7.11.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 401/12 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9160 – Centerbridge/Hospital Topco)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2018/C 401/10)
1.
La data de 29 octombrie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
— |
Centerbridge Partners, L.P. („Centerbridge”, Statele Unite); |
— |
Hospital Topco Limited („Hospital Topco”, Regatul Unit). |
Centerbridge dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii societăți Hospital Topco.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:— în cazul întreprinderii Centerbridge: societate de gestionare a investițiilor care se axează pe oportunitățile de investiții în societăți necotate și în cele în curs de a intra în dificultate;
— în cazul întreprinderii Hospital Topco: societate-mamă a grupului din domeniul asistenței medicale care își desfășoară activitatea sub denumirea comercială BMI Healthcare și al societăților holding de drept imobiliar.
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9160 – Centerbridge/Hospital Topco
Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu |
Fax +32 22964301 |
Adresă poștală: |
European Commission |
Directorate-General for Competition |
Merger Registry |
1049 Bruxelles/Brussel |
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).