondul de coeziune în conformitate cu [articolul 67 alineatul (5)] din Regulamentul (UE) nr. XXX [Regulamentul privind dispozițiile comune], cu condiția ca aceste acțiuni să fie compatibile cu obiectivele programului în cauză. Se aplică normele aplicabile Fondului de sprijin.

CAPITOLUL IV

PROGRAMARE, MONITORIZARE, EVALUARE ȘI CONTROL

Articolul 19
Programe de lucru

1.Programul va fi pus în aplicare prin programele de lucru menționate la articolul 110 din Regulamentul financiar. Programele de lucru stabilesc, unde este cazul, suma totală rezervată operațiunilor de finanțare mixtă.

2.Programul de lucru este adoptat de Comisie prin intermediul unui act de punere în aplicare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 22 din prezentul regulament.

Articolul 20
Monitorizare și raportare

1.În partea I din anexă sunt enumerați indicatori pentru raportările privind progresele înregistrate de program în direcția îndeplinirii obiectivelor generale și specifice prevăzute la articolul 3.

2.Pentru a asigura evaluarea eficientă a evoluției programului în ceea ce privește realizarea obiectivelor sale, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 24, pentru a modifica partea I din anexă în vederea revizuirii sau completării indicatorilor, acolo unde se consideră necesar și în vederea completării prezentului regulament cu dispoziții privind crearea unui cadru de monitorizare și de evaluare.

3.Sistemele de raportare cu privire la performanță trebuie să asigure faptul că datele referitoare la monitorizarea implementării programului și la rezultate sunt colectate în mod eficient, cu eficacitate și la timp. În acest scop, beneficiarilor de fonduri ale Uniunii și (dacă este cazul) statelor membre li se vor impune cerințe de raportare proporționale.

Articolul 21
Evaluarea

1.Evaluările se efectuează în timp util pentru a putea contribui la procesul de luare a deciziilor.

2.Evaluarea interimară a programului se realizează imediat ce sunt disponibile suficiente informații cu privire la implementarea acestuia, dar nu mai târziu de patru ani de la începerea implementării programului.

3.La finalul implementării programului, dar nu mai târziu de patru ani de la sfârșitul perioadei indicate la articolul 1, Comisia efectuează o evaluare finală a programului.

4.Comisia comunică concluziile evaluărilor, însoțite de observațiile sale, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor.

Articolul 22
Procedura comitetului

1.Comisia este asistată de Comitetul de coordonare al MIE. Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

2.Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 23
Acte delegate

Comisia dispune de competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 24 din prezentul regulament pentru:

(a)a modifica partea I a anexei privind indicatorii și a stabili un cadru de monitorizare și de evaluare;

(b)a modifica partea II din anexă în ceea ce privește procentele orientative a resurselor bugetare alocate pentru obiectivul specific prevăzut la articolul 3 litera (a) punctul (i);

(c)a modifica partea III din anexă în ceea ce privește definirea coridoarelor rețelei centrale de transport și a tronsoanelor identificate și a tronsoanelor identificate în prealabil din rețeaua globală;

(d)a modifica partea IV din anexă cu privire la identificarea proiectelor transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile;

(e)a modifica partea V din anexă în ceea ce privește identificarea proiectelor de interes comun privind conectivitatea digitală.

Articolul 24
Exercitarea delegării de competențe

1.Comisiei i se conferă competența de a adopta acte delegate în condițiile prevăzute la prezentul articol.

2.Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 23 i se conferă Comisiei până la 31 decembrie 2028.

3.Delegarea de competențe prevăzută la articolul 23 poate fi revocată în orice moment de către Parlamentul European sau de către Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectiva. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

4.Înainte de a adopta un act delegat, Comisia îi consultă pe experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016.

5.După ce adoptă un act delegat, Comisia notifică acest lucru simultan Parlamentului European și Consiliului.

6.Un act delegat adoptat în temeiul articolului 23 intră în vigoare numai dacă nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau dacă, înainte de expirarea termenului menționat, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 25
Informare, comunicare și publicitate

1.Beneficiarii fondurilor Uniunii recunosc originea și asigură vizibilitatea finanțării Uniunii (în special în cazul promovării acțiunilor și a rezultatelor acestora), oferind informații coerente, concrete și proporționale adresate unor categorii de public diverse, printre care mass-media și publicul larg.

2.Comisia implementează acțiuni de informare și comunicare privind programul, acțiunile și rezultatele sale. Resursele financiare alocate programului contribuie, de asemenea, la comunicarea instituțională a priorităților politice ale Uniunii, în măsura în care acestea sunt legate de obiectivele prevăzute la articolul 3.

Articolul 26
Protejarea intereselor financiare ale Uniunii

În cazul în care o țară terță participă la program prin intermediul unei decizii în temeiul unui acord internațional sau în temeiul oricărui alt instrument juridic, țara terță trebuie să acorde drepturile necesare și accesul necesar pentru ca ordonatorul de credite competent, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Curtea de Conturi Europene să își exercite în mod amplu competențele respective. În cazul OLAF, aceste drepturi includ dreptul de a efectua investigații, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Articolul 27
Abrogare și dispoziții tranzitorii

1.Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 și Regulamentul (UE) nr. 283/2014 se abrogă.

2.Fără a aduce atingere alineatului (1), prezentul regulament nu afectează continuarea sau modificarea acțiunilor vizate înainte de încheierea lor, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1316/2013, care continuă să se aplice acțiunilor vizate până la încheierea lor.

3.Pachetul financiar pentru program poate include, de asemenea, cheltuieli de asistență tehnică și administrativă necesare pentru a asigura tranziția de la măsurile adoptate în cadrul programului anterior la programul actual, Mecanismul pentru Interconectarea Europei în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1316/2013.

4.Dacă este necesar, pot fi introduse în buget credite pentru perioada de după 2027, pentru a acoperi cheltuielile prevăzute la articolul 4 alineatul (5) din prezentul regulament, necesare pentru a permite gestionarea acțiunilor nefinalizate până la 31 decembrie 2027.

Articolul 28
Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2021.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European    Pentru Consiliu

Președintele    Președintele

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Denumirea propunerii/inițiativei

1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză (clusterul de programe)

1.3.Tipul propunerii/inițiativei

1.4.Motivele propunerii/inițiativei

1.5.Durata și impactul financiar

1.6.Modul (modurile) de gestionare preconizat(e)

2.MĂSURI DE GESTIONARE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

2.2.Sistemul de gestiune și de control

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor 

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.3.Contribuția terților

3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Denumirea propunerii/inițiativei

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1316/2013 și a Regulamentului (UE) nr. 283/2014.

1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză (clusterul de programe)

Investiții strategice europene

1.3.Propunere/inițiativa se referă la:

 o acțiune nouă 

 o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare 42  

 prelungirea unei acțiuni existente 

 o fuziune sau o redirecționare a uneia sau mai multor acțiuni către o altă acțiune/o acțiune nouă 

1.4.Motivele propunerii/inițiativei

1.4.1.Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung inclusiv un calendar detaliat pentru desfășurarea implementării inițiativei

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE), instituit în 2014, sprijină investițiile în rețeaua transeuropeană (TEN) în sectoarele transporturilor, energetic și digital. Acesta este un program-cheie care sprijină prioritățile UE relevante, în special ocuparea forței de muncă, creșterea economică și investițiile, uniunea energetică, piața unică digitală, lupta împotriva schimbărilor climatice, o Europă socială, piața unică și comerțul. MIE se bazează pe orientările sectoriale respective.

Bazându-se pe experiența pozitivă și impulsul create odată cu punerea în aplicare a MIE în perioada 2014-2020, Comisia prezintă o propunere de succesor al Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) în contextul general al procesului politic pentru pregătirea cadrului financiar multianual (CFM) 2021-2027. Domeniul de aplicare și modul de concepere a unui nou program țin seama de prioritățile de politică și orientările generale pentru simplificare furnizate de serviciile centrale ale Comisiei.

Deși principalele priorități ale programului rămân axate pe rețelele transeuropene, după 2020 MIE își extinde domeniul de aplicare în sectorul energetic pentru a acoperi cooperarea transfrontalieră în domeniul energiei din surse regenerabile (SRE) și este redefinit în sectorul digital, în complementaritate cu noul program Europa digitală (DEP). Mai exact:

În sectorul transporturilor, MIE contribuie la realizarea ambelor niveluri ale rețelei transeuropene de transport: rețeaua centrală TEN-T până în 2030 și rețeaua globală TEN-T până în 2050. MIE sprijină, de asemenea, detașarea de ofițeri europeni de sisteme de gestionare a traficului pentru toate modurile de trafic și contribuie la tranziția UE către o mobilitate curată și conectată. Acolo unde este necesar, MIE sprijină, de asemenea, adaptarea rețelei TEN-T la cerințele mobilității militare.

În ceea ce privește sectorul energetic, MIE contribuie la completarea rețelelor TEN-E prin dezvoltarea proiectelor de interes comun referitoare la o mai bună integrare a pieței interne a energiei și la interoperabilitatea rețelelor transfrontaliere și transsectoriale. În plus, MIE promovează, de asemenea, cooperarea dintre statele membre în ceea ce privește planificarea și desfășurarea de surse regenerabile transfrontaliere care contribuie la îndeplinirea obiectivelor eficiente din punctul de vedere al costurilor până în 2030.

În sectorul digital, MIE contribuie la atingerea obiectivelor de conectivitate digitală stabilite în Strategia privind societatea gigabiților, la reziliența și capacitatea rețelelor digitale din UE prin abordarea conectivității internaționale, precum și la digitalizarea rețelelor energetice și de mobilitate care să permită servicii transfrontaliere în aceste două domenii.

În ceea ce privește modul de realizare pentru punerea în aplicare a programului, se propune continuarea cu realizare specifică eficientă în cadrul gestiunii directe de către Comisie. Această sarcină ar putea fi delegată din nou Agenției Executive pentru Inovare și Rețele (INEA) 43 , sub rezerva rezultatului analizei costuri-beneficii și a deciziilor aferente care urmează să fie luate. Vor fi efectuate toate adaptările necesare pentru a face față unei noi structuri pentru a asigura o mai mare flexibilitate, eficiență, coerență și sinergii, simplificare și axare pe performanță.

Obiectivul este ca programul să devină operațional încă de la începerea activității sale în 2021. Lansarea din timp a MIE și alocarea rapidă a fondurilor UE pentru beneficiari necesită activități intense de pregătire în faza de lansare. O coordonare eficientă între serviciile implicate direct este o condiție prealabilă pentru elaborarea unui set de proiecte solide și planificarea din timp a programelor de lucru/cererilor pentru toate sectoarele MIE (inclusiv aspectele specifice ale pachetului de coeziune, cererile de sinergie, amestecul sau combinația de granturi cu instrumente financiare din afara UE etc.).

1.4.2.Valoarea adăugată a implicării Uniunii (aceasta poate rezulta din diferiți factori, precum mai buna coordonare, securitatea juridică, o eficacitate sporită sau complementarități). În sensul prezentului punct, „valoarea adăugată a intervenției Uniunii” reprezintă valoarea rezultată din intervenția Uniunii care este suplimentară față de valoarea care ar fi fost altfel creată numai de statele membre.

Motivele acțiunii la nivel european (ex ante)

Articolul 171 din TFUE conferă Uniunii competența de a defini proiecte de interes comun în rețelele transeuropene de infrastructură, lăsând în același timp la latitudinea statelor membre să aleagă modalitățile de punere în aplicare. Același articol împuternicește Uniunea să sprijine astfel de proiecte de interes comun.

În perioada 2014-2020, programul MIE a sprijinit investițiile în sectoarele transporturilor, energiei și infrastructurii digitale în conformitate cu articolele din tratat menționate anterior. Cu toate acestea, nevoile de investiții în rețelele transeuropene se întind după anul 2020 și depășesc amploarea problemelor depășește resursele disponibile la nivelul statelor membre. Mai mult, proiectele TEN au, prin natura lor, o dimensiune europeană și pot fi soluționate mai eficient la nivelul Uniunii, permițând realizarea unor beneficii mai mari, o punere în aplicare mai accelerată și reducerea costurilor dacă statele membre acționează împreună. Prin urmare, acțiunea la nivelul UE în acest domeniu este justificată.

O prelungire a programului MIE în perioada de după 2020 va furniza cadrul necesar pentru continuarea sprijinului UE în sectoarele transporturilor, energiei și infrastructurii digitale cu caracter transeuropean. Pentru fiecare sector, sprijinul financiar din partea UE este necesar din următoarele motive:

Transport: nevoile substanțiale de investiții nu pot fi acoperite de statele membre în mod individual. Bugetele publice sunt încă în curs de consolidare fiscală, deși punerea în aplicare a MIE pentru TEN-T în perioada 2014-2016 arată că sprijinul financiar din partea statelor membre și a sectorului privat continuă să fie esențial, dar insuficient pentru proiectele cu dimensiune europeană.

Energie: deși majoritatea proiectelor de interes comun pot fi finanțate în principiu de către piață, sprijinul UE este indispensabil pentru o serie de proiecte din cauza externalităților acestora (inclusiv inovarea) și volumul de investiții care depășește capacitatea sistemului de a socializa costul.

Energia din surse regenerabile: în prezent, sprijinul UE pentru energia din surse regenerabile nu urmărește să faciliteze dezvoltarea comună. O coordonare la nivelul UE pentru utilizarea energiei din surse regenerabile și sprijinul specific al UE ar putea facilita integrarea sectorului și generarea de noi investiții în acest domeniu. Sprijinul potențial în acest domeniu ar compensa numai costul pentru depășirea obstacolelor asociate cooperării transfrontaliere între statele membre și/sau obstacolelor care împiedică integrarea sectorului. Se preconizează că, în viitor, aceste proiecte vor fi finanțate din ce în ce mai mult pe piață.

Sectorul digital: Economia și societatea UE depind în mare măsură de implementarea unei infrastructuri de date capabile să sprijine dezvoltarea de noi tehnologii, servicii și aplicații. Finanțarea insuficientă, precum și verigile lipsă din programele actuale conduc la lacune persistente în infrastructura de conectivitate în bandă largă, creând o barieră în realizarea întregului potențial al economiei digitale a UE. Acțiunea la nivelul UE este necesară pentru a asigura conectivitatea fără întreruperi în întreaga UE, care, la rândul său, va conduce la beneficii masive în diferite sectoare economice, precum și la sporirea coeziunii dincolo de frontierele continentului.

Valoarea adăugată a Uniunii, care se preconizează că va fi creată (ex post) 

MIE oferă valoare adăugată la nivelul UE prin dezvoltarea conectivității în domeniul transporturilor, telecomunicațiilor și energiei, punând accentul pe bunurile publice cu o dimensiune europeană și pe proiecte care nu ar putea fi realizate fără sprijinul UE. Mai precis, valoarea adăugată a UE adusă de MIE se regăsește în capacitatea sa:

~ de a direcționa finanțarea publică și privată în vederea atingerii obiectivelor politice ale UE;

~ de a stimula investiții-cheie pentru care costurile sunt suportate la nivel național/local, în timp ce beneficiile sunt tangibile la scară europeană;

~ de a accelera tranziția către o societate digitală și cu emisii de dioxid de carbon scăzute.

Sprijinul UE din noul program MIE se concentrează asupra acțiunilor care prezintă cea mai mare valoare adăugată pentru UE. Mai exact:

În domeniul transporturilor, se referă la tronsoanele transfrontaliere și la blocajele din rețeaua centrală, implementarea pe scară largă a sistemelor de gestionare a traficului și noile priorități majore, cum ar fi combustibilii alternativi, digitalizarea, siguranța și mobilitatea militară.

În domeniul energiei, aceasta acoperă proiecte de infrastructură cu relevanță transfrontalieră în transportul și stocarea de energie electrică, gaz, transportul de CO2 și rețelele inteligente la interfața dintre rețelele de transport și distribuție, precum și creșterea volumului de date operative ale rețelelor de transport. Acest credit acoperă, de asemenea, implementarea și planificarea utilizării surselor regenerabile de energie transfrontaliere care implică cel puțin două state membre.

În sectorul digital, aceasta acoperă implementarea proiectelor de conectivitate digitală despre care se preconizează că vor avea un impact semnificativ pentru piața unică digitală, printre altele, prin alinierea acestora cu obiectivele Comunicării privind societatea gigabiților, prin puternice efecte transfrontaliere și prin sinergii între sectoare și cu serviciile digitale existente. În plus, proiectele sunt considerate prioritare ținând seama de avantajele pentru realizarea lor la nivelul UE, constatând că unele proiecte nu ar fi fost realizate deloc dacă decizia ar fi fost lăsată la latitudinea statelor membre, în timp ce pentru alte proiecte o serie de intervenții dispersate și necoordonate nu ar avea același impact asupra pieței unice digitale.

1.4.3.Învățăminte desprinse din experiențe anterioare similare

Constatările evaluării la jumătatea perioadei a MIE în perioada 2014-2020 și consultarea publică deschisă cu privire la viitorul programului MIE arată că există posibilități de continuare a programului după 2020.

Principalele concluzii ale evaluării la jumătatea perioadei a MIE, adoptată de Comisie la 13 februarie 2018, au fost după cum urmează:

După primii trei ani și jumătate de punere în aplicare a MIE, programul se desfășoară conform planificării, chiar dacă este prea devreme pentru o evaluare a rezultatelor, dat fiind că programul este într-un stadiu incipient de punere în aplicare. În plus, cadrul de performanță prevăzut în regulament nu are indicatori fiabili sau bine definiți. Cu această rezervă, evaluarea a demonstrat următoarele rezultate pentru sectoarele acoperite de MIE:

MIE este un instrument eficient și bine direcționat pentru investiții în infrastructurile transeuropene (TEN) de transport, în sectorul energetic și în cel digital. MIE contribuie la prioritățile Comisiei în materie de locuri de muncă, creștere economică și investiții, piață internă, uniunea energetică, climă și piața unică digitală.

MIE oferă o valoare adăugată europeană ridicată pentru toate statele membre, prin sprijinirea proiectelor cu o dimensiune transfrontalieră din domeniul conectivității.

Proiectele din sectorul energiei asigură, de asemenea, securitatea aprovizionării și sunt esențiale pentru o decarbonizare rentabilă a economiei. MIE este, de asemenea, esențial pentru implementarea, la nivelul UE, a unor noi sisteme de gestionare a traficului și de siguranță, a unor linii electrice de înaltă performanță și rețele inteligente, precum și pentru extinderea benzii largi și a serviciilor digitale interconectate.

În sectorul telecomunicațiilor, accentul dublu al MIE pus pe serviciile digitale transfrontaliere de interes public și pe infrastructura informatică și a comunicațiilor a arătat că programul are un rol important pentru atingerea obiectivelor pieței unice digitale a UE. Cu toate acestea, din cauza resurselor limitate, MIE Telecom ar putea sprijini doar primele etape în direcția unei infrastructurii digitale transfrontaliere depline în domenii de interes public.

Finalizarea rețelelor TEN, stabilită în prioritățile de politică ale UE, încă va necesita investiții majore, din care o parte vor depinde de sprijinul continuu din partea UE. Există un potențial pentru deblocarea unor investiții publice și private suplimentare, dacă se pun la dispoziție resurse bugetare suplimentare din partea UE pentru a aborda disfuncționalitățile pieței.

În ceea ce privește punerea în aplicare a programului, evaluarea a arătat că:

Gestiunea directă a granturilor MIE s-a dovedit a fi foarte eficientă, având o filieră de proiecte solidă și un proces de selecție competitiv și punând accentul pe obiectivele de politică ale UE, pe punerea în aplicare coordonată și pe implicarea totală a statelor membre. Agenția executivă INEA are foarte bune rezultate în ceea ce privește gestionarea financiară a MIE.

Pentru prima dată, o parte din bugetul de coeziune pentru transporturi a fost executat prin gestiune directă în cadrul MIE. O rată de 100 % din buget a fost alocată în prima jumătate a perioadei de programare, aproape exclusiv pentru modurile de transport durabile.

MIE a continuat să utilizeze și să dezvolte instrumente financiare inovatoare. Totuși, implementarea acestora a fost limitată din cauza noilor posibilități oferite de FEIS. Se așteaptă ca utilizarea instrumentelor financiare din cadrul MIE să se realizeze în timpul celei de-a doua jumătăți a programului, atunci când complementaritatea cu Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) va fi fost asigurată.

Prima experiență foarte pozitivă de combinare a granturilor cu instrumentele financiare a fost realizată în 2017 în sectorul transporturilor, permițându-se utilizarea granturilor pentru a maximiza efectul de pârghie al fondurilor publice sau private.

MIE a încercat, de asemenea, sinergiile transsectoriale, dar a fost limitat de constrângerile din actualul cadru juridic/bugetar. Orientările de politică sectorială și instrumentul MIE ar trebui să devină mai flexibile pentru a facilita sinergiile și pentru a reacționa mai prompt la noile priorități și evoluții tehnologice.

În perioada 2021-2027, MIE va fi mai bine aliniat cu prioritățile politice actuale ale Comisiei, în special în ceea ce privește digitalizarea și decarbonizarea. Acest lucru va contribui la consolidarea realizării MIE, deoarece ar putea apărea mai multe domenii de sinergie.

Comisia propune să se continue punerea în aplicare a MIE după 2020 cu gestiune directă, la fel ca în perioada 2014-2020. În același timp, vor fi introduse unele îmbunătățiri. În plus față de nevoia de indicatori bine definiți și alte recomandări care decurg din evaluarea la jumătatea perioadei, va fi necesar să se integreze adaptări privind simplificarea și eficiența, în conformitate cu orientările Comisiei privind simplificarea.

Puncte suplimentare de îmbunătățire sunt legate de reducerea cerințelor administrative pentru acordarea unor granturi mici, forme inovatoare de sprijin, asistență tehnică pentru pregătirea proiectelor, sustenabilitatea/adaptarea la schimbările climatice a anumitor tipuri de proiecte și sinergii. Actuala lipsă de flexibilitate în ceea ce privește prioritățile și domeniul de aplicare al intervenției, de exemplu pentru a armoniza noile priorități politice sau pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice, va fi, de asemenea, abordată.

1.4.4.Compatibilitatea și posibila sinergie cu alte instrumente corespunzătoare

Fondul de coeziune (FC)/

FEDER

·O mai bună definire a domeniului de aplicare între FC/FEDER și MIE referitoare la transporturi 44 : MIE se axează pe infrastructura TEN-T cu relevanță transfrontalieră (inclusiv prin punerea în aplicare a unui pachet al Fondului de coeziune privind transporturile), în timp ce fondurile ESI se concentrează asupra nevoilor de mobilitate urbane, locale și regionale.

·O mai bună coordonare și raționalizare a obiectivelor politicilor și intervențiilor prin condițiile ex ante aplicabile investițiilor în transporturi în cadrul gestiunii partajate (pentru a asigura coerența deplină cu TEN-T).

·O distincție mai clară în domeniul energiei, unde MIE se axează pe TEN-T (inclusiv rețelele inteligente de transport și interfața între rețelele de transport și de distribuție), iar FC/FEDER vizează transportul la nivel național/regional, distribuția, rețelele inteligente ți stocarea la nivel de distribuție. Importanța tot mai mare a investițiilor la nivel local și regional în cadrul unui sistem energetic descentralizat indică o relevanță continuă sau chiar sporită a finanțării din fondurile CF/FEDER pentru energie.

·CF/FEDER și MIE sunt aliniate pentru a oferi sprijin coerent și complementar obiectivelor strategice ale UE în materie de conectivitate în sectorul digital. În ceea ce privește un obiectiv la care atât fondurile FC/FEDER, cât și MIE sunt așteptate să contribuie, MIE este preconizat să acopere disfuncționalitățile pieței în zonele în care proiectele pot fi implementate cu granturi de mică intensitate, care permit ca fondurile FC/FEDER să abordeze și alte disfuncționalități mai severe ale pieței în domenii care necesită o intensitate și cuantumuri mai mari ale granturilor.

·O mai bună aliniere a normelor privind cererile, punerea în aplicare și monitorizarea.

Programul InvestEU

·Nu există instrumente financiare în cadrul MIE.

·Vizează acordarea de sprijin financiar pentru proiecte care nu pot fi sprijinite prin instrumente financiare, sau

·Utilizează granturi în scopul combinării cu programul InvestEU (sau altă finanțare privată), dacă este necesar pentru bancabilitate.

Programul Europa digitală

·În conformitate cu definiția actuală, Europa digitală va include activități viitoare în ceea ce privește infrastructurile de servicii digitale ca parte din actualul MIE.

·Serviciile elaborate în Europa digitală se vor derula pe infrastructura de conectivitate furnizată prin MIE pentru perioada 2021-2027.

·Securitatea cibernetică dezvoltată în Europa digitală va fi utilizată, de asemenea, pentru a proteja infrastructurile critice sprijinite de MIE pentru perioada 2021-2027.

Orizont Europa

·La fel ca în perioada actuală, deși dezvoltarea de soluții inovatoare va fi sprijinită prin programul de cercetare al UE Orizont Europa, implementarea unor soluții inovatoare va fi susținută de noul MIE atunci când acestea privesc domeniul său de aplicare (de exemplu, în ceea ce privește carburanții alternativi sau sistemele de gestionare a traficului digital). Nu există riscul unei suprapuneri deoarece stadiile de maturitate a pieței pentru acțiunile Orizont Europa și MIE sunt diferite.

1.5.Durata și impactul financiar

 durată limitată

   în vigoare de la 1/1/2021 la 31/12/2027

impact financiar din 2021 până în 2027 pentru creditele de angajament și din 2021 până în 2033 pentru creditele de plată.

 durată nelimitată

punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,

urmată de o perioadă de funcționare în regim de croazieră.

1.6.Modul (modurile) de gestionare preconizat(e) 45  

 Gestiune directă asigurată de către Comisie

 prin intermediul serviciilor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii;

 prin intermediul agențiilor executive;

 Gestiune partajată cu statele membre

Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:

țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;

organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);

BEI și Fondului european de investiții;

organismelor menționate la articolele 70 și 71 din Regulamentul financiar;

 organismelor de drept public;

organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;

organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;

persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, identificate în actul de bază relevant.

Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații“.

Observații

Programul este pus în aplicare prin gestiune directă în conformitate cu Regulamentul financiar. Posibilitatea unui regim de gestionare indirectă poate fi avută în vedere pentru infrastructura de conectivitate digitală, în special pentru factorii socio-economici. În sensul prezentei fișe financiare legislative, gestionarea directă este asumată în vederea elaborării unor previziuni mai prudente.

În funcție de rezultatele unei analize costuri-beneficii și reflectând perioada 2014-2020, cea mai mare parte a bugetului ar putea fi pusă în aplicare prin delegare către o agenție executivă 46 . În acest caz, doar acțiunile de sprijinire a programului vor fi gestionate în mod direct de către serviciile Comisiei.

2.MĂSURI DE GESTIONARE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

A se preciza frecvența și condițiile aferente acestor dispoziții.

În comparație cu MIE 2014-2020, se va institui un cadru de performanță mai simplu, dar mai solid pentru a monitoriza îndeplinirea obiectivelor programului și contribuția sa la obiectivele de politică ale UE. Se vor elabora indicatorii pentru monitorizarea punerii în aplicare și progresul înregistrat de program.

Programul va face obiectul unei evaluări la jumătatea perioadei și al unei evaluări ex-post pentru a evalua eficacitatea, eficiența, relevanța, coerența și valoarea adăugată.

În ceea ce privește acțiunile, sistemele de raportare cu privire la performanță au rolul de a garanta că datele referitoare la monitorizarea implementării programului și la rezultate sunt colectate în mod eficient, cu eficacitate și la timp. În acest scop, beneficiarilor de fonduri ale Uniunii și (dacă este cazul) statelor membre li se vor impune cerințe de raportare proporționale.

Vor fi publicate rapoarte operaționale periodice cu privire la gestionarea proiectelor și la execuția financiară pentru sprijinirea monitorizării obiectivelor programului.

2.2.Sistemul (sistemele) de gestiune și de control

2.2.1.Justificarea modalității/modalităților de management, mecanismul/mecanismele de bază, modalitățile de plată și strategia de control propusă.

Programul va fi pus în aplicare prin gestiune directă. Aceasta ar putea fi delegată unei agenții executive, sub rezerva rezultatului analizei costuri-beneficii și a deciziilor aferente care urmează să fie luate. Unele acțiuni de sprijinire a programului ar putea în acest caz să fie gestionate direct de către Comisie.

O agenție executivă, INEA, dispune de structura și procesele necesare pentru a asigura gestionarea continuă a MIE. Aceasta a fost construită în jurul gestionării proiectelor TEN-T din perspectivele financiare 2000-2006 și 2007-2013, precum și din MIE 2014-2020.

Astfel cum s-a constatat în evaluarea la jumătatea perioadei a MIE 2014-2020, gestiunea directă a granturilor MIE în cadrul actualului mandat al INEA s-a dovedit a fi foarte eficientă, având o filieră de proiecte solidă și un proces de selecție competitiv și punând accentul pe obiectivele de politică ale UE, pe punerea în aplicare coordonată și pe implicarea totală a statelor membre. INEA are antecedente bune în ceea ce privește atât gestiunea bugetară, cât și cea financiară a MIE.

Posibilitatea unui regim de gestionare indirectă poate fi avută în vedere pentru infrastructura de conectivitate digitală, în special pentru factorii socio-economici.

Programul va fi pus în aplicare în principal prin granturi. Strategia de control va fi stabilită în consecință și se va concentra pe trei etape esențiale cu privire la implementarea grantului, în conformitate cu Regulamentul financiar:

organizarea de cereri de propuneri și selectarea propunerilor care se încadrează în obiectivele de politică ale programului;

monitorizarea și controalele operaționale și ex-ante care acoperă implementarea proiectului, achizițiile publice, prefinanțarea, plățile intermediare și finale, gestionarea garanțiilor;

controalele ex post ale proiectelor și plăților.

Această strategie de control este cea care ar trebui să ducă la obținerea de rezultate de performanță în concordanță cu indicatorii observați pentru prima repetare a programului 47

~ 100 % din execuția creditelor de plată și de angajament și de plată;

~ 100 % din beneficiari au informat la timp;

~ peste 95 % din granturi semnate la timp;

~ 100 % din plăți efectuate la timp;

~ o rată de eroare reziduală (RER) sub pragul de semnificație de 2 %.

2.2.2.Informații privind riscurile identificate și sistemul/sistemele de control intern(e) instituite pentru atenuarea lor

Riscurile identificate ar rămâne, în linii mari, identice cu cele identificate pentru programul precedent:

o dezvoltare mai lentă decât s-a preconizat a priorităților-cheie (coridoare, proiecte de interes comun), din cauza unei penetrări insuficiente pe piață sau a calității proiectelor prezentate;

întârzieri în punerea în aplicare a proiectelor;

posibilele erori sau gestionare defectuoasă a fondurilor UE;

condiții de piață în schimbare, în special în cazul unei scăderi a cererii pentru infrastructură, așa cum a fost cazul în timpul ultimei crize financiare.

În acest sens, se așteaptă ca noua inițiativă privind mobilitatea militară să fie supusă acelorași riscuri ca și alte proiecte de transport.

În sectorul digital, MIE va finanța noi tipuri de proiecte de infrastructură digitală (de exemplu, coridoare 5G, cabluri submarine) care nu au fost acoperite anterior de programul MIE și care implică noi tipuri de părți interesate (de exemplu, factori socio-economici cum ar fi școlile, spitalele etc.). Din acest motiv, MIE digital va include acțiuni menite să sprijine angajamentul intensiv al părților interesate, precum și elaborarea de proiecte (inclusiv, de exemplu, asistență tehnică). În plus, acțiunile pentru implementarea coridoarelor cu tehnologie 5G se referă la noi tehnologii care depind de evoluția pieței către standarde industriale și disponibilitatea noilor tehnologii de hardware și software necesare implementării. Condiții de piață pot afecta, prin urmare, calendarul de punere în aplicare a acțiunilor specifice.

Aceste riscuri trebuie abordate, prin garantarea faptului că se acordă atenție competitivității proiectelor, prin concentrarea pe contribuția proiectelor la obiectivele de politică, asigurând o implicare sistematică a tuturor actorilor, prin menținerea flexibilității bugetare corespunzătoare. Setul de controale ex-ante și ex-post vor fi adaptate în funcție de nivelul perceput al riscurilor.

Aceste controale vor fi sprijinite în acest scop printr-o evaluare ascendentă anuală a riscurilor, printr-o evaluare sistematică a cadrului de control, o raportare adecvată a abaterilor (registrul excepțiilor și al neconformităților) și prin acțiuni corective întreprinse în legătură cu recomandările formulate de Serviciul de audit intern, de Curtea Europeană de Conturi sau de autoritatea care acordă descărcarea de gestiune.

2.2.3.Estimarea și justificarea raportului cost-eficacitate al controalelor (raportul „costurile controalelor ÷ valoarea fondurilor aferente gestionate”) și evaluarea nivelurilor preconizate ale riscurilor de eroare (la plată și la închidere)

În ipoteza că noul program MIE ar fi gestionat de Comisie, costurile de control ar fi mai mari decât în configurația actuală a MIE și s-ar încadra într-un interval cuprins între 1 și 3 % din creditele de plată.

Costurile și beneficiile controalelor

Costurile de control pentru actualul MIE au fost împărțite între costurile de supraveghere la nivelul Comisiei și costul controalelor operaționale la nivelul organismului de punere în aplicare. Costurile de control pentru instrumentele financiare conexe, care nu vor face parte din noul MIE, au fost considerate separat.

Costurile de control la nivelul Comisiei, în cele trei direcții generale implicate, sunt estimate 48 la aproximativ 0,1 % din creditele de plată operaționale la nivel de program.

Aceste controale vizează asigurarea unei supravegheri armonioase și eficiente a agenției de către direcțiile generale responsabile, precum și oferirea de asigurări la nivelul Comisiei.

La un perimetru constant, se poate aștepta o creștere a costurilor de supraveghere la nivelul Comisiei, care ar trebui să reflecte cerințele extinse în ceea ce privește supravegherea agențiilor executive, precum și efortul suplimentar care va fi legat de furnizarea unei asigurări cu privire la noile componente ale programului, cum ar fi mobilitatea militară.

Din punct de vedere istoric, INEA prezintă un mediu de control stabil, unde costurile aferente controalelor reprezintă aproximativ 0,95 % din plățile operaționale pentru 2015 și, respectiv, 2016. În raportul anual de activitate pentru 2017, INEA a estimat că, în 2017, costurile aferente controalelor pentru MIE (inclusiv cele moștenite) au fost de 20 milioane EUR sau 1,25 % din totalul plăților operaționale (1602,2 milioane EUR).

Având în vedere că, din punct de vedere al dimensiunii și tipului proiectului, noul program MIE este o continuare a actualului MIE, se preconizează că, în așteptarea viitoarelor evaluări cost-beneficiu, costurile de control la nivel de entitate vor rămâne în linii mari în acest interval, cu toate că, în mod logic, consolidarea capacității necesară pentru a lansa adăugiri la program poate duce la o creștere a costului controalelor.

Beneficiile controalelor sunt următoarele:

-    evitarea selectării unor propuneri mai slabe sau inadecvate;

-    optimizarea planificării și utilizării fondurilor UE, astfel încât să se mențină valoarea adăugată a UE;

-    asigurarea calității acordurilor de grant, pentru a se evita erorile de identificare a entităților juridice, pentru a se asigura calcularea corectă a contribuțiilor UE și a se ține seama de garanțiile necesare pentru o funcționare corectă a granturilor;

-    detectarea costurilor neeligibile în etapa efectuării plății;

-    detectarea erorilor care afectează legalitatea și regularitatea operațiunilor de audit la acest stadiu.

Se va lua în calcul posibilitatea de a introduce opțiuni simplificate în materie de costuri, sub rezerva unei evaluări costuri-beneficii pozitive în ceea ce privește efectul lor asupra ratei de eroare, asupra costurilor controalelor, precum și asupra eficacității și eficienței controalelor.

Nivelul de eroare estimat

Pentru programul MIE, 2017 a fost primul an al campaniei de audit. Pentru MIE — Transporturi și Energie, în această etapă sunt disponibile rezultate limitate ale auditului. Rata de eroare reziduală estimată pentru toate sectoarele acoperite de MIE se situează în intervalul de 1-2 %. Această evaluare rămâne valabilă pentru MIE2.

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate, de exemplu din strategia antifraudă.

Direcțiile generale ale Comisiei responsabile de acțiunile finanțate în temeiul prezentului regulament s-au angajate să protejeze interesele financiare ale Uniunii în conformitate cu Strategia antifraudă a Comisiei [COM(2011)376 din 24 iunie 2011] și viitoarea sa revizuire. Măsurile antifraudă vor acoperi în special aplicarea de măsuri preventive de combatere a fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale; controale eficace; recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit și, dacă se constată nereguli, aplicarea de sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95, Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului.

DG CNECT, MOVE și ENER, precum și agenția de punere în aplicare INEA și-au actualizat (MOVE: noiembrie 2017, ENER: decembrie 2017) sau își vor actualiza (DG CNECT, INEA) până la sfârșitul anului 2019 strategiile antifraudă și planurile de acțiune conexe la nivel de direcție generală care acoperă întregul ciclu de cheltuieli, luând în considerare proporționalitatea și raportul cost-beneficii ale măsurilor care urmează să fie puse în aplicare, pentru a permite o evaluare a riscurilor programului.

Serviciile Comisiei se vor asigura că abordarea lor în materie de gestionare a riscului de fraudă este canalizată către identificarea zonelor cu risc ridicat de fraudă, ținând cont de o analiză a rentabilității în sectorul respectiv și cu ajutorul activităților de prevenire a fraudei și de analiză a riscului derulate de OLAF.

Responsabilitatea monitorizării administrative a contractelor, a granturilor și a plăților aferente intră în domeniul de competență al INEA. Strategia antifraudă este actualizată o dată la doi ani; ultima oară a fost efectuată la sfârșitul anului 2016. Agenția își dezvoltă propriile măsuri antifraudă, inclusiv o strategie de audit ex-post pentru a verifica legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente și pentru a recupera sumele plătite în mod necuvenit. INEA este sub rezerva anuală a Curții de Conturi Europene audit privind imaginea fidelă a conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente (venituri și cheltuieli) și este supusă anual procedurilor de descărcare de gestiune ale Parlamentului European și ale Consiliului UE.

Contractele de granturi și de achiziții publice încheiate de către direcțiile generale de punere în aplicare sau de INEA se vor baza pe modele standard, care vor stabili măsurile antifraudă general aplicabile, inclusiv competența de a efectua auditurile, controalele la fața locului și inspecțiile menționate mai sus. Comisia, reprezentanții săi și Curtea de Conturi au competența de a audita (pe baza documentelor și la fața locului) toți beneficiarii de granturi, contractorii și subcontractorii care au primit fonduri UE.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) este autorizat să efectueze controale și inspecții la fața locului la operatorii economici care beneficiază direct sau indirect de o astfel de finanțare, în conformitate cu procedurile prevăzute în Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96, cu scopul de a stabili dacă a existat fraudă, corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în legătură cu un acord de grant sau o decizie sau contract privind finanțarea din partea Uniunii. Parchetul European (EPPO) poate investiga și urmări în justiție frauda și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum se prevede în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului.

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica din cadrul financiar multianual și noua linie bugetară (noile linii bugetare) de cheltuieli propusă (propuse)

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de cheltuieli

Contribuție

1 - Piața unică, inovarea și mediul digital

2 - Coeziune și valori

5 - Securitate și apărare

Dif./ Nedif. 49

Țări AELS 50

Țări candidate 51

Țări terțe

În sensul articolului [21 alineatul (2) litera (b)] din Regulamentul financiar

02 03 01 Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE) — Obiectivul privind transportul

05 03 Contribuția Fondului de coeziune la MIE — Obiectivul privind transportul

13 03 Obiectivele specifice de mobilitate militară în cadrul MIE — Transporturi

02 03 02 MIE — Obiectivul specific energie

02 03 03 MIE — Obiectivul specific sectorul digital

Sprijin administrativ pentru MIE

Dif.

Dif.

Dif.

Dif.

Dif.

Nedif.

DA

NU

DA

NU

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

milioane EUR (cu trei zecimale)

Rubrica din cadrul financiar
multianual

1, 2, 5

1 - Piața unică, inovarea și mediul digital

2 - Coeziune și valori

5 - Securitate și apărare

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

După 2027

TOTAL

02 03 01 Mecanismul pentru Interconectarea Europei — Transport

Angajamente

(1)

1 717,800

1 752,656

1 787,509

1 823,359

1 861,206

1 898,051

1 935,892

 

12 776,473

Plăți

(2)

212,678

787,447

1 000,889

1 157,909

1 301,191

1 439,954

1 510,550

5 365,855

12 776,473

05 03 contribuția Fondului de coeziune la Mecanismul pentru Interconectarea Europei — Transport

Angajamente

(1)

1 435,757

1 487,467

1 543,787

1 601,874

1 661,779

1 723,866

1 788,588

 

11 243,118

Plăți

(2)

77,593

498,789

522,922

542,758

563,230

584,362

606,284

7 847,181

11 243,118

13 03 Mecanismul pentru Interconectarea Europei — Transport - Mobilitate militară

Angajamente

(1)

871,300

889,266

908,231

926,196

945,160

964,123

983,086

 

6 487,362

Plăți

(2)

109,577

400,629

509,443

588,928

661,407

731,950

767,571

2 717,857

6 487,362

02 03 02 Mecanismul pentru Interconectarea Europei — Energie

Angajamente

(1)

1 158,000

1 180,900

1 204,798

1 229,694

1 254,588

1 279,480

1 307,200

 

8 614,659

Plăți

(2)

107,636

418,723

498,757

572,186

604,053

623,041

641,070

5 149,194

8 614,659

02 03 03 Mecanismul pentru Interconectarea Europei — Sectorul digital

Angajamente

(1)

394,800

402,636

411,469

419,298

428,124

435,947

446,765

 

2 939,039

Plăți

(2)

22,827

142,297

200,809

234,226

250,232

257,186

262,325

1 569,136

2 939,039

Sprijin administrativ pentru MIE 52

Angajamente = Plăți

(3)

27,800

28,356

28,923

29,502

30,092

30,693

31,307

206,673

Total credite pentru pachetul financiar al programului

Angajamente

=1+3

5 605,457

5 741, 281

5 884,717

6 029,923

6 180,949

6 332,159

6 491,007

42 265,493

Plăți

=2+3

558,111

2 276,241

2 761,743

3 125,509

3 410,205

3 667,185

3 817,276

22 649,223

42 265,493



Rubrica din cadrul financiar
multianual

7

„Cheltuieli administrative”

[Această secțiune trebuie completată folosind foaia de calcul cuprinzând „datele din buget care au caracter administrativ” ce trebuie introduse întâi în anexa la fișa financiară legislativă , care trebuie încărcată în DECIDE pentru consultarea interservicii.

milioane EUR (cu trei zecimale)

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

După 2027

TOTAL

Resurse umane

22,283

22,252

21,714

20,073

19,228

18,137

17,190

140,877

Alte cheltuieli administrative

8,805

9,947

10,192

10,479

9,852

9,840

10,695

69,811

TOTAL credite la RUBRICA 7 din cadrul financiar multianual

(Total angajamente = Total plăți)

31,089

32,199

31,906

30,552

29,080

27,977

27,886

210,688

milioane EUR (cu trei zecimale)

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

După 2027

TOTAL

TOTAL credite
în toate RUBRICILE
din cadrul financiar multianual
 

Angajamente

5 636,546

5 773,480

5 916,623

6 060,475

6 210,029

6 360,136

6 518,893

42 476,181

Plăți

589,200

2 308,440

2 793,649

3 156,061

3 439,285

3 695,162

3 845,162

22 649,223

42 476,181

3.2.2.Sinteza impactului estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ

X Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anii

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

TOTAL

RUBRICA 7din cadrul financiar multianual

Resurse umane

22,283

22,252

21,714

20,073

19,228

18,137

17,190

140,877

Alte cheltuieli administrative

8,805

9,947

10,192

10,479

9,852

9,840

10,695

69,811

Subtotal RUBRICA 7
din cadrul financiar multianual

31,089

32,199

31,906

30,552

29,080

27,977

27,886

210,688

În afara RUBRICII 7 53
din cadrul financiar multianual

Resurse umane

Alte cheltuieli
cu caracter administrativ

27,800

28,356

28,923

29,502

30,092

30,693

31,307

206,673

Subtotal
În afara RUBRICII 7
din cadrul financiar multianual

27,800

28,356

28,923

29,502

30,092

30,693

31,307

206,673

TOTAL

58,889

60,555

60,829

60,053

59,171

58,670

59,193

417,361

Necesarul de credite în materie de resurse umane și de alte cheltuieli administrative va fi acoperit de creditele DG-ului care sunt deja alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare.

3.2.2.1.Necesarul de resurse umane estimat

   Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane.

   Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:

Estimări în echivalent normă întreagă

Anii

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

•Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)

La sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei

93

90

83

75

71

67

88

Delegații

Cercetare

Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI) — AC, AL, END, INT și JED  54

Rubrica 7

Finanțare de la RUBRICA 7 din cadrul financiar multianual 

- la sediu

122

128

133

126

122

116

85

- în delegații

Finanțare din pachetul financiar al programului  55

- la sediu

- în delegații

Cercetare

Altele (precizați)

TOTAL

215

218

216

201

193

183

173

Necesarul de resurse umane va fi asigurat din efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare.

Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:

Funcționari și personal temporar

·Elaborarea de politici și strategie

·Sprijin acordat forurilor regionale și tematice la identificarea proiectelor de interes comun

·Coordonarea și relația cu toate părțile interesate (statele membre, țările terțe, alte direcții generale și instituții ale Uniunii Europene, foruri regionale și tematice etc.).

·Elaborarea programului anual de lucru

·Procesul de selecție

·Gestionarea cererilor anuale de propuneri și selectarea proiectelor care vor beneficia de sprijin financiar din partea UE

·Gestionarea operațională și financiară a proiectelor

·Evaluări

Personal extern

·Sprijin acordat forurilor regionale și tematice la identificarea proiectelor de interes comun

·Sprijin pentru procesul de selecție

·Sprijin pentru gestionarea cererilor anuale de propuneri și selectarea proiectelor care vor beneficia de sprijin financiar din partea UE

·Sprijin pentru gestionarea financiară și de proiect

·Sprijin pentru organizarea evaluărilor

3.2.3.Contribuția terților

Propunerea/inițiativa:

   nu prevede cofinanțare din partea terților.

x    prevede o cofinanțare din partea terților, estimată în cele ce urmează:

Credite în milioane EUR (cu trei zecimale)

Anii

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

TOTAL

A se preciza organismul care asigură cofinanțarea 

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

TOTAL credite cofinanțate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

x    Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.

   Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:

asupra resurselor proprii

asupra altor venituri

vă rugăm să indicați dacă veniturile sunt alocate unor linii de cheltuieli    

milioane EUR (cu trei zecimale)

Linia bugetară pentru venituri:

Impactul propunerii/inițiativei 56

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

Articolul …...

Pentru veniturile alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) afectată (afectate).

[...]

Alte observații (de exemplu, metoda/formula utilizată pentru calcularea impactului asupra veniturilor sau orice alte informații).

[...]

(1)     https://ec.europa.eu/commission/publications/factsheets-long-term-budget-proposals_ro
(2)    Comunicare intitulată „Un buget modern pentru o Uniune care protejează, capacitează și apără, Cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 COM(2018)321/4 din 2 mai 2018.
(3)    JOIN(2017) 41.
(4)    JOIN(2018) 5.
(5)    Regulamentul nr. 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, articolul 38.
(6)    COM(2017)283, Comunicarea Comisiei „Europa în mișcare — O agendă pentru o tranziție echitabilă din punct de vedere social în ceea ce privește mobilitatea curată, competitivă și conectată pentru toți”.
(7)    Regulamentul (UE) 347/2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene.
(8)    COM(2016) 860 final.
(9)    Adică o conectivitate în gigabit pentru toți factorii socio-economici importanți, conectivitate 5G de înaltă performanță, accesul la o conexiune la internet care să ofere o viteză de descărcare de cel puțin 100 Mbps, cu viteza exprimată în gigabiți pentru toate gospodăriile europene, inclusiv cele rurale, cf. Conectivitate pentru o piață unică digitală competitivă — către o societate europeană a gigabiților — COM(2016)587.
(10)    O piață unică digitală conectată pentru toți: COM(2017) 228.
(11)    Articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013.
(12)    COM(2018) 65.
(13)    SWD (2016) 416.
(14)    Modificările făcute în evaluarea impactului pe baza avizului comitetului sunt detaliate în anexa 1 la evaluarea impactului.
(15)    COM(2018) 66.
(16)    JO C , , p. .
(17)    JO C , , p. .
(18)    COM(2018) 321, p. 13.
(19)    Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE (JO L 348, 20.12.2013, p. 1).
(20)    Comunicarea Comisiei „Europa în mișcare”: O agendă pentru o tranziție echitabilă din punct de vedere social în ceea ce privește mobilitatea curată, competitivă și conectată pentru toți” — COM(2017) 283.
(21)    Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (JO L 307, 28.10.2014, p. 1).
(22)    Comunicarea Comisiei intitulată „Realizarea obiectivelor privind mobilitatea cu emisii scăzute. O Uniune Europeană care protejează planeta, care își capacitează consumatorii și care își apără industria și lucrătorii” — COM(2017) 675.
(23)    COM(2018) 293.
(24)    JOIN(2017) 41.
(25)    JOIN(2018) 5.
(26)    COM (2017) 623.
(27)    Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (JO L 115, 25.4.2013, p. 39).
(28)    COM(2017) 718.
(29)    Regulamentul (UE) nr. 283/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind o serie de orientări pentru rețelele transeuropene din domeniul infrastructurii de telecomunicații și de abrogare a Deciziei nr. 1336/97/CE (JO L 86, 21.3.2014, p. 14).
(30)    COM(2016) 587.
(31)    JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
(32)    Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului, JO L 248, 18.9.2013, p. 1.
(33)    Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.95, p. 1).
(34)    Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de către Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
(35)    Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO L 283, 31.10.2017, p. 1).
(36)    Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO L 198, 28.7.2017, p. 29).
(37)    JO L 344, 19.12.2013, p. 1.
(38)    COM(2018) 65.
(39)    Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016; JO L 123, 12.5.2016, p. 1–14.
(40)    Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(41)    Regulamentul (UE) nr. 913/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2010 privind rețeaua feroviară europeană pentru un transport de marfă competitiv (JO L 276, 20.10.2010, p. 22).
(42)    Astfel cum este menționat la articolul 58 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar.
(43)        A se vedea secțiunea 1.6.
(44)    Sub rezerva unor decizii finale privind domeniul de aplicare și bugetul fiecărui program.
(45)    Explicațiile privind modurile de gestiune, precum și trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul BudgWeb: https://myintracomm.ec.europa.eu/budgweb/EN/man/budgmanag/Pages/budgmanag.aspx  
(46)    Programul ar putea fi delegat (parțial) unei agenții executive, sub rezerva rezultatului analizei costuri-beneficii și a deciziilor aferente care urmează să fie luate; creditele administrative corespunzătoare pentru punerea în aplicare a programului la Comisie și agenția executivă vor fi adaptate în consecință.
(47)    Pe baza informațiilor publicate în raportul anual de activitate al INEA pe 2017.
(48)    Această estimare nu include aspectele strategice și de politică aferente programului MIE sau supravegherea instrumentelor MIE delegate.
(49)    Dif. = credite diferențiate / Nedif.= credite nediferențiate.
(50)    AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb.
(51)    Țările candidate și, după caz, țările potențial candidate din Balcanii de Vest.
(52)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă.
(53)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă. Acesta include sumele necesare pentru gestionarea angajamentelor restante („moștenite”) aferente programelor pentru perioada 2014-2020 gestionate în prezent de către o agenție executivă.
(54)    AC = agent contractual; AL = agent local; END= expert național detașat; INT = personal pus la dispoziție de agenții de muncă temporară; JPD = tinerii profesioniști în delegații.
(55)    Subplafonul pentru personal extern acoperit din creditele operaționale (fostele linii „BA”).
(56)    În ceea ce privește resursele proprii tradiționale (taxe vamale, cotizații pentru zahăr), sumele indicate trebuie să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea unei cote de 20 % pentru costuri de colectare.

Bruxelles,6.6.2018

COM(2018) 438 final

ANEXĂ

la

Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului

de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1316/2013 și a Regulamentului (UE) nr. 283/2014

{SEC(2018) 292 final}
{SWD(2018) 312 final}
{SWD(2018) 313 final}


ANEXĂ

PARTEA I — INDICATORI

Programul va fi monitorizat îndeaproape pe baza unui set de indicatori care au scopul de a analiza măsura în care au fost îndeplinite obiectivele generale și specifice ale programului și de a reduce la minimum sarcinile și costurile administrative. În acest scop, se vor colecta date cu privire la următorul set de indicatori-cheie.

Sectoare

Obiective specifice

Indicatori

Transport

Rețele și infrastructuri eficiente și interconectate pentru o mobilitate inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii, în condiții de siguranță și securitate

Numărul de legături transfrontaliere și discontinuități abordate cu sprijin din MIE (inclusiv acțiunile legate de nodurile urbane, porturile maritime, porturile interioare și terminalele feroviar-rutiere din rețeaua centrală TEN-T)

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la digitalizarea transportului

Numărul de puncte de alimentare cu combustibili alternativi construite sau modernizate cu ajutorul MIE

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la siguranța transportului

Adaptarea la necesitățile de mobilitate militară

Numărul de componente ale infrastructurii de transport adaptate pentru a răspunde cerințelor de mobilitate militară

Energie

Contribuția la interconectarea și integrarea piețelor

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la proiecte de interconectare a rețelelor statelor membre și de eliminare a constrângerilor interne

Securitatea aprovizionării cu energie

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la proiectele care asigură robustețea rețelei de gaze

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la digitalizarea rețelelor și transformarea lor în rețele inteligente și sporirea capacității de stocare a energiei

Dezvoltarea durabilă prin măsuri care să permită decarbonizarea

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la proiecte ce permit pătrunderea sporită a surselor regenerabile de energie în sistemele energetice

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la cooperarea transfrontalieră în domeniul energiei din surse regenerabile

Sectorul digital

Contribuția la dezvoltarea de infrastructuri digitale în întreaga Uniune Europeană

Noi conexiuni în rețele de foarte mare capacitate pentru factorii socioeconomici și conexiuni fără fir de foarte bună calitate în comunitățile locale

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE cae permit conectivitatea 5G de-a lungul rutelor de transport

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care permit conexiuni noi la rețelele de foarte mare capacitate pentru gospodării

Numărul de acțiuni sprijinite prin MIE care contribuie la digitalizarea sectorului transportului și a sectorului energetic

PARTEA II: PROCENTE ORIENTATIVE PENTRU SECTORUL TRANSPORTURILOR

Resursele bugetare menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (a) punctele (i) și (ii) sunt repartizate după cum urmează:

60 % pentru acțiunile menționate la articolul 9 alineatul (2) litera (a): „acțiuni privind rețelele eficiente și interconectate”;

40 % pentru acțiunile menționate la articolul 9 alineatul (2) litera (b): „acțiuni legate de o mobilitate inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii, în condiții de siguranță și securitate”.

Pentru acțiunile enumerate la articolul 9 alineatul (2) litera (a), 75 % din resursele bugetare ar trebui să fie alocate acțiunilor privind coridoarele rețelei centrale, 10 % pentru acțiunile privind rețeaua centrală în afara coridoarele rețelei centrale și 15 % pentru acțiunile privind rețeaua globală.

PARTEA III: CORIDOARELE REȚELEI CENTRALE DE TRANSPORT ȘI TRONSOANELE IDENTIFICATE ÎN PREALABIL; TRONSOANE IDENTIFICATE ÎN PREALABIL ÎN REȚEAUA GLOBALĂ

1.Coridoarele rețelei centrale de transport și tronsoanele identificate în prealabil



Coridorul rețelei centrale „Atlantic”

Aliniere

Gijón – León – Valladolid

A Coruña — Vigo — Orense — León —

Zaragoza – Pamplona/Logroño – Bilbao

Tenerife/Gran Canaria – Huelva/Sanlúcar de Barrameda – Sevilla – Córdoba

Algeciras — Bobadilla — Madrid

Sines/Lisboa – Madrid – Valladolid

Lisboa – Aveiro – Leixões/Porto – râul Douro

Aveiro – Valladolid – Vitoria-Gasteiz – Bergara – Bilbao/Bordeaux – Tours – Paris – Le Havre/Metz – Mannheim/Strasbourg

Saint Nazaire — Nantes — Tours

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Evora – Merida

Transport feroviar

Vitoria-Gasteiz — San Sebastián — Bayonne — Bordeaux

Aveiro — Salamanca

Râul Douro (Via Navegável do Douro)

Căi navigabile interioare

Coridorul rețelei centrale „Baltic — Adriatic”

Aliniere

Gdynia – Gdańsk – Katowice/Sławków

Gdańsk – Warszawa – Katowice

Katowice – Ostrava – Brno – Wien

Szczecin/Świnoujście — Poznań — Wrocław — Ostrava

Katowice – Žilina – Bratislava – Wien

Wien – Graz– Villach – Udine – Trieste

Udine – Venezia – Padova – Bologna – Ravenna – Ancona

Graz – Maribor –Ljubljana – Koper/Trieste

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Katowice — Ostrava

Katowice – Žilina

Opole – Ostrava

Bratislava – Wien

Graz — Maribor

Trieste – Divača

Transport feroviar

Katowice – Žilina

Brno – Wien

Transport rutier

Legătură lipsă

Gloggnitz — Mürzzuschlag: Tunelul de bază Semmering

Graz — Klagenfurt: Tunelul și linia de cale ferată Koralm

Koper — Divača

Transport feroviar

Coridorul rețelei centrale „Mediteranean”

Aliniere

Algeciras – Bobadilla –Madrid – Zaragoza – Tarragona

Sevilla — Bobadilla — Murcia

Cartagena – Murcia – Valencia – Tarragona/Palma de Mallorca – Barcelona

Tarragona – Barcelona – Perpignan – Marseille – Genova/Lyon – Torino – Novara – Milano – Bologna/Verona – Padova – Venezia – Ravenna/Trieste/Koper – Ljubljana – Budapest

Ljubljana/Rijeka – Zagreb – Budapest – Frontiera UA

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Lyon — Torino: tunelul de bază și căile de acces

Transport feroviar

Nice – Ventimiglia

Trieste – Divača

Ljubljana — Zagreb

Zagreb — Budapest

Budapest – Miskolc – frontiera UA

Lendava – Letenye

Transport rutier

Vásárosnamény - frontiera UA

Legătură lipsă

Perpignan – Montpellier

Transport feroviar

Koper — Divača

Rijeka – Zagreb

Milano – Cremona – Mantova – Porto Levante/Venezia – Ravenna/Trieste

Căi navigabile interioare

Coridorul rețelei centrale „Marea Nordului — Baltic”

Aliniere

Luleå — Helsinki — Riga — Tallinn

Ventspils — Riga

Riga – Kaunas

Klaipeda — Kaunas — Vilnius

Kaunas – Warszawa

Frontiera BY – Warszawa – Łódź – Poznań – Frankfurt/Oder – Berlin – Hamburg – Kiel

Łódź — Katowice/Wrocław

Katowice – Wrocław – Falkenberg – Magdeburg

Szczecin/Świnoujście – Berlin – Magdeburg – Braunschweig – Hannover

Hannover – Bremen – Bremerhaven/Wilhelmshaven

Hannover – Osnabrück – Hengelo – Almelo – Deventer – Utrecht

Utrecht — Amsterdam

Utrecht – Rotterdam – Antwerpen

Hannover – Köln – Antwerpen

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Tallinn – Rīga – Kaunas – Warszawa: Axa Rail Baltic cu ecartament UIC, linie nouă integral interoperabilă

Transport feroviar

Świnoujście/Szczecin – Berlin

Feroviar/Căi navigabile interioare

Coridorul EE-LV-LT-PL Via Baltica

Transport rutier

Legătură lipsă

Kaunas – Vilnius

Transport feroviar

Varșovia/Idzikowice — Poznań/Wrocław, inclusiv conexiuni cu platforma de transport centrală prevăzută

Kiel Kanal

Căi navigabile interioare

Berlin – Magdeburg – Hanovra; Mittellandkanal; canalele vestice din Germania

Rhine, Waal

Noordzeekanaal, IJssel, Twentekanaal



Coridorul rețelei centrale „Marea Nordului — Mediterana”

Aliniere

Belfast – Dublin – Shannon Foynes/Cork

Glasgow/Edinburgh – Liverpool/Manchester – Birmingham

Birmingham – Felixstowe/London/Southampton

London – Lille – Brussel/Bruxelles

Amsterdam – Rotterdam – Anvers –Bruxelles – Luxemburg

Luxembourg – Metz – Dijon – Macon – Lyon – Marseille

Luxembourg – Metz – Strasbourg – Basel

Antwerpen/Zeebrugge – Gent – Dunkerque/Lille – Paris

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Brussel/Bruxelles – Luxembourg – Strasbourg

Transport feroviar

Terneuzen – Gent

Căi navigabile interioare

Seine — rețeaua Escaut și bazinele hidrografice Sena, Escat și Meuse

coridorul Rhine-Scheldt

Legătură lipsă

Albertkanaal/ Canalul Bocholt-Herentals

Căi navigabile interioare

Dunkerque — Lille

Coridorul rețelei centrale „Orient/Est-mediteraneean”

Aliniere

Hamburg – Berlin

Rostock – Berlin – Dresden

Bremerhaven/Wilhelmshaven – Magdeburg – Dresden

Dresden – Ústí nad Labem – Melnik/Praha – Lysá nad Labem/Poříčany – Kolin

Kolin – Pardubice – Brno – Wien/Bratislava – Budapest – Arad – Timişoara – Craiova – Calafat – Vidin – Sofia

Sofia – Plovdiv – Burgas

Plovdiv – frontiera TR – Alexandropouli – Kavala – Thessaloniki – Ioannina – Kakavia/Igoumenitsa

Frontiera FYROM – Thessaloniki

Sofia – Thessaloniki – Athina – Piraeus/Ikonio – Heraklion – Lemesos (Vasiliko) – Lefkosia

Athina – Patras/Igoumenitsa

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Dresden – Praha

Transport feroviar

Wien/Bratislava – Budapest

Békéscsaba — Arad

Calafat – Vidin – Sofia – Thessaloniki

Frontiera TR — Alexandropouli

Frontiera FYROM – Thessaloniki

Ioannina – Kakavia (frontiera AL)

Transport rutier

Hamburg – Dresden – Praha – Pardubice

Căi navigabile interioare

Legătură lipsă

Thessaloniki – Kavala

Transport feroviar

Coridorul rețelei centrale „Rin — Alpin”

Aliniere

Genova – Milano – Lugano – Basel

Genova – Novara – Brig – Bern – Basel – Karlsruhe – Mannheim – Mainz – Koblenz – Köln

Köln – Düsseldorf – Duisburg – Nijmegen/Arnhem – Utrecht – Amsterdam

Nijmegen – Rotterdam – Vlissingen

Köln – Liège – Bruxelles/Brussel – Gent

Liège – Antwerpen – Gent – Zeebrugge

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Zevenaar – Emmerich – Oberhausen

Transport feroviar

Karlsruhe – Basel

Milano/Novara – frontiera CH

Basel – Antwerpen/Rotterdam – Amsterdam

Căi navigabile interioare

Legătură lipsă

Genova – Tortona/Novi Ligure

Transport feroviar

Coridorul rețelei centrale „Rin — Dunăre”

Aliniere

Strasbourg – Stuttgart – München – Wels/Linz

Strasbourg – Mannheim – Frankfurt – Würzburg – Nürnberg – Regensburg – Passau – Wels/Linz

München/Nürnberg – Praha – Ostrava/Přerov – Žilina – Košice – UA border

Wels/Linz – Wien – Bratislava – Budapest – Vukovar

Wien/Bratislava – Budapest – Arad – Brașov/Craiova – București – Constanța – Sulina

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

München – Praha

Transport feroviar

Nürnberg — Plzen

München – Mühldorf – Freilassing - Salzburg

Strasbourg – Kehl Appenweier

Hranice — Žilina

Wien – Bratislava/Budapest

Bratislava – Budapest

Békéscsaba — Arad

Dunăre (Kehlheim — Constanța/Midia/Sulina) și bazinele hidrografice aferente Sava și Tisa

Căi navigabile interioare

Zlín – Žilina

Transport rutier

Legătură lipsă

Stuttgart – Ulm

Transport feroviar

Salzburg — Linz

Arad – Craiova

București-Constanța

Coridorul rețelei centrale „Scandinav - Mediteranean”

Aliniere

Frontiera RU – Hamina/Kotka – Helsinki – Turku/Naantali – Stockholm – Örebro –Malmö

Narvik/Oulu – Luleå – Umeå – Stockholm

Oslo – Goteburg – Malmö – Trelleborg

Malmö – København – Fredericia – Aarhus – Aalborg - Hirtshals/Frederikshavn

København – Kolding/Lübeck – Hamburg – Hannover

Bremerhaven – Bremen – Hannover – Nürnberg

Rostock – Berlin – Leipzig – München

Nürnberg – München – Innsbruck – Verona – Bologna – Ancona/Firenze

Livorno/La Spezia – Firenze – Roma – Napoli – Bari – Taranto – Valletta

Napoli – Gioia Tauro – Palermo/Augusta – Valletta

Tronsoane identificate în prealabil

Transfrontalier

Frontiera RU – Helsinki

Transport feroviar

København – Hamburg: Căile de acces ale legăturii fixe Femern belt

München – Wörgl – Innsbruck – Fortezza – Bolzano – Trento – Verona: Tunelul de bază Brenner și căile de acces ale acestuia

København – Hamburg: Legătura fixă Femern belt

Feroviar/terestru

2.Tronsoane identificate în prealabil în rețeaua globală

Secțiunile transfrontaliere ale rețelei globale menționate la articolul 9 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din prezentul regulament cuprind în special următoarele secțiuni:

Dublin — Strabane — Letterkenny

Transport rutier

Pau — Huesca

Transport feroviar

Lyon — frontiera CH

Transport feroviar

Athus – Mont-Saint-Martin

Transport feroviar

Antwerpen — Duisburg

Transport feroviar

Mons - Valenciennes

Transport feroviar

Gent — Terneuzen

Transport feroviar

Heerlen — Aachen

Transport feroviar

Groningen — Bremen

Transport feroviar

Stuttgart — frontiera CH

Transport feroviar

Berlin — Rzepin/Horka — Wrocław

Transport feroviar

Praga — Linz

Transport feroviar

Villach — Ljubljana

Transport feroviar

Pivka — Rijeka

Transport feroviar

Plzeň — České Budějovice — Viena

Transport feroviar

Viena — Györ

Transport feroviar

Graz — Gyor

Transport feroviar

Neumarkt-Kalham - Mühldorf

Transport feroviar

Coridorul Amber PL-SK-HU

Transport feroviar

Coridorul Via Carpathia DE/frontiera UA-PL-SK-HU-RO

Transport rutier

Budapest — Osijek — Svilaj (frontiera BiH)

Transport rutier

Faro — Huelva

Transport feroviar

Porto – Vigo

Transport feroviar

Giurgiu – Varna/Bourgas

Transport feroviar

Svilengrad – Pithio

Transport feroviar

PARTEA IV: Identificarea unor proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile

1.Obiectivul proiectelor transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile

Proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile promovează cooperarea transfrontalieră între statele membre în domeniul planificării, dezvoltării și exploatării eficace din punctul de vedere al costurilor a surselor regenerabile de energie.

2.Criterii generale

Pentru a fi considerat drept proiect transfrontalier în domeniul energiei din surse regenerabile, un proiect trebuie să îndeplinească următoarele criterii generale:

(a)trebuie să fie inclus în cadrul unui acord de cooperare sau al oricărui alt tip de acord între statele membre și/sau între statele membre și țări terțe, astfel cum se menționează la articolele 6, 7, 9 sau 11 din Directiva 2009/28/CE;

(b)trebuie să ofere economii de costuri în utilizarea surselor regenerabile de energie și/sau beneficii pentru integrarea sistemului, siguranța aprovizionării sau inovare în comparație cu un proiect similar implementat de către unul dintre statele membre participante;

(c)potențialele beneficii generale de cooperare depășesc costurile, inclusiv pe termen lung, conform evaluării pe baza analizei costuri-beneficii menționate la punctul 3 și aplică metodologia menționată la articolul [7].

3.Analiza cost-beneficiu

Analiza cost-beneficiu menționată la alineatul (2) litera (c) de mai sus ia în considerare pentru fiecare dintre statele membre participante sau țărilor terțe impactul, printre altele, asupra următoarelor aspecte:

(a)costurile de producere a energiei electrice;

(b)costurile de integrare aferente sistemului;

(c)cheltuieli de sprijin;

(d)emisiile de gaze cu efect de seră;

(e)securitatea aprovizionării;

(f)poluarea atmosferică și alte tipuri de poluare locală;

(g)inovarea.

4.Proces

Inițiatorii unui proiect, inclusiv statele membre, potențial eligibil pentru a fi selectat ca proiect transfrontalier în domeniul energiei din surse regenerabile, în cadrul unui acord de cooperare sau orice alt tip de acord între statele membre și/sau între statele membre și țări terțe, astfel cum se menționează la articolele 6, 7, 9 sau 11 din Directiva 2009/28/CE și care doresc să obțină statutul de proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile, trebuie să prezinte Comisie o cerere pentru a fi selectați ca proiecte transfrontaliere în domeniul energiei regenerabile. Cererea trebuie să cuprindă informații relevante pentru a permite Comisiei să evalueze proiectul în raport cu criteriile stabilite la punctele 2 și 3, în conformitate cu metodologiile menționate la articolul 7.

Comisia se asigură că organizatorii au posibilitatea de a solicita statutul de proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile cel puțin o dată pe an.

Comisia desfășoară consultări adecvate cu privire la lista proiectelor prezentate cu scopul de a deveni proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

Comisia evaluează candidaturile în funcție de criteriile prevăzute la punctele 2 și 3.

Comisia, atunci când selectează proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile, vizează asigurarea unui număr total ușor de gestionat. Comisia depune eforturi pentru a asigura un echilibru geografic adecvat în identificarea unor proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile. Se pot folosi grupări regionale pentru identificarea proiectelor.

Un proiect nu poate fi selectat ca proiect transfrontalier în domeniul energiei din surse regenerabile, sau nu poate să i se retragă statutul dacă evaluarea sa s-a bazat pe informații incorecte care au reprezentat un factor decisiv în procesul de evaluare, sau dacă proiectul nu respectă dreptul Uniunii.

Comisia publică pe site-ul său web lista proiectelor prezentate cu scopul de a deveni proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

PARTEA V — PROIECTE DE INTERES COMUN PRIVIND INFRASTRUCTURA DE CONECTIVITATE DIGITALĂ

1.Conectivitate în gigabit pentru toți factorii socioeconomici

Acțiunile sunt considerate prioritare ținând seama de funcția factorilor socioeconomici, relevanța aplicațiilor și serviciilor digitale care oferă conectivitatea de bază și beneficiile socioeconomice potențiale pentru cetățeni, mediul de afaceri și comunitățile locale, inclusiv potențialele efecte pozitive în ceea ce privește conectivitatea. Bugetul disponibil se alocă într-o manieră echilibrată din punct de vedere geografic între statele membre.

Trebuie să se acorde prioritate acțiunilor care contribuie la:

·conectivitatea în gigabit pentru spitale și centre medicale, în conformitate cu eforturile de a digitaliza sistemul de asistență medicală, cu scopul de a spori bunăstarea cetățenilor UE și de a schimba modul în care serviciile medicale și de îngrijire sunt livrate către pacienți 1 ;

·conectivitatea în gigabit pentru educație și centrele de cercetare, în contextul eforturilor de a închide decalajul digital și de a inova în sistemele de învățământ, de a îmbunătăți rezultatele învățării, de a spori echitatea și a mări gradul de eficiență 2 .

2.Conectivitatea fără fir în comunitățile locale

Acțiunile care urmăresc furnizarea conectivității locale fără fir gratuite și în condiții nediscriminatorii în spațiile vieții publice locale, inclusiv spațiile în aer liber accesibile publicului larg care joacă un rol important în viața publică a comunităților locale, trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi beneficia de asistență financiară:

·sunt implementate de un organism din sectorul public menționat la al doilea punct de mai jos care are capacitatea de a planifica și supraveghea instalarea, precum și de a asigura finanțarea cheltuielilor de funcționare pentru o perioadă de cel puțin trei ani, a punctelor de acces locale fără fir, în interior sau în exterior, în spațiile publice;

·se bazează pe rețele de foarte mare capacitate, care permit furnizarea unei experiențe internet de foarte înaltă calitate utilizatorilor, care:

·este gratuită și fără condiții discriminatorii, ușor accesibilă, securizată, și utilizează echipamentele cele mai recente și cele mai ușor disponibile, care pot asigura conectivitate de mare viteză utilizatorilor lor; precum și

·sprijină accesul la serviciile digitale inovatoare.

·utilizează identitatea vizuală comună care urmează să fie furnizată de Comisie, precum și instrumentele online aferente;

·se angajează să achiziționeze echipamentele necesare și/sau serviciile de instalare aferente, în conformitate cu dreptul aplicabil pentru a se asigura că proiectele nu denaturează în mod nejustificat concurența.

Asistența financiară se pune la dispoziția organismelor din sectorul public definite la articolul 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului 3 , care se angajează să furnizeze, conform dreptului intern, conectivitate locală fără fir gratuită și fără condiții discriminatorii prin instalarea unor puncte de acces locale fără fir.

Acțiunile finanțate nu trebuie să se suprapună cu ofertele gratuite publice sau private deja existente cu caracteristici similare, inclusiv în ceea ce privește calitatea, în același spațiu public.

Bugetul disponibil se alocă într-o manieră echilibrată din punct de vedere geografic între statele membre.

Acolo unde este cazul, coordonarea și coerența vor fi asigurate prin acțiunile MIE care sprijină accesul factorilor socioeconomici la rețele de foarte mare capacitate capabile să furnizeze conectivitate în gigabit.

3.Lista orientativă a coridoarelor 5G eligibile pentru finanțare

În conformitate cu obiectivele societății gigabiților stabilite de Comisie pentru a se asigura că principalele căi de transport terestre au acoperire 5G neîntreruptă până în 2025 4 , acțiunile de punere în aplicare a acoperirii neîntrerupte cu sistemele 5G în temeiul articolului 9 alineatul (4) litera (c) includ, ca un prim pas, acțiuni pe tronsoanele transfrontaliere de experimentare pentru MCA 5 , și, într-o a doua etapă, acțiunile privind secțiunile mai ample în vederea implementării pe o scară mai largă a MCA de-a lungul coridoarelor, astfel cum se indică în tabelul de mai jos (listă orientativă). Coridoarele TEN-T sunt utilizate ca bază pentru acest scop, însă instalarea tehnologiei 5G nu este în mod necesar limitată la acele coridoare 6 .



Coridorul rețelei centrale „Atlantic”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu mobilitatea conectată și automatizată (MCA)

Porto-Vigo și Merida-Evora

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Metz – Paris - Bordeaux – Bilbao – Vigo – Porto – Lisbon

-Bilbao – Madrid – Lisbon

Coridorul rețelei centrale „Baltic — adriatic”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu mobilitatea conectată și automatizată (MCA)

-

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Gdansk – Warsaw – Brno – Vienna – Graz – Ljubljana – Trieste

Coridorul rețelei centrale „Mediteranean”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu MCA

-

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Budapest – Zagreb – Ljubljana / Rijeka / Split

Coridorul rețelei centrale „Marea Nordului — Marea Baltică”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu MCA

Coridorul baltic (urmează să fie definit).

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Tallinn — Kaunas



Coridorul rețelei centrale „Marea Nordului — Mediterana”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea MCA

Metz-Merzig-Luxembourg

Rotterdam-Antwerp-Eindhoven

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Amsterdam - Rotterdam – Breda – Lille – Paris

Brussels – Metz – Basel

Mulhouse – Lyon – Marseille

Coridorul rețelei centrale „Orient/Est-mediteraneean”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu MCA

Sofia-Thessaloniki-Belgrade

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Berlin – Prague – Brno – Bratislava

Timișoara – Sofia – frontiera TR

-Sofia – Thessaloniki – Athens

Coridorul rețelei centrale „Rin — Alpin”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu MCA

Bologna-Innsbrück-München (coridorul Brenner)

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Rotterdam — Oberhausen — Frankfurt (M)

Basel – Milan – Genova

Coridorul rețelei centrale „Rin — Dunăre”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu MCA

-

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Frankfurt (M) — Passau — Vienna — Budapest — București — Constanța

Karlsruhe – München – Salzburg – Wels

Frankfurt (M) – Strasbourg

Coridorul rețelei centrale „Scandinav – Mediterana”

Tronsoane transfrontaliere pentru experimentarea cu MCA

Oulu-Tromsø

Oslo- Stockholm-Helsinki

O secțiune mai extinsă pentru implementarea pe scară mai largă a MCA

Turku — Helsinki — frontiera rusă

Stockholm / Oslo – Malmo

Malmo – Copenhagen – Hamburg – Würzburg

Nürnberg – München – Verona

Rosenheim – Bologna – Napoli – Catania – Palermo

Napoli – Bari – Taranto

(1)    A se vedea și COM(2018) 233 final — Comunicarea Comisiei privind modalitățile de a face posibilă transformarea digitală a serviciilor de sănătate și de asistență în cadrul pieței unice digitale; responsabilizarea cetățenilor și construirea unei societăți mai sănătoase.
(2)    A se vedea, de asemenea, COM(2018) 22 final — Comunicarea Comisiei privind Planul de acțiune pentru educația digitală.
(3)    Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public (JO L 327, 2.12.2016, p. 1).
(4)    Conectivitatea pentru o piață unică digitală competitivă – către o societate europeană a gigabiților, COM(2016) 587.
(5)    Mobilitatea conectată și automatizată.
(6)    Secțiunile cu caractere cursive se află în afara coridoarelor rețelei centrale TEN-T, însă sunt incluse în coridoarele 5G.